Roman
www.revistaneuma.ro Mai mult, Gelu Negrea, cultivându-şi cu grijă necesara detaşare, îşi consolidează punctul său de observaţie mai degrabă în actualitatea de azi, nu în cea a persoanelor şi personajelor aflate în vizorul său. Este şi ceea ce îi permite să contureze, prin opera dramaturgului, aspecte ale prezentului mai mult sau mai puţin apropiat. Este şi acesta un mod de a vedea cum răspunde opera caragialiană mutaţiei valorilor estetice. Până la urmă, o modalitate de revizuire. Mai întâi, ţine să aibă serioase rezerve în privinţa acceptării comicului cu orice preţ, clişeu promovat în perioada regimului comunist, interesat să evidenţieze situaţii şi personaje ridicole. Apoi, el judecă o seamă de puneri în scenă, dar şi filme, inclusiv din realitatea contemporană nouă, cu observaţiile pertinente ale omului de teatru, toate mergând spre nucleul critic pe care îl dezvoltă. Nu putem trece peste un pasaj inspirat creionând portretul snobului de azi, ca o reproiectare necesară: „Aflat în serviciul proeuropean al naţiei, snobul nu reprezintă, aşa cum aparenţele ne-ar îndemna să credem fără a cerceta, emanaţia eternei şi fascinantei noastre tranziţii. El dispune de un pedigree încă şi mai respectabil, figurând glorios printre pionierii edificării României moderne de la origini până în prezent. Poate chiar printre şoimii patriei aferenţi nobilei cauze.” (Ibid., p. 150) Atingerile, aparent întâmplătoare, ale unor realităţi literare de azi sunt de natură să caracterizeze, cât se poate de plastic, un poet în câteva cuvinte şi, prin context, să îl trimită în lumea personajelor perisabile ale lui Caragiale: „În clipele ei de reverie, Veta citează dintr-un fel de Adrian Păunescu al vremii sale.” (Ibid., p. 114) Pradă unui accentuat spirit ludic bine strunit, criticul literar propune şi un interesant exerciţiu de imaginaţie, la finalul căruia sugerează că Zoe ar fi putut fi, în alte condiţii, o Elena Ceauşescu. Autorul este, în primul rând, un critic profund, metodic, construind pe un fundament teoretic foarte solid. Teoreticianul se lasă observat în fragmente în care vede sensurile adânci ale textului literar prin structuri, prin modul în care clarifică, cu multă siguranţă situaţii de interpretare care riscă să degradeze evaluarea: „...după părerea mea, maniheismul este întotdeauna contraproductiv: în ambele cazuri avem de-a face cu o subtilă interferenţă structurală, dificultatea, dar şi unul dintre meritele literare importante ale textului constând tocmai în imposibilitatea de ierarhizare ori de eliminare din ecuaţia interpretativă a vreuneia dintre trăsăturile în cauză,” (Ibid., p. 127) Nu mai puţin interesante sunt observaţiile care ţin de istoria limbii şi care se referă la degradarea neologismelor de care se abuzează în unele perioade istorice, de cele mai multe ori prin trimiterea lor în derizoriu (p. 158) Temă de dezvoltat oricând raportată şi la literatură. Titlul comentariului meu nu are nicio urmă de ironie la adresa utilizării abuzive a americanismelor (m-aş feri să spun englezismelor!), pentru că abuzul este în cu totul altă parte, cum precizează Gelu Negrea, în acelaşi pasaj despre snobism („cucoana exaltată, ridicolă întru franţuzitul furculision, dar, of course, cu profesor de limbi străine...”). Cititorul va observa că autorul Doamnelor domnului Caragiale este angajat şi într-o campanie împotriva stricătorilor de limbă, în buna tradiţie a maestrului său şi al nostru.
Cum sclipește întunericul
64
Nr. 7-8 (21-22) IULIE-AUGUST 2019
AndreA H. Hedeș adu Sergiu Ruba ne propune un roman al cărui titlu este, în sine, un sunet de gong: Guantanamo. După un asemenea titlu, spectacolul începe în forță. Spionaj și contraspinoaj, deconspirări, rețele și frății, dragoste și trădare, curaj și lașitate, eroi precum generalul rus sau Lolita de pe Dunăre, tuneluri ascunse în munți, închisori secrete, mănăstiri, aventuri pline de suspans care pornesc de la București și ajung la malul mării, în cântec de vioară sau în scrâșnet de armă, o poveste cu ramificații pe mai multe continente. Acestea sunt ingredientele unui roman de succes, ale unui best seller, după rețetele exersate în industria cărții din Vest și care acolo nu dau greș, de cele mai multe ori. Nu doar pentru că la noi, ca întotdeuna, aceste rețete nu prind, dar și pentru că un astfel de demers ar fi fost străin de autor care nu face astfel de compromisuri, Guantanamo nu este un roman prefabricat care să vâneze succesul facil. Guantanamo este un roman care va lăsa cititorul fără suflu și, de multe ori, perplex, căci loviturile de teatru sunt neașteptate iar Radu Sergiu Ruba, un maestru al povestirii, știe să se joace cu mintea cititorului și nu se sfiește să o facă, testând mereu atenția, luciditatea, inteligența acestuia. Ca un maestru păpușar, el uzează de toată gama de tehnici Deus ex machina pentru a obține un rezultat ce aduce cu jocurile pe calculator, a căror complexitate și grad de dificultate cresc de la un nivel la altul, iar în romanul lui Radu Sergiu Ruba acestea apar în ceea ce se dovedește a fi o spirală infinită care absoarbe, dă dependență și copleșește, în același timp, din care cu greu se poate sustrage cineva, chiar mult după ce a închis cartea. Mai mult, el devine părtaș la crearea, pe mai departe, a poveștii, întrucât aceasta este spusă într-o manieră care dezvăluie fără a spune totul, care lasă finaluri deschise pentru ca cititorul să poată duce mai departe povestea în forul său interior, multele ramificații puse la dispoziție permițând încă o supraramificare, în planuri specifice nivelului de înțelegere și imaginație ale fiecăruia. Este un element postmodern în această tehnică de scriere, folosită împreună cu tehnica Matrioșka, i-am spune, aceea a poveștii în povestea în care se ascunde altă poveste și tot așa. La acestea se adaugă planuri și registre cu care Radu Sergiu Ruba jonglează cu o încredere în sine impecabilă, mergând pe muchie de cuțit și tentând, sfidând eșecul, pentru a ajunge cu bine la scopul urmărit. Cum am mai afirmat, ingredientele și tehnicile folosite în crearea romanului Guantanamo, chiar fiind de cea mai înaltă calitate, ar putea duce la un eșec de amploare pentru cineva mai puțin experimentat și talentat în a realiza o astfel de operă. Lucru care, nu se întâmplă, din fericire, în acest caz. Acțiunea romanului este situată într-o contemporaneitate, într-o geografie imediată. Tentația decriptării, căutării unor reverberații în lumea reală este cu totul seducătoare. Păstrând proporțiile, așa cum există fidelii romanului Codul lui Da Vinci, căutători neobosiți cu harta într-o mână și cu cartea în cealaltă, cu temele făcute, în prealabil, în materie de simboluri și de coduri, vor fi existând poate deja și adepții romanului Guantanamo, mai cu seamă că există un mai vechi culuar deschis de o întreagă literatură autohtonă închegată în jurul tunelurilor subterane din
R