__MAIN_TEXT__

Page 1


PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Educația catolică, astăzi ÎPS Dr. Ioan ROBU Biserica încearcă prin instituțiile sale educaționale să formeze omul și creștinul. De aceea școlile care aparțin Bisericii sunt chemate să-și păstreze identitatea catolică și să lucreze în relație și în comuniune cu comunitatea eclezială de la care primesc misiunea de a transmite concepția creștină despre viață și lume. Programele din școlile catolice trebuie să urmărească maturizarea tuturor dimensiunilor persoanei unui elev. În societatea de azi, în care domină tehnica și birocrația, Biserica trebuie să salveze aspectul umanist al culturii; în societățile în care democrația se diluează, să salvgardeze cultura civico-politică a drepturilor umane; în cultura secularizată, să salveze aspectul etico-religios inspirat de credință. Proiectul catolic al educației nu comportă excluderea din școlile catolice a elevilor care mărturisesc alte credințe religioase sau sunt agnostici, atei, sau chiar imaturi în credința catolică. Printre finalitățile școlii catolice se află și promovarea unui dialog constructiv între membri aparținând unor culturi, tradiții și religii diferite, depășind condiția de toleranță statică. Această finalitate este foarte actuală în cultura multiculturalismului din zilele noastre. Papa Benedict al XVI-lea i-a invitat pe profesorii și elevii din școlile catolice să îndepărteze din mijlocul lor ceea ce dăunează sau pune piedici promovării binelui comun. Papa este convins că, de fapt, criza educației catolice din zilele noastre nu este în primul rând legislativă, organizațională, financiară, ci culturală și spirituală. În sensul acesta trebuie propuse programe educaționale care să țină cont de legile morale, mai întâi, și apoi de cele juridice, să se inspire din etica responsabilității, a autonomiei, a libertății, având drept țintă dezvoltarea integrală a persoanei și, implicit, a societății.

Provocări ale educației în școlile românești

Situația gravă a învățământului românesc a fost prezentată într-un raport din 2008 al Organizației Mondiale a Sănătății, raport ce a cuprins 37 de țări. Potrivit documentului, România se află pe unul din primele locuri la capitolul privind violența în școli. Foarte mulți profesori raportează acte de huliganism la orele lor, având nevoie de protecție pentru securitatea lor și a elevilor. Până astăzi nu s-au înregistrat schimbări în privința violenței în școli. În cadrul dezbaterilor publice pe tema codului educației în România nu s-a pus accentul pe cauza acestui fenomen și pe posibilitățile pe care le avem pentru a-l contracara.

În această chestiune sunt foarte importante profesionalismul, virtuțile civice, calitățile umane și morale ale profesorului, dar și autoritatea ce i se conferă de politicile publice prin remunerație adecvată și posibilități de perfecționare permanentă. Educația poate să îmbunătățească ființa umană cu condiția ca profesorul să se bucure de autoritate în fața elevilor săi. Totuși, în contextul cultural actual dominat de relativism, autoritatea este pusă în discuție. La relativism se poate adăuga pericolul fixării în progresism sau în conservatorism, ori în autoritarism sau, dimpotrivă, în permisivism. Se așteaptă mult de la participarea părinților la procesul de educație a copilului în școală. Astfel, părinții ar trebui să intervină în privința selectării textelor fundamentale sau a manualelor după care învață elevii. De asemenea, ar putea să fie mai atenți în privința utilizării internetului.

Școala catolică în societate

Școala catolică ocupă un loc foarte important în misiunea Bisericii de a-l vesti pe Cristos și Evanghelia sa în lumea de azi. De aceea, cunoașterea lui Cristos trebuie să fie în centrul tuturor eforturilor unei școli creștine. Dezvoltarea integrală a persoanei și a societății, progresul cultural și spiritual sunt bine întemeiate dacă sunt centrate pe valorile evanghelice. Școala catolică trebuie să găsească posibilități de colaborare cu părinții în educația și formarea copiilor. Școala catolică în lume nu este o realitate uniformă, însă trebuie să înfrunte mai multe provocări comune. Prima dintre ele este pluralismul etnic, cultural, religios și social, la care se încearcă a se răspunde prin cultivarea sentimentului de unitate. A doua este garantarea libertății; răspunsul ar fi să-i învățăm pe elevi să-și asume sensul adevăratei libertăți. A treia este raportarea la adevăr; aici ar trebui propuse modalități de asumare a adevărului integral la nivel personal sau comunitar. A patra este lecția solidarității, valoarea sacrificiului personal, imitarea jertfei lui Cristos pentru alții, ca aspect important pentru a intra în lumea virtuților morale. În sfârșit, școala catolică trebuie să rămână centrată pe valoarea fundamentală a persoanei umane, oferind exemple concrete de colaborare cu toți oamenii de bunăvoință în salvarea și promovarea binelui integral al ființei umane. (din volumul Educația pentru religie și pentru cultura diversității, Erc Press, coord. Miorița GOT) septembrie 2011 Actualitatea Creştină 1


ACTUALITATE

Colegiul „Sfântul Iosifˮ, o şcoală între şcoli Sr. Rodica-Elena MIRON

S-a terminat vara, s-au terminat examenele, s-a terminat şi vacanţa mare. Deşi timpul presează, cu un nou început, fără a-ţi da răgaz să te uiţi înapoi, un scurt bilanţ este necesar, căci roadele se măsoară punându-le pe cântar. Pentru noi, cei care formăm marea familie a Colegiului Romano-Catolic „Sfântul Iosifˮ, vara aceasta, ca şi altele care s-au scurs până acum, a fost o vară împovărată cu multe examene, interviuri şi testări, susţinute la fiecare ciclu de învăţământ: interviu cu părinţii pentru înscrierea la clasele I, evaluarea naţională pentru absolvenţii claselor a VIII-a, examenul de admitere în liceu pentru profilul teologic, testarea elevilor pentru clasa a V-a cu predare intensivă a limbii engleze, examenul de bacalaureat, examenul de absolvire a învăţământului postliceal sanitar şi, în sfârşit, la doar câteva zile înainte de începerea noului an şcolar, examenul de admitere în învăţământul postliceal sanitar. Mă voi opri acum doar asupra examenelor finale, de sfârşit de ciclu, care arată rezultatele muncii elevilor şi a profesorilor de mai mulţi ani. În anul şcolar 2010-2011 au existat trei clase a VIII-a. Mediile de admitere în liceu pentru cei 63 de absolvenţi s-au situat între 10 şi 5.87, iar media generală de absolvire la nivelul şcolii noastre a fost 8,27. Din totalul absolvenţilor, 35 au optat în continuare pentru Colegiul Sfântul Iosif, fie pentru clasa de matematică informatică (19 elevi), fie pentru clasa cu profil teologic (16 elevi). La bacalaureat, rezultatele obţinute de liceul nostru au fost cu mult mai bune, în contextul în care la nivel naţional examenul de bacalaureat în ultimii ani indică cifre îngrijorătoare. Acelaşi lucru se vede şi la nivelul Bucureştiului, unde promovabilitatea în acest an a fost de 53% pentru ambele sesiuni (informaţia a fost preluată de pe site-ul Ministerului Educaţiei). Anul trecut absolvenţii Colegiului Sfântul Iosif au susţinut examenul de bacalaureat la Colegiul Naţional Gh. Sincai, iar promovabilitatea a fost de 100%. Anul acesta examenul a fost susţinut la Seminarul Ortodox, împreună cu absolvenţii altor cinci licee teologice din Bucureşti şi din judeţul Ilfov. Promovabibitatea la nivelul centrului de examen a fost de 80%, iar pentru Colegiul Sf Iosif aceasta a fost de 97,2%, în sesiunea din vară - adică un singur absolvent a pierdut examenul de bacalaureat cu media 5,97. La examenul de absolvire a învaţământului postliceal sanitar, care a avut loc la Școala Postliceală Fundeni, media de absolvire a fost de 9.29 (din cei 37 de absolvenţi, doar doi au avut media sub 8.00). Aceste rezultate ilustrează pe deplin seriozitatea şi dăruirea cu care se munceşte, dar arată şi ceva în plus: că iubirea umană şi harul divin lucrează împreună şi aduc roade în timp. După cum se poate observa, deşi media la admiterea în liceu este uneori modestă (mai ales pentru 2 Actualitatea Creştină septembrie 2011

clasele cu profil teologic, unde an de an cifra de şcolarizare se realizează cu greutate din cauza reticenţei românilor pentru termenul teologic), rezultatele de la examenul de bacalaureat şi de la sfârşitul învăţământului postliceal sunt totdeauna îmbucurătoare (de multe ori chiar spectaculoase), nu doar sub aspectul cifrelor şi al achiziţiilor intelectuale, ci şi din punct de vedere comportamental şi spiritual - aspecte care uneori sunt vizibile imediat, pe parcursul anilor de şcoală, alteori sunt vizibile în timp, pe parcursul vieţii. Cu fiecare dintre elevii noştri are loc o adevărată metamorfoză până la sfârşitul şederii lor în această şcoală. Orele de religie şi activităţile diverse cu caracter spiritual, exemplul bun şi spiritul de dăruire al celor care lucrează aici, într-un cuvânt, ambientul şcolii de la umbra Bisericii, îi transformă încetul cu încetul pe aceşti copii care ne-au fost încredinţaţi, făcând să transpară pe chipul lor valorile creştine. Uneori această transformare este mult mai lentă. Au existat în decursul timpului tineri refractari faţă de valorile cultivate în acest liceu, dar care, peste ani, devenind maturi, s-au reîntors aici pentru a ne mulţumi sau, şi mai mult, pentru a-şi înscrie în clasa I proprii copii - convinşi fiind de această dată că pentru copiii lor nu poate exista o altă şcoală mai bună decât „Sfântul Iosifˮ. Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosifˮ este o şcoală altfel decât celelalte prin faptul că ea aparţine Bisericii. Nu este o şcoală elitistă, aşa cum greşit se spune uneori - pentru copiii de o anumită categorie: există aici copii cu grave probleme sociale, proveniţi din medii defavorizate sau cu dizabilităţi; există şi mulţi copii de alte confesiuni decât cea catolică. Toţi însă au aceleaşi drepturi: de a fi iubiţi şi respectaţi, au aceleaşi obligaţii: de a asculta şi de a respecta tot ceea ce li se cere. Anul şcolar 2011-2012 reprezintă pentru Colegiul Sântul Iosif un an deosebit, căci este al 20-lea an de existenţă, după reînnodarea istoriei, în 1992. Cu 20 de ani în urmă, arhiepiscopul Ioan Robu deschidea porţile acestui liceu cu 18 elevi şi cu o singură sală de clasă, retrocedată cu greu din fosta clădire a liceului catolic, ce fusese închis în timpul comunismului. Astăzi această şcoală a ajuns la aproape 900 de elevi, repartizaţi în 36 de clase, de nivel primar, gimnazial, liceal şi postliceal, ce învaţă în două clădiri frumoase, dăruite de Biserică. Deşi pornim la începutul acestui an cu multe ezitări şi cu multe semne de întrebare din cauza vidului legislativ în care ne aflăm (nu au fost publicate încă metodologiile care să clarifice noua Lege a Educaţiei, nu a depăşit stadiul de proiect nici Regulamentul învăţământului preuniversitar etc.), îl rugăm pe Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne dăruiască din belşug lumina Duhului Sfânt, pentru ca toţi, elevi, profesori şi personal auxiliar, să aducem laudă Domnului prin munca noastră de fiecare zi.


Dacă pentru marea parte a elevilor din România clo- nel a dorit să le transmită tuturor celor din Catedrală, elevi, poţelul a sunat pentru adunarea în şcoli, pentru elevii care profesori, părinţi, bunici. „Astăzi, iubiţi fraţi şi surori, iată, învaţă în şcoli catolice clopoţelul se transformă în clopotele împreună celebrăm această Sfântă Liturghie în această bisericilor, care cheamă la rugăciune în sfintele lăcaşuri măreaţă Catedrală, Catedrala „Sfântul Iosif” la începutul pentru noul an şcolar. Ca în fiecare an, elevii şi profesorii unui nou an şcolar. […] Şi o faceţi cu siguranţă astăzi, la Colegiului Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Bucureşti început de an şcolar, cu acest gând de a cere în rugăciune au început acest nou an şcolar prin participarea la Sfânta Li- ajutorul lui Dumnezeu pentru acest nou drum pe care îl veţi turghie în Catedrala „Sf. Iosif”. Ceea ce a fost mai deosebit străbate, de formare intelectuală, dar şi creştină”. pentru ei în ziua de 12 septembrie 2011 a fost aniversarea Apoi s-a adresat părinţilor, spunându-le să nu uite că a 20 de ani de când această şcoală catolică şi-a redeschis cei pe care îi însoţesc, copiii lor, „învaţă într-o şcoală care activitatea, întreruptă fiind în timpul anilor comunismului, este sub patronajul Bisericii Catolice”, „o şcoală care, pe un eveniment important pentru toţi cei din Colegiul „Sfân- lângă formarea intelectuală, se preocupă cu efort zilnic şi tul Iosif”, atât pentru cei de pe băncile şcolii, cât şi pentru pentru formarea spirituală, creştină a elevilor”, iar datoria cei din faţa catedrelor. Tonul solemn a fost dat de prezenţa lor, a părinţilor, este de a se preocupa nu numai de creşterea PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, care a biologică a copiilor, ci și de creșterea lor spirituală. prezidat Sfânta Jertfă, în Cu această ocazie, a cadrul căreia s-a implospus Preasfinţitul, „vreau rat binecuvântarea lui să mulţumesc profesoriDumnezeu pentru toţi lor pentru munca, pentru cei care încep un nou an efortul lor. Ştiu că depun şcolar, cât şi pentru cei un efort extraordinar Pr. Vincențiu BALINT care, boboci fiind, păşesc pentru că fac această în primul lor an de şcoală. La altar, Preasfinţitul a fost «meserie», să-i zicem, nu ca pe o meserie, ci ca pe o slujire însoţit de părinţii profesori care predau în această şcoală în Biserică”. „Aveţi încredere şi dumneavoastră în profecatolică, în frunte cu Pr. dr. Ioan Riba, directorul spiritual al sori aşa cum noi avem încredere în ei şi îi respectăm”, a Colegiului, şi cu Pr. dr. Isidor Mărtincă, decanul Facultăţii fost îndemnul Episcopului. de Teologie Romano-Catolică din Bucureşti. Preasfinţitul a subliniat rezultatele foarte bune de la Elevilor, profesorilor, părinţilor precum şi tuturor celor examenul de Bacalaureat obţinute de elevii Colegiului anul care au umplut lăcaşul sfânt le-a fost adresat cuvântul acesta. Acest lucru „înseamnă că, iată, calitatea învăţămânde învăţătură al PS Cornel Damian de la omilie. M-am tului în această şcoală catolică este foarte bună”. bucurat să aud, a ţinut să noteze Episcopul, că la începutul PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti: Sfântei Liturghii v-aţi rugat pentru toţi: pentru părinţi, fraţi „Pentru aceasta noi ne bucurăm, iar bucuria noastră astăzi şi bunici, dar şi pentru elevii aflaţi în dificultate. „Iată, aţi o manifestăm prin rugăciune, o rugăciune de mulţumire lui făcut voi un fel de rugăciune universală”, urmând, poate Dumnezeu, o rugăciune prin care vrem să cerem binecufără să vă gândiţi, îndemnul Sfântului Paul către Timotei: vântarea lui Dumnezeu în continuare pentru părinţii profe„Preaiubitule, tu îndeamnă înainte de toate să se înalţe sori, pentru profesorii laici şi pentru învăţători, învăţătoare, rugăciuni de cerere şi de mijlocire pentru toţi oamenii” educatoare, dar în primul rând pentru voi, dragi elevi. (1Tim 2,1). Deschideţi-vă sufletul în faţa ştiinţei şi nu uitaţi că DumImportanţa rugăciunii pentru viaţa creştină şi ceea ce nezeu este izvorul ştiinţei, pentru că el este Înţelepciunea, contează în relaţia noastră cu Dumnezeu este, mai presus Înţelepciunea veşnică. Deschideţi-vă sufletul şi dumneade toate, credinţa: acestea sunt învăţăturile pe care PS Cor- voastră, părinţilor, şi însoţiţi-i ca adevăraţi colaboratori ai profesorilor pe copiii dumneavoastră în această muncă de formare şi intelectualăˮ. „Pe Sfânta Fecioară Maria o rugăm să ocrotească acest nou an şcolar şi să binecuvânteze pe cei care muncesc şi învaţă aici”, a spus încheind omilia PS Cornel, amintind că astăzi Biserica Catolică o sărbătoreşte pe Sfânta Fecioară Maria, şi anume sărbătoarea Sfântului ei Nume. La sfârşitul celebrării, înainte de Binecuvântarea solemnă, părintele Ioan Riba a anunţat programul şcolar pentru elevii Colegiului Romano-Catolic „Sfântul Iosif”. PS Cornel, împreună cu preoţii de la altar, au implorat binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor: elevi, profesori, părinţi, pentru ca „îmbogăţiţi cu darurile speranţei, credinţei şi iubirii, să petreceţi rodnici în fapte bune viaţa pământească şi să puteţi ajunge în fericirea vieţii veşnice”.

