Issuu on Google+

,


Pãstorul Arhidiecezei IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureºti

Sãrbãtoarea Naºterii Domnului - 2006 La Liturghia din timpul nopþii de Crãciun, cuvântul Scripturii foloseºte de mai multe ori imaginea luminii: Dumnezeu a luminat aceastã noapte cu strãlucirea lui Cristos, adevãrata luminã a lumii! În prima lecturã, profetul Isaia ne vorbeºte despre luminã: «poporul care umbla în întuneric a vãzut luminã mare; peste cei care locuiau în þinutul întunecat a strãlucit o luminã» (Is 9,2). Pentru ce aceastã luminã? Pentru cã «un Prunc ni s-a nãscut nouã, un Fiu ni s-a dat» spune profetul (Is 9,6). Pentru poporul apãsat de încercãri ºi de suferinþe, aceastã luminã este o luminã salvatoare, purtãtoare de bucurie ºi de speranþã: «Tu ai mãrit bucuria poporului tãu ºi ai sporit veselia lui» (Is 9,3). Acest Prunc are câteva nume pline de promisiuni: «Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Pãrinte veºnic, Principe al pãcii ». (Is 9,6). Acest Prunc va aduce o pace care nu va avea hotar. El este Mesia, cel aºteptat de veacuri. De asemenea, ºi în lectura din Evanghelia Sfântului Luca se vorbeºte despre luminã. «Slava Domnului i-a învãluit în luminã» (Lc 2,9) pe pãstorii care fãceau de strajã noaptea, pãzindu-ºi turmele. În Evanghelie revine tema luminii care strãluceºte în mijlocul întunericului. Lumea noastrã este o lume întunecoasã. Al treilea mileniu a început cu atâtea speranþe de seninãtate, de bucurie, de pace, de luminã, dar mai apoi au venit atâtea evenimente întunecoase. În atâtea pãrþi ale lumii mai sunt încã conflicte; puterea rãului pare sã învingã pretutindeni. Lumea este plinã de întuneric din cauza egoismului oamenilor, cãci conflictele ºi tensiunile izvorãsc din egoism, din cãutarea exageratã a intereselor personale. Pãstorii au fost cuprinºi de o fricã mare, pentru cã aceastã luminã era un fenomen extraordinar, un semn care arãta intervenþia divinã; iar când Dumnezeu intervine cu puterea sa, mintea umanã este cuprinsã de fricã. «Îngerul le-a zis: Nu vã temeþi!» (Lc 2,10). Dumnezeu nu vrea sã ne aducã frica, ci bucuria ºi pacea sa. Apoi îngerul a spus: «Iatã, vã vestesc vouã bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: Astãzi, în cetatea lui David, vi s-a nãscut Mântuitorul, care este Cristos Domnul» (Lc 2,10-11). Aici vedem împlinirea profeþiei lui Isaia, care spunea: «Un Prunc ni s-a nãscut nouã, un Fiu ni s-a dat nouã; semnul puterii este pe umerii Lui» (Is 9, 6). Acest prunc este Cristos, Mesia, destinat sã domneascã pe tronul lui David. De fapt, acest prunc s-a nãscut în þara lui David, la Betleem. ªtim cã nu trebuia sã se nascã acolo, cãci Maria ºi Iosif locuiau la Nazaret, dar circumstanþe providenþiale au fãcut ca naºterea sã aibã loc la Betleem. Acolo, Maria ºi Iosif nici mãcar nu au gãsit loc unde sã stea. Veniserã acolo pentru a se înscrie, aºa cum cerea decretul lui Cezar Augustus. Aºadar, naºterea lui Isus la Betleem este un semn de sãrãcie ºi umilinþã.

1


2

Pãstorul Arhidiecezei

Pe de altã parte, însã, aceastã naºtere este un semn mãreþ, aºa cum a fost prezis de cãtre profetul Isaia. ªi un alt profet, Mihea, anunþase cã Mesia trebuia sã se nascã tot la Betleem, pentru a arãta cã el era fiul lui David ºi cã venea pentru a primi împãrãþia lui David. Naºterea lui Isus la Betleem este un eveniment care are ºi aspecte contrastante, aºa cum se întâmplã adesea în Scripturã, aspecte contrastante care se aratã ºi în cuvintele îngerului, care se adreseazã pãstorilor: «Veþi gãsi un prunc înfãºat în scutece ºi culcat în iesle» (Lc 2,12). Avem aici de-a face cu un semn aparte, paradoxal: Mântuitorul, Cristos Domnul, este un prunc sãrac, care nu are nici mãcar un leagãn ºi care zace într-o iesle destinatã pentru hrana animalelor. Astfel, planul lui Dumnezeu se împlineºte în circumstanþe defavorabile. Încã de la început vedem cã Isus nu a venit pentru a primi o putere omeneascã, maiestuoasã, dar a venit pentru a împãrtãºi cu noi existenþa noastrã umanã, pentru a împãrtãºi soarta persoanelor care trãiesc în umilinþã ºi sãrãcie. Acest fapt trezeºte în noi multã speranþã, cãci dacã Isus a luat asupra sa soarta noastrã, aceasta înseamnã cã harul sãu poate ajunge oriunde; harul sãu va pãtrunde toatã existenþa noastrã. Despre har vorbeºte ºi a doua lecturã, în care Sf. Apostol Paul proclamã: «Harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arãtat tuturor oamenilor» (Tit 2,11). La Crãciun, harul lui Dumnezeu este acela care lumineazã lumea noastrã, care aduce mântuirea pentru toþi oamenii. Este vorba de un dar extraordinar din partea lui Dumnezeu. În Evanghelia Sfântului Ioan, Isus spune: «Aºa de mult a iubit Dumnezeu lumea încât l-a dat pe Fiul sãu, unul nãscut» (In 3,16). ªi în alt loc spune: «Nu am venit pentru a condamna lumea, dar pentru a o mântui» ( In 12,47). Mântuirea vine aºadar îndepãrtând rãul, pãrãsind «pãcatul ºi poftele lumeºti, pentru ca sã trãim în lumea aceasta în cumpãtare, în dreptate ºi în pietate, aºteptând fericirea de care sperãm sã ne bucurãm când se va arãta slava marelui nostru Dumnezeu ºi Mântuitor, Isus Cristos» (Tit 12,13). *** Din partea mea ºi a episcopului auxiliar, tuturor credincioºilor, preoþilor ºi persoanelor consacrate, Sãrbãtori Fericite ºi un An Nou binecuvântat! La Mulþi Ani!

SANCTITÃÞII SALE BENEDICT AL XVI-LEA PONTIF SUPREM VATICAN

Sfinte Pãrinte, În preajma Naºterii Mântuitorului, Solemnitate aducãtoare de imensã bucurie, Arhiepiscopul Arhidiecezei de Bucureºti, împreunã cu Episcopul sãu Auxiliar, cu întregul popor credincios încredinþat grijii sale pastorale, cu toþi preoþii sãi, cu toþi membrii congregaþiilor religioase de bãrbaþi ºi femei, îºi mãrturisesc cu profund respect simþãmintele vii de iubire, de comuniune, de ascultare ºi de admiraþie cãtre Pãstorul Suprem al turmei lui Cristos pe pãmânt. Mulþumim din inimã Sanctitãþii Voastre pentru grija pãrinteascã plinã de delicatã atenþie cu care urmãriþi neliniºtile ºi durerile noastre ºi pe ale tuturor credincioºilor din România din cauza Catedralei Sfântul Iosif din Bucureºti, care acum este grav ameninþatã de o clãdire modernã, imensã, ce se ridicã în imediata ei vecinãtate, cu aprobarea puterii civile. Cu rugãciuni statornice ºi pline de fervoare cãtre Tatãl Ceresc, mereu bogat în milostivire, prin Maria, Mama Bisericii ºi mijlocitoarea tuturor harurilor, implorãm pentru Sanctitatea Voastrã revãrsarea îmbelºugatã a darurilor Duhului Sfânt, o sãnãtate cât mai bunã ºi tãrie neobositã pentru Preaiubitul nostru Papã care, dupã orânduirea Providenþei divine, a fost desemnat sã slujeascã Biserica în misiunea de Succesor al Sfântului Apostol Petru. Pentru Biserica noastrã localã, pentru patria noastrã ºi pentru poporul nostru implorãm cu umilinþã Binecuvântarea Apostolicã. Bucureºti, 18 decembrie 2006

