Issuu on Google+


E DITORIAL

Din sumar:

Din viaþa Eparhiei Lansarea la Cluj-Napoca a biografiei Papei Ioan-Paul al II-lea “Martor al speranþei” Pelerinajul tradiþional la Sighet Reper de viaþã creºtinã Binecuvântata luna mai

E luna mai

pag. 6 pag. 7 pag. 8

Semnal Continuã distrugerea patrimoniului greco-catolic Rãstãlmãciri, neadevãruri, dezinformare pag. 11 Creºtinul azi Sensul Bisericii Biserica ºi societatea Florile Bisericii Familia creºtinã “Dumnezeu i-a chemat...” Vi a þ a c o n s a c r a t ã Adunarea Generalã a Conferinþei Superiorilor Majori din România

Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

Sunt douã principii de viaþã pentru orice mãrturisitor al Învierii Domnului: · Sã nu lãsãm sã moarã prezenþa lui Hristos în viaþa noastrã, sã nu cãutãm idealuri pãmânteºti, moarte, ci idealuri înalte, dãtãtoare de viaþã. Sã ne zidim de aici eternitatea, sã lucrãm pentru viaþa veºnicã. Sã trãim bucuria Învierii ºi sã redãm oamenilor speranþa vieþii veºnice, sã fim martori ai speranþei. · Sã pãstrãm memoria vie a cuvintelor Mântuitorului, memoria vie a credinþei noastre. Aceasta ne va ajuta sã putem întrupa Cuvântul în viaþa noastrã. Sã trãim identitatea noastrã de creºtini botezaþi, împlinind cu fidelitate misiunea noastrã în Bisericã ºi societate.

pag. 16

Avem drept far cãlãuzitor al lunii mai exemplul celei care ºi-a pus întreaga viaþã sub semnul slujirii Cuvântului, Mama Cuvântului Întrupat ºi Mama Bisericii creºtine: Preasfânta Fecioarã de Dumnezeu Nãscãtoare Maria. Avem, prin voia Domnului, ºi modelul de viaþã al celor care au dorit sã le urmeze lui Hristos ºi Preasfintei Sale Mame, pânã la jertfa supremã, în fidelitate faþã de Cuvânt. Ei sunt acele sfinte seminþe presãrate în glia strãmoºeascã prin cimitire, în morminte cunoscute ºi venerate, sau aruncate în locuri necunoscute ºi venerate doar la nivelul memoriei de suflet.

pag. 18

E luna mai, luna Preasfintei Fecioare Maria, dar ºi luna martirilor pentru credinþã ai Bisericii Catolice. Sã pãstrãm vie memoria Cuvântului divin, pentru a ne înþelege bine identitatea ºi a ne trãi cum se cuvine misiunea noastrã creºtinã.

pag. 12 pag. 15

In memoriam Victoria Man-Nicolae - un suflet euharistic pag. 19 Lecturi “Viaþa interioarã simplificatã ºi reaºezatã pe temelia ei” “Ilie, Elizeu, Profeþi ai Carmelului” pag. 22 2

Continuãm timpul binecuvântat al sãrbãtorii Învierii Domnului, al reînvierii noastre spirituale ºi al reînvierii naturii. Rãsunã încã ecoul glasului îngeresc ce spunea miroforelor în mormântul gol: „De ce-L cãutaþi pe Cel viu între cei morþi? […] Aduceþi-vã aminte ce v-a spus…” (Lc. 24. 5-6).

„Fii atent ce gândeºti, cãci gândurile tale vor deveni cuvinte! Fii atent ce vorbeºti, cãci vorbele tale vor deveni fapte! Fii atent ce înfãptuieºti, cãci faptele tale vor deveni obiceiuri! Fii atent la obiceiurile tale, cãci ele vor forma caracterul tãu! De aceea, nu este suficient sã asculþi un înþelept, ci trebuie sã devii înþelept prin viaþa ta”.

Florentin CRIHÃLMEANU, Episcop Eparhial de Cluj-Gherla


Adev@ruri de credin]@

A PRIMI ÎN CREDIN[à MISTERUL LUI HRISTOS DUPà MODELUL MARIEI „Misterul lui Hristos” Sintagma „Misterul lui Hristos” îºi are locul central în tema noastrã, dupã cum rezultã din titlu. Etimologic, e probabil cã termenul mister provine de la grecescul mýein ºi înseamnã „a închide gura”, adicã a nu mai avea ce spune, a fi redus la tãcere în faþa unei realitãþi sau experienþe. Mistérion, în limba greacã, corespunde aramaicului raz, care desemneazã un „lucru secret” ºi corespunde astfel ebraicului clasic sod. În teologia creºtinã, misterul este un adevãr supranatural, care depãºeºte capacitãþile noastre de înþelegere, deoarece transcende mintea noastrã, dar un adevãr cãruia raþiunea îi poate cunoaºte existenþa prin intermediul revelaþiei divine, nu însã esenþa, care trebuie primitã în credinþã.

În esenþã, misterul lui Hristos este punerea în act a gândului (planului) lui Dumnezeu de a se coborî atât de mult la om, pânã la a-i da posibilitatea de a se uni definitiv cu Sine; de a-ºi alia omul, de a-l asocia dumnezeirii, de a-i face posibil accesul la însãºi viaþa Treimii Preasfinte. Misterul lui Hristos este dumnezeirea prezentã într-un Om în vederea îndumnezeirii oamenilor. În persoana lui Isus Hristos «locuieºte trupeºte toatã plinãtatea dumnezeirii, iar voi aþi fost copleºiþi de plinãtate în el», scrie epistola cãtre Coloseni (2, 9-10). Toatã inaccesibilitatea lui Dumnezeu devine accesibilã omului: nouã, mie, þie, în Hristos. «Cine M-a vãzut pe Mine, L-a vãzut pe Tatãl. [...] Credeþi-Mã cã Eu sunt în Tatãl, ºi Tatãl este în Mine» (Ioan 14, 9-11), îi spune Isus, apostolului Filip, parcã îndurerat de fragilitatea credinþei ºi de obscuritatea vederii ºi a înþelegerii. Dumnezeirea cea veºnicã, dumnezeirea ce-a sfântã, dumnezeirea cea atotputernicã ne este accesibilã în Hristos Isus. Oriunde este El, oriunde Îl întâlnim pe El, în El „Îl atingem” pe Dumnezeu însuºi. El, Isus, este Emanuel, adicã Dumnezeu cu noi, între noi. Dacã pentru Dumnezeu a fost posibil sã-ºi asume un trup uman, sã se „întromeneascã”, atunci ºi pentru om devine posibilã îndumnezeirea. «Firii dumnezeieºti pãrtaºi ne-am fãcut prin tine, Nãscãtoare de Dumnezeu, pururea fecioarã: cã pe Dumnezeu întrupat L-ai nãscut nouã; pentru aceasta, dupã datorie, pe tine, toþi cu credinþã te mãrim» (Troparele ºi condacele de peste sãptãmânã), cântã Biserica – ºi noi împreunã cu ea.

de evangheliºtii sinoptici o singurã datã. «Vouã vi s-a dat taina Împãrãþiei lui Dumnezeu; însã celor din afarã, toate li se spun în parabole» (Marcu 4, 11). Astfel le rãspunde Isus ucenicilor care Îl întreabã despre sensul parabolei semãnãtorului. Împietrirea inimii îi împiedicã pe cei din afarã sã înþeleagã ºi sã primeascã taina. Misterul despre care vorbeºte Isus aici, este venirea Împãrãþiei, conform planului lui Dumnezeu, atestatã de vechile profeþii. Lucrarea Lui este revelarea plenarã a secretelor divine care erau «ascunse de la întemeierea lumii» (Matei 13, 35). Taina Împãrãþiei este prezentã pe pãmânt în persoana Lui. El este ultimul cuvânt al planului lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu ne-a spus în Hristos tot ce avea sã ne spunã. La Sf. Pavel, cuvântul mister sugereazã o realitate profundã, inexprimabilã; deschide o portiþã spre infinit. Conþinutul misterului este Evanghelia: realizarea mântuirii prin moartea ºi învierea lui Hristos ºi înserarea acesteia în istorie, prin proclamarea Cuvântului.

Liturgia Bisericii cântã misterul lui Hristos, condensând în fraze scurte bogãþia adevãrurilor de credinþã. «Taina cea din veac ascunsã, ºi de îngeri neºtiutã, prin tine, Nãscãtoare de Dumnezeu, celor de pe pãmânt s-a arãtat: Dumnezeu, întru unire neamestecatã întrupându-se... .» (Troparele ºi condacele Învierii). Taina aceasta, care-i surprinde pe îngeri, anume misterul întrupãrii, ne-a fost transmis, pentru cã a fost realizat prin Fecioara Maria. Condescendenþa, bunãtatea, iubirea lui Dumnezeu faþã de omenire este pãstratã ascunsã în gândul lui Dumnezeu, ca ºi cum ar fi ceva preþios ºi pentru El însuºi, ºi, de aceea, de nedezvãluit. Aceastã tainã, acest mister, se descoperã în întruparea Cuvântului din Fecioara. Totuºi, Dumnezeu, chiar întrupat în Hristos Isus, rãmâne învãluit în mister, ºi astfel, Îl putem vedea pe Dumnezeu Atotputernicul: purtat în braþe, rãstignit pe cruce ºi înmormântat. „A primi în credinþã misterul lui Hristos” Credinþa este poarta cunoaºterii ºi a intrãrii în comuniune cu Dumnezeu. A pãtrunde în mister, nu þine de inteligenþa omeneascã, ci este un dar de la Dumnezeu.

Primirea misterului lui Hristos în viaþa umanã cere pregãtire. În Noul Testament, termenul de mister este folosit Este vorba despre o pregãtire largã, genericã, a-I Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

3


Adev@ruri de credin]@

face spaþiu lui Dumnezeu în viaþa mea, a mã deschide dimensiunii supranaturale. Intrarea în Templu a Maicii Domnului poate fi vãzutã ºi interpretatã astfel: o pregãtire genericã, o disponibilitate largã în faþa lui Dumnezeu. Nu cunoaºtem anticipat ºi cu precizie planul lui Dumnezeu cu noi. Iniþial, de copii, nici nu ºtim cã El are un plan cu noi. Inima Mariei, viaþa Mariei, viitorul Mariei era, în acel moment al intrãrii în Templu, asemenea pãmântului în zorii creaþiei, «neorânduit ºi gol» (Facere 1, 2). În acest pãmânt abia frãmântat de gândul Creatorului spre a-l dãrui omenirii ca mediu pentru viaþã, Dumnezeu va sãdi pentru prima datã germenii vieþii: mai întâi vegetative, apoi biologice ºi, mai apoi, în Maria, însãºi viaþa lui Dumnezeu. În faþa planului lui Dumnezeu, inima noastrã trebuie sã fie mai întâi asemeni acestui pãmânt „neorânduit ºi gol”. Neorânduit, adicã nelucrat, nesemãnat, dar ascultãtor în mâinile Creatorului. Faceþi liniºte în gânduri, în istoria personalã ºi imaginaþi-vã cã voi sunteþi acest pãmânt neorânduit ºi gol, disponibil pentru ca Domnul Dumnezeu sã facã tot ceea ce vrea din el, sã facã din el ceea ce încã nu v-a spus, nu ºtiþi ºi nu aºteptaþi. «Celei ce a petrecut în bisericã în Sfânta Sfintelor, celei îmbrãcate cu credinþa ºi cu înþelepciunea, ºi cu fecioria cea nepãtatã, Arhanghelul Gabriel i-a adus din cer salutare ºi acel: Bucurã-te! Bucurã-te, binecuvântatã, bucurã-te, preamãritã, Domnul e cu tine!» (Troparele ºi condacele de peste sãptãmânã). Aici, în Bisericã, în rugãciune, în aºteptare, în credinþã, misterul lui Dumnezeu se face prezent în planul pe care El îl are cu fiecare.

copilul trece prin diferite stadii de dezvoltare, momente de rupturã ºi salturi calitative de viaþã. ªtiinþa a dovedit, experimental, cã fãtul este capabil sã audã sunetele încã din timpul vieþii intrauterine ºi sã le recunoascã dupã naºtere. Astfel, el recunoaºte vocea mamei care îi dã siguranþã, vocile celor apropiaþi, ba chiar este capabil sã reacþioneze la o anumitã melodie pe care a auzit-o în mod repetat înainte de a se fi nãscut. Natura, cum bine a fost ea gânditã de Creator, ºtie ambienta noua fãpturã în mod progresiv, astfel încât, încã din viaþa intrauterinã, sã fie capabilã sã perceapã afecþiunea ºi sã stabileascã legãturi afective, fundamente de încredere pentru o viaþã viitoare normalã ºi sãnãtoasã. Cât este de reconfortant pentru copil a recunoaºte vocea mamei, a o percepe calmã, caldã ºi liniºtitoare; ea, care oferã protecþie sigurã, igienã, hranã, toate subsumate în afect. De ce sã nu facem aceastã asemãnare cu viaþa de credinþã? Maria, noua Evã, care are sufletul pregãtit asemenea pãmântului din zorii creaþiei, aude ºi ascultã glasul Creatorului ce repeta, asemenea unui refren, creând omului mediul pentru viaþã, verbul „sã fie”: «Sã fie luminã!» (Facere 1, 3), «Sã fie firmamentul!» (Facere 1, 6), «Sã fie luminãtori, sã lumineze pãmântul!» (Facere 1, 15). Ea înregistreazã acest refren, acest cuvânt, aºa cum fac copiii, ºi-i vine uºor sã-l repete – aºa cum fac copii la o anumitã vârstã, când repetã tot ceea ce aud – ºi-i este verbul cel mai la-ndemânã. Atunci când Domnul, prin îngerul Gabriel, îi cere colaborarea la planul mântuirii lumii, ea rãspunde ceea ce a auzit: „sã fie” – «Fie mie dupã cuvântul Tãu!» (Luca 1, 38). Iatã fenomenul naºterii credinþei celei mai autentice ºi mai sigure: ascultarea vocii dãtãtoare de viaþã, recunoaºterea ei ºi repetarea „A primi misterul lui Hristos” acestui refren. Dar, ceea ce este ºi mai important, e existenþa ºi perceperea mediului afectiv, a mediului Asemenea pãmântului proaspãt ºi dornic de viaþã care naºte încrederea, fundament pentru credinþa din zorii creaþiei, asemeni pãmântului care în maturã de mai târziu. primãverile sãnãtoase aºteaptã ca într-un start al fecunditãþii sã fie semãnat, sufletul Mariei, pregãtit de Dupã modelul Mariei, fiecare dintre noi este chemat Creator, aºteaptã Cuvântul Domnului. Din când în sã fie „pãmântul neorânduit ºi gol”. Sufletul fiecãrei noi când, prin harul Domnului, la fel ºi sufletele noastre. fiinþe chematã la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu, Ce a înþeles pãmântul în zorii creaþiei, din planul lui are nevoie de o astfel de ambianþã afectivã. Dumnezeu? Ce înþelege pãmântul primãverilor, pregãtit pentru semãnat? Nimic! Dacã ar avea suflet, A primi în credinþã misterul lui Hristos, dupã modelul ar simþi setea de a rodi viaþã, ar simþi cã poate rodi. La Mamei Sale, înseamnã, prin urmare, a spune „fie mie fel, inima disponibilã pentru a corespunde planului lui dupã cuvântul Tãu”, fãrã a înþelege anticipat ºi în Dumnezeu, nu trebuie sã înþeleagã ce este în mintea detaliu cum vrea Domnul sã fie; înseamnã a te putea Creatorului. Ajunge sã ºtie cã „eu pot” corespunde baza pe o relaþie profund afectivã cu Dumnezeu, care aºteptãrilor Lui; realizarea mea este sã accept, sã are un plan cu viaþa ta; presupune a continua sã spui primesc orice vine din mâna Lui; planul îl are El, El „fie” la fiecare cotiturã a vieþii, la fiecare nouã vede realizarea, finalitatea, El ºtie care sunt roadele încercare. care îi trebuiesc. Credinþa în Dumnezeu nu cere anticipat înþelegerea – altfel nu mai este credinþã; ea, Pr. Cãlin BOT înþelegerea, vine în urma credinþei. Bibliografie: Cum ne-am putea explica fenomenul primirii în AUGÉ Matias, Mistero pasquale, în Dizionario di mistica, credinþã a misterului lui Hristos? Deoarece Dumnezeu suprapune, unind, viaþa harului vieþii Libreria Editrice Vaticana, 1998. BLOOM Antonie, Despre credinþã ºi îndoialã, Cathisma, naturale, folosirea exemplului dezvoltãrii ºi creºterii copilului mi se pare potrivit pentru a explica primirea Bucureºti, 2007. RIGAUX Béda, GRELOT Pierre, Mister, în Vocabular de ºi creºterea în credinþã, vizavi de misterul lui Hristos. O nouã fiinþã conceputã, primeºte spaþiu ºi viaþã în teologie biblicã, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de sânul unei mame. Pentru a devenii fiinþã maturã, Bucureºti, 2001.