Deschiderea noului an şcolar în Catedrala „Sfântul Iosif”

septembrie 2011 Actualitatea Creştină 3


ACTUALITATE

Cathedral Plaza, construcţie ilegală, nefinalizată, între furie şi neputinţă Comunicatele şi ieşirile publice din ultima perioadă ale dezvoltatorului proiectului ilegal Cathedral Plaza dovedesc furia şi neputinţa acestuia. Furie pentru că gigantica înşelătorie numită Cathedral Plaza a fost desfiinţată de instanţele de judecată irevocabil, fără altă posibilitate de atac, iar „combinaţia" încropită cu primarul sectorului 1, arhitecta şefă a aceluiaşi sector (exercitând fără drept această funcţie) şi cu larga oblăduire a unor instituţii sau persoane puse în slujba banului, nu a interesului public, nu a reuşit. Neputinţă pentru că, iată, a constatat că nu totul şi nu toate sunt de cumpărat, indiferent de „Ofer"-ta şi banii puşi la bătaie pentru a salva ceea ce nu trebuie salvat: o construcţie fără trecut, prezent sau viitor, o fantomă ce nu poate fi intabulată în mod legal, nu poate fi vândută, branşată la utilităţi, autorizată să funcţioneze, o clădire periculoasă prin existenţa sa ilegală şi nepotrivită în Bucureştiul istoric. Furia şi neputinţa nasc violenţă, fie şi numai verbală, astfel încât beneficiarul acestui proiect ilegal s-a năpustit pe rând asupra Justiţiei, calificând-o ca inconsecventă, deşi singura decizie favorabilă acestuia a fost cea de la Ploieşti, anulată ulterior de Curtea de Apel Suceava, apoi asupra Primarului general Sorin Oprescu şi, nu în ultimul rând, asupra bucureştenilor, pe care îi ameninţă că vor plăti ilegalitatea comisă chiar de acest dezvoltator. Adică, el a încălcat legea, iar alţii să plătească. Nu suflă niciun cuvânt însă despre declaraţia notarială prin care s-a angajat să nu solicite despăgubiri de la primarul sectorului 1, acesta anticipând la vremea respectivă (anul 2006, anterior autorizării nelegale) că lucrurile ar putea să ia o întorsătură proastă pentru proiectul ilegal. Evident că după constatarea emiterii nelegale a autorizaţiei de construire şi după validarea acestei decizii de nu mai puţin de 6 ori prin alte decizii irevocabile, nici nu se poate pune problema unei răspunderi a primarului Sorin Oprescu (care nu a dat niciodată vreun act de aprobare privind această construcţie ilegală) şi cu atât mai puţin a cetăţenilor din Bucureşti. Cel, sau cei, care ar trebui să plătească sunt în realitate alţii şi anume cei care au comis cu adevărat un abuz în serviciu prin emiterea sau susţinerea unui act ilegal: primarul sectorului 1, fosta arhitectă şefă de sector, fostul arhitect al Capitalei, cei doi primari generali anteriori, şeful Inspectoratului teritorial în construcţii Bucureşti, reprezentanţii Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă şi, nu în ultimul rând, persoanele care au înregistrat ilegal în cartea funciară o construcţie fără autorizaţie valabilă. Arhiepiscopia Romano-catolică a formulat de altfel plângeri penale împotriva celor mai importanţi jucători din acest meci al fraudei, iar în prezent unele instituţii s-au autosesizat şi desfăşoară anchete proprii privind faptele funcţionarilor, dispunând ele însele sesizarea organelor de cercetare penală. 4 Actualitatea Creştină septembrie 2011

În aceste condiţii apare şi neputinţa de a mai cumpăra oamenii şi riscul tot mai mare pe care nimeni nu mai vrea să şi-l asume: fraudă în folosul societăţii Millennium Building Development. Iar dacă primarul general a somat firma Millennium Building Development să desfiinţeze construcţia ilegală, o astfel de acţiune este de lăudat, dovedind bărbăţie şi corectitudine, întrucât o construcţie ilegală nu poate să subziste, iar primarul are obligaţia aducerii la îndeplinire a legii şi nu a tolerării încălcării acesteia. Marota vânturată cu obstinaţie că primarul general ar discrimina acest dezvoltator este contrazisă chiar de afirmaţiile sale, în sensul că are investiţii de peste jumătate de miliard de euro în Bucureşti. Ori, singura investiţie cu probleme este cea ilegală: Cathedral Plaza. De asemenea, cealaltă idee fixă, privind neîncrederea investitorilor, este contrazisă de realitatea prezentă. Investiţiile există, la alte clădiri nu sunt probleme, infrastructura se dezvoltă. Această politică proastă de atragere a simpatiei prin milă nu poate să păcălească pe nimeni. Cu toate acestea, sfidarea şi încălcarea legii continuă, chiar şi în acest moment se desfăşoară, pe ascuns, lucrări la clădirea ilegală şi pretins finalizată. Deşi avem numeroase înregistrări video şi declaraţii a zeci de persoane care văd zilnic că în interiorul clădirii continuă se se lucreze, în mod ilegal, Inspectoratul teritorial în Construcţii Bucureşti îşi trimite angajaţii numai la ore la care pot constata că nu există activitate, iar aceştia nu consemnează niciodată care este stadiul de execuţie al lucrărilor pentru a nu exista mărturii scrise şi repere concrete între datele la care se efectuează respectivele „controale” şi care ar dovedi incontestabil că se lucrează. Probabil că această instituţie este, alături de primarul sectorului 1 (care exercită noi acţiuni în justiţie, legat fiind de angajamentul de fidelitate asumat odată cu emiterea autorizaţiei nelegale şi poate de teamă de a nu fi făcut răspunzător material de prejudiciile aduse), singura care a rămas pe redutele MBD, iar supravieţuitorul adaptat la orice guvern, care conduce aceasta instituţie, va răspunde până la urmă pentru protecţia dată acestor infractori. Şi pentru că Millennium Building Development nu are de luat bani, ci de dat bani, Arhiepiscopia Romano-Catolică va face demersurile necesare pentru recuperarea cheltuielilor de judecată şi a daunelor produse în cei 5 ani de procese şi va acţiona astfel încât cei cu adevărat vinovaţi să răspundă în faţa justiţiei pământene, înainte de a răspunde şi în faţa celei divine. În prezent sunt deja cercetaţi penal inspectorii Inspectoratului de stat pentru situaţii de urgenţă, pentru întocmirea unui proces verbal antedatat şi lucrătorii de Carte Funciară, care au intabulat nelegal autorizaţia anulată. Aviz amatorilor!


Raport cu privire la libertatea religioasă internaţională, iulie-decembrie 2010, publicat la 13 septembrie 2011 de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, Biroul pentru democraţie, drepturile omului şi muncă (extras) „Conform autorităţilor Bisericii Romano-Catolice şi conform rapoartelor media, procesul cu privire la construirea unei clădiri de 19 etaje în zona de protecţie a Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti, declarată monument istoric, a rămas nerezolvat. Pe data de 3 noiembrie, Curtea de Apel Suceava a pronunţat o sentinţă în favoarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice, anulând autorizaţia de construcţie a dezvoltatorului. În ciuda hotărârii judecătoreşti şi a repetatelor proteste din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice şi a credincioşilor, dezvoltatorul nu a încetat lucrările de construcţie. La fel, în Constanţa un dezvoltator a pornit construirea unei clădiri de birouri la doar câţiva metri de o moschee datând din 1869, considerată una dintre cele mai vechi din ţară. Cabinetul Muftiului a intentat două procese în 2008, cerând anularea autorizaţiei de construcţie şi suspendarea lucrărilor. La data încheierii raportului, procesul era încă în curs iar construcţia se apropia de finalizare.” Cf. http://www.state.gov/g/drl/rls/irf/2010_5/168333.htm

July-December, 2010 International Religious Freedom Report. Europe and Eurasia. Romania, Bureau of Democracy, Human Rights, and Labor, July-December, 2010

Infracţiunile la Cathedral Plaza continuă După ce justiţia a declarat în mod repetat că proiectul şi autorizaţia auto-intitulatei Cathedral Plaza sunt ilegale, firma Millennium Building Development SRL şi toţi susţinătorii ei pretind că edificiul a fost terminat, iar cei care trec zi de zi pe lângă acest produs al corupţiei constată că de fapt şi astăzi se execută lucrări de construcţie. Încălcarea continuă şi repetată a Legii are drept scop finalizarea lucrărilor de construcţie, ce ar permite, în viziunea dezvoltatorului, darea în folosinţă a clădirii, pentru a putea fi apoi vândută. Se prezintă, în acest sens, o realitate falsă, creată printr-un proces verbal de recepţie şi întabulare, confecţionate în afara limitelor legii. Întrucât instituţille statului ignoră evidenţa, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti invită şi roagă toţi jurnaliştii şi operatorii media să monitorizeze pas cu pas infracţiunile care se produc la Cathedral Plaza. Astăzi 2 septembrie, am cerut Preşedinţiei României, Inspectoratului de Stat în Construcţii, Primăriei Municipiului Bucureşti şi Poliţiei Române, să-şi ia în serios rolul ce li se cuvine într-un stat de drept şi să nu mai tolereze continuarea încălcării flagrante a legii. Dr. Ioan ROBu Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

În sprijinul afirmaţiilor noastre, ataşăm imagini care atestă fără echivoc faptul că, în această perioadă (12 nov 2010 – 2 sept 2011), lucrările au evoluat în mod ilegal.

septembrie 2011 Actualitatea Creştină 5


Din viaţa ARHIDIECEZEI

Medicii veneţieni şi medicii din Slobozia, o colaborare pentru binele comunității

La începutul lunii septembrie am avut din nou bucuria de a-i avea în mijlocul nostru pe Dr. ORL Franco Nicastro şi pe unul dintre responsabilii grupului Amici di Don Dino, Sandro Zanata care se ocupă de organizarea venirii medicilor voluntari din Italia în comunitatea catolică din Slobozia, Ialomiţa, pentru a oferi consultaţii ORL gratuite persoanelor din oraş, indiferent de apartenența religioasă. Au fost găzduiţi ca de fiecare data de

Caritasul parohial, unde există şi cabinetul medico-social al Parohiei Romano-Catolice. Medicii voluntari de la spitalul din Venezia, secţia ORL, vin în comunitatea noastră din anul 2007 și fac acest lucru o dată la 3 luni. De-a lungul acestor ani au fost mai mulţi medici cu aceeaşi specializare care au a oferit consultaţii în parohia din Urziceni, în localitatea Gheorghe Doja şi Valea Ciorii, unde există o foarte bună colaborare cu mediciii de familie şi cu Caritas Parohial. Cu ocazia ultimii vizite, sâmbătă, pe 3 septembrie, voluntarii venețieni au efectuat două operaţii la spitalul judeţean din Slobozia, în colaborare cu medicii locali din acest spital, aceștia nefiind la prima colaborare, iar după-amiază au oferit 30 de consultaţii în cabinetul medico-social din cadrul Caritas. Colaborarea medicilor de la spitalul judeţean de urgenţă Slobozia cu cei italieni este foarte bună, a existat și un schimb de experiență ce le-a oferit medicilor români posibilitatea să vadă cum lucrează colegii lor în Italia. Sperăm ca această colaborare să continue și să poată veni și medici de alte specialități, care să ofere ajutorul lor celor aflaţi în dificultate şi lipsiţi de ajutor. Maria CLOPOTARu Responsabil Caritas parohial, Slobozia

Sărbătoarea hramului pentru credincioşii parohiei din Drumul Taberei, Bucureşti Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului a început pentru credincioşii parohiei din cartierul bucureştean Drumul Taberei cu o zi înainte. Pe 14 august cu mare bucurie am sărbătorit aniversarea a 10 ani de când ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, a sfinţit această biserică parohială. Am venit cu emoţie şi bucurie să-i mulţumim Domnului că avem în cartierul nostru o biserică catolică în care cu siguranţă în decursul timpului cu toţii am gustat iertarea, pacea şi iubirea cerească. Părintelui Dominic Hârja, parohul comunităţii, îi sunt încă foarte vii în memorie cuvintele ÎPS Ioan, care la sfinţirea bisericii, i-a spus că Domnul, în milostivirea sa, a făcut posibilă ridicarea bisericii în cărămidă, dar că de acum îi va reveni sfinţiei sale rolul să muncească ca să zidească pietrele vii, care vor fi credincioşii acestei comunităţi – şi cred că a reuşit. Ne-am manifestat această bucurie şi mulţumire prin participarea atât la Sfânta Liturghie, cât şi la o veghe mariană care pe rând a fost condusă de ministranţi, tineri, Legio Mariae şi de familii. Fiecare grup, în felul propriu, i-a adus prin rugăciuni şi cântece, laudă şi mărire Mamei noastre cereşti. Când, în sfârşit, a sosit şi ziua hramului, întreaga comunitate a luat parte la celebrarea oficiată de cei 10 preoţi, parcă fiecare dorind să exprime câte un an de existenţă a bisericii noastre. 6 Actualitatea Creştină septembrie 2011

Părintele carmelitan Antonio Prestipino, cel care a fost predicatorul celebrării, a explicat foarte elocvent faptul că viaţa noastră nu trebuie să se termine aici, ci, asemenea Mariei, cu toţii suntem chemaţi la trăirea cu demnitate a vieţii noastre de creştini pentru ca împreună cu Maria să ne bucurăm pentru toată veşnicia de slava cerească. Sfânta Liturghie s-a terminat printr-o procesiune cu statuia Sfintei Fecioare şi o agapă frăţească. Cu toţii cerem mijlocirea şi binecuvântarea Mamei noastre cereşti asupra întregii noastre comunităţi! Cornelia RADu


„Și ea a spart vasul de alabastruˮ (Mt 26,7) Pe 28 august, în parohia Maica Îndurerată, din cartierul Bucureștii Noi, a avut loc prima profesiune a doua novice care au răspuns la chemarea lui Dumnezeu intrând în Congregatia Surorilor de Caritate ale Sfintei Ioana Antida Thouret. Sfânta Liturghie a fost concelebrată de părintele Martin Cabalaș, părintele Isidor Mărtincă, decanul Facultății de Teologie Romano-Catolică din Bucu, părintele paroh din Brezoi, Gilbert Sebastian Iavorschi, părintele franciscan Mitica Baltag și părintele oblat al Mariei Imaculate, Elio Filardo. La ceremonie au fost prezenți părinții și rudele Alexandrei și ai Olguței, împreună cu credincioșii din parohiile Brezoi și Bucureștii Noi. Cele două tinere s-au lăsat conduse de mâna lui Dumnezeu, profesând cu mare bucurie voturile de curăție, ascultare, sărăcie și slujirea trupească și spirituală a săracilor. Părintele decan, în timpul omiliei, a spus: „Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru voi care ați avut curajul să-i spuneți DA, mai ales în aceste vremuri. Papa Benedict al XVI-lea, la Întâlnirea Mondială a Tinerilor, i-a amintit și s-a rugat pentru toți cei care fac alegeri radicaleˮ. Și noi ii mulțumim Domnului cel fidel care nu întârzie să-și facă simțită prezența în viața celor pe care îi iubește. Imaginea biblică ce le-a condus pe novice până la acest pas a fost ungerea din Betania. Maria, care sparge vasul ce conține un ulei atât de prețios, nu ezită să-l ungă pe Isus, Marele Mire. Acest gest exprimă dăruirea totală, fără interese, Celui care a venit să manifeste iubirea Tatălui. Și cele două tinere ale noastre și-au luat ca angajament să fie mereu disponibile și generoase în slujirea Tatălui printre cei mai săraci și marginalizați. Alexandra si Olguța au trăit momentul primei profesiuni în comuniune profundă cu o altă novice, care se afla în Italia și care a depus profesiunea pe 4 septembrie, la Modena. Să-i aducem laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru aceste daruri făcute Bisericii, chemate sa fie precum străjerii dimineții, anunțând pe Isus, Calea, Adevărul și Viața!

