__MAIN_TEXT__

Page 1


CRĂCIUN 2010 Între sărbătoarea Sfântului Nicolae şi sărbătoarea Crăciunului am participat la un concert caritabil ţinut în Catedrala noastră, Sfântul Iosif. Numele concertului era „Colindă în dar, darul tău ca o colindă”. După ce pe foaia program era menţionat ca participant Corul de Cameră „Preludiu”, îndată găseai un îndemn puţin obişnuit: „Ajută un copil să meargă la şcoală”. Primisem, ca toţi ceilalţi, la intrarea în Catedrală un pliant; şi în timp ce ascultam primele colinde, îmi revenea în gând, în mod obsedant, îndemnul acela simplu: „Ajută un copil să meargă la şcoală”. Am mai citit câteva explicaţii privind modul în care poţi ajuta un copil, adresă, telefon şi alte informaţii; ascultând colindele în continuare, mi s-a părut că văd altfel decât de obicei Catedrala. Erau prezenţi aşa de mulţi tineri în Catedrală! Cineva a amintit, printre colinde, de caracterul caritabil al concertului, şi atunci mi s-a părut Catedrala Sf. Iosif un altar imens, tămâiat de glasul colindelor şi de atâtea gânduri de solidaritate cu copiii aflaţi în dificultate.

...Steaua Dimineţii, Aurora Mântuirii, Luceafărul Mărilor s-a lăsat învăţată de nişte simpli păstori... Iată ce ne spune Sfântul Luca în Evanghelia sa: «În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle”» (2,8-12). Vestea cea bună a naşterii Fiului lui Dumnezeu a fost dată mai întâi unor păstori; ei au fost primii care „i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi pe copilul culcat în iesle”; primii care l-au văzut pe Cel Veşnic înfăşat şi aşezat pe paiele din iesle: acele paie care mai înainte ţinuseră spicele cu boabe de grâu, acum îl ţin pe Cuvântul lui Dumnezeu care a luat trup omenesc din Fecioara Maria. Într-o poezie a sa, Sfânta Tereza de Lisieux spunea că Isus „a preferat braţele Mariei în locul tronului său regesc” (Poezia 24).

În ciuda unor gânduri negre, de care nu mai pot să scap – de exemplu situaţia mamelor şi copiilor supuşi unor legi care nu au nimic în comun cu responsabilitatea pentru binele comun al poporului nostru, disperarea celor care părăsesc ţara ca să poată trăi mai bine, plătind preţ mare de umiliri, renunţări şi înstrăinări, uimirea şi umilirea pensionarilor din România că sunt trataţi de autorităţile Statului ca nişte oameni în plus şi atâtea altele care ar mai putea fi amintite –, participând la concertul din seara respectivă, mi-am spus că totuşi ţara noastră mai are resurse de revenire şi de regenerare, cel puţin prin cei care înţeleg ce înseamnă „ajută un copil să meargă la şcoală”. Căci acolo stă viitorul nostru: în copil şi în şcoală.

Acelaşi Evanghelist Luca precizează că „toţi cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori” (2,18). Experienţa întâlnirii cu Maria, Iosif şi Pruncul Isus îi face pe păstorii de lângă Betleem să devină primii vestitori ai Evangheliei mântuirii. Vorbind despre aceşti păstori, Sfântul Ambrozie spunea: «Să nu-i subestimaţi nici pe ei, nici mărturia lor, căci chiar Fecioara Maria pare să se lase pătrunsă de cuvintele lor pentru a-şi întări credinţa: „Maria însă păstra toate aceste cuvin-

Crăciunul, mai presus de toate, ne vorbeşte despre „copil” şi „şcoală”: copilul Isus şi şcoala iubirii cereşti. Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în noi: „Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, unicul născut, ca să trăim prin el” (1In 4,7).

Actualitatea Creştină

1

Supliment de Crăciun

Murillo, Adoraţia păstorilor (1650-1655, Madrid)

Scrisoare Pastorală cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului nostru Isus Cristos


te, meditându-le în inima ei (Lc 2,19)”». Steaua Dimineţii, Aurora Mântuirii, Luceafărul Mărilor s-a lăsat învăţată de nişte simpli păstori. Ascultându-i pe ei, oare a presimţit ea că şi Fiul ei va fi păstor, Bunul Păstor al oamenilor? Ce a gândit oare în legătură cu demnitatea ei de Mamă a Mielului lui Dumnezeu şi a Păstorului? Un lucru este sigur: Mama este unită cu Fiul ei în lucrarea de răscumpărare ce izvorăşte din misterul Naşterii, şi în mod deosebit în tim-

pul în care Maica Domnului îl prezintă cu bucurie pe Fiul ei păstorilor şi magilor. Contemplând acest mister într-o lucrare intitulată „De la iesle la Cruce”, Edith Stein evocă în acest fel întâlnirea Pruncului Isus cu păstorii şi magii: «Copilul din iesle întinde mâinile, şi surâsul său pare deja să exprime ceea ce Omul Isus avea să spună mai târziu: „Veniţi la mine, voi toţi care sunteţi osteniţi şi împovăraţi”. Primii care i-au urmat chemarea au fost păstorii să-

raci de pe câmpurile Betleemului (…). Peste ei, mâinile Copilului au făcut să cadă o rouă de haruri, şi ei s-au bucurat nespus de mult. Aceste mâini dau şi cer în acelaşi timp (…). Urmează-mă, spun mâinile Copilului, aşa cum mai târziu va spune gura Omului Isus… Urmează-mă!». Acest „urmează-mă” ne este adresat fiecăruia dintre noi, ca să ajungem cu toţii la şcoala lui Isus, Învăţătorul suprem; şcoala iubirii, a comuniunii, a adevărului, a libertăţii; şcoala mântuirii.

Crăciun fericit tuturor! Fie ca această sărbătoare a Naşterii Domnului să statornicească iubirea noastră faţă de Pruncul Isus şi să ne facă mult mai părtaşi de înţelepciunea „şcolii” sale. De acest „COPIL” şi de „ŞCOALA” lui depinde viitorul nostru. La mulţi ani! Ioan ROBU Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

SANCTITĂŢII SALE BENEDICT AL XVI-LEA PONTIF SUPREM VATICAN Sfinte Părinte, Apropiindu-se din nou fericitul eveniment al Solemnităţii Naşterii Răscumpărătorului neamului omenesc şi al întregului univers, Arhiepiscopul Arhidiecezei de Bucureşti, împreună cu Episcopul său Auxiliar, cu preoţii săi, cu congregaţiile religioase de bărbaţi şi femei şi cu toţi credincioşii încredinţaţi grijii sale pastorale, cu multă iubire prezintă bune urări şi felicitări Succesorului Sfântului Apostol Petru la conducerea întregii Biserici a lui Cristos. Împreună cu Maria, Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi preaumila Slujitoare a Domnului, adorându-l pe Cuvântul Veşnic al Tatălui care, la împlinirea timpului, pentru mântuirea noastră, a devenit om, prin rugăciune stăruitoare, imploră pentru Sanctitatea Voastră, sănătate cât mai bună, asistenţă neîncetată a Duhului Sfânt, statornicie şi putere pentru a-i întări în credinţă pe fraţii şi surorile lui Cristos, peregrini pe acest pământ în călătoria spre locuinţa lor din Casa Tatălui din Ceruri. Cu încredere vă cer Binecuvântarea Apostolică pentru Biserica noastră locală, pentru Patria noastră şi pentru poporul nostru. Bucureşti, 20 decembrie 2010 IOAN ROBU ARHIEPISCOP MITROPOLIT

Actualitatea Creştină

2

Supliment de Crăciun


Scrisoare către familii

„Cristos este totul pentru noi” Lumea de astăzi are nevoie mai mult de mărturisitori decât de maeştri, spunea Papa Paul al VI-lea. Dar axioma e mereu valabilă. O aminteşte în felul său şi Sfântul Augustin, în Confesiuni. Sosind la Milano, era dornic să îmbrăţişeze creştinismul, dar scepticismul său îl împiedica să facă pasul decisiv. În cele din urmă, inima i-a fost dezmorţită de episcopul Ambroziu, nu atât prin predici frumoase, cât prin mărturia de credinţă şi devotamentul său faţă de poporul credincios. Spune Sfântul Augustin: „deşi din punct de vedere spiritual eram căldicel, devenisem părtaş al entuziasmului întregului popor” (9,6). Fervoarea pe care episcopul o generase în rândul credincioşilor, avea să-l poarte pe Augustin la primirea Botezului.

