__MAIN_TEXT__
feature-image

Page 1


PĂSTORUL ARHIDIECEZEI

Congresul Euharistic Internațional Între 10 și 17 iunie 2012 a avut loc al 50-lea Congres Euharistic Internațional la Dublin, în Irlanda. Congresele euharistice au luat fiinţă la finele secolului al XVIII-lea, în Franţa, când creştinii catolici au preluat obiceiul Congreselor din lumea laică pentru a celebra şi adora misterul Euharistiei, taină care era înţeleasă ca remediu şi mijloc de luptă împotriva răului din lume şi, de asemenea, ca manifestare a identităţii creştine. Mai mult de un secol, congresele euharistice au fost unica manifestare a Bisericii la nivel internațional, unde se adunau din toate continentele, şi pe toate continentele, mulţimi nenumărate, în jurul Euharistiei, considerată ca inimă a comunităţii creştine şi bază a identităţii sale. La distanţă de peste 130 de ani de la începuturi, actualul congres a avut loc în Irlanda, ţară cu o mare tradiţie catolică, ce în decursul secolelor a influenţat întregul continent european, căci misionarii irlandezi, cu credinţa şi cultura lor, începând cu secolul al VI-lea, au evanghelizat Europa. La acest al 50-lea Congres Euharistic au participat catolici din peste 130 de ţări, inclusiv din România, cu toţii mărturisind public credinţa lor în Taina Euharistică, mister al iubirii lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. Tema Congresului a fost Euharistia, comuniune cu Cristos şi între noi, scopul acestei teme fiind acela de a rechema atenţia fiecăruia şi a societăţii asupra faptului că la plinătatea apartenenței noastre la Cristos se ajunge participând la Sfânta Euharistie unde, în acelaşi timp, se construieşte comuniunea cu Cristos şi comuniunea cu ceilalţi. Orice Congres euharistic internaţional este un eveniment bisericesc deschis tuturor şi nicidecum unul rezervat doar unei categorii de clerici şi laici: Congresul euharistic este o profundă experienţă de comuniune bisericească, pornind de la Euharistia celebrată, adorată şi împărtăşită. Dintotdeauna de când se celebrează, Congresele euharistice au avut scopul să pună celebrarea euharistică în centrul vieţii creştine, pentru a înţelege mai bine Misterul euharistic, subliniind necesitatea de a participa la Sfânta Liturghie, de a ne împărtăşi cu Sfânta Taină şi de a aprofunda raportul dintre Masa cuvântului şi Masa Pâinii euharistice. Ne amintim de cuvintele Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, din Enciclica Ecclesia de Eucharistia: „Darul lui Cristos şi al Duhului său, pe care le primim în împărtăşirea euharistică, împlineşte cu o plinătate îmbelşugată dorinţele de unitate fraternă din inimile oamenilor; la fel, înalţă experienţa fraternă, inerentă participării comune la aceeaşi masă euharistică, până la nivelul la care întrece experienţa simplă a unui ospăţ uman” (nr.24). Euharistia creează comuniunea şi favorizează stabilitatea în unitate a întregii comunităţi bisericeşti; Congresele euharistice reînnoiesc Biserica şi încurajează teologia euharistică de comuniune să continue în a aduce roade de sfinţenie şi de viaţă pentru Biserică şi pentru lume. Duminică, 17 iunie, la sfârşitul Sfintei Liturghii, care a fost celebrată pe cel mai mare stadion din capitala irlandeză, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, vorbind din Vatican într-un mesaj preînregistrat, i-a salutat pe participanţii la Congres şi le-a spus: „Euharistia este cultul întregii Biserici, dar cere mereu şi deplina angajare a fiecărui creștin în misiunea Bisericii, conţine o chemare la a fi poporul sfânt al lui Dumnezeu, dar şi chemarea la sfinţenia individuală. Ea trebuie celebrată cu mare bucurie şi simplitate, dar şi în modul cel mai demn şi reverenţios posibil; ne invită să ne căim de păcatele noastre, dar şi să-i iertăm pe fraţii şi surorile noastre; ne uneşte împreună în Duhul Sfânt, dar ne şi porunceşte, întru acelaşi Duh, să ducem vestea cea bună a mântuirii şi altora”. Sfântul Părinte a anunţat în mesajul său că următorul Congres Euharistic Internaţional va avea loc peste patru ani, în Filipine, în oraşul Cebu. Sperăm ca recentul Congres de la Dublin să întărească în întreaga Biserică, încă o dată, spiritul reînnoirii şi al comuniunii care să ducă la o mai mare atenţie faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi faţă de Masa Euharistică, precum şi la o creştere a sensibilităţii tuturora faţă de cei săraci, în care este prezent chipul lui Cristos Răscumpărătorul. Ioan ROBU Arhiepiscop Mitropolit de București

iulie 2012

Actualitatea Creştină

1


MAGISTERIU

Anul Credinţei

11 octombrie 2012 - 24 noiembrie 2013 Pe 21 iunie, în Aula Ioan Paul al II-lea a Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc conferinţa de presă pentru prezentarea Anului Credinţei. Cu această ocazie a fost comunicat calendarul marilor evenimente ce vor avea loc la Roma și au fost făcute publice site-ul şi a logoul care vor marca manifestările acestei perioade. Prezentăm intervenţia Monseniorului Rino Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, la Conferința de presă. *** Benedict al XVI-lea, în Scrisoarea Apostolică Porta fidei scria: „Încă de la începutul slujirii mele ca Succesor al lui Petru, mi-am amintit de exigenţa de a redescoperi drumul credinţei pentru a pune în lumină cu claritate tot mai mare bucuria şi entuziasmul reînnoit al întâlnirii cu Cristos” (nr. 2). În lumina acestui gând, Papa a convocat Anul Credinţei, care va începe cu fericita coincidenţă a două aniversări: cincizeci de ani de la deschiderea Conciliului al II-lea din Vatican (1962) şi douăzeci de ani de la publicarea Catehismului Bisericii Catolice (1992). De la întreaga Biserică, vine un gând de mulţumire sinceră faţă de Sfântul Părinte, pentru că a voit acest An. Îi suntem recunoscători încă de acum pentru că a decis să dedice catehezele de miercurea temei credinţei. Anul Credinţei vrea, înainte de toate, să susţină credinţa atâtor credincioşi care, în truda zilnică, nu încetează să încredinţeze cu convingere şi curaj propria existenţă Domnului Isus. Mărturia lor preţioasă, care nu face vâlvă în faţa oamenilor, dar este valoroasă în ochii Celui Preaînalt, este ceea ce permite Bisericii să se prezinte în lumea de astăzi, aşa cum a fost în trecut, cu forţa credinţei şi cu entuziasmul celor simpli. Oricum, acest An se inserează în cadrul unui context mai amplu, marcat de o criză generalizată, care cuprinde şi credinţa. Supus de multe decenii la incursiunile unui secularism care în numele autonomiei individuale cerea independenţa de orice autoritate revelată şi făcea din propriul program calea de „a trăi în lume ca şi cum Dumnezeu n-ar exista”, omul contemporan se află adesea în situaţia de a nu mai şti unde să se situeze. Criza de credinţă este expresia dramatică a unei crize antropologice care l-a lăsat pe om sieşi; de aceea el este astăzi confuz, singur, în voia forţelor al căror chip nu-l cunoaşte şi fără o ţintă spre care să îndrepte existenţa sa. Este necesar să se poată merge dincolo de sărăcia spirituală în care se află mulţi dintre contemporanii noştri, care nu mai percep absenţa lui Dumnezeu din viaţa lor ca pe un gol ce ar trebui umplut. Deci, Anul Credinţei vrea să fie un parcurs pe care comunitatea creştină îl oferă multora care trăiesc cu dorul de Dumnezeu şi cu dorinţa de a-l întâlni din nou.

2

Actualitatea Creştină

iulie 2012

Papa a indicat în Porta fidei obiectivele spre care trebuie îndreptată angajarea Bisericii: „Dorim ca acest An să trezească în fiecare credincios aspiraţia de a mărturisi credinţa în plinătate şi cu reînnoită convingere, cu încredere şi speranţă. Va fi o ocazie propice şi pentru a intensifica celebrarea credinţei în liturgie şi îndeosebi în Euharistie [...] În acelaşi timp, dorim ca mărturia de viaţă a celor care cred, să crească în credibilitatea sa. A redescoperi conţinuturile credinţei mărturisite, celebrate, trăite şi rugate şi a reflecta asupra actului de credință este o angajare pe care orice credincios trebuie să şi-o însuşească” (Pf 9). Un program urgent care se inserează, înainte de toate, în interiorul vieţii zilnice a fiecărui credincios şi în pastoraţia obişnuită a comunităţii creştine, pentru a se regăsi spiritul misionar genuin necesar pentru a da viaţă noii evanghelizări. În această privinţă, sunt bucuros să vă spun: Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor a aprobat formularul unei Sfinte Liturghii speciale pentru noua evanghelizare. Un semn clar pentru ca în acest An şi în ajunul Sinodului dedicat noii evanghelizări şi transmiterii credinţei, să se dea întâietate rugăciunii şi în special Sfintei Euharistii, izvor şi culme ale întregii vieţi creştine. Împreună cu acest itinerar zilnic, Nota cu caracter pastoral, pe care Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a publicat-o la 6 ianuarie, propune diferite iniţiative concrete care pot să fie demarate la nivel de Conferinţe Episcopale, dieceze, parohii, asociaţii şi mişcări. Aşa cum se ştie, Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări i-a fost încredinţată misiunea de a propune, a însufleţi, a coordona evenimente cu caracter universal. În continuare, ilustrez câteva iniţiative, care au fost aprobate şi se vor desfăşura în Anului Credinţei. 1. A fost pregătit logoul care va marca toate evenimentele din acest An. El reprezintă o barcă, imagine a Bisericii, în călătorie pe valuri. Catargul mare este o cruce care înalţă velele, care la rândul lor, cu semne dinamice, realizează monograma lui Cristos (IHS). Pe fundalul velelor, este reprezentat soarele care, asociat grupului de trei litere, face trimitere la Euharistie. 2. Începând din acest moment, va intra în funcţie site-ul www.annusfidei.va, care va fi disponibil în mai multe limbi. Site-ul oferă oportunitatea de a cunoaşte toate întâlnirile prevăzute cu Sfântul Părinte şi evenimentele deosebite ale Conferinţelor Episcopale, ale diecezelor, ale mişcărilor şi ale asociaţiilor. 3. Este finalizat şi imnul oficial al Anului Credinţei. Credo, Domine, adauge nobis fidem („Cred, Doamne, sporeşte credinţa noastră!”) este refrenul care se repetă ca o invocaţie. 4. În primele zile din septembrie, va apărea, în diferite limbi, Ajutorul pastoral – A trăi Anul Credinţei – pregătit


MAGISTERIU pentru a însoţi comunitatea parohială şi pe cei care vor voi să pătrundă în înţelegerea conţinuturilor Crezului. 5. O imagine a lui Cristos din Domul din Cefalů îi va însoţi pe toţi pelerinii şi credincioşii din diferitele părţi ale lumii. Pe spate este scrisă Mărturisirea de credinţă. De fapt, unul din obiectivele Anului Credinţei este de a face din Crez rugăciunea zilnică învăţată pe de rost, aşa cum era obiceiul în primele secole ale creştinismului. 6. Cât priveşte Calendarul evenimentelor, în acest moment, facem referinţă numai la cele cu caracter universal la care va participa Sfântul Părinte şi vor fi celebrate la Roma. * Deschiderea Solemnă a Anului Credinţei va avea loc în Piaţa Sfântul Petru pe 11 octombrie, când este cea de-a cincizecea aniversare a începutului Conciliului al II-lea din Vatican. Va fi o celebrare euharistică solemnă concelebrată de toţi Părinţii Sinodali, de Preşedinţii Conferinţelor Episcopale din lume şi de Părinţii conciliari încă în viaţă care vor putea să vină. * Primul eveniment al Anului, duminică 21 octombrie, va fi canonizarea a 6 martiri şi mărturisitori ai credinţei. Semnul este elocvent în sine însuşi, pe urma a ceea ce este scris în Porta fidei: „Prin credinţă, în decursul secolelor, bărbaţi şi femei de toate vârstele, al căror nume este scris în Cartea vieţii (cf. Ap 7,9; 13,8), au mărturisit frumuseţea de a-l urma pe Domnul Isus acolo unde erau chemaţi să dea mărturia faptului că sunt creştini” (Pf 13). Vor fi canonizaţi: Jacques Berthieu, preot iezuit, martir misionar în Madagascar (1896); Pietro Calungsod, laic catehet, martir în Filipine (1672); Giovanni Battista Piamarta, preot mărturisitor al credinţei în educarea tineretului (1913); Maica Marianne (Barbara Cope), mărturisitoare a credinţei în leprozeria din Molokai (1918); Maria de pe Muntele Carmel, călugăriţă din Spania (1911); Caterina Tekakwitha, laică indiană convertită la credinţa catolică (1680) şi Anna Schäffer, laică bavareză, mărturisitoare a iubirii lui Cristos de pe patul de suferinţă (1925). Deci, vom avea ocazia de a reflecta şi a ne ruga cu privire la aceşti mărturisitori care, prin eroismul vieţii lor, sunt puşi de Biserică drept exemple de credinţă trăită. * La 25 ianuarie 2013, tradiţionala celebrare din Bazilica Sfântul Paul din afara zidurilor va avea un caracter ecumenic mai solemn şi ne vom ruga împreună pentru ca, prin mărturisirea comună a Simbolului credinței, creştinii care au primit acelaşi botez, să nu uite calea unităţii ca semn vizibil care trebuie oferit lumii. * Sâmbătă, 2 februarie, celebrarea pentru toate persoanele care şi-au consacrat viaţa Domnului prin profesiunea călugărească. * Duminica Floriilor, 24 martie, va fi ca întotdeauna dedicată tinerilor care se pregătesc pentru Ziua Mondială a Tineretului. * Duminica din 28 aprilie va fi dedicată copiilor şi adolescenţilor care au primit sacramentul Mirului. Sfântul Părinte va conferi Mirul unui mic grup de tineri. * Duminica din 5 mai va fi dedicată celebrării credinţei care găseşte în evlavia populară, expresia sa originală şi care în decursul secolelor s-a transmis ca formă specifică de credinţă a poporului prin viaţa Confraternităţilor.

* Veghea de Rusalii, 18 mai, va fi dedicată tuturor Mişcărilor, vechi şi noi, cu pelerinajul la Mormântul Sfântului Petru. * În sărbătoarea Corpus Domini, pe 2 iunie, vom avea o Adoraţie Euharistică solemnă, care se va realiza în acelaşi timp în toată lumea. În catedrala fiecărei dieceze şi în toate bisericile unde va fi posibil, la aceeaşi oră, se va contempla misterul Dumnezeului cel viu, prezent în mijlocul nostru cu Trupul şi Sângele său. * Duminica din 16 iunie va fi dedicată mărturisirii Evangheliei vieţii, care dintotdeauna a văzut Biserica drept promotoare a vieţii umane şi în apărarea demnităţii persoanei, din prima clipă și până la sfârșitul său natural. * Duminică, 7 iulie, în Bazilica Sfântul Petru, va fi încheierea pelerinajului pe care seminariştii, novicele, novicii şi cei care sunt pe drumul vocaţional îl vor realiza pentru a face publică bucuria alegerii lor de a-l urma pe Domnul, în slujba Bisericii sale. * Între 23-28 iunie, Ziua Mondială a Tineretului la Rio de Janeiro, va fi, ca întotdeauna, momentul culminant al unui drum care uneşte tineri din toată lumea într-o întâlnire plină de bucurie, pentru a da mărturie despre importanţa credinţei. * Ziua de 29 septembrie va fi dedicată în mod deosebit cateheţilor, pentru a face mai evidentă importanţa catehezei în creşterea credinţei şi în înţelegerea inteligentă şi sistematică a credinţei în raport cu viaţa personală şi cu creşterea comunitară. Va fi o ocazie pentru a aminti şi cea de-a douăzecea aniversare a publicării Catehismului Bisericii Catolice. * Duminică, 13 octombrie, va fi ziua mişcărilor mariane pentru a arăta că Fecioara Maria, Mamă a lui Dumnezeu, este icoana credinţei oricărui credincios. * Duminică, 24 noiembrie, va fi celebrată ziua de încheiere a Anului Credinţei. 7. Calendarul este mult mai amplu decât aceste evenimente. Diferite dicasterii au pus deja în program iniţiative care sunt publicate în calendar. În funcţie de propriile competenţe, dicasteriile vor celebra cea de-a cincizecea aniversare a deschiderii Conciliului al II-lea din Vatican. Un parcurs catehetic deosebit, de exemplu, va fi propus în catacombe de către Consiliul Pontifical pentru Cultură. 8. Nu vor lipsi evenimente cu caracter cultural, pentru a arăta cum credinţa a ridicat bărbaţi şi femei care în artă, în literatură şi în muzică și-au exprimat genialitatea şi credinţa. Mă gândesc îndeosebi la Expoziţia de la Castel Sant'Angelo, între 7 februarie și 1 mai 2013, cu opere de raritate absolută, centrată pe figura Apostolului Petru, martor al lui Cristos, din Cezareea lui Filip, până la Roma. Aceste evenimente cu caracter universal vor să fie un semn pentru a reparcurge împreună o bucată de istorie care ne uneşte şi ne face responsabili pentru momentul pe care suntem chemaţi să-l trăim. Noi nu credem niciodată singuri. Drumul ce trebuie parcurs este întotdeauna rod al unei vieţi de relaţii şi de experienţă de comunitate, ce ne permite să percepem Biserica drept prim subiect care crede şi care transmite credinţa. Este o etapă din acea istorie bimilenară, pe care „prin credinţă”, şi noi suntem chemaţi s-o parcurgem. iulie 2012

Actualitatea Creştină

3


EVENIMENT

SFINȚIREA NOII BISERICI SF. ANTON DE PADOVA DIN BUCUREȘTI (COLENTINA) „Laudetur Jesus Christus in via Turtucaia!” Aceste cuvinte, un salut obișnuit pentru catolici, au devenit titlu şi totodată deziderat pe o scrisoare din 1933 pe care preotul Gheorghe A. Horvath, paroh la biserica Bărăția din București, i-o trimitea Arhiepiscopului Alexandru Cisar. În scrisoare, Pr. Horvath expunea motivele pentru care Arhiepiscopia de București ar fi trebuit totuşi, în ciuda obiecţiilor altora, să achiziţioneze terenul din str. Turtucaia (astăzi Magnoliei) pentru construirea unei biserici romano-catolice în cartierul Colentina. Zona era mai mult decât o simplă periferie a Bucureştiului, arăta ca un capăt de lume. „În str. Turtucaia, noi nu trebuie să căutăm nici bulevard, nici canal, nici electrică, nici apă, ci suflete. Și acestea sunt din belșug”, argumenta Pr. Horvath. Trei ani mai târziu, în ianuarie 1936, Arhiepiscopia romano-catolică de Bucureşti a cumpărat terenul şi imobilul (vila Gerassy) din str. Turtucaia nr. 113-115. Misiunea construirii unei biserici pe terenul din Colentina i-a fost încredinţată arhitectului Carol Cortobius (18741955), iar piatra de temelie a fost sfinţită la 13 iunie 1936. Cortobius a adaptat clădirea existentă, urmând stilul art deco, iar câteva luni mai târziu, la 8 noiembrie, Arhiepiscopul Cisar avea să sfinţească noua capelă dedicată Sfântului Anton de Padova. Mai târziu, igrasia și cutremurele din 1940, 1977, 1986, 1990 şi 2004 au afectat grav zidurile capelei şi, în ciuda încercărilor ulterioare de reparare și consolidare a clădirii, aceasta continua să reprezinte un pericol pentru siguranța credincioșilor.