Sărbătoarea Părinților Somaschi Copiii şi călugării din Congregaţia „Părintilor Somaschi, din Casa Miani, de la Târgoviște, vor celebra pe 28 septembrie sărbătoarea Sfintei Maria Mama Orfanilor. Momentul va marca și deschiderea, în România, a anul jubiliar somasc, în memoria eliberării din închisoare a Sfântului Ieronim Miani şi începutul convertirii sale (27 septembrie 1511). Cu această ocazie, Părintele Livio Valenti își va lua rămas bun de la prietenii din România, înainte de a pleca în Italia, pentru noua sa misiune ca paroh al bisericii-sanctuar Santa Maria Maggiore, din Treviso. Ceremoniile din această zi vor începe la ora 11, iar Liturghia se va bucura de prezența Înalt Preasfințitului Ioan Robu. Momentele de rugăciune și comuniune vor fi urmate de un prânz festiv. Comunitatea Părinților Somaschi

Hramul bisericii din Slatina Pe 10 septembrie, comunitatea catolică din Slatina a sărbătorit hramul bisericii: Nașterea Sfintei Fecioare Maria Cu această ocazie, am avut bucuria și onoarea de a-l avea în mijlocul nostru pe Înalt Preasfințitul Ioan Robu care a prezidat Liturghia, înconjurat de 20 de preoți din Arhidieceză. Înalt Preasfințitul ne-a adresat cuvinte pline de har, subliniind rolul pe care l-a avut Preasfânta Fecioară Maria în mântuirea omenirii și faptul că prin botez toți am fost chemați să ne trăim credința asemenea Mariei, Mama noastră Cerească, a cărei naștere o sărbătoream. A fost o sărbătoare frumoasă, plină de solemnitate și de har, în urma căreia noi am devenit mai bogați spiritual și mai convinși că trebuie să ne împărtășim și să ne trăim credința noastră. septembrie 2011 Actualitatea Creştină 7


Din alocuțiunile Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea Creştinul îl urmează pe Domnul când își acceptă cu iubire crucea (Îngerul Domnului, 28 august 2011) Iubiţi fraţi şi surori, în Evanghelia de azi Isus le explică ucenicilor săi că va trebui „să meargă la Ierusalim, să sufere multe din partea bătrânilor, arhiereilor şi cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie din morţi” (Mt 16,21). Totul pare să se răstoarne în inima ucenicilor! Cum e posibil ca „Isus Cristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu” (v.16), să poată suferi până la moarte? Apostolul Petru se revoltă, nu acceptă acest drum, ia cuvântul şi îi zice Învăţătorului: „Dumnezeu să te ferească, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!” (v. 22). Apare evidentă divergenţa dintre planul de iubire al Tatălui, care ajunge până la dăruirea Fiului Unul-născut pe cruce pentru salvarea omenirii, şi aşteptările, dorinţele şi planurile ucenicilor. Şi acest contrast se repetă şi astăzi: când realizarea propriei vieţi este orientată doar spre succesul social, bunăstarea fizică şi economică, nu se mai raţionează potrivit lui Dumnezeu, ci potrivit oamenilor (v. 23). A gândi conform lumii înseamnă a-l pune la o parte pe Dumnezeu, a nu accepta planul său de iubire, aproape a-l împiedica să împlinească voinţa sa înţeleaptă. De aceea Isus îi zice lui Petru un cuvânt deosebit de dur: „Pleacă de la mine, Satano! Tu eşti o piedică în calea mea” (ibid.).

Asemenea ucenicilor, şi nouă Isus ne adresează astăzi invitaţia: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Mt 16,24). Creştinul îl urmează pe Domnul când își acceptă cu iubire propria cruce, care în ochii lumii pare o înfrângere şi o „pierdere a vieţii” (cf. vv. 26-26), ştiind că nu o poartă singur, ci cu Isus, împărtăşind cu el acelaşi drum de dăruire. Să încredinţăm rugăciunea noastră Fecioarei Maria şi Sfântului Augustin, a cărui comemorare este astăzi, pentru ca fiecare dintre noi să ştie să-l urmeze pe Domnul pe drumul crucii şi să se lase transformat de harul divin, reînnoind modul de a gândi „pentru a putea recunoaşte care este voinţa lui Dumnezeu: ce-i place lui, ce este bun şi desăvârşit” (Rom 12,2).

Trebuie să practicăm armonia în interiorul comunităţii creştine (Îngerul Domnului, 4 septembrie 2011) (…) Textul evanghelic de astăzi, luat din capitolul 18 al Evangheliei după Matei, dedicat vieţii comunităţii creştine, ne spune că iubirea fraternă presupune şi responsabilitate reciprocă, conform căreia dacă fratele meu se face vinovat faţă de mine, eu trebuie să arăt dragoste faţă de el şi, înainte de toate, să îi vorbesc personal, arătându-i că ceea ce a spus sau a făcut nu este bine. Acest mod de a acţiona se cheamă corectare fraternă: ea nu este o reacţie la ofensa îndurată, ci este pornită din iubirea pentru frate. Sfântul Augustin comentează: „Acela care te-a jignit, ofensându-te, şi-a provocat lui însuşi o gravă rană, şi tu nu te îngrijeşti de rana fratelui tău?… Tu trebuie să uiţi ofensa pe care ai primit-o, nu rana unui frate al tău” (Discorsi 82,7). Şi dacă fratele nu mă ascultă? Isus indică o procedură treptată: mai întâi întoarce-te şi vorbeşte-i împreună cu alte două sau trei persoane, pentru a-l ajuta mai bine să îşi dea seama de ceea ce a făcut; dacă, cu toate acestea, el încă respinge observaţia, trebuie să-l spui comunităţii; şi dacă nu ascultă nici de comunitate, trebuie să-l facă să perceapă despărţirea pe care el însuşi a provocat-o, separându-se de comuniunea Bisericii. 8 Actualitatea Creştină septembrie 2011

Toate acestea arată că există o coresponsabilitate pe drumul vieţii creştine: fiecare, conştient de propriile limite şi defecte, este chemat să accepte corectarea fraternă şi să îi ajute pe alţii prin această slujire specială. Un alt rod al iubirii în comunitate este acordul în rugăciune. Spune Isus: „Dacă doi dintre voi, pe acest pământ, se vor înţelege să ceară vreun lucru, îl vor primi de la Tatăl meu care este în ceruri. Căci unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt eu în mijlocul lor” (Mt 18,19-20). Rugăciunea personală este desigur importantă. Mai mult, indispensabilă. Dar Domnul asigură prezenţa sa în comunitatea care – deşi foarte mică – este unită şi unanimă, deoarece ea reflectă însăşi realitatea lui Dumnezeu Unul şi Întreit, comuniune desăvârşită de iubire. Origene spune că „trebuie să practicăm această simfonie” (Comentariu la Evanghelia lui Matei 14,1), adică această armonie în interiorul comunităţii creştine. Trebuie să ne exercităm atât în corectarea fraternă, care cere multă umilinţă şi simplitate a inimii, cât şi în rugăciune, pentru ca aceasta să se înalţe la Dumnezeu dintr-o comunitate cu adevărat unită în Cristos.


Papa laudă „hotărârea de a merge înainte” a americanilor Papa Benedict al XVI-lea a lăudat poporul american pentru „hotărârea de a merge înainte” după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, în urma cărora au murit aproximativ 3.000 de persoane. Într-o scrisoare trimisă Arhiepiscopului Timothy M. Dolan de New York, preşedintele Conferinţei Episcopilor Americani, Sfântul Părinte şi-a exprimat solidaritatea în rugăciune în contextul în care SUA a comemorat zece ani de la atacurile teroriste asupra Turnurilor Gemene şi a altor obiective. În scrisoare citim: „În această zi gândurile mele se întorc la tristele evenimente de la 11 septembrie 2001, când atât de multe vieţi inocente au fost pierdute în atacul brutal asupra World Trade Center şi mai apoi din Washington D.C. şi Pennsylvania. Mă alătur vouă în a încredinţa miile de victime milostivirii infinite a Dumnezeului Atotputernic şi în a cere Tatălui ceresc să continue să dea mângâiere celor care îi plâng pe cei dragi pierduţi. Poporul american trebuie lăudat pentru curajul şi generozitatea pe care le-a arătat în operaţiunile de salvare şi pentru hotărârea de a merge înainte cu încredere şi speranţă”.

Salvatorii, o „lumină în ziua întunericului”

Părintele Federico Lombardi, director al Biroului de Presă al Vaticanului, într-un editorial pentru Radio Vatican a reflectat asupra atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001: „Au trecut zece ani de la incredibilul atac terorist care avea ca ţintă să prăbuşească patru avioane pline de pasageri nevinovaţi asupra unor clădiri care simbolizau puterea economică, militară şi politică a Statelor Unite în New York şi Washington”. Părintele Lombardi a amintit că în jur de 3.000 de persoane au murit în acea zi, „şi aproximativ încă o mie în zilele care au urmat, din cauza prafului şi a toxinelor care s-au răspândit de la prăbuşirea Turnurilor Gemene”. El a adăugat că au murit nu doar cetăţeni ai Statelor Unite, ci şi „persoane de peste 70 de naţionalităţi diferite, de diferite credinţe şi culturi”. „În timp ce mulţi căutau să scape de moartea iminentă, sute de alţi oameni au alergat spre pericol pentru a ajuta victimele. Ei şi-au dat vieţile pentru a salva alte vieţi. Erau convinşi că aşa este bine să procedeze şi au fost gata să facă acest lucru. Jertfa pompierilor din New York şi a celorlalţi care au acţionat asemenea lor rămâne un mesaj de lumină orbitoare în ziua întunericului”. Se estimează că peste 400 dintre primii care au reacţionat au murit în 11 septembrie, dintre care 343 membri ai Departamentului de Pompieri din New York. Părintele Lombardi a deplâns faptul că în 2001, „noul mileniu care tocmai începuse nu s-a dovedit atunci a fi un timp al păcii ci – încă o dată – un timp în care ura a dorit să îşi arate puterea”. După zece ani, „războiul încă există şi nici o problemă nu a fost definitiv rezolvată. Osama Bin Laden a fost ucis, dar era puţin probabil ca terorismul să se încheie din cauza aceasta”. Cu toate acestea, în ciuda tragediei din 11 septembrie, ura nu a fost principalul răspuns. „Şi cât de mult angajament plin de compasiune, de slujire, de rugăciune; cât de multă dorinţă de înţelegere, de dialog şi de pace au urmat, în forme discrete dar foarte concrete, din partea celor care atunci nu s-au lăsat conduşi de disperare şi de dorinţa de răzbunare! Cât de multă ură, dar, de asemenea, cât de multă iubire! Care dintre ele a prevalat? Care prevalează? Care va prevala? … Dorim ca toţi cei care i se închină lui Dumnezeu să îşi ia din nou din această amintire voinţa invincibilă de a sluji viaţa şi pacea”. (prelucrare după catholica.ro) septembrie 2011 Actualitatea Creştină 9


uvântul Domnului

omentariu la Evanghelia duminicală Duminica a XXIV-a (A) Evanghelia zilei: Matei 14,22-33 Petru, apropiindu-se de Isus, l-a întrebat: „Doamne, de câte ori va trebui să iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? Până la a şaptea oară?” Isus i-a zis: „Nuţi spun până la a şaptea oară, ci până la şaptezeci de ori câte şapte! De aceea împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a hotărât să se socotească cu slujitorii săi. Şi începând să se socotească, i-au adus pe unul carei datora zece mii de talanţi. Şi fiindcă nu avea de unde să-i dea înapoi, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soţia lui, copiii lui şi tot ce avea şi să plătească datoria. Atunci slujitorul s-a aruncat la picioarele lui şi l-a rugat zicând: «Îngăduie-mă şi-ţi voi restitui totul». Cuprins de milă, stăpânul acelui slujitor i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Când a ieşit, slujitorul acela a întâlnit pe unul, care era slujitor ca şi el şi care îi era dator cu o sută de dinari. Aruncându-se asupra lui, îl strângea de gât, zicându-i: «Plăteşte-mi datoria!». Atunci tovarăşul său i s-a aruncat la picioare şi l-a rugat: «Îngăduiemă şi-ţi voi restitui totul!». Dar el nu a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până ce va plăti datoria. Când au văzut ceilalţi slujitori cele întâmplate, s-au întristat adânc şi s-au dus şi au povestit stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci stăpânul l-a chemat pe slujitorul acela şi i-a zis: «Slugă rea, eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cuvenea să ai şi tu la rândul tău milă de tovarăşul tău, aşa cum eu am avut milă de tine?». Şi, mâniat, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor, până ce va plăti toată datoria. Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc, dacă nu va ierta fiecare din inimă fratelui său” (Matei 18,21-35). Întrebarea adresată de Apostolul Petru lui Isus evocă o situaţie concretă de viaţă comunitară. Într-adevăr, cu toţii avem experienţa unor atitudini repetate ale celor apropiaţi (din familie ori din diferitele grupuri cărora le aparţinem) care, pe lângă suferinţa ori prejudiciul cauzat, ne pun la grea încercare răbdarea. Pentru ca viaţa comunitară (sau socială) să poată, totuşi, continua, este necesară iertarea. Iertarea este, fără îndoială, o atitudine terapeutică pentru viaţa comunităţii. Prin urmare, atâta timp cât cel care a greşit îşi cere iertare, ea trebuie să îi fie acordată, indife10 Actualitatea Creştină septembrie 2011

rubrică realizată de pr. Tarciziu ŞERBAN rent de numărul de situaţii care o cer. Acesta este sensul răspunsului lui Isus dat sugestiei “contabile” a lui Petru. Dacă apostolul sugera un număr de situaţii uşor de contabilizat (de şapte ori – în timp ce noi am tolera cel mult două greşeli), Isus sparge o astfel de logică propunând o soluţie echivalentă cu incalculabilul (căci cine ar sta să contabilizeze de şaptezeci de ori câte şapte situaţii în care fratele i-a greşit?). Parabola pe care Isus o rosteşte cu titlu de exemplu (şi care defineşte şi un anumit aspect al Împărăţiei cerurilor), are menirea de a ilustra valoarea eliberatoare a iertării pentru viaţa comunitară (socială). Istorioara povestită de Isus pune în scenă două situaţii aproape identice în care un datornic, pentru că nu se poate achita de datorie, e pe punctul să fie aspru sancţionat. În primul caz datornicul are de achitat stăpânului său o datorie de zece mii de talanţi (o sumă colosală, echivalentul venitului naţional al unei ţări pe mai mulţi ani), în timp ce în al doilea caz un tovarăş îi datorează tocmai datornicului din prima parte a parabolei o sumă relativ mică (echivalentul a o sută de zile de muncă pentru un lucrător cu ziua – vezi Mt 20,2). Pentru a-şi recupera paguba, stăpânul din primul caz decide ca datornicul să vie vândut (ca sclav), împreună cu toată familia şi să-i fie vândute şi toate bunurile sale, în timp ce, în al doilea caz, tovarăşul dator este aruncat în închisoare. În acest moment dramatic al povestirii celor două situaţii, intervine rugămintea ambilor datornici: Îngăduie-mă şi-ţi voi restitui totul! Or, dacă stăpânul căruia i se datora suma colosală de zece mii de talanţi, din milă pentru cel care l-a rugat, l-a eliberat şi i-a iertat şi datoria, cel de curând iertat nu a fost capabil ca, la rândul său, să-şi ierte tovarăşul pentru o pricină mult mai mică decât a lui. Deznodământul este cât se poate de just: cel care nu e capabil să ierte nu merită să fie iertat. Un astfel de deznodământ este traducerea perfectă a învăţăturii lui Isus din Mt 6,1415: Căci, dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi vouă vă va ierta Tatăl vostru ceresc. Dar dacă nu le iertaţi oamenilor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Să mai remarcăm şi un alt detaliu, şi anume că Cel care este propus ca “unitate de măsură” a iertării este însuşi Dumnezeu. Dacă el este capabil să ierte oamenilor vinovăţii atât de colosale şi să o facă de mai multe ori decât de şaptezeci de ori câte şapte, la fel este dator să facă fiecare dintre noi, pentru ca viaţa comunitară (socială) să poată rămâne posibilă.


