Purtatorul de cruce

Gheorghe Andrei Neagu *** Păianjenii păreau neschimbaţi. De sub peruca aspră, chipul scofâlcit al bătrânei, părea străbătut de firişoarele invizibile ale unei pânze de păianjen. Lumânarea încolăcită de pe piept se muiase, devenind păstoasă. Sânii nu se mai ghiceau sub rochia grea, anume păstrată pentru ultima ocazie. La căpătâi mucul lumânării aprinse se blegise, muşcând prea multă ceară dintr-o parte, născând şiroaie lichide ce se prelingeau peste marginea sicriului.

Cele câteva bătrâne de la căpătâiul ei, sorbeau indiferent din ceşcuţa de cafea răcită, sporovăind tern câte le mai rămăsese din amintirea decedatei.

— Când era senatoare nici că ne-a băgat vreodată în seamă Leonora!

— Avea grijile ţării pe umerii ei, tu.

— Avea pe dracu.

— Ba avea draci în ea. O ştiu eu prin câte paturi a trecut până când şi-o mai ostoit tremuriciul.

— Faci păcate Leonora. Era mai mult prin parcuri.

— Eu cu gura, ea cu curu. C-aşa-i în politică…

— Taci tu!, dacă erai în locul ei?

— Cum să fiu, când n-a fost chip să intru în patul şi-n buzunarele derbedeului care i-a săltat poalele pentru ca s-o salte şi-n partid.

— Aşa a vrut poporul Leonoro!

— A vrut pe dracu gemu. Popor mai prost ca 176