În 2008, a fost numit paroh al comunității Pr. Liviu Bălășcuți, deja administrator al parohiei din 2006. Cunoscând problemele comunității, în 2009, Pr. Bălăşcuţi a comandat o expertiză a clădirii capelei și, în urma rezultatelor, a decis reconstruirea, remodelarea și modernizarea construcției. Le-a încredințat lucrarea arhitectului Andrej Stefancic și inginerilor Gheorghe şi Rodica Popescu, iar la 1 iulie 2010, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, a aşezat piatra de temelie la noua construcţie. Lucrările au decurs într-un ritm susţinut, datorită sprijinului profesional și financiar al multora, şi au fost finalizate în iunie 2012. „Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Anton, mi-a scos în cale oamenii de care aveam nevoie”, explică Pr. Bălăşcuţi, care s-a ocupat de reconstrucţia bisericii cu o încredere fermă în sprijinul „marelui făcător de minuni” şi a apelat la ajutorul cinstitorilor Sfântului Anton de Padova, chiar şi prin intermediul site-ului arcb.ro şi al revistei „Actualitatea Creştină”. Sfinţirea noii biserici şi consacrarea altarului au avut loc miercuri, 13 iunie 2012, în cadrul Sfintei Liturghii prezidate de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. La celebrare au participat circa 30 de preoţi din Arhidieceza de Bucureşti şi din Dieceza de Iaşi, persoane consacrate şi mulţi credincioşi. În altarul noii biserici Arhiepiscopul a aşezat relicvele sfinţilor Ioan Casian, Epictet, Anaclet şi Jean-Baptiste de La Salle. „Lucruri mari, de necrezut, mulţi prin el au obţinut”, spune un vechi imn închinat Sfântului Anton de Padova. Aceste cuvinte „ni se potrivesc cel mai bine la finalizarea lucrărilor la noua biserică. Într-adevăr, prin el, prin Sfântul Anton de Padova, noi am obținut lucruri mari, de necrezut”, a spus la încheierea celebrării, Pr. Liviu Bălășcuți, mulțumind tuturor celor care șiau oferit sprijinul. Au trecut aproape 80 de ani de la scrisoarea Pr. Horvath. Acum în zonă nu lipsesc nici canalizarea, nici apa, nici gazele. nici electricitatea, iar suflete de păstorit sunt în continuare. În strada Magnoliei, fostă Turtucaia, din cartierul Colentina, se înalță acum o biserică nouă, frumoasă, trainică în care catolicii de azi și de mâine vor veni pentru a-l întâlni pe Dumnezeu, pentru a-i asculta cuvântul, pentru a primi sacramentele... Lăudat să fie Isus Cristos pe strada Magnoliei! Cristina GRIGORE

4

Actualitatea Creştină

iulie 2012


EVENIMENT

Consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii „Sf. Apostol Andrei” din Rovinari Sâmbătă, 9 iunie, la ora 11, un număr de peste 400 de credincioși romano-catolici au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de consacrare a altarului și sfințire a bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Rovinari. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Episcopului auxiliar al Arhidiecezei de București, Mons. Cornel Damian, alături de care au concelebrat Pr. paroh Petru Cojocaru, preoți din decanatul de Craiova și din alte parohii ale Arhidiecezei, în prezența autorităților publice locale și a credincioșilor. Celebrarea a început cu procesiunea spre balconul din fața ușilor principale ale bisericii. După salut, PS Cornel Damian a sfinţit apa, după care a stropit pe cei prezenţi şi pereţii exteriori ai bisericii. Apoi, Episcopul a bătut cu cârja în uşa bisericii, apoi a descuiat biserica spunând: „Intraţi cu credinţă prin porţile Casei Domnului”. După ce ușile bisericii s-au deschis pentru credincioşi, slujba a continuat cu citirea lecturilor si consacrarea altarului. Comunitatea catolică din Rovinari este foarte mică, doar 32 de familii, însă biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare. „Ziua de astăzi, în care noi, cu ajutorul lui Dumnezeu, consacrăm altarul acestei Biserici - a spus PS Cornel Damian în

cuvântul său - este un moment de bucurie deoarece noi putem să-i oferim ceva concret lui Dumnezeu, rodul muncii și al sacrificiilor credincioșilor din Rovinari, rodul atâtor rugăciuni și jertfe care s-au făcut pentru înălțarea acestei biserici. Din acest moment, acest loc devine un loc sfânt pentru că îi aparține în exclusivitate lui Dumnezeu. Nu lăsați să treacă ziua de duminică fără a participa la sfânta Liturghie.[ ...] Acum aveți biserică, dar ea să nu fie doar o biserică de piatră, dar să fie o biserică vie, unde să vă adunați în numele lui Cristos”. Lucrările la biserică au început în anul 2003, coordonate de Pr. Petru Husariu, pe atunci paroh de Tg. Jiu; mai apoi, între 20052006, de Pr. Daniel Abalintoaiei, iar din luna august 2006 şi până în prezent, de actualul paroh, pr. Petru Cojocaru. Parohia a fost înființată la data de 1 septembrie 2005, prin decretul nr. 773, de către Arhiepiscopul Mitropolit al Arhidiecezei Romano Catolice de București, ÎPS Ioan Robu. Până la funcţionarea ei ca parohie de sine stătătoare, Rovinari a fost filială a Parohiei Tg. Jiu. Înainte de 2005,

credincioşii catolici din Rovinari se adunau într-un apartament, unde preoții celebrau Sfintele Taine. Din anul 2005, s-a celebrat în actuala biserică, chiar dacă nu era terminată în totalitate, lucrările finalizându-se în acest an, odată cu terminarea casei parohiale. Pr. Petru COJOCARU

Liceul Sfântul Iosif, 20 de ani de la redeschidere Elevi și profesori, preoți, părinți și foști elevi au marcat sâmbătă, 16 iunie 2012, aniversarea a 20 de ani de la redeschiderea Liceului Sfântul Iosif din București, printr-o Sfântă Liturghie celebrată în Catedrala Sfântul Iosif. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, alături de care au concelebrat preoți profesori și foști profesori la Liceul Sfântul Iosif. Colegiul Romano-Catolic Sfântul Iosif din capitală continuă de fapt tradiţia şcolilor catolice care au funcţionat în ţara noastră încă de la începutul secolului al XVIII-lea. Liceul Sfântul Iosif care funcționa înainte de 1948 era condus de membrii Congregaţiei Fraţii Şcolilor Creştine. Reforma comunistă a învăţământului din 1948 a interzis învățământul confesional, iar liceul a fost închis. După căderea regimului comunist, din 1990, cultele recunoscute

oficial în România şi-au recăpătat dreptul de a înfiinţa şcoli proprii. Astfel, în anul 1992, Arhiepiscopul Ioan Robu a redeschis porţile Liceului Sfântul Iosif, în clădirea din curtea Catedralei Sfântul Iosif. Liceul Sfântul Iosif a început cu o singură clasă, în mare parte formată din călugăriţe franciscane şi de la Congregatio Jesu, înscrise în clasa a XI-a, pentru completarea studiilor liceale, iar profesorii, mulţi dintre ei, erau angajaţi ai Arhiepiscopiei şi desfăşurau activitatea didactică voluntar. După 20 de ani de la redeschidere, Colegiul Romano - Catolic Sfântul Iosif are 36 de clase (9 clase de învăţământ primar, 11 clase de învăţământ gimnazial, 8 clase de învăţământ liceal şi 8 clase de învăţământ postliceal sanitar), cu un total de 870 elevi. Mai pe larg despre acest subiect veți putea citi în numărul din luna septembrie al revistei noastre. iulie 2012

Actualitatea Creştină

5


DIN VIAŢA ARHIDIECEZEI

Biserica Romano-Catolică Sfinții Apostoli Petru și Paul (Băneasa) - au trecut 10 ani

Anul acesta, pe data de 22 iunie, s-au împlinit 10 ani de la sfințirea bisericii noastre. Îmi amintesc, gândindu-mă la evenimentele de atunci, câtă bucurie aveam în suflet pentru că în Arhidieceza noastră apărea „un nou lăcaș al întâlnirii omului cu Dumnezeu”, Biserica Romano-Catolică Sfinții Apostoli Petru și Paul - Băneasa, și cum îi mulțumeam Domnului că ne-a ajutat să ajungem la acel moment binecuvântat. Acum, la ceas aniversar, i-am mulțumit din nou Bunului Dumnezeu pentru toate darurile și harurile revărsate în inimile oamenilor prin intermediul acestui sfânt lăcaș. La Liturghia de mulţumire celebrată cu această ocazie, bucuria a fost întregită de faptul că primul copil botezat în această biserică a adus el însuși în fața Domnului lumânarea de la botez, ca recunoștință pentru lumina credinței, primită în urmă cu zece ani. Apoi, un grup de tineri a prezentat la altar pâinea și vinul: aceştia, în urmă cu 10 ani, copii fiind, l-au primit pentru prima oară pe Isus în inima lor, la Prima Sfântă Împărtăşanie organizată pentru prima dată în biserica nouă. De asemenea, primii soți care au celebrat Taina Căsătoriei în biserica noastră, după 10 ani de la acel eveniment, i-au adus mulțumire Bunului Dumnezeu pentru darul Căsătoriei, împreună cu „cununa” de copii. Revăzând imaginile de acum 10 ani, mi-am dat seama cum s-au schimbat între timp lucrurile: ministranții de atunci au crescut, unii chiar s-au căsătorit; unele persoane care au participat la sfinţirea bisericii au fost deja chemate în Casa Tatălui; altora ni s-au înmulțit firele argintii pe la tâmple, semn că peste toţi au trecut anii. Lăcașul sfânt nu este foarte schimbat față de acum 10 ani, este doar mai împlinit, mai complet, aș putea spune, în

6

Actualitatea Creştină

iulie 2012

sensul că s-a continuat și s-a reușit o înfrumusețare a lui de-a lungul anilor. Mă gândesc la drumul parcurs în acești 10 ani: unde eram și unde am ajuns, şi acum nu mă refer la biserica de piatră, ci la biserica spirituală. Câte suflete au fost atrase de glasul clopotului, câte suflete au găsit hrană în Sfânta Împărtășanie, câți copii au primit taina Botezului, câte persoane au fost iertate în sacramentul spovezii, câți tineri au fost uniți de Cristos în Taina Căsătoriei! Încercăm să devenim tot mai mult „o familie de familii”, părticică preţioasă în mozaicul Bisericii noastre locale. Comunitatea, susținută de Duhul Sfânt, de mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, care ne zâmbește în fiecare zi din altar, și de Patronii ei, Sfinții Petru și Paul, a crescut mereu în număr și în sfințenie, adică în „statură și în har”. Harul lui Dumnezeu nu a încetat să se reverse în sufletele noastre nici măcar o clipă, iar pentru aceasta, Îi mulțumim Domnului! Partea frumoasă stă şi în faptul că parohia a crescut mult ca număr de credincioși. În ceea ce privește „șlefuirea spirituală” pentru a fi „pietre vii care să slujească la zidirea templului spiritual”, după expresia Sfântului Petru, ne abandonăm zilnic în mâinile lui Dumnezeu, care singur poate să ne desăvârșească și să ne sfințească pe toți. Peste alți 10 ani, dacă ne păstrăm în mâinile Bunului Dumnezeu, fața comunității noastre parohiale va fi, cu siguranţă, și mai frumoasă. Aniversarea din acest an a fost marcată, pe lângă Sfânta Liturghie de mulţumire, prin editarea unei broşuri cu istoricul parohiei, a unui nou pliant şi prin realizarea unei prezentări care redă în imagini istoria de 10 ani a comunităţii. Preot paroh Mihai MĂRTINAŞ


DIN VIAŢA ARHIDIECEZEI

MANGALIA: Congregaţia Muncitoarele Pioase ale Sf. Iosif, 10 ani de activitate „Când am venit la Mangalia, în 2002, credeam că fac doar o vizită, dar m-au cucerit marea, oraşul, oamenii. Am simţit că Dumnezeu îmi sădeşte în suflet această dragoste, care durează de zece ani”!, mărturisește sora Caterina Lacancellera, cea care a pus bazele comunității din Mangalia a Congregației Muncitoarele Pioase ale Sfântului Iosif. Ajunse pe meleaguri dobrogene la 19 mai 2002, surorile congregației înființate în 1933, la Firenze, de maica Maria Agnese Tribbioli, se dedică, prin „muncă și rugăciune”, slujirii semenilor lor, în cadrul proiectelor pe care le desfășoară în favoarea copiilor din Mangalia, în Casa „Santa Maria delle Grazie” (Sfânta Fecioară Maria a Harurilor): Casa Familia, After School și o grădiniță în cadrul Asociației Santa Maria delle Grazie. Cu prilejul împlinirii a zece ani de prezenţă şi activitate la Mangalia a surorilor Muncitoarele Pioase ale Sfântului Iosif, sâmbătă, 19 mai 2012, în biserica Parohiei Sfântul Apostol Andrei din localitate a fost celebrată o Sfântă Liturghie solemnă, la care au participat mulți prieteni și colaboratori ai surorilor. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, alături de care au concelebrat Mons. Ieronim Iacob, Vicar episcopal de Dobrogea, Mons. Martin Cabalaș, Vicar episcopal pentru viața consacrată, Pr. Cristian Antici, parohul comunității catolice din Mangalia, și alți preoți din Arhidieceză. PS Cornel Damian le-a mulțumit surorilor pentru prezenţa în Arhidieceză și a amintit dificultățile pe care acestea le-au întâmpinat de-a lungul timpului, dar și roadele bogate și frumoase ale activității lor de 10 ani în mijlocul comunității din Mangalia.

Aniversarea a continuat apoi în sala de festivităţi a instituţiei. Au fost prezenți dl. Mihai Claudiu Tusac, primarul oraşului Mangalia, scriitoarea Dora Alina Romanescu şi Laura Niculescu din partea Ambasadei Italiei la Bucureşti. Cu ocazia acestei aniversări, scriitoarea Dora Alina Roman a scris o carte intitulată Zece ani de bucurie în România.

(Foto: www.dsjconstanta.ro)

CONSTANŢA: Tinerii salezieni în turneu de fotbal în penitenciar Joi, 31 mai 2012, unsprezece fotbalişti din cadrul Fundaţiei Giovanni Bosco a părinţilor salezieni din Constanţa s-au deplasat la penitenciarul Poarta Alba pentru a celebra „Ziua mondială fără tutun”. Evenimentul a avut loc cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, al Centrului pentru Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog şi al Penitenciarului Poarta Albă şi a avut ca scop o informare a tinerilor cu privire la consumul de tutun şi riscurile acestuia. În incinta penitenciarului, încă de la intrare, ne-a impresionat faptul că în curte era amenajat foarte frumos spaţiul verde, iar copacii erau bine îngrijiţi. Imediat am făcut cunoştinţă cu alţi tineri, implicaţi în activitate, veniţi de la Grupul Școlar Ostrov. Am mers împreună la capela din incinta penitenciarului unde ne aşteptau deja 20 de tineri deţinuţi, pregătiţi pentru a celebra „Ziua mondială fără tutun” într-un mod sănătos, printr-o partidă de fotbal. După ce ne-am salutat reciproc, prin intermediul unui joc de cunoaştere, am aflat câte ceva unii despre alţii şi am format echipe mixte. Am urmărit apoi împreună o expunere despre pericolul pe care-l reprezintă pentru organism fumatul, atât cel activ, cât şi cel pasiv, şi am participat la dezbaterea care a urmat. În partea a doua a programului a avut loc turneul de fotbal. Cele patru meciuri s-au derulat cu mult fair-play şi bună dispoziţie, dar nu a lipsit dorinţa firească de a câştiga, tinerii luptând cu multă pasiune pentru a obţine un loc pe podium. Rezultatele nu au întârziat să apară, clasamentul fiind următorul: locul I a fost ocupat de echipa Grupului Şcolar Ostrov, locul al II-lea de Fundaţia Giovanni Bosco, iar ultimele două locuri au fost ocupate de cele două echipe formate din tineri din penitenciar. La final, am putut chiar vizita câteva celule din penitenciar. Pr. Cornel GABOR SDB iulie 2012

Actualitatea Creştină

7


ŞTIRI INTERNE

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Sesiunea de primăvară a Sinodului BRU

În perioada 5-7 iunie 2012, s-au desfăşurat la Reghin şi Blaj lucrările sesiunii de primăvară a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Totodată, au avut loc manifestări ocazionate de marcarea centenarului naşterii Cardinalului Alexandru Todea (5 iunie 1912 – 22 mai 2002), la care au participat toţi membrii Sinodului. Marţi, 5 iunie, în prezenţa unei numeroase asistenţe, la casa memorială a Cardinalului Alexandru, s-a celebrat un Parastas de pomenire, s-a dezvelit o placă comemorativă şi au fost lansate două volume omagiale: albumul „Alexandru Cardinalul Todea 100” şi cartea „Cardinalul Todea – Omagiu”, respectiv au fost terminate iconostasul şi pictura din absida noii biserici. Sinodul s-a desfăşurat sub preşedinţia Preafericirii Sale Cardinalul Lucian Mureșan. Episcopii au abordat probleme cu caracter pastoral, liturgic, educativ, administrativ, ecumenic. Un accent deosebit a fost pus pe organizarea de acţiuni şi iniţiative care să marcheze şi la nivelul BRU Anul credinţei (11 octombrie 2012 - 24 noiembrie 2013). Sinodul a acceptat modificarea unor articole din Statutul Curiei Arhiepiscopiei Majore şi a decis prelungirea decretului de valabilitate pentru acesta; a analizat situaţia pastorală a comunităţilor din diaspora occidentală; a dezbătut chestiuni organizatorice pentru diferitele asociaţii care activează în cadrul Bisericii, dar şi pentru viaţa călugărească. Miercuri, 6 iunie 2012, sinodalii împreună cu credincioşii din Blaj au celebrat în Catedrala Sfânta Treime centenarul naşterii Cardinalului Todea. Sinodul Episcopilor se reuneşte de două ori pe an în sesiune ordinară. S-a stabilit ca următoarea sesiune ordinară a Sinodului Episcopilor să aibă loc în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2012, la Blaj. Pr. William A. BLEIZIFFER Notar al Sinodului Episcopilor (sursa: bru.ro)

8

Actualitatea Creştină

iulie 2012

Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare Celebrarea hramul Diecezei, Preasfânta Inimă a lui Isus

Devoţiunea la Preasfânta Inimă a lui Isus fost introdusă în Dieceza de Satu Mare de către părinţii iezuiţi. Tot ei au înfiinţat, în iulie 1868, Societatea Inimii lui Isus în dieceză, ulterior oraşul Satu Mare devenind centrul spiritual din zonă. La îndemnul Papei Leon al XIII-lea, Episcopul Meszlényi Gyula, în 1899, a dedicat dieceza Preasfintei Inimi a lui Isus, iar biserica însăşi a fost sfinţită în cinstea Inimii lui Isus, după renovarea din 1909. Punctul culminant al manifestărilor îl constituie în fiecare an celebrarea hramului diecezan, sărbătorit în duminica imediat următoare sărbătorii. În duminica hramului, din 17 iunie 2012, au fost celebrate trei Sfinte Liturghii: în limba română, la ora 8 dimineaţa, în biserica Calvaria, de către Pr. Wilhelm Dancă, rectorul Institutului Teologic Sfânta Tereza din București; în limba germană, la ora 09.30, de către Pr. Vik János, profesorul Facultăţii de Teologie a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca; în limba maghiară, în piaţa din faţa Catedralei, la ora 11.00, prezidată de către PS Eugen Schönberger, Episcop de Satu Mare, predica fiind ţinută de preotul piarist Ruppert József. (sursa: http://www.szatmariegyhazmegye.ro)


ŞTIRI EXTERNE AUSTRALIA: catolici, ortodocși și anglicani împotriva căsătoriilor între homosexuali

CHILE: „Case împărţite” pentru persoanele care trăiesc pe stradă În Chile, peste 12.000 de persoane trăiesc pe stradă, dintre care peste 700 sunt copii. Conform unui „recensământ al străzii” realizat de Ministerului chilean al Dezvoltării Sociale în 2011, circa 75% dintre cei care trăiesc pe stradă sunt vânzători ambulanţi, agenţi de parcare sau fac curăţenie în fabrici. Mănâncă cel mult de două ori pe zi şi sunt supuşi discriminărilor: circa 22% dintre ei au denunţat agresiuni sau rele tratamente din partea unor grupuri de delincvenţi sau bande înarmate, 16% din partea poliţiei şi 13% din partea trecătorilor. Pentru a face faţă acestei situaţii de urgenţă, autorităţile din Chile au lansat un proiect intitulat „Case împărţite”, prin care persoanele ce trăiesc pe stradă primesc o locuinţă pe care trebuie să o împartă cu ceilalţi, cheltuielile fiind puse în comun. Prin implicarea studenților voluntari, oamenii străzii primesc o masă caldă în „casele împărțite” în care sunt găzduiţi.

