Page 1


EDMUND HUSSERL

FILOSOFIA CA ŞTIINŢĂ RIGUROASĂ

Colecţia cărţi lor de seamă


Redactor: Tatiana Pânzaru

© Editura Paideia, 1994 Şos. Ştefan cel Mare nr. 2 71216 Bucureşti 2 ROMANIA tel. (00401) 2104593 fax (00401)2106987

În original: Philosophie als strenge Wissenschaft, În LOGOS. Internationale Zeitschrift fUr fhilosophie der Kultur, hrsg. von Georg Mehlis, 8and

1,1910/1 1. Tiibingen,

J.C.8. Mohr (Paul Siebeck), 19\ O

-

II, pp. 289-34\

I .S. B . N . 973-9131-02-6

Verlag


EDMUND HUSSERL

Filosofia ca ştiintă riguroasă T raducere, postfatA. note şi comentarii de Alexandru Boboc

E DITURA PAI DEIA


" FILOSOFIA CA ŞTIINŢĂ RIGUROASĂ . [289] Încă de la primele sale începuturi, filosofia a ridicat pretentia de a fi o ştiintă riguroasă1, ba chiar ştiinţa care ar satisfac� pe· deplin nevoile teoretice cele mai înalte, făcînd astfel posibilă, din pun ct de vedere etica-religios, o viatA reglementată de nonnele pure ale ratiunii. Cu mai multă sau mai putină energie, această pretentie a fost sustinută în diverse epoci ale istoriei, nefiind niciodată total abandonată, nici chiar atunci cînd interesele şi disponibilitătile pentru teoria pură erau ameninţate să se stingă sau cînd autoritatea religioasă stăvilea libertatea cercetării teoretice. Pretentia de a fi ştiinţă riguroasă filosofia nu a putut să o satisfacă pe deplin, însă, în nici una din epocile dezvoltării sale; aceasta nici chiar în cea din unDă epocA. în care, în ciuda multitudinii şi dive rsitAtii orientărilor fil osofice, de la Renaşt ere şi pînă in preze nt , ea pr ogreseazA, totuşi, esentialmente unitar. Etosul dominant al filosofiei moderne constA însă în faptul că, în loc să se abandoneze în mod naiv unei înclinatii filosofice, ea vrea să se constituie ca o ştiinţă riguroasă printr-o cercetare din ce în ce mai profundă, mai pătrunzătoare, aplecată asupra metodei, utilizind tot mai mult calea reflectiei critice2• Dar unicul rod matur al acestor străduinte l-au constituit fundamentarea şi autonomizarea ştiinţelor riguroase ale naturii şi ale spiritului, precum şi a noilor discipline pur matematice. •

NOTĂ: se tipareşte dupa textul Philosopllie al.� slrenlle Wissensd/Oft, apăru t În LOGOS. Internalionale Zeilschrifl fiir Philosophie der Kullu/",her..u s gege ben von Georg Mehlis, Band 1, 1910/11, Verlag von J.C.B. Moh r (Paul Siebeck), Tiibingen, 1910-1911, pp.289-341. Paginatia din revista "Logos" va fi marcata în corpul textului Între paranteze dreple. Notele autorului sint date În subsol prin literele alfabetului, iar notele tr..ducerii pri n cifre ar..be, la sfif'iitullextului. 5


Filosotia însă, chiar în sensul special care abia începea să se degajeze, era lipsită, atunci, ca şi mai înainte, de caracterul unei ştiinte riguroase. Căci sensul ca atare al acestei profilări rămînea fără o determinare ştiinţifică precisă. Cum se situează filosofia faţă de ştiinţele naturii şi ale spiritului, dacă specificul tilosofic al traval iului lor, care se referă totuşi în esenţă la natură şi spirit, reclamă în principiu noi atitudini cu ajutoru l cărora sînt date tot din [290] principiu noi scopuri ş i noi metode, deci, dacă specificul filosofic ne-ar conduce totodată la o nouă dimensiune sau s-ar derula pe unul şi acelaşi plan cu cel al ştiinţelor empirice ale naturii şi vieţii spiritului - toate acestea constituie un fapt încă destul de controversatJ• Se arată astfel că sensul propriu al problemelor filosofice nu a ajuns niciodată la o elucidare ştiinţifică Î n felul acesta, filosofia, după intenţia sa istorică, cea mai sublimă şi mai riguroasă ştiinţă, cea care reprezintă exigenţa imperisabi lă a omenirii către cunoaşterea pură şi absolută (şi ceea ce este inseparabil de aceasta: către ceea ce e pur şi absolut în domeniile valorii şi vointei), tocmai ea nu este în stare să se configureze într-o ştiinţă veritabilă. Maestra evocată în opere nemuritoare ale umanitătii este cu totul i n c apabi l ă de a i n strui într-o m a n i e r ă c are să fi e obiectiv-valabilă4• Lui Kant îi plăcea să spună că se poate învăţa nu filosofia, ci numai filosofarea (Phi[osophieren). Dar aceasta nu este altceva decît o recunoaştere a caracterului ne ştiinţific al filosofiei. Atît cît ştiinţa se oferă ca una veritabilă, tot atît se şi poate instrui şi învăţa, şi aceasta pretutindeni, în acelaşi sens. Nicăieri Însă învăţarea ştiinţifică nu este o acceptare pasivă a unei materii străine de spirit; ea se bazează pretutindeni pe spontaneitate, pe o Înnoit<l l:reare interioară, după principii şi consec inţe, a intuiţi ilor nit ionale dobîndite de spiritele creatoare. Filosofie însă nu se poate învăţa, deoarece aici nu există asemenea intuitii conl:epute şi fundamentate în mod obiecti v sau, ceea ce este acelaşi lucru, deoarece îi lipsesc probleme, metode şi teorii /let de l im it ate conceptual şi, după sensul lor, pe deplin clarificale. .

6


Pentru a fi mai clar, eu nu spun că filosofia ar fi o ştiinţă imperfectă, ci spun pur şi simplu că ea nu este nicidecum ştiintă; căci ea nu şi-a făcut încă debutul ca ştiintă. Şi pentru aceasta nu iau ca măsură un oarecare fragment, oricît de mic, al unui continut teoretic doctrinar întemeiat În mod obiectiv. Imperfecte sînt toate ştiinţele, chiar şi ştiintele exacte, atît de admirate. Ele sînt, pe de o parte, imperfecte în virtutea orizontului infinit de probleme nerezolvate, probleme care nu vor lăsa niciodată În repaos impulsul de cunoaştere; pe de altă parte, ele prezintă deosebite neajunsuri chiar în continutul doctrinar deja configurat, ici şi colo arătîndu-se resturi de neclaritate sau imperfectiuni în însăşi ordinea sistematică a dovezilor şi teoriilor. Ca Întotdeauna Însă, un continut doctrinar este Înfăţişat numai crescînd şi ramificîndu-se din nou. De adevărul obiectiv, respectiv de probabilitatea obiectiv fundată a minunatelor teorii ale matematicii şi ştiintelor naturii nu se va îndoi nici o fiintă ratională. în genere, aici [291] nu e nicidecum de găsit loc pentru «păreri,. «maniere de a vedea», «puncte de vedere» etc. particulare. măsura în care aşa ceva se află Încă Într-o anumită disciplină, în aceeaşi măsură aceasta nu s-a împlinit încă, ci doar se află pe calea de a deveni ştiintă, perspectivă în care, în genere, va fi şi apreciată". De cu totul altă modalitate decît impe rfectiunea aici descrisă a tuturor ştiintelor este Însă aceea a filosofiei. Ea nu numai că dispune de un sistem doctrinar imperfect, incomplet

tn

a

Fireşte , nu mă gîn desc aici la problemele controversate în do meniu l filosofico-matematic sau cel natur-filosofic, anume la cele care, considerate corect, nu privcsc. Ia d rep t vorbind, numai puncte iwlate ale con ti nutului doctrinar. ci «sensul» Întregii reali7.ării ş tiin ti fi ce a acestor discipline. Ele pot şi trebuie să rămînă distincte de d isc iplinele respec ti v e §i, ca atare, sînt la fel de indiferente majo rităti i rcprc7.entantilor acestora. In raport cu denumirile ştiintclor,euvÎntul «filosofic» semnifică poate un gen de cercetări care da tuturor celorlalte, Într� anumită măsură . o nouă dimensiune şi. cu aceasta. o ultimâ d e sAvîrşi re. Cuvîntul «dimensiune» Însă Înseamnă totodată : ştiinta riguroasa rămîne ş tiinta. co n jin utul doctrinar rămîne con ti nut doctrinar, chiar şi atunci cînd tranzitia În această nouă dimensiune nu a avut Încă loc.

7


doar în cazuri particulare, ci pur şi simplu nu dispune de nici unul. Totul, în mod absolut, este controversat aici; oricare luare de atitudine constituie numai o chestiune de conv in gere individuală, de interpretare de şcoală, de «punct de vedere»s. Ceea ce literatura ştiinţifică universală din epoca antică şi cea modernă a filosofiei ne oferă ca proi ecte poate foarte bine să reclame un imens şi serios travaliu al spiritului. Mai mult, acesta poate contribui, în mare măsură, la stabilirea viitoare de sisteme doctrinare rigUros şt iintifice : ca fond însă, nimic nu poate fi recunoscut în acestea drept ştiinţă filosofică şi nici nu există vreo perspectivă de a tăia, ca să spunem aşa, cu foarfecele criticii, pe ic i -col o, cîte o bucată de doctrină filosofică. Această convingere trebuia exprimată încă o dată dur şi onest, şi tocmai În acest loc din începuturile Logos-ului, care depune mărturie pentru o răsturnare im portan tă în filoso fie şi vrea să pregătească terenul pentru viitorul «sistem» al filosofiei. 6 Căci, odată cu afmnarea severă a neştiinţificităţii oricărei filosofii de pînă acum, se ridică şi problema dacă filosofia vrea incă să şi mentină şi pe mai departe telul. său de a fi şt ii n ţă riguroasă, dacă ea poate şi trebuie să vrea aceasta. Ce trebuie să i n s e m n e p e n tru noi ac eas tă n o u ă «schi mbare» (UmwendungF? Cumva abandonarea (Abwendung) ideii unei şt ii nt e riguroase? Şi ce trebuie să Însemne pentru noi «sistemul » pe care-I intrevedem, care să ne servească drept ideal În laboratoarel e subterane ale munc i i noastre de cercetare? Să fie oare acesta un «sistem» filosofic În sensul trad iti onal asemene�. un ei Minerve care se naşte complet şi Înarmată din creasta unu i gen iu creator [292] pentru a fi apoi, În epocile mai tîrzii, păstrată În muzeul l i ni şt i t al is tori e i alături de alte ase m e n e a Minerve? Sau poate un sist)m filosofic doctrinar, care, după i mpunătoare pregătiri de-a lungul generaţiilor, începe realmente de jos, pe fundament sigur şi care creşte către Înalt, ca orice co n structie trainică În care, confonn u n ei viziuni ce conduce către o con figuraţie -

.

8


durabilă, se aşează piatră pe piatră, una mai s o li d ă deCÎt alta. În privinta aceasta, spiritele şi drumurile trebuie să se despartă. .

• *

*

«Schimbările» decisive pentru progresul filosofiei sînt acelea în care pretentia filosofiilor anterioare de a fi şti i n tă se destramă prin critica proce deulu i lor pretins ştiinţific; şi atunci numai voinţa pe deplin conştientă de forţa sa d e a configura într-un mod cu totul r ad ic al filosofia În sens de ştiinţă riguroasă este aceea care călăuzeşte şi determină ordinea traval i u l u i . Î ntreaga energie a gîndirii se concentrează mai întîi să ducă la o de p l i n ă cl aritate. p ri n t r o ch i bzuire sistematică, conditiile ştiinţei riguroase ce erau fie cu totul În -

mod naiv neglijate, fie necunoscute filosofiei anterioare, pentru ca apoi să încerce noua edificare a unei doctrine filosofice. O asemenea voinţă pe deplin conştientă, orientată către o ş t i i ntă r i g uroasă domină răsturnarea socratico-platonică a filosofiei, precum şi, la începutul timpurilor moderne. reacţiile ştiinţifice împotriva scolasticii, Îndeosebi revolutia carteziană8• Impulsul dat de această voinţă străbate şi marile sisteme de filosofie ale secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, se reînnoieşte apoi în mod radical în critica raţiunii a lui Kant şi domină încă modul de filosofare al lui Fi c h t e. De fiecare dată, orientarea cercetării vizează î n c e p u t u ri l e ver i t abi l e , form u l are a i n d i s c u t a b i l ă a problemelor, metoda corectă. O sch i mbare radi cală s u rv i ne abia odată cu filosofii le romantice. Cu toate că şi Hegel stăruie asupra valabilităti i absolute a metodei ş i a doctrinei sale. ceea c e îi lipseşte si stemului său este Însăşi critica rat i u nii, adică tocmai cea care, Înainte de toate, face posibilă şti intifici tatea filosofică9• În legăt ură cu aceasta se află Însă şi faptul că filosofia lui 9


Hegel, ca şi, în genere, ftlosofia romantică a epocii u rmătoare, a actionat fie În sensul unei sltlbiri, fie în cel al unei falsifictlri a înclinapei cAtre constituirea unei ştiinţe ftlosofice riguroase. în ce priveşte cea din urmA tendintA, anume de a falsifica, se ştie că, odată cu progresele ştiintelor exacte, hegelianismul a provocat reactii în urma carora naturalismul secolului al

XVIII-lea a căpătat un foarte puternic impuls şi, [293] cu sceptic ismul său, care a marcat orice idealitate şi obiectivitate absolută a v aliditAtii a determinat Într-o manieră decisivă viziunea despre lume şi filosofia ultimelor decade. Pe de altă parte, În sensul unei slăbiri a imp u su l ui filosofic al ştiintei, filosofia hegeliană a actionat retroactiv tocmai prin conceptia despre legitimitatea relativă a oricărei filosofii în raport cu timpul său - conceptie care, e adevărat, avea un cu totul alt sens În sistemul unei validităti pretinsă ca absolută decît sensul i storicist acceptat de generatiile ce îşi pierduseră, odată cu credinta în filosofia lui Hegel, şi credinta într-o filosofie absolută în genere. Prin transformarea ftlosofiei metaflZice a istoriei a lui Hegel într-un istoricism sceptic este ,

În

e s e n tA

d e l i m i tat ă

de

acum

şi

i v irea

noii

«WeltanscMuungsphilosophie»lo. c are p are a se răspindi cu rapiditate, chiar şi în zilele nOa9lre, şi care, în rest, cu toată polemica sa antinaturalistă, iar u n eo ri şi antiistoricistă, nu

vrea deloc să fie mai putin sceptică. în măsura insă in care, cel putin în intentia şi procedeul său de ansamblu, nu se mai arată dominată de acea vointA radicală către o doctrină ştiintifică, vointA care a produs marele progres al filosofiei moderne pină la Kant, tocmai ea este cea la care ne referim atunci cînd e vorba de o slăbire a Înclinatiei filosofice a

ştiintei. Dezvoltări l e ce urmează Îşi află originea În ideea că cele mai inalte interese ale culturii umane reclamă dezvoltarea unei filosofii riguros ştiintifice şi, În consecintă, dacă În epoca noastră se justific ă o răsturnare (Umwendung) fil osofică, aceasta trebuie În orice caz să fie animată de intentia unei noi fundamentări a filosofiei În sensul de şti intă riguroasă. 10


Această intentie nu este deloc străină timpului actual. Ea este deplin activă chiar in interiorul naturalismului dominanL De la inceput şi cu toată hotarirea, acesta � ideea unei reforme riguros ştiinţifice a filosofiei şi crede, de fiecare dată chiar, a o fi realizat deja in formele sale, atît cele timpurii cit şi cele moderne. Principial considerat, totul se petrece insă intr-o formă care, teoretic, este eronată incă de la origine, iar practic constituie un pericol crescind pentru cultura noastră II. A exercita o critică radicală a filosofiei naturaliste constituie, de aceea, o chestiune actuală de primă importantă- Este insă nevoie, în raport cu o critică pur negativist!, pornită de la consec inte, de o critică pozitivă a fundamentelor şi a metodelor. Numai o asemenea critică este menită să păstreze intactă încrederea în posibilitatea [294] unei filosofii ş t i i n t i fice, Încredere primej d u i t ă prin cunoaşterea consecintelor absurde ale naturalismului construit pe ştiinta riguroasă a experientei. Unei asemenea critici pozitive îi sint menite dezvoltările din prima parte a acestui studiu. în ceea ce priveşte mult disputata schimbare din epoca noastră, ea este - şi aceasta chiar pe drept - una esenpalmente orientată antinaturalist; sub influenta istoricismului insi, ea pare a se indepărta de la liniamentele ştiintifice, pare că vrea a se revărsa într-o simplă Weltanschauungsphilosophie. Tocmai examinării principiale a deosebirii dintre aceste două filosofii, precum şi considerării drepturilor ei relative îi este consacrată cea de a doua parte a studiului de fatăpe

Filosofia naturalistl Natural ismul este un fenomen-consecintă a descoperirii naturii, anume a naturii luată În sensul unei unităti a fiintei spatio- temporale conform legilor ei exacte. Odată cu realizarea treptată a acestei idei în ştiinte ale naturii mereu înnoi te, fundamen tînd o supraabundentă de cunoştinte ri guroase, naturalismul a continuat şi el să se propage tot mai departe. Într-u n mod asemănător, ca o consecintă a «descoperirii istoriei» şi a mereu înnoitei fundamentări a Il


ş t i i nl e l o r s p i rit u l u i , s-a dezvolt at apoi i st or ic i sm u l . Corespunzăt or obişnuintelor d e int erp ret ar e dominant e, cerc et ăt orul natu ri i este înclin at să înfătişeze t otu l ca nat ur ă, iar cercet ăt orul î n şt i intele umane totul ca spirit, ca o configuraţ ie ist ori că şi, ca urmare, ambii t ind să falsifice sensul a ceea ce nu poat e fi înfăţ işat î n felul lor. Astfel, natural ismul, pent ru a ne ocupa acum î ndeo sebi de el, nu vede altc eva decît natu ră. Înainte de toat e natura fizică. T ot ceea ce este, est e sau fizic, şi apartin e ca atare t otalit ătii unit ar e a naturii fizice, sau ceva psihic, î nsă atunci nu e decît o simplă var iabilă dependentă de psihic, adică nu mai mult decî t un « fapt secundar» c e- l Însoteşt e î n paralel. O rice fiintare ' (Seiende)'l est e de n at ur ă p s i h o fi z i c ă , a d i c ă u n i v o c determinat ă după o legit ate rigidă. N imic esential pentru noi nu s- ar schimba În această conceptie, dacă nat ura fizică În sensul pozitivismului (fi e al unui pozitivism ce se rap ort eaz ă la un Kant interp ret at î n mod nat urd l ist, fie al unuia ce reî nvie şi tot odat ă î l reia consecvent pe H ume) ar fi dizo lvat ă În manieră senzualist ă în compl ex e de senzatii, în cu lori , presiuni ş.a. , iar aşa- numita nat ură psihică. de asemenea, î n compl ex ele complement are ale aceloraşi sau ale al tor asemenea « senzatii». Cee a ce cara ct erize ază orice formă de nat uralism ex trem şi consecvent , î ncepînd de la mat erialismul popular şi pînă la formele cele mai recent e ale monismului senzualist şi ale energet i sm u l u i , este pe de o parte [29 5 ] naturalizarea conştiinJei, i n c l u s i v c e a a or i c ăror dat e de conşti i n t ă intentional- imanente, p e d e a l t a - naturalizarea ideilor, ş i c u ace asta a o ricaro r idealuri şi nonne absol u te u. Î n u l t imă i n stanta, chiar fară să se observe, n atural ism u l se suprima el îns u ş i . Daca l u ă m d rept i n d ici u exemp lar al o r icăre i i d eal i tăt i logica fonnală, atu n c i , d u pa cu m se ştie, p r i n c i p i i l e l o g ic - fonnale, aşa n u m i tele l eg i ale g înd ir i i, v o r fi in terpr e t at e de către n aturalism ca legi natura le ale gînd i rii . Că ace asta poartă cu sine ace l fe l de c on tr as en s (Widersilln) c e caracterizează prin excelentă orice teorie sc eptic ă, a f ost 12


demonstrat în detaliu în alt contextb• Se poate astfel supune unei critici radicale asemănătoare şi axiologia şi doctrina practică naturalistă, etica, precum şi practica naturalistă însăşi . Căci contrasensurile teoretice produc inevitabil contrasensuri (dezacorduri ev idente) în comportamentul actual, fie acesta teoretic, axiologic sau etic. Naturalistul este, s-ar putea spune, Întrutotul, un idealist şi un obiectivist în chiar demersul său. El este preocupat de dorinta de a face cunoscut în mod ştiintific, unificînd astfel tot ceea ce este rational,_ tot ceea ce este pretutindeni adevăr autentic, frumos şi bine autentic; şi aceasta în functie de maniera de a le determina conform esentei lor universale, de metoda de a le dobîndi În cazurile particulare. Prin ştiinta naturii şi o filosofie naturali st-ştiintifică, naturali stul crede a fi atins telul întreprinderii sale şi, plin de entuziasmul pe care-l dă această conştiintă, el se prezintă atunci pe sine ca dascăl şi reformator practic pentru tot ceea ce priveşte adevărul binele şi frumosul, bineînteles, după «maniera naturalist-ştiintifică». El este însă un idealist, care avansează şi pretinde că fundamentează teorii ce neagă propriu-zis tocmai ceea ce în atitudinea sa idealistă el presupune; aceasta fie con struind teorii, fie avansînd şi fundamentind totodată valori sau norme practice considerate drept cele mai bune şi cele mai frumoase. In fapt, el o face în măsura în care se ocupă în acelaşi timp de teorie, unde prezintă în mod obiectiv valori în genere, cu care trebuie să fie conformă valorizarea însăşi, precum şi reguli practice, după care fiecare trebuie să vrea şi să actioneze Natllralistul i nstruieşte şi totodată predică., moralizează şi ,

.

re formează". El tăgăd u i�şte însă ceea ce, după sen sul său, orice predi că, orice solici tare presupune ca atare. Numai că el n u predică în fel u l sce pticismului anti c, anume expresis verbis că singura Band, 1 900. să ne servească drept reprezentanli

b

Vezi Logische Untcrsuchuungen,1.

c

Hackcl �i Oswald proeminenli.

ar

putea

13


pozitie rezonabilă ca atare constă în a nega ratiunea, fie ea raţiunea teoretică, axiologică şi practică. Bineînteles, o asemenea opinie este departe de el [296]. Contrasensul nu îi este evident, ci, întrucît naturalizeazâ ratiunea, îi rămîne cu totul ascuns. În această privintă, controversa este faptic decisă, chiar dacă valurile pozitivismului, şi cele ale pragmatismului ce-l depăşeşte pe latura relativismului, continuă să crească. Ce-i drept, chiar din această situatie se vede cît de nesemnificativă este forta efectiv practică a argumentelor decurgînd din consecinte. Prejudecătile produc orbirea, iar cel ce nu vede decît faptele de experientA şi recunoaşte ca valabilă doar ştiinţa scoasă din experientă, nu se va simti stînjenit de anumite consecinte absurde, care în experienta însăşi nu pot fi dovedite ca fiind contrare faptelor naturii. El le va da la o parte ca fiind «scolastică» 14. Argumentarea pornind de la consecinte conduce însă, pe de altă parte, la concluzii false, anume în cazul celor receptivi la forţa ei demonstrativă. Din faptul că naturalismul apare ca fiind complet discreditat, el, cel care voia să con figureze o filosofie pe baza ştiintei riguroase şi ca ştiintă riguroasă, apare astfel ca discreditat şi scopul său metodic; şi aceasta cu atît mai mult cu cît, şi pe această latură, se extinde tendinta de a nu se putea gîndi ştiinta riguroasă decît ca ştiinţă pozitivă, iar o filosofie ştiinţifică - numai ca una fundată pe o asemenea ştiinţă. Aceasta este totuşi numai o prejudecată şi, de aceea, o deviere de la linia ştiinţei riguroase ar constitui o eroare capitală. Tocmai în energia cu care naturalismul caută să real izeze principiul ştiintificitătii riguroase în toate sferele naturii şi spiritului, în teorie şi în practică, şi cu care apoi năzuieşte să rezolve în mod şti intific - după părerea sa chi ar «exact naturalist-ştiintific» -, problemele filosofice ale fiintei şi valorii, iată În ce constau meritul şi o latură importantă a acţiunii sale în epoca noastră. În întreaga viată modernă nu există, pare-se, o idee mai puternică şi cu o fortă de pătrundere 14


mai irezistibilă, decît aceea de ştiintă- Mersul ei victorios nu se va opri. De f a p t , d u p ă scopu r i l e ei l egiti me , ea e s te atotcuprinzătoare. Gîndită în perfecţi unea Sa ideală, ea ar fi raţiunea îns�i, care nu ar mai putea admite nici o altă autoritate alături sau deasupra sa. In mod cert, de domeniul ştiinţei riguroase aparţin astfel şi toate idealurile teoretice, ax iologice, practice, pe care naturalismul , Întrucît le răstălmăceşte În mod empiric, le şi falsifică în acelaşi timp. Cu toate acestea, convingerile generale În seamnă destul de puţin, dacă nu se pot fundamenta; la fel şi năzuintele către o ştiinţă. dacă nu se pot întrezări deloc căile către realizarea scopurilor lor. Ca urmare, dacă ideea unei filosofii ca ştiinţă riguroasă nu trebuie să rămînă neputincioasă în raport cu problemele indicate şi cu toate cele ce le sînt esenţialmente înrudite, [297] atunci trebuie avute în vedere şi posibilităţile clare de a o realiza; şi ace asta numai prin lămurirea acestor

probleme, prin aprofundarea sensului lor veritabil, a

metodelor adecvate unor asemenea probleme, reclamate de însăşi esenta lor. Tocmai ceea ce trebuie înfăptuit, ca să dobÎndim astfel încrederea vie şi activA in ştiinlă şi totodată

În principiul's ei veritabil. Din acest punc t de vedere,

respingerea naturalismului rezultat din consecinte, de altfel

utilă şi chiar indispensabilă, ne aduce prea putine servicii. Este

cu totul altceva, dacă aplicăm critica pozitivă, şi prin aceasta totdeau na princ !p ială, la fundame ntel e sale. Ia metodele şi la reali zările sale. Intrucit critica distinge şi clarifică, intrucÎt ea ne obligă să urmărim sensul veritabil al moti vel or filosofice. care pentru cei mai mulţi sînt aşa de vag şi de echivoc formu late ca probleme, ea este menită să trezească reprezentarea scopurilor şi căilor celor mai bune şi să promoveze în mod pozitiv proiectul nostru. În acest sens să discutăm În detaliu caracterul pe larg reliefat mai sus al filosofiei controversate, anume naturalizarea conştiin/ei. Conexiunile mai profunde, Împreună cu conceptele sceptice deja semnalate, vor ieşi de la sine la iveală În cele ce urmează, 15


devenind în acelaşi timp comprehensibilă Întreaga amploare cu care cea de a doua obiectie a noastră, anume cea privind natural izarea ideilor, este intentionati! şi trebuie ca atare să fie fundamentată. * *

*

Fireşte, nu raportăm analizele noastre critice la reflectiile mai mult populare ale cercetătorilor filosofanţi ai naturii, ci ne ocupăm de filosofia erudită 16 care se prezintă cu un material realmente ştiinţific, în part i c u l ar chiar cu o metodă şi o disciplină prin care ea crede a fi atins definitiv rangul unei ştiinţe exacte. În felul acesta, ea este sigură şi priveşte de sus, cu dispret, oricare altă modalitate de filosofare. Fată de modul ei exact ştiintific de a filosofa, toate celelalte s-ar raporta la fel ca filosofia confuză a naturii din Renaştere la mecanica exactă, de o vigoare tinerească, a lui Galilei, sau ca alchimia la chimia exactă a lui Lavoisier. Atunci cînd întrebăm însă care este fi losofia exactă, chiar dacă încă putin dezvoltată, ce corespunde mecanicii exacte, vom fi trimişi la psihologia ps i ho-fi zic ă şi mai ales experimentaliJ, căreia nimeni n-ar putea în mod cert să-i conteste rangul de ştiin t ă riguroasă. Aceasta ar fi, n i se spune, psihologia atît de îndelungat căutată şi, în sfirşit, constituităde fapt ca psihologie riguros ştiintifică. Prin ea, logi ca şi teoria cunoaşterii, estetica şi pedagogia şi-au aflat în cele d i n urmă fundamentul filosofic, chiar sînt [298] pe cale de a se constitui ca di sc i pl i ne experimentale. De altfel , e de la sine înteles că ps ih ol og iJ constitu ie fund amentul tuturor şti inţelor spiritului şi nu mai puţin al metafizicii însăşi . Fireşte, În ceea ce o priveşte pe aceasta din urmă - nu chiar fundamentul pri vilegiat, deoarece, În acee aşi m ă su ră, ş i ştiinţa fizică a naturii participă la fundarea acestei doctrine, cu adevărat universală, a re a li tă ţii .

16


* *

*

Fată de acestea - iată obiectii le noastre. Mai întîi, d upă cum ar rezulta d intr-o scurtă examinare, trebuie recunoscut că psihologia în genere, ca ştiinţă despre fapte, nu es te în stare să ofere fundamente pentru acele discipline filosofice care au de a face cu principiile pure ale oricărei normări, adică ale logicii pure, ale axiologiei şi practici i pure. Am putea fi scutiti însă de o expunere mai detaliată: în mod evident, ea ne-ar readuce la contrasensurile sceptice deja examin ate . în ceea ce priveşte însă teoria cunoaşterii, pe care noi o separăm pe drept cuvînt de logi ca pură, În sen s ul unei mathesis universalis (care nu are de-a face cu cunoaşterea), se pot spune multe împotriva psihologismului şi a fizicismului teoretico-gnoseologic, în legătură cu care trebuie să indicăm cîteva trăsături. în virtutea punctului său de plecare, orice ştiinlă a naturii este naivă17• Natura. pe care ea vrea s-o cerceteze. este pur şi simplu de faţă. Este de la sine înteles că lucrurile sint, anume sînt lucruri în repaos dar şi în mişcare, lucruri care se schimbă în spatiul infinit, şi l u cruri temporale în timpul infmit Noi le percepem ca adevărate, le descriem în j u dec ăţ i simp l e scoase d in experienţă. Scopul ştiinţei naturii este de a cunoaşte într-o manieră obiectiv-valabi lă, riguros ştiintifică, aces te date evidentel8• Ceva similar este valabil şi despre natură în sensul mai larg al tennenului, respectiv cel al ştiinţelor c are o cercetează, psihologia Îndeosebi. Ordi nea p si hi că I 9 nu este o lume pentru sine: ea este dată ca Eu sau ca trăire a Eului (de altfel, Într- un sens foarte diferit) şi, În felul acesta, ea se arată conformă c u ex perien ta legată de anumite lucruri psihice n u m i te c o r p u r i . Ace sta şi e s t e un dat pre a l a b i l (Vorgegehenheit) ev i dent . Sarcina psihologiei este atun ci de a stud ia În mod ştii nti fic acest psihic, în totalitatea psiho- fizi c ă a naturi i În care el este evident o prezentă, de a-I determina Într-o man ieră obiectiv-val abil ă, de a descoperi legităti Ie 17


configurării şi schimbării sale, ale apariţi ei şi derulării sale. Orice determinare psihologică este eo ipso psiho-fizică, adică În sensul cel mai larg (pe care noi de-acum îl retinem), anume că are totdeauna o conotaţie (Mitbedeutung) fizică care o însoteşte permanent Chiar acolo unde psi holo gi a - ştiintă de experientă - este concepută ca d�terminare [299] de simple evenimente de conştiintă şi nu prin dependente psiho-fizice în sensul obişnuit, îngust al termenului, aceste evenimente sînt totuşi gîndi te ca apartinînd naturii, adică unei conştiinte umane sau animale care, la rîndul lor, au o legătură evidentă, prin percePrea laolaltă, cu corpurile oamenilor sau animalelor. Eliminarea apartenentei la natură i-ar ră p i psihicului caracterul de fapt natural determina bil obiectiv-temporal, pe scurt de fapt psihologic. Retinem astfel următoarele: orice judecată psihologică contine în sine, explicit sau nu, pozitia existentială a naturii fizice. În consecintă, devin evidente următoarele: dacă ar exista argumente decisive, care să probeze că ştiinţa fizică a naturii nu poate să fie filosofie în sensul specific al ten'nenului şi nici să servească vreodată drept fundament pentru filosOfie, ci să poată dobîndi o valorizare filosofică în vederea metafIZicii numai pe baza unei filosofii anterioare, atunci orice argument de ac e st fel şi-aT at1::: fără dificultăti aplicarea la psihol ogie. De asemenea argumente nu sîntem lipsiti însă în nici fel. Este suficient să ne amintim de «naivitatea» cu care, potrivit celor spuse mai sus, ştiinta naturii acceptă natura ca un

dat; o naivitate care, pentru a spune aşa, este în ea însăşi imperisabilă şi care, de pildă, se repetă din nou la fiecare etapă a procedurii sale, un de recurge la o experienţă foarte simplă şi, În cele din urmă, r ead uc e orice metodă ştiinţifică experimentală chiar la experienţa Îns ăşi Desigur, În maniera sa, ştiinţa naturii este foarte critică. Simpla experientă individualizată, chiar şi cînd este repetată, valorează prea putin pentru ea Fiecare experienţă Îşi primeşte nuanta ei valorică, nuanţă care o relevă în calitate de cunoaştere, .

18


cunoaştere a naturii obiectiv-valabilă in genere, in dispunerea şi conexiunea metodică a experientelor, în altemarea dintre experientA şi gîndire, care-şi are regulile ei logic ferme şi care se bifurc! în ex perientA valabil ă ş i experientă nevalabilă. Dar, oricît ar putea să ne satisfacă acest fel de critică a ex perientei, pe măsură ce ne aflăm În ştiinta naturii şi gîndim după atitudinea ei, o cu totul altă critică a experientei este atunci p osi b i lă indispensabilă, anume o critică ce pune in chestiune ex perie nt a generică in ansamblu şi totodată maniera de a gîndi după şti inţa rezultată din experienţă. Cum ar putea da sau întilni un obiect experienta ca act de conşt i intăt! Cum se pot justifica şi rectifica rec iproc

1}

experientele prin alte experiente şi nu nwnai să se depăşeasOO în mod subiectiv sau să se întărească în mod su biectiv? Cum trebuie să se facă enunturi obiectiv-valabile, valabile pentru lucrurile care sînt în şi pentru sine, atunc i cînd e vorba doar de un joc al unei conştiinte logic-experimentale? [300]. De ce, ca să spunem aşa, regul il e jocului conştiinţei nu sînt irelevante pentru lucruri? Cwn tre buie să devină inteligibilă in toate cazurile însăş i şt iinta naturii, de vreme ce ea presupune la fiecare pas că instituie şi cunoaşte o natură care este in sine, în sine fat ă de fluxul subiectiv al con�tei? Toate aceste chest iuni devin enigme de îndată ce reflecpa se orientează cu seriozitate către ele. Se ştie că teoria cunoaşterii este discipl ina care vrea să dea răspuns unor astfel de chestiuni, cărora, pină acwn, în ciuda travaliului de gindire pe care cei mai mari c ercetători l-au investit în acest subiect, nu li s-a răsp un s încă În mod ştiintific, clar, univoc şi hotărît. Este nevoie dar de o consecventă strictă În mentinerea nivelului acestei problematici (consecventă care, e adevărat, a li psit tuturor teoriilor cunoaşterii de pînă acum); numai astfel putem pricepe absurditatea (Widersinn) unei «teorii naturalist-ştiintifice a cunoaşterii», iar prin aceasta şi a celei psihologice. În general vorbind, chiar daca anumite enigme sînt În principiu imanente ştiintei naturii, este de la sine inteles că sotutiile lor, du pă prewise şi concluzii, sint În principiu 19


transcendente. Dacă am vrea să aşteptăm de la însăşi ştiinta naturii solutia oricărei probleme care i se ataşe ază ca atare, adică i se ataşează în totalitate, de la început şi pînă la sfirşit, sau numai dacă am crede că pentru solutia unei astfel de probleme ce ar putea contribui cu oarecari premise, atunci ne-am mişca fără ieşire Într-un cerc de absurdităti. Devine de asemenea clar că orice supozitie a naturii, atît ştiintifică cît şi neştiintifică, şi cu aceasta şi orice enunturi care implică pozitii existentiale tetice ale reitătilor I c a spatiu, timp, cauzalitate etc., ar trebui cu totul eliminate dintr-o teorie a cunoaşterii care, principial, trebuie să-şi păstreze sensul său uni voc. Bineînteles, aceasta se extinde şi asupra tuturor PQzitiilor existentiale care privesc fiinta cercetătorului, a facultătilor sale psihice ş.a. În afară de aceasta - dacă o teorie a cunoaşterii vrea totuşi să cerceteze problemele raportului dintre conştiintă şi existentă, ea poate atunci să aibă în vedere numai fiinta ca un Correlatum al conştiinţei, drept ceva «vizat» (Gemeintes) după mani er a conştiintei: ca perceput, amintit, aşteptat, reprezentat în imagine, imaginat, identificat, diferentiat, crezut, presupus, evaluat ş.a. Se vede astfel că studiui trebuia să fie orientat asupra unei cunoaşteri ştiintifice a esentei conştiintei, asupra a ceea ce conştiinta ea-Însi1şi «este», după esenJa sa, în toate configuratiile sale diverse; în acelaşi timp Însă, el trebuia orientat şi asupra a ceea ce ea «Înseamnă», ca şi asupra modalităJilor diferite, În care ea - conform esentei [301] acestor configuratii - cînd În mod clar, cînd neclar, cînd

prezentînd sau reactualizînd, cînd semnificînd sau imaginînd, cînd nemediat sau mediat de gîndire, într-unul sau altul dintre modurile atentionale şi tot aşa, în {Ienumărate alte forme vizează obiectua/u/ (Gegenstiindliches)22 şi , e ven tu al «indică» existentul (Seiendes) ca «valabil», ca «real». Fiecare specie de obiect care poate fi obiectul unui discurs rational, al unei cunoaşteri preştiintifice şi apoi ştiintifice, trebuie să se ateste În cunoaştere, deci în conştiinta Însăşi şi. conform sensului oricărei cunoaşteri, să se lase adus la starea 20


unui dat2J• Toate modurile de conştintă, aşa cum sînt ele dispuse sub denumirea de cunoaştere, adică te leologic şi, mai înde aproa p e co n s i d erate , cum se grupează e l e potrivit diverselor categorii ale obiectului - precum şi gru pelor de ,

functiuni de cunoaştere ce le corespund - trebuie st>.ldiate în conexiunea lor esentială şi în relatia inversă cu fOimele datului de conştiintă ce

îi aparţin. Sensul chestiunii de drept care se

poate pune în cazul oricărui act de cunoaştere trebu i e el însuşi să fie înleles, trebuie să exrlice pe de plin esenta unei probe fundată de

drept, precum şi disponibi.litatea ideală d e

a

fi

fundat sau evaluat; şi aceasta pen tru fiecare treapt ă de cunoaştere, înainte de toate pentru cunoaşterea şti inlifică . Afmnatia că obiectualitatea este şi că ea se manife s tă într-o manieră cognoscibilă ca fiind, chiar fiind ca atare, este un fapt

ce trebuie să devină evident şi întrutotul inteligibil numai pornind de la conş tii nta pură. Pentru aceasta e nevoie de studiul întregii conştiinte, deoarece ea intră î., functiunile cunoaşte rii posibil e sub toate formele sale. întrucit însă fiecare conştiintă este «conştiintă-despre» (Bewusstsein von)l4. studiul de esentă al conştiintei n include astfel şi pe cel al

semnificatiei de conştiintă şi obiectualitatea con�tei ca atare. A studia un oarecare fel de obiectualitate după esenta sa generală (un studiu care poate să urmărească interese aflate departe de teoria c unoaşteri i şi de studiul conştii nt e i) înseamnă a urmări modul său de a fi dat şi a epuiza continutul esentei sale în procesel e de «clariticare» ce ii apartin. Chiar dacă aici atitudinea nu este aceea care poartă asupra modurilor con ştiinte i şi al studiului e sente i lor, metoda de clarificare aduce cu sin e faptul că reflectia asupra moduri lor de a fi vizat şi de a fi dat nu poate n ic i d ecum să fie evitată. Neapărat însă şi invers, anume: pen tru an aliza es entei conşti intei,

clarificarea oricărui mod fundamental de obiectualitate este indispensabilă ş i astfel structural inclusă în ea. Aceasta însă numai într-o analiză teoretico-gnoseologică care Îşi vede sarcina pro prie chiar în cercetarea core latiilo r [302] Prin .

21


urmare,

ne ocupăm de toate acestea, chiar dacă ele sînt numai

relativ separabile, sub denumirea de studii fenomenologice. Cu aceasta ne izbim de o ştiintă - de a cărei enormă întind ere

con temporan ii nu au încă nici o rep rezen tare - care, deşi est e o şt iinţ ă despre conştiintă şi deci nu o psih ologie, est e o fenomenologie a conştiinJei opusă unei ştiinJe naturale desp re conş tiin tă. Cum nu va fi aici vorba doar de un echivoc accident al, est e de aşteptat ca fenomenologia şi p sihologia să se afl e în p reala bil într- o strî nsă l eg ăt ură. Şi aceasta întrucît ambe le au de-a fac e cu con ştiinţa deşi într -o manieră diferit ă şi după o « at it udin e» diferit ă. Ceea ce vrem să spunem prin aceasta est e că psihologi a se ocupă de « conş tiinţ a emp irică» , de co nş tiinţ a din atitudinea de expe rien tă, ca de ceva fiinţ înd în o rdinea n aturi i. Dimpot rivă, fenom eno logi a se oc upă de c o n şt i i nţ a « p u ră» , adi c ă de c o n şt i i nţ a î n at it u d i n e a fenomen ologică2S Dacă aceasta ar fi adev ăr at, atunci ar re zul ta, fără a dăun a adevărul ui , că psihologia este şi p oa te fi tot aşa de puţin filosofie c a şi ştiinţa fizică a naturi i; din rati un i esenţiale însă - prin mediul fenomenologiei chiar - ea trebuie să se afl e mai ap ro ape de filosofie, rămînînd să-şi împletească i nt im destin ul ei cu cel al acesteia în cele din urmă s-ar putea pre vedea Însă că ori ce t eori e psihologistă a cunoaşterii şi-ar datora ex i st en ta fap tului că. lipsindu-i sensul exact al p r oblematicii teoretico-gnoseologice, ea cade pradă unei confu zii uşor de p resup us probabil. Între c on şti inta pură şi cea empirică sau. ceea ce î nseamn ă acelaşi lucru, că «naturalizează» conştii nţ a pură. A cea'i ta este de fap t interpretarea m ea, iar ea trebuie să-ş i afl e CÎ teva lămuriri î n cele ce urm ează. ,

.