Arhiepiscop Mitropolit, IOAN ROBU


Nunþiul Apostolic JEAN-CLAUDE PÉRISSET PÉRISSET,, Nunþiu Apostolic

De ce sãrbãtorim Crãciunul? În introducerea Enciclicii „Deus caritas est” Papa Benedict al XVI-lea scrie: „la începutul faptului de a fi creºtin nu se gãseºte o decizie eticã sau o mare idee, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o persoanã, care dã vieþii un orizont nou ºi totodatã orientarea ei decisivã” (DCE, n.1). Credinþa creºtinã, care ne permite „sã fim îmbrãcaþi cu Cristos” prin intermediul botezului (cf Gal 3,27), este pentru noi o întâlnire permanentã cu aceastã Persoanã Persoanã, care este Isus Cristos, Mântuitorul nostru, Regele nostru, Bunul Pãstor care se transformã ºi în calea noastrã de mântuire. Întrucât a sãrbãtori Crãciunul înseamnã ºi a celebra propria noastrã mântuire, sã vedem orizontul care ne este deschis cãtre acele valori care dau valenþe de eternitate faptelor noastre ºi sã urmãm calea cea dreaptã, aceea a lui Isus care spune „hrana mea este sã fac voinþa celui care m-a trimis ºi sã împlinesc lucrarea lui” (In 4,34). Este mai mult decât o mare idee, decât o eticã, atât de mare este valoarea ei; este vorba de a ne conforma cu tot ceea ce înseamnã prezenþa lui Dumnezeu în mijlocul nostru Emanuel. La începutul imnului sãu, în care parcurge în câteva cuvinte întreaga traiectorie a mântuirii: umilinþa lui Dumnezeu care împãrtãºeºte condiþia noastrã umanã în toate afarã de pãcat, ascultarea pânã la moartea pe cruce, ridicarea sa la dreapta Tatãlui ºi, prin intermediul acestui „gest” mântuitor este chemat „Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatãl” (Fil 2,11), sfântul Paul le spunea creºtinilor din Filipi: „sã aveþi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus” (Fil 2,5). Avem tot dreptul sã ne bucurãm în aceste zile de adevãratã sãrbãtoare, cãci nu numai cã Dumnezeu este în mijlocul nostru, dar este cu noi sau mai bine zis în noi. Dumnezeu, care ia trup omenesc, realizeazã acel „admirabile commercium” pentru ca omul sã devinã „dumnezeu”. Iatã-ne pe cale, împreunã cu Cristos, crescând în fiecare zi mai mult, fãcând ceea ce El a fãcut. De aici ia naºtere misiunea noastrã în lume ºi pentru lume, prin a ne asuma propria parte în marea operã de mântuire, cãci Cristos i-a trimis pe Apostoli în lumea întreagã sã predice evanghelia la toatã fãptura” (Lc 16,15). Stilul acestei misiuni va fi chiar acela caracteristic lui Cristos, care „nu are unde sã-ºi plece capul” (Mt 8,20), cãci el „nu este din aceastã lume” (In 8,23). Aºadar, imitarea lui Cristos ne conduce sã trãim asemenea lui. Astfel ne-o aminteºte Papa Benedict „Numai dacã, asemenea lui Cristos, creºtinii nu sunt din lume, ei pot fi speranþa în lume ºi pentru lume” (Omilia de la al IV-lea Congres Eclezial Naþional din Italia, Verona, 19 octombrie 2006). În fiecare an, faptul cã în cadrul sãrbãtorilor liturgice se repetã marile evenimente din viaþa lui Cristos ne stimuleazãi sã petrecem „un eveniment”, „o întâlnire cu o Persoanã” reproducându-i trãsãturile sau, mai bine zis, comportamentul în propria noastrã persoanã, pânã la a putea spune, asemenea Sfântului Paul - un alt „pasionat de Cristos”! – nu mai trãiesc eu, ci Cristos trãieºte în mine” (Gal 2,20). Aºadar, începând cu celebrãrile liturgice din Bisericã, continuând cu rugãciunea intensã a rozariului, cu meditarea Sfintei Scripturi ºi cu rugãciunea personalã, pânã la implicarea cotidianã de caritate în familie, la muncã ºi în timpul liber totul devine o manifestare a prezenþei lui Dumnezeu. Crãciunul se prelungeºte pentru tot timpul anului, cãci într-adevãr „Dumnezeu este cu noi” ºi, fiecare dintre noi, fiecare conform propriei misiuni ºi propriei carisme, devine Emanuel Emanuel, adicã cu adevãrat membru al Trupului mistic al lui Cristos, devine Biserica vie în lume. Referitor la aceasta, marele predicator care, în sec. al XVII-lea, a fost Episcopul de Meaux, Bossuet, afirma cã „Biserica este Cristos rãspândit ºi comunicat”. În „firul conducãtor” al acestei „întâlniri cu un eveniment, cu o Persoanã”, avem un model care ne stimuleazã ºi acest model e Mama lui Isus, pe care o contemplãm alãturi de Copilul care stã în iesle. Asemenea Mariei, vrem sã stãm ºi noi lângã acest Copil, lângã „Fiul lui Dumnezeu” (Lc 1,35), „Alfa ºi Omega, Primul ºi Ultimul, începutul ºi sfârºitul” (Ap. 22,13), pentru a ne bucura împreunã cu El, în El ºi pentru El de plinãtatea vieþii (cf In 1,4), „Cuvântul (care) s-a fãcut trup ºi a venit sã locuiascã între noi” (In 1,14). În acest mod vom putea face sã fie a noastrã cântarea Mariei, Magnificat, ºi, dupã cum scrie Papa Benedict în concluzia Enciclicii sale „Deus caritas est” vom avea ºi noi „un orizont nou, o direcþie decisivã” (DCE, n.1): „În felul acesta se vede faptul cã, în cuvântul lui Dumnezeu, Maria este cu adevãrat la ea acasã, iese de aici ºi intrã cu multã naturaleþe. Ea vorbeºte ºi gândeºte cu ajutorul cuvântului lui Dumnezeu; cuvântul lui Dumnezeu devine cuvântul sãu, cuvântul sãu se naºte din cuvântul lui Dumnezeu” (DCE, N.41). Astãzi, la aceastã Sfântã Sãrbãtoare a Crãciunului, noi sã dãm trup acestui Cuvânt, cu „aceleaºi sentimente care au fost în Cristos Isus” (Fil 2,5). „O admirabile commercium!”

3


4

Actualitate

Vatican-ul cere suspendarea a lucrãrilor “Cathedral În legãturã cu edificarea unui Arhiepiscopia Romanobloc zgârie-nori adiacent catedralei Catolicã din Bucureºti cere romano-catolice „Sfântul Iosif” din Guvernului României o soluþionare Bucureºti, Biroul de presã al Sfântului corectã ºi definitivã a situaþiei Scaun doreºte sã precizeze Catedralei Sf. Iosif, expusã unui urmãtoarele: abuz fãrã precedent în istoria 1. La sfârºitul lunii aprilie anul Bisericii Romano Catolice din curent, Arhidieceza de Bucureºti a România. informat Secretariatul de Stat despre În conformitate cu tratatul construirea unui edificiu de 19 etaje Uniunii Europene din 1993 privind la suprafaþã (ºi 4 subterane), la mai conservarea patrimoniului cultural, puþin de zece metri distanþã de Sf. Scaun cere autoritãþilor române peretele nord-est al catedralei suspendarea imediatã a lucrãrilor „Sfântul Iosif”; în consecinþã, aceasta de lângã Catedrala Sf. Iosif. riscã sã fie deterioratã în mod Arhiepiscopia Romanoireparabil. Teama este agravatã de Catolica Bucureºti a luat act de precedentul Bisericii armene care, comunicatul de presã al Biroului de din motive asemãnãtoare, a suferit presã al Sfântului Scaun din data grave avarii. În diferite rânduri, de 04.12.2006 prin care se Arhiepiscopul ºi Episcopul Auxiliar de reitereazã preocuparea Sfântului Bucureºti au venit la Secretariatul de Scaun pentru salvarea Catedralei Stat pentru a ne þine la curent asupra Sfântul Iosif, parte din valorile cazului, de care se ocupã ºi istorice de patrimoniu ale Nunþiatura Apostolicã din România României. 26 octombrie a.c. - P .S. Cornel Damian discutând cu Papa P.S. ºi asupra cãruia Sfântul Scaun a fost În comunicatul sãu de presã, Benedict al XVI-lea problema Catedralei interpelat de alte persoane ºi Sfântul Scaun îºi exprimã speranþa instanþe. cã Autoritãþile române competente vor dispune suspendarea 2. Drept urmare, Secretariatul de Stat nu a ezitat sã facã imediatã a lucrãrilor la construcþia care se ridicã la mai puþin demersurile oportune pe lângã Autoritãþile române, atât direct cât de zece metri distanþã de Catedrala noastrã. ºi prin intermediul Ambasadei pe lângã Sfântul Scaun, pentru a Precizãrile pe care Sfântul Scaun le aduce referitor la cere suspendarea imediatã a lucrãrilor ºi revocarea respectivelor “spinoasa” problemã a protejãrii Catedralei Sântul Iosif se autorizaþii, þinând cont de dispoziþiile Tratatului Uniunii Europene adaugã demersurilor Secretariatului de Stat al Vaticanului care privind Condiþiile legale ºi Mãsurile pentru Conservarea a insistat în repetate rânduri pe lângã Autoritãþile române sã Patrimoniului Cultural, din 1993, la care România a aderat, ºi de suspende lucrãrile ºi sã revoce autorizaþiile de construire pentru Raportul Inspectoratului de Stat în Construcþii. giganticul edificiu care pune în pericol monumentele istorice 3. Sfântul Scaun a luat act de Hotãrârea cu care Senatul ale Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureºti. României a aprobat Raportul respectivei Comisii de anchetã, care Sfântul Scaun, ca ºi întreaga comunitate creºtinã, aºteaptã cere imediata suspendare a lucrãrilor. Aceasta ar trebui sã fie încã decizia executivului român, urmare a aprobãrii, prin urmatã de o decizie a Autoritãþilor competente. Hotãrâre a Senatului, a Raportului Comisiei de Anchetã a 4. Secretariatul de Stat continuã sã urmãreascã îndeaproape Senatului privind oportunitatea ºi legalitatea construcþiei situaþia, cu speranþa gãsirii unei soluþii rapide ºi satisfãcãtoare denumite “Cathedral Plaza”, prin care s-a solicitat Guvernului faþã de aceastã problemã spinoasã, în termenii mai sus ca, în termen de maxim 15 zile, sã fundamenteze un proiect de menþionaþi, pentru tutelarea Catedralei din Bucureºti, a lege pentru declararea utilitãþii publice de interes naþional patrimoniului istoric pe care ea îl constituie ºi a valorilor de credinþã asupra imobilului “Cathedral Plaza”. pe care aceasta le reprezintã, nu numai pentru comunitatea Deºi, potrivit Hotãrârii Senatului publicatã în Monitorul Oficial catolicã, ci ºi pentru întreaga populaþie românã. al României nr. 934 din 17 noiembrie 2006, Guvernul trebuia Comunicat al Biroului de presã al Sfântului Scaun, sã dispunã oprirea “deîndatã” a oricãror lucrãri de construcþii 4 decembrie 2006 la acest imobil pânã la adoptarea legii de utilitate publicã ºi


Actualitate

imediatã Plaza” definitivarea acestei proceduri legale, executivul nu a luat nici o mãsurã în acest sens! În schimb, a fost constituit prin Decizie a Guvernului un Comitet interministerial care analizeazã “propunerile” Comisiei de Anchetã a Senatului. Astfel, la o lunã de la data publicãrii în Monitorul Oficial a Hotãrârii Senatului, Guvernul încã aºteaptã concluziile unui comitet care, în mod curios, aºa cum rezultã din comunicatul de presã al Guvernului din data de 04.12.2006, nu are ca sarcinã sã analizeze ºi sã fundamenteze proiectul de lege dispus prin Hotãrârea Senatului, ci analizeazã aceastã problemã din punct de vedere al “necesitãþii, oportunitãþii ºi legalitãþii”! În acest context, ne exprimãm speranþa cã demersul Sfântului Scaun care solicitã public autoritãþilor române sã dispunã oprirea lucrãrilor, în conformitate cu Tratatul Uniunii Europene din 1993 privind conservarea patrimoniului cultural, va avea în sfârºit un ecou în faþa Executivului care va înþelege în sfârºit cã respectarea legalitãþii ºi a valorilor culturale europene este vitalã pentru România în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeanã.

Bucureºti, 10 decembrie 2006 Biroul de presã al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureºti

Doi noi diaconi pentru Arhidieceza de Bucureºti În solemnitatea Neprihãnitei Zãmisliri a avut loc în catedrala din Iaºi, hirotonirea întru diaconat, prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel, a celor 14 seminariºti din anul VI de la Institutul Teologic Romano-Catolic “Sfântul Iosif” ºi a unui candidat de la Institutul “Don Calabria“. Cu aceastã ocazie, P.S. Petru Gherghel a spus: “Ne bucurãm astãzi sã vã însoþim cu preþuirea noastrã, sã vã spunem bun venit în rândul slujitorilor altarului ca diaconi. Bucuraþi-vã într-o slujire totalã faþã de Dumnezeu ºi faþã de oameni. Fiþi mereu vrednici de aceastã chemare pe care v-a fãcut-o Domnul. Îndreptãm un cuvânt de preþuire cãtre pãrinþii, rudele ºi cãtre toþi cei care au venit la aceastã mare sãrbãtoare, acest prinos fiind un imn de preamãrire adus lui Dumnezeu, oferindu-i lui pe aceºti noi diaconi. Dumnezeu sã vã întãreascã în aceastã mãrturie de credinþã, sã fiþi mereu vrednici de aceastã prezenþã a lui Dumnezeu. Preacurata sã vã însoþeascã în drumul credinþei voastre”. Doi dintre tinerii diaconi vor activa în Arhidieceza de Bucureºti: Herciu Claudiu (Horgeºti) ºi Piºta Cristian (Bacãu Sf. Cruce).

