ZO OM
... protestatari sunt încă
două filosofii aparent incompatibile, a „gulerelor albe” cu viziuni specifice contraculturii) newyorkez decât este de cel al locuitorului din mediul rural din judeţul Sălaj, de exemplu. Clivajul nu este neapărat unul de tip „capitală-periferie”, ci mai degrabă unul de tip urban-rural şi are cauze profunde. Mă rezum la a evidenţia o disparitate structurală foarte importantă care, în mod sigur, are ramificaţii la nivelul mentalului colectiv: în mediul urban, modelul piaţei muncii, în România, este similar celui predominant la nivel european, în timp ce modelul din mediul rural are o structură complet diferită.
S-a schimbat substanţial mişcarea de stradă? Indiferent de modificările ce apar în straturile superficiale ale mişcărilor de protest (profesionalizarea protestelor pe dimensiunea creativă, folosirea social media pentru accesarea publicului global şi, pe cale de consecinţă, internaţionalizarea tematicii şi a mesajului propuse), s-au schimbat foarte puţin mecanismele sociale profunde prin care acestea se formează. Mişcările de protest sunt o formă de comportament colectiv, procese şi evenimente ce se formează în afara structurilor sociale existente. Se diferenţiază de alte forme de comportament colectiv prin faptul că participanţii nu formează o mulţime, ci un public – mulţimile sunt coagulate preponderent în jurul unei emoţii, în timp ce, pentru public, liantul îl reprezintă o problemă sau un subiect. Dar protestele nu apar într-un vid social şi nici nu sunt complet imprevizibile. Reţeta lor este totuşi una aparte şi seamănă extrem de mult, ca alcătuire, cu o „furtună perfectă” – o combinaţie rar întâlnită de circumstanţe ce generează
un declic al trecerii indivizilor de la planul emoţional cognitiv la cel acţional. Indivizii care „ies să protesteze” apar atunci când sunt întrunite, complet şi într-o anumită ordine, condiţii specifice. În primul rând, este necesar ca grupul să poată comunica uşor şi, eventual, să se afle în proximitate geografică. Astfel, se transformă o masă amorfă de indivizi într-un public. În al doilea rând, trebuie să se formeze şi să se acumuleze un sentiment împărtăşit al nedreptăţii, cauzele fiind, de regulă, inechitatea socială, sărăcia ş.a.m.d. Apoi, acest sentiment trebuie raţionalizat sub forma unei probleme ce este înţeleasă în aceiaşi termeni de către participanţi. În această etapă, de regulă, sunt identificaţi sau fabricaţi „diavoli populari”. Aceşti actori sociali sunt consideraţi de public ca fiind responsabili pentru situaţia de fapt. În acest moment este conturat un adevărat „butoi cu publbere”. Mai este necesară doar apariţia unui factor precipitator - metaforica scânteie ce duce la igniţia socială. Acest factor este mai mereu un gest extrem, cu o puternică încărcătură simbolică. Un exemplu foarte bun ar fi autoincendierea tunisianului Mohamed Bouazizi în 2010, în semn de protest faţă de confiscarea fructelor pe care le vindea şi tratamentul umilitor la care a fost supus de un oficial municipal. Sinuciderea sa a generat un lanţ de evenimente imprevizibile ce astăzi poartă numele de Primăvara Arabă. Definitivarea reţetei de protest se face prin lansarea un apel de mobilizare (cineva trebuie să îşi asume rolul de organizator, chiar dacă acest rol este unul vag definit) şi prin transmiterea subliminală sau făţişă a mesajului că autorităţile cu funcţie de control social nu sunt interesate sau nu au mijloacele necesare să oprească mişcarea.
13 SINTEZA nr. 1, decembrie 2013 - ianuarie 2014
Schema protestelor este una aparte şi seamănă extrem de mult, ca alcătuire, cu o „furtună perfectă” – o combinaţie rar întâlnită de circumstanţe ce generează un declic al trecerii indivizilor de la planul emoţional cognitiv la cel acţional.
What’s next? Ferindu-mă de a cataloga protestele ca fiind bune sau rele (pentru a opta pentru una din variante, mai întâi trebuie adresat un cui/quid prodest), intuiesc că acestea se vor înmulţi pe măsură ce se vor naşte, local sau în alte spaţii, din sacul fără fund al nemulţumirii îndreptăţite a oamenilor faţă de situaţia lor economică, socială, politică sau, mai nou, ecologică, noi motive de a ieşi în stradă. Ne vom zgudui ca societate şi ne vom schimba – trebuie! n