Issuu on Google+

ZOOM IN/ZOOM OUT:

COMUNISM.RO.MS

OMUL&POVESTEA

PENITENCIARUL SIGHET

PRIMELE ALEGERI. REGHINUL ȘI PLANUL STALINIST

AUREL BACIU, COL. NICOARĂ, NISTOR MAN

Eroii rezistenţei anticomuniste

www.zi-de-zi.ro O parte din viaţa ta

Căutaţi ERA. Zi de Zi pe facebook :)

Un produs al cotidianului Zi de Zi în parteneriat cu Asociaţia Foștilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) - filiala Mureș, și Consiliul Judeţean Mureș


comunism.RO.MS

Comunismul în România până în 6 martie 1945. Primele alegeri după Al Doilea Război Mondial 1946, noiembrie, comuniștii fură și câștigă! Desfăşurarea de forţe din timpul Primului Război Mondial, rezultatele bătăliilor purtate în acea perioadă şi situaţia social-economică provocată de cheltuielile imense au creat condiţiile necesare apariţiei pe scena politică mondială a unor regimuri totalitare. Dintre acestea se detaşează regimul comunist. Rezultat al revoluţiei din octombrie 1917, comunismul a avut un teren propice propagării în noile condiţii sociale şi economice, acutizate prin criza economică din 1929-1933, mai ales în spaţiul fostului Imperiu Ţarist, devenit între timp Rusia Sovietică.

PCR înfiinţat... desfiinţat... Deşi înfiinţat în anul 1921, după desprinderea unei ramuri a PSDR, Partidul Socialist-Comunist şi mai apoi Partidul Comunist din România, nu a avut rezultate notabile pe scena politică din România interbelică, mai mult, el a fost scos în afara legii în anul 1924 de către guvernarea liberală, rămânând la acest stadiu până în anul 1944 . Deznodământul bătăliilor purtate în primăvara anului 1944, victoriile armatei sovietice asupra trupelor germane, dictatura militară a mareşalului Antonescu şi alianţa acestuia cu Hitler au creat condiţiile necesare reapariţiei în prim-plan a Partidului Comunist din România. Astfel, la întâlnirea iniţială ce dorea să pregătească înlăturarea

regimului antonescian, singurii reprezentanţi politici care au participat - alături de regele Mihai, de generali și de sfătuitorii regelui, au fost cei doi reprezentanţi ai Partidului Comunist, Emil Bodnăraş şi Lucreţiu Pătrăşcanu. Rezultatele imediate s-au văzut după reuşita loviturii de stat de la 23 august 1944, când în noul guvern prezidat de generalul Constantin Sănătescu apărea şi Lucreţiu Pătrăşcanu, reprezentant al Partidului Comunist.

Din participanţi la guvernare spre controlul total În dorinţa de acaparare totală a puterii, comuniştii au lansat la 26 septembrie 1944 proiectul de platformă al unei noi coaliţii politice, denumită Frontul Naţional Democrat, coaliţie prin care ei doreau să creeze o alianaţă prin care să îşi subordoneze toate partidele politice. Partidul Comunist primise libertate totală din partea Moscovei pentru activităţile desfăşurate în România. Astfel s-a interzis orice fel de manifestare a Partidului Ţărănesc, membrii acestuia fiind acuzaţi de comunişti că ar fi fascişti. Au loc numeroase manifestaţii de stradă, al căror rezultat este dezordinea şi scădera producţiei, totul ca urmare a discursurilor rostite de unii lideri ai comuniştilor ca Ana Pauker (evreică venită din Rusia) şi ale lui Vasile

Luca, scopul final fiind acela de a obţine conducerea ministerelor de Război şi Interne . Încep să se vadă primele măsuri luate de comunişti, fiind cenzurate lucrările unor intelectuali de marcă precum Ioan Lupaş, C.C. Giurescu, P.P. Panaitescu, Constantin Kiriţescu sau Simion Mehedinţi. Toate acestea se întâmplau sub atenta observaţie a Moscovei care reuşise să impună Partidul Comunist pe scena vieţii politice din România, un rol important avându-l şi prezenţa „Armatei Roşii” pe teritoriul României. În urma înscenărilor făcute de FND (aşa-zisa reprimare a manifestaţiei FND din 24 februarie 1945, refuzul lui A.I. Vîşinski – trimis de Stalin de urgenţă la Bucureşti – de a accepta un guvern de coaliţie condus de prinţul Barbu Ştirbey) au dus la instalarea forţată a guvernului Petru Groza sub ameninţările Moscovei . În fapt, această impunere a guvernului Petru Groza era în contradicţie cu atitudinea lui Stalin din timpul discuţiilor purtate la Conferinţa de la Ialta (4-11 februarie 1945), instaurarea oficială a acestui guvern la 6 martie 1945 reprezentând – din punctul de vedere al unor istorici – prima manifestare a războiului rece. Dr. Florin BOGDAN, muzeograf, Muzeul Etnografic Reghin

Alegerile parlamentare din România din 1946 au fost convocate pe 19 noiembrie. Rezultatele oficiale îi dădeau câștigători pe comuniștii români (PCR) și pe aliaţii lor din Blocul Partidelor Democrate (BPD): Uniunea Populară Maghiară (UPM/MNSz), facţiunea proguvernamentală ţărănistă din jurul lui Dr. Nicolae Lupu și Comitetul Democrat Evreiesc. Aceste alegeri au marcat un pas decisiv spre destabilizarea monarhiei constituţionale române și instaurarea regimului comunist în ţară la sfârșitul anului următor. Lege și campanie... de arestări Prin promulgarea legii 560 pentru primele alegeri, Partidul Comunist şi-a asigurat anumite avantaje, Blocul Partidelor Democrate asigurându-şi practic, înainte de alegeri, aproximativ 55% din sufragii (conform unor estimări realizate de către Emil Bodnăraş). Campania electorală deschisă pe data de 2 iunie 1946 a fost dominată de comunişti prin BPD, nelipsind manipulările create prin prognozarea rezultatelor alegerilor, de altfel o

2 ERA

prognoză care a arătat o eroare de 2%! În unele localităţi din ţară comuniştii au început mai devreme campania electorală. Se făcuseră şi alte planuri, inclusiv de arestare a condidaţilor opoziţiei şi a delegaţilor şi asistenţilor opoziţiei în secţiile de votare în perioada premergătoare alegerilor, în zilele de 16 şi 17 noiembrie. O altă măsură luată de comunişti – pe lângă manipulări, şantaj şi arestări - se referea la fraudarea directă a rezultatelor alegerilor din 19 noiembrie 1946, anume plasarea unor urne cu voturi prestabil-

ite care urmau să înlocuiască urnele cu voturile reale sau urne cu fund dublu. Rezultatul alegerilor falsificate a arătat o majoritate covârşitoare obţinută de BPD la nivel naţional.

Eliminarea monarhiei Odată ocupate posturile cheie în parlament şi guvern rămânea doar o chestiune de timp ultima problemă a Partidului Comunist din România, aceea a eliminării monarhiei. Inevitabilul s-a produs până la urmă în data de 30 decembrie 1947, când, la presiunile


ENTER SIGHET Aşa cum declara fostul comandant al penitenciarului Sighet, Vasile Ciolpan, “cumplita Închisoare” era una aparte. Motivul? „Nu s-a încadrat în legile în vigoare, ci s-a încadrat în politica partidului nostru”.

Torţionarul Ciolpan

comuniştilor M.S. regele Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen a abdicat. Curioasă este desfăşurarea imediată a evenimentelor care au urmat abdicării regelui. Deşi parlamentul se afla în vacanţă încă din 20 decembrie 1947 şi urma să se reunească abia la 20 ianuarie 1948,

la data de 30 decembrie 1947 este consemnată o şedinţă ordinară (în fapt o farsă, având în vedere vacanţa parlamentară!) care proclama Republica Populară Română şi abroga Constituţia din 1866. România intra astfel în cea mai neagră perioadă din istorie. (Florin Bogdan)

Vasile Ciolpan, torţionarul elitei româneşti a fost un maramureşean simplu, cu trei clase, din Vişeu de Sus. A luptat în al Doilea Război Mondial şi a fost luat prizonier pe frontul din Rusia. După terminarea războiului, a venit în tara adus de Diviziile « Horia, Cloşca şi Crisan » şi « Tudor Vladimirescu ». Aşa a ajuns în « pepiniera » de cadre de nădejde a PCR. Ciolpan a devenit ofiţer (locotenent) şi a fost numit director al Închisorii de la Sighet în anul 1950. În perioada « domniei sale », timp de cinci ani, i-au trecut « prin mâini » circa 200 de demnitari, militari, preoţi, ziarişti, intelectuali. Oficial, un sfert au murit în chinuri groaznice.