* *

22

*


Ce s-a spus cu o fonnulă generală, şi îndeosebi ceea ce s-a spus despre înrudirea îndeaproape dintre psihologie şi filosofie, se aplică, la drept vorbind, prea putin la psihologia modernd eiactd, care este cum nu se poate mai străină de filosofie. Dar, oricît ar vrea această psihol ogie să treacă, datorită me todei experi mentale, drept singura psihologie ş tiin ti fică şi cu tot di spretul ei fată de «psihologia de catedră»26, părerea că ea ar fi psihologia, ştiinta psihologică în sensul deplin al tennenului , eu o consider drept o ero are gravă În consecinte. Principiul care străbate această psihologie îl c onstitu ie eliminarea oricărei analize directe şi pure [303] a conşti i ntei - anume «analiza» şi «descriplia» de realizat sistematic a datelor care se p,rezintă în di versele directii posibile ale privirii ( Schauen) 7 imanente - ceea ce vine În favoarea oricărei flXări indire c te de fapte psihol ogice sau psi hologic relevante care, fără o astfel de analiză a conştiintei , au, cel putin exterior, un sens inteligibil. Pentru constatarea experimentală a regu l ari tătilor sale psiho-flZice, această psihologie este satisfăcută chiar şi cu simple concepte de clase, precum peceptia, vederea imaginativă, enuntarea. calculul şi eroarea de calcul, estimarea cantitătilor, recunoaşterea, aşteptarea, retentia, uitarea ş.a. După cum, la drept vorbind, şi invers: fondul unor astfel de concepte, cu care ea operează, del i mi tează chestiunile pe care şi le pune şi constatările ce îi sînt accesibile. Se poate spune, desigur, că psihologia experimentală se raportează la psihologia originară într-un mod analog cu statistica socială la ştiin ta socială ori ginară. O asemenea statistică adună faptele importante, d escope ră În ele legităti val a b i l e, însă d e o m o d alit ate i n d irec t ă e x trem ă . Comprehensiunea lor ex p licită, clarificarea lor reală, o poate înfăptui numai o ştiint ă socială originară. adică una care Îşi aduce fenomenele sociologice la starea de date directe şi le cercetează după esenta lor. Într-un mod similar, psihologi a experimentală este o metodă de a constata eventualele fapte şi regularităt i psiho- fizice importante care însă, fără o ştiintă 23


sistematică a con şti inţei ce studiază Într-o manieră imanentă p s ih ic ul, sînt lipsite de orice posibilitate d e înţelegere aprofundată şi de o valorizare ştiintifică defi n itivă. Psihologia exactă nu a ajuns la conştiinţa faptu lui că există aici o mare deficienJă a procedeului său. Şi aceasta cu atît mai putin cu cît ea s-a ridicat cu toată vioiciunea impotriv a metodei introspectiei şi a depus toată energia sa pentru a de păşi , prin metoda experi mentală, neajunsuri le acesteia, ceea ce înseamnă însă a depăşi neajunsurile unei metode care, aş a cum se şi poate dovedi, nu intră în discuţie pentru cele ce ne preocupă aici. Constrîngerea faptelor, care sînt categoric psihice, se dovedeşte insă prea puternic ă pentru ca analizele con ştiinţei să nu fie efectuate din cînd În cîn d Numai că acestea sînt, de regu l ă, de o nai vi tate fenomenologică ce se află În contrast izbitor cu rigoarea ind u bi tabi lă cu care această psihologie aspiră la o ex actitate pe care, În unele sfere (în anuntarea privind scopurile lor), o şi atinge. Această naivitate se manifestă peste tot acolo unde constatări le se referă la fenomenele sensibile subiective, a căror descriere şi semnificare este de efectuat la fel ca şi în cazul fenomenelor «obiective», [304], anume fără introducerea conceptelor Ji clarificărilor ce călăuzesc către sfera propri e a con şt i inţe i In afară de aceasta, ea se manifcstt şi acolo unde c o n statări le se referă în mare la clase circumscrise de fen omene psihice, aşa cum ac e st�a se prezintă de la Încep ut, fără o analiză mai p rofundă a con şti i nţei căci se renunţă la a se mai urmări sens u l p si hologic propri u zi s al constatărilor respec t ive .

.

,

-

.

Totuşi, raţiunea eşuării a tot ce este radical-psihologic în

anal izele oc az ion a le constă În ace e a că sen sul şi metoda acestui travaliu prestat aici , ca şi bogăţia imensă În d i fe ren ţi eri a conştii n ţei care se ame stecă nedisti nct În ceea ce e metod ic neexersat, ies la iveală abia într-o fenomen ologie pură şi sistem at i că2K În fel u l acesta, psiholog i a modernă exactă devine de lacto neştiinţifică tocmai pri n aceea că se con sideră deja metod ic compl etă şi ri g uros şt i i nţifică chiar acolo unde ea vrea să pătrundă sen s u l a ceea ce este psihic şi care intră În ,

24


legitătile psiho-fizice, adică acolo unde vrea să ajungă la o întelegere realmente psihologică; ca şi invers, În toate cazurile, În care, cu toate eforturile către cunoaşteri mai profunde, penetrante, defectele reprezentărilor neclarificate despre ceea ce este psihic conduc la puneri neclare de probleme şi, ca urmare, la rezultate pur aparente. Metoda e x perimentală este a i c i i n d i spensa b i lă, ca de altfel p r e t u t i ndeni u n d e e vorba de fi x a re a c o n e x i u n ilor intersubiective de fapte. Ea presupune Însă ceea ce nici un experiment nu-i capabil să ducă la îndeplinire, anume analiza conştiintei însăşi. Putinii psihologi, care asemeni lui Stumpf, Lipps şi cîtiva altii situati în apropierea lor, au recunoscut acest neajuns al psihologiei experimentale şi au putut să aprecieze impulsul, în sensul cel mai înalt epocal, dat de Brentano - străduindu-se de aceea şi să ducă mai departe tentativele acestuia către o cercetare de scripti v-an alitică aprofundată a trăirilor intentionaIe - toti aceşti psihologi erau priviti fie ca fanatici ai metodei experimentale, fie ca prezentînd o doc tri nă incompletă, fi e , dacă e rau to tuşi activi În domen iul experimental, apreciati numai din acest punct de vedere. Mai m u l t , ei e r a u combătu ti pretutindeni ca scolasti c i 29 • Generatiilor viitoare le va apărea destul de ciudat faptul că, tratÎndu-i drept scolastici, au putut fi date la o parte şi primele noi impulsuri de a cerceta imanenta în mod serios şi În singura modalitate posibilă de analiză imanentă sau, cum am spune-o într-o mai bună întelegere, de analiză a esentei. Aceasta se petrece numai din c a u z ă că punctele de plecare naturale ale u n o r ast fel de cercetări se a fl ă sub d e n um i rea u zu al ă a p sihi c u l u i şi. ca urmare, În desprinderea semn i ficat i i lor lor, s-a În c et ă t e n i t obi şn u i n ta de a stud ia fenomenele l a care, mai În tî i vag rJ05 j şi Înt r-un mod echivoc, se re feră asemenea d e se mn ăr i Cu certitudine, şi o nto lo gi sm ul scolastic este ca atare d i rij at de l i mbaj (prin aceasta nu spun Însă c ă orice cercetare scol astică era ontologică), numai că el p i erd e din vedere faptul că scoate j u decăti an al i tice d i n semn i fi caţi i d e .

25


cuvinte şi crede că prin aceasta a dobîndit o cunoaştere a faptelor. Analistul în sensul fenomenologiei însă, - cel care din cuvinte-concepte nu scoate nici o judecată, ci priveşte doar cu grijă fenomenele pe care, prin cuvintele corespunzătoare, limbajul însuşi le evocă, adîncindu-se în fenomenele care constituie realizarea dep l i n ă intuitivă a conceptelor de experientă, a conceptelor matematice ş.a. - trebuie oare pentru aceasta să fie stigmatizat şi el ca scolastic? Este cazul să ne gîndim la faptul că orice element psihic, chiar şi considerat în acea concretitudine d e p lină în care ar trebui să existe un prim obiect de cercetare atît pentru psihologie, cît şi pentru fenomenol ogie, are caracterul unei «conşti inţe despre» mai mult sau mai putin c omp lex e şi că aceasta are o plenitudine derutantă de forme. Mai mult, să ret inem că toate expresiile, care l a începutul i n vesti g ării ar putea servi la punerea în evidentă şi la descrierea obiectivă, sîn fluente şi echivoce şi, 1n consecintă, primul înce pu t nu poate să fie altceva decît l ămurirea echivocurilor grosiere, care devin vizibile înainte de toate. O fIXare definitivă a limbajului ştiinţific presupune analiza com pletă a fenomenelor - un scop Încă îndepărtat - şi, în măsura în c are acesta n u s-a realizat, în aceeaşi măsură progresu� cercetării, considerat din ex teri or, se m işcă Într-un perimetru considerabi l, În forma decelării de noi echivocuri, numai atunci devenite vizibile; şi aceasta chiar privind conceptele pe care, in cerc etarea de pînă atunci, le credea probabil ca deja fixate. Evident, aşa c e v a este ,

inevitabil, Înrădăcinat fiind În natura lucrurilor. Abia ulterior este de luat Îl" seamă f}rofun zimea îr.ţelegeri i , precum şi maniera depreciativă În care protec tO ii i atraşi de exactitatea şi ştiintificitatea psihologiei vorbesc de anal ize «pur verbale», pu,: « gram ati cale» şi « scolasti ce » In epoca reactiei viguroase împotriva scolac;ticii, strigăt ul de luptă era: LA o parte cu analizele sterile de cuvinte! Numai .

faptelor ca atare trebuie să ne adresăm. Înapo; la experienJă, (sub! . n.), la intuitie, singura care poate da sens şi o justi ficare 26


r atională cuvintelor noastre30• Excelent ! Dar ce sînt a tunci fa ptele şi la ce fel de experientA trebuie să ne intoarcem in psihologie ? Sînt cumva enunturile pe care noi, de pildă, le fonnu lăm in experiment , chiar faptel e ? S e mnificatia enuntArii lor este oare experientA a p si hicu l u i ? Experimentaliştii înşişi vor zice că [306] aceasta nu este decît o experientă secundară pur şi simplu, c ăc i c e a prim� s-ar afla în subiectul însuşi, iar pentru psihologi, p e n t ru c e i c are e xpe rime ntează şi i n te rp reteaz ă, ea trebuie să fie in pe rc ep ti i le lor proprii anterioare despre sine, perce pt ii care, din mo tive întemeiate, nu pot să fie introspecti i . Cri tic i prin excelentă ai intro spectiei şi - cum zic ei - ai psihologiei de catedră, bazată excl us i v pe introspectie, expennentaliştii nu sînt mai putin mîndri de a fi dezvoltat metoc!a experimentală în aşa fel încît experienta directă o utilizează numai în fonnă de «experiente accidentale, neaşteptate şi introduse nedeliberab)d , eliminînd cu to tul atî t de mult defăimata introspecti e . Dacă to tuşi există aici şi ceva neîndoielnic bun Într- un sens, in ciuda unor pronuntate exagerări, există, pe ae altă parte, - aşa cum mi se pare - o eroare principial ă a acestei p sihologii, anume: ea pune pe ac e l a ş i pl an an a liza r e al i z a tă în comprehensi unea in tro p atetic ă31 a experientei străine, ca şi analiza pe baza trăiri lo r proprii încă neobservate, cu analiza une i experiente (chiar dacă a uneia indirecte) a ştiintei fIZice a naturii, şi in ac e s t fel crede a fi in fap t ştiinlă experimentală a psihicului, in acelaşi sens princ i pi al in care ştiinta fIZică a naturii este o ş tiintA experi men t al ă a fizic ului. Ea trece cu vederea caracterul specific al anumitor analize ale con ştiintei , analize care ar tre bu i să fie premergătoare tocmai pentru ca experientele naive (fie că ele sînt sau nu observabile, că se derulează în cadrul prezente i actuale a conştii nte i sau în cel al amintirii sau intropatriei) să poată d e ve ni experie nte intr-un sens ş tiinţific. Să Încercăm să clarificăm aceasta. d

v. pentru

aceasta:

Wundl, LOllilo:, 112, 1 70. 27


P s i h o l o g i i cred că datorează experientei întreaga lor c u n oaştere p s ihologică, adică acelor am intiri naive sau i n tropatii în amintirile care, datorită isc u s i nte i metodice a e x p e ri m e n t at o r u l u i p o t să d e v i n ă t e m e i u r i a l e rationamentelor d e e xp e rie nţă C u toate acestea, descrierea datelur n ai v e ale ex perientei, analiza imanentă ce merge mînă în mînă cu ea, prec u m şi form u l area concept uală a acestor date, reuşeşte tocm a i prin i nte mi e d i ul unui fond d e co n c ep te , a căror valoare şti inti fi c ă este decisivă pentru întreg progresul metod ic u lterior. Aşa cum o ri c e reflectie o e v iden t i az ă, în confOlm itate cu n atura problematizări i experimentale şi a metodei , ace s te concepte continuă să rămînă neatinse în în treg u l proces ulterior, c u aceasta intrînd c h iar în rezul t a te l e fi n a l e , prec u m şi în p re t i n s e l e j u d e c ă t i ş t i i n t i fi c e de 32 ex perientă . Valoarea ştiintifică a acestor concepte n u poate, pe de altă p arte să fi e p re zentă d e l a înc e p u t Ea nu poate insă [307] nici să fie derivată din oarec ari acumulări de experientă ale su bi ec t u l ui şi ale experimentatorului însuşi şi nici nu p oate ,

.

,

.

să fie logiceşte dobîndită prin vreo constatare de experientă. Aici este locul analizei fenomenologice a esentei care, oricît i-ar putea suna de neobişnuit şi de neacceptabil psihologului naturalist, nu poate fi cu nimic mai putin decît o analiză e m p iri c ă De la Locke încoace, şi încă în zilele noastre, se confundă adesea convingerea (pe care psihologia deja o presupune) provenită din istoria dezvoltării conştiintei empirice, anume că oricare reprezentare conceptuală «derivă» din experiente anterioare, cu o cu totul altă convingere, anume că fi ec are c o nc e p t p r i me şt e de la e x pe r i e n tă d re pt u l fundamental al u t i l i zări i sale p o sib i l e de pildă, În j udecăti descri pt ive, de .

,

experientă; aceasta Înseamm\ că d repturi le fu ndamentale pentru val i d i tatea c o n ceptu lu i , pentru garant area sau l i psa de g aran t i e a esentei s al e şi, În c o n se c i nt ă , pentru apl icarea sa v al ab i l ă la pret i n s u l caz i ndividual, nu se pot afla deCÎt prin referire la ce e a ce furn i zează pe rc ep ti i l e reale sau am intirile. Î n mod de sc r i p t i v n o i în t re b u i n tăm c u v i nte ca: perce ptie, ,

28


amintire, re prezentare imag inativă, enunt etc. Dar ce plenitudine de elemente imanente denotă unul singur dintre aceste cuvinte componente pe care noi le investim în obiectul descris atunci cînd îl sesizăm, fără să le fi găsit însă În el în mod analitic! Este oare de ajuns să întrebuintăm aceste cuvinte în sensul popular, în cel Vl'g şi complet haotic în care ele au fost adoptate, nu se ştie cum, în «istoria» conştiintei? Şi chiar dacă ain şti, la ce ne-ar fi putut servi această istorie, cum ar fi trebuit să schimbe ea faptul că notiunile v agi sînt chiar vagi şi, În virtutea caracterului ce le este propriu, în mod evident neştiintifice? Atîta timp cît nu avem concepte mai bune, putem să le Întrebuintăm pe acestea, avînd încredere în faptul că, pentru scopurile practice ale vietii, cu ele pot fi atinse suficiente distinctii grosiere. Dar o psihologie care-şi Iasă fără fixare ştiintifică, fără dezvoltare metodică, conceptele ce-i determină obiectele , poate avea ea v reo p retentie la «exactitate»? Fireşte, ar putea-o avea tot atît de putin pe cît ar avea o fizica ce s-ar m u l tumi cu concepte ale vietii cotidiene, ca: gre u cald, masă ş.a. Psihologia modernă nu mai vrea să fie o ştiintă despre «suflet», ci una despre «fenomene psihice». Dacă astfel stau lucrurile, atunci ea trebuie să poată să descri e şi să determine aceste fenomene cu o deplină rigoare conceptuală. Ea trebuie astfel să- şi apropie printr-un travaliu metodic conceptele riguroase neces are. Unde se realizează însă acest travaliu în psihologia «exactă»? L-am căuta în zadar în imensa literatură pe această temă! Chestiunea de a şti cum ex perien ta naturală, «confuză» [308) poate deven i ex perientă ştiinţifică, cum poate să ajungă ea la slabilirea judecătilor obiectiv-valabile de experientă, este din punct de vedere melodic una card i nală pentru orice şti inţă de experientă. Ea nu are nevoie să fie pusă şi rezolvată in abstracto şi, În orice caz, nu în puritate filosofică: istoriceşte, ea Îşi află răspunsul prin faptul că pionierii geniali ai ştiintei experimentate sesizează in concreta şi intuitiv sensul metodei necesare a experientei, realizează ceva din determinarea -

,

29


obiectiv-valabilă a experientei şi inaugurează astfel un început al ştiinţei. Motivele acestei conduite ei nu le datorează însă n i c i u n e i re v e l a t i i , c i n u m a i a p r o fu n d ă r i i sensului experienţelor, respectiv sensului «fiintei» datA în e l e. Căci deşi «dat», în e x periente «vagi», sensul nu este decît în mod confuz dat , de unde şi chestiunea care se impune, anume: cum este în real itate fiinta, cum să fie determinată în m od obiectiv valabil şi cum, adică prin ce «experiente» mai bune, mult ameliorate, adică prin care metodă? Pentru cunoaşterea natu ri i exterioare, pasul hotărîtor de la experienta naivă la cea şti inţifică, de la c oncep te le cotid iene vagi la cele şti inti fice pe deplin clare, a fost realizat, aşa cum se ştie, abia de Galilej33. În ceea ce priveşte cunoaşterea psihicului, a sferei conştiinţei, avem, e adevărat, psihologia «experimental-exactă)) , care se consideră drept corespondentul pe deplin j ustificat al ştiinţei exacte a naturii - şi totuşi , oricît de putin ar fi ea conştientă de aceasta, în ce prive şte e sent i al u l, ea se situează în e poc a pregali leiană. Pare însă �e-a drept u l uimitor faptul că ea nu este conştientA

de aceasta. Inţelegem pe deplin că unei cunoaşteri naive a naturii înainte de ştiintă nu-i lipsea cu totul experienta naturală, adică nimic din ceea ce putea fi pus în e v i dentă în conex iunea ex perientei naturale însăşi, prin mijlocirea conceptelor natural naive de experienţă. în naivitatea sa, ea nu bănuia că lucrurile au o «natur!», şi că aceasta poate să fie determinată prin concepte certe pe calea unui procedeu logico-experimental. Psihologia însă, cu institutele şi aparatele sale de precizie, cu metodele sale ingenios elaborate, se simtea, pe bună dreptate, înălţată de-as upr a nivelului cunoaşterii naive de experie n tă a su flet u l u i , aşa cum apărea aceas t a în epocile precedente. De altminteri, ea nu a fost lipsită de posibi l itatea de a face reflecţii scrupu loase şi mereu repet ate asupra metodei. Cum putea să-i scape cu totul ceea ce În p ri nc i piu const ituie tocmai esentialul? Cum putea să-i scape fapt ul că tocmai notiunilor sale ps ih o lo g i ce, pe care acum nu m ai p u te a să le ignore, ea le dă În mod necesar un co nt i nu t care n u este pur şi simplu [309] scos d in cont inutul 30


dat realmente în experienţă, ci este aplicat la acesta? Cum să nu se ştie că, inevitabil, în măsura în care psihologia se apropie de sensul psihicului, ea realizează analize ale continutului c o n c e p tual ş i rec u n o a ş t e c a v al a b i le c o nex i u n i le fenomenologice corespunzătoare, pe care le aplică la experientă, dar care sînt a priori în raport cu experienţa? Cum putea să- i scape faptul că, în măsura în care vrea să înfăptuiască o cunoaştere realmente psihologică, premisele metodei experimentale nu pot să fie fundate prin ele însele, şi că procedeul său se deosebeşte fundamental de cel al fizicii; căci aceasta elimină din princi piu tocmai fenomenalul, penb'U a cerceta natura care se prezintă în el, în timp ce psihologia vrea totu şi să fie ştiinţă despre fenomenele Însele? În atitudinea sa naturală, ca şi În zelul său de a căuta să egaleze ştiintele naturii şi �. vedea în procedeul experimental lucrul cel mai important, toate acestea puteau şi au trebuit atunci să-i scape. In consideraţiile sale asidue şi adesea foarte perspicace asupra posibilitătilor unui experiment psiho-flZic, în schitarea tentativelor de ordonare a experi entelor ca şi în consb'UÎrea de aparate mai fme, în cercetarea surselor de posibile erori ş.a, ea a omis aproape cu totul să urmărească mai profu nd problema de a şti cum, prin ce metodă, aceste concepte, care intră în mod esential in judecătile psihologice, pot fi aduse de la starea de confuzie, la cea de claritate şi valabilitate obiectivă. Ea a omis să considere în ce măsură elementul p s i h i c în loc să fie prezentarea unei naturi, are mai mult o «esentă» proprie lui, care e de cercetat riguros şi Într-o ,

,

man i eră adecvată, În ainte de orice psi ho-fizică. Ea n-a l u at În considerare nici ceea ce se află În « serlsul» ex perientei psi holog ice şi n ic i , porn i n d c h i ar de l a sine,

fiinta

În sen sul psihic u l u i . * *

*

31


Ceea ce derutează În mod constant psihologia emp iric ă, Încă de la Începuturile ei În secolul al XVIII-lea, este astfel imaginea înşelătoare a unei metode natural-şti inţi fice după modelul metodei fizicali st-chimice. Sîntem asiguraţi în certitudinea că, privită Într-o universalitate d e pri nci piu, metoda tuturor ştiintelor de experientă este una şi aceeaşi, În psihologie ca şi în ştiinţa despre natura fizică. Dacă metafizica a suferit atît de Îndelungat de falsa imitatie cînd a metodei geometrice, cînd a celei fizical iste, acum acelaşi l ucru se repetă În psihologie. Nu este fără importantă faptul că pArintii psihologiei experimental-exacte au fost fiziologi şi fizicieni. Adevărata metodă urmează natura faptelor de cercetat [3 1 OJ şi nu prejudecăti le, nici modelele noastre. Pornind de l a subiectivitatea vagă a lucrurilor, aşa cum vin ele în aparenta naiv-sensibilă, şti inta naturii reliefeazA lucrurile obiective împreună cu caracteristicile lor obiective exacte. Trebuie astfel, se spune, ca psihologia să aducă psihologicul, după o vagă concepere naivă, la o determinare obiectiv-valabilă; şi aceasta livrează metoda obiectivă care, În mod evident, este aceeaşi ca şi metoda experimentală atît de strălucit garan tat ă în şti inţele nat'.l!ii prin nenumărate rezultate. Totu şi, modul 'in care datele e x p er i en te i aj ung la o d e t erm i n a re o b i e c t i v ă , prec u m ş i c e s e n s a u a t î t «obiect ivitatea» cît şi «determinarea obiecti vitătii», ce fu n cti e Îş i poate asuma metoda experimentală În d i ve rse m o men te toate ace st ea depin d de se nsu l propriu al datelor, mai bine zis ,

de aceI sen s pe c are îl acord ă conşt i i nta ex peri mentală cOi-e:> punză10 <ire (ca (1 v i zai'e prec i să a acest u i fi i n d şi n u a a l t u i a ) în

con form i t ate c u e s e n t a sa. U rmîn d modelul

natu ral i st-şti i n l i ri c . aceasta înseam n ă . aproa pe i n e v i t abi l . următoarele: a re i fi c a c o nş t i i nta J \ ceea ce ne i m pl i c ă de l a

o absurdi tate, d i n care tÎşneşte d i n nou t en d i nta absurdă a p ro b le m e l or către d i recţ i i fal se de cercetare. Să exami năm aceasta Jl'ai Înde ap roape

început într

-

către punerea

,

.

32


Lumea corporală spati o temporală este u nica , singu ra natură În sensul deplin al cuvîntu lui. Orice altă fi intă indiv idualăJS , ps ihicu l înseamnă natură într-un al doilea sens, şi tocmai aceasta determină deosebirea fundamentală dintre meto da naturalist ştiin tifică şi cea ps ih olog ic ă. Din pri ncipi u, numai fiinţa corporală poate fi experiment ată ca fiind în mod individual identică Într-o multitudine de experienţe directe, adică percepţii. Numai ea poate, dac ă perc e pţiile sîn t gînd i te ca distribuite d u p ă «subiecte» diferite, să fie percepută ca individual identică şi să fie descrisă intersubiectiv ca una şi aceeaşi . Aceleaşi reităti36 (l ucruri, evenimente etc.) ni se înfăţişează tuturor, putînd să fie determ inate de noi toţi numai după «natura» lor. Dar «n atura» lor înseamnă: prezentîndu-se În experienţă ca «fenomene subiective» ce se schimbă în mul ti ple feluri , ele se afl ă totuşi undeva ca nişte u nităţi temporale de caracteristici stabile sau schimbătoare, se afl ă Înmănunchiate În totalitatea unei l um i corporale cu un singur spaţiu, un singur timp, totalitate care le şi înlăr.tuie laolaltă. Ele sînt ceea ce sînt numai în această unitate, işi menpn identitlltea individuală (substanţa), o menţin totodată ca purtătoarea aceleiaşi «proprietăţi reale» numai în rel ati i cauzale sau de interacţiune reciprocă. Oricare proprietare reic-reală este cauzală. Orice fiinţă corporală est e supu să legilor transformărilor posibile, iar aceste legi privesc ceea ce este identic, [3 1 1 ] l ucrul insă nu pentru sine, ci lucrul în totalitatea unitară, reală şi posibilă a unei naturi unice. Fiecare lucru Îşi are natura sa (ca un concept total a ceea ce el este, anume: i denticul ) pri n faptul că el constituie centrul de unitate al seriei cauzal ităti lor unei naturi totale şi unice. Proprietăţi le re ale ( rei c-reale, corporale) con s t i t u i e un t i t l u p entr u posi bi l i t ăti de transformare a unui identic, posi bilităti tra., ate anterior prin legile cauza l i tăţi i , identicul care, În ceea ce el este ca atare, este determi na bi l numai prin recurgerea la aceste l egi . Rei t ăţ i le sî n t Însă d ate ca u n ităţ i ale ex perientei nem ijloc i te, ca unităti de multiple aparenţe sensibile. Faptele -

,

-

,

de stabi li tate. de sch imbare sesi zabi lă la nivelul sensi bi lităţi i. 33


conferă cunoaşterii fLrUl conducător, în raport cu aceasta Îndeplinind functia de medium «vag», în care se prezintă natura adevărată, obiectivă, din punct de vedere fizica1 exactă şi, prin aceasta, gîndirea (ca gîndire ştiintific-experimentală) detennină, constituie adevărule. Toate acestea nu constituie ceva ce s-ar atribui lucrurilor experientei şi experienţei lucrurilor, ci numai ceva inseparabil de esenta lor, as t fe l încît orice cercetare intuiti vă şi consecventă asupra a ceea ce lucrul este În adevdr - lucrul care apare ca experimentat, totdeauna ca ceva, ca fiind, ca detenninant şi, În · acelaşi timp, detenninabil, însă in variatia aparenţelor sale şi a împrejurărilor în care el apare - conduce în mod necesar la conexiuni cauzale, încheindu-se legic În detenninarea proprietăţilor obiective corespunzătoare. Ştiinţa naturii nu face decît să unneze in mod consecvent sensul a ceea ce lucrul in suşi , ca experimentat, pretinde, numind destul d e neclar această proc edură « el iminarea ca l it ăti l or secundare», «eliminarea elementelor pur subiective din aparenţb cu «păstrarea calitălilor primare, care rămîn». Pentru un bun procedeu, aceasl* este, totuşi, mai mult decît o expresie neclară, este o teorie de proastă calitate. Să ne întoarcem ?.cum la « lumea» a «ceea ce este psihic» şi să ne limitam la «fenomenele psihice� pe care noua psihologie le priveşte ca domeniul ei obiectual, - adică, mai Întîi � lăsăm la o parte problemele referitoare la suflet şi la Eu. Se află oare, ne întrebam, în serisul fiecărei experienţe

psihice şi al fiecărei perceptii a [3 1 2] ceea ce este lucru, ca şi În fiecare percepere de către psihic, o obiectivitate care să fie «natură»? Vedem Însă de Îndată că raporturi le din sfera psihicului sînt cu t01:.1: al tele decît ceie d i n sfera fizică. Psihicul se Îm parte (vorbind metaforic, şi nu mctafizic) În e

seama aici fap t u l că acest mediu

al ren omcnalitălii, in care inluilia şi gîndirea natur.tlista-şt i i n l i fi că. nu trebuie sa devină pentru accaqa din urma tema şt iinli lică prupriu-7.isa. Aceasta e luata În stăpin ire de ştii nlele noi (psihologia, În care o huna paTle line de

Este de luat În

se mi:jC3 constant

fi7.iologie) şi renomenologia

34


monade37, care nu au deloc ferestre,

şi

intră în comunicare

numai prin intropatie (Einfohlung). Fiinia psilllcă, fiinta ca « fenomen », nu e ste din principiu o uni tate care ar fi ex. perimentabi lă în mai multe p e rc e Pti i d ife renti ate ca individual i dentice ; aceasta n ici chiar în perce pţiile acelui aşi subiect. Altfel spu s, aşa cum o evidenţiază o sumară re flec tie asupra oricăruia dintre fenom ene, în sferea psihică nu există n ic i o deosebire între aparentă şi fiintă, iar dacă natura este înţeleasă ca o flintă concretă (Dase;n) care apare în fenomene, atunci aceste fenomene (pe care psihologul le socoteşte ca ţinîn d de psihic) nu constituie, la rindul lor, o flinţă ce s-ar arăta ea însăşi prin fenomenele prin care apare. Devine astfel deja clar faptul că există propriu-zis numai o sing ură natură, ce se manifestă în aparitiile lucrurilor. Tot ceea ce, în sensul cel mai larg al psihologiei noi numim un fenomen psihic este, considerat în el însuşi cu adevărat fenomen, şi nu natun\. î n c o n se c i n t ă, un fenomen38 n u este o unitate «substantial!», nu are nici un fel de «proprietAti reale», şi nu cunoaşte nici o schimbare realA şi nici o cauzalitate: toate aceste cuvinte fiind înţelese în sens naturalist-fliintiflC. A atribui fenomenelor o natur.\, a cerceta pArtile lor componente reale, conexiunile lor cauzale aceasta ar fi nici mai mult nici mai putin decit o pură absurditate, tot aşa cum ai vrea să cercetezi proprietAtile cauzale, conexiunile etc., numerelor Aceasta nu este decit absurditatea naturalizArii a ceva a cărui esenţă exclude flinta consideratA ca natura. Un lucru este ceea ce este şi rămîne pentru totdeauna în identitatea sa: natura este eternă. Ceea ce aparţine c u adevărat unui lucru l ucrului natural, nu celui sensibil al vi etii practice. lucrului «a!ja cum apare el în mod sensibi l » anume îi aparţine în forma proprietăti lor sau a modi ficări lor prc ;:- .-i et ăt i i , poate fi de terminat ca o bi ecti v - valabil şi totodată conftrmat sau corectat în experi ente mereu înnoite. Pe de altă parte. ceva psih ic, un «fenomen», apare ş i d i sp are , nu păstrează n ic i o fi i ntă perm an entă, identi că, una care, în sens naturalist­ şti intific, ar fi ca atare determinabi lă În mod obiectiv, de ,

.

-

.

-

-

35


exem p l u , ca o bi e c t i v separab ilă în com ponente, ca «analizabilă» în sensul propriu al termenului. Ce «este» ca atare ftinta psihică, experienta nu ne-o poate spune; şi oricum nu în sensul care e valabil pentru ceea ce este ftzic. Dar psihicul nu este experimentat ca ceea ce apare; el este «trăire», chiar trăire văzută în reflexie, apare mereu ca el-însuşi, prin el-însuşi [3 1 3], într-un flux absolut, ca ftind şi ca deja «încetînd a ft», într-o manieră vizibilă recăzînd continuu într-un a-ft-fost. Psihic poate să fte, de asemenea, ceva reamintit şi astfel, într-o manieră putin diferită, ceva experimentat, în «reamintit» găsindu-se ace l «a fi fost perceput». Acest reamintit poate să fie «repetat» , în reamintiri ce sînt reunite într-o conştiintă. care la rîndul ei are drept conştiente chiar reamintirile, fte sub forma reamintitul ui, fte sub forma a ceea ce este totdeaun a retinut. În această conexiune, şi numai în ea, psihicul poate ft «sesizat» a priori ca fiind identicul unor astfel de «reluări». Orice psihic astfel experimentat, cum pe drept putem să o punem în evi de n tă în aceste conditii, are o ordonare într-o totalitate cuprinzătoare, într-o unitate «monadică» a conştiintei, unitate care, în sine, nu are absolut nimic de a face ;;u natura, cu spatiul şi timpul, cu substantialitatea şi cauzalitatea, ci îşi are «formele» sale, forme cu totul un i ce Este un flux de fenomene nelimitat de ambele părli, cu o linie intenlională care-I traversează şi constituie, în acelaşi timp, indicele u n ită t i i care străbate pretutindeni, an ume linia «timpului» imanent, fără început şi fără sfîrşit, un timp pe care nici un cronometru nu-I măsoară. .

Urmărind cu pri v i rea fl uxul fenomenelor în viziune imanentăJ9 , t re ce m de la fenomen la fenomen ( tiecare tiind o unitate concepută în fl u x u l şi în ac tul însu şi al fl uxului) şi nu aj ungem n ic i o dat ă l a altceva decît tot la fenomene. Ahia atunci cînd vederea i manen tă şi experienta lucru l u i aj ung la s i n te z ă atunci şi fenome n u l văzut şi lucrul experimentat intră în tr o relatie. Prin med i u l experientei lucrului şi al unei ast fel de ex periente a rel ati e i intropatia su rv in e în acelaşi timp ca un fe l de vedere med iată a ceea ce este psi hic. caracteri zîndu-se ,

-

.

36


în sine ca o privire prelungită (Hineinschauen) într-o a doua totalitate monadică. în ce măsură însă în această sfefă este posibil ceva în genul unui studiu rational sau al unui enunt valabil? în ce măsură sînt de asemenea posibile numai astfel de enunturi şi în ce mod le-am avut ca descrieri foarte sumare (care trec sub tăcere dimensiunile în întregul lor)? Bineînteles, studiul ar fi aici unul cu sens numai dacă s-ar subordona întocmai sensului «experientelor» care se prezintă ca experiente ale «psihicului» şi dacă în I'..cestea ar lua «psihicul» şi ar căuta să-I determine exact cum acesta o cere, astfel spus, de a-I lua şi a-l determina aşa cum este el v ăzut . La fel se petrec lucrurile şi atunci cînd se ac ordă o mare atent i e neadmiterii naturalizărilor absurde. Aceasta înseamnă: fenomenele trebuie să fie luate aşa cum ele se oferă, respectiv: ca aceastA a avea - conştiiftta fluctuantă40, a v i za, a apărea, ca un a avea - conştiintă mai mult sau mai p utin inedită, ca acest a avea-conştiintă ca prezent sau ca pre­ prezent, ca imaginat, [3 14] semnificat sau figurat. ca vămt în mod intuitiv sau repre7..entat ca v id etc. Deci, ca şi în schimbarea cutărei sau cutărei atitudini, a unui mod atenponal sau al tu l, totul trebuie luat ca reorientîndu-se, reorganizîndu­ se într-un fel sau altul. Aceasta conduce la denumirea generică de « conştiin a ceva» 41 şi are o «semnificatie», «vizează» un «obiectual» 2 , iar ru.�esta din urmă, să-i sp W1em. fără a pomi de la un anumit punct de vedere, de la o «functiune» sau «realitate», se Iasă descris ca «obiectual imanent», «vizat ca atare» , vizat într-un mod de a viza sau altul. Că aici putem cerceta şi enunţa, chiar enunta cu ev iden ta. ad aptîn du- ne sensului acest e i sfe re a «experientei», este ceva de la sine înteles. Ce- i drept. tocmai respectarea exigenţei men t i o nate mai sus const ituie propriu-zis d i fic u ltatea. De consecventa şi p uri t a t ea atitudinii «fenomenologice» atîrn ă În

r

întreg i me îndre p t ă ţ i rea sau absurd i tatea cercetări lor desfăşurate a i c i . Căci n u putem să depăşim aşa de uşor o b i şn u i nta nativă de a trăi şi a gînd i într-o atitud ine n atural i s� şi astfel o bişn u in t a de a fal sifi c a psihicul În mod naturali st. In 37


afară de aceasta, depăşirea atitudinii sus-menţionate depinde foarte mult de priceperea faptului că este posibilă o in ve stigare «pur im an e n t ă» a psihicului (în sensul cel mai larg al fe no men u lu i ca atare, sens pe care-j 'lntrebuintăm aici): aceasta este o in v e sti gare a mo d ulu i care tocmai a fost caracterizat în general şi care se află în opozitie cu investigarea psiho-fizică a acestuia, investigare pe care noi nu am l uat -o Încă în con s i derare ·şi care, fireşte, îşi are îndreptăţirea sa. * *

*

Dacă psihicul imanent n u este În sine însuşi natură, ci opusul naturii, atunci ce mai cercetăm în el drept «fiintă» a sa? D ac ă în identitatea sa « obiectiv ă» el nu este determinabil ca o unitate substantială de proprietăţi reale, în mod constant de sesizat, de determinant şi de confmnat după maniera ştiintific- experimentalistă. dacă nu poate fi reţinut din fluxul etern şi nu este apt să devină obiect al unei evaluări intersubiective,- atunci ce putem noi să sesizăm în el, ce p utem să determinăm şi să fIXăm în el ca unitate obiectivă? Fireşte, aceasta este de înţeles numai în sensul că rămînem În sfera fenomenologică pură şi lăsăm la o parte relatiile cu corpul considerat ca lucru, precum şi cu natura. Atunci răspunsul este: dacă fenomenele ca atare nu sînt nicidecum

natură, ele au însă o esenJă, sesizabilă, În mod adecvat sesizabilă nemijlocit43 • To ate en u nt u r i l e c are d esc r iu fenomenele prin concepte directe, o fac În măsura în care ele sînt va l abile prin concepte de esenţă, ad ică p rin se mn i fi c aţi i conceptuale verbale care ar trebui să se lase degajate într-o in t u i ţ i e a e sen tei . [3 1 5] De altfel trebuie să În te l egem corect acest fundament ultim al ori cărei metode p s i ho l o g i ce . Vraja atitudini i naturaliste, în care ne aflăm mai Întîi cu toţii, anume aceea care n e Îm p i edi c ă să ne desprindem de natură şi, În consecinţă, să considerăm şi p s ihi c ul drept obiect al unui 38


studiu intuitiv, într-o atitudine pură în loc de una psiho-fizică, iată ce a baricadat aici calea unei mari ştiinţe, una fără precedent, bogată în consecinţe şi care pe de o parte este conditia fundamentală pentru o psihologie pe deplin ştiin/ifică, iar pe de alta - cîmpul criticii autentice a ratiunii. Vraja naturalismului nativ mai constă şi în faptu l că ne face extrem de dificil de văzut «esenţele», «ideile»: mai prec is, deoarece le vedem, ca să spunem aşa, în mod constant, atunci să le lăsăm să valoreze în caracterul lor propriu, nu să le naturalizăm Într-un mod absurd. Intuirea esentelor44 n u ascunde nici ea mai multe dificultăţi sau secrete «mistice» decît percepţia Atunci cînd, în mod intuitiv, aducem «culoarea» la o claritate deplină, la starea unui dat (Gegebenheit), atunci datul (das Gegebene) este o «esentă», iar cînd, de asemenea, în intuitie pură, privind cumva dinspre percepţie, aducem la starea unui dat ceea ce «percepţia» este anume ce este in ea -

,

insăşi - acest caracter identic al unei oarecari singularitap. fluctuante a percep ei,- atunci noi am sesizat in mod intuitiv

,g

esenta perceptie 5. Atit cit se întinde intuitia, respectiv continutul intuitiv de conştiintă, tot atît se intinde şi posibilitatea unei «ideatii» corespunzătoare (aşa cum am avut grijă să o spun în Cercetările logice) sau a «intuirii esenţei». I n măsura in care intuitia este una pură, care nu ia în seamă nici o coreferinţă tranzitivă, în aceeaşi măsură esenţă văzută este una adecvat văzută (Erschautes), un dat absolut. în felul acesta, cîmpul de dominare al intuitiei pure cuprinde şi Întreaga sferă pe care p s ih o l og u l şi-o apropie ca sferă a -

«fenomenelor psi h ice»; aceasta oricît le-am l u a numai pentru sine, într-o pură imanen tă. Faptu l că «esentele» sesizate În i n tui rea esenţei se l asă fixate în concepte sig u re cel puţ in pentru o mare parte, c u aceasta furnizînd posi bilităti de enunţuri fenne, o bi ec t i v e În felul lor şi absolut valabi ie, este evident pentJ1l toti cei ce procedează fără p reju d ec ăţ i Cele mai neÎnsemnate d i fe re n te de c u loare, ul timele n uanle, pot ,

.

39


sfida fIXarea, insă «culoare a» , spre deosebire d e «sunet», constituie o diferentA aşa de sigură cum nimic mai sigur nici nu exi stă in toată lumea. Şi a sem ene a esenţe ab so lut diferentiabile, respectiv care se lasă fixate, nu sint numai cele ale «c on ţ in u tu l u i » sensibil şi ale ap are n te l or (<< lucruri vizibile», fantome şi altele asemen ea) , ci, in eg al ă măsură, şi

cele ale oricărui p s i hic în sensul d epl in al cuvîntului, adi c ă ale oricăror «acte» şi oricăror stări ale Eului, care corespund u n or denumiri cunoscute ca, de exempl u , perce p tie , i mag i nati e, am i ntire , j u dec ată, sentiment, voinţă, cu toate fonne l e lor partic u l are nenumărate. Excluse de ai c i rămîn [3 1 6] ultimele « n u an ţe » , care t i n de ceea ce este nedeterminabil În « fl u x » , tipologia de sc ri pt i b i l ă a fluxului avîndu - ş i incă «ideile» sale, idei care, ses i zate şi fIXate în mod i ntu i t i v , fac posi b i l ă o cunoaştere absolută. Orice denumire psihologică, precum

pe rcep tie sau voinţă, este denumire pentru un domeniu foarte cuprinzător al «analizelor conştiinţei», adică al in ve stigării esentei . E vorba aici de un cîmp aşa de larg incit, În această privintă poate să fie comparat numai cu ştiinta naturii, - oricit de neobişnu it ar putea să sune aceasta. De-acum Însă devine de o importantă h o t ă rît o are cunoaşterea faptului că intuirea esenţei nu este nicidecum «experientă» in sens de percepţie, amintire sau acte de acest fel şi, in afară de acesta, ea nu este nici general i zare em p iric ă, una care, după sensul ei, asamblează (mitsetzt) esenţi al , din u n i tăţi izolate de experienţă, o fi inţă-concretă (Dasein) individuală. Int u it i a sesizează esenla ca fi i nt ă -e se ntă (Wesensseinf6 şi În nici un fel nu pune o fi in tă-concretă. In

consecintă, cunoaşterea esentei nu este n ic i o cunoaştere de nici nu se ocupă de cont in u t u l afirmatiilor efectuate cu privire la o fiinţă-concretă indiv iduală (c u mva 41 matter-of-fact ,

natural ă) . Suportu l sau, mai bine-zis, punctul de plecare al unei intuiri a esen tei , de pi ldă a esentei percepţiei, amintirii, j udecăt i i etc., poate să fie o perceptie a unei pe rce pt i i , a unei amintiri, a unei j u decăt i etc . , d ar po ate să fie şi o imaginatie si m p l ă, dar «c la ră » , care nu c o n st i t u i e o e x pe ri en ţă , nu 40


sesi zează n ici o fiinţă

concretă.

