Actualitatea creştină, nr. 8/2006

Page 23

ªtiri

“Sã apãrãm pacea pe care Dumnezeu ne-a dãruit-o” La încheierea întâlnirii celor mai industrializate 8 þãri ale lumii (G8) care s-a desfãºurat în a doua jumãtate a lunii iulie în Rusia, a fost cititã declaraþia participanþilor la Reuniunea Mondialã a Liderilor Religioºi. “Sã apãrãm pacea pe care Dumnezeu ne-a dãruit-o” – au scris reprezentanþii creºtinismului, ai iudaismului, ai islamismului, ai budismului ºi ai ºintoismului subliniind necesitatea “ca religia sã fie în continuare un fundament puternic ºi autentic al pãcii ºi al dialogului între civilizaþii” ºi ca “sã nu mai fie niciodatã folositã ca motiv de diviziune ºi conflict”. Declaraþia amintea provocãrile la care lumea de azi trebuie sã facã faþã, de la apãrarea vieþii umane în orice fazã a ei, la raportul între dreptate ºi economie, fãrã a uita „scandalul sãrãciei”. A fost condamnatã orice formã de terorism ºi de extremism, violenþa care pretinde cã-ºi gãseºte

justificare în motive religioase; liderii religioºi au deplâns acþiunile grupurilor ºi miºcãrilor pseudo-religioase „care atenteazã la libertatea ºi la bunãstarea popoarelor”. Reuniunea mondialã a Liderilor Religioºi a fost organizatã de Consiliul Interreligios din Rusia ºi s-a desfãºurat în luna iulie, la Moscova. Delegaþia Bisericii Catolice a fost condusã de Cardinalul Walter Kasper, Preºedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitãþii Creºtinilor ºi s-a bucurat ºi de prezenþa Cardinalului Paul Poupard, Preºedintele Consiliului Pontifical pentru Culturã. Acesta, în intervenþia sa, a subliniat importanþa colaborãrii între autoritãþile religioase ºi civile din lumea întreagã pentru binele omenirii; de asemenea, a subliniat necesitatea înfruntãrii provocãrilor globalizãrii prin respectarea fiinþei umane.

Vaticanul cere disciplinã liturgicã

Potrivit secretarului Congregaþiei pentru Cultul Divin ºi Disciplina Sacramentelor, Arhiepiscopul Albert Malcom Ranjith Patabendige, Vaticanul intenþioneazã sã reintroducã un anumit control disciplinar al liturgiei. ªi asta nu pentru cã „reformele liturgice ale Conciliului Vatican II au eºuat, ci, mai degrabã, pentru cã unele schimbãri liturgice au produs o reacþie exageratã ºi o pierdere a aprecierii faþã de tradiþiile Bisericii”. „Acum, marea provocare pentru Bisericã este aceea de a promova o mai

Slovenia a legalizat “cãsãtoriile” homosexuale

Slovenia, fostã republicã Iugoslavã ºi în prezent membrã a Uniunii Europene, a legalizat “cãsãtoriile” dintre persoanele de acelaºi sex. Conform postului de radio din Belgrad, B92, citat de Novopress România, noua lege slovenã privind instituþia familiei permite cuplurilor de homosexuali sã se “cãsãtoreascã” legal, bucurându-se de aceleaºi drepturi de care beneficiazã familiile formate din heterosexuali. Legea impune însã unele restricþii “cãsãtoriilor” cuplurilor homosexuale. La ceremonia de “cãsãtorie” nu pot lua parte decât cei doi parteneri ºi oficialitatea care legifereazã uniunea, interzicând Vatican Information Service (VIS)

Vatican.va

profundã înþelegere a reformelor liturgice, una în concordanþã cu tradiþiile constante ale catolicismului”. Prelatul a mai afirmat cã trebuie evitate douã extreme: “o deschidere liturgicã în care fiecare preot sau episcop face ce doreºte, ceea ce creeazã confuzie”; sau o abandonare completã a reformelor liturgice, ceea ce ar conduce la o viziune de “închidere în trecut”. Astãzi aceste douã extreme devin tot mai proeminente, ºi Biserica trebuie sã stabileascã o cale de mijloc. Îndrumãrile liturgice sunt expuse clar în Misalul Roman ºi în documentele Bisericii. Acum „este necesarã o anumitã disciplinã cu privire la ceea ce facem la altar”, a mai adãugat Arhiepiscopul.

orice altã participare. Un sondaj de opinie efectuat în anul 1995 a arãtat cã 57% din totalul populaþiei, de aproximativ 2 milioane de locuitori, se opune “cãsãtoriilor gay”. Cu toate acestea, Vera Kozmik, ºefã a Biroului guvernamental pentru Politicile Femeilor, spunea atunci la televiziunea naþionalã cã Slovenia va fi martora “cãsãtoriilor” dintre homosexuali în maxim doi ani. Au mai existat douã iniþiative de legalizare a “cãsãtoriilor” homosexuale care au eºuat în 1993 ºi în 1995, informeazã Lifesite.net. În 1998 guvernul a numit o comisie care sã studieze problema, aceasta conducând la o recunoaºtere limitatã a uniunilor homosexuale în 2004, anul intrãrii acestei þãri în Uniunea Europeanã. Pagini realizate de CRISTINA ªOICAN

21


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.