www .ercis.ro www.ercis.ro

5


6

Universul familiei Pr Pr.. FABIAN MÃRIUÞ

Bucurie în suflete Ce este bucuria? „Nu ºtiu” mi-a rãspuns zâmbind o persoanã greu încercatã de boalã. Zâmbetul sãu, în ciuda bolii, trãda bucuria de a fi înconjuratã de persoane dragi, de a fi ocrotitã de rugãciunea multora, de a fi susþinutã în speranþa de regãsire a sãnãtãþii, dar mai ales bucuria de a dãrui credinþa sa rãstignitã. Nici noi, cei sãnãtoºi, „nu ºtim” ce este bucuria. Sau cel puþin nu ºtim sã o definim. Sfinþii ne pot ajuta. Maica Tereza de Calcutta se exprimã astfel: „Bucuria este rugãciune. Bucuria este tãrie. Bucuria este un nãvod al dragostei cu care prinzi suflete”. Chiar dacã a rãspuns „nu ºtiu”, persoana amintitã aruncã necontenit nãvodul dragostei pentru a dãrui celor prinºi în el bucuria. Zeci de persoane îi trec zilnic pragul casei pentru o scurtã vizitã. E de apreciat la ea simþul umorului. Asta mã face sã înþeleg cã bucuria, surâsul, umorul provin dintr-o inimã bunã, umilã ºi profund umanã. Înþeleg, de asemenea, cã bucuria naºte dintr-o inimã încercatã de suferinþã. Poetul Kahlil Gibran spune: „Cu cât mai adânc vã sapã-n fiinþã tristeþea, cu atât mai multã bucurie veþi cuprinde în voi”. Asta ne ajutã sã intrãm în inima Misterului pascal. Putem spune: Dacã nu am ºti ce este tristeþea, oare am cunoaºte ce este bucuria? Suferinþa ne poate înãlþa sau ne poate prãbuºi; totul depinde de fiecare dintre noi. Suntem, în viaþã, mai mult sau mai puþin fericiþi sau nefericiþi, în funcþie de atitudinea spiritualã pe care o avem faþã de ele. Sfânta Evanghelie ne invitã la bucurie, la a experimenta ce este bucuria. Bucuria spiritualã se va manifesta experimentândo; experimentând în toate bucuria evanghelicã trãitã de Cristos pe acest pãmânt. Evanghelia lui Luca este un imn închinat bucuriei: de la vestea pe care îngerul o duce fecioarei din Nazaret, la Magnificat, la vestea cea bunã dusã pãstoraºilor („vã vestesc vouã o bucurie mare, care este pentru tot poporul, astãzi în cetatea lui David, vi s-a nãscut Mântuitorul”), la predica lui Isus în sinagoga din Nazaret etc... Adevãrata bucurie – se citeºte în regula comunitãþii din Taizé – este, înainte de toate, intimã. Max Turian, cãlugãr în aceastã comunitate, a scris o carte: Bucuria cerului pe pãmânt. În ea se aratã cum o inimã curatã, simplã, poate fi umplutã de bucurie prin rugãciune, prin frumuseþea celebrãrilor liturgice, a icoanelor, a cântãrilor. Bucuria perfectã se dãruieºte de la sine: „Bonum difusivum sui” (Bunãtatea se revarsã de la sine). Este recunoºtinþã, este mulþumire. Astãzi se vorbeºte despre frumuseþe în legãtura sa strânsã cu bunãtatea ºi adevãrul, douã dintre clasicele transcendentale din filosofie. Ar trebui sã luptãm pentru recunoaºterea unui alt transcendental, bucuria, fericirea, dacã luãm în serios

cuvintele lui Dostoevski: „frumuseþea va salva lumea”. Dacã teologia ne învaþã cã Dumnezeu este frumuseþe, se cuvine sã adãugãm îndatã: „Dumnezeu este bucurie”, ºi de ce nu „bucuria va salva lumea”. O sfântã carmelitanã, Tereza de los Andes, spunea „Dumnezeu este bucurie infinitã”. Sãrbãtoarea Crãciunului, mai mult ca oricare alta, vorbeºte despre acestã bucurie infinitã. Atinge inimile ºi trezeºte în noi dorul dupã o bucurie sincerã, adevãratã, simplã, depãrtatã de apãsãrile cotidiene, de suferinþele fãrã sens. Nu existã o sãrbãtoare a Crãciunului fãrã Sfânta Liturghie. Valul de colinde, de cântece liturgice ne cheamã în Bisericã, ne cheamã sã-l adorãm împreunã cu marea familie a comunitãþii noastre parohiale pe cel nãscut la Betleem. Bucuria Crãciunului rãmâne ciuntitã dacã este primitã doar ascutând un CD, sau organizând o masã festivã, sau mergând la munte cu prietenii. De fapt, acesta nu este Crãciun ºi aº îndrãzni sã spun cã nu este bucurie. Sau, cel puþin, nu este bucuria Crãciunului. Crãciunul este participare la Euharistie, izvor ºi culme a întregii vieþi creºtine. Liturghia este izvorul adevãratei bucurii. De aici începe sãrbãtoarea fãrã sfârºit. Pentru Origene creºtinul este locul celebrãrii ºi al sãrbãtorii, deoarece el este un templu locuit de Dumnezeu. La asta aº adãuga cã el devine izvor de bucurie în mãsura în care se leagã la sursa bucuriei. Persoana suferindã care a spus „nu ºtiu ce este bucuria”, nu ºtia, de fapt, sã explice ce înseamnã bucuria. Dar cei care o viziteazã nu au nevoie de cuvinte, ei vãd... În vestea „ªi cuvântul s-a fãcut trup” cuvântul a voit sã tacã, lãsând sã vorbeascã viaþa trãitã, cu demnitate, într-un moment de mare încercare... o viaþã frumoasã... plinã de bucurie... transfiguratã...


Gânduri de Crãciun Pr Pr.. OVIDIU GIURGI

Inima Crãciunului

Faptul cã din ce în ce mai mult trebuie sã începem prin a spune ce nu este Crãciunul constituie un semnal de alarmã ºi o exigenþã imediatã în acelaºi timp, care ne obligã la o limpezire a conceptului. ªi aceasta, deoarece sãrbãtoarea Crãciunului suferã o deviere, o alterare ºi o golire de semnificaþia sa genuin–spiritualã, originarã ºi originalã. Fundamental, aceastã sãrbãtoare nu are nimic de-a face cu mascaradele comerciale, cu luminiþele colorate ºi ubicue, nici cu Moºii cu bãrbi false ºi neverosimil de graºi. Dar nu se confundã nici cu ocazia optimã de a ne risipi generos în politeþuri, de a ne lansa în piruete galante de circumstanþã, nici nu este perioada în care ne-am putea exersa nestingheriþi în versificãri ieftine ºi lipicioase, dacã cumva suntem bântuiþi de vreo fantomã poeticã. Nici una din toate acestea ori altele similare nu þin de esenþa Crãciunului, însã din pãcate pentru mulþi ele formeazã coregrafia obligatorie creatã ºi brodatã cu antren în jurul unei pioase legende creºtine, care deºi este suspectatã de obscurantism, dã bine ºi coloreazã viaþa. Iar în ambianþe culinare copioase stropite în cinstea lui Bachus îºi pot procura ºi niscaiva furnicãturi “metafizice“ ...o tempora, o mores! Este datoria noastrã sã împrãºtiem acest zumzet fãrã substrat ºi sã ne aºezãm în tãcerea rugãtoare a inimii ca sã contemplãm rodnic ºi cu ochi fragezi, puri, realitatea cea mai provocatoare, scandaloasã, covârºitoare, unicã ºi irepetabilã pe care a cunoscut-o lumea sublunarã: Verbum caro factum est (In 1,14) . Aceastã afirmaþie uluitoare ºi extrem de densã este sinteza inegalabilã, incomparabilã ºi centrul iradiant, inima pulsantã a Crãciunului. Formula lapidarã ºi vetiginos de profundã din cea de-a patra Evanghelie revine în timpul Crãciunului asemenea refrenului, motivului dominant din simfonii. Versetul din Ioan e încãrcat cu semnificaþii ºi valenþe inepuizabile, inefabile, ce nu vor înceta nicicând sã trezeascã cea mai adâncã adoraþie, uimire ori scepticism, ºi orice tentativã de a închide definitiv dumnezeiasca

tainã în formule este sortitã unui eºec lamentabil. Este ca un izvor mereu proaspãt ce nu va cunoaºte niciodatã tristeþea secãtuirii. Din el ies elementele structurale ºi definitorii ale tonalitãþilor cristologice proprii credinþei noastre. În acest sens Hans Urs von Balthasar spunea cã Isus este “Figura armonicã ºi simfonicã“, deci amplã ºi dramaticã. El personificã în mod exemplar acordul dintre Dumnezeu ºi om chiar de la întrupare, este mãsura oricãrei distanþe dintre om ºi Creatorul sãu, legãtura fiinþialã dintre Dumnezeu ºi lume deoarece Cuvântul este o persoanã întrutotul egalã cu Dumnezeu, mai mult, este însuºi Dumnezeu (In 1,1-2). În umanitatea concretã ºi istoricã a Cuvântului veºnic fãcut carne, în noutatea sa absolutã, se realizeazã ceea ce cânta psalmistul: “Tu eºti izvorul vieþii. În lumina ta vom vedea lumina“ (Ps 36,10). Isus este izvorul nesecat al vieþii veºnice coborâte pe pãmânt pentru a ostoi setea inimilor arse de dorul dumnezeirii. Cuvântul ºi-a asumat fragilitatea, limita, precaritatea condiþiei muritoare în virtutea celei mai înalte ºi perfecte iubiri. Cum splendid – paradoxal ºi evident într-o cheie profund soteriologicã: scria pãrintele Maria Turoldo: Amore che Ti rovina ma noi redime (“Iubire ce te nimiceºte dar pe noi ne mântuieºte“). Din mãrturii neotestamentare (Col 1,15-17; Ef 1,3-14) vedem cã întruparea a precedat într-un fel însãºi creaþia (nu din punct de vedere istoric, ci la nivelul sensului, al orientãrii). Din veºnicie creaþia era destinatã, tindea spre Întruparea Fiului. Sfântul Maxim Mãrturisitorul, pe aceastã linie, spunea cã “scopul final pentru care au fost create lumile este vasta liturghie dintre creat ºi necreat“. Cuvântul a intrat în lume într-un mod discret, dar total ºi masiv eficace. Prin întruparea Cuvântului, Dumnezeu a aruncat în brazda istoriei sãmânþa speranþei autentice. Când mãrturisim fãrã rabat ºi apãrãm cu caritate realismul intrãrii efective în istorie a Cuvântului, înseamnã cã am înþeles datul fundamental al acestui factum ºi anume cã în evenimentul întrupãrii sunt prezente ºi mirabil active actele trinitare inconfundabile prin excelenþã: revelaþia plenarã ºi mântuirea definitivã. De aceea, ºi implicaþiile antropologice sunt extraordinare ºi nebãnuit de adânci. Meditarea ºi intrarea în orizontul acestei taine vii comportã o atitudine ºi o angajare concrete. Isus Cristos pune în faþa oamenilor o alternativã radicalã, persoana lui constituie cauza unei opþiuni fundamentale, determinante:ori sã trãiascã în luminã, adicã în el, ori sã se închidã în propriile tenebre (cf. In 1, 5-6). Cine crede în el primeºte puterea sã devinã fiu al lui Dumnezeu, deoarece credinþa dã omului un nou statut existenþial. Astfel, Crãciunul pentru noi nu este o simplã rupere a ritmului obiºnuit, o patã veselã de culoare în viaþa noastrã, ci este sãrbãtoarea bucuriei întemeiate ºi debordante, cãci Isus Cristos este Emanuel. Este jubilaþia întru întâlnirea cea mai realã cu putinþã a lui Dumnezeu cu omul întreg în persoana Fiului sãu ºi, totodatã, celebrarea chemãrii noastre sublime la comuniunea cu Dumnezeu Treime ºi a demnitãþii noastre inestimabile, nepreþuite.