Cine s-a născut în preajma sau după 89 trăieşte în noile împrejurări fără a face neapărat comparaţie cu trecutul. Dacă totuşi foloseşte termeni de comparaţie, aceştia au în vedere societăţile mai prospere ale Europei ori ale lumii. Criza economică, dar şi politică, în care se află ţara stârneşte îngrijorare, frământări nevrute şi neaşteptate, chiar scepticism. Între atâtea griji, se poate uita că, de fapt, Cristos este totul. În acest context e riscantă, ba chiar periculoasă, căutarea altor medici, altor remedii, altor căi, altor adevăruri, altor izvoare de apă pentru a-şi potoli setea, altor lumini pentru a-şi călăuzi paşii. Privite la lumina credinţei, încercările duc, de obicei, la regăsirea realităţilor cu adevărat importante în viaţă, dintre care de prim rang este comuniunea, ori cultivarea legăturilor dintre persoane, iar familia este în mod natural loc de comuniune între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între generaţii. Parohia, Biserica este loc de comuniune. Merită să amintesc că Ioan Paul al II-lea îşi dorea ca ele să devină o familie de familii.

Cristos este totul pentru noi (Omnia Christus est nobis) repeta adesea Ambroziu. Arăta, astfel, că nimeni şi nimic nu poate fi mai presus de Cristos, convingere pe care a reuşit să o strecoare atât în turma încredinţată, cât şi în sufletul căutător al lui Augustin.

Familia este izvor de entuziasm şi loc primar de transmitere a credinţei, speranţei, dragostei. Entuziasm, etimologic, înseamnă a fi în Dumnezeu (en Theos). Crăciunul, prin simplitatea mesajului său, „un prunc înfăşat, culcat în iesle” (Lc 2,12) e o minunată ocazie de a alimenta ori de a reaprinde entuziasmul, de a consolida legăturile dintre toţi membrii familiei, având mereu limpede faptul că: Isus este Crăciunul. Este Isus care vindecă răni, care dăruieşte iertarea, care dă şansa unui nou început. Crăciunul oferă şi sansa întâlnirii cu alţi fraţi în credinţă, a întâlnirii dintre familii.

La rândul meu, îmi însuşesc aceste cuvinte şi vi le dăruiesc cu ocazia Naşterii Domnului. Totodată, vreau să vă pun în faţa ochilor una dintre împrejurările în care el le foloseşte: „Avem totul în Cristos… iar Cristos este totul pentru noi. Dacă vrei să-ţi vindeci rana, el este medic; dacă eşti chinuit de febră, el este izvorul; dacă eşti apăsat de nelinişti, el este dreptatea; dacă ai nevoie de ajutor, el este forţa; dacă te temi de moarte, el este viaţa; dacă doreşti cerul, el este calea; dacă vrei să scapi de întuneric, el este lumina; dacă ţi-e foame, el este hrana” (Despre feciorie, 99). Cristos este totul pentru că este mântuirea noastră. Cristos este totul în orice timp. Ne aflăm la 21 de ani de la evenimentele din decembrie ʽ89. Cine s-a născut înainte de 89 a trăit multele schimbări din societatea noastră.

...Cristos este totul pentru noi...

Actualitatea Creştină

3

Supliment de Crăciun

În această perspectivă a întâlnirii dintre familii, doresc să se înscrie şi parohiile din dieceza noastră în acord cu o cerere şi o dorinţă tot mai insistentă a Bisericii de astăzi. Însuşi faptul întâlnirii este o mărturie. În 2011 se


Cea de-a VII-a întâlnire mondială a familiilor de la Milano, din data de 28 mai – 3 iunie 2012, cu titlul „Familia, munca, sărbătoarea” la care sunt invitate familii din întreaga lume. Să nu uităm: Cristos este totul pentru noi.

împlinesc 30 de ani de la Exortaţia Papei Ioan Paul al II-lea Familiaris consortio. Pe 23 august, anul în curs, actualul pontif, papa Benedict al XVI-lea, amintind această aniversare, într-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului pontifical pentru familii, cardinalul Ennio Antonelli, îndemna fiecare parohie, dieceză şi naţiune să parcurgă un itinerar care să pună în valoare familia. În scrisoarea Papei este anunţată şi

Crăciun binecuvântat! Cornel DAMIAN Episcop auxiliar de Bucureşti

Duminica Sfintei Familii Evanghelia zilei: Matei 2,13-15.19-23

CUVÂNTUL DOMNULUI

Pr. Tarciziu ŞERBAN

După plecarea magilor, un înger al Domnului îi apare în vis lui Iosif zicându-i: „Scoală-te, ia pruncul şi pe mama lui, fugi în Egipt...”. În prima duminică de după sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos, Biserica ne invită să celebrăm o sărbătoare care îi are ca protagonişti pe cei trei membri care alcătuiesc Sfânta Familie de la Nazaret: Isus, Maria şi Iosif. Textul evanghelic al sărbătorii din acest an – Matei 2,1315.19-23 – nu ne face o prezentare detaliată a acestei familii sau a statutului familiei, aşa cum ne-am aştepta, ci ne oferă doar o descriere rezumativă a unei situaţii de viaţă la care iau parte cele trei persoane care o alcătuiesc. Însă această descriere este suficientă pentru a înţelege în ce fel Sfânta Familie de la Nazaret poate fi un model de viaţă pentru orice familie. Într-adevăr, situaţiile mai deosebite pe care le are de înfruntat, scot în evidenţă cel mai bine acele aspecte definitorii ale unei familii. Or, situaţia descrisă este deosebit de gravă. Irod, aflând de la magii veniţi din Orient de naşterea unui nou rege şi văzând în el un rival, se hotărăşte să-l ucidă (Mt 2,23.16). Viaţa copilului este aşa-

dar într-un real pericol. Atunci Iosif, înştiinţat de către un înger al Domnului în vis…, a luat, noaptea, pruncul şi pe mama lui şi a plecat în Egipt, unde a rămas până la moartea lui Irod. Mai apoi, înştiinţat tot de înger că au murit cei ce căutau să ia viaţa pruncului…, Iosif s-a sculat, a luat pruncul şi pe mama lui şi s-a întors în ţara lui Israel. Dintr-o astfel de descriere putem deduce mai multe trăsături care caracterizează o adevărată familie. În primul rând familia va dăinui şi se va salva atâta timp cât se supune voinţei lui Dumnezeu (voinţă exprimată în diferite feluri: prin glasul Evangheliei sau prin glasul învăţăturii Bisericii etc.). E drept că în textul nostru copilul şi mama par să nu joace nici un rol. Cel care acţionează este Sfântul Iosif. Şi totuşi, textul nostru ne lasă să înţelegem că voinţa lui Dumnezeu ajunge la ei prin intermediul tatălui purtător de grijă, iar supunerea mamei şi a copilului faţă de voinţa lui devine sinonimă cu supunerea faţă de voinţa lui Dumnezeu. Lărgind puţin această reflecţie am

Actualitatea Creştină

4

putea spune – şi aceasta ar fi o a doua trăsătură – că Sfântului Iosif îi este recunoscut statutul de responsabil al familiei pe care el înţelege să şi-l asume pe deplin. Acest lucru ne-ar putea permite să spunem ceva despre responsabilităţile ce revin şi celorlalţi membri ai familiei: îndeplinindu-le cu tot devotamentul, fiecare membru face de fapt voinţa lui Dumnezeu. În sfârşit, în al treilea rând, incidentul relatat pare un fapt întâlnit nu rareori. Mulţi bărbaţi sau multe femei de-a lungul istoriei au fost nevoiţi, pentru a-şi salva familiile, să facă gesturi curajoase. Sfântul Matei ne ajută să întrezărim o altă perspectivă a vieţii de familie: ea se înscrie într-o istorie mai largă, cea a mântuirii şi a împlinirii fiecăruia dintre noi conform planului lui Dumnezeu. Astfel s-au împlinit cele spuse prin profeţi… Cu alte cuvinte, nu putem afla un paradox mai surprinzător: fiecare dintre noi, fiecare dintre familiile noastre trăieşte o adevărată istorie divină în realitatea cea mai banală a istoriei sale umane.