Memorialul de la Nishizaka, în apropiere de Nagasaki, în Japonia, a devenit sanctuar național. Decizia a fost luată de către Conferinţa episcopală japoneză în luna februarie, în cadrul Adunării plenare anuale, dar a fost pusă în aplicare la 10 iunie. Nishizaka este un loc la care japonezii catolici țin foarte mult. Este locul unde, în 1597, au fost răstigniți preotul iezuit Paul Mili și alți 25 de creștini din ordinul lui Toyotomi Hideyoshi, care voia să instaureze definitiv în țară religia budistă. Înainte de a fi martirizați, cei 26 de creștini - șase franciscani, trei iezuiți și ceilalți laici – au fost forțați să parcurgă pe jos distanța de la Kyoto la Nagasaki. În acest an, Biserica din Japonia celebrează 150 de ani de la canonizarea celor 26 de martiri, ridicați la cinstea altarelor în 1862. În Japonia, circa 1% din populație este catolică.

VATICAN: Un departament pentru sport „În ciuda tuturor degenerărilor”, și tocmai de aceea „supus la aspre și întemeiate critici”, sportul „este unul dintre cele mai mari fenomene ale timpului nostru”. Cu toate acestea, „ar avea nevoie de o catharsis, de o purificare pentru a-şi regăsi „sufletul pierdut”, pentru a redeveni „un fenomen cultural de marcă” și un „instrument de creștere chiar interioară, îndeosebi pentru tineri”. Afirmația a fost făcută de cardinalul Gianfranco Ravasi, președintele Consiliului Pontifical pentru Cultură (CPC), cu ocazia prezentării noului departament „Cultură şi sport”, instituit în decembrie 2011, în cadrul aceluiași dicaster. Noul organism își va desfășura activitatea în colaborare cu secțiunea „Biserică şi sport” (Consiliul Pontifical pentru Laici - CPL) şi Fundaţia pentru sport „Ioan Paul al II-lea”. Sportul, afirmă Card. Ravasi, „poate deveni şi un mare exerciţiu de asceză, înţeleasă în adevărata sa semnificaţie etimologică de askesis, adică nu de privare sau penitenţă, ci de exerciţiu, prin natura sa global”. În ceea ce priveşte violenţa de pe stadioane, cardinalul a descris-o drept o „degenerare care îngrozeşte” şi care face ca persoana „să uite de propria identitate umană”.

FRANȚA: primul pelerinaj al relicvelor Sf. Anton de Padova Relicvele Sf. Anton de Padova se vor afla pentru prima oară într-un pelerinaj în Franța, de la 3 până la 8 iulie, mai precis, în sud, nu departe de locurile unde „sfântul minunilor” a predicat Evanghelia între 1222 și 1227. Relicvele vor fi expuse spre venerare la parohia și la mănăstirea clariselor din Lourdes, în Biserica Sf. Anton di Tarbes, în mănăstirea franciscană din Narbonne și la Sanctuarul Sf. Anton din Cuges-les-Pins, în Provence. Născut la Lisabona în 1195 și mort la Padova în 1231, Sf. Anton a fost canonizat de Papa Grigore al IX-lea în 1232 și proclamat doctor al Bisericii în 1946, de către Papa Pius al XII-lea. Este unul dintre sfinții cei mai populari în Biserica Catolică, venerat în lumea întreagă.

MALI (AFRICA): Copiii mănâncă lăcuste pentru a supraviețui Conform organizației umanitare World Vision, întemeiată în 1950 de către un misionar american, copiii din partea vestică a Africii sunt constrânși să mănânce lăcuste pentru a supraviețui foametei, care continuă să devină tot mai acută. Într-un comunicat al organizației World Vision, se arată că lăcustele, venite din Algeria și Libia, au început să distrugă recoltele în Niger și Mali, mutându-se spre sudul continentului. Invazia de lăcuste este alarmantă, deoarece coincide cu perioada semănatului, și-așa precară în regiunea semiaridă a Sahelului din sudul deșertului Sahara. Conform ultimelor date, circa 18 milioane de persoane din opt ţări din regiunea vestică a Africii trăiesc o gravă criză alimentară, cauzată de secetă, creşterea preţurilor alimentelor şi a conflictelor armate din zona Sahel. iulie 2012

Actualitatea Creştină

Pagini realizate de Cristina GRIGORE

JAPONIA: Memorialul martirilor de la Nishizaka, sanctuar național

În Australia, Bisericile catolică, greco-ortodoxă şi anglicană au protestat împotriva a două proiecte de lege referitoare la căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex. În trei scrisori pastorale distincte, Arhiepiscopul catolic de Sydney, Cardinalul George Pell, omologul său anglican, Peter Jensen, şi Arhiepiscopul greco-ortodox Stylianos Harkianakis s-au declarat împotriva celor două proiecte de lege aflate în dezbatere în parlamentul australian, prin care se încearcă legalizarea căsătoriilor homosexuale. Modificarea la legea actuală în vigoare ar fi incompatibilă cu învăţătura religioasă şi – aşa cum subliniază Card. Pell – „în loc să înlăture discriminări şi nedreptăţi, dimpotrivă, le-ar provoca”. La rândul său, Arhiepiscopul Harkianakis afirmă că „modificarea formei tradiţionale a căsătoriei este contrară sacralităţii căsătoriei înseşi, aşa cum este ea concepută de credinţa creştină”. Ierarhul anglican Jensen subliniază că schimbarea definiţiei căsătoriei depăşeşte atribuţiile Parlamentului şi că o astfel de modificare ar avea repercusiuni asupra binelui comun al întregii societăți, dezbinând-o.

9


BISERICĂ ŞI SOCIETATE

Clara şi Francisc, o poveste diferită Nu este dragoste mai mare decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. (Ioan 15, 13) Când am aflat povestea Clarei și a lui Francisc, gândul mi-a zburat la blogul unui jurnalist italian, vaticanist, aflat de câțiva ani la pensie, dar foarte activ încă, Luigi Accattoli. Pe blogul său, jurnalistul are o rubrică intitulată „Cerco fatti di Vangelo” – Caut fapte din Evanghelie. Acolo adună mărturii de viață, inspirate de Evanghelie: fapte înrădăcinate în credință și pline de umanitate, care devin nu doar exemple, ci dovezi ale unei vieți diferite. „Lumea modernă – spune Accattoli – nu vrea să asculte discursuri moralizatoare și predici și e reticentă la orice semn de prezență instituțională: crede numai în ceea ce vede și care poate fi completat de fapte”. Accattoli nu face decât să scoată astfel de fapte – deloc puține – la lumină sau, ca să folosim o imagine evanghelică, ia candela aprinsă a cuiva și o pune în sfeșnic, ca să lumineze tuturor (cf. Mt 5, 14-16). Astăzi vă relatez și eu un fapt din Evanghelie: povestea Chiarei Corbella, o tânără italiancă, îndrăgostită de Cristos, de viață și de Enrico Petrillo, soțul ei. Chiara și Enrico s-au cunoscut în timpul unui pelerinaj la Medjugorie: doi tineri din Roma, foarte credincioşi. Mai târziu s-au logodit, după un timp de pregătire la Assisi, iar în 2008, s-au căsătorit. După câteva luni, Chiara a rămas însărcinată cu o fetiţă. La o ecografie, în timpul sarcinii, s-a observat că fetiţa avea o anomalie gravă: anencefalie. În ciuda sfaturilor unora de a avorta, Chiara a dus sarcina la capăt și a născut-o pe Maria Grazia Letizia. Botezată imediat, fetiţa a murit la circa jumătate de oră de la naştere.

10

Actualitatea Creştină

iulie 2012

„Aş vrea să le spun mamelor că ceea ce contează este că am primit darul de a avea un copil, nu timpul hărăzit să stăm cu el”, avea să spună Chiara câteva luni mai târziu, povestind experienţa prin care a trecut. „Dacă aş fi avortat, nu cred că mi-aş fi amintit acea zi ca pe o zi de sărbătoare. În schimb, îmi amintesc cu bucurie ziua în care s-a născut”. Şi adăuga Chiara că nu va uita niciodată acea zi, nici loviturile cu picioruşele pe care Maria le dădea în pântecul matern în timpul sarcinii, nici chipul plin de bucurie şi de mândrie al soţului ei cu fetiţa în braţe, imediat după naştere... După câteva luni, Chiara a rămas din nou însărcinată, cu Davide. Istoria se repeta: şi Davide avea o malformaţie – era fără picioare. Pentru Chiara şi Enrico, nu conta: era copilul lor, îl acceptau şi-l iubeau aşa cum era. Cu timpul, au apărut alte malformaţii, la nivelul organelor interne, iar verdictul medicilor a fost dureros: nu avea să supravieţuiască. La câteva ore după naştere, după ce a primit Botezul, Davide a murit. Chiara şi Enrico nu erau super eroi: au trecut prin tristeţe, suferinţă, descurajare, dar s-au agăţat mereu de credinţă pentru a da sens, pentru a accepta, pentru a merge înainte. Când Chiara a rămas din nou însărcinată, atât ea cât şi soţul ei erau preocupaţi, dar de data aceasta copilul a fost sănătos. Francesco s-a născut la 30 mai 2011, iar acum câteva zile a sărbătorit un an de viață. Mama lui, însă, Chiara, a plecat la cele veșnice, după două săptămâni, în dimineața zilei de 13 iunie 2012, la vârsta de 28 de ani. Înainte, însă, i-a lăsat lui Francesco o scrisoare: „Orice vei face în viață, nu te descuraja, fiul

meu: dacă Dumnezeu ia, o face pentru a-ți dărui mai mult, iar tu ești special (…), ai încredere în El, se merită”. Pe când era însărcinată cu Francesco, Chiara a fost diagnosticată cu un cancer la limbă. Dacă s-ar fi intervenit imediat cu tratament, Chiara ar fi avut șanse de vindecare, dar ar fi fost afectată sănătatea copilului. Chiara a ales să amâne tratamentul până după nașterea lui Francesco. Dar era deja prea târziu. Boala a măcinat-o încetîncet, iar Chiara a ajuns să-și piardă vederea, dar niciodată credința, seninătatea și zâmbetul. În noaptea dintre 12 spre 13 iunie, Chiara și Enrico au participat la Sfânta Liturghie celebrată în casa lor de către un preot prieten. Evanghelia zilei vorbea chiar despre lumina candelei care nu trebuie ascunsă, ci pusă în lampă, ca să lumineze pentru toți. „Care este lampa lui Cristos?”, a întrebat preotul. „Crucea”, a răspuns Chiara, confirmându-i apoi preotului că tot crucea – pe care fusese țintuită de suferință și de boală – era și lampa ei... La funeraliile Chiarei au participat sute de persoane. Nu a fost o celebrare tristă, ci o sărbătoare, o sărbătoare a credinței, o celebrare a vieții. „Piccoli passi possibili” – mici pași posibili –, acesta a fost mottoul franciscan care a inspirat viața Chiarei, o viață devenită exemplu și dovadă că sfințenia e posibilă și în zilele noastre. Chiara ne amintește că, în fond, credința e o chestiune de viață și de moarte. Asta e „nebunia crucii”: să mori din iubire!

Cristina GRIGORE


VLADIMIR GHIKA

Monseniorul Ghika despre Sfânta Fecioară Maria şi Euharistie Faptul că în luna iunie s-a desfășurat Congresul Euharistic Internațional de la Dublin ne îndreaptă cu gândul la Monseniorul Ghika, care a fost prezent la câteva dintre acestea. Conform informațiilor pe care le deținem, primul Congres la care a participat activ cu o conferință este cel de la Sydney (Australia), care s-a desfășurat în perioada 6-9 septembrie 1928, cu tema: „Sfânta Fecioară Maria și Euharistia”. «Ne aflăm aici la această oră, pentru a putea revela mai bine lumii această identitate şi această veşnicie; pentru a arăta că El este acelaşi pentru toate rasele, pentru toate naţiunile, pentru toate timpurile; pentru a dovedi odată mai mult, printr-un pelerinaj de la un capăt al lumii la celălalt, al cărui scop rămâne cu toate acestea neclintit în inima noastră, că toţi sunt făcuţi pentru a-l recunoaşte, a-l adora, a trăi din el, a trăi prin El aceeaşi viaţă, pentru a ajunge la viaţa veşnică. Ne aflăm aici pentru a repeta, la celălalt capăt al lumii, două lucruri: că aceeaşi Pâine a vieţii, care este Trupul lui Cristos, hrăneşte pentru viaţa veşnică sufletele tuturor popoarelor, din toate zările şi în toate secolele; şi că noi vrem să-i mulţumim cu toată tăria Aceleia care ni l-a dăruit. Fără îndoială, tot ce ne vine de la Isus ne vine indirect de la Maria, şi legitimează o neîncetată recunoştinţă, fixează în noi o atenţie aducătoare de învăţături şi haruri. (...) Maria seamănă cu Euharistia (şi de altfel ce este aşa de uimitor în faptul că ea seamănă cu ceea ce este fiul său, după cum fiul său îi seamănă, în capodopera pe care a realizat-o fiul ei!). Ceea ce ea a fost este după acest model; ceea ce ne-a rămas nouă de la ea este la fel, dar într-un mod diferit. Euharistia seamănă cu Maria (şi, iarăşi, ce poate fi uimitor când vine de la ea prin acela care se dăruieşte aici?) Maria ne ajută să înţelegem Euharistia şi să o iubim. Euharistia ne ajută să o înţelegem pe Maria şi să o iubim, şi aceasta atât în ordinea ideilor pure şi a realităţilor esenţiale, cât şi în lucrurile pe care Providenţa le face şi lasă să fie făcute printre noi, de-a lungul secolelor, în Biserică, unde până şi sanctuarele Mariei par consacrate preamăririi Sfântului Sacrament, în timp ce Sfântul Sacrament

pare să-şi ia sarcina de a face totdeauna să strălucească şi mai mult măreţia Mariei. Dacă trebuie să mă părăsească într-o zi fără ca eu să-l pot urma, dacă trebuie să-l dau lumii conform teribilelor avertismente ale profeţilor, să-mi lase ceva care să fie mai mult decât o urmă a venirii sale în inima mea…să fie el, tot el, chiar el, cu totul el… să găsească acel ceva să mă pot hrăni, dacă nu cu vederea lui la care trebuie să renunţ, cel puţin cu o prezenţă reală a Dumnezeului meu care totul poate, a fiului meu care nu mă poate părăsi! Dacă profeţii sunt profeţi şi inima mea este un profet. Dacă pe acest fiu unic, mi-l smulg pentru a-l dărui tuturor, să fie păstrat, redat, multiplicat într-o formă pentru mine şi pentru toţi. Tu eşti Atotputernicul… Fiul meu şi Dumnezeul meu, nu mă vei părăsi nici chiar cu trupul tău care a fost zămislit din mine, nici cu sângele pe care-l ai din inima mea. Tu ai creat toate lucrurile din nimic… fă aceasta… găseşte ceea ce poate fi o jertfă fără a fi un abandon, un dar fără a înceta să fie un mister… Fă-o în numele iubirii noastre, fă-o în amintirea mea… Plămădită din dorinţele ei, ca pentru ea anume (singura care îl poate primi în mod desăvârşit şi care poate satisface dubla nostalgie a Fiului Divin şi a Maicii Preacurate), Pâinea vieţii a fost primită de ea spre bucuria Dumnezeului celui viu, cum nici o fiinţă de pe lume nu putea s-o facă. Ce putea fi această luare înapoi a sufletului mamei prin tandreţea fiului şi această bucurie a Dumnezeului celui Drept de a găsi un suflet nepătat şi aproape fără limite pentru a se odihni în el? Va fi mai multă bucurie în cer, a spus Domnul nostru, pentru un singur păcătos care se converteşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire (Lc 15,7), dar în Maria, topinduse încă în bucuria intimă şi personală a fiului ghemuit în fiinţa mamei sale, există toate aceste bucurii pentru Inima lui Isus; toţi păcătoşii ei îi datorează iertarea divină, iar toţi drepţii, pe autorul perseverenţei lor». (Fragment din discursul rostit de Monseniorului Ghika la deschiderea Congresului Euharistic de la Sidney, din volumul Memoria tăcerilor, de Elisabeth de Miribel) iulie 2012

