Issuu on Google+

Creditele – măsura perfecţionării dascălilor? Credits- a measure of teachers’ professional development ? Prof. Narcisa Gabriela Daşu Prof. Maria Voicu Grup Şcolar “Costin Neniţescu” Buzău Grup Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate Buzău Cel mai important proiect al transformării şcolii ca sistem în România este cariera didactică. La baza schimbării sistemului de învăţământ în ansamblu, dar şi a şcolii privită ca organizaţie, trebuie să stea dezvoltarea şi perfecţionarea resurselor umane principale ale şcolii – cadrele didactice. Pornind de la definiţia dată de prof. Romiţă Iucu formării continue, care consideră că aceasta reprezintă ansamblul activităţilor orientate spre „actualizarea" periodică a pregătirii profesionale iniţiale, spre adaptarea acesteia la noile exigenţe ale desfăşurării proceselor educaţionale şi asimilarea unor noi cunoştinţe şi competenţe ,putem concluziona că formarea continuă a cadrelor didactice cuprinde două aspecte esenţiale: continuarea, aprofundarea şi adaptarea formării profesionale iniţiale şi reconsiderarea şi completarea formării iniţiale în condiţiile unor noi solicitări, deosebite de cele care au constituit reperele pregătirii iniţiale. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării prin Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar (CNFP) a lansat în ianuarie 2009 proiectul "Restructurarea sistemului de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar prin generalizarea sistemului de credite profesionale transferabile", proiect strategic parte a Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. Cu un buget de 3,4 milioane euro, cofinantat din Fondul Social European, proiectul se va finaliza pe 31 octombrie 2009. România a adoptat Strategia Europeană pentru Ocupare, în concordanţă cu obiectivele şi liniile directoare ale acesteia, proiectul propus de CNFP determină dezvoltarea capitalului uman prin profesionalizarea şi dezvoltarea carierei didactice. Formarea şi dezvoltarea ansamblului de competente care permit asumarea şi realizarea de sarcini profesionale specifice, la un nivel corespunzător de performanţă, elaborarea standardelor ocupaţionale şi de formare continuă legitimează profesia didactică şi determină profesionalizarea carierei didactice. În acelaşi timp, creează premisele pentru evaluarea performanţelor individuale în vederea salarizării diferenţiate a cadrelor didactice din sistemul de învăţământ preuniversitar. The most important project with regard to the Romanian school’s transformation as a system is the didactic career. At the very core of changing the educational system as a whole, but also of the school, taken in its organizational meaning, must lie the professional