Sesizarea efec tivă a esentei

nu este deloc ati nsă p ri n aceasta; ca sesi z are ea este intuiti vă, şi tocmai aceasta con stituie un a vedea al tfel decît prin experientă. Fireşte, esentele pot fi reprezen tate şi vag, cumva reprezentate În semne, dar şi puse În mori fals; atunci ele sînt În să numai esenţe vizate, Îm p o v ărate de conflicte, aşa c u m o

arată trecerea la exami n area incompatibi l i tăţii lor; dar printr- o Întoarcere la intuitia stări i de dat a esentei, po zitia vagă poate şi ea fi confirmată ca valabilă. Fiecare judecată care, în concepte ferme, adecvat formate, aduce ceea ce se află În esenţă la o expresie adecvată-, după cum esentele unui an umit gen sau particul aritate se corelează unele cu altele, aşa cum, de ex empl u «intu i tie», «i nten tie vidă», « imaginatie», şi « perc e ptie », «concept» şi « intu i t i e » ş . a . , se u n esc u n e l e c u a l t e l e , sînt În mod n e c e sar «compati bile» pe baza u n ei sau alteia dintre componentele esentei, cumva se potrivesc unele cu altele ca «intuitie» şi «efectuare» sau, invers, nu sînt com p ati bil e , fundează o

«conştiinţă a deziluziei» ş.a - fiecare asemenea judecată este

o cunoaştere absolută, valabilă În general şi, ca judecată de

esenţă este de un gen pe c are a vrea a-l funda, confmna sau respi nge prin experientă, ar fi un nonsens. Judecata fixează o «relation of ideas». un a priori în sensu l [3 1 7] autentic, care lui Hume îi plutise în fata ochilor, Însă datorită ametescului de tip pozitivist dintre esenţă şi «idea» - ca opusă fată de

«impresion»- aceasta trebuia să-i scape. Totu şi, nici chiar scepti cismul său nu a cutezat să fie consecvent şi - În măsura care el o vede -, să se deharaseze de o astfel de cunoaştere. Dacă sen zual ism u ! său nu l -ar fi făc ut orb faţă de 'in treaga sfenl a i n t e n ti on a l i t ăli i «conşt i i n lc i -a-c e v a » , d acă ar fi l u at aceasta Într-un st u d i u de esenţă, al u n c i e l n u ar fi deven i t mare l e scept ic, c i , d i m potri v [I, fondatorul unei teori i C II adevărat «poz i t i vă » a r a t i u n i i . Toate problemele, care atît 1 - 1u pa<;ionat

în Treatise �i care l-au Îm p i n s din confuzie ÎI1 con fuzie. probleme pe care, În at i t u d i nea s a , n u putea n i c i �.ă le adcc vezc n i c i să le fo rm u l eze În

mod pur.

se

si l u ea �ă negre�i t În 4l


d o me n i u l

fe n o me n o lo g iei . Toate, fără excepţie, sînt de conexiuni lor e s en ţ i ale a l e a pro p ri e t ăti l or de vizare (Gemeinheiten) care, corelativ şi e senţ i a l , le apartin ; şi aceasta Într-o c o m p re he ns i u n e i nt u i t ivă ge n e ra l ă ce nu mai I as ă desc h i să n i c i o chestiune cu sens. Î n fel ul ac e sta , d e v i n e re zo l v ab i l ă ş i marea problemă a iden tităti i u n u i obiect faţă de mul t i pl i c i t ate a i m p re si i lo r, res p ec t iv perce pţ i i lo r despre e l . În fapt, cum multiplicitatea. percepţi i l o r, re s p ec ti v a ap are n te lor aj u n ge «să aducă la fenomen» unul şi acelaşi obiect, în aşa fel În cît acesta poate să fie « acel aş i » şi pentru el însuşi şi pentru co nş ti i n ţ a unităţii sau i dentitătii care leagă aparenţele, aceasta este o ches t i u n e ce nu pO lte fi c l ar pusă şi la care nu se poate răs p u n d e decît pri n t r-o ce rcetare fen o m en o l o g i c ă a e se n te i (cercetare la care modali tatea noastră de formulare s-a referit deja mai în ai n te). A vrea să răs p un dem la ace astă chestiune În m an ieră naturalist-ştiinţifică emp irică inseamnă a nu o Întelege şi a o ră st ăl m ăc i Într-un nonsens. Că o perce pti e , ca şi. În genere, o experientă, e ste tocmai percepţia acestui obiect, ch i ar astfel ori entat , colorat, format etc., aceasta este un fapt al esen tei sale, oricum s-ar afla obi ectu l din punct de vedere al «ex i stente i » sale. Că această percepţie trimite la o con t i nu i t ate de percepere, nu Însă Într-una oarecare, În care «acelaşi obiect se prezintă În o rientări mereu diferite etc.», acea..ta este iarăşi o chestiune a ese n te i . Pe scurt, aici se află marile cîmpuri, Încă n etratate În literatură, ale «analizei conştiinţei», unde de numi rea co nşt i i n tă, ca şi mai sus cea de p si hic - fie aceasta Înd rep tăti tă sau n u - ar trebui extinsă aşa de departe, ÎnCÎt să d ese mneze tot ceea ce este i m anent, ca şi orice vizat - de c o nşt i i n tă ca atare şi în orice sens. Problemele pri v i n d o ri g i n e a , atît d e m u l t d i s c u t at e de-a l u ngul secolel or, sÎr:t e l i berate de falsul n a rt ura li s m , [3 1 8 ] care le ră st ă l m ăceş te Într-un mod absurd , şi dcvi n probl eme fenomenologice. Aşa sînI: problemele orig i n i i «reprezen tării spat i u lu i », ,!le reprezentări i t i mpul ui . lucru l u i , n u măru l u i , ale reprezen t ăr i l o r cauzei şi e fectu l u i ş.a. A bi a atunci cînd aceste re zo l v at n u m ai p ri n unnărirea fo nn e l or conş t i i n te i , precum şi

42


probleme pure sînt formulate şi rezolvate într-o manieră cu adevărat semni ficativă. atunc i problemele em p i ri c e ale fo rm ări i unor astfel de reprezentări ca evenimente ale conştiinţei umane capătă un sens şti inţific sesizabil şi comprehensibil în vederea unor solutii. Totul c on d uce la aceea că. se vede şi se con si d eră În

întregime propriu faptul că, exact aşa de nemijlocit cum se aude un sunet, la fel şi o «esenţă» . esen ta «apariţia lucrului». esenta «lucru vizibil», esenta «reprezentare în imagine». esenta «judecată» sau vointă etc. poate fi privită, iar văzînd-o se pot rosti judecăti de esentă. Pe de altă parte însă, aceasta ne-ar feri de confuzia proprie lui Hume şi. ca unnare, nu s-ar ame steca in tu i ti a fenomen logică cu « i ntrospectia». cu ex perienta internă. pe sc urt, cu acte care. Ia locul esen te l or. pun mai mult unităti le in di v i d u al e ce corespund acestorar• Atît timp cît rămîne pură şi nu face deloc uz de pozitia existentială a naturii . fenomenologia pură ca ştiintă poate să fie numai stud i u al esentei, şi nicidecum unul al existentei concrete, orice «introspectie» » şi orice judecată asupra temei ului unei astfel de «experiente» căzînd în afara cadrului ei. În imanen ta sa, part ic u l aru l poate fi pus numai întrucît este aici (als dies da!). anume această perceptie fluctuantă, această am i nti re şi celelalte - şi. mai ales, întrucît este adus sub concepte riguroase datorate analizei esentei. Căci individuum nu este, e adevărat. o esentă, ci «are» o esenţă, care se poate en unţa, despre el cu e v i d en tă valabilitate. Dar a-l fIXa ca individual, a-i da pozitie înt r o «lume» a existentei-date -

" Cercetari log ice", În ale c ăror frag mente pentru o fenomeno logie si stematică s·a apl icat pentfU p ri m a oară a nal i za esentei În sen s u l

fost În Illod gre�it Întekse ca o Încercare d e reab i l i t are a metodei i n l rospeq i e i . Este adevaral. pCl1 Iru aceasta este partial de v i n a caracterizarea defect uoasa a metodei În " I n t roducere" l a Cercetarea I a celui de al doilea volulll. an u me desemnarea ' fenomcnologiei ca psihologic d e scri pl i v ă. Clari licărilc necesare se ana În cel de·al 1I·lea rapon al meu asu pra snieri lor gennane de logică ale ani lor 1 895·99, În ,:aracle rizat aic i , au

al I X - lea v o l u m al re v i stei ( l 9U 3 ) . p p . 3 9 7 -400.

..

Arc h i v Eir sy stemat ische Ph ilosophie·'

43


(Dasein) i n d i v i duale, - o astfel de supozitie p urA nu se poate real iza În mod evident. Pentru ea singularul este veşn ic ănEtpov-u I4M• Ea poate să rec unoască ca o b i ec ti v valabi le n u m a i esentele şi re l a t i i l e d e esentă ş i c u aceasta să

îndepli nească, să efectueze in mod definitiv tot ceea ce este n ece s ar pentru o in te l ege re c1arificantă a oricărei cu n oa ş te ri e m p i ri c e şi a o r i c ărei c u n o a şt e r i î n ge n e r e l , a n u m e :

c l ari ficarea « o ri gi n ii » oricăror « princ i p i i » formal-logice ş i n atural-logice, ca de altfe l a oricăror

precum

şi

« p ri n c i p i i » călăuzitoare,

a tutu ror problemelor care aparţin i ntrin sec [3 1 9]

corelatiei dintre « fi i n t A» (fiin ta-natură, fi inta-valoare etc .) şi «conştiinţă»&. * *

*

Să trecem ac um la at i t udine a psiho-fizică. În ea « psihic ul » , cu întreaga sa esentă proprie, dobîndeşte o coordonare cu corpul ş i c u unitatea naturii fizice: ceea ce a fost sesizat În perce pt i a imanentă şi înte l e s astfel ca aparţinînd esentei sale intră în re la t i e cu cel perceput În mod sensibil şi, în consecintă,

cu nat ura Abia pri n această coordonare el do bîn d e şte o

g

44

Manierd În care mă exprim, - Într-o perioadă de timp pentru care fenomenologia este, la rigoare, o denumire pelltru discipline speciale, pentru scrieri de d�taliu foarte utile În sfera introspectiei. - în loc de a lua in con s i de r.ue ştiinta fundamentală s ist e m at i c ă a filosofiei. poartă de intrdre ÎII meta fi z ica autentică a naturii, a s pi rit ului . a ideilor. Îşi are, pretutinde n i in acest studiu, fundalul îll cercetarile mai mu ltor ani, neintrerupte ccrcetări pe ale căror rezultate progresive s ·au ed i ficat Prelelierile melc filoso fi,"e de IfI Giillil/liell din a n u l I <X> 1 . Datorita wncx i u ll i i fUllqionalc i ll t i me a t u t u ror s t ad i i lor fcn o menologice şi. cu a,"easta. şi a cercetari lor care se re feră la ele. precu m ş i a d i fiwltăli lor cxt r.lOrd i n are pc care le-a adu s cu s i ne dezvo ltarca mctodologici pure. nu am consider.tt ca avantajos să public rCl.U l latc i m l atc ş i incă illlpovărate c u chcst i u n i d i scutabile. S pcr ca n u pestc m u l t t i m p. sil pot prc7.cnta publ i c u l u i l arg cercetari le asu pra fcno lllcno logici şi critica fc nolllcnologică a rati u n i i . ,"crcetări intre t i m p conMll idatc pe toatc p l an u r i le şi aju n se la o u n i t ate s i stematica c u pri nl.ătoarc.


obiectivitate naturala indirectă, iar mediat o pozitie în spatiul § i timpul naturii, în acela pe care noi îl măsurăm cu cea...;urilc. Intr-un an umit peri metru, nu Îndeaproape determi n at, «dependenta» experimemală a psihicuiui oferă un mijloc de a determina în mod intersubiectiv psihicul ca fiintă individuală şi, în acelaşi timp, de a explora progresiv relatiile psi hofizice. Acesta este domeniul «psihologiei ca ştiinţă a naturii», care, după sensul cuvintelor, este psihologie psiho-fizică şi, în consecintă, în opozitie cu fenomenologia, o ştiinta empirică. Fireşte, nu este deloc li psit de dificultAti să se considere psihologia, ştiinta despre «psihic», numai ca o astfel de ştiintA despre «fenomenele psih ice» şi conexiunile acestora cu corpul. De facro, ea este totuşi pretutindeni ghidată de acele obiectivări nati v e şi inevitabile ale căror c orel ate sînt unitătil e e m p i rice om şi a n i m a l , iar, pe de altă parte, suflet, personalitate, respectiv caracter, înclinaţii ale personalitătii '

.

Cu toate acestea, pentru scopurile noastre nu este necesar să urmărim analiza de esen tA a acestor configurapi ale unitAtii . nici problema de a şti cum de la sine ele detennină sarcina psihologiei. Devine astfel de îndată mult mai clar ca. aceste u nităţi sînt de o specie principial diferită de reităţile naturii. care sînt, chiar după e sen ţa lor, date (Gegebenheiten) ce se prezintă prin penumbra [320] aparentelor, ceea ce nu e val abi l în nici un fe l des pre u n ităt i l e În chestiune. Numai fundamentul «corp uman», nu însă omul însuşi, constituie o unitate de aparentă reică şi mai ales nu personal it ate a. caracterul etc.

Evident, cu toate aceste uni t ăti sîntem trimişi înapoi la unitatea imanenta de viata a unui anum it flux de conştii ntă şi la particularitatile morfologice care deosehesc astfel de uni tati imanente diferite. Ca urmare, ch iar şi în treaga cunoaştere psihologica, ch iar aco lo unde ea este princi pal raportată la indi vidua l i tati , caractere şi dispozitiuni umane, se vede tri misa înapoi la aceste unitali ale conştii ntei şi, cu aceasta, la studiul fenomen elor ca atare4Y şi al împletirii lor. 45


Nu mai este nevoie ac um, îndeosebi după toate dezvoltările precedente, de nici o c ircumstantă pentru a Înţelege clar, şi din rati unile cele mai profunde, ceea ce deja a fost expus mai sus, anume că orice cunoaştere psihologică în sensul obişnuit presupune astfel o cunoaştere a esen/ei psihicului. A vrea să scrutăm esenla amintiri i , a judecăţii, a vo i nţei etc. prin ex perimente psiho-fizice şi prin percepţiile sau experienţele interioare i m prev izibile, pentru a dobîn d i prin aceasta concepte riguroase, singurele care pot da valoare şti inţifică desemnării psihicuh.li în enunţurile psiho-fizice, şi în acelaşi t i m p l o r înse l o r , - o asemenea s peranţă ar fi c u l m ea absurdi tătii. Eroarea fundamentală a psihologiei moderne, cea care o împ ied i că să fie psi holog ie în sensul adevărat, pe depl in şti i n ţ i fic al termen u l u i , o consti tuie fapt u l că ea nu a recunoscut şi nu a dezvo ltat această metodă fenomenologică. D i n prej u d e c ă ţ i i s t o r i c e , e a s-a a bt i n u t d e a fo l o s i predispozitiile către această metodă, predispozitii c e se află În orice anal iză clarificantă de concepte. De aceasta se leagă faptul că cea mai mare parte a psihologilor, anume cei care nu au înţeles începuturi le deja prezentate ale fenomenologiei, au considerat adesea necondiţionat studiul de e senţă efectuat Într-o atitudine pură drept o abstractie metafizico-scolastică. Dar ceea ce a fost sesizat şi descris în comportarea intuitivă poate să fie în ţe les şi confirmat numai Într-o man ieră intuitivă. După toate cele dezvoltate devine clar, şi am suficiente motive să sper - ceea ce va fi în curînd general rec unoscut, că o şt i i nt ă empirica realmente satisfăcătoare a psihicului poate fi ac t u a l ă În referi ri le sale la n at u ră a h i a atun c i cînd p s i h o l o g i a se construic�te pc o fe nomenolog i e s;sfelllll l;câ . ad i c ă at u n c i cînd fo rmele-ese n tă ale co n şt i i n te i şi co re l a t i i l e sale f3 2 l j i m an e n t e s t u d i a te şi fi xate În conex i u n i s i stematice prin p u ra i n t u i re , au rem i s nonnele p e n t r u se n s u l şt i i n t i fi c şi conti n u t u l conce pte l o r oricaru i a d i n t re fen o m e n e . anume conc e p t e l e c u aj u t o ru l c a ro ra re preze n t a n t u l p s i h o l o g i ei e m p i rice e x p r i m ă ast fe l În j u dec ati le sale p s i ho- fi zice p s i h i c u l -

,

46


În s u şi . N um ai o fe n o me n o l og i e cu

ad evărat rad icală şi În re flecţii i zol ate ci În dăruire exclusivă problemelor foarte numeroase şi destul de În cîlc i te ale conşti i nţei şi mÎnată de un s p i ri t cu totul l i ber, sistematică, care se exercită

nu

m arg in a l şi

,

neorbit de nici un fel de prejudeca,tă natural i stă n u mai o astfel -

de fenomenologie poate să ne dea o veri tabilă comprehen siune

d e spre « ps i h ic » , atît În sfera co n ş t i i n te i

cea a conştii nţei colective. Abia

atunci,

indi viduale CÎt

şi În

p en t ru prima oară,

enonnul travaliu experimental al epoci i noastre , plenitud inea de fapte emp irice d ej a asamblate şi de regularităţi În parte foarte interesante

Îşi

vor arăta roadele lor legitime gratie unei

critici evaluatoare şi a unei interpretări psihologice. Atunci se va putea rec unoaşte i arăşi şi ceea ce nu poate rec unoaşte În nici un fe l psihologia contemporană, anume, că p si h ol og i a se

află În relatie apropiată, chiar cea mai apropiată posibilă cu filosofia Tot atunci şi para d ox u l antipsihologismului, anume

că o teorie · a cunoaşterii nu este o teorie psihologică. îşi va pierde orice impact. Căci oricare teorie adevărată a cunoaşterii trebuie în mod necesar să se bazeze pe fenomenologie, aceasta d i n unnă constituind astfel fundamentul comun al oricărei

filosofii şi al oricărei p si h o l ogii . Şi, în s fîrşit atunci nici acel gen de l iteratură filosofică specioasă nu va mai fi posibil, literatură care În zilele noastre proliferează atît de luxuriant şi care, cu pretentia la şt ii n ţ i fi ci tatea cea mai serioasă, ne oferă teoriile sale ale cunoaşterii, teorii le l ogi ce, etice, natur-fIlosofii le, pedagogi i le - totul pe un «fwtdament» naturali st-ştiinţific şi, h Înainte de toate. «ex perimental-psihologic» . De fapt, această ,

l iteratură poate să u i mească numai În c37.u l dec l i n u l u i simţu l u i h

Nu În mai m i că masură ea se datorează fa pt u l u i eli opinia după care

psihologia- evident. şi psihologia « e x actă» - este fund ament al filosofiei

şt iinli fice a devenit. cel putin in rindul grupări lor nal llrafist-ştiinlifi ce din facul tătile

fi losoficc, o ax iomă fennă; şi aceasta Întrucît, unnÎnd

puhlicalii le savantilor natur.llişti, ei sint foarte 7.eloşi in a stahi li o catedra profesionala. luînd u-se după alti cercetiitori. care. În domeniul lor. sînt

poate e m incnti dar nu ilU mai m u l t simpa i ic pent ru fi losofic dcdt. să spuncm. c h i lll i �t i i sau fi zicienii.

47


pen tru problemele şi dificultăţile extrem de profunde cărora cele mai mari spirite ale omen irii le-au dedicat m unca lor de-o viaţă. Din păcate, aceasta se produce şi datorită decăderii simtu l u i pentru o fundamentare adecvată care. în cadrul psihologiei experimentale în săşi în ciuda neajunsuri lor principale. care. d up ă interpretarea noastră, îi sînt i n erente acesteia ne atrage to tu ş i atît de mult atentia [322]. Sînt însă pe deplin conv ins căjudecata i storică se va pronunţa mult mai sever asupra acestei l iteraturi decît asupra atît de mult blamatei filoso fi i populare a veacului XVIII-Ieai• Părăs i m ac u m cîm p u l d e b ă t a i e al n atural i s m u l u i psihologic. Ne îngăduim poate s ă spunem c ă psihologismul, care a cîştigat teren 'd in vremea lui Locke, nu era, de fapt, deCÎt o fo rm ă voal ată, s u b care s i n g u ra tend i n ţ ă fi losofi c ă -

-

D i n În tîmpl are, În t i m p ce aşternea m pe hîrti e ace.�t articol, mi-a c ăzut În mîn ă excelentul referat «Despre e.�ta şi semnificatia i ntro patiei>. , de Dr. M. Geiger. Milnchen, În «Bericht Uher den IV. KOI1gres.� fUr experiementaJe Psychologie in Innsbruck» (Leipzig 1 9 1 1 ). Intr-o m an i eră foarte instructivă, autorul se stradu ie şte sa distingă problemele ps i hologice autentice, - care in cautarile de pină acum in jurul unei descrieri şi a unei teorii a i n tropatie i , pe de o parte au devenit clare, iar pe de alta s-au amestecat În mod confuz intre ele - după care, el ia În di scutie ceea ce s-a Încercat şi s-a realizat pînă acum in privinta solutionării lor. Aşa cum se vede din raportul asupra d i scut i i lor, acea�ă id ee a fost rău prim ită de către au d it ori (idem, p. 66). Sub a pl au 7,c puternice. O-Ta Martin spunea: «Atunci cînd am venit aici mă aşte pta m sa aud ceva despre experimentele În domeniul intropatiei. Dar, ceea ce propri u-7.is a m auzit, sună ca vechile, ultra-invechitele teori i ! Nimic despre eK perimente pe acest teren. Acea.�ta nu este insă o societate fi losofică. A venit t i m pul , mi se pare, cind cel care vrea sa propună aici �stfe l de teori i trebuie să arate dacă ele au fost confirmate de ex perienta. In domcn i u l estet i c i i s-<.!u facuI a semenea experi mente. de exemplu e x pe ri mcnlele l u i S t rallon asupra se m n i ficaliei estct ice a m i şcări lor och ilor şi. de asemenea. ('ercetări le IIIcle asu pra acest e i teorii a perce ptiei

i n terne». M a i departe. Marhe « vede se m n i ficalia doct rinei inlropat i e i in i m bo ld u l catre cercetari ex peri men t a l e . precu m acele care. de a l t fel. au

fost făcute � i În acest domen i u . Metoda reprc1e n t an \ i lor i n t ropat iei se rapnrtea7.ă in d i verse m a n iere e x perimen tal-psi hologică pre<;:u m metoda prcsonat i c i l o r la fi losnliei modcrne a naturi i » . In IAa acestor fa pte nu m a i am spus.

48

doc t ri nei la ('ea aceea a n i mic de


j u sti fi cabi l ă trebuia să- şi croiască drum

către o fundamentare

fe n o me n o l o gi că a fi l oso fiei . De altfe l , Întrucît stud i u l fe nomen o l ogic este un stu d i u al esenţei ş i prin aceasta a priori În sens veritabil. el dă seama în acel aşi timp şi de oricare dintre motivele j ustificate ale a p ri o ri sm u l u i . În orice caz, critica noastră ş i - a În găduit să facă pe dep l i n c l ar fap tul că, recunoscînd naturalismul ca o filosofie falsă din principiu, aceasta nu Înseamnă încă a aband ona ideea unei filosofii riguros ştiinţi fice în fata unei «filosofii de jos». Separarea critică a metodelor psihologică şi fenomenologică indică în aceasta din urmă calea adevărată către o teorie ştintifică a ratiunii şi astfel către o p s i holog i e sati sfăc ătoare. În co n fo rm i t ate cu planul nostru trecem acum la critica i s t o r i c i s m u l u i şi l a e x a m i n a re a fi l o s o fi e i c a

Weltanschauungso. [323J lstoricismul şifilosofia ca Weltanschauung Istoricismul îşi are locul în sfera faptelor vietii empirice a spi ritului şi, întrucît consideră această viaţă ca pe ceva absolut,

fără să o naturalizeze direct (mai ales că sensul specific al naturii se află departe de gîndirea istorică şi, în n ic i un caz, nu o influentează în tr-o manieră general detenninată), rezultă de aici un relativism Înrudit îndeaproape cu psihologismul natural ist, care se Încurcă în dificultăţi sceptice analoge. Aici

n u ne i n terese ază în s ă decît c arac teru l pro p ri u al scepticismului istoricist, cu c are vrem să n e familiarizăm mai

îndeaproape.

Orice configurare a spiritului - cuvîntul este luat în sensul cel mai larg, pe care poate să-I îmbrăţişeze orice fel de unitate soc i al ă , În cele din urmă şi cea a ind ividul u i Însu ş i precum şi oric are c o n f igu ra t i e c u l tu ral ă Îş i are structura i n t ernă, t i pologia sa. hog ă{ia sa u i m ito a re de forme e x teri oare şi interi o are fonne care, În în suşi curen t u l vieţi i spiritului, se d e z v o l t ă , se t r a n s fo r m ă, i ar, d u p ă m a n i era acestei tran sformări , fac s ă s u rv i n ă deosebiri structurale şi ti pice. În l u mea i n t u i t i v ă ex terioară, structura şi t i p o l ogia deven i r i i orga n i ce ne oferă an a l o g i i e x ac t e . A c o l o n u e x i st ă nici o ,

-

.

49


specie fixă şi nici o constructie a acesteia din elemente organice fixe. Tot ceea ce în mod aparent este fIX, este doar un fl u x al dezvoltări i . Dac ă p r i n intuitie i n ternă ne aclimatizăm În unitatea vieti i spiritului, atunci putem să resimtim motivati ile dominante În ea, şi cu aceasta să «Întelegem» şi esenta şi dezvoltarea dispozitiilor corelative ale spiritului În deJ>!:ndenta lor de motivele spirituale de unitate şi dezvoltare. În felul acesta, tot ceea ce este istoric ne devine «intel igibil», «explicabil» in caracterul propriu al «fiintei» sale, care este chiar «tiinţa spirituală», unitatea momentelor interioare progresive ale unui sens şi, prin urmare, unitatea configurării şi dezvoltării intel igibile după motivatii interne. Astfel, se pot studia intuitiv şi arta, religia, m o r av u r i l e ş . a . , şi Î n t r - o m a n i e ră a s e m ă n ătoare, Weltanschauung-ul care le stă în apropiere şi, în acelaşi timp, îşi află expresia În ele. Dacă această Weltanschauung capătă formele ştiintei şi, în maniera acesteia, ridică pretentia la valabilitate obiectivă, atunci ea se numeşte metafizică sau chiar filosofie. în privinta unor astfel de filosofii se prezin tă şi marea sarcină de a explora structura morfologică, tipologia acestora, ca şi conexiunile dezvoltării l or, d e a aduce la o întelegere istorică, prin retrăire (Nachleben) interioară, motivatiile spiritului care le determină esenta. Că în această privintă sînt de realizat lucruri importante şi, În fapt, demne de admiratie, o arată scrierile lui Dilthey, îndeosebi [324] studiul timpuril.\ asupra tipurilor de conceptie de s p re lumei. Fireşte, pînă aici a fost vorba de istorie (HistorieJ, nu Însă de istoricism s, . În te le ge m În să mai uşor motivele care c ondu c la acesta, dacă urmări m În cîteva propozi t i i expu nerea l u i Di lthey. Astfel citim: «Printre ra\i u ni le care nutresc mereu scept ic i s m u l anal iza si stemelor fi l o so fic e este u n a d i n t re cele mai active» (3). « M u lt mai profund Însă decît raţ ionamente le sceptice reieşite d i n opozi t i a p ăre r i l o r um ane se ext i nd ,

VC7.i

volumul Darslcllunggcn

50

We//an.w·lra/l/l/lji.

Plri/{/,ţ{/fllril'

IlIId

Relijiio/l

de W. D i l l hcy şi allii, Be rl i n , RCl'hcl & Co . . 1 9 1 1 .

in


îndoielile care rezultă din dezvoltarea prog resiv ă a c onşti intei i s t o r i c e » ( 4 ) . « D o c t ri n a d e z v o l t ă r i i ( c a d o c t r i n ă n at u ra l i s t - ş t i i n ţ i fi c ă a e v o l u t i e i îm p l etită strîns c u cunoaşterea formelor de cultură dezvoltate istoriceşte) este legată în mod necesar de cunoaşterea relativitătii formelor istorice de viată. Î n aintea privirii care îmbrătişează pămîntul şi toate cele ce au trecut, dispare validitatea absolută a oricărei a d i nt re formele separate de in te rp retare a v i eţ ii a re l igiei şi a fi losofiei. În felul acesta, mai temeinic chiar decît o pri vire de ansambl u asupra c on fl ic tel or dintre sisteme, ,

,

perfec t i unea c o n ş t i i n ţ e i i storice d i struge credi n t a în valabilitatea uni versală a oricăreia dintre filosofiile care au c u tezat să exprime conexiunea lumii într-o manieră fortată printr-o conexiune de concepte (6)>>. Evident, În priv i n ţ a adevărului de fapt al celor enuntate aici, nu există nici o Îndoială. Chestiunea este însă dacă, luate Într-o universalitate de principiu, ele pot să fie şi justificate. În mod cert, Weltanschauung şi ftIosofie a wtei Weltanchauung sînt con fig urati i de cultură care apar şi dispar în fluxul dezvoltării omenirii; continutul lor spiritual este însă wtul în circumstante istorice bine determinate. Acelaşi lucru este valabil şi despre şti intele riguroase. Sînt ele l ipsite pentru aceasta de valabilitate obiectivă? Un istoricist extremist o va afmna poate şi se va referi în acest caz la transformarea opiniilor ştiintifice: cum ceea ce valorează astăzi ca teorie demonstrată va fi mîine recunoscut ca nevalabil; cum wtii vorbesc despre legi sigure, pe care altii le numesc sim pl e ipoteze, iar unii chiar idei vagL Şi aşa mai departe. Prin urmare, În fata acestei transformări necontenite a opiniilor şti i nţifice am avea noi vreun drept să vorbi m despre ştiinţe nu numai ca fi ind con fig u rat i i c u lt u r al e, c i ş i ca u n i t ati de valahi litate? Se vede uşor că, real izat În mod consecvent, istoricismul conduce la [325] subiectivismul sceptic extrem. Ideile de adevăr, teorie, şhintă, precum şi toate ideile ca atare, şi-ar pi erde în acest caz valabilitatea absolută. A spwte că o idee are valahi litate, ar Însemna că ea este o configuratie factuală a spiritului, care se con sideră ca valabi lă şi, În această fact ici tate a 51


valorizarii, ca determinantă pentru gîndire. Valabi l i tate pur şi simplu sau «în sine», care este ceea ce este, chiar dacă nimeni nu o real izează şi pe care nu ar putea să o realizeze vreodată nici o omenire istorică, aşa ceva nu ar putea exista Prin urmare, aceasta nu este valabil, nici chiar pentru principiul contradictiei şi pentru întreaga logică încă în deplină vigoare în epoca noastră. Încheierea, poate, o constituie faptul că principiile logice ale lipsei non-contradictiei se transformă în contrari ul lor. Ş i , pentru a merge mai departe, toate propozitiile, chiar cele pe care le exprimăm acum şi chiar posibilitătile pe care le-am luat în atentie şi am stAruit asupra lor considerîndu-le valabile, nu ar avea în sine nici o valabilitate. Şi · aşa mai departe. Nu este deloc necesar să mergem mai departe de aici şi să repetăm analizele care sînt date altundevak • Sînt destul de suficiente cele spuse pentru a dobîndi recunoaşterea că - oricît de mari ar fi dificultătile pentru intelectul preocupat de a clarifica raportul dintre o valoare fluctuantă şi o validitate obiectivă, dintre ştiinta ca fenomen de cultură şi ştiinţa ca sistem al unei teorii valabile - deosebirea şi opozitia ar trebui să fie recunoscute. Dar, dacă am recunoscut ştiinţa ca idee valabilă, atunci ce temeiuri am mai avea să nu acceptăm, cel putin ca posibile, asemenea diferente dintre «critic-rational», dintre ceea ce e valahi l istoriceşte şi o valabilitate ca atare, pe care o putem sau nu înţelege? Istoria (Historie), şt i inţa empirică a spiritului în general, nu poate, pornind de la ea însăşi, să decidă în nici un fel, nici într-un sens nici într-altul, dacă este sau nu de făcut o distinctie între religie ca formă particulară de cultură ş i religie ca idee, respectiv ca re l i g i e v al a b i lă, sau Între artă ca formă de cultură şi arta va l ab i l ă, drept istoric şi drept valahi I şi, în fine între fi losofie în sens i st o ric şi 1i I0sofie v a la h i l ă M ai m u l t , n ici dacă în tre Unul ş i A l t u l , v orb i nd Î n mod p l at on ic există s a u n u re l aţ i a din tre idee şi ro nn a voalată a apariţiei e i Şi dacă configural i i le spi rit u l u i pot să fie înt r ad e v ăr con siderate şi aprec i ate d i n punct u l de vedere al unor .

,

.

-

k 52

in voI. t Olt lucrarii melc.


astfel de opozitii ale valabilitAtii, atunci decizia ştiintific ă asupra valabilitAtii însăşi şi asupra principiilor sale nonnative ideale nu este cu nimic mai putin o chestiune a ştiintei empirice. Matematicianul nu se va îndrepta nicidecum spre i storie pentru a dobîndi lămuriri asupra adeyărului teoriilor matematice. Lui nu-i va trece prin minte să pună în relatie dezvoltarea istorică a reprezentărilor şi judecătilor matematice cu chestiunea [326] adevărului lor. Cum ar fi trebuit însă să decidă istoricul asupra adevărului sistemelor filosofice date şi totodată asupra posibilitAtii unei ştiinte ftlosofice valabile în sine? Şi ce ar putea el să adauge la ideea unei adevărate ftlosofii, ca să poată să-i pună în mişcare pe filosofi către credinta în ideea sa? Cel care contestA un sistem determinat, acela trebuie să aducă nu mai putine temeiuri decît cel care făgăduieşte posibilitatea ideală a unui sistem filosofic în genere. Faptele istorice ale dezvoltării, chiar cele cu grad maxim de generalitate ale modului de dezvoltare a sistemelor în genere, pot să fie temeiuri, chiar bune temeiuri. Dar temeiuri istorice pot aduce, pornind de la ele însele, numai succesiunile istorice. A vrea, fie să fimdezi, fie să conteşti ideile pornind de la fapte, este absurd - ex pumice aquamS2. după spusa lui Kanr. Istoria deci nu poate să avanseze nimic relevant nici împotriva posibilitătii valabilitătilor absolute în genere, Rici în particular împotriva posibilitătii unei metaftzici absolute, adică şti intifi ce, nici a unei alte filosofIi. Chiar afmnatia că pÎlUl acum nu a existat nici un fel de fUosofie ştiintifică, istoria ca atare nu o poate niciodată proba; ea poate fi întemeiată numai p ri n alte surse ale cunoaşterii, dar, evident, acestea sînt D i llhey re spi nge (o p . c i l . ), de asemenea, scept icismul istoricist. Nu

În\eleg Însa ('u m c redea el că a ob\ i nu t , p orn i n d de la analiza

sa atît de a s t ruc:l uri j şi t i pologiei une i Wclla nschauung temeiuri decisive Împo tr i v a scepticismului. Căci, a�a cum e expus În text, o ştiinlă a spi r i t u l u i care este, totodata, empiriCă n u poate argumen ta nici pcnttu, nici c o n t ra a ceva el' ridică prcten \i i l a o valabi l i tate ohicctiva. E cu toIul altceva. şi aceasta e st e . se p a re, mişcarea i n teri oară a gînd i ri i sale, atunci cînd a t i t u d i nea e m p i r ica Înd rr p tală catrc o wmprehensiune emp i rică se sch i m b a cu a t i t u d i ne a fc nomenologi;:2 orientată către esen\ă. in s tr uc t i v a

53


deja filosofice 53 • Căci este pe dep l i n clar c ă şi critica filosofică, oricît ar ridica p re te nti a la valabilitate, este de asemenea filosofie ş i i mpl ic ă în sensul ei p osibilitatea ideală a unei f i l o s o f i i s i ste m a t i c e c a ş t i i n ţ ă r i gu r o a s ă A f i rm a ţ i a necondiJionată c ă orice fi losofie şt ii n ţi fi c ă este o himeră, în temei ul aşa-ziselor încercări ale m i le n ii lor trecute de a face .

probabilă imposibil itatea internă a unei astfel de filosotii, nu este falsă numai prin faptul că un raţi o n amen t care ar ex trapo l a de la cîteva milen i i de cultură superi o ară la un v iitor nelimitat nu ar constitui o bună i n d uc tie, ci este la fel de falsă ca ş i un n o n s e n s abso l u t , c a 2 x 2 = 5 . Ş i a c e a s t a d i n rat i u n i l e me n ţ i o n ate: dacă critica fi losofică află în fata s a ceva obiectiv-valabi l de respins, atunci există şi un teren de a funda ceva cu deplină valabi litate obiectivă. Dacă. problemele sînt oarecum «strîmb» puse şi se demonstrează că sînt probleme, [327] at un c i trebuie să fie pos i bi l ă şi o punere a lor în mod corect. Dacă însă c r i t i c a dov e d eşt e c ă fi loso fi a dezvol tată is toric e şte operează cu concepte confuze, că ea a comis amestecuri de concepte, raţionamente înşelătoare, nu există n ici o îndoială atunci că, pentru a evita căderea în absurdităţi, conce ptele, ide al vorbind, se l asă precizate, clarificate, dobîndesc deosebiri, iar în domeniile date se pot formula raţionamente corecte ş.a. Orice critică veritabi l ă, penetrantă, oferă deja ea însăşi mijloace de a progresa, indică în mod ideal căile către scopuri reale şi, cu aceasta, şi c ătre o ştiinţă obiectiv- valabilă. Fireşte, înainte de toate, ar fi de adăugat că inconsi stenţa unei pozi ţii spirituale considerată ca fap t nu are n i m ic de a face c u i n c onsist enta În sensul valab i l i t ăt ii; ceea ce, ca toate cele prezentate pînă aici, Îşi află aplic a rea În o ri c are sfera În care este presupusă valabi li tatea. Ceea ce a r putea Încă să-i inducă În eroare pe istoricişti este fa pt u l c ă pr i n i n t r opat i e (Einleben) , c a re desc h i d e o con figu r at i e a sp i ri tulu i reconstruită i storiceşte În vizarea sau În semn ificarea dominante În ea, ca şi În conex i u n i l e ce corespund domen iului motivati ilor, noi Întelegem nu nu mai 54


sensul inerent ei, ci p u te m să a prec i em şi valoarea ei relativă'. Dacă ne-am transpune cumva asumptiv, în premisele de care dispusese un fi losof din trecut, am putea eventual să recunoaştem, chiar să admirăm relativa «consecvenţă» a filosofiei sale, iar, În altă p riv i ntă, să-i iertăm incon secventele, deplasările şi amestecul de probleme, ceea ce, În stadiul de atunci al problem aticii şi analizei semnificatiei, era inevitabi L Putem să estimăm ca o adevărată performanţă marile soluţii ale unei problem e ştiinţifice ce aparţine astăzi unei clase de probleme pe care ş i un gimnazist le-ar stăpîni u şor. În mod analog, remarca e valabi lă În to ate domeniile. Cu toate acestea, din ratiun i evidente insistăm asupra faptulu i că şi principiile unor astfel de evaluări relative se află În sferele ideale, i ar istoricul care valorizează 54 , care nu vrea doar să întelegem dezvoltarea pur şi simplu, poate doar să pre su pu n ă nu şi - ca istoric - să fundamenteze Norma matematicului se află în matematică, cea a eticului în etică ş.a.m.d. Dacă istoricul ar vrea să procedeze În maniera ştiinţifică şi în evaIuările sale, el ar trebui să caute fundamente şi metode de fundamentare în aceste d isc i pl ine . Dacă, din acest punct de vedere, nu există n ici o ştiintă riguros de zvo ltată, atunci el vaIorizează pe propri a răspundere, cumva în genul omului etic sau a celui c u credinţă religioasă, În orice caz încă nu în perspectiva unei i stori i ştiintifice. Prin urmare, dacă pri vesc istori ci sm u J ca pe o eroare teoreticQ; gnoseologică care, în v irtutea consecintelor sale absurde, trebu i e să fi e respins la fel de bru ta l ca şi natural ismul, [328) aş vrea să insist În mod expres asupra faptului că recusnosc pe depl i n i mensa valoare a istoriei, În sensul cel mai l arg al terme n u l u i , pentru fi loso f. Descoperi rea spi ri t u l u i colectiv are pentru el e xact ace e aşi i m portantă ca şi . .

Nu poate argumenta n ici pentru n ici contra a ceca cc ridica pretcnli i la o

valahi li tate ohicc t i vă. E cu totul altceva. şi aceasta este. se parc. mi�area interioară a gin d i ri i sale. atunci cînd atitudinea empirică indreptata catre

Il {'o mprchensiune empirică se sch i mha cu atit udi nea renomenologic�

orientată către esen\ă.

55


de sc op erirea naturi i .

În fapt, adîncirea în v iata universală a

spiri tu l u i oferă fil oso ful ui o materie de studiu mai origin ară ş i pentru aceasta mai întemeiată decît adîncirea În stud i ul naturii. Căci domeniul fenomen o logie i, cel al u n e i doctrine a esente i, se extinde de îndată de la spiritul individual la Întreg cîmpul spiritului u n iversal, iar dacă Di lthe y , Într-o manieră atît de ex pre s ivă , a pus În valoare fap tul că nu psi hologia psiho-fizică este aceea care ar putea servi ca «fundamentare a şt ii nţelor spiritului», atunci eu aş spune că numai doctrina fenomenologică a esen te i este aceea care poate să fundeze o filosofie a spiritului. * *

*

Trecem acum la considerarea sensului şi a Îndreptătirii filosofiei ca Wellanschauung, pentru a o confrunta apoi cu fi losofia ca şti intă riguroasă. Filosofia modernă a unei Wellanschauung este, aşa cum aIn arătat deja.. o odraslă a scepticismului istoricist. De regulă. acesta se opreşte În fata ştiinţelor pozitive, cărora, inconsecvent cum este orice fel de scepticism, le atribuie validitate efectivă. Ca urmare, filosofia ca Weltanschuung presupune ansamblul tuturor ştiintelor particulare ca pe un fel de trezorerie de adevăruri obiective şi. în măsura în care ea îşi află scopul în aspiratia noastră către o cunoaştere Încheiată şi unificată., suficient de cuprin zătoare, în aceeaşi măsură p ri ve şte ş i şti inţele p arti c ul are c â pe un

fundament a l ei. Luînd În considerare aceasta, ea se consi d eră pe s in e drept fi l osofie şt ii nţi fi c ă. chiar una care se co ns t ru i eşte

pe şti inţe bi n e consol idate. Totu şi. dacă se întelege corect, de c arac teru l şti i n ţ i fi c al u n e i d i s c i p l i n e n u t i n e n u m a i şt i i nti fi c itatea fu nd a m e nt e lor , c i ş i cea a problemelor ce urmăreso an umite scopuri , a metodelor ş i , mai ales, o an umită armon ie logică Înt re probleme d i rectoare. pe de o parte, şi exact astfel de fundamente şi metode, pe de altă parte; şi astfe l , 56


de se mn are a ca fi l o so fie ştiin ţi fică spune destul de putin. De fapt, această desemnare nici nu este în g e n eral În te l e asă cu toată rig o a re a Cei mai multi a d ep t i ai fi losofiei ca Weltanschauung se simt sati sfăcuti de faptul că În cazul fi losofiei lor nu se m ai ridică atît de mult pre ten t i a l a ri g oare şt iintifică. Mulţi d i n t re ei mărturisesc deschis, onorabi l măcar, nivelul ştiinţific scăzut al rezul tatelor lor. C u toate acestea, ei atribuie o mare valoare unei astfel de filosofii, [329] care vrea să fie mai mult Weltanschauung decît şti inţă despre lume; ei Îi atr ibu ie o valoare cu atît mai înaltă cu cît rămîn în fond sce pti c i, sub influenţa istoricismului chiar situîndu-se pe poz i ti a renuntării la o ştii nţă filosofică riguroasă a lumii. Motivele lor, care şi determină mai Îndeaproape sensul fi losofiei ca Weltanschauung, sînt cumva cele ce urmează. Orice mare filosofie nu numai că este un fapt istoric, ci are, de asemenea, în dezvoltarea vietii spiritu l u i omenirii, chiar o functie teleologică de un fel deosebit, anume de a fi suprema evaluare a experientei de viatA. a formatiei culturale. a întelepciunii epocii saless. Să ne oprim o clipă la c larific area acestor concepte. Ca habitus personal, experienla este sedimentarea actelor unei atitudini de experienţă naturală realizată în cadrul vietii. Acest habitus este conditionat esentialmente de maniera în care personalitatea. ca această individualitate particulară, se justifică prin acte ale propriei experiente şi, nu mai pu tin prin maniera În care lasă să actioneze asupra sa, În modalitatea asentimentului sau a recuzării proprii, experiente străine şi incidentale. În ceea ce pri veşte ac tele c ogn i ti ve, cuprinse sub denum irea de «experientă» , acestea pot să fie sau cu noaş teri ale fi i n tei (Dasein) naturale de orice fe l sau s i m ple perce p tii ş i a l t e acte de c u n oaş!ere nem ij l o c i t ă i n t u i t i va, precum ş i acte de gîn d i re fu n d ate pe acestea la d i ferite n i vel e ale prel ucrării şi c o n fi rm ări i l o g i c e . Acr:asta În să n u e suficient. Căc i e x periente a v e m ş i despre L f'ere de art,i şi alte valori ale fru mos ul u i . N u Ill a i p u t i n e , de asemenea, despre valori le e t i c e .