7


8 CRISTINA ªOICAN

Crãciunul este, înainte de toate, o sãrbãtoare profund religioasã pentru cã ea aminteºte întruparea Cuvântului. Crãciunul, ziua în care sãrbãtorim naºterea lui Cristos, este întâmpinat în cele mai felurite ºi originale moduri, ºi este încãrcat de tradiþii ºi simboluri dintre cele mai diverse, pe întreg mapamondul.

Crãciunu

în fiecare zi câte o fereastrã. Bradul se împodobeºte în Ajunul Crãciunului. Dupã cina din seara de Crãciun membrii familiei se adunã în jurul bradului pentru a cânta colinde. În acest moment soseºte ºi Moº Crãciun. Suedezii obiºnuiesc sã meargã la bisericã în primele ore ale dimineþii de Crãciun. Spiritul sãrbãtorilor dureazã pânã pe 14 ianuarie, ziua lui Knut, când brazii sunt goliþi de ornamente. Ca aproape peste tot în Scandinavia, la masa de Crãciun se pregãteºte un loc în plus pentru cineva care ar putea sã aparã în faþa

În Austria, Crãciunul este vestit de puternice sunete de trâmbiþã care se aud de pe înãlþimile Catedralelor. Austriecii se pot mândri ca autori ai minunatului cântec de Crãciun “Stille Nacht”, pe care noi îl cunoaºtem ca “Noapte de vis”. Era Ajunul Crãciunului din 1818 ºi pãrintele Iosef Mohr fusese chemat sã boteze un copilaº. Era o searã extraordinar de seninã, iar stelele strãluceau ca niºte perle pe firmament. Preotul, impresionat de acea pace profundã ºi sfântã, a scris versurile care au devenit celebre: “Stille Nacht”...Mai târziu, un prieten al preotului, maestrul Franz Gruber, a compus muzica.

La Salzburg existã o tradiþie unicã a ieslei de Crãciun. Aceasta este, de fapt, o construcþie care redã istoria omenirii. Plecând de la reprezentarea pãcatului originar, se înainteazã în timp pânã la profetul Isaia, apoi pânã la Bunavestire, culminând cu Naºterea Mântuitorului. În ziua de Crãciun este aºezat Pruncul în ieslea luminatã de o stea strãlucitoare. Austriecii, gândindu-se ºi la cei care nu pot sãrbãtori Crãciunul în propria casã, lumineazã într-un mod special ºi primitor gãrile pentru a ura cãlãtorilor un Crãciun fericit. În Suedia, cea mai lungã sãrbãtoare este Crãciunul. Celebrarea începe pe 13 decembrie cu sãrbãtoarea sfintei Lucia, când, dupã cum spune legenda, este cea mai lungã noapte a anului. În perioada Crãciunului casele sunt împodobite cu decoraþiuni fãcute din paie, cu flori roºii, roz, albe ºi bleu. Copiii folosesc calendarul de Advent pentru a numãra zilele care au mai rãmas pânã la Crãciun ºi deschid

porþii care, cu aceastã ocazie, rãmâne deschisã. Pentru a aminti cã primii care au primit de la înger vestea Naºterii au fost pãstorii, grupuri de copii îmbrãcaþi în pãstori merg din casã în casã ºi ureazã God Jul (Crãciun fericit)! În Islanda, sãrbãtoare Crãciunului începe în dupã-amiaza zilei de Ajun, la ora 6. Acest obicei se datoreazã faptului cã islandezii numãrau odinioarã zilele începând nu cu miezul nopþii, ci cu ora 18. Darurile de Crãciun sunt introduse aici în secolul XX, sub influenþa obiceiurilor europene. Podoabele tradiþionale ale Crãciunului sunt lumânãrile. Se recurge la brazi artificiali, cei naturali fiind destul de rari pe aceastã insulã. Copiii care au fost obraznici în timpul anului, în loc de cadouri primesc în noaptea de Crãciun un cartof. Malta Malta, alãturi de tradiþionalele simboluri ale sãrbãtorii - pomul de Crãciun ºi Moºul aducãtor de cadouri – care pot fi întâlnite peste tot, are ºi un element specific: leagãnele de copii care sunt foarte numeroase ºi pot fi gãsite în orice casã, dar ºi în locurile publice. Primul leagãn maltez a fost gãsit la mãnãstirea cãlugãriþelor benedictine din Midina ºi are inscripþionat anul 1826. Tradiþia privind construirea acestor leagãne în biserici ºi case a fost instauratã în secolul al XIII-lea de cãlugãrii franciscani. Leagãnul în care se spune cã s-a nãscut Isus a fost adus din Bethleem în secolul al 17-lea ºi se pãstreazã în Basilica Liberianã din Roma. În Rusia Rusia, sãrbãtoarea Crãciunului a fost abolitã în 1920 de bolºevici, dar odatã cu destrãmarea U.R.S.S.-ului a redevenit sãrbãtoare oficialã. Pe 25 decembrie Crãciunul este sãrbãtorit doar de strãinii care se aflã în aceastã þarã ºi de unii ruºi tributari tradiþiilor occidentale. Conform calendarului rus, sãrbãtoarea Crãciunul este fixatã pe 7 ianuarie. Biserica Ortodoxã Rusã nu a acceptat niciodatã reforma gregorianã, ea


9

ull în lume

respectând datele stabilite de Iulius Cezar (calendarul iulian). În Rusia, calendarul civil respectã tradiþia occidentalã chiar din 1918, dar sãrbãtorile religioase pãstreazã aceastã “întârziere” de 13 zile faþã de calendarul gregorian. Astfel, perioada Crãciunul rusesc se încheie pe 13 ianuarie, ziua Anului Nou pe stil vechi. În epoca U.R.S.S.ului, Crãciunul era amintit într-un mod foarte discret. Copiii primeau daruri de Anul Nou, de la Moº Gerilã. Un personaj pitoresc al tradiþiilor ruseºti de Crãciun este Babuºka, o bãtrânã care, conform legendei, a oferit mâncare ºi adãpost celor trei magi din Rãsãrit ce porniserã sã-l caute pe Isus. Ea ºi-a exprimat dorinþa de a-i însoþi, dar s-a pornit la drum un pic mai târziu fãrã sã ºtie încotro sã se îndrepte. ªi de-atunci, colindã prin toate casele cãutându-l pe Isus ºi aducând daruri copiilor. În Italia Italia, sãrbãtorile de iarnã încep pe 13 decembrie, ziua sfintei Lucia, ºi dureazã pânã pe 6 ianuarie, de Epifanie. Aici, cadourile sunt împãrþite nu doar de Moº Crãciun, ci ºi de Befana, o bãtrânã vrãjitoare, deloc frumoasã, însã foarte prietenoasã cu copiii. Ea soseºte întotdeauna în zbor, cãlare pe o mãturã, se strecoarã în hornurile caselor ºi lasã darurile lângã bradul de Crãciun. Istoria Befanei seamãnã foarte mult cu cea a bãtrânei din tradiþia rusã. Locuitorii din regiunea Napoli sunt faimoºi pentru modul în care amenajeazã ieslea de Crãciun. Oameni ºi animale participã la bucuria Crãciunului ºi redau, în mãrime naturalã, atmosfera naºterii lui Isus. În China, doar 1% din populaþie sunt creºtini, aºa cã majoritatea oamenilor ºtiu foarte puþin despre adevãrata semnificaþie a Crãciunului. Însã Crãciunul, golit de spiritul religios, a fost îmbrãþiºat cu entuziasm de chinezi ºi se sãrbãtoreºte zgomotos ºi multicolor în marile oraºe, precum Beijing ºi Shanghai. Acestea sunt împodobite cu brazi, luminiþe ºi alte decoraþiuni ce pot fi vãzute atât pe strãzi cât ºi în magazine. O parte dintre cei care sãrbãtoresc Crãciunul în China cântã colinde, chiar dacã nu le înþeleg. De asemenea, foarte puþini cunosc istoria Crãciunului. Creºtinii din China participã la Liturghia de la Miezul nopþii. Ei îºi împodobesc casele cu lumânãri în suporturi de hârtie ºi decoreazã brazii cu lanþuri, flori ºi lanterne de hârtie. Chinezii numesc bradul de Crãciun “brad de luminã”. Copiii agaþã ciorapi special confecþionaþi ºi aºteaptã vizita lui Moº Crãciun, pe care îl numesc “Dun Che Lao Ren”, adicã “Bãtrânul Crãciun”. În Indonezia, în perioada Crãciunului, creºtinii organizeazã ceremonii speciale nu doar în bisericã, ci ºi în aer liber. Festivitãþile includ reprezentãri

ale scenei Naºterii pentru care se deseneazã ºi se creeazã costume în funcþie de modul în care au înþeles ei obiceiurile iudaice. Totul este acompaniat de muzicã de chitarã sau de orgã. În bisericã existã un program special de Crãciun la care participã diferite grupuri: elevi de ºcoalã, tineri, mame, taþi, membri ai Consiliului parohial. Programul începe cu o sãptãmânã înainte de 24 decembrie ºi în fiecare searã este adaptat în funcþie de grupul care este implicat. Totul culmineazã cu o petrecere ºi o agapã la casa parohialã. Crãciunul ºi Anul Nou sunt prilej de bucurie pentru familie; a nu fi alãturi de familie în aceste momente este o mare tristeþe. În aceastã perioadã, creºtinii se bucurã de vizita prietenilor musulmani. În Þara Sfântã, Crãciunul are o încãrcãturã aparte. Numeroºi turiºti îºi asumã riscul rãzboiului ºi al nesiguranþei pe care aceastã situaþie o genereazã ºi vin sã celebreze Naºterea Domnului în locul în care cu mai bine de 2000 de ani în urmã se petrecea primul Crãciun. Aici, înainte de miezul nopþii, Patriarhul Latin al Ierusalimului, Monseniorul Michel Sabbah intrã în biserica Sfânta Ecaterina, parohia franciscanã alãturatã Bazilicii Naºterii lui Isus, pentru a începe celebrãrile ce culmineazã cu Liturghia de la miezul nopþii. Aceasta este celebratã în prezenþa reprezentanþilor þãrilor cu tradiþie catolicã ºi a reprezentanþilor altor Biserici creºtine. Dupã citirea lecturilor este anunþatã prin cântec vestea naºterii Domnului ºi clopotele din toate bisericile din Þara Sfântã transmit bucuria evenimentului. Apoi, urmând o veche tradiþie, sacristanul ia vãlul care acoperã statuia Pruncului Isus, care este aºezatã pe un trunchi de mãslin în faþa altarului. Dupã celebrarea Euharistiei, Patriarhul ºi credincioºii duc în procesiune statuia Pruncului la grota Naºterii. Aici este depusã în Altarul Stelei, punctul identificat de tradiþie ca locul în care s-a nãscut Mântuitorul. Este cântat pasajul în care evanghelistul Luca povesteºte evenimentul care a schimbat lumea. Apoi statuia este aºezatã în iesle. La sfârºitul ceremoniei, Patriarhul îi binecuvânteazã pe cei prezenþi ºi, tot în procesiune, se întorc în biserica Sfânta Ecaterina pentru Te Deum, imnul de mulþumire. Toate cântãrile de final exprimã gratitudinea: ºi în acest an s-a celebrat naºterea Principelui Pãcii. În Þara Sfântã, în noaptea de Crãciun, de ceva vreme, dincolo de cântecele de sãrbãtoare, rãsunã ºi vocea plinã de speranþã a creºtinilor care trãiesc aceste momente cu mare preocupare, dar ºi cu mare bucurie. Pentru cã Naºterea lui Cristos este ºi sãrbãtoarea Speranþei.