Focus local PCdR Mureș a căutat şi a reuşit cu abilitate, prin diverse mijloace, să atragă de partea sa – iniţial separat – o parte importantă a electoratului românesc, apoi şi pe cel maghiar care în 1945 era foarte bine reprezentat la nivelul Comitetului Judeţean Mureş. În încercarea de a echilibra oarecum situaţia, au fost atraşi în acest comitet, şeful Poştei din Reghin, Eugen Man, fost ilegalist comunist şi profesorul Romeo Dăscălescu, adus de la Reşiţa şi impus şi el în acelaşi comitet. În acelaşi timp, comuniştii şi-au impus oameni devotaţi şi în fruntea principalelor instituţii, unele dintre acestea cu atribuţii de siguranţă şi ordine publică, precum şi în cele cu atribuţii judecătoreşti. Printre aceştia, Soos Joska (primar al oraşului), Strul Mauriciu (şef al Poliţiei judeţene), Mihaly Jozsef (şef al Siguranţei) şi Traian Bratu (preşedinte al Tribunalului din Târgu-Mureş şi şef al Biroului Electoral).

Campaniile de presă denigratoare În 1946, ziarul ”Înfrăţirea” din Târgu-Mureş, condus de scriitorul Francisc Păcurariu, ziar care ulterior va apare sub numele de ”Ardealul Nou”, va duce o campanie furibundă împotriva unor lideri locali ca Emil A. Dandea, Ioan Bozdog. Aceștia erau ”gratulaţi” cu epitete ca duşmani de clasă, trădători de neam şi ţară etc. Alături de ei, vor mai fi gratulaţi cu asemenea epitete şi protopopul greco-catolic Alexandru Todea, medicul Eugen Nicoară… Toţi aceştia erau percepuţi atât ca lideri de opinie, cât mai ales ca opozanţi ai regimului comunist pe cale de a se instala. Erau persoane care ar fi putut coagula o rezistenţă locală anticomunistă. Deci un pericol potenţial. În pregătirea alegerilor din noiembrie 1946, un rol important l-au avut organele locale de Siguranţă. Cei mai mulţi dintre lucrătorii serviciului – mă refer la vechii angajaţi din sistem – îşi jucau cartea vieţii. În judeţul Mureş alegerile au fost câştigate de către BPD – după cum era de aşteptat – cu un procent de 87 % din sufragii. (Nicolae Balint)

Conform informărilor făcute către guvern, în 1946, în Reghin îşi desfăşurau activitatea următoarele partide: Uniunea Populară Maghiară (Iosif Bodnar – preşedinte, Iosif Kabanetski – vicepreşedinte, Alexandru Nagy – secretar), Frontul Plugarilor (Alexandru Negrea – preşedinte, Ioan Bârcea - secretar), Uniunea Patriotică (Gheorghe Sava – preşedinte, Nicolae Fechete – vicepreşedinte, Iliescu Belea - secretar), Partidul Comunist (Eugen Man – biroul politic, Iacob Wexler – cadre, Ştefan Kovacs – organizatoric, Goldstein Francisc – educaţie politică, Alexandru Vlaicu - administrativ). Comuniștii au început campania electorală înaintea termenului legal; primarul Reghinului era Alexandru Negrea, reprezentant al BPD. Primarii Reghinului în această perioadă tulbure au fost - care i-au succedat lui Anton Mera – Melinte Căprucean (octombrie 1945), Alexandru Negrea şi Ilie Gheorghe Şandru (ianuarie 1947). (Florin Bogdan)

Metode uzuale de tortură Cezar Zugravu, un fost deţinut politic, a făcut, într-o comunicare publicată în „Anale Sighet” 5: Anul 1947 – căderea cortinei (Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1997, pp. 478-486) un inventar al metodelor de tortură fizică şi psihică. Iată câteva: înjurăturile cele mai abjecte; bătaia la tălpi sau palme, cu diferite obiecte (cravaşă, baston de cauciuc sau lemn); atârnarea anchetatului cu capul în jos; strivirea sau smulgerea unghiilor; bătaia testiculelor cu un creion greu, până la leşin; ţipete de groază sau gemetele înregistrate pe benzi de magnetofon; bătaia în cap cu un ciomag; bătaia cu vârful sau tocul cizmei peste gura victimei; asmuţirea unui câine-lup asupra anchetatului; spânzurarea sau crucificarea; ancheta cu o pisică introdusă sub cămaşa victimei; bătaia cu un cablu peste gambe; ciomăgirea deţinuţilor puşi să alerge în cerc, în jurul torţionarului; bătaia reciprocă, la comandă, a câte doi deţinuţi; „carcera”; interogatoriul fără întrerupere, zile şi nopţi întregi; ancheta cu şocuri electrice; „camera de chibzuinţă”; interdicţia de a fi scoşi la WC zile întregi; violarea fetelor şi femeilor deţinute; La Sighet, ca şi în alte închisori, metoda prefărată a torţionarilor era « bătaia în cap », pentru că “de acolo vine răul”.


ZOOM IN/ZOOM OUT

Închisoarea Sighet: de la centru de tortură la fabrică de mături

Închisoarea din Sighet a fost construită în 1897, de autorităţile austro-ungare, cu ocazia aniversării “primului mileniu maghiar”. După 1918 a funcţionat ca închisoare de drept comun. După 1945 prin Sighet se făcea repatrierea foştilor prizonieri şi foştilor deportaţi din U.R.S.S. În august 1948 a devenit loc de detenţie pentru un grup de studenţi, elevi şi ţărani maramureşeni, dintre care o parte trăiesc şi azi la Sighet. În zilele de 5-6 mai 1950 au fost aduşi la penitenciarul Sighet peste o sută de demnitari din întreaga ţară (foşti miniştri, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti, politicieni), unii dintre ei condamnaţi la pedepse grele, alţii nici măcar judecaţi. Majoritatea aveau peste 60 de ani. În octombrie-noiembrie 1950 au fost trans-

portaţi la Sighet şi 45-50 de episcopi şi preoţi greco-catolici şi romano-catolici. Penitenciarul era considerat “unitate de muncă specială”, cunoscută sub numele de “colonia Dunărea “, dar era, în realitate, un loc de exterminare pentru elitele ţării şi în acelaşi timp un loc sigur, de unde nu se putea fugi, frontiera Uniunii Sovietice fiind situată la mai puţin de doi kilometri. Deţinuţii erau ţinuţi în condiţii insalubre, hrăniţi mizerabil, opriţi de a se întinde ziua pe paturile din celulele fără încălzire. Nu aveau voie să privească pe fereastră (cei ce nu se supuneau erau pedepsiţi să stea la “neagra” şi “sura”, celule de tip carceră, fără lumină). Într-un târziu, la geamuri au fost puse obloane, încât se putea vedea numai

...ruină și, acum, muzeu Fundaţia Academia Civică a preluat ruina fostei închisori în 1993, în vederea transformării ei în muzeu, Muzeul Memorial SighetuMarmaţiei. Pentru realizarea acestui proiect trebuia pe de o parte organizată strângerea de fonduri pentru reabilitarea clădirii, iar pe de altă parte realizarea unei bănci de date necesare creării muzeului. Centrul de studii înfiinţat şi condus de Romulus Rusan, încă din 1993, a demarat înregistrările de istorie orală şi colectarea de fotografii, acte, obiecte, scrisori, colecţii de ziare, cărţi, manuale, albume, înregistrări de istorie orală, precum și - pe un alt plan - organizarea 4 ERA

cerul. Umilinţa şi batjocura făceau parte din programul de exterminare. În 1955, ca urmare a Convenţiei de la Geneva şi a admiterii României comuniste (RPR) în ONU, a avut loc o graţiere. Parte din deţinuţii politici din închisorile româneşti au fost eliberaţi, parte transferaţi în alte locuri, inclusiv în domiciliu obligatoriu. La Sighet din cei circa 200 de deţinuţi, 52 muriseră. Închisoarea de la Sighet a redevenit de drept comun. Totuşi, deţinuţi politici mai apăreau şi în anii următori, mai ales “în trecere” spre spitalul psihiatric din localitate. În 1977 închisoarea a fost dezafectată, devenind fabrică de mături, depozit de sare şi, în cele din urmă, o ruină părăsită. (www.memorialsighet.ro)

de ateliere, seminarii, simpozioane, întâlniri între victimele comunismului și istoricii din România și din străinătate, publicarea de cărţi cuprinzând mărturii, studii, statistici și documente privind rezistenţa anticomunistă și reprimarea ei. Până în prezent, centrul a realizat peste cinci mii de ore de înregistrări, 35000 de pagini de carte și a tezaurizat zeci de mii de documente (file, fotografii, casete audio si video). Rezultat al unor cercetări laborioase, fiecare celulă a devenit o sală de muzeu, în care, întâi într-o formă provizorie, mai apoi definitivă, urmând acum o ordine cronologică, sunt prezentate marile teme ale represiunii comuniste, ale distrugerii statului de drept şi înlocuirii lui printr-o construcţie de tip totalitar.