development of the school’s main human resources, namely the teaching staff. Starting from the definition of continuous training, provided by Professor Romiţă Iucu, who considers it to be a set of activities directed towards the periodical update of initial professional training in order to meet the requirements of educational processes, the acquisition of new data and skills, we can, therefore, conclude that the teachers’ professional development encompasses two essential aspects: continuing, consolidating and updating the initial professional training, as well as reconsidering and even completing the initial professional training when it is imposed by new requirements, to be distinguished from those which constituted the benchmarks of initial professional development. The Ministry of Education, Research and Innovation through its National Centre of Training Primary and Secondary Teaching Staff, launched ,in January 2009, the project: The Reorganisation of the Primary and Secondary Teachers’ Continuous Professional Training , through generalizing the system of transferable professional credits, a strategic project which is part of the Operational Sector Programme for Human Resources Development. Getting by on a budget of 3,4 million E, co-financed by the European Social Fund, the project is due to end on the 31st of October 2009. Romania adopted the European Occupational Strategy, according to its objectives and directions, to the extent to which the project proposed by the National Centre of Training Primary and Secondary Teaching Staff, boosts the professional development of human capital in general and of the didactic career in particular. The acquisition and development of skills which enable assuming and carrying out specific professional tasks, in accordance with the adequate levels of performance, as well as the drawing up of occupational and training standards justify the didactic career and improve it from a professional point of view. Equally, it works as a premise for teachers’ selfassessment in view of the differential wage system that will soon be applied to primary and secondary teachers. Şcoala corespunde în gradul cel mai înalt ideii de learning organization, deoarece este o organizaţie care asimilează noile exigenţe şi le răspunde prin adaptări dar şi prin soluţii noi, creatoare. Acest lucru nu se realizează totdeauna cu uşurinţă, având în vedere fenomenele inerţiale şi obstacolele în calea schimbărilor. Learning organization presupune atât schimbarea oamenilor din cadrul colectivităţii cât şi a sa. Acest tip de învăţare este un proces continuu, care are momente cu o dinamică mai accentuată, urmate de altele de relativă stabilizare. Leaning organization trebuie asociat cu staff development, adică este vorba de promovarea unor schimbări privind concepţia despre instituţia şcolară, despre obiectivele şi valorile ei, dar şi modificări în modalităţile de activitate, de gestiune şi management. care nu pot fi realizate decât printr-un proces de dezvoltare şi perfecţionare a resurselor umane. Este vorba de un staff development centrat pe schimbarea organizaţională, iar perfecţionarea personalului serveşte şi este subordonată acestui obiectiv. Deci, la baza schimbării şi progresului se află un proces de învăţare socială, de asimilare şi de practicare de noi comportamente, atitudini, valori, proces care se realizează în primul rând, prin intermediul cadrelor didactice - resursele umane principale ale dezvoltării şcolii. Paradigmele moderne consideră cadrul didactic ca membru al unei structuri organizaţionale definite - şcoala şi al unei comunităţi profesionale şi locale, în procesul de formare accentul fiind pus pe latura pragmatică, personală, reflexivă si creativă. Intrarea în profesie (debutul), dezvoltarea profesională, evoluţia şi dezactivarea profesională sunt puncte ale unui proces continuu profesional, evolutiv, supus legilor managementului resurselor. Construirea unei cariere didactice reale, orientate, motivante şi deschise, caracterizată prin mobilitate, flexibilitate şi perspectivă în dezvoltarea profesională pentru cadrele didactice constituie un obiectiv al politicilor educaţionale europene şi naţionale. Schimbările survenite la nivel european şi naţional, determinate de dinamica socială şi •economică, au dus la conturarea unor direcţii strategice noi, în sistemul educaţional. Astfel, în prezent există o tot mai mare concentrare asupra asigurării calităţii procesului de educaţie,

