Page 1


CUPRINS Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXVIII, Nr. 1/2017

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

3

Iubirea lui Christos ne constrânge... să ne împăcăm (2Cor 5,14-20) VATICAN

5 6 7

Papa Francisc. Trei cuvinte Știri din Vatican L’Osservatore Romano FOCUS

8

Aniversări Urări pentru Papa 9 Magisteriu Deplângem și cerem iertare 10 Europa În și pentru Europa 12 Știri ARCB 13 Știri interne/externe Biserică și societate

14 Vederi din Roma Colţul puiului de elefant 15 Res-publica Revelionul cu un om al străzii 16 Excelență în slujire Voluntariatul, o formă de slujire

Suflet tânăr

17 Tineri recunoscători Reportaje Știri/Anunțuri UNIVERSUL FAMILIEI

21 ABC-ul credinței 22 Fiţi păstori cu mirosul oilor! 23 Căluș la gura lui Isus

14

SPIRITUALITATE

24 Sfânta Scriptură Convertirea Sf. Paul (25 ianuarie) 25 Din catehezele Papei Francisc Milostivire, răbdare şi speranță 26 Minuni şi sfinţi „Preotul nostru a făcut-o!” 27 Pagina Ghika „Femeia adulteră” – subiectul piesei DIALOGURI CU DICHIS

28 Nonviolența activă Calea păcii și a vieții

23 CULTURĂ

32 Ce mai (re)citim Stăpânul Inelelor 33 File de istorie Nicolae Coculescu Pr. Franz Paterok 34 Idei pentru timpul liber ETCETERA

35 De pe net 36 Anunțuri

INVITAȚI

Filip-Lucian Iorga

COPERTA ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 1/2017

28

Pr. Marius Taloş, SJ


Mesajul redacției Primul număr al revistei Actualitatea creștină din noul an debutează cu mesajul pe care ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, l-a adresat cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, ce se va desfășura în perioada 18-25 ianuarie, și cu programul celebrărilor care vor avea loc în București cu această ocazie. Rubrica Focus propune articolele: Urări pentru Papa de la liderii religioși, Deplângem și cerem iertare, plecând de la recenta scrisoare pe care Papa le-a adresat-o episcopilor, și În și pentru Europa, care tratează despre rolul și locul Bisericii Catolice în UE. Rubrica Biserică și societate prezintă o vedere din Roma - Colţul puiului de elefant; Revelionul cu un om al străzii și Voluntariatul, o formă de slujire. Rubrica realizată de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului - Suflet tânăr - în straie noi începând cu acest număr, conține materiale de interes pentru adolescenți și tineri. La Universul familiei propunem Fiți păstori cu mirosul oilor! și Căluș la gura lui Isus. Paginile de spiritualitate abordează subiecte precum: convertirea Sf. Paul, Minuni și sfinți, Femeia adulteră, piesă de teatru scrisă de Mons. Ghika. Începând cu acest număr, noutatea revistei o constituie rubrica Dialoguri cu dichis, rubrică de dezbateri care își propune să trateze teme de actualitate. În această lună, tema abordată este Nonviolența activă, cale a păcii și a vieții. Rubrica File de istorie vorbește despre astronomul Nicolae Coculescu și experiența sa de credință. Nici în acest număr, din paginile revistei nu lipsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, semnalări ale unor evenimente culturale și ale unor noi apariții de carte, idei pentru timpul liber. Vă dorim lectură plăcută şi un An Nou binecuvântat!

EDITOR

Centrul de Comunicații Sociale Angelus Communicationis Redacție

Iulia Cojocariu Pr. Francisc Doboș Cristina Grigore Pr. Fabian Măriuț Pr. Tarciziu Șerban Cristina Șoican Pr. Francisc Ungureanu Corectură

Daniel Filip Paula Iosif

Colaboratori

Pr. Marian Blaj Oana Viviana Dimcev Dănuț Doboș Anca Mărtinaş Giulimondi Claudia Stan Layout GRAFIC

Lavinia Dăncescu Manuchian Coperți

Roxana Elekes Distribuție și abonamente

Petreș Tereza Librăria Sf. Iosif Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro www.librariasfiosif.ro

Vatican: Îngerul Domnului, cu Papa - 08.01.2017

Tipar

Tipografia Everest 2001 SRL www.everest.ro

© 2017 de Tomás de Zarate

Actualitatea creștină Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București Str. G-ral Berthelot 19, 010164, București Tel. 021/2015470, 021/2015411 redactie@actualitatea-crestina.ro www.actualitatea-crestina.ro ISSN 1221 - 7700


PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Iubirea lui Christos ne constrânge... să ne împăcăm (2Cor 5,14-20)

R

ugăciunea noastră comună pentru unitatea tuturor creştinilor se desfăşoară anul acesta în contextul celebrării a 500 de ani de la reforma iniţiată de Martin Luther. Ruptura petrecută în sânul Bisericii Apusene, în urmă cu jumătate de mileniu, a produs mult scandal şi multă suferinţă. O astfel de stare, resimţită ca intolerabilă, a trezit, mai apoi, conştiinţele şi dorinţa apropierii şi a împăcării. Drumul spre unitate, deşi lung şi anevoios, se aşază azi pe un făgaş bun. Acest lucru se datorează faptului că Bisericile Apusului Europei reuşesc tot mai mult să pună la baza dialogului dintre ele ceea ce Sfântul Apostol Paul le recomanda creştinilor din Corint prin pasajul din a doua sa epistolă (2Cor 5,14-20), pasaj propus ca temă de meditaţie pentru Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea tuturor Creştinilor din acest an, 2017. Iubirea lui Christos ne constrânge... să ne gândim că unul singur a murit pentru toţi. Noi toţi, creştinii, suntem „rodul” Jertfei răscumpărătoare a lui Christos. Biserica este înfăptuirea Lui, iar El o vrea una, sfântă, universală şi apostolică (v. Crezul de la Niceea). Iubirea lui Christos ne constrânge... să nu mai trăim pentru noi înşine, ci pentru El, care a murit şi a înviat pentru noi. Referinţa la Isus Christos mort şi înviat trebuie să stea pe primul loc în dialogul şi în iniţiativele comune. În acest fel, dialogul şi

iniţiativele comune vor căpăta o consistenţă diferită, divină. Iubirea lui Christos ne constrânge... să nu mai cunoaştem pe nimeni după trup. Să lăsăm trecutului tot ceea ce este omenesc, acel omenesc care a cauzat, în decursul istoriei, scandal, diviziune, suferinţă. Iubirea lui Christos ne constrânge... să (re)devenim o creatură nouă. Timpurile noastre, aflate într-o profundă criză morală, au nevoie de o mărturie autentică de trăire evanghelică. Iubirea lui Christos ne constrânge... să ne împăcăm cu Dumnezeu. Orice păcat comis, inclusiv împotriva unităţii, ne îndepărtează de Dumnezeu. Este timpul să ne apropiem din nou de Dumnezeu, pentru ca şi El să se apropie de noi (Iac 4,8). Iubirea lui Christos ne constrânge... să ne împăcăm. Împăcarea cu Dumnezeu va înlesni, de bună seamă, şi împăcare între toţi creştinii. Implor harul lui Dumnezeu pentru ca rugăciunea noastră comună din aceste zile să topească gheaţa inimilor noastre, să ne apropie unii de alţii pentru a ne simţi tot mai mult fraţi între noi, de vreme ce ne ştim cu toţii fraţi ai lui Isus Christos şi împreună, fii ai Tatălui ceresc. Cu binecuvântare,

ÎPS Ioan Robu Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

3


OCTAVA DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATE Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 18-25 ianuarie 2017 Programul celebrărilor în București „Iubirea lui CHristos ne constrânge” (2Cor 5,14-20)

MIERCURI, 18 ianuarie, ora 17.00 Biserica Evanghelică Luterană Germană C.A. (Str. Luterană, nr. 2) Cuvânt de învăţătură: Biserica Romano-Catolică JOI, 19 ianuarie, ora 17.00 Biserica Ortodoxă „Sfântul Silvestru” (Str. Sf. Silvestru, nr. 36) Cuvânt de învăţătură: Biserica Reformată Calvineum VINERI, 20 ianuarie, ora 17.00 Biserica Anglicană (Str. Xenopol, nr. 2) Cuvânt de învăţătură: Biserica Luterana Maghiară

SÂMBĂTĂ, 21 ianuarie, ora 17.00 Biserica Reformată Calvineum (Str. Luterană, nr. 13bis) Cuvânt de învăţătură: Biserica Armeană DUMINICĂ, 22 ianuarie Rugăciuni în Bisericile proprii LUNI, 23 ianuarie, ora 17.00 Catedrala Episcopală Armeană (Str. Carol I, nr. 43) Cuvânt de învăţătură: Biserica Ortodoxă Română

MARȚI, 24 ianuarie, ora 17.00 Catedrala Episcopală Greco-Catolică „Sf. Vasile cel Mare” (Str. Polonă, nr. 50) Cuvânt de învăţătură: Biserica Evanghelică Luterană C.A. MIERCURI, 25 ianuarie, ora 17.00 Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif” (Str. G-ral Berthelot, nr. 17) Cuvânt de învăţătură: Biserica Greco-Catolică

Şi în 2017, rugăciune pentru unitate

„I

ubirea lui Cristos ne constrânge”, versetul din a doua Scrisoare a Sfântului Paul către Corinteni (5,14), este tema aleasă pentru Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor, din 2017, desfășurată în perioada 18-25 ianuarie. Promovată împreună de Consiliul Ecumenic al Bisericilor și de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, Săptămâna din acest an a fost pregătită de creștinii din Germania, care celebrează 500 de ani de la reforma protestantă.

4

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

Tema a fost, de fapt, inspirată de Papa Francisc care, în Exortaţia Apostolică Evangelii Gaudium (nr. 9), foloseşte citatul din 2Cor 5,14, vorbind despre binele care tinde să se comunice. Este pentru a treia oară când creştinii germani pregătesc Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor (1991 şi 2002). În Germania, din cei 81 de milioane de locuitori, 50 de milioane sunt creştini, în mare parte catolici sau membri ai unei Biserici protestante aparţinând Bisericii Evanghelice din Germania.


VATICAN

PAPA FRANCISC. TREI CUVINTE

„Dorul de Dumnezeu păstrează vie speranţa celor ce cred” Suferință. Mărturie. Dor

Joi - 15 decembrie 2016

SUFERINȚĂ. La întrebarea de

ce suferă copiii nu am un răspuns. Și poate că e bine ca ea să rămână deschisă. Nici Isus nu a răspuns prin cuvinte. În fața unor cazuri, de atunci, de persoane nevinovate care au suferit în circumstanțe tragice, Isus nu a ținut o predică, un discurs teoretic. Trăind în mijlocul nostru, nu ne-a explicat „de ce se suferă”. În schimb, ne-a arătat cum să dăm sens acestei experiențe umane: suportând cu iubire suferința ne-a arătat pentru cine se suferă. Nu de ce, ci pentru cine. Și-a dat viața pentru noi, și prin acest dar, care l-a costat mult, ne-a salvat. Iar cine îl urmează pe Isus face la fel: nu caută într-atât răspunsuri la de ce, cât încearcă să trăiască în fiecare zi pentru. Mi s-a cerut și un „medicament” pentru cine e în contact cu suferința. V-aș spune doar un lucru mărunt, pe care îl putem învăța de la copii: să redescoperim zi de zi valoarea recunoștinței, să știm să spunem mulțumesc. Îi învățăm asta pe cei mici, iar noi, adulţii, nu o facem.

Dar a spune mulţumesc e un medicament împotriva răcelii speranţei, care e o urâtă boală contagioasă. A mulţumi alimentează speranţa, aceea în care, cum spune Sfântul Paul, suntem mântuiţi (cf. Rom 8,24). Speranţa e „benzina” vieții creștine, care ne ajută zilnic să mergem înainte. E frumos să trăim recunoscători, ca fii ai lui Dumnezeu simpli și fericiți, mici și bucuroși. Luni - 26 decembrie 2016

MĂRTURIE. Martiriul lui Ștefan

este mărturia glorioasă a martiriului creștin, primit din iubire față de Cristos, un martiriu prezent mereu în istoria Bisericii, de la Ștefan și până în zilele noastre. De ce lumea îi persecută pe creștini? Pentru același motiv pentru care l-au urât pe Isus, pentru că El a adus lumina lui Dumnezeu, iar lumea preferă întunericul, pentru a-și ascunde faptele rele. Este opoziția dintre mentalitatea Evangheliei și cea mondenă. A-l urma pe Isus înseamnă a urma lumina sa și a abandona întunecimile lumii.

Vineri - 6 ianuarie 2017

DOR. Magii au văzut o stea... Nu a strălucit doar pentru ei, iar ei nu aveau un ADN special pentru a o descoperi. Aşa cum bine a afirmat un Părinte al Bisericii, magii nu au pornit la drum pentru că au văzut o stea, ci au văzut steaua pentru că erau pe drum (cf. Sf. Ioan Gură de Aur). Aveau inima deschisă spre orizont şi au putut vedea ceea ce le arăta cerul, pentru că îi îmboldea o dorinţă din lăuntrul lor: erau deschişi spre nou. Astfel, magii sunt imaginea omului credincios, căruia îi este dor de Dumnezeu, de casă, de Patria cerească; sunt imaginea tuturor oamenilor care în viaţa lor nu şi-au lăsat inima anesteziată. Dorul sfânt după Dumnezeu ne permite să ţinem ochii deschişi în faţa tuturor încercărilor de a diminua sau de a sărăci viața; e amintirea credinciosului care se ridică împotriva atâtor profeţi mincinoşi; e ceea ce păstrează vie speranţa comunităţii celor ce cred şi care imploră în mod repetat: Vino, Doamne Isuse!

Twitter: @Pontifex Bucuria noastră vine din certitudinea că Domnul este aproape de noi cu dragostea, milostivirea, iertarea și iubirea sa. Papa Francisc

IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

5


VATICAN

La Vatican Vatican: Vespere şi Te Deum a fost instituit un nou de mulţumire dicasteriu ȘTIRI DIN VATICAN

Pe 31 decembrie, Sfântul Părinte a prezidat liturgia Vesperelor din Ajunul Anului Nou, în cadrul căreia a fost intonat imnul Te Deum, spre a aduce mulțumire pentru anul care s-a încheiat.

Începând cu 1 ianuarie 2017, a intrat în funcțiune un nou dicasteriu.