Actualitatea Creştină

11


SEMNIFICAŢII LITURGICE

Celebrări liturgice în familie

Wilhelm TAUWINKL

Liturgia Bisericii este legată în multe feluri de familie, astfel încât am putea spune că familia este în „centrul atenţiei“ cultului în general. De obicei, în textele liturgice, Biserica însăşi este numită „familia lui Dumnezeu“, în care sunt adunate toate neamurile. Liturghierul roman prevede o liturghie cu texte proprii pentru familie, în care se invocă exemplul Sfintei Familii, cerându-se, în rugăciune, ca familia creştină să trăiască aceleaşi virtuţi şi să fie unită prin aceeaşi iubire şi, cândva, să ajungă să guste bucuria veşnică în casa cerească. Familia, izvorâtă din comuniunea conjugală, are un model în unirea tainică dintre Cristos şi Biserică; de aceea, familia creştină este o mică Biserică în nucleu şi o pregustare a vieţii veşnice a marii familii a celor răscumpăraţi. În mod mai specific, în primul rând, creştinii participă la celebrările liturgice, mai ales la Liturghia de duminică, de obicei împreună cu familia. Diferitele evenimente din viaţa omului şi a familiei sunt însoţite, în Biserică, de participarea la diferite celebrări: rugăciuni, binecuvântări, sacramente. Nu este vorba doar de Botez, Prima Împărtăşanie, Mir, Căsătorie, înmormântare; creştinii mai angajaţi ar putea fi interesaţi şi de alte celebrări, cum ar fi, de pildă, aniversările căsătoriei (de pildă, cea de-a XXV-a, a L-a şi a LX-a, cum sugerează rubricile Liturghierului, care prevede texte specifice pentru aceste ocazii). Există, apoi, diferitele sacramentalii, rânduite de Biserică pentru ca familia să-şi îmbogăţească viaţa de credinţă prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu şi printr-o binecuvântare deosebită. De pildă, evenimentul cunoscut în mod curent drept „sfinţirea caselor“, care are loc, în funcţie de rit şi de obiceiul locului, după Epifanie, în Timpul Pascal sau în Advent, este, de fapt, o „binecuvântare anuală a familiilor“, legată

de îndatorirea păstorilor de a vizita familiile pentru a le vesti pacea lui Cristos, care le-a poruncit ucenicilor: „În orice casă veţi intra, spuneţi mai întâi: «Pace casei acesteia!»“ (Lc 10, 5). Faptul că este vorba de o binecuvântare a familiilor şi nu de o sfinţire a unei clădiri este dovedit şi de prevederile rubricilor, și anume că această celebrare nu poate avea loc fără prezenţa familiei care locuieşte în casa respectivă. Pe lângă această binecuvântare anuală, bine cunoscută tuturor, Benedicţionarul mai cuprinde şi o binecuvântare a familiei în general (de câte ori este cerută de situaţia pastorală sau de familia însăşi), o binecuvântare a soţilor (legată de aniversările căsătoriei), a copiilor în general (la sărbători sau evenimente ale acestora), a fiilor unei familii, a viitorilor soţi (la încheierea logodnei sau în timpul pregătirii catehetice pentru căsătorie), binecuvântarea mamei (înainte şi după naştere) şi cea a vârstnicilor. Este de remarcat şi că majoritatea acestor binecuvântări pot fi celebrate, în familie, şi în lipsa preotului, dacă prezenţa acestuia nu este posibilă. Dar celebrările liturgice în familie nu trebuie să fie doar un eveniment ocazional; rugăciunea în familie — de pildă, a Rozariului — este o practică încetăţenită în multe familii. Familiile care vor să aprofundeze mai mult viaţa liturgică pot celebra Liturgia orelor, măcar în parte, aşa cum recomandă documentele ecleziastice. Aceasta este o adevărată celebrare liturgică, ce poate insera familia în marea aducere de laudă pe care o săvârşeşte Biserica permanent, de-a lungul veacurilor.

12

Actualitatea Creştină

iulie 2012


FAMILIA, inima Bisericii și inima omenirii

iulie 2012

Actualitatea Creştină

13

Sfântul Iosif, Capela de adorație perpetuă Icoana oficială aCatedrala Întâlnirilor Mondiale ale Familiilor, Sfânta Familie, de Marko Ivan Rupnik


DOSAR

Întâlnirile Mondiale ale Familiilor Întâlnirea Mondială a Familiilor este un eveniment catolic devenit deja tradiţie. A fost instituită de Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea în 1994, an dedicat familiei de către Organizaţia Naţiunilor Unite, urmând să se celebreze cu o periodicitate stabilă. Familii catolice din lumea întreagă se reunesc o dată la trei ani, avându-l în mijlocul lor pe Sfântul Părinte Papa. Este o sărbătoare a familiilor şi reprezintă o ocazie deosebită de îmbogăţire, pentru multe persoane, datorită schimbului reciproc care permite actualizarea şi aprofundarea temelor legate de familie, dar şi relansarea pastoraţiei familiei. Aceste întâlniri reprezintă o oportunitate deosebită pentru a difuza o nouă cultură a familiei. Scopul întâlnirilor este celebrarea darului divin al familiei, strângerea familiilor în rugăciune şi conştientizarea rolului familiei creştine, ca „mică biserică” şi celulă de bază a evanghelizării. După întâlnirea din 1994, de la Roma, au urmat: în 1997, la Rio de Janeiro (Brazilia); în 2000, în cadrul Jubileului creştinismului, din nou la Roma; apoi, în 2003, la Manila (Filipine); în 2006, la Valencia (Spania); în 2009, la Ciudad de Mexico (Mexic). Anul acesta, în perioada 30 mai - 3 iunie s-a desfăşurat la Milano (Italia) cea de-a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor, cu tema Familia: munca şi sărbătoarea. A fost a fost cea de-a treia Întâlnire din timpul pontificatului Papei Benedict al XVI-lea.

Puţină istorie În 1994, în contextul Anului Internaţional al Familiei, declarat de ONU, a avut loc la Roma Prima Întâlnire Mondială a Familiilor din Biserica Catolică. Locul ideal pentru desfăşurarea evenimentului era, bineînţeles, Piaţa Sfântul Petru. Dar în Piaţă nu fusese construită niciodată o scenă, doar baldachinul pentru celebrările liturgice şi ieslea de Crăciun, alături de obelisc. Organizatorilor li s-a spus că nu pot bate nici măcar un cui în perimetrul Pieţei. Cu trei luni înaintea evenimentului, Ioan Paul al II-lea a cerut informaţii despre modul în care se derulau pregătirile. I-a fost prezentat programul şi i s-a spus că s-a obţinut ca loc de desfăşurare Piaţa Sfântul Ioan. „De ce nu Sfântul Petru?”, a fost întrebarea Papei, care dorea ca familiile să fie prezente, în sens propriu, în inima Bisericii. Şi s-a găsit modalitatea de a realiza o scenă şi structuri de acoperiş în cazul în care ar fi plouat, fără să se bată nici măcar un cui, aşa cum ceruseră autorităţile. Cu ocazia Primei Întâlniri Mondiale a Familiilor, Piaţa Sfântul Petru din Roma, inima Bisericii Catolice, găzduia pentru prima dată un eveniment non-liturgic. Atunci, tema întâlnirii a fost: Familia, inima Bisericii şi inima omenirii. Acesta a fost începutul aventurii întâlnirilor Papei cu familiile din lumea întreagă. În octombrie 1997, în Brazilia, la Rio de Janeiro, a avut loc A II-a Întâlnire Mondială a Familiilor, care a dezvoltat tema Familia, dar şi angajare, speranţă a omenirii. Întâlnirea a reprezentat o etapă semnificativă a Bisericii spre Marele Jubileu al anului 2000. „Aceste întâlniri mondiale ale familiilor cu Papa exprimă voinţa şi angajarea Poporului lui Dumnezeu de a merge unit pe o cale privilegiată: calea Evangheliei, calea păcii, calea tinerilor şi, în acest caz, calea familiei (…) Marea Întâlnire de la Rio a avut ca scop: să proclame în faţa lumii vestea cea bună despre familie. Este o mărturie pe care au dat-o bărbaţi şi femei, părinţi şi copii de culturi şi limbi diferite, dar uniţi între ei de adeziunea faţă de Evanghelia iubirii lui Dumnezeu, în Cristos (…) Experienţa trăită la Rio de Janeiro să ducă la sporirea atenţiei din partea societăţii faţă de cauza familiei, care este însăşi cauza omului şi a civilizaţiei”, spunea Ioan Paul al II-lea pe 8 octombrie 1997, după Întâlnirea din Brazilia. Pe 14 octombrie 2000, familiile s-au întâlnit din nou la Roma cu Sfântul Părinte, cu ocazia Jubileului familiilor. Era A III-a Întâlnire Mondială a Familiilor, care a avut un caracter cu totul deosebit, fiind ocazionată de Marele Jubileu, într-un moment istoric important, ce deschidea cel de-al treilea mileniu creştin. Tema - Copiii, primăvara familiei şi a societăţii - a fost aleasă de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, care a anunţato în sărbătoarea Sfintei Familii, din 1998. Numărul persoanelor care au fost prezente la Roma, în perioada 11-15 octombrie, a depăşit cifra de 200.000.

14

Actualitatea Creştină

iulie 2012


DOSAR Familia este „un laborator de umanizare şi al unei autentice solidarităţi”, iar copiii nu sunt un „accesoriu” al vieţii de familie, ci, mai curând, „un dar preţios” în viaţa soţilor, spunea atunci Pontiful. Întâlnirea a inclus şi un congres teologic, care s-a desfăşurat în aula Paul al VI-lea, în perioada 11-13 octombrie. Aproape 50 de experţi din întreaga lume au luat cuvântul în cadrul congresului, concentrându-se pe teologia şi asistenţa pastorală a familiilor, incluzând aspecte educaţionale şi sociale, semnificaţia iubirii conjugale, domeniul fertilităţii şi al vieţii. A IV-a Întâlnire Mondială a Familiilor s-a desfăşurat între 22 şi 26 ianuarie 2003, la Manila (Filipine), în Asia, continentul cel mai populat şi totodată cel mai puţin creştin. Tema aleasă de Papa Ioan Paul al II-lea, Familia creştină: o veste bună, „conţine toată forţa unei proclamări, a unei evanghelizări (...) Noi insistăm asupra căsătoriei ca patrimoniu al omenirii, însă în plus faţă de ceea ce afirmă legea naturală, pentru noi, creştinii, căsătoria se ridică la demnitatea de sacrament. Nu este vorba doar de apărarea familiei ca instituţie tradiţională şi naturală, ci de ridicarea căsătoriei la planul divin”, a declarat înaintea Întâlnirii, Cardinalul Alfonso López Trujillo, preşedintele de atunci al Consiliului Pontifical pentru Familie. Au participat nu mai puţin de două milioane de persoane, iar Sfântul Părinte a transmis familiilor mesajul său printr-o conexiune Mondovision. A V-a Întâlnire Mondială a Familiilor, cu tema Transmiterea credinţei în familie, s-a desfăşurat între 1 şi 9 iulie 2006 la Valencia, în Spania. Întâlnirea s-a derulat în trei etape. Prima, la care au participat reprezentanţi ai autorităţii ecleziale şi laici, a constituit-o Congresul Internaţional teologico-pastoral, care a dezbătut problema transmiterii credinţei creştine în familie. A doua etapă a fost întâlnirea Papei Benedict al XVI-lea cu familiile, iar ultima etapă a fost celebrarea Sfintei Liturghii de către Sfântul Părinte. A fost prima Întâlnire Mondială a Familiilor sub Pontificatul actualului Papă. Prezenţa sa în Spania a confirmat această tradiţie, iniţiată de Ioan Paul al II-lea. A VI-a Întâlnire Mondială a Familiilor s-a desfăşurat în perioada 13-18 ianuarie la Ciudad de Mexico şi a avut ca temă Familia, formatoare de valori umane şi creştine. Întâlnirea din Mexic a adunat familii din peste 90 de ţări ale lumii, însoţite de mai mult de 200 de episcopi. Din România, au participat PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de Bucureşti, însoţit de trei preoţi împreună cu trei familii, din trei oraşe: Oradea, Brăila şi Bucureşti. În cadrul celui de-al treilea moment important al întâlnirii familiilor, Sfânta Liturghie de mulţumire, Papa Benedict al XVI-lea a intervenit printr-un video-mesaj, încheiat cu o rugăciune, prin care a încredinţat toate familiile din lume ocrotirii Preasfintei Fecioare Maria. A VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor s-a desfăşurat la Milano, în perioada 28 mai – 3 iunie 2012, şi a avut ca temă: Familia, munca şi sărbătoarea.

iulie 2012

Actualitatea Creştină

15


DOSAR

Papa Benedict al XVI-lea despre Milano Familia, munca şi sărbătoarea aceasta a fost tema celei de-a şaptea Întâlniri Mondiale a Familiilor. Încă port în ochi şi în inimă imaginile şi emoţiile acestui eveniment de neuitat şi minunat, care a transformat oraşul Milano într-un oraş al familiilor: nuclee familiale provenind din toată lumea, unite de bucuria de a crede în Isus Cristos. Îi sunt profund recunoscător lui Dumnezeu care mi-a dat harul să trăiesc această întâlnire „cu” familiile şi „pentru” familie. În cei care m-au ascultat am găsit o disponibilitate sinceră de a primi şi a mărturisi „Evanghelia familiei”. Da, pentru că nu există viitor al omenirii fără familie; îndeosebi tinerii, pentru a învăţa valorile care dau sens existenţei, au nevoie să se nască şi să crească în acea comunitate de viaţă şi de iubire pe care însuşi Dumnezeu a voit-o pentru bărbat şi pentru femeie (…). La Sfânta Liturghie de duminică, 3 iunie, care a încheiat ce de-a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor, a participat o imensă adunare rugătoare. În faţa acelei mulţimi mari de credincioşi am lansat un apel la edificarea de comunităţi ecleziale care să fie tot mai mult familie, capabile să reflecte frumuseţea Preasfintei Treimi şi să evanghelizeze nu numai prin cuvinte, ci cu forţa iubirii trăite, pentru că iubirea este unica forţă care poate să transforme lumea. În afară de aceasta, am subliniat importanţa „triadei” familie, muncă şi sărbătoare. Sunt trei daruri ale lui Dumnezeu, trei dimensiuni ale existenţei noastre, care trebuie să găsească un echilibru armonios pentru a construi o societate cu un chip uman. Întâlnirea a avut mare succes pastoral şi eclezial, precum şi un extraordinar ecou în lumea întreagă. De fapt, ea a chemat la Milano peste un milion de persoane, care timp de mai multe zile, au invadat paşnic străzile, mărturisind frumuseţea familiei, speranţă pentru omenire. Întâlnirea Mondială de la Milano a fost astfel o elocventă „epifanie” a familiei, care s-a arătat în varietatea exprimărilor sale, dar şi în unicitatea identităţii sale substanţiale: aceea a unei comuniuni de iubire, întemeiată pe căsătorie şi chemată să fie sanctuar al vieţii, mică Biserică, celulă a societăţii. De la Milano, a fost lansat întregii lumi un me-

16

Actualitatea Creştină

iulie 2012

saj de speranţă, îmbogăţit cu experienţe trăite: este posibil şi aducător de bucurie, chiar dacă presupune angajare, să se trăiască iubirea fidelă, „pentru totdeauna”, deschisă la viaţă; este posibil să se participe, ca familii, la misiunea Bisericii şi la construirea societăţii. (Benedict al XVI-lea, Audienţa generală de miercuri, 6 iunie 2012). „Vocaţia voastră nu este uşor de trăit, mai ales astăzi, dar vocaţia iubirii este o realitate minunată, este singura forţă care poate transforma, cu adevărat universal, lumea”. Aceste cuvinte ale Sfântului Părinte, rostite la omilia de la Liturghia de încheiere a Întâlnirii Mondiale a Familiilor de la Milano, au, de fapt, destinatari universali. Ele nu s-au oprit pe aerodromul din Bresso, unde a fost celebrată Litughia, ci au ajuns la toate familiile lumii: la cele aflate în suferinţă, la cele afectate de criză, indiferent de felul acesteia, la cele care sunt protagonistele unor relaţii dificile sau destrămate, la cele angajate în misiunea zilnică, plină de entuziasm, dar adesea istovitoare şi complicată, de a-şi creşte şi educa propriii fii. Tuturor, Papa le-a recomandat „păstrarea unei relaţii permanente cu Dumnezeu şi participarea la viaţa Bisericii”, dar şi „cultivarea dialogului, respectarea punctului de vedere al celuilalt, promptitudine în slujire, răbdare faţă de defectele celuilalt, a şti să ierţi şi să ceri iertare, depăşirea cu inteligenţă şi umilinţă a eventualelor conflicte, concordanța cu orientările educative, deschiderea spre alte familii, atenţia faţă de cei săraci, responsabilitatea în societatea civilă”. Aceste elemente au fost amintite, deoarece ele „zidesc familia. Trăiţi-le cu curaj, fiind siguri că, în măsura în care, cu sprijinul harului divin, veţi trăi dragostea reciprocă şi faţă de toţi, veţi deveni o Evanghelie vie, o adevărată Biserică domestică” (cf. Papa Ioan Paul al II-lea, Exortaţia apostolică Familiaris consortio, 49). Un adevărat program de viaţă pentru toţi aceia care caută „un Dumnezeu ce nu stăpâneşte de la distanţă, ci intră în viaţa noastră şi în suferinţa noastră…, un Dumnezeu ce s-a transpus în suferinţele noastre şi continuă să o facă”, aşa cum a spus Pontiful în discursul de la teatrul Scala.