4

Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008


Adev@ruri de credin]@

MARIA - B U N A N O A S T R ~ M A M ~

Cel mai mãreþ lucru care se poate spune despre Mãicuþa Sfântã este faptul cã ea este mamã. Ea este mama prin excelenþã: Mama lui Dumnezeu ºi Mama noastrã. Pe aceastã minunatã Mamã, tradiþia Bisericii Catolice ne cheamã sã-o cinstim, într-un mod deosebit, în luna mai. Suntem chemaþi, în mod special, sã-o cinstim prin cânt ºi rugãciune, dupã cum ne îndeamnã ”cântarea lunii mai”: Al nostru cânt rãsunã, / S-ajungã pîn´ la Rai, / La Maica Preacuratã / În toatã luna mai. Cinstea care i se cuvine Mariei se datoreazã maternitãþii sale divine. Propunem cititorului s-o privim împreunã pe Maria, contemplând trãirea vocaþiei ei de mamã. Cuvântul Scripturii ne reveleazã cã Maria este Mama lui Dumnezeu. La Bunavestire, Arhanghelul Gabriel îi spune Fecioarei: „Spiritul Sfânt se va coborî peste tine ºi puterea Celui preaînalt te va umbri; pentru aceea, ºi Sfântul care se va naºte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Lc 1, 35). De asemenea, Elisabeta exclamã, plinã de uimire, în faþa Mariei, de îndatã ce a fost umplutã de Spiritul Sfânt: „De unde mie cinstea aceasta, ca sã vinã la mine Maica Domnului” (Lc 1, 43). Vedem în aceste texte cã, într-un mod foarte explicit, Maria este prezentatã ca Mamã a lui Dumnezeu. Pe drept cuvânt, ne putem întreba: de ce mamã a lui Dumnezeu ºi nu, mai degrabã, mamã a omului Hristos, care s-a nãscut din sânul ei uman? La aceastã întrebare, Biserica ne spune urmãtoarele: Isus Hristos este o singurã persoanã (cea de-a doua Persoanã dumnezeiascã), dar în douã naturi: cea umanã ºi cea divinã. ªi pentru cã este o singurã Persoanã, acesteia i se atribuie ºi ceea ce aparþine divinului, ºi ceea ce aparþine umanului. Prin urmare, dacã Fecioara Maria este mama omului Hristos, implicit, ea este ºi mama Dumnezeului Hristos, deci, Mama lui Dumnezeu. Aceastã realitate, Biserica o afirmã prin documentele în care-ºi exprimã credinþa, cu urmãtoarele cuvinte: Datoritã acestei uniuni dintre natura umanã ºi cea divinã în unica Persoanã care este Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu, „noi credem cã Sfânta Fecioarã este Mama lui Dumnezeu, pentru cã Dumnezeu-Cuvântul s-a întrupat ºi s-a fãcut om în sânul ei, chiar din clipa conceperii Lui” [La Foi Catolique, Gervais DUMEIGE, Ed. de l´Orante, nr. 307]. Contemplând acest mare mister al maternitãþii divine, se cuvine sã-I mulþumim lui Dumnezeu ºi sã-L binecuvântãm în onoarea celei pe care, din veºnicie, El a ales-o sã fie Mama Cuvântul întrupat. El a creat-o sã-I dãruiascã un trup uman Fiului Tatãlui ºi, pentru ca acest lucru sã se realizeze, din clipa zãmislirii ei neprihãnite, Mariei i s-a dat – într-un mod cu totul excepþional – pe Spiritul Sfânt, asemenea unui mire, care s-o cãlãuzeascã ºi sã trãiascã în inima ei, împlinind la momentul rânduit întruparea Cuvântului în sânu-i preacurat. În faþa prezenþei divine a Spiritului Sfânt în toatã fiinþa

ei, Maria trãieºte o comuniune perfectã de viaþã cu acest Spirit al iubirii, dãruind-I, în totalitate, nu doar ceea ce ea avea, dar ºi ceea ce ea era. Maria a conlucrat plenar cu harurile Spiritului Sfânt, printr-o disponibilitate totalã, o fidelitate plinã de smerenie ºi o generozitate fãrã margini. Cheia vocaþiei sublime de a fi Mamã a lui Dumnezeu a fost umilinþa tinerei fecioare, faptul cã ea a acceptat sã fie cea mai micã ºi neînsemnatã dintre toate creaturile. Ea nu avea nici cea mai micã aplecare asupra eu-lui propriu, totul era orientat spre Dumnezeu ºi nu dorea nimic altceva decât sã fie slujitoarea Domnului. Este important sã subliniem cã întreaga trãire a Maicii Sfinte avea la bazã credinþa ei de nezdruncinat. Un fapt pe care Elisabeta l-a consemnat spunându-i: „Fericitã este cea care a crezut cã se vor împlini cele spuse ei de la Domnul” (Lc 1, 45). Maria a crezut în Cuvântul lui Dumnezeu, în ceea ce au vestit profeþii. Supunându-se cu smerenie la tot ceea ce credinþa o învãþa, ea avea o speranþã absolutã în ceea ce priveºte împlinirea Legãmântului lui Dumnezeu cu poporul Sãu, legãmânt care avea sã se realizeze prin venirea lui Messia. Maria nu avea decât o dorinþã: venirea lui Mesia, un Mesia pe care sã-L slujeascã ºi Cãruia sã I se dãruiascã cu întreaga ei fiinþã. Privind sufletul acestei tinere, Dumnezeu nu a putut sã nu coboare între noi. Datoritã puritãþii perfecte ºi a credinþei de nezdruncinat a acestei tinere fiice a Israelului, a dorinþei ei de a-L iubi pe Mesia ºi a voinþei de a-L sluji ºi a I se dãrui Lui, Dumnezeu se vede obligat „sã caute spre smerenia servitoarei sale” ºi sã-i acorde acesteia harul maternitãþii divine. Faptul de a fi devenit Mamã a lui Dumnezeu, face sã se nascã în Maria virtutea recunoºtinþei – în faþa tuturor darurilor primite, ea vrea sã se facã tuturor, toate. Prin credinþã, ea acceptã tot ceea ce Dumnezeu i-a pregãtit, oferindu-I-se – împreunã cu Fiul Sãu – ostie vie, sfântã ºi bineplãcutã (cf. Rm 12, 1). Maria se oferã sã devinã mamã a tuturor oamenilor, fapt care se realizeazã la picioarele Crucii, unde ea ne-a nãscut, în mod spiritual, prin durerile sale unite cu cele ale Fiului Sãu. Ea devine, acolo, Mama Trupului mistic al lui Hristos. Sã o primim în inimile ºi vieþile noastre pe mama noastrã, aºa cum Sfântul Ioan a primit-o la picioarele Crucii, la porunca lui Isus; „Iatã mama ta!” (Io 19, 27). La fel ne spune ºi nouã, acum: Iatã mama ta! Sã o primim pe Mama cereascã în casele noastre, în inimile noastre ºi, împreunã cu ea, sã mergem pe calea mântuirii, rugând-o neîncetat: Ajutã-ne Tu, mamã,/ Mereu sã ne iubim,/ Acum ºi-n veºnicie / Ai tãi copii sã fim. Amin.

Pr. Anton CRIªAN, Vicar cu preoþii ºi persoanele consacrate Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

5


Din viaþa Eparhiei

LANSAREA LA CLUJ-NAPOCA A BIOGRAFIEI PAPEI IOAN-PAUL AL II-LEA – „MARTOR AL SPERAN[EI” O biografie a Papei Ioan-Paul al II-lea, rod al unei laborioase cercetãri de douã decenii, a fost lansatã ºi în Cluj-Napoca, de cãtre Editura „Galaxia Gutenberg”, condusã de pr. Silviu Hodiº. Autorul lucrãrii este George Weigel, din SUA, unul dintre cei mai importanþi comentatori ai Bisericii Catolice ºi cel care a fost acceptat de Sfântul Pãrinte ca biograf al sãu. Cartea a fost tradusã în limba românã de cãtre fostul prim-ministru al României, dl. Radu Vasile. Dupã ce, deja, a fost lansatã în mai multe oraºe ale þãrii, lansarea la Cluj-Napoca a cãrþii de peste 1100 pagini a avut loc luni, 5 mai a.c., în sala Ion Muºlea a Bibliotecii Centrale Universitare. În introducere, academicianul Camil Mureºan a prezentat dimensiunea eciclopedicã a volumului, fiind evidenþiatã amplitudinea documentãrii, rigoarea ºtiinþificã în elaborarea textului, numãrul mare al notelor explicative. De asemenea, a arãtat cum Papa Ioan-Paul al II-lea a reuºit sã cuprindã toate problemele omenirii, având totodatã capacitatea de a înþelege ºi de a gãsi un rãspuns pentru fiecare moment istoric: „Acestui gigant al epocii noastre i-a fost consacratã o lucrare pe mãsurã, care la momentul actual ºi pentru multe decenii de acum înainte va acoperi setea de cunoaºtere ºi de veneraþie al tuturora faþã de o personalitate deosebitã, cu care am avut privilegiul sã fim contemporani”. În continuare, pr. subdiacon Gabriel Marincaº a atras atenþia cã lucrarea reflectã acea luminã a prezenþei personale, cãldura umanã a omului Karol Wojtyla, deoarece el „a întrupat infailibilitatea iubirii”. În publicarea lucrãrii în România, rolul principal l-a avut pr. iezuit Tadeusz Rostworowski, care a împãrtãºit auditoriului drumul strãbãtut pentru ca acest eveniment sã aibã loc, menþionând cã lucrarea a fost scrisã dupã un lung ºir de întâlniri personale cu Papa, ore la rând, în diferite împrejurãri. Pr. Tadeusz a amintit despre un mic-dejun cu Sfântul Pãrinte, când s-a fãcut referire la strigãtul „Unitate! Unitate!” ce a rãsunat cu ocazia vizitei la Bucureºti. Papa Ioan-Paul al II-lea a explicat cã, la început, în Biserica lui Hristos a fost unitate, diviziunea creºtinilor fiind rod al pãcatului oamenilor, ºi rolul creºtinilor este sã dezvolte unitatea – care e primordialã – iar atunci diviziunea dispare. Aceasta a fost convingerea adâncã a Papei Ioan-Paul al II-lea ºi, de aceea, strigãtul exprimat de mulþime la Bucureºti a rãsunat atât de puternic în sufletul Sfântului Pãrinte. În continuare, Cristian ªoimuºan, în calitate de redactor ºi corector al textului în limba românã, a dat câteva detalii tehnice despre redactarea monumentalei lucrãri.

6

Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

În încheiere, Episcopul greco-catolic hirotonit de cãtre Sfântul Pãrinte Ioan-Paul al II-lea, Preasfinþia Sa Florentin Crihãlmeanu, a prezentat marele om al lui Dumnezeu ºi al istoriei, prin întâlnirile personale pe care a avut ocazia sã le aibã. Preasfinþia Sa ºi-a amintit de Papa Ioan-Paul II ca de un om deschis, cu multã simplitate, cu multã blândeþe. PS Florentin s-a referit la binefacerile care s-au revãrsat asupra Bisericii Catolice din România, ºi în mod particular asupra Bisericii Greco-Catolice Române, în timpul Pontificatului Papei Ioan-Paul al II-lea. În primul rând, Papa Ioan-Paul al II-lea a refãcut integral ierarhia Bisericii Române Unite cu Roma, dupã eliberarea acesteia de sub prigoana comunistã. De asemenea, a fost acela care l-a ridicat la calitatea de Cardinal al Bisericii pe mitropolitul de atunci al Bisericii Greco-Catolice, Înalt Presfinþia Sa Alexandru Todea. A fost evocatã vizita Pontifului Ioan-Paul al II-lea din 7-9 mai 1999, eveniment ce a fãcut cunoscutã þara noastrã lumii întregi, ºi astfel România a fost propulsatã în structurile internaþionale în care se aflã ºi astãzi. Tot în luna mai a anului 2000, Sfântul Pãrinte a invitat întregul Corp Episcopal greco-catolic la o Sfântã Liturghie în limba românã ºi în ritul bizantin, care a fost celebratã la treapta cea mai înaltã a Bisericii San Pietro. De asemenea, Papa Ioan-Paul al II-lea a fost primul ºi singurul Pontif care a adresat o Scrisoare Apostolicã Bisericii Greco-Catolice din România, cu ocazia Tricentenarului Unirii. În acest document se regãsesc ºi elementele identitãþii ºi elemente de istorie a Bisericii. Totul, ca dovadã a preþuirii pe care Ioan-Paul al II-lea o avea faþã de aceastã Bisericã persecutatã pentru cã a þinut la legãtura cu Scaunul Apostolic - Biserica Greco-Catolicã Românã. „Ioan-Paul al II-lea a plecat dintre noi într-o sâmbãtã spre duminicã, 2/3 aprilie 2005 - Anul Euharistic, în duminica Milostivirii Divine, sãrbãtoare pe care el însuºi a întemeiat-o, încheindu-ºi Pontificatul ca o Euharistie vie. Într-adevãr, el a adus sfinþenia la îndemâna tuturor, printr-o viaþã simplã, corectã, echilibratã, orientatã dupã legile divine, dar deschisã tuturor, ºi de aceea, Pontiful Ioan-Paul al II-lea rãmâne cu adevãrat un exemplu de urmat. Putem spune ceea ce s-a spus despre Sfântul Ioan-Maria Vianney, pentru toþi cei care am avut marele favor de a fi fãcut parte din generaþia contemporanã lui Ioan-Paul al II-lea: «L-am vãzut pe Dumnezeu într-un om»”, a rostit, în concluzie, Episcopul de Cluj-Gherla.