Supliment de Crăciun


Un masacru care continuă, sub alte forme, cu alţi protagonişti...

Uciderea Pruncilor Nevinovaţi (domul din Siena)

În vara anului 1480, o armată otomană trimisă de Mahomed al II-lea, Cuceritorul, a debarcat în sudul Italiei şi a distrus cetatea Otranto. La miile de victime care şi-au dat viaţa în încercarea disperată de a-şi apăra cetatea lor, se adaugă cei 800 de otrantini decapitaţi, pe 14 august, pentru că au refuzat să-şi renege credinţa creştină (Fericiţii martiri din Otranto), precum şi sutele de copii ucişi sau duşi în scalvie de către invadatori. Tragicul eveniment a produs o vie emoţie printre contemporani, care l-au perceput ca pe o nouă Ucidere a Pruncilor Nevinovaţi (cf. Mt 2, 1-16). Ecoul măcelului de la Otranto a stimulat şi meditaţia artistică a pictorului Matteo di Giovanni, care a transpus în maniera artistică a timpului său episodul biblic al uciderii pruncilor din Betleem, „de la doi ani în jos”, din ordinul lui Irod cel Mare, care căuta să-l omoare pe „regele nou născut al iudeilor”, pe pruncul Isus. Matteo di Giovanni (1430-1495) realizează patru compoziţii având ca temă Uciderea Pruncilor Nevinovaţi, destul de asemănătoare în ceea ce priveşte scenariul iconografic. Trei dintre aceste opere sunt tablouri, de mari dimensiuni, şi au fost comandate pentru bisericile din Siena, respectiv Napoli. Cea de-a patra lucrare a fost realizată în tehnica marchetăriei (tarsie, în limba italiană), din marmură policromă, „montată” în pavimentul domului din Siena (Italia), în partea stângă a transeptului, la intrarea în capela dedicată Sfântului Ioan Botezătorul. Uciderea pruncilor nevinovaţi (1482). Autorul plasează scena masacrului sub un rafinat portic renascentist, cu funcţiune de sală de audienţe, împodobit în partea superioară cu fresce ce evocă bătălii mitologice. De la înălţimea tronului său, Irod cel Mare împarte ordine soldaţilor care au pornit baia de sânge. Ca într-un adevărat dans macabru, trupurile mamelor disperate se înlănţuie cu cele ale călăilor care seamănă moartea. Tragismul încleştării este sugerat de poziţiile

Actualitatea Creştină

mâinilor. Mâini ale mamelor care strâng la piept, cu putere, odraslele inocente, mâini ridicate către cer în semn de disperare sau care imploră pietate. Şi alte mâini, abile în mânuirea fierului cauzator de moarte, care smulg fără milă trupurile plăpânde ale pruncilor de la sânul mamelor. Dinamismul înfruntării păleşte totuşi în faţa emoţiei şi a fiorului provocat de trupurile inerte ale inocenţilor masacraţi, care zac semănate pe pardoseala sălii de audienţe. Absurdul decretului infanticid şi neputinţa de a i se opune se citeşte pe feţele perplexe şi în poziţiile încremenite ale bătrânilor, aflaţi în picioare, în stânga tronului lui Irod. Când privesc Uciderea Pruncilor Nevinovaţi mă gândesc la irozii care apar cu regularitate în istorie, ucigaşi de prunci nevinovaţi; mă gândesc mai ales la irozii ţării noastre, ai zilele noastre care, prin consecinţele legilor adoptate din raţiuni „umanitare” (refuzul de a mai procrea, avorturile...), continuă lucrarea vărsătoare de sânge a lui Irod cel Mare. Pr. Ieronim IACOB

5

Supliment de Crăciun


ŞTIRI DIN ARHIDIECEZĂ

Pr. Daniel Bulai, doctor în teologie

Prima întâlnire a cercetaşilor din arhidieceza noastră În data de 1 decembrie a avut loc prima întâlnire a centrelor locale de cercetaşi catolici din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti. Programul s-a desfăşurat în parohia Adormirea Maicii Domnului (Bucureşti), unde din anul 2002 activează şi primul centru Scout catolic din Capitală. Moderatorul discuţiilor a fost asistentul spiritual naţional, Pr. Alois Hârja. În prima parte a zilei, discuţiile s-au purtat între preoţii responsabili de grupuri scout din parohiile bucureştene: Pr. Dominic Hârja, de la parohia Adormirea Maicii Domnului; Pr. Petrică Medveş, de la Catedrala Sf. Iosif; Pr. Laurenţiu Ferăstăoaru, de la parohia Sf. Tereza şi Pr. Emil Moraru, de la parohia Sf. Fecioară Maria Regină. Preoţilor li s-au alăturat apoi 24 de tineri lideri scout, viitori lideri scout, precum şi cercetaşi interesaţi de subiectele dezbătute. Scopul acestei întâlniri a fost acela de a aduce împreună preoţii şi grupurile de cercetaşi care au luat naştere în Bucureşti.

Arhidieceza de Bucureşti are un nou doctor în teologie. Părintele Daniel Bulai a susţinut luni, 6 decembrie a.c., la Institutul Pontifical de Spiritualitate „Teresianum” din Roma, teza de doctorat cu titlul: „Icoana cristologică în viaţa liturgică şi în spiritualitatea Bisericii Ortodoxe Române”. O lucrare cu evidentă deschidere ecumenică ce invită la cunoaşterea icoanei ca parte a unei tradiţii complexe şi ca mijloc de comunicare spirituală prin intermediul unei expresii artistice vizuale. Icoana este „punct de întâlnire dintre harul divin şi nevoia omului de Dumnezeu”, cum o defineşte părintele Daniel Bulai în introducerea lucrării, ce „poate deveni una din căile graţie cărora omul poate ajunge să-şi construiască propria viaţă spirituală”. Evoluţia iconografiei româneşti, rolul icoanei cristologice în Biserica Ortodoxă, implicaţiile spirituale ale icoanei lui Cristos sunt doar câteva din temele lucrării de doctorat, iar meritul autorului – mai ales în calitate de preot catolic – constă în alegerea unui subiect specific Bisericii Ortodoxe asupra căruia părintele s-a aplecat cu maximă seriozitate şi dăruire, atrăgând astfel admiraţia profesorilor care l-au însoţit în acest parcurs academic.

Cristina Alina FARCAŞ

Hramul bisericii Sf. Nicolae din Azuga

Biserica din drum. Cam aşa s-ar putea numi biserica Sf. Nicolae din Azuga (Prahova), aflată pe marginea drumului naţional DN1. A fost ridicată între anii 1935-1939 pe terenul donat de regele Ferdinand – conform informaţiilor furnizate de Pr. Laurenţiu Ghenţa, fost paroh de Sinaia -, cu banii strânşi de credincioşi şi cu ajutorul indusAnca MĂRTINAŞ triaşilor catolici din zonă (îndeosebi Giovanni Crose, care avea o fabrică de salam, şi constructorii Antonio şi Pietro Casagrande). În acea vreme, comunitatea număra circa 60 de familii; astăzi, s-a înjumătăţit. Dar fervoarea şi dăruirea credincioşilor nu au scăzut. Duminică, 5 decembrie, anul curent, biserica era împodobită toată pentru sărbătoarea hramului. Pe dinafară a împodobit-o Domnul, cu o dantelă de ţurţuri şi mantie de nea; pe dinăuntru, credincioşii împreună cu cei doi preoţi care slujesc comunitatea: Pr. Giurgi Ghiurcă (paroh de Sinaia, a cărei filială este Azuga) şi Pr. Alois Arcana (paroh de Predeal, care celebrează Liturghia duminicală şi la Azuga). Biserica, destul de încăpătoare, era plină de credincioşi: localnici, dar şi catolici veniţi de la Timiş, Predeal, Buşteni ori Sinaia. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Pr. Gheorghiţă Farcaş OFMConv (de la Pârâul Rece), alături de care au concelebrat Pr. Ghiurcă, Pr. Arcana, Pr. I. Gherman (de la Timiş), Pr. I. Bisoc OFMConv (rector la Institutul Franciscan din Roman, care a predicat la Liturghia de hram) şi Pr. M. Baltag OFMConv (de la Pârâul Rece). Şi pe lângă darurile spirituale primite în sărbătoarea hramului, comunitatea din Azuga a primit şi un dar material: Sf. Nicolae i-a inspirat pe consilierii locali să-i ajute pe credincioşi să achite ferestrele din termopan montate de curând.