DOSAR

Întâlnirea Mondială a Familiilor, o familie de familii Este a doua Întâlnire Mondială a Familiilor la care particip ca preşedinte al Comisiei pentru familii din cadrul Conferinţei Episcopale Române. M-am bucurat nespus de mult că şi la această a VII-a ediţie, care a avut loc la Milano, au participat multe familii din ţara noastră: au fost circa 150 de familii, unele cu copii, însoţite de patru episcopi şi de preoţi responsabili cu pastoraţia familiilor în diferite dieceze şi eparhii. Această Întâlnire Mondială a Familiilor a fost pregătită la nivelul Bisericii noastre locale de către fiecare dieceză şi eparhie în parte. Foarte importantă, în acest sens, a fost întâlnirea organizată anul trecut în octombrie la Şumuleu Ciuc, prima de acest gen, la care au participat preoţi responsabili cu pastoraţia familiilor în diferite dieceze şi eparhii, precum şi familii delegate de fiecare dieceză în parte. La Milano, am avut ocazia să văd entuziasmul familiilor noastre catolice şi bucuria lor de a-l întâlni pe Sfântul Părinte şi de a-i asculta cuvântul. De asemenea, a fost frumos să văd cât de deschise sunt familiile noastre faţă de alte familii şi culturi: la Milano erau prezente familii din lumea întreagă, iar pelerinii noştri au legat chiar prietenii cu familii din alte ţări. Atmosfera a fost cu adevărat aceea de prezenţă în mijlocul unei mari familii de familii, aşa cum îi plăcea să spună Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea. Şi ca o încununare a acestei frumoase experienţe, după programul oficial al Întâlnirii Mondiale a Familiilor, am avut ocazia să ne întâlnim cu românii care au emigrat în Italia şi trăiesc la Milano şi în împrejurimi. Această reuniune de familie, ca să zicem aşa, a fost găzduită de o parohie din Milano. Am rămas plăcut impresionat de faptul că familiile de români din Italia – unele plecate de mai multă vreme în străinătate, altele mai recent – nu şi-au uitat rădăcinile şi obiceiurile. M-am bucurat că au ţinut să se întâlnească cu familiile venite în pelerinaj din România şi că au făcut din această întâlnire o sărbătoare. Aşa cum a anunţat Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, cea de-a VIII-a Întâlnire Mondială a Familiilor va fi în 2015, la Philadelphia. E destul de departe pentru noi, dar, oricum, ne pregătim. Şi sper ca şi la această Întâlnire să participe cât mai multe familii catolice din România. PS Cornel DAMIAN

Episcop auxiliar de București Președintele Comisiei pentru familii în cadrul Conferinței Episcopilor din România

La Cea de-a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor au fost:

1. 000. 000 de participanţi la Sfânta Liturghie care s-a celebrat duminică, 3 iunie, la Bresso; 150.000 de persoane care l-au salutat pe Sfântul Părinte pe străzile oraşului Milano; 350.000 de persoane care au participat la Sărbătoarea Mărturiilor de pe 2 iunie. 80 000 de adolescenţi care au primit sau care urmau să primească anul acesta Sacramentul Mirului, ce s-au întâlnit pe 2 iunie, pe stadionul San Siro, cu Papa; 350.000 de participanţi care au fost prezenţi la Sărbătoarea mărturiilor; 1880 de participanţi la Concertul de la Teatrul Scala; 200 de familii (peste 500 de persoane din România); 800 de familii (peste 2000 de persoane, români stabiliţi în Italia); 4 episcopi şi 25 de preoţi de ambele rituri, din România; 6000 de voluntari din toată lumea; 1500 de jurnalişti acreditaţi; 153 de naţiuni prezente; peste 10 milioane de spectatori care au urmărit evenimentele de la Milano.

iulie 2012

Actualitatea Creştină

17


DOSAR

Familii din Arhidieceza de Bucureşti la Întâlnirea Mondială a Familiilor de la Milano La Întâlnirea Mondială a Familiilor de la Milano, pe lângă cele peste 150 de familii sosite din toate diecezele şi eparhiile catolice din România, au participat numeroase familii de români stabilite în nordul Italiei, la Milano, Torino, Verona şi Padova. Pelerinii români, din ţară şi din diaspora, au fost însoţiţi de preoţii responsabili cu pastoraţia familiilor în diferite dieceze şi eparhii din ţară. Din partea Conferinţei Episcopale Române (CER), alături de pelerinii români de la

Milano, au fost PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de Bucureţti, Preşedintele Comisiei pentru familii în cadrul CER, şi PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, Preşedintele Comisiei pentru migranţi în cadrul CER. Din Arhidieceza Romano-catolică de Bucureşti, au participat opt familii, printre care şi membri ai Asociaţiei Familiilor Catolice Vladimir Ghika (AFCVG). „Am fost cazaţi în familii italiene care neau primit cu multă căldură şi ospitalitate. Unii dintre noi au mai fost şi la ultimele două Întâlniri Mondiale ale Familiilor, de la Valencia şi Mexico City. Am învăţat foarte multe lucruri din aceste experienţe. Este o bucurie pentru noi să fim alături de atâtea alte familii prezente aici. Dorim să transmitem familiilor de acasă mesajul Papei Benedict al XVI-lea, care ne păstrează într-o permanentă unitate şi credinţă în Isus Cristos. Sperăm să ne întoarcem acasă cu multe haruri de aici”, a declarat Iulian Oanţă, preşedintele AFCVG, într-un interviu acordat redacţiei române a Radio Vatican.

18

Actualitatea Creştină

iulie 2012

Familiile catolice din Arhidieceza de Bucureşti au făcut din călătoria spre Milano un drum de pelerinaj. După ce duminică, 27 mai, au primit binecuvântarea PS Cornel Damian, familiile au pornit spre Milano, oprindu-se în diferite localităţi încărcate de istorie şi tradiţie religioasă: Sibiu, Sântana, Ljubliana, Verona, Bolovone, Buccinasco, Milano, Pavia, Bresso, Padova, Viena, Baden Altenburg, Arad. Ajunşi la Milano, pelerinii din Arhiedieceza de Bucureşti au participat la câteva din conferinţele propuse de organizatori în cadrul Congresului Internaţional: „Sfinţirea sărbătorii: familia în Ziua Domnului”, susţinută de Cardinalul Sean Patrick O'Malley, O.F.M. Cap., Arhiepiscop de Boston, Massachusetts, şi „Familia şi munca astăzi, în perspectiva credinţei”, susţinută de Cardinalul Dionigi Tettamanzi, Arhiepiscop emerit de Milano. Au urmat întâlnirea familiilor cu Papa Benedict al XVI-lea, sâmbătă, 2 iunie, în cadrul „Sărbătorii mărturiilor”, iar duminică, 3 iunie, Sfânta Liturghie prezidată de Suveranul Pontif. Cea de-a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor s-a desfăşurat la Milano, în perioada 30 mai - 3 iunie. Tema Întâlnirii: Familia: munca şi sărbătoarea, a fost o invitaţie pentru a regândi munca şi sărbătoarea, pentru o familie unită şi deschisă spre viaţă, bine integrată în societate şi în Biserică. Următoarea Întâlnire Mondială a Familiilor va avea loc în 2015, la Philadelphia, în Statele Unite ale Americii.


UNIVERSUL FAMILIEI

„O epifanie a familiei!” Aşa avea să caracterizeze Papa Benedict al XVI-lea cea de-a şaptea întâlnire mondială a familiilor de la Milano, la audienţa de miercuri, 6 iunie, 2012. E posibil ca epifania să ne trimită cu gândul la astrul celest care i-a condus pe cei trei magi la peştera din Betleem. Aceasta doar într-un prim moment. Intrând mai în profunzime, nu e vorba de lumina unui astru, ci de o altă lumină. În ziua de 6 ianuarie, Liturghierul roman spune: „Astăzi o lumină mare a coborât pe pământ”. Marea lumină a apărut la Betleem câtorva persoane: Fecioarei Maria, Sfântului Iosif, câtorva păstori. Iar marea lumină este Isus. Epifania familiei este o expresie a speranţei. Şi cum virtutea pelerinului este speranţa, la Milano s-au întâlnit familii pelerine de pe întreg mapamondul. Purtătoarele speranţei erau miile, poate zecile de mii de landouri, împinse de mâinile mamelor şi ale taţilor, în care şedeau prunci pe al căror chip puteai vedea fie mirarea, fie surâsul, fie oboseala, fie plânsul, dar înainte de toate inocenţa şi abandonul în grija părinţilor. La vederea unei astfel de privelişti, mi-a venit în minte cum la alegerea lui Iosef Razinger ca succesor al apostolului Petru, jurnaliştii au scris îndată despre Panzer Kardinal ajuns papă. Ca o ironie a sorţii, sub privirea Sfântului Părinte, fiecare landou parcă devenise un panzer aducător nu de moarte, ci de viaţă. La Milano, se dădea o bătălie paşnică, dusă de oastea pelerinilor uniţi în numele lui Cristos. „Câtă frunză, câtă iarbă” – conform zicerii poetului nostru Eminescu – de mare era mulţimea familiilor, adunată duminică, 3 iunie, în parcul Bresso din Milano. O mare de familii, o mare familie de familii mânată de trăirea aceleiaşi credinţe, sub călăuzirea aceluiaşi păstor. O familie gata să cucerească, ori să recucerească - nu să cotropească - lumea prin însuşi faptul de a trăi iubirea, oglindind astfel prin acest a fi o sclipire din lumina inefabilă a Preasfintei Treimi. În marea de credincioşi, Don Silvano, simpaticul paroh de Buccinasco - parohia milaneză care a oferit găzduire familiilor pelerine din dieceza de Bucureşti şi de Iaşi - spunea că s-a simţit ca un punct negru pe harta lumii. Apoi, adăuga cu mult umor că unul dintre enoriaşi, aflat undeva departe de locul unde era amplasat altarul, l-a întrebat îndată după încheierea

Pr. Fabian MĂRIUŢ

Sfintei Liturghii: „Cine era acel punct alb de lângă tine, don Silvano?” O glumă care îl făcea să râdă cu gura până la urechi şi prin care arăta onoarea şi bucuria de a fi stat aproape de Sfântul Părinte. Dar tocmai don Silvano, preot de mai bine de 50 de ani, ne-a ajutat să înţelegem o altă dimensiune a epifaniei familiei, care are la bază figura paternă a păstorului. De la acest părinte înţelept şi iubit de credincioşi, un părinte de atâţia fii şi fiice duhovniceşti, la a cărui chemare multe familii au deschis uşa casei pentru a primi fraţii şi surorile în credinţă din România, ne îndreptăm către Sfântul Părinte, care la Milano, apărea în toată simplitatea şi umilinţa sa, ca Parohul lumii. Sâmbătă seara, 2 iunie, a avut loc în acelaşi parc Sărbătoarea mărturiilor, o înşiruire de mărturii de viaţă date de multe familii sosite de pe cele cinici continente. Despre această seară, Don Sivlano avea să spună cu multă emoţie: „Nu am mai văzut niciodată în viaţa mea un dialog de masă între Papă şi lume”. În acea dulce şi memorabilă seară, Papa a renunţat la protocol, lăsând deoparte discursul scris pentru a comunica liber, din inimă, cu interlocutorii. Asemenea unui tată blând, a descris drumeţiile sale pe poteci de munte împreună cu părinţii şi fraţii, cultivarea gustului pentru muzică în casă, copilăria trăită la ţară, cum a învăţat abc-ul credinţei. Toate, frânturi de viaţă zilnică, fărâme din sufletul său, din memoria sa. Parohul lumii unea căldura izvorâtă din experienţa sa de viaţă cu învăţătura Bisericii despre căsătorie şi familie, propusă cu limpezime şi fidelitate, nefăcând în niciun chip rabat de la idealurile înalte, chiar dacă în anumite momente, a lăsat forma deoparte, de exemplu, atunci când, sâmbătă dimineaţa, a primit pe stadionul San Siro tricourile dăruite de fotbaliştii de la Inter şi Milan. Închei aceste mici cugetări, cu gândul la inima oraşului Milano, Domul, care a fost descris a fi un poem în marmură şi piatră. Întâlnirea mondială a familiilor rămâne un poem scris în inimi, dar şi o parabolă de comuniune între sutele de mii de familii şi credincioşi care sunt totdeauna acasă în Biserică. O casă cu uşile deschise către Rai. Cum altfel am putea înţelege cuvintele Parohului lumii: „Când va veni ora întoarcerii mele la Domnul, ştiu că mă voi simţi ca acasă”. iulie 2012

Actualitatea Creştină

19


UNIVERSUL FAMILIEI

Mărturii... Participarea la evenimente de anvergura Întâlnirilor Mondiale marchează vieţile celor ce au bucuria şi privilegiul de a fi prezenţi la astfel de manifestări. Redăm câteva mărturii ale unor familii care au participat la diferite ediţii ale Întâlnirii Mondiale a Familiilor. „Am participat la Ciudad de Mexico, la cea de-a VI-a Întâlnire Mondială a Familiilor, care s-a desfăşurat în perioada 13-18 ianuarie 2009 şi a avut ca temă: Familia, formatoare de valori umane şi creştine. A fost pentru noi un privilegiu să fim alături de familii din peste 90 de ţări ale lumii. Din România, au participat atunci PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, însoţit de trei preoţi, împreună cu patru familii, din trei oraşe: Oradea, Brăila şi Bucureşti.

Deşi a fost obositor, din cauza diferenţei mari de fus orar şi a altitudinii ridicate, am simţit o mare bucurie să fim prezenţi alături de celelalte familii din lumea întreagă. Am citit pe fețele celor prezenţi multă bucurie, seninătate şi speranţa că Dumnezeu este prezent în mijlocul nostru. Ne-am întors acasă încărcaţi spiritual; cu o mai mare dorinţă de a împărtăşi familiilor apropiate valorile creştine şi speranţa în Cristos cel Înviat” (Andreea și Ioan Robu, Bucureşti). „Am trăit zece zile intense în care am parcurs câteva mii de kilometri alături de alte familii şi de trei preoţi. Mii de kilometri presăraţi cu rugăciune şi cu multe binecuvântări; chiar de la plecare, pe 27 mai, am primit cuvântul de încurajare şi binecuvântarea PS Cornel Damian, cu care apoi ne-am reîntâlnit la Milano. Am primit şi binecuvântarea PS Petru Gherghel, la Sfânta Liturghie pe care a celebrat-o pentru noi, pelerinii, la Buccinasco. Am primit şi binecuvântarea episcopului de Oradea, PS Virgil Bercea, şi ne-am întâlnit şi cu PS Florentin Crihălmeanu. Am primit, mai ales, binecuvântarea Sfântului Părinte, care o fost un moment special de har. Momente de har am trăit la tot pasul, ritmate de celebrarea Sfintei Liturghii la Sântana, la Bovolone (Verona), la Buccinasco (Milano) şi sub cerul liber, la Bresso. Printre momentele de har trăite, le-aş aminti şi

20

Actualitatea Creştină

iulie 2012

pe cele de la Bad Deutsch Altenburg, locul de naştere al episcopului martir Anton Durcovici, şi în cele din urmă, la Maria Radna, miercuri 6 iunie, unde s-a încheiat pelerinajul. Au fost zile pline de har şi de binecuvântări, de neuitat (Jeni şi Ion Tudor, Popeşti-Leordeni). „Am auzit de multe ori, la predici, cuvântul comuniune. La Milano, dar şi pe durata întregului pelerinaj, am înţeles ceva din amploarea acestui cuvânt atât de drag învăţăturii Bisericii. Am înţeles comuniunea din marele gest de ospitalitate al familiilor din Milano care ne-au primit în casele lor, ne-au pus în mână cheile, ne-au oferit un pat, o masă caldă şi, mai ales, o inimă deschisă, plină de dărnicie, cu multă gratuitate. Apoi am înţeles că nu suntem singuri în trăirea credinţei. Am trăit sentimentul că sutele de mii de persoane adunate la Milano sunt la fel ca şi noi, împărtăşesc aceleaşi griji şi aceleaşi năzuinţe, la fel ca şi noi caută să împace viaţa zilnică şi trăirea credinţei. Într-un fel, acum ne simţim mai responsabili în a-l aduce şi mai mult pe Dumnezeu în viaţa obişnuită de familie, de muncă şi de sărbătoare. Apoi, figura blândă, chiar dacă cumva obosită, a Sfântului Părinte a adus atâta bucurie în rândul credincioşilor adunaţi de pretutindeni! Văzând oameni îmbrăcaţi atât de diferit, de rase şi culori diferite, luând parte la Sfânta Liturghie, am simţit şi mai mult cât de minunată este Euharistia. Cum trupul şi sângele lui Cristos ne ţine împreună uniţi, în ciuda diferenţelor culturale, făcându-ne să fim un singur trup!” (Mădălina şi Daniel Andrici – Brăila). „Întâlnirea Mondială a Familiilor, de la Milano, a fost pentru noi un pelerinaj unic şi cu totul deosebit. Unic, prin faptul de a lua parte pentru prima dată la Sfânta Liturghie celebrată de Sfântul Părinte Benedict, deosebit, prin încărcătura sa spirituală. În lumina credinţei, am simţit mereu apropierea şi călăuzirea venită din partea succesorului lui Petru, dar la Milano, am avut marea şansă de a-l vedea pe Papa Benedict de foarte aproape. Chiar dacă poate părea banal, faptul acesta ne-a umplut de speranţă. Asemenea mulţimilor din Evanghelie care doreau să-l atingă pe Isus ori să-i atingă veşmintele, am fi vrut şi noi să-l atingem pe Sfântul Părinte atunci când a trecut prin apropierea grupului nostru, atât la sosirea sa, vineri, 1 iunie, în piaţa Domului, cât şi la sosirea şi la plecarea de la Sfânta Liturghie de duminică, 3 iunie. Dar suntem bucuroşi că l-am văzut de aproape şi, mai ales, că i-am auzit vocea, i-am ascultat învăţăturile. Apoi, la Milano, ne-am contagiat de entuziasmul credincioşilor, al familiilor adunate din lumea întreagă, şi am trăit emoţia de a fi o mare familie adunată din toate colţurile lumii pentru a-i aduce împreună lauda noastră Domnului (Iulian şi Ştefania Oanţă – Bucureşti).