2


formare şi dezvoltare a cadrelor didactice, în conformitate cu prevederile europene. Obiectivul strategic al Uniunii Europene este ca “Uniunea Europeană să devină cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de creştere economică durabilă, cu mai multe locuri de muncă şi o mai mare coeziune socială”. (stabilit de Consiliul European de la Lisabona 23-24 martie 2000 şi reafirmat de Consiliul European de la Stockholm 23-24 martie 2001). Consiliul European de la Stockholm a reafirmat importanţa educaţiei şi formării profesionale. “Îmbunătăţirea competenţelor de bază, în special cele privind ICT şi cele digitale, constituie o prioritate a Uniunii Europene pentru a face din economia europeană cea mai dinamică şi competitivă economie bazată pe cunoaştere din lume. Această prioritate include politicile educaţionale, de „lifelong learning”, precum şi prevenirea scăderii personalului tehnic şi ştiinţific.”( în Raportul privind obiectivele sistemelor educaţionale şi de formare profesională, adoptat de Consiliul Educaţiei din 12 februarie 2001). În European Employment Guidelines (2001) s-a subliniat necesitatea ca statele membre să adopte strategii coerente în ceea ce priveşte „lifelong learning”, subliniindu-se importanţa accesului la aceasta pentru orice persoană, în special în domeniul informaţiei şi tehnologiilor de comunicare. Obiectivele sistemelor educaţionale şi de formare profesională menţionate în documentul anterior amintit sunt: 1- Creşterea calităţii şi eficienţei sistemelor educaţionale şi de formare profesională în UE – Îmbunătăţirea educaţiei şi formării cadrelor didactice şi formatorilor: o Sprijinirea corespunzătoare a cadrelor didactice şi formatorilor astfel încât ei să răspundă provocărilor unei societăţi bazate pe cunoaştere; o Definirea competenţelor, incluzând aici şi competeţele minime de ICT, pe care cadrele didactice şi formatorii ar trebui să le deţină, având în vedere rolul lor în societatea cunoaşterii; o Asigurarea unei calificări adecvate noilor intraţi în profesie, la toate materiile şi nivelele precum şi asigurarea unei mai mari atractivităţi profesiei de cadru didactic sau formator. 2 - Dezvoltarea de competenţe pentru societatea cunoaşterii o Identificarea pachetului de competenţe de bază; o Asigurarea acestor competenţe de bază pentru toţi, şi în particular pentru cei mai puţin avantajaţi în şcoli, pentru cei care părăsesc mai devreme perioada de şcolarizare, precum şi adulţilor. 3 - Asigurarea accesului la ICT pentru toţi o Creşterea numărului de echipament şi software educaţional astef încât ICT să fie aplicat cu succes în practicile de predare şi formare; o Adaptarea metodelor de predare şi rolul cadrelor didactice şi formatorilor de a utiliza la maxim tehnicile de predare şi învăţare “reale” şi “virtuale”. 4 - Creşterea recrutării în studiile ştiinţifice şi tehnice o Creşterea numărului de tineri care aleg să studieze şi să urmeze cariere în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, în particular în domeniul cercetării şi a disciplinelor ştiinţifice unde se înregistrează o scădere a numărului de personal calificat; o Asigurarea unui echilibru între bărbaţi şi femei care studiază matematica, ştiinţa şi tehnologia; o Creşterea numărului de cadre didactice calificate, dezvoltarea unor metode şi materiale mai atractive de predare şi creşterea utilizării facilităţilor e-learning în aceste discipline. 5 - Utilizarea mai bună a resurselor: o Asigurarea unei echitabile şi efective distribuiri şi utilizări a resurselor financiare în cadrul sistemelor educaţionale şi de formare; o Sprijinirea evaluării şi asigurării calitative a sistemelor prin utilizarea indicatorilor şi benchmarking; o Exploatarea potenţialului parteneriat public-privat; o Dezvoltarea de analize cost-beneficiu în ceea ce priveşte investiţiile în educaţie şi

3


formare. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării prin Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar (CNFP) a lansat în ianuarie 2009 proiectul "Restructurarea sistemului de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar prin generalizarea sistemului de credite profesionale transferabile", proiect strategic parte a Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. Cu un buget de 3,4 milioane euro, cofinantat din Fondul Social European, proiectul se va finaliza pe 31 octombrie 2009. Grupul ţintă vizat este constituit din personalul didactic de toate specialităţile, din învăţământul preuniversitar. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unui sistem flexibil de formare continuă a resurselor umane din învăţământul preuniversitar care să permită specializarea reală şi eficientă a profesiilor/funcţiilor didactice, prin generalizarea sistemului de credite profesionale transferabile, în concordanţă cu standardele naţionale şi europene. Obiectivele specifice care îşi propun să răspundă nevoilor şi aşteptărilor grupului ţintă şi să remedieze disfuncţionalităţile sistemului sunt: I. Restructurarea sistemului de formare continuă prin adaptarea cadrului legislativ la contextul actual care oferă posibilitatea de dezvoltare a carierei didactice cu recunoaşterea competenţelor dobândite prin alte forme de perfecţionare anterioare şi permite elaborarea standardelor ocupaţionale şi de formare continuă pentru funcţiile didactice nou apărute; II. Dezvoltarea metodologică privind generalizarea sistemului de credite profesionale transferabile (CPT) pe tot parcursul carierei didactice în concordanţă cu standardele naţionale şi europene care determină exprimarea clară a diferenţelor de profil profesional specific definitivatului şi gradelor didactice, astfel încât exigentele exprimate prin programe de formare continuă, număr de credite profesionale transferabile alocate să fie vizibil evolutive şi să contribuie la realizarea unui sistem unitar de formare continuă bazat pe CPT, care va permite vizualizarea stadiului individual al carierei şi previzionarea parcursului profesional dezirabil pentru fiecare categorie de personal didactic; III. Instituirea mecanismelor reglatorii privind dinamica profesiilor didactice prin flexibilizarea rutelor de conversie şi perfecţionare în carieră care va creşte autonomia în dezvoltarea personală a cadrului didactic în funcţie de necesităţile personale şi profesionale ale fiecăruia şi va facilita elaborarea unui set de rute flexibile pentru conversie şi perfecţionare. Consultând documentele europene şi naţionale, se remarcă schimbarea opticii de abordare a carierei si implicit a evoluţiei persoanei, începând cu formarea iniţială şi terminând cu formarea continuă - formarea de-a lungul întregii vieţi (lifelong learning). Formarea nu mai este înţeleasă în sensul pedagogiei clasice, care punea accent pe formarea iniţială şi unde formarea continuă era accidentală, fără sa se realizeze sistematic. Formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice este abordată într-o manieră modernă, care vizează profesionalizarea carierei didactice, consolidarea statutului profesiei didactice centrată pe mobilitate , evoluţie, dezvoltare profesională, liberă circulaţie la nivel european. Dimensiunile carierei didactice Dimensiunile carierei didactice pe care le vizează formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice din sistemul de învăţământ românesc sunt: o dimensiunea profesionalizării o dimensiunea afectiv-motivaţională o dimensiunea socio-relaţională (de statut). 1. Profesionalizarea carierei didactice Profesionalizarea carierei didactice presupune, din perspectiva educaţiei şi formării permanente, două dimensiuni: formarea iniţială şi formarea continuă, ambele cu o pondere uriaşă în desăvârşirea profesională. „Profesionalizarea carierei didactice nu se termină cu absolvirea, am putea spune că 4