I

P

apa i-a invitat pe cei prezenți în Bazilica Sf. Petru să depășească logica ce duce la excluderea aproapelui și a spus că ieslea „ne invită să ne însușim logica divină, o logică necentrată pe privilegiu, pe concesii, pe favoritisme; logica întâlnirii, a apropierii. Ieslea ne invită să abandonăm logica excepțiilor pentru unii și a excluderilor pentru alții”. Papa Francisc i-a adus apoi mulțumire lui Dumnezeu pentru generozitatea Sa din anul care s-a încheiat, „mulțumire care nu vrea să fie nostalgie sterilă sau amintire

zadarnică a trecutului idealizat și nerealist, ci amintire vie care să ajute la trezirea creativității personale și comunitare, pentru că știm că Dumnezeu este cu noi”. Pontiful și-a îndreptat apoi atenția către tineri, subliniind că „nu se poate vorbi de viitor” fără „asumarea responsabilității” pe care o avem față de noile generații și a afirmat că trebuie să ne gândim la modul în care ne interesăm de locul pe care tinerii îl au în societatea noastră. La încheierea celebrării, Pontiful a făcut o vizită la ieslea din Piața Sf. Petru, unde s-a recules în rugăciune.

nstituit de către Papa Francisc la propunerea Consiliului Cardinalilor, dicasteriul are ca scop „slujirea dezvoltării umane integrale” în lumina Evangheliei. Vor fi înființate și trei comisii: pentru caritate, ecologie și lucrătorii sanitari. Dicasteriul are competență în chestiunile referitoare la migranți, nevoiași, bolnavi, excluși, marginalizați și victime ale conflictelor armate, deținuți, șomeri și victime ale oricărei forme de sclavie și de tortură și alte persoane a căror demnitate este în pericol.

PAPA, SOLIDAR CU UCRAINA Cu ocazia Crăciunului, în numele Papei, a fost alocată prima tranșă de ajutoare pentru criza umanitară din Ucraina.

S

uma, șase milioane de euro, este o parte din banii strânși în urma colectei lansate de Papa în 24 aprilie 2016, în Bisericile din Europa. Banii destinați beneficiarilor, fără deosebire de religie sau apartenență etnică, vor fi împărțiți pentru operele de asistență din domeniile alimentar, locativ, medical. Până în decembrie 2016, conflictul din Ucraina lăsase în urmă 9.700 de morți și peste 22 de mii de răniți.

6

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017


VATICAN L’OSSERVATORE ROMANO

Compasiunea lui Dumnezeu Bartolomeu I și Amoris Laetitia

L’Osservatore Romano este oficiosul Sfântului Scaun, fondat în 1861. Este un cotidian politic religios. www.osservatoreromano.va

L’Osservatore Romano, 2 decembrie 2016

A

tunci când vorbim despre Dumnezeu, limbajul descriptiv pe care îl adoptăm este cel al iubirii. Iar când vorbim de iubire, dimensiunea fundamentală ce i se atribuie e cea divină. De aceea, apostolul iubirii îl definește pe Dumnezeu ca iubire (cf. 1In 4,8). Când, la începutul anului, dragul nostru frate și episcop al Romei, Sanctitatea Sa Francisc, a publicat exortația apostolică Amoris Laetitia, era cam pe vremea când am mers împreună pe insula Lesbos, în Grecia, pentru a ne arăta solidaritatea cu refugiații persecutați veniți din Orientul Mijlociu. Documentul papal despre „bucuria iubirii”, deși se ocupă de chestiuni pertinente despre viața de familie și iubire, considerăm că e legat de acea vizită istorică la lagărele de refugiați. De fapt, ceea ce ni s-a părut amândurora clar, în timp ce priveam acele chipuri triste ale victimelor rănite de război, a fost că toate acele persoane erau membrii unor familii, familii destrămate și rănite de ostilitate și violență. Dar așa cum ne-a spus Domnul nostru în mod explicit referitor la raportul dintre putere și slujire (cf. Mt 20,26), între noi nu ar trebui să fie așa! Imigrația nu e decât reversul aceleiași medalii a integrării, care e, desigur, responsabilitatea fiecărui creștin sincer. Desigur, Amoris laetitia atinge însăși inima iubirii și a familiei, așa cum atinge inima fiecărei persoane vii născute în această lume. Acest

PF Bartolomeu la Lesbos

lucru se întâmplă deoarece problemele cele mai delicate ale vieții de familie reflectă aspectele fundamentale ale apartenenței și comuniunii. Fie că privesc provocările căsătoriei și divorțului, fie că privesc sexualitatea ori educația fiilor, sunt toate fragmente delicate și prețioase ale acelui mister sacru pe care îl numim viață. În ultimele luni au fost numeroase comentarii și evaluări legate de acest important document. Persoanele s-au întrebat în ce mod doctrina specifică a fost dezvoltată ori apărată, dacă aspecte pastorale au fost modificate sau rezolvate și dacă norme particulare au fost întărite ori atenuate. Cu toate acestea, în lumina iminentă a sărbătorii Întrupării Domnului — timp în care comemorăm și celebrăm faptul că „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14) — este important de observat că Amoris laetitia amintește înainte de toate și mai ales milostivirea și compasiunea lui Dumnezeu, și nu doar

normele morale și regulile canonice ale oamenilor. Fără îndoială, ceea ce a sufocat și a împiedicat în trecut persoanele a fost teama că un „tată ceresc” dictează oarecum conduita umană și prescrie uzanțele oamenilor. E adevărat exact opusul, iar liderii religioși sunt chemați să amintească, lor înșiși și apoi și celorlalți, că Dumnezeu este viață și iubire și lumină. De fapt, acestea sunt și cuvintele subliniate în mod repetat de Papa Francisc în documentul său, care discerne experiența și provocările societății contemporane cu scopul de a defini o spiritualitate a căsătoriei și a familiei pentru lumea actuală. Părinții Bisericii nu se tem să vorbească în mod deschis și onest despre viața creștină. Cu toate acestea, punctul lor de plecare este mereu harul iubitor și salvific al lui Dumnezeu, care se răsfrânge asupra fiecărei persoane, fără discriminare ori dispreț. [...] Concluzia exortației papale este și concluzia și reflecția noastră: „Ceea ce ne-a fost promis este mai mare decât ne putem imagina. Să nu ne descurajăm niciodată din pricina limitelor noastre și să nu încetăm vreodată să căutăm acea plinătate a iubirii și a comuniunii pe care Dumnezeu ne-o arată”. (de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I; trad. C. Grigore) IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

7


FOCUS Aniversări

Papa Francisc a primit peste 50 de mii de mesaje de felicitare prin e-mail și Twitter.

Urări pentru Papa

de la liderii religioși

„Ad multos annos!”, „La mulți ani!”. Urările adresate Papei Francisc cu ocazia împlinirii, la 17 decembrie 2016, a vârstei de 80 de ani, au fost numeroase și au ajuns din toate colțurile lumii, de la persoane simple, șefi de state și lideri religioși.

C

a semn al legăturii de fraternitate cu Episcopul Romei, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, Patriarhul Kirill, al Bisericii Ortodoxe Ruse, și Arhiepiscopul de Canterbury, Mons. Justin Welby, i-au transmis Papei urările lor. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, conform unor surse ale Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, i-a trimis Papei Francisc un cadou personal: un crucifix din secolul al XVIII-lea, realizat de călugării de la Muntele Athos, pe care sunt încrustate, în relief, scene din viața Mântuitorului Cristos. 8

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

Într-un lung mesaj publicat pe site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei, referindu-se la Papa Francisc, Patriarhul Kirill consideră că alegerea acestuia ca Episcop al Romei şi Primat al Bisericii Catolice Romane trebuie citită ca un semn al Providenţei divine. Totodată, adaugă faptul că în câţiva ani slujirea Pontifului a fost caracterizată de angajamentul său în favoarea păcii, predicarea iubirii lui Cristos, ajutorarea săracilor și promovarea „cauzei unității creștinilor” și își exprimă bucuria pentru înțelegerea care există între cele două Biserici, cea Ortodoxă Rusă și cea Catolică.

„Vă mulțumesc pentru afecțiunea voastră. Nu uitați să vă rugați pentru mine”, a scris Suveranul Pontif pe contul său de Twitter, @Pontifex.

Patriarhul amintește și întâlnirea de la Havana, din februarie 2016, „care a dat un nou impuls dialogului prietenesc și cooperării dintre Bisericile noastre pentru binele păcii, al dreptății, pentru întărirea valorilor morale în societate și pentru depășirea diferențelor dintre creștini”. La rândul său, Monseniorul Justin Welby, Arhiepiscop de Canterbury și Primat al Comuniunii Anglicane, i-a transmis Papei Francisc urări în numele său personal, precum și al tuturor anglicanilor din lume. Întrun mesaj postat pe contul său de Twitter, Mons. Welby scrie, alături de o fotografie în care apare alături de Papa Francisc, ambii zâmbind: „Vă transmit cele mai călduroase urări și îl rog pe Dumnezeu să continue să vă binecuvânteze”.


FOCUS Magisteriu

Drama copiilor în cifre

S

crisoarea Papei Francisc amintește şi câteva date UNICEF, legate de situația dramatică, la nivel mondial, a multor copii. Astfel, în 2015: • 75 de milioane de copii au întrerupt şcoala; • 68% dintre victimele traficului sexual în lume erau copii;

DEPLÂNGEM ȘI CEREM IERTARE În sărbătoarea Sfinților Prunci Nevinovați, Papa Francisc le-a trimis episcopilor Bisericii Catolice o scrisoare în care își exprimă durerea pentru suferința multor copii din lume și cere iertare pentru abuzurile sexuale săvârșite de unii preoți asupra minorilor.

„S

ă ascultăm plânsul şi tânguirea acestor copii; să ascultăm şi plânsul şi tânguirea mamei noastre Biserici, care plânge nu numai în faţa durerii procurate în fiii săi cei mai mici, ci şi pentru că ea cunoaşte păcatul unora dintre membrii săi: suferinţa, istoria şi durerea minorilor care au fost abuzaţi sexual de preoţi”. Este apelul Papei Francisc, din recenta scrisoare adresată episcopilor. Fără a-i spune pe nume, Papa definește pedofilia ca „păcat care ne face să ne ruşinăm”: „Persoane care aveau responsabilitatea îngrijirii acestor

copii le-au distrus demnitatea. Deplângem aceasta profund şi cerem iertare. Ne unim la durerea victimelor şi la rândul nostru plângem păcatul. Păcatul pentru ceea ce s-a întâmplat, păcatul de omisiune de asistenţă, păcatul de a ascunde şi a nega, păcatul de abuz de putere. Şi Biserica plânge cu amărăciune pentru acest păcat al fiilor săi şi cere iertare”. „Astăzi - adaugă Pontiful -, amintind ziua Sfinţilor Prunci Nevinovaţi, vreau să reînnoim angajamentul nostru că aceste atrocităţi nu se vor mai întâmpla printre noi”. „Să găsim curajul necesar pentru a promova

• o treime dintre copiii care au trăit în afara ţărilor lor au fost forţați de împrejurări; • aproape jumătate dintre copiii care mor sub vârsta de 5 ani mor de malnutriţie.

toate mijloacele necesare şi a proteja în toate viaţa copiilor, pentru ca aceste crime să nu se mai repete. Să ne însuşim clar şi leal mandatul toleranţă zero în acest domeniu”. Totodată, Papa îi îndeamnă pe episcopi să devină conștienți de situația multor copii de astăzi și să le garanteze acestora condițiile necesare pentru ca demnitatea lor de fii ai lui Dumnezeu să fie nu doar respectată, dar mai ales apărată. „Astăzi şi nouă, păstorilor, ni se cere să fim oameni capabili să ascultăm şi să nu fim surzi la glasul lui Dumnezeu şi astfel să putem fi mai sensibili faţă de realitatea care ne înconjoară. Avându-l ca model pe Sfântul Iosif, suntem invitaţi să nu lăsăm să ni se fure bucuria mântuirii. Suntem invitaţi s-o apărăm de Irozii din zilele noastre”. IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

9


FOCUS EUROPA

U

În și pentru Europa

Biserica și Europa Unită

În 2017 se împlinesc 60 de ani de la fondarea Uniunii Europene, un proiect la care și România a aderat acum zece ani (1 ianuarie 2007) și în care și Biserica Catolică are rolul și locul său, alături de alte comunități creștine.

P

rimind, la 6 mai 2016, Premiul „Carol cel Mare”, Papa Francisc ne-a invitat să îndrăznim să visăm o Europă nouă. Acest lucru implică trecerea de la o economie bazată pe lichidități la o economie socială, un proiect care i-ar putea entuziasma pe tineri și la care Pontiful speră că Biserica va contribui. O utopie sau un proiect realist? Faptul că Biserica Catolică se interesează de Europa nu este cunoscut de toți. Dar ea a susţinut mereu construcţia europeană şi toate clopotele din Roma au sunat la 25 martie 1957 pentru a celebra naşterea 10

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

UE! Biserica a văzut în construcţia europeană un proiect de pace, ba mai mult, un proiect al iertării şi reconcilierii, capabil să aducă o nouă viaţă pe meleaguri profund devastate de războaie. Papii Pius al XII-lea şi Paul al VI-lea au încurajat acest proiect. Mai apoi Ioan Paul al II-lea a ţinut foarte mult la reunificarea continentului european pentru ca Europa să redescopere adevărata sa identitate, cum spunea el. În această construcţie europeană, locul Bisericilor nu a fost însă niciodată nici gândit nici prevăzut. În 1980, Conferinţele episcopale ale statelor membre ale UE au pus bazele

niunea Europeană are nevoie de o relansare. E nevoie, într-un fel, să „regândim” Europa. Trebuie să regăsim calea spre „un veritabil umanism european”, cel pe care Papa Francisc ne-a invitat să ni-l asumăm, în discursul său la primirea Premiului „Carol cel Mare”. Biserica doreşte să contribuie la această dezbatere necesară legată de viitorul Europei. De aceea COMECE va organiza, în octombrie 2017, la aniversarea a 60 de ani de la Tratatele de la Roma, un congres cu scopul de a insera reflecţiile Bisericii în dezbaterea despre viitorul Uniunii Europene. Card. Reinhard Marx, președinte COMECE

COMECE - Comisia Episcopatelor din Comunitatea Europeană -, pentru a urmări demersurile europene de la Bruxelles. Fără a fi un grup de lobby, nici un ONG, COMECE și-a conturat încet-încet rolul în proiectul european și, împreună cu alte Biserici creştine, se implică pentru recunoaşterea specificităţii aportului lor. Bisericile nu apără interese de clasă, ci binele comun şi respectarea demnității umane și a drepturilor omului. Uniunea Europeană a recunoscut caracterul specific al contribuției Bisericilor în articolul nr. 17 din Tratatul de la Lisabona, care stabilește un dialog


FOCUS

instituțional deschis, transparent și regulat cu acestea.

