Page 41

PROZÃ puşcărie la Cernăuţi, condamnat la câteva luni de închisoare: fusese prins în timp ce încerca să treacă clandestin în URSS. Pentru el, anul (re)răpirii Basarabiei şi al răpirii Bucovinei de Nord a fost fast: Armata Roşie l-a eliberat şi l-a trimis la Moscova de unde a revenit în 1944. Nu fanatismul lui, în afară de orice îndoieli, l-a trimis la Aiud, sub interdicţie de a primi medicamente pentru îngrijirea sifilisului său terţiar, ci lupta din partid pentru putere, sângeroasă, instinctul de fiară al lui Dej. Răfuială între două bande de mafioţi. Iar noi ascultam cu sfinţenie prelegeri savante despre puritatea ideologică a partidului, despre lupta, în spirit leninist, dusă de tovarăşul Dej împotriva deviatorilor etc. Barem la începutul anilor 60 duşmanii poporului erau elita României interbelice, ţăranii refractari la colhoz şi, paradoxal, cei câţiva comunişti căzuţi în dizgraţia starostelui bandiţilor. Începând cu evenimentele din Ungaria, studenţii şi intelectualii devin duşmanii predilecţi. Au fost mii de exmatriculări, sute de arestări, cariere şi chiar vieţi distruse. Dacă mă întorc la întrebarea: cine a fost duşman al poporului?, cred că singurul răspuns corect este: Gheorghiu-Dej şi banda de oligarhi comunişti din jurul său, atât de disperaţi că s-ar putea întâmpla şi la noi ce s-a întâmplat la Budapesta încât au ordonat instalarea mitralierelor în clădirile din jurul Pieţei Universităţii şi aducerea de trupe de securitate în vederea reprimării unui miting studenţesc care, în urma invaziei sovietice în capitala Ungariei, nu a mai avut loc. Nu am nici cea mai mică îndoială că ar fi tras! În ce mă priveşte, am purtat stigmatul de duşman al poporului de la excluderea din UTM, în toamna anului 1958, până când Tribunalul Suprem a rejudecat procesul, la cererea Procurorului General, şi, stabilind că toate acuzaţiile au fost false, ne-a achitat, pe Florin Pavlovici şi pe mine, la 22 aprilie 1969, în temeiul inexistenţei infracţiunii. Aşadar zece ani şi câteva luni. Din care patru ani în puşcării şi lagăre, unde puteam să-mi las ciolanele. Cine e de vină? În ce-i priveşte pe cei trei semnatari ai notei informative... cum să-i numesc? Canalii? Gunoaie? Nu numai sub raport moral se descalifică, ci şi sub raport intelectual. Cu Mihiţ am vorbit odată ceva mai mult decât bună ziua şi i-am spus că viaţa muncitorilor nu e pe măsura promisiunilor partidului. Ar fi trebuit să ştie, venea de la şcoala muncitorească. Nu era un simplu robot de partid, era un ticălos inventiv. Am încercat, când i-am văzut semnătura, să-i reconstitui chipul; cu chiu, cu vai - sunt de-atunci 55 de ani - am reuşit să recompun o faţă măslinie, priviri alunecoase, evitând ochii interlocutorului, freză „pe linie”, cu cărare, cum se pieptăna tovarăşul Dej… Puţin, foarte puţin. Dacă nu era nota informativă, n-aş fi adunat nici măcar atât din reziduurile memoriei. O fi lucrat în presă? Turnătoria îl recomanda pentru o repartiţie de excepţie, chiar şi la un ziar central. Sau şef de cadre la o mare uzină ori instituţie de importanţă republicană. Nu ştiu unde şi ce a ajuns. N-am nici o ştire despre el, îmi e total indiferent. Nu

ştiu dacă Andrei Banc era rudă cu Iosif Banc din Biroul Politic sau cu ofiţerul de securitate Banc de la Uranus; putea fi vorba de o potrivire de nume. Evenimentele din 1989 l-au aflat redactor la Radio România; ar fi fost numit şeful unei redacţii cu sprijinul unui ziarist cunoscut, Eugen Preda. Am auzit că s-ar fi stabilit în Canada, fapt care nu mă miră câtuşi de puţin. Doar nu era să se ducă la Moscova, cea la care, totuşi, se închina „regimul nostru” al cărui duşman mă declarase, de mână cu ceilalţi doi. M. Constantin era o persoană blândă, ştearsă, cu un surâs uitat pe faţa tuciurie, venită, ca şi Mihiţ, de la şcoala muncitorească. Cred că nici n-a ştiut ce semnează. Se cuvine să lămuresc prezenţa numelui lui Ion Radu în cuprinsul notei informative. Datorez aceasta prieteniei noastre şi memoriei acelui coleg. Ne-a dat o lecţie de curaj şi demnitate care i-a pus pe gânduri pe politruci şi pe securişti. Ion Radu, fost strungar, absolvent al şcolii muncitoreşti, a fost singurul dintre noi care a cutezat să critice deschis, fără să se teamă, starea de fapt a poporului român, mai ales a ţăranilor şi muncitorimii pe care comuniştii pretindeau că îi reprezintă. La apariţia vreunui articol deosebit de neruşinat în Scânteia sau Munca, proslăvind succesele obţinute sub înţeleapta conducere de către P.M.R., comentariul lui Radu în privinţa autorului era invariabil acelaşi: Porcului de rasă de nimic nu-i pasă! Extras din „Soldatul Svejk” al lui Jaroslav Hasek - carte mult citită atunci, împreună cu aproape subversivele „Douăsprezece scaune” şi „Viţelul de aur” de sovieticii Ilf şi Petrov - citatul era aplicat şi tovarăşilor din conducerea superioară de partid şi de stat în frunte cu Gheorghiu-Dej. Fiu de ţărani, copil sărac, ucenic apoi lucrător calificat, prietenul meu era imun la propaganda oficială şi nu se sfia să spună că i s-a făcut silă de atâta minciună. Bolnav de ficat, a fost supus la Spitalul studenţesc unui tratament dureros, cu infiltraţii de medicamente în cantităţi mari. Într-una din vizite l-am găsit întins pe pat, aparent nepăsător, în timp ce o asistentă îi introducea în corp lichidul dintr-o seringă uriaşă. Nu găseaţi una mai mică? am întrebat-o pe fată. Eu am rugat-o, a intervenit pacientul, doresc absolutul în toate! Data viitoare o s-o rog să-mi facă infiltraţiile cu pompa de bicicletă... Împreună cu mine, Radu a fost ales în biroul organizaţiei de bază. Am fost votaţi de cvasiunanimitatea colegilor de an, fapt care i-a iritat enorm pe ştabii de la Comitetul PMR, mai ales pe Tamara Dobrin. Sigur că ne-am opus hotărârilor care vizau sancţionarea arbitrară a unor colegi. Radu nu era naiv, ştia la ce se expune. Ştia însă şi că oficialităţile se tem de scandal şi ezită să rişte exmatriculând un absolvent al şcolii muncitoreşti. Probabil că i se pregătea altceva, cine ştie ce, un post obscur după absolvire, poate. Destinul a vrut ca acel om dintr-o bucată să-şi găsească sfârşitul într-un accident feroviar, rezolvând dilemele partidului.

(sfârşit)

41

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Profile for ccdj galati

Dunarea de jos 174 august  

REVISTA LUNARA A CENTRULUI CULTURAL DUNAREA DE jOS - GALATI

Dunarea de jos 174 august  

REVISTA LUNARA A CENTRULUI CULTURAL DUNAREA DE jOS - GALATI

Advertisement