profesionistul trece la o altă etapă, şi anume dezvoltarea carierei, care se realizează în cadrul educaţiei permanente", consideră Iucu Romiţă. Există o diferenţă între sistemul tradiţional şi cel modern în ceea ce priveşte formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice. Diferenţa dintre sistemul tradiţional, care pune accent pe deprinderile obişnuite profesionale, pe abordarea teoretică (abstractă) şi sistemul modern, care pune accent pe competenţele profesionale, pe standarde, pe abordarea pragmatică, pe sistemul creditelor profesionale transferabile. Formarea continuă TRADITIONAL

MODERN Formarea continuă este un proiect colectiv, cadrul didactic fiind un actor al unui sistem educaţional Postuniversitar – deschidere către programe postuniversitare şi de masterat Instituţii – furnizori de programe acreditate de formare continuă

Motivatie

Motivaţie individuală

Nivel de formare

Preuniversitar / universitar

Institutional

Instituţii preuniversitare (licee) şi universităţi

Profil de competenţă profesională

Deprinderi obişnuinţe profesionale, abordare teoretică - abstractă

Competenţe profesionale , standarde, abordare pragmatică

Curriculum

Prestabilit, obligatoriu

Flexibil, deschis către discipline opţionale şi construit pe baza sistemului creditelor profesionale transferabile

Forme de organizare

Frontale, centrate pe colectiv

Individualizare, grupare, interactivitate

Evaluare Certificare Mobilitate academică/ mobilitate profesională Accente de formare Abordarea specifică

Caracter reproductiv, elementele administrative fiind predominante Sporadică , unilaterală, criterii arbitrare

Strategii alternative centrate pe portofoliu şi pe evaluările de competenţă Continuă, cumulativa (sistemul creditelor profesionale transferabile – standarde)

Redusă, criteriul esenţial fiind vechimea

Sistemul creditelor universitare transferabile asigură dinamică şi progresie în carieră

Comportamental / aptitudinale

Atitudinal - reflexive

Formare - „teacher trainig”

Educaţie - „teacher education”