Dialogul dintre Biserici și Europa Acest lung drum a avut un caracter formativ pentru Biserică. Fără a beneficia în comunitatea europeană de o legitimitate istorică care ar putea fi invocată, ca în cazul statelor membre, Biserica a trebuit să câştige respectul interlocutorilor săi. Pentru aceasta, a învăţat „să traducă” preocupările sale în „jargonul european”, să dialogheze și să accepte critici, să accepte elementele pozitive din propunerile altora pentru a lucra împreună pentru binele comun. Din partea instituțiilor europene, Jacques Delors a fost persoana care a dat un impuls decisiv dialogului cu religiile. În 1992 el spunea: „Dacă în următorii zece ani nu vom fi în stare să-i dăm Europei un suflet, o spiritualitate și un sens, va fi sfârșitul unificării europene”. Viziunea constatării sale e valabilă și la 25 de ani distanță! Astăzi, foarte mulţi europeni, şi îndeosebi tineri, nu mai văd sensul Europei Unite, nici a ceea ce a dobândit ea până acum, nici posibilul ei viitor. De aceea este urgent să ne gândim la această actualizare a Europei, să visăm o nouă Europă împreună cu tinerii.

Umanizarea economiei În discursul său amintit mai sus, Papa Francisc i-a invitat pe europeni să facă o „transfuzie de memorie”, pentru a regăsi din trecut inspirație pentru a înfrunta provocările complexității lumii multipolare actuale. În anii 1950,

provocarea era aceea de a evita orice nou război și de aceea a fost necesar ca statele să se așeze la mesa negocierilor și să inventeze o formă inedită de partajare a suveranității pentru binele tuturor. Astăzi urgența este, înainte de toate, aceea a disparității sociale, agravate de o economie mondializată care secătuieşte planeta şi reduce persoanele la simpli consumatori. Dar în mare parte din statele membre, economia a scăpat de sub control. Aşadar, nu mai e suficient să se reunească statele la masa negocierilor, trebuie să fie invitate să devină şi artizani economici sau mai bine zis profesioniști pentru a inventa împreună o formă inedită de model economic, care să respecte mai mult omul și creația. Şi vor fi necesare concesii pentru binele comun. În Laudato Sì, Papa Francisc nu a ezitat să ne cheme la o revoluţie culturală curajoasă şi la o schimbare radicală a stilului de viață. El încurajează acest dialog multipolar. Dacă Uniunea Europeană reușește să iasă de pe cărările bătătorite și să ia o inițiativă cu adevărat inovatoare pentru a favoriza urgența unei economii cu chip uman, cu siguranţă va stârni interesul tinerilor şi îi va determina să se implice. Un proiect utopic? Poate că da, însă mai puţin utopic decât cel al păcii durabile! Un proiect care va face onoare Europei şi va fi benefic pentru lumea întreagă. Oser rêver une nouvelle Europe: un enjeu pour l’Église?, de Monique Baujard, articol apărut în EuropeInfos, ianuarie 2017 Traducere: Cristina Grigore

Monique Baujard

A

condus (2009-2015) Serviciul național pentru familie și societate, din cadrul Conferinței Episcopale Franceze (CEF). Este autoare a documentului (nr. 8/2016) „La COMECE, le dialogue entre les Églises et l’Europe” („COMECE, dialogul dintre Biserici și Europa”), al Secretariatului general al CEF.

EuropeInfos

Publicație lunară a COMECE și JESC (Centrul social european iezuit), europe-infos.eu.

COMECE

C

omisia Episcopatelor din Comunitatea Europeană, înființată la 3 martie 1980, cu sediul la Bruxelles. Președinte actual: Card. Reinhard Marx, Arhiepiscop de München și Freisig. PS Virgil Bercea, Episcop al Eparhiei de Oradea Mare, este membru COMECE (din partea Conferinței Episcopilor catolici din România).

IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

11


FOCUS ȘTIRI ARCB

București

Pastorație În 2016, de Nașterea Domnului, bucuria comunităţii Sfânta Cruce a fost sporită de prezenţa la Liturghia din noaptea de Crăciun a PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, alături de care au concelebrat parohul comunității, Pr. Florin Bejenaru, și Pr. vicar, Liviu Narcis Matieș. Constanța

Diversitate Pe 22 decembrie 2016, corul tinerilor africani, care aparțin comunității Sf. Pius din Pietrelcina, a susținut în biserica parohială un Concert de cântări specifice Sărbătorilor de Crăciun. București

Concert

Pe 28 decembrie 2016, în Catedrala Sf. Iosif, din București, a avut loc Concertul Rânduială la Porțile Cerului, susținut de Grigore Leșe, interpret de muzică tradițională românească din zona Țării Lăpușului, și Marcel Costea, organist şi capelmaistru al Catedralei. Invitat special a fost muzicianul Damian Drăghici.

12

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

Sfântă Liturghie în Catedrală În Sărbătoarea Sf. Ioan, preoții Arhidiecezei s-au aflat în jurul Păstorului.

Î

n sărbătoarea Sf. Ioan, în Catedrala Sf. Iosif a fost celebrată o Liturghie solemnă, prin care a fost marcată ziua onomastică a ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, care a prezidat celebrarea. Alături de ÎPS Ioan au concelebrat Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România, PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București, PS Cornel Damian, Episcop romano-catolic auxiliar de București, preoți călugări și diecezani din Arhidieceză. La Liturghie au participat și numeroși credincioși laici. Cuvântul de învățătură a fost ținut de PS Cornel Damian. La încheierea celebrării, ÎPS Ioan și-a exprimat bucuria de a fi împreună cu toți cei din Catedrală și a subliniat faptul că prezența lor - a Nunțiului, care este reprezentantul Sf. Părinte, a Episcopului grecocatolic, a preoților și a tuturor credincioșilor - este o mărturie a universalității Bisericii.

Comuniune la hramul Catedralei Sf. Vasile

PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei RomanoCatolice de București, a participat la hramul Catedralei greco-catolice.

D

uminică, pe 1 ianuarie, în calendarul greco-catolic a fost sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare. În această zi, într-o atmosferă de bucurie și de comuniune, Catedrala Greco-Catolică din București și-a sărbătorit hramul. Celebrarea a fost prezidată de PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București, alături de care a fost prezent și PS Cornel Damian, Episcop romano-catolic auxiliar de București, care a ținut și cuvântul de învățătură. La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși, iar la altar, alături de cei doi episcopi, au fost prezenți mai mulți preoți greco și romano-catolici.

Nunțiul ÎN VIZITĂ LA „Sf. Anton” Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiu apostolic în România, a prezidat Liturghia din ziua de Crăciun în Parohia Sf. Anton, din București.

Î

n cuvântul de învățătură, Mons. Buendía i-a invitat pe cei prezenți să-l primească pe Cristos ca principiu al unei vieți noi, pentru că Fiul lui Dumnezeu nu doar s-a întrupat, dar vrea să devenim asemenea Lui. La finalul Liturghiei, Nunțiul a oferit credincioșilor spre venerare statuia Pruncului Isus. Prezența Mons. Buendía a fost prilej de bucurie pentru întreaga comunitate. După celebrarea liturgică, Ansamblul artistic de copii Antonian și corul de tineri au susținut un program artistic.


FOCUS ȘTIRI INTERNE/EXTERNE

Acțiune caritabilă pentru Republica Moldova Asociaţia Kolping România a organizat o acţiune caritabilă de ajutorare a unor familii nevoiaşe din Republica Moldova.

A

Un deceniu de la retrocedare Biserica Sf. Vasile cel Mare, de 10 ani, este din nou a greco-catolicilor.

cțiunea s-a desfășurat pentru al doilea an consecutiv și a motivat mai multe asociații din Banat să se implice în strângerea de pachete. De asemenea, Kolping Banat a pus la dispoziţie suma de 3.000 lei pentru transportul pachetelor în Republica Moldova. Din regiunea Moldova au participat FK Bacău, Bârlad, Ploscuţeni şi Oituz; au răspuns cu bucurie invitaţiei de a se alătura acestei acţiuni caritabile mai multe persoane din Valea Mare, Satu Nou (judeţul Bacău) şi Ferăstrău. Dacă la prima ediţie s-au strâns 300 de cutii cu alimente, în 2016, numărul lor a ajuns la 782. În a doua parte a lunii decembrie, o delegaţie din România s-a deplasat

în capitala Republicii Moldova pentru a însoţi transportul. Acolo, a avut loc o întâlnire cu Episcopul Anton Coşa, care a mulţumit celor care au contribuit la materializarea gestului caritabil. A urmat întâlnirea cu echipa Caritas Moldova şi cu conducerea Asociaţiei Kolping din Chişinău.

Mapamod

Italia

Spania

Creștini persecutați

Ghid pentru cei nevoiași

Sancționat pentru împotrivire

Profesorul Massimo Introvigne, directorul Centrului de Studii pentru Noi Religii, a declarat că, în 2016, 90 de mii de creștini au fost uciși pentru credința lor. Cele mai multe vicitime, 70%, au fost ucise în conflictele tribale din Africa, iar 30% au murit în atacuri teroriste, în distrugerea de localități creștine sau în persecuții guvernamentale. În lume, aproape 600 de milioane de creștini nu-și pot profesa liber credința, creștinii fiind grupul religios cel mai persecutat.

La sfârșitul lunii decembrie, Comunitatea Sant’Egidio a prezentat la Roma a 27-a ediție a ghidului Unde să mănânci, să dormi, să te speli, ce conține adrese utile din Roma pentru persoanele fără adăpost și pentru cei ce pot ajuta aceste persoane pe tot parcursul anului următor. Ghidul prezintă și 38 de centre și comunități pentru alcoolici și dependenți de droguri, 7 grădinițe și școli pentru copiii străini și 11 centre de asistență pentru femei, victime ale traficului de persoane.

Colegiul Ioan Paul al II-lea din Alcorcón a fost amendat cu o mie de euro, sumă simbolică, pentru că directorul a contestat legea propusă de guvernatorul Adunării din Madrid: o lege ce vrea să „depășească stereotipurile”, lăsând copiii liberi să-și aleagă sexul, chiar împotriva voinței părinților. Directorul Colegiului a trimis părinților o scrisoare în care a expus pericolele ideologiei gender. Sancțiunea a generat reacții imediate de susținere față de director și de poziția sa.

P

e 28 decembrie 2006, la București, în Biserica Sfântul Vasile cel Mare au răsunat din nou rugăciunea și cântul Sf. Liturghii greco-catolice. În prima zi a anului 2007, Liturghia a fost prezidată de Episcopul Alexandru Mesian. Prin revanșa istoriei, urmașul lui Ioan Bălan − primul paroh al bisericii în 1909 − în scaunul Lugojului, Episcopul Mesian a fost astfel martor la dezvelirea memoriei vieții de har. Comunitatea greco-catolică, care nu s-a spulberat cu toate adversitățile vremii, a putut astfel arăta vitalitatea de credință a Bisericii.

IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

13


Biserică și societate Vederi din Roma

Colţul puiului de elefant Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

F

irescul nu doare, nu nelinişteşte şi, de obicei, încetează să mai uimească. De aceea, riscă să fie tratat aproape cu indiferenţă, să rămână neprotejat. Aşa s-a întâmplat şi cu „Puiul de elefant”, atât de „fireasca” statuie de marmură proiectată de binecunoscutul sculptor italian Gian Lorenzo Bernini, ce străjuieşte, tot atât de firesc, Piazza della Minerva, din 11 iulie 1667, data inaugurării monumentului. Mă obişnuisem atât de mult cu prezenţa purtătorului de trompă, pe spatele căruia se sprijină unul din cele 13 obeliscuri antice ale Romei, încât ajunsesem să-l privesc doar în trecere, cu coada ochiului, în drumul grăbit spre casă, după orele de serviciu. Însă, într-una din zile, pe neaşteptate, firul firescului avea să se rupă, odată cu vestea gestului 14

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

vandalic al ciuntirii unuia dintre colţii puiului de elefant. Şi, cum era de aşteptat, valurile de curioşi dornici să vadă cu propriii ochi semnele mutilării s-au succedat continuu la picioarele statuii, făcând fotografii şi exprimându-şi indignarea. „Ce oroare!”, spuneau unii. „Ce tristeţe!”, exclamau alţii. „Cum a fost posibil?”, se întrebau cei mai mulţi. Desigur, restaurarea statuii, una dintre bijuteriile baroce romane, nu a întârziat. Primăria Romei a alocat, în regim de urgenţă, suma necesară reparaţiilor. Restaurarea s-a efectuat în timp record, aproape fără cicatrice, aşa cum s-a întâmplat destul de recent şi cu Fontana del Moro, din Piazza Navona sau cu „Barcaccia”, o altă capodoperă a lui Bernini, aflată în Piazza di Spagna, ambele victime ale barbariei nejustificate. Ar fi iluzoriu să credem sau să sperăm că astfel de fapte nu se vor

mai întâmpla. Însă, nu putem îngădui să ne obişnuim cu răul, cu agresivitatea, cu grosolănia, ajungând să le acceptăm ca pe ceva normal. Cât despre normalitatea binelui, cu care ar fi firesc să convieţuim, aceasta este din ce în ce mai mult percepută ca fiind ceva extraordinar, aproape eroic. Câteodată, ziarele publică ştiri despre gesturi care fac parte din normalitatea binelui, precum restituirea unui portofel cu acte şi bani legitimului proprietar, gesturi care apar însă ca fiind eroice în zilele noastre. De altfel, Abdul – un vânzător ambulant, marocan de origine, care a găsit un portofel şi l-a restituit proprietarului, făcând o călătorie de 40 de kilometri până la domiciliul acestuia – i-a spus jurnalistului care l-a intervievat: „Nu sunt un erou. […] Am găsit pe jos un portofel şi l-am dus proprietarului. Nu înţeleg de ce atâta uimire: dacă un lucru nu este al tău, trebuie să-l restitui” (vezi bari.repubblica. it/cronaca). De multe ori, normalitatea binelui este trăită în mod natural tocmai de persoane aflate în mare dificultate. Nu demult, tot la Roma, un tânăr fără adăpost, originar din Bangladesh, nu a ezitat să se arunce în apele Tibrului pentru a salva o turistă care a vrut să se sinucidă. Primăria l-a recompensat, eliberându-i un nou permis de şedere în Italia, cel precedent fiind expirat. Şi-a riscat viaţa, dar nu s-a gândit de două ori înainte de a se arunca în apă. Ce-i drept, normalitatea binelui poate fi riscantă, dar, parafrazându-l pe regizorul Ermanno Olmi, cu referinţă la filmul „Il villaggio di cartone” („Satul de carton”), am putea spune că binele nu este cu adevărat bine dacă pentru a-l face nu riscăm nimic.