Duminica a XXV-a (A)

Duminica a XXVI-a (A)

Evanghelia zilei: Matei 16,13-23

Evanghelia zilei: Matei 21,28-32

În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi această parabolă: „Împărăţia cerurilor este asemenea unui gospodar înstărit care a ieşit dis-dedimineaţă să tocmească lucrători pentru via sa. S-a înţeles cu ei să le plătească un dinar pe zi şi i-a trimis în via sa. Ieşind pe la ora nouă a văzut pe alţii care stăteau în piaţă fără lucru. Le-a zis: «Mergeţi şi voi în via mea şi ceea ce va fi drept vă voi da». Ei s-au dus. Către amiază a ieşit din nou, apoi către ora trei după-amiază, şi a făcut la fel. Către ora cinci a ieşit din nou şi a găsit pe alţii stând acolo şi le-a zis: «Pentru ce staţi aici degeaba toată ziua?». Ei i-au răspuns: «Pentru că nimeni nu ne-a tocmit». Le-a zis: «Mergeţi şi voi în via mea!». Când s-a făcut seară, stăpânul viei i-a spus administratorului său: «Cheamă-i pe lucrători şi dă-le plata, începând însă cu cei din urmă şi terminând cu cei dintâi». Venind cei care au început lucrul abia la ora cinci după-amiază a primit fiecare câte un dinar. Când au ajuns la rând cei dintâi, credeau că vor primi mai mult, dar şi ei au primit tot câte un dinar. Primindu-l, murmurau împotriva stăpânului zicând: «Aceştia din urmă n-au lucrat decât un ceas, iar tu i-ai pus în rând cu noi, care am dus greul zilei şi arşiţa!». Dar stăpânul i-a răspuns unuia dintre ei: «Prietene, nu-ţi fac nici o nedreptate. Oare nu ne-am înţeles cu un dinar? Ia ce este al tău şi du-te. Vreau să dau şi acestuia din urmă cât şi ţie. Nu am dreptul să fac ce vreau cu banii mei? Sau vezi cu ochi răi faptul că eu sunt bun?». Astfel cei din urmă vor fi cei dintâi şi cei dintâi vor fi cei din urmă” (Matei 20,1-16a). Printr-o altă serie de parabole, propuse pentru următoarele trei duminici, Isus Cristos continuă să definească ce este Împărăţia lui Dumnezeu. Aceste parabole însă comportă tot mai mult o notă polemică, şi aceasta deoarece firul evenimentelor relatate de Sfântul Matei se apropie de etapa finală care va culmina cu arestarea şi cu uciderea Învăţătorului din Nazaret. Parabola propusă pentru această duminică defineşte Împărăţia cerurilor prin intermediul atitudinii unui gospodar înstărit care tocmeşte lucrători pentru via sa în mai multe momente ale zilei, inclusiv în ceasul al unsprezecelea (ora 5 după-amiază). Acest detaliu din urmă este important dat fiind că ziua de muncă se termina în ceasul al doisprezecelea (ora 6 după amiază). Dacă însă cu cei dintâi se înţelege să le plătească un salariu normal, celor tocmiţi pe parcursul zilei le promite că vor primi ce li se cuvine, pe când celor din urmă nu le promite nimic. Surpriza pe care o rezervă stăpânul viei este aceea de a-i fi plătit atât pe cei din urmă cât şi pe cei tocmiţi pe parcursul zilei şi chiar şi pe cei cu care s-a înţeles la prima oră a zilei, cu câte un dinar (salariul normal pentru o zi de muncă). Procedând astfel, stăpânul nu comite nicio nedreptate faţă de cei tocmiţi la prima oră a zilei, chiar dacă aceştia văd cu ochi rău gestul stăpânului şi chiar murmură împotriva lui, ba chiar revelează o bunătate iubitoare faţă de cei din urmă şi o libertate de a face ce vrea cu bunurile sale. Prin urmare, dreptatea, bunătatea şi libertatea sunt trăsături caracteristice ale Împărăţiei cerurilor, trăsături pe care le întrupează stăpânul viei (în care nu putem să nu-l vedem pe Isus Cristos şi, prin el, pe Dumnezeu).

În acel timp, Isus a spus mai-marilor preoţilor şi bătrânilor poporului: „Ce vi se pare? Un om avea doi fii şi a mers la cel dintâi şi i-a zis: «Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea». Acesta i-a răspuns: «Nu vreau!»; dar pe urmă, părându-i rău, s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis la fel. Acesta, i-a răspuns: «Da, Doamne, mă duc»; dar nu s-a dus. Care dintre aceştia doi a împlinit voinţa tatălui?” Ei au răspuns: „Cel dintâi”. Isus le-a zis: „Adevăr vă spun, că vameşii şi desfrânatele vor merge înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Căci a venit Ioan la voi, umblând pe calea dreptăţii, şi n-aţi crezut în el, dar vameşii şi desfrânatele l-au crezut; voi însă, deşi aţi văzut toate acestea, nu v-aţi căit şi nu aţi dat crezare cuvântului său” (Matei 21,28-32). În textul propus pentru această duminică, în care, prin intermediul unei alte parabole, Isus Cristos îi invită pe interlocutorii săi, mai marii preoţilor şi bătrânilor poporului, să îşi precizeze poziţia faţă de voinţa lui Dumnezeu exprimată prin Evanghelia sa, accentul polemic creşte. Atitudinile celor doi fii, trimişi de tatăl lor să lucreze în via lui, caracterizează, în mare, două mari categorii de oameni ai societăţii timpului lui Isus (dar şi ai societăţii noastre): I. cei care iniţial şi declarativ refuză împlinirea voinţei divine, ulterior însă se căiesc şi îşi schimbă comportamentul orientându-l către propunerea tatălui; II. cei care declarativ se situează pe linia voinţei divine, dar prin comportamentul lor dau dovadă că înfăptuiesc contrariul propunerii tatălui. În text cele două categorii sunt clar exprimate. Din prima fac parte vameşii şi desfrânatele care s-au căit şi şi-au schimbat viaţa, în timp ce din a doua fac parte tocmai liderii religioşi şi politici care, în activitatea lor, fac referinţă constant la Cuvântul lui Dumnezeu şi care vor merge până acolo încât îl vor persecuta, condamna şi chiar îl vor ucide pe Isus Cristos. Lectura unui astfel de text ne obligă şi pe noi cei de astăzi să discernem, din cuvintele şi comportamentul nostru, din care categorie facem parte. septembrie 2011 Actualitatea Creştină 11


DOSSIER

ECOURI DE LA MADRID „... aş vrea să merg cu gândul şi cu inima la extraordinarele zile petrecute la Madrid, pentru a XXVI-a Zi Mondială a Tineretului. A fost, şi ştiţi asta, un eveniment eclezial emoţionant; circa două milioane de tineri de pe toate continentele au trăit, cu bucurie, o formidabilă experienţă de fraternitate, de întâlnire cu Domnul, de împărtăşire şi de creştere în credinţă: o adevărată efuziune de lumină. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar preţios, care dă speranţă pentru viitorul Bisericii: tineri cu dorinţa fermă şi sinceră de a-şi înrădăcina viaţa lor în Cristos, de a rămâne tari în credinţă, de a merge împreună cu Biserica” (Benedict al XVI-lea). „ (...) Am în minte entuziasmul de neoprit cu care tinerii m-au primit, în prima zi, în Piaţa de Cibeles, cuvintele lor bogate în aşteptări, dorinţa lor puternică de a se orienta spre adevărul profund şi de a se înrădăcina în el, acel adevăr pe care Dumnezeu ni l-a făcut cunoscut în Cristos. În impunătoarea Mănăstire El Escorial, bogată în istorie, în spiritualitate şi în cultură, am întâlnit tinerele călugăriţe şi tinerii profesori universitari. Celor dintâi, tinerelor călugăriţe, le-am reamintit frumuseţea vocaţiei lor trăite cu fidelitate şi importanţa slujirii lor apostolice şi a mărturiei lor profetice. Şi rămâne în mine impresia entuziasmului lor, a unei credinţe tinere şi pline de curaj pentru viitor, a voinţei de a slujit astfel omenirea. Profesorilor le-am amintit să fie adevăraţi formatori ai noilor generaţii, conducându-le în căutarea adevărului nu numai prin cuvinte, ci şi cu viaţa, conştienţi că Adevărul este însuşi Cristos. Întâlnindu-l pe Cristos, întâlnim adevărul. Seara, celebrând Calea Crucii, 12 Actualitatea Creştină septembrie 2011

o mulţime variată de tineri au retrăit cu participare intensă scenele pătimirii şi morţii lui Cristos: crucea lui Cristos dă mult mai mult decât ceea ce cere, dă totul, deoarece conduce la Dumnezeu. Ziua următoare, Sfânta Liturghie în Catedrala Almudena, la Madrid, cu seminariştii: tineri care vor să se înrădăcineze în Cristos pentru a-l face prezent în viitor, ca slujitori ai săi. Eu doresc din toată inima să crească numărul vocaţiilor la preoţie! Printre cei prezenţi erau mai mulţi care au auzit chemarea Domnului chiar în precedentele Zile ale Tineretului; sunt sigur că şi la Madrid Domnul a bătut la uşa inimii multor tineri ca să-l urmeze cu generozitate în slujirea sacerdotală sau în viaţa călugărească. Vizita la un Centru pentru tineri cu dizabilități m-a făcut să văd marele respect şi marea iubire pe care le poți avea față de orice persoană şi mi-a dat ocazia să le mulţumesc miilor de voluntari care mărturisesc în tăcere Evanghelia carităţii şi a vieţii. Veghea de rugăciune, seara, şi marea

Celebrare euharistică de încheiere, din ziua următoare, au fost două momente foarte intense: seara, o mulţime de tineri în sărbătoare, deloc înfricoşaţi de ploaie şi de vânt, au rămas în adorarea tăcută a lui Cristos prezent în Euharistie, pentru a-l lăuda, a-i mulţumi, a-i cere ajutor şi lumină; şi apoi, duminica, tinerii și-au manifestat exuberanţa şi bucuria de a-l celebra pe Domnul în Cuvânt şi în Euharistie, pentru a se insera tot mai mult în El şi a întări credinţa lor şi viaţa creştină. Într-un climat de entuziasm i-am întâlnit pe voluntari, cărora le-am mulţumit pentru generozitatea lor; cu ceremonia de rămas bun am părăsit ţara, purtând în inimă aceste zile ca pe un mare dar. Dragi prieteni, întâlnirea de la Madrid a fost o minunată manifestare de credinţă pentru Spania şi pentru lume, înainte de toate. Pentru mulţimea de tineri, care proveneau din toate colţurile pământului, a fost o ocazie specială pentru a reflecta, a dialoga, a schimba experienţe pozitive şi, mai ales, pentru


a se ruga împreună şi a reînnoi angajamentul de a-şi înrădăcina propria viaţă în Cristos, Prieten fidel. Sunt sigur că s-au întors la casele lor şi cu propunerea fermă de a fi plămadă în aluat, purtând speranţa care se naşte din credinţă. Eu continui să-i însoţesc cu rugăciunea mea, ca să rămână fideli faţă de angajamentele asumate. Roadele acestei Zile le

încredinţez Mijlocirii materne a Mariei. Şi acum doresc să anunţ temele următoarelor Zile Mondiale ale Tineretului: cea de anul viitor, care se va desfăşura în fiecare dieceză, va avea ca moto: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul!”, luat din Scrisoarea către Filipeni (4,4); pentru Ziua Mondială a Tineretului din anul 2013, de la Rio de Janeiro, motoul

va fi mandatul lui Isus: „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate popoarele!” (cf. Mt 28,19). Încă de acum încredinţez rugăciunii tuturor pregătirea acestor întâlniri foarte importante. Mulţumesc”. (Benedict al XVI-lea, Audienţa generală de miercuri, 24 august 2011. Despre Ziua Mondială a Tineretului)

PELERINAJuL LA MADRID AL TINERILOR DIN ARHIDIECEZA DE BuCuREȘTI În perioada 10 – 24 august, mai mulți tineri din Arhidieceza noastră, însoțiți de trei dintre preoții noștri, au participat la Zilele Mondiale ale Tineretului, de la Madrid, răspunzând astfel chemării Sfântului Părinte. Un timp de har și lumină, sub razele soarelui spaniol, o experiență eclezială a bucuriei de a fi prietenul lui Isus împreună cu peste un milion de tineri veniți din toată lumea. Iată câteva firimituri de har ale acestui pelerinaj, pe care dorim să vi le împărtășim și vouă, pentru ca bucuria voastră sa fie deplină (In 15,11). Pe 10 august am plecat din București, iar pe 11 ne-am oprit la Veneția unde am avut Sfânta Liturghie, în biserica carmelitanilor. Timp deosebit de comuniune, după drumul greu cu autocarul. Înainte, vizita orașului deosebit de frumos ne-a luminat sufletul. Pe 12 august am ajuns la Barcelona unde am descoperit o Biserică spaniolă plină de istorie și cultură europeană. Liturghia de primire la Forum, împreună cu mii de tineri din toată lumea a fost momentul forte al acestei zile. Zilele următoare am putut vizita frumusețile orașului catalan, descoperind cum credința a plămădit în timpul istoriei o cultură și o arhitectură creștină, spre slava lui Dumnezeu. Cartierul gotic și Catedrala Sagrada Familia a lui Gaudi sunt numai câteva dintre aceste minuni. Pe 15 august, după Sfânta Liturghie, am plecat către Madrid. Pe 16 august, Liturghia de deschidere a Zilelor Mondiale ale Tineretului a fost un moment înălțător pentru toți. Impresionant a fost momentul comemorării Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea. Episcopul a încurajat tinerii spunând că Papa este cu noi și prin relicvele aduse la Madrid cu ocazia ZMT 2011. S-a strigat numele Papei și s-a aplaudat cu emoție. Filmul despre

viața lui Ioan Paul al II-lea a scurs lacrimi în rândul tinerilor de pretutindeni și s-au adus omagii pentru cel care a fost Papa al Nostru, Papa Tinerilor, inițiatorul și îndrumătorul acestor Zile Mondiale ale Tinerilor. Este un Păstor care ne va întări mereu în credința noastră și ne va aduce aminte de ce suntem cu toții aici, de ce ne strângem o dată la câțiva ani să ne celebram credința, și tinerețea, și iubirea față de aproapele. Ne vom aminti întotdeauna de spusele Sale: Nu vă temeți! Astfel am intrat în aceste zile minunate în care am văzut sute de mii de tineri catolici bucuroși, plini de voie bună, cântând și râzând peste tot cu simplitatea tinereții, dând o mărturie deosebită de ceea ce înseamnă să fii catolic. O organizare care a fost la înălțimea acestui eveniment extraordinar, Biserica spaniolă dând un exemplu excepțional. Câteva cifre semnificative : 30 000 de voluntari din toată lumea, 2 000 000 de tineri din întreaga lume, 14 000 de preoți, 800 de episcopi, 300 de manifestări culturale, 700 000 de catehisme Youcat distribuite tinerilor pelerini. Financiar, evenimentul a adus 100 septembrie 2011 Actualitatea Creştină 13


de milioane de euro beneficii pentru comercianții madrileni, fiind un succes și din acest punct de vedere. Evenimentul s-a autofinanțat în întregime : 70 la sută de către pelerini și 30 la sută din donații.

