Page 51

Oferim doar câteva fragmente care considerăm că au o semnificaţie aparte pentru subiectul povestirii: „În toamna anului 1940, aveam 12 ani şi cinci luni când am obţinut media nouă la examenul de admitere la Liceul de fete Iorgu Radu din Bârlad. Nu ştiu dacă eu am simţit atunci bucuria acestei reuşite, dar l-am auzit pe tata când s-a lăudat faţă de învăţătorul meu: - Domnule Giurcanu, fata mea a intrat la liceu cu medie mai mare decât a absolvit la clasa Dv. - Exigenţa mea, domnule Gheorghiu, i-a adus acest succes.” (Din „La Bârlad”) „Soţul meu era foarte harnic. Am stat 22 de ani pe Strada Mihai Bravu. El făcea grădinărit, aducea lemne în casă, făcea focul în camere, curăţa sobele de cenuşă şi cânta la acordeon. Dacă eu eram ocupată cu pregătitul lecţiilor, cu corectatul tezelor (aşa-i în învăţământ, munceşti pentru slujbă mai mult acasă decât la şcoală), el ştia să facă mâncare de legume, ajuta la curăţat zarzavatul, la scuturat covoarele…, el avea grijă de fetiţă, o plimba, îi citea poveşti, o hrănea…” (Din „Poveşti de viaţă”, într-un interviu acordat redactorului Anca Melinte şi publicat în Viaţa liberă, 30-31 iulie 2011) „La 1 noiembrie 2013 deschisesem radio-ul pentru a asculta ştirile de la ora 7. Prima ştire: A 85 aniversare de la înfiinţarea Radio-România. Un sentiment de încurajare m-a cuprins când am aflat că sunt de aceeaşi vârstă cu acest renumit post naţional de radio.” (Din „Poveşti de viaţă”) „A mare de mână, A mare de tipar sunt două părţi deschise prin care omul intră în împărăţia cuvântului scris, peste care domneşte omul şcolii, ea sau el, doamna sau domnul, apelativ care nu are nevoie de determinante ca însăşi Fiinţa Divină, Domnul. Cu trecerea anilor copiii îşi iau zborul spre înălţimi, dar peste timp în adâncul inimilor fiecăruia dintre noi, şcoala unde mai cântă din când în când pasărea cea fără de nume a copilăriei, se păstrează un dor nestins de ceea ce a fost odată A mare de mână, A mare de tipar.” (Din „La aniversare”) Marele merit al cărţii „Frumosul trecut prezent”, scrisă cu sufletul de Mary-Ivona Răduţ, este subiectele se regăsesc în fiecare dintre noi, copii sau adulţi, mai tineri sau mai în vârstă, chiar octogenari şi mai mult. Este de datoria noastră să-i mulţumim autoarei printr-un sincer „Mulţumesc!” * Mary-Vona RĂDUŢ, Frumosul trecut prezent, Editura SINTEZE, Galaţi, 2013.

Graiul Basarabiei I. „Românie, tristă mamă, Glasul tău de mult mă chiamă! Cât ai plâns de jale, vai! Când pierdută mă ştiai!... Astăzi… iată-mă-s în prag, Iarăşi, la căminu-ţi drag! Tu la piept cu foc mă strângi… Şi de bucurie… plângi. Lacrămi calde-mi curg şi mie Pe obraji, de bucurie; Bate inima-mi cu foc, Par’că n’ar avea’n piept loc! II. Mă luase un zmeu, pe sus, De la vatra-ţi… şi m-a dus! Roabă fui de el ţinută, Ani… mai bine de vr’o sută! Greu mi-era, măicuţă, traiul! Cât p’aci să-ţi uit graiul! Din amarnica’nchisoare Mai credeai să ies la soare? Smeul… azi e frânt! Iar eu, Iată-mă la sânul tău! D’ unde… să mă deslipească, Nu-i putere pământească! III. Nalţă fruntea deci! Unire, O să fim nebiruite! Tot mai sus ne-om avânta! Crede, mamă’n steaua ta! Celelalte fiice’n munţi Prinse de balauri crunţi, Nu! Nici ele n’or pieri: Tot la sânu-ţi vor veni! O, şi-atunci, printre mume, Veselă ca tine’n lume, Alta, oare-o să mai fie, Scumpă mamă, Românie?” Petre DULFU (1856-1953) Iaşi, 9 aprilie 1918.

51

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Profile for ccdj galati

Dunarea de jos 174 august  

REVISTA LUNARA A CENTRULUI CULTURAL DUNAREA DE jOS - GALATI

Dunarea de jos 174 august  

REVISTA LUNARA A CENTRULUI CULTURAL DUNAREA DE jOS - GALATI

Advertisement