Biserică și societate RES-PUBLICA

Revelionul cu un om al străzii Text: Pr. Francisc Doboș

S

ună telefonul, acum două zile: Francisc, ai cumva numărul de telefon al lui Marian, omul fără adăpost de pe Calea Victoriei? Am primit mai multe invitații anul acesta pentru a petrece revelionul, dar am hotărât să stau acasă și să îl invităm pe Marian să petreacă revelionul împreună cu noi; duș, haine noi și cină. Era Mircea, prietenul meu adventist. Ne-am cunoscut și împrietenit pe facebook. Cred că era tocmai în contextul în care eu publicasem pe facebook, în primăvara trecută, o fotografie a lui Marian: eram uimit de cum un om al străzii se îngrijea făcând curățenie în colțul de stradă pe care locuia și cum se bucura din plin hrănind porumbei. Mai apoi, Ana Iorga s-a interesat de Marian. O știți pe Ana, „Pe cuvânt“ că trebuie să o știți :). M-a

contactat și a luat legătura cu el, realizând un scurt material pe care, dacă nu l-ați văzut deja la știri, îl puteți viziona online (v. goo.gl/6TUQdK). Ana avea numărul de telefon al lui Marian, în urma reportajului făcut. I l-am cerut și i l-am dat lui Mircea, care a luat legătura cu Marian, invitându-l acasă de revelion. M-a impresionat mult această inițiativă de a renunța la alte invitații și de a petrece revelionul alături de un om fără adăpost. Sigur, nu aș fi scris dacă ar fi fost gestul meu. Dar scriu și dau mărturie cu toată inima despre acest gest de iubire, pentru că - nu-i așa? - iubirea lui/de Dumnezeu și iubirea față de semeni nu este omologată strict confesional. Mircea nu știe că scriu despre inițiativa lui și a prietenului său Daniel. L-am sunat puțin mai devreme și îmi spunea că se pregătește să îl

primească pe Marian acasă. Îmi explica, printre altele, că de Crăciun, mulți dintre noi suntem mai buni, dar nu reușim să fim la fel și în cursul anului. Dorește să îl invite acasă nu doar de revelion, dar și altă dată. Și a concluzionat: Să se bucure și alții la noi, nu numai noi la alții. Mircea mă vizitase împreună cu Daniel la Catedrala Sf. Iosif, înainte de Crăciun, și au cântat un colind în catedrală. Le mulțumesc pentru inițiativă și prietenie. Nu s-au „contaminat” intrând aici, iar noi nu ne-am „spurcat” primindu-i. Dimpotrivă. Aviz tuturor rigoriștilor intransigenți, ispitiți să pună mai degrabă mâna pe spadă decât viața în iubire. Am vorbit de dimineață și cu Marian. Era, ca de obicei, pe prispa lui fără de casă de pe Calea Victoriei. Se bucura de razele de soare și de compania porumbeilor pe care îi hrănește aproape zilnic cu pâine și prietenie. După convorbirea cu el, am rămas mult timp tăcut și cu un zâmbet larg pe chip: povestea asta se cuvine să continue… La buni ani, tuturor! (Text apărut în republica.ro, la 31 decembrie 2016) IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

15


Biserică și societate EXCELENȚĂ ÎN SLUJIRE

Când un voluntar reușește să înțeleagă iubirea dezinteresată față de o altă persoană, își dă seama că propria viață se umple de pace și de seninătate. Membri ai Fundației Giovanni Bosco la Gala Națională a Voluntarilor, Constanța, 2016

Voluntariatul, o formă de slujire

Î

n ciuda activităților ce acaparează omul zilelor noastre, există și persoane ce aleg să ofere din timpul lor pentru a-i sluji pe ceilalți, dezinteresat, punându-și cu iubire talanții în slujba aproapelui. În această categorie - slujire dezinteresată, se înscrie și Fundația Giovanni Bosco, din Constanța. Părintele Corneliu Gabor SDB, coordonatorul Fundației, ne-a împărtășit câteva gânduri: „În 1859, Sf. Ioan Bosco înființa la Torino Congregaţia Saleziană, iar Fundația Giovanni Bosco, ONG apolitic, non profit, este înființată de salezieni. Ea ajută în special tinerii şi copiii, prin asistenţă socială şi morală, prin educație, prin formare profesională în vederea reintegrării în societate”. Vorbind despre slujire, părintele spunea că, „adesea, termenul este 16

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

înțeles în sens negativ: a slugări. Cel mai frumos exemplu de slujire voluntară îl vedem la părinții ce-și îngrijesc copiii: le dedică timp fără a primi bani pentru aceasta; sunt tată și mamă nu din datorie, ci din iubire. Când un voluntar reușește să înțeleagă iubirea dezinteresată față de o altă persoană, își dă seama că propria viață se umple de pace. Persoanele implicate în activitățile Fundației consideră voluntariatul o formă de slujire. Unii voluntari participă la întâlniri formative, la reculegeri și aleg o activitate specifică în care să educe cu adevărat copiii: ei slujesc pentru că trăiesc cel mai bine carisma lui Don Bosco, încercând să urmeze exemplul lui Dominic Savio. Alții sunt în mijlocul copiilor, oferind din timpul lor pentru anumite activități punctuale: teme școlare, Vara Împreună...”.

Chiar dacă niciun premiu nu poate egala mulțumirea sufletească pe care o are un voluntar când un copil devine mai educat, mai responsabil, totuși, Fundația Giovanni Bosco a participat la Gala Națională a Voluntarilor pentru a mediatiza importanța pe care o are voluntariatul în societate: să te dăruiești pentru o cauză nobilă, pentru o lume mai bună. „Participarea noastră este o încurajare la a trăi iubirea față de aproapele, indiferent de condiție socială, religie, etnie etc”. Din 2012, Fundația a obținut diferite premii județene și naționale, iar în 2016... „proiectele Și tu poți să te implici și Vara împreună au ajuns în finală. Din categoria Proiectul de voluntariat al anului în domeniul sport și recreere, Vara împreună a ajuns pe locul I, cu 3223 voturi, la foarte mare distanță de celelalte proiecte”. Mai multe informații despre activitățile și proiectele fundației se pot găsi pe: • oratoriuldonboscoct.blogspot.ro; • facebook.com/donboscoct/. (pagină realizată de Cristina Șoican)


SUFLET TÂNĂR

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului

Tineri recunoscători

P

reacucernici părinți, dragi tineri ai Arhidiecezei de București, Sfântul Părinte Papa Francisc dorește să ne propună un nou drum spiritual de pregătire pentru următoarele Zile Mondiale ale Tineretului, care vor avea loc în anul 2019, în Panama. Prin urmare, aduce în atenția noastră câte o tematică pentru fiecare an de pregătire. Dacă în ultimii trei ani, atenția ne-a fost îndreptată spre câteva dintre fericirile proclamate de Isus în Predica de pe munte (Mt 5,1-12), în următorii trei ani, suntem îndemnați să privim spre Maria – Fecioară și Mamă a lui Isus –, proclamată fericită de către toate neamurile (cf. Lc 1,48). Fiecare din cele trei teme are legătură cu viața Sfintei Fecioare Maria: Lucruri mari a făcut pentru mine Cel Atotputenic (Lc 1,49) – tema pentru anul 2017, Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu (Lc 1,30) – tema pentru anul 2018, și Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău (Lc 1,38) – tema pentru anul 2019.

Versetul tematic propus pentru acest an pastoral provine din imnul de laudă adus lui Dumnezeu de către Maria, în fața Elisabetei pe care o vizitează: Magnificat, Preamăreşte sufletul meu pe Domnul. Îngerul Gabriel a anunțat-o pe Maria că verișoara ei, Elisabeta, este însărcinată, deși „era numită sterilă”. Astfel, Maria, recunoscătoare pentru lucrarea lui Dumnezeu în viața ei și fericită pentru noua minune, pleacă în grabă spre verișoara sa pentru a-i veni în ajutor. Exemplul ei ne este propus și nouă: din când în când, trebuie să ne mai oprim pentru a admira lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră. O putem face mulțumindu-i pentru ceea ce suntem și avem. Iar fiecare zi ne oferă spațiu suficient pentru aceasta. Da! Este important să mulțumim! Oare totul ni se cuvine? Când ai mulțumit ultima dată lui Dumnezeu? Dar aproapelui? Obișnuiești să o faci mai des sau mai rar? Pr. Marian Blaj, Responsabil Diecezan cu Pastorația Tineretului

Twitter: @Pontifex Dumnezeu s-a făcut om pentru a merge alături de noi în viața de zi cu zi. Papa Francisc

TINERII ÎNTREABĂ

Abstinență până la căsătorie?

D

e multe ori am văzut tineri care se rușinau când cineva îi întreba dacă și-au început viața sexuală, sau poate chiar și noi am fost întrebați și ne-am simțit deranjați. Ei bine, am ajuns într-o perioadă în care ceea ce în trecut părea normal, acum să fie anormal. Am început să pierdem din vedere aspecte importante ale iubirii și ale căsătoriei doar pentru că lumea s-a schimbat și dacă nu suntem la fel, nu mai suntem la modă. Oare atât de puțin valorează iubirea: câteva momente de plăcere trupească? Știm cu toții că actul sexual îndeplinește rolurile căsătoriei, cel de unitate dintre soți și de procreare. “Dragostea adevărată înseamnă să fii mereu pregătit să te dăruiești celuilalt și să fii mereu gata să-l primești ca dar.[…] Dragostea adevărată este deschisă unei vieți noi și rodniciei” („Tweeting cu Dumnezeu”, 4.20). Iată, deci, de ce este recomandată abstinența până la căsătorie, pentru că numai dăruindu-ne în totalitate putem vorbi despre dragostea adevărată. Gema Gabriela

IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

17


SUFLET TÂNĂR REPORTAJE

Brăila

Întâlniri decanale cu tinerii Sfârșitul anului 2016 le-a oferit tinerilor din Decanatele de Craiova și Brăila ocazia de a se întâlni și pregăti pentru Crăciun. Text: Andreea Vochin

Craiova

S

âmbătă, 26 noiembrie 2016, a fost o zi deosebită pentru cei aproximativ 40 de tineri din Decanatul de Craiova, reuniți la Mărăcineni, împreună cu preoții și persoanele consacrate care se ocupă cu pastorația tinerilor în diferite parohii ale decanatului. La mănăstirea „Sfântul Eugen”, a Fraților Oblați ai Mariei Imaculate, din Mărăcineni (județul Argeș), tinerii și adolescenții s-au întâlnit cu Pr. Marian Blaj, noul responsabil cu pastoraţia tineretului în Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, şi au parcurs împreună un drum de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Întâlnirea a fost, totodată, şi o bună ocazie de cunoaștere reciprocă și stabilire de noi legături. Participanții au fost invitați de către Pr. Damian Cimpoeșu, OMI, ca în timpul Adventului să se pună în mișcare, să fie într-o așteptare activă, să alerge spre iesle pentru a-l întâmpina pe Pruncușorul Isus, renunțând la comoditate, la obiceiurile dăunătoare, la anturajul nepotrivit, devenind implicați în propria viață creștină. Pe lângă învățăturile de natură spirituală, tinerilor le-au fost prezentate informații utile privind activitatea, obiectivele și componența 18

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

echipei Centrului Diecezan pentru Pastorația Tineretului. Prezentarea a fost urmată de un dialog deschis între tineri și membrii Centrului Diecezan. Ziua s-a încheiat cu dorința de a fi iar împreună, la alte activități frumoase.

Brăila

Î

n așteptarea Crăciunului am poposit, în ziua de 3 decembrie 2016, și la Brăila, pentru a ne întâlni cu tinerii și adolescenții din Decanatul de Brăila și pentru a ne pregăti împreună pentru marea sărbătoare a Întrupării Mântuitorului. Ajutați de meditația Sr. Emilia Corlade CJ, am descoperit împreună semnificațiile simbolurilor Adventului, iar ulterior, la Sfânta Liturghie, Pr. Marian Blaj ne-a invitat să transpunem în viața personală aceste informații, să încercăm să le dăm un sens, pentru ca apoi să ia Craiova

forma unui angajament concret în timpul rămas până la Crăciun. În a doua parte a zilei am avut ocazia să cunoaștem situația tinerilor din parohiile participante la întâlnire. Într-un moment de împărtășire sinceră am văzut viața decanatului prin ochii celor 50 de tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 30 de ani, iar acestora le-au fost prezentate activitățile și obiectivele pe care Centrul Diecezan le propune în Anul pastoral 2016-2017. Întorși la București cu bucuria întâlnirii acestor tineri, din Decanatele de Craiova și Brăila, și bucuroși pentru legăturile create, așteptăm cu nerăbdare următoarea ocazie de a ne revedea.


SUFLET TÂNĂR

Ce a fost şi ce va fi?

