Page 6

Revista Dunãrea de Jos - nr.174 scriitorilor N.T.) are uneori în discuţiile noastre derapaje poetice. Sunt însă convins că odată cu trecerea vremii, maturizându-se, se va calma. Cât era utilizat de minister în capitală, primea oficial 700 de ruble, la ora actuală nu mai primeşte nimic şi, cum nu este ajutat material de părinţi, i se întâmplă câteodată, în ciuda implicării mele, să nu se poată îmbrăca corespunzător. Cred că este de datoria mea să vă rog să ordonaţi să fie retribuit aici cum era la Sankt Petersburg.” Cererea lui Inzov a fost satisfăcută. Basarabia, o societate stranie. Două clanuri. Ruşii şi Moldovenii. Ruşii erau toţi, sau aproape toţi, ofiţeri revoluţionari. Orlov, Ohotnikiov, Pestel (mare maestru al „Uniunii Sudului” şi membru al „Uniunii pentru prosperitate”) – conspiratorul cel mai convins, cel mai aprig, cel mai ro şu din toată Rusia – Veltman, poet de versuri şchioape, Bologovski şi Liprandi, cel ce a cerut în 1820 autoriza ţia de a se angaja în rândurile armatei populare italiene, lucru pentru care a fost exclus din armată. Liprandi era o figură aureolată de mister. Lipsit de venituri fixe, trăia pe mână largă şi organiza recepţii costisitoare. Mare amator de sărbătorire, afişa în lume o aparenţă sumbră. O persoană cu verb pasional şi pasionat, era totuşi cel ce îşi liniştea camarazii prea uşor dispuşi să se încaiere. Originalitatea sa nu putea s ă nu îl atragă pe Puşkin. Manierele, modul său de a acţiona, de a povesti, stilul său de viaţă erau impregnate de o anume poezie, f ără a mai vorbi de cultura şi spiritul său usturător. Puşkin l-a comentat: „îmi este un bun prieten şi (dovadă sigură a nobleţei şi inteligenţei sale) nu este iubit de guvernarea noastră pe care nici el nu o iubeşte” Peste tot, de la Sankt Petersburg la Chişinău, Puşkin întâlneşte acelaşi climat de dispute demagogice şi conspiraţie. Pe 9 aprilie notează în jurnalul său: „Mi-am petrecut dimineaţa cu Pestel, om de spirit în cel mai înalt sens al cuvântului. Mi-a mărturisit că sufletul său este materialist, dar raţiunea nu îi permite să fie. Am avut o conversaţie metafizică, politică, morală. Este una din cele mai originale inteligenţe din câte cunosc.” Sosirea lui Puşkin la Chişinău coincide cu debutul insurecţiei greceşti. În martie 1821, Alexandru Ipsilanti traverseaz ă Prutul şi lansează la Iaşi un apel la răscoală împotriva opresiunii turceşti: „Eleni, a sunat ceasul! A sosit timpul să ne răzbunăm religia şi patria.” Bande înarmate coboară din munţi şi luptă cu otomanii cu puşti lungi cu cremene şi săbii. Totul este curajos, dezordonat şi pueril. La Chişinău, noutăţile privind revoluţia din sud înflăcărează şi pe ruşi, şi pe moldoveni. Incendiul este atât de aproape! Cauza pentru care lupta este atât de nobilă! Amintirile antichităţii îmbracă în prestigiu eroul cu mustăţi masive şi mâini înnegrite de praf de puşcă. „La fiecare pas, scrie Veltman, se vorbe şte numai

despre evenimentele din Grecia; acestei pove şti i se acordă o atenţie excepţională. Noutăţile se răspândesc precum scânteile prin toat ă populaţia greacă a Chişinăului. Prinţi în turbane, boieri în bonete circul ă în caleştile lor vieneze de la casă la casă pentru a arăta scrisori ce leau primit din străinătate.” Sârbi, români, albanezi, bulgari, greci au n ăpădit oraşul cu cuferele ce conţin bogăţiile lor, cu ţiitoarele şi patriotismul la purtător. Puşkin ameţeşte de entuziasm şi nerăbdare. Lupta pentru libertate, cea despre care a vorbit de atâtea ori cu ofiţerii conspiratori de la Sankt Petersburg şi Kamenka, se întrupase brusc la frontierele Imperiului Rus. Deci, este adevărat că un popor poate, cu ajutorul armelor, să-şi cucerească independenţa? Proclamaţiile, comploturile, uniunile de toate felurile pot cu adevărat să nască revolte autentice? Ce va întreprinde Rusia? Oare Ţarul creştin va lăsa ca fraţii săi ortodocşi din Grecia să fie măcelăriţi în numele gloriei turcilor mahomedani? Puşkin îi scrie lui Alexandru Raevski: „Ţin să te înştiinţez asupra unui eveniment care în viitor va avea consecinţe importante nu numai în această ţară, ci pentru întreaga Europă (şi în special pentru Rusia). Grecia s-a ridicat şi şi-a proclamat independenţa... Pe 21 februarie, prinţul Alexandru Ipsilanti, cu cei doi fraţi şi cu prinţul George Cantacuzino, a sosit la Iaşi venind de la Chişinău unde şi-a lăsat mama, soţia şi doi fraţi. Acolo şi-a publicat proclamaţiile ce au fost rapid împrăştiate prin ţară. În acele declaraţii afirmă că fenixul Greciei urma să renască din propria cenuşă, că a sunat ultimul ceas al Turciei şi că o mare naţiune încuraja această nobilă mişcare. Grecii au sosit grămadă sub cele trei stindarde. Entuziasmul spiritelor este la culme. Toţi grecii gândesc un singur lucru: independen ţa anticei lor patrii. În prăvălii, pe stradă, în cabarete, grecii se strâng grămadă. Toţi îşi vând bucuria pe mai nimic şi cumpără săbii, puşti, pistoale, toţi vorbesc de Leonidas, de Temistocle; cu toţii se pregătesc să se alăture regimentelor preafericitului Ipsilanti. Tablou straniu. Două naţiuni căzute de multă vreme într-o mediocritate vrednică de dispreţ (Italia şi Grecia) se ridică în acelaşi timp din colb şi apar renăscute pe scena politică a lumii. Primul pas al lui Ipsilanti este sublim şi curajos. A debutat la 28 de ani, pierzându-şi un braţ pentru o cauză generoasă. Acum, mort sau viu, va aparţine istoriei. Un destin de invidiat. Ce va face Rusia? Vom ocupa Moldova şi Valahia prefăcându-ne a fi mediatori paşnici sau vom traversa Dunărea ca aliaţi ai grecilor şi duşmani ai duşmanilor lor?” Pe 2 aprilie, Puşkin notează în jurnalul său din Chişinău:

6

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Profile for ccdj galati

Dunarea de jos 174 august  

REVISTA LUNARA A CENTRULUI CULTURAL DUNAREA DE jOS - GALATI

Dunarea de jos 174 august  

REVISTA LUNARA A CENTRULUI CULTURAL DUNAREA DE jOS - GALATI

Advertisement