În privinţa competenţelor specifice profesiunii didactice, cele de bază se dezvoltă în cursul formării iniţiale, iar formarea lor se desăvârşeşte în cursul activităţii la catedră şi în cursul formării continue. În plus, pentru obţinerea unor performanţe profesionale sunt necesare şi o serie de trăsături de personalitate/calităţi personale: autoritate, tact, responsabilitate, empatie, comunicativitate etc. Asupra competenţelor pe care trebuie să le aibă un cadru didactic există un relativ acord pe plan pedagogic. Liviu Antonesei e de părere că educatorul - poate redeveni un model numai dacă suntem dispuşi să concedem că profesia sa presupune manifestarea unui set de cinci tipuri de competenţe: a) Competenţa culturală, reprezentată atât de pregătirea de „specialitate", cât şi de „cultura generală"; b) Competenţa psihopedagogică, ce-i asigură o bună calitate de transmiţător către beneficiarii proceselor educative ale culturii specifice, dar şi ale racordurilor acesteia cu domeniul culturii în întregul său; 5


c) Competenţa psihoafectivă şi de comunicare, ce se fundamentează, în principiu, pe anumite calităţi structurale de personalitate, d) Competenţa morală, educatorii chiar trebuie să fie infuzaţi, în toate conduitele şi comportamentele lor public-educative, de valorile ce alcătuiesc idealul educativ promovat de sistemul de învăţământ; e) Competenţa managerială, menită să asigure organizarea şi conducerea eficientă a activităţilor, proceselor, colectivelor şi instituţiilor educative, Indiferent de .numărul lor sau de terminologie, un cadru didactic eficient trebuie să aibă formate toate aceste competenţe. Profesionistul în învăţământ este o persoană concretă, un enciclopedist, dar şi un actor social, un practician reflexiv, un practician artizan, şi, nu în ultimul rând, un tehnician, aşa cum se poate remarca în schema de mai jos.

Asigurarea calităţii sistemelor de educaţie şi formare constituie un obiectiv major al sistemelor de învăţământ europene, care a fost formulat în declaraţiile şi acordurile europene privind educaţia. În procesul de asigurare a calităţii, accentul a fost pus pe proiectarea unor standarde de calitate. Generalizarea sistemului creditelor profesionale transferabile în învăţământul românesc vizează asigurarea unor criterii profesionale unitare şi obiective pentru profesionalizarea acesteia şi pentru evoluţia în cariera didactică. Se va putea realiza pentru prima dată în sistemul educaţional din România, mobilitatea profesională şi recunoaşterea competenţelor dobândite prin formare continuă pentru funcţiile didactice. Acest proces este o premisă pentru realizarea unei cariere didactice reale, orientate, motivante şi flexibile pentru personalul didactic din România. Implementarea sistemului de credite profesionale transferabile în cariera didactică va face posibilă:

o perfecţionarea cadrului didactic, prin construirea traseului individual de formare, în funcţie de nevoile personale şi ale sistemului, creşterea autonomiei în dezvoltarea personală şi responsabilizarea şi motivarea profesională a cadrului didactic o realizarea unui sistem unitar de formare continuă, care să permită o mai bună vizualizare a stadiului de carieră prezent şi o previzionare mai clară a viitorului profesional dezirabil pentru fiecare categorie de personal didactic; o posibilitatea de dezvoltare a carierei didactice, cu recunoaşterea competenţelor dobândite prin alte forme de perfecţionare: formale, informale, nonformale, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Elaborarea standardelor naţionale pentru profesia didactică, a standardelor de formare 6