Actualitatea Creştină

6

Supliment de Crăciun


ROMÂNIA-VATICAN: Emisiunea comună de mărci poştale

ŞTIRI EXTERNE

Cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea comună de mărci poştale România-Vatican, „Crăciun 2010”, ţinând cont şi de aniversarea – în acest an – a 90 de ani de la încheierea Concordatului dintre Vatican şi Statul Român. Pentru emisiunea filatelică, ţara noastră a propus imaginea „Naşterea Domnului“ pictată de Gh. Tattarescu, icoană care se găseşte în catedrala mitropolitană ortodoxă din Iaşi. Timbrul are valoarea nominală de 1,00 lei. Propunerea Vaticanului „Naşterea Domnului şi adoraţia păstorilor“ este o reproducere atribuită Şcolii lui Murillo (1618 -1682), care face parte din Pinacoteca Vaticană din 1861. Timbrul are valoarea nominală de 3,10 lei. Gheorghe Tattarescu (1820-1894), pionier al neoclasicismului în pictura românească a studiat în perioada 1845-1851 la Academia San Luca din Roma. O mare parte din activitatea sa artistică a fost dedicată artei religioase, concepută într-un stil personal influenţat de academismul italian şi parţial de iconografia tradiţională bizantină.

ITALIA: Prima platformă catolică pentru e-book

ŢARA SFÂNTĂ: Peste 3 milioane de pelerini în 2010 Conflictele armate din Orientul Mijlociu i-au pus pe fugă pe creştinii din Ţara Sfântă şi i-au descurajat pe ceilalţi să meargă în pelerinaj la Locurile Sfinte. Biserica Catolică din Occident s-a implicat deja de ani buni în a-i ajuta pe creştinii din zonă să nu plece şi a încurajat pelerinajele. Eforturile făcute au dat rezultate. Bilanţul anului 2010 este îmbucurător: peste 3 milioane de pelerini au vizitat Ţara Sfântă din ianuarie şi până acum. Cei mai mulţi dintre ei sunt din SUA (peste 500.000); urmează Rusia, cu 400.000 de pelerini, Franţa, cu 260.000, Marea Britanie cu 170.000, Germania, cu circa 147.000, etc. Cele mai vizitate localităţi sunt Ierusalimul (74% dintre pelerini) şi Galilea (39%), iar locurile preferate de pelerini sunt Zidul Plângerii (74% dintre pelerini), cartierul evreiesc al Ierusalimului (66%), Muntele Măslinilor (54%), Bazilica Sfântului Mormânt (53%) şi Via Dolorosa (51%). Pentru Pr. Pierbattista Pizzaballa, Custodele Ţării Sfinte, călătoria întreprinsă de Papa Benedict al XVI-lea în Ţara Sfântă în 2009 a conferit zonei o imagine pozitivă considerabilă şi a fost şi „un apel indirect către toate bisericile din lume pentru ca şi ele să întreprindă pelerinajul lor în Ţara Sfântă”.

„Eliber”, aşa se va numi prima platformă catolică pentru distribuirea şi vânzarea de cărţi electronice (e-book), realizată de „Messaggero di sant’Antonio” în colaborare cu LibreriadelSanto.it şi Messaggero Distribuzione. Începând cu data de 15 decembrie vor putea fi achiziţionate, accesând site-ul LibreriadelSanto.it, primele cărţi electronice publicate de editori catolici. La lansare vor participa, cu titluri deja alese, editurile Edizioni Messaggero Padova, Libreria Editrice Vaticana, Elledici, Città Nuova, Edizioni Paoline, Cantagalli, Queriniana şi Marcianum Press. Fiecare carte va fi disponibilă pentru achiziţie şi descărcare imediată în două formate: ePub şi pdf. Iniţiatorii proiectului au ales aceste două formate ţinând cont de teologi, filosofi, istorici, profesori, cercetători şi oameni de ştiinţă, care au nevoie de un text de referinţă identic cu ediţia tipărită, pentru a putea cita corect „originalul”. „Eliber” va pune la dispoziţie şi reviste de teologie şi actualitate religioasă, cum ar fi „Credere Oggi”, „Rivista Liturgica” şi „Parole di Vita”.

Actualitatea Creştină

7

Supliment de Crăciun


Comemorarea Pruncilor nevinovaţi Uciderea pruncilor nevinovaţi de către Irod (Mt 2, 16-18) este comemorată liturgic la 28 decembrie (în ritul latin), respectiv la 29 decembrie (în ritul bizantin), cu denumirea „Cei 14.000 de prunci ucişi de Irod”. Tradiţia siriacă vorbeşte de 64.000 de prunci, iar unii autori medievali chiar de 144.000, cu trimitere la Ap 14,3. Numărul copiilor ucişi de Irod nu poate fi atât de mare, ţinând seama că Betleemul de atunci avea doar câteva sute de locuitori, dar cifrele date de diferitele tradiţii liturgice au valoare simbolică (de pildă, 12×12×1.000 etc.). În tradiţia armenească este vorba de 462 de prunci ucişi. Chiar dacă nu există informaţii istorice exacte, nu avem motive să ne îndoim de istoricitatea evenimentului, el ilustrând încă o dată caracterul plin de cruzime al regelui: acesta, potrivit lui Flavius Iosephus, nu şi-a cruţat nici măcar soţia, fiii, prietenii şi cu atât mai puţin duşmanii (cf. Antichităţi iudaice, XVIII, 15). În acest sens, şi

sărbători ale copiilor sunt foarte vechi şi îşi au probabil originea în tradiţiile legate de sărbătoarea romană a Saturnaliilor sau de unele tradiţii orientale şi celtice.

martiri; cele mai vechi documente liturgice în care apare această comemorare sunt un calendar din Verona, de la sfârşitul sec. V şi Sacramentarul Leonin, din aceeaşi perioadă.

Macrobius istoriseşte o anecdotă potrivit căreia împăratul Augustus ar fi auzit că, printre copiii mai mici de doi ani a fost ucis chiar fiul lui Irod, ceea ce l-ar fi făcut să exclame: „Mai bine să fii porcul lui Irod decât propriul său fiu”, cu aluzie la interdicţia Vechiului Testament de a consuma carne de porc (cf. Saturnalia, IV, 14, De Augusto et iocis eius). Ce-i drept, în realitate era vorba de un fiu adult al lui Irod, decapitat deoarece conspirase împotriva tatălui său.