,

,

,

fie aceasta În domen i u l comportamen t u l u i nostru etic propriu 57


sau rezultate din pătrunderea intuitivă (Hineinanschauung) În acela al celuilalt. La fel şi despre bunuri, utilităţi practice, aplicatii tehnice. Pe scurt, noi nu facem numai experiente teoreti ce , ci, de asemenea, ax i o l og i ce şi practice. Analizele arată că acestea din urmă trimit la trăiri le valorizante şi de vointă ce stau la baza unei viziuni intuitive. Pe astfel de experiente se şi construiesc cunoştinţe experimentale de un nivel logic superior. Potrivit acestora, omul unei experiente universales6, sau, cum se mai spune, «cultivat», are nu numai o experienţă a l um i i , ci şi experi e n ţă sau <1ormalie» religioas ă, est e t i c ă , eti c ă , p o l i t i c ă , p r ac t i c - te h n i c ă ş . a . Î n t r u cî t Întrebuinţăm acest cuvînt foarte răs pîn d it - «formaţie», avem În aceeaşi m ăs u ră şi c uv în t u l opus « l i psă de formatie » 57 . Aceasta Însă numai relativ la fOI mele de înaltă valoare ale habitus-ului pe care l-am descris. La un nivel valoric deosebit de Înalt se raportează cuvîntul de modă vech e in!elepciune (Înţelepciune despre lume, despre lume şi viaţă), cel mai adesea şi pentru expresia actualmente preferată: viziune asupra lumii şi vieţii (Welt-und Lebensanschauung) sau, pur şi simplu, }Veltanschauung. [3 30] In acest sen s, noi va trebui să consi derăm Întelepciune sau Weltanschauung drept o componentă esentială a acelui habltus uman Încă foarte pretios, care ne este prezent În spirit În ideea virtuţii perfecte, desemnÎnd aptitudinea obişnuită referitoare la toate orientări le posibile ale atitudinilor umane, anume de a cunoaşte, a valoriza şi a voi. Căci, În acord cu acea."tă aptitudine, se află mînă În mînă şi capacitatea pe deplin formată d e a putea exercita o judecată raţională asupra obi ec tu al i tăţi l or ce stau la baza unor as t fel de l u ăr i de pozitie�8. asupra l um i i Înconj urătoare. val o ril o r . bun uri lor. actiuni lor ş.a res pec t i v capacitatea de a- şi pu te a justi fica În mod ex pres luări le de at i t udi n e . Acea'ita p res u p un e În să Înţelepci unea şi aparţine formelor sale cele mai În alte. Î nte le pc iu n e sau Weltanschauung În acest sens determinat. deşi cuprinde o mu l tit u d in e de t i p u ri şi de trepte valorice. nu c o nst it u i e . aşa cum nici nu mai este nevoie să se men tioneze .•

58


mai departe, o simplă prestatie a personalitAtii izolate, care şi fără aceasta ar fi o abstractie. Ea apartine c omun itAtii culturale şi epocii şi, în relatie .cu formele sale cele mai pron un tate are sens să vorbim nu n um ai despre cultură şi Weltanschauung proprii unui individ determinat, ci şi despre cele ale epocii. Aceasta valorează îndeosebi pentru formele pe care urmează ,

să le tratăm acum. Surprinderea prin gîndire a întelepciunii, într o mare personalitate filosofică vie, extrem de bogată in�or, ea însăşi înc ă obscură, incomprehensibilă, deschide po sibil itatea unei adevărate elaborări logice, ceea ce la nivele mai înalte de cultură este o aplicare a metodei logice configurată în şti inte le ri guroase Este evident că întreg conţinutul acestor ştiinte, care stau în faţa individului ca nişte cerinte valide ale spiritul u i comun, apartine, la acest nivel, infrastructurii unei culturi sau unei Weltanschauung de o mare valoare. întrucît insă motivele vii ale culturii în stare de a convinge în epocă, cunosc nu numai o formulare conceptuală, ci şi o dezvoltare logică şi o altă elaborare conformă gîndirii, iar rezultatele astfel o,*"ute sint aduse în al ternan tă cu intuitii şi întelegeri ce se revarsă iarăşi Înt r o unificare şti inţific ă şi o perfectionare consecventA, re z u l t ă de aici o lărgire şi o ridicare e x tr ao rd inară a Înte l e p c i u n i i c are o r i g i n a r n u era s u fi c ient de c o m prehen s i b i l ă . S e e d i fi c ă a s t fe l o fi l o s o fi e a Weltanschauung-ului, care, în marile sisteme, dă răspunsul cel mai elevat posi b il la enigmele vietii şi ale lumii. Ea conduce, totodată, la o solution are şi la o clarificare satisfăcătoare, în cea mai bună manieră p osi bi l ă a dezacorduri lor teoretice, a x i o l og i c e şi prac t i c e ale v i e ţ i i , pe c are experienţa, Înţelepci unea, simpla intuire a lumii şi a v i eţ i i pot să o depăşească numai În mod cu totul imperfect. Dar viata [331) spirituală a o me ni ri i , cu pleniludi nea configuratiilor sale tot mereu noi, a noi lor sale lu pte ş i expe ri enţe, a no i l or valorizări ş i asumări de scopuri , păşeşte mai departe. Odată cu orizontul l ărgit al vietii, în care intră toat e noile forme l uate de spirit, se transfomlă şi c u lt u ra , înţelepc iunea. Weltanschauung-ul, se -

.

-

,

59


transfonnă fi losofia Însăş i , avÎntÎndu-se pîn ă mai înalte, ati n gîn d a po g eul.

la piscurile cele

Î ntruc ît valoarea fi losofiei ca Weltanschauung, ş i c u as p i ratie i către o asemenea fi losofie, este co n d i t ion a tă În p ri m u l rînd de v aloare a înţele p ciu n i i şi a a s p i r a t i e i c ăt re î n t e l e p c i u n e nu es t e d e l oc neces ară o mentionare s pec i al ă a sco pu lu i pe care ac eas t a ş i l propune, Dacă n oti u ni. a de Întelepciune este fOffilUlată aşa de l arg cum am făcut-o noi , atunci ea exprimă o compo n e nt ă esent i a l ă a idealului, a aptitudinii perfecte care se poate atinge pe măsura fiecărei faze pa rt i cu l are a v i e t i i umane. Cu alte cuv inte, înţe lepc i unea constituie o schitare59 concretă relativ perfectă a ideii de umanitate. Se vede astfel în mod cIar cum fiecare trebuie să aspire să fie o personalitate c a p abi l ă atît cît este aceasta ş i valoarea '

,

-

posi b i l şi într-o manieră genera l ă deslO i n ică, în toate orientări le fundamentale ale v ietii, orientări ce corespund la rîndul lor moduri lor fundamentale ale luărilor de atitudine posibile; în oricare dintre aceste orientări fiecare trebuie să aibă şi ambitia de a fi « încercat » atît cît este posibil. « întelep' » atît cît este eosibil şi astfel şi, pe cît posibil, «iubitor de întelepciune». In confonnitate cu ideea de , om, fiecare om ce tinde la aceasta este necesarmente «filosof» în sensul profund originar al tennenului. Provenind din reflectii le fireşti asupra celor mai bune căi de a atinge telul sublim al umanitătii şi, În acelaşi timp, înţelepci unea perfectă, s-a dezvoltat, du pă cum se ştie, şi o tehnologie, anume cea a omu lui v i rtuos sau capabil. Chiar dacă, de regu lă, ea se defineşte c a tehn ică a act i un i i corecte, aceasta conduce În fo nd la a c e l a ş i l u c ru C ă c i a c ţ i un e a p rov e n i nd d i n t r o a pt it u d i ne consecventă c u ca ceea ce-i În mod cert v i zat a i c i , re a d u c e totu l la caructcru l p ract i c al aptitu d i n i i , iar acesta presupune o pe rfeqi u n e obi şn u i r .i d i n punct d e vedere ax iologic ş i i n t e l e c t u a l M a i m u l t , o aspirati e c o n ş t i e n t ă c ă t re perfec ţ i u n e p re s u p u n e n ă z u i n t a c .i t re o Înte l e pc i une m u l t i l aterală, D i n punct de vcdere m ateri a l , .

-

..

.

60


această disciplină îl îndrumă pe cel care năzuieşte la aceasta către diferite grupări de valori în ştiinte, arte, religii etc., pe care individul care acţionează trebuie să le recunoască drept valabilităţi supra-obiective şi angajante. Şi una dintre cele mai înalte dintre aceste valori este ideea acestei întelepciuni şi a ap tit ud inii perfecte însăşi, a iscusinţei desăvîrşite. Fireşte, această pildă morală, fie că e privită într-o manieră mai popu l ară sau într-una mai ştiinţifică, intră ea însăşi în cadrele unei filosofii ca Weltanschauung. Aceasta., la rîndul ei, cu toate domeniile sale şi în maniera în care s-a dezvoltat în conştiinţa comună a epocii sale, prec um şi ca valoare o biectivă [332] ce intră în mod hotărît în opozitie cu individualul, trebuie să devină o fortă deosebit de importantă a culturi i, un centru de radiaţie a energiilor formati ve cele mai valoroase pentru personalitătile cele mai valoroase ale epocii. * *

*

Acwn, după ce am avut parte de o justi ficare completă, de înaltă valoare, a filo so fiei ca Weltanschauung, ar putea sa para că nimic nu ar trebui să ne impiedice sa recomandăm necondiJionat aspiratia către o astfel de filosofie. Totuşi, se poate arăta că, în ceea ce priveşte ideea de filosofie sînt încă de satisfăc ut, din anumite puncte de vedere, şi alte valori mai înalte, anwne cele ale unei §tiinJefilosofice. Să reflectăm putin la cele ce urmează. Consideratiile noastre pornesc de la importanţa deosebită a culturii şt i int i fice a epocii noastre, o epocă deschisă către fortele crescînde ale şt i i nţelor ri guroase obiective. Pentru conşti inţa modernă. i d ei l e de c u l t u ră (Bildu.n� )hll sau Weltanschauullg şi şti i ntă î nt e l e se ca idee p rac t ic ă - au fosl nel separate şi vor rămîne de-acum separate pentru eternitate. Putem deplînge acest fapt, În s ă tre b u i e s,i- l acceplăm ca pe un factor cu actiune permanentă, care determină Într-o m an ie ră corespunzătoare at itud inea noastră pract ică. Î ntrucît impulsul spre Întelepciune -

61


îi stăpînea pe creatorii lor, filosofiile trecutului erau ca atare

filosofii de

Weltanschauung.

Întrucît le anima şi telul unei

ştiinte riguroase, exact În aceeaşi măsură ele erau însă filosofii ştiintifice. Cele două scopuri însă ori n u erau deloc ori mai aveau pînă la a fi riguros disti nse. În aspiratia practică ele se amestecau. Oricît de elevate ar fi fost experientele pe care le-ar

fi

întreprins cel care aspira la ceva, ele se situau una fată de

alta la o distantă greu sesizabilă. Această situatie însă s-a schi mbat fundamental de la constituirea unei universitas61 supratemporale a şti intelor riguroase. Unele du p ă altele,

generatiile lucrează cu entuziasm la enorma construqie a şti i ntei , adăugÎnd u - i modestele lor piese, conştiente Însă

totdeauna că orice constructie este nelimitată şi niciodată încheiată. Căci şi Weltanschauung este o « idee», Însă cea a unui scop care se află în finit, princ ipial de real i zat Într-o viată indivi duală În modal itatea unei apropieri constante, întocmai ca moral itatea, care şi-ar era ideea u n u i i n fi n i t

fi pierdut c u sigurantă sen sul dacă principial transfi n i t . «Ideea» de

Weltanschauung este astfel pentru fiecare epocă alta, aşa cum

rezultă cu deplină e v i dentă din "arlaliza susmentionată a conceptului ei. « Ideea» de ştiintă este, dimpotrivă., una supra­ temporală, ceea ce v rea să spună aici că ea nu este l imitată prin n ici o relatie cu spiritul unei epoc i . La aceste diferente se

adaugă Însă di fe re ntele di n t re o r i e n tări le practice ale scopurilor

[333]. În genere, scop urile În v i ata noastră sînt de

două feluri: unele pentru timp, altele penti"U eternitate, unele

serv i n d l a pro p r i a noastră perfec t i o n are şi la aceea a

contem poran i l or noştri , altele la perfection area posterităt i i , pîn ă la generat i i l e cele m a i înde părtate. Ş t i i n t ă este o

d e n u m i re p e n t r u v al o r i l e ahso l u t e , ate m p o ra l e . Odată

descoperită, fiecare valoare de acest fe l apart i ne de-acum patri mon i u l u i întregii omen i r i u l t e r i o a re ş i determ i n ă , e v i de n t , atît con t i n u t u l m a t e r i a l a l i d e i i d e c u l t ură, d e

întelepci.une, Weltansc!JallulIM , CÎt ş i p e cel al filosofiei WeltunscJultlLllIg . 62

ca


A stfel se disting net: filosofia ca Weltanschauung ş i filosofia ştiinţifică, c a două idei într-o anumită manieră apropiate una de alta, fără să se amestece însă. Pe lîngă aceasta, este de observat că cea dintîi nu este În nici un fel realizarea i mperfectă a celei de a doua În timp. Căci dacă i nterpretarea noac;tră este corectă, atunci pînă acum nu există n ici un fel de real izare a celei de a doua idei, adică nici o filosofie ca ştiinţă riguroasă pe cale de a ex ista actualmente, şi nici un «sistem doctrinar» , chiar incomplet, pus În mod obiectiv În ev identă În spiritul unitar al comunitătii de cercetare din epoca noastră. Pe de altă parte, existau filosofii de WeLtanschauung Încă de mi lenii. Se poate spune totodată că real izări le acestor idei (d in cele două clase presupuse) s-ar apropia a<;imptotic unele de altele şi s-ar acoperi 'in măsura În care, evident, am vrea să ne reprezentăm În mod fictiv infinitul ştii nţei ca pe un «punct infinit îndepărtat». Conceptul de filosofie ar fi, deci, formulat În mod corespunzător atît de larg încît, alături de ştiinţele filosofice specifice, să cuprindă toate ştiintele particulare, bineÎnteles după ce ele ar fi fost transformate printr-o c l ari fi care şi o evaluare raţional-critice complete în filosofti62 • Dacă luăm cele două idei, diferenţiate Întrucît formează c o n t in utul scopurilor v i eţ i i deci conform acestora şi În opoziţie cu aspiratia către Weltanschauung, atunci este posibilă o cu totul altă aspiraţie de cercetare, una care, pe depl in conştient ă de faptul că ştiinţa nu poate să fie niciodată o creatie completă a u nu i individ, întrebuinţează concomitent cele mai mari energ i i , în cooperare cu cei În ze strat i asemănător, ca să procure 1) filosofie ştiinti fi că În stare să prod u c ă o desc h i dere şi să se Înscrie Într-o dezvol tare progresi vă con t i nuă. M area problemă a prezen t u l u i o constituie, alături de o d i ferentiere clară, eval uarea relativă a acestor scopuri şi totodată şi aceea a capacitătii lor practice de punere de acord. De la b u n început trchuie să recunoaştem că, din punctul de vedere al ind i vizi lor care fi losofează, nu poate să fie dată ,

63


nici o decizie practică universal-valabilă în ceea ce prive şte una sau alta dintre manierele de a filosofa. Unii sînt mai cu seamă oameni teoretici, de la [334] natură fiind înclinaţi să ş i caute vocaţ i a în cercetarea stri c t şti i n ţi fic ă În m ăsura, bineîn ţeles, în care domen iul ce îi atrage p re zi n t ă perspective susceptibile de o asemenea cercetare. In pri v in ţa aceasta este pe dep l i n posibil ca interesul, chiar unul pasionat. pentru acest domeniu să provină din nevoi emoţionale, de pildă cele ale co nceptiei despre lume. Dimpotrivă, pentru naturile estetice şi pract ice (pentru artişti, teologi, jurişti ş.a.) situaţia este cu totul alta. Aceştia îşi văd vocaţia în realizarea idealuri lor estetice sau practice, adică a idealuri lor p roprii unei sfere extrateoretice. Printre ei îi socotim şi pe cercetătorii şi autorii teologi, jurişti, tehnicieni în sensul cel mai larg al tennenului, întrucît prin scrierile lor, aceştia nu vizează teoria pură, ci vor, -

,

în primul rînd, să influenţeze practica. Desigur, cu totul pură în realitatea vietii însăşi, distincţia nu există. Mai mult chiar, Într-o epocă în care motivele practice răzbat cu toată forta, chiar o natură teoretică ar putea să cedeze mai mult la forta unor astfel de motive, decît la a celor pe care vocaţia lo r teoretică le-ar fi pennis-o. însă, pentru filosoful epocii noastre mai ales, aici există un mare pericol. Chestiunea nu se pune însă numai din punctu l de ved ere al individului, ci şi din cel al o men irii şi al i stori; i, Întrucît noi luăm în con s ide rare tocmai ceea ce semnifică ea pentru dezvoltarea culturii, pentru po s ibil i tate a unei realizări

progresive constante a ideii eterne de uman itate, nu a omului

in individuo; adi c ă ce ar se m n i fi ca ea dacă această chestiune s-ar fi solu ţ i o n at În mod p re po n deren t Într-un sens sau În altu l , al t fel spus, dacă te n din ţ a spre un alt fel de filosofie ar domina În În t regi m e epoca şi dacă ea ar duce l a d i sp ariti e tend i nta căre

alta, să zi cem către fi l o so fi a şti inţi fică. Dar şi aceasta c h e st i un e practică. Căc i , pînă l a cele mai vaste Î n ti n deri ale ideal u l u i etic, pînă la cel e care desemnează ideea de dezvol tare a o m en i ri i dom i n ă i n n uentclc noastre ist o rice şi , cu aceasta, şi răspunderi le noast re et ice . o

const i t u i e o

64


Se vede clar astfel cum s-ar pune decizia În chestiune pentru o natură teoretică, dacă începuturile indubitabi le ale unei doc tri ne fi losofice ar fi deja prezente. Să aruncăm o privire şi asupra altor şti inte. Orice «înţelepc i une» şi d oc t r ină a Înţelepc i u n i i , m atematică sau naturalist-şt i inţi fică după origi nea ei, şi-a pierdut dreptul În măsura În care doctrina teoret ică corespun zătoare a fost fun d at ă Într-o manieră obiectivă, val abi lă. Şti inţa a vorbit, Întelepciunii Îi rev ine de acum sarc i n a să i nst ru i ască Aspiraţia naturalist-ştiinţifică către Întelepciune În ai nte de existenţa unei ştiinte riguroase nu era, să zicem , n ejusti fic ată. Nici ulterior ea nu se decrie În raport cu epoca sa6.1 • În avîntu l vieţii, În necesitatea practică de a lua at it u d i n e, omul nu putea să aştepte pîn ă ce ştiinţa probabil În milenii trebuia să fie. Aceasta c h i ar p resupunîn d [335] că, În genere, el cunoştea deja ideea de ştiintă riguroasă. Pe de altă parte Însă, orice ştiinţă, oricît de e x actă ar fi ea, prezintă un sistem doctrin a{>" dezvoltat numai Între anumite l i m i te, Înconju rat de un orizont infinit de şti i n ţ ă Încă nereal izat. Ce trebuie oare atunci, pentru acest orizont, să v al ore ze ca scop veritabi l : elaborarea continuă a doctri nei ri guroase sau «intuitia», «Înţelepciunea»? Omul teoretic, cercetătorul de profesie nu va Întîrzia cu răspunsul. Acolo unde şti inta ştie să vorbească, şi aceasta se va Întîmpla doar peste secole, el va respinge dispreţuitor «intuitii le» vagi. Ar considera chiar ca o impietate faţă de ştiinţă, faptul de a recomanda p ro i ec t ul «intuiţi ilor» naturii. În mod cert, prin ac e a sta el sustine un drept al omenirii viitoare. Tocmai ra di c a l i sm ul ui u nei as t fel de maniere de a gîndi Îi datorează În cea m a i m a re p arte şti inţele r i g uroase m ăret i a l o r , cont i n u i tatea şi forţa d e p l ină a dezvol t ări i lor progresive. D e s i gu r fiecare cercetător care pro ced e ază cu exact itate îşi formează in t u i t i i Intuind, bănuind, presupunînd, el priveşte d i n col o de ceea ce este ferm fundamentat. Aceasta Însă numai c u scop metod ic, pen tru a proiecta noi fragmente de doctrină ri guro asă A şa cum o ştie foarte bine cercetătorul naturii În suşi , această a t i t u d i n e nu exclude fa pt u l că e x p e ri en ta În .

-

,

.

.

65


sens preştiinţ ifi c , deşi împle tind u - se cu o vedere general ă a ş t i i n ţ e i , n u j o ac ă un prea m are ro l în te h n i c a n aturalist- ştiinţ ific ă Temele tehnice se vor Încheiate, casa, maşina trebuie să fie con stru i te . Nu se poate aştepta pînă ce ştiinţa naturii să dea o i nform at i e exactă de spre toate cîte l e Întîm p in ă. Ca om al pract icii . tehnici an u l decide, de aceea. a l tfel decît o face teoret i c ian u l şt i i nţei naturii . De la aceasta i a doctrina, d e l a viată - «experienta». Situatia nu se prezintă la fel În ceea ce p ri ve şte fi l oso fia şti i nt i fică, şi aceasta tocmai Întrucît aici nu s-a stabilit Încă niciodată un început de doctrină şt iin ţ i fi că riguroasă, iar filosofia transm i s ă pe calea istoriei. Ia fel ca şi cea form u l ată În dezvoltare a vieti i - cea care o În loc u ieşte este cel m u l t un s e m i fa br i c a t ş t i i n ţ i fi c sau un a m e s t e c c o n fu z d e Weltanschauung şi cunoaştere teoretică. D i n păcate altceva nici nu putem aştepta aici. Ca nevoie de Weltanschauung, exigenta filosofică ne forţează. Ea nu face decît să crească pe măsură ce se extinde tot mai mult cercul ştiintelor pozitive. Marea abundentă de fapte «expl icate» in mod ştiintific, cu care acestea ne copleşesc, nu ne poate ajuta. intruCÎt, din principiu, împreună cu toate ştiinţele, ea duce cu sine o dimensiune de enigme a căror solutionare devine pentru noi o chestiune vitală. Ştiintele naturii nu ne-au descifrat realitatea actuală [336], real itatea În care trăim, ne m i şcăm şi sîntem, nici măcar Într-un singur punct Credinta generală că numai aceasta le permite functia lor şi că ele nici nu sînt încă îndeajuns de avansate, părerea că ele ar putea - în principiu - să o îndepl inească, s-a dezvăl uit spiritelor penetrante ca o supersti ti e pur şi simplu. S ep ararea necesară dintre şti i nţa naturi i şi fi losofie - întrucît pri nc i pia l aceasta este şti inţă de altă factură. cu t o at e că e u n a ce se raportează esentialmente l a ştiinta naturii În cîteva domen i i - se află pe cale de a se efectua şi clari fica. Ca să vorbim În s p iritu l l u i Lotze: «A calcula mersu l lumii nu Înseamnă a- I Întelege». Dar noi nu sîntem mai avansati n ici cu şti i ntele spiritu l u i . Î ntr-adevăr. « a Întelege» v i ata spiritu l u i omen iri i este, cu sigurantă. un lucru .

-

.

66


mare şi frumos. Din păcate însă. nici această întelegere nu ne poate ajuta. şi nu ar trebui să fie amestecată cu întelegerea filosofică, menită să ne dezvăluie enigmele lumii şi ale vietii. Nevoia spirituală a epocii noastre a devenit, de fapt, greu de suportat. Fie, deci, numai lipsa de claritate teoretică asupra sensului «realitătii» cercetată în ştiintele naturii şi ale spiritului cea care ne tulbură liniştea - de pildă. în ce măsură fiinta în sensul din urmă al tennenului65 ar fi cunoscută în ea însăşi, ce anume ar fi de privit ca fiinţă «absolută», şi dacă ar exista ceva care să fie în genere cognoscibil. Nevoia cea mai radicală de vială, în care ne zbatem efectiv, este, în cea mai mare măsură, o nevoie ce nu se opreşte în nici un moment al vietii noastre. Orice viată �ste luare de atitudine, orice luare de atitudine se află sub un ifnperativ (Sollen), sub o jurisdictie privind validitatea sau non-validitatea, după nonne pretinse de o valoare absoluta Atîta vreme cît aceste nonne nu erau contestate, nu erau puse în primejdie şi persiflate prin nici un fel de scepticism, exista numai o chestiune vitală. anwne cum să satisfacem mai bine în mod practic aceste nonne. Dar cwn stau lucrurile acum, În situatia în care toate nonnele şi fiecare în parte sînt contestate şi În mod empiric falsificate şi de p o se dat e de valabi litatea lor ideală? Natural işti i şi istoriciştii luptă pentru WeLtanschauung, ambele categorii, pe laturi diferite, fiind preocupate să schimbe semnificatia ideilor În fa pte şi să transfonne orice realitate, întreaga viată. într-un ame stec i n c o m p rehen s i b i l d e «fapte» li psite de idei. Su perstitia fapte lo r le este comună tuturor. Cert este că n o i nu putem aştepta. Trebu ie să luăm atitudine, trebuie să ne străd u i m să aplanăm disannoniile din at itu d i nea noast ră fată de rea l i ta t e fată de real itatea v ietii , care are pentru noi o semni ficat i e , În c are noi trebuie să avem o semni ficat i e - totul Într-o « i n t u i re a lumii şi a v ietii» raţion al ă, chiar dacă nu este şt i i nt i fică. Şi dacă fi losoful de Weltanschauung ne este mult de aj utor În aceasta, oare nu ar trebui să-i multumim? ,

67


[337] Oricît de mult adevăr s-ar afla în ceea ce tocmai urmează să punem în valoare, nu am ezita însă să ne lipsim de exaltarea şi recon fortarea pe care ne-o oferă filosofi i antici şi cei moderni . Pe de altă p art e să ne am intim totuşi că trebu ie să păstrăm conştiinta responsabil itătii pe care o avem faţă de omenire. Î n interesul tem poral u l u i n u ar trebui să subapreciem eternitatea. Pentru a ne satisface pînă la un anumit punct o nevoie nu ar trebui n icidecum să transmitem generatii lor viitoare di ficultăti le acumulate de noi şi devenite în cele din urmă o obişnuinţă de nedesrădăc inat. Nevoia provine aici de la şti intă. Î nsă numai ştii nta poate depăşi definitiv nevoia care vine chiar de la şt ii nţă. Dacă critica de factură sceptică, venită din partea natural işli lor şi a istoricişlilor, dizolvă În nonsens valabi l itatea obiectivă corectă propri e tuturor domeniilor datoriei, dacă conceptele retlectiei, nec lare şi discordante, deşi proven ite d i ntr- un fond natural, împied i c ă întel egerea real ităţii şi posibilitatea unei atitud ini raţionale faţă de ea şi, ca urmare, probleme ech ivoce şi răstălmăcite împiedică aceeaşi Înţe legere, dacă o atitudine metodologică spec ială, însă necesară pentru o clasă mare de ştiinţe, este adoptată Într-o manieră obişnuită, antrenînd incapacitatea sa de a trece la alte atitud ini şi prej udecăţi similare conjugate cu absurdităţi În interpretarea care ne deprimă spiritual 66 , atunci Împotri va acestei obişnuinte şi a altora similare nu există decît un remediu: o critică ştiinţifică şi astfel o ştiintă radicală, începînd de jos, aşezată pe fundamente sigure, care progresează după metodele cele mai riguroase - şti inţa fi losofică pentru care noi ne pronuntăm aic i . Concepţi i le despre lume pot intra în dispută, ştiinţa Însă nu. Doar ea poate de(; ide, iar dec i zia ei poartă pecetea veşn iciei. ,

* *

68

*


Î n felul acesta, oricare ar fi directia pe care poate să o ia noua transfonnare a filosofiei, este în afară de orice discutie că ea nu trebuie să subaprecieze vointa către o şti i ntă riguroasă. Mai mult, ca şti intă teoretică, ea trebuie să se opună aspirat iei practice către o Weltanschauung ş i pe deplin conştient să u rupă de ea. Căci aici orice Încercare de mediere trebuie să fie dată la o parte. Sprijinitorii noi i filosofii de Weltanschauung vor obiecta poate că a unnări aceasta nu înseamnă neapărat a lăsa să se p iardă ideea de şti in tă riguroasă. Veritabila filosofie de Weltanscha u ung nu va fi ştiintifică doar În fundamentare, anume Întrebuintînd ca pietre solide de constructie toate datele şti inte l oi particulare riguroase, ci ea va practica, de asemenea, metode ştiintifice şi va pro fita de orice posibilitate de tratare riguros şti in tifică a pro blemelor filosofice. Numai că, în opozitie cu timiditatea şi scepticismul epocilor trecute, [338] ea va urmări cu un curaj temerar chiar şi cele mai înalte probleme metaflzice, pentru a atinge astfel telul unei Weltanschauung care, confonn caracterului epocii, ar satisface armonios şi intelectul şi sentimentul67• în măsura în care aceasta este vizatA ca o mediere, menită să e stompeze l i n i a de demarcatie dintre filosofi a Weltanschauung-ului ş i filosofia ştiintifică, noi ne vedem o b l igati să protestăm. Aceasta ar putea conduce la o moliciune şi o slăbire a imp u ls ul u i ştiinţific şi ar promova o literatura numai aparent ştiintifică, lipsită de onestitate intelectuală. Nu există aici, ca ş i în orice altă ştiintă, nici un fel de compromis. Dacă imp u l su l spre Weltanschauung ar deveni predominant şi prin formele sale ştiintifice ar Înşela chiar şi nat uri le teoret ice, atunci nici nu am mai putea spera În rezultate teoretice. Acolo unde de-a l ungul milenii lor cele mai mari spirite şti intifice, dominate pasional de vointa de a şti, nu au ajuns În fi losofie nici măcar la un fragment de doctrină pură şi tot ceea ce au produs important, chiar ş i numai im perfec t, a rezu l t at n u m a i d i n această voin tă, aco l o fi losofii de WeltanschowlIlM nu vor fi În stare să creadă că pot, numai În 69


treacăt, să avanseze şi să fundamenteze defmitiv o ştiin tă filosofică. Ei, care pun sco pu l în fmit, care vor să-şi aibă sisteme le lor, şi aceasta e suficient pentru ca să poată trăi din ele, nu sînt în nici un caz chemat i să îndeplinească această sarcină. Nu ex istă aici decît o singură solutie, anume ca filosofia Weltanschauung-ului să renunte ea însăşi, în deplină bună-credintă, la pretentia de a fi şti i n tă şi cu aceasta să înceteze totodată - ceea ce este cu sigurantă împotriva i n ten t iei ei pure de a mai deruta spiritele şi a mai împiedica progresul -

filosofiei şti inţifice. Scopul ideal al susnumitei filosofii rămîne astfel pur şi s i mp l u Weltanschauung-ul .;are, chiar după esenţa sa, nu este ştiinţă. E de observat aici că ea nu se lasă deloc indusă în eroare printr-un anumit fanatism pentru ştiinţă, fanatism care, în epoc a noastră, este destul de . răspîndit şi care tinde să devalorizeze ca «neştiintific» tot ceea ce nu e demonstrabil ca «şti intific - exact» . Ştiinţa este o valoare printre alte valori la fel de îndreptătite. Că o rice valoare a Weltanschauung-ului se stabileşte cu o fermitate absolută pe propriul său fundament, că ea este de apreciat ca un habitus şi o prestatie a personalitătii particulare, iar, şt iinta ca o p restat i e colectivă a muncii de cercetare a gene ratii l o r - toate acestea le-am clarificat mai sus. Cum cele două îşi au i z v oarele lor diferite de valoare, ele au şi functiile lor diferite, man ierele lor diferite de a actiona şi a instrui68• Filosofia de Weltanschauung instruieşte tot aşa cu m o face şi întelepci unea: o personalitate se adresează altei ..

[339] . În sti lul unei astfel de fi losofii, poate să instru iască, să se adreseze cerc u l u i larg al opiniei publ ice numai cel care este chemat l a aceasta în vi rt utea u n u i mod pro p ri u şi unei întelepc i u n i part iculare semn i ficati ve, ori n umai cel chemat ca s l ujitor al unor in terese pract ice mai în alte - rel igioase, etice, j u ridice ş.a. Dar şt i i nta este im personală. Colaboratorul În domen i u l ei n u are nevoie de Întelepc i u ne, ci de înzestrare teoret ică. Contri but i a sa sporeşte tezaurul de val i d i tăti eterne, care trebuie sol constituie o binefacere pentru omen i re. Î ntr-o 70


măsură i mpre sion an t de mare însă. aceasta este valabi l, aşa după cum am văzut mai sus, despre şti in ta fil oso fi că . Numai atunci cînd în conştiin ta epocii se va fi produ s separarea radicală a celor două specii de filosofie, atu n c i putem să ne gîndim că şi filosofia poate lua forma ş i l i mb aj ul u n e i v e r i t ab i l e ş t i i n t e ş i să re c u n o a s c ă a s t fe l ca o i mperfectiune ceea ce de multe ori a fost admirat şi chiar imitat în ea, anume profunzimea. Dar profu n zime a constituie un indiciu al haosului, pe care veri tabila şti intă vrea să-I tran sform e Într-un cosmos, Într-o ordine simpl ă. pe deplin c l ară, etalată. Ştiinta adevărată, atît cît se Întinde d oc tri na ei efectivă, nu cunoaşte taine69• Fiecare fragment de şt i i n tă Încheiată constituie un ansamblu de elemente de gînd ire, dintre c are fiecare e intel igibi l nemij loc it şi nu este n ic idec u m pr o fu n d . Pro fu n z i me a ( T ie fs i n n ) este o chestiune de inte le pc i un e , d i st inctia conceptuală şi claritatea - chestiune de teorie ri g uroasă. A restructura bănuielile profunzimii în con fi g urat ii rationale univoce este un procedeu esential al reconstruc ţi e i ştiinţelor riguroase. Dar şi ştiinţele exacte şi-au avut l ungile lor perioade de profunzime şi, la fel ca ştiinţele În luptele din Renaştere, şi filosofia va străbate - îndrăznesc să sper - în l u pte l e prezentului drumul de la treapta profunzi m i i la aceea a clarităţii ştiinţifice. Pentru aceasta Însă nu este nevoie decît de ce rtitudi nea veritabilă a scopului şi a unei mari voin ţe , cu totul prinsă în orientarea deplin conştientă asu pra scopu l u i şi uti l i zînd toate energ i i l e şt i in ţifice disponibile. Epoc a noastră e numită o epocă a decadentei. Nu pot nicidecum să pri vesc acest reproş ca j ust ific at. Nu se va găsi deloc În i storie o epocă în care o asemenea sumă de forte efective să fi fost puse În mişcare şi În care aceste forte să fi aj uns la asemenea succ ese . Putem să nu aprobăm totdeauna sc o p uri l e , du p ă cum putem să regretăm fapt ul că În epoc i ma i l i ni şt i t e . În c are v iata se sc u rgea mai t i hn it. s-au maturizat asemenea flori ale vieti i spi ritu l u i . cum noi nu mai putem nici să afl,\m, nici să s p erăm a afla În epoca noastră. Şi chiar dacă. din timp În timp. lucrul dorit. dori t chiar cu insistentă. poate 71


readuce mai cu seamă sensul estetic, de care se află mult mai aproape frumusetea naivă a ceea ce creşte liber, totuşi, cîte valori colosale se află În sferele vointei [340], pe măsură ce marile vointe ajung la scopurile adevărate! Ar fi să facem Însă o foarte mare nedreptate epocii noastre, dacă am vrea să-i imputăm voinţa către o stare de inferioritate 1o• Cel care este capabil să trezească credinţa, să stimuleze comprehensiunea şi entuziasmul pentru grandoarea unui scop, acela va găsi uşor forţele ce se orientează către acest scop. Epoca noastră este, cred, după vocatia ei, o mare epocă - numai că ea suferă de scepticismul care a dezagregat vec h i l e idealuri Încă necl arificate. Tocmai de aceea, ea suferă de o l i psă a dezvoltării şi a fortei filosofiei, care nu este Încă destul de avansată, destu l de şti inţifică pentru a putea surmonta negativismul sceptic (care se numeşte pozitivism) prin adevăratul pozitivism. Epoca noastră nu vrea să creadă decît în «realităti». Cum cea mai tare realitate a sa o constituie ştiinţa, atunci, ştiinţa filosofică este aceea de care epoca noastră are cea mai mare nevoie. Totuşi, precizîndu-ne sensul epocii noastre, orientÎndu-ne spre acest ţel măreţ, trebuie să ţinem seama de faptul că nu putem să-I atingem decît într-o singură modalitate, anume dacă nu acceptăm ca dat preexistent radicalismul ce apartine unei veritabile şti inţe filosofice, dacă nu lăsăm să valoreze ca Început (Anfang)11 nimic din ceea ce este tradiţional şi nu ne lăsăm orbi ţi de nici un nume, oricît de mare ar fi el, căutînd să dobîndim Începuturi le prin li bera dăruire faţă de pro b l em ele În sele şi sol i c i tări le ce pornesc de l a aceste probleme. Desigur, noi avem nevoie de i s to ri e E a de v ă ra t , n u În man iera u n u i i s tori c, pentru a ne p i erde În c o m pl i cat i i l e contextelor d e dezvolt are d i n care au rezu ltat mari le fi los o fi i , c i pe n t ru a lăsa c h i ar aceste fi l osofi i s ă a c ţ i o n e ze as u pra noastră, conform propri u l u i lor con t i n u t s p i ri t u a l . În fapt , de la aceste fi l o s o fi i ale trec ut u l u i , a t u n c i cînd ş t i m să le c o n tem p l ,i m , s ă p ă t ru n d e m c u Î n ţe l e gerea În su fl e t u l .

72


tennenilor şi teoriilor lor, se îndreaptă către noi o veritabilă vi ată filosofică, cu toată bog ătia şi forţa motivatiilor vitale. Dar filosofi noi nu devenim prin intermediul filosofiilor. Mentinîndu-ne în istori e căutind să n e ocupăm de ea într-o activi tate i s to rico c ri t i c ă ş i vrînd să dobîndim o ş t i i nţ ă fi losofică într-o elaborare ec l ect i c ă sau între-o renaştere anacronică - toate acestea nu dau decît tentative fără speranţă. Nu de la filosofii, ci de la fapte şi probleme trebuie să pornească imboldul spre cercetare12 • În esentă pentru ei însă, filosofia este şti int ă a începuturilor veritabile, a originilor, ştiinţă despre pi�ro�cx'tcx 1telV'trov73• Ştiinţa a ceea ce este radical t reb uie însă să fie la fe l radicală în procedeul ei, şi aceasta din orice punct de vedere. Înainte de toate, ea nu trebuie să aibă odihnă pînă ce nu şi-a dobîndit începuturile absolut clare, adică problemele ei absolut clare, metodele jalonate deja în sensul propriu al acestor probleme, [341] precum şi cîmpul de lucru cel mai de jos al faptelor date c u o claritate absolută. Nicăieri în să nu trebuie să renuntăm la ideea absentei radicale de prejudecată şi, cumva, să identificăm de l a început asemenea «fapte» (Sachen) cu «stările de fapt» (Tatsachen) empirice, procedînd orbeşte faţă de ideile care, totuşi, sînt date în mod absolut. în mare măsură, în intuitia nemediată. Prea mu l t ne a flăm su b vraja p rejudec ătilo r care provin încă din Renaştere. Celui care este cu adevărat fără prejudecăti îi este indi ferent dacă o constatare provine de la K an t sau Thoma d' Aqu ino, de la Darwin sau Aristotel, de la H e lmh o l z sau Parace l s u s Nu este nevoie de vreo in s iste n ţă pentru a vedea cu proprii ochi. Mai mult, t re b u ie vegheat ca ,

-

.

nu cu mva, sub presiu nca prejudecăţ i lor, să se an u l eze ceea ce a fost v ăzut7\ prct i n zÎnd a-I e x p l i c a . Deo arcce În şt i i ntelc ce le mai

i m pozante ale e poc i i moderne, anume cele fi z i c o - m a t e m at i c e , part e a e x t e r i o ară cea m a i m a re a traval i u l u i decurgc după m e to d e l e i n d i recte, sîntem foarte m u l t Încl i n ati să su praest i m am metoDcle i n d i recte şi sa n u rcc unoaştcm val oarea se si zări i d i rcctc7,. Ţine În să de esenta 7.�


filosofiei, În măsura În care ea se reîntoarce la u lti me l e or ig i n i , faptul că travaliul ei şti i nţi fic se mişcă În sferele intuiţiei directe, iar cel mai important pas pe care îl are de făcut epoca noastră este de a recunoaşte că, odată cu intuitia filosofICă în sens veritabil, cu sesizarea fenomenologică a esenlei, se deschide un cîmp in fi nit de lucru ş i se pre zi ntă o şti inţă care, fără toate m e t o d e l e i n d i recte de s i m bo l i z are şi de matemati zare, fără apar at u l d e raţi o n am ente şi dovezi , d obîn d eşte tot u şi o plenitudine de cuno ştinţe dintre cele mai riguroase şi decisive pentru toată fi losofia ulterioară. ,

,


NOTE ŞI COMENTARII l. Sintagmă de bază. , ,streng e Wissenschaft" înseamnă şti i nta riguroasă din unghiul de vedere al înscrierii pe dimensiunea ştiinţificitătii, a valorii ca atare a ştiinţei, în regnul val ori lor teoretice. Aşa cum s-a precizat, "studiul «Filosofia ca şti intă riguroasă» constituie prima publicatie mai importantă după a pariti a păr1ii a doua a Cercetărilor log i ce din 1 90 1 "; H usserl însuşi considera că studi u l "a fost gîndit ca unul «popular», ca «o caracteristică generală a intentii lor mele», «caracteristică exprimată» Într-o c riti c ă a o r ientări lor c o ntem po rane a l e natural i s m u l u i , psihologismu lui ş i istoricismului " (Th. Nenon und H . Rainer Sepp, Einleitung der He ra usgebus , la: Husserliana. Edmu nd Husserl, Gesammelte Werke, B d . X X V : Aujsiitze und Vortrăge ( 1 9 1 1 - 1 92 1 ), M. Nijhoff Publishers, Dordrecht,

1 987, pp. XI, XII. La pp. 3-62 se afl ă textul studi ului Phi/osophie als strenge Wissenschajt, cu indicarea pe margine

a p aginatiei d i n rev i sta ,,Logos" . Husserl în su şi (în : vezi: Husserlia na , 1, 1 952) socotea conceptul de " filosofie ştiintifică" drept un ideal de atins, o aspiratie structurală sp iritul ui uman. Ştiintificitatea fi losofiei nu-i red uctibilă la cea speci fică rationalităti i şti i n ţ i fice, anume la exactitate, ci inseamnă punerea rationalitAti i Însăşi ca valoare, ca formă a universal itătii. 2. Husserl subliniază ai.ci orientarea filosofiei moderne spre studiul metodei şi al subiectivităti i, îndeosebi aşa cum s-a realizat aceasta de la Descartes la Kant, anume ca o cercetare critic-evaluativă, sub exigenta delimitării şi intemeierii, a real izării autonomiei deme rsu lu i teoretico-filosofic. 3. Ideea de "nouă dimensiune" conduce l a sublinierea ireductibi litătii şi autonomiei demersului filosofic (teoreticoCartesianische Meditationen 3,

75


fi losofic), care necesită un " încep ut" no u, nu o sim p l ă raportare la şti inte. Aşa cum scrie î n alt context, "În sfera cercetări i natu ral iste o şt i i nt ă se poate construi pe o al ta fără nic i o d i fi c u l tate; e a poate totodată servi ca mode l metodic pentru o al ta F i l osofia se s i tu e ază însă Într-o complet nouă dimensiune, ea avînd nevoie de p u n c t e de plecare cu totul noi, precum şi de o metodă cu totul nouă, care se deosebeşte principial de a oricărei alte şti i nte «naturale»" (E. H usserl Die Idee der Phiinomenologie, În: Husserliana, Bd. IJ, 2. Aufl., Den Haag, M. Nijhoff, 1 973, p. 24). 4. Aluzie la conceptia traditională, după care filosofia ar fi ştiinta ştiintelor, oferind solutii globale pentru problemele de bază ale lumii şi vietii. Pe urmele lui Kant, Husserl sublinia aici că filoso fi a este în esentă cunoaştere bazată pe judecăti universal-valabile şi necesare, rezultate prin examenul critic al capacitătii cognitive umane, prin care înscrie nu solutii definitive, ci trasează căile posibile de acces către adevăr. Pe scurt, functia critică (de evaluare) a filosofiei domină actiunea ei ca Weltanschauung. S. Pentru Husserl, conceptul de filosofie se propune printr-o anal iză fenomenlogică, în urma căreia rezultă "ştiinta" în alt sens decît o "ştiintă pozitivă", anume ştiinta ca valoare, ştiintificitatea Însăşi luată ca obiect de studiu. Î ntr-un alt plan, este vorba de o distinctie (bine argumentată) între rationalitatea şti intifică (esentialmente exactitate) şi rat i o n a l i t ate a Î n s ă ş i , ca v a l o ar e , o b i e c t de s t u d i u teoretico-filosofic. Fără a nega validitatea ştiintelor "exacte", Husserl argumentează necesitatea unei examinări critice a conceptelor de bază ale acestora tocmai pentru a sesiza esenta şi sfera lor de valabi l itate. Pe de altă pane, fi losofia Însăş i , nu trebuie să se Înc hidă în si stem" ca Într-o sol utie definitiva, " nu trebuie să rămînă l a un " punct de vedere" absolut; fără a se Închide Într-un .. sistem" de adevăruri absolute, ea trehuie Însă să p rocede ze sistematic. 6. Ideea, oarec um canesiană, Că trebuie s[\ revenim la "Începuturi ", la teren ul veritabi l pe (:are se poate constitui un .

