Dosar
DESPRE PELERINAJ Având grijă să le lumineze cu lumina credinţei, Biserica favorizează formele de religiozitate populară care exprimă un instinct evanghelic și o înțelepciune umană care îmbogățesc viața creștină: venerarea relicvelor și medaliile, vizitarea sanctuarelor, pelerinajele, procesiunile, Calea Crucii, dansurile religioase, rozariul etc. (CBC, 1674)
P
entru creștini, pelerinajul este un mijloc de apropiere de Biserică și de întărire a credinței. A merge în pelerinaj înseamnă a porni la drum pentru a descoperi noi orizonturi spirituale, adaptându-te vieții de grup pe care o presupune o astfel de călătorie; pelerinajul înseamnă să vrei să realizezi o schimbare interioară care să te ajute să-l urmezi cu fidelitate pe Cristos. Pelerinajul devine izvor de pace interioară și de îmbogățire spirituală atunci când este însoțit de rugăciune, de spovadă, de împărtășanie. Lumea creștină organizează pelerinaje pentru a cinsti diferiți sfinți în care credincioșii recunosc mijlocitori de nădejde în fața lui Dumnezeu. Poate cel mai mare număr de pelerinaje care se organizează exprimă cinstirea deosebită pe care Poporul lui Dumnezeu o acordă Sfintei Fecioare Maria. Dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din
lume, amintim: Lourdes (Franța), Fatima (Portugalia), Czestochowa (Polonia), Guadalupe (Mexic). Și în țara noastră există numeroase sanctuare dedicate Maicii lui Dumnezeu. Cele mai cunoscute sunt: Sanctuarul marian de la Cacica, (Suceava), Bazilica Maria Radna (Arad), Mănăstirea Franciscană de la Șumuleu Ciuc (Harghita), biserica Sfintei Fecioare a Săracilor de la Cărbunari (Blaj). În Arhidieceza noastră, prin voinţa ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, biserica Regina Carmelului, din cadrul complexului monastic al Părinţilor carmelitani desculţi, de la Ciofliceni (Snagov), este sanctuarul marian al Arhidiecezei, „loc privilegiat de întâlnire, de rugăciune, de laudă adusă lui Dumnezeu”. Despre pelerinaj și despre câteva dintre sanctuarele închinate Sfintei Fecioare Maria în țara noastră vom vorbi în paginile următoare.
SEMNIFICAŢIA MĂNĂSTIRII ŞI A PELERINAJULUI LA BISERICA FECIOAREI DE PE MUNTELE CARMEL
A
tunci când, pe 9 mai 1998, Ioan Paul al II-lea îşi termina vizita în România, îşi dorea ca acest eveniment să aducă roade pentru Biserica şi poporul român. Câteva zile mai târziu, Părinţii Carmelitani din Provincia Veneto, reuniţi în Capitul, hotărau deschiderea unei misiuni în România. Cu ochii credinţei, îndrăznim să citim această aventură carmelitană în România ca pe unul dintre acele roade despre care vorbea Sfântul Părinte. Ioan Paul al II-lea a salutat România cu titlul tradiţional de „Grădina Maicii Domnului”. Acest titlu de origine monahală, legat de muntele Athos, este probabil dat României pentru numărul mare de mănăstiri. Unii nu au apreciat mult acest titlu şi îl văd mai degrabă ca pe o vopsea poetică pentru a ascunde o realitate care seamănă mai
mult cu un câmp abandonat sau cu un deşert, decât cu o grădină legată de amintirea Preacuratei Fecioare Maria. Alţii au vorbit despre un deşert moral al societăţii şi al politicii, cu un sens de rătăcire în ceea ce priveşte percepţia viitorului.
Actualitatea Creștină august 2014
Nouă, Carmelitanilor, acest titlu ne este foarte drag: termenul Carmel înseamnă, în ebraică, „grădina lui Dumnezeu”, iar eremiţii care trăiau pe muntele Carmel meditau cuvintele profeţilor despre pământul Făgăduit: dacă poporul ascultă Cuvântul lui