10

Suflet tânãr

Gândul meu pentru tine(ri)

Dragã prietene, E Crãciunul! ªtiu, nu-þi spun o noutate. Te-ai pregãtit mult pentru aceastã zi. Acum, simþi bucuria sãrbãtorii ce a brãzdat istoria omenirii începând din acea Noapte Sfântã, din Betleem… Dar, profit de atmosfera caldã a Crãciunului ºi vreau sã-þi relatez istoria unui suflet pe care am descoperit-o în viaþa unui tânãr: Acum doi ani, când l-am întâlnit pentru prima datã, tânãrul îmi spunea: nimeni nu mã înþelege, sunt departe de cei dragi, nu ºtiu ce voi fi în viaþã dar cu toate acestea încerc sã lupt cu mine însumi ºi sã mã descurc singur înfruntând provocãrile vieþii. Anul trecut l-am întrebat: cum te mai descurci cu provocãrile vieþii? Tânãrul mi-a rãspuns: multe nu s-au schimbat… Dar am învãþat sã nu mai pun totul la suflet, sã am o faþã seninã ºi sã mã exprim ºi eu cum pot atunci când mi se oferã ocazia. Cu câteva zile în urmã, luându-l cu mine la cumpãrãturi pentru a face pachete de Crãciun, tânãrul gânditor îmi spune: pãrinte, viaþa este ºi rãmâne durã! Îmi trece prin faþa ochilor numai rãutatea lumii. Cei cu care am contact ºi lucrez parcã nu au conºtiinþã. Mulþi au alte prioritãþi ºi un alt limbaj în exprimare. Mi se pare cã lumea gândeºte altfel de cum gândesc eu… În acest moment îl întrerup ºi-i spun: sã nu te descurajezi, eu gândesc ca tine. ªi aºa cum gândim noi doi mai sunt foarte mulþi în lumea aceasta. De aceea este Crãciunul în fiecare an pentru ca, încetul cu încetul ºi cu multã rãbdare toþi sã gândeascã luminaþi de înþelepciunea Pruncului nãscut în prima Noaptea Sfântã a Crãciunului. Din acest motiv mergem ºi noi acum la cumpãrãturi: E CRÃCIUNUL!

Pr Pr.. DANIEL BULAI

Crãciunul… sãrbãtoare aºteptatã de noi toþi… dar mai ales de copii, trebuie sã recunoaºtem. Moº Crãciun are mult, mult farmec, ca sã nu mai menþionãm cadourile din sacul lui. Sunt convinsã cã toþi am scris mãcar o datã în viaþã o scrisoare lui Moº Crãciun pentru a fi siguri cã o sã primim ceea ce ne dorim. Acum, cã am crescut… s-au schimbat multe lucruri ºi privim Crãciunul altfel… Tocmai de aceea, haideþi sã facem un exerciþiu. Anul acesta sã nu scriem o scrisoare începând cu „Dragã Moº Crãciun”, ci cu...

„Dragã Isuse”…

...Nu-þi voi cere nimic lumesc anul acesta, ci vreau doar sã-mi întãreºti credinþa, ºi sã mã faci sã-i înþeleg mai bine pe cei de lângã mine, faþã de care am greºit mult anul acesta; în rest, tu ºtii mai bine ce-mi trebuie ºi ce nu... Bine ai venit, Isuse!

ALINA NICA, Parohia „Sfântul Francisc de Assisi”

…În urmã cu 2000 de ani ai decis sã îmbraci umila noastrã fire omeneascã. Toþi aºteptau cu nerãbdare venirea Ta, dar nimeni nu te-a primit. TU, Mântuitorul... te-ai nãscut într-un grajd. Câtã indiferenþã! Cu toate acestea, ne-ai acceptam aºa cum suntem, cu indiferenþa noastrã, cu nepãsarea noastrã. Îþi mulþumim Isuse, te rugãm, vino în inimile noastre!

VIOREL FERENÞ, 22 ani, Parohia „Ieremia V alahul“, Chitila Valahul“,

…Îþi mulþumesc pentru toate suferinþele, pentru toate încercãrile ºi pentru toate bucuriile pe care mi le-ai oferit. ªi te rog sã nu uiþi sã îmi întinzi mâna când cad, când mi-e frig sã mã încãlzeºti ºi când sufletul îmi este trist sã mã înveseleºti. Fii lângã mine mereu, fii în inima mea ca la un moment dat sã pot spune: “Trãiesc eu, dar nu mai trãiesc eu, ci Cristos trãieºte în mine”.

MIHAI LUP AªCU, 15 ani, „Adormirea Maicii Domnului“ LUPAªCU,

…M-am gândit, am analizat, ce sã îþi cer, cum sã îþi cer ºi nu ºtiu sigur dacã darul ce mi-l doresc este cel mai potrivit. Nu aº vrea sã par ipocritã sau naivã, însã pânã la urmã ºtiu cã Tu oricum ºtii mai bine ca mine cum sunt. Îmi doresc atât de multe ºi totuºi atât de puþine, lucruri simple dar atât de complicat de rezolvat pentru noi oamenii. Dar Tu poþi sigur. Îmi doresc ca pe întregul Pãmânt sã fie pace, îmi doresc ca cei care nu Te cunosc sã o facã ºi sã înþeleagã cã ºi pentru ei Te-ai nãscut ca sã mori, îmi doresc ca familia, prietenii, toþi cei pe care îi cunosc sã ºtie sã discearnã

binele de rãu ºi sã nu uite cã Tu eºti Calea, Adevãrul ºi Viaþa.

RALUCA HÂRJÃU, 17 ani, „Adormirea Maicii Domnului“

…ISUSE, îmi doresc ca anul care urmeazã sã vinã sã ne aducã sãnãtate, bucurii ºi împliniri în toate. Problemele care se ivesc sã nu reprezinte decât o provocare din care sã ieºim învingãtori (dacã se poate cu un strop mai multã împlinire spiritualã decât anul curent).

LORENA STRUGARIU, 16 ani, „Adormirea Maicii Domnului“

…De Crãciun eu vreau ca tu sã le dãruieºti har, pace, fericire ºi credinþã tuturor oamenilor de pe acest pãmânt ºi îmi mai doresc ca în acest Crãciun credinþa sã creascã cât mai mult în familii, iar celor care nu au un adãpost ºi o bucatã de pâine în acest Crãciun tu sã le fii alãturi ºi sã-i ajuþi sã înþeleagã cã tu îi iubeºti ºi cã le eºti aproape. Dãruieºte celor care ºi-au pierdut credinþa un nou început, iar pe cei care ºi-au pierdut speranþa, lumineazã-i ca sãºi gãseascã din nou calea. Îþi mulþumesc pentru cã eºti alãturi de mine ºi îmi asculþi rugãciunile.

ADRIANA CALOTÃ, 17 ani, „Adormirea Maicii Domnului“

...nu vreau decât sã te rog ca începând de acum înainte, sã conteze mai mult pentru mine ceea ce este spiritual ºi nu material, aºa cum tu ne-ai învãþat ºi mai ales, cum ne-ai dat exemplu prin venirea Ta în lume, în sãraca iesle din Betleem.

MIRELA NICA, Parohia „Sfântul Francisc de Assisi”

…Este prima datã când îþi scriu o scrisoare de Crãciun, deºi am deja 21 de ani, deci cam 15 ani de când ºtiu sã scriu. Pânã acum obiºnuiam sã-þi fac cãmãºuþa cu fapte bune, dar a devenit din ce în ce mai greu... sã fac fapte bune. Cred cã e îngrijorãtor, cãci simt cã devin „la fel ca ceilalþi”, cã nu mai sunt copil, cã nu mai am sufletul atât de curat ºi m-am hotãrât cã e bine sã-þi scriu. Vreau sã-þi mulþumesc pentru cã simt cã de la Crãciunul trecut sunt mai puternicã, mai tare, mai curajoasã. Mulþumesc! ªi nu mã pot abþine sã nu-þi cer ceva în mod deosebit: Înþelepciune. Am mare nevoie de asta Isuse, ca sã fiu mai sigurã cã fac alegerile cele mai bune în viaþã, pentru viitorul meu pe pãmânt ºi în Ceruri. Am sã-þi scriu ºi Crãciunul viitor sã-þi spun cum a fost anul ãsta. Între timp, abia aºtept sã vii în sufletul meu pe 25.

CRISTINA NICA, 21 ani, „Adormirea Maicii Domnului“ Paginã realizatã de ROXANA ROT ARU ROTARU


Micul Prinþ Am sã-þi spun, copile dragã, povestea unui copil sãrman, pe nume Nicuþã, ce-ºi strãbãtea calea prunciei într-un sat îndepãrtat ºi neºtiut de lume, ivit, ca multe alte aºezãri, pe malul unei ape curgãtoare. Pânã nu demult, satul lui Nicuþã nu cunoºtea lumina electricã dar, de ceva vreme, becurile luarã locul lumânãrilor ºi a lãmpilor cu gaz ºi, odatã cu acestea, intrã in casele oamenilor Mãria Sa televizorul. ªi, pentru a fi în rând cu toatã lumea, pãrinþii lui Nicuþã gãsirã de cuviinþã cã ar fi vremea sã-ºi cumpere ºi ei televizor, chiar dacã pentru aºa o cheltuialã ar fi trebuit sã-ºi împuþineze pâinea de la gurã sau, cum se spune pe la noi, sã strângã ºi mai mult cureaua. Astfel, de la o zi la alta, gura sobei, în jurul cãreia se aduna, searã de searã, familia lui Nicuþã, fu înlocuitã cu o cutie de plastic pe al cãrei ecran de sticlã putea fi vãzut, ca printr-un ochi magic, tot ceea ce se petrecea dincolo de hotarele satului. ªi câte nu aflã Nicuþã de la noul sosit în familia lor!? Televizorul îi povesti cã în lume existã o sumedenie de invenþii, care de care mai nãstruºnice, precum telefoane fãrã fir ºi straºnice maºinãrii chemate computere care pot face magia de a trimite o scrisoare de la un capãt la altul al lumii ºi asta repede, cât ai clipi din ochi, ºi fãrã ostenealã, doar apãsând pe un buton. ªi tot de la cutia magicã auzi Nicuþã de un nou cuvânt: „publicitate” care nu era altceva decât îndemnul stãruitor de a cumpãra nenumãratele soiuri de nãscociri ale minþii omeneºti, de la dulciuri ºi jucãrii pânã la automobile, maºini de gãtit, de spãlat ºi de cãlcat, toate absolut necesare pentru a fi fericiþi, dupã spusele televizorului. ªi, vezi publicitate azi, vezi publicitate mâine, Nicuþã începu a-ºi dori sã aibã ºi el ceea ce, dupã spusele televizorului, ar face ca un copil sã fie fericit. Dar, cum ºtia cã ai lui pãrinþi n-au bani îndeajuns, se gândi cã n-ar fi rãu sã-i cearã lui Moº Crãciun câteva din minunãþiile vãzute pe ecranul televizorului: adicã un telefon mobil, un computer ºi câteva jocuri video. ªi astfel, cu ceva timp înainte de marea sãrbãtoare a Naºterii lui Isus, Nicuþã îi scrise generosului Moº o cerere de daruri urmatã de o aºteptare într-atât de nerãbdãtoare încât se apucã de numãrat nu doar zilele ci ºi orele rãmase pânã la sosirea Crãciunului. Seara mult aºteptatã sosi negreºit dar socotelile