ZOOM IN/ZOOM OUT

Din turul virtual al Muzeului Sighet, pe sărite :) Sala 46 - Articolul 209 Articolul 209 din Codul Penal este „gaura neagră” a justiţiei comuniste. O treime din condamnările politice de după anul 1948 au fost pronunţate în baza acestui articol care definea cu ambiguitate diabolică „uneltirea contra ordinii socialiste” sau „uneltirea contra ordinii de stat”. Sub acest pretext puteai fi condamnat pentru că ai participat la o organizaţie anticomunistă, pentru că ai refuzat să intri în sindicat sau în gospodăria colectivă, pentru că ai scos ochii unui portret sau, pur şi simplu, pentru că ai spus o glumă. Pedepsele erau stabilite de

activişti şi anchetatori, iar în cele din urmă de magistraţii roşii, în funcţie de „pericolul social” pe care îl reprezenta inculpatul. Dar ele au crescut, de-a lungul anilor, astfel încât în 1959 putea fi dictată pedeapsa cu moartea pentru un motiv sancţionat în 1948-1949 doar cu 7 ani de temniţă. Pentru a arăta până unde mergea sadismul justiţiei, am arătat pe un perete al sălii motivele invocate pentru aplicarea articolului 209. Calculele statistice pe care le-am făcut în cadrul Recensământului populaţiei concentraţionare din cadrul CISAC arată că au fost condamnate cu articolul 209 cel puţin 180.000 de persoane.

Sala demnitarilor 38

Sala 37 și Sala 68: Neagra celula de pedeapsă În fiecare închisoare există o celulă de pedeapsă. Deţinuţii consideraţi recalcitranţi erau izolaţi în obscuritate totală, înlănţuiţi de un inel din centrul celulei. Uneori (de exemplu la Aiud) erau ţinuţi cu picioarele pe un grătar aflat într-o pânză de apă. Deţinutul era încarcerat dezbrăcat şi desculţ. Raţia de hrană era redusă la jumătate. În întuneric, în frig, înfometat, uneori şi legat, era obligat să stea în picioare toată ziua şi toată noaptea.

DIN VOCABULARUL CAFTELII DE GHERLĂ: ROTISORUL: cunoscut și sub denumirea „Puiul la frigare”, este bătaia la tălpi și palme. Deţinutul e legat de mâini și de picioare, iar pe sub legături i se trece un drug de fier(o rangă), folosit pentru a atârna victima, suspendată în aer, ca un pui la rotisor. De obicei deţinutul era bătut cu o curea de piele până leșina.

Închisoarea Miniștrilor În 1950, Închisoarea din Sighet - construită în 1897 - își capătă tristul renume de „Închisoare a Miniștrilor”. Într-o singură noapte (5/6 mai), denumită și „noaptea demnitarilor”, au fost încarcerați aici peste 100 de demnitari din întreaga țară (foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni), unii condamnați la pedepse grele, alții nici măcar judecați. Aurel Baciu: Am fost decan al barourilor de avocaţi din Tg. Mureș și Timișoara, subsecretar de Stat în Ministerul Justiţiei în guvernul Octavian Goga, am fost la Sighet și am decedat în 1953 :( Dimitrie Alimănișteanu: Am fost membru PNL, în 1936 am fost numit subsecretar de stat la finanţe, apoi, pentru o lună, am fost ministrul Finanţelor în guvernul Petru Groza. Nu m-am avut bine cu comuniștii și nu am scăpat nici eu de „noaptea demnitarilor”, dar am scăpat cu viaţă de la Sighet :) În 1959, m-au rearestat și am trecut prin Sighet, Pitești, Ocnele Mari, Galaţi, Jilava și Botoșani, dar am supravieţuit și în 63 m-au eliberat :D Am mai trăit, până când m-a călcat tramvaiul, 10 ani în București. Constantin Argetoianu: Am fost prim-ministru al României, ministru de Justiţie, ministru de Finanţe, ministru de Interne, și un prosper om de afaceri, director și acţionar la numeroase companii. Am murit în închisoare la Sighet :( Ion Bălan: Am fost Episcop greco-catolic de Lugoj, și am fost închis la Sighet. Acolo am fost supus unor munci istovitoare. În 1955 am fost internat cu domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeș, ulterior m-au fost transferat la mănăstirea Ciorogârla, unde m-am stins din viaţă în anul 1959. Sebastian Bornemisa: Din gazetar, am ajuns ministru secretar de stat la Cultură între 1937 1938, am fost primar al Clujului și al Orăștiei, și în final deţinut politic, mort în 1953 la Sighet :( Constantin I.C. (Dinu) Brătianu: Am fost inginer, om politic, în mai multe rânduri ministru, de asemenea, președinte al PNL. Arestarea mea s-a produs în noaptea de 5/6 mai 1950, a urmat întemniţarea la penitenciarul comunist din Sighet, unde câteva luni mai târziu, pe 20 august, am decedat la vârsta de 84 de ani. Gheorghe I. Brătianu: Eu am fost academician, până au preluat puterea comuniștii, care m-au și arestat. Până atunci mi-am desfășurat activităţile de istoric, prof universitar și politician. Activitatea mea de deţinut politic a luat sfârșit în aprilie 1953, încă se studiază ce și cum. Dimitrie Burilleanu: Am fost șeful Băncii Naţionale, și am murit în închisoare la Sighet.

cauta urmatorul cuvant

ianuarie 2013 5


ZOOM IN/ZOOM OUT

Ion Cămărășescu: Sunt licenţiat în drept la Paris, fost ministru de Interne (1921-1922) și deputat. M-au omorât comuniștii la Sighet :( Daniel Ciugureanu: Am fost fruntaș basarabean, membru în Sfatul Ţării, președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Democratice Moldovenești și ministru de stat în 4 guverne, am fost la Sighet, am murit, dar nimeni nu știe cum. Se știe doar că mi-au făcut certificatul de deces cu 15 zile înainte să mor ;) Arlette Coposu: Am fost funcţionară la Ministerul de Externe, soţia lui Corneliu Coposu; arestată în 1950 - eliberată în 1964. Corneliu Coposu: Am fost secretar al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al PNŢ, arestat în 1947 - eliberat în 1962, am trecut și peste Sighet și peste comunism, am trăit până în 95 :) Anton Durcovici: Am slujit ca episcop romanocatolic de Iași, și am fost lăsat să mor de foame în închisoare. George Fotino: Am fost jurist și istoric român, membru corespondent al Academiei Române. În anii 1964-1969, am fost cercetător știintific la Institutul de Istorie “N.Iorga” - în Colectivul pentru vechiul drept românesc. Si aceasta după ce am fost închis la Jilava si Sighet, deţinut politic în perioada 1949 - 1956 :D

Sala 6 - România închisorilor Numărul românilor care au fost arestaţi şi condamnaţi în perioada 1945-1989 a fost de 600 000. Vârfurile terorii au fost înregistrate în perioadele 1948-1953 şi 1958-1960, când – de altfel – pe lângă penitenciarele existente – devenite neîncăpătoare - au fost organizate numeroase lagăre de muncă forţată şi au avut loc deportări, strămutări masive ale celor socotiţi periculoşi pentru regim (în

Sala 72 Medicina în închisoare

Valeriu Traian Frenţiu: Unul dintre episcopii români uniţi cu Roma (greco-catolic), arestat în 1948 de autorităţile comuniste și m-am dus la Domnul în închisoarea Sighet. Iuliu Hossu: Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, deţinut politic, apoi cardinal, am trecut la cele veșnice în 1970. Ilie Lazăr: Eu am fost garda de corp a lui Iuliu Maniu, am fost, de asemenea, jurist și om politic român, fruntaș al Partidului Naţional Ţărănesc în perioada interbelică, am fost la Sighet și am supravieţuit :) Gheorghe N. Leon: Am făcut politică, am fost licenţiat în drept, doctor în știinţe economice, politică și știinţe financiare la Universitatea Jena, Germania, în 1949 am decedat la Sighet. Iuliu Maniu: Am fost președintele Partidului Naţional-Ţărănesc, fost prim-ministru, m-am sfârșit în 1953, la Sighet :(

6 ERA

total, încă 200 000 persoane). Această sală prezintă câteva penitenciare care au fost locuri de exterminare a elitei gânditoare din societatea românească: intelectuali, ţărani, preoţi, negustori, meseriaşi, militari, studenţi, elevi, nenumăraţi minori şi nenumărate femei. Un amănunt important: uşa masivă din mijlocul sălii a fost adusă de la Galaţi, din închisoarea, azi demolată, în care au pătimit, între 1947 şi 1951, marii dascăli ai democraţiei româneşti: Iuliu Maniu şi Ion Mihalache.

Celula în care a murit Gheorghe I. Brătianu

Una dintre categoriile sociale cele mai lovite de represiunea comunistă a fost aceea a medicilor şi studenţilor în medicină. Mai mult de 1,5% din numărul total al deţinuţilor politici din România au fost urmaşi ai lui Hipocrate. Cum se explică această predominanţă se poate deduce din sala „Medicina în închisoare”. Prin caracterul umanist al profesiei lor, prin jurământul profesional care îi obliga să îşi trateze pacienţii cu egală compasiune (chiar dacă erau „duşmani ai poporului”, partizani sau fugari urmăriţi de Securitate), medicii au devenit în scurt timp ţinta predilectă şi reperul major al celor ce voiau să lichideze orice urmă de împotrivire şi chiar orice formă de neaderenţă la programul lor. Pe de altă parte, prin cultura lor şi romantismul medicinii acelor vremi, medicii s-au angrenat fără rezerve în activitatea partidelor democratice şi au refuzat să adopte jargonul medical comunist, care tindea să „traducă” într-o ciudată limbă sovietică noţiunile, fenomenele şi chiar bolile, negând tot ce era occidental.