Din viaþa Eparhiei

PELERINAJUL TRADI[IONAL LA SIGHET –

RUG~CIUNE PENTRU VE{NICA POMENIRE A EPISCOPILOR MARTIRI PENTRU CREDIN[A ÎN COMUNIUNEA CU ROMA Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite (BRU), împreunã cu Episcopi, preoþi ºi credincioºi din toate eparhiile, în jur de 1500 de persoane, au participat sâmbãtã, 10 mai a.c., la pelerinajul tradiþional la Cimitirul Sãracilor din Sighetu-Marmaþiei. Eparhia de Cluj-Gherla a fost reprezentatã de Preasfinþia Sa Florentin, Episcop Eparhial, de credincioºi, preoþi ºi persoane consacrate. De asemenea, peste 400 de credincioºi din Dieceza de Iaºi, în frunte cu PS Petru Gherghel ºi PS Aurel Percã, au participat, împreunã cu pelerinii greco-catolici, la pelerinajul de la Sighet, cu scopul de a se ruga pentru beatificarea Episcopului martir Anton Durcovici. Cu aceastã ocazie, a fost adusã þãrânã de la Sighet, care, în ziua comemorãrii naºterii sale, 17 mai, a fost aºezatã în Catedrala din Iaºi, în prezenþa întregului Corp Episcopal al Bisericii Catolice din România. Programul a început printr-o procesiune de la închisoare pânã la Cimitirul Sãracilor. De la ora 10.30, într-un spaþiu special amenajat lângã cimitir, a avut loc Sfânta Liturghie Solemnã, celebratã de PF Lucian Mureºan, Arhiepiscop Major al BRU, împreunã cu PS Petru Gherghel, Episcop de Iaºi, PS Florentin Crihãlmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, PS Ioan ªiºeºtean, Episcop de Maramureº, PS Aurel Percã, Episcop auxiliar de Iaºi, ºi PS Vasile Bizãu, Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore, cu sediul la Blaj. În Cuvântul de Învãþãturã, Prea Fericirea Sa Lucian a comparat jertfa martirilor Bisericii cu Jertfa mântuitoare a Domnului: "Isus nu a fãcut niciun rãu – totuºi, s-a jertfit din iubire pentru toþi oamenii, ca toþii oamenii sã aibã parte de veºnicie. Nici cei care îºi dorm somnul de veci în Cimitirul Sãracilor, în aºteptarea învierii pe care au mãrturisit-o, nu au fãcut alt rãu decât acela cã s-au opus unei orânduiri, unei ideologii, unui sistem nedrept, criminal ºi fãrã de Dumnezeu. S-au opus oricãrei târguieli pe seama credinþei ºi a convingerilor lor. Pentru aceasta au suferit închisoare, batjocurã, chinuri de nedescris. Dar, toate au condus la trecerea lor din lumea aceasta prin îmbrãþiºarea Celui ce a învins moartea. Au suferit pentru cã L-au iubit pe Dumnezeu, i-au iubit pe oameni. Iubirea este mai tare decât moartea. Cei pe care îi comemorãm astãzi, au fost oameni capabili sã înþeleagã crucea, dând expresie forþei iubirii. Ei nu au explicat iubirea prin cuvinte, ci prin cruce, prin suferinþã. Ei vorbesc tainic în inimile noastre, în conºtiinþele noastre. Ne-am adunat aici cu dragoste ºi recunoºtinþã pentru a ne ruga împreunã ºi pentru a duce cu noi exemplul mãrturiei pentru credinþã a Episcopilor catolici care odihnesc la Sighet". În Cuvântul sãu, PS Petru Gherghel a adus încã o

mãrturie de credinþã despre cei care ne-au precedat, spunând: "Când mergem la Ierusalim, îngenunchem pe Calvar, pe unde a urcat Isus cu crucea sa, ºi sãrutãm piatra de unde a ieºit biruitor din mormânt. Când mergem la Roma, mergem sã ne plecãm genunchiul acolo unde apostolii noºtri ºi-au dat viaþa ca noi sã avem credinþã. Când ne întoarcem în România, multe cruci s-au ridicat în istorie aici, la Sighet, în Þara de Sus, acolo unde este capul României. Aici s-a înãlþat calvarul, aici au urcat Episcopii noºtri, pãrinþii noºtri, demnitarii noºtri ca sã-ºi dea viaþa pentru convingerile lor, pentru credinþã. Când mergem la Ierusalim sau la Roma, mergem cu adevãratã emoþie ºi ne plecãm genunchiul. Când venim aici, pe acest loc înalt al României, aici, în Þara de Sus, ne plecãm genunchiul ºi-i venerãm pe cei care, aici, ºi-au dat viaþa pentru ca, de aici, sã coboare spre întreaga Românie harurile credinþei, ale iubirii, ale mãrturiei. Preafericirea voastrã, preavrednici preoþi ai Bisericii Greco-Catolice, primiþi-ne ºi pe noi, aici, la Sighet, pentru a ne pleca genunchiul, pentru cã, aici, pãstorul nostru s-a asociat la jertfa celorlalþi Episcopi pe acest calvar, pentru ca noi sã avem credinþã ºi iubire. Vã mulþumim cã ne-aþi invitat ºi ne acceptaþi alãturi sã-L preamãrim pe Dumnezeu ºi sã-i cinstim pe înaintaºii noºtri. Luãm ºi noi pãmânt de aici, pãmânt stropit cu sângele martirilor noºtri, ºi îl ducem acasã. Sã rãmânem în aceastã comuniune a sfinþilor, pentru ca astfel sã putem da mãrturie despre Hristos, mort ºi înviat, spre mântuirea noastrã. Amin!". Dupã PS Petru, a luat cuvântul ºi Episcopul locului, PS Ioan ªiºeºtean, reamintindu-le celor prezenþi cã martirii din Sighet sunt martorii învierii lui Hristos din timpul acela, iar cei care se aflã acum în pelerinaj la Sighet sunt chemaþi sã fie martorii învierii lui Hristos, dupã pilda înaintaºilor lor. Celebrarea s-a încheiat printr-un parastas de pomenire, dupã care s-a vizitat Memorialul Victimelor Comunismului ºi al Rezistenþei loc amenajat de poeta Ana Blandiana ºi soþul ei, Romulus Rusan, în memoria celor care au suferit în închisorile comuniste. Intrarea a fost liberã pentru pelerinii catolici. Închisoarea din Sighet, devenitã azi Memorialul Victimelor Comunismului ºi al Rezistenþei, este locul în care au depus mãrturie de credinþã Episcopii Ioan

Suciu, Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frenþiu (greco-catolici), respectiv Anton Durcovici (romano-catolic), precum ºi atâþia alþi fii ai Bisericii, lideri ai vieþii politice ºi personalitãþi culturale ale þãrii. Grupaj realizat de Biroul de Presã Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

7


Reper de via]@ cre}tin@

Binecuv$ntata lun@ mai Suntem în luna mai, un timp prin excelenþã al reînnoirii, al creºterii ºi revigorãrii întregii creaþii. ªi pentru noi, greco-catolicii – mlãdiþe vii din marea vie a Domnului – luna mai este un punct de reper prin conotaþiile cu totul deosebite atât pe plan spiritual, cât ºi pe plan istoric ºi identitar pentru Biserica noastrã. Cãutând în multitudinea ºi profunzimea acestor semnificaþii vom gãsi rãspunsul la întrebãrile care compun însãºi existenþa noastrã: ce suntem, ce am fost, ce dorim sã fim? Cu alte cuvinte: identitatea, memoria ºi misiunea noastã.

Luna mai – identitate ^n unitate Prin toatã istoria sa, “Biserica Greco-Catolicã a devenit o mãrturie grãitoare a unitãþii întregii Biserici, arãtând cã ea include în sine valorile instituþiilor, rituri liturgice ºi tradiþii ecleziastice provenind pe cãi diferite din aceeaºi tradiþie apostolicã” – spunea Papa Ioan-Paul al II-lea în anul 2000, la Tricentenarul Unirii Bisericii Româneºti din Transilvania cu Biserica Romei [1]. Într-adevãr, Unirea în credinþã cu Scaunul Apostolic al Succesorului lui Petru, departe de a reprezenta o “dezbinare”, s-a dovedit a fi un fenomen de complementaritate între cele douã Biserici, a Rãsãritului ºi Apusului, o manifestare a ideii de apartenenþã la aceleaºi valori primordiale, o revenire la modul de trãire al comuniunii din primul mileniul creºtin. În concret, contactul moºtenirii rãsãritene cu spiritualitatea latinã nu a fãcut altceva decât sã îmbogãþeascã tradiþia vie a Bisericii. Pãstrând nealteratã întreaga tradiþie a Rãsãritului creºtin, sufletul credinciosului greco-catolic s-a arãtat deschis, în modul ce mai natural cu putinþã, înspre ceea ce împãrtãºeau toþi fiii Bisericii Universale. Astfel, Calea Crucii, Rugãciunea Rozariului, devoþiunile la Preasfânta Inimã a lui Isus, la Inima Neprihãnitã a Preacuratei Fecioare, pietatea deosebitã pentru “sfinþii lumii întregi” fac parte din identitatea creºtinului greco-catolic. ªi cine mai bine decât Episcopii noºtri Martiri – cei care, în decursul slujirii lor pãmânteºti, au vãzut ºi au trãit atât momentul de triumf, din 1918, cât ºi rãstignirea înverºunatã, din 1948, a Bisericii noastre – cine mai bine decât ei au ºtiut ce înseamnã a fi greco-catolic? Cine mai bine decât ei au cunoscut care este linia de convergenþã, nu de rupturã dintre “plãmânii” creºtinãtãþii?

8

Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

Ne-o aminteºte nouã, celor de azi, dar ºi generaþiilor viitoare, Vestitorul Unirii politice de la 1 Decembrie ºi – prin voia Providenþei – Cronicarul Calvarului nostru, Cardinalul Iuliu Hossu, în memoriile sale testament: “Au venit tot mai mari restricþii referitor la rugãciunile noastre în comun, nu voiau sã ne dea voie sã ne rugãm în picioare în faþa patului, cu feþele unii spre alþii; apoi am încercat ºezând, nici aceasta nu ne-au permis; atunci stãteam fãrã sã rostim cuvinte, în reculegere (…). Toate rozariile le-au confiscat, cele fãcute de noi din pâine ºi acelea le-au confiscat, orice medalie, toate le-au luat; eu am reuºit sã salvez una, purtând Inima Preasfântã a lui Isus deoparte, ºi Inima Preacuratei Fecioare Maria (s.n.), în tivitura bonetei, cu toate cã pipãiau de-amãnuntul toate tiviturile; nici un ac nu se putea ascunde; sufletul însã rãmânea cetate nepãtrunsã ºi nebiruitã; o ºtiau ei (…)” [2]. Acestea se petreceau în temuta închisoare de la Sighet, locul unde Pãstorii noºtri, rupþi samavolnic de turma încredinþatã pe calea mântuirii, erau aduºi la limita demnitãþii umane. ªi tot aici, în “casa de jelanie ºi suferinþã”, s-au înãlþat din inimile Martirilor mii de rugãciuni cãtre Preasfânta Treime ºi preacurata Fecioarã Maria. Între ele, una cu valoare de simbol pentru identitatea noastrã de greco-catolici: “Am fost rugat ºi eu – ne spune Cardinalul Iuliu Hossu – din partea fraþilor sã fac o nouã rugãciune de

consfinþire a noastrã Inimii Neprihãnite a Preacuratei Fecioare (s.n.), pentru recitarea zilnicã împreunã; pe încetul am compus-o, pe rând, cu ajutorul Domnului ºi al Preacuratei, ca ºi P.S. Rusu pe a dânsului, din memorie, cãci creion ºi hârtie nu aveam atunci; era prin anul 1952.

Rugãciune de consfinþire cãtre Preasfânta Inimã a Preacuratei Fecioare Maria Preasfântã, curatã, preabinecuvântatã, mãrita Doamna noastrã, Nãscãtoare de Dumnezeu ºi pururea Fecioarã Maria, cu fiiascã încredere venim la Tine sã ne consfinþim Inimii Tale Neprihãnite; primeºte-ne, Te rugãm, noi fiii Tãi, întru îmbrãþiºarea iubirii Tale de Mamã; fii nouã scut puternic ºi neînvins de apãrare în lupta de mãrturie ce susþinem pentru Hristos Isus, Domnul ºi Dumnezeul nostru, Fiul Tãu, ºi pentru una, sfântã, catolicã ºi apostolicã a Lui Bisericã; fã sã se desãvârºeascã darul lui Dumnezeu întru neputinþele noastre, ca îmbrãcaþi cu putere de Sus, sã punem bunã mãrturie, neînfricaþi ºi neînfrânþi mãrturisitori ºi apãrãtori ai dreptei credinþe pânã la sfârºit.


Reper de via]@ cre}tin@

Ieºind din luptã învingãtori, cu puternicul Tãu ajutor, Preacuratã Fecioarã, sã preamãrim pe Domnul în toate zilele vieþii, închinând cu a Ta povãþuire toate puterile fiinþei noastre întru înãlþarea scumpei noastre Biserici, renãscutã în durerile marei încercãri. Aºa, cu ocrotirea Ta de Mamã iubitoare, sã ne învrednicim la suprema chemare a intra întru bucuria Domnului nostru Isus ºi a-L preamãri cu Tine, Împãrãteasã ºi Doamnã, ºi cu toþi Îngerii ºi Sfinþii întru fericirea Împãrãþiei Sale, împreunã cu Cel fãrã de început ºi cu Preasfântul, Bunul ºi de Viaþã Fãcãtorul Lui Spirit, în vecii vecilor. Amin. Inimã Preasfântã a lui Isus, mântuieºte-ne pe noi. Inimã Neprihãnitã a Mariei, roagã-te pentru noi. Amin” [3]. Citind-o cu atenþie ºi meditând-o, n-o putem simþi altfel decât ca fiind “rugãciunea noastrã”, unde ne gãsim împreunate, atât de cuprinzãtor, toate zbaterile ºi nãzuinþele. Sã ne-o întipãrim cu drag, în inima fiecãruia dintre noi, mai ales acum, în luna mai, luna pe care o legãm atât de strâns de devoþiunile Bisericii Universale faþã de Preasfânta Fecioarã Maria, Nãscãtoarea de Dumnezeu, Mama Fiului lui Dumnezeu ºi, prin discipolul Sãu, ºi mama noastrã, mama Bisericii, Icoana cea mai perfectã a Bisericii, cum a numit-o Papa Benedict al XVI-lea în documentul dedicat Euharistiei.

difuzare, a fost fãcutã de teologii seminarului ºi elevii claselor superioare ale ºcolilor blãjene, trimiºi în toate satele sã lanseze chemarea la Adunare. Deºi, pentru a exprima deplina unitate a neamului, s-a decis ca Adunarea sã fie prezidatã de cãtre cei doi Episcopi români, Ioan Lemeni de la Blaj ºi Andrei ªaguna de la Sibiu (acesta din urmã abia numit în funcþie, în februarie 1848), totuºi, rolul conducãtor în organizarea ºi desfãºurarea Adunãrii le-a revenit lui Simion Bãrnuþiu ºi George Bariþiu, vicepreºedinþi, ºi lui Alexandru Papiu Ilarian, secretar, toþi fii ai Bisericii Române Unite – Biserica activã, luptãtoare, intransigentã.

Luna mai – rememorare a izb$nzii }i r@stignirii

Dar, pe firul rãsucit al istoriei, a mai fost o lunã mai, însã aflatã sub semnul ameninþãrii ºi nefrãþietãþii, acum 60 de ani, tot pe Câmpia Libertãþii.

Începând cu Inochentie Micu-Klein, “Biserica Unitã a fost singura instanþã capabilã sã elaboreze, pentru români, o doctrinã de emancipare politico-naþionalã, coerentã ºi mobilizatoare, un program de acþiune valabil, în linii mari, pânã la 1918” [4]. În acest amplu proces se distinge, prin amploare ºi consecinþe, ceea ce s-a petrecut acum 160 de ani, pe Câmpia

Libertãþii.