continuă, a programelor de formare continuă şi introducerea sistemului de credite profesionale transferabile asigură condiţiile pentru profesionalizarea carierei didactice în România. 2. Motivaţia pentru cariera didactică Motivaţia pentru cariera didactică reprezintă un subiect larg dezbătut în literatura de specialitate, cercetătorii încercând să răspundă la întrebarea: Care sunt principalii atractori pentru carieră didactică? Diverşi cercetători enumeră următoarele motive pentru alegerea/rămânerea în profesia didactică, în ordinea importanţei, de la 1 - cel mai important factor la 8 - cel mai puţin important: 1. dorinţa de a lucra cu copiii; 2. pasiunea pentru o disciplină şcolară/domeniu de studiu; 3. importanţa acordată predării; 4. influenţa exercitată de către una dintre cadrele didactice pe care subiectul le-a avut în trecut; 5. statusul oferit de către profesia didactica; 6. lipsa unei alte opţiuni de carieră; 7. oportunităţile de avansare în carieră 8. securitatea oferită ca loc de muncă pentru începători. Motivele oferite de către cadrele didactice pentru care nu preferă profesiunea de dascăl sau pentru care ar părăsi profesia didactică: 1. Salariul necorespunzător (motivaţia financiară); 2. Birocratizarea activităţilor presupuse de meseria de profesor (prea multe „hârtii" pe care trebuie să le facă); 3. Lipsa de apreciere adecvată din partea societăţii, indisciplina cursanţilor 4. Teama de a nu se plafona, prin activitate rutinieră 5. Climatul şi-mentalitatea din şcoli (climat negativ şi stresant în şcoli, stres creat de indisciplina elevilor) 6. Managementul şcolar defectuos. De ce este important să identificăm factorii semnificativi care definesc motivarea pentru cariera didactică? Pentru că aşa cum bine remarcă diverşi cercetători în studiile lor motivaţia cadrului didactic are un important efect asupra motivaţiei dezvoltate de către cursanţii acestuia. 3. Statutul social al carierei didactice În trecut, în plan social, cadrul didactic a avut o imagine şi un statut apreciate la nivelul comunităţii, el fiind în conştiinţa social-educaţională un formator de spirite, de conştiinţe. Statutul social al cadrului didactic în societatea contemporană constituie o temă care stârneşte numeroase discuţii şi dezbateri. Toate pornesc de la o abordare comparativă a modului în care el, dascălul, a fost privit în trecut şi este perceput în prezent. Cariera este definită în DEX ca “profesiune, ocupaţie”, „poziţie în ierarhia socială şi profesională, în societate, pe baza competenţei“, dar şi ca „situaţie bună“. A fi profesor înseamnă să ocupi un loc respectabil în viaţa socială, dar, daca este vorba de situaţie bună ... Sistemul de salarizare foarte prost si scaderea prestigiului social al cadrului didactic au redus dramatic interesul pentru cariera didactică. Problema resursei umane şi a carierei este esenţială. Fără o investiţie majoră în resursa umană, orice reforma este egală cu zero. Analiza resurselor umane implicate în sistemul de învăţământ preuniversitar relevă un tablou sumbru. Din ce in ce mai mult, colectivul profesoral pierde în calitate. Din cauza bugetului alocat, tinerii ocolesc această carieră. Pentru realizarea reformei învăţământului preuniversitar este nevoie de profesionişti în domeniul educaţiei, de o resursă umană a cărei primă specializare să fie “profesoratul”, presupunând o sferă complexă de competenţe (intelectuale, socio-culturale, civic-comunitare, de cercetare-acţiune, manageriale) raportate la standarde ocupaţionale bine definite şi presupunând un statut socio-profesional sensibil diferit de cel actual - ne referim în special la importanţa socială acordată profesorului, definit ca funcţionar public, prestator de înalte servicii sociale, având o retribuţie corespunzătoare. 7


