Revista Valea Muntelui

Page 25

CATEHISMUL MICU}ULUI CRE{TIN

Sfânta Tain\ a Mirungerii Taina Mirungerii este lucrarea sfânt\ instituit\ de Mântuitorul Iisus Hristos prin care, ungându-se cu mir sfin]it membrele celui botezat [i rostindu-se cuvintele rânduite: „Pecetea darului Sfântului Duh. Amin”, se `mp\rt\[e[te primitorului harul `nt\ririi [i perfec]ion\rii vie]ii duhovnice[ti `ncepute prin Taina Sfântului Botez. Aceast\ tain\ a fost `ntemeiat\ de Mântuitorul Iisus Hristos `nainte de ~n\l]area Sa la cer, prin porunca data Apostolilor S\i: „{i iat\, Eu trimit peste voi f\g\duin]a Tat\lui Meu; voi `ns\ [ede]i `n cetate, pân\ ce v\ ve]i `mbr\ca cu putere de sus”(Luca 24,49). ~n chip v\zut, aceast\ tain\ a fost instituit\ `n ziua Pogorârii Duhului Sfânt, când Sfin]ii Apostoli au fost un[i de c\tre Dumnezeu, dup\ cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Iar Cel ce ne `nt\re[te pe noi `mpreun\ cu voi, `n Hristos [i ne-a uns pe noi, este Dumnezeu, care ne-a [i pecetluit pe noi [i a dat `ncep\tur\ Duhului, `n inimile noastre”(2 Cor. 1,21-22). La `nceput Sfin]ii Apostoli au s\vâr[it Sfânta Tain\ a Mirungerii prin punerea mâinilor, iar apoi au `nlocuit aceast\ practic\ prin ungerea cu Sfântul Mir, deoarece odat\ cu r\spândirea cre[tinismului apostolii nu mai puteau ajunge la toate bisericile `ntemeiate, iar cel care s\vâr[ea aceast\ tain\ era preotul.

Sfânta Tain\ a Mirungerii nu se poate s\vâr[i de c\tre mireni, monahi sau diaconi, ci numai de c\tre preo]i [i arhierei, pentru c\ ace[tia au succesiunea apostolic\, prin punerea mâinilor de c\tre arhierei. F\r\ Sfântul [i Marele Mir, aceast\ tain\ nu poate fi s\vâr[it\. Sfântul [i Marele Mir se preg\te[te din untdelemn, vin [i 38 diferite arome [i se sfin]e[te `n Joia Mare de c\tre to]i episcopii fiec\rei Biserici Ortodoxe de sine st\t\toare. Aromatele, miresmele Sfântului Mir, `nchipuie variatele daruri ale Duhului Sfânt pe care le capat\ cre[tinii prin aceast\ Tain\. Dup\ sfin]ire, fiecare episcop prime[te un vas cu Sfântul Mir, pe care-l `mparte la toate parohiile [i m\n\stirile din eparhia sa. Sfântul [i Marele Mir se mai folose[te la sfin]irea Sfintelor Antimise, Sfintelor Altare [i biserici. Atunci când se s\vâr[e[te aceast\ tain\, preotul unge fruntea, pieptul [i spatele, ochii, nasul, gura, urechile, mâinile [i picioarele, pronun]\ formula: „Pecetea darului Sfântului Duh”. Ungerea frun]ii cu Sfântul [i Marele Mir `nseamn\ pecetluirea [i sfin]irea cugetului cu Legea lui Dumnezeu, ca omul s\ cugete la mântuirea sufletului s\u, ungerea pieptului [i a spatelui semnific\ pecetluirea [i sfin]irea inimii pentru a iubi pe Dumnezeu din toat\

inima [i din tot sufletul s\u, mai presus de orice [i pe aproapele ca pe el `nsu[i, ungerea ochilor simbolizeaz\ pecetluirea [i sfin]irea lor pentru a privi slava