RECENZIE

Intimitate pură de Jason Evert

EARCB, Bucureşti 2012, 72 pag., traducere de Daniela Chiriţă Prin acest mic volum, seria pamfletelor pe tema castităţii scrise de soţii Jason şi Crystalina Evert se îmbogăţeşte cu încă un titlu. Dacă primele două pamflete (Feminitate pură şi Bărbat adevărat, ambele publicate la EARCB) se adresau mai ales tinerelor şi tinerilor aflaţi la început de drum în căutarea „sufletului pereche”, Intimitate pură este dedicată îndeosebi celor care au găsit deja acest suflet pereche, unindu-se cu el în taina sfintei căsătorii. Cu aceasta drumul poate părea că se încheie – ori mai degrabă se încheie perioada romantică a logodnei şi începe aceea – mai concretă şi mai plină de responsabilităţi – a căsniciei, a venirii pe lume a copiilor, a întreţinerii şi educării lor etc. Dar nu despre acest aspect se discută cu precădere în cartea menţionată, ci despre unul mai punctual, care însă poate avea o influenţă majoră asupra fericirii în viaţa de cuplu. Astfel, legământul pe care cei doi soţi şi-l fac la altar este primul pas pentru întemeierea unei familii, dar multe perechi – din diferite motive – simt nevoia să planifice întrun fel naşterea copiilor lor. Ce opţiuni există cu privire la controlul naşterilor pentru un bărbat şi o femeie care s-au căsătorit şi doresc să se bucure de intimitatea relaţiei lor fără a trebui să recurgă la mijloace artificiale? Planificarea naturală a familiei (PNF) – arată cunoscutul apologet Jason Evert, el însuşi soţ şi tată – este 99% eficientă în planificarea naşterilor şi aduce cu sine numeroase beneficii pentru sănătatea şi intimitatea cuplului. Afirmaţia în sine nu reprezintă o noutate – deşi mulţi tind să o ignore, acordând mai multă încredere metodelor artificiale de prevenire a sarcinii. Noutatea constă în perspectiva proaspătă şi de un realism echilibrat cu care Evert pledează pentru PNF: „Multe cupluri n-au auzit niciodată o explicaţie adecvată cu privire la motivul pentru care Biserica se agaţă aşa de tare de problema contracepţiei. În consecinţă, mulţi spun că Biserica n-are ce căuta în dormitor şi se întreabă ce pot să ştie o mână de bărbaţi celibatari despre cultivarea fericirii conjugale. Şi dacă Biserica permite metoda învechită a «calendarului» ca mod de prevenire a sarcinilor – zic ei – de ce nu permite şi pilula? Sunt întrebări legitime, deci merită să fie analizate serios – acesta este şi scopul prezentei broşuri” – scrie autorul. Într-un format accesibil şi precis, bazat pe o amplă documentare ştiinifică, autorul explică efectele pozitive

Semnal editorial

A apărut la EARCB volumul Isus ne-a ales şi ne-a numit prieteni, un suport catehetic cu ilustraţii şi aplicaţii practice destinat tinerilor şi adolescenţilor care au primit deja sacramentul Sfântului Mir. Manualul

ale PNF în plan biologic, spiritual şi relaţional, precum şi riscurile implicate de mijloacele artificiale. Structurat în capitole scurte de tip întrebare-răspuns, pamfletul tratează în mod practic aspecte cum ar fi: Ce este PNF şi ce câştig poate aduce căsniciei tale? Şi dacă soţul/soţia nu e de acord? Doctorul recomandă pilula: atunci e bună? Duhovnicul meu spune că folosirea contraceptivelor ţine de conştiinţa mea – e adevărat? Ce scrie în Biblie despre contracepţie? E greşit să vreau să deţin controlul asupra trupului meu? Care sunt efectele secundare ale mijloacelor contraceptive? Ce spune Biserica despre tratarea infertilităţii prin medicamente, fertilizarea in-vitro sau inseminarea artificială? Cum pot începe PNF? etc. Intimitate pură îi va ajuta pe cititori să înţeleagă care este planul lui Dumnezeu cu privire la darul sexualităţii, pe care El l-a încredinţat lor, şi care sunt harurile care izvorăsc din planificarea naturală a naşterilor, încurajându-i să clădească căsnicii mai solide şi, deci, familii mai fericite.

se compune din expuneri catehetice, exerciţii, teme de meditaţie şi rugăciune, îndrumări pentru întâlniri şi celebrări în cadrul grupurilor parohiale de tineret. Îngrijit de Comisia diecezană pentru cateheză a Arhidiecezei de Bucureşti şi apărut în condi-

Liana GEHL

ţii grafice deosebite, volumul poate fi procurat de la Librăria Sfântul Iosif, comandat on-line la www.arcb.ro ori prin poştă sau telefon la adresa: Tereza Petres, Librăria Sf. Iosif, str. Gral Berthelot 19, 010164 Bucureşti, tel. 021 201 54 57.

iulie 2012

Actualitatea Creştină

21


MICUL PRINŢ

Maria (Marietta) Goretti, un exemplu pentru copii Pe 6 iulie, calendarul romano-catolic o aminteşte pe Sfânta Maria Goretti, o copilă care la doar doisprezece ani a ales mai degrabă să moară decât să păcătuiască.

Scurta copilărie a Mariei Maria Goretti s-a născut la 6 octombrie 1890 la Corinaldo, Italia. Încă de mică a dovedit un caracter bun, seriozitate, modestie, precum şi o inteligenţă precoce. Era ataşată de mama sa, pe care o însoţea peste tot la treburile gospodăriei. La moartea tatălui său, Marietta nu împlinise bine 10 anişori; dar se ruga mereu şi recita adesea rozariul pentru sufletul său. Era un copil bun şi un mare ajutor în familie. Cel ce i-a curmat firul vieţii avea să declare mai târziu: „Totdeauna am cunoscut-o pe Marietta bună, ascultătoare de părinţi, cuminte şi nu zvăpăiată, cum erau alte copile. Pe drum mergea modestă şi atentă să-și împlinească sarcinile primite... Urmând sfaturile mamei sale, fugea de orice prietenie primejdioasă”.

Ucigaşul Mariettei Alexandru Serenelli locuia împreună cu tatăl său în aceeaşi casă cu familia Mariettei. El rămăsese orfan de mamă, iar tatăl său era beţiv notoriu. Din cauza lipsei unei educaţii religioase, a tovărăşiilor rele, dubioase, la care se adaugă şi citirea cărţilor de moravuri uşoare, Alexandru nu reuşeşte să învingă ispitele vârstei critice. În mai multe rânduri, Alexandru încearcă de mai multe ori să o silească la rău pe Marietta; fiind refuzat categoric, el o ameninţă cu moartea dacă va destănui cuiva. Îşi pregătise și arma crimei, încă cu câteva luni înainte; era o bucată de fier, de vreo 24 cm, prelucrată ca baionetă sau pumnal.

Martiriul Era 5 iulie 1902. Alexandru intră în cameră, îşi pregătește pumnalul şi o cheamă pe Marietta. Ea refuză, aşa că el o târăște înăuntru şi trage zăvorul. Faţă-n faţă cu demonul, îngeraşul îşi pune în luptă întreaga forţă a disperării sale; încurcat în planurile lui monstruoase, în ultimă instanţă, ucigaşul începe să izbească furibund cu pumnalul. La strigătele copilei, mama și vecinii intervin. O duc îndată la spital, în stare foarte gravă. Două ore a durat operaţia, timp în care i-au fost cusute şi pansate 14 răni mari şi altele mai mici. „Din dragoste către Isus îl iert şi vreau să ajungă şi el în cer”, declară micuţa martiră în ultimile sale clipe... Era după-amiaza zilei de duminică 6 iulie 1902. Pe 24 iunie 1950, Papa Pius al XII-lea ridica la cinstea alatarelor „o fiică modestă a poporului credincios”: Maria Goretti.

22

Actualitatea Creştină

iulie 2012


SUFLET TÂNĂR

Istoricul Întâlnirilor Naţionale ale Tineretului din România

Gândul meu pentru tine/ri

Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic (INTC) din România s-a născut în urma dorinţei tinerilor din diferite dieceze şi eparhii de a se întâlni, de a se cunoaşte mai bine, de a împărtăşi trăirea valorilor şi de a manifesta împreună credinţa creştină. INTC are loc o dată la trei ani şi este organizată alternativ de o dieceză romano-catolică şi de o eparhie greco-catolică. Prima Întâlnire a avut loc în urmă cu 21 de ani, în 1991, iar cea din 2012 va fi a XII-a.

Dragă prietene, căutător de Dumnezeu!

Primele întâlniri cu nuanţă naţională: I. Vizantea (1991); II. Gheorghe Doja (1992); III. Faraoani (1993); IV. Cărbunari, Blaj (1994); V. Butea (1995); Întâlniri organizate de Conferinţa Episcopilor din România: Ediţia a VI-a – Bucureşti (1996) Organizator: Arhidieceza Romano-Catolica Bucureşti Tema: „Adevărul si libertatea” Motto: „Voi sunteţi chemaţi la libertate” Ediţia a VII-a – Cluj (1998) Organizator: Episcopia Greco-Catolică Cluj-Gherla; Tema: „Sfinţenie pentru zilele noastre”; Motto: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Lev 19, 2b). Ediţia a VIII-a – Timişoara (2001) Organizator: Episcopia Romano-Catolică de Timişoara; Tema: „Tinerii din Europa în schimbare”; Motto: „Învăţătorule, e bine că suntem aici” (Lc 9, 33). Ediţia a IX-a – Oradea (2003) Organizator: Eparhia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea; Tema: „Tinerii sunt soarele sau furtuna zilei de mâine”; Motto: „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu… mai întâi pai, apoi spic, după aceea, grâu deplin în spic”(Mc 4,26-29). Ediţia a X-a – Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita (2006) Organizator: Oficiul Romano-catolic Arhidiecezan pentru Tineret Alba-Iulia; Tema: „Reconcilierea”; Motto: „Voi toţi sunteţi fraţi” (Mt 23, 8). Ediţia a XI-a – Baia Mare, Maramureş (2009) Organizator: Episcopia Greco-Catolică Maramureş; Tema: „Un foc care aprinde alte focuri” Motto: „Pentru mine, a trăi este Cristos” (Fil 1,21). Ediţia a XII-a, Iaşi (2012) Organizator: Dieceza Romano-Catolică de Iaşi Motto: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul” (Fil 4,4). Perioada: 25-29 iulie 2012

În Biserică, Cristos poate fi cunoscut, ascultat şi imitat. Noi, oamenii, vrem să cunoaştem cât mai multe. Vrem să fim ascultaţi şi înţeleşi de cei de lângă noi. Vrem să-i imităm pe cei care sunt „modele” pentru noi. Pentru creştini, Cristos este totul şi numai în Biserică Cristos poate fi cunoscut cu adevărat. Cristos, în Biserică poate fi înţeles şi urmat. În acest sens, experienţa Bisericii este foarte valoroasă pentru ca noi să avem încredere în ea. Ceea ce Biserica spune şi face nu este o descoperire a timpurilor noastre. Biserica este o moştenitoare a experienţei universale a legăturii omului cu Dumnezeu din toate timpurile şi din toate locurile din lumea aceasta. Biserica deţine secretul răscumpărării omului! Pr. Daniel BULAI

„(...) Duhule Sfânt, revarsă harurile tale asupra tuturor acelora care participă la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic. Transformă inimile tuturor pentru ca în orice situaţie de viaţă să dea mărturie de credinţa lor şi să se bucure mereu în Domnul. Sfântă Fecioară Maria, Regina bucuriei noastre, roagă-te pentru noi. Amin”. iulie 2012

Actualitatea Creştină

23


PELERIN LA VATICAN

Biserica lui Cristos, nedemolabilă nici din exterior şi nici din interior Anca Mărtinaş GIULIMONDI

Un Papă întristat, dar totodată plin de compasiune faţă de persoana implicată în sustragerea şi publicarea unor documente vaticane rezervate: astfel a fost descris Benedict al XVI-lea de către apropiaţi, după neplăcuta surpriză de neloialitate din partea asistentului său de cameră. O profundă tristeţe compensată de o foarte solidă certitudine a susţinerii de către Dumnezeu a întregii Biserici, cum avea să spună chiar Papa, la Audienţa generală de miercuri, 30 mai a.c.: „Evenimentele întâmplate în aceste zile privind Curia şi colaboratorii mei mi-au întristat inima, dar nu a fost umbrită nici un moment solida certitudine că în ciuda slăbiciunii omului, a dificultăţilor şi încercărilor, Biserica este condusă de Duhul Sfânt, iar Domnul îi va acorda mereu ajutorul pentru a o susţine în parcursul său”.

Trădarea lui Iuda, tăgăduirea lui Petru…

Cum era de aşteptat, aşa-numita chestiune „Vatileaks” (scurgerea de informaţii secrete din Vatican), a alimentat imediat setea amatorilor de senzaţional şi a creatorilor de scenarii complotiste, din care nu lipsesc intrigile, diviziunile şi luptele pentru putere, aşa cum a evidenţiat şi Sfântul Părinte la Audienţa generală din 30 mai, când a spus că „s-au multiplicat ipotezele absurde şi cu totul gratuite, amplificate de unele mijloace de comunicare, oferind o imagine despre Sfântul Scaun care nu corespunde realităţii”. În legătură cu aceste ipoteze, vicarul Papei pentru Statul Cetăţii Vaticanului, Cardinalul Angelo Comastri, a dorit să precizeze într-un interviu acordat cotidianului italian Il Messaggero că ceea ce scrie presa sunt „descrieri fanteziste”. „Între noi nu există uneltiri ascunse aşa cum unii lasă să se creadă cu încăpăţânare”, a spus Cardinalul Comastri. „Există, evident, dialectică. Pot exista diferite sensibilităţi, căci Dumnezeu nu ne-a făcut la Xerox, dar între toţi cardinalii există o iubire înflăcărată faţă de Domnul”. Convingerea vicarului Papei pentru Statul Cetăţii Vaticanului este că „în mod sigur există în spate un plan de slăbire a Bisericii, dar Biserica a mers întotdeauna înainte în mijlocul luptelor. Biserica nu a început oare cu o răstignire? Aventura creştină s-a născut din trădarea lui Iuda şi tăgăduirea lui Petru. Mersul Bisericii în istorie nu este un marş triumfal, ci o experienţă dramatică de luptă între bine şi rău, dar cu o certitudine: Cristos a înviat şi învinge”. Referitor la gravitatea situaţiei, Arhiepiscopul Angelo Becciu, substitutul pentru Afacerile Generale ale Secretariatului de Stat, a descris furtul de documente ca pe un act „imoral foarte grav”, explicând într-un interviu acordat co-

24

Actualitatea Creştină

iulie 2012

tidianului vatican L'Osservatore Romano, pe 30 mai a.c., că „nu a fost doar un simplu furt al scrisorilor adresate Papei, ci a fost încălcată conştiinţa celui care i se adresează Sfântului Părinte ca vicarului lui Cristos”, într-un context de „încredere totală” pentru că „se simte garantat de o absolută discreţie”. „Părinţii mei m-au învăţat nu doar să nu fur, dar nici să nu primesc ceva din lucrurile furate celorlalţi”, a spus Arhiepiscopul Becciu, referindu-se la cei care au publicat documentele, dar şi la cei care justifică această alegere în baza criteriilor de transparenţă. „Jurnaliştii, alături de obligaţia de a relata ceea ce se întâmplă, ar trebui să aibă şi o tresărire etică, curajul unei luări de distanţă netă faţă de o astfel de iniţiativă a unui coleg al lor, pe care nu am ezitări în a o considera criminală”, a insistat Arhiepiscopul Becciu. Dar Sfântul Părinte, în ciuda acestui penibil incident, nu şi-a pierdut încrederea în colaboratorii săi, ci a dorit să o reafirme spunând, tot la Audienţa generală din 30 mai: „Doresc să-mi reînnoiesc încrederea şi încurajarea faţă de cei mai apropiaţi colaboratori ai mei şi faţă de toţi aceia care, zi de zi, cu fidelitate, spirit de sacrificiu şi în tăcere, mă ajută în îndeplinirea ministeriului meu”.

O Biserică care se clatină?

Cu siguranţă, nu! Forţa şi stabilitatea Bisericii este dată de construirea sa pe stâncă, pe Cristos şi pe conducerea de către Duhul Sfânt. Însă noi, cărora ne-a fost încredinţată, avem îndatorirea sacră de a o proteja, consolida, reînnoi şi revitaliza, şi nu de a o submina. Dacă este adevărat că Biserica nu poate fi perfectă de vreme ce eu (cu slăbiciunile şi păcatele mele) fac parte din ea, aşa cum spune o vorbă de duh, tot atât de adevărat este că sfinţenia Bisericii depinde foarte mult de efortul fiecăruia dintre noi de a fi creştini adevăraţi, fideli, atenţi la a nu-i produce daune. Cert este că Biserica nu poate fi demolată nici din exterior şi nici din interior, după cum i-a spus Cardinalul Ercole Consalvi, Secretar de Stat în timpul pontificatului lui Pius al VII-lea, lui Napoleon, când acesta a ameninţat cu distrugerea Bisericii, dacă Papa nu ar fi semnat Concordatul din 1801. Înaltul prelat i-a răspuns cu ironie nu lipsită de adevăr, că nu va reuşi să distrugă Biserica cineva din afara ei, de vreme ce nici noi, credincioşii ei, n-am reuşit s-o facem dinăuntrul ei, în ciuda permanentelor noastre infidelităţi, de-a lungul secolelor. Dar, certitudinea indestructibilităţii Bisericii să nu ne slăbească simţul datoriei de a o păstra curată şi nefragmentată, căci la Judecată ni se va cere socoteală. Şi încă cum!


Începând de la 1 iulie, Radio Vatican renunţă treptat la Undele Scurte şi Medii pentru America şi Europa. Emisiunile în limba română pot fi ascultate oricând pe Internet şi la Radio Maria România. Radio Vatican consideră că a venit timpul în care să fie posibilă reducerea transmisiunilor cu ajutorul tehnologiilor tradiţionale ale Undelor Scurte şi ale Undelor Medii, transferând resursele în alte direcţii. De aceea, de la 1 iulie, vor înceta toate transmisiunile în Unde Medii şi Scurte făcute de la Centrul de Transmisiune din localitatea Santa Maria di Galeria spre mare parte din Europa şi America, adică regiunile din lume în care acoperirea – prin retransmiterea de către radiourile locale şi accesul la programele noastre prin Internet – reprezintă deja căile preponderente pentru a beneficia de serviciile Radio Vatican. Cum puteţi urmări emisiunile noastre în noua situaţie? Sfânta Liturghie în ritul bizantin român continuă să fie transmisă în fiecare duminică şi la marile sărbători începând cu ora 9.10, ora României pe FM - frecvenţa 93,3; pe Undele Scurte cu frecvenţele de 7250 şi 9645 kHz; de asemenea, pe Internet - Web Canale 1: audiţie în direct. Emisiunile Programului Român Radio Vatican 1) - Emisiunea noastră este difuzată zilnic între 21 şi 21.20 ora României, pe unda medie cu frecvenţa de 1260 kHz. 2) - Zilnic, ne puteţi asculta la Radio Maria România, între 15.10 şi 15.30, ora României. 3) - De asemenea, emisiunile noastre sunt difuzate prin satelit - Eutelsat Europa - Telepace, seara de la 21 până la 21,20, şi dimineaţa în reluare între 7.20 şi 7.40, ora României. (EUTELSAT: HotBird 13 grade E - 12380V - RV Telepace - 118004V - 105 FM) 4) - În fine, ne puteţi urmări pe Internet: radiovaticana.va pagina română - Web Canal 3: audiţie în direct - Web on demand - Podcast Exprimăm speranţa ca Radio Vatican, „Vocea Papei şi a Bisericii în dialog cu lumea”, să rămână mai departe o prezenţă constantă pentru ascultătorii de limbă română. Mons. Anton LUCACI/Radio Vatican

Părinții diaconi Gabriel-Cristian Anghel, din Buzău, și Andrei Dumitrescu, din Bucureşti, vor fi sfințiți preoți vineri, 29 iunie 2012, în solemnitatea Sfinţii Petru şi Paul, apostoli, în Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină, din Iaşi. Cei doi tineri au absolvit Institutului Teologic RomanoCatolic Sfântul Iosif, din Iaşi. Alături de ei, vor primi Taina Sfintei Preoții alți 12 tineri diaconi, absolvenți ai aceluiași Institut, și doi diaconi aparţinând Provinciei Franciscane Sfântul Iosif. Evenimentul va avea loc în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11.00, prezidată de PS Petru Gherghel, la care va concelebra și PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București. În vederea unei pregătiri adecvate, candidații la Sfânta preoție au făcut exerciţii spirituale în perioada 2027 iunie, la casa de reculegere de la Bârnova, sub îndrumarea Mons. Benone Farcaş, vicar general al Episcopiei de Chişinău.