C

ând mă uit în jur, mă întristez văzând oameni care spun la fiecare sfârşit de an: „Anul acesta a fost cel mai îngrozitor!”. Şi mă întreb dacă chiar aşa a fost. Poate că am avut parte de momente mai puţin fericite. Poate că nu mai sunt printre noi mari personalități sau persoane apropiate. Au fost dezastre naturale și războaie. Dar oare doar atât a fost? Atât de uşor uităm momentele fericite? Atât de puţin ne bucurăm de persoanele din jur? Mai bine am încerca să găsim binecuvântările ce se ascund în frumuseţea fiecărei zile. Să ne bucurăm

când ne întâlnim cu o persoană dragă, să râdem cât mai mult, să ne amintim mai des faptul că nu suntem singuri, să învăţăm să găsim partea frumoasă a fiecărei întâmplări şi să nu uităm că anul ce a trecut a fost totuşi un an al Milostivirii. Anul 2017 să fie cu adevărat un nou început, în care să îi facem mai mult loc lui Dumnezeu în viaţa noastră, pentru a putea înţelege cât de minunat e să mergi la drum cu El. Şi poate aşa, la sfârşitul acestui an, privind înapoi, nu o să ni se mai pară că a fost greu. Adriana Calotă

Pledoarie pentru voluntariat

T

oată lumea apreciază voluntariatul, cel puțin la un nivel superficial, adică apreciază că voluntariatul trebuie să fie făcut de alții. De aceea, voi încerca sa abordez subiectul pornind de la un citat din al 46-lea Președinte al Statelor Unite, Frank Underwood. Ce risipire a talentului. A ales banii în schimbul puterii. ... Banii sunt McCasa care începe să se dărâme după 10 ani. Puterea este clădirea veche din cărămidă care rezistă pentru secole. Eu nu pot respecta pe cineva care nu își dă seama de diferență. Nu toată lumea iubește politica, dovadă fiind faptul că nu v-ați dat seama că nu Underwood, ci Obama a fost cel de-al 46-lea președinte. Să ne uităm la substratul citatului. Ce reprezintă banii? Este vorba de un loc de muncă stabil,

cel mai probabil scrisul de mailuri de mulțumire pentru clienții veșnic nemulțumiți, pe un post cu nume pompos. Pe scurt, o muncă fără o substanță reală. Ce reprezintă puterea? Este vorba de puterea de a schimba lumea în mai bine, de puterea de a ataca un aspect al societății noastre neplăcut și să îl facem cel puțin tolerabil, de puterea de a face ceva care contează cu adevărat și de a învăța lecții de viață (de exemplu, un voluntariat în politică ne poate învăța că Obama a fost al 44-lea, și nu al 46-lea, președinte). Vă las pe voi să decideți dacă vreți să vă consumați tot timpul ca pe o mâncare fast food sau dacă vreți sa mai consumați și câte o masă gustoasă gătită din adâncul inimii. Mingea e la voi. Rafael Emanuel Ropotă

CINEMATECA

Patch Adams (1998)

U

n tânăr alege să lupte cu greutățile vieții cu un nou tratament: fericirea. Sinteză: Când Hunter Adams ajunge pe marginea prăpastiei, crezând ca viața nu mai are rost, decide să se interneze într-un ospiciu, căutând ajutor. Văzând cum sunt tratați pacienții, decide să devină el însuși doctor pentru a-i ajuta pe ceilalți, folosind terapia prin râs. Despre film: Povestea prezintă realitatea cu care se confruntă oamenii din zilele noastre, atunci când caută fericirea în lucrurile materiale, uitând că aceasta începe din suflet. Cu cât tehnologia avansează și necesitățile cresc, uneori ajungem până acolo încât să nu mai râdem și să nu mai zâmbim pentru tot ce avem: o nouă zi. Recomandare: Filmul îmbină drama și comedia, având un fir narativ bogat și ușor de urmărit. Alexandra Iacoban

IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

19


SUFLET TÂNĂR ȘTIRI/ANUNȚURI

Concertul de colinde „Christus Natus Est”

C

âte colinde se pot cânta în 19 ani? Cu siguranță, mii și mii. Perioada Adventului ne-a chemat pe fiecare dintre noi să colindăm, să vestim Nașterea Pruncului Isus, iar pentru simplul fapt că am putut să o facem în mod organizat, pentru a 19-a oară consecutiv, reprezintă o bucurie și mai mare pentru comunitatea de tineri din Arhidieceza noastră. Dorind să cunoaștem cât mai bine toate comunitățile parohiale, am decis ca de această dată să ne vedem cu toții la biserica „Sf. Anton de Padova” din București, acolo unde, înconjurați de prieteni, am reușit să-i cântăm iarăși Domnului. Îndemnați de 12 coruri parohiale de tineri și adolescenți, am cântat la unison colinde mai vechi, mai noi, românești sau într-o altă limbă, toate, însă, interpretate spre a slăvi

această mare sărbătoare creștină. Oboseala nu s-a văzut și am demonstrat că fie și după atâtea ediții, tradiția nu a murit, ci este mai presus de toate respectată. Data viitoare vom celebra 20 de ani de când l-am cântat pe Isus prima oară, în această formulă, nerăbdarea este deja prezentă și se prefigurează a fi un moment de-a dreptul special. Vă mulțumim vouă și împreună îi mulțumim Domnului!

REȘIȚA (ROMÂNIA)

VIENA (AUSTRIA)

Întâlnirea europeană de Crăciun

Concert pentru refugiaţii din Siria

Un grup de tineri italieni din Pesaro (Italia) au petrecut a doua zi de Crăciun împreună cu tineri de diferite confesiuni din Reșița. Întâlnirea se înscrie în proiectul „Da Eurhope a Eurhome”, care le oferă tinerilor de diferite confesiuni din Europa șansa de a se cunoaște și de a colabora, promovând unitatea, implicarea socială și fraternitatea. După vizita în Reșița, tinerii au petrecut câteva zile în tabăra ecumenică de la Băile Herculane.

Sâmbătă, 17 decembrie 2016, circa două sute de tineri din Viena (Austria) au participat la un concert de caritate organizat în favoarea refugiaților din Siria. A fost pentru al patrulea an consecutiv când Tinerii pentru o lume unită și cei din comunitatea siro-ortodoxă din Viena au îmbinat muzica clasică, dansul modern și muzica contemplativă pentru a crea o seară de comuniune, fraternitate și solidaritate, alături de refugiații din Siria.

20

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

evenimente Următoare În primele luni ale anului, vă invităm la urmatoarele evenimente: âmbătă, 25 februarie 2017, va avea loc la București „Festivalul Tinereții”. Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina de facebook a Centrului Diecezan pentru Pastorația Tineretului. Sâmbătă, 11 martie 2017, are loc „Ziua de reculegere” din Postul Mare, pentru tinerii din Decanatele București Nord și București Sud. Sâmbătă, 18 martie 2017, are loc „Ziua de reculegere” din Postul Mare, pentru tinerii din Decanatul de Constanța. Sâmbătă, 1 aprilie 2017 (nu e păcăleală!), are loc „Ziua de reculegere” din Postul Mare, pentru tinerii din Decanatul de Ploiești.

S

Suflet tânăr

Colectiv de redacție Pr. Marian Blaj Sr. Emilia Corlade CJ Gabriel Ambăruș Cosmin Sipoș Emanuel Ropotă Adriana Calotă Gema Vlad Alexandra Iacoban


UNIVERSUL FAMILIEI ABC-UL CREDINȚEI

Ologul vindecat

Apostolii Petru și Ioan mergeau la templu. Acolo era un om ce nu putea merge, olog din naștere, care cerșea. Văzându-i, le-a cerut pomană. Cei doi i-au zis: „Uită-te la noi!”, apoi Petru a adăugat: „Argint și aur nu am, însă ceea ce am, aceea îți dau: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, ridică-te și umblă!”. Ologului i s-au întărit picioarele și gleznele și a început să umble.

Ologul vindecat de Petru

Caută cele 15 diferențe dintre cele două imagini și încercuiește-le.

Ofertoriu

Cuvântul provine din latinescul offére, „a oferi”. Este primul moment al Liturgiei euharistice, când sunt prezentate şi oferite lui Dumnezeu darurile, adică pâinea şi vinul, ce vor deveni Trupul şi Sângele lui Cristos. Din vechime, creştinii au obişnuit să aducă, împreună cu pâinea şi vinul, diferite ajutoare pentru Biserică şi pentru săraci; este aşa-numita colectă.

Octavă

Cuvântul provine din latinescul octáva díes, „ziua a opta”. Este perioada de opt zile în care se prelungeşte o sărbătoare religioasă. În prezent, avem octava Crăciunului, de la 25 decembrie la 1 ianuarie, şi octava Paştelui, din ziua de Paşte până în Duminica albă. În fiecare an, între 18 și 25 ianuarie, se desfășoară Octava Mondială de Rugăciune pentru Unitatea Bisericii, când creștinii sunt îndemnați să se roage, cerând de la Dumnezeu darul unităţii, „ca toţi să fie una”.

IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

21


UNIVERSUL FAMILIEI

Fiţi păstori cu mirosul oilor! Eu sunt păstorul cel bun. Eu cunosc oile mele și oile mele mă cunosc pe mine așa cum mă cunoaște Tatăl și eu îl cunosc pe Tatăl; iar eu însumi îmi dau viața pentru oile mele. (In 10,14-15) Text: Pr. Fabian Măriuţ

Î

n luna ianuarie, preoţii pleacă într-un pelerinaj din casă în casă pentru a duce binecuvântarea lui Dumnezeu. Se deschid uşile caselor unde se regăsesc chipuri cunoscute de la Liturghia duminicală, se revăd chipuri întâlnite doar la diferite evenimente, ori se descoperă chipuri noi. Sfinţirea caselor este o ocazie reînnoită de a vizita turma. Prin gestul binecuvântării, preotul cheamă pe fiecare la staulul Bisericii. Apelez la imaginea turmei cu gândul la îndemnul Fiţi păstori cu mirosul oilor!, cu care Papa Francisc se adresa preoţilor în Joia Mare a anului 2013. Într-un comentariu la Amoris laetitia, cineva spunea că textul este caracterizat de mirosul oilor, mai ales prin desemnarea locului pe care îl ocupă preotul care

„merge împreună cu Poporul lui Dumnezeu”. Amoris laetitia vorbeşte despre situarea păstorului: înainte, pentru a arăta calea; în mijloc, pentru a întări unitatea turmei; în spate, pentru ca nicio oiţă să nu rămână în urmă (cf. nr. 4). Dacă preotul este înainte, mai ales atunci când prezidează Liturghia, sfinţirea caselor îi dă ocazia să fie în mijlocul turmei, dar deopotrivă „la coada plutonului”, mai ales atunci când atinge cu mâna suferinţele, lipsurile şi slăbiciunile celor pe care îi slujeşte. Dacă de la amvon vesteşte Cuvântul, în mijlocul turmei, preotul respiră viaţa concretă pe care o duc enoriaşii. Într-una din predicile sale, Papa Francisc spunea că Isus nu este un profesor care vorbeşte de la înălţimea catedrei, ci stă în mijlocul

Preotul își conduce şi îşi apără turma pentru că realizează că omul este calea Bisericii şi pentru că doreşte cu toată fiinţa să devină expert în umanitate, cum spunea Fericitul Paul al VI-lea.

22

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

oamenilor și se lasă atins de ei pentru a le aduce vindecarea. La fel şi preotul este chemat să cultive apropierea faţă de turmă până la punctul de a mirosi asemenea oilor, de a împărtăşi cu ele viaţa, timpul, cuvintele. Am lăsat intenţionat la urmă cuvintele cu gândul la îndemnul Sf. Francisc: „Dacă este nevoie, predicaţi şi cu cuvintele!”. Se impune o precizare: nu este îndeajuns ca preotul să ia mirosul oilor, dacă nu poartă cu sine parfumul lui Cristos. Oricare ar fi mirosul turmei, preotul îl poate asuma doar dacă parfumul lui Cristos rămâne mai intens. Mirosul oilor este indispensabil, dar parfumul lui Cristos este cel care le dă oilor posibilitatea de a-l recunoaşte pe Bunul păstor în mijlocul atâtor mercenari.


UNIVERSUL FAMILIEI

Căluș la gura lui Isus Vorbitul în biserică: găsim atâtea scuze şi motivații pentru acest obicei. Cât poate fi de important ce avem să ne spunem în raport cu măreția Prezenței şi Jertfei lui Dumnezeu? Text: Claudia Stan

De ce nu vorbim în biserică?

P

entru că e o impietate să-i punem căluș la gură lui Isus cu zumzetul nimicurilor noastre. E ca și cum i-am zice Domnului: „Te anunț eu când termin de dezbătut ultima rețetă de zacuscă, în caz că vrei să-mi spui și Tu ceva”. Or, de la El citire, biserica este „casă de rugăciune” (Mt 21,13), iar rugăciunea înseamnă, mai presus de toate, a face liniște (și pe dinăuntru și pe dinafară) pentru a asculta ce are Dumnezeu să-i spună sufletului nostru: o liniște profundă, primordială, de substanță, a cărei primă piatră de temelie este simplul fapt de... a tăcea din gură. Pentru că nu se cade să-i disprețuim, dintr-un singur foc, pe Isus și pe

aproapele, nesocotind neghiobește delicata invitație de a-l iubi „pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul [...] și pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Mt 22,37.39). Sporovăiala (live sau la telefon) e o dublă lipsă de respect: față de Isus, care caută să ne fie unic interlocutor (măcar în puținul timp pe care - de bunăvoie și nesiliți de nimeni, că doar nu ne-a luat părintele cu arcanu’ - am venit să-l petrecem cu El) și față de  intimitatea  diafană a reculegerii aproapelui nostru, peste care năvălim cu bocancii plini de noroi ai trăncănelii noastre.   Pentru că nimic din ce avem de spus nu poate fi mai important decât prezența reală, discretă și tăcută a lui Cristos în Euharistie. Nicio dramoletă din viața noastră, nici măcar

„Dacă lui Dumnezeu îi place să vorbească bietei inimi umane, nu e în obiceiurile Sale să pălăvrăgească cu ea”. (Fer. Vladimir Ghika)

boala ori moartea cuiva apropiat despre care vrem cu tot dinadinsul să-i povestim vecinului de bancă, nici încercările noastre insurmontabile care ne fac sfințișori în ochii proprii. Nimic. Pe toate acestea le putem așeza înaintea lui Cristos, stăpânul vieții și al morții; doar El – și nu vecinul nostru de bancă – le poate face rodnice pentru adevărata Viață, cea interioară. Bonus! Nevorbirea ne oferă timp berechet și așezarea interioară cuvenită pentru a ieși din participarea mecanică, absentă la Liturghie/rugăciune ca bifă și a intra realmente în  prezența  lui Cristos, reflectând, de pildă, la: cu Cine urmează să ne întâlnim (cine suntem noi? cine este El?); cât ocean de iubire avem de înfăptuit (cât am dăruit noi? cât ne-a dat El?);  cât și cum avem de mulțumit pentru binefacerile primite (cât am iertat noi? cât ne-a iertat El?).