,

76


demers teoretic sigu r. Pentru aceasta e nevoie de noua metodă - cea fenomenologică - prin care un adevăr odată stabilit este veritabil în mod apodictic, incontestabil. În alti termeni, totul trebuie reconstituit, gîndirea însăşi constituindu-se din nou, după un criteriu de rat ion a litate pe deplin justificată. Printr­ un joc al limb aj u lui , "Începuturi" trimite totodată la revi sta " " Logos (în care a apărut studiul de fată) şi la Logos-ul celor vechi - un "început" În sensul de fundament, principiu de afirmare veritabilă a gîndului într-o derulare sistematică. origine şi originare a ceea c e s-a aşezat valoric în ordinea gîndiri i şi fiintării. Problema "neştiintificitătii" filosofiei " priveşte filosofiile anterioare: ca ..filosofie fenomenologică , filosofia trebuie să fie "şti intîfică" (vezi sensul de la nota 5), chiar " ştiintă riguroasă". 7. " Schimbarea" de care este vorba aci prive şte înscrierea pe direct i a constituirii sistematice a fLIosofiei fără a lua fonna unui " sistem". Idealul de ştiintificitate rămine structura intentională a filosofiei astfel concepute, păstrînd "sistemul" numai ca expunere sistematică a problematicii şi deschiderilor dincolo de un "dat" absolut. După L. Landgrebe, "sarcina filosofiei nu o mai constituie doar fundamentarea cunoaşterii lumii prin intennediul ştiintelor, ci responsabilitatea aspiratiei spre cunoaştere" (Faktizităt und Individuation, F. Meiner, Hamburg, 1 982, p.30). în alti tenneni, fLIosofia are o dublă intention al itate: ea pri ve şte explicarea şi comprehensiunea lumii şi totodată răspunderea pentru angajarea pe o directie a real izări i asp i rat iei spre cunoaştere, pentru angajarea într-un "sistem " . Î ntre adevărul " sistemului" şi structura l umii fu ncti onează un izomorfism relevabi l numai prin act u l instituiri i unui model a l lumii d e către fenomenolog. 8. Husserl a afinnat o încredere constantă În valoarea cartesianism u l u i . Cu toate c r i t icile ad use (în Meditalii cartesiene, În COl1ferinJe parisiene ş.a . ) , el se con sidera "cartesian " , numind fenomenologia " un cartesianism al 77


secolul ui XX" (Pariser Vortriige, în : Husserliana, Bd. II, 2. Aufl., 1 963 , p.3). 9. Spre deosebire de atitudinea fată de Descartes şi Kant, a t i t u d i n e a fată de H e g e l t i n d e c ăt re n e g at i v i s m . "Fenomenologie" ş i "dialectică" (în sensul hegelian al fortei constructivismului) rămîn multă vreme în opozitie. Abia În mişcarea fenomenologică mai recentă intervin elemente de complementari tate. Aceasta în măsura În care fenomenologia este considerată "o teorie transcendentală a istoriei" : "fenomenologia transcendentală genetică - preciza Landgrebe - este ca atare teoria transcendentală a istoriei " (L. Landgrebe, Die Phiinomenolog ie als transzenden tale Th eorie der Geschichte, Î n : Phiinomenologische Forschungen, 3 : Phiinomenologie und Praxis, K. Alber, FreiburglMunchen, 1 976, Q.22). 10. În esenta ei, "metafizica hegeliană a istoriei" nu este un " i stori s m " , ci a fo st răst ă l m ăc i tă astfe l de n o u a . . Weltanschauungsphilosophie", d i n unghi ul d e vedere al unui relativism sui-generis. Cu atît mai puţin poate fi vorba aci de un scepticism. Căci dominanta o constituie optimismul teoretico- gnoseologic. Husserl are în vedere deosebirea de stil de gîndire fată de hegelianism, care proiecta ştiinta " absoluta" ca atare. nu absolutul ştiintei venit ca şti intificitate, cum vrea să fie "filosQfia ca ştiintă riguroasă". I l . Ideea "filosofia ca ştiintă riguroasă" era cumva prezentă în epocă; argumentarea ei şi, mai ales, elaborarea ei ca program- filosofic, aşa cum o face Husserl, este o operă de maestru. 12. ,,AI/es Seicnde" t ri m i t e din nou la distinctia dintre

"Sein " ( fiintă) şi Seiendes " ( fi ind, fintare, care fi i n tează), " adică la o gîndire prin "diferenta ontol o gi c ă" (deşi sintagma aceasta dev ine programatică abia cu Sein und ZeiI a lui Heide gger) . "Sein" (fiinta) e ac i sensul fi intări i, aceasta din unnă fi ind fonna de aj ungere la prezentă a sensului. Husserl pregătea (Încă de ac i, din Începuturi) o Înnoire În st ilul de gînd ire fi losofică. 78


13. În fond, critic a n atural ismu l u i se bazează şi pe rezultatele critic i i ps i h o l o gi s m u l ui în Cercetări logice ( 1 900- 1 90 1 ), cee a ce se vede în păstrarea au to nomiei nivelului log ic-val ab il pe baza conc e p ti e i d espre ,,reduc tie" (fără d e care realizarea autonomiei logicului ar fi greu de pres u pu s) . 14. " E x pe ri en ţă" În sensul e m p iri st nu e de acce pt at, deoarece conduce la re l a t i v i s m . O ex pe ri enţă e a d m i să însă În fe no m eno l ogi e , an ume cea rezu ltată prin "redu c t i e " Ş i d i s tin cti a dintre sub i ec ti v i t ate şi intersubiectivitate. 15. Pentru Husserl şt i in ţe le naturii sînt "ri g u roase" În domeniul lor de valabilitate, dimensiune ce nu e ste pu să l a îndo ia l ă p rin p ro g ra m u l "filosofiei ca şt i inţă riguroasă". Problem a este de a întelege perspectiva, orizontul filosofic al ac este i dimensi uni, ceea ce în d eo bşte savantii nu admit aşa uşor. De aceea, Husserl accentuează ideea că "adecvată", "i nde pend entă" nu este decît "filosofia. ca ştiinţă riguroasă". Toate celelalte ştiinte depind de justificarea, fundamentarea obiectivităţii şt i in ţifice pri n filosofie. Aşa cum s-a precizat, Husserl aduce proi ectul "fundamentării", în care ,,riguroasă" nu priveşte "formularea riguros şti i n ţific ă a vreunei filosofii el aborată anterior". ci filosofia Însăşi; căci "ideea filosofiei ca atare nu este pentru H u sserl altceva decît ideea şti inţei ri g u roase în mod absol u t. Filosofia este "ştiinţă riguroasa .. şt i i n J a ri g u r o a s ă este fi l o s o fi a " ( R . B o e h m , Vom Gesichtspunkt der Phănomenologie. Husserl-Studien, În: Ph aeno men o logi ca 26, Den Haag, M. Nijhoff, 1 968, p. 1 1 9). 16. H usse rl are în vedere pretenţia s pecial i stu lui de a fi at i ns o metodă şi un nivel de filoso fare ce-I dispensează. de studiul fi losofic al fu n d ame n te l o r. Husserl vrea în s ă fi l osofia ca pe un si stem d e c u n o şt i n te În care trehuie s ă poată fi fun da m en tat şi dovedit tot c ee a ce este .,exact", in d i fe re nt În ce domen i u s-ar În tî l ni . t 7. "N a i v " nu are a ic i un sens pe i ora t i v . căci În pun c tu l ei de plecare o ri ce şt i i ntă a naturi i acceptă l ucruri le aşa cum sînt, nu ri d ic ă probleme ti losoficc. De această .. ati tudine nat urală 79


a gîndirii", filosofia se deosebeşte În mod radical, ea constînd "Într-o dimensiune cu totul nouă", necesitînd "un punct de plecare cu totul nou şi o metodă cu totul nouă". (E. Husserl, Die Idee der Phiinomenologie, În : Husserliana, Bd. II, p. 24). 18. Aşa cum am precizat, se pleacă de la lucrurile aşa cum

sînt, fără premise filosofice. 19. Ordinea psihică - "das Psychische" ar fi ast fe l mai mult decît psi h icul" În raport cu "lucrurile fizice" constituind o altă ordine. 20. ... in Frage steUt" pus ca problemă, (după sensul ei), prin examinarea critică, nu pus la Îndoială; acesta şi este unul dintre scopurile majore ale cercetării fenomenologice care rămîne, totuşi , o formă a acţiunii ideii critice. În acest sens, celebra Formale und transzendentale Logik ( 1 929) are ca subtitlu: Versuch einer Kritik der logischn Vernunft ( Încercare de critică a raţiunii logice). 21. "Dinglichkeiten" se ex pri m ă mai adecvat prin ,,reitdIi" (de la latinescul res-rei) pentru a evita mai mult decît un barbarism: lucru (res) - "lucritate", de fapt: a fi În forma "

"

,

-

lucrului. 22. De la "Gegenstand" - obiect. 23 ,;Zur Gegebenheit" - tennen greu traductibil; dacă • ...

"gegeben" (dat, la modul participiu) intră În nominare prin neutrul das Gegebene", atunci "Gegebenheit" ar fi punerea " lui "gegeben" În forma universal itătii � un procedeu "clasic" În fenomenologie (aşa cum se vede Îndeosebi la Heidegger) -, adică starea de dat (barbarism : datitatea). 24. ,JJev.'usstsein \lO I I " ex presie de bază În l i m baj u l fe n o m e n o l o g i c , u r m are a c o n c e p e r i i c o n ş t i i n ţe i c a ,

i n tenţională (orientată spre, desch i să spre . . . obiect ) . Este marea temă a i n ten ţion a l i tăţi i , pe care Husserl o con si deră d re p t c arac te r i s t i c a u n i v e rs a l ă de h a z ă a c o n ş t i i n ţe i : "P ro b l e m l\ d e c ă p e t e n i e . c a r e c u p r i n d e Î n t r e a g a feno menolog i e , se n u m eşte il1frll!iona!itate. E a ex pri m ă Întocmai În su � i rea d e hază a conşt i i n ţe i " ( E . H u sserl , Ideell 80


zu einer reinen Phiinomenologie und phiinomenologischen Philosophie, 1, În: Husserliana, Bd. III, 1 950, p . 3 5 7 ). După E.

Levinas, "intenţionalitatea aduce ideea nouă a unei ieşiri din sine, eveniment primordial care le cond iţionează pe toate cele l a l t e" (ln tentionaliti et sensation, În : ,,Revue Internationale de Philosophie", 1 965, Nr. 7 1 -72, fase. 1 -2, p.34). 25. . . .,,phiinomenologische Einstellung" - atitud ine

fenomenologică, ca deosebită de "atitudine naturală" Întrucît este una rezultată prin "reducţia fenomenologică", În urma c ă re i a se d e g aj ă "con şti i nţa pură" . Folosim pentru " Einstellung " traducerea "atitudine" ş i nu "teză", cum propune Camil Petrescu (Fenomenologia. Edmund Husserl, În: Istoria filosofiei moderne. Perioada contemporană, VoI. III, Bucureşti, 1 938, p.376). Este adevărat, "teză" permite o mai netă disti nctie Între nivelul logic şi cel psihologic, fiind În spiritul fenomeno l og ie i lui Husserl. 26. Husserl foloseşte ,schreibtisch - Psychologie", vii"md de fapt psihologia predată în universităţi. 27. ,,schauen" am tradus aici prin "privire". De fapt, este un termen central şi trimite la intuitia în sens fenomenologic, care este "Wesensschau", sesizare (intuire directă) a esentei, privire, dar "imanentă". 28. Term e n u l "p u r " subl i n i ază a i c i auton o m i a logic-valabi l u l u i c u noşti nte lo r ştii n ţifi ce (chiar ş i În psihologie) faţă de cea a p s ihicul u i şi, prin urmare, autonomia unei ştiinţe a psihicului care se poate organiza metodic, chiar după un program (aşa cum o sugerează folosirea termenului "si stematică:'). H usserl nu e de acord cu o p s i h ologi e exclusiv ,

experimentală. 29. Mai ex act, "st igmat i zali drept scolastici". Husserl are În ved ere ac i mod u l de a înt e le ge i n t u i t i a e se n telor i re d u c t i h i l ă l a c o n s i d e rarea acestora Î n t r-o ontologie platon ică. Despărţirea d e Platon e hotărîtă pri n prog ramu l fenomenologic suh semnul intentional ităti i . Conceptul de . .fcnomen " În acest d i n urnlă ori zont pune şi "eidos"-ul Într-o "

",

81


nouă lumină: nu tip de structură, chiar prototi p , model absolut, ci esenta neempirică ce stă drept corelat al actului intentional, de "vizare". Aşa cum s-a precizat, "împotriva argumentelor n om i n al i ste H u sserl a apărat acceptare a « o b i e cte l o r generale», fără ca prin aceasta s ă fi e vorba de un realism a l conceptului sau d e u n platonism a l ideii" ( E . StrokerlP. J a n s s e n , Phănomenologische Philosophie, K . A l b e r , Freiburg/Munchen, 1 989, p . 84). 30. Frază devenită celebră ca deviză a lui Husserl şi a mişcării fenomenologice: Weg mit den hoh len Worta na lysen Die Sachen selbst miissen wir befragen . Zuruck zur Erfahrung zur Anschauung . die unseren Worten allein Sinn und vernunftiges Recht geben kann. Aşa cum s-a observat, fenomenologia apare de la început ca o "Arbeitsphi losophie", exigenta lui H usserl de orientare către «faptele Însele» deven i nd ,,0 adevărată chemare la luptă" (E. Stroker/P. J a n s s e n , Phănomenologische Philosophie, K . A l be r , Freiburg/Munchen, 1 989, p.55). 3 1 . .. .im einfiihlenden Verstăndnis" : ,,EinfUhlung" putîndu-se traduce prin intropatie", atunci "einfUhlend" " poate fi tradus prin "intropatetic". Este de precizat că la sfir şi t u l secol u l u i trecut şi începutul sec o l u l u i nostru psihologismul s-a manifestat în estetică prin aşa-num ita "estetică a Einfii h lung-ului", reprezentantul cel mai de seamă fiind Theodor Lipps ( 1 85 1 - 1 9 1 4). EinfUhlung" desemnează capacitatea de a se institui În lumea reprezentArii cel uilalt, iar În sens psihologic protectia stări lor sufleteşti propri i În obiectul perceput exterior. De aici şi conceptia despre statutul obiectu lui estetic: capacitatea perceperi i se prezi ntă ca şi cum ar constitui În săşi viaţa internă a acestui obiect (mai pe larg: AI. Boboc, Neokantianismul şi estetica modern ă , În : Estetica . filosofică şi ştiinJele a rtei coord. 1. lanoşi , Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1 972, p.88 -94). 32. " Wissen schaftliche n Elfahrungsurteile", con siderate "pretinse" Întrucît Husserl nu are Încredere În "descrierea datelor naive ale ex perienţei", respectiv În ex perienţa bazată .

,

"

,

82


exclusiv pe constatare, fiind necesară ,,reductia" şi analiza fenomenologică a esentei, care conditionează veritabila experientă ştiintifică. 33. Husserl aprecia astfel contributia lui Galilei în istoria ştiintei, marcînd însă şi actiunea unor erori ale acestuia: Galilei "descoperă natura matematică, ideea metodică, croieşte drum infmitătii de descoperitori şi descoperiri. Fată de cauzalitatea universală a lumii intuitive (ca fonnă invariată a ei) el descoperă ceea ce de atunci încoace se numeşte legea cauzald, « fo rm a apriori » a l u m i i ( i deal i zare , matematizare) «adev ărate»" . O dată cu re in terpretarea (Umdeutung) matematizantă a naturii de către Galilei şi-au făcut loc şi anumite consecinte inverse, care domină asupra naturii... Am În ve dere c u n o s c u t a d o c t r i n ă a l u i G a l i lei d e s p re subiectivitatea calitătilor sensibile specifice, care a fost de Îndată preluată consecvent de Hobbes ca doctrină despre subiectivitatea fenomenelor concrete ale naturii intuită sensibil şi ale lumii în genere. . . Dacă lumea intuitivă a vietii noastre este doar subiec tiv ă, atunci adevărurile pre- şi extraştiintifice ale vietii în ansamblu, care privesc fiinta ei faptică, se devalorizează". (Die Krisis der europăischen Wissenscahften und die transzendentale Phiinomenologie. Eine Einleitung in die phiinomenologische Philosophie în:

ed. A. Liebert, VoI. 1 , MCMXXXVI, Fasc. 1 , Belgrad, p. 1 2 8- 1 29). 34. ... das Be wu sstse in verdinglichen" - aşa cum am prec izat mai sus (nota 2 1 ), folosim pentru " verdinglichen " " Verdinglichung" t rad u c e rea : a re i fica, re i ficare (de la l at i nesc u l res-rei). 35. ,,AlIe.\" andere indi viduelle Dusein", În care ,j)asein " ar fi "fi intă detenn i nată", În sensul de " F i i ntă p reze n tă a unui lu cru sau pe rsoane; oricum, nu sensul dat de Heidegger: Dasei" ca "Sein -du", ca deschidere (şi despicare, sfişi e re Philosophia , "

-

"

ş.a.).

36. Vezi notele 2 1 şi 34 ,,Dingleichkeiten" - re i tă l i (mai acceptabi l decît tran spunerea "exactă" p ri n "l ucri tăti"). -

83


37. Husserl foloseşte aici "monadă" pentru a exclude orice detenninare psihică venind din afară. În acest sens şi textul: " Doar pornind de la mine, eu cel care sînt monada originară, dobîndesc şi celelalte monade pentru mine, respectiv. pe c e i l a l t i c a s u b i e c t e p s i h o f i z i c e " (Cartesianische Medilalionen . Eine Einleilung in die Phiinomenologie. hrsg. von E. Stroker. Hamburg, F. Meiner. 1 977. p. 1 32). 38. Tennenul .,Phiinomen " oc upă pozitia centrală În fenomenologie şi nu se reduce la ,.,Erscheinung" ( fenomen " în sensul aparitiei , intrării în aparitie. care trimite la " lucru ). ci are conotatie de "trăit intentional", adică pus în raport cu "subiectul transcendental" (intentional), nu cu l uc ruri l e. În alti tenneni, deosebirea are loc pe fondul distinctiei Între psihologic (şi psiho-fizic) şi logic-fenomenologic. Husserl însuşi scrie: "Trebuie să ne ferim de amestecul întrefenomenul pur, în sensul fenomenologiei, şifenom en ul psihologic, obiect al psihologiei naturalist-ştiintifice. Abia printr-o reductie, pe care eu deja am numit-o reduclie fenomenologictl, dobîndesc un dat absolut. care nu mai este oferit de transcendentă. Dacă pun ca atare în chestiune eul, lumea şi trăirea eului, rezultă atunci reflectia intuitivă asupra detaliului corespunzător în aperceptie trăirii, asupra eului meu, fe nom en u l (Phănomen) acestei aperceptii: fenomenul, cumva «perceptia înteleasă ca perce ptie a mea » (D ie Idee der Phănomen ologie, În : Husser/iana, Bd. II, 1 973, p.43-44). 39 Jm immanenten Schauen dem Fluss de,. Phănomene nachscha uend" - fonnulare greu traduct i b i l ă : Scl/aL/ell" ( p r i v i r e i n t u i re . vedere n e m ij l o c i t ă ) : .,FllIss" ( c u rgere ) •

..

.

ex pri mă u n i tatea fe nomene lor ( fiec are Î n parte fi i n d u n i c , exem p l ar) « v ăz u t ă » Î n c u rgerea c are le u n e � t e ; d e c i n u u n i t atea ca rczu l t at al unei u n i ficări , c i pet recerea u n i tăl i i Însă�i (Într-un « tl u x » ) , fără să angajeze t nli rca e i ( în sens p s i hologic ) : o nou.i "experienlă" - cea fenolllc n o l ogică - în c a re s i n teza ş i cele s i n t e t i zate nu angaj c az[1 t i m p u l c a 84


temporizare (c ro nologic) , ci numai ca temporalitate (fo rmă a derulării temporale). 40. Acelaşi joc cu ,Fluss" - ,jliessen": "d ie ses fliessenden Bewussthaben " (<<acest avut fluctuant de conştiintă»), adică fenomenele trebuie luate aşa cum ele se oferă "fluctuant " ; " Înse am nă a avea conştiintă haben " din "Bewussthaben " despre ceva, adică intentia presupune (prin faptul că-1 pune) intention atul (<<vizatul» vine cu «vizarea», nici unul dintre cei doi poli nu are anterioritate temporală! ). 41. ,,Bewusstsein" - este c o n ş t i i n ta întrucît este intentională, "v i zează" , trimite l a ceva (un "obiect", domen iu de semn ificatie), temă centrală a fenomenologiei şi a oricăru i demers logico-epistemologic veritabi l. 42. "ein Gegenstiindliches" ar fi: «un obiectual», de la «Gegendsland» (obiect ) ca ceea ce " stă" Împotrivă (În fată), adică În cunoaşterea ( "ex perienta" ) fenomenolqgică. 43 "ein in unmittelbaren Schauen fassbares . . . Wesen" (o esentA de sesizat În contemp larea nemijlocită, ar fi o redare mai adecvată) : e vorba de "esentă" pe ntru fenomen ul sesizabil prin intuitie, nemijlocit în "fluxul conştiintei ", concepută sub di men siunea intentionalitătii, ceea ce presupune aplicarea "reductiei fenomenologice". ,$c:hauen" " se poate reda şi prin " intuitie , una însă eliberată de trăire ( p s ihologic), dar contem plare pură" (pregătită prin " " "reductie şi, ca atare, nu un nemijlocit brut, empiric, ci rezultatul unei operatii fenomenologice). În manu scri se le ani lor 1 906- 1 907 (editate abia în 1 984), Husserl scria: 0 problemă foarte grea este aceea de a decide în ce modalitate sînt conştiente senzatii le în percepere şi, pe de altă parte, care este caracteru l interpretări i percept ive . . . Perceptia este, psihologic vorbind, trăirea pe care o avem atunci cînd, de pildă, privim un copac ... Noi nu vedem senzatiile asupra lor nu este orientată ate n t i a noastră percept iv ă, cred inta obiectivări i noastre aperceptive. Şi totuşi ele sînt « conştiente». Ce Înseamnă aici «conştient», dacă nu perceput? (Ein leilu ng in die Logik und Erkenntnislheorie. Vorlesungen 1 906/07, ,

...

,,

,

85


hrsg. von U. Melle, M. Nijhoff Publishers, Dordrecht, 1 984, p.243). Senza[ii le "n u apartin fundal ului obiectual, căci acesta este unul al l ucruri lor (dinglicher) . Casa îşi are împrejurări le sale spatiale, se află sub unul sau altul dintre lucruri. Sen za[ii le nu sînt lucruri ale fundalului. Este ev ident Însă că pornind de la orientarea treptată asupra casei este posi bilă şi o orientare altfel, o «reflecţie» asu pra percep[iei şi continutului ei. Această posibilitate apartine, deci, esentei perceptiei"" (Ibidem, p.243-244). 44. "Wesensschauung" ( o r i Wesensschau) constituie cond itia de bază a functionări i metodei, după reductie" " marcînd momentul survenirii " fenomenului" (vezi nola 38). 45 . . ,,Das Wesen Wahrn ehmung scha llend" : esenta " perceptie" (sau perceptia ca "esentă"), nu esenta perceptiei (În sensul că aceasta ar fi dată şi o intuim ca atare). Î n acest sens, nu-i operantă aici abstractia În sensul de separare a esentei. Intuirea esenlei " nu -i un fel de percepere, ci doar " sesizarea datul ui", a ceea ce este originar fenomenologic " (după reduclie"), nu În psihologia cunoaşterii, anume esenta " intentională. Î n totul e vorba de ridicare de la atitudinea " naturală" la atitudinea fenomenologică", În care problema " ..origin ii" nu se mai pune În raport cu lumea, c i numai în functie de conştii ntă intentională. Aşa cum prec iza G . Berger, "este imposibil să reduc i faptul la esentă sau invers, după cum este imposibil să reduci cogito-ul la unul dintre aceste două tipuri de realităti. Sîntem În prezenta a trei ordini diferite, care însă nu sîn t separate Întrucît cogito-ul fundează totodată şi faptul şi e se n ta (Le cog ito dans la philosophie de Husserl, Paris , J 94 / , p. 7H). Astfel se poate Întelege cum "În « intuirea esentei » sesizăm Înseşi esentele, pe cînd În pe rce ptia sen s i b i l ă avem d e a face cu aprehendarea l ucruri lor În tr-o mo dal i t ate originară" ( I b idem). Şi m a i c l ar: " important a i c i nu este ast fel un fe l de trecere a bs t ractă de la obiect la subiec t , ci dobîn d i rea conştiinţei concrete, trăite a faptului că Întreg sensul lumii este .

.

"

86


de a fi cogitatu m - u l unui subiect ce-I depăşeşte" (Ibidem, p.56). 46. ,,Die Schauung elfasst das Wesen als Wesen ssein " acel aşi joc al l i mbajului ca şi În cazul pe rce pţi e i (nota 45): nu "fi i n ţa esen ţ e i " , ci "fi i n t a-esentă" , adică nu fi inţa c a abstractie a ese n te i ci esenţa Însăşi ca fi inţă, ceea ce e posibil doar p r i n "red uctia fenomenologică": căci esenţa nu e ceva tran scenden! conşt i inţei pure, după cum nu este nici imanentă c o n şt i i n ţ e i (în s e n s p s i h o log i c ) . S i n g u r ă ideea d e i n te n ţ i o n a l i t a t e n e aj u t ă a i c i să în ţ e l e g e m statu tu l fe n omen o logi c al "esenţei". Se ştie că Husserl (în repetate rînduri) a i n d i cat i nte nţi on al itatea d re pt tema centrală a fenomenologiei. "După prima ediţi e a Cercetărilor log i ce . fenomenologia nu este altceva pentru Husserl decît p si hologi e d e sc ri pt i v ă . . . F e n o m e n e l e ( p h a i n o m e n a) , pe care le tematizează, sînt t ră iri şi e l vrea să descrie aceste fenomene, nu să l e ex pl ice cauza! . Anumite trăiri sînt Însă carac teri zate prin aceea că - aşa cum o arată un text - «au o temă», «se ocupă de ceva», «reprezintă ceva» .,. Împreună cu Brentano, Husserl consideră asemenea trăiri ca fi ind « i nte n ţi o n ale »" ( W. Kii nn e, Edmund Husserl: Intentionalităt, în: Grundprobleme der g roj3e n P h ilosoph en , hrsg. von J. S pec k : Phi!osophie der Neuzeit IV. V and eh oebc k & Re prec ht in G ott in gen, 1 986, p . I ? 3 ) . H u sserl În s u ş i scr i a : "Orice trăire , care are caracteristica prop ri e a intenţionalitătii, anume aceea a unei fi i n t e - c o n ş t i e n t - o b i e c tu a l ă (eines-Gegenstăndlichen­ beMlusst-Seins). a fi i n tei asu pra căreia e orientată, o numim tră i re int e nţi o n a I ă ... Trăi rile i n te nţ i on al e nu sînt doar per ­ cept i i ori reprezentări fanteziste, amintiri , sau chiar j u ­ decăţi , p res u pun e ri ş i altele. ci ş i i nte ro găr i în doiel i , abtineri d e l a j udecată, precum ş i d o ri n ţe , ru g ăm i n ţ i , vreri, bucuri i t r ăi r i de t ri st e ţe , sperante, frică ş.a. Bucuri a este bucurie pen tru ceva, frica-frică de ceva, dorinţa­ dori nţă a ceva ş . a . Dorinţa, de p i l dă, este orien tată asu pra u n u i obiect dori t , bucuria asu pra unui obiect ce p roduce bucurie. B I , c u ria nu e o t r ăi re pentru sine şi de altfel nu e ,

,

87


un obiect În sine ci trăirea bucuriei În sine are un moment datorită căruia ea se raportează la cutare sau cutare obiect sa u continut de fapt. În şi prin bucurie. o p ri vi re i nterioară face conştient obiectul". oricare ar fi acesta (Einleitung in die Logik und Erkenntnistheorie. Vorles u ngen 1 906107. hrsg. von U. Melle. M. N ijhoff Publishers. Dordrebht. 1 984. p.247248 ). 47. "de fap t". cunoaşterea a ceva ar fi o st are de fapt. 48. La vechii Greci. În spetă la Anaximandru. denumirea apeiron" priveşte "principiul" unic. materia originară". " " infinitul nedeterminat: În sensul propriu lu i Anaximandru: "nec up ri n su l . 49. Se foloseşte termen ul .,Phiinomene" tocmai ÎntruCÎt aici studiul pri veşte u n ităti ale co nşti i n tei " Şi. a propos de "penumbra aparentelor (<<abschattende Erscheinungem>. aparente de aspecte ce conduc la unitatea unei esente): e vorba de faptul că ceea ce este perceput, este totdeauna perceput de-a lungul aparentelor sale multiple şi variate. care nic iodată nu pot fi aparente ale lucrului În ansamblu. ci numai aspecte sesizabile succesiv. Într-o «unitate fluentă»" (E. Husserl , Ideen zu einer reinen Phiinomenologie . , 1. În : Husserliana. Bd. III. p.74 urm.). 50. "Weltanschauungsphilosophie" - redăm prin fil o sofia ca Wel tan schauung" . uneori prin fi losofia " Weltanschauung ului . Termenul Weltanschuung ar Însemna (stricto sensul o intuitie, vedere a lumii, în forma contemplării acesteia. Ca să evităm această descriere, păstrăm t erme n ul origi nar, intrat deja În o bi şn u i ntă în limbajul de speciali tate. De fapt. Weltanschauung angajează n u numai «viziunea asupra lumii», ci şi atitud ine fată de lume. punct de vedere global . Deşi impl i că dimensiunea i nterpretări i. aceasta rămîne una mai p ut in prelucrată. elaborată. deosebi ndu-se astfel de Welta uffa ssung (conceptie despre lume). "Atunci cînd spun despre un om că are o Weltanschauung, mă refer la faptul că el nu se mai ocupă numai cu l ucrurile În parte şi cu raporturile. ci a avut În vedere lumea Însăşi . a sesizat sau a conceput şi a ...•

"

"

.

..

"

-

88


inte l es să ordone ze part ic ul aru l în ac est întreg. Ca urmare,

Weltansclrauung este o ordonare a lumii pornind de la o idee. Totodată însă, atri bu i m Weltansclrauung numai aceluia care nu numai că i ntu ieşte lumea, ci, pornind de la această intuitie, şt i e şi să trăiască, să actioneze şi să eval ueze" (Joh. Hoffmeister, Worterbuch der philosophischen Begriffe, 2. Aufl., Hamburg, F. Mei ne r, 1 955, p.661 -662 ). 5 1. Husserl fo l oseşte termenul ,Jlistorizismus" pentru a desemna o manieră de a folosi disciplina istoriei în rezolvarea u n or p ro b l eme teore t i c o- m eto d o l o g i ce c are d e p ă ş e s c posibilitătile ei, ceea ce şi apare pregnant în relativismul ce c aracte ri zează mod e l u l c unoaşteri i istorice propus într-o asemenea perspectivă. 52. Ex pres ie folosită pentru a su b l ini a nonsensul, chiar i nuti l itate a argumentării nu mai pe bază d e fapte. În traducere liberă: să scoti apă din piatră seac ă" " 53. Adică: istoria, care se ocupă cu faptele (ş i semn ificati a lor) nu are ca obiect şi valabilitatea ideilor antrenate în istoria faptică, eveni menti al ă 54. "wertende" (de la werten - a valoriza); valorizarea implicată în travaliul istoricului trebuie fundată în pri nc i pi i , operatie ce nu mai tine de competenta sa (ca i stori c) , ci are nevoie de filosofie. 55 "Weisheit ihrer Zeit", subl in i erea func tiei formativ­ umaniste a filosofiei - ex p res ie adecvată a stadi ulu i la care a ajuns dezvoltarea spirituală într o epocă i sto ric ă. c e l m u l t i I atera I 56. . . . ,,al/seitig Erfahrene" experimentat, nu pentru că are m ul tă (şi diversă) experientă, ci pentru că a resemnificat experienţa în procesul formări i şi afirmArii propriei sale personalităţi . 57. , ,Bildung - "Unbildung" formatie - lipsă de formatie, mai exact educatie, cultură (în cazul de faţă in multiple pl anuri) , cultivare. 58. . . . "u b e r d i e G eg e n stăndl i c h keiten solcher Stellungsnahmcn", expresie c e con ţine doi termeni-cheie în fenomenologie : "G eg enstăn dlichkeit (obiectualitate, de la .

.

...

-

"

-

"

89


Gegenstand - o b i e c t ) ş i ,,stellungsnahme" ( l u a r e d e ati t u d i n e , p o z i t i e ) , termeni c are definesc d e m e rs u l fenomenologic c a un comportament În coordonate bine determ inate. Î n ciuda faptului că pozitia-cheie o detine subiectul (bineÎnteles, fenomenologic, nu cel psihologic), obiectu l este cel care hotărăşte Înscrierea În demersul cu ade v ărat fe n o m en o l o g i c . Pre o c u p at de t e m a u n e i "fenomenologii generale", Husserl considera c ă "aceasta ar fi o ştiinţă a oricăror fenomene obiectuale, a oricăror obiecte, pure ca atare, aşa cum se oferă ele În conştiinţa Însăşi şi În oricare moduri succesive schimbătoare s-ar face aceasta... Cercetarea pri veşte totodată cogito În sine Însuşi, ca şi cogitatum qua cogitatum " (Die reine Phiinomenologie. ihr Forschungsgebiet. und ihre Methode . Freiburger A ntritsrede . 3 Mai 1 91 7, În : Husserliana Bd. XXV, p.72). 59. ,.Abschattung" - termen des Întîlnit În vocabularul

fenomenologic. În principal, sensu l ar fi : aspectul sub care se prezintă o idee. Căci ceea ce trebuie să reţinem este ideea a ceva ce se oferă de-a lungul unor aparente parţiale. De pildă, lucrul perceput este perceput numai sub aparenţele sale variate şi multiple care (oricît de multe ar fi ! ) n u sînt niciCÎnd cele ale l ucrul u i În Întregime, dar sînt aspecte sesizate succesiv şi formează o unitate fluentă. 60. ,,Bildung", c a şi "Weltanschauung" sînt tenn en i greu trad uctibi l i : aici ,,Bildung" Înseamnă c u l t ură În sensu l "filosofiei practice", adică priveşte atît configuratia spirituală a unui om, care s-a ri d i c at la valori le cercului său de cultură, cît şi procesul educării (şi autoeducări i), care conduce la confi guratia respecti vă. Ca unnare, aic i mă�ura n u o dă cunoaşterea, ci actiunea aceste i a În afinnarea pe rso n al i tăt i i , c a pac i t ate a de a d i spune de s i ne. Î n ceea ce pri veşte "Weltanschauung", aceasta Înseamnă nu numai « v i z i un e a l u m ii » (intuitie c om ună) , ci ex pri mă at i t u d in ea spir itu l u i indi vidul u i sau colectivitătii, care s e raportează la l ume, rapo rturi le În care ace ste a vie tui esc, acţionează, În genere, fi i n tează În lume. 90


61. H usserl foloseşte latinescul " universitas " (totalitate), a cărui traducere (după c ontext ) ar fi "universalitate". 62 . . vern unjtski·itische Aufkliirung und Auswertung" (clari ficare şi evaluare critic-raţionaIă), adică În confonnitate cu ra t i o na l it a te a în te l e as ă după exigentele programului teoretico-gnoseologic a l cr i ti ci s m u l u i ceea ce înseamnă că pentru a fi Înteleasă, o şti i n tă trebuie pusă în coordonate teoretico-ti losofice (bi neÎnteles, fenomenologice !). În acest plan se şi Întîlnesc ele (ştiintele şi fi l o sofi a) în dimensiunea rigurozitătii , a "şti intei riguroase". Este ceea ce s-a numit conceptul husserl ian de fundamentare fenomenologică a şti in telor", care " a fost detenninat de la început de ideea că ş t i i nte l e p oz i t i v e au n e v o i e de sco aterea l a i veală a pre supoz i tii lo r asc unse şi de c l a ri fic a re a conceptualităti i lor de bază (Grundhe!:riffl ichkeit) g reu de pătruns în mod obişnuit; aceasta ar putea deveni însă inteligibilă numai printr-o fundamentare a telos-ului co mu n tutu ror ştiinte lor, cunoaşterii lumii În sensul ei veritabil" (E. S troker/p Janssen, Phiinomenologische Philosophie, K. Alber, FreiburglMUnchen, 1 989, p.107). 63. Ideea justificării o ricăre i filosofii prin "epoca sa", prin legătu ra c u tim pu l în care a apărut, idee hegeliana, are pentru Husserl numai o valoare relativa, întruCÎt el nu priveşte (ca He gel ) filosofiile ca etape (momen te ) în devenirea filosofiei "actuale " . Dar H u sserl are în vedere aici conceptia lui W. D i lthey , pentru care "şi sistemele filosofice, l a fel ca şi religi ile şi operele de artă, contin o conceptie despre v iată şi lume, care nu este f•.mdată în gîndirea fi losofică, ci În vivacitatea persoanelor care le - a u dat naştere " ( Das geschichtliche B e w u ss ts e i n u n d d i e W e l ta n s c h a u u n g e n , în : .

...

,

..

.

Weltanschaungslehre . A hhandlungen zur Philosophie,

4.Aufl., În: Gesammelte Schriften, Bd. VIII, Vandenhoeck & Ruprecht i n G ott i n gen , 1 962, p.30). Prec izînd sen s u l major a l c once p tiei l u i D i l they , fenomenologul W. Szi lasi scria: elementel e de bază ale unei Weltanschauung sînt pentru Dilthey expe rienJele de viaJil "

91


concrete, care împ i ng către o sinteză, către un rezultat. o totalizare din d iv ersele «e x perien te » p artic u lare , pe care omul le face cu sine însuşi şi cu ceil alt i . Aceste experiente determină orice curs al vietii individuale şi În legarea şi unificarea acestora se constituie i magini care, în fel u l lor propriu, fac din conex i u nea nedetermi nată «lume», u n tablou al lumii ( Weltbid)" (Nachwort, În: E. Husserl, Ph i lasop h i e als strenge Wissenchaft, erste deutsche Buchausgabe, hrsg. von W. Szilasi , 2 . Aufl., Frankfurt a. M., V. Klostermann, 1 965, p.98). 64. ,J.-ehrsystem" sistem al unei doctrine, doctrina, sistem de doctrină. 65. Adică fi inta obiectivă, fiin ta-fenomen, rezultat al " reduqiei", nu punct de plecare. Termeni i : fi in t A , esentă, fenomen Îşi dezvăluie sensul veritabil numai Într-un orizont fenomenologic în care, socoteşte Husserl, "esenta (Eidos) este -

un obiect de un fel deosebit" (ldeen, . . 1 , Husser/iana, Bel. III, 1 950, p. 1 4) şi centrează astfel tri pt i c u l fiintă-esen{ă-fenomen În formulele: fiinta-fenomen şi feno men u l fi i nt ă. 66. Termen greu traductibil: Gemut - poate fi redat şi prin s pirit", deşi mai propriu ar fi sufletul, firea, poate mai bine " "cugetul". 67. Jn te lekt und Gemut" - în contextul de aici, "Gemut" = sentiment. 68 ,,zu lehren " - a în v ăta pe altul, a instrui. 69. "Tiefsinn " are o conotatie specială: sen s ascuns, misterios. 70 "zum Niedrigen " - către o stare joasă, i nfer i o ară. 7 1 . ,,Anfang" - început în sensul următor: punctul de pl ec are veritabil îl constituie totdeauna " fa ptel e ( Sa chen ) . 72. Formul ă devenită cuvînt de ordine în fenomenologie: ,,Nicht von den Philosophen, sondern van den Sachen und .

-

,

...

...

"

Problemen muss der Antrieb zur Forschung ausgehen" . Aici: ,.sachen" = fapte (nu lucruri!). 92


73. În transliterare: rhizomata panton (originea tuturor). În acest sens şi termenul "început" devine mai inteligibil: originea în sens absolut, neconditionat. 74. ... "das Gesehene" - văzutul, sesizatul în mod intuitiv. 75 ,,den Wert di e rkte r Erfassungen" . în principal, " Erfassung" = prindere, cuprindere, dar şi întelegere, sesizare, pricepere. Termenul are o largă întrebuinţare în teoriHe cunoaşterii nemijlocite. A şa cum s-a observat, "teoria sesizării directe ridică, totu şi, ma rea problemă, Încă nerezolvată, a comunicării intuiţiilor, problemă ce continuă să-i afecteze pe fenomenologi. Se poate accepta că sesizarea directă a esentei constituie singura pozitie cu adevărat filosofică şi se poate spune că o asemenea sesizare se exprimă d�-a lungul «descrierii» fenomenologice. E adevărat însă că aceasta nu devine comprehensibilă decît în intersubiectivitate, care, în fond, nu e decît o extensie a sesizarii individuale directe. La drept vorbind, nu există comunicare. Fiecare trebuie să aibă ci însuşi intuitie, constituită in propria sa conştiintă" (Q. Lauer, Notes, in: E. Husserl, La philosophie comme science rigoureuse. Introduction, traduction el commentaire par Q. Lauer, PUF, Paris, 1 955, p. 1 92). De aici, poate, şi pozitia-cheie a cercetărilor asupra intersubiectivitătii ( 1 905 - 1 935), aşa cum s-a spus, mărturie a Încercării "de a dezvălui complexitatea interactiunii dintre om şi lume, dintre subiectivitate şi sfera mereu exterioară ei, dar ' mereu necesară! (A I. Bo boc, Fenomenologia şi ştiinJele umane, Editura Politică, Bucureşti, 1 979, p.62). Husserl Însuşi, Într-un text intitulat Monadologie ( 1 908 ) sc ria: " Conşt iinţa este, dec i, absolutul. Conşti inta mea este e x i stentă absol ută . şi fi ecare conştiintă este exi stenţă absolută ... Conştiinţa ta e ste pentru conştiinţa mea existenţă exterioară absolută şi conştiinţa mea este la fel pentru tine" (Zur Phiinomenologie der Intersubjektivităt. Texte aus dem Nachlass. Erster Teil: 1 905-1 920, în: Husserliana, Bd. XIII, 1 973, p.6). Dincolo de o monadologie de tip clasic, Husserl •

. . .

