•ALBUM•
Text: Alice Diana BOBOC Foto: Mihăiță ENACHE Cazinoul zace. În părăsire. În uitare. De timp și de oameni. Acum nu a mai rămas din el nimic altceva decât o clădire care a fost. Despre viitorul acestui monument de arhitectură, un adevărat Titanic arhitectonic, cu formele sale curbilinii şi ornamentele inspirate din fauna, flora şi heraldica marină, nu se știe nimic - nici ce va deveni și nici când se va schimba situația în care se află acum. Însă degradarea lui doare. Senzația durerii devine fizică, depășind-o pe cea sufletească. Legenda spune că el ar fi fost construit de către un navigator care a avut o fată ce a murit la o vârstă fragedă. Astfel, el ar fi ridicat Cazinoul pentru tineri, ca ei să se distreze aşa cum fiica lui nu a mai apucat. Se mai spune că, dacă priveşti Cazinoul de sus, el ar avea forma unui dric, iar ferestrele ar avea forma unui mormânt. Se mai spune că, dacă te uiţi atent la uşa de la intrare, se pot observa două capete de berbec (ornament ce se afla pe dricurile de demult)... Pașii care trec pragul Cazinoului se aud cu ecou pretutindeni - în foaierul imens, în sălile pustii, cu pereții scorojiți. Aici, în sălile de jocuri de noroc, unde se câștigau (dar și mai des se pierdeau) averi
03