OMUL&POVESTEA

Ion Nistor: Istoric și militant unionist bucovinean, membru al comitetului de organizare a Adunării Naţionale de la Cernăuţi, care a hotărât unirea cu România, în cadrul căruia am redactat „Actul Unirii”. Comuniștii m-au închis în 1950, m-au arestat și pe mine de „nopatea demnitarilor” și m-au eliberat în 55. Petre Papacostea: Eu am fost secretar politic al generalului Averescu, apoi directorul Poștelor în guvernul Averescu (1926-1927), m-au arestat în 1952 și m-au eliberat în 1954 :) Victor Papacostea: Am fost istoric, fondator al Institutului de Studii Balcanice din București, fost subsecretar de stat la Ministerul Educatiei Nationale în guvernele Sănătescu si Rădescu. De arestat, m-au arestat în mai 1950, și m-au eliberat la 17 septembrie 1955. Radu Portocală: Până să mă aresteze am activat ca avocat și om politic liberal, după m-au torturat până la moarte, întâmplată în 1952 sau 1953. Alexandru Rusu: Ca episcop greco-catolic de Baia Mare, am rezistat cât am putut prigoanei comuniste, am trecut pe la Sighet și m-am dus la Dumnezeu dintr-o celulă de la Gherla în 1963. Henri Cihoski: Am fost general și chiar ministru al apărării naţionale, am murit în închisoare, la Sighet la 18 mai 1950. Grigore Georgescu: General al Armatei Române, am decedat în detenţie, la 27 aprilie 1952.

Nicolae Pais: Și eu am fost general al Armatei Române și am murit în detenţie, tot la Sighet la 16 septembrie 1952.

Ioan Mihail Racoviţă: Și eu, doar că am decedat aproape 2 ani mai tarziu.

Gheorghe Vasiliu: Și eu după două luni :(

Chip Random: Scrie un comentariu...

ianuarie 2013 7


OMUL&POVESTEA 1

2

2.

Ieșirea pe poartă spre punctele de lucru: „Ia pe aici și ţine aproape!...”

3

3.

4

Prerogativele și atitudinea soldaţilor de pază din trupele MAI faţă de deţinuţi.

4.

Sergentul major lovind cu parul un distrofic, să ducă roaba încărcată cu pământ. Ajunși ca niște umbre, bolnavi și flămânzi, eram bătuţi cu parii de caralii, să împingem roabele cu pământ pe rampele digului.

De vorbă cu colonelul și președintele

Col. Nicoară: „E de necrezut!” Nistor Man: „Libertatea e ca sănătatea!” Până să vină securitatea la ușă...

Nistor Man, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Mureş, este originar din Șieu, judeţul Maramureş. În 1946, fiind elev de liceu în Sighet, participă, cu unii prieteni, la pregătirea alegerilor din 19 noiembrie, lipind noaptea afişe pentru PNŢ, condus de Iuliu Maniu, şi în acelaşi an formează împreună cu alţi colegi o organizaţie clandestină. Pe 21 august 1948 este arestat, apoi condamnat, conform art. 209 din Codul Penal, la cinci ani de închisoare. Nistor Man a fost arestat la 18 ani şi a stat aproape 13 ani după gratii. Ioan Nicoară este originar din Târgu Mureş. A fost arestat după evenimentele din 1956 din Ungaria, pe atunci se afla în serviciu militar şi a fost reţinut la Târgu Mureş, dar a fost anchetat la Cluj-Napoca. Colegii de la AFDPR Mureş îi spun „colonelul”. „Colonelul” şi preşedintele mi-au povestit despre coloniile de muncă din Balta Brăilei, despre condiţiile în care au fost arestaţi, despre condiţiile de „cazare” din închisorile comuniste şi despre regimul comunist pe care l-au văzut şi cu care s-au confruntat.

8 ERA

Col. Nicoară: Am fost cadru militar. Am fost arestat cu ocazia evenimentelor din 1956, când a izbucnit contra-revoluţia din Ungaria. Împreună cu niște prieteni am căzut de acord că ceea ce fac ungurii este bine. Și dacă treaba se-ntinde, organizăm și noi, aici, în ţară ceva, dăm un ajutor ungurilor și ne ajutăm și pe noi să scăpăm de comunism. Numai că în Ungaria au venit tovarășii comuniști cu tancurile și au făcut prăpăd.

Ofiţer infiltrat la nuntă Col. Nicoară: Unul dintre acești prieteni a fost invitat la o nuntă. Acolo, printre invitaţi, era și un ofiţer de la Serviciul de contra-informaţii al Armatei. Nu știu cum s-a iscat discuţia, că nu ne-am mai întâlnit decât la proces, dar prietenul meu s-a lăudat cu ce am vrut noi să facem când a fost revoluţia din Ungaria. Ofiţerul de securitate i-a răspuns: stai să vezi ce am vrut să facem noi! Și așa l-a făcut să spună tot, cu cine și cum. Într-o săptămână am fost arestaţi toţi, 7 inși. Condamnările au fost între 15 și 25 ani.

de oră sunteţi înapoi. Dar... am fost înapoi după 5 ani și 2 luni. Am fost anchetat de Serviciul de contra-informaţii al Armatei la Cluj-Napoca, de ei aparţineam atunci, fiind militar. Prin ce-am trecut... anchetele foarte dure, bătăi, umilinţe... e greu de spus, au fost foarte crunte lunile și orele și anii pe care i-am petrecut în pușcărie până în 64, când am fost graţiaţi.

6 luni de anchetă. Col. Nicoară: Eram închis în celulă la ei, la regiunea a 3-a militară Cluj. Am stat și singur și câte 2-3 trei persoane. La Gherla stăteam câte 30-40 în celule de 5-6 persoane. Dormeam pe jos, dar acolo încă era bine că era dușumea din lemn. La Aiud, de exemplu, am dormit pe ciment. Aveam niște pături, mai mult cârpe, rupte și mâncate cu care ne înveleam. Eram așa de mulţi și înghesuiţi că stăteam ca sardelele, nici nu ne puteam întoarce de pe o parte pe alta, nu aveai loc. Plus că în celulă era și hârdăul în care ne făceam nevoile. Imaginaţi-vă cum era când avea cineva diaree...

Cioc, cioc! - o jumătate de oră cât 5 ani!

Proces formal. Gherla, Aiud, Balta Brăilei

Col. Nicoară: Seara... Așa veneau, seara sau noaptea. Băteau la ușă: Suntem de la securitate! Trebuie să ne daţi o declaraţie. Îmbrăcaţivă și veniţi cu noi, nu durează mult, într-o juma

Col. Nicoară: Am fost acuzaţi de „uneltire organizată contra statului”. Am avut un avocat din oficiu, dar el nu putea să spună nimic, ce să spună. Dacă spunea ceva în favoarea ta, venea


OMUL&POVESTEA 8 7 6

5

5.

Săparea manuală a canalelor de desecare de la Stoenești. Canalele aveau adâncimea de 5-6 metri.

6.

Servitul mesei la punctele de lucru. Vai de zilele când ploua, că ni se umpleau gamelele cu apă, până să reușim să înghiţim zeama de la cazan.

7.

. Cazarea în saivane, iarna la -19 grade Celsius. Aceasta era grija faţă de om, concepută de comuniști. Se poate vedea, în colţul din stânga jos, grupul sanitar pentru sutele de oameni.

pereţi simpli din tablă pe care curgeau șiroaie de apă din condensul de la respiraţie. Ziua eram scoși la tăiatul stufului și bătuţi ca să ne facem norma.

lângă tine. Am fost închis la Gherla, de acolo am ajuns la Aiud de unde ne-au selectat pe care eram mai sănătoși, deși toţi eram slabi ca vai de noi, să fim trimiși la muncă în colonii. Eu am fost trimis în Balta Brăilei. Acolo existau o grămadă de colonii de muncă, toate cu deţinuţi politici și m-au tot mutat de la una la alta. La Strâmba, la Grădina, la Periprava, la Stoenești... nu știu câte erau, domn profesor, vă poate spune mai multe, el a fost și la Canal... prin multe chinuri am trecut... (Între timp a ajuns și profesorul Nistor Man, președintele AFDPR Mureș.)

Graţierea este: te-am iertat de restul pedepsei, dar dacă te mai prind, faci și ce ţi-a rămas.

Heeei-rup! Din Dunăre și de sub codri... ieși, teren arabil!

Nistor Man: Comunismul s-a vrut o societate nouă, o cultură nouă, dar cultura lor era bazată pe ura de clasă, pe lupta de clasă și pe distrugerea clasei care le era împotrivă. Și împotriva lor era clasa care nu credea în spusele lor. Și poporul român, să știţi, n-a crezut. A început să creadă abia după 64 când s-a îmbunătăţit situaţia. Au îmbunătăţit-o pentru că în teroare cruntă nu se producea, nu se inventa, lumea trăia cu frică, cu suspiciune, în nesiguranţă. Așa nu se produce, nu se colaborează, nici măcar la intreprindere, și, atunci au zis, hai să detensionăm puţin situaţia. Era criză în ţară. De altfel, comunismul trăia din criză în criză. Ei vorbeau de crizele imperialismului, ale capitalismului, dar ei erau mereu în criză. Au semănat între oameni ura și nesiguranţa. Nu știai cine te spionează.