93


anuntă Însă: " Monadele au ferestre" (ldem. Zweiter Teil: 1 92 1 - 1 928. în : Husserliana. Bd. XIV. 1 973. p.258). ceea ce propune fenomenologia ca pe o filosofie a deschiderii. Cu aceasta Însă "refuzul de către Husserl al filosofiei We/tanscha uung - u l u i din epoca stud il'lui din «Logos» îşi pierde în Krisis severi tatea initială. Motivele p e n t ru c are tema We/tanschauung deven i se stăruitor de actuală în filosofia de la începutul secolului al XX-lea capătă semnificatie pozitivă În filosofia tîrzie a lui Husserl. Husserl rămîne Însă filosof al subiectiv itătii şi ideal ist transcendental critic. problema real ismului neintrÎnd nicicum În discutie ... Reducţia la lumea vietii nu este ultima reductie efectuată de Husserl . Ultima este reductia la aşa numita intersubiectivitate transcendentală concretă" ( E . W. Orth. Phănomenologie der Vernunft zwischen Szientismus. Lebenswelt und Intersubjectivităt. În : Phănomen% gische Forschungen. 2 2 : P r ofi te der Phănomenologie. Zum 50. Todestag von Edmund Husserl. hrsg. von E.W. Orth. K. Alber. Freiburg/Miinchen. 1 989. p.82). Mai mult. "dacă orice obiectivitate este obiectivitate pentru subiecte în fiecare subiect partic u lar este implicată intentional o alt ă subiectivitate şi atunci relevarea obiectivului devine tema unei interactiuni intersubiective intenţionale (Ibidem, p. 3 8). Problema intuirii şi a comunicării presupune astfel o nouă Întelegere a subiectivităti i: sub specia conştiintei intenţion ale dar ş i a descrierii orizontului (deschiderii şi deschisului) acesteia. Ca filosofie a subiectivitătii. fenomenologia nu conduce spre su biect i v i sm u l fi losofi i l or moderne ale conştii ntei. c i re levă modul exemplar, unic de a fi al umanului şi al creat iei u m a n e În fo nna operelor şi a acti u n i lor - o teză de perspect ivă În gîn d i rea contem porană. ...•

"

94


Motto: «Ideile sînt mai puternice decit toale fOf1el e empirice»

(E. HUSSERL)

POSTFAŢĂ 1. intemeietor al orientării fenomenologice, consi­ derat, pe bună dreptate, unul dintre cei mai de seamă gînditori contemporani, Edmund Husserr

( 1 859- 1 938)

este autorul unor lucrări de referinţă în creatia teoretic 0filosofică, cunoscute ca o participare de fond la Înnoirile din logică, metodologie şi teoria cunoaşterii, din filosofie şi ştiinţele umane În genere. Prin opera·· sa, a cărei •

NAscut la 8 aprilie 1859 în odfelul ProsIejov <Pn-Uu) din Moravia,

a unnat

mai Întîi gimnaziul germ.. din 0ImUlz, lIpOi • IIlUdiIl. Intre

1 876- 1 878, astronomia, matemalica ti IDOIIOfia la Univenitalea din Leipzig ; Între 1 878- I 88 1 , la Berlin maliemalica (cu WeiersIrass) li filosofiI! (cu Fr. Paul SC'll ) ; protnOlie la Viena, 1 882-83, apoi (dupl un semestru ca asistent pri vat al lui Weierstrass, la Berlin), tot la Viena, studii sub int1uen\a lui F. Brentano. In 1 887, ,.abi litare" la HaIle, la

C. Stumpf, cu teza ..D�spr� conc�ptul d� numiJr", unde n1mÎne ,.Pri vatdozent"p ină la 1901, cx:upîndu-se trmeinic cu studiul fundameon­ teIor matematicii , cu problematica noilor evenimente din logici , psih0logie. intre 1905- 1 9 1 6 este profesor la Gouingm. iar apoi. din 1916. Ia Freiburg im Breisgau, urmîndu-i la caIf:drt lui H. Rickm, pîni la pensionare (1 928). A Încetat din vi8\ă la 27 aprilie 1938, la Freiburg im Breisgau. •• Scrierile principale sînt menponate În bibliografia de la sf'lI'Ş itul acestei carti. Pentru Început. retinem numai că acestea pot fi grupate În: scrieri ale perioadei activit;1\ii universitare (Halle, Gotti n gen , Freiburg) şi cele de după pensionare. După cum observ ă comentariile de referinlă. Husserl a publicat relativ pulin, dar a scris foarte mult, astfel Încît se poate spune ,,că a gîndit problemele scriind" m anuscri sele rămase (majoritatea în stenografia Gabelsberger) constituind însă, Într-o au­ tentică filiatie acusmatică, o ezoterică, ,.selbstgesprliche" şi nu redac­ tări destinate publicului (R. Bemet/l. Kem/E. MaIbach, Edmund Hussul. Darstellung seines Dank�ns. Hamburg . F. Mein�r. / 989. p.225). 95


derulare în fonnula Husserliana a luat fonna unui mamut editorial (29 volume, începînd din 1950, cuprinzînd, pe lîngă reluarea scrierilor publicate, şi valorificarea celor peste 50.000 de pagini rnmase În manuscris), Husserl-gîndi­ torul este astăzi. mai mult decît reprezentantul unei noi directii de cugetare, constituie un adevărat fenomen cultural în acest sens, trebuie să fonnulăm ideea unei un itAti sui generis între Husserl - întemeietorul fenomenologiei (ca metodă de lucru şi ca filosofie) şi ,,fenomenul Husserl", între opera sa teoretica-fIlosofică şi proiectia ei ca program filosofic şi stil de gîndire, cu acti une de durată în istoria şti intei şi a cugetării . Aşa cum s-a observat, "opera lui Husserl deschide un drum în viitor şi numai adîncirea în posibilităPle oferite de ducerea ei mai departe, precum şi fotţa ce o poartă în sine principiile sale, vor putea releva valoarea înnoirilor ce pornesc de la el şi sînt preluate apoi ca probleme de perspectivă" •. II. în principal, este vorba mai întîi de val o area metodei fen omenologice , de structura şi fmalitătile ce au condus la proiecti a ei ca model metodologie, ca paradigmă în orice metodologie cu adev ărat modernă. Mai mult, · Husserl "a pus nu numai bazele unei orientări centrale în filosofia epocii noastre, anume fenomenologia, ci, prin opera sa, a influentat şi alte directii, precum filosofia existentei, filo­ sofia limbajului. antropologia şi henneneutica, precum ş i şti in te particulare ca psihologia şi l ingv i stica

"

de fenomenologie ca o "filosofie •

96

. Cu ideea

de lucru" , Husserl a dat

L. Landgrebe, Der Weg der Pluinomenologie. Das Prob/em einer IIrsprilnglichen Eifahrllng 3.Aufl., Gutersloher Verlagshaus, Gerd Mohn, 1 969, p.39.


el însuşi exemplu " pentru o comunitate de cercetare deschisă dezvoltări lor ulterioare" ·.

Comunitatea acestei "ftIosofti de lucru" cu cele mai noi tendinte din creatia veacului nostru poate fi semnalată pe multiple planuri, între care romanul proustian şi arta modernă ies în relief, sînt de-a d reptul covingătoare Aproape odată cu .

"primele orientări avangardiste În arta secolului XX" ciza Reiner Sepp

-

-

pre­

şi fenomenologia anuntA "ruptura de

tradiţie şi se orientează împotriva concepţiei despre realitate a secolului al XIX-lea. îndeosebi împotriva naturaIismului şi istorismului" . De fapt, "premise metodologice nelămurite, de pildă În proiectele" teoretice ale unor artişti (Mondrian), ca şi în fenomenologie, de altfel," av eau n e v oie de o elu­ cidare «fenomenologică» ••. Mai e x a c t , " îm p o t ri v a tendintei naturalism ului d e

a reda realitatea în întregime,

de a o copia. se impune straduinta de

a situa tot mai mult

laolaltă reprezentarea şi reprezenta1ul. Căci scopul nu-l mai constituia acum imaginea realitătii, ci realitatea tnsdşi, fie ea cea naturală. sau numai o nouă dimensiune a realităţii în genere"

•••.

Critica fenomenologică a «conştiin tei-copie» şi proiecţia «conştiinţei intentionale»

pennit să se înteleagă că au"t fellO­

menologia cît şi pictura "aveau în comun o «orientare către ceea ce este obiectiv»,

către realitatea totală. se aflau în

căutarea nemijlocibilului direct şi a neintermediabilului,

a

apropierii (Năhe): realitatea nu mai trebuia să apară indirect, *

Wemer Marx, Zum Geleit, in: H. Reiner Sepp (hrsg.), Edmund Husserl

••

Im Auftrag des Husserl Archivs Freiburg im 8reisgau, Verlag Karl . Alber, Freiburg/Miinchen, 1 988, pp.S,6. H. Reiner Sepp, Annălu!r/lllgen an die Wirkliclu!it. Phiinomenologie und Malerei nach /900, in: op.cit., pp.77-78 . Ibidem, p.79.

und die Phiinomenologisclu! Bewegung. Zeugnisse in Text und Bi/d. -

•••

97


în imagine, în simboL, În fonnule, în conceptul dedus, nici în conventie, ci aşa cum ea însăşi e sesizabilă"; "chiar şi cubismul, punînd problema fiin tei autentice a picturii , con­ sidera că scopul său constă în faptul de a da la iveală referin ta veritabilă la realitatea spatială, căuta apropierea de lucrurile în spatiu... Picasso , de pil d ă, voia să depăşească opozitia: obiect tridimensional în reali tatea spatială - obiect bidimen­ sional - imagine" ". În alti tenneni, " d istanta dintre observator şi observat trebuia dizolvată. Ambele trebuie să se între­ pătrundă astfel încît reificabilitatea (Dinghaftigkeit) l ucrulu i să rămînă încă neatinsă"; "tabloul cubist evidentiază astfel un domeniu în care realitate şi reprezentare se află laolaltă într-un domeniu propriu de semne, într-un domeniu intenne­ diar dincolo de dualitatea subiectivit.ătii şi a lumii - obiect care există în sine. . . Aceste semne nu mai sînt fonne ale intuitiei interne în sensul lui Kant, ci conţinuturi materiale de sine stătătoare, în care se întîlnesc laolaltă omul şi realitatea" ... Husserl însuşi, prin teoria sa a obiectului (conceput sub specia intenţionaiităţii) se află angajat pe aceeaşi viziune asupra raportului cu lumea, argumentînd tocmai viabili­ tatea unei noi dimensiuni a flintării, anume cea a obiectu­ a1itălii, in raportare critică la naturalismul şi obiectivismul dominante la începutul secolultli nostru şi, mai ales, la c on ceptia "conştiinţei - copie" , a dedublării realităţii într-o ,,realitate in sine" şi una reprezentată în conştiinţă. Şi pentru fenomenologie, ,,realitatea" rămîne o problemă centrală. ,,Fenomenologia şi arta vor să arate că domeniile pe care ele le descoperă nu sînt sensibile în fiinta lor proprie (Selbstsein) pornind de la punctul de vedere al realitătii faptice" •••. •

••

... 98

Ibidem. pp.80-84. Ibidem. pp.85- 86. Ibidem. pp.83-84.


Cosubstantialitatea modalităplor de creatie din arta şi literatura de la începutul veacului al XX-lea cu procedeele şi "tehnicile" fenomenologice se explică în principal prin stadiul la care a ajuns spiritul creator în manifestările sale, în căutarea unor noi forme, a unei noi matrici a instituirii vidorice, ceea ce n u exclude posibilitatea unor interactiuni şi influente. Desigur, nu se poate sustine că fenomenologia ar con­ stitui o remodelare a metodelor şi procedurilor creatiei ce vine sub semnul valorii estetice.

în acelaşi timp, este de la

sine înteles că această creatie nu se poate reduce la o

aplicare a fenomenologiei. Ceea ce le uneşte este însă stilul de lucru şi, mai ales, de interpretare şi conceptualizare la nivelul teoriei (filosofice, estetice şi de critică de artă). De pildă, modul de a fi al romanului proustian devine com prehensibil În mai mare măsură prin aplicarea tehnicilor fenomenologice de interpretare, fart a se trans­ forma într-o aplicare a acesteia. Aşa cwn s-a precizat, la Proust intilnim "o trăsătură ce poate fi considerată pur fenomenologică, dacă prin fenomenologie se intelege arta de a face ceva să fie prezent, de a-l aduce neschimbat sub privirea care-I sesizează de îndată, fără să se lase abătută de la ceea ce este esential" *. Mai mult Proust ,,a fost unul d intre primii care a inteles că arta secolului nostru nu se poate mişca În sfera nemijlocirii (s.n.), că artistul trebuie să reflecteze asupra gestului său şi să-I determine şi pe receptorul mesajului său artistic la aceeaş i atitudine. Iată un fenomen care nu se limitează cîtuşi de putin la d omeniul romanului, ci este în egală măsură valabil pentru lirică sau dramă şi chiar pentru acele arte ce par să contrazică acest ..

w. Biemel, Expunere ,fi interpretare, Irad. de G. Puntea, prefatA de AI. Boboc, Editura Univers, Bucure�, 1987, p . l 92.

99


lucru: pictura, muzica şi chiar sculptura"·. Proust "răstoarnă binecunoscuta teză a primatului vietii şi a carac­ terului pur reflexiv a1literatwii... Arta nu este o copie a vietii, ci, dimpotrivă, abia în artă viata se împlineşte pe sine" În principal, deci, nici un demers teoretico-metodologic nu se poate mentine l a nivelul nemijlocirii (empirice), tocmai pentru că veritabila creatie nu se mai mişcă în sfera nemijlo­ cirii. Această distantare se realizează in forma sesizării unei noi dimensiuni, alta decît cea reală şi ideală: ceea ce feno­ men olog ii numesc "irealul", iar critica de artă numeşte i maginaru l . Această nouă dimensiune vine tocmai ca ori­ zont al unei împliniri valorice, prin intentionalitatea acesteia obiectul fiind situat sub aspectul universaiitătii, anume ca obiectuaJitate. Este nev oi e, astfel, de elucidări teoretice sub semnul fenomenologiei şi, desigur, de o intelegere a ceea ce este fenomenologia ca metodă şi ca filosofie. III. Ceea ce s-ar numi secretu 1" acestei unităti a feno­ " menologiei cu noua conceptie despre creatie se află in modul de structurare al metodei fenomenologice. În centrul atentiei se află reductia fenomenologică în raporturile ei cu alte modele metodologice, îndeosebi analiza logică, hermeneutica şi dialectica, într-o delimitare care a semnalat elementele de complementaritate dintre modelele metodologice ainintite, precum şi locul şi rolul fenomenologiei în regîndirea problematicii statutului filosofiei şi al raporturilor dintre aceasta şi ştiinte. Miezul problemei îl constituie următoarele: Husserl propune ideea de "filosofie ca ştiintă riguroasă", adică de­ limitarea prin reducJie a ceea ce este Wissen (cunoaştere ca valoare) în orice ştiintă (în orice formă a ştiintificitătii), nu ••.

"

"

• ••

100

Ibidem, p.206 Ibidem, p.213.

.


printr-o melodii

raţiofl(J1ă de deducere a principiilor. ci prin

descoperirea acestora, gratie geniUlui cercetătorului. în însqi structura şi organizarea şttintei. în alti tenneni. Husserl a oferit o metodă de lucru operatională în multiple planuri ale analizei §i explicării creatiei (ştiintifice. artistice. filosofice §.a.). întruct"t a pus în evidentă căile pe care se poate ajunge nu la ceea ce smt acestea, ci la valoarea lor de cunOO§tere (valoarea teoretică). În concordantă cu acest gînd metodologic. ralionali­ tatea însăşi este sesizată "dincoace" de aşa-numitele principii ralionale. în cîmpul a ceea ce este formă a universalitătii (valoarea şi sensul) în fiecare domeniu al creatiei umane. Astfel. modernitatea însăşi scapă de închiderea În ralionalism şi tolerează pluraritatea per­ spectivelor În aşezarea valorică a ceea ce es te ralional (cu sens) în orice stadiu nou al reconstructiei u nui domeniu. adică modernizarea. Întelegerea acestei veritabile mutatii în însu§i stilul de gîndire teoretica-filosofică depinde însă de întelegerea unor concepte cardinale. între care reduclia ocupă poz itia solară, . sprijinindu-se pe o nouă co ncepere a conşttintei. Husserl însuşi lega toate acestea de "necesitatea unui nou început, unul radical. al filosofiei". vizînd "posibilitatea concretă a ideii cartesiene a unei fdosofii ca ştiintă universală, rezultînd dintr-o fundamentare abso l ută ; "am putea spune chiar: o continuare radicală şi universală a Meditalii/or cartesiene sau, ceea ce e acelaşi lucru, a unei cunoaşteri de sine absolută este filosofie ca atare şi cuprinde întreaga ştiinta responsabilă de sine, veritabilă" '. "

• E. Husserl, CartesianiscM Meditotionen Eine Einleitung in d� Phiino· menologie, hrsg. von E. Strolcer, F. Meiner, Hamburg, 1977, pp5, 156,

/61.

101


Anevoioasă sau nu, calea către aceasta se înscrie toto­ dată în continuarea unor îndemnuri clasice: ,,Inscriptia yV&Ot OeQu1:0v de pe frontispiciul de la Delphi a dobîndit o nouă semnificatie: ştiintă pozitivă înseamnă ştiintă în uitarea lumii. Trebuie mai întîi să uităm lumea prin tnoXtl, pentru a o redobîndi în conştiinta de sine universală. Noii foras ire, spune Augustin, in te redi. in interiore homine habitat veritas·. IV. Piesa de rezistenlă a fenomenologiei husserliene, una dintre temele constante în preocupările majore ale ilustrului filosof, o constituie ,,reductia", numită (după contexte functionale) cînd "eidetică", cînd "fenomenologică" şi nu de putine ori "transcendentală", lăsînd impresia că ar fi vorba de mai multe reductit·. În fapt însă, este aceeaşi "reductie" dar mereu în revenire. în reÎntrare în actiune. astfel încît am fi îndreptătiti să spunem, de pildă, nu a doua reductie, ci reductia a doua oară. La fel ca şi în cazul acelei "dubIări" (Verdoppelung) a Eului: eul ca • Ibidem, pg. 161. •• In cercetarea acestei leme s-a vorbil de reduclii, principalele ftind

" " "reductia fenomenologica , " reductia Irdllscendentala şi ,,reductia eidetica"; lotul depinde de noua conceptie despre Cogilo, pentru Husserl "orice conşliinta fiind considerclla ca directională, ca fiind con şliinta a ceva" ; mai mult. pentru el este ,,«ev identa-de-sine .. (self-evidence) a Cogilo-ului , atrllgînd dupa ea evidenta-de·sine a obiectului intentiona! pentru conştiintă. oogitatum-ul .. . existenta polului " subiectiv nesubslan!ial al conştiintei, anume ego transcendental (Suzanne Cunningham, Langunge and Ihe Phenomenological Reduc· lions of Edmund Husserl. Phiinomenologica 70. M. Ni jhoff, 1be " Hague, 1976. p.S). Prin respingerea oric4ror presupozitii ontologice , " " " prima reducpe e menitll " a izola conştiinta de angajamentele exis­ ten!iale". "A doua reducpe" exclude " presupozitiile metodologice şi " melafizice " , punînd în evident4 " ego Irdllscendental , iar " a Ireia " " reducţie" elimină presupozitiile " teleologice , este reducţia la , ,sferd " posibilillltilor pure , în fond, " reductia la limbaj" şi posibilit4lile de semnificare (Ibidem, pp.93, 94,98). Dar despre toate aceslea va fi vorba în cele ce urmează.

102


"eu" şi "euitatea" (Ichheit), care însă nu este un a1rer ego (un al doilea eu), ci fonna universalitătii penbu tot ceea ce este "eu. Cu acest stil de gîndire (una a perspectivelor multiple, a pluraiitătii) trebuie să ne obişnuim treptat Fată de acesta, Husserl însuşi încearcă să ne apropie: "Orice experientA şi orice altă modalitate în care sîntem preocupati în mod c onştient de obiec te evidentiază ° " or ientar e feno­ menologică" , ° transpunere într-un proces de "experientA fenomenologică" În perceperea curentă sîntem orientaţi către perceput, în amintire spre lucrul amintit, în gîndire, la .

fel, spre gînduri, în valorizare spre valori. în voire spre scopuri

şi mijloace etc. Fiecare dintre aceste preocupări îşi are astfel

"tema" ei. În orice moment însă putem efectua o schi mbare de atitudine ce deviază vederea noastră tematică de la acele lucruri, gînduri, valori, scopuri etc., spre "modurile subiec­ " tive care se schimbă în diferitele chipuri în care ele "apar" , aşa cum sînt ele constituite. De pildă. a percepe un cub de alamă neschimbată, a-I privi fix, aceasta înseamnă a prinde cu privirea fonna lui de cub, suprafeţele separate, muchiile, colturile, la fel culoarea sa, strălucirea sa ş i restul de deter­ minări reic-spatiale şi, în felul acesta, a aduce cubul în cunoaştere. În loc de a continua în acest mod însă, putem să procedăm fenomenologic, ca, de pildă: în care dintre multi­ plele "perspective" eubul perceput se prezintă ca neschim­ bat, cum el, acelaşi. ca "lucru văzut de aproape" apare altfel " decît ca "lucru văzut de departe , ce modaiităti de aparitie oferă e l în schimbarea de orientare şi cum, în cursul per­ ceperii, fiecare detenninare în parte se prezintă ca una şi aceeaşi în modurile multiple de aparitie ce îi apaJţin·. • E. Husserl, Der Encyclopaedia Britanica Artiul, Erster Entwurf, în: Husserliana, Bd.IX, hrsg. von W. Biemel, 1962, pp.237-238.

103


Este {)unctul de vedere al perlspectivelor multiple, prin care sesizarea fenomenologică se desparte de contem­ plarea din "atitudinea naturală", adică de compor­ tamentul obişnuit, cotidian, nereflectat sau, mai clar, de limbajul conştiinţei comune. În această a doua ,,răsturnare c opernic iană" (formulă celebră pentru ,revo lu tia modului de gîndire" , pentru ,

ridicarea la punctul de vedere logico-epistemologic prin Kant) un rol important îl joacă intentionalitatea şi ,,re­ ductia" . Mai exact spus, în no irea o aduce nu atît sesizarea prezentei şi ac tiuni i celor două, cît, mai ales, conştiinţa valorii lor, conceperea l or ca teme centrale, angajate struc­ tural în demersul noii înţelegeri a sub i ec tivitătii transcen­ "

dentale"

. Căci,

se ştie, ideea ,,reductiei" , se regăseşte

(într-un fel) la scepticii antici, cea a intentionalitătii (struc­

turală Cogito-ului) la Sf.Augustin şi la Descartes, iar cea a "subiectivitătii transcendentale" la Kant. Modul În care

toate acestea sîn t puse În u nitatea unei noi conceptii, anume cea fen omenolo g i c ă, rămîne însă co ntri butia istorică a lui

Husserl. "

V.

De fapt, prin aceasta a căutat el Însuşi să se situeze

În istoria ideilor: "aş vrea să observ aici - scria Husserl că termenul «filosofie transcendentală» a devenit utilizabil de la Kant Încoace, într-un fel chiar şi ca o denumire generică pentru filosofiile universale, ale căror concepte se orientează astfel după modelul kantian. Eu Însumi între­

buintez însă termenul «transcendental» Într-un sens foarte larg pentru motivul originar, examinat mai sus, anume cel prin care Descartes rămine acela care conferă sens tuturor filosofiilor moderne [.. ] .

Este

motivul reintoarcerii ches­

tionării către izvoarele ultime ale oricărei configuratii a cunoaşterii 104

[ .. ] acest izvor poartă denumirea de Eu-insumi .


(Ich-selbst) împreună cu toate trăirile mele cognitive reale şi posibile, în cel e din unnă fiind vorba de viata mea concretă in genere" •. Kant, cel la care trebuie să ne oprim, pe bună dreptate, constituie "un punct de cotitură foarte important în filosofia modernă" , indeosebi prin orientarea spre "sensul general al ştiin/ificită/ii, pe care năzuia să-I realizeze orice

filosofie mai timpurie" ; vom unnări însă "configurarea ideilor orientării kantiene şi contrastul lor cu cea cartesiană in modalitatea "propriei noastre g înd iri" ,care, atît pe noi, cît şi de la sine, ,,ne situează in fata ultimei cotituri şi a ultimei dec i zi i " ••. Mai exact, Husserl mărturisea că se va situa într-o "transformare interioară" . ce-l va conduce spre "dimensi­ unea ascunsă a «transcendentalului,." , spre ..experienta directă" , considerată drept ,,cîrn pul de investigat al unei

filosofii metodice de lucru·... Sesizînd acest fond de

problem e, situînd "cotitura sub semnul înnoirii tematice, Husserl, ca şi Kant, a folosit termenul ..filosofie trmlscen­ dentală pentru a desemna ,,0 temă filosofică determinată sau o disciplină, şi pentru a caracteriza "o po zitie filosofică detenninată faţă de problemele transcendentale····. De aici şi unele critici ale unnaşilor, care utilizează fenomenologia, dar se află in dezacord cu idealismul feno­ menologic. Astfel, sub liniind unitatea indisolubilă dintre • E. Husserl, Die Krisis der europiiischen Wissensclwften und die transzendentale Phănomenologie. Eine Einleitung in die phăno­ menologische Philosophie, hrsg. von W. Biemel, in: Husserliana,

Bd.VI, 2.AuO., 1962, pp.l00-l01.

•• Ibidem. pp.I03- 104. ••• Ibidem. p.104. •••• R. Boehrn, Vom GesichtspunJtt cler PbInomenologie, Zweiter Band:

Studien zur Pbllrtomenologie cler � Pbaenomenologica 83, 1981, p.48.

105


fen omen olo g ie şi hennen eutică , Ricoeur scria: "Ceea ce

nu este fen om en ologia. ci una dintre interpretările sale, anume in terpr etarea idealistiJ d ată de însuşi Husserl"o Căci "ceea ce henneneutica pune mai întîi sub semnul întrebării în ideali smul husserlian este faptul d e a-şi fi înscris d esc op erir ea sa de o Importantă covîrşitoare şi indisp ensa bilă, anume intentionalitatea. într-o c once ptualita te ce-i slăbeşte întrebuinţarea. anume relatia subiect-obiecl Tcomai din această c onceptu alitate reiese exigenta de a cerceta ceea ce constituie unitatea sensului obiectului, precum şi acea de a funda această unitate într-o su biectivitate constitutivă·o VI. În alti tenneni, în discutie intră justificarea din "fundamente ultime" prin "fenom enologia transcend en­ tală" , ceea ce va situa în pl an secundar f undarea epistemologic! (respectiv. în functie şi de faptul ştiintei în cauza)o Aşa cum se preciza, în acelaşi context, ,,idealul de ştiintificitate pe care-I revendică fenomenologia nu este în continuitate cu şti in tele , cu axiomatica lor ş i cu interpre­ tarea lor functional! .00 Expresia aus letzter Begrilndung e cea mai tipică în această privintA şi aminteşte la fel de bine traditia platoniciană a hipoteticului şi traditia kantiană a autonomiei actului critic" o Deşi Husserl a fost "primul care a subliniat discontinuitatea, instituită prin tnOXll, între demersul transcendental de fundare şi travaliul intern, propriu fiecărei şti mte în vederea elaborării propriilor sale " fundamente , el nu a încetat să sublinieze "exigen ta jus� tificării puse de fenomenologia transcendentală modelului prestabilit al unei mathesis u�iversalis ··0 henneneutica a ruinat

•• 106

P.IUcoeur,

Pb61om61ologie el hbmtneutique, in: PhIInomenoIogis Porschangm. Bd.1: Phllnomenologie heute. Grundlagen und Methodm­ probleme, K.AJber, Freiburg/MiInchen, 1975, pp.3l, 38. i',jdem. pp.33, 38, 39.


De aceea, procesul de acces la fundamente este cu totul eterogen in raport cu orice fundare internă a unei §tUnle- CAci "justificarea ultimă" trimite la o altă ordine. iar fundarea e de domeniul intuitiei. "Toate descoperirile p inventille spe­ cial�or - scria Husserl - se mip in cadrul unui a priori absolut de nedepăşit, care nu se poate ivi din docIrinele lor, ci numai pornind de la intuipa fenomenologici. A sesiza in mod ştiinlific aceasta constituie o temă particulari a filosofiei şi nu a ştiintelor dogmatice" .. Această situatie (care implică, intr-adevar, un dezacord între fenomenologic şi epistemologie) tine de un context mai de fond al conceperii metodei şi obiectelor ştiintei, al unitătii dintre teoria cunoaşterii şi ontologie. ,.în toate ştiintele - scria Husserl - metoda este determinată şi prin esenta universald a obieţtua1ităPi ... Esenta universală se

Iasă însă desfăşurată numai gindind, iar această desfl§urare " conduce cu necesitate la· o ontologie" . Aceasta tnsA

numai pe terenul conceptiei despre experimlA propusA de ,Jenomenologia transcendentală". CAci.,in experimen­ tarea transce ndental ă" orice..fiinlA transcendentl", in­ teleasă in sensul normal ca fiintă veritabilă, este eliminată (ausgeschaltet), împarantezată" (eingeklammert). Ceea " ce trebuie să rămînă este numai ,,con�tiinta însă§i in esenta ei proprie" •••. Aşadar, esentialul în constituirea şi desfăşurarea de­ mersului fenomenologic îl constituie actiunea "reduc­ tiei" şi a premisei oricărei premise în fenomenologie: intenJionalitatea conştiinţei. Căci ,,ideea fenomenologică • E. Husserl, Die Phănomenologie und die Wim:nscltoften, brsg. von K.Heinz Lembcck (Text nach Hus.serlialUJ, Band V), F.Meiner, Ham­ burg, 1986, p.24. •• Ibidem, p.2S. ••• Ibidem, p.78. 107


a intention aiităt ii" este situată în aşa măsură ,,în centrul

g îndirii husserliene" încît s-ar putea spune: ,,conştiinta este intentionalitate"; dar o doctrină a intentionaiitătii" " se poate sustine ,,numai în cadrul unei teorii complete privind raporturile c o nştiintei cu realul, ceea ce avansează, fie că se vrea sau nu, o ontolo g ie" . •

De aceea am putea considera "că intentionalitatea carac­

terizează penbu conştintă faptul de a nu putea în nici un fel

identifica ceea ce ea exprimă cu actul ei de expresie şi că, de

asemenea, în ciuda utilizării de semne reale, ea este 10" torleauna un vizat a ceea ce ea nu este .•• Husserl însuşi scria: " " "Esenta conştiintei este "conştiinta a ceva , în care " de­

venim conştienti de fiinta detenninată a lucrurilor materiale,

a corpurilor, oamenilor, de fiinta societătilor umane şi a operelor literare etc." •••. Punctul de plecare trebuie să-I constituie conştiinta în sensul indicat, de

cogito carte sin, dar considerată ea

a "fluxului trăirii

(Erlebnisstrom)" ••••. Este vorba de

Însăşi în totalitatea unei conexiuni concrete, anume cea "trăirile intentionale" care, ra portate la mesc "referite intentional

"

ceva" , se nu­ " , "căc i nu orice moment real

În unitatea concretă a unei trăiri intentionale are carac­ terul de baul al intenlionalitiJlii, adică proprietatea de a fi conştiin t a a ceva"

+.

• A. De Waelhens, L'idee phinominologique d'intentionafilDlt, fn: Husserl elia pensie moderne/Husserl und das Den/een der Neuzeil. în: PhaenomenologicD 2, 1959, pp.115 . •• Ibidem, pp.1l6-117 . ••• E. Husser\,ldeen zu einer reinen Phiinomenologie und phiinomenolo· gischen Philasphie. Erster Buch: AI/gemeine Einfiihrung in die reine Phiinomenologie, neue erw. Aut1., hrsg. van W.Biemel, în: Husser· liana, BeI.3, 1950, p.74.

•••• Ibidem, p.1S . + Ibidem, pp.80. 81. 108


Trebuie, d e aceea, să deosebim intre "obiect in­ " ten/ional a l unei conştiinte şi "obiect sesizat, c umva un obiect inten/ional in dublu sens" , anume ca "simplu

«fapt»" şi ca "obiect intentional deplin" , respectiv "o d ublă intent ie" •. Husserl propune apoi o terminologie specială, bazată pe distinctia dintre .. " componenta realiJ a trăirii intenponale şi corelatele inten/ionale ale ei, respectiv componentele acesteia" . ,,Date lor multiple ale conlinutului·real, noetic, le corespu nde pretuti d eni o multitidine de date sesizabile realmente în intuitia pură intr-un econpout noema tic » corelativ sau, pe scurt, «noema», tenneni pe care îi vom folosi de-acum înainte" ••. Cu alte cuvinte "fiecare trăire intentională

-

şi tocm ai

aceasta cons titu ie piesa de bază a

intentionalitătii - îşi are «obiectul intenponal» al ei, adică sensul ei obiectul" şi astfel "a avea sens, respectiv ca avea în sens» ceva, constituie caracterul fundamental al oricăJei conştiinte c are nu este numai trtire in genere, ci ti p u rt ăt oa re d e sens, e n oeti c l » , corespunzindu-i o

«noema»"

.o••

Vll. Prin tema intentionalitatii, problema raportului su­ biect- obiect ia astfel altă turnură, în sensul că "elaborînd un sens care nu este ea" conştiinta. prin natura ei, are capaci­ tatea de a constitui un obiect····. Aşa cum s-a precizat, ,

• Ibidem, pp.82, 83 .

•• Ibidem,pp.217,219."Oricenoemiimp1icAreJapaculumeaobiectelor ..• noema este totdeauna ceva obiectiv, adica se referi, prin conpnutul ci , la obiectc" (N.Bagdasar, Edmund Husserl, in: "ReKsta defilosofie XIII, nr.I, 1928, p.34).

••• E. Husserl, Op.ciL , p.223. Se reia cumva.,distinqia scoluticA dintre obiectul «mental.. intcnpooal lai «imanc:aa». pe de o parte. Ii cel «real.. pe de alIA parte", adieI,)n lrtiJc iDfcap CIIe datA Iaolakl cu .•.

.

obiectul ci intenponal" care-i pp.223,224). •••• A. De Waelhals, Op.ciL, p. 1 1 7.

lpIqiDe

.,ca

real"

(lbUIem,

109


intentionalitatea ,,nu înseamnă faptul că un obiect exterior intră în relatie cu conştiinta, nici că în conştiinta însăşi se stabileşte un raport între două continuturi psihice, îmbinate unul cu altul. Raportul de intentionalitate nu are nimic din raporturile între obiecte reale, ci este esenJialmente actul

de a conferi un sens (Sinngebung). Exterioritatea obiectu­ lui reprezintă exterioritatea însăşi a ceea ce e gîndit în raport cu gîndirea care-l vizează. Obiectul constituie astfel

un moment ineluctabil al însuşi fenomenului sensului.

Afirmarea obiectului nu va fi, la Husserl, expresia unui realism oarecare. În filosofia sa, obiectul apare ca determi­ nat de structura în săşi a gîndirii care are un sens şi se orientează în jurul unui pol de identitate pe care ea îl pune. Pentru e elabora ideea de transcendentA. Husserl nu pleacă " de la realitatea obiectului, ci de la notiunea de sens" . În fond, pe baza analizei notiunilor de semnific3lie şi expresie, Husserl ajunge la încheierea că esentială este "ches­ .. tiunea privind jiin/a intentionalitătli" . Ca o "manieră de a " identifica conştiintă şi deschidere , ideea de intenponalitate "suprimă primatul absolut al «problemei epistemologice», permitind o comprehensiune «conciliatoare» a diverselor exigente" •••. În raport cu Descartes şi Kant, adică cu "analiza reflexivă" şi cu cea transcendentală (care ne ridică la • E. L.evinas,En decouvrant /' existence avec Husserlt!l Heidegger, Vrin, Paris. 1967. p.22. ... E. Fink, Das Problem de, Phiinomenologie Ed mu nd Husserls, in: Revue Internationale de Philosophi e, Premiere Annee, 2 (1939), p.270.

• oo. A. De Waelhens, Op.cil., p.121. Este de precizat ca ideea de intenpon­ alitate, elaborata in Logische Untersuchungen ,in raport cu temele se mnificaJi e şi expresie, reapare În Ideen I in principal prin corela(ia noetic- noematic, apoi prin "teoria constituirii" şi, in ultimele lucrari, ca

,.intentionalitate operativa" (J.N. Mohanty, Husserl' s Concept of

Inte nti onality, in: Analecta Husserliana, voI. 1, D. Reidel Publishing Company, Dordrecht- Holland, 1971, pp.I09, III, 114). 1 10


"conditii" ), Husserl consideră că fenomenologul tinde spre o " ex perientA primă" ,care, "în afara fenomenologului care o descoperă" , nu este "o experientA actuală". în ultimă instantA. contextul elaborării logicii utilizează pentru intentionalitate adjectivele" ,/ungierende (operativ) şi "lebendig" (în manieră vie): "ceea ce-mi stă în opozitie" şi-a primit întregul său sens de fiintare "din intentionalitatea mea prestatoare" (leistende). ,.Inteblionalitatea vie mă POartă. mă jalonează. mă determină practic in întregul meu comportament. ca şi în ceea ce gîndesc, arătînd u-se ca fiintA sau ca aparentA. ca operatională vital putînd să fie netematică. nedezvăluită şi astfel sustrasă cunoaşterii mele". • De fapt, înlelegînd intentionalitate a ca "esenţ ă a conşti­ intei", Husserl defmeşte ,,sarcina proprie a fenomenolo­

giei", anume descrierea conştiin,ei într ucît este "conştiintt-a-ceva" . Pe acest temei, "obiectul este uni­ tatea ideala a intentiei şi a efectuArii intuitive" • psihologis­ mul fiind depqit··. în alti termeni, "obiectul trebuie sA fie gînd it totd eaun a ca un corelat intentional" şi astfel "re­ ducţia . şi afmnarea inlenJionalit4Jii constituie un cerc: a opera reducţia, în seamnă a lăsa să survină obiectul numai cu titlul de corelat in tenlional al actului său, adică al celui ce-i conferă validitate " ••. • E. Husserl, Formtlle unii transzentktak LogiJc. VerJuch einer Kritilc der logi schen Vemunft, hog. VOIt P. Janaen, in: HlUserliona, Bel. XVII, 1914, pp.241-242.

•• D. Souche-Dagues, Le Dlveloppement de r intentionalitl dans la phinomlnologie husserlienne Phaenomenologica 52, 1912, pp.I, 22. Prin .... obiect, Husserl intelege ,,nu o transcendenta fizica sau meta­ fIZica, ci apârutul-insuşi, in modul aparitiei sale. EI se oferi cu o indubitabilitate absolutA inlr-O evidentA adevlrati ti auttntica, care nu este cea a «pett:ePtiei interne.. a psihoI� (Ibidem, p.28). ••• Ibidem, p.32.InIr-o ,,interpretarea defmitivt", inttntionalitatca ""u-i singulara, nici semnificant4: ea

pri� posibilitatea ca obiectul sA

apara ca atare. Ea esIe nu atit raportuIcon�tei cu unul sau altul dincre obiectele sale, cit raportarea vieţii la prezenta" (Ibidem, p.290). 11 1


Continuînd doctrina lui F. Brentano despre ,,inexistenta intentionaIă", Husserl ,,sustine că obiectul actului nu este o entitate mentală or «imanentA» care literalmente «existi în» actul în care ea este intentionati". Ca "termen tehnic al ftloso fiei" , intentionalitatea devine "partea centrală a ftlosofiei spiritului" (minti) şi a regînd iri i semantice logice (fregeene,îndeosebi) ca "semantică a «lumilor posibile»" în termenii unei "analize a orizontului"ob iectului, sau, mai exact teoria husserlian! a semnificatiei "includ e teoria verificationalistă a semnificatiei şi îndeosebi ultima teorie camapiană a «lumilor posibile», relevanta pornind de la notiunea de «orizont»" ". VIII. Ideea de intention alitate"" şi-a dovedit Însă rod­ nicia abia in legătură cu principiul metodologic de bază al fenomenologiei lui Husserl: " reductia fenomeno­ logică" , principiu dezvoltat "în corelatie cu problema teoretico-gnoseologică a transcendentei" •••. Dar, pre­ ciza Husserl însuşi, "transcendenta" con stituie "enigma cunoaşterii naturale" . Ca urmare, este nevoie de " efec­ tuarea re d uc ti ei teoretico-gnoseologice", din care • D.W. SmithlR. MclnlyT'e.Huss�rl alld IlIttntionolity.A StudyofMind. Meaning . arul Language. D. Reidel. Dordrecht, HoIIand, Boston, 1982, pp.87, XII, 232, 267. Importanp majora a noţiunii husserliene ,.orizont" consta în faptul ca analiz.a.orizont constituie calea princi­ palA a expliclrii senmiftcapei, a sensului acţiunii", «orizont..

functionind ca «orizont-ac'" şi eorizont-obiecbo (p.295).

•• Teoria husserlianl indep� un rol central în dezbaterile contem­ porane asupra intenponalittpi. în acest sens, citeva menpuni bibliog­ nfke fiind edifi�: MJ. Hamey,lntentionality. Sense and tire Mind, M. NijhotT, The Hague, 1984; I.R. Sear:le, Int�ntionality. An Elsay in Ilie Philo,ophy ofMirul, Cambridge Univenity Press, 1983; Dialectica, Vol.38 (Fuc.2-3, 1984): Intentionalitl. ••• U. Oaesges. Intetionalitiit urui Transzerulenz, în: Analeda Husser1i4na, 1, p.91. 112


"

rezultă " eliminarea oricărui transcendent şi tem a cer­ " cetării: "fenomenele pure • ,.Reductia fenomenologică" penni te acesul la ,,modul " transcendental de examinare , plasînd în centrul gîndirii "problema constituirii obiectelor" . Fonnularea acestui principiu este următoarea: "în oricare cercetare teoretico­ gnoseologică, fie aceasta de un tip sau altul de cunoaştere, trebuie efectuată reducjia teoretico-gnoseologică, adică orice transcendenta. care ar îndeplini alci vreun rol să fie prevăzută cu indiciul eliminării (Ausschaltung) ori cu cel al indiferentei, al nulitătii teoretico-gnoseologice, un indiciu care spune: existenta tuturor acestor transcendente, fie că o cred sau nu, nu mă priveşte nicicum şi nici nu este locul să judec asupra ei, adică ea rămîne în afara oricărei discutii" ••. Pentru a scăpa de ,,enigma transcendentei", Husserl proiectează propriu-zis o depaşire a "criticii cunoaşterii", printr-o "fenomenologie purt" argumen('md statutul cunoaşterii ca atare şi pe cel al "obiectelor". Pentru a explica "sfera obiectualitătilor" şi "întreaga sfefă a cogitatiilor" (cogitationes), Husserl consideri cA "fiinta cogitatiei " (cogitatio) şi .Jenomenul cunoaşterii" trebuie să fie libere de " en igm a transcendentei" . Ele nu sînt date în sensul empiric, ci ,,asigurate prin �uctia teoretico-metodologică»" , a cărei esentA metodică" " constă in faptul că nefereşte de a amesteca "eviden ta fiintei cogitajiei cu "evidenta faptului că este cogitatia mea. a lui cogitans, adică ne conduce la distinctia dintre ,fenomenul pur în sensul fenomenologiei " şi ,fenomenul psiholo­ gic", obiect al psihologiei nat uralist- ştiinjifice···.