Întâlnirile cu Papa au fost momentele forte ale pelerinajului. Iată câteva dintre cuvintele sale adresate tinerilor : «Dragi tineri, permiteţi-mi, ca Urmaş al lui Petru, să vă invit să întăriţi această credinţă care ne-a fost transmisă de apostoli, să-l puneţi pe Cristos, pe Fiul lui Dumnezeu, în centrul vieţii voastre. Însă permiteţi-mi să vă amintesc şi că a-l urma pe Isus în credinţă înseamnă a merge cu El în comuniunea Bisericii. Nu-l putem urma pe Isus singuri. Cel care cedează tentaţiei „de a merge pe cont propriu” sau de a trăi credinţa după mentalitatea individualistă care predomină în societate, riscă să nu-l întâlnească niciodată pe Isus Cristos şi să ajungă să urmeze o imagine falsă a Lui. A avea credinţă înseamnă a te sprijini pe credinţa fraţilor tăi şi credinţa ta să folosească în acelaşi mod ca sprijin pentru credinţa celorlalţi. Vă cer, dragi prieteni, să iubiţi Biserica, pe ea care v-a născut la credinţă, care v-a ajutat să-l cunoaşteţi mai bine pe Cristos, care v-a făcut să descoperiţi frumuseţea iubirii sale. Pentru creşterea prieteniei voastre cu Cristos este fundamental a recunoaşte importanţa inserării voastre fericite în parohii, comunităţi şi mişcări, precum şi participarea la Euharistie în fiecare duminică, apropierea frecventă de sacramentul reconcilierii şi cultivarea rugăciunii şi meditării Cuvântului lui Dumnezeu. Din această prietenie cu Isus se va naşte şi stimulentul care conduce la a da mărturia credinţei în locurile cele mai diferite, inclusiv acolo unde este refuz sau indiferenţă. Nu este posibil a-l întâlni pe Cristos şi a nu-l face cunoscut altora. Deci, nu-l păstraţi pe Cristos pentru voi înşivă! Comunicaţi altora bucuria credinţei voastre. Lumea are nevoie de mărturia credinţei voastre, are nevoie desigur de Dumnezeu. Cred că prezenţa voastră aici, tineri veniţi din cele cinci continente, este o minunată dovadă a rodniciei mandatului lui Cristos dat Bisericii: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la toată făptura” (Mc16,15). Şi vouă vă revine misiunea extraordinară de a fi discipoli şi misionari ai lui Cristos în alte ţinuturi şi ţări unde există o mulţime de tineri care aspiră la lucruri mai mari şi, descoperind în inimile proprii posibilitatea de valori autentice, să nu se lase seduşi de promisiunile false ale unui stil de viaţă fără Dumnezeu».

14 Actualitatea Creştină septembrie 2011

Noaptea de veghe a fost un moment extraordinar, de un simbolism spiritual marcant. Furtuna și ploaia deosebit de violente ne-au arătat un Papă curajos și solidar cu cei aproape două milioane de tineri prezenți. Împreună am rămas să ne rugăm, invocând-o pe Sfânta Fecioară Maria. Adorația euharistică la care Sfântul Părinte ne-a condus, cu acel moment de tăcere, de iubire în fața lui Isus Euharistic a fost momentul central și care ne-a marcat pe toți. Tinerii și Papa, în genunchi, în adorație, în fața Preasfântului Sacrament. Iată câteva din cuvintele Sfântului Părinte : «Dragi tineri, pentru a descoperi şi a urma cu fidelitate forma de viaţă la care Domnul îl cheamă pe fiecare dintre noi, este indispensabil să rămâneţi în iubirea sa ca prieteni. Şi cum se menţine prietenia dacă nu prin contactul frecvent, prin conversaţie, prin a sta uniţi şi prin împărtăşirea speranţelor sau a neliniştilor? Sfânta Tereza a lui Isus spunea că rugăciunea este „a conversa cu prietenie, stând de multe ori în contact singuri cu acela care ştim că ne iubeşte” (cf. Cartea vieţii, 8). Vă invit deci să rămâneţi acum în adorarea lui Cristos, realmente prezent în Euharistie. Să dialogaţi cu El, să puneţi în faţa Lui întrebările voastre şi să-l ascultaţi. Dragi prieteni, mă rog pentru voi cu tot sufletul. Vă implor să vă rugaţi şi pentru mine. Să-i cerem Domnului, în această noapte, atraşi de frumuseţea iubirii sale, să trăim mereu cu fidelitate ca discipoli ai săi. Amin!» După aceste zile minunate, pe drumul de întoarcere ne-am oprit mai întâi la Lourdes. Moment deosebit de intens din punct de vedere spiritual. La 6.45 am avut Sfânta Liturghie la Grotă. Părintele ne-a încurajat să-i cerem Sfintei Maria harul de a ne fi Regina sufletului, a trupului și a imaginației noastre. Să-i cerem să ne întoarcem din acest pelerinaj cu Coroana Mariei în suflete, pentru că nu întâmplător în sigla ZMT2011 este acea coroană care simbolizează patronajul Mariei asupra

tinerilor care au luat parte la ZMT. Eram obosiți, dar atât de copleșiți de locul în care ne aflam, încât nu puteam să profităm de paturile puse la dispoziție aici. Curioși și parcă împinși de un har aparte, ne-am întors în Sanctuar, unde am vizitat Catedrala Sfântului Rozariu și toate capelele din zonă, am luat apă de Lourdes pentru cei de acasă, am colindat buticurile de suveniruri. La Calea Sfintei Cruci, am meditat la patimile lui Isus, la


Însoţitoii tinerilor din Arhidieceză la Madrid: Pr. Daniel BULAI, PS Cornel DAMIAN, Pr. Eusebiu GABOR, Pr. Ioan RĂILEANU

cât de mici suntem în fața Măreției Lui, cât de mari ne credem în egoismele noastre atât de umane… și la cât de des uităm de Sacrificiul Său, adevăratul Sacrificiu… În jurul orei 16 ne-am împărțit în grupuri: unii au mers la Procesiunea Sfântului Sacrament, iar alții la bazinele unde poți intra în apa izvorului de la Lourdes, acolo unde se duc creștinii să-și depună intențiile către Sfânta Fecioară. La bazinele acestea, mulți dintre noi am intrat râzând și am ieșit plângând de emoție și împlinire. A fost un moment deosebit pe care l-am trăit acolo, mulțumind pentru haruri și ducând cu noi cereri către Sfânta Maria.

Apoi ne-am oprit la Padova, la Sfântul Anton, unde am cerut cu toții harul sărăciei interioare. Sfânta Liturghie a încheiat acest pelerinaj frumos și plin de roade sufletești. Pentru mine, ca tânăr preot nou sfințit, a fost o experiență minunată a Bucuriei și Milostivirii lui Isus pentru noi. În Sfintele Liturghii celebrate, și la spovadă, Cristos ni s-a dăruit tuturor în sărăcie și lumină. Suntem doar la început de drum. Înrădăcinați în credință și întemeiați în Cristos, în mijlocul lumii, iată chemarea la care ne invită Domnul. Adorația euharistică, Liturghia, spovada - iată câteva momente necesare pentru a trăi în Cristos. Mulțumim Domnului pentru aceste zile de har care ne-au înrădăcinat mai adânc în Cristos, pentru a fi martori adevărați ai iubirii lui Dumnezeu în această lume. Vă mulțumim pentru rugăciunile cu care ne-ați însoțit. Pr. Ioan RĂILEANu

„ESTA ES LA JuVENTuD DEL PAPA!” În vara aceasta am participat pentru a șasea oară la o Întâlnire Mondială a Tineretului... Ajuns acasă de la Madrid mă urmărește mereu gândul referitor la noutatea Întâlnirii: am participat la „o școală de credință”! Mergând dincolo de comentariile frumoase care s-ar putea face asupra celor circa două milioane de tineri și entuziasmul lor, m-aș opri asupra „spiritului” care domina Madridul - Capitala Tineretului -, în acele zile. Tinerii prezenți la întâlnire au trăit o experiență de fraternitate cu adevărat creștinească; Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea era pentru ei „un tată de încredere” care avea forța să-i învețe, să-i susțină și să-i apere; Motivația sinceră a tinerilor de a-l întâlni pe Cristos se putea vedea în dorința lor de a participa la cateheze, la Sfintele Liturghii, la Adorația în fața Preasfântului Sacrament, la Calea Crucii etc. De fapt, tinerii au intuit „spiritul” întâlnirii și l-au sintetizat într-un slogan care se putea auzi peste tot în Madrid: „Esta es la juventud del papa!” („Acesta este tineretul Papeiˮ). Adică, tinerii sunt speranță pentru viitorul Bisericii, vor să-și înrădăcineze viața lor în Cristos și să rămână tari în credință, sunt dispuși să meargă cu Biserica în călătoria lor prin lume! La această „școală de credință” cei prezenți la Madrid au învățat să creadă în Isus, Fiul Tatălui Ceresc care s-a întrupat în firea noastră și este Învățător în lumea credinței! Au avut ocazia să-și întărească credința încercată de atâtea compromisuri, să privească spre înălțimi, să descopere

o față a vieții marcată de atâtea lipsuri și suferințe, să fie transparenți atunci când este vorba de a lua decizii esențiale în viață. Au înțeles că este bine să ai credință, dar dacă ai o credință profundă, matură, sinceră este și mai bine! Astfel, au învățat să creadă cu tărie, să creadă pentru a pătrunde, pentru a ajunge la misterele lui Dumnezeu și să le contemple în taină! Au învățat să trăiască o credință care dă gust și culoare vieții de fiecare zi..., o credință din care să nu lipsească actele concrete de caritate..., o credință care să fie prezentă în orice relație pe care tânărul simte nevoia să o aibă..., o credință vie în toate alegerile importante din viață! Au învățat să guste fericirea celor „care nu văd” (cf. In 20,29), a acelora care tocmai pe motivul că nu ating ceva fizic, cred cu adevărat, au încredere, întind mâna spre Dumnezeu! În sigla întâlnirii de la Madrid, printr-un „M” era prezentă Sfânta Fecioară Maria, Mama Fiului Întrupat. Întors de la Madrid, sunt convins că Sfânta Fecioară Maria va avea grijă, atât de tinerii care au fost prezenți la Întâlnire, cât și de tinerii care au rămas acasă, pentru ca ei să meargă mai departe, cu hotărâre, pe drumul credinței... Pe acel drum care este ferit de întuneric și frică și unde numai Cristos este mereu lumină și viață! Pr. Daniel BuLAI

septembrie 2011 Actualitatea Creştină 15


MĂRTuRII DESPRE MADRID Calea Crucii a fost un moment extraordinar, când ne-am strâns cu toții pentru a ne ruga și când am cântat împreună imnul Firmes en la fe (Tari în credință). Apoi am celebrat cel mai important moment al ZMT: întâlnirea cu Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, pe aeroportul Quatro Vientos, unde am participat la noaptea de veghe și, în dimineața următoare, la Sfânta Liturghie, cu care s-a și încheiat ZMT. A fost incredibil să văd atâția tineri uniți în numele lui Cristos. Parcă aud și acum cei peste 1 milion de tineri adunați la Quatro Vientos strigând Benedicto! sau Viva el Papa! Maria POPESCu

Era uimitor să constați cât de mulți tineri eram adunați, simțeam cu adevărat că Isus era cu noi, iar atunci când Papa a venit în mijlocul nostru, am simțit cu bucurie cum Cristos vorbea prin el. Eram entuziasmată și foarte fericită. În ultima zi pe care am petrecut-o pe aeroport, așteptând venirea Papei, eram cu toții copleșiți de căldura dogorâtoare, dar spre seară s-a răcit și a început ploaia. Când Papa a dat binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament, ploaia a încetat, lucru care mie mi s-a părut un semn de sus. Pentru mine, acest pelerinaj spre Madrid a fost o experiență extraordinară. Mădălina BĂCĂuANu

Am avut un sentiment aparte știind că împărtășesc aceleași trăiri și sentimente cu milioane de tineri. A fost extraordinar să simți prezența lui Cristos în inima ta, în preajma ta, să-i simți iubirea Lui, cu toate că știi că nu o meriți. La o întâlnire mondială a tinerilor dispare superficialitatea și simți cum trăiești cu adevărat. Lavinia MINGHERIS

Anul acesta am avut bucuria să particip pentru prima dată la Ziua Mondială a Tineretului, eveniment la care tineri din toate colțurile lumii s-au adunat animați de aceeași credință în Isus, stânca noastră. O dovadă de credință, devotament și iubire față de Dumnezeu: asta am simțit și asta a arătat mulțimea de tineri care au participat la Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid. Pe toată durata drumului, de la București și pe drumul de întoarcere, am experimentat trăiri și sentimente unice, probabil irepetabile. Am simțit cum Dumnezeu îi cheamă și îi susține pe toți cei care îi ascultă glasul. Iar cuvintele Sfântului Părinte de a ne întoarce la casele noastre «Înrădăcinați și întemeiați în Cristos, tari în credință» cred că au dat tuturor pelerinilor curaj și putere să-l mărturisească pe Cristos, fiecare acolo unde este, și să trăiască cu bucurie darul pe care Dumnezeu ni l-a făcut: viața. Un moment extraordinar, pe care sigur nu-l voi uita niciodată, este cel al adorației de pe aeroportul Cuatro Vientos. Furtuna care s-a stârnit pe neașteptate chiar cu câteva minute înainte de începerea adorației părea că va distruge totul. Dar nu a fost așa! Sfântul Părinte nu a părăsit aerodromul, ci a rămas alături de tinerii adunați din toate colțurile lumii pentru a da mărturie despre credința lor și pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu. Răspunsul Lui nu a întârziat: furtuna s-a oprit ca din senin și un aer cald a început să adie peste chipurile noastre, plecate în fața Lui. O adevărată minune… pentru cei care au avut ochi să o vadă. Pr. Eusebiu GABOR

16 Actualitatea Creştină septembrie 2011


Mass-media și Ziua Mondială a Tineretului Pr. Liviu BĂLĂSCuțI Cu ceva timp în urmă îmi intitulam un articol de la Îndrumarul mediatic: „Știrile bune sunt, de fapt, cele rele”. Această teorie s-a verificat și în cazul transmisiunilor și redactărilor de la fața locului cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului (ZMT) de anul acesta, de la Madrid. Vă pot mărturisi că, deși știam că „știrile bune sunt, de fapt, cele rele”, totuși am urmărit cu destule emoții întâlnirea tinerilor cu Sfântul Părinte, deoarece atât mass-media din Germania, unde mă aflam în acea perioadă, cât și cea din România, au insistat mai mult asupra manifestațiilor împotriva Sfântului Părinte și a acestei întâlniri, și prea puțin, sau chiar deloc, asupra evenimentului care „adună tinerii din întreaga lume pentru a construi poduri de prietenie și speranță între continente, oameni și culturi”. Singurul canal informațional, din țara noastră, care a urmărit şi a transmis adevărata atmosferă de la Madrid a fost Radio Maria. Manifestul protestatarilor Unul dintre motivele principale pentru care s-a protestat la Madrid a fost cel legat de cheltuielile făcute pentru organizarea Zilei Mondiale a Tineretului, în special, cheltuielile referitoare la reducerile de prețuri obținute pentru pelerini la transport, cazare sau masă, dar și la cheltuielile produse de desfășurarea impresionantă a forțelor de ordine, ori de punerea la dispoziția organizatorilor a multor spații publice, precum și de blocarea selectivă a traficului din centrul capitalei pentru diferite evenimente legate de ZMT. Cum a răspuns Biserica? Purtătorul de cuvânt al Conferintei Episcopale Spaniole, Juan Antonio Martinez Camino, a deplâns incidentele de la Puerta del Sol în cadrul unui interviu acordat postului public de radio, și totodată a spus că poate înțelege că există persoane care nu pot fi de acord cu organizarea ZMT, însă nu poate fi de acord ca cineva să transmită mesaje false despre ZMT, clarificând că toate „cheltuielile evenimentului au fost suportate din contribuțiile participanților și din donații și sponsorizări”. Pe 24 august, Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, a fost invitatul lui Mihai Hurezeanu la o Ediţie Specială de la REALITATEA TV Cluj. În cadrul acestei emisiuni, Preasfințitul spunea: „Mă bucur să vă pot povesti despre această vizită deosebită la cea de-a 26-a Zi Mondială a Tinerilor, de la Madrid. În România, în mod particular, s-a subliniat aspectul protestului de la Madrid, în dauna evenimentului. Erau grupuri care subliniau aspectele morale ale unei legislaţii foarte libertine din Spania şi vedeau chipul Papei ca un inchizitor. Al doilea grup de protestatari venea să spună cum vine pontiful roman să organizeze o manifestaţie de tineri într-o ţară aflată în criză”, a declarat PS Florentin Crihălmeanu. Preasfințitul s-a referit apoi şi la costurile întâlnirii celor 1,5 milioane de tineri: „Vaticanul a arătat că toate sursele de organizare ale acestei manifestări au venit de la donatori şi de la voluntari. Episcopii care au dorit să stea la hotel şi-au plătit cazarea. Eu am preferat să locuiesc la o congregaţie religioasă deoarece am spus că nu merg în Spania pentru turism, ci pentru tineri. Aveam la dispoziţie maşini care ne duceau la cateheze, dar erau mașinile voluntarilor”, a specificat PS Crihălmeanu. Interese meschine La Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid au participat 1,5 milioane de tineri, 1.200 de episcopi şi cardinali catolici. Costurile pregătirilor, potrivit presei spaniole, s-au ridicat undeva pe la 25 de milioane de euro, iar beneficiul adus Spaniei a fost de 160 de milioane de euro, bani din comerţ şi din închirieri de camere de hotel. Protestatarii m-au făcut să mă gândesc la pasajul din Evanghelia după Sfântul Ioan, când Iuda s-a plâns că Maria, sora lui Lazăr, a risipit banii în gestul ei de a unge picioarele lui Isus cu ulei parfumat. Un „Iuda” va fi mereu printre noi, indiferent cât de mult bine facem. Întotdeauna va fi cineva care ne va trage de mânecă spunându-ne că e prea multă risipă de mir, când avem atâția săraci printre noi. septembrie 2011 Actualitatea Creştină 17