Obiceiurile populare legate de această comemorare liturgică sunt bogate. În ţările de limbă spaniolă, 28 decembrie este o zi a păcălelilor (similare celei de 1 aprilie). În alte regiuni există obiceiul jocurilor cu inversarea rolurilor între copii şi adulţi; astfel, în unele perioade, mai ales în Marea Britanie, Germania şi Franţa, elevii din şcoli bisericeşti îşi alegeau în această zi chiar un „episcop” sau „abate” copil, care mergea apoi în fruntea procesiunii. Acest fel de

Nu se ştie când a fost introdusă în calendar această comemorare liturgică, dar deja în vremea Sfântului Irineu de Lyon (sfârşitul sec. II), Pruncii nevinovaţi erau cinstiţi ca

Transmisiuni TV în direct de la Vatican Actualitatea Creştină

Cu toate că la Conciliul al VI-lea de la Constantinopol (869870) a fost interzisă această sărbătoarejoc, ca şi la Conciliul de la Basel (1431-1449) şi la cel din Trento (15451563), tradiţia ei a continuat iar, începând din sec. XIII, când „popularitatea” Sfântului Nicolae ca patron al şcolilor a crescut, ziua de 6 decembrie a devenit un fel de început al unei întregi perioade de sărbătoriri legate de copii, care se încheie cu comemorarea Pruncilor nevinovaţi. De aceea, în unele locuri, 6 decembrie era ziua în care era ales abatele sau episcopul-copil cu funcţii cvasi-liturgice.

24 decembrie orele 23.10-0.30 Transmisiune în direct din Catedrala Sfântul Petru Sfânta Liturghie din noaptea de Crăciun

8

În zilele noastre, ziua este dedicată, în unele locuri, binecuvântării copiilor şi manifestărilor legate de ocrotirea vieţii nenăscute. Wilhelm Tauwinkl

25 decembrie ora 12.55-14.00 Mesajul Urbi et Orbi al Papei Benedict al XVI-lea

Supliment de Crăciun


lui Vladimir Ghika conţine şi alte date care reflectă modul în care, în acele vremuri, se făcea înscrierea în registrele stării civile a noilor născuţi veniţi pe lume din părinţi români, în străinătate. Descoperirea acestui act de către domnul Cosmovici este deosebit de importantă atât pentru studioşi, dar mai ales în actualul context în care lucrăm asiduu la întocmirea documentaţiei necesare finalizării studiului la Roma pentru Cauza de Beatificare a Monseniorului Vladimir Ghika. Domnul Emanuel Cosmovici este un cercetător plenar consacrat documentelor care îl privesc pe Monseniorul Ghika, moştenind de la tatăl domniei sale, Pr. Horia Cosmovici, nu doar admiraţia pentru părintele spiritual Vladimir Ghika, dar şi tenacitatea nedescurajată în munca de a aduna semnele lăsate printre noi de acesta. Arhivele de la Paris, cele de la Bucureşti, cele particulare, dar mai ales cele ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) au răpit familiei Cosmovici deja ani de osârdie, dedicare şi studiu. Ca rod al cercetării sale, pe lângă imensa muncă la Biografia Documentată a lui Vladimir Ghika, sunt de subliniat grăitoarele sale intervenţii la două simpozioane recente: cel organizat de Academia Română şi, mai recent, cel organizat în toamnă de Institutul Cultural Român, evenimente de larg ecou public care l-au pus pe Monseniorul în chip admirabil în prim plan. Pe lângă toate acestea, se dovedeşte remarcabil volumul impresionant de mărturii audio ce constituie arhiva de istorie orală alcătuită de domnul Emanuel Cosmovici pe bază de înregistrări, din amintirile celor care l-au cunoscut pe Vladimir Ghika. De altfel, Emanuel Cosmovici a ţinut si ţine mereu legătura între martorii încă în viaţă şi noile generaţii. Printre roadele aparte ale acestei preocupări se număra şi repetatele vizite întreprinse de domnul Cosmovici la Fortul Jilava, locul unde Monseniorul Vladimir Ghika şi-a încheiat, ca martir al credinţei, viaţa sa pe pământ.

Pentru mulţi este o dată familiară până într-atât că nu se mai punea problema demonstrării sau documentării ei. Toată lumea ştia, din cele scrise şi din auzite, că Monseniorul Vladimir Ghika era născut de Crăciun. Toate biografiile şi mărturiile despre Mons. Ghika atestau dintotdeauna această dată, fără însă ca un act de naştere propriu-zis să vină să certifice acest fapt esenţial în orice biografie. Nimic de mirare, întrucât Vladimir Ghika a venit pe lume nu în ţara strămoşilor săi, ci în cosmopolita capitală a fostului imperiu Otoman, la Constantinopol, unde tatăl lui reprezenta ca diplomat interesele României pe lângă Înalta Poartă. Unde s-a făcut înregistrarea naşterii pruncului rămânea aşadar, de peste o sută de ani, o chestiune neelucidată. Toate acestea până acum câteva luni când, după o muncă admirabilă şi perseverentă de cercetare în arhive, Emanuel Cosmovici a dat în cele din urmă de vechiul dosar în care a găsit înscrisă naşterea lui Vladimir Ghika: este vorba de Registrul pentru Actele Stării Civile, pe anul 1874 al Agenţiei Diplomatice a României la Constantinopol care, la pagina 2, conţine originalul unui certificat de naştere, ce consemnează că în anul 1873, luna Emanuel Cosmovici decembrie, ziua 13/25 (stil vechi şi stil nou), ceasurile 3 după amiaza, s-a născut în casa părintească Vladimir, fiul Generalului Principe Ioan Gr. Ghika şi al Doamnei Alexandrina Ghika, născută de Blaramberg. Actul de naştere al

MULŢUMIM! La acest sfârşit de an, Postulatura Cauzei de Beatificare a Mons. Vladimir Ghika mulţumeşte şi pe această cale pentru toată susţinerea primită în ultimul timp. Un gând de recunoştinţă se îndreaptă către toţi cei care au colaborat activ la toate acţiunile şi iniţiativele care l-au avut în prim plan pe Slujitorul lui Dumnezeu Vladimir Ghika. Vă asigurăm pe toţi cei care aţi înălţat rugăciuni pentru noi şi pentru Cauză că acestea au fost binevenite şi vă rugăm să continuaţi. Cât priveşte susţinerea materială, aceasta nu a fost de prisos, cheltuielile pe care le presupune un astfel de proces care durează ani de zile şi la care lucrează zeci de persoane sunt mari. Domnul să vă binecuvânteze cu un an bun în 2011 şi modelul Monseniorului să vă lumineze în tot ceea ce faceţi!

Actualitatea Creştină

9

Supliment de Crăciun

Postulatura Cauzei de Beatificare a Mons. Vladimir Ghika

O DATĂ ŞI UN DOCUMENT: CRĂCIUN 1873


Lăsaţi copiii să se bucure de Moş Crăciun! Moş Crăciun, aşa cum îl cunoaştem astăzi, a fost inventat la începutul secolului al XX-lea de o companie de publicitate americană care făcea reclamă la o binecunoscută băutură răcoritoare. Dar personajul acesta, atât de cunoscut şi de mediatizat, este la origini Sfântul Nicolae. Însă o strategie de marketing, foarte bine gândită şi materializată, l-a transformat într-o marcă aducătoare de venituri considerabile. Dar nu mi-am propus să vorbesc despre legenda lui Moş Crăciun, nici despre corespondenţa dintre Moş Crăciun şi Moş Gerilă, nici despre Moş Crăciun cel comercializat. M-am gândit să vorbesc despre Moş Crăciun ca simbol. Moş Crăciun este un simbol Eu „cred” încă în Moş Crăciun. Nu în el ca persoană reală – bătrânelul acela jovial, dolofan, cu barbă albă şi îmbrăcat în catifea roşie. Cred în Moş Crăciun, ca simbol. Iar faptul că o anumită companie de băuturi răcoritoare i-a comercializat imaginea, nu i-a diminuat cu nimic puterea de simbol. Moş Crăciun poate fi speranţa de a fi înconjurat cu prietenie, cu iubire, cu solidaritate; poate fi bucuria de a primi, ştiind că fiecare dar este un mesaj de iubire; poate fi simbolul bunătăţii, al generozităţii. Venirea lui coincide cu venirea lui Cristos care este El însuşi cel mai mare dar făcut omenirii. Poate şi din cauza acestei coincidenţe temporale Moş Crăciun este asociat cu dorinţa de a dărui, de a face bucurie, de a aduce speranţă. Pentru asta copiii trebuie lăsaţi „să creadă” în Moş Crăciun, care reprezintă una din marile bucurii ale copilăriei. Povestirea naşterii lui Isus nu este povestea lui Moş Crăciun Pentru a nu se ajunge la desacralizarea Crăciunului, copiilor trebuie să li se spună care este adevărata semnificaţie a acestei sărbători. Cine este de fapt în centrul ei. Lor nu le va fi greu să înţeleagă că la Crăciun sărbătorim Naşterea lui Cristos şi că el este în centrul atenţiei. Vor înţelege lucrul acesta, vor aşeza lângă brad ieslea Pruncului, vor continua să trăiască vraja sfântă