Col. Nicoară: Ne sculam dimineaţa la 5. La deșteptare venea caraliul, așa-i spuneam gardianului, și striga: deșteptareaaa! Mai era unul cu un băţ mare, Ahău - îi spuneam noi, un tip dur de tot, parcă era o gorilă. Apoi se aducea un fel de apă caldă, noi spuneam că e cafea și mai primeam 250 de grame de pâine pentru toată ziua. În afară de pâine, mai primeai la amiază ceva mai mult de un pumn de mămăligă. Apoi, imediat porneam spre șantier, spre punctul de lucru, unde munceam până la ora 18:00. A... ba da, pe la 13.30-14.00, venea un fel de prânz în niște butoaie mari... o masă slabă în orice caz, mai ales pentru muncă, dar uite că am supravieţuit. Când era mai bună, era îmbunătăţită cu copite, cu bucăţi de burtă și așa mai departe. Când le aduceau cu mașina de la abatoare se făcea o duhoare... După ce ne întorceam ne mai dădeau ceva de mâncare, ne spălam și stingerea se dădea la 22:00.

Exemplu practic: doi prieteni la secu

„I-am și iertat”

Col. Nicoară: Adevărul e că-i de necrezut. S-a ajuns până acolo că, de exemplu, noi eram doi prieteni, vă chemau la securitate și vă întrebau de mine. Îl cunoașteţi, sunteţi prieteni? Buni? Tu spuneai da. Așa crezi dumneata că buni, îţi spuneau ei. Fii atent că el ne-a informat că ai vorbit încoace și-ncolo și dincolo. Tu rămâneai uit, că știai că ai vorbit ce nu trebuie. Și te gândeai, măi să fie, chiar așa... La fel făceau și cu mine, și-mi spuneau aceleași lucruri despre dumitale. Pur și simplu ne-au pus faţă în faţă să ne dușmănim, să ne separăm ca prieteni. Ne spuneau amândurora, fii atent nu spune nimic. Însă

Nistor Man: Am fost anticomuniști și oricâtă suferinţă a fost am răbdat voioși, liniștiţi și încrezători. Din cauza aceasta după 1990, când am făcut Asociaţia, am zis: nu ne răzbunăm! Era așa de mare bucuria eliberării. Nu am avut procese, chiar dacă trăiau comuniștii. Noi deţinuţii creștini, i-am iertat pe păgânii de comuniști. Pe ăia care spuneau că nu există Dumnezeu, și dacă nu există Dumnezeu - îl citau pe Dostoievski, din Fraţii Karamazov - dacă nu există Dumnezeu, orice-i permis să facem cu voi.

Col. Nicoară: Am făcut diguri și am defrișat o grămadă de copaci să facem loc pentru teren arabil. Norma pe cap de deţinut era de 3 metri cubi de pământ, pe care trebuia să-l sapi, să-l încarci în roabă și să-l urci pe dig, la 5 metri înălţime. Era vorba cam de 60 de roabe de pământ, pe care trebuia să le cari 100, 150, uneori 200 de metri prin noroi, până ajungeai acolo îţi dădeai sufletul, iar roabele aveau roţi de fier, nu cum sunt acum de cauciuc. Ar fi fost bine să fie de cauciuc...

„Rahatul de oi era patul nostru” Col. Nicoară: Și santinelele erau cu câini... dacă ieșeai din pluton, aveau ordin să te împuște. Unde să fugi, n-aveai unde să fugi... La Stoenești eram cazaţi în saivane. Acolo unde au dormit oile... rahatul de oi era patul nostru... Eu pe timp de iarnă nu am fost acolo, că am fost la Salcia, unde erau barăci, dar și iarna se dormea în saivane pe jos. E de necrezut.

Distrus, nu izolat Nistor Man: Nimic nu se aseamănă cu ce este astăzi și cu ce-și închipuie lumea. Închisoarea comunistă e total altceva, acolo nu ești dus pentru a fi izolat de societate, ești dus pentru a fi distrus. Au murit poate sute de mii de oameni în anii comunistului. Cei mai grei ani au fost între 1946-1964, când s-a dat decretul de graţiere. Graţiere, nu amnistie, că lumea le confundă.

Condamnat 5 ani, făcuţi 7 Nistor Man: Am fost arestat prima dată în 1948, am fost condamnat la 5 ani, dar am făcut 7 ani. Niciodată nu se elibera la timp. Am fost 3 ani liber, m-au luat din nou, pentru o poveste. Cineva a zis că noi am vorbit să ne organizăm... A zis o vorbă cineva... a doua condamnare: 22 de ani. (A fost în 56?) După 56, căutau motive ca să preîntâmpine o revoluţie ca în Ungaria.

Teroarea, neproductivă(!)

eram schimbaţi total, și dumneata te uitai urât la mine, și eu. Nu mai eram prieteni. Nistor Man: Democraţia, așa cum e, cu o mie de defecte, e incomparabil mai bună decât dictatura. Se adresează multora pentru libertatea lor, dar noţiunea de libertate este așa de străină de om... Pentru că libertatea este ca sănătatea, numai când nu o ai știi ce e!

Înapoi în Balta Brăilei

Valentin COVACIU

ianuarie 2013 9


comunism.RO.MS

Reghineni arestaţi și condamnaţi Să cunoaştem reghinenii care au făcut cunoștinţă, într-un mod foarte brutal și direct, cu represiunea comunistă. Lista(incompletă) a fost publicată în Catalogul expoziţiei: Reghinul și Epoca de Aur, deschisă la Muzeul Etnografic Reghin, în perioada 2 octombrie – 2 noiembrie 2009.

Reghinul și modelul stalinist (1948-1965)

Ileana Anton: Am fost fiica protopopului greco-catolic din Reghin. M-au arestat în anul 1951 pentru „activitate greco-catolică”, fiind întemniţată la Jilava, Mislea şi Dumbrăveni . Suzana Butnar: Am fost arestată la 12 martie 1953 şi condamnată pentru că am refuzat să renunţ la religia greco-catolică.

Lucreţia Candinus: Am fost arestată în 1948 şi torturată în timpul anchetei pentru refuzul de a renunţa la religia greco-catolică.

Romeo Catarig: Am fost membru al organizaţiei „Unirea Tineretului Liber”, declarată anticomunistă, fiind arestat în 1959 şi întemniţat la Jilava, Mărgineni, Târgu Mureş, Gherla, Aiud şi Poarta Albă. Mi-au dat drumul abia în 1964. Ladislau Farcaș: M-am născut la 23 iulie 1893 în Reghin, am fost moşier. M-au arestat şi condamnat la închisoare, unde am murit la 7 martie 1957.

Gheorge A. Kugler: Eu am fost funcţionar în Reghin. Data nașterii 8 noiembrie 1903. Am fost arestat la 10 septembrie 1945 şi condamnat la închisoare, murind în penitenciarul de la Aiud la 9 martie 1948. Ion Man: Am fost arestat la 12 martie 1953 pentru refuzul de a renunţa la religia greco-catolică. Am fost torturat în timpul anchetei de către Securitatea Târgu Mureş, judecat în lotul Augustin Giurgiu, preot greco-catolic care oficia slujbe în clandestinitate, şi condamnat la închisoare. Maria Man: Soţia lui Man Ion, arestată la aceeaşi dată şi judecată pentru aceleaşi motive ca şi soţul meu şi condamnată, de asemenea, la închisoare.

Perioada cuprinsă între anii 1948-1965 se poate caracteriza prin încercarea de impunere în spaţiul românesc a regimului de model stalinist. Și de lupta pentru „favorurile lui Stalin”, luptă dusă între grupul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi cel al Anei Pauker. PCR şi PSD fuzionează în În februarie 1948. Rezultă Partidul Muncitoresc (PMR) - unicul partid.

„Hamlet”, naţionalizat, devine Republica Printre primele măsuri de importanţă adoptate de comunişti s-a numărat naţionalizarea principalelor întreprinderi, bănci, societăţi de transport etc la data de 11 iunie 1948. În Reghin au fost naţionalizate următoarele intreprinderi: fabrica de cherestea şi lăzi „Foresta Transilvăneană”, cu capital italian, „Reghinul” S.A., fabrica de cherestea şi lăzi „Transsylvania”, presa de ulei „Schreiber” şi presa de ulei „Hamlet”, comasate în 1949 sub denumirea de „Întreprinderile Republica”, în anul următor, 1950, fiind adăugate secţiile: îngrăşătoare porci, exploatare agricolă şi secţia de ateliere comunale.

Next... Biserica Greco-Catolică Vasile Man: M-au arestat la 15 mai 1948, eram profesor în Reghin.

Floarea Mariș: Am fost arestată şi condamnată la 2 ani de muncă silnică în lagăr prin Decretul M.A.I. nr. 446 din 27 septembrie 1951.