VLADIMIR GHIKA

Monseniorul Ghika și harul convertirii lui Panait Istrati Mihaela VASILIu

Panait Istrati s-a născut în 1884, la Brăila, port la Dunăre. Era fiul unei spălătorese și al unui contrabandist grec. Își termină studiile elementare, nu fără dificultăți, într-un sat aproape de Brăila. Apoi duce o viață aventuroasă, mai întâi ca ucenic într-o cârciumă și pe lângă un negustor ambulant, apoi ca marinar. În tot acest timp citește cu

aviditate și vizitează mai multe orașe: București, Constantinopol, Cairo, Napoli, Paris. În 1916 se îmbolnăvește de tuberculoză. În timpul tratamentului, într-un sanatoriu din Elveția, îl cunoaște pe scriitorul și ziaristul elvețian Josue Jehouda, care îi descoperă frumusețea limbii franceze și, datorită ei, romanele lui Romain Rolland. În 1921 îl regăsim bolnav la Nisa. Mizeria îl macină, disperarea îl bântuie și se gândește să-și ia viața. Reușește să-l salveze Romain Rolland, datorită încurajărilor sale. Într-un răspuns la scrisorile sale, acesta îl face pe Istrati să întrevadă vocația sa de scriitor. Mai târziu, Romain Rolland îl va ajuta să publice ciclul Povestirile lui Adrian Zograffi, 18 Actualitatea Creştină septembrie 2011

din care fac parte romanele Chira Chiralina, Moș Anghel, Prezentarea haiducilor, Domnița din Snagov. Alte romane cunoscute sunt: Refrenul gropii, Ciulinii Bărăganului. În 1928, Istrati simpatizează cu partidul comunist. Împreună cu scriitorul grec Nikos Kazantzakis vizitează marile orașe ale Uniunii Sovietice, Moscova și Kievul. Un an mai târziu, întreprinde o nouă călătorie în Uniunea Sovietică. În timpul acestor două călătorii conștientizează trista realitate a dictaturii staliniste, fapt care îl determină să denunțe acest regim. Scrierile sale ilustrează descoperirea adevăratei fețe a regimului sovietic, fapt ce va declanșa o adevărată opoziție. Va fi ținta unor calomnii violente din partea intelectualilor din partidul comunist francez, atitudine ce-i va provoca o enormă suferință. Slăbit și bolnav, se va întoarce definitiv în țară. Prin numeroase articole, va continua să denunțe gravele nedreptăți sociale ale timpului său. În 1934 îl regăsim la Sanatoriul Filaret, din București. Nici comuniștii, nici partizanii de dreapta nu-l înțeleg și-l tratează cu dispreț. Foarte slăbit, se luptă singur, părăsit și tulburat de ideea morții. În acest moment de mare cumpănă, apare în viața lui Panait Istrati un suflet mare, plin de iubire și de milostivire, care vine să-i acorde sprijin sufletesc, deschizându-i astfel porțile spre veșnicie. Monseniorul Ghika, căci despre el este vorba, preot și apostol, nu precupețește niciun efort pentru a veni în ajutorul acestui suflet zbuciumat. În 1934, Monseniorul Ghika se afla la Bruxelles când a aflat că Panait

Istrati suferă de ftizie pe un pat de spital, la București. Intuiește că sufletul său este frământat de amărăciune și de revoltă. Toate acestea prin intermediul scrisorilor profund creștine pe care Francois Mauriac i le adresează scriitorului român. Panait Istrati, prea suferind și departe de Dumnezeu, nu este capabil să accepte consolarea creștină. Dar Monseniorul Ghika se hotărăște să se întâlnească cu bolnavul, căruia îi arată toată iubirea milostivă a lui Cristos. Ajunge chiar să celebreze Sfânta Euharistie în camera bolnavului. Monseniorul Ghika are un secret: harul convertirii trece prin inima sa de preot dăruită cu totul lui Dumnezeu, această inimă care-i vorbește muribundului și-i oferă lumina lui Cristos. „Lumina, prima mărturie a abisurilor, primul secret rostit de la

unul la celălalt”, după cum afirma Monseniorul Ghika în Gânduri pentru zilele ce vin. Puterea rugăciunii Monseniorului Ghika, credinţa sa fierbinte şi contagioasă l-au ajutat pe Panait Istrati să trăiască ca un bun creştin ultimele sale luni de viaţă. Sufletul său împăcat întâlnise iubirea Mântuitorului venind în ajutorul sărmanilor încercaţi. Ce bucurie, regăsirea oii rătăcite! Încă o dată, miracolul Sacramentului Milostivirii a venit să spele cu toată puterea Preasfântului Sânge al lui Isus un suflet însetat de infinit… (Traducere de Marie-Thérèse Cernea, din revista Virgo Fidelis, nr. 2/2011)


LECTURI

Întrebări grave Liana GEHL Într-un fel sau altul, ne preocupă pe toţi şcoala. Copiilor, în general, le pare rău că se termină vacanţa; dar sunt şi unii care se bucură să se revadă cu colegii şi profesorii, pe când alţii aşteptă cu nerăbdare să reia competiţia şi, eventual, să-i întreacă pe cei care anul trecut au cutezat să le sufle premiul… Părinţii aleargă după uniforme şi rechizite, îşi sparg capul căutând soluţii pentru concilierea programului de la serviciu cu orarul şcolar, şi se întreabă – pentru a câta oară? – dacă anul acesta orele vor decurge normal, ori vor fi greve, dacă se vor schimba iar programa şi condiţiile la examen, dacă profesorii îi vor învăţa carte pe copii şi, mai ales, dacă copiii vor fi în siguranţă în şcoli, ori se vor întoarce acasă cu vânătăi, ori cu vreun pliculeţ cu prafuri suspecte în buzunar… Profesorii încearcă să înţeleagă ce s-a schimbat şi ce rămâne la fel faţă de anul anterior, îşi împart materia şi clasele, oscilează între metodologii vechi şi noi, precum şi între dorinţa de a face carte şi imensa dificultate de a fi profesor, azi… Directorii, pe lângă întrebările de mai sus, pe care în mare parte le împărtăşesc cu părinţii şi profesorii, se mai întreabă şi unde vor găsi fondurile necesare pentru reparaţii şi întreţinere, cum să-şi motiveze cadrele în ciuda salariilor mici, cum să-i facă pe gardieni să nu mai citească ziarul Libertatea chiar la intrarea în şcoală şi, mai ales, se întreabă dacă anul acesta vor fi destui copii, ori se vor vedea siliţi să reducă numărul claselor, şi deci al profesorilor… Despre minister şi ministrul însuşi nici nu mai vorbim, căci discursul ar deveni mult prea complicat. Cert este însă un lucru: învăţământul se confruntă cu întrebări grave, care îi preocupă pe toţi. Pe linia acestor preocupări, dorim să semnalăm volumul Educaţia pentru religie şi pentru cultura diversităţii. Competenţe ale educatorului creştin (216 pag.), apărut în 2010 la Editura ErcPress sub coordonarea doamnei prof. dr. Mioriţa Got. Volumul reuneşte o serie de comunicări remarcabile susţinute de specialişti în educaţie din ţară şi străinătate cu ocazia seminariilor de formare anuală organizate de Secretariatul Naţional al Învăţământului Catolic (SNEC-România) în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu Comitetul European al Educaţiei Catolice în parteneriat cu FERE-CECA (Spania, federaţie a educatorilor de formaţie religioasă, în domeniul didacticii şi al spiritualităţii).

Temele tratate şi studiile de caz, foarte variate şi temeinic documentate, sunt prea multe pentru a putea fi menţionate toate aici. Semnalăm, ca deosebit de utile, materialele didactice oferite de Dr. Lorenzo Telar del Monte, de la centrul universitar La Salle, Madrid („Profilul profesoional al educatorului”, „Misiune, viziune şi valori ale şcolii catolice”), precum şi conferinţa profesorului Frans Hitchinson din Belgia cu privire la „Învăţarea interreligioasă”. Ne-am dori, de asemenea – dar iarăşi nu este loc – să redăm integral cele 40 de Principii educative pentru o şcoală nouă, care apar la sfârşitul volumului, ca un fel de rezumat al temelor expuse, şi din care spicuim: „1. Nu există determinism în educaţie. Genetica nu are ultimul cuvânt. 9. Experienţa succesului este izvorul cel mai important de motivaţie. 11. Este mai important a forma, a organiza şi a structura mintea, decât a o umple cu conţinuturi. 13. Un profesor bun trebuie să fie un provocator. 14. A întreba este o artă. 24. Elevii au nevoie de modele pozitive. 33. Este vital să detectăm la timp probleme de învăţare a copiilor. 39. Dragostea, respectul şi grija faţă de tot ce ne înconjoară este un mod de a colabora la construirea unei societăţi în pace. 40. Formarea permanentă a educatorilor este de nelipsit.” Pornind de la tema predării religiei în şcoli, dar şi a învăţământului confesional, volumul propune răspunsuri viabile şi soluţii verificate pentru întrebările grave care planează asupra sistemului educaţional. Semnalând două aspecte negative ale şcolii româneşti: violenţa între elevi, şi lipsa de autoritate a profesorilor, Înalt Preasfinţitul Ioan Robu subliniază că aceste aspecte nu se vor schimba decât atunci când statutul de profesor va fi recunoscut în mod real, şi la nivel financiar şi formaţional. Ca răspuns la tentaţia de a gândi o lume fără Dumnezeu, specifică societăţii de consum, pr. Ioan Martin, inspector în Ministerul Educaţiei, reaminteşte că religia este un liant pe multiple planuri – între materiile predate, între membrii societăţii, între istorie şi civilizaţie, fiind totodată şi singura materie care aduce în discuţie marile întrebări ale vieţii: sensul existenţei, natura omului, veşnicia. În condiţiile unui sistem de învăţământ tracasat de felurite presiuni interne şi externe, religia are meritul – în cuvintele doamnei Mioriţa Got – de a favoriza „redescoperirea valorilor proprii, întoarcerea la obârşii, găsirea unui rost” – adică exact ceea ce şcoala de azi riscă să piardă din vedere. septembrie 2011 Actualitatea Creştină 19


UNIVERSUL FAMILIEI

… de la tinereţe Pr. Fabian MĂRIUȚ Speranţa se înnoieşte ori de câte ori Biserica celebrează Ziua Mondială a Tineretului. E o sărbătoare aşteptată şi mereu surprinzătoare. Sub soarele arzător al Madridului, pe o caniculă îngrozitoare, în plin august, Biserica a retrăit o nouă primăvară. Din piepturile sutelor de mii de tineri adunaţi pe aeroportul Cuatro Vientos a răsunat de mai multe ori: Esta es la juventud del Papa: Acesta este tineretul Papei. Rostirea aceasta era ca o întoarcere în trecutul apropiat. În noiembrie 2010, Sfântul Părinte vizitase Barcelona, cu ocazia consacrării bisericii Sagrada Familia. Tinerii din Barcelona au fost primii care au inundat străzile oraşului - cum scria un jurnal în acele zile - cu sloganul: Acesta este tineretul Papei. Şi scânteia aprinsă atunci s-a transferat la Madrid, aprinzând atmosfera din acest august încins. Odată cu întoarcerea tinerilor la casele lor, răspândite în toate cele patru zări ale planetei, aşteptăm ca tinerii „să aprindă” şi străzile lumii cu tinereţea credinţei lor. Tineretul Papei! Un Papă peste care s-au aşternut anii, ceea ce a devenit uşor vizibil, slăbit, un pic obosit, dar care în dogoarea valului de tinereţe a intrat întrun dialog minunat cu mulţimea de tineri. Entuziasmului tinereţii, Papa i-a răspuns cu puterea cuvântului, însoţită de vigoarea înţelepciunii unui adevărat maestru. Mereu limpede şi lucid, Papa le-a vorbit tinerilor într-un limbaj direct, pătrunzător şi adecvat lor. De ce şi cu ce scop a venit această mulţime de tineri la Madrid? O întrebare pe care Papa şi-o punea încă de la sosirea sa pe aeroport, joi, 18 august. De fapt, ar fi voit să transpună acest de ce pe buzele şi în inima fiecărui tânăr. Oricum, încă din 06.08.2010, zi în care lansase mesajul pentru întâlnirea de la Madrid, sub titlul „Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă” (Col 2,7), Papa amintea că tinereţea este vârsta celor mai mari căutări. Că pe lângă dorinţa de prietenie, de a construi raporturi autentice, de a întemeia o familie unită, de a avea stabilitate şi siguranţă, tinerii caută şi altceva. „A fi tânăr – spunea în mesaj – înseamnă a dori ceva mai mult decât cotidianita20 Actualitatea Creştină septembrie 2011

tea obişnuită a unui serviciu sigur şi a simţi dorinţa pentru ceea ce este realmente mare”. Papa nu și-a ascuns îngrijorarea referitoare la criza economică, la lipsa locurilor de muncă, fapt ce afectează populaţia tânără, dar nu a separat criza economică de criza morală şi spirituală. În netă contrapunere cu dorinţa de stabilitate şi siguranţă, trece în revistă şi acele lucruri ce ar putea goli inima tânărului şi ar putea-o îmbolnăvi uneori iremediabil: „superficialitatea, consumismul şi hedonismul care domnesc, atâta banalizare în trăirea sexualităţii, atâta lipsă de solidaritate, atâta corupţie”. Toate împreună sunt iluzii. Dacă iluziile distrug, dacă stabilitatea şi siguranţa nu sunt îndeajuns, atunci ce caută un tânăr? La Madrid, pentru prima oară în şirul întâlnirilor mondiale ale tinerilor, Papa s-a întâlnit cu tinerii profesori universitari, cărora le-a amintit afirmaţia marelui filosof grec Platon: „Caută adevărul cât eşti tânăr, pentru că dacă nu o vei face, după aceea el îţi va scăpa din mâini” (Parmenide, 135d). Ţinta căutărilor tânărului, uneori arzătoare şi chinuitoare, este adevărul. Dar tânărul caută şi maeştri

care să trăiască adevărul şi de la care să-l înveţe. De aceea, Papa le atrăgea atenţia profesorilor că adevărul nu poate fi posedat. Este asemenea unei ștachete care odată trecută se înalţă şi mai sus. Tot profesorilor, în calitate de maeştri şi formatori de conştiinţe, le-a amintit că umilinţa este o virtute indispensabilă pentru a nu închide accesul la adevăr. Mediul universitar, în mod paradoxal, nu stimulează totdeauna căutarea şi cunoaşterea adevărului. Insistenţa aproape exclusivă asupra cultivării capacităţilor tehnice pentru a răspunde nevoilor pieţei, prin formarea de profesionişti competenţi şi eficienţi, poate fi o trădare a sensului genuin al fiinţării universităţii, care încă de la începuturile sale avea ca obiectiv slujirea omului şi a binelui său integral. De aceea Papa învaţă: „Nu putem înainta în cunoaşterea a ceva dacă nu ne mişcă iubirea, şi nici nu putem iubi ceva în care nu vedem raţionalitate, dat fiind faptul că «nu există inteligenţa şi apoi iubirea: există iubirea bogată în


inteligenţă şi inteligenţa plină de iubire» (Caritas in veritate, 30). Dacă adevărul şi binele sunt unite, aşa sunt şi cunoaşterea şi iubirea. Din această unitate derivă coerenţa de viaţă şi de gândire, caracterul exemplar care se cere de la orice bun educator”. Răspunsul la „de ce?”-ul de mai sus este tocmai binele şi adevărul. Dar ele au un chip. Amprenta primită odată cu botezul este, de fapt, răspunsul imprimat în sufletul şi trupul fiecărui creştin, şi care urmează să fie transpus în viaţă. Alegerea temei cu titlul Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă este o modalitate de a ne aminti că, de fapt, avem răspunsul. Același lucru l-a făcut şi Sfântul Paul faţă de coloseni, îndemnându-i să nu se lase contaminaţi de filozofiile religioase care-i îndepărtau de Evanghelie. Papa constată că ne aflăm în aceeaşi situaţie. Un curent laicist vrea să-l excludă pe Dumnezeu din viaţa publică şi câteva curente religioase anunţă o fericire fără Cristos. La Via Crucis de vineri, 19 august, Papa a amintit că drumul fericirii trece prin mântuirea Crucii lui Cristos şi că celelalte propuneri nu sunt altceva decât iluzii. Deci Benedict al XVI-lea îi duce pe tineri la întâlnirea cu Cristos cel Răstignit. În mesajul din august, 2010, afirma: Site-ul Celei de-a VII-a Întâlniri Mondiale a Familiilor – www.family2012.com – invită toate familiile să participe la organizarea acestui eveniment care se va desfășura în perioada 30 mai – 3 iunie 2012, la Milano. În acest sens, familiile sunt îndemnate să trimită mărturiile lor despre modul în care reușesc să îmbine munca și ziua de sărbătoare, să povestească despre inițiativele grupurilor de familii și despre întâlnirile organizate pentru familii în propriile comunități, să trimită fotografii și materiale video ilustrative. Toate acestea vor fi publicate la rubrica „Mărturii” de pe site-ul Family2012.com și vor constitui o arhivă prețioasă pentru organizarea Întâlnirii de la Milano, din 2012.