La Centenarul Adunãrii Naþionale de la 3/5 mai 1848, organizatã la Blaj, de autoritãþile comuniste, la 15 mai 1948, Ierarhilor greco-catolici li s-a interzis sã i-a cuvântul. În schimb, a vorbit Mitropolitul Nicolae Bãlan, care face apel la întoarcerea “în Biserica strãbunilor noºtri dinainte de 1700, în Biserica ºi credinþa strãmoºeascã a þãrii noastre (...). A stãrui în dezunirea spiritualã (…), înseamnã a dezerta din frontul unic al noilor destine, pe care poporul nostru muncitor ºi le despicã în zorile viitorului. Ca urmaº al vechilor mitropoliþi ai Bãlgradului (…), îndrept cãtre voi (…), o chemare caldã de pãrinte, sã vã întoarceþi acasã!” [5]. “Blândã chemare”, însã înlãcrimatã urmare. Peste doar ºase luni, Biserica luptãtoare era sortitã sã devinã Biserica tãcerii ºi a martiriului.

Pregãtirea spiritualã a miºcãrii revoluþionare de la 1848-1849 din Transilvania îºi are baza în Unirea religioasã de la 1700. Prin trimiterea tinerilor clerici la ºcolile din Apus, cu deosebire la Roma, aceºtia au luat la cunoºtinþã de latinitatea ºi continuitatea românilor pe aceste pãmânturi. Din propaganda istorico-filologicã s-a dezvoltat pregãtirea politicã, argumentele istorico-filologice fiind folosite în scopul Luna mai – misiune ^ncredin]at@ obþinerii drepturilor politice. Miile de absolvenþi ai ºcolilor greco-catolice blãjene au rãspândit aceste de martiri }i m@rturisitori idei pe întreg cuprinsul Transilvaniei, preoþii pãtrunzând pânã în cele mai mici cãtune, iar ceilalþi intelectuali, aºezaþi cu deosebire în oraºe, au format În mod cu totul special, luna mai este prilej de acolo puternice nuclee ale românismului. Pentru comemorare a Episcopilor mãrturisitori ai credinþei, desfãºurarea Adunãrii Naþionale de la 3/15 mai 1848 care, în majoritate, au trecut la Domnul în aceastã a fost desemnat Blajul – ºi nu vreo altã aºezare perioadã. transilvanã –, catedrala lui Inochentie ºi Câmpia Libertãþii. Convocarea, în lipsa altor posibilitãþi de Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

9


Reper de via]@ cre}tin@

Episcopul Dr. Vasile Aftenie

Episcopul Dr. Alexandru Rusu

Preasfinþitul Vasile Aftenie, în momentul prigoanei era Episcop Auxiliar la Bucureºti. Deosebitele sale calitãþi, uºurinþa cu care se apropia de oameni, i-a determinat pe uneltitorii distrugerii Bisericii Române Unite sã-l creadã o pradã uºoarã. Însã rãspunsul lui a fost hotãrât: "Dragii mei fraþi, credinþa noastrã nu e o cãmaºã pe care s-o iei noaptea ºi s-o dai jos dimineaþa. Nu pot nega ceea ce am propovãduit o viaþã întreagã". Neacceptând compromisul, a trebuit sã urmeze calea martiriului. A murit, torturat, la Ministerul de Interne, fãrã a fi judecat, la 10 mai 1950. Mormântul sãu se aflã în Cimitirul Bellu-Catolic din Bucureºti; astãzi este foarte frecventat ºi, periodic, trebuie completat pãmântul care se aflã pe mormânt, fiindcã lumea vine ºi duce în pungi pãmânt de pe mormântul Preasfinþitului. Preasfinþitul Alexandru Rusu a fost întâiul Episcop al celei mai noi Eparhii greco-catolice, cea a Maramureºului. Deºi se afla în „domiciliu obligatoriu”, departe de Ardeal, în urma Liturghiei þinutã în faþa bisericii Piariºtilor din Cluj, în august 1956, a fost judecat ºi condamnat la 25 de ani de muncã silnicã pentru instigaþie ºi înaltã trãdare. Închis la penitenciarul din Gherla, s-a comportat ºi acolo cu aceeaºi ierarhicã demnitate, însã viaþa durã de temniþã i-a grãbit sfârºitul ºi, îmbolnãvindu-se grav, la 9 mai 1963 a trecut la cele veºnice, nu înainte de a-i binecuvânta pe toþi cei din jurul lui, pãrtaºi ai aceloraºi suferinþe. A fost înmormântat în cimitirul deþinuþilor din Gherla, fãrã niciun serviciu religios. Înalt Preasfinþitul Cardinal Iuliu Hossu, Pãstorul Eparhiei noastre de Cluj-Gherla, a condensat în viaþa sa, ca nimeni altul, momentele de triumf ºi de durere ale neamului ºi, deopotrivã, ale Bisericii sale. Pin el ne-a rãmas pentru posteritate Cronica Rãstignirii Bisericii Greco-Catolice, dar ºi speranþa nezdruncinatã în renaºterea ei, mai viguroasã, „din durerile marei încercãri”. A trecut la Tatãl la 28 mai 1970, în Spitalul Colentina, fiind înmormântat – în mare grabã de cãtre autoritãþile comuniste – în Cimitirul Bellu-Catolic din Bucureºti. Este întâiul Cardinal al neamului românesc.

10

Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

Cardinalul Dr. Iuliu Hossu

Cardinalul Alexandru Todea

Înalt Preasfinþitul Arhiepiscop ºi Mitropolit Alexandru Todea, cel de-al doilea Cardinal al

românilor, a avut cinstea ºi marea mângâiere de a conduce ºi reorganiza Biserica ieºitã din catacombele persecuþiei. Dupã o lungã suferinþã pricinuitã de anii grei de temniþã ºi de privaþiuni, a trecut la Domnul la 22 mai 2002. Rãmãºiþele sale pãmânteºti odihnesc acum în faþa frumosului iconostas din Catedrala mamã a Blajului. Dumnezeu sã-i odihneascã în pace pe Martirii ºi Mãrturisitorii noºtri trecuþi în veºnicie, iar pe noi sã ne întãreascã cu al Sãu dar ºi cu a Sa iubire de oameni. Cu toþii au ºtiut cui au crezut, pentru ce au suferit. Lupta lor s-a încheiat, misiunea noastrã continuã, fiindcã „Biserica lui Inochentie nu poate pieri decât odatã cu Neamul Românesc”.

Alexandru PINTELEI Bibliografie: 1. Scrisoarea Apostolicã a Sfântului Pãrinte Papa Ioan-Paul al II-lea la al III-lea Centenar al Unirii Bisericii Greco-Catolice din România cu Biserica Romei, 7 mai 2000. 2. Credinþa noastrã este viaþa noastrã – Memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu, Edit. Viaþa Creºtinã, Cluj-Napoca, 2003, p. 335. 3. Ibidem, p. 2232-236. 4. Camil Mureºanu, “Conceptele de spiritualitate ºi culturã nu pot fi tranºant disociate”, în Un destin istoric: Biserica Românã Unitã. Ancheta revistei Vatra, Târgu Mureº, 1999, p. 113. 5. Silvestru Augustin Prunduº, Clemente Plaianu, Catolicism ºi ortodoxie româneascã. Scurt istoric al Bisericii Române Unite, Edit. Viaþa Creºtinã, Cluj-Napoca, 1994, p. 139.


Semnal

Continu@ distrugerea patrimoniului greco-catolic Demolarea vechii biserici greco-catolice din Ungheni (Mureº)

Asociaþia Generalã a Românilor Uniþi, Greco-Catolici (AGRU) doreºte sã semnaleze din nou situaþia creatã la Ungheni (judeþul Mureº), unde este în curs dãrâmarea vechii biserici "Sfânta Treime" construitã de Biserica Greco-Catolicã în perioada 1858-1864. Acest lãcaº de cult a fost confiscat de regimul comunist ºi dãruit Bisericii Ortodoxe Române în 1948. Dupã 1990, biserica nu a fost retrocedatã proprietarului de drept, iar în 1997 parohia ortodoxã localã a început construirea unui lãcaº de cult în jurul vechii biserici greco-catolice, pânã în anul 2000 lucrãrile efectuându-se fãrã obþinerea avizelor necesare ºi a autorizaþiei de construcþie. În ciuda nenumãratelor rapoarte, memorii ºi sesizãri transmise diverselor foruri interne ºi internaþionale ºi în ciuda numeroaselor apariþii în mass-media a acestui caz, lucrãrile de construcþie au continuat ºi, în baza unei decizii a comunitãþii ortodoxe din Ungheni, s-a optat pentru demolarea vechii biserici. Reamintim opiniei publice cã, deºi Arhieparhia Greco-Catolicã de Alba-Iulia ºi Fãgãraº a cerut retrocedarea vechii biserici ºi a solicitat în instanþã oprirea lucrãrilor de construcþie, Ministerul Lucrãrilor Publice ºi Amenajãrii Teritoriului ºi Ministerul Culturii ºi Cultelor ºi-au dat acordul pentru construirea noii biserici ortodoxe din Ungheni în anul 2000, fãrã a fi prevãzutã însã vreo clauzã privind demolarea sau pãstrarea vechii biserici greco-catolice, deoarece planul de construcþie al noii biserici prevedea o altã locaþie: tot în curtea bisericii, dar nu în jurul bisericii vechi. La 8 mai a.c. a început demolarea vechiului lãcaº de cult greco-catolic. În ciuda faptului cã România este acum o þarã membrã a Uniunii Europene, drepturile

Bisericii Greco-Catolice continuã sã nu fie respectate adeseori decât pe hârtie ºi abuzurile continuã sub ochii indiferenþi ai celor ce ar trebui sã intervinã pentru a se respecta legea. Sunt oare românii greco-catolici fãrã drepturi reale în þara pentru a cãrei unitate au luptat atât de mult fiii acestei Biserici? Încã o datã, AGRU doreºte sã reafirme cã fãrã dreptatea facutã Bisericii Greco-Catolice nu se poate vorbi nici de justiþie realã, nici de libertate religioasã în România. Facem apel la toate instituþiile Statului pentru a opri demolarea bisericii greco-catolice "Sfânta Treime" din Ungheni (Mureº) ºi pentru a evalua responsabilitatea celor vinovaþi de acest act de barbarie.

Dr. Alin Tat,

Pr. Coriolan C. Muresan,

preºedinte AGRU

asistent spiritual naþional AGRU

R@st@lm@ciri, neadev@ruri, dezinformare

Cãtre, Dorim sã ne exprimãm încã o datã regretul pentru Redacþia cotidianului ZIUA (ediþia naþionalã) apariþia acestui articol atât de slab documentat istoric ºi În atenþia, cu atât de multe formulãri ce ne aduc aminte de alte domnului Adrian PÃTRUªCÃ, Redactor ªef numeroase atacuri la adresa Bisericii Greco-Catolice, pe Stimate domnule Adrian PÃTRUªCÃ, Am rãmas profund dezamãgiþi de apariþia articolului „Canonizarea þãranilor martiri”, semnat de domnul Mihai ISAC în cotidianul Ziua (ediþia naþionalã) nr. 4229, din data de 12 mai a.c., în care apar, în mai multe rânduri, expresii tendenþioase ºi lipsite de fundament istoric la adresa Bisericii Greco-Catolice din România, precum: „erezia uniatã” (de douã ori); „în faþa abuzurilor autoritãþilor imperiale ºi a noilor ierarhi uniaþi”; „oficialul austriac fiind susþinut de grofii maghiari ºi de ierarhii greco-catolici”. Aceste formulãri, ce nu þin seama de adevãrul istoric ºi de contextul social ºi politic din a doua jumãtate a secolului al XVIII-lea, la care se face referire, au avut nefericitul efect de a rãni sufleteºte numeroºi credincioºi greco-catolici, care cunosc bine istoria Bisericii din care fac parte ºi rolul pe care aceasta la avut la trezirea conºtiinþei naþionale ºi fãurirea României Mari.

care le credeam încheiate. Nãdãjduim ºi pe mai departe la o bunã colaborare cu ziarul Ziua ºi, în acelaºi timp, la o reflectare nepãrtinitoare a realitãþilor confesionale din þara noastrã. Revenirea din partea redacþiei asupra acestui articol ºi formularea unor necesare corecturi ar însemna atât dovedirea profesionalismului cotidianului Ziua, cât ºi respectul pe care orice formator de opinie trebuie sã-l arate deopotrivã Bisericii Ortodoxe ºi Bisericii Greco-Catolice din România.

Din încredinþarea Prea Sfinþiei Sale Florentin CRIHÃLMEANU, Episcop al Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolicã, de Cluj-Gherla, Pr. Dc. Daniel AVRAM Purtãtor de cuvânt al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolicã, de Cluj-Gherla Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

11


Cre}tinul azi

S Biis Se en ns su ull B se erriic ciiii Aceste conferinþe, reunite în jurul întrebãrii “pentru ce suntem încã în Bisericã?”, reprezintã una dintre cele mai profunde reflecþii din ultimul secol asupra sensului Bisericii. Iatã indiciile. Pentru organizarea Bisericii, cheia explicativã – argumenteazã Joseph Ratzinger – nu este alta decât “teologia martiriului”: tocmai în “martiriu” aflã expresie profesiunea de credinþã creºtinã, iar sacerdotul îºi satisface menirea procedând în obedienþã faþã de mesajul Mântuitorului ºi lucrând la pregãtirea noii lumi a împãrãþiei lui Dumnezeu. Creºtinul, oricare ar fi el, este legat de “amorul unirii oamenilor”, “care trebuie sã se împlineascã la capãtul unei neîntrerupte purificãri a creºtinismului, ce se poate completa numai în întâlnirea cu altul” (p. 56). Pe când funcþiona ca peritus al Cardinalului Frings, la Conciliul Vatican II, Joseph Ratzinger a prezentat conferinþa Essenza i limiti della chiesa (1963), în care a adus sub concepte considerarea istoricã a Bisericii în creºtinism: dupã “conceptul biblico-patristic” al Bisericii, ca “popor al lui Dumnezeu”, a urmat în creºtinism “conceptul medieval”, al corpus mysticum ecclesia, înþeles în sens corporativ juridic, pentru ca în epoca contemporanã sã se dezvolte “conceptul romantic” al Bisericii, drept corpus Christi mysticum. S-a ajuns astfel la “conceptul corpului în sens organicist-mistic”. Romano Guardini anticipa, deja în anii douãzeci, cã secolul XX va fi “secolul Bisericii”. Se întrezãrea cã, dintre instituþiile societãþii moderne, Biserica va concentra tot mai mult speranþele oamenilor, iar geneza, sensul, funcþiile Bisericii vor fi terenul de testare a concepþiilor teologice. A avut dreptate renumitul teolog german? Dacã ne gândim la curentul reinterogãrii profunde a Bisericii – care a lãsat în urmã scrieri epocale, precum Joseph Ratzinger, Volk und Haus Gottes in Augustins Lehre von der Kirche (1954), Rudolf Schnackenburg, Die Kirche im Neuen Testament (1966), Hans Küng, Die Kirche (1967) – atunci nu putem decât sã confirmãm anticipaþia lui Romano Guardini, iar “cotitura religioasã” înregistratã în ultimele decenii întãreºte probaþiunea. Este, însã, Biserica înþeleasã conform sensului originar? Este un fapt ce se petrece curent în jurul nostru, anume critica Bisericii: se invocã transformarea cultului în ritualuri formale, comercializarea sacramentelor, funcþionalizarea lumeascã a unor preoþi, complezenþa faþã de puterile temporale. Acest fapt a determinat reacþii din partea teologilor de prim plan. Recent (ianuarie 2008), sub numele Joseph Ratzinger, Papa Benedict al XVI-lea, editura Rizzoli, din Milano, a publicat volumul Perché siamo ancora nella chiesa, ce strânge conferinþele susþinute de vestitul profesor de teologie dogmaticã ºi fundamentalã la Academia Catolicã din München.