• E. Husserl! Die Idee der PhiinofMnologie. FiinfVorle:fU!lgen. hrsg. von w. 81C11le1. 2.Aufl (Neudruck 1973); in: H/USerIIDM. Bd.U. pp.39. 43, 44. •• Ibidem, p.39. ••• Ibidem, p.43. .•

1 13


Intervin aici tenneni specifici, prin care se adînceşte treptat distinctia de esentA dintre psihologic şi logic şi se precizează sensul operational al metodei în interactiunea componentelor ei: "reductia" şi intuirea (Schauen), proiectînd nu datul ca atare (empiric sau metafIZic), ci "datul" (Gegebenheit) ca mod de a fi dat "concret" sau imanent al obiectului, care este intentional, nu dat în afara conştiinţei. în acest sens şi fonnularea că "fenomenul În sensul ştiintei naturii" cade sub .. legea căreia În critica cunoaşterii trebuie să i ne supunem, anume E1tOXit-ului În privinta oricărui transcendent. Căci eu ca persoană, ca un lucru al lumii şi trăirea, ca trăire a acestei persoane, ordonate - fie şi cu totul nedetenninat Î n timpul obiectiv, toate acestea sînt transcendente şi sînt nule din punc t de vedere teoretico-gnoseologic. Abia printr-o reductie, pe care am vrea să o numim şi reduclie feno­ menologicd, dobîndesc un dat (Gegebenheit) absolut, c are nu mai este oferit de transcendentă"·. Ceea ce rezultă din aplicarea .. reductiei" este "fenomenul pur" , care face să apară esenta sa imanentă (luată unitar) ca "dat originar absolut; numai astfel "aruncăm ancora la tărmul fenomenologiei, ale cărei obiecte sînt puse ca fiintînd; e adevărat că ele însă "nu fiintează ca existente Într-un eu, într-o lume temporală, ci ca date originare absolute sesizate în intui tia im anentă pur ă··. Critica psihologismului preg ă t e a astfel proiectia fenomenologică a întelegerii fenomenelor şi obiectelor ştiintei în raport cu o ins tanţă ce nu mai este transcendentă, exterioară, ci imanentă: modu l de a fi dat (Gegebenheit), -

• Ibidem, p.44. •• Ibidem, p.45. 1 14


el însuşi nemijlocit, nu tnnscendentul (în sens de conditie de posibilitate). IX. Noutatea acestui veritabil program nu o constituie nici deducerea, nici producerea "fenomenului", ci ,,re­ ductia" la "fen omen", în sensul unei fenom enologii " pure" , nu al unei psih ologii. Căci, spre deosebire de " psih ol ogi e, ,,0 ştiintă despre fapte, despre matters of fact în sensul lui David Hume şi, ca unnare, ,,ştiintă d espre

realitdJi -,Jenomenologia purd sau transcendentald este "ştiinJd despre esenJd (ştiinţă «eidetică») ", penttu care "fenomenele sînt caracterizate ca «reale», ceea ce necesită "alte reduc ti i, anume cele specific transcendentale, menite «să purifice» fenomenele ps ih olo gi ce şi să facă din feno­ menolo gie ,,nu o doctrină a esentei fenomenelor reale, ci " una a fenomenelor reduse transcendental . " Problema "reductiei a stat În atentia lui Husserl În toată activitatea sa teoretică de o viată. elaborarile diferite pe această temă ridicînd şi· multe dificultăti Ace&1ta intrucit Husserl "a deosebit o reducJie eideticd de reducpa tran­ scendentalii sau fenomenologică în sens restrins" . Prima constituie însă ,,maxima metodologică decisivi şi funda­ mentală în orice fenomenologie netranscendentală" şi astfel ideea de "fenomenologie pură va av ea mereu un dublu sens, nu doar cel de transcendental «PUI'»" ".lnttucit • E. Husserl,ldeen fU einu rt!inen Phdnommologie lUId pllibtometlolo­

gisehen Philosophie,l, in: Husserlimra, lD, p.16. •• E. StrtilterlP. Janssen, Phiitiomenologische Philosophie, K. Albc:r, Freiburg-Milnchen, 1989, pp.83-84. De fapt, Încă de mult s-a vorbit de: ,,reduclia eidetica", din care decurge deosebirea .Japt-esen\A (eidos)", de exemplu: de la acest roşu individuaIla esenta "roşu", ti de ,,reduclia transcenclentaIA" (noutatea adusa de Husserl) prin care' se distinge ,rea I irea1 (de pildA, "roşu" - "roşea\A") p se ajunge la "faptul transcendent" (obiect ai metafizicii, spre deosebire de ,.eidos transcendent", obiect ai ontologiei) (W. StegmHller, HauplStriJmmun· gen der Gegenwartsphilosophie, Bd. 1, 6.Aufl., A. Kn!ner, Stuttgart, 1978, pp. 71, 72). ,

-

"

115


toate "trairile purificate transcendental" sînt «ireale» şi cer­ cetate de fenomenologie ca «esen te»,

nu ca "unităli singu­ Iare " , " trebuie să l ăm u r i m în ce sens esenta" " (Wesen/Eidos) este un obiect de un sens deosebit şi, mai ales, În ce sens v orbim de "obiectualită ti" •. Trebuie astfel să determinăm mai ex ac t fenomenologia ca "fenom enologie pură" , adică structura şi actiunea me­ t odei fen om en ologice, Îndeosebi condi tiile distantării de schimbări de atitu­ "atitudinea naturală" ••. Esenta acestei " dine se află în petrecerea ,,reduc tiei : punc tul de plecare "îndo iala ", pe care odinioară Descartes a " căutat să o călăuzească ... în vederea relevării unei fiinte " absolut' neîndoielnice ; principalul este însă că această "încercare de îndoială universală " tine de "domeniul libertătii noastre depline" •••. Mai lămurit: cel care se în­

îl constituie

doieşte, implică în actul de raponare la o teză două mo­ mente, anume: «o

p un em

în afara actiunii», o «eliminăm

(schalten wir aus) şi o împarantezăm» (k1ammern wir ein) .. , ceea ce consti tu ie oare·cum sarcina libertătii noastre şi, în locul "proiec tul ui cartesian, face să treacă E1tOXtl " universald····. X. M etod a este astfel mai întîi una ,.a îm parantezării", o parte "to t ceea ce cu pri nde lumea În nu înseamnă că eu neg aceastA " «lume»", că ,,mă îndoiesc de ex isten ta ei determinată" , prin care

se lasă de

sens ontic" , ceea ce

ci doar că ,,nu mă folosesc de ea" şi nici de ştiintele referitoare la ea+. Ceea ce rămîne este conş tiinta «pură» sau E. Husserl, Op.cil., pp.7, 14, 22, 29. Ibidem, pp.40, 57. Ibidem, p.M. Ibidem, pp.64-67. + Ibidem, pp.67-68.

• •• ••• ••••

116


«transcendentală» ca «reziduu fenomenologic», ceea ce arată că «suspendarea» (Ausschaltung) priveşte ,,lumea ca fapt", nu "lumea ca eidos" , ajungîndu-se la o nouă ,,re gi ­ une a fiintei" , reg i un e ce poate deveni , ,cîm p ul unei ştiinte a conştiintei " , corespunzînd feno men ologie i." Cum e1toxit deschide mai întîi ,,regiunea absolută a fiintei, cea a subiectivitătii absolute sau «transcendentale»,

atunci această "rnoxit transcendentală" capătă caracterul unei reductii în mod treptat" , se descompune ,.în paşii diferiti ai «suspendă..;i» şi «imparantezării»", numai astfel noi putînd vorbi de ,,reducti i transcendentale sau feno­ menologice " ". Marea dificultate o constituie reductia la " pure , şi astfel universalizarea " fl ux ul �onştiintei " "elimin ării , ceea ce înseanmă"o lărg ire a reductiei origi­ nare la toate domeniile transcendental-eidetice şi la ontolo­ giile ce le apartin " : •• Accesul la "sub iectiv itatea transcendentală" ,datorat în principal aplicării ,,reducpei fenomenologice", mai exact ,.metodei cartesiene a reductiei transcendentale", pune astfel în atentie " ob iect iv i tate a transcendentală" c a "domeniu originar al oricărei ratiuni şi configuretii rapo­ nale şi , deci, al tutu ror ştiintelor" ••••. Punîndu-se problema " sen s ul u i şi prestatiei (Leis­ lung) numitei E1tOxit, este clar că aceasta nu se reduce nici la " sus pend area ien o men ologică, nici la o "metodă de împarantezare; in dezvoltarea in dire ct ia " r e d uct ie i transcendentale se evidentiază "nu numai un eu, cel ce sînt subiect al red usului fen ome nol o g ic ", ci şi • •• ••• ••••

Ibidem, pp.70-72 .

Ibidem, pp.72-73. Ibidem, pp.137-143.

E. Husserl, Erste Philosophie (1923124), Zweita' TeiI: Tlteork Ikr phiinomenologischen Reduktion, hrsg. von R. Boebm, in: Husser­ liana, Bd. VIII, 1959, pp.4, 21, 28. 117


subiectivitatea" , intersubiectivitatea·. Recunoaşterea " "unei a doua vieti transcendentale" , a subiectivitătii " străine" evită închiderea într-o "egologie transcenden­ " tală şi conduce la "monadologia anticipată de Leib­ niz" ••. Cu aceasta se deschide calea către istorie: "considerat în mod absolut, fiecare ego îşi are istoria sa şi există numai ca subiect al unei istorii, anume a sa . . . Istoria este marele fapt al fUnIei absolute, iar ultimele probleme, cele metafizic şi teleologic ultime, fac una cu « c b esti u ni le » privind sensul absolut al istoriei" .••• Întilnirea (produsă reflexiv) c u ,,subiectivita tea straină" se concretizeaza totodată într-o veritabilă teorie a inter­ subiectivităIit···. Aşa cum s-a observat, este vorba de " mersul de la ,,Eu 1 pur" la corn unitatea de monade , în " fond de unitatea dintre concep tele ,,monadă" şi "scop" ; caci în mersul gîndirii lui Husserl sînt de observat două tendinte: "pe de o parte năzuinta de a reconstrui în mod consecvent şi multilateral idealismul transcendental, pe de altă parte, aşa cum i-o cereau corectitudinea şi onestitatea sa, de a conferi scrierilor sale un caracter tot mai concret" +. • Ibidem. pp.92, ilO, 111, 129 . •• Ibidem. pp.174, 189, 190. ••• Ibidem, p.506. "«Ist oria este marele fapt al fiinlei absolute.. ar putea suna, fntr-o inversare, ti astfel: istoria eate premisa aprioric:a a isto­ ricitatii interne a fIeCArui eu- subiect in parte; aceasta ar fi posibil numai daci «IOOn..... I-ar aOa deja in contextUl istoriei. Exprimatl intr-un jargon modem, aceasta ar insemna: istoricitatea inrem4 nu este alta decit intemalizarea istoriei" (L LandgJdle, Die Phiinomenologie au transzeMentale Theorie der Geschichte, in: Phiinomenologische For­ schungen, Bd. 3: Phiinomenologie IIM Praxis , 1976, p.3 1). .... Volumele XIII-XV din Husserliana acoperă o perioadă indelungad, intr-un fel anii cei mai productivi (1905-1935) din activitatea lui Husserl. E vorba de un material enonn (cea. 2000 de pagini) in care prin această .,monadologie" se incearcă inlelegerea unitară a subiec­ tivitatii fi intersubiectivităPi. +

Sl Strasser, Monadologie und Teleologie in der Philosophie Edmund Husserl, in: Phiinomenologische Forschungen, Bd.22: Profile du Phiinomenologie. Zum 50. TOlhstag von Edmund Husserl, 1989, pp.2 1 7-218.

lIS


În acest sens, ,,Eul" luat în concretitudinea sa este numit (în "Meditatii cartesiene) "monadă şi, odată cu consti­ tuirea lui ca "Eu-monadă, se constituie şi o "comunitate intermonadică, putîndu-se vorbi de o lume încon­ jurătoare colectivă, de "un timp al lumii şi o natură intersubiectivă·. De unde şi precizarea: o ,,monadologie absolută" ca dezvoltare a "egologiei transcendentale" , mai exact, ,,anuntarea unui Eu-opus în subiectivitate şi identificarea intersubiectivă a unitălilor constitutive. Monadele au fe­ restre" . Şi mai hotăn"t: "subiectiv itatea transcendentală se dezvoltă în intersubiectivitate sau, exprimat mai exact, nu se dezvoltă, ci se întelege mai bine, anume ca monadă primordială ce poartă în sine int ellJiona l alte m onade" •••. In felul acesta, ca şi ,,intenponalitatea, tema intcrsubiec­ tivitătii pr opune fenomenologia ca pe o fllo80fie a deschiderii, care ju st ific ă posibilitatea comunicArii ti a «fiintării-Iaolaltă», de unde ti atractia exercitată de feno­ menologie, în procesul elibertrii conştiintei de doniinarea subiectivitălii şi a intelectului" ••••. Perspectiva monadologică angajează temporalitatea şi teleologia. Bineînleles, aceasta prin deosebirea intre timp �a "formă a oricărei trăiri" (timp fenomenologic) şi "tim­ pul cosmic" (.. obiectiv"), iar, în ce priveşte teleologia, prin precizarea că ea uneşte «corelatiile faptice» ale "

• Ibidem, pp.219-220. •• E. Husserl, Zur Phănomenologie der InterslAbjekJivităt: Texte aus dem

Nichlass, Zweiter TeiJ: 1921-1928, în: HllSsuliDflO, Bd.XIV, 1973, pp.244, 258. ••• Ibidem, Dritter TeiI: 1929-1935, în: HllSserliDna, XV, 1973, p.17 . •••• AI. Boboc, Fenomenologia fi fti;n/ele umane, Editura Politica, Bu­ cureşti, 1979, p.63. 119


"trăirilor de conştiintă" şi corelatul lor intentional, anume

o "lume ordonată morfologic". Dar "rationalitate", intentio­ nalitatea şi teleolo gia fonnează o unitate tocmai. intrucit ideea de teleologie dă "acordul final" al1ntregii cercetări". Husserl insuşi spunea despre ratiune că este interiorul" omului ca "

om şi pe baza ei deosebirea intre teoretic, etic şi estetic e in fond o unitate , stabilind "că fiinţa umană este fiintă­ teleologic! şi imperativă, iar această teleologie domină în toate şi în fiecare faptă şi proiect al eului" •••. Această structurare unitară, prin teleologie, prin capaci­ tatea de a pune intenţii şi de a anga ja un proiect. explică, poate, fenomenul ,.reducţiei" şi, în genere, functionarea metodei ca unitate între intentionalitate şi rationalitate. Căci noua metodă (şi noua filosofie) implică, în prim ul rînd, o luare de atitudine in contextul unei libertăti reale (neîngrădite detenninist) de afrrmare prin cunoaştere. "Cunoaşterea filosofică - preciza Husserl - este, după Descartes, unafundamentalil în mod absolut; ea trebuie să se sprijine pe te meiul cunoaşterii nemijlocite şi apodictice, care, în evidenţa ei, exclude orice îndoială imaginabilă posibilă [ ... ] pentru el, ca şi pentru oricine vrea cu adevărat să devina filosof este inevitabil să se înceapă cu un fel de epocile sceptic! radicală, care pune sub semnul intrebărji universul convingerilor de pin a acum, împiedică de la început orice utilizare a judecăţii asupra acestora, orice luare de atitudine privind valabilitatea sau nevalabilitatea lor. În viaţa sa, fiecare filosof trebuie să procedeze o dată • E. Husserl, Itk�n, 1, p.129. •• SI. SII'IISIer, Op.cit., p.231. ••• E. Husserl, Krisis d�r �uropiJ;schen Wiss�nschaft�n VI, p.275.

120

...•

H/lSS�rliana,


aşa, iar dacă nu a făcut-o, trebuie neapărat, chiar dacă-şi 0 are deja «filosofia sa», să intreprindă

aceasta"

.

XI. Este un program de lucru, o pregătire metodologică bazată pe experienta istoriei şi a ştiintei. Pe unnele acestei istorii, Husserl aduce insă corelările necesare, punînd scep­ ticismul şi " motivul cartesian" al îndoielii ca probleme şi nu ca solutii. Căci, dincolo de acestea din unnă, E1toxil rămîne o pi esă de rezistentă în realizarea cunoaşterii veritabile.

actului cognitiv, cumva (kantian vorbind) a efectuării acestuia, E1tox1Î aduce laolaltă necesitatea şi contingenta, explică asmilarea riscu­ lui oricărui ang aj am ent cognitiv. Fonnularea scepticilor antici relevă tocmai acest rol al ..suspend ării j udecătii ". " Sce pt icul - preciza Sextus Empiricus -, începînd să filosofeze spre a aprecia şi întelege reprezentările, spre a ve d ea care sînt adev ărate şi care false - scopul fiindu-i lipsa de tulburare -, ajunge la o ciocnire de exprimări al căror înt eles este tot atît de con vingător, nepotrivire pe care neputînd- o cunna (printr-o judecată valabilă) este redus să-şi suspende judecata (subl.n.). Ablinîndu-se de a j udeca, se întîmplă (subl. n.) - 0ca o CO.1secintă - netul­ 0 . burarea în ce priveşte opiniil e" " Atrage atentia acest "se întîmplă ( "vine" , are loc, se petrece), indicînd faptul că desfăşurare a actului cognitiv Structurală

conditie de posibilitate

(şi eval uativ) nu •

..

urmează o necesitate strictă, implacabilă,

Ibidem, p.77. Sextus Empiricus, Schi/e Pyrrhoniene in trei ctlr/i, În: Operefilosofice,

traducere şi in troducere de A.M. Frenkian, Editura Academiei, Bu· cureşti, 1 965, p. 2 5. În traducerea lui Şt ZeIetin (Sextus Empiricus, Scurttl expunere a filosofiei sceptice, Bucureşti, Cultura N8IionalA, 1 924, p. 1 4): "OdaiA cu oprirea aprobarii vine şi liniştea sufleteascA". Deci, "opri rea aprobArii" În loc de ,� . .abpnÎndu-se de a judeca", iar

În loc de "se întîmplă - ca o consecinţl", "vine". rezolvă ideea de a

se petrece, a ave a

Cele două variante

loc, dar întîmplător!

121


ci presupune o actiune liberă, deliberare şi, implicit, depAşirea momentului dogmatic (necritic), precum şi riscul de a nu nimeri momentul cel mai potrivit pentru Enox1l. Scepticismul insuşi este numit «posibilitatea» dar ,,nu intr-un inteles mai deosebit, ci in sens propriu, de la «a fi capabil»" . "Sce pticismul este posibilitatea de a pune - prin antiteze - ab"t lucrurile sensibile, cît şi lucrurile inteligibile in toate felurile, o insuşire datorită căreia noi ajungem, in virtutea fortei egale de argumentare, determinată de lucruri şi aserti un i opuse, mai intii la suspendarea judecdJii ( sub ! . n.) şi apo i . la netulburare" , prima fiind "o stare a intelec­ tului prin care nici nu negăm, nici nu afmnăm un lucru " •. Cum o arată textul: «expunem fiecare lucru in fel ul unei povestiri, aşa c u m ni se pare acum nouh, totul se leagă de un prezent determinat al discursului şi vrea să se s i tueze dincolo de orice interpretare şi evaluare, intr-o descriere «aşa cum ne pare acum nouă». Nu aminteşte oare aceasta de descrierea fenomenologică, prin aspectul c ognitiv concret determinat hic el nunc? Principiul atitudinii sceptice este "convingerea că fiecărui argument i se îml'Otriveşte un argument tot atît de valabil" şi numai pornind de aici "incetăm de a avea opinii dogmatice" ••.

• Ibidem, p.22. Este vorba de ,.imposibilitatea de a-şi da adeziunea sau de a respinge Im lucru" (Ibidem). in traducerea lui Zeletin: ,� .. mai ÎrtÎi ia opi.rea aprobarii (subt n ), apoi '" liniştea sufletească" (op.cit,

p. 13). Şi textul cel mai edificator: ,,«Oprirea aprobarii» este popa.�ul cugetării (sub!. n.), prin care nici nu neg!m, nici nu afum!m ceva" (Ibidem, p. 14). in nota 1 (Ia acest text), Zeletin preciza: EltOJCTIE, lat. assens ionis retentio (Cicero, Lucullus, cartea II, cap. 19, 59); alti sceptici (Timon, şcolarul lui Pynhon) intrebuinteaza In acelaşi sens a+ama In nota 2 (la p. 1 2) se spune: "scepticul nu hotarqte asupra viitorului; el arată numai ceea ce i se pare in momentul în care vorbeşte". •• Op.cit, (Irad. A. Frenkian), p.23. 122


Ideea este întărită printr-o exemplificare: ... . . ceea ce se spune că s-a întîmplat pictorului Appelles i s-a întîmplat şi sceptic ului. Se po v este şte că Appelles picta un cal şi voia să imite s p uma calului . Dar, pentru că nu izbutise în nici un fel, se lasă de această treabă şi zvîrli în zugrăveală cu buretele în care-şi ştergea p ensula de culori. Buretele însă, atingînd tabloul, produse imitat i a perfectă a spumei calu­ lui" •. La fel şi scepticii, ,,neizbutind să ajungă la vreun rezultat, s-au abti nut de la a judeca. Şi suspenămdu-şi judecata lor - se iscă netulburarea, ca o consecintă f erici tă , aşa cum umbra urmează corpului"; "fi l u cru rile care sînt obiectul opiniei, sc opul sc ept i cul ui este netulburarea, iar cînd se află sub imperiul necesită/ii (subl. n.) scopul aces­ tuia este simtirea c umpănită" ••. " S uspendarea judecăţii" se realizează "în felurie moduri" , reductibile la trei: " cel întemeiat pe omul care judecă, pe ceea ce este obiect al judecătli. Ii cel intemeiat şi pe una şi alta" •••. Esen tialul aici - abpoerea de la vreo afinnatie (acpaa (a) este "o dispozitie a noastrl prin care spunem că nici nu afinnlm. nici nu neglm ceva" • ceea •

Ibidem, p.26. Ceea ce inte� aiciese ICIlIUI flbulei. ln trIIducerea lui Zcletin (p.2 I , notai) se spune: "adesea omul � din intim­ plare, ceea ce n·a putut n*iza cu mWlCi li lIdruinIL In .cdeP chip pn:Iindeau rcepticii ca au ajuns la «Iiniftea aufldeu:l»", adicA "au constala1 din intimplare ca linifea intcm4 ce ... numai atunci cfnd

renunti la adevar". •• Ibidem, p.5 1 . In traducerea lui Zeletin (p.67), in acest celebru cap. XXII se foloseşte "opresc aprobarea", iar ultima fraza suna: ,,1ar«oprirea aprobarii .. (in nola 1 : eJtOXTJ) şi-a luat numele de la oprirea mintii pentru ca nici sa afmne, nici sa nege ceva, din pricina temeiniciei egale a lucrurilor cen:etate". Ibidem. in traducerea lui Zeletin (p.22) se folosqte ..p4stnuea mAsurii". ••• Ibidem, p.26. Zeletin da lUIIIMoareie Ilmuriri pentru "moduri le prin care se provoaca oprirea aproblrii" : 'tp6Jto\ lat. modi, arati felurile de a ajunge la retinerea aprobarii ti poate fi redat li dupa fonna &reaei: trop;, resp. "tp6xo\, spre deoaebire de 'tOHot ti MYo\ (p.23, notele 1,4). 123


ce Înseamnă că o socotim "nu ca fiind În raport cu natura lucrurilor, ca şi cum ele ar fi de aşa natură Încît, fără doar şi poate să producă abtinerea de la vreo afinn aţie·. Mai precis, " ceea ce voim no i să arătăm este că ac uma cînd enuntăm aceasta simtim aşa cu privire la aceste l ucruri " anumite pe care le luăm ca obiect de cercetare ••. În esenţă, dec i , prin ex presia " mă abţin" , noi " afirmăm doar părerea noastră c u privire la ele (la l ucruri), aşa cum ne apar. Şi abtinerea Îşi capătă den umirea d e l a actiunea " de a suspenda judecata . XII. Studiul problemei scepticismului, al temei enoxil În speţă, ne readuce în contextul interpretării şi evaluării metodei fenomenologice Însăşi, precum şi al virtualitătilor acestora pentru proiectul de filosofie fenomenologică". " Nu este greu de sesizat prin ce anume fenomenologia este o «ftlosofie de lucru»: printr-un .,com portament cog­ nitiv axat pe luare de atitudine" (Stellungsna hme), nu pe simplă raportare cognitivă la lume, vizînd astfel limitele g n o s eo l o g i s m u l u i c o n c e p t i i l o r m o d e r n e d e spre cunoaştere. Scurta incursiune în istoria termenului enOIil , devenit aici parte centrală a unei tehnologii a cunoaşterii şi a proiectiei universului ideatic al ştiinţei, îşi află moti­ varea în orientarea pe care o propune fenomenologia: nu spre nemijlocitul empiric (cumva pozitivism, oricum em­ pirism), ci spre dimensiunea prin care ceea ce este vine cu perspectiva totală, cu sensul său şi, într-adevăr, vine, intră • Ibidem, 11.50. •• Ibidem. In traducerea lui Zeletin (p.65) se spune:

âcpaa (a "starea psihologică in care cineva nu poate rosti nici un cuvînt, de pildă din pricina unei spaime, la sceptici însă din pricina temeiniciei egale a argwnentelor contrare". Se intrebuintează aici în acelaşi sens cu

E1toxf!· 124


în scenă cu de la sine putere, se propune prin şansa pe care o poate avea "s uspendarea judecătii " , exercitarea lui "e1tox.il" de a nimeri tocmai sensul a ceea ce vine în întîmpinarea comportamentului fenomenologic. În alti tenneni, a fi fenomenolog implică atingerea unei adevărate perfomtante în luarea de atitudine. Şi aceasta nu prin ancorarea pur şi simplu într-o sol utie sceptică, ci prin exercitarea efectivă a scepticismului privind domeniul de referintă al subiectului (fenomenologic), exercitare ce im­ plică şansa de a nimeri în întîmpinarea a ceea ce, oricum, vine spre oricine în cunoaştere, dar căruia numai feno­ menologic îi sesizăm venirea. Fenomenologia devine ast­ fel mai mult decît una dintre filoso fiile subiectivităţii", " anume devine şansa relevării teleologiei interne a istoriei şi calea reîntîlnirii ştiinti fic ul u i cu preştiintificul, cu lumea vietii" (Lebenswelt), calea de înţelegere a "crizei " ştiintelor europene" şi «le depAfire a acestei crize printr-O nouă modelare a rationalitAPi p a trairii efective, adicl a realizarii umane. în acest context, filosofia fnsăşi este privitA ca .,resem ­ nificare d� sine a umanului, autorealizare a rapunii", sarcina pe care şi-o pro p une fLlosoful, "scopul vietii lui ca fi l o s of" fi i n d : " ş t i i n t a universală despre lume, cunoaşterea deplină universală" . întrucit în sa "filosofia ca ştintă,ştiintă rig uroasă, serioasă, chiar riguroasă în mod apodictic, - un vis visat pîn ă l a sfîrşit" este "în pericol, adică viitorul îi este periclitat" , este nevoie de "chibzuintă istorică" '. De f apt cauzele "crizei" se află nu în ştiinţă, ci în pierderea semnificatiei ei pentru " viată" , de unde şi nevoia orientării de la "evidenta ,

• E.

Husserl. D;e Kr;s;s der europiiischen Wissenschaften 508. 509. 5 1 0.

...•

pp.269.

125


l o gic ă obi ec ti vă la evidentaoriginară" fundată în"lu­ " mea v i eti i" •. O asemenea raportare devine o necesitate. Căci fenomeno l o g ia nu este, în ultimă i n s tant ă, decît " lămurirea p rob l ema ti ci i lumii vietii . . . Pentru prima dată -

"

în istoria gînd i ri i , Husserl a făc ut o problemă din ceva ce nu fusese văzut pînă atunci, deoarece, deşi d e la sine înteles, se află aşa de aproape încît a fost p i erd u t din vedere, anume că noi ne aflăm într-o lume ce ne precede ca un

domeniu neluat În considerare de vreo intero g are " ••.

În alti termeni, este ideea unitătii dintre lumea şti intei şi "l umea v ieti i , prin considerarea acesteia din urmă ca probl em ă filosofică, adică descoperirea valorii ei pentru con­ figurarea (şi redobîndirea) conşti in tei de sine a omului. De "

aici şi explicarea unitară a "crizei ştiintelor europene" şi a "crizei umanitătii e u ropene " şi solutia de perspectivă: depăşirea închiderii în rationali sm şi pozitivism prin salvarea rational ităJ ii şi a poziti v itătii totodată, într-o "fLlosofie Wliver­ sală" care, împreună cu ştiintele particulare, constituie " un fenomen parte integrantă a culturii europene", mai mult, creierul de care depinde în functionarea ei normală spiritu­ " alitatea europeană sănătoasă, veritabilă" •••. Husserl formula astfel un vast program de redresare nu numai a co n şti inţei ştii n ti fice, ci a umanităti i europene în genere, pro iec tîn d sub specia valorii şi a actiunii istorice ratiune a şi filosofia. Aşa cum spunea el însuşi, "um anul (das Menschentum) omenirii sau al rat i u ni i solicită astfel o filosofie veritabilă" ; însăşi "c riza ex i sten tei umane • Ibidem. pp.8, 26. •• G. Brand, Die Lebenswell. Eine Philosophie des Iconkrelen Apriori, Berlin, W. de Gruyter, 1 97 1 , p. 1 6.

••• E. Husserl, Die Krisis des europăischen Menschenlums und die Phi­ losophie, în: Husserliana, Bd. VI, 2.Aufl., 1 962, p.338.

1 26


europene" are ca ieşire ,,renaşterea Europei din spiritul filosofiei printr-un eroism al ratiunii" '. Fără îndoială, aceste cuvinte pot sta oricînd ca "motto" la un program veritabil de resempificare şi reconstructie, de centrare v alorică a culturilor şi de înscriere a acestora sub zodia afirrnării Încrederii în puterea şi măretia spiri­ tului uman. Iată destule motive pentru a-l situa pe inte­ meietorul feno În enologiei în rîndul celor ce au contribuit în mod hotărîtor la ridicarea omului european la conştiinţa de sine şi la conştiinta valorii unei Europe unite sub semnul ratiunii şi al valorilor perene. Studiul tradus aici aduce o "experientă a gîndirii" aflată în slujba rationalitătii şi a Europei. Era credinta lui Husserl că originarea acestora într-o istorie comună va constitui oricînd temeiul depăşirii oricărei despărţiri (fie ea ,,mo­ dernă " sau postmodernăj şi al realizării năzuintei spre " noi orizonturi de afirmare a spiritului, sau, cum. spunea ilustrul gînditor, " garantia trainică a unui mare şi durabil viitor al omului ". În încheierea acestor consideratii premergătoare la lec­ tura unui text de referintă pentru stilul de gîndire feno­ menologic, aduc cele mai calde multumiri celor ce au încurajat şi au sprijinit efectiv realizarea acestui proiect; profesorului Samuel Ijsselling, directorului Arhiv elor Husserl din Louvain ; Ed ituri i M. Nijhoff (încorporată azi în Kluwer Academic Publishers) din Haga; profesorilor Walter Biemel (Aachen), Lud wig Landgrebe* (Kăln),

Gerhart Schmidt (Bonn), Elisabeth Străker şi Paul Janssen (Kijln); fundat iei " "Deutsche Forschungsgemein­ schaft" (Bonn), care ne-a asigurat un bogat fond de carte •

Ibidem, pp .338, 347-348. 127


fenomenologică (prin repetate donatii făcute Bibliotecii FacuItătll de Filosofie a Universitătii Bucureşti); Aca­ demiei Române (care ne-a asigurat cîteva stagii de docu­ mentare în Germania); bibliotecii Seminarului ftlosofic A de la Universitatea din Bonn; editurilor FMeiner (Ham­ burg) şi K. Alher (Freiburg im Breisgau); tuturor colegilor, familiei şi prietenilor care au fost alături de mine în fi­ nalizarea ideii acestui Husserl în româneşte.

Alexandru Boboc


ANEXĂ


A. BIBLIOGRAFIE

1. Lista principalelor scrieri ale lui Husserl 1 887. Ueber den Begriff der Zah/ (Habilitationsschirift), Halle (F. Beyer). 1 89 1 . Phi/osophie der Arithmetik, 1, Psychologische und l ogisc he Untersuchungen, Halle (Pfeffer). 1 900. Logische Untersuchungen, Bd. 1, Halle a.S. (M. Niemeyer). 1 90 1 . Logische Untersuchungen, Bd. II. 1 9 1 1 . Phi/osophie a/s strenge Wissensehaft ( Logos,, , 1, 1 9 1 1 ), În volum, hrsg. von W. Szilasi (V. Klostennann, Fr. a. Main) 1 965 . "

1 9 1 3 . Ideen zu einer reinen Phănomenologie und

phănomenolog ischen Philosophie, 1. Teil, în: Jahrbuch fUr

Philosophie und phănomenologische Forschung, hrsg. von E. Husserl, 1, Halle, Niemeyer (3. Aufl. 1 928). 1 9 1 3 . Log isehe Untersuchungen, 2. Aufl., (wngearbetet); Bd. 1; Bd. II, 1 -2 (M. Niemeyer, 3 Aufl., 1 922, 1 928). 1 922. Ern eueru ng . Ihr Problem und ihre Methode, în : Japanische Zeitschrift .. Kaizo" (jap. Uebersetzung 1 923). 1 9 2 3 . Idee einer p h i losop h ischen Kultur, î n : Japaniseh-deutsche ZeitschriftjUr Wissenschaft und Technik, 1. 1 9 2 7. Ph enomen % gy , În : Encyclopaedia Britann ica, 1 927, ( 1 4-th ed., VoI. 1 7 ). 1 9 2 8 . Vor/esungen z / l r Phiin om enologie des in neren Zeit!Je l1'/lsstseins, h rsg. von M. Heidegger,

Jahrbuch fiir Forse h u ng , IX. 1 929. Formale u n d trunszedelIIule Logik, în: Juhrb u ch . . . , X.

Philo.\'op h ie und phiinomenologische

1 9 3 0 . Nach v.'ort

zu

m e i n e n Ide e n

Phiil/olllel/ologie . . . , În : lahrbuch . . . X I .

zu

e

iner

re ; n e n

131


1 9 3 1 . Meditations cartesiennes. Introduction il la Phenomenologie, Paris, J. Vrin (nach dem Manuskript iibersetzt von Gabrielle Pfeiffer I Em. Levinas). 1 934. Brief an den Vlll. Internationalen Kongress fiir Philosophie in Prag, î n : Tra va ux du VIlI' Congres International de Philosophie (P rague, 1 936, XLI-XLV). 1 936. Die Krisis der europăischen Wissenschaften tind die transzendentale Phănomeno10gie, 1. Teil, �: Philosophia (Beograd), Bd. I (77- 1 76). 1 9 3 9 . Erfahrung und Urtei/. Untersuchungen zur Genealogie der Log ik, hrsg. von L. Landgrebe (Prag, Academia-Verlag 1 984 şi 1 964, erste bis dritte Aufl., im Classen Verlag, Hamburg; 4. Aufl. , F. Meiner, Hamburg). . 1 939. Entwulj einer Vorrede zur 2 . Auflage der Logischen Untersuchungen (1 913), În : Tijdschrift voo,. Philosophie , Louvain, 1., 1 939. 1 939. Die Frage nach dem Ursprung der Geometrie als intentional-historisches Problem, hrsg. von E. Fink , în: Revue Internationale de Phi/osophie, 1, No. 2 (p. 203 -225). 1 940. Grundlegende Untersuchungen zum phănomeno­ logischen Ursprung der Răumalichkeit der Natur în : Philosophical Essay in Memory of Edmund Husserl, ed . by M. Farber, Cambridge (Mass.), Harvard Univers ity Press, 1 940 (2 ed. 1 970), p. 305-326. 1 940-4 1 . Notizen zur Raumakonstitution, în: Philosophy

and Phenomenological Research, 1. 1 9 4 1 - 4 2 . Phănomenolog ie und Anthropologie, În : Pllilosophy and Phenomenological Research, II. 1 945-46. Die Welt der lehendigen Gegen wllrt . . . , În : Pllil. and Phen . Research, V I . 1 949 . .. Husserl . . , articol (red . E . Fink, avizat d e Husserl), În : Phi/osophen-Lexikon. Handworterbuch nach Personen , hrsg. von W. Ziegenfuss, Bd . 1 , A-K., Berl in, W. de Gruyter (p. 569 urm., cu bibl iografie). 1 32


1 968. Briefe an Roman Ingarden. Mit Erlăulernungen und Erinnerungen an Husserl, hrsg. von R. Ingarden, Der Haag, M. N ijho ff, 1 068 (Phaemenologica 25). 1 978. Zwei Briefe von Edmund Husserl an Franz Brenlano iiber Log i k, h r s g . v o n H . S p i e ge l b e r g , în : Grazer

Philosophische Studien, VoI. 6 (p. 1 - 1 2). 1 980. Frege an Husserl, Hus serl an Frege ( 1 89 1 - 1907), în: Gottlob Freges Briefwechsel mit D. Hilberl, E. Husserl, B. Russell, sowie a usge wăhlte Einzelbriefe Freges, hrsg. von G. Gabriel, F. Kambartel, Chr. Thiel, Hamburg, F. Meiner, 1 980 (p. 33-46). 1 986. Lettera a Pfănder ( 1 93 1 , necunoscută pînă în 1 982), În: AUT-AUT. Re vista bisemestriale fondata da Enzo Paei , (Milano, Nuova Serie 2 1 3 , maggio-giugno pp. 3 -6 ; traei. d upă Pfănder-Studien , h r s g . von E. A ve-Lallement I H . S piegelberg , 1 98 2 ). 2. Editia completă a operelor lui Husserl (c u prinzind şi scrieri rămase in manuscris sau publicate numai in revistete vremii). 1 9 5 0 şi u r m . HUSSERUANA - Edmund Husserl , Gesammelte Werke . Aufgrund des Nachlasses veroffentlicht in Gemeinschaft mit dem Husserl-Archiv an der Universitat Koln vom Hu sserl -Arch i v (Louvain) unter Leitung von H.L. Van Breda (d in 1975, in Verbindung mit Rudolf Boehm unter Le it ung von Samuel IJsseling), Den Hagg, M. Nijhoff (din 1 979, M. Nijhoff Publi shers, a member o f the Kluwer Academic Publishers Group, Dordrecht/Boston/Lancaster). 1 9 50. Bd. 1: Cartesianische Meditationen und Pariser Vo/'triige, hrsg. von St. Strasser, 2. Au�., 1 963 (Neudruck, 1 973). Bd. II: Die Idee der Phiinomenologie. Fiinf Vor/esungen, hrsg. von W. Biemel (2. Aufl., 1 973). "

"

Bd. I I I : Ideen zu einer reinen Phănomenologie und plliillomenologischen Phi/o.wphie. Erstes Buch : Algemeine Einji"ihrung in die reine Plziinomeno[ogie, h rsg . von W . 1 33


Biemel (Bd. III, 1 : Dass. , Text der 1 -3. Aufl., neu hrsg. von K. Schuhmann, 1 976; Bd. III, 2: Dass. , Ergănzende Texte 1 9 1 2- 1 929, neu hrsg. von K. Schuhmann, 1 976). 1 952. Bd. IV: Ideen zu einer reinen Phănomenologie und phiin o m e n o l o g i s c h e n P h i losop h i e Z w e ites B u c h : Phănamenologische Untersuchungen zur Konstitution, hrsg. ,

von Marly Biemel (2. Aufl., 1 984). Bd. V: Ideen zu eienr reinen Phiinomenologie . . . Drittes

Buch : Die Phănomen ologie und die Fundamente der Wissenschatfen, hrsg. von M. Biemel (Nachdruck 1 97 1 ). 1 954. Bd. VI: Die Krisis der europiiischen WissenscJUlften und die transzendentale Phiinomenologie. Eine Einleitung in die Phiinomenologie, hrsg. von W. Bieme1 (2. Aufl., 1 956, 559 p.). 1 956. Bd. VII: Erste Philosophie ( 1 923/1924), Erster Teil: Kritische Ideengeschichte, hrsg. von R. Boehm. 1 959. Bd. VIII: Erste Philosophie ( 1 923-1 924), Zweiter Teil: Theorie der phiinomenologischen Reduktion, hrsg. von R. Boehm.

1 962. Bd. IX: Phiinomenologische Psychologie. Vorlesungen Sommeremester 1 925, hrsg. von W. Biemel (2. Aufl., 1 968). 1966. Bd. X: Phiinomenologie des inneren Zeitbewusstseins (/893-191 7), hrsg . v o n R . Boe h m ( p p . 2 8 9 şi urm . : Habilitationsschirft Ueber den Begriff der Zahl,, : 1887). 1 966. Bd. X I : Analysen zur passiven Synthesis. Aus Vorlesungs-und Forschungsmanuskripten: 1 91 8- 1 926, hrsg . "

von M.

Fleischer.

1 9 70. Bd. X I I : Ph i lo soplz i e der A rthmetik. Mit erg ă n ze n den Texten ( 1 890- 1 90 1 ), hrsg. v o n L. El e y . 1 97 3 . Bd. X I I I : Zur Phăn omel/% g ie der Intersuhjekti· vităt. Texte au.\· dem Nac h/ass. Erst er Tei l : 1 905- 1 920, h rsg. von

1. Kem.

Bd . X I V : Z/I/" Phiinllm enll/ogie d a Inte/"suhiektil'itiit . . .

Zwcitcr Tci l : l lJ 20- 1 9 2 8 , h rsg. 1 34

von

1 . Kcm.


Bd. XV: Zur Phanom enologie der Intersubjektivitiit . . . Dritter Teil: 1 929- 1 935, hrsg. von 1 . Kem. 1 973. Bd. XVI: Ding und Raum. Vorlesung en 1 907, hrsg. von U. Claesges. 1 974. Bd . X V I I : Formale und transzendentale Logik. Versuch ein wer Kritik der logischen Vernunft, h rsg. von P. Janssen. 1 975. Bd . XVIII: Logische Untersu chu ng en . Erster Band: Proleg omena zur reinen Log ik, hrsg. von E. Holenstein (Text der l . un d 2. Aufl.), 1 979. Bd. XXII: Au/satze und Rezensionen (1890-1 9/0), Mit erganzenden Texten hrsg. von B. R an g . 1 980. Bd. XXIII : Pha ntasie , Bildbewusstsein, Erinnerung. Zur Phiinomenologie der anschaulichen Vergegenwiirtigungen. Texte aus dem Nachlass (1898-1925), hrsg. von E. Marbach. 1 983. Bd. XXI: Studien zur Arthimetik und Geometrie. Texte aus dem Nachlass (1886 - 1 901 ), hrsg. v o n 1 . Strohmeyer. 1 9 84. Bd. XIX, 1 : Logische Untersuchungen. Zweiter Band: Untersuchungen zur PhÄ&#x192;nomenologie und Theorie der Erkenntnis, Erster Teil, hrsg. von U. Panzer. 1 984. Bd. XIX, 2: Logische Untersuchungen. Zweiter Band ... Zweiter Teil, hrsg. von U. Panzer. 1 9 8 4 . B d . X X I V : E i n l e i t u n g in die L o g i k u n d Erkenntnistheorie. Vorles ung en 1906-1 907, h rsg . von U . Melle (Dordrecht: K l u w e r, L I , 5 5 3 p). 1 987. Bd. X X V : A ufďż˝iitze /I nd Vortrage ( 1 91 1 - /02 / ), hrsg. von Th . Nenon und R. Sepp. (Dordrecht: Kluwer, XXXIX, 40 8 p.). Bd . X X V I : V o r/ e s u l/ g e n S( /mmer-semester

1 90R,

u h er

h rsg. von

U.

B e de u t u n g s l e h r e . Panzer (Dordrtec ht,

X X I X, 269 p.). 1 35


1 988. Bd. XXVIII : Vorlesun g en iiher Ethik und Wertlehre (1 908- 1 914), hrsg. von U. Melle (Dordrecht: Kluwer, XLXIII, 524 p.). 1 989. Bd. XXVIT: Aujsătze und Vortrăge (1922-1937), hrsg. von Th. Nenon und H.R. Sepp (Dodrecht: Kluwer).

3. Traduceri În lim bile rrancezA, engleză şi română 1 947. Meditations cartesienne,� (trad. par G. Peiffer et E. Levinas, Paris, J. Vrin). 1 9 4 9 . La c r i s e des s c i e n c e s e u r op e e n n e s et la

phenomenologie transcendentale (trad. par E. Gerrer, .. Les Etudes Philosophiques" 1 976).

2, Paris; trad . par ' Granel, Paris,

1 949. Idees directrices pour une phenomenologie et une philosophie phenomenolog ique ( trad. par P. Ricoeur des . . Ideen: 1, Paris, GaJlimard).

1 950. La philosophie comme prise de conscience de l' humanite (trad. par P. Ricoeur, Deucalion, III, p. 1 09- 1 27). 1 950. La crise de l' humanite europeenne et la philosophie

(trad. par P. Ricour, .. Revue de Metaphysique et de Morale",

LV, p.

225-258). 1 955. La philosophie comme science rigoureuse (trad. par

Q. Lauer, P.U.F. Paris).

1 957. Logique formelle et logique transcendentale (trad. par S. Bachelard, Paris, P.U.F).

1 957. Post/ace a mes " Idees directrices" (trad. par la

Kelkel, " Revue de Metaphysique et de Morale" , nr. 4, 1 957).