Să-i dăm cuvântul lui Dumnezeu

Atunci când nu vorbim în biserică, îi dăm cuvântul lui Dumnezeu: trăim realitatea prezenței Lui, ascultăm în tăcere ce are El să ne spună și-L respectăm ca unic interlocutor al inimii noastre, iar pe aproapele nostru ca suflet care trudește în pelerinajul anevoios către intimitatea și tihna rugăciunii. IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

23


SPIRITUALITATE SFÂNTA SCRIPTURĂ

Convertirea Sf. Paul (25 ianuarie)

În timpul călătoriei, pe când [Saul] se apropia de Damasc, dintr-o dată l-a învăluit o lumină din cer. Căzut la pământ, a auzit un glas care-i spunea: „Saul, Saul! De ce mă persecuți?” El a răspuns: „Cine ești, Doamne?” El i-a zis: „Eu sunt Isus pe care tu îl persecuți. Dar ridică-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci”. (Fap 9,3-6)

Text: Pr. Tarciziu Șerban

C

alendarul Bisericii evocă principalele momente ale istoriei mântuirii desfăşurate în istoria Poporului ales şi, după Rusalii, în istoria Bisericii, iar prin celebrările liturgice, le actualizează fiecărei generaţii. Totodată, evocă figurile reprezentative ale celor ce şi-au adus contribuţia – „după cum Domnul a rânduit” – la înfăptuirea planului de mântuire al lui Dumnezeu în fiecare generaţie. La 25 ianuarie, calendarul romano-catolic evocă, cu titlul de Convertirea Sfântului Paul, evenimentul de cotitură din viaţa lui Saul din Tars - acel „vas ales” care va contribui, prin formulările sale doctrinare şi prin misionarismul său, la dezvoltarea Bisericii înfiinţate de Isus Cristos. Evenimentul, petrecut 24

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

pe drumul Damascului, este relatat de trei ori în Faptele Apostolilor, în capitolele 9, 22 şi 26, în contexte diferite – deci şi cu accente diferite în funcţie de scopul cu care relatarea a fost făcută – şi cunoaşte ecouri în Gal 1,15-17 sau în 1Cor 15,8 etc. O remarcă se impune cu privire la titlul sărbătorii. În limbajul nostru obişnuit, termenul de convertire ne trimite cu gândul la o schimbare de comportament moral (a unei vieţi păcătoase în una corectă) sau o schimbare confesională (trecerea de la un cult religios la altul). În cazul lui Paul, lucrurile stau puţin diferit. În comportamentul său are loc, e drept, o schimbare. Din persecutor al celor care urmau Calea, el devine un apărător şi un apologet foarte hotărât. În fond, la aceasta „l-a rânduit

Domnul”: Frate Saul, [...] Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales de mai înainte ca să cunoşti voinţa lui, să-l vezi pe Cel Drept şi să auzi glas din gura lui, căci vei fi martorul lui înaintea tuturor oamenilor despre cele ce ai văzut şi auzit (Fap 22,13-15).  Din acel moment, primind ajutor de la Dumnezeu, până în ziua de astăzi stau ca martor înaintea celor mici şi a celor mari fără să spun ceva în afara celor pe care le-au spus profeţii şi Moise că se vor împlini, şi anume: Cristos va suferi şi, înviind primul din morţi, va vesti poporului şi păgânilor lumina (Fap 26,22-23). Până la urmă, obsesia vieţii lui a fost aceea de a vesti speranţa în promisiunea făcută de Dumnezeu părinţilor noştri […] că Dumnezeu învie morţii (Fap 26,6.8; v. şi Rom 1,1-4).


SPIRITUALITATE DIN CATEHEZELE PAPEI FRANCISC

Milostivire, răbdare și speranță

Milostivirea e un mod de a acţiona prin care încercăm să-i includem în viaţa noastră pe ceilalţi, evitând să ne închidem în noi înşine. Papa Francisc

Text: Iulia Cojocariu

Î

n cateheza din 9 noiembrie, Suveranul Pontif a vorbit despre vizitarea bolnavilor şi a celor închişi, arătând că Isus ne-a oferit posibilitatea de a fi liberi în ciuda limitelor bolii sau restricţiilor. Această libertate provine din întâlnirea cu El şi din sensul nou pe care această întâlnire îl dă condiţiei noastre. Papa a lansat invitaţia de a nu fi lăsate singure persoanele bolnave. A mai menţionat şi îndemnul lui Isus de a nu ne face judecătorii altora. Ci să devenim cu toţii instrumente ale milostivirii, cu atitudini de împărtăşire şi de respect. În cadrul ultimei cateheze jubiliare din 12 noiembrie, Papa Francisc a făcut o reflecţie cu privire la milostivire şi primire, spunând că Dumnezeu, în planul său de iubire,

nu vrea să excludă pe nimeni, ci vrea să-i primească pe toţi. Milostivirea este un mod de a acţiona, un stil prin care încercăm să-i includem în viaţa noastră pe ceilalţi, evitând să ne închidem în noi înşine şi în certitudinile noastre egoiste. La cateheza din 16 noiembrie, Suveranul Pontif s-a referit la suportarea cu răbdare a persoanelor dezagreabile şi a invitat la un examen de conştiinţă pentru a vedea dacă nu cumva şi noi suntem dezagreabili pentru alte persoane. Papa Francisc a vorbit şi despre dojenirea păcătoşilor şi învăţarea celor neştiutori, teme pe care le-a aprofundat în cateheza din 23 noiembrie. Aceste două fapte de milostenie nu trebuie să ne facă să ne simţim superiori altora, ci ne obligă să intrăm în noi înşine pentru

a verifica dacă suntem coerenţi cu ceea ce cerem de la alţii. În cadrul catehezei din 7 decembrie, Papa Francisc a anunţat o nouă temă pentru cateheze, cea a speranţei creştine. Pornind de la un text din profetul Isaia, care este un mesaj de mângâiere, Papa a spus că Dumnezeu Tatăl oferă mângâiere trimiţând persoane cu o astfel de misiune. Când ne aflăm în întuneric, în dificultăţi, nu ne vine să zâmbim, însă speranţa ne învaţă să zâmbim pentru a găsi calea care conduce la Dumnezeu. Numai speranţa dă zâmbetul: zâmbetul speranţei de a-l găsi pe Dumnezeu. Să aşteptăm cu speranţă venirea Domnului, şi oricare ar fi pustiul din viaţa noastră – fiecare ştie în ce pustiu umblă – acesta va deveni o grădină înflorită. Speranţa nu dezamăgeşte! IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

25


SPIRITUALITATE Minuni şi sfinţi

„Preotul nostru a făcut-o!”

BIOGRAFIE

Miracole în favoarea copiilor care au suferit violențe

N Sfântul José Gabriel del Rosario Brochero Canonizare: 16.10.2016 Beatificare: 14.09.2013 Venerabil: 19.04.2004 Procesul: 06.11.1968 Moartea: 26.01.1914 Nașterea: 16.03.1840

icolás Flores avea doar 11 luni când, în anul

2000, a suferit un grav accident de mașină, soldat cu moartea bunicii lui. Copilul a fost în pragul morții cu trei atacuri de cord și pierderea unei părți din masa encefalică și din craniu, așa că aproape nimeni nu a crezut că s-ar mai putea recupera. Însă părinții lui Nicolás, Sandra și Osvaldo Flores Violino, nu au încetat să spere și să se roage. Ei aveau încă din adolescență o devoțiune deosebită față de părintele Brochero. Tatăl, Osvaldo, își amintește cum, la momentul accidentului, „am simțit că trebuie să-i cer lui Brochero să-i salveze viața. Iar preotul nostru a făcut-o!”. Încet-încet, Nicolás a recăpătat ceea ce părea imposibil, mobilitatea și vorbirea.

C

amila Brusotti, o fetiță de 9 ani, în seara zi-

lei de 30 octombrie 2013, a fost dusă pe brațe de mama ei, la spital. La început s-a spus că a căzut de pe cal, dar multiplele leziuni au demonstrat că, de fapt, copila fusese bătută cu o violență ieșită din comun. Tatăl copilei, Javier Brussoti, își amintește că „doctorul mi-a spus că fiica mea mai are de trăit 72 de ore. I-am întrebat pe toți ce pot face. Am primit o carte cu rugăciuni către Fericitul preot Brochero și i-am cerut să-mi salveze copilul”. Fetița a fost în comă timp de 45 de zile. În acest timp, și bunicii au cerut mereu mijlocirea Fericitului Brochero pentru nepoțica lor, care și-a revenit.

Mic dicționar al acestei pagini * miracol / minune = un prodigiu religios exprimând în ordinea cosmică (om și universul lui), o intervenție specială și gratuită a lui Dumnezeu, care adresează oamenilor un semn al prezenței în lume a cuvântului său de salvare. (R. Latourelle, „miracol” în Dicționar al Miracolelor și al Extraordinarului Creștin, Ed. Sapientia, Iași 2009, 658) * Vom continua să explicăm aici conceptele esențiale ale acestei pagini, cum ar fi: canonizare, beatificare, proces etc.

26

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

„Părintele Brochero ar putea fi Parohul de Ars al Argentinei!”, așa l-a descris Sf. Ioan Paul al II-lea. ărintele José Gabriel a trăit în Argentina. A fost sfințit preot în 1866, la 4 noiembrie, și deja în primul an de preoție a fost chemat la eroism, trebuind să îngrijească victimele epidemiei de holeră, care lovise orașul Córdoba. În 1869, după 3 zile de mers cu măgarul, ajunge în parohia Sf. Albert unde, timp de 30 de ani, a slujit cele 10.000 de suflete împrăștiate pe o suprafaţă de 4336 de km2, ajutându-le să cunoască atât Evanghelia, cât și civilizația. În ultimii ani, din motive de sănătate, fusese readus la Catedrala din Córdoba, dar trăia mai mult printre bolnavii și săracii de la periferie. Astfel, se spune că a devenit modelul preotului Jorge Mario Bergoglio, devenit Papa Francisc. Ca urmare a miracolelor recunoscute, mai întâi de Papa Benedict al XVI-lea și apoi de actualul Suveran Pontif, părintele Brochero este deja canonizat.

P


SPIRITUALITATE PAGINA GHIKA

James Tissot, Femeia adulteră – Isus scrie pe pământ (detaliu), 1886-1894

„Femeia adulteră” – subiectul piesei Text: Iulia Cojocariu

Î

n paginile revistei „Actualitatea creştină”, au mai fost publicate articole cu privire la piesele de teatru scrise de Vladimir Ghika1. În cele ce urmează, vom aborda piesa de teatru „Femeia adulteră”, o piesă densă în ce priveşte conţinutul teologic şi plină de aluzii biblice şi liturgice, precum şi de gesturi rituale. Una dintre temele teologice care pot fi desprinse din piesă este învăţătura despre îngeri, „Femeia adulteră” fiind aproape o cateheză cu privire la acest punct de doctrină. O altă temă teologică este Legea lui Moise şi aplicarea ei în cazul femeii adultere. Episodul femeii adultere este o parabolă a iertării, de aceea iertarea

şi răscumpărarea şi, ca o consecinţă, ispăşirea sunt alte idei călăuzitoare în piesa lui Vladimir Ghika. Piesa se încheie cu o rugăciune pe care Veronica o rosteşte în faţa năframei care are imprimat pe ea chipul însângerat al lui Isus, şi astfel putem face o legătură cu devoţiunea către Sfânta Faţă, larg răspândită în epoca în care a trăit autorul. Vladimir Ghika pornește de la episodul biblic din In 8,3-11. O femeie păcătoasă prinsă în adulter este adusă de farisei și cărturari înaintea lui Isus, căruia îi cer să se pronunțe cu privire la judecarea și condamnarea ei potrivit legii lui Moise, care stabilise uciderea cu pietre a unor astfel de femei (cf. In 8,3-5). Evanghelistul

notează că motivul pentru care fariseii și cărturarii procedează astfel este acela de a găsi o pricină pentru care să-l învinuiască pe Isus (cf. In 8,6). La întrebarea lor: „Dar tu ce zici?” (In 8,5), Isus le spune că cel care este fără de păcat printre ei să arunce cel dintâi cu piatra (cf. In 8,7), iar cei prezenți rând pe rând au plecat (In 8,9). Rămas singur cu femeia, Isus îi spune că nici El nu o condamnă și o îndeamnă să nu mai păcătuiască (In 8,9-11). Acest episod evanghelic succint nu dă mai multe detalii despre femeia respectivă. Exegeții consideră că pasajul femeii adultere nu face parte din evanghelia după Ioan. Unele manuscrise ale Noului Testament prezintă acest text în evanghelia după Luca după versetul 21,382 sau după 24,53, iar altele tot în evanghelia după Ioan dar după versetul 7,36 sau 21,253. Episodul evanghelic al femeii adultere nu apare în cele mai multe manuscrise în limba greacă, nici în cele mai vechi versiuni şi nici la Părinții Bisericești timpurii4. În piesa sa, Vladimir Ghika îi dă în final femeii numele de Veronica. Soțul ei apare și el în piesă, iar numele lui este Samuel. Din episodul evanghelic, autorul nu reține decât personajul femeii adultere; întâlnirea cu Isus, confruntarea dintre Isus și farisei și cărturari nu ne sunt prezentate și nici iertarea femeii, decât în mod indirect. Vladimir Ghika prezintă momentul dinaintea ducerii femeii în fața lui Isus și imaginează ceea ce va fi fost viața ei apoi, dar într-o perioadă destul de limitată în timp, care se întinde până la moartea și înmormântarea lui Isus.

1  A se vedea articolele din numerele 9/2014, 3/2015, 5/2016. 2  Pheme Perkins, „John” în Raymond E. Brown, Joseph A. Fitzmyer, Roland E. Murphy, The New Jerome Biblical Commentary, Prentice Hall, New Jersey, 1990, 942-995, aici 965. 3  The Greek New Testament, Deutsche Bibelgesellschaft United Bible Societies, 1993, 347, n. 11. 4  C. K. Barrett, „John”, în Matthew Black (ed.), Peake’s Commentary on the Bible, Thomas Nelson and Sons LTD, 1980, 844-869, aici 868. IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

27


Nonviolența ACTIVĂ

INVITAȚI

calea păcii și a vieții Filip-Lucian Iorga

Moderator: Claudia Stan

(n. 1982)

Doctor în istorie (specializat în istoria elitelor româneşti), expert în cadrul Institutului Cultural Român.

Pr. Marius Taloş, SJ (n. 1970)

Doctor în teologie, superior al Regiunii Române a Societății lui Isus.

28

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017


DIALOGURI CU DICHIS

„Îl rog pe Dumnezeu să ne ajute pe toți să ne inspirăm din nonviolență în adâncul sentimentelor noastre și al valorilor personale. Caritatea și nonviolența să orienteze modul în care ne purtăm unii cu alții în relațiile interpersonale, sociale și internaționale”. (Papa Francisc)

Ne-am întâlnit pentru un dialog pe marginea Mesajului Papei Francisc cu ocazia celei de-a 50-a Zile Mondiale a Păcii (1 ianuarie 2017). Chiar din introducerea acestui mesaj, Sfântul Părinte ne propune un exercițiu de contemplație ignațiană, pentru a vedea „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu din fiecare persoană”. Ce este chipul? Ce este asemănarea? Pr. Marius Taloş (M.T.): „Nimeni

nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu” (In 1,18), dar, paradoxal, el este cel care dă chip altor chipuri, chipurilor noastre! Teologia patristică face distincția între „chip”, ca amprentă ontologică sădită de Creator în om, şi „asemănare”, care este drumul vieții de a reface chipul desfigurat de păcat. Chipul este, dacă putem spune așa, înscris în ADN-ul nostru spiritual, asemănarea o căutăm printr-o viață cum se cade. Într-o astfel de căutare, pacea este elementul fundamental: pacea înțeleasă nu doar ca absență a conflictelor, ci mai ales, ca plinătate a legăturilor dintre oameni. E trist că gândim pacea autarhic („să fiu lăsat în pace”, „să-mi fie mie bine”, „să fiu eu liniştit”), când pacea nu există fără împăcare, este inevitabil relațională, în raportul cu altul.