10 ERA

Atenţia comuniştilor s-a îndreptat, apoi, către Biserica Română Unită cu Roma sau Greco-Catolică, care punea o serioasă rezistenţă regimului. S-a încercat „convingerea” preoţilor greco-catolici de a trece la credinţa ortodoxă sub ameninţarea arestării în cazul refuzului, reuşind chiar să convingă un număr de 423 de preoţi să semneze, prin intermediul a 38 de delegaţi, o rezoluţie prin care treceau la ortodoxie.

Marea majoritate a preoţilor greco-catolici care au refuzat trecerea la ortodoxie au fost întemniţaţi. Instituţia care trebuia să se ocupe de aceste lucruri fiind Securitatea. Pentru zona Reghinului este relevant cazul protopopului Alexandru Todea, cel care va deveni mai târziu cardinal. A fost închis în penitenciarele de la Jilava, Râmnicu Sărat, Aiud, Sighet şi Gherla. Chiar dacă în anul 1964 a fost graţiat, Alexandru Todea a fost urmărit de securitate până la sfârşitul regimului comunist, în 1989 – după cum reiese şi din nota informativă pe care o reproducem. Nici reacţia credincioşilor greco-catolici nu s-a lăsat aşteptată, la rândul lor ei refuzând trecerea la ortodoxie, mulţi dintre ei fiind arestaţi şi condamnaţi.

Cultură și administraţie Din punct de vedere cultural, în Reghin, această perioadă coincide cu înfiinţarea bibliotecii orăşeneşti, care a purtat mult timp denumirea de Biblioteca centrală raională, înfiinţată în anul 1950. Tot în această perioadă, în anul 1960, mai precis la data de 1 ianuarie 1960, s-a înfiinţat o altă importantă instituţie de cultură din Reghin; este vorba despre Muzeul Etnografic, ale cărui colecţii au constat, iniţial, în 64 de piese de port popular. Destinele comunităţii reghinene au fost conduse în această perioadă de următorii primari: Mihail Dăscălescu (februarie 1949), Pop Teofil (ianuarie 1950), Gabor Ştefan (10 aprilie 1950), Precup Iuliu (octombrie 1954), Szabo Alex (19581960), Chiorean Alex (1960-1962) şi Balasz Ludovic (1962).


comunism.RO.MS

Drumul spre Franţa surpat de moartea lui Dej Începutul anilor ’60 a dus la o răcire a relaţiilor dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nikita Hruşciov, motivul fiind apropierea României de Franţa, condusă de generalul Charles de Gaulle, care încerca să elimine tutela americană sub care se afla Franţa la acea vreme. Moartea lui Gheorghiu-Dej la 19 martie 1965 l-a împiedicat pe acesta să îşi pună în aplicare planul de apropiere spre Franţa, cu toate că Hruşciov ameninţase o astfel de alianţă cu intervenţia militară sovietică în spiritul Pactului de la Varşovia, semnat de toate statele comuniste din Europa Răsăriteană la 14 mai 1955.

Să nu sărim peste colectivizare Un alt aspect urmărit în această perioadă de guvernarea comunistă a fost colectivizarea agriculturii. Aceasta a presupus organizarea în satele româneşti a unor structuri de tip G.A.C., S.M.T., G.A.S. şi un sistem de impozite asupra veniturilor obţinute în gospodării, cote obligatorii, achiziţii şi contractări.

Valeria Moldovan: Arestată şi judecată cu lotul preotului Cutcan Eusebiu pentru uneltire contra ordinii sociale. Am fost condamnată la 10 ani de închisoare prin sentinţa nr. 104 din 15 februarie 1952. Eugen Nicoară: M-am născut la 6 ianuarie 1893 la Pietriş. Am fost Director al spitalului din Reghin şi preşedinte al Despărţământului Reghin al Astrei. Arestarea mea s-a petrecut la 15 aprilie 1952 şi am fost întemniţat la închisorile Ghencea, Fundulea, Delta Dunării şi Târgu Mureş, fiind eliberat la 16 aprilie 1954. Apoi am fost arestat din nou la 9 februarie 1962, sub acuzaţia deţinerii de aur! , fiind eliberat la 25 mai 1962. Maria Nicoară: Am fost soţia lui Eugen Nicoară, arestată împreună cu soţul meu.

Grigore Pantea: Născut la Săcalu de Pădure la 19 august 1922. De profesie inginer la Reghin, am fost arestat în 1948 sub acuzaţia că am fost legionar. M-or condamnat la 7 ani de închisoare, murind în închisoarea de la Aiud la 3 iunie 1950.

Comunist sau... mort! La nivel naţional perioada cuprinsă între anii 1948-1965 a constat, pentru România, devenită Republică Populară, într-o impunere deosebit de violentă a sistemului politic comunist. Grupurile care au opus rezistenţă regimului fiind anihilate în cadrul unei represiuni deosebit de sângeroase, de multe ori nu se mai ajungea la procese, cei care se opuneau regimului fiind executaţi. În zona actuală a judeţului Mureş, în perioada aceea Regiunea Autonomă Maghiară, sunt cunoscute execuţiile care au avut loc la Răstoliţa, pe valea Mureşulu superior.

Ion Moica: Am fost arestat, cam în acelaşi timp cu Florea Mariş, și m-au condamnat la aceeaşi senţinţă şi prin acelaşi decret.

1956 - Ungaria se revoltă, România înfiinţează Comandamentul General Declanşarea revoltei din Ungaria, 23 octombrie – 4 noiembrie 1956, care a avut ecou şi în România, mai ales în zona oraşelor de graniţă şi în Regiunea Autonomă Maghiară, a dus la înfiinţarea unui nou organism, Comandamentul General. Acesta avea rolul de a controla şi coordona activitatea serviciilor de informaţii ale statului. Comandamentul General era condus de Emil Bodnăraş şi era compus din Al. Drăghici, Leontin Sălăjan şi Nicolae Ceauşescu.

Nicolae Pintecan: Eu eram încă elev când m-au condamnat în anul 1949. La Târgușor m-am opus reeducării și m-au trimis în lagărul de muncă forţată de la Midia.

Lucian Pop: Și eu eram elev, în anul 1948, când m-au arestat şi condamnat. La penitenciarul Târgușor au încercat să ne reeduce, asta era varianta oficială, dar am rezistat cât m-au ţinut puterile. Felicia Popa: Am fost preşedinta Reuniunii Mariane din Reghin, arestată şi judecată alături de un lot de preoţi şi credincioşi greco-catolici la 17-18 aprilie 1952. În zilele de Joia şi Vinerea Mare s-a întâmplat. Gheorghe Popescu: Condamnat la 24 de luni de muncă forţată prin decizia nr. 417 din 20 septembrie 1951.

Francisc Salaty: Eram Preot romano-catolic din Reghin și am lucrat în numele episcopului Marton Aron la combaterea marxismului şi la tipărirea unui ziar, de aceea am fost arestat. Constantin Sigărtău: Eu am fost un simplu ţăran din Reghin. M-au închis la 12 martie 1953, condamnat la 6 luni de închisoare pentru că nu am renunţat la religia mea.

Ion Stănică: Eram inginer din Reghin, când m-au condamnat în anul 1948, m-am pierdut în detenţie.

Chip Random: Scrie un comentariu...

Pentru Documente încercaţi la pagina 12-13 :)

ianuarie 2013 11


GHIȘEUL DOCUMENTE

Alexandru Todea în fișele penale Harta administrativă a României 1919-1925

Todea, Alexandru (1912-2002) – prelat romano-catolic. Doctor în teologie al Colegiului „De Propaganda Fide”, la Roma, în 1940, Alexandru Todea este cunoscut în special pentru activitatea sa pastorală, mai ales în timpul şi după eliberarea din închisoare. Încă din 1939 el a fost hirotonit preot la Vatican, iar apoi, odată întors în ţară, a fost numit secretar mitropolitan (1940), fiind ulterior profesor la şcolile catolice din Transilvania şi protopop la Reghin.

1938-1940 Ţinutul Mureș

1876-1920 Comitatul Mureș-Turda 1950-1968 - Regiunea Autonomă Maghiară

1918-1925 în România Mare Avansarea lui în ierarhia ecleziastică s-a produs mai ales după debutul persecuţiilor comuniste la adresa bisericii greco-catolice, declarată ilegală în 1948. A fost arestat în ianuarie 1951 şi, după o prevenţie (anchetă) de peste un an, a fost condamnat, la 25 de ani muncă pentru „crimă de înaltă trădare, agitaţie publică şi uz de fals”. A fost eliberat abia în 1964, odată cu majoritatea deţinuţilor politici, prin Decretul Nr. 411, după o detenţie în timpul căreia a fost închis la penitenciarele Jilava, Sighet, Râmnicu Sărat, Piteşti, Dej, Gherla, Văcăreşti. În 1986 a fost ales mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, funcţie în care a fost confirmat şi după 1989, de către Vatican, instituţie care, în 1991, l-a ridicat la rangul de cardinal al Bisericii Catolice. (text și documente: www.crimelecomunismului.ro)

1925-1938

Organizarea administrativa a Romaniei in anul 1967

ERA


GHIȘEUL DOCUMENTE

Decret n. 358, pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic. Art. 1. În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 al Decretului 177 din 1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, episcopiile, capitlurile, ordinele, congregaţiile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiile, asociaţiile, precum şi orice alte instituţii şi organizaţii, oricare ar fi natura sau denumirea lor, încetează de a mai exista. Art. 2. Averea mobilă şi imobilă aparţinând orga-

nizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul Decret, cu excepţia expresă a bunurilor fostelor parohii, revine Statului român, care le va lua în primire imediat. O comisie interdepartamentală, compusă din delegaţi ai Ministerelor: Culte, Finanţe, Interne, Agricultură şi Domenii şi Învăţământ Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii ortodoxe române sau diferitelor ei părţi componente. Dat în Bucureşti la 1 Decembrie 1948.