1 960- 1 963 . Recherches log iques, I-II1. (t rad . par H. Elie, L. Kelkel et R. Scherer, Paris, P.U.F). 1 960. Cartesian Meditat;ons ( trad . en g l . D. Caims), The Hag ue. 1 962. L' origine de la geometrie (trad. et introduction par J. Derrida, Paris, PUF). 1 964. The Ideea of Phenomenology (translated by W.P. Alston and G. Nakhnikian, The H ague, M. Nijhoff, XIII -60 p.). 1 36


The Paris Le ctures (translated by P. Koestenbaum, The Hague, Nijhoff, LXXIV, 39 p.). 1 964. The phenomenology of internal time-consciousness

(translated by J.S. Churchi l , Bloomington, Indiana University Press, 1 88 p.; idem, The Hague, Nijhoft).

1 964. Lefons pour une phenomenologie de la consecience intime du temps (trad. par H. Du ssort, Paris, PUF, XII 208 p.). 1 969. Formal and Transcendental Logic (translated by D. Caims, The Hague).

1 970. The Crisis of European Sciences and transcendental Phenomenology (translated by D. Carr, Evanston). 1 970. Logical In vestigations, 1, II (transl ated by J.N. Find ley, London I New York).

1 970. Experience et jURement (trad. par D. Souche, Paris). 1 972. Ph ilosoph ie de l' arithmetique (trad. par J. English, Paris).

1 973. Experience and Judgemenl ( tran s l ated by J.S. Churchil and K. Ameriks, Evanston/London).

1 983. ldeas PertaininR 10 a Pure Phenomenology and to a Phenomenological Research, 1 (translated by F. Kersten). 1 985. Ideea de culturd filosoficd (trad. AI. Boboc, În : Filosofia contemporană În texte alese şi adnotate de AI. Boboc şi I.N. Roşea, Partea 1, Tipografia UniversitAtii Bucureşti, 1 985, pp. 253-260, reluare În 1 986, 1 987). 1 985. Conferinfe parisiene (trad. AI. Boboc, În : Op. cit., pp 26 1 3 1 7 ) 1 990. Postfafii la ., Idei pentru o fenomenoloRie pură şi o .

-

.

filo.w�fiefen()mef1()I()g i('â " (trad . A I . Boboc. în : Ibidem. Partea I I . 1 990. pp. 8 8 - 1 1 1 ) . 4. B i b l iogra fi i - H usserl

1 9 3 9 . P a t o c k a . J . : lIusserl-Bihliographie, Î n : R e v u e I nternat ionale de Phi losoph ie, VoI. 1 . 2 ( p p . 3 7 4-397).

1 37


1 9 5 0 . R ae s , J : Erg ă n z u n g u n d Erweiterung der În : Revue Internationale de P hi loso ph ie, nr. 14 (pp. 469-475). 1 958. Robert, 1. D.: Elements de bibliographie husser/iene, În : Tijdschr. Phi los. 20 (pp. 634-544). 1 9 5 8 . V a n 8 r e d a , H . L . : B i b l i o g r ap h i e sur la phenomen% gie recente, În : La plri/osophie au mi/ieu du vingtieme siecle, Torne II, par les soins de R. Klibansky, Firenze, La Nuova Ital ia Editrice (pp. 65-70). 1 95 9 . Eley, L . : Husserl-Bibliographie 1 945-1959, În : Zeitschrift fUr philosophische Forschung, 2. (pp. 357-367). 1 959. C uc ch i, : Bibiliografia. Studi .fU Husserl in italiano, În : A u t A ut , 54 (p. 43 1 -43 3). 1 959. Van 8reda, H.L.: Bibliographie der bis zum 30. Juni 1 950 verijffentlichten Schriften E. Husserls, În : Edrnund Hu sserl 1 8 59- 1 9 5 9 , Den H aag, M. N ij h o ff (Phaenornenologica 4, p. 289-306). 1 960. Bona, 1.: Bibliografia, în: Omaggio a Husserl. A cura di E. Paei, Milano (p. 29 1 -3 1 6). 1 96 1 . Van 8reda/Paci , E. : Bibliographie, În : Les grands courants de la pensee mondiale contemporaine (Quvrage publie sous la d i rec t io n de M.F. Sciacca). Les tendences principales, VoI. 1, Paris-Milano, Fischbacher-Morzoratti (p. 44 1 -464). 1 965. Maschke, G./Kernl.: Husserl-Bihliographie, În : Revue Internationale de Philosophie, voI . 1 9, nr. 2 (p. 1 53- 202 ) . Bibliagraphie van J. Patocka,

-

1 965. De Le l l i s . E. : Ribliografia deg l i studi husserliani in 1 960- 1 964, În Ihidcm. ( p . 1 40- 1 5 2). 1 97 3 . Noack. H . : Rihlingraphie, În III/sserl, h rsg. von H . Noac k, Darmastdt. W i ss. Buchgcsc l l sc h a ft ( p . 325-:B 1 ) . 1 975. V an de P i t i c : IJihliog raphie / 965- / 9 7/ , În : A rc h i v fii r Gesc h i chtc d c r P h i losoph ic, 5 7 (p. 36-5 3 ) . 1 976. J an s sc n , P. : IJihliographie. În : Edllllllld II/lsserl.

Italia :

f-c i h u rg/M u nchc n . K. A l hcr ( p . 1 96- 1 8 0 ) . 1 38


1 977. Schumann , K.: Huss erl-Chron ik. Denk-und Lebensweg Edm u nd Husserls, Den Ha<tgf (Husserliana-Dokumente,

Bd. 1).

1 980. Lapoi n te , F.: Edmund Husserl and his Critics. An International Bib liog rap hy (1894-1979), P r e c e d e d b y a Bibliography of Husserl Writings, Bowling Green, Philosophy

35 1 p. 1 983. Ti fen au , D. (ed . ) : Bibliographia Husserliana, M. Nijhoff ( 1 1 00 p). 1 988. Sepp, H . R . : Bibl iograph ie, în: Edmund Husserl und die Phănomenologiscghe Bewegung, h rsg. von H. Rainer Sepp, Frei bu rg/M ti n c hen , K. Alber (p. 452-459). 1 989. Bemet, R./Kem, 1.1, Marbach, E. : Bibliograph ie, în : Edmund Husserl. Darstellu ng seines Denkes, H am bu rg, F. M e in e r (p. 229-235). 1 989. J a n s se n , P.: Literaturverzeichnis, în : S t ro k e r/J a n s se n , P . : Phiinomenologische Philosophie, Freiburg/Mtinchen, K. Alber (p. 35 1 -395). 1 990. Ryosuke Ohashi : Bibliographie, în: Die Philosophie der Kyoto-Schule. Texte und Einfiihrung, hrsg. von R. Ohashi, Freiburg/Mtinchen, K. Alber. 5. Anusre, reviste şi colectii tematice a . lahrbuch fur Philisophie und phănomenologische Forschu ng , h r s g . v o n E. H u sserl ( H a l l e a. S . , M . Niemeyer-Verlag, Bande I-XI ( 1 9 1 3- 1 930): de retinut: 1 . Band ( 1 9 1 3 ) : E. H usserl , Ideen 1; II. 8and : M. Scheler, Der Forma lism us in der Ethik und die materiale Wertethik ( 1 9 1 6); V I l l . Band : M . He idegger, Sein und Zeit ( 1 927); X. Band: E. H u s s e r l , Formale unei tra nszendenta le Logik ( 1 9 2 9 ) ; fe s t sc h r i ft E . H u s se r l z u m 7 0 . G e b u rslag ge w i d me l . Erg ănzun g s ba nd zum J ah rbuch . . . ( 1 929). b. Philo.wphy alld P h en o m e n % g i ca / Reasearch, a Q u a r t e r l y J o u r n a l . P u b l i s h e d fo r l h e I n t e r n a t i o n a l Phenomenological SOCiClY by the State U n i vers i t y of New York al Bu ffalo (cd. by M a rv i n farber, d i n 1 940) . Documentation Center (Bowling Green State Univ.),

l JlJ


c.

Phaenomenolog ica. Co l lection fondee par H.L. Van

B re d a e t P u b l i e e s o u s l e p a t r o n a g e d e s C e n t e r s d ' Archives-Husserl (The Hague, M. Nijhoff Publ i shers; din 1 958; (volumul cel mai recent: 1 23 , 1 992). d. Analecta Husserliana. The Yearbook ofPhenomenological Research, ed. by A n na-Teresa Tymieniecka ( Dordrecht/Holland: D . Reidel Publ ishers Company, Kl uwer), din 1 97 1 (voI. cel mai mrecent: XXX , 1 990). e. Phănomenologische Fo rs ch un g en , h rsg. von E. W. Orth im A uft rag der D e u t s c h e n G e se l l s c h aft fu r phănomenologische Fo rsc h u ng ( Fre i b u rg- M ii n c h e n , K . A l ber-Verlag), din 1 975 (voI. c e l mai recent : 24/25, 1 99 1 ). f.

Husserl Stu dies , ed . by J.N. Mohanty 1 K. Schumann (The

H a g ue , M. Nijhoff, Kluwer), din 1 984 (cu 2 numere anual). g. Phenomenology Information Bul/etin . A Re view of

Phenomenological ldeas and Trends voI. 1 -8, 1 977- 1 984), apoi: Phenomenological lnquiry. A Review of Philosophical Ideas and Trends, publ ished by the World Institute for A d v anced Phenomen o l o g i c a l Research and Learn i n g ( Belmont, Massac hussetts, USA, e d . A . - T . Tymieniecka) rev i sta oferă o informare bogată cu privire la mi şcarea fenomenologică din Europa, America, Asia ş.a. Aici sînt mentionate şi alte anuare şi rev i ste, oferindu-se totodată r a p o a r t e a s u p r a ac t i v i t ă t i i n u m e r o a s e l o r a s o c i a t i i fenomenologice contemporane.

1 40


B. DOUĂ S C R I S O R I A L E L U I E. H USS E R L CĂTRE

F. B R ENTA N O DESPRE LOG ICĂ

1.

NOTĂ I NT R O D U CT I V Ă S u b t i t l u l "Dou ă sc ri sori despre logică a l e l u i Edmund H u sserl către Franz Brentano", cunoscutul fenomenolog ame rican S piege l be rg o feră aci CÎteva texte semn ificative din i storia fenomenologiei l u i Husse rl . Aparţinînd anului 1 905

,

Go t t i n ge n (Husserl a functionat ca profesor la U n i versitatea d i n Go t t i n ge n între anii 1 905- 1 9 1 6), sc r i so r i l e perioadei de la

o feră o prezen tare sintetică a conceptiei despre logică a Întemeie toru l u i orientări i fenomenologice, fi i n d el aborate În s p i ri t u l ide i i de

« l o g i că pură» din Logische U n tcrsuch ungen

( 1 900- 1 90 1 ) , al c e l e bre i p o l e m ic i cu psi hologismul ( ş i b i o l ogism u l ) din interpretarea logic ii şi teoriei cu noaşteri i (interpretare dominantă l a sfîrş itu l secolului al XIX-lea ş i înce putul secolului al XX-lea). Husserl îşi delimitează aci totodată punctul de vedere specific în raport cu cel al fostul u i

s ă u profesor Franz Bre n tano (ale cărui prelegeri le-a audiat l a V iena în anii 1 884-85 şi a cărui conceptie o cunoştea bine,

î n d e o s e b i d u p ă s c r i e r e a a c e s t u i a : Psychologie vom

empirischen Standpunkte, 1, 1 873), care, prin ceea ce s-a n u m i t " p s i h o l o g i a d e sc r i p t i v ă"

(sau

psihologia

intentional ităt i i ) , rămîne u n nume de referintă în ist ori a gînd irii contemporane. Edi tarea acestor scrisori într-o revistă de fi losofie anal itică (e şi subti t l u l cunoscutei "Grazer P h i l o soph i sc h en Studien. Z c i t s c h r i ft fti r a n a l i y t i s c h e P h i l o s o p h i e") (1)

Z",ei

Briefe· vo"

devine

Edmund Husserl an Franz BrelIIa no iiher Logick.

S u b îngrijirea lui Hcrbert SPIEGELBERG (SI.

G razer Philosophische

Studien,

Louis, Mo.), in :

Bd. 6 ( 1 978), p. 1 - 1 2 . Scurta dar

<.:onsistenta "V orbcmerk ung" a editorului scri sorilor se afla tradusă

paf\ial ad, în "Notă i n t rod uctivă".

141


se mn i ficat i v ă şi p ri n marcarea pro fi l u l u i mai complex al şc o l i i de l a V i ena, reprezentată d e B re n t a no, M e i n o ng , Marty, Ehre n fe l s ş . a . , fără de care ar fi greu de Înteles ast,izi n u n umai "fi l o so fi a anal i t ică", ci l og i ca şi fi losofi a contem porană a ş t i n t c i şi

a

l i moaj u l u i în genere .

de o "Observ atie p realab i l ă

"

S p i ege l herg îns ot e şte textul

( V orhe merk u n g ) , c u valoare

i storică pentru cuno aşterea În ce p u t u ri l o r şi genezei st i l u l u i de gînd i re fenomenologic. Iată ce scrie

S p i e gel be rg :

"Î n

cele două sc risori ale lui

H u sse rl către Brentano, care sîn t p u h l i c ate ac i c u perm i si unea d i rectoru l u i Arh i v e i - H usserl, este vorba d e n u merele 1 6 ş i 1 8 , -

d u p ă ap rec i ere a mea cele mai hogatc În con t i n u t fi losofic -

alc l i stei d i n A pen d i c e la artico l u l meu « Des pre se m n i ficat i a c ore s pon d en te i d i ntre Franz B re nt an o şi E d m u n d H u sserl »

( t i t l u l este în l imba engleză), d i n «G razer Phi losophische S t u d i em> 5 ( 1 9 7 8 ) , a cărui Îmbunătătire în sensul ac ce sibi l i t ăt i i am considerat-o ca inoportună, mai cu sea mă după ce Oskar

Kraus a tipărit, În AneXă la scrierea Adevăr şi evidentă ( Le i pzig: Meiner 1 930, p. 1 53- 1 6 1 ) a lui Brentano, numai răspunsuri le (numerele 1 7 şi 1 9) acestuia, fără explicatie. Textele au fost comparate mai Întîi cu fo tocop i i l e o rigin ale1o r husserl iene, pe care mi le-a În mînat fi u l l u i Brentan o , John C.M. Brentano, În anul 1 95 3 . Pe baza articolului mentionat, p re i s t ori a celor două scrisori nu are nevoie de nici o expl icatie aparte . Cele d intîi al ineate a Ulo h i og rafi ce d i n scr i so area 1 6 t r i m i t înapo i la o aluzie d i ntr-o scri soare premergătoare a lui Brentano, pe care H usserl o

re i a Partea fi losofică principală asu pra Cercetărilor logice .

ale l u i H u sserl a fost ocazionată de un paragraf d i n scri so area 1 5 d i n 1 2 octom b r ie 1 904, a lui B re nt an o pa rag raf care , după ,

orig i n a l u l gennan (tradus), sună astfe l : «V -aş fi rec unoscător dacă m i -ati i n d ic a un punct i m po rt a nt bine del i m it at, În care D v . c rede t i a 1 42

mă fi d e păşit . Och i i mei n u - m i peml i t prea multă


lectură, iar Dv. ştiti la cîte obli g aţii sînt încă supus pentru perfectarea lucrări lor proprii.» Scrisoarea 1 8 const i tuie răspunsu l lui Husserl la replica ( 1 7) din 9 ianuarie 1 905 a lui Brentano, ti părită în AdevAr şi evidentă (p. 1 5 3- ( 59)." I ncontestabi l, rînd urile de mai sus constituie o bună introducere În c l imatul de lucru al gînd itori lor de la Începutu l veacului nostru, În mod special În Înţelegerea relatiilor dintre Husserl şi trad i ţia principală a stilului fenomenologic de fi losofare.


Iată acum textele scrisorilor men tionate:

Gottingen. 3 . 1 . 1 905

Mult stimate prieten! Răspunsul la bi nevoitoarea Dv. scrisoare,

primită de mine

şi recitită cu o deosebită satisfacţie. vine cu destulă Întîrziere. Nu puteam şi nu voiam să răspund În grabă, superficial . Abia În per i oad a sărbători lor de Crăciun am aj uns În sfîrşit l a putină tihnă şi la g ăs i rea orelor dorite. În care să mi perm it şi eu o -

dată să trăiesc pentru m ine Însumi şi pentru prieten ii mei.

asupra părtilor Fenomenologia şi teoria cunoaşterii, În care

Ind eo sebi prelegeri l e mele de patru ore principale din

am Încercat să sch i tez, pentru un mic cerc de elevi avansati, Începu turi l e unei fe n o m eno l o g ii si stematice a i n tu itiei ( perceptiei şi imag i n atiei. reprezentării ti mpulu i şi celelalte), mi -au Încordat fortele pînă la extrem; aceasta oricît de puţi n

puteau ele să dea sati sfactie intentii lor mele şi cumva unor scopuri mai al ese ce mi - am propus. Cu pri v ire la alte În datoriri universitare păstrez tăcere; Îmi permit doar să sper. fără vreo moti vare mai am p l ă. că Îmi veti lua În sen sul cel bun Întîrzierea cu care vă răspund.

Înainte de toate v reau să mărturi sesc că scri soarea atît de

amabi l ă ce

m i -a

ti

adresat-o a aprins În m i n e dubla dori n t ă de

a vă revedea şi de a mă explica cu D v . Ş i ru l de an i În care

legătura d i n t re n o i s-a Întrerupt. ne-a l i psit şi de premisele

esenti ale ale unei Înte legeri person ale. Pentru mine aceşti ani În se aman ă vremea dezvo l tări i de la un tînăr cu totul necopt, nestatorn i c . Ia bărbat (am acu m vîrsta pe care o aveati Dv. atunci cînd eu şedeam. ca simplu şcol ar. Ia picioarele Dv ) .

.

1 45


Chestiunea privind ce fel de om este cel care a crescut dintr-un tînăr (şi în genere dacă e un om! ) nu poate fi calculată numai pornind de la caracterul oricum echivoc al tînărului. Oameni, relatii, destine, spirite ale trecutului Îndepărtat au acţionat asupra lui, l-au format, în sens bun sau rău, au determinat orientări le dominante ale vointei sale. În aceste afirmatii mă simt îndemnat de ipoteza prin care Dv. vă pronuntati asupra cuprinsului scrisori i mele din urmă. Un adevărat ,,Privatdocent", care aspiră cu rîvnă, luînd În consideraţie un public şi un regim, eu nu am fost niciodată. Un astfel de om va publica totodată mult şi des. În problemele şi metodele sale el se va lăsa determinat de modă, se va sprijini pe cît posibil În aceasta pe cei influenti şi iluştri (Wundt, Sigwart, Erdmann ş.a.) şi mai ales se va feri să-i conteste în mod radical. Înainte de orice, eu am făcut tocmai contrariul, fapt pentru care nu este totuşi de mirare că am rămas 14 ani întregi Privatdocent, iar aici, la Gottingen, am venit numai ca extraordinar, şi împotriva dorinţei facultăţii. Timp de nouă ani nu am publicat mai nimic şi adesea mi-am făcut duşmani pe toţi cei influenţi. Aceasta prin faptul că mi-am pus mie Însumi problemele mele şi am mers pe propriul meu drum, iar În critică nu am lăsat să domnească nici un fel de alte consideraţii decît cele ale faptelor. În esenţă. nu am proc ed at astfel din vreo virtuozitate, ci din constrîngere şi necesitate. Faptele dobÎndi seră o astfel de putere as u p ra mea, Încît n i c i nu puteam altfel - în ciuda unei d ori n te arzătoare către o pozitie m od e stă , care mi ar fi oferi t independenţă exteri oară şi posihi l i tat e a unei acti u n i person ale -

mai i m portan te. Au fost t i m p u ri d u re pen tru m i ne şi fam i l i a mea, i ar am i n t i rea a ceea c e avusesem d e su portat at unci nu mă

Iasă să

mă alăt u r cu plăce re

ac elo r am b i t i i

ce nu trăi esc

pent ru fa p te, şi cu atît mai puţin să le to lerez şi să pot să mă preoc u p astfe l de toate succesele şi onoruri le exteri oare. De altfel, conţ i n u t u l sc rieri i mele se expl ică pur şi s i m p l u po rn i n d 1 46


de la titlu: Sînt «Cercetări » , o culegere de studii, materiale pentru vi itori ce rcetători , p red isp ozitii către o logică şi critică a c unoaşterii şt i i n ti fic e, care trimit la continuări, la duceri mai departe. Dv., mu lt stimate domnule profesor, nu v-a plăc ut, totuşi, să publicaţi Cercetări. Cît de multe, cîte volume i mportante ale Dv. ar fi apărut de mult timp - şi aceasta în beneficiul ştiinţei noastre - dacă nu aţi ti tăinuit publ ic i tăti i mai l argi măcar cercetările pe care n i le-ati comunicat nouă odinioară în prelegerile Dv. Este important, desigur, să duci propri i le cercetări pînă la încheierea supremă, pînă l a sistemul d es ăvîrşit. Dar nu oricui îi este îngăduită aceasta, nu oricine dispune de forţa şi curajui necesar unei astfel de realizări dusă pînă la capăt, ultime şi supreme. În ştiinţele exacte s-a impus demult un astfel de stil, anume de a da publicităţi i cercetări în fonnă de frag mente nefmisate sub aspect s istemati c, un fel de predispozitii încă nedezvoltate. Maturizare a are nevoie adesea de decenii şi secole, de munca unor generatii. Geniul poate de altfel sa- ş i unneze calea sa. Lucrătorul serios va folosi ştiinta numai dacă el şi -a adus cercetarea pînă acolo unde o pennite favorul În zestrări i sale ş i al relatiilor sale persoanele; aceasta pent ru a lăsa în grij a altora continuarea munc i i . Potri v i t do rinte i Dv., vreau sa schitez aci un şir de gînduri din lucrarea mea CercetAri logice. Mai mult decît de o sChiţaTe, şi aceasta destul de uşor expusa unor neînţelegeri, n i c i nu poate, fi re ş te , să fie vorba ac i . Volumul 1 al Cercetărilor logice se situează în dispută cu « Ps ih ologism u l » d i n l o g i c ă şi teoria cun oaşteri i , ad ică împotri va unei su prapret u i ri foarte n o c i v e a psihologiei ca dis c i p l ină fundamentală, pre su p usă astfel pentru ansambl ul filosofiei, şi cu aceasta şi pentru log i ca p ură ş i c ri t i ca cun o aşterii . Consider important aci să se deosebească bine unnătoarele concepte: 1 47


1 ) Logica Î n s e n s de d o c t r i n ă a p roce d ă r i i logico- metodologice ( K unstlehre) . 2 ) Logica Î n sens de d isci p l i n ă p u r teoretică, an u me c a l og ic ă « fo rmală», « p u r ă » . Cf-a d i ntîi, l og i c a În sens o bi ş n u i t

,

se s p rij i n ă ,

bi neînte les, pe p s i h o l og i e ; fu ndamen t u l ei teoretic es e n t i al ÎI

const i t u ie În să, aşa c u m am Încercat să demonstrez, l o gi c a p u ră , - o d i sc i p l i n ă teoretică p ro p ri e , care , la rîn d u l e i , e s te În

Înt re g i m e ind epe nd e n t ă de psiho logie şi cu t o t u l

a

p r i o ri De .

s fera ei a p a r t i n t oa t e a ş a z i se l e : « l egi l o g i c e » ş i teo ri i -

( p rin c i p i u l contradiqie i , prin c i p i i le s i l o g i s t ic e şi teorii le) În sens pregnant, care nu mai

au

n i m i c comun cu psi hologia, c a

leg i le şi teo ri i l e d oc t ri n e i n u merelor, d o c t r i n e i m u l t i p l icităt i i

ş.a. Se ade v e reşte de Înd a t ă că ac i nu m a i e v o rba de c azuri

analoge p u r şi simp l u , ba ch i ar mai m u l t că logica pura,

delimitată în mod firesc,

c

u p r i nde Î n t re ag a matematică pură

(de care nu a p art in e geomet ri a ) sau, aşa cum eu con sider, se acoperă cu i deea, deja în t rezărită de Lei bniz, un e i mathesis

universalis. Din în te l e ge re a acestei separatii necesare, aşa

cum am încercat să dovedesc , îşi trag hrana em p irismul mo de m psiho l o gist , relativismul, antropologi smu l, care, în modalitatea în vogă, interpretează gîndirea logică delimitată prin legi a p ri o rice de gîndire, precum şi aceste legi însăşi ca

pe o pro p rietate a spec iei umane, rezultată d i n lupta pentru existentă şi p r in se l ec t ia naturală. Î nrudită îndeapro ape cu

această interpretare este «fundamen tarea l o gi c i i conform pri nci p i u l u i econom iei de gîn d i re» de către şc o al a lui Mach

şi A venari u s , Îm po t r i v a căreia se orie ntează ca at are un c api to l din Prolegomena mea. Î n capitol u l de încheiere am Încercat să sc h i tez, pe baza analize l or polemice, idea de . «l og i ca pură», care este de co ns t ru it În v i i tor ca autonomă, la rîndul ei, putînd să fie lu ată cînd În sens îngust, cînd în sens larg, ad ică du pă cu m se co ns t ru ie şte realmente fie numai ca matematică pură şi În ac e l aş i s p i rit ca şi ac e asta (adiCă numai

tehnic), fie, Îm preună c u ea, pune În legătură, pe baza unei 1 48


Înţelegeri critic- gnoseologice, c1arificările corespunzătoare.

Cea din urmă func tie a constituit teza mea În C ercetă ri logice. Î n mod practic, azi îmi p arc că trebuie să separăm logica pură şi critica cunoaşteri i .

Consider ca tinînd de logică pu r ă :

adică teoria a pr i ori

a

1 ) gramatica pură,

fonnelor de semn i ficaţie, continînd

legile apriori cu aj ut o r u l cărora, prin c omp l icări ş i modi ficări posibi le se pot obtine semnificatii noi (cu sens univoc) pornind de la semn ifi;;at i i date; şi aceasta a p ri ori ,

pe baza «formei»

p u re ( fo r m ă c at e g o r i a l ă , c a re n u angaj e ază sen s u l u nsinnliche), des p re care afl ăm în cea de a IV cerc etare din volumul I I - al Cercetărilor logice. Î n această sferă c hestiu n ea

pri v ind adevărul şi falsul n u -ş i are l oc u l . Legile gramaticale

pure deosebesc «sens» de «nesens» (U nsinn) - 2) legile l ogice În sens îngust, legile valabil itătii formale a semnificatiilor. Acestea deosebesc «sens» de «contrasens» (Widersinn) şi mai îndeaproape priv e sc contrasensul «formal», «analitic», «pur categori al », fac o bs truc ti e de «materia», de particul aritatea

(care rămîne complet nedeterminată În orice analiză logică) termeni lor. Aci conceptul veritabil al analiticului îşi are locul său. El se acoperă cu matematicul pur, pe baza simplei forme categorial e valabilă în m o d legitim. Legile logice decid asupra

o bi ec t uaiitătii sau li psei de obiectualitate a semnificatiilor ( O r i c e j u decată, c h i ar i n t u i ti v ă sau simbol ică, orice reprezentare are o valoare de semnificatie, un «continut», prin

care

se raportează

« i n ten ti o na

t » la un «obiect», respectiv

«continut de fapt» - Sachverhalt).

Aceste legi pot fi considerate, respectiv pot

fi l uate şi ca

legi asu pra obi e c te l o r gîndite pur categorial ca atare (adiCă gînd i te numai prin intermediul conceptelor logice de forma,

ca «un A » , « to ti » A, A şi B ş. a. A, B, . . . nedeterminat); atunci

avem o onto l og i e formală, o şt iint ă pentru obiecte în gen ere , făcînd abst r ac t i e de o r i c e p art i c u l ar i t at e de te r m i n at ă 1 49


( c h i m i c ă, fi z i c ă e tc . ) . De aceasta se leagă « doctrin a multiplicităti i», care, Î n genere vorbind este şti inta despre teoriile pur analitice, după contiguratiile lor a priori posibile ( s a u gen u r i l e2) şi c o n e x i u n i l e si stematice ale acestor c o n fi g u rat i i . Leg i l e pur l o g i c e sîn t p r i n c i p i i l e pentru posi bilitatea teori ilor, constituie, deci, pre mise le . Dacă c oncep tul de logică p ură se extinde astfel Încît ocupă întregu l fundament al logicii în sens de doctrină a p roced ări i log ico meto do l o g i ce (Kunstlehre), atunci, pe lîngă aceea anal itică matematică, ea cuprinde Încă 3) teoria pură a proba bilitătii, disc i p l i n ă ce dezvo l tă princ i pii l e şi teoriile a -

priori, delimitează posi bilitatea ideală a teoriilor empirice (ind uctive).

Evaluări deosebit de fec und'! pentru tratarea unei logici oferă ad m i ra b i l a , d up ă mine, Doctrină a ştiintei (Wissenschaftlehre) a lui Bolzano În primele (şi singurele semnificative) ei două volume. Lîngă aceasta dar trebuie p re l u a tă l o g i c a « m a t e m a t i c ă » m o d e rn ă ş i te o r i a multiplicitătii. Pri n Bo l zano ş i matemati c i e n i i modern i interesul propriu-zis filosofic rămîne, ce-i drept, nesatisfăcut. Căci acesta nu depinde de expuneri le tehnice ale unor astfel de teori i (treaba matematic ienilor, a tehnicienilor teoriilor analitice sau analiticii teoretice), ci, în sensul său ultim, de clarificarea lor teoretico-gnoseologică (treaba fi losofiei). Există dificultăti fundamentale, care nu sînt dificultăti ale teoriei logice, ci ale teoriei conceptului, iar acestea nu vor fi eliminate prin co n fig u rare a des ăv îrş i t ă a teori i lor lo gice ( res p ec t i v matemat ice). De pildă, le gi le pur logice nu sînt nicidecum legi psihologice şi, dec i , sînt puse ca «gîndite» (<<Denk» gesetzte). Sînt ele norme a priori ale gîn d irii? Dar c u m sînt p os i b i l e , a d i c ă i n t e l i g i b i l e , asemenea norme p u re

-

(2) 1 50

În original. t ă i a t c u v î n t u l

..

al tcori ilor".


apriori ce? C u m se poate întelege că ele del i m i tează neconditionat posibilitatea oricărei gîndiri obiectiv valabile? Apelul la evidentă nu e de- ajuns. Evidenţa constituie ea însăşi problema. Dacă evidenţa constitu ie un caracter psihic distinctiv, atunci de ce alte esente psihice nu pot corei a acest caracter cu alte idei opuse? Ele sînt altfel «constituite», a r g u m e n t e a z ă re l at i v i s m u l . - A c e s t o r cercetări teoretico-gnoseologice le este consacrat volumul 2 al scrierii mele Cercetări logice. EI contine îndepărtarea îndoielilor şi fr ă m Î n t ă r i l o r mai m u l t or an i . î n c erc ări l e teore t i c o - g n o se o l o g i c e se bazează ac i pe cercetări fenomenologice foarte cuprinzătoare şi anevoioase. Un mers al gîndului (în cea de a 6-a Cercetare) l-am perceput mai Întîi la insistentele mele intelectuale migăloase ca pe o eliberare. El se referă la noul tip de .solutie a vestitei probleme privind elucidarea posibilitătii legilor normative a priori. Din păcate, În situatia mea de atunci, nu mai aveam puterea să tratez cu deplină expresivitate aceste rezultate de bază şi să le situez în focarul preocupărilor. Despre aceasta însă cu alt prilej. Dar cu sigurantă că am abuzat deja de răbdarea Dv. După cum aud, DI. Hirsch, care este erudit în ce priveşte Cercetările logice, a p re l u at un post de secretar la Dv. Poate că el este într-atît familiarizat c u interpretările mele ca să vă poată relata cîte ceva despre acestea, desigur pe cît puteti aprecia ca demne de dorit astfel de cercetări. L-am cunoscut în pri m ăv ara din urmă şi mi-a făcut o foarte bună impresie.l. *

(J)

Rudolf H i rsch din Theodor Lipps şi

*

*

Pilsen. de mai multi an i discipol miinchcnc7. al lui I-a Înlîl n i l pe Hu sserl prohabil

Alcxandcr pf<indcr.

eu pri lej u l v i 7.ilci al'csluia În cClt'u l dc la Mu nchen În pe rioada 26-30 mai 1 <)04; a sc vcdca: K arl Schuhman n . lJ usscrl- C h ronik. Den Ilaag: Marl i n i u s N ijhoff. 1 <) 77. p. II I (Nola cdiloru l u i ). 151


Şi acum închei această aproape nesfîrşită scri soare a mea, la care alătur cele mai cordiale urări pentru Noul An şi pentru apropiata ani versare a zilei Dv. de naştere. Fie ca cerul să vă dea sănătate şi putere pentru creatiile Dv. fi losofice, de a căror binefacere sper să am şi eu parte. Cu cel mai adînc respect şi cu consideraţie pentru ceea ce ca profesor ati fost pentru mi ne, vă asigur de recunoştinţa mea nestrămutată. Din toată inima AI Dv. fidel şi devotat E. Husserl


Gottingen, 27.3. 1 905 Wohlerstrasse I I

Mult stimate Domnule Profesor!

Vă m u l t u m e s c d i n i n i m ă p e n t r u s c r i soarea D v . bi nevoi toare ş i atît de substantial ă din punct de vedere şti i ntific. Din păcate, şi de astă dată a trebu i t să aştept apropierea vacantei, pentru ca să reflectez În tihnă asu pra mărturi sirilor Dv. şi să pot răspunde aşa de recules, precum mi-o cer Înalta pretuire şi consideratie ce v-o port. Am fost extrem de presat Îndeosebi de prelegerile În care, de la sărbătorile de Crăc i u n Încoace, am tratat p s i holo g ia descriptivă a fanteziei şi a timpului. între timp nu am fost lipsit Însă de un contact spiritual apropiat cu Dv. : am cercetat, pen tru nevoile mele, vechile caiete cu minunatele Dv. prelegeri de la Viena din anii 1 884/85, iar anumite părti din acestea le-am expus şi elevilor mei, şi totodată le-am selectionat pentru punctele centrale ale unor analize ulterioare. Destul de nedesăvÎrşit a fost Însă tocmai ceea ce eu însumi am putut să ofer pentru tratarea acestor probleme, atît de subtile şi dificile Încît pot conduce la disperare! Şi acum să trecem la chesti unile noastre. Am fost surprins să aflu că Dv. Înclinati să subordonati matematica pură logicii. În fel u l acesta ne este dat un teren comun. Tot aşa şi cu faptul că Dv. (În măsura În care eu v-am inteles) vă împotriviti acelui antro pologism, care raportează realmente orice adevăr la speci a umană, şi prin aceasta îl relativizează. 1 53


Pe de altă parte însă, nu pot nicicum să mă decid a considera matematica pură şi logica drept discipline fundate psihologic. Mai exact: există o doctrină a procedării (Kunstlehre) logice, o procedură a gîndirii fundată psihologic (inclusiv a artei de a calcula); nu cred să trebuiască însă să acordăm vreo valoare faptului că ea tolerează o limitare prin care se elimină tot ce este empiric şi psihologic. De altfel. ceea ce rămîne constituie un conţinut al propoziţiilor şi teoriilor apriorice în mod esenţial înrudite. care. reconstruite sistematic. dau matematica pură în inţelegerea ei cea mai largă sau «logica pură». Pe deplin în acord cu ea se situiază matematica «pur aritmetizată» modernă. În teoriile ei m inunate nu-i de găsit nimic din ceea ce tine de psihologia empirică; aceste teorii sînt independente chiar şi de ideea unei reguli practice. care, cel puţin în ele. este neesenţială. Şi aceasta priveşte, cum se spune. toate disciplinele. au"! cit se intinde sfera ei naturală. Apreciez in acest fel deşi ştiu că toate conceptele pur logice şi matematice Îşi au «originea» in acte de trăire determinate şi deşi eu însumi realizez că, luată apoditic ca evidentă, oricare asemenea lege poate cunoaşte o transformare în anumite afrrmaţii relevante din punct de vedere psihologic, ca, de exemplu. cele care exclud în orice conştiinţă, evidenţa pentru A şi evidenţa pentru non-A şi incă altele. De asemenea consider important să deosebesc între propozitii autentic psihologice şi propozitii apriorice ca atare, deosebire hotărîtoare mai cu seamă în interesul teoriei cunoaşterii, Însă şi În cel al matematicii (mathesis) pure însăşi. Prin psihologie Înţeleg ştiinta despre «natura» psihică, la fel cum fizica, În sensul cel mai larg, este Înteleasă ca ştiinţă despre natura fizică. O propozitie cum e cea a modului barbara nu con ţine din «na tura » fizică şi psihică nici cel puţin cît o axiomă logică şi matema tică . "

"

Dacă există o natură, lucruri în spaţiu, într-un timp 1 54


obiectiv, propozitiile şi relatiile lor schimbîndu-se după legi cauzale, dacă există euri, suflete, stări individuale de

conştiinţă, legate de corpuri, creiere ş.a., dacă eu însumi sînt şi efectuez acte ş.a. - despre aceasta nu s-a spus, nici presupus ceva în nici o lege pur logică. Ştiintele empirice - ştiinţele naturii - sînt ştiinţe despre «matters of fact», operind constant cu obiectivări existentiale de felul celor indicate mai sus. Matematica pură, întreaga sferă a lui

A priori veritabil în genere, este independentă de orice supozitii de matter-of-fact. în ea nu sîntem mînaţi nici de fizică nici de psihologie sau psihofizică, nu ne situăm în domeniul naturii, ci în cel al ideilor, nu în domeniul

cauzalităţii, ci în cel al raţionalităţii. Cu aceasta am spus şi că aceste legi nu au nici o relatie esenţială cu imperfecţiile apercepţiilor noastre. în ele nu pot găsi nimic despre «noi» şi perfecţiunile sau imperfecţiunile noastre. Acestea sînt

racta dar în nici un fel nu-i pus în ele faetum. Legile matematice, pur l ogi ce sînt legi de esentA. iar legile de esentA aparţin în mod primar şi intrinsec de «esenta» la care se referă, de esentele (Essenzen) c on cept uale . Numai c u totul i mpropriu, accidental ele tin de o eventuală con ştii ntă individuală, în care aceste esente (species) Îşi pot afla cazurile p articulare corespunzătoare. Fără îndoială, există o relatie de apro p iere a doctrinei generale a esentei de psihologia descriptivă. Căci procedînd pur imanent şi analitic, acolo unde aceste feluri de elemente şi forme primitive de raporturi caută să stabilească pe cele care apar în conştiinta umană, acolo vor fi luate în atenlie şi legile de esentA ce tin într-o anumită măsură' de aceste moduri. Pentru studi ul raporturilor empirice al legilor cauzale, caracteristica es ent i ală a c onşti i ntei constituie infrastructura fIrească. Odată cu legile de esentă şi compatibil itătile, incompatibilitătile, necesitătile exprimate în 1 55


ele, este circumscris neconditionat şi spatiul de jos al comp lexităt i l o r a priori posibile, de care este legată succesiunea faptic de realizat sau pornind de l a care empiria atinge un nivel de selectionare. Psihologia îşi dobîndeşte rezul tatele anal izei de esentă, ale cercetării A priori-ului veritabil pornind de la interese empiric-psihologice. Cu toate acestea este de o importantă fundamentală să luăm în considerare separarea: în sine considerat, A priori premerge oricărui empiric, psihologic, este independent de orice psihologie şi empirie. Empirismul psihologist scapă din vedere această sepa rat i e , a cărei reliefare îl respinge în mod radical . Legi le de esentă del imitează în generalitate ideală ( dec i a b sol ută) o r i c e po s i b i l itat e Nici o reali tate n u poate leza legi le posi bi l i tăti i . Biologia şi psihologia empirică pot să ia în consi derare tot fe l u l de posibi l i tăti empirice de dezvoltare şi v i ată su fletească umană, mergînd pînă l a posibil itătile vagi ale conşt i intei «su praumane » . Prin aceste transformări reale şi posi bile ale sufletu lui legi le logice nu vor fi atinse. Ele sînt ne co n dit i o nat l e gi de esentă, exprimă ceea ce ti ne de «sensu l» judec ăt i i , corectitudine ş.a. O judecată, un număr, o sumă etc , care nu s-ar îmbina între e le, nu ar mai fi n ic i judecată, nici număr etc. Ceea ce evi denta apodictică îmi pe rm i te să consider ca tinînd de esenta i manentă a numărului, eu îl iau ca ceva fără de care numărul n u poate fi numu ş.a. În privire (Schauen) generală, înteleg aceasta ca pe o valabi l itate absolută şi independentă. Dacă şi în ce sens eu sînt, «am» trăiri psihice, e fectu iez numărători, dacă şi în ce sens este de constituit o teorie despre suflete, şi trăirile acestora, cum îşi dau mîna experienta proprie şi cea străină toate acestea pot să rămînă problematice, să rămînă încurcate în îndoială sceptică; A priori considerat ca atare, axioma matemat ică de pildă, nu va fi afectată prin aceasta. .

.

-

1 56


În adevărurile raţionale, legic - esenţiale am abrogat absolutul, relativismul. Toate principiile, care delimitează ştiinta în genere ca şi pe cea a unei ştiinte de experientA, sînt raţionale, iar ca raţionale ele premerg oricăror ştiinte empirice, În special psihologiei. A defini în aşa fel conceptul de psihologie ca ea să cuprindă de-acum toate legile de esenţă mi-ar părea cu totul in oportun, deoarece s-ar estompa deosebirea fundamentală, a cărei considerare pregnantă este hotărîtoare pentru teoria cunoaşterii. Şi apoi, cine nu simte modalitate a total diferită a leg il or şi cercetărilor, aşa cum se prez intă ea în ps ihologie (în sens tradiţional) şi în matematică! De altfel, «Prolegomena» mea nu se îndreaptă împotriva Dv. şi a e levilor dumneavoastră. În fond, cred, între noi nu ex i stă aşa de mari diferente în aceste chestiuni generale; numai că eu consider ca i m p o rtan tă sublinierea deosebiri lor p artic ulare de care Dv. credeţi că vă puteţi lipsi. Trebuie să spun că sînt cu totul departe de mine toate beneficiile mistico-metafizice ale «Ideilor», posibilităţilor ideale ş.a. Nici Bolzano nu şi a realizat «reprezentările» şi propoziţiile «în sine». Aceste con cepţii ale lui Bolzano şi faptul că în cele două prime volume ale Doctrinei ştiintei se află expuneri logice valoroase, care sînt independente de psihologia empirică, au ac tionat puternic asupra mea, la fel ca şi resemnificarea de -

către Lotze a doctrinei platonice a Ideilor. Cu toate acestea, nu pot să- I numesc pe Bo lzano «dascăI » şi «Îndrumător» În pri vinta a ceea ce am ex pu s În Cercetări logice. Ceea ce eu ofer sînt fragmente ale unei teori i a cunoaşterii şi ale unei fcnomenologii a cunoaşteri i . Despre ideea unei elucidari fenomenologi c e pure a cunoaşterii nu se află la el (ca şi la Lotze) nici o urmă. Cu aceasta nu vreau însă să ridic pretentia la origin alitate nemaiauzi tă; multe le-am Învătat, dar de la contemporani de la nimeni în aşa mare măsură ca de la Dv. ! Acum, ca şi mai Înainte, mă simt şi mă consider discipol al ,

1 57


S per că nu mă considerati printre cei cu totul care osteneala ce v ati dat nu e răsplătită. Mi-am penni s să vă recomand prin CÎteva rînduri pe domnul Pitkin, un bun reprezentant al unei generatii i de a l iste noi de americani. Aş dori să cred că el vă va interesa; căci este dumneavoastră.

neizbutiti, pentru

-

însufletit de o trainică năzuinţă filosofică şi aflăm cu plăcere cîte ce va despre situatia filosofică În l u mea anglo-americană4• Î n c h e i cu expre s i a repetată de adînc respect şi d e rec unoştinţă. E. Husserl

(4)

1 58

Despre Waher B. Pitkin şi relaliile sale cu Husserl a se vedea articolul meu "What William James Know about Edmund Husserl ", în : Lester Embree (ed.), Lire- World and Consciousness . Essays for Aron GurwiLo;ch, Evanston: Northwestem University Press , 1 972, p.407-424 (Nota editorului).


CUPRINS

Filosofia ca şti i ntă riguroasă Note şi comentarii . Postfată . . . . . . . . . . . Anexă . . . . . . . . . . A. Bibl iografie B. Do uă scri sori ale lui E. Husserl F. Bren tano despre logică

.

5

75

95 1 29 131

către

141


Tipトビit la Atelierele Tipografice METROPOL


Edmund Husserl - Filosofia ca stiinta riguroasa  
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you