Reghinul Nostru

Page 25

Dogma,

TIMP LIBER

clubul momentului

25

,,Muzică faină pentru oameni faini”

2 iulie 2009. Doi geografi încearcă să deschidă o pizzerie. Probabil că nici unul nu s-a gândit atunci că din ideea lor avea să se nască unul dintre cele mai apreciate cluburi reghinene.

A

u pus pe pereți personalități din toate timpurile și domeniile. Rolling Stones, Elvis Presley, The Beatles, Louis Armstrong, Jimy Hendrix, ca să le amintească clienților de muzica bună și pe Marilyn Monroe, ca să le reamintească de frumusețea vieții. Și, într-un pub&caffe cu iz aristrocratic, cu hrană pentru suflet și ochi, a mai apărut o idee: concerte, petreceri private și tematice. Încet, dar sigur, Dogma a devenit clubul momentului, fiind unul dintre cele mai „explorate” locuri de către amatorii de distracții. Locaţia, amplasată pe strada ,,Mihai Viteazul” la nr. 28, a beneficiat - în vara anului 2012 - de o renovare şi de o extindere, de când este administrată de Tiberiu Creţu şi noul asociat Călin Ţintoşan. De Halloween, clubul a fost asaltat de 300 de petrecăreţi ,,Dogma” are un motto foarte sugestiv şi neaoş ardelenesc: ,,Muzică faină pentru oameni faini”, fiind genul de local pe care, după ce îl frecventezi de mai multe ori, îl poţi numi „acasă”. Localul şi-a câştigat un renume după ce şi-a obşnuit publicul de toate vârstele cu o mulţime de concerte electrizante, party-uri, karaoke, spectacole de teatru de păpuşi pentru cei mici, care s-au bucurat în grădina clubului, vară de vară de ,,Aventurile Motanului Încălţat”, evenimentele sub egida TEDx Reghin, consacrate elitelor. Iar pentru cei mai inteligenţi şi distractivi reghineni, la ,,Dogma”

s-a organizat în premieră competiţia de Pub Quizz, cu două sezoane, câştigători fiind Wise Guys, în primul sezon şi Eqhypa, în cel de-al doilea. În cei patru ani, distracţia la ,,Dogma” a fost adusă reghinenilor prin numeroase concerte de rock, folk, pop, blues şi karaoke pe terasa clubului sau în interior.

B

una dispoziţie a debutat cu concertele de folk suţinute de băimărenii de la ,,Focul Viu”, trupa „Ţapinarii”, ,,Alina Manole”, ,,Luna Amară” şi au urmat concertele de blues autohton şi de rock de excepţie susţinute de Mike Gdoroja &The Blue Spirit, Fofy Cioloca, Szabo Elod, Vizi and the Boyz, Hazard din Cluj-Napoca, Dudu (Rotilos), Marius Baţu, Mario & The Teachers, Mircea Vintilă, Magda Puskas, Teodora Sântean, Hazard şi Hi Jack. Nu doar concertele au monopolizat distracţia în Clubul Dogma în 2012, serile de stand-up comedy i-au făcut pe sute de reghineni să râdă în hohote la prestaţiile comedianţiilor Natanticu, Costel, Bordea, Teo şi Micuţu însă, recordul de prezenţă a spectatorilor în ,,Dogma” s-a înregistrat de Halloween Party când clubul a fost asaltat de 300 de petrecăreţi care au avut ocazia să devină personaje de film sau de poveste pentru o noapte. Distracţia va continua şi în 2013 conform motto-ului Clubului, cu muzică faină pentru oameni faini!


Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.