Actualitatea Creştină

care învăluie Crăciunul şi cuminţi îl vor aştepta pe Moş Crăciun. „Povestirea naşterii lui Isus nu este povestea lui Moş Crăciun. În faţa Naşterii Domnului trebuie să redescoperim simţul religios al sărbătorii, precum şi toate lucrurile frumoase pe care celebrarea acestei sărbători le-a adus cu sine. E frumos şi important ca de Naşterea Domnului să ne facem cadouri unii altora, să împodobim casa şi străzile, pieţele oraşelor, cu atmosfera festivă a bradului cu luminile şi culorile sale etc… Dar toate acestea trebuie să le raportăm la simţul religios. Naşterea Domnului este sărbătoarea darului pe care Dumnezeu l-a făcut tuturor oamenilor. Darul adevărat este cel pe care îl face Dumnezeu, dăruindu-ni-l pe Fiul Său” (Pr. Marco Porta, director al Institutului de Ştiinţe Religioase din Roma). Există Moş Crăciun? Inevitabilă întrebare. Moment de cumpănă pentru părinţi. „Dacă ţie îţi face plăcere să crezi că există, atunci pentru tine există!” Un răspuns care a adus mulţumire şi linişte pe chipul micuţului căruia unii colegi de clasă îi spuseseră că Moş Crăciun e doar o invenţie a celor mari. Unii psihologi sunt de părere că cei mici sunt minţiţi atunci când li se spune că darurile de sub brad sunt aduse de Moş Crăciun. Dacă aşa stau lucrurile, haideţi să nu le mai citim basme cu zâne, cu feţi frumoşi şi ilene cosânzene. Cine a văzut vreodată balauri cu şapte capete sau cai înaripaţi? Atunci de ce să-i minţim că Făt Frumos (simbolul binelui) învinge întotdeauna Balaurul (simbolul răului)? Oare este o întâmplare faptul că, în mod tradiţional, Moş Crăciun este aşteptat şi vine doar la copii? Poate că nu, dacă este să ne gândim că ei sunt cei pe care Cristos însuşi ni-i propune

10

Supliment de Crăciun


ca model. „Dacă nu veţi fi ca pruncii…”. Doar sufletele lor curate se pot bucura de ceea ce nu pot vedea, pot primi cu bucurie daruri oferite de un personaj pe care îl văd doar cu ochii inimii. Va veni şi vremea când misterul şi farmecul din jurul acestui personaj vor dispărea, când copiii vor refuza să se mai lase alintaţi şi mângâiaţi pentru că sunt deja mari, ziua în care…

Cu siguranţă vom trece prin toate astea. Dar acum, cât inocenţa vârstei le mai permite, să-i lăsăm pe copii să se bucure de aceste momente magice, de spontaneitatea vârstei, de sinceritatea lor dezarmantă, de copilărie, de pregătirea ieslişoarei de lângă brad, de Moş Crăciun! Cristina ŞOICAN

8 decembrie 2010

Patru noi diaconi pentru Arhidieceza de Bucureşti

Cincisprezece seminarişti din anul VI de la Institutul Teologic Romano-Catolic Sfântul Iosif din Iaşi au fost hirotoniţi diaconi miercuri, 8 decembrie, în Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. Celebrarea a avut loc în Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină, din Iaşi, şi a fost prezidată de Preasfinţitul Petru Gherghel, care a conferit şi hirotonirea diaconală. Dintre noii diaconi, patru sunt destinaţi să slujească în Arhidieceza de Bucureşti: Crişmaru Liviu (Pîrgăreşti, jud. Bacău), Lucaci Maximilian (Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti), Ianuş Vasile-Lucian (Înălţarea Sfintei Cruci, Şcheia), Răileanu Mircea Ioan (Sfânta Cruce, Bucureşti). Dumnezeu să le dea statornicie în vocaţia lor! Ziua de 8 decembrie a fost momentul cel mai important al vieţii mele de până acum. Sub ocrotirea Duhului Sfânt m-am pregătit pentru această zi care mi-a oferit o posibilitate nouă de a-l urma pe Isus. Îi datorez Sfintei Fecioare Maria vocaţia mea şi îi mulţumesc pentru că a fost alături de mine în toate momentele vieţii mele. Am aşteptat acest moment cu dor, de mult timp. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi pentru că m-a ales să fiu un slujitor în via Sa. Sper şi doresc, ajutat de harul Său, să-l slujesc cât mai bine în toată viaţa mea. Aşa să mă ajute Dumnezeu!

În Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, ziua în care am fost consacrat diacon, am fost însufleţit în mod deosebit de simţământul de slujire din iubire pentru Cristos. O slujire în comuniune de iubire în Biserica a cărei mamă este Neprihănita. Desigur, aşa cum suntem, cu calităţile şi defectele noastre, important este să fim un instrument în mâinile lui Isus. Cu câteva zile înainte de hirotonire, nişte prieteni mi-au atras atenţia asupra unui pasaj evanghelic „De ce dezlegaţi măgăruşul? Pentru că Domnul are nevoie de el” (Lc 19,31). A-l purta pe Isus către inimile oamenilor. Ce vocaţie frumoasă are acest măgăruş! Însă important este Isus, nu măgăruşul.

Diacon Maximilian Lucaci

Diacon M. Ioan Răileanu

Actualitatea Creştină

11

Supliment de Crăciun


CRĂCIUNUL COPIILOR

Despre bradul de Crăciun

Era Ajunul Crăciunului anului 1611. În Germania, ducesa de Brieg, o nobilă renumită pentru inventivitatea ei, se pregătea pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului. Totul era gata pentru Noaptea Sfântă. Şi totuşi, ducesa nu era mulţumită. Un colţ al salonului frumos luminat i se părea gol. Ieşi în grabă în parcul din apropiere, sigură fiind că natura, cu frumuseţea şi generozitatea ei, avea să-i ofere ceva. Într-adevăr, a văzut un brad micuţ căruia imediat i-a găsit loc în salonul casei sale. Nu după mult timp, pomul viu şi verde, înveselea cu prezenţa sa şi completa atmosfera de sărbătoare. Ducesa de Brieg era foarte mulţumită. Ea nu ştia că introducea astfel tradiţia bradului de Crăciun. Un document din 1737 povesteşte despre o femeie care a pregătit câte un pom de Crăciun pentru fiecare dintre fiii ei, în care a fixat lumânări şi a aşezat daruri sub ramuri. Un alt pom împodobit de Crăciun apare în Egipt: un pin ce semăna cu o mică piramidă. Un călător a reluat ideea, imitând piramidele egiptene cu un brad crescut în Europa. Apoi, în Germania, a apărut tradiţia de a acoperi bradul cu mici lumânări, pentru a reprezenta viaţa şi credinţa. Există şi o legendă povestită de un tăietor de lemne. Într-o noapte geroasă, cu luna plină, pe când se întorcea acasă, a descoperit frumuseţea spectacolului fascinant al stelelor ce străluceau printre ramurile unui brad acoperit cu zăpadă şi gheaţă. Pentru a reda frumuseţea peisajului, bărbatul a tăiat un brăduţ din apropiere, l-a acoperit cu panglici lucioase şi lumânări albe care să reprezinte zăpada, gheaţa şi stelele. Soţia, copiii şi prietenii au fost atât de fascinaţi de frumuseţea pomului luminos încât, de atunci, pomul de Crăciun nu a mai lipsit din nicio casă. O, brad frumos, o brad frumos, Cu cetina tot verde. Tu eşti copacul credincios, Ce frunza nu şi-o pierde, O, brad frumos, o brad frumos, Cu cetina tot verde. O, brad frumos, o brad frumos, Cu frunza neschimbată. Mă mângâi şi mă faci voios Şi mă-ntăreşti îndată. O, brad frumos, o brad frumos, Cu frunza neschimbată. Uneşte punctele în ordine crescătoare şi apoi colorează desenul.