Doi tineri din Arhidieceză, Gabriel-Cristian Anghel și Andrei Dumitrescu,

vor fi sfințiți preoți la Iași

După hirotonire, cei doi preoți nou-sfințiți vor celebra prima Sfântă Liturghie în parohiile din care provin, duminică, 1 iulie 2012. Pr. Gabriel-Cristian Anghel va celebra prima Liturghie la biserica Sfântul Iosif din Buzău, la ora 11.00; Pr. Andrei Dumitrescu va celebra prima Liturghie la biserica Adormirea Maicii Domnului din București (Drumul Taberei) la ora 10.00. iulie 2012

Actualitatea Creştină

25


SFÂNTA SCRIPTURĂ

uvântul Domnului

omentariu la Evanghelia duminicală

rubrică realizată de Pr. Tarciziu ŞERBAN

Duminica a XIII-a (B)

În acel timp, Isus a trecut cu barca pe malul celălalt al Mării Galileii. Când a ajuns la ţărm a venit un şef de sinagogă, pe nume Iair. Văzându-l pe Isus, a căzut la picioarele lui şi l-a rugat cu stăruinţă: „Fiica mea e pe moarte! Vino, pune-ţi mâinile peste ea ca să se vindece şi să trăiască”. Isus a plecat împreună cu el şi l-a urmat o mulţime atât de numeroasă, încât mai să-l strivească… (Mc 5,21-43). Fragmentul evanghelic al acestei duminici ne prezintă două dintre cele patru minuni (4,35-41; 5,1-20.21-43) menite să manifeste prezenţa activă a Împărăţiei lui Dumnezeu în lume, Împărăţie definită deja prin seria de parabole din prima parte a capitolului 4. Ucenicii, care îl însoţesc pe Isus în misiunea lui prin Galileea, pot acum verifica cu ochii lor (şi prin intermediul lor, şi noi) această prezenţă. Minunile la care asistă provoacă în ei, într-un prim moment, teamă şi credinţă, pentru ca, mai apoi, să îi determine să se întrebe cine este de fapt Isus şi cum trebuie să se situeze vizavi de El. În acest sens, este semnificativă atitudinea şefului sinagogii. În faţa pericolului care ameninţă grav viaţa fiicei sale, el renunţă la orice speranţă omenească pentru a-şi pune încrederea totală în Isus. Şi, chiar şi atunci când primeşte dureroasa veste a morţii fiicei, încurajat fiind de Isus, Nu te teme, credinţă să ai…, Iair continuă să-l urmează către locul în care se află trupul ei mort. Acasă îi aştepta atmosfera specifică unei situaţii de doliu. În râsul batjocoritor al celor ce o jeleau pe fată, râs provocat de remarca lui Isus: Copila nu a murit, ci doarme…, putem sesiza certitudinea morţii fetei. De aceea, aceşti oameni ai doliului (în cazul nostru, ai necredinţei) nu pot lua parte la minunea mântuitoare a lui Isus. În încăpere îl vor însoţi doar „oamenii credinţei”, părinţii şi trei din ucenicii săi. Odată rămaşi singuri, Mântuitorul o recheamă pe fată la viaţa prin cuvintele Talita kum. De remarcat este faptul că verbul aramaic kum ar fi exprimat în limba greacă (limba în care a fost redactat Noul Testament) cu acelaşi verb cu care va fi exprimată şi învierea lui Isus Cristos. Cu alte cuvinte, această sculare a fiicei lui Iair capătă un sens aparte în măsura în care prefigurează, fie şi

numai implicit, ridicarea din morţi a Mântuitorului. În privinţa celeilalte minuni, două trăsături îl surprind pe cititor: 1. credinţa femeii într-un soi de forţă de ordin „fizic”, pe care ar avea-o făcătorul de minuni, credinţă ce pare a fi împărtăşită şi de destinatarii Evangheliei Sfântului Marcu; 2. menţionarea numărului mare de medici care nu au reuşit să-i aducă alinare femeii (fapt ce scoate mai bine în evidenţă puterea lui Isus în faţa eşecului medicilor). Partea cea mai importantă a incidentului se ocupă de „demascarea” celei care a venit pe furiş şi s-a atins de hainele lui Isus. Văzându-se demascată, femeia care a simţit în trupul ei că a fost vindecată, se simte obligată să recunoască adevărul, iar Isus, evidenţiindu-i credinţa îi va permite să plece, nu înainte de a-i dărui pacea şi vindecarea sa. Nu putem să nu adăugăm, totuşi, că acest incident are menirea, în dezvoltarea narativă a episodului, să-l ajute pe Iair să facă pasul de la credinţa în posibilitatea unei vindecări, fie ea şi de o boală foarte gravă, către credinţa în învierea din morţi, care nu are decât un singur precedent în istoria poporului ales, cea săvârşită de profetul Ilie. Or, implicit, prin modul în care a înfăptuit învierea copilei, Isus se dovedeşte nu un simplu egal al lui Ilie ci, în mod evident, superior lui. Acum, împreună cu ucenicii, suntem şi noi chemaţi să ne situăm în raport cu Isus mai ales în situaţia în care suntem şi noi martori ai intervenţiilor Lui pline de putere. Unde se află în vieţile noastre frontiera dintre credinţă şi necredinţă? Reuşesc inimile noastre să treacă de la teamă la credinţă traversând orice frică pentru a se deschide, încet-încet, către o credinţă încrezătoare?

Duminica a XIV-a (B)

În acel timp, Isus a venit în patria sa şi ucenicii săi l-au însoţit. În sâmbăta următoare, a început să înveţe în sinagogă. Mulţimea de oameni care îl asculta, cuprinsă de uimire, spunea: „De unde îi vin lui toate acestea? Ce-i cu înţelepciunea care i-a fost dată şi cu aceste mari minuni care se fac prin mâinile lui? Nu este el tâmplarul, fiul Mariei, vărul lui Iacob, al lui Iosif, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi verişoarele lui nu sunt aici printre noi?” Şi erau profund scandalizaţi din cauza lui… (Mc 6,1-6). Episodul revenirii lui Isus la Nazaret (în patria sa), după ce în prealabil a fost consacrat prin Botez drept Mesia şi după ce a activat deja în mai multe locuri predicând şi înfăptuind acele minuni care manifestau prezenţa Împărăţiei lui Dumnezeu în lume, încheie cea de-a doua etapă a Evangheliei Sfântului Marcu. Concluzia episodului nostru anunţă că Isus va părăsi Nazaretul pentru a se dedica unei noi călătorii misionare prin

26

Actualitatea Creştină

iulie 2012

satele dimprejur. Ceea ce ne surprinde în acest episod este modul în care concitadinii săi îl întâmpină pe Isus şi mai ales mesajul învăţăturii sale. E drept că, mai întâi, mulţimea de oameni care îl asculta este cuprinsă de o uimire admirativă de vreme ce nu cunoştea nici originea şi nici sensul acţiunilor lui Isus (De unde îi vin lui toate acestea?). Mai apoi, însă, cei care l-au ascultat, având impresia că Îl cunosc prea bine, se lasă


SFÂNTA SCRIPTURĂ cuprinşi de un blocaj (se împiedică în a accepta învăţătura Evangheliei, acesta este sensul prim al verbului a se scandaliza) care foarte curând se va transforma în necredinţă. Această necredinţă nu este altceva decât urmarea firească uimirii şi a scandalizării încolţite în nişte inimi care, în loc să se deschidă cu bunăvoinţă Cuvântului lui Isus, preferă să-l judece. Or, tocmai această atitudine îl va determina pe Isus să amintească acel proverb care spune că: Un profet nu-i dispreţuit decât în patria sa… Misterele divine revelate de Isus sunt, pentru cei cu inima smerită, lumină şi viaţă, în timp ce, pentru cei care pretind să le

judece din înaltul orgoliului lor, se transformă într-un văl care îi orbeşte. Această scenă ilustrează foarte bine cuvintele adresate de Isus Tatălui: Tu ai ascuns acestea celor înţelepţi şi isteţi… (Mt 11,25). Atunci când omul doreşte să „adapteze” revelaţia la modul său de a gândi, nici o înţelepciune şi nici o putere manifestată de Cristos nu va fi percepută ca un semn al lui Dumnezeu. Relatând acest episod din viaţa lui Isus, evanghelistul îl invită pe cititor să ia act de marea dramă pe care o reprezintă refuzul lui Mesia. Contrar atitudinii nazarinenilor, noi suntem chemaţi să ne deschidem către Cristos printr-o ascultare atentă şi plină de bucurie şi printr-o adeziune de credinţă mereu mai profundă.

Duminica a XV-a (B)

În acel timp, Isus i-a chemat pe cei doisprezece şi, pentru prima oară, i-a trimis doi câte doi: el le-a dat putere asupra duhurilor rele şi le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât doar un baston. Să nu aibă nici pâine, nici sac cu provizii, nici bani la cingătoare. Să fie încălţaţi numai cu sandale şi să nu îmbrace două tunici…(Mc 6,7-13). După ce a relatat vizita lui Isus la Nazaret (6,1-6) şi a cru prin detaşarea sa totală. Motivul teologic va fi dat de către menţionat faptul că El cutreiera satele dimprejur, învăţând, ceilalţi sinoptici (Lc 10,7 şi Mt 10,10): muncitorul îşi merită Sfântul Marcu prezintă prima trimitere a ucenicilor în misiune plata. A doua categorie are în vedere atitudinea pe care aposto(6,7-13). În felul în care este redactată pericopa noastră, ea pri- lii trebuie să o adopte în cazul în care nu vor fi primiţi şi nici nu vilegiază trei aspecte ale unei misiuni apostolice: puterile atri- vor fi ascultaţi. Ei nu-i vor putea constrânge pe ascultători şi cu buite lor de către Isus (v. 7), recomandările făcute în vederea toate acestea vor trebui să-şi exprime nemulţumirea scuturând împlinirii misiunii încredinţate (vv. 8-11) şi realizarea ei (vv. praful de pe picioare ca mărturie împotriva lor (v. 11) – gest 12-13). E drept că în fragmentul de care ne ocupăm, scopul menit să scoată în evidenţă gravitatea refuzului Evangheliei. Această primă misiune încredinţată celor Doisprezece orimisiunii este abia schiţat. Mai multe detalii în acest sens au fost oferite în episodul care relata instituirea celor doisprezece entează deja întreaga misiune apostolică: continuarea lucrării apostoli (Mc 3,14-15): El a ales doisprezece, pe care i-a numit mântuitoare inaugurate de Isus. Adoptând sărăcia ca o conapostoli, ca să fie cu el, să-i trimită să predice şi să aibă putere diţie a libertăţii sale interioare, apostolul porneşte în misiune să alunge diavolii… Prin urmare, predica şi expulzarea dia- încărcat cu mesajul Evangheliei şi cu puterile atribuite lui de volilor reprezintă scopul acestei dintâi trimiteri în misiune, la Cristos. De-a lungul activităţii sale, el se va întâlni cu suferinţa care trebuie adăugate numeroasele vindecări. Or, aceste trei omului dar, mai ales, se va izbi de refuzul lui, refuz care pune aspecte sunt identice cu cele care caracterizează, în viziunea în lumină lucrarea Satanei în lume. Noi presimţim deja că o perseverenţă curajoasă, o modestă asigurare şi o grijă atentă Sfântului Marcu, şi activitatea lui Isus (1,32-39). Cât despre recomandările date celor doisprezece, ele se pot faţă de toate nevoile omului sunt calităţile majore ale apostogrupa în două categorii. Prima categorie are în vedere sărăcia. lului. (Istoria Bisericii, începând din ziua Rusaliilor, ne arată Apostolul trebuie să se mulţumească cu minimum necesar (vv. în ce fel este sau trebuie să fie exercitată această misiune, în 8-9); el trebuie să fie liber şi disponibil şi să manifeste acest lu- permanentă referinţă la voinţa mântuitoare a lui Isus.)

Duminica a XVI-a (B)

În acel timp, întorşi din prima lor misiune, apostolii s-au adunat în jurul lui Isus şi i-au povestit tot ce au făcut şi au învăţat. El le-a spus: „Veniţi într-un loc retras, ca să fim singuri şi odihniţi-vă puţin”. Căci era aşa de multă lume care venea şi pleca încât ei nu aveau timp nici să mănânce… (Mc 6,30-34) Finalul fragmentului evanghelic al duminicii trecute ni-i prezenta pe cei doisprezece apostoli plecând în prima misiune încredinţată lor de Isus Cristos. În această duminică, Sfântul evanghelist Marcu ne relatează întoarcerea lor din misiune. Era firesc ca, odată întorşi, apostolii să încerce să îi povestească Învăţătorului experienţele pe care le-au avut, să facă, cu alte cuvinte, un „bilanţ” al activităţii lor. Acestui moment i-ar urma un altul, de odihnă. Atâta doar că odihna binemeritată este tulburată de sosirea mulţimii, fără îndoială aceea care a auzit predica ucenicilor. Traversarea lacului de către Isus şi de către ucenicii săi în căutarea unui loc singuratic, nu a reuşit să ţină mult timp la distanţă mulţimea „flămândă” de Evanghelie. Or, acest aflux al mulţimii va stârni în Isus o mare milă, pentru că erau ca nişte oi fără păstor.

Această ultimă remarcă a Sfântului Marcu ne reţine şi nouă atenţia. O mulţime flămândă de învăţătură şi de călăuzire este ignorată de responsabilii spirituali ai vremii şi aceasta pentru că ei nu sunt animaţi de Duhul lui Dumnezeu. Ferindu-ne de orice tip de comparaţie, nu am putea noi oare să reflectăm asupra responsabilităţii Bisericii în faţa unei lumi în căutare de noi valori spirituale? Nu ar fi oare mai potrivit să facem un examen de conştiinţă asupra vieţii şi mărturiei noastre creştine în sânul societăţii în care trăim, societate din ce în ce mai marcată de criza economică, dar mai ales de criza de valori, ce ar trebui să stea la baza societăţii? Şi astăzi mulţimile aşteaptă să întâlnească adevăraţi martori care să le călăuzească într-o lume tot mai lipsită de repere spre valorile vieţii. iulie 2012

Actualitatea Creştină

27


BISERICA CATOLICĂ ÎN LUME

Biserica Catolică din Liban Date generale Libanul are o suprafaţă de 10.453 km pătraţi (cam cât două judeţe ale României) şi o populaţie de circa 4,1 milioane de locuitori. Deşi este o ţară atât de mică, Libanul este renumit din mai multe motive: - are o istorie străveche, pe teritoriul său descoperinduse numeroase vestigii a căror datare ajuge până în Epoca de piatră; de menţionat este oraşul antic Byblos (azi Jbail), unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, locuite în permanenţă timp de aproape 7000 de ani, până în zilele noastre; - prin poziţia sa geografică ce îl înzestrează cu o climă mediteraneeană moderată şi o mare varietate de frumuseţi naturale, Libanul atrage anual un număr de turişti egal cu un sfert din populaţia ţării; - prin sistemul său politic, unic în lume, Libanul a oferit statelor din regiune un climat de stabilitate şi un model de democraţie şi respectare a libertăţii, prin garantarea drepturilor civile pentru toţi, indiferent de confesiune religioasă, rasă etc. - în regiunea geopolitică din care face parte, cu populaţii majoritar musulmane, Libanul este ţara cu cea mai mare diversitate religioasă din Orientul Apropiat, aici trăind – în general în bună înţelegere – islamişti sunniţi shia, creştini catolici şi ortodocşi (ambele confesiuni într-o varietate de rituri

orientale), precum şi o minoritate semnificativă de druizi. Vechi tărâm al fenicienilor, menţionat în Biblie de 72 de ori, Libanul cuprinde partea de nord a Canaanului şi a fost supus de-a lungul veacurilor de numeroasele imperii care s-au succedat în această parte a lumii, de la cel roman până la cel otoman. După căderea Imperiului Otoman, ţara intră în administraţie franceză; în 1943, îşi dobândeşte independenţa, instaurând un sistem politic unic în lume, numit confesionalism (pentru faptul că se bazează pe reprezentarea politică a confesiunilor religioase). După retragerea trupelor franceze, în 1946, şi până la izbucnirea războiului, civil în 1975, Libanul a cunoscut o perioadă de prosperitate care i-a câştigat numele de „Elveţia Orientului”. Războiul civil care a sfâşiat ţara din 1975 până în 1990 a avut cauze multiple, datorate în special presiunii evoluţiilor politice din ţările învecinate. Afluxul masiv de refugiaţi musulmani – mai ales palestinieni

28

Actualitatea Creştină

iulie 2012

– şi exodul populaţiei creştine au dus în această perioadă la o reconfigurare a profilului confesiunilor din Liban, destabilizând totodată şi sistemul său politic. Azi, la o distanţă de 20 de ani de la declararea armistiţiului, libanezii caută să înveţe din lecţiile grele ale trecutului şi să-şi refacă ţara prin reinsituirea unui climat de dialog în respectarea demnităţii fiecăruia.

Structura Bisericii Catolice în Liban

Conform unor statistici recente, 84% dintre libanezi se declară practicanţi, iar 11% cred în Dumnezeu fără a se afilia unui cult anume. Doar 5% s-au autodefinit atei sau agnostici. Luând în calcul toţi libanezii de pe glob, majoritatea acestora sunt creştini (înaintea războiului civil, catolicii fiind chiar confesiunea majoritară); între hotarele ţării, însă, – strict vorbind – 59,7% sunt astăzi musulmani, 39% creştini şi 1,7% alte confesiuni. Creştinii aparţin în parte Bisericilor Ortodoxe de diferite sorginţi, în parte Bisericii Catolice, de ambele părţi întâlnindu-se mai multe rituri. Există astfel creştini catolici maroniţi, creştini ortodocşi de rit bizantin sau melkit, creştini aparţinînd Bisericii Apostolice Armene, creştini care ţin de Biserica Asiriană de Răsărit (Biserica nestoriană) etc. Biserica Catolică din Liban, căreia Vaticanul i-a dedicat în 1995 un sinod special, se compune din peste 1,16 milioane de credincioşi şi are în prezent următoarea structură: Biserica Maronită (de la începuturi parte a Bisericii Romane), cu zece eparhii în ţară şi în străinătate, 900.000 credincioşi doar în Liban. O parohie maronită există şi în România, în satul Dimieni, din comuna Tunari (Ilfov), dedicată Sfântului Sharbel. Piatra de temelie a viitoarei biserici a fost sfinţită în septembrie 2010, iar biserica va fi inaugurată în luna octombrie a acestui an. Biserica Catolică Greco-Melkită (ramură a Bisericii Melkite, care s-a unit oficial cu Roma în 1724), are o arhieparhie cu sediul la Beirut şi 184.000 de credincioşi în Liban; Biserica Armeano-Catolică (parte a Bisericii Apostolice Armene care s-a unit oficial cu Roma în 1742), cu sediul arhidiecezan la Beirut şi 36.000 de credincioşi Biserica Catolică Siriacă, unită cu Roma în 1783, cu Eparhia de Beirut, compusă din 28.000 de credincioşi; Biserica Romano-Catolică, organizată ca vicariat apostolic, cu 4.000 de credincioşi; Biserica Catolică Caldee, sau Asiriană, unită pentru prima oară cu Roma în 1553, cu Eparhia de Beirut, compusă din 4.000 de credincioşi.