Filip-Lucian Iorga (F.-L.I.): Istoria ne arată că, înainte de a zdrobi pe cineva, e nevoie să-l dezumanizezi. Cele mai crunte totalitarisme ale secolului al XX-lea au făcut asta: pentru nazişti, evreii nu erau oameni; pentru comunişti, „burghezo-moşierii” nu erau decât nişte sub-oameni. Anihilarea demnității umane (care nu e altceva decât o distrugere a chipului şi a asemănării lui Dumnezeu din umanitate) e o condiție a opresiunii. Definim violența în raport cu pacea, ca absență a ei? F.-L.I.: Îndemnul Sfântului Părinte de a nu capitula în fața răului este la polul opus față de ipocrizia discursului comunist din anii ’50 referitor la „lupta pentru pace”, prin care nu se înțelegea altceva decât supremația secerei şi a ciocanului, o pacificare în stilul liniştii care se aşternea în urma legiunilor romane: să fie toți ca noi şi cine nu e ca noi, să tacă. Dimpotrivă, creştinul luptă pentru pace prin tăria în credință, în păstrarea valorilor, fără fundamentalism, cu smerenie, dându-i şi celuilalt spațiu de exprimare. O miză importantă a epocii noastre mi se pare păstrarea propriei voci în tumultul lumii, cu fermitate, dar

fără a impune, cu violență, celuilalt, optica proprie. Pentru a evita interpretarea nonviolenței „în sensul de capitulare, lipsă de angajare şi pasivitate”, suntem chemați la o „nonviolență activă”. Cum este posibilă aceasta? M.T.: Reluând strigătul Papei din

Mesajul pentru Pace, să nu cedăm ispitei de a uita că rațiunea are un cuvânt hotărâtor de spus înaintea puterii oarbe a conflictului. Nu există pace fără Înviere. Ucenicii adunați în cenacol sunt surprinşi de Isus, care suflă Duh Sfânt asupra lor şi le spune: „Pace vouă!” (In 20,19). Acesta este icoana nonviolenței active. F.-L.I.: E uşor să ai curaj când eşti înarmat, dar ce mare valoare are curajul când te prezinți în fața primejdiei înarmat doar cu armele iubirii! Sfântul Părinte menționează mai mulți apostoli ai nonviolenței, precum Gandhi şi Khan, Luther King şi Gbowee. Există în istoria noastră recentă o figură emblematică pentru nonviolența activă? F.-L.I.: Aş spune că o figură care

corespunde bine acestui profil al nonviolenţei active este Majestatea IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

29


DIALOGURI CU DICHIS

Sa Regele Mihai I. În cea de-a doua domnie, în perioada regimului autoritar al Mareşalului Antonescu, a fost un rege cu puteri limitate, dar, împreună cu Regina-Mamă Elena, a încercat să pună stavilă violenţei, salvând evrei, îngrijindu-se de militarii de pe front, împotrivindu-se (din păcate, fără succes) trecerii Nistrului. Chiar şi la 23 august 1944, când chiar intră în scenă ca rege, oprirea luptei României de partea Germaniei naziste poate fi calificată drept nonviolenţă activă. Apoi, însăşi abdicarea de la 30 decembrie 1947 este un gest nonviolent, ca răspuns la ameninţarea comuniştilor că vor executa 1000 de studenţi. Un alt gest de aceeaşi factură l-a făcut, la revenirea în ţară, în 1992, de Paşti, când unii adepţi ai cauzei monarhice l-au încurajat să încerce restaurarea monarhiei prin forţă, iar regele a ales să lase mecanismele constituţionale să facă această opţiune posibilă. Modul în care victimele violenței aleg să relaționeze cu „ispita răzbunării” este de natură să determine deznodământul unei situații ca fiind unul care conduce la pace sau care perpetuează conflictul. F.-L.I.: Într-un serial foarte popular, „Urzeala tronurilor”, există un personaj, o fetiță, Arya Stark, care ține o listă a tuturor celor care i-au făcut rău, pe care o recită înainte de culcare, ca o „rugăciune” ca dorința ei de a-i lichida pe respectivii să se împlinească la un moment dat. E interesant cum principiile de tip „ochi pentru ochi” ilustrate în acest serial, altfel excelent realizat, fac audiență într-o cultură care pretinde că a depăşit Evul Mediu şi e îngrijorător faptul că acestea, deşi fac apel la reacțiile noastre primitive, redevin 30

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

valori pentru oamenii zilelor noastre. Asta e calea facilă, „poarta cea largă”, în condițiile în care versiunea creştină, „poarta cea strâmtă”, e mai greu de atins. M.T.: Când ne rugăm, în „Tatăl nostru”, „şi nu ne duce pe noi în ispită”, unii ar putea continua cu cinism, argumentând: „pentru că ştim şi singuri calea spre ea”... Răzbunarea este o ispită pentru că pune în paranteză tocmai umanitatea celuilalt şi, prin derivație, propria umanitate: răzbunarea ne face sub-oameni. Şi aici e momentul să luăm în serios cuvintele Mântuitorului din Predica de pe Munte: „Să nu-i spui fratelui tău nebun!” (cf. Mt 5,22). „Ne-bun” însemna negarea bunătății care te defineşte fundamental ca om, și nu doar ceea ce noi astăzi, după Michel Foucault, înțelegem ca fiind o etichetă patologică. Dincolo de abuzul strigător la cer al războaielor, suntem chemați să stopăm abuzurile domestice (fizice, verbale, emoționale, sexuale), care sunt la ordinea zilei întro lume care musteşte de violență prin toți porii! Mai mult decât atât, dacă violența poate fi contabilizată, în schimb, ceea ce nu se poate număra niciodată în istorie sunt victimele indiferenței. Indiferența la violență, care e nonviolență pasivă, generează, la rândul ei, victime fără număr... victime tăcute, neştiute, de care nu-i pasă nimănui, dar asta nu face ca violența să fie mai puțin gravă, mai puțin dramatică... De câte ori ne gândim la aceste suflete victime ale indiferenței? De câte ori încercăm să facem ceva pentru ele? F.-L.I.: Şi cât de uşor e să faci rău, uneori ascunzându-te în spatele poruncilor! Zicem: „N-am dat în cap, n-am omorât pe nimeni”, dar îi lovim în fiecare zi pe semenii noştri cu nepăsarea, cu vorbele, tăcerile

sau privirile noastre... E o violenţă subtilă. Există însă şi o violenţă de mare brutalitate, cea reflectată în locurile fruntaşe din statisticile avorturilor şi ale violenţei domestice, şi asta într-o ţară europeană care, cel puţin la nivel declarativ, este creştină în proporţie de peste 90%. Paradoxal este şi felul în care creştini declarați fundamentalizează mesajul evangheliei, manipulându-l pentru a sluji unei ideologii extremiste şi făcând, astfel, ceea ce pr. Francisc Doboş numea „lectură de tip ISIS din Sfânta Scriptură”. M.T.: A scoate din context pasaje precum mânia lui Isus în templu sau „nu am venit să aduc pace, ci sabie” (Mt 10,34) este întotdeauna o abordare „eretică” a textului sacru. Termenul grec haíresis înseamnă, la bază, alegere: a lua bucata de prăjitură care-ți convine, ignorându-le pe celelalte. Aş spune că fundamentalismul de toate felurile (și, deci, inclusiv cel creştin) are două trăsături: această trunchiere a lecturii şi terorismul literei, care contravine acelui „Litera ucide, pe când Duhul dă viață” (2Cor 3,6) al Sfântului Paul. Sf. Toma de Aquino, comentând acest pasaj, afirmă că inclusiv litera evangheliei poate face multe victime, dacă nu-i căutăm Duhul. Au existat, în istorie, momente destul de tensionate în care Biserica nu a fost neapărat un promotor al păcii: acesta este unul dintre argumentele pe care apostolii contemporani ai violenței îl aduc în sprijinul ideologiei lor. F.-L.I.: Cruciadele sunt o rană

ale cărei consecințe sunt vizibile şi în zilele noastre: musulmanii de azi


DIALOGURI CU DICHIS

încă nu au uitat violența strămoşilor noştri creştini, iar noi, creştinii de azi, trebuie să ne asumăm aceste greşeli, făcute posibile şi pentru că s-a uitat că, aşa cum spune Sfântul Părinte, „numai pacea e sfântă”. Niciodată războiul. Alexandru Paleologu îmi spunea mereu că noi nu suntem inteligenți tot timpul: „Dragă, să fii fericit dacă n-ai fost tâmpit chiar toată viața. Dacă ai avut măcar două-trei momente de lumină, înseamnă că n-ai trăit degeaba”. Şi în ființa aceasta a Bisericii au existat, poate, papi care n-au fost tot timpul treji. Dar asta nu înseamnă că nu avem, mai ales în anii din urmă, papi remarcabili, a căror voce merită ascultată. În istoria familiei mele, sunt mulți strămoşi militari; faptul că ei au ridicat sabia, au tras cu tunul şi cu puşca, crezând că-l servesc pe Dumnezeu dacă-şi omoară duşmanul, nu înseamnă că eu, în 2017, am aceeaşi percepție a slujirii lui Dumnezeu. Pentru a evita repetarea lor, păcatele trecutului trebuie, mai înainte de toate, să fie asumate cu deplină luciditate. M.T.: Eu cred că etichetăm cu prea mare uşurință conflictele din ziua de astăzi ca fiind religioase. Acest lucru este valabil şi pentru creştini şi pentru musulmani. Pe mine m-a luminat în sensul acesta o carte a jurnalistului și istoricului francez de origine libaneză Amin Maalouf, „Identitățile asasine”, care s-a oprit asupra consecințelor cruciadelor în contemporaneitate. Printre altele, el relatează felul în care, în Beirut, educația copiilor se făcea prin prezentarea unei identități negative, prin antagonism: creştinul nu e musulman, musulmanul nu e evreu și așa mai departe. Când creştem cu astfel de clişee, ajungem la... identități asasine. Extrapolând, este ceea ce, la

altă scară, fac mulți intelectuali de astăzi, încercând să sustragă orice fundament religios din Constituția Uniunii Europene. De cealaltă parte, musulmanii fundamentalişti încearcă să impună unui Occident corupt şi îndepărtat de Dumnezeu propria lor perspectivă asupra divinității. Or, a da o motivație religioasă unui conflict care este, la bază, de altă natură constituie o încălcare a poruncii a doua („Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în zadar”), pe care nu o conştientizăm ca atare. Un concept inedit pe care Sfântul Părinte îl propune în acest mesaj pentru pace este acela al războiului „pe bucăți”, ca flagel al lumii contemporane. F.-L.I.: E drept că în istorie nu s-a mai văzut un astfel de război, dar asta şi pentru că globalizarea este un fenomen al ultimilor ani. Pe un ţăran din Moldova, la 1800, nu l-ar fi interesat că se ciomăgeau chinezii între ei, să spunem; dar astăzi imaginea violenţei din orice colţ de lume intră în casele tuturor, prin mass-media. Totuşi, trebuie să recunoaştem că, după două războaie mondiale catastrofale, lumea (şi mai cu seamă lumea occidentală) cunoaşte, de câteva decenii, o perioadă destul de lungă de pace. Cu atât mai şocantă este apariţia fenomenului terorismului, mai ales pentru societăţile care s-au obişnuit cu un anume tip de confort, care adesea include abandonarea valorilor, a credinţei, cultivând o jenă faţă de referirea directă la creştinism, care e desconsiderat ca depăşit, demodat. În mediul universitar francez, spre exemplu, uriaşi cărturari precum istoricul Pierre Chaunu ajung să fie priviţi ca nişte excentrici de

către comunitatea ştiinţifică, la simpla mărturisire a ataşamentului faţă de creştinism: consolidarea unor astfel de atitudini în zilele noastre e tot mai accentuată, fără a fi conştientizată ca violenţă, şi face parte din acest război „pe bucăţi” despre care vorbeşte Papa Francisc. M.T.: Războiul „pe bucăți” este simptom al unei realități mult mai profunde şi mai îngrijorătoare, pe care Sfântul Părinte o menționează: fărâmițarea lumii contemporane. Este extrem de periculoasă lipsa unui liant care, în condițiile globalizării, să asigure o coeziune socială acestei lumi. Papa Benedict al XVI-lea, citat de Papa Francisc, afirmă că nonviolența este, în ciuda tuturor obstacolelor, „o cale realistă”. Cum putem da mărturie concretă despre acest realism în viața noastră cea de toate zilele? M.T.: Punând „faza lungă”, prin

rugăciunea din zori, peste drumul care ni se aşterne în față, înainte de a intra în coliziune cu persoanele şi evenimentele zilei cu pricina. Să nu ne aruncăm în vâltoarea zilei fără a cere lumină pentru a vedea cu cine ne întâlnim, cu ce ne confruntăm, dar mai ales, în lumina Cui trăim. În sensul acesta, nu e întâmplător că momentul păcii la Înviere este asociat gestului aprinderii unei lumini, care se răspândeşte. Nu putem evita conflictul decât dacă luăm lumină de la Lumânarea pascală! F.-L.I.: Să nu răspundem fără discernământ stimulilor care ne propun soluții violente. Să încercăm să fim molipsitori, să nu punem lumina „sub obroc” (Mt 5,15). De la noi trebuie să plece străduința care, cu ajutorul lui Dumnezeu, va putea da rod. IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

31


CULTURĂ Ce mai (re)citim

Stăpânul Inelelor Un fantasy cu substrat catolic Text: Oana Viviana Dimcev

I

arna e cel mai potrivit moment pentru a citi povești. Dacă vremea mohorâtă și evenimentele triste de care auzim în fiecare zi ne fac să ne pierdem buna dispoziție, fantezia e un refugiu excelent. Poate nu gustăm genul, sau poate numeroasele ecranizări ale romanelor de ficțiune ne evocă doar imagini cu oștiri medievale și dragoni generați pe computer. Dar dacă ar fi vorba de un roman fantastic cu substrat catolic? Stăpânul Inelelor de J. R. R. Tolkien este mai mult decât o saga într-un tărâm imaginar. În el găsim toate elementele la care ne-am putea aștepta într-un roman fantasy: oamenii conviețuiesc cu rase precum elfii, piticii, hobbiții; există ființe cu puteri supranaturale precum vrăjitorii. Există și o limbă aparte. Călătoria eroilor e grea, plină de primejdii și străbate multe ținuturi vrăjite: munți cu galerii populate de monștri, păduri blestemate, orașe magice. Au loc multe bătălii, dar lupta cea mai dificilă e cea dintre onoare și dorința de a poseda, dintre loialitate și trădare.