t, a u t is ã i r c T u n cu ANCA MÃRTINAª GIULIMONDI

lui Nicuþã nu se potrivirã deloc cu cele ale Moºului care, în loc de cele cerute, îi aduse o straiþã plinã ochi cu nuci, mere ºi prune uscate. La orice s-ar fi aºteptat Nicuþã însã nu la aºa ceva ºi într-atât fu de mâhnit de cele întâmplate încât, aruncând darul primit în podul casei, luã hotãrârea de a nu mai crede vreodatã în existenþa lui Moº Crãciun. Iarna trecu, dar amãrãciunea lui Nicuþã nu reuºi sã se topeascã precum zãpada, ci continuã sã-l macine cu întrebarea: „De ce altora li se dã ceea ce cer ºi mie nu?” ªi, poate cã întrebarea lui Nicuþã ar fi rãmas ºi pânã astãzi tot fãrã rãspuns dacã nu s-ar fi întâmplat ca, în primãvarã, râul din vecinãtate sã se umfle, inundând în aºa mãsurã satul încât lumea fu nevoitã sã se urce în podurile caselor pentru a-ºi salva vieþile. Aºteptarea retragerii apelor durã zile întregi, dat fiind cã ploaia uitã sã mai închidã robinetul, iar lumea rãbdã de foame ºi de sete, unii ajungând chiar în pragul morþii din pricina lipsei celor de-ale gurii. Cât despre Nicuþã ºi a lui familie, foamea ºi setea nu reuºirã sã-i doboare, dat fiind cã-n podul casei se afla tãgârþa cu nuci, mere ºi prune uscate aduse de Moº Crãciun, daruri care le þinurã de foame ºi de sete pânã în ziua în care se domolirã apele. Abia atunci înþelese bãiatul rostul darului primit ºi-i pãru rãu de jurãmântul de a nu mai crede niciodatã în existenþa lui Moº Crãciun ºi, ruºinându-se, îi ceru iertare în gând, spunându-i cã ceea ce primise fusese de fapt cel mai de folos dar primit vreodatã. Vezi tu, copile dragã, precum Nicuþã s-a supãrat pe Moº Crãciun tot aºa se supãrã uneori oamenii pe Bunul Dumnezeu când se întâmplã sã nu primeascã ceea ce-i cer, fãrã sã le treacã prin minte cã, poate, ceea ce-ºi doresc cu atâta stãruinþã nu le este de fapt de folos ºi cã, ceea ce au cãpãtat, fie chiar ºi o trãistuþã de nuci, poate fi cu mult mai de preþ pentru viaþã decât toate averile lumeºti puse la un loc.

Copiii se întreabã… O sã ne mai sãrbãtorim ziua de naºtere în Rai? Raiul, de fapt, e ca o mare sãrbãtoare care nu se terminã niciodatã. Numai cã atunci nu vom mai sãrbãtori ziua în care ne-am nãscut pe pãmânt, ci faptul cã am ajuns în cer ºi cã-l putem vedea pe Dumnezeu aºa cum este. Biblia ne învaþã cã Dumnezeu a pregãtit acolo o masã pentru noi, cu multe bunãtãþi, ºi cã ne aºteaptã. Verset cheie: „ªi Domnul va pregãti (…) pentru toate popoarele un ospãþ de cãrnuri alese, un ospãþ cu vinuri bune…” (Is 25,6). Versete ajutãtoare: Mt 26,29; Ap 19,9.

(adaptare dupã 205 Questions Children Ask about God)

11


12

Timpul Crãciunului LIANA GEHL

„The Twelve Days of Christmas” ºi timpul Crãciunului conþinutul religios al sãrbãtorii. Într-adevãr, încã din Evul Mediu, cele 12 zile de Crãciun erau un timp de petrecere continuã. Moravurile erau mai relaxate, stãpânii îºi serveau slujitorii, etc. Multe din aceste obiceiuri îºi aveau originea în tradiþii pãgâne, anterioare creºtinismului, cum ar fi saturnaliile romane sau cinstirea unor zei nordici care erau sãrbãtoriþi în preajma solstiþiului de iarnã.

– timpul Crãciunului –

– o interdicþie ciudatã –

„The Twelve Days of Christmas” este titlul unui cunoscut cântecel pentru copii, folosit mai ales ca joc de memorie, ºi nu doar în timpul Crãciunului. El începe cu cuvintele „On the first day of Christmas, my true love gave to me…” (În prima zi de Crãciun, iubitul meu mi-a dãruit…), ºi o þine tot aºa, copiii trebuind sã reproducã exact lista tuturor darurilor fãcute în cele 12 zile. Din cauza textului greu de descifrat, au existat unele pãreri dupã care cântecelul respectiv ar fi de fapt o sintezã codificatã a principalelor învãþãturi creºtine. El ar fi fost scris anume în Anglia, în timpul prigoanei contra catolicilor, prigoanã iniþiatã de Henric al VIII-lea ºi continuatã de urmaºii sãi, sub forme mai mult sau mai puþin severe, pânã în 1829 când Parlamentul britanic a redat libertatea de cult Bisericii catolice prin decizia intitulatã Catholic Emancipation Act. Realitãþile istorice, precum ºi textul însuºi al cântecelului, dezmint însã aceastã pãrere. Deºi nefondatã, opinia are totuºi la bazã un moment istoric real, ºi anume guvernarea puritanã dintre anii 1649 ºi 1660, când celebrarea Crãciunului în Anglia a fost complet interzisã, nu numai pentru catolici, ci ºi pentru anglicani. Între anii amintiþi, legea britanicã a prescris ca 25 decembrie sã fie zi de post, prãvãliile ºi târgurile sã funcþioneze ca în orice altã zi, colindele ºi preparatele tradiþionale au fost interzise. Motivul? Manifestãrile gãlãgioase ºi nu întotdeauna creºtineºti fãceau sã treacã pe planul al doilea – sau nici atât –

Aºa cum îl celebrãm astãzi, timpul Crãciunului este rezultatul unei evoluþii istorice. În primele secole dupã Cristos, acest timp special rezervat nu a existat ca atare. Sãrbãtoarea Crãciunului este de exemplu omisã de Irineu ºi Tertulian din listele lor de sãrbãtori bisericeºti, iar Origene insista cã numai pãcãtoºii îºi celebreazã ziua de naºtere pãmânteascã, pe când sfinþii sãrbãtoresc ziua morþii, adicã naºterea lor pentru cer. Totuºi, sãrbãtoarea naºterii lui Cristos a fost popularã încã de la începuturi, deºi era celebratã la date diferite de la o regiune la alta. Data de 25 decembrie este pentru prima oarã atestatã de Sf. Ciril din Alexandria în predicile sale dintre anii 427 ºi 433, în strânsã legãturã cu sãrbãtoarea mai veche a Epifaniei - celebratã mai peste tot, ca ºi azi, în primele zile din ianuarie. În timp, celebrãrile privind naºterea ºi epifania Mântuitorului s-au stabilizat ºi generalizat la întreaga creºtinãtate, sub forma a ceea ce azi numim „timpul Crãciunului”.

– „cele 12 zile de Crãciun” –

Socotind cu atenþie, cele 12 zile sunt de fapt mai multe, ele începând în Biserica catolicã cu seara din ajunul Crãciunului, pe 24 decembrie, ºi încheindu-se cu Epifania, pe 6 ianuarie. Pe lângã Naºterea Domnului, acest timp cuprinde mai multe sãrbãtori: Sf. ªtefan, primul martir, Sf. evanghelist Ioan („ucenicul pe care îl iubea Isus”); Sfinþii prunci nevinovaþi (uciºi de Irod în furia sa); Sfânta Familie - Isus, Maria ºi Iosif -; solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Nãscãtoare de Dumnezeu, ºi Epifania – ziua în care Isus, prin „cei trei magi din Rãsãrit”, s-a arãtat tuturor popoarelor. Spre deosebire de Occidentul mai secularizat, vechile tradiþii româneºti de Crãciun reflectã cu o mare puritate conþinutul creºtin al acestui timp sfânt (ritualurile necreºtine cum ar Capra sau Pluguºorul fiind rezervate Anului Nou). Atmosfera liniºtitã ºi caldã a celebrãrilor liturgice, inima bunã a oamenilor care se întâlnesc ºi-ºi fac daruri, fãrã a uita de cei necãjiþi, armonia colindelor, ne introduc în acea stare de smerenie ºi interiorizare care ne deschide sufletele astfel încât Mântuitorul sã se poatã naºte în mijlocul nostru. E aceasta o mare bogãþie ºi, cu toate puterile noastre, meritã sã o pãstrãm.


Meditaþii ANA-MARIA BOTNARU

Lumina Întrupãrii

Nu de puþine ori, ºi mai ales în timpul sfânt al Adventului, gândul îmi zboarã la miracolul Întrupãrii, la umilinþa Dumnezeului fãcut om, la darul pe care Creatorul – în bunãtatea ºi milostivirea sa, l-a fãcut creaturii… Câþi dintre semenii noºtri, într-o lume tot mai grãbitã, mai agitatã ºi mai materialistã, au puterea, sau inspiraþia, sau curajul, sã se opreascã o clipã, sã facã liniºte în jur ºi în sine, meditând la cuvântul acesta: „Care pentru noi, oamenii, ºi pentru a noastrã mântuire, s-a coborât din ceruri, s-a întrupat de la Duhul Sfânt din Maria Fecioara ºi s-a fãcut om”? Ne grãbim spre nicãieri, ne lãsãm copleºiþi de griji ºi necazuri sau, dimpotrivã, de certitudini ºi plãceri înºelãtoare… Ne doboarã fie întunericul sãrãciei materiale ºi al umilinþei sociale, fie strãlucirea amãgitoare a luxului, a distracþiei, a nimicului poleit ºi zãngãnitor… De ce ne temem de tãcere, de ce suntem îngroziþi de singurãtate, de ce am înlocuit Biblia cu agenda? Oare nu trecem cu vederea esenþialul? Spunea un filozof român cã pe Dumnezeu ca sã-l poþi primi, trebuie sã te faci mic de tot, altfel nu încape în tine... La fel, nici zgomotul ºi zarva lumii nu te ajutã sã-l primeºti pe Dumnezeu. Ar fi miraculos, ar fi în adevãratul spirit al Crãciunului, sã refuzãm goana dupã cadouri ºi obsesia distracþiei cu orice preþ, înlocuind-o, senini ºi curajoºi, cu meditarea motivelor bucuriei noastre: acel „Fiat!“ al Mariei e pe cale sã se desãvârºeascã, spre mântuirea tuturor. „Luminã din luminã, Dumnezeu adevãrat din Dumnezeu adevãrat...” „A cãrui Împãrãþie nu va avea sfârºit...” Moº Crãciun reprezintã o tradiþie respectabilã ºi aduce multã bucurie copiilor. Dar nu e legitim sã monopolizeze aºteptãrile ºi imaginaþia lor. Este revoltãtoare presupoziþia multora cã bucuria Crãciunului înseamnã masã îmbelºugatã ºi cadouri scumpe. Dar adevãrata bucurie? Peºtera de la Betleem, bucuria tãcutã a Mariei, entuziasmul pãstorilor uluiþi, cântecul ºi lumina îngerilor… Ce a rãmas din toate acestea? În Advent, de Crãciun, sã ne oprim din când în când, sã meditãm la miracolul Întrupãrii ºi la darul mântuirii... Sã vedem, cu ochii credinþei ºi ai iubirii, peºtera inundatã de o luminã nepãmânteascã: lumina stelei care i-a condus pe magi, strãlucirea îngerilor, lumina de pe chipul Mariei ºi lumina din sufletul ei, lumina de pe chipul Pruncului, lumina Duhului Sfânt... Vã daþi seama câtã luminã era acolo? Nici un pictor nu ar puteao povesti... Nici un poet nu ar putea-o cânta... Dar noi o putem vedea. Cu ochii credinþei, speranþei, iubirii. Existã însã un secret: trebuie sã ne facem mici, mici de tot... Filozoful avea dreptate.