Învăţământul românesc se găseşte astăzi într-o profundă criză datorată subfinanţării, haosului şi incoerenţei legislative, politicilor de personal, managementului defectuos, infrastructurii depăşite (mai ales în mediul rural), birocraţiei excesive, curriculumului necorelat cu cerinţele pieţei etc. La ora actuală, cel mai important proiect al transformării şcolii ca sistem în România este cariera didactică. La baza schimbării sistemului de învăţământ în ansamblu, dar şi a şcolii privită ca organizaţie trebuie să stea dezvoltarea şi perfecţionarea resurselor umane principale ale şcolii – cadrele didactice. „Formarea continuă trebuie să devină o obişnuinţă, o parte constantă a activităţii profesionale a cadrelor didactice şi să nu rămână un eveniment sporadic şi lipsit de consistenţă. Dezvoltarea profesională continuă este condiţia performanţei şi a calităţii!” M Miclea. Pornind de la definiţia dată de prof. Romiţă Iucu formării continue, care consideră că aceasta reprezintă ansamblul activităţilor orientate spre: o „actualizarea" periodică a pregătirii profesionale iniţiale, spre adaptarea acesteia la noile exigenţe ale desfăşurării proceselor educaţionale şi spre o asimilarea unor noi cunoştinţe şi competenţe, putem concluziona că formarea continuă a cadrelor didactice cuprinde două aspecte esenţiale: continuarea, aprofundarea şi adaptarea formării profesionale iniţiale; şi reconsiderarea şi completarea formării iniţiale în condiţiile unor noi solicitări, deosebite de cele care au constituit reperele pregătirii iniţiale. Tendinţele inovatoare care se prefigurează în acest moment în sistemul formării continue, (privită prin prisma celor două aspecte enunţate anterior: continuitate şi dezvoltare în cariera didactică), sunt următoarele o Deschiderea către programe postuniversitare şi de masterat, furnizate de instituţii acreditate în domeniul formării continue; o Evoluţia în carieră se va face pe baza acumulării creditelor profesionale transferabile; acumularea de credite profesionale transferabile se face prin participarea la activităţi de formare, la proiecte sau la mobilităţi; o Echivalarea creditelor obţinute în cadrul proiectelor de mobilitate la nivel european cu stagiile derulate la nivel naţional; o Politicile europene în domeniul formării continue oferă posibilitatea participării cadrelor didactice la cursuri de formare finanţate din fonduri europene, prin Programele Comenius. o Perfecţionarea prin participarea cadrelor didactice la simpozioane, sesiuni de comunicări, seminarii, activităţi de lectorat la nivelul instituţiilor de formare; o Realizarea parteneriatelor inter-instituţionale între universitar şi preuniversitar la evaluarea cadrelor didactice pentru promovarea în carieră. o Generalizarea sistemului creditelor transferabile pentru toate formele de perfecţionare şi formare continuă, în vederea asigurării flexibilităţii, mobilităţii şi evoluţiei în cariera didactică; o Furnizarea programelor de formare on line sau la distanţă, aceste programe dovedinduse în timp o alternativă favorabilă dezvoltării carierei didactice. o Flexibilizarea şi diversificarea structurii programelor de formare continuă în scopul adaptării programelor de formare la nevoile specifice şi aşteptărilor cadrelor didactice. Majoritatea programelor de formare continuă au o structură modulară, cursantul având astfel posibilitatea să îşi formeze un set de competenţe generale şi specifice. o Implicarea cadrelor didactice în proiecte de cercetare şi de aplicaţie pentru practica educaţională; o Utilizarea unor strategii de formare interactive; conţinutul curriculumului pentru formarea continuă trebuie să reflecte importanţa şi valoarea interdisciplinarităţii şi a învăţării prin cooperare. o Promovarea încrederii şi transparenţei la nivel european în domeniul calificărilor didactice, pentru a permite recunoaşterea reciprocă a certificatelor de studii şi creşterea mobilităţii profesionale a cadrelor didactice. o Extinderea competenţelor specifice ale cadrelor didactice în utilizarea tehnologiilor 8


informaţionale şi de comunicare. o Formarea continuă a cadrelor didactice constituie o prioritate a sistemului de învăţământ românesc având ca finalitate adaptarea sistemelor educative la schimbările ce se produc sau se vor produce in societate. Prin politicile în domeniu se urmăreşte dezvoltarea capitalului uman prin profesionalizarea carierei didactice, prin motivarea salarială (făcută pe baza unui sistem diferenţiat în funcţie de performanţe şi de rezultatul muncii) şi consolidarea statutului socio-profesional prim rang al cadrului didactic, în scopul eficientizării sistemului educativ în sensul stăpânirii evoluţiilor rapide care au loc în plan tehnic, ştiinţific, economic şi social. Bibliografie: 1. Iucu, Romiţă (2004), „Formarea cadrelor didactice, Sisteme, politici, strategii”, Bucureşti, Editura Humanitas Educaţional; 2.

Iucu, Romiţă, Păcurari, Otilia (2001), „Formare iniţială şi continuă”, Bucureşti, Editura Humanitas Educaţional;

3.

Potolea, Dan, Carp, Daniela, (2008), „Profesionalizarea carierei didactice din perspectiva educaţiei permanente”, Bucureşti.

4.

Iosifescu, Şerban, (2001), „Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ”, Bucureşti ISE-MEC.

9


referat