12

Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

Joseph Ratzinger pleda pentru depãºirea dilemei “Biserica: sau instituþie sau misticã”. El sublinia cã din al doilea concept “emerge o inhibare fãrã speranþã a diverselor aspecte ale realitãþii Bisericii” (p. 130) ºi arãta cã urgenþa este acum reluarea conceptului de “popor al lui Dumnezeu” înãuntrul înþelegerii Bisericii drept corpus Christi. Soluþia pe care profesorul, Cardinalul ºi apoi Suveranul Pontif o apãrã constã în “renovarea primului concept” ºi, cu aceasta, “într-o adevãratã reformatio: purificarea prezentului pornind de la origini” (p. 131). Acest concept are, fireºte, multe implicaþii, între care se aflã conceperea “pãcatului”: “pãcatul este un mister al diviziunii, al discordiei prin care umanitatea este scindatã în egoismul celor mulþi, în care fiecare se cunoaºte ºi se înþelege numai pe sine” (p. 137). ªtim cã este însãºi misiunea Bisericii, ca promotoare în lume a învãþãturii lui Hristos, sã uneascã oamenii. “În misiunea Bisericii este dusã la împlinire adevãrata esenþã a istoriei mântuirii, misterul unirii” (p. 137) – spunea Joseph Ratzinger. În Perché sono ancora nello chiesa (1970), profesorul de teologie dogmaticã al Universitãþii din Regensburg îºi lua ca punct de plecare al reflecþiei asupra situaþiei Bisericii observaþia din 1921 a lui Romano Guardini: “În realitate se dezvoltã un proces de mare pondere – Biserica se dezvoltã în suflete ºi se dezagregã în comunitate”. Resentimentele particulariste de toate


Cre}tinul azi

felurile (naþionaliste, politice, localiste, sexiste etc.), denigrarea alternativelor, dispreþul tradiþiilor, mentalitatea pozitivistã se extind în comunitãþi. Joseph Ratzinger observa cã, în reacþie la aceastã dezvoltare, se discutã adesea “reforma Bisericii”, dar Biserica este redusã aici tacit la o instituþie printre altele. Or, “reducerea nu se depãºeºte dacã nu se depãºeºte «criza credinþei»”. “«Moartea lui Dumnezeu» este proces real, care pãtrunde astãzi în profunzimea interiorului Bisericii” (p. 145). Joseph Ratzinger argumenteazã pentru a se evita mãsurarea eficienþei Bisericii prin analogie cu celelalte instituþii din societatea modernã, arãtând cã misiunea Bisericii vine mai de departe ºi mai din profunzime. Natura Bisericii este bine redatã, dupã pãrerea sa, de metafora Lunei, lansatã de Pãrinþii Bisericii: “Biserica este luna în cosmosul spiritual-teologic al istoriei mântuirii, în înþelesul cã în aceastã metaforã se capteazã simbolul fertilitãþii ºi fragilitãþii, morþii ºi caducitãþii, speranþei în renaºtere ºi înviere” (p. 149). Biserica este locul în care se reunesc cei care îl primesc pe Hristos, încât rãspunsul la întrebarea: “De ce suntem încã în Bisericã?”, poate fi formulat astfel: “Rãmân în Bisericã pentru cã numai credinþa Bisericii redã demnitate omului”. Sunt, desigur, admite Joseph Ratzinger, piedici, nereuºite pe calea celui care îºi asumã aceastã convingere. “Dacã astãzi nu mai

reuºim... este doar pentru cã toþi suntem preocupaþi prea mult de a ne afirma doar noi înºine.... A rãmâne în Bisericã deoarece aceasta este în sine demnã de a rãmâne în lume, deoarece ea este în sine demnã de a fi iubitã cu un amor ce o poate face sã se transforme, din nou, în ceea ce trebuie cu adevãrat sã fie – aceasta este calea care ºi astãzi este indicatã de responsabilitatea credinþei” (p. 161). Se pot desprinde multiple concluzii din aceastã concepþie asupra Bisericii. Una se detaºeazã prin importanþã, de departe crucialã. Anume, cã cea mai veche instituþie a Europei nu rãmâne o instituþie printre altele câtã vreme se asumã misiunea Bisericii înãuntrul istoriei mântuirii. Aºa stând lucrurile, Biserica nu-ºi satisface misiunea, lãsându-se epuizatã în ritualuri devenite formale sau de funcþii de adaptare în contexte. Joseph Ratzinger a fãcut convingãtoare în zilele noastre, mai mult decât oricine altcineva, aceastã viziune propriu-zis creºtinã privind sensul Bisericii.

Andrei MARGA Articol preluat din “Ziua de Cluj”, nr. 1043/2008, prin bunãvoinþa d-lui director Octavian Hoandrã

Bucuria adevãratã Bucuria este starea normalã a fiecãrui om normal. ªi cel mai normal dintre normali este creºtinul – creºtinul autentic, adicã omul împãcat cu Dumnezeu. În predica Sa de pe munte, Mântuitorul enunþã cele opt fericiri, ca propoziþii condiþionale: "Dacã… Atunci..."; dar, la sfârºit, exclamã o imperativã: "Bucuraþi-vã ºi vã veseliþi, cãci plata voastrã este mare în ceruri!" (Mt 5, 5). Tot aºa, Apostolul neamurilor îi îndeamnã pe filipeni: "Bucuraþi-vã mereu în Domnul…!" (Fil 4, 4). Arhanghelul Gavril îi zice Mariei: “Bucurã-te, cea plinã de dar, Domnul este cu tine!" (Lc 1, 28). Aºadar, în fiecare dintre cele trei citate de mai sus, motivul suprem al bucuriei noastre ar trebui sã fie Domnul din ceruri. Aºa se explicã (ºi) multipla exclamaþie de la Rugãciunea Rozariului: “Bucurã-te, Marie...!" – chiar ºi în cadrul misterelor de durere. Însã o primã scânteie de bucurie ar trebui sã porneascã (ºi) de la noi, dupã care Dumnezeu intervine cu incendiul Sãu de bucurie. Sã urmãrim Psalmul 50, cu cele trei pãrþi ale sale: 1. Lamentarea – “Þie unuia am greºit ºi rãu înaintea Ta am fãcut”. 2. Curãþirea – “Stropi-mã-vei cu isop ºi mã voi curãþi". 3. Bucuria – “Dã-mi bucuria mântuirii Tale, Doamne!”. Prin urmare, nu putem ajunge la bucuria adevãratã, dacã, în prealabil, n-am parcurs lamentarea sincerã ºi spãlarea veritabilã.

Pr. Nicolae BOTH Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

13


Biserica ºi societatea

“Via]a de c@minist ^n cuplu, cu acordul p@rin]ilor”

Este titlul unui articol dintr-un cotidian central de-al nostru. “Cu acordul pãrinþilor”, deci rãdãcina fenomenului nu se aflã în zilele noastre. Articolul ne informeazã cã studenþii ºi studentele de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaºi pot locui, din anul acesta, în aceeaºi camerã. Patru cãmine de fete vor fi transformate în cãmine mixte. “Se ºtie cã multe cupluri stau împreunã în camere, asta e vârsta ºi e normal sã fie aºa. Noi am decis oficializarea camerelor mixte în mai multe cãmine. Totul însã cu acordul pãrinþilor, adicã dacã pãrinþii studenþilor îºi dau acordul ºi ne spun cã ºtiu de relaþia fiilor sau fiicelor lor. Vom vedea dacã se vor lega prietenii, vor fi constituite cupluri sau vor veni cupluri deja formate”. În afarã de Universitatea Al. l. Cuza, declarã cã au cãmine cu camere mixte însã doar pentru familiºti, deci pentru cupluri oficializate.

Situaþia este tristã, foarte tristã pentru un popor care se declarã creºtin în proporþie de 83%. Sau ne aflãm în faþa unui caz de înþelegere greºitã a creºtinismului? Dupã câte ºtiu, creºtinismul este o relaþie specialã, bazatã pe iubire, a omului cu Dumnezeu, caracterizatã printr-o convertire permanentã a omului la mentalitatea revelatã de Dumnezeu prin profeþi ºi – în final – prin Isus Hristos. Or, în cazul nostru, ce înseamnã “cu acordul pãrinþilor”? Nici mai mult nici mai puþin decât ºi încuviinþarea tacitã a întreruperilor de sarcinã ºi a utilizãrii contraceptivelor care se petrec în cursul convieþuirilor la care ºi-au dat acordul pãrinþiilor respectivi. Dar, apropo de cele de mai sus, pe creºtinismul nostru cel de 83% nu îl doare nici în cot cã Universitatea din Iaºi considerã cã “e normal” ca situaþia moralã a studenþilor sã fie aºa cum e ºi cã suntem fruntaºi în Europa la avorturi. Dupã opinia mea, trebuie sã examinãm sub lupa conºtiinþei “creºtinismul” nostru în raport cu creºtinismul propovãduit de Hristos, ca sã constatãm, cu obiectivitate, nu procentajul numeric al populaþiei care se declarã creºtinã, ci procentajul în care poporul nostru trãieºte doctrina creºtinã. Pravila de la Târgoviºte din 1645 stabileºte cã Biserica nu admite cea de-a patra cãsãtorie (religioasã), dar dacã cineva o va încheia, sã fie oprit de la Sfintele Taine pentru patru ani de zile. Dacã peste patru ani totul reintrã în normal, ce se întâmplã cu cele trei cãsãtorii religioase încheiate anterior? Se ºtie din istorie cã ªtefan cel Mare ºi Sfânt a fost

14

Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

cãsãtorit de ºase ori ºi cã la un moment dat îi trãiau toate cele ºase soþii. Mai aflãm, tot din istorie, cã a umplut Moldova cu vreo douã duzini de copii naturali. Rãspunsul la cele de mai sus este: “Ce a împreunat Dumnezeu, omul sã nu despartã” (Mc 10, 9). Deci, se pare cã e necesar ca poporul nostru sã-ºi revizuiascã concepþiile în materie de cãsãtorie, ºi apoi sã se declare creºtin în proporþie de 83%. ªi nu numai în materie de cãsãtorie trebuie sã ne revizuim concepþiile, ci ºi în multele altele... Poate am privit fãrã compãtimire la deportarea evreilor în 1944, ai “pãrinþilor noºtri în credinþã” cum îi numeºte Sfântul Pavel, ºi ne-am zis cã “e normal sã fie aºa”; nu simþim frisoane pe ºira spinãrii, când auzim la buletinul de ºtiri cã suntem campioni europeni la avorturi ºi trecem indiferenþi pe lângã atâtea ticãloºii care se petrec sub ochii noºtri. Unde zace adormitã conºtiinþa noastrã de popor creºtin în proporþie de 83%? Sau, ar trebui sã punem în vitrina creºtinismului nostru un afiº cât toate zile pe care sã scriem: “FALIMENT. ÎN LICHIDARE”? Adevãrul este cã de vreo o sutã de ani încoace ne-am mulþumit sã ne împopoþonãm doar cu eticheta de creºtin, dar sã fim în realitate un popor profund decreºtinat. Ce e de fãcut? Dacã ne doare “ceva” în noi la citirea acestor rânduri, dacã simþim întunericul ºi frigul care ne paralizeazã sufletele vãzând cum se stinge flacãra învãþãturii lui Hristos, care a luminat timp de douã milenii calea neamului nostru, atunci sã ne deschidem bine ochii noºtri sufleteºti, sã meditãm situaþia noastrã actualã ºi sã ne dãm seama cã aºa nu mai merge! Nu ne mai putem limita la a constata eºecul vieþii noastre sociale, politice ºi morale, ci sã ne dãm seama cã unicul remediu este aplicarea ºi trãirea integralã a unui creºtinism autentic de cãtre toatã societatea. Sistemul moral creºtin este atât de elaborat ºi coerent pânã în cele mai mici amãnunte, încât niciunul dintre criticii sãi nu i-a putut gãsi vreo lacunã. “Este înfricoºãtor acest creºtinism – scria, prin anii '60 ai secolului trecut, Al. ªiperco, în cartea sa, «Mexic, Paris, Roma» – care are rãspunsul gata pregãtit pentru orice întrebare pe care ºi-ar putea-o pune omul”. Este adevãrat cã aplicarea moralei creºtine la nivel individual ºi social cere sacrificii, cere eroism, dar este tot atât de adevãrat cã niciun scop nobil nu poate fi atins fãr�� sacrificii, fãrã renunþãri. ªi, fiindcã totul trebuie început de undeva, ce ar fi dacã aº începe renaºterea moralã a naþiunii


Biserica ºi societatea

Florile Bisericii

Aprilie ºi-a încheiat cursul în lumina strãlucitoare ºi victorioasã a Învierii Domnului – sã ne rãmânã cãlãuzã în toate zilele vieþi! Luna a încheiat-o, discret, în data de 29, Sfânta Caterina de Siena (1347-1380); fecioara analfabetã, dar luminatã de Isus în orele ei de meditaþie, în aºa mãsurã încât ne dã nouã, în Mileniul III, lecþii de comportament civic. Acþiunea politicã este slujire; þinta este omul ºi binele comun. Cine nu se poate guverna pe sine, nu-i va putea guverna pe alþii. Deci, prima condiþie este moralitatea ºi conºtiinþa. "Se cade ca omul care trebuie sã-i conducã pe alþii, mai întâi sã domneascã asupra sa ºi sã se conducã pe sine". Luna mai, în întregimea ei, este închinatã Mamei noastre Maria; în inima Ei ne putem încrede ºi în braþele Ei sã ne abandonãm. Ziua de la 1 mai a fost închinatã Sfântului Iosif, muncitorul... Tot luna mai ne-a dat o splendidã generaþie de Episcopi Martiri. Îi includem ºi pe cei din ultimele zile ale lunii aprilie: Episcopul Valeriu Traian Frenþiu – se nãscuse la 25 aprilie 1875 ºi a murit în închisoarea de la Sighet, în 1952, pentru cã n-a acceptat amestecul statului în convingerile sale religioase. În mai, primul care ºi-a oferit viaþa a fost Episcopul Vasile Aftenie (10 mai 1950, la Bucureºti), sub torturã. A confirmat astfel ceea ce spusese când a început dezmembrarea României: "Vom da maximul pentru Bisericã, Neam ºi Þarã". El a dat maximul. Astãzi, în onoarea lui, organizaþiile cercetaºilor catolici din Europa, serbându-ºi centenarul, sunt fericite cã, în tinereþile sale, a fost cercetaº Ia BIaj un viitor Episcop Martir. La 9 mai 1963, la Gherla, a depus mãrturia fidelitãþii Episcopul

Alexandru Rusu. Fusese ales Mitropolit al Blajului, dar autoritãþile statului nu I-au recunoscut. În binecuvântata zi de 14 mai 1990, Mitropolitul de atunci, apoi Cardinal de pioasã memorie, Alexandru Todea, ne-a adus ºi înscãunat pe Preasfinþitul George Guþiu, astãzi Arhiepiscop Ad Personam. Noul Episcop avea în zestrea sa 14 ani de închisoare pentru Hristos... Fie Domnul lãudat! La 16 mai 1954, Monseniorul Vladimir Ghika, biritual (în egalã mãsurã romano- ºi greco-catolic), a primit cununa Martirilor. În 1948, la Bucureºti, primise Profesiunea de Credinþã a profesorului clujean Victor Papilian, martor fiind profesorul Ion Chinezu. La 28 mai 1970, Episcopul Iuliu Hossu, în al 22-lea an al detenþiei, fiind promovat Cardinal (in pectore), ºi-a încheiat misiunea pãmânteascã. La 22 mai 2002 ºi-a încheiat pelerinajul al doilea Cardinal român, Alexandru Todea: fãcuse ºi el ani mulþi ºi grei de închisoare; dar, lui i-a fost hãrãzit sã fie înveºmântat la Roma, iar la 9 mai 1999, neuitatul loan-Paul al II-lea I-a îmbrãþiºat la Bucureºti, în memorabila sa vizitã în România! Papa însuºi a fost un dar al lunii mai, cãci s-a nãscut Ia 18 mai 1920. ªi, de ce nu Ie-am alãtura o fragedã floare oferitã de Cluj: iubita noastrã prietenã Elena Boilã, nãscutã la 26 mai 1924 (trecutã la Domnul la 7 martie 1989), care a oferit Bisericii ani grei de închisoare ºi deportare în Bãrãgan. Oferite toate din inimã, în libertatea propriei conºtiinþe, florile lunii mai au fost primite de Domnul, Cãruia i-au fost destinate.

mele chiar de la mine? Sã nu mã scuz cu formula cã “o rândunicã nu face primãvara”. Apostolii, când au pornit sã cucereascã Imperiul Roman, nu erau nici ei decât doisprezece, ºi totuºi au biruit. Au biruit prin forþa ideilor care îi însufleþeau. Forþa ideilor creºtine este aceeaºi, indiferent de coordonatele de timp sau de spaþiu. Nu lipsesc decât sufletele generoase, capabile sã se aprindã de dragostea pentru Hristos, capabile sã se transforme în torþe vii, care sã-i lumineze ºi pe alþii. “Foc am venit sã arunc pe pãmânt, ºi ce doresc altceva decât sã se aprindã?" (Lc 12, 49).