O sursă de încredere povestește cum credincioasele comercializează o fotografie cu Cardinalul Todea 11.06.1970 104/MA/ Sursa de încredere Notă Informativă - din 11.VI.1970 Todea pare a avea o activitate laborioasă în ultimul timp. Astfel, cu ocazia înmormântării episcopului Hossu (Cluj) – acum câteva zile a fost prezent la ceremonial, în calitatea sa de episcop gr. catolic – reprezentant al Vaticanului. Zilele trecute a participat la o slujbă religioasă

organizată de biserica romano-catolică din localitate. Cu această ocazie preotul romano-catolic local a amintit de activitatea episcopului Hossu – care afirmase că ar fi fost numit cardinal – ca reprezentant al bisericii gr. catolice româneşti. Todea s-a pozat la catafalcul lui Hossu – în poziţia picioare la capul defunctului – cu mâinile (pălmile) ridicate în semn de rugă. Aceste fotografii au fost multiplicate şi vândute la biserică şi în oraş – probabil de către femeile credincioase, care îl ajută în muncă, la preţul de lei 3. Difuzarea pozelor se face în continuare. Persoana de la care am aflat ştirea – Maior Ana, 78 ani – Bălcescu 13. Reghin.

Scrisoarea unui credincios către preotul Ioan Pop din Ercea (judeţul Mureş), scrisă din detenţie: Prez. 1 Martie 1947 ora 20:15 Stimate Părinte. Nu vă supăraţi că un păcătos caută să vă întrerupă liniştea acum la bătrâneţe. Dar credeţi-mă în familie la D[umnea]voastră m-am simţit întotdeauna ca la mine acasă, poate cu nepăsarea mea v-am supărat vreodată – vă rog să mă iertaţi. Am ajuns aici între toţi hoţi[i] – probabil am ceva păcate de izbăşit (sic) – dar cu voia Domnului vor trece şi astea. A fost şi este o mare presiune politică din afară aşa că e problematică eliberarea mea. M-a băgat în articolul 351 Sabotaj economic şi Instigator politic... nu ştiu pe ce criterii se bazează. Dacă o să [vă] cheme ca martor - D[umnea] voastră spuneţi că am luat masa la D[umnea]voastră dar

grâu nu am dus deloc acasă ceace (sic) e adevărat... Părinte rabd o foame – îmi vin aşa ameţeli încât nu văd nimic. Am declarat „Greva foamei” să văd cât o să pot rezista. Tot atâta e mâncarea ce o primim aici cred că porci[i] nu o pot mânca. Pâine nici nu am văzut – de când am plecat - . La Reghin mi-au mâncat jandarmii pâine[a] ce am duso (sic) dela Ercea (sic). Încdo (sic) jale pe toată linia. Mizerie şi foame. Mulţam la D[umne]zeu că am voinţă şi încăpăţânare. Tribunalul a respins cererea de punere în libertate – fiind crimă de sabotaj -. Dacă vă chiamă (sic) vă rog să veniţi. Scuzaţimă (sic) şi la revedere. Sărutări de mâini doamnei. [Semnătura indescifrabilă]

Sursa: REGHINUL ŞI EPOCA DE AUR, Catalogul expoziţiei temporare, deschisă la Muzeul Etnografic Reghin, în perioada 2 octombrie – 2 noiembrie 2009. Realizatori: FLORIN BOGDAN, SABIN URZICĂ, ANA HANCU, SIMONA-LOREDANA BOGDAN

Carte de carte :D „Dacă vrei s-ajungi o mare sculă-n stradă, bine-nţeles, Ţine minte că mintea conduce pumnul, nu invers.” Paraziţii, Instigare la Cultură

1. Zece ani de teroare - Procuratura Militară Principală Mureș (1954-1964), Nicolae Balint Profesorul Nicolae Balint șterge praful de pe dosarele arhivei Procuraturii din Târgu Mureș, apoi le purică și relatează: rolul Ministerului Informaţiilor în alegerile din 46 în Mureș, cazuri instrumentate, mărturii și metode de anchetă, anchetatori, anchetaţi. Spoiler! Ultimele rânduri, din ultimul capitol: „cred că am trăit cu toţii, o istorie tragică, care nu are nimic senzaţional. Pe măsură ce această parte de istorie „furată” - i-am putea spune - prinde contur, surprinde, stupefiază și lasă loc unei concluzii amare: Homo homini lupus (Omul este lup cu ceilalţi).”

2. Mitotlogia știinţifică a comunismului, Lucian Boia Cartea asta e prea tare ca să mă apuc să o descriu, așa că o să las câteva citate să vorbească de la sine. „Peisaje, climate, plante și animale - vor fi diferite. „Omul socialist va stăpâni întreaga natură [...] El va alege locul unde munţii vor trbui să fie doborâţi, va schimba cursul râurilor și va indigui oceanele.” Lev Troţki a scris aceste cuvinte în 1924.”(pag. 171) „A transforma uscatul în mare, iată un gen de performanţă care nu este la îndemâna oricui. Proiect parţial realizat. Mai multe „mări”, deja constituite, stau mărturie voinţei de a răsturna geografia. Marea Râbinsk, la nord de Moscova, se întinde pe 4500 de kilometri pătraţi. Șapte orașe și cinci sute de sate au fost înecate aici. O Atlantidă în miniatură.”(pag. 193-194)

3. Panopticum tortura politică în secolul XX, Ruxandra Cesereanu Ruxandra Cesereanu declară secolul XX, secolul torturii politice și realizează un studiu serios aplicat despre ce înseamnă această tortură la nivel mondial. Vorbește despre instrumentele torturii, despre eroii activităţii în sine, torţionarul și victima, și așa mai departe.

ianuarie 2013 13


comunism.RO.MS

Societatea românească era împărţită în categorii antagonice, pe de o parte „duşmanii clasei muncitoare”: burghezia, preoţii, chiaburii, adică ţăranii cu o avere: iar pe de altă parte, aliaţii clasei muncitoare: ţărani săraci, intelectuali comunişti, muncitori.

Novak Csaba Zoltan:

„Pentru supunerea societăţii se guverna prin terorare” Novák Csaba Zoltán (n. 1975, Miercurea-Nirajului, Mureş) a absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” (2002) şi programul de master „Istorie contemporană-Istorie orală” (2003) din cadrul aceleiaşi universităţi. În 2011 a devenit doctor în istorie al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” cu lucrarea „Politica P.C.R. faţă de minorităţile naţionale”. Este autor a numeroase studii ştiinţifice, al volumului „Aranykorszak? A Ceauşescu-rendszer magyarságpolitikája 1965-1974” (Pro-Print, 2010), coautor al volumelor „Az elnémult harang. Egy megfigyelés története. Pálfi Géza élete a Securitate irataiban” (Pro Print, 2011) şi „Clopotul amuţit. Pálfi Géza - o viaţă supravegheată de Securitate” (Pro-Print-CNSAS, 2011). Începând din 2010 este conducătorul proiectului „Schimbarea de regim din decembrie 1989 şi minorităţile naţionale din România”, lansat de Institutul de Cercetare a Minorităţilor Naţionale din România de la Cluj-Napoca. Este specializat în istorie contemporană şi istorie recentă. În cercetările sale a abordat tematici precum: relaţia stat-

