Page 36

Violeta IONESCU

În seara aceea, o seară calmă de început de toamnă, să fi trecut de orele 9, fiindcă se dăduse drumul de la cinematograf şi strada Domnească forfotea de lume, trei împuşcături urmate de ţipete de groază au paralizat brusc fluxul mulţimii de pe Corso. Unii s-au speriat atât de tare că au rupt-o la fugă, alţii au încremenit, crezând poate că filmul de la care ieşiseră se prelungeşte în stradă. Dar nu, „Gangsterii din Chicago” nu veniseră la Galaţi, nu era ficţiune, ci pură realitate petrecută chiar sub ochii lor. În dreptul magazinului cu blănuri al lui Shulman, chiar în faţa vitrinei din care un cap de vulpe privea cu ochi de sticlă fix la trecători - ah, şi doar i s-a spus de atâtea ori să scoată naibii sperietoarea aia de acolo! - , un om a căzut inconştient pe trotuar. Câţiva bărbaţi mai energici au imobilizat criminalul şi i-au luat revolverul din mână. Era însoţit de o doamnă elegantă, extrem de speriată, care nu-şi mai lua mâinile de la urechi. Rănitul abia mai sufla când a fost ridicat şi dus pe braţe până la cea mai apropiată farmacie - a lui Toma, dacă ştiţi - până la venirea ambulanţei care l-a transportat la spital. Dar ce s-a întâmplat? Un martor jura că ştie: „I-a jignit, dom’le, nevasta, am auzit eu! Uitaţi-vă şi dumneavoastră ce nevastă are! Păpuşă, nu alta! A trecut pe lângă el şi i-a spus nu ştiu ce... la adresa doamnei. Atunci, el a scos revolverul şi l-a împuşcat pe loc. A fost legitimă apărare!” „Ce apărare, dom’le?” „Şi-a apărat onoarea de familist! Şi eu aş fi făcut la fel...” „Cherchez la femme!”, se striga din mulţime... Asasinul nu dădea semne că ar vrea să scape. Foarte calm, s-a lăsat înşfăcat de doi gardieni şi condus spre locul de anchetă - lumea spunea că l-au dus la Comenduirea Pieţii, urmat de soţie, ca martor. Dar ce s-a întâmplat acolo, asta n-avea cum să se afle decât în zilele următoare, când presa gălăţeană a preluat afacerea. Pentru noaptea aceea, „spectacolul” se terminase. Dezmeticiţi cu greu din starea de şoc, plimbăreţii fie că şi-au continuat promenada, fie au intrat la terasele unde de obicei se dansa şi se bea bere cu sare pe gura ţapului, dar nimănui nu-i mai ardea de glume, evenimentul serii tăiase tuturor cheful. „Vă daţi seama?! Un om a fost împuşcat lângă noi, în plină stradă, la oră de vârf, când trotuarul era plin de lume! Nebunu’ ăla a tras fără să se uite, putea să ne omoare pe toţi!... Ca-n Vestul sălbatic!” Presa de dimineaţă limpezea oarecum situaţia, dar nu de tot. Pe alocuri, o încurca şi mai rău. S-a aflat

astfel că victima, care murise între timp la spital, era nimeni altul decât maiorul Alexandru Gogulescu, procuror la parchetul de pe lângă tribunalul militar teritorial. Iar „odiosul asasin” - cine credeţi? - era chiar căpitanul doctor Titus Şandru, medicul Regimentului 3 Pionieri din Galaţi. Un om care salvează vieţi!... „Frumos, nu!? - se comenta prin pieţe şi prin cafenele. Aţi auzit cine se omoară la noi în plină stradă? Nu gangsteri, ca peste ocean. Lume bună, dom’le, militari de carieră, ofiţeri! Ehe, Galaţii... Oraş serios!... Cine ştie de la ce s-au luat?!” Chiar, oare de la ce s-or fi luat? „Vocea Galaţilor” publica tot varianta de cu seară, aflată de la trecători. Mai multe ştiri veneau de la Comenduire. La anchetă participaseră colonelul Marinescu, comandantul Pieţei, şi generalul Aurel Alimănescu, comandantul Corpului 3 Teritorial, care a venit însoţit şi de alţi ofiţeri, speriaţi şi ei de ce pot face ofiţerii lor pe Domnească, la oră de vârf. Cel mai straniu era că doctorul Şandru a refuzat să vorbească - „se jena”? - în schimb, a cerut hârtie, toc şi cerneală şi s-a pus pe scris „un raport detailat” - după cum spune gazeta. Dar ce anume a scris, asta nu mai spune. În oraş circulau deja tot felul de versiuni, una mai fantezistă decât alta, se brodau poveşti ciudate, se inventau scenarii, amoruri neîmpărtăşite, gelozii fatale. „Nu a vorbit! Înseamnă că protejează pe cineva! Pe cine?”... Despre victimă s-a aflat că: era originar din Ploieşti, a făcut războiul la cavalerie; după război şi-a luat licenţa în Drept şi a intrat în justiţia militară; cu trei luni înainte fusese avansat maior; era binecunoscut în toate cercurile din localitate; în baroul Covurlui avea chiar prieteni, deci, un om de ispravă! Şi tocmai el... Ce o fi avut de împărţit cu doctorul Şandru? Agresorul era originar de pe valea Someşului; căsătorit de numai şase luni cu domnişoara Dimian, fiica lui Vasile Dimian, proprietarul unei case frumoase pe Braşoveni, cu magazin de sticlărie şi porţelanuri la parter şi două caturi de locuit deasupra, familie onorabilă, bine apreciată în Galaţi. Ce a avut someşanul cu ploieşteanul, să-l omoare tocmai la Galaţi? Mister total! La Suré, la Athéné Palace, în parc, la frizer, la piaţă, până şi la coadă la gaz, dacă te aşezai, tot despre asta auzeai. Lumea era nemulţumită că gazetele ţin oraşul cu sufletul la gură şi nu dezvăluie mai repede tot adevărul. Dar armata e armată, secretul militar, secret militar. Şi gazetarii dau ştirile cu linguriţa, ca să-şi vândă şi ei marfa. În ziua următoare, „Vocea Galaţilor” începu să dezvăluie câte ceva, dar prudent, sub o rezervă menită să alimenteze combustia: „fără a şti dacă este adevărat”. Iată cum:

36

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Profile for ccdj galati

Dunarea de jos 174 august  

REVISTA LUNARA A CENTRULUI CULTURAL DUNAREA DE jOS - GALATI

Dunarea de jos 174 august  

REVISTA LUNARA A CENTRULUI CULTURAL DUNAREA DE jOS - GALATI

Advertisement