M.R. PRAGER

Bucuria ºi... bucuriile Obosiþi ºi prea adesea triºti, mai gãsim puterea, încã o datã, sã facem eforturi pentru a-i bucura pe cei dragi de Crãciun. Adesea auzim: “O datã e Crãciunul!” În fiecare an, cu gând generos, fiecare încearcã, dupã puteri, sã dãruiascã câte ceva. Mai sãraci sau mai (destul de) bogaþi, cãutãm cu toþii acelaºi lucru: bucuria. Fie ºi una de câteva zile, procuratã la preþ redus sau super-ofertã, ori dobânditã la preþuri mai mari din magazine în care nu intrã oricine. Asta e tot? Dezolantã priveliºte a bucuriei! Neputincioºi sã vedem ºi sã auzim mai mult decât pot ochii ºi urechile noastre sã vadã ºi sã audã, rãmânem orbi ºi surzi la vestea minunatã: “... vi S-a nãscut Mântuitor, care este Cristos, Domnul” (Lc 2,11). Acesta e izvorul bucuriei celei adevãrate care este datã tuturor, pãstori ºi magi, în aceeaºi mãsurã: adicã fãrã de mãsurã! Dumnezeu s-a fãcut om pentru a se întâlni cu noi: în oboselile noastre de fiecare zi, în preocupãrile noastre mãrunte ºi banale, în rãutãþile ºi meschinãriile noastre zilnice. El a venit sã se întâlneascã cu noi, însã noi eram atât de “prinºi” în a cãuta bucurii pentru noi ºi ceilalþi! Când zilele de sãrbãtoare s-au sfârºit, ne-am întors la preocupãrile noastre, la fel de obosiþi ºi triºti, spunând: “A trecut ºi Crãciunul ãsta!” De ce nu îndrãznim sã facem din acest Crãciun un alt fel de Crãciun? Sã avem curajul mãcar pentru un moment sã facem liniºte ºi sã auzim: “... vi S-a nãscut Mântuitor, care este Cristos, Domnul.” (Lc 2, 11). Sã primim aceastã veste ca pe cel mai de preþ dar! Numai acesta ne va da adâncã, adevãratã ºi permanentã bucurie, din care vom putea dãrui ºi noi: oricui, oricât ºi oricând.

13


14

Timpul Crãciunului

„Si totusi e ziua Mea... pe 25!!!!!” Asa cum ºtii, ne apropiem încã o datã de data ZILEI MELE DE NASTERE. În fiecare an petrecem în onoarea mea ºi cred cã anul acesta va fi la fel. În aceste zile, lumea face multe cumpãrãturi, sunt anunþuri la radio ºi la televiziune, ºi nu vorbim decât de asta. Nu mai lipseºte nimic decât ca aceastã zi sã soseascã. E foarte agreabil sã ºtiu cã mãcar o zi pe an, câteva persoane se gândesc un pic la mine. Aºa cum ºtii, cu foarte mulþi ani în urmã am început sã sãrbãtorim ZIUA MEA DE NASTERE. La început, oamenii pãreau cã înþeleg ºi sunt recunoscãtori pentru ce-am fãcut pentru ei. Dar acum, se pare cã nimeni nu mai ºtie ce sãrbãtoresc. Se reunesc ºi se distreazã mult dar fãrã sã ºtie cu ce scop. Îmi aduc aminte cã anul trecut, au fãcut o mare petrecere în onoarea mea. Erau o grãmadã de preparate delicioase pe masã, totul era frumos decorat ºi erau foarte multe cadouri. Dar ºtii ce? Nici mãcar nu m-au invitat! Eram eroul zilei ºi nici

mãcar nu mi-au trimis o invitaþie. În propria mea zi de naºtere, mi-au inchis uºa în faþã! Eu... care mi-aº fi dorit atât de mult sã împãrtãºesc cu ei aceastã masã. Dar nu m-a surprins foarte tare pentru cã de câþiva ani toþi îmi închid uºile în faþã. Deºi nu am fost deloc invitat... am avut ideea sã intru, fãrã sã fac vreun zgomot ºi m-am pus ºi eu într-un colþ ºi am rãmas acolo sã asist. Erau toþi acolo, bând, râzând ºi pupându-se între ei. Se amuzau foarte frumos dar momentul cel mai dezamãgitor a fost când grãsunul a sosit, înveºmântat în roºu, cu barba lui albã ºi þipând Ho, Ho, Ho! Avea un aer de parcã ar fi bãut mai mult decât ceilalþi pentru cã se lãsa cãzând greoi într-un fotoliu ºi toþi þipau: “Moº Crãciun... Moº Crãciun!” ca ºi cum petrecerea era în onoarea lui. La miezul nopþii toþi s-au pupat între ei. Eu, am intins mâinile, sperând cã cineva o sã mã pupe ºi pe mine dar ºtii ce? Nimeni nu m-a pupat!!! Au început sã împartã cadourile. M-am apropiat ca sã vãd dacã nu era ºi unul pentru mine din întâmplare. Dar nu era nimic!! Nici nu poþi sa-þi imaginezi cum mã simþeam în acele momente! În cele din urmã am ieºit afarã ºi am plecat închizând uºa dupã mine. ªi de atunci, în fiecare an, e din ce în ce mai rãu. Oamenii îºi aduc aminte cã trebuie sã facã un Ajun de Crãciun, sã cumpere cadouri dar nimeni nu-ºi aduce aminte de mine. Mi-aº dori atât de mult ca anul acestea, de Crãciun, sã îmi permiþi sã intru în viaþa ta ºi sã-þi aduci aminte cã acum 2006 ani am venit în aceastã lume ca sã-mi dau viaþa pentru tine pe cruce ºi astfel sã te salvez. Ei bine, eu anul acesta am decis sã-mi fac petrecerea mea personalã ºi voi invita câþiva prieteni. Dacã vrei sã asiºti ºi tu la petrecerea mea, nu ai decât sã rãspunzi la invitaþia mea ºi iþi voi rezerva un loc. Nu-þi uita prietenii ºi familia cã-þi vor fi recunoscãtori cã le-ai rezervat ºi lor un loc. Pregãteºte-te, ca atunci...... Când vei fi gata..... În ziua când te vei gândi mai puþin..... Am sã dau marea mea petrecere.”

Cules ºi tradus din limba francezã de M. GHELNER

Vã mulþumim!

Sfârºitul anului este momentul bilanþului ºi al aducerilor de mulþumire. Subscriem acestei tradiþii ºi aducem mulþumirile noastre tuturor celor care au fost alãturi de ANGELUS COMMUNICATIONS - Centrul de Comunicaþii Sociale al Arhidiecezei de Bucureºti ºi au susþinut, moral sau financiar, acþiunile media din acest an. Mulþumim preoþilor ºi credincioºilor din parohiile noastre care ne-au susþinut prin colecta organizatã cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaþiilor Sociale. Mulþumim pãrintelui Petru Dâm pentru sponsorizarea oferitã Centrului nostru cu ocazia Crãciunului. O mulþumire deosebitã se îndreaptã cãtre Conferinþa Episcopilor Americani ºi cãtre parohia Jesus the Divine Word din Huntingtown, SUA pentru susþinerea financiarã oferitã pentru achiziþionarea unor materiale necesare bunei funcþionãri a Centrului de Comunicaþii Sociale al Arhidiecezei de Bucureºti. Mulþumim d-lui Cãlin Piescu pentru aparatura oferitã. De asemenea, se cuvine sã mulþumim colaboratorilor ocazionali ºi permanenþi, ºi voluntarilor, care ne-au sprijinit cu timpul, priceperea ºi condeiul lor. Dumnezeu sã-i binecuvânteze ºi sã rãsplãteascã generozitatea tuturor celor care ne-au fost alãturi!


ªtiri

„Preasfântul Sacrament este centrul calitativ al universului ºi al istoriei”

a spus Sfântul Pãrinte pe 15 decembrie, vorbind despre Crãciun studenþilor ºi profesorilor de la Universitãþile din Roma. La încheierea Liturghiei ca pregãtire pentru Naºterea Domnului, Papa a amintit celor prezenþi cã sãrbãtoarea Crãciunului „este sãrbãtoarea darurilor”: „Este important, însã, sã nu se uite darul principal faþã de care celelate daruri nu sunt decât un simbol: Crãciunul este ziua în care Dumnezeu s-a dãruit pe sine însuºi umanitãþii iar acest dar al sãu se desãvârºeºte - putem spune în Euharistie”. ªi Cardinalul Camillo Ruini, Vicar General al Papei pentru dieceza de Roma ºi Rectorul universitãþii Tor Vegata a subliniat în predica sa importanþa Crãciunului: „Crãciunul, deci, este uniunea, aproape logodna dintre raþiunea umanã ºi revelaþia lui Dumnezeu. Acel Dumnezeu care, în mod liber, gratuit, iese din mãreþia sa pentru a veni în întâmpinarea micului om”. În aceastã atmosferã s-a vorbit ºi despre importanþa universitãþii în formarea conºtiinþelor, iar vorbitorii au amintit faptul cã Biserica a privit întotdeauna cu mare interes la lumea universitarã. Institutele de învãþãmânt superior sunt, de fapt, nu numai ºcoli în care se învaþã cele mai variate discipline, dar ºi ºcoli de valori. Universitãþile sunt locuri de cãutare a lui Dumnezeu, cum a afirmat o studentã de la universitatea romanã Tor Vergata, care a citit un mesaj în numele celorlalþi colegi: „În ele suntem ajutaþi sã înfruntãm osteneala studiului ºi a cercetãrii, ca un drum spiritual, pentru a maturiza o sintezã personalã între credinþã, raþiune ºi viaþã”.