Actualitatea Creştină

12

Supliment de Crăciun


Dragă prietene, căutător de Dumnezeu,

Gândul meu pentru tine/ri

Isus este prezent Aici, este prezent în istoria noastră, este chiar lângă mine şi lângă tine... În ieslea pe care o admirăm în aceste zile descoperim un Prunc nou născut... Toate căutările filosofilor Aici se îndreaptă! Toate aprofundările studioşilor Aici se opresc! Toate eforturile Bisericii Aici se întâlnesc! Din ieslea pe care o facem de Crăciun nu poate lipsi Pruncul dulce, plăpând... În toate căutările tale, pune-L pe Isus în centru! În toate reflecţiile tale, lasă-L pe Isus să te lumineze! În toate eforturile tale, cheamă-L pe Isus să-ţi stea alături! Misterul naşterii lui Isus într-o iesle luminează misterul prezenţei noastre în lume... Dumnezeu, în tăcere, se face om, asemenea nouă şi pentru noi! De Crăciun, opreşte-te, în tăcere, lângă ieslea lui Isus!

Dumnezeu, din iubire, face primul pas pentru a rămâne cu noi. De Crăciun, meditează, cu iubire, misterul prezenţei lui Isus! Dumnezeu cel Atotputernic a îmbrăcat „haină de prunc”. De Crăciun, învaţă să trăieşti cu Dumnezeu!

Crăciun luminat, rodnic şi binecuvântat! La mulţi ani! Pr. Daniel BULAI

Tema: Întâlnirea mea cu Isus

CONCURS ZMT ZMT

Descriere: Scrie un eseu care să fie o mărturie despre întâlnirea ta cu Isus care ţi-a marcat viaţa Premiu: Participi gratis la Ziua Mondială a Tineretului care va avea loc la Madrid în perioada 16-21 august 2011 (include transport şi taxa de participare – cazare, masă; nu se acordă contravaloarea premiului în bani).

Spune-ne povestea ta şi mergi gratis la Madrid!

Cine poate participa: tineri catolici cu vârste între 16-25 ani, din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti. Lungimea eseului: maxim 700 de cuvinte. Perioada: 18 decembrie 2010-31 ianuarie 2011 Publicare: Cele mai bune eseuri vor fi publicate într-o carte. Condiţii pentru redactarea eseului: – mărturia trebuie descrisă de cel care a trăit experienţa; – experienţa trebuie să fie reală; – numele altor persoane implicate trebuie să

Actualitatea Creştină

fie fictive, iar descrierea trebuie făcută în aşa fel încât să nu ducă la identificarea acestora, pentru păstrarea confideţialităţii persoanei; – eseul trebuie scris la persoana întâi. Nu se percepe taxă de înscriere în concurs. Trimiteţi eseurile voastre pe adresa de email: concurszmt@arcb.ro . Regulamentul concursului şi formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul www.tic.ro. Persoane de contact: Pr. Daniel Bulai, email: p.daniel@tic.ro; Anton-Cristian Balint, email: anton_cbalint@yahoo.com .

13

Supliment de Crăciun


1 ianuarie 2011 – a 44-a Zi Mondială a Păcii

De la Théotokos la Regina Păcii

Grup statuar din Bazilica Santa Maria Maggiore (Roma)

La 8 decembrie 1967, Papa Paul al VI-lea a stabilit ziua de 1 ianuarie ca Zi Mondială a Păcii, asociind-o solemnităţii mult mai vechi a Sfintei Fecioare Maria de la această dată. Încă din primele secole, la 1 ianuarie se celebra „Crăciunul Maicii Domnului” – Natale Sanctae Mariae, sărbătoare strâns legată de Liturgia Crăciunului (se citea Evanghelia circumciziunii), fiind a opta zi din „Octava Naşterii Domnului”. Sub titlul actual, în Biserica Catolică de rit latin, sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria - Născătoare de Dumnezeu (tiltu apropiat de cel bizantin, Théotokos –„purtătoare de Dumnezeu”) a fost înfiinţată în 1931 şi se celebra iniţial pe 11 octombrie, în amintirea Conciliului Ecumenic din Efes (anul 431), care proclamase adevărul Maternităţii Divine (în Bisericile răsăritene, Théotokos este celebrată liturgic la diferite date, toate în preajma Crăciunului). În această primă zi din an, pusă sub ocrotirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, Suveranul Pontif adresează şefilor de state şi tuturor oamenilor de

bunăvoinţă un mesaj pentru pacea lumii. Alăturarea nu este întâmplătoare, Sfânta Fecioară Maria fiind deseori invocată şi cu titlul de „Regina păcii”. Cu toţii simţim intuitiv că este un nume extrem de potrivit; dar ce anume îl face să fie astfel? Pacea a primit, de-a lungul timpului, diverse accepţiuni. Provenit etimologic de la latinescul pax, cuvântul avea şi sensul de „liber de tulburări sociale”. Astfel, pacea însemna absenţa conflictului, a războiului, şi era percepută ca un mare bine, un dar pe care numai Dumnezeu îl putea da omenirii zbuciumate. Biblia, mai ales în Psalmi, face dese referiri la acest fel de pace. Este pacea aceluia care ştie că a căuta să înţelegi motivele celuilalt şi aflarea binelui comun generează roade mult mai durabile şi mai benefice decât impunerea propriului punct de vedere cu forţa. În împrejurările dificile ale vieţii ei, Maria a cunoscut această pace, pentru că a ştiut să tacă şi să asculte. Iar hotărârile pe care le-a luat în liniştea inimii ei au fost fără regret şi definitive. Dar mai este şi o altfel de pace, aceea obţinută în urma unei lupte justificate, câştigată pe drept. Căci uneori sunt situaţii în care trebuie să lupţi pentru ca binele să triumfe. In victoria, pax! – „Biruind, vei avea pacea” – acesta era dictonul întemeietorului Catedralei Sfântul Iosif, Mons. Ignazio Paoli. În acest sens, un alt titlu foarte iubit al Mariei, mai ales în ţările de limbă franceză, este Notre Dame des Victoires, tradus liber cu „Regina biruinţelor noastre”. Ca atare, ea a fost adesea invocată la vreme de război, şi nu puţine au fost victoriile atribuite

Actualitatea Creştină

14

mijlocirii ei. Drept sau nedrept, războiul este însă un mare prilej de suferinţă; de aceea în apariţiile sale, cum ar fi Fatima 1917, de pildă, Maria îndeamnă constant la rugăciune (mai ales Rozariul) şi la convertire, pentru dobândirea păcii. „Cu postul şi rugăciunea puteţi opri războaiele”, spune ea. Dar nu numai în conflictele armate, ci şi în cele interioare, în lupta cu un viciu, cu un păcat rău înrădăcinat, ori cu o boală grea – câţi nu au simţit în astfel de împrejurări mâna puternică a Reginei păcii? Ca mărturie grăitoare (nu singura, desigur, dar foarte apropiată nouă), stă Biserica Franceză din Bucureşti, unde de-o parte şi de alta a intrării în altar, pe perete se pot vedea plăci de marmură pe care scrie simplu: „Mulţumesc, Marie”. Pentru ce? Cu siguranţă pentru luptele – deloc străine oricăruia dintre noi – câştigate prin mijlocirea Reginei păcii. Iată de ce Biserica pune prima zi a anului calendaristic sub semnul Maicii lui Dumnezeu, şi Maica noastră, declarând-o totodată Ziua Mondială a Păcii. Mai rămâne o întrebare: de ce o numim „regină” pe aceea care singură s-a numit pe sine „roaba Domnului”? Pe această temă s-au scris sute de pagini, dar aici vom spune doar atât: tocmai de aceea o numim Regină, pentru că a fost eminamente slujtoarea Domnului. Servire Deo regnare est, spune o maximă latină. „Cine slujeşte lui Dumnezeu, domneşte”: peste sine, peste luptele interioare, peste circumstanţele felurite ale vieţii. Un bun cuvânt de încurajare şi o călăuză pentru anul care începe.