BISERICA CATOLICĂ ÎN LUME

Sfântul Makhluf

Sharbel

Libanul a dat Bisericii Catolice mai mulţi sfinţi. Cel mai cunoscut este Youssef Antoun Makhlouf (viitorul Sfânt Sharbel, sau Charbel) s-a născut la 8 mai 1828 într-un sat din nordul Libanului şi a murit la 25 decembrie 1898. Călugăr şi preot maronit, a fost novicele unui alt sfânt local, Sf. Hardini. În 1962, a făcut vot de tăcere, după modelul Sfântului Maron din secolul V, petrecând restul vieţii ca pustnic. La înmormântarea sa spun martorii oculari - deşi viscolea puternic, în momentul în care sicriul a fost scos din biserică, norii s-au dat brusc la o parte şi soarele a început să strălucească. Sfântul Sharbel a fost canonizat de către Papa Paul al VI-lea în 1977 şi este cunoscut pentru numeroasele vindecări obţinute prin mijlocirea sa, precum şi pentru alte fapte miraculoase. Sfântul Sharbel este comemorat pe 17 iulie.

Libanul, ţara sanctuarelor mariane

De-a lungul zbuciumatei istorii a Orientului Apropiat, Libanul a fost adesea – prin angajarea sa în apărarea drepturilor civile – o ţară de refugiu pentru populaţiile din ţările învecinate, până la a-şi risca propria stabilitate. Aşa s-a întâmplat în zorii recentului răboi civil, când numărul palestinienilor refugiaţi aici echivala cu o zecime din populaţia ţării, ducând la modificarea substanţială a componentei religioase din Liban. Cuvintele rugăciunii „Sub ocrotirea ta alergăm, o Preasfântă Fecioară Marie” îşi găsesc o ilustrare ad litteram în această ţară care a fost numită „Ţara Mariei”, datorită evlaviei proverbiale a libanezilor faţă de Sfânta Fecioară. Invocată adesea la vremuri de restrişte, când se vedeau siliţi să se refugieze în munţi, libanezii o aseamănă pe Maria cu mireasa din Cântarea cântărilor, iar în Litania Lauretană, îi adaugă bucuroşi titlul cu rezonanţă biblică, „cedru din Liban”. Evlavia libanezilor este dovedită de prezenţa unui mare număr de sanctuare mariane care aparţin tuturor comunităţilor creştine şi care sunt vizitate anual de mulţimi de pelerini de toate confesiunile. Sunt de menţionat sanctuarele de la Bkerké, Dimane, Qannoubine în valea Qa-

disha, satul biblic Cana, Bikfaya, Jbeil, Balamand, Ehden, Harissa, Zahlé, Deir al-Kamar, Ksara, Bzommar. Între acestea, se remarcă în mod deosebit sanctuarul Sfintei Fecioare a Libanului de la Harissa, situat pe o colină, la 25 de kilometri de capitala Beirut. Înfiinţat în 1904 cu ocazia aniversării a 50 de ani de la proclamarea Dogmei Neprihănitei Zămisliri, sanctuarul se compune dintr-o enormă statuie a Sfintei Fecioare, o bazilică ridicată cu puţin înainte de vizita Papei Ioan Paul al II-lea, precum şi alte construcţii care s-au adăugat de-a lungul timpului. Sanctuarul de la Harissa este şi focarul catolicismului libanez, aici aflânduse sediul patriarhiei maronite, mănăstirea părinţilor misionari ai Sfântului Paul (de rit melkit), nunţiatura apostolică, mănăstirea franciscanilor, patriarhia siro-catolică, precum şi cea armeano-catolică. Statuia Sfintei Fecioare, care de la 600 m deasupra nivelului mării domină întreg sanctuarul şi este vizibilă de la mare distanţă, a fost executată de artistul francez Durenne după modelul descris de Sfânta Ecaterina Labouré pentru Medalia Miraculoasă. Monumentul se compune din 12 bucăţi turnate separat în bronz, asamblate apoi şi vopsite în alb la faţa locului; cu totul, statuia cântăreşte 14 tone. La sanctuarul de la Harissa, vin şi necredincioşi – în scop pur turistic – precum şi credincioşii musulmani, care au o mare veneraţie faţă de aceea pe care Coranul o numeşte „cea mai nobilă dintre femeile universului”, făcând să se adeverească profeţia Mariei din Magnificat: „Toate popoarele mă vor numi fericită” (Lc 1,48).

Vizite papale în Liban Libanul a fost vizitat în 1997 de către Fericitul Ioan Paul al II-lea, care tocmai la Harissa a participat la întâlnirea naţională a tineretului libanez. În acele zile imediat următoare încetării războiului civil, Papa i-a îndemnat pe tineri să nu mai ridice noi ziduri de separare, ci să se implice cu tot entuziasmul vârstei lor în reconstruirea ţării: cuvinte profetice, valabile şi astăzi. Şi actualul Sfânt Părinte, Benedict al XVI-lea, a anunţat cu câteva luni în urmă intenţia de a efectua o vizită în Liban, pentru care a stabilit şi data: 14-16 septembrie 2012. În ciuda climastului nesigur şi a avertismentelor din diferite surse, Papa consideră că această vizită se impune cu urgenţă tocmai din cauza tulburărilor din zonă şi doreşte să le redea creştinilor de aici simţul valorii pe care o are prezenţa lor în Orientul Apropiat.

Pagini realizate de Liana GEHL iulie 2012

Actualitatea Creştină

29


INTERVIU

„Etiopia este noua mea misiune” Interviu cu sora Cornelia Pivniceru, din Congregaţia Surorilor de Caritate ale Sfintei Ioana Antida Thouret Am cunoscut-o pe sora Cornelia cu mulţi ani în urmă, în parohie. Era pe atunci novice şi mi-au atras atenţia energia şi voioşia ei: era mereu în mişcare, mereu gata să descreţească frunţile printr-o şotie sau o glumă bună, chiar şi în situaţii care ar fi putut părea tragice. Era şi foarte atentă la nevoile celorlalţi, dar într-un fel natural, camaraderesc, care te făcea să o simţi foarte aproape. Nu s-a schimbat, în ciuda anilor solicitanţi la secţia de terapie intensivă, şi a studiilor universitare – la fel de solicitante – de la Roma. Când am aflat că va pleca în Etiopia, mărturisesc că primul meu gând – instinctiv – a fost: „Da, sora Cornelia va şti ce are de făcut în Etiopia!”. Abia apoi am început să realizez enormitatea pasului pe care îl va face, pericolele, despărţirea de cei dragi... Ca un dar de bun rămas, sora Cornelia a acceptat să răspundă, din zborul avionului care o ducea departe de ţară, la câteva întrebări pentru cititorii revistei noastre. Actualitatea Creştină: Cum ai cunoscut Congregaţia Surorilor de Caritate şi ce te-a determinat să te alături lor? Sora Cornelia Pivniceru: Leam cunoscut pe surori în anul 1997 printr-o invitaţie la Biserica RomanoCatolică. Trebuie să specific că eram creştin-ortodoxă pe vremea aceea. Primul contact cu această Biserică m-a făcut să mă îndrăgostesc de Liturghie. Acest fapt m-a determinat să cer Părintelui Martin, din Parohia Maica Îndurerată-Bucureştii Noi, să devin catolică. Pregătirea am urmat-o cu Surorile de Caritate ale Sfintei Ioana Antida. Astfel, le-am cunoscut mai îndeaproape modul de viaţă şi carisma şi, după o perioadă, am simţit dorinţa de a mă alătura lor pentru a-i aparţine lui Dumnezeu prin consacrare. A.C.: De cât timp eşti soră de caritate şi care au fost momentele cele mai importante/ frumoase ale vieţii tale consacrate? Sr. C. P.: Sunt soră de caritate din anul 2002: atunci am depus primele voturi de sărăcie, curăţie, ascultare şi slujire a săracilor. Momentele cele mai importante au fost acelea în care am simţit cât de mult sunt iubită de Dumnezeu: au fost multe... Alte momente frumoase au fost acelea ale misiunii printre tinerii din Parohia Maica Îndurerată din Bucureştii Noi, cu tinerii

30

Actualitatea Creştină

iulie 2012

din echipa diecezană şi misiunea în Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti, unde am lucrat câţiva ani în Secţia de Terapie Intensivă şi Anestezie. Peste tot am descoperit oameni deosebiţi, pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu mereu. A.C.: Cum au privit cei apropiaţi alegerea ta? Sr. C. P.: Iniţial, părinţilor le-a fost greu să înţeleagă această alegere a mea, însă pe parcurs, văzând bucuria din inima mea, s-au convins că acesta este drumul meu şi l-au acceptat, chiar dacă le este greu. Prietenii mă susţin, deşi şi lor le-ar plăcea ca eu să fiu în mijlocul lor, şi le e greu să mă ştie departe. A.C.: Ai lucrat mult în medii necatolice. Cum este văzută acolo problema lui Dumnezeu, religia, Biserica? Sr. C. P.: În mediul în care am lucrat, Dumnezeu nu este o problemă; oamenii sunt credincioşi, îl respectă şi-l iubesc pe Dumnezeu. Din păcate, Biserica nu este văzută prea bine, din cauza mărturiei negative pe care o dau unii dintre membrii săi. Aşa se întâmplă că unii oameni rămân şocaţi şi se îndepărtează de Biserică, dar nu de Dumnezeu. A.C.: Etiopia – ce înseamnă pentru tine? Ştim că ţi-ai dorit mult să ajungi acolo. Cine te aşteaptă la celălalt capăt al drumului?

Sr. C. P.: Etiopia este noua mea misiune, noua mea destinaţie pentru următoarea perioadă. Am simţit dorinţa de a merge în Africa încă din anul 1998. Nu am ştiut când voi fi trimisă şi unde, însă acum, că acest vis devine realitate,s pot spune că sunt bucuroasă şi am încredere că Dumnezeu mă însoţeşte şi mă aşteaptă la celălalt capăt al drumului. Aici voi întâlni copii, tineri, adulţi ce au nevoie de diferite îngrijiri pe plan spiritual, material, medical. Misiunea surorilor de caritate, care lucrează şi în Etiopia, este în primul rând aceea de a arăta iubirea Tatălui tuturor celor pe care-i întâlnesc, în special celor săraci. A.C.: Pe lângă rugăciunile şi gândurile noastre bune (care te vor însoţi cu siguranţă), în ce fel am putea contribui de aici, din Romania, la munca surorilor de caritate din Etiopia? Sr. C. P.: Pe lângă susţinerea prin rugăciunea voastră, cei care se simt chemaţi pot contribui printr-o perioadă de voluntariat mai lungă sau mai scurtă, prin oferirea de donaţii ce vor ajuta la creşterea copiilor malnutriţi, la tratarea bolnavilor, la educaţia copiilor şi a tinerilor. Un alt mod de a ajuta este adopţia la distanţă a copiilor. Pentru oricare dintre aceste posibilităţi, cei doritori pot lua legatura cu Congregaţia Surorilor de Caritate ale Sfintei Ioana Antida din Bucureşti.


ANUNȚURI

NĂVODARI: Ofertă de cazare Parohia Romano-Catolică Fericitul Ieremia din Năvodari oferă posibilitate de cazare pe perioada sezonului estival şi nu numai. Mansarda casei parohiale, amenajată pentru oaspeţi, dispune de 9 camere: trei cu 2 paturi, trei cu 3 paturi şi trei cu 4 paturi. Fiecare cameră are baie şi televizor. La demisol, este amenajat un spaţiu pentru navigarea pe internet, o bucătărie şi o sală de mese de circa 100 mp, oaspeţii putând să-şi pregătească singuri masa. Accesul la camerele de la mansardă este separat de restul casei parohiale. În curte, este şi un teren de joacă, ce poate fi folosit pentru diferite activităţi cu grupuri de copii şi de tineri. Distanţa până la mare este de 1,8 Km, iar până la staţiunea Mamaia, de 8 km. Preţul de cazare este de 40 lei pe zi, de persoană. Pentru cazare şi alte informaţii: tel: 0241-762607; 0721-770020; E-mail: pr_solomon@yahoo.com Pr. Ion M. SOLOMON

Programul Sfintelor Liturghii în parohiile de la mare şi de la munte LA MARE Constanţa (Sf. Anton de Padova) - de luni până sâmbătă: orele 8.00 şi 18.00 - duminica: orele 9.00, 10.30, 12.00 şi 18.00 Constanţa (Sf. Pius din Pietrelcina) - de luni până sâmbătă: ora 18.00 - miercuri: ora 8.00 - duminica: orele 10.00 şi 18.00, în limba română; ora 12.00 în limba engleză Techirghiol - duminica: ora 14.30 Năvodari - de luni până sâmbătă: orele 18.00 - duminica: orele 9.00 şi 18.00 Mangalia - luni, marţi, joi şi vineri: ora 18.00 - miercuri şi sâmbătă: ora 8.00 - duminica: orele 10.30 şi 18.00 LA MUNTE Sinaia - de luni până sâmbătă: ora 8.00 - duminica: orele 11.00 şi 18.00 Predeal - marţi: ora 17.30 - duminica: ora 8.45 - prima vineri şi prima sâmbătă din lună: ora 17.30 Azuga - marţi: ora 16.00 - duminica: ora 10.30 - prima vineri şi prima sâmbătă din lună: ora 16.00

FACULTATEA DE TEOLOGIE ROMANO-CATOLICĂ UNIVERSITATEA BUCUREȘTI Organizează între 9 și 15 iulie 2012 SESIUNEA DE ADMITERE, Pentru programul de Licență, Specializarea Filozofie creștină (3 ani) (în curs de aprobare ARACIS) Specializarea Teologie asistență socială (3 ani) (acreditată) NB. 1). Facultatea oferă burse sociale, de studii și de merit. 2) Facultatea oferă cazare studenților din provincie. 3) Se pot înscrie în condițiile legii tineri absolvenți de liceu, dar și persoane mai vârstă. 4) Admiterea se face pe bază de dosar și interviu. 5) Înscrierea la masterat și doctorat se face la începutul lunii septembrie 2012. 6) Înscrierea se face la sediul Facultății: str. G-ral Berthelot, nr. 19, Cod 010164, București, sector 1 (clădirea Institutului Teologic Romano-Catolic ”Sf. Tereza”). Tel./Fax: 21 314 86 10 • E-mail: office_trc@yahoo.com 7). Pentru mai multe detalii, vezi: www.ftcub.ro Decan, Pr. prof. univ. dr. Wilhelm Dancă iulie 2012

Actualitatea Creştină

31


ANUNȚURI

Hirotonirea preoţească a primului Carmelitan Desculţ, Mihai Lauş Fraţii carmelitani de la Snagov, cu bucurie vă invită la hirotonirea preoţească a fratelui Mihai al Euharistiei, la Mănăstire (Ciofliceni 54, Com. Snagov-Ilfov, Tel. 021 352.88.13) Mihai Lauş este ultimul dintre cei zece fraţi, motiv pentru care tatăl său, Anton, şi mama, Elena, îl chemau Mielu.

spre Părinţii Carmelitani Desculţi care, din anul 2000, făceau primii paşi timizi în România. În apartamentul din strada Oteşani, la Bucureşti (prima reşedinţă din Bucureşti a Părinţilor Carmelitani Desculţi), Mihai a făcut postulandatul şi noviciatul, avându-l ca maestru pe părintele Tarcisio Favaro, care i-a transmis o temeinică formare carmelitană.

S-a născut în 1973 la Oţeleni, (jud. Iaşi), a studiat la Bucureşti, apoi a mers după fraţii lui la Timişoara şi în Bosnia, unde a lucrat în comerţ. A iubit întotdeauna sportul şi munca la câmp şi astăzi încă se menţine cu o formă de atlet. Entuziasmul din tinereţe l-a purtat cu curaj în piaţă, în timpul Revoluţiei din 1989, când pentru prima dată au sunat clopotele la Timişoara, încurajându-i pe cei ieşiţi în stradă. În 1999, a participat la un pelerinaj marian împreună cu rudele şi prietenii. Acolo, Mihai şi-a descoperit vocaţia cu ajutorul Sfintei Fecioare Maria. Cei mai apropiaţi doi prieteni ai săi, Anton şi Giovanni, l-au urmat pe Sfântul Francisc; Mihai, în schimb, a fost ales de Isus ca să fie în întregime al Mariei. Neliniştit, el căuta o congregaţie mariană, dar fără să o găsească. Atunci când sora lui, Maricica, deja soră carmelitană la Loreto, a aflat de chemarea lui Mihai, l-a îndrumat

Rubrică realizată de Dr. Dănuţ DOBOŞ

File de istorie

32

Timp de 6 ani, Fratele Mihai a studiat teologia la Brescia, a depus voturile solemne în 2009 şi în prezent, este diacon la marele Sanctuar al Sfintei Tereza a Pruncului Isus de la Verona, unde îşi desfăşoară ministerul învăţând să predice şi având grijă de fraţii bolnavi. Curând, Fratele Mihai va veni să lucreze în via Domnului de la Snagov, unde îl aşteptăm împreună cu Gema şi Dana, cele două surori ale sale, bucătărese la mănăstire, şi cu familiile lor; iar Pr. Mihai în continuare va fi numit Nanu, dar de acum în Cristos şi în slujba Bisericii. Pr. Luca BULGARINI OCD

Arhitect Carol Cortobius

În prima jumătate a secolului al XX-lea, activa în Bucureşti o pleiadă de străluciţi arhitecţi romano-catolici, printre aceştia numărându-se şi Carol Cortobius (1874-1955). Acesta a studiat arhitectura în Germania, unde a obţinut diploma de licenţă în anul 1902, remarcându-se apoi prin contribuţia sa la realizarea a numeroase edificii publice sau lucrări private, construite în stil wagnerian/românesc. În anul 1913, a proiectat biserica „Sfânta Elena”, situată pe strada Cuza Vodă nr. 102 din Bucureşti, iar în 1932 a remodelat în stil modern, la recomandarea parohului Gheorghe Arpad Horvath, biserica „Bărăţia” din capitală. O altă importantă realizare a sa a fost proiectarea şi construirea, în anul 1936, a bisericii „Sfântul Anton” din cartierul Colentina din Bucureşti, transformând, în stil Art Deco, un vechi conac boieresc („Conacul Gerassy”). Alte câteva zeci de case şi edificii monumentale din Bucureşti constituie dovada măiestriei arhitectului Carol Cortobius.

Actualitatea Creştină

iulie 2012


Profile for Revista Actualitatea Crestina

Actualitatea creştină, nr. 7 / 2012  

Revista „Actualitatea Creştină” este revista Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Apare lunar iar în cuprinsul ei se pot citi articole...

Actualitatea creştină, nr. 7 / 2012  

Revista „Actualitatea Creştină” este revista Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Apare lunar iar în cuprinsul ei se pot citi articole...

Advertisement