Aºadar, sã nu ne crucim la citirea unor informaþii cu privire la posibilitatea ca tinerii noºtri sã poatã convieþui în cãmine cu “acordul pãrinþilor”, pentru cã “e normal sã fie aºa”, ci sã trãim o astfel de atmosferã în familiile noastre, încât respectivele garsoniere din cãminele Universitãþii ieºene sã rãmânã goale.

Viorica LASCU

Pr. loan-Vasile BOTIZA Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

15


Familia creºtinã

„Dumnezeu i-a chemat...”

Vã propun, dragii mei, sã ne oprim din nou asupra Mulþi recunosc cã au bani, au o poziþie socialã, au un celulei de bazã a societãþii – familia, instituþie atât de serviciu bun, dar nu au pe nimeni. ªi, evident, întrebarea lezatã de mentalitatea modernã, de „trãirea clipei”, de mea este: „De unde sã ai pe cineva, când toatã ziua eºti lipsa de speranþã, de prognozã, de viitor la birou?”. Discuþia continuã destul de furtunos, persoana încearcã sã se scuze, sã-ºi justifice poziþia, Pornim de la ceea ce Cartea Genezei ne oferã dar e clar cã, dacã nu cunoºti o persoanã, nu o poþi despre cuplul primordial, Adam ºi Eva. „Dumnezeu i-a alege ca partener. Sigur cã nu cluburile sunt soluþia, aºa chemat, i-a binecuvântat ºi le-a spus: Creºteþi, vã cum nu e nici agenþia matrimonialã, dar a te îngropa în înmulþiþi ºi umpleþi pãmântul” (Gen. 1, 28 ). muncã e cu siguranþã o piedicã. Pe mãsurã ce timpul trece, se modificã ºi grupul de prieteni, de cunoºtinþe. „Dumnezeu i-a chemat”, elementul iniþial, cel care-i Prioritãþile se schimbã, timpul ni se scurge printre aduce din douã zãri diferite pe cei doi membri ai cuplului, degete, avem din ce în ce mai multe de fãcut, mai multe e unul care dã mari bãtãi de cap. Un moment de cotiturã poziþii de bifat într-o agendã – ºi aºa – sufocant de în cadrul a douã destine, un moment venit sã schimbe aglomeratã. Deci, când ºi unde ºi cum sã-þi gãseºti pe desfãºurarea individualã a unei vieþi, un moment care-i cineva? cheamã pe cei doi la împãrtãºirea în comun a vieþii, cu toate aspectele ei, pozitive sau negative. E momentul deciziei – vreau sau nu un partener de viaþã? Cum trebuie sã fie? Ce-mi doresc, de fapt? Apoi, Pentru mulþi tineri tocmai aici e marea problemã: cu mult calm ºi multã rugãciune, fac ceea ce este posibil gãsirea unui partener de viaþã. ªi nu a unei persoane pentru a rãspunde la aceste întrebãri ºi acþionez ca oarecare, ci a unui partener, a unei jumãtãþi, alãturi de atare. care sã trãiascã pânã la adânci bãtrâneþi, cu care sã fie împreunã „la bine ºi la rãu, în sãnãtate ºi în boalã, în În cazul fericit în care, dupã mai multe novene cãtre bogãþie ºi sãrãcie, pânã când Sfânta Rita, Patroana cauzelor moartea ne va despãrþi”. imposibile, am reuºit sã gãsim partenerul potrivit, urmeazã un nou E din ce în ce mai greu sã atingi pas – definirea relaþiei, a cuplului. acest scop. Mentalitatea hedonistã La acest nivel apar o sumedenie de actualã priveazã cuplul de finalitate probleme, sau, mai bine zis, de pe termen lung. E dificil de provocãri care supun relaþia unor prognozat un drum împreunã, teste serioase. Fãrã a avea existã reticenþe în a te deschide pretenþia sã fim exhaustivi, vom total în faþa celuilalt, dar, mai ales, încerca sã trecem în revistã aceste lipseºte spiritul de sacrificiu în puncte spinoase, încercând sã favoarea partenerului. ªi sunt doar identificãm ºi soluþiile, variantele o parte infimã din lungul ºir de optime necesare pentru cuplu. „bolovani” care atârnã greu de picioarele noastre ºi ne pun în Experienþele anterioare, eºesituaþia de a nu reuºi întemeierea curile, suferinþele etc., îºi pun unui cuplu. amprenta pe o nouã relaþie. Suntem reticenþi în a ne implica Am întâlnit multe persoane apropiate de vârsta într-o nouã experienþã, care poate sã se încheie la fel de criticã – 30 de ani – care încep sã simtã tot mai pregnant brusc, ne lipseºte încrederea într-un posibil nou gustul singurãtãþii, asociat cu puseuri de disperare partener, care ar putea percepe diferit lucrurile, ar putea datorate lipsei partenerului. ªi nu e vorba aici de un dori altceva decât ne dorim noi. Adesea intervine simplu partener de distracþie, de chefuri etc. Orice superficialitatea, lipsa dorinþei implicãrii totale, termenul persoanã, oricât de zvãpãiatã ar fi sau ar fi fost, ajunge de comparaþie cu foºti parteneri. Într-un cuvânt, deºi ne la momentul la care îºi doreºte cu toatã fiinþa un dorim cu disperare o relaþie „beton”, stabilã, de partener de viaþã, alãturi de care sã îmbãtrâneascã perspectivã, ne vine greu sã ne implicãm, mai ales liniºtit, alãturi de care sã trãiascã iubirea, sã ofere ºi sã atunci când ne temem cã cineva ºi-ar putea bate joc de primeascã dragoste. sentimentele noastre. Oare ce a fãcut înainte? Oare câþi prieteni a avut? Oare are gânduri serioase? Pe unde a Un prim pas în identificarea unui posibil partener este sã umblat? Cu cine a fost? Nu mã vrea doar pentru banii apuci sã cunoºti pe cineva. Altfel e greu sã gãseºti mei? Sau pentru cã pãrinþii mei sunt medici, avocaþi persoana potrivitã, în sensul cã „prinþul” n-o sã vinã sã-þi etc.? batã la uºã ºi sã te invite la un suc sau sã-þi propunã „înfiriparea unui dialog cu nuanþe de longevitate”, cum Soluþia o putem gãsi doar comunicând, acceptând o glumea un coleg preot. Acest moment e unul delicat, pentru transparenþã totalã. Sigur cã ne temem sã ne aruncãm cã prea des serviciul, cariera, pãrinþii etc., ne ocupã timpul. cu capul înainte într-o nouã relaþie, dar dacã nu

16

Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008


Familia creºtinã

încercãm nu vom ºti niciodatã dacã am gãsit sau nu partenerul ideal. Eu mã deschid, mã îndrãgostesc, oare ºi el / ea fac la fel? Sã sperãm cã da, ºi atunci suntem pe drumul cel bun. La începutul relaþiei, în aceastã perioadã de „curtare”, fiecare vine cu ce are mai bun – punctualitate, parfum, vorbe mieroase, corectitudine, anumite reþineri etc. Abia cu timpul ajungem sã ne cunoaºtem, sã vedem ce are celãlalt în cap. Dar, tocmai problema timpului e cea dureroasã – nu-l avem, ºi atunci am grãbi cât mai mult lucrurile. Nu uitaþi de vorba din bãtrâni: „Graba stricã treaba”, fiþi rãbdãtori, oferiþi-i celuilalt timp ºi încredere, tocmai pentru a putea creiona împreunã un drum comun. Proiecþiile propriilor fantezii constituie reale probleme. Ne dorim un partener frumos, deºtept, cu bani, cuminte, de familie bunã etc. ªi, vorba anecdotei, uitãm cã nu putem sã ne cãsãtorim cu mai multe persoane odatã... Important e sã fi dat rãspunsurile cerute mai sus, realist, obiectiv, pentru a nu avea surpriza sã vedem cã partenerul pe care ni l-am proiectat nu existã, de fapt, în realitate.

Aceastã cunoaºtere va fi împlinitã plenar, legitim, fãrã compromisuri morale abia dupã binecuvântare (vom vedea aceste aspecte într-o discuþie viitoare). E vorba de cunoaºterea celuilalt la nivel de mentalitate, tradiþii, obiºnuinþe, formare, mod de reacþie etc. Trebuie sã þinem cont de educaþia celuilalt, de mediul din care provine, nu ca o posibilã piedicã pentru cuplu, ci pentru a putea anticipa chiar ºi anumite tensiuni ce pot sã aparã. Tradiþiile familiei, mentalitatea impregnatã din fragedã pruncie, obiºnuinþele, etc., toate trebuie luate în calcul atunci când ne pregãtim sã ne angajãm pe un drum comun. Sã nu uitãm trecutul, care influenþeazã profund relaþia. Am întâlnit persoane care nu pot renunþa la anumite trãiri, vicii etc., pe care le duc mai departe ºi cu noul partener. O mentalitate mai libertinã, spre exemplu, va avea mari probleme la nivelul fidelitãþii. Sigur cã trecutul poate fi schimbat, cã viciile pot fi suprimate, dar foarte des ele revin la suprafaþã cu ºi mai multã înverºunare. Aici intervine ajutorul partenerului, care susþine ºi ajutã. Altfel, vorba proverbului, lupul îºi schimbã doar pãrul, dar nu reuºeºte sã renunþe la nãrav. Pãrinþii pot ºi ei crea probleme, tocmai datoritã unui hiperprotectivism prost înþeles. Cu cine ieºi? De-al cui e? Are serviciu? E serios? Ai grija, draga / dragul mamei, sã nu-ºi batã joc de tine! Sigur cã pãrinþii sunt dominaþi de intenþii bune, însã pot adesea exagera ºi sufoca o personalitate dornicã sã se implice într-o relaþie.

O relaþie adevãratã presupune compromisuri, renunþarea la propriile pãreri. Evident, aici trebuie þinut cont de ierarhia propriilor valori, mai ales atunci când discutãm de cele creºtine sau umane autentice. La nivel de credinþã, de valori morale, nu putem face compromisuri, mai ales când dorim ca Binecuvântarea ªi prietenii pot consuma o mare parte a timpului care, lui Dumnezeu sã însoþeascã ºi sã îmbogãþeascã relaþia. în mod normal, ar trebui alocat celuilalt. Bãrbaþilor li se reproºeazã adesea timpul petrecut la fotbal, la o bere, Însã suntem chemaþi sã comunicãm cu partenerul ºi aºa cum femeilor li se imputã micile ºuete cu prietenele. sã renunþãm la propriile capricii, pãreri, „pitici de pe ªi aici e necesar compromisul, comunicarea, tocmai creier”. Maleabilitatea e o artã care e absolut necesarã. pentru a identifica variante comune, confortabile pentru Nu putem pune douã sãbii în aceeaºi teacã, ci avem ambii parteneri. nevoie de egalitate, disponibilitate ºi spirit de sacrificiu. Cuvântul cheie este „disponibilitate”. Sunt disponibil Cu siguranþã cuplul trece prin mult mai multe, se sã-mi ascult partenerul, sunt disponibil sã renunþ la loveºte de alte greutãþi, trebuie sã facã faþã unei propriile dorinþe, plãceri, scopuri intermediare, la multitudini de provocãri. Dar totul se realizeazã propriile tabieturi, tradiþii. împreunã. Aceasta e reþeta ºi soluþia fundamentalã. Ne-am cunoscut, vrem sã mergem înainte, avem un Egoismul constituie problema majorã pentru un drum comun, dar nu mai sunt eu sau tu, ci noi, adicã un cuplu care doreºte o convieþuire longevivã. În fapt tot tot unitar, nu douã persoane, ci o singurã entitate. Cum ceea ce se întâmplã în jur susþine aceastã atitudine. spunea Pãrintele Vasile Fernea, de pioasã memorie, de Mentalitatea hedonistã subliniazã nevoile „mele”, aceea se numeºte relaþia conjugalã, pentru cã cei doi plãcerea „mea”, dorinþele „mele”, scopul „vieþii mele”. O parteneri trag pe acelaºi drum, spre aceeaºi direcþie, astfel de mentalitate suprimã cu brutalitate orice idee de susþinându-se reciproc. cuplu fericit. Data viitoare ne vom opri asupra unui element A iubi înseamnã a te dãrui, a nu mai cãuta propria fundamental – binecuvântarea lui Dumnezeu, plãcere, propriile interese, propriile bucurii, ci pe ale binecuvântare fãrã de care cuplul nu mai e cuplu, familia celuilalt. Celãlalt este un dar, iar el sau ea trebuie sã nu mai e familie, cãsãtoria nu e cãsãtorie. O putem numi devinã centrul vieþii. Când se întâmplã ca ambii cum vrem – uniune liberã, concubinaj, cuplu modern parteneri sã perceapã totul prin prisma dãruirii, a etc., dar nu-i putem atribui profunzimea ºi bogãþia altruismului, vorbim de un adevãrat cuplu, care are toate sacramentalã a cãsãtoriei. ºansele sã fie fericit. Atunci sunt capabil sã mã sacrific, Pânã data viitoare, sã auzim numai de bine! sã renunþ la propriile plãceri, sã mã dãruiesc celuilalt cu adevãrat. Un alt element fundamental în construirea relaþiei îl constituie cunoaºterea reciprocã, ºi nu ne referim aici la cunoaºterea fizicã pe care o subliniazã „specialiºtii”.

Pr. Titus SAS

Departamentul pentru Familie ºi Viaþã

Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

17


Viaþa consacratã

Adunarea Generalã a Conferinþei Superiorilor Majori din România

În perioada 9-10 aprilie a.c., a avut loc la Centrul de Exerciþii Spirituale a Societãþii lui Isus (Iezuiþii) din Cluj-Napoca, Adunarea Generalã ordinarã a Conferinþei Superiorilor Majori ai Institutelor de Viaþã Consacratã ºi ai Societãþilor de Viaþã Apostolicã din România.