Cu 5 euro poþi aprinde o stea de Crãciun

Fundaþia „Bunul Samaritean” care ajutã bolnavii de SIDA a lansat apelul de Crãciun cu sloganul “5 euro ºi veþi aprinde o stea de Crãciun”. Cardinalul Javier Lozano Barragán, preºedintele Consiliului Pontifical pentru Pastoraþia Serviciilor de Sãnãtate, care supervizeazã activitatea fundaþiei, a afirmat cã aceastã donaþie se aseamãnã cu punerea unei decoraþii într-un brad de Crãciun, doar cã ea poate schimba viaþa unui om. Prelatul a explicat cã fundaþia are nevoie de 220 dolari pe an, pentru pacient, iar 5 euro este doar un început. Aceastã fundaþie a fost înfiinþatã de Papa Ioan Paul al IIlea ºi confirmatã de Papa Benedict al XVI-lea chiar din primele zile ale pontificatului sãu. Obiectivul fundaþiei este ajutorarea bolnavilor sãraci afectaþi de SIDA. Consiliul Pontifical a anunþat cã fundaþia a alocat deja acestui obiectiv suma de 350.000 de dolari. Donaþiile primite au fost trimise “instituþiilor catolice care asistã pacienþii SIDA, în special din Africa, Asia ºi din unele þãri latinoamericane”. Fondurile au fost folosite exclusiv pentru “procurarea medicamentelor antiretrovirale”.

Vizitã istoricã - Arhiepiscopul Atenei ºi al întregii Grecii la V atican Vatican

Pentru prima datã de la marea schismã din 1054, arhiepiscopul Atenei ºi al întregii Grecii a vizitat Biserica Romei ºi pe Suveranul Pontif, în perioada 13-16 decembrie. Benedict al XVI-lea l-a primit pe arhiepiscopul Hristodoulos la Vatican cu “fraternitate cãlduroasã ºi cu onoarea cuvenitã rangului sãu de primat al Bisericii ortodoxe a Greciei”. Arhiepiscopul Hristodoulos îl primise pe Papa Ioan Paul al II-lea în Grecia, la 4 aprilie 2001, în cursul pelerinajului jubiliar fãcut de Pontif pe urmele sfântului Paul. Atunci, în areopagul din Atena a fost semnatã o Declaraþie comunã între Sfântul Pãrinte, episcopul Romei ºi Preafericirea Sa, arhiepiscopul Atenei ºi al întregii Grecii, într-o atmosferã de mare emoþie pentru perspectivele ecumenice. În a doua zi a vizitei la Vatican, a avut loc întâlnirea istoricã cu Papa Benedict al XVI-lea ºi semnarea unei Declaraþii comune în care s-a subliniat necesitatea perseverãrii pe drumul dialogului teologic constructiv pentru restabilirea unei depline unitãþi a creºtinilor. În dupã-amiaza aceleaºi zile, arhiepiscopul Hirstodoulos a participat la o celebrare solemnã în bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor pentru consemnarea a douã inele din preþiosul lanþ, pãstrat acolo, cu care sfântul Paul a fost þinut prizonier. Darul fusese pregãtit din voinþa lui Ioan Paul al II-lea pentru vizita din 2004 a Primatului grec ortodox la Roma, vizitã care nu a mai avut loc. Programul ºederii la Roma a Arhiepiscopului Hristodulos a cuprins diferite întâlniri ºi etape în locuri religioase ale oraºului, între care biserica Sfântul Mare Mucenic Teodor, oferitã pentru uz liturgic comunitãþii grece ortodoxe din Roma, ºi mormântul sfântului Chiril din bazilica Sfântul Clement. Arhiepiscopul Hristodoulos a vizitat Universitatea Pontifcalã Lateranã unde senatul academic, prin rectorul universitãþii, Monseniorul Rino Fisichella, i-a conferit titlul Honoris causa de doctor în Drept canonic ºi civil.

15


16

Magisteriu

Din alocuþiunile Papei Benedict al XVI-lea Solemnitatea Neprihãnitei Zãmisliri la Angelus

„Dragi fraþi ºi surori, celebrãm astãzi una dintre sãrbãtorile cele mai frumoase ºi populare ale Fericitei Fecioare Maria: Neprihãnita Zãmislire. Maria nu numai cã nu a sãvârºit vreun pãcat, dar a fost feritã pânã ºi de acea comunã moºtenire a neamului omenesc care este pãcatul strãmoºesc. ªi aceasta datoritã misiunii la care dintotdeauna Dumnezeu a destinat-o: sã fie Mama Rãscumpãrãtorului. Toate acestea sunt cuprinse în adevãrul de credinþã al „Neprihãnitei Zãmisliri”. Temeiul biblic al acestei dogme se gãseºte în cuvintele pe care îngerul le-a adresat tinerei din Nazaret: „Bucurã-te, cea plinã de har, Domnul este cu tine” (Lc 1,28). „Plinã de har” - în originalul grec kecharitoméne - este numele cel mai frumos al Mariei, nume pe care i l-a dat însuºi Dumnezeu pentru a arãta cã ea este dintotdeauna ºi pentru totdeauna iubitã, aleasã, preferatã pentru a primi darul cel mai preþios, pe Isus, „iubirea întrupatã a lui Dumnezeu” (Enc. Deus caritas est, 12). Ne putem întreba: pentru ce, dintre atâtea femei, Dumnezeu a ales-o tocmai pe Maria din Nazaret? Rãspunsul este ascuns în misterul de nepãtruns al voinþei divine. Totuºi existã o raþiune pe care Evanghelia o pune în evidenþã: umilinþa, smerenia ei. Subliniazã aceasta Dante Alighieri în ultimul Cânt al Paradisului: „Fecioarã Mamã, fiicã a Fiului tãu, / umilã ºi mai mãreaþã decât orice fãpturã, / termen fix al sfatului veºnic” (Par. XXXIII, 1-3). Fecioara însãºi în Magnificat, cântarea sa de laudã, spune acest lucru: „Sufletul meu îl preamãreºte pe Domnul... pentru cã a privit la smerenia slujitoarei sale” (Lc 1,46.48). Da, Dumnezeu a fost atras de umilinþa Mariei, care a aflat har în ochii sãi (cf. Lc 1,30). A devenit astfel Mama lui Dumnezeu, imagine ºi model al Bisericii, aleasã între popoare pentru a primi binecuvântarea Domnului ºi a o rãspândi peste întreaga familie umanã. Aceastã „binecuvântare” nu este alta decât Isus Cristos. El este Izvorul harului de care Maria a fost copleºitã încã din prima clipã a existenþei sale. L-a primit cu credinþã pe Isus ºi cu iubire l-a dãruit lumii. Aceasta este ºi chemarea noastrã ºi misiunea noastrã, vocaþia ºi misiunea Bisericii: a-l primi pe Cristos în viaþa noastrã ºi a-l dãrui lumii, „pentru ca lumea sã se mântuiascã prin el” (In 3,17). Dragi fraþi ºi surori, sãrbãtoarea de astãzi a Neprihãnitei lumineazã ca un far timpul Adventului, care este timp de vigilentã ºi încrezãtoare aºteptare a Mântuitorului. În timp ce înaintãm în întâmpinarea lui Dumnezeu care vine, sã privim la Maria care „strãluceºte ca semn de speranþã sigurã ºi de mângâiere pentru poporul peregrin al lui Dumnezeu” (Lumen gentium, 68).

Turcia, o experienþã spiritualã ºi pastoralã de neuitat

Discursul Papei Benedict al XVI-lea adresat credincioºii adunaþi în Piaþa San Pietro în prima duminicã din Advent (fragment): “Doresc sã mulþumesc Domnului încã o datã, împreunã cu voi, pentru cãlãtoria apostolicã pe care am fãcut-o zilele trecute în Turcia: în ea m-am simþit însoþit ºi susþinut de rugãciunea întregii comunitãþi creºtine. Tuturor, mulþumirea mea cordialã! Simt acum nevoia sã reînnoiesc recunoºtinþa mea faþã de toþi cei care au organizat

cãlãtoria ºi au contribuit în diferite moduri la desfãºurarea ei paºnicã ºi fructuoasã. Un gând special adresez autoritãþilor Turciei ºi poporului turc prieten care mi-a rezervat o primire demnã de tradiþionalul sãu spirit de ospitalitate. Doresc, mai presus de toate, sã amintesc cu recunoscãtoare afecþiune scumpa comunitate catolicã care trãieºte pe pãmânt turcesc. Mã gândesc la ea în timp ce, cu duminica de astãzi, intrãm în timpul Adventului. Am putut sã îi vãd ºi sã celebrez Sfânta Liturghie împreunã cu aceºti fraþi ºi surori ai noºtri care se gãsesc în condiþii adesea nu uºoare. Este, într-adevãr, o micã turmã, feluritã, plinã de entuziasm ºi de credinþã, care, am putea spune, trãieºte constant într-o manierã intensã experienþa Adventului susþinutã de speranþã. În Advent, liturgia ne repetã adesea ºi ne asigurã, ca ºi cum pentru a învinge neîncrederea noastrã naturalã, cã Dumnezeu “vine”: vine sã stea cu noi, în orice situaþie a noastrã; vine sã locuiascã în mijlocul nostru, sã trãiascã cu noi ºi în noi; vine sã acopere distanþele ce ne despart ºi ne separã; vine sã ne reconcilieze cu El ºi între noi. Vine în istoria omenirii sã batã la uºa fiecãrui om de bunãvoinþã, pentru a aduce indivizilor, familiilor ºi popoarelor darul fraternitãþii, al concordiei ºi al pãcii. De aceea, Adventul este în gradul cel mai înalt timpul speranþei în care cei care cred în Cristos sunt invitaþi sã rãmânã în aºteptare atentã ºi lucrãtoare, alimentatã de rugãciune ºi de angajare prin fapte de caritate. Fie ca apropierea Naºterii lui Cristos sã poatã umple inimile tuturor creºtinilor de bucurie, de seninãtate ºi de pace!...”

Noul apel al Pontifului la pace în Orientul Mijlociu fãcut înainte de recitarea rugãciunii Îngerul Domnului duminicã, 10 decembrie

„Urmãresc cu vie preocupare ceea ce se întâmplã în Orientul Mijlociu”. „Licãririle de rezolvare a crizelor care frãmântã regiunea sunt alternate de tensiuni ºi dificultãþi ce trezesc temeri de noi violenþe”, a subliniat Papa, spunând cã „Libanul trebuie menþionat în mod special. Acolo, astãzi ca ºi ieri, sunt chemaþi sã trãiascã împreunã oameni diferiþi în plan cultural ºi religios pentru a construi o naþiune de dialog ºi de convieþuire ºi pentru a concura la binele comun” (Exortaþia Ap. post-sinodalã, O nouã speranþã pentru Liban, n. 119). Benedict al XVI-lea a spus cã împãrtãºeºte puternicele îngrijorãri exprimate de Beatitudinea Sa, cardinalul Nasrallah Boutros Sfeir ºi de episcopii maroniþi. Împreunã cu ei, Papa a cerut „libanezilor ºi responsabililor lor politici sã aibã la inimã exclusiv binele þãrii ºi armonia dintre comunitãþile ei, inspirând angajarea lor la acea unitate care constituie responsabilitatea tuturor ºi a fiecãruia ºi necesitã eforturi pline de rãbdare ºi perseverenþã însoþite de dialog încrezãtor ºi permanent (…) „Formulez auspicii ca ºi Comunitatea internaþionalã sã ajute la a identifica soluþiile urgente, paºnice ºi echitabile, necesare pentru Liban ºi pentru întregul Orient Mijlociu, în timp ce invit pe toþi la rugãciune în acest moment dificil”.


Lc 2,16


132006