„Adesea, Crucea ne provoacă teamă, pentru că pare să fie negarea vieţii. În realitate, este contrariul! Ea este «da»-ul lui Dumnezeu spus omului, expresia maximă a iubirii sale şi izvorul din care curge viaţa veşnică. [...] Aşadar, nu pot decât să vă invit să primiţi Crucea lui Isus, semn al iubirii lui Dumnezeu, ca izvor de viaţă nouă”. I-am văzut pe tineri purtând crucea pe străzile Madridului. În București, îi vedem an de an purtând-o de la Biserica franceză la Catedrala Sfântul Iosif, cu ocazia procesiunii de Florii. Speranţa Bisericii trece prin crucea pe care o duc tinerii. Dar, atenţie! Crucea trece prin inimi. Prin acele inimi care au strigat: Acesta este tineretul Papei! Imaginea crucii purtate pe străzi ne proiectează înspre Milano, unde, între 28 mai şi 3 iunie, 2012, se va desfăşura cea de-a VII-a Întâlnire mondială a familiilor cu tema: Familia, munca și ziua de sărbătoare. Ducând crucea, tinerii de azi devin adulţii de mâine, gata să spună Da! Domnului în a îmbrăţişa o stare definitivă de viaţă: căsătoria pentru a întemeia o familie, preoţia pentru a sluji cu inimă neîmpărţită Bisericii, viaţa consacrată pentru a arde din dragoste pentru Cristos.

Familia: munca şi ziua de sărbătoare În ziua de 30 august 2011, în cadrul Academiei „Anton Durcovici”, din Bucureşti, a avut loc conferinţa „Fericitul Ioan Paul al II-lea - apostol al Milostivirii lui Dumnezeu”. Au conferenţiat, în prezenţa unui public numeros, pr. prof. dr. Jan Machniak, cu tema „Milostivirea lui Dumnezeu în învăţăturile Fericitului Ioan Paul al II-lea”, pr. dr. Tadeusz Rostworowski, „De la Micul Jurnal al Sfintei surori Faustina Kowalska la Dives in Misericordia a Fericitului Ioan Paul al II-lea - interdependenţă şi continuitate”, şi prof. dr. Ecaterina Hanganu, cu tema „La răscruce de vremuri - Fericitul Ioan Paul al II-lea în România”. septembrie 2011 Actualitatea Creştină 21


din LUMEA CREDINŢEI SFÂNTA ROZA S-A NĂSCUT LA LIMA, ÎN PERU, LA 30 APRILIE 1586. FIICA LUI GASPARD DE FLORES ȘI A MARIEI D’OLIVA, A PRIMIT LA BOTEZ NUMELE ISABELLA, DAR DOICA A SPUS CĂ E FRUMOASĂ CA UN TRANDAFIR, CA O ROZĂ, ȘI AȘA I-A RĂMAS NUMELE.

SFÂNT SFÂNTA ROZA DIN LIMA

PRIMA PERSOANĂ DIN AMERICA DE SUD RIDICATĂ LA CINSTEA ALTARELOR

LIMA ERA UN ORAȘ NOU, ÎNTEMEIAT CU 500 DE ANI ÎN URMĂ. DIFERENȚELE SOCIALE DINTRE LOCUITORI ERAU FOARTE MARI ȘI MULȚI SUFEREAU DIN CAUZA MARGINALIZĂRII, A SCLAVIEI ȘI A SĂRĂCIEI.

ÎN ACEST SAT A PRIMIT SACRAMENTUL MIRULUI, ÎN 1597, DE LA EPISCOPUL (DEVENIT APOI SFÂNT) TURIBIU DIN MONGROVEJO.

22 Actualitatea Creştină septembrie 2011

LA DOISPREZECE ANI, ROZA S-A MUTAT CU FAMILIA LA QUIVES, UN SAT LA 60 KM DE LIMA, SITUAT ÎN VALEA CHILLON.

LA QUIVES, AFLAT ÎN APROPIEREA UNEI ZONE DE EXPLOATARE MINIERĂ, ROZA FLORES A TRĂIT PERIOADA CEA MAI IMPORTANTĂ A FORMĂRII CARACTERULUI EI. AICI VEDEA ZILNIC SUFERINȚELE MUNCITORILOR INDIENI CARE LUCRAU ÎN MINĂ, CA NIȘTE SCLAVI.


CÂND ROZA A TREBUIT SĂ ALEAGĂ UN DRUM ÎN VIAȚĂ, NU A ALES NICI VIAȚA DE CĂSĂTORIE, NICI VIAȚA ÎN MĂNĂSTIRE. SE SIMȚEA ATRASĂ DE EXEMPLUL SFINTEI ECATERINA DE SIENA ȘI ÎN CELE DIN URMĂ A ALES SĂ TRĂIASCĂ ASEMENEA UNEI CĂLUGĂRIȚE, DAR ÎN MIJLOCUL LUMII.

SFÂNTA ROZA A TRĂIT ÎNTR-O SOCIETATE MARCATĂ DE MARI DIFERENȚE ÎNTRE OAMENI DE DIVERSE RASE, DIFERENȚE SOCIALE ȘI ECONOMICE, ÎN CARE NU ERA RESPECTATĂ DEMNITATEA OMULUI. CEL MAI MULT O IMPRESIONAU OAMENII NEVOIAȘI ȘI SĂRACI.

NU I-A FOST UȘOR SĂ TRĂIASCĂ O VIAȚĂ CONTEMPLATIVĂ ÎN MIJLOCUL LUMII. SE ÎNGRIJEA ADESEA DE CEI NEVOIAȘI. VIZITA BOLNAVII ÎN SPITAL, ÎNGRIJINDU-I PE TOȚI ȘI ÎNTĂRINDU-I ÎN CREDINȚĂ. SE VEDEA CĂ ERA O PERSOANĂ CARE TRĂIA ÎN COMUNIUNE CU DUMNEZEU.

CU AJUTORUL FRATELUI EI, HERNANDES, A CONSTRUIT ÎN CURTEA CASEI PĂRINTEȘTI O COLIBĂ. AICI SE RETRĂGEA ADESEA PENTRU A SE RUGA ȘI A FACE POCĂINȚĂ.

ÎNDRUMĂTORII EI SPIRITUALI AU FOST PREOȚI DIN ORDINUL DOMINICAN ȘI PREOȚI IEZUIȚI. MEDICULUI JUAN DE CASTILLO I-A ÎMPĂRTĂȘIT DESEORI MICI SECRETE ALE LEGĂTURII EI CU DUMNEZEU.

ROZA A MURIT LA 24 AUGUST 1617, ÎN CASA SOȚILOR MAZA-EZATEGUI, RĂPUSĂ DE BOALĂ. AVEA 31 DE ANI. TRUPUL SĂU A FOST ÎNMORMÂNTAT ÎN MĂNĂSTIREA DOMINICANĂ „SFÂNTA FECIOARĂ MARIA A ROZARIULUI”.

S-A RĂSPÂNDIT REPEDE FAIMA SFINȚENIEI EI. A FOST BEATIFICATĂ ÎN 1668 ȘI DECLARATĂ SFÂNTĂ ÎN 1671.

Adaptare de Cristina GRIGORE (după Sed santos, www. diocesismalaga.es) septembrie 2011 Actualitatea Creştină 23


ŞTIRI interne Biserica Romano-Catolică

un nou rector pentru Institutul Teologic RomanoCatolic „Sfântul Iosifˮ, din Iaşi Începând cu 1 septembrie 2011, Pr. prof. dr. Benone Lucaci a fost numit rector al Institutului Teologic Romano-Catolic Sfântul Iosif, din Iaşi, pentru un mandat de 4 ani, în conformitate cu regulamentul institutului. La împlinirea celor două mandate în calitate de rector al aceluiaşi institut, Pr. prof. dr. Wilhelm Dancă a fost degrevat de această misiune îndeplinită din 1 octombrie 2001. Pr. prof. dr. Benone Lucaci s-a născut la 6 iulie 1968 la Pralea - Bacău. A absolvit Institutul Teologic Romano-Catolic Sfântul Iosif, din Iaşi, în anul 1994. A urmat studii postuniversitare la Roma, unde, în anul 2006, a obţinut licenţa în teologie dogmatică, iar apoi doctoratul în teologie, la 13 octombrie 2010, cu teza Il contributo di Bernard Sesboüé al dibattito cristologico contemporaneo. A fost sfinţit preot la 29 iunie 1994 la Iaşi de către Preasfințitul Petru Gherghel. A activat ca vicar la Adjudeni (1 august 1994 - 1 octombrie 1995), formator la Seminarul din Iaşi (1 octombrie 1995 - 1 februarie 1999), director la Centrul Misionar Diecezan din Iaşi (1 octombrie 1998 - 30 iunie 2001), director coordonator la Şcoala Postliceală Fericitul Ieremia, din Iaşi (1 octombrie 1998 - 30 iunie 2001), director coordonator la Liceul Sfânta Tereza a Pruncului Isus, din Iaşi (1 septembrie 1999 - 30 iunie 2002), director coordonator la Colegiul Universitar Sfântul Toma de Aquino, din Iaşi (1 septembrie 1999 - 30 iunie 2002), decan la Facultatea de Teologie Romano-Catolică, din Iaşi (1 august 2002 - 1 august 2003), student la Roma (2003-2008), director coordonator la Liceul Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Iaşi (1 septembrie 2008 - 30 august 2011), a predat teologie fundamentală şi teologie dogmatică la Institutul Teologic Romano-Catolic Sfântul Iosif, din Iaşi (1 octombrie 2008 - 1 iulie 2011).

Biserica Greco-Catolică

Dificultăţi în dialogul ecumenic „Un act de provocare şi sfidare”, „de epurare culturală şi religioasă, falsificare a istoriei, ştergere a memoriei şi furt de identitate”. Cu aceste cuvinte a definit PS. Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea şi preşedinte al Comisiei de pregătire a dialogului cu Biserica Ortodoxă Română gestul BOR de a reconsacra catedrala din Baia Mare. Edificiul sacru a fost construit în 1911 de către greco-catolici şi declarat catedrală în 1930 de către Papa Pius al XI-lea cu bula Sollemni Conventione. Catedrala, dată Bisericii Ortodoxe de către autorităţile comuniste în 1948, a fost revendicată în mod continuu de către Biserica Greco-Catolică, atât pe calea dialogului cât şi în justiţie. La 21 august 2011 autorităţile ortodoxe, ignorând apelul Bisericii Greco-Catolice, a reconsacrat edificiul sacru şi a celebrat centenarul „catedralei ortodoxe”. „Prin această atitudine vădit ostilă – afirmă PS Virgil Bercea într-o scrisoare adresată Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel –, Biserica Ortodoxă Română dovedeşte că nu este interesată în redeschiderea dialogului cu Biserica Greco-Catolică. Menţionăm că Biserica Ortodoxă Română a întrerupt unilateral dialogul cu Biserica Greco-Catolică în 2004, iar în ultima perioada Biserica Ortodoxă a fost cea care a adresat mai multe apeluri Bisericii Greco-Catolice pentru redeschiderea dialogului”. Prin reconsacrarea lăcaşului de cult, Biserica Ortodoxă Română „se face singură responsabilă de crearea unei noi piedici în calea redeschiderii dialogului cu Biserica Greco-Catolică”, concluzionează PS Bercea. 24 Actualitatea Creştină septembrie 2011


ŞTIRI externe

Papa în Benin.

Între 18 şi 20 noiembrie, Sfântul Părinte se va afla în vizită apostolică în Benin. Este a treia vizită pe care un Suveran Pontif o face în această ţară din Africa occidentală, după cele din 1982 şi 1993 ale Papei Ioan Paul al II-lea. Mons. Eugene Houndekon, care se ocupă de organizarea vizitei Papei, a subliniat caracterul pastoral al vizitei: consemnarea exortaţiei apostolice post-sinodale, rod al celui de-al II-lea Sinod Special al Episcopilor pentru Africa desfăşurat în Vatican, în octombrie 2009; celebrarea „jubileului celor 150 de ani de la evanghelizarea Beninului” şi comemorarea cardinalului beninez Bernardin Gantin, fost prefect emerit al Congregaţiei pentru Episcopi, preşedinte emerit al Comisiei Pontificale pentru America Latină şi decan emerit al Colegiului cardinalilor, care s-a întors în Casa Tatălui în 2008.

China. Nou val de arestări, organizat de autorităţile chineze, în rândul comunităţilor catolice; printre cei reţinuţi de forţele de ordine, administratorul diecezei de Tianshui, episcopul emerit, mai mulţi preoţi şi zeci de responsabili laici. Potrivit agenţiei Asia News, episcopul şi doi preoţi sunt fraţi: au fost duşi în locuri de detenţie diferite şi sunt supuşi unor şedinţe de reeducare politică.

Libertatea religioasă. O treime din populaţia lumii nu se bucură de dreptul la libertate religioasă, susține recentul raport al Centrului de Studii din Washington privind religiile lumii. Raportul ia în considerare perioada 2006-2009 şi denunţă tendinţa guvernelor de a adopta măsuri tot mai restrictive, precum şi numărul crescând al episoadelor de violenţă sau ostilitate faţă de cei cu credinţă, în special faţă de creştini. 2 miliarde de persoane întâmpină dificultăți în practicarea propriei religii.

Australia. Creşte cererea de unităţi de învăţământ catolice. Pentru a face faţă la cererile tot mai numeroase privind frecventarea şcolilor catolice, Oficiul pentru Educaţia Catolică din Melbourne a anunţat construirea altor 13 şcoli în regiunea Geelong Victoria. Potrivit ultimelor statistici, Biserica Catolică gestionează în Australia 471 de grădiniţe, 1.310 şcoli generale şi 465 de gimnazii.

Colecta pentru Somalia. În luna iulie, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, îi îndemna pe credincioși la solidaritate față de populația din Cornul Africii, greu lovită de foamete și secetă. Într-o scrisoare pastorală, lansa apelul de a nu rămâne indiferenți față de „suferințele grave ale fraților și surorilor din Africa”. Pe 31 iulie, colecta de la toate Sfintele Liturghii din parohiile Arhidiecezei a fost oferită pentru populațiile din Cornul Africii, îndeosebi pentru Somalia. În urma colectei speciale a fost adunată suma de 79.980 lei și 385 de EURO, bani care au fost depuși, prin intermediul Nunțiaturii Apostolice, în contul Institutului pentru Operele Religioase, ce aparține Consiliului Pontifical Cor Unum.