Dumnezeu. Pr. Alberto Marson, S.V.D., superior ºi magistru de novici, verbit, arãta cã trebuie sã fim ca apostolii, iar misiunea noastrã este de a continua mãrturisirea despre Împãrãþia lui Dumnezeu, care este în mijlocul nostru prin Euharistie. La rândul sãu, Arhiepiscopul György Jakubinyi a fãcut cunoscute urmãtoarele: “Dieceza noastrã de Alba Iulia a fast fondatã în anul 1009 de Sfântul ªtefan, primul rege apostolic al Ungariei. Anul viitor sãrbãtorim mileniul nostru de existenþã. În acest rãstimp de o mie de ani, monahismul – ºi apoi congregaþiile – au activat întotdeauna în diecezã. Actualmente, ordinele ºi congregaþiile sunt urmãtoare, dupã importanþã: Franciscani Observanþi - o provincie, Iezuiþii - tot o provincie, însã Franciscanii Conventuali, numiþi la noi Minoriþi, au dispãrut total din arhidiecezã, iar Piariºtii, la fel dispãruþi, încearcã acum sã întemeieze o misiune pe lângã liceul teologic din Miercurea-Ciuc”. În continuare, a subliniat cã marile problemele sunt aceleaºi în toatã þara: „Secularizarea societãþii câºtigã teren tot mai mult, emigraþia în masã, avorturile, divorþurile, toate îi împiedicã pe tineri sã audã vocea chemãrii. Totuºi, semnele reînnoirii vieþii cãlugãreºti sunt promiþãtoare. Ne rãmâne ca o sarcinã datã de Isus ºi totdeauna actualã: «Seceriºul este mult, dar lucrãtorii sunt puþini. Rugaþi-L deci pe Domnul seceriºului sã scoatã lucrãtori la seceriºul Sãu» (Mt 9, 37-38).

Au participat, ca invitaþi, I.P.S. Mons. dr. György Jakubinyi, Arhiepiscop romano-catolic al Arhidiecezei de Alba-Iulia, Preasfinþia Sa Mons. dr. Florentin Crihãlmeanu, Episcop eparhial greco-catolic de Cluj-Gherla, responsabil din partea Conferinþei Episcopilor din România pentru Viaþa Consacratã, ºi Mons. Ilie Sociu, vicar episcopal din Arhidieceza Adunarea Generalã a acceptat primirea în C.S.M.R. romano-catolicã de Bucureºti pentru Viaþa Consacratã. a noului protoegumen al Provincial Ordinului Sfântului Vasile cel Mare (Bazilienii), Ieromonah Ieronim Mircea Excelenþa Sa Mons. dr. Francisco Javier Lozano, Romocea, O.S.B.M., ºi a Pr. Fernando Manni, Arhiepiscop, noul Nunþiu Apostolic al Sfântului Scaun superiorul comunitãþii Congregaþiei Fiilor Iubirii în România – neputând lua parte personal la lucrãri – Milostive, din dieceza romano-catolicã de Iaºi. Cu a trimis participanþilor un amplu mesaj, prezentat de aceastã ocazie, Adunarea l-a ales, cu majoritate de cãtre Pr. Páll Leo, O.F.M., preºedintele C.S.M.R., în voturi, pe Pr. Olivo Bosa, S.J., în funcþia de care sublinia, printre altele: “Dupã douãzeci de secole vicepreºedinte al Conferinþei Superiorilor Majori din de creºtinism, persoanele consacrate vieþuiesc, aici, în România (C.S.M.R.). Pr. Fejes Rudolf Anselm, abate-prepozit al Ordinului Canonic Premonstratens, a România, în funcþie de mijloacele ºi de prestigiul lor, þinut o relatare despre Adunarea Generalã a Uniunii ca un «mic vestigiu» care mãrturiseºte prezenþa Conferinþelor Superiorilor Majori din Europa, unde a Domnului ºi pregãteºte venirea Lui. Cãlugãrii ºi participat împreunã cu preºedintele C.S.M.R. Din cãlugãriþele au, de fapt, misiunea de a-L arãta pe mesajul final al acestei Adunãri putem reþine Hristos lumii, de a proclama mântuirea pe care a urmãtoarele: “Noi, cãlugãrii ºi cãlugãriþele, ne simþim fii înfãptuit-o El, de a-L preamãri ºi de a-L face cunoscut. ai acestei Europe, fiindcã trãim aceleaºi tensiuni, Astãzi, acest «mic vestigiu», comunitatea de cãlugãri contradicþii ºi slãbiciuni, dar suntem ºi purtãtorii unui ºi cãlugãriþe din întreaga Românie, îmbogãþitã de mare proiect spiritual ºi de frãþietate”. darurile Spiritului Sfânt, aduce mulþumire pentru roadele de sfinþenie cu care suntem binecuvântaþi”. Participanþii la Adunarea Generalã au dezbãtut, printre altele, situaþia statutului de persoanã juridicã Legat de conþinutul mesajului Nunþiului Apostolic, pentru institutele cãlugãreºti în condiþiile noii Legi a Pr. Olivo Bosa, superiorul provincial al iezuiþilor, a Cultelor Religioase, necesitatea unui nou sediu pentru reþinut cã persoanele vieþii consacrate trebuie mai mult C.S.M.R., continuarea editãrii revistei de comuniune sã lucreze cu Dumnezeu – în comuniune –, nu pentru “Viaþa Consacratã”.

18

Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008


In memoriam

Victoria Man-Nicolae - u un n s su ufflle ett

euharistic

Cititorii revistei "Viaþa CreºComunitatea, din 8 aprilie încetinã" o cunosc foarte bine, din pând "calvarul", terminat pe 17 articolele, poeziile ºi lucrãrile sale aprilie). inimoase, pe minunatã ºi draga Comunitatea "Pâinea Vieþii" ºi noastrã Victoria Man-Nicolae ºi toþi cei care au cunoscut-o îi sunt regretã, omeneºte vorbind, lipsa recunoscãtori Victoriei Man-Niei, dar se bucurã sufleteºte de colae ºi n-o vor uita în inimile ºi reîntoarcerea sa la Casa Tatãlui rugãciunile lor, pentru zestrea Ceresc, pe data de 17 aprilie a.c. moºtenitã a adoraþiei euharistice, Sã se odihneascã în pacea pe care o dorea, de altfel, ºi Preasfintei Treimi! Sfântul Pãrinte Benedict al Inima fetiþei ºi elevei Victoria XVI-lea, în "Dei Verbum", ºi Man L-a cunoscut pe Isus Congregaþia pentru Cultul Divin, Euharisticul, din Sfânta Tainã a în instrucþiunile date preoþilor. Altarului, încã de micã, apoi ca Sperãm cã draga noastrã elevã a Episcopului de pioasã Victoria Man-Nicolae se roagã la memorie, Martirul Ioan Suciu. De tronul Preasfintei Treimi pentru la pãrintele sãu spiritual, Nelucu, noi, suflete Bisericii Greco-Caa primit dorinþa de a avea o tolice, pe care o iubea atât de comunitate de laice adoratoare a mult! lui Isus din Sfânta Tainã, în Îþi mulþumim, Victoria Man-Nispiritul Sanctitãþii Sale Papa Pius colae, pentru comuniunea de al X-lea. Dupã zeci de ani de rugãciune, protejatã ºi de suflet trãitã ºi pe care o vom trãi împreunã, acum ºi-n pãrintele sãu Nelu, ºi-a vãzut visul realizat. Astfel, ea a veºnicie! devenit sufletul Comunitãþii noastre "Pâinea Vieþii", aprobatã de Pãstorul Eparhiei de Cluj-Gherla, Pr. Virgil FLORIAN Preasfinþia Sa Florentin Crihãlmeanu. Dacã recitim poeziile ºi lucrãrile Victoriei Man-Nicolae, îi putem înþelege zelul cu care s-a dedicat trãirii adoraþiei euharistice, personal, prin membrele Comunitãþii "Pâinea Vieþii", precum ºi prin apostolatul inimos pentru trãirea adoraþiei euharistice din Sfânta Vis al tainelor preasfinte Tainã în parohiile Eparhiei noastre. Aº putea spune cã, În luminã-nveºmântatã, deºi bolnavã, n-a lipsit de la adoraþia euharisticã, Numai har ºi puritate, singurã, sau împreunã cu membrele Comunitãþii, pânã Din veci binecuvântatã – în ultima clipã a vieþii (ultima datã în 5 aprilie, cu toatã Capodoperã din Cer –, Mâna Celui Preaînalt Te-a creat fãrã pereche, Preafrumoasa din înalt; P.S. dr. Florentin Crihãlmeanu, în omilia þinutã în cadrul Sfintei Liturghii arhiereºti, a subliniat cã Melodie-ncântãtoare, persoanele consacrate, cãlugãri ºi cãlugãriþe, care au Bucuria infinitã, contribuit de-a lungul istoriei la naºterea identitãþii Unicã, plinã de har culturale ºi la descoperirea valorilor umane ºi creºtine Inimã Neprihãnitã! ce alcãtuiesc bogãþia acestei istorii, vor sã facã în aºa fel încât Europa sã nu-ºi piardã rãdãcinile adânci. Tu eºti Steaua, împlinirea Binelui pe-acest pãmânt; La sfârºitul lucrãrilor, participanþii au hotãrât ca Eºti Comoara Bunãtãþii, urmãtoarea Adunare Generalã ordinarã sã aibã loc în Eºti Regina-n Cerul Sfânt 23 octombrie a.c., la Casa de Reculegere a Misionarilor Verbiþi din Traian (judeþul Neamþ), urmatã ªi Reginã-n Univers, de Seminarul pe þarã (24-25 octombrie), care va avea Tron al harurilor sfinte, ca temã: “Rolul vieþii religioase comunitare în viaþa Ajutor spre pãcãtos, Europei”. Mila Dragostei Preasfinte, MARIE, Reginã Mamã-Fecioarã! Confr. Gheorghe FODOR, piarist

REGINEI

secretar adjunct al C.S.M.R.

Victoria MAN-NICOLAE Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

19


Info

125 DE ANI DE LA ÎNFIINÞAREA ARHIEPISCOPIEI DE BUCUREªTI La 28 aprilie 2008, Departamentul de istorie de pe lângã Arhiepiscopia Romano-Catolicã Bucureºti ºi Academia "Anton Durcovici" au organizat simpozionul jubiliar dedicat aniversãrii a 125 de ani de la înfiinþarea Arhiepiscopiei ºi a 120 de ani de la naºterea Episcopului martir Anton Durcovici. În prima parte a manifestãrilor jubiliare a avut loc, în Catedrala Sf. Iosif, de la ora 10, Liturghia solemnã de mulþumire, la sfârºitul cãreia PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureºti, l-a omagiat într-o scurtã cuvântare pe Arhiepiscopul ºi Mitropolitul de Bucureºti, dr. Ioan Robu, cu prilejul dublului sãu jubileu - 40 de ani de la hirotonire ºi 25 de ani în fruntea Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureºti. Manifestarea istoricã a început la ora 11.30, în Aula Anton Durcovici a Institutului Sf. Tereza, fiind moderatã de pr. prof. Emil Moraru, directorul Academiei Anton Durcovici, care a evidenþiat faptul cã cel de-al 7-lea Arhiepiscop de Bucureºti, IPS Ioan Robu, s-a remarcat în ultimii ani ºi prin încurajarea a numeroase proiecte culturale – inclusiv în domeniul recuperãrii istoriei Bisericii locale. Prima conferinþã a fost susþinutã de IPS Robu, care a evocat cele douã momente istorice pline de semnificaþie din istoria Arhidiecezei. Cel de-al doilea conferenþiar, dr. Dãnuþ Doboº, directorul centrului "Biserica ºi Istoria" de pe lângã Arhiepiscopie, a prezentat succint figurile ilustre ale celor ºapte Arhiepiscopi de Bucureºti. A urmat o conferinþã susþinutã de prof. univ. dr. Alexandru Barnea, de la Facultatea de Istorie a Universitãþii Bucureºti, în care a fost evidenþiatã viaþa ºi opera istoricã a Arhiepiscopului de Bucureºti, Raymund Netzhammer. Cea de-a patra

conferinþã a fost susþinutã de pr. prof. dr. Wilhelm Dancã, rectorul Institutului Teologic Sf. Iosif din Iaºi. Fiind una dintre vocile cele mai autorizate în privinþa cunoaºterii vieþii ºi operei teologico-filosofice a Episcopului Anton Durcovici, a evocat figura legendarã a Episcopului martir, mort la Sighetu-Marmaþiei la 10 decembrie 1951. Cu acest prilej, pr. Dancã ºi-a prezentat cea mai recentã lucrare: "Anton Durcovici Lecþii tomiste despre Dumnezeu. 1936-1940", carte apãrutã la Editura Sapientia din Iaºi, insistând asupra importanþei cunoaºterii operei teologice ºi filosofice a

20

Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

lui Anton Durcovici în cultura românã, dar ºi a moºtenirii teologice ºi culturale a acestuia pentru generaþia actualã ºi pentru cele viitoare. La încheierea lucrãrilor simpozionului a luat din nou cuvântul IPS Ioan Robu, care a concluzionat cã istoria de 125 de ani a Arhidiecezei a fost dominatã de prezenþa unor personalitãþi ecleziastice bine adaptate epocilor în care au pãstorit. De asemenea, Excelenþa Sa a vorbit despre solidaritatea catolicã în România ºi în cadrul Bisericii Universale, fãrã de care nu ar fi fost posibilã înfãptuirea marilor opere arhitecturale, sociale, caritative ºi culturale. La acest simpozion jubiliar au fost prezenþi Mons. Francisco-Javier Lozano, Nunþiu Apostolic în România ºi Republica Moldova, IPS Gyorgy Jakubinyi, Arhiepiscop de Alba Iulia, PS Petru Gherghel, Episcop de Iaºi, PS Jeno Schonberger, Episcop de Satu Mare, PS Anton Coºa, Episcop de Chiºinãu, PS Aurel Percã, Episcop auxiliar de Iaºi, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureºti, PS Mihai Frãþilã, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia ºi Fãgãraº, cu sediul la Bucureºti, Mons. Laszlo Bocskei, Vicarul general al Episcopiei de Timiºoara, precum ºi reprezentanþi ai unor ministere, membri ai corpului diplomatic, ai Academiei Române etc.