(5$

minorităţile naţionale, politica faţă de tineret, evenimentele din decembrie 1989, relaţiile româno-maghiare. În prezent este asistent cercetare în cadrul Institutului de Cercetări SocioUmane “Gheorghe Şincai” din Târgu Mureş. Ce înseamnă termenul represiune și cum s-a pus în practică, mai ales, în Mureș? După terminarea celui de al Doilea Război Mondial, cu ajutorul direct al Armatei Roşii, Partidul Comunist Român preia treptat puterea şi începe transformarea socialistă a ţării: colectivizarea, reforma(naţionalizarea) învăţământului, campania împotriva „claselor duşmănoase”, naţionalizare, atacul împotriva bisericilor, de exemplu: desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice. Pentru a ţine sub control societatea românească, PCR a recurs la o vastă campanie de represiune. Prin represiune se înţelege: toate modalităţile folosite de regim pentru a reprima, chiar şi cu forţa, eventualele acţiuni de opoziţie. Care au fost organele de represiune? De la

nivel național până la nivelul județului? Principalele organe de represiune prin care se realiza controlul societăţii erau: Miliţia, Securitatea (cu informatori), Armata, Justiţia. Fiecare instituţie de stat avea organele locale, care acţionau în judeţul sau oraşul respectiv. Dacă un grup sau un individ era găsit pe baza cercetării Securităţii „element duşmănos” sau duşman potenţial al regimuluii, era anchetat, arestat şi judecat, apoi condamnat la munca forţată, închisoare sau la moarte. Metodele, bineînţeles, se schimbau cu timpul. În anii 6070 nu mai era nevoie de teroarea anilor 50. Societatea era deja sub control. Vă rog, să ne explicați, în linii mari, ce înseamnă rezistență anticomunistă? Care este diferența dintre rezistență, disidență și revoltă? Rezistenţa include toate acţiunile îndreptate impotriva politicii regimului comunist. Rezistenţa anticomunistă se manifesta în diferite forme. Începând deja din anul 1944, s-au format aşa numitele grupuri de rezistenţă armată. Foşti militari, în unele cazuri ţărani, se retrăgeau


comunism.RO.MS ERA. Zi de zi, numărul 2 în munţi şi se opuneau cu arme regimuliui comunist cu speranţa că va izbucni cel de al Treilea Război Mondial între capitalişti şi comunişti, care va aduce eliberarea României de sub dictatura comunistă. Aceste grupări de rezistenţă armată au fost anihilate la sfârşitul anilor 50. În unele cazuri au izbucnit revolte la ţară şi în oraşe. Cu ocazia colectivizării, în mai multe sate ţăranii au încercat să se opună. Revoltele spontane au fost înnăbuşite de forţele de represiune. În România comunistă au existat şi revolte urbane ale muncitorilor, mai ales în perioada regimului Ceauşescu, la Braşov sau pe Valea Jiului. O altă formă de opunere a fost disidenţa, mai ales în cazul intelectualilor, individual sau în formă grupată, prin scrisori deschise şi diferite manifeste se milita pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Apoi, sub ce forme s-a manifestat rezistența în județul Mureș? Formele de rezistenţă anticomunistă se regăsesc şi în judeţul Mureş în fiecare etapă a existenţei regimului comunist. La începutul instaurării dictaturii comuniste au existat încercări de a organiza grupări de rezistenţă armată în zona Deda şi Sighişoara. Gruparea Grigorescu-CândeaVoinescu, care urma să acţioneze în zona Deda, Răstoliţa, Reghin a fost depistată şi desfiinţată în anul 1947. În alte cazuri, ţăranii mureşeni refuzau intrarea în gospodăriile agricole sau pur şi simplu au sabotat activitatea în GAC-urilor. Securitatea a recurs la o metodă brutală de intimidare a ţăranilor. În zonele mai „periculoase” unii chiaburi au fost arestaţi, duşi la Miliţie şi bătuţi. Au existat unele cazuri când câţiva chiaburi mureşeni au fost chiar omorâţi de către ofiţerii de Securitate, Ioan Grindeanu sau Kiss István. Un alt moment important în acest proces de rezistenţă anticomunistă a avut loc în 1956. Ecoul revoltei ungare a activat mai multe persoane în zona Mureşului. O grupare semnificativă, formată din medici, învăţători, foşti militari s-a format în Târgu Mureş, în jurul fostului ofiţer Ioan Faliboga. Gruparea la început dorea reforme, apoi, după izbucnirea revoltei ungare, răsturnarea dictaturii comuniste. Tot în anul 1956, a fost depistată şi anihilată o altă grupare, în oraşul Sovata, condusă de Kelemen Imre. În judeţul Mureş au existat si diferite forme de disidenţă, mai ales în anii optzeci. A fost caracteristic acestei perioade aşa numita disidenţă etnică. Fostul nomenclaturist, Király Károly a criticat în mai multe scrisori deschise, trimise la Europa Liberă, politica PCR faţă de minorităţile naţionale. Cum au primit/privit oamenii de rând comunismul în primii ani ai regimului? Instaurarea şi existenţa comunismului nu poate fi privită unilateral, mai ales în prima parte a existenţei sale. După distrugerile materiale şi suferinţele morale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, societăţile afectate aspirau după pace, linişte şi purificare morală. În afară de câteva cadre, în cazul lor exista şi fenomenul atât de caracteristic al epocii, acela al autoamăgelii, societatea avea cunoştinţe minime despre URSS şi

despre modul de funcţionare al regimului comunist de tip sovietic. Astfel, reînnoirea mult dorită era aşteptată prin implantarea comunismului. Oamenii de rând, aşadar, aşteptau schimbarea radicală a condiţiilor de viaţă, siguranţă, linişte şi pace, noi posibilităţi de emancipare socială. Ce s-a întâmplat cu elitele județului în timpul ascensiunii comuniștilor și după instaurarea regimului? Preluarea puterii de către comunişti s-a produs treptat şi în judeţul Mureş în perioda 1945-1947. La început conducerea locală a PCR a recurs la tactica salamului, adică la desfiinţarea treptată a opoziţiei politice. Mulţi dintre membrii vechii elite din zonă au fost acuzaţi de crime de război, apoi s-au inventat noi acuzaţii: spionaj, trădare de ţară etc. Pentru o mai bună mobilizare indirectă a diferitelor grupuri sociale, PCR a înfiinţat aşa numitele organizaţii democratice: Frontul Plugarilor, pentru ţărani, Uniunea Populară Maghiară, pentru maghiari, Comitetul Democratic Evreiesc, pentru evrei şi alte organizaţii pentru femei, veterani de război etc. Preluarea puterii de către comunişti a avut loc în 1947-1948. În acest moment judeţul Mureş era condus de o nouă elită politică recrutată de către comunişti din rândurile muncitorilor, ţăranilor şi ale intelectualilor cu orientare comunistă. Vârful vechii elite, liderii locali ai partidelor istorice și o parte a elitei bisericeşti, a dispărut din viaţa publică, unii se aflau în închisori, alţii au părăsit ţara, iar unii, mai ales cei din eşaloanele secundare, au încercat să supraveţiuiască noului regim politic. Averile şi proprietăţile private ale vechii elite economice erau naţionalizate și mulţi dintre ei erau obligaţi la domiciliu forţat. Pe cine a avantajat și pe cine a dezavantajat instaurarea regimului? Instaurarea comunismului, şi acum vorbim numai despre prima fază a existenţei comunismului la noi, a dezavantajat din pornire pe toţi cei care se legau într-un fel de vechiul regim şi erau percepuţi ca şi duşmanii noului regim: aristocraţia, burghezia, bisericile, o parte a ţăranilor(chiaburii), o parte a intelectualilor, membri şi activiştii vechilor partide istorice considerate duşmănoase. După un anumit interval de timp însă, dacă nu respectai „linia politică oficială”, te găseai repede pe lista „duşmanilor de clasă” indiferent de origine socială. Au existat cazuri când chiari şi lideri comunişti au ajuns în închisori. Un exemplu relevant ar fi cazul lui Lucreţiu Pătrăşcanu sau cel al lui Vasile Luca. Comunismul, teoretic, îi avantaja, oferindu-le o posibilitate de emancipare, pe membrii aşa numitelor clase exploatate: muncitori, ţărani săraci, intelectuali de stânga. Părerea mea este că, chiar dacă ştim deja rezultatul, adică faptul că comunismul a fost o soluţie politico-economică greşită, trebuie puse în balanţă cu grijă toate produsele regimului: a existat represiune, nu au fost respectate libertăţile individuale şi așa mai departe. A existat însă şi o oarecare emencipare socială, de exemplu, în domeniul învăţământului.

Rezultatele căutării pentru: „deținut pitești din mureș” Inocenţiu Glodeanu, Şoimuş (azi Cluj) Iuliu Manu, Târnăveni Viorel Moraru, Cucerdea Nagy Geza, Murgeşti (azi Târgu Mureş) Gheorghe Olteanu, Mureşeni Dorin Popa, Tau Ion Raţiu, Sărmăşel Ioan Regman, Daneş Iulius Şuteu, Tirimia? Florin Florianu, Târgu Mureş Rezultatele căutării pentru: „carte”

Rezultatele căutării pentru: „film”

Interviu realizat de Valentin COVACIU

LDQXDULH 


Portretul deţinutului politic: boli profesionale

ERA. Cu capul: stări depresive și tendinţe suicid, tulburări psihice, șocuri psihice din frică și stres; La cap: glaucom ocular, tumefacţii oculare, dinţi rupţi; Gât: TBC larigian Torace: Tuberculoză pulmonară, tulburări de ritm și irigare coronariană (miocard), fracturi costale; Abdomen: Febra tifoidă, hepatită, ciroză hepatică, gastrite, duodenite, dizenterie, leptospiroză, deshidratare, demineralizare, rupturi de organe, boli ale sângelui, disproteinemii, ulcer, pancreatită, colecistită, enterocolită, foame cronică; Coloana vertebrală: morbul lui Pott; Bazin: hernie inghinală, infecţii urinare; Membre: atrofii musculare, accidente de muncă, traumatisme, echimoze, fracturi diverse, TBC articular, reumatism deformant, urme ale bătăii la tălpi (www.memorialsighet.ro)

ERA


Era ro 1