Însă Tolkien nu intră în rolul moralistului pentru a ne împacheta mesajul creștin într-o parabolă ușor de descifrat. Sunt anumite aluzii, dar el însuși scrie despre carte că „este o poveste, construită pe anumite idei «religioase» dar nu este o alegorie a acestora”. Sunt sugestii fine, pe care doar cititorul atent le poate descoperi, cum e data de 25 martie, a sărbătorii Bunei Vestiri, când are loc distrugerea inelului și înfrângerea dominației răului asupra lumii. Un simbol al Euharistiei, pâinile lembas, oferite de elfi, îi întăresc sufletește și trupește pe călătorii istoviți de ultimele încercări. Dar una din temele principale este că fiecare suflet este important în destinul lumii: misiunea de salvare a lumii e dusă la bun sfârșit de către Frodo, neînsemnatul hobbit, care nu ar fi reușit fără ajutorul umilului și credinciosului său servitor, Sam. Dacă ați mai citit trilogia, o puteți relua încercând să descoperiți cât mai multe teme creștine ascunse în labirintul ficțiunii. Iar dacă nu ați mai citit-o, e un bun moment pentru a începe!

Lumea lui Tolkien

I

nspirat din mitologia nordică, universul lui Tolkien este o poveste complexă, cu numeroase personaje, ființe divine, eroi. Silmarillion este cartea ce explică geneza lumii din Stăpânul Inelelor – istoria creației, dinastii, lupte. O poveste cu un hobbit arată evenimentele ce precedă aventurile lui Frodo și ajută la o înțelegere mai bună a acestora.

32

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

Stăpânul Inelelor de J. R. R. Tolkien Editura RAO

J. R. R. Tolkien (1892-1973)

A

nul acesta se împlinesc 125 de ani de la nașterea scriitorului britanic John Ronald Reuel Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973). Mama lui s-a convertit la catolicism când Ronald avea opt ani. După ce la vârsta de 12 ani a rămas orfan, el și fratele lui au fost luați în grijă de un preot. Tolkien a dovedit un talent remarcabil pentru limbi străine, ajungând profesor la Oxford. S-a căsătorit în 1916 cu o prietenă din copilărie și a avut patru copii, din care unul a ajuns preot.


CULTURĂ FILE DE ISTORIE

Nicolae Coculescu Un căutător în stele care l-a găsit pe Dumnezeu

N

icolae Coculescu, de la a cărui naștere au trecut 150 de ani (1866-1952), a fost un mare astronom român, fondator al Observatorului Astronomic din București. Născut într-o familie de buni creștini, a fost botezat în Biserica Ortodoxă. Preocupările sale științifice, de mai târziu, nu l-au îndepărtat de credință, ci l-au condus spre Biserica Catolică, cu care a intrat în contact în anii studenției, la Paris. Arhiepiscopul Netzhammer notează, în jurnalul său, la 28 noiembrie 1925: „domnul Coculescu... mi-a povestit că pe 20 octombrie a devenit catolic la Paris, un fapt împlinit cu mult înainte în inima sa. El și-a depus legământul de convertire în mâinile prietenului său Vladimir Ghika, iar martor i-a fost un alt mare prieten de-al lui, fostul iezuit Coubé”.

Text: Cristina Grigore

Coculescu a întreţinut o îndelungată prietenie spirituală cu Monseniorul Ghika - cu ajutorul căruia a obţinut chiar o audienţă privată la Papa Pius al XI-lea -, şi a avut mereu relaţii cu diverse personalităţi ale Bisericii Catolice. În vara anului 1934 a trimis redacției revistei Farul nou - publicație catolică bucureșteană - traducerea unui articol al lui Lamartine, „Preotul catolic”, apărută în nr. 14/1934 și foarte apreciată de redacție printr-o scrisoare a Pr. Iovanelli. În timpul şederii la Bucureşti a frecventat Catedrala Sf. Iosif, iar ultimele sacramente le-a primit de la Pr. Emil Hausotter, de la Parohia Bărăţia. A trăit şi a murit ca un bun catolic, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu catolic. În arhivele cimitirului s-a păstrat un manuscris, în franceză, semnat de Coculescu la 5 mai 1934:

Nicolae Coculescu. O viață printre stele, de Magda Stavinschi Ed. Eikon, 2016

A

utoarea dedică un întreg capitol experienței de credință

a astronomului (v. „Știință și religie”), experiență fără de care Nicolae Coculescu n-ar putea fi înțeles.

„Subsemnatul declar că aparțin religiei catolice. În caz de accident grav sau de transport urgent la o clinică sau la spital cer asistența unui preot catolic. Dacă mor, vreau rugăciunile Bisericii Catolice. Este voința mea formală. În deplinătatea facultăților, cer punerea ei în aplicare”.

Pr. Franz Paterok Text: Dr. Dănuț Doboș

S

-a născut la 2 aprilie 1861 și a urmat cursurile Seminarului „Duhul Sfânt”, din București, unde a fost apreciat de vicarul general al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Basilio Laueri, care i-a fost spiritual şi profesor la seminar. Hirotonit preot la 8 septembrie 1884, la București, a fost paroh la Popești-Leordeni (1887-1903), Tulcea (1903-1905), Câmpina (1905-1914), Caramurat (astăzi Mihail Kogălniceanu, 1914-1915). În 1915, în condiții neclare astăzi, a părăsit România, stabilindu-se în Germania, dar în 1921 și 1926 i-a scris din Polonia Arhiepiscopului de București, Alexandru Th. Cisar, în ultima scrisoare anunţând că nu avea să mai revină în ţară. Este unul dintre ctitorii bisericii romano-catolice din Câmpina. IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

33


CULTURĂ IDEI PENTRU TIMPUL LIBER

CARTE

99 de întrebări și răspunsuri despre Spovadă de Radu și Oana Capan Ed. Viața Creștină Cluj-Napoca, 2016 Un ajutor pentru cei ce practică frecvent Sacramentul Spovezii ori au nevoie să redescopere importanța lui în viața lor: 99 de întrebări și tot atâtea răspunsuri clare și concise, scrise într-un stil dinamic și modern. Detalii: viata-crestina.ro

EXPO

Icoana credinţă şi tradiţie (Ed. a III-a) * București, TNB până pe 12 ianuarie; * Iași, Palas Mall (selecție) - până pe 6 februarie. Cele mai frumoase icoane pe sticlă şi pe lemn, lucrate de creatori populari din România. Detalii: tnb.ro

CONCERT

Centenar Dinu Lipatti 15 ianuarie 2017, ora 19.00. Sala Radio, București Organizat de Radio România şi Institutul Cultural Român. Susținut de Orchestra Națională Radio. Dirijor - Cristian Oroșanu. Solişti - Sergiu Tuhuțiu (pian), Teodora Gheorghiu (soprană), Matei Rogoz (pian). Recitator, din lirica lui Mihai Eminescu: Ion Caramitru. Detalii: orchestreradio.ro 34

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

Silence

(2016)

Premieră mondială: 29 noiembrie 2016

E

cranizare a romanului istoric „Silence” (Tăcerea) al scriitorului japonez Shusaku Endo, filmul, realizat în regia lui Martin Scorsese, readuce în atenție persecuția creștinilor din Japonia, în prima jumătate a sec. al XVII-lea. Sinteză: Doi preoți iezuiți portughezi (interpretați de Andrew Garfield și Adam Driver) merg în Japonia pentru a-l căuta pe mentorul lor, părintele Ferreira (interpretat de Liam Neeson), care căzuse în apostazie în timpul torturilor. Cei doi vor cădea, la rândul lor, victime ale persecuțiilor pe care regimul japonez de atunci le aplica celor care se converteau la creștinism. Despre film: Premiera mondială a filmului a avut loc la Roma. Scorsese a realizat filmul după îndelungi ani de reflecție și studiu. Mulți iezuiți au fost implicați în consultanță, Pr. James J. Martin (editor al revistei „America”)

Silence (2016)

Istoric, dramă, 161 min.

însoțind permanent echipa de filmare. Pentru a fi cât mai credibili, actorii au fost pregătiți inclusiv în cele spirituale: de exemplu, Andrew Garfield, a făcut exerciții spirituale ignațiene. Unul dintre colaboratori, Pr. Zanetti S.J., a sintetizat tema filmului: „Să te găsești în tăcere, în fața tăcerii lui Dumnezeu, în timpul unor evenimente tragice”. Recomandare: Nerecomandat minorilor, din cauza scenelor violente.

Only you. Dă-i iubirii o șansă Ed. Sapientia, 2016

L

a Editura Sapientia a apărut, în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, cartea Only you. Dă-i iubirii o șansă, scrisă de Gabriele Kuby: o invitație pentru tineri, de a-și reevalua sistemul de valori, modul de a gândi și de a descoperi adevărata libertate. Autoarea trage semnale de alarmă cu privire la ideologia gender și la efectele acesteia.


ETCETERA DE PE NET

ȘTIAȚI CĂ

3 papi care au practicat sportul

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor a fost celebrată pentru prima oară în ianuarie 1908?

T

rei dintre Suveranii Pontifi care au condus Biserica Catolică în sec. al XX-lea au fost nu doar pasionați de sport, dar au și practicat anumite sporturi, cu rezultate deosebite. Pius al XI-lea (Achille Ratti, 1857-1939) a fost un mare alpinist. A escaladat de mai multe ori Alpii şi, la numai 32 de ani, a fost primul care a ajuns pe vârful Monte Rosa, de pe peretele estic. Apoi, în 1890, coborând, împreună cu Luigi Grasselli, pe versantul italian al Mont Blanc-ului, a deschis o cale nouă care îi poartă şi acum numele: „Ratti-Grasselli” sau „Calea Papei”. Ultima escaladare a fost în 1913, pe versantul nordic al masivului Grigna, din Prealpii lombarzi. Ioan Paul I (Albino Luciani, 1912-1978) era pasionat de șah, pe care îl practica cu plăcere în timpul liber. În perioada 1958-1969, pe când era Episcop de Vittorio Veneto, juca adesea șah cu medicul E. Cazzone.

Tânărul Karol Wojtyła, la schi

Revista „Europe echecs”, nr. 239 din noiembrie 1978, redă și o partidă a celor doi, din 18.04.1961, probabil de la vreo competiție locală, pe care Luciani a câștigat-o cu șah mat. Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła, 1920-2005) a fost un mare iubitor de sport și de natură: înota, practica fotbal, caiac canoe, schia, făcea drumeții montane, fiind numit şi „atletul lui Dumnezeu”.

ÎN LUNA IANUARIE 2017 • 1 ianuarie - Se celebrează a 50-a Zi Mondială a Păcii; • 5 ianuarie - A 53-a aniversare a istoricei întâlniri dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagoras I al Ierusalimului; • 15 ianuarie - Se celebrează a 103-a Zi Mondială a refugiatului şi emigrantului; • 18-25 ianuarie - Are loc Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea tuturor Creștinilor; • 27 ianuarie - Ziua Internațională de comemorare a victimelor holocaustului; • 29 ianuarie - Se celebrează a 64-a Zi Mondială a bolnavilor de lepră.

Celebrată în capela unei micuțe mănăstiri franciscane a Bisericii Episcopale, din apropiere de New York, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor a fost ideea preotului Paul J. Wattson (1863-1940), care a stabilit ca perioadă 18 ianuarie (Catedra lui Petru, după calendarul vechi) - 25 ianuarie (Convertirea Sfântului Apostol Paul).

COLȚUL CU ZÂMBET În octombrie 2016, Mons. Justin Welby, Arhiepiscop de Canterbury și Primat al Comuniunii Anglicane, a efectuat o vizită la Vatican. Vizita a inclus mai multe momente, printre care și o rugăciune de seară în comun, catolici și anglicani. În cadrul unei întâlniri private cu Papa Francisc, Mons. Welby l-a întrebat, zâmbind, pe Papă dacă știe care este diferența dintre un liturgist și un terorist. „Nu”, a răspuns Papa, curios să afle răspunsul. „Cu teroristul se poate negocia”, a explicat Mons. Welby, care a stârnit astfel râsul Suveranului Pontif.

IANUARIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ

35


ETCETERA ANUNȚURI

IN MEMORIAM

Sr. Maria Rosa Dall’Agnol

D

uminică, 8 ianuarie 2017, ora 01.00, a trecut la cele veșnice Sr. Maria Rosa Dall’Agnol, din Congregația Surorile Maestre ale Sfintei Doroteea (Fiicele Sfintelor Inimi – SDVI). A încetat din viață în Italia, la vârsta de 77 de ani, după o îndelungată suferință. Sr. Maria Rosa Dall’Agnol a activat în România 17 ani: 13 ani în comunitatea din Slobozia (Arhidieceza Romano-Catolică de București) și 4 ani în comunitatea din Roman (Dieceza de Iași). Duminică, 15 ianuarie, ora 11.00, în biserica parohială Preasfânta Inimă a lui Isus, din Slobozia, a fost celebrată o Sfântă Liturghie pentru odihna veșnică a răposatei. Înmormântarea Sr. Maria Rosa a avut loc în Italia. Dumnezeu să o odihnească în pace!

ACTUALITATEA CREȘTINĂ ABONAMENTE 2017

C IN MEMORIAM

Sr. Veronica Șerban

D

uminică, 8 ianuarie 2017, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 60 de ani, Veronica Șerban, sora părintelui Francisc Șerban, paroh al comunității romano-catolice din Pucioasa. Veronica Șerban a slujit timp de aproape 25 de ani Biserica, lucrând cu disponibilitate și dăruire în parohiile romano-catolice din Mangalia (Constanța) și Pucioasa (Dâmbovița). Funeraliile au fost celebrate joi, 12 ianuarie, în satul natal Cleja, Bacău. Dumnezeu să o odihnească în pace!

ASCULTĂ RADIO MARIA O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU!

DIGI: 12687 MHz www.radiomaria.ro 36

ACTUALITATEA CREȘTINĂ | IANUARIE 2017

u noul an calendaristic, revista „Actualitatea Creștină” a trecut pragul spre cel de al 28-lea an de apariție. Pentru anul 2017, preţul revistei este de 4,00 lei exemplarul, iar costul unui abonament individual pe un an este de 55,00 lei (expediție prin Poșta Română). Pentru abonamente anuale colective, cu cel puţin 10 exemplare, preţul este de 50,00 lei (expediție prin firmă de curierat). Prețul unui abonament include 12 numere lunare, supliment de Crăciun și taxe de expediţie. În noul an, abonaţii vor primi revista la domiciliu, în căsuţa poştală (prin Poştă) sau prin curier. Abonamentele se fac la Librăria „Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, nr. 19, 010164 – Bucureşti, sect. 1, tel. 021 2015457, email: libraria@arcb.ro. Persoană de contact: Petreş Tereza.


Actualitatea creștină, nr. 1/2017 | serie nouă  

Publicație a Arhidiecezei Romano-Catolice de București | www.actualitatea-crestina.ro