PAPA BENEDICT DESPRE VIZITA ÎN STATELE UNITE Papa Benedict al XVI-lea a afirmat cã în timp cãlãtoriei sale în SUA a experimentat ajutorul pe care Biserica îl dã misiunii sale de Succesor al lui Petru. Afirmaþia a fost fãcutã miercuri, 30 aprilie a.c., la audienþa generalã desfãºuratã în Piaþa San Pietro, pe care a dedicat-o cãlãtoriei apostolice din perioada 15-21 aprilie. "Am avut bucuria de a vizita personal, pentru prima oarã în calitate de Succesor al lui Petru, dragul popor al Statelor Unite, pentru a-i întãri pe catolici în credinþa lor, pentru a înnoi ºi creºtere fraternitatea cu toþi creºtinii ºi pentru a anunþa tuturor mesajul lui Hristos, speranþa noastrã", a spus Sfântul Pãrinte. Pontiful a spus cã la Casa Albã a putut "sã omagieze aceastã mãreaþã þarã, care de la început a fost construitã pe o plãcutã unitate de principii religioase, etice ºi politice, ºi continuã sã fie un exemplu valid de secularism sãnãtos, în care dimensiunea religioasã, în diversitatea expresiilor ei, nu este doar toleratã, ci ºi preþuitã ca `suflet` al naþiunii ºi garant al drepturilor ºi îndatoririlor fiinþei umane". Referindu-se la întâlnirea cu Episcopii naþiunii, Pontiful a spus: "Am putut sã-i sprijin pe fraþii mei în episcopat în dificila lor sarcinã de rãspândire a Evangheliei într-o societate marcatã de numeroase contradicþii, care ameninþã coerenþa credincioºilor ºi clericilor înºiºi. I-am încurajat sã îºi facã auzite vocile privitor la actualele problematici morale ºi sociale ºi sã-i formeze pe credincioºi astfel încât aceºtia sã fie `plãmada` cea bunã în comunitatea civilã, începând de la celula fundamentalã care este familia. În acest sens, i-am îndemnat sã repropunã sacramentul cãsãtoriei ca dar ºi angajament indisolubil între un bãrbat ºi o femeie, mediul natural de primire ºi educare a copiilor." Îndreptându-ºi atenþia spre a doua etapã a


Info

cãlãtoriei, care l-a dus la New York, Papa a amintit de vizita la Sediul Naþiunilor Unite, în contextul aniversãrii a 60 de ani de la adoptarea Declaraþiei Universale a Drepturilor Omului. "Providenþa mi-a permis sã confirm, în cea mai mare ºi importantã adunare supranaþionalã, valoarea acestei declaraþii, amintind baza ei universalã, adicã demnitatea persoanei umane creatã de Dumnezeu dupã chipul ºi asemãnarea Sa, pentru a coopera în lume cu planul sãu mãreþ de viaþã ºi pace." A continuat apoi: "Respectul pentru drepturile umane este înrãdãcinat ºi în pace, în `dreptate`, adicã în ordinea eticã validã în toate timpurile ºi pentru toate popoarele, ce poate fi rezumatã în faimoasa maximã: `Nu faceþi altora ceea ce nu doriþi sã vã facã ei vouã`. [...] Pe aceastã bazã, ce constituie contribuþia caracteristicã a Sfântului Scaun la Organizaþia Naþiunilor Unite, mi-am reînnoit ºi îmi reînnoiesc ºi astãzi angajamentul Bisericii Catolice la întãrirea relaþiilor internaþionale, caracterizate de principiile responsabilitãþii ºi solidaritãþii." Au fost momente, la New York, care "au rãmas gravate puternic în memoria mea", a spus Papa. Unul dintre ele a fost Liturghia din Catedrala Sf. Patrick, cu preoþii ºi persoanele consacrate. "Nu voi uita niciodatã cãldura cu care m-au felicitat pentru a treia aniversare a alegerii mele pe Scaunul lui Petru. A fost un moment emoþionant, în care am putut experimenta întreg sprijinul Bisericii pentru slujirea mea." Apoi a adãugat: "În fine, vizita mea a culminat cu celebrarea Euharistiei pe Stadionul Yankee din New York: am încã în inimã festivalul de credinþã ºi fraternitate prin care am celebrat cei 200 de ani ai celor mai vechi Dieceze din America de Nord. Mica turmã de la începuturi a progresat enorm, îmbogãþindu-se prin credinþa ºi tradiþiile valurilor de imigranþi care au urmat. [...] Acestei Biserici, care acum înfruntã provocãrile prezentului, am avut bucuria sã-L vestesc pe Hristos, speranþa noastrã, ieri, astãzi ºi întotdeauna."

INSTALAREA PREASFINÞIEI SALE MIHAI FRÃÞILÃ LA BUCUREªTI Duminica Tomii din acest an s-a constituit într-o sãrbãtoare istoricã pentru comunitatea greco-catolicã din Bucureºti ºi din Vechiul Regat, pentru întreaga Bisericã Românã Unitã cu Roma, Greco-Catolicã: dupã 60 de ani, pe scaunul vicarial de la Bucureºti al Episcopilor martiri PS Vasile Aftenie ºi PS Tit Liviu Chinezu a fost instalat Preasfinþia Sa Mihai Frãþilã. Alãturi de Preafericirea Sa Lucian Mureºan ºi de ceilalþi Episcopi greco-catolici, Excelenþa Sa Francisco Javier Lozano, Nunþiul Apostolic în România ºi Republica Moldova, ºi IPS Ioan Robu, Arhiepiscopul romano-catolic de Bucureºti, împreunã cu PS Damian, Episcop auxiliar, la aceastã sãrbãtoare au participat câteva zeci de preoþi ºi peste douã mii de credincioºi. Ceremonia a început cu o procesiune solemnã de la capela din strada Cristian Tell spre biserica Sf. Vasile cel Mare din strada Polonã nr. 50. În cadrul Sfintei Liturghii, celebratã în curtea acestei biserici, s-a dat citire decretului Sinodului Episcopilor BRU de investire a PS Mihai în funcþia de Episcop auxiliar, cât ºi mesajului transmis pentru acest eveniment de

Cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregaþiei pentru Bisericile Orientale. Preafericirea Sa Lucian a þinut sã evoce în cuvântarea sa figura Episcopului martir Vasile Aftenie, îndemnând la urmarea exemplului de credinþã ºi devotament al acestuia: "De aici a fost arestat primul Episcop pentru Vechiul Regat, Vasile Aftenie, trecut la cele veºnice dupã crunte bãtãi în beciurile Securitãþii comuniste. Sã nu renunþãm la adevãr, sã nu renunþãm la dreptate, sã nu renunþãm la ceea ce este bine ºi corect. Nu uitaþi, Preasfinþite Mihai, cã sunteþi urmaºul Episcopului mãrturisitor Vasile Aftenie!". Credincioºii greco-catolici care au fost încredinþaþi spre pãstorire Preasfinþitului Mihai l-au asigurat pe Ierarhul lor de toatã dragostea, preþuirea ºi angajamentul lor, acordate înspre împlinirea misiunii "grele, dar frumoase" de a fi "moºteni spirituali ai acelor care s-au îndârjit sã nu-ºi târguiascã conºtiinþele intrând în dialog cu reprezentanþii unui regim mincinos". În cuvântul sãu, Preasfinþitul Mihai a spus, printre altele: "Arãtarea Domnului din Evanghelia duminicii de azi ne ajutã sã vedem cã mântuirea nu se face undeva în cer, în situaþii idilice, ci pe pãmânt, în petrecerea lui Hristos cu noi, începând cu acele locuri pe care le evitãm cel mai mult fiindcã ne dezvãluie slãbiciunea forþelor. Virtutea generaþiei Preasfinþitului Vasile Aftenie se forja prin vremea ispitirilor, astfel ca eliberarea sã fie cu adevãrat minune – har al prezentului – care nu poate fi petrecutã în nostalgii perfecþioniste". Preasfinþia Sa a subliniat importanþa esenþialã a unei conlucrãri strânse ºi deschise a Episcopului cu credincioºii sãi, cãrora le-a mai transmis urmãtoarele îndemnuri: "Cu aceste gânduri luminoase mã încredinþez rugãciunilor voastre ºi vã salut cu recunoºtinþã, pentru cã aceastã zi de 4 mai e sãrbãtoarea noastrã, a tuturor. Rescriu în suflet jertfele voastre, dar mai ales bucuria de a vã ºti dedicaþi Domnului oricând ºi oriunde, în jurul meu ºi al preoþilor, zi de zi pentru Bisericã, þinând piept obrãzniciei celor care fac, poate, o pasiune din a prevesti numai înfrângeri".

catholica.ro Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

21


Lecturi

Pr. Joseph Tissot

VIAÞA INTERIOARÃ SIMPLIFICATÃ ªI REAªEZATÃ PE TEMELIA EI

Dumnezeu – scopul primar al omului –, fericirea omului – scopul secundar –, fericire izvorâtã din realizarea scopului primar. Consecinþa este unirea tot mai intimã cu Dumnezeu.

Partea a doua, calea, prezintã modul construirii edificiului vieþii interioare ºi regulile ei. Calea constã în a cãuta ºi împlini în toate voinþa lui Dumnezeu, care ne aratã atât creaturile de care pot sã mã cât ºi cele de care trebuie sã mã feresc, Un ghid spiritual adresat tuturor sufletelor care folosesc, cele dintâi fiindu-mi folositoare, iar acestea, doresc în mod serios sã înainteze pe vãtãmãtoare. calea desãvârºirii – aºa poate fi rezumatã cartea apãrutã în limba Partea a treia a lucrãrii, românã prin strãdania Pãrintelui mijloacele, prezintã cele douã feluri Gheorghe Neamþiu, dupã cum însuºi de mijloace prin care creºtinul îºi mãrturiseºte: “Lucrarea mi-a trezit, atinge scopul: ale omului ºi ale lui încã de Ia primele pagini, un interes Dumnezeu. Mijloacele omului sunt deosebit prin simplitatea, claritatea, practicile de pocãinþã ºi deprinderile coerenþa ºi logica implacabilã cu de evlavie, iar ale lui Dumnezeu sunt care autorul expunea principiile pe harul ºi canalele prin care acesta care trebuie structuratã viaþa este vãrsat în suflet: rugãciunea ºi, în interioarã a creºtinului. Pentru a Ie mod special, Sfintele Taine. Prin oferi preoþilor, persoanelor cu viaþã mijloacele omului, acesta se consacratã, precum ºi altor suflete despoaie de omenesc, adicã de omul evlavioase posibilitatea de a cel vechi, al pãcatului – de vechiul beneficia de comorile spirituale din Adam –, iar prin mijloacele lui aceastã carte, am tradus-o, Dumnezeu se îmbracã în divin, în rãspândind-o – cu prudenþa impusã Noul Adam – Hristos. de vigilenþa terorii comuniste – în Ca o concluzie a întregii cãrþi, câteva serii de exemplare dactiautorul precizeazã cã, precum trei lografiate. De abia acum, dupã lucruri Îl constituie pe Isus Hristos: treizeci ºi cinci de ani de la traducere, a devenit natura divinã, natura umanã ºi unirea ambelor într-o posibilã tipãrirea ei”. singurã persoanã, tot trei: mãrirea lui Dumnezeu, Lucrarea este împãrþitã în trei pãrþi: scopul, calea omul nou – descãtuºat de omul vechi din el – ºi ºi mijloacele. unirea lui cu Dumnezeu, îl constituie pe creºtin. Partea întâi, scopul, trateazã despre temelia Aceste elemente stau la baza vieþii sale interioare. edificiului vieþii interioare, care constã în mãrirea lui

Traducere pr. Gheorghe Neamþiu Editura Viaþa Creºtinã Cluj-Napoca, 2007

Maica Éliane o.c.d.

ILIE, ELIZEU, PROFEÞI AI CARMELULUI Traducere din limba francezã de pr. Cornel Dârle Editura Sapienþia, Iaºi, 2007 Ilie ºi Elizeu, profeþi biblici ºi profeþi actuali – aceasta este ideea ce se desprinde din paginile acestei cãrþi. Profetul Ilie este una dintre figurile cele mai fascinante ale Primului Testament. Influenþa sa este preponderentã în iudaism; este prezent atât în creºtinism, cât ºi în islam. Pornind de la cuvântul lui Dumnezeu meditat ºi comentat, Pãrinþii Bisericii din primele veacuri I-au legat deseori de profetul Ilie pe ucenicul sãu, Elizeu, urmând în aceasta textul biblic. Deºi misiunea lui Elizeu pare secundarã în cele trei

22

Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

religii monoteiste, Ordinul Carmelului, în primele sale texte, îi prezintã împreunã pe cei doi profeþi, nu-l separã pe învãþãtor de ucenic, pe pãrinte de fiul sãu spiritual, pe moºtenit de moºtenitor. Elias et Eliseus Duces Carmelitarum ("Ilie ºi Elizeu, Cãlãuze ale Carmelului") este scris pe blazonul Carmelului. De aceea, ni se propune un parcurs pornind de la textul biblic care-i priveºte, de la receptarea lui de cãtre Pãrinþii Bisericii, apoi prin Ordinul Carmelului, înainte de a desprinde actualitatea profeþilor Ilie ºi Elizeu. Puterea lor asupra elementelor, familiaritatea lor cu Dumnezeu, în prezenþa cãruia trãiesc ºi pentru care ard de zel, i-au fascinat pe oamenii din timpul lor, ca ºi pe cei de astãzi. Rolul escatologic al lui Ilie reconciliator este o invitaþie imediatã la a lucra atât pentru unitatea creºtinilor, cât ºi pentru pacea între toþi.


Poºta redacþiei Dragi cititori, prin intermediul acestei rubrici ne puteþi pune întrebãri din orice domeniu teologic, urmând ca noi sã vã rãspundem în urmãtoarele numere ale revistei. Întrebãrile, propunerile, criticile dumneavoastrã le aºteptãm pe adresa: Revista “Viaþa Creºtinã”, Str. Moþilor nr. 26, cod 400001, Cluj-Napoca, jud. Cluj , tel. 0264-439018 int 21, sau prin e-mail: viata.crestina@gmail.com

Domnului Dan Jianu, Timiºoara Pentru a afla adresele mãnãstirilor greco-catolice, vã rugãm sã vã adresaþi Caselor Provinciale ale Ordinelor respective: - Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, ramura masculinã: 400458 Cluj-Napoca, str. C-tin Brâncuºi nr. 37. - Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, ramura femininã: 400447 Cluj-Napoca, str. Crizantemelor nr. 11. - Congregaþia Surorilor Maicii Domnului: 400483 Cluj-Napoca, str. Fagului f.n. - Societatea lui Isus (Iezuiþii): 400363 Cluj-Napoca, str. Tudor Arghezi nr. 2. Casele Provinciale respective vã pot informa cu privire la locaþia ºi programul pelerinajelor care au loc în provinciile lor. * Un creºtin greco-catolic poate primi Sfintele Taine de la un preot romano-catolic, exceptând Sf. Cãsãtorie, pe care o poate primi doar în faþa parohului propriu sau al miresei. * Cele ºapte pãcate capitale pot fi pãcate de moarte, dupã împrejurãri. Între douã spovedanii lunare vã puteþi împãrtãºi ori de câte ori doriþi, pânã sunteþi în starea graþiei sfinþitoare.

Pr. loan-Vasile BOTIZA

INVITAÞIE

Ordinul Sfântului Vasile cel Mare anunþã cu bucurie cã, în data de 22 iunie a.c., se va sãrbãtori Hramul Mãnãstirii Coborârea Sfântului Spirit din Moliºet, judeþul Bistriþa-Nãsãud. Sfânta Liturghie se va celebra începând cu orele 10.30. Vã aºteptãm cu drag, preoþi ºi credincioºi, sã ne unim în rugãciune!

Comunitatea cãlugãrilor bazilieni Mulþumim familiei Elena ºi Gheorghe CÂNDEA din New York, pentru sprijinul financiar acordat revistei noastre.

Poºta redacþiei

Via]a Cre}tin@ Publicaþie lunarã a Eparhiei Române Unite, Greco-Catolice de Cluj-Gherla

Fondator: Pr. Vasile CHINDRIª Preºedinte:

Prea Sfinþia Sa Florentin CRIHÃLMEANU Director: Pr. Dc. Daniel AVRAM Redactor: Alexandru PINTELEI Tehnoredactor: Ioachim GHERMAN Adresa revistei: Str. Moþilor nr. 26, cod 400001 Cluj-Napoca, jud. Cluj telefon: 0264-439018 int 21 e-mail:viata.crestina@gmail.com ISSN: 1223-4281 Potrivit art. 206 C.P., responsabilitatea juridicã pentru conþinutul articolului aparþine autorului. De asemenea, în cazul unor agenþii de presã ºi personalitãþi citate, responsabilitatea juridicã le aparþine. Nici un material din aceastã revistã nu poate fi reprodus, difuzat sau folosit în orice alt mod decât cu aprobarea scrisã a editorului. Manuscrisele ºi documentele nepublicate (fotografii, pliante, cãrþi), expediate pe adresa redacþiei din iniþiativa autorilor, nu se restituie.

ABONAMENTELE se pot efectua

direct la redacþie, sau prin mandat poºtal achitat pe adresa: Episcopia Românã Unitã, Str. Moþilor nr. 26, 400001 Cluj-Napoca, judeþul Cluj, (CIF 4288365), în contul nr. RO93BACX0000003005881009, deschis la Banca Unicredit Þiriac Cluj. Pentru orice sesizare privind abonamentele, vã rugãm sã contactaþi redacþia, tel. 0264-439018 int. 21, sau 0729884889, de luni pânã vineri, între orele 10.00-12.00.

Preþul unui abonament pe anul 2008 este de 24,00 lei (pentru Europa - 45 euro, pentru America - 50 USD). Via]a Cre}tin@ nr. 5/2008

23



Viata crestina, nr. mai/2008