Sfântul Ioan de Avila, doctor al Bisericii. Alți 17 sfinți sunt, se pare, pe „lista de așteptare”. Sfântul Ioan de Avila (14991569) va fi cel de-al 34-lea doctor proclamat de Biserica Catolică, primul din timpul pontificatului Papei Benedict al XVI-lea, după cum a anunțat însuși Suveranul Pontif la 20 august 2011, după Sfânta Liturghie celebrată la Madrid împreună cu seminariștii. Ultimii doctori ai Bisericii au fost trei sfinte femei: Tereza de Avila și Ecaterina de Siena, proclamate în 1970 de Papa Paul al VI-lea, și Tereza de Lisieux, proclamată în 1997 de Papa Ioan Paul al II-lea. Tot în 1997, iezuitul italian Giandomenico Mucci publica în revista „Civiltà Cattolicaˮ o „listă de așteptare”, din care făceau parte șase femei: Sfânta Veronica Giuliani, Sfânta Hildegard de Bingen, Sfânta Gertruda de Helfta, Sfânta Brigida a Suediei, Sfânta Margareta Maria Alacoque, Fericita Iuliana din Norwich; și doisprezece bărbați: pe lângă Sfântul Ioan de Avila, Sfântul Grigore din Narek, Sfântul Ioan Bosco, Sfinții Ciril și Metodiu, Sfântul Laurențiu Iustiniani, Sfântul Antonin din Florența, Sfântul Tommaso din Villanova, Sfântul Ignațiu de Loyola, Sfântul Vincențiu de Paoli, Sfântul Ludovic Maria Grignion de Montfort, Sfântul Bernardin de Siena. septembrie 2011 Actualitatea Creştină 25


SEMNIFICAŢII LITURGICE

Binecuvântarea mesei Puţini ştiu că rugăciunea înainte şi după masă este o adevărată celebrare liturgică, fiind cuprinsă în cărţile liturgice ale Bisericii, şi anume în Benedicţionar. Această scurtă celebrare ilustrează legătura meselor zilnice ale creştinilor cu Euharistia, în primul rând, dar şi cu toate misterele vieţii pământeşti ale Domnului, precum şi cu perspectiva vieţii viitoare: Domnul Isus Cristos a instituit Sacramentul Euharistiei în timpului unei mese – Cina cea de Taină; de asemenea, după învierea din morţi, ucenicii l-au recunoscut la frângerea pâinii. Nu putem uita de faptul că împărăţia cerurilor este descrisă deseori în Noul Testament cu ajutorul imaginii ospăţului. De aceea, orice masă a creştinilor poate fi o meditaţie concretă asupra tuturor acestor realităţi spirituale. În al doilea rând, rugăciunea de la masă îl binecuvântează pe Dumnezeu pentru Providenţa sa prin care ne oferă pâinea cea de toate zilele de care avem nevoie. La masă, creştinii trebuie să-şi amintească şi de săracii care nu au posibilitatea să se sature în acelaşi fel; de aceea, binecuvântarea mesei cuprinde şi rugăciuni pentru aceştia, precum şi un îndemn la adresa celor mai favorizaţi de a veni în ajutor celorlalţi – prin cumpătare sau poate chiar poftindu-i la masa lor. Formele de binecuvântare a mesei sunt foarte variate, de la scurte invocaţii până la forme elaborate, care ţin seama de sărbători şi de timpurile liturgice, aşa cum s-au dezvoltat în unele comunităţi monastice. În viaţa de mănăstire, această rugăciune este considerată atât de importantă încât, de pildă, Regula Sfântului Benedict prevede să fie pedepsiţi cei care sosesc după începerea binecuvântării mesei sau nu sunt de faţă la aducerea de

Rubrică realizată de Dr. Dănuţ Doboş

File de istorie

mulţumire de după încheierea ei (cap. 43). Obiceiul binecuvântării mesei datează practic de la începuturile creştinismului, fiind prezente referiri la aceasta în Noul Testament, în Didahé, în Constituţiunile Apostolice şi aproape la toţi Părinţii Bisericii din primele veacuri. Sacramentarul Gelasian (o carte liturgică din secolul al VII-lea) menţionează deja binecunoscuta formulă de binecuvântare a mesei, care se foloseşte frecvent încă şi în zilele noastre: Binecuvântează-ne pe noi, Doamne, şi aceste daruri pe care le primim din bunătatea ta. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin. Şi în Benedicţionarul actual este indicată această veche formulă tradiţională. Ea poate fi precedată de versete din psalmi şi urmată de încă o scurtă binecuvântare. De pildă – înainte de masa de prânz: V). „Toate de la tine aşteaptă să le dai hrană la vremea sa„. R). „Dacă le vei da, vor culege; dacă-ţi vei deschide mâna, se vor îndestula de bunătăţiˮ (Ps 103, 27-28). Sau, la cină: V). „Mânca-vor săracii şi se vor sătura şi-l vor lăuda pe Domnul cei care-l cautăˮ. R). „Vii să fie sufletele lor în veacul veaculuiˮ! (Ps 21, 27). Acest frumos obicei a devenit atât de înrădăcinat în tradiţia creştină, încât a inspirat şi opere literare: poetul Prudentius a compus o serie de imnuri Ante cibum şi Post cibum. De asemenea, a pătruns în legislaţie, aşa încât, de pildă, în Codul de legi al Ţării Galilor (sec. IX-X) se menţionează că printre comesenii regelui trebuie să se numere în mod obligatoriu şi preotul „care să binecuvânteze mâncarea şi băutura” acestuia. Wilhelm Tauwinkl Wilhelm TAuWINKL

Pr. Ștefan Tătaru (1917-1995)

Născut la 5 ianuarie 1917 în localitatea Zăpodia (jud. Neamţ), pr. Ştefan Tătaru, OFM Conv., a urmat cursurile seminariale la Hălăuceşti şi Luizi-Călugăra, fiind sfinţit preot la 11 mai 1941. A activat ulterior în parohiile Prăjeşti, Luizi-Călugăra, precum şi în parohia Greco-Catolică Bucureşti. De asemenea, a funcţionat ca profesor la Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” din Oradea şi în calitate de confesor la Institutul „Notre Dame de Sion” din Bucureşti. În data de 30 ianuarie 1951, pr. Ştefan Tătaru a fost arestat de Securitate şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, în cadrul lotului „Todea-Tătaru-Rotaru”. A fost graţiat în anul 1964, activând apoi în parohiile Focşani, Bărăţia – Bucureşti, Cioplea, precum şi în Parohia Greco-Catolică din Bucureşti şi Oradea. Moare la 9 martie 1995 la Oradea, unde a fost şi înmormântat. Pr. Ştefan Tătaru a fost reabilitat juridic la 2 octombrie 2002 printr-o decizie a Curţii Supreme de Justiţie a României, care a anulat răul produs de „justiţia” politică comunistă.

26 Actualitatea Creştină septembrie 2011


ARTA DE A TRĂI

Flirtul, un joc nu tocmai nevinovat Cristina ŞOICAN Uneori sunt de ajuns câteva ocheade galeşe sau două-trei vorbe cu subînţeles, şi drumul către infidelitate este deschis. Iar asta aduce suferinţă partenerului de viaţă şi poate costa chiar stabilitatea şi liniştea vieţii de familie. Flirtul, căci despre asta este vorba, acest sport care se practică la scară largă, este primul pas către infidelitatea emoţională. Şi nu sunt puţini cei cărora le place să se joace cu focul. Există persoane care, deşi angajate într-o relaţie serioasă sau legalizată în mod oficial, se lansează în jocuri pline de galanterie, aparent nevinovate, fără să se gândească la riscuri şi complicaţii şi la faptul că flirtul nu este tocmai un joc nevinovat. Ce este flirtul? Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, flirtul este o „conversație ușoară, cu aluzii de dragoste, între un bărbat și o femeie. Legătură de dragoste lipsită de profunzime, nestatornică; aventură sentimentală”. Aşadar, se poate vorbi de flirt atunci când un bărbat şi o femeie îşi acordă o atenţie mai mare decât în cazul unei simple camaraderii, când îşi fac curte într-un mod mai mult sau mai puţin vizibil, când îşi zâmbesc fără să aibă un motiv anume, când nu pierd nicio ocazie de a fi împreună, chiar şi atunci când nu există o necesitate care să impună lucrul acesta. Flirtul exprimă interesul evident faţă de o persoană de sex opus. Când unul dintre cei care flirtează este deja implicat într-o altă relaţie de cuplu, flirtul este considerat adulter sau infidelitate emoţională. De ce se flirtează? Psihologii susţin că, cel mai adesea, flirtul se naşte din dorinţa de a plăcea, de a te simţi iubit, admirat şi apreciat, din dorinţa de a ţi se confirma propria putere de seducţie. Unii flirtează pentru că văd în asta o componentă firească a relaţionării; alţii consideră flirtul un mod de a trezi aspecte amorţite în relaţia de cuplu care, deşi plină de satisfacţii, este destul de săracă în surprize şi ameninţată de monotonie. Unii văd în flirt un joc inocent prin care pot ieşi în evidenţă, prin care pot deveni mai simpatici sau pot descreţi frunţile anumitor persoane din anturajul lor. Alţii îl practică ca pe un mod de distracţie sau pentru a evada din rutina cotidiană. Dorinţa de a atrage atenţia, nevoia de a fi remarcat, nevoia de a primi afecţiune sunt şi acestea aspecte care îi fac pe unii să recurgă la flirt. Nu de fiecare dată când se iniţiază acest joc există şi dorinţa de a depăşi graniţele jocului, de a trăda partenerul. Oricum, faţă de această atitudine se impune atenţie maximă din partea persoanelor căsătorite. Din mărturiile citite pe blogurile celor trecuţi prin astfel de experienţe se poate observa că este foarte uşor să devii incapabil să mai gestionezi situaţia; de la o şuetă aparent inocentă nu este decât un pas spre o relaţie clandestină. Cei care se joacă cu focul, mai

devreme sau mai târziu se pot arde. Adică, un flirt nevinovat poate oricând degenera într-o relaţie extraconjugală. Trebuie amintit faptul că există şi păreri „pro flirtˮ, care susţin că flirtul în afara relaţiei în care eşti deja implicat nu este periculos. Opinia este argumentată prin faptul că o astfel de atitudine satisface nevoia de a te simţi atrăgător şi te ajută să-ţi demonstrezi ţie personal, dar nu numai, că încă poţi să manifeşti puterea de atracţie asupra altora. Această atitudine nu ar afecta cuplul, ci chiar l-ar întări, afirmă susţinătorii flirtului. Flirtul şi fidelitatea faţă de partener „Flirtul este factorul determinant în iniţierea actului de infidelitate”, şi chiar dacă nu se materializează într-o relaţie intimă, această atitudine devine o problemă atunci când ea apare la persoanele căsătorite, pentru că fidelitatea faţă de partenerul de viaţă nu se limitează doar la relaţii intime. Învăţătura lui Isus în acest sens este cât se poate de categorică: „Aţi auzit că s-a spus: Să nu comiţi adulter. Eu însă vă spun că oricine priveşte o femeie, dorind-o, a şi comis adulter cu ea în inima lui” (Mt 5, 27-29). Atitudinea afectuoasă faţă de altă persoană decât partenerul de viaţă îl privează pe acesta de dăruirea şi atenţia care i se cuvin doar lui. Deşi inofensiv în aparenţă, flirtul zădărniceşte jurămintele făcute de soţi în ziua cununiei lor, pentru că iubirea conjugală „este unică şi exclusivă”. „Iubirea conjugală pretinde soţilor, prin însăşi natura sa, o fidelitate inviolabilă. Aceasta este consecinţa dăruirii de sine reciproce a soţilor. Iubirea cere să fie definitivă. Ea nu poate fi «până la noi ordine». Această unire intimă, dăruire reciprocă dintre două persoane, precum şi binele copiilor pretind fidelitatea deplină a soţilor şi unitatea indisolubilă dintre ei” (CBC, 1646). Se poate şi altfel Într-o căsnicie creştină, care şi-a clădit casa pe Stâncă, pe Cristos care este temelia cea mai solidă, soţii sunt întăriţi de harul sacramentului căsătoriei, care-i ajută să-şi rămână fideli unul altuia şi să lupte împotriva tentaţiilor de infidelitate; îi ajută să meargă contra curentului, să nu vrea neapărat să fie la modă, să aibă curajul să facă opinie separată. septembrie 2011 Actualitatea Creştină 27


ANUNŢURI

Librăria „Sfântul Iosif ” recomandă La Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, în colecţia „Ce mi-aş fi dorit să ştiu înainte să…”, a apărut volumul Devin adolescent (158 pag., format A5, preţ 10 lei), o culegere de gânduri şi impresii de la adolescenţi din S.U.A. către adolescenţi din lumea întreagă. Autorii discută despre multe subiecte relevante pentru viața de adolescent în ziua de azi: - cum să descoperi cine ești; - cum să folosești inteligent aparatura electronică; - în ce mod să legi prietenii; - cum să-ți trăiești viața cu credință etc. Fie că aștepți anii adolescenței cu bucurie și nerăbdare, fie că te temi de ei, vei găsi în această carte ceva pentru tine. Sancta Dei Genitrix, album CD cu muzică sacră sub conducerea muzicală a prof. dr. Marcel Octav Costea, organistul Catedralei „Sfântul Iosif”, solişti Veronica Anuşca (soprană) şi Andreia Petrea (mezzosoprană), şi cu acompaniamentul Corului Catedralei Sfântul Iosif, ARCB, Bucureşti 2011, 50 minute, preţ 20 lei. Ansamblul Musica Sacra are trei participări la cel mai importrant Festival de muzică contemporană din București și trei CD-uri, o casetă audio și numeroase înregistrări la Radio Vatican, RAI, precum și la Studiourile Radio România. Tomka Ferenc, Calea sigură. Despre dragoste, despre sexualitate – în mod înţelept, Banatul montan, Reşiţa 2011, 212 pag., format 16x24cm, preţ 15 lei. Lucrare apărută sub egida Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara. Cartea părintelui Ferenc Tomka nu se adresează doar tinerilor, ci și părinților și pedagogilor. Ea este un discurs, o îndrumare limpede, hotărâtă, ea vorbește despre problemele cu care se confruntă tineretul în pregătirea pentru căsătoria văzută ca și vocație. Ea nu deplânge condițiile grele, ci aprinde lumina, indică direcția, încurajează, cheamă la acțiuni concrete, trezește credința, pentru că și în pragul secolului al XXI-lea se poate porni spre căsătorie cu seninătate, printr-o relație de cuplu, de logodnă trăite în mod curat.

Duhul Sfânt coboară la tine. Pregătire pentru primirea Sfântului Mir (manual/caiet de activităţi destinat adolescenţilor, sub coordonarea Comisiei diecezane pentru cateheză a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti), EARCB 2007, 88 pag. cu exerciţii şi ilustraţii color, format A4, preţ 14 lei. „Primirea tainei Sfântului Mir este un moment important în viața de credință a tinerilor catolici, un moment privilegiat de comuniune cu Preasfânta Treime și de har îmbelșugat. Caietul de activitate Duhul Sfânt coboară la tine oferă un instrument deopotrivă util și atrăgător pentru o pregătire aprofundată și dinamică. Fie ca acest mic manual să-i conducă pe candidații la Mir, prin harul Duhului Sfânt, tot mai aproape de inima lui Dumnezeu” (IPS Ioan Robu).

Isus vine la tine. Prima Sfântă Împărtăşanie (manual/caiet de activităţi, destinat copiilor de clasa a doua şi mai mari care se pregătesc pentru Prima Sfântă Împărtăşanie, sub coordonarea Comisiei diecezane pentru cateheză a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti), EARCB 2005, 83 pag. cu exerciţii şi ilustraţii color, format A4, preţ 10 lei. „Tuturor le este spus acest adevăr, dar în manualul acesta copiii sunt chemați să pună în inima lor pentru totdeauna această veste bună: Isus vine la tine! Și venind, El spune fiecăruia cuvântul Său de iubire, cuvântul Său despre Tatăl și despre Duhul Sfânt. Isus vine la tine! Întâmpină-l și primește-l cu bucurie!” (IPS Ioan Robu) 28 Actualitatea Creştină septembrie 2011


Profile for Revista Actualitatea Crestina

Actualitatea creştină, nr. 9 / 2011  

Revista „Actualitatea Creştină” este revista Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Apare lunar iar în cuprinsul ei se pot citi articole...

Actualitatea creştină, nr. 9 / 2011  

Revista „Actualitatea Creştină” este revista Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Apare lunar iar în cuprinsul ei se pot citi articole...

Advertisement