Supliment de Crăciun

Liana GEHL


Pentru noi, creştinii, Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare din an pentru că Pruncul din ieslea din Betleem ne aminteşte de cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut omenirii, Mântuirea. Însă, Crăciunul este frumos şi pentru că ne aminteşte de copilărie, de zăpada afânată, de aroma cozonacilor proaspeţi din bucătărie sau de cadourile de sub brad. Cu alte cuvinte, Crăciunul înseamnă şi un cumul de stări emoţionale intense, iar producătorii de filme mizează pe sensibilizare, indiferent de modul în care este abordat subiectul şi spun o poveste care se petrece de Crăciun şi care nu are cum să nu te prindă în mrejele ei. Sunt poveşti însoţite de cântece, poveşti de dragoste, poveşti care ridică semne de întrebare şi pun probleme de morală şi de credinţă. Pentru că în preajma acestei frumoase sărbători se fac topuri de filme care ar putea fi vizionate de Crăciun, venim şi noi cu două recomandări, am putea spune una pentru întreaga familie şi una mai mult pentru copii. În alegerea acestor filme şi a recenziilor care le însoţesc ne-am folosit de site-ul www.profamilia.ro, care are la bază părerea Conferinţelor episcopale din SUA şi Australia.

Filme de Crăciun

„Povestea nativităţii” (The Nativity Story) „Combinând relatările despre naştere din Evangheliile lui Matei şi Luca cu tradiţii apocrife şi imaginaţia celor care au realizat filmul, povestea biblică este tratată foarte bine în repovestirea artistică, respectuoasă şi caldă a regizoarei Catherine Hardwicke”, scrie profamilia.ro. „În ciuda unui aspect cam de felicitare de Crăciun, filmul evită să cadă în prea mult sentimentalism. De-a lungul filmului, Hardwicke nu scaldă elementul religios pentru a face povestea mai atrăgătoare pentru necredincioşi, fapt demonstrat de exemplu când magii proclamă adevărul radical al întrupării spunând că pruncul este Dumnezeu întrupat”. Între elementele creştine ale filmului sunt şi unele care nu sunt potrivite pentru copii (precum uciderea pruncilor nevinovaţi, sau travaliul dureros atât al Mariei cât şi al Elisabetei). Mesajul de speranţă al filmului ar trebui să rezoneze dincolo de audienţa creştină, într-o lume care tânjeşte după pace şi înţelegere.

„The Polar Express” (Expresul spre Polul Nord) „Filmul este o captivantă fantezie de familie despre călătoria de auto-descoperire a unui băiat, la bordul unui tren magic care se îndreaptă spre Polul Nord. Bazat pe o îndrăgită poveste cu acelaşi nume, filmul este un frumos cadou de Crăciun pentru cei mici şi pentru cei tineri

Actualitatea Creştină

cu inima”, afirmă acelaşi site profamilia.ro. Povestea începe în Ajunul Crăciunului, cu eroul fără nume al poveştii (un băiat „interpretat” de Tom Hanks, dar având vocea lui Daryl Sabara) aşteptând întins în pat sosirea lui Moş Crăciun, a cărui existenţă a început să o pună la îndoială. Aflat pe punctul de a adormi, este trezit de huruitul puternic al unei locomotive cu aburi, care a intrat în curtea sa plină de

15

Supliment de Crăciun


zăpadă. Grăbindu-se afară, se întâlneşte cu conductorul trenului fermecat (interpretare şi voce Tom Hanks) care îl urcă în tren, unde întâlneşte şi alţi pasageri de vârsta lui. Acţiunea centrală a filmului este călătoria spre ţara lui Moş Crăciun, presărată cu muzică şi dans, cu întâmplări palpitante şi întâlniri cu diverse personaje. După mai multe aventuri, trenul ajunge în final în gara de la Polul Nord, tocmai la timp pentru călătoria anuală a Moşului. Ghinionul face însă ca eroii principali, care erau trei copii, să rătăcească prin labirintul zonelor industriale şi al fabricilor abandonate, înainte să îşi găsească drumul înapoi în piaţa oraşului, arhiplină cu ocazia plecării Moşului. Acesta (din nou Hanks) este întâmpinat ca o vedetă atunci când se coboară din reşedinţa sa la sania care îl aşteaptă. Personajul principal este ales să primească primul cadou; darul pe care el îl alege subliniază tema dublă a filmului, aceea a bucuriei copilăriei şi a tristeţii provocate de pierderea ei. Se remarcă absenţa oricăror simboluri religioase sau referiri la semnificaţia spirituală a Crăciunului, mai ales că povestea implică redescoperirea „adevăratului sens” al sărbătorii. Totuşi, deşi filmul este în aparenţă secular, mesajul său fundamental este unul profund şi în concordanţă cu credinţa, aşa cum este ilustrat de cuvintele conductorului: „lucrurile cele mai reale sunt acelea pe care nu le poţi vedea”. Poate fi interpretat ca o parabolă despre lupta pentru a avea credinţă într-o lume în care „a vedea înseamnă a crede”. Pr. Liviu BĂLĂŞCUŢI

Programul Sfintelor Liturghii din Ajunul Crăciunului în parohiile din Bucureşti 24 decembrie 2010 Catedrala Sfântul Iosif: ora 24.00 Sancta Maria Gratiarum (Bărăţia):

- ora 18,00, în limba maghiară;

- ora 20.00, în limba română.

Preasfânta Inimă a lui Isus (Franceză) - ora 18.00, în limba română; - ora 19.30, în limba engleză; - ora 21.00, în limba franceză; - ora 23.00, în limba arabă. Preasfântul Mântuitor (Italiană): - ora 18.00, în limba polonă; - ora 20.00, în limba română; - ora 22.00, în limba italiană. Maica Îndurerată (Bucureştii Noi): ora 20.00 Adormirea Maicii Domnului (Drumul Taberei): - ora 21.00 Sfântul Anton (Colentina): ora 20.00 Sfântul Francisc de Assisi (Militari-CrângaşiGiuleşti): - ora 20.30 Sfinţii Apostoli Petru şi Paul (Băneasa): ora 20.00 Sfântul Iosif Muncitorul (Buftea): ora 20.00 Fericitul Ieremia Valahul (Chitila): ora 20.00 Sfânta Cruce: ora 20.00 Sfânta Elena: ora 20.00 Sfânta Fecioară Maria Regină (Cioplea): ora 20.00 Sfânta Tereza a Pruncului Isus: ora 20.00 Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu (Popeşti-Leordeni): ora 20.00

Album dedicat Catedralei Sfântul Iosif

Duminică, 12 decembrie, la sfârşitul Sfintei Liturghii de la ora 10.30, în Catedrala Sfântul Iosif a avut loc prezentarea noului album dedicat Catedralei. Volumul este realizat de un colectiv de autori: Tereza Sinigalia, Ana Boariu şi Pr. Ieronim Iacob - texte; Victor Bortaş şi Victor V. Bortaş - fotografii şi grafică. Lansarea volumul s-a făcut în prezenţa ÎPS Ioan Robu şi a artistului Ion Brodeală, cel care a realizat o parte dintre vitraliile din Catedrala Sfântul Iosif. Albumul este disponibil spre vânzare la Librăria Sf. Iosif, de lângă Catedrală.

Actualitatea Creştină

16

Supliment de Crăciun


Profile for Revista Actualitatea Crestina

Actualitatea creştină, nr. 13/2010  

Scrisoare Pastorală cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului nostru Isus Cristos CRĂCIUN 2010 Între sărbătoarea Sfântului Nicolae şi sărbătoar...

Actualitatea creştină, nr. 13/2010  

Scrisoare Pastorală cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului nostru Isus Cristos CRĂCIUN 2010 Între sărbătoarea Sfântului Nicolae şi sărbătoar...

Advertisement