lui Dumnezeu [i lucr\rile Lui `n lume, prin ungerea nasului se simt aromele dumnezeie[ti ale crea]iei [i este ferit de „mirosurile” d\un\toare, ungerea gurii pentru a vorbi cuviincios, pentru a se ruga [i a cânta cele duhovnice[ti c\tre Dumnezeu; urechile se ung pentru a auzi chemarea lui Dumnezeu [i pentru a asculta cu luare aminte poruncile Sale, apoi se ung mâinile, pentru a le sfin]i, ca s\ se fereasc\ de p\cate [i s\ fac\ doar fapte bune, pl\cute lui Dumnezeu, iar `n cele din urm\ se sfin]esc [i se pecetluiesc picioarele, pentru a se feri de c\ile rele [i a urma calea vie]ii, a virtu]ii [i a sfin]eniei. Prin aceast\ tain\ omul se sfin]e[te trupe[te [i suflete[te.

Pentru a se putea `nchina lui Dumnezeu [i a participa la sfintele slujbe, cre[tinii au construit loca[uri `nchinate lui Dumnezeu numite biserici. ~n biseric\ se s\vâr[esc de c\tre preot Sfânta Liturghie, precum [i alte sfinte slujbe, iar `n cadrul acestora se `ntrebuin]eaz\ anumite obiecte de cult, care se g\sesc `n Sfântul Altar. ~n Sfântul Altar se g\se[te Sfânta Mas\ confec]ionat\ din piatr\ sau lemn [i simbolizeaz\ tronul slavei lui Dumnezeu [i Mormântul Domnului, iar la piciorul Sfintei Mese sunt `ngropate Sfinte Moa[te. Ea este locul prezen]ei tainice a Mântuitorului ca Jertfitor [i Jertf\. Atunci când se sfin]e[te o biseric\, Sfânta Mas\ se spal\ cu ap\, simbolizând Botezul Mântuitorului, apoi se spal\ cu ap\ de trandafiri [i se unge cu Sfântul [i Marele Mir de c\tre arhiereu, simbolizând ungerea trupului lui Hristos cu aromate de c\tre Iosif [i Nicodim. ~n cele patru col]uri ale Sfintei Mese se pun patru icoane de pânz\ cu chipurile celor patru Evangheli[ti. Sfânta Mas\ se `mbrac\ la sfin]irea ei `n dou\ ve[minte, primul ve[mânt este c\ma[a [i aceasta r\mâne neschimbat\, fiind confec]ionat\ din material alb de in [i simbolizeaz\ giul-

IANUARIE - MARTIE 2012

giurile de `ngropare a Mântuitorului. Al doilea ve[mânt care se `mbrac\ peste c\ma[\ este inditionul sau inditia, este confec]ionat din material str\lucitor [i de diferite culori (conform s\rb\torilor) care poate fi schimbat [i simbolizeaz\ slava lui Dumnezeu. Pe Sfânta Mas\ se g\sesc urm\toarele obiecte de cult: Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Chivotul [i sfe[nicele. Sfântul Antimis este o bucat\ de pânz\ de in sau m\tase de form\ dreptunghiular\ pe care este pictat sau brodat punerea Domnului `n mormânt, iar `n cele patru col]uri cei patru Evangheli[ti. ~n partea de jos se afl\ inscrip]ia cu men]iunea hramului bisericii pentru care este dat Antimisul, data [i semn\tura ierarhului care l-a dat, iar `n partea de sus, `n mijloc, `ntr-o cus\tur\, se afl\ o p\rticic\ din moa[tele unui sfânt martir. Sfântul Antimis simbolizeaz\ giulgiul `n care a fost `nf\[urat trupul Mântuitorului când a fost pus `n mormânt, de aceea, pe marginile lui se afl\ scris troparul punerii `n mormânt a Mântuitorului. Sfântul Antimis se p\streaz\ `ntr-o `nvelitoare (mahram\) de pânz\, numit\ iliton, care simbolizeaz\ mahrama cu care a fost

RVM

Obiecte de cult din Biserica Ortodox\

25


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.