Al doilea motiv pentru care ne place povestea lui Emil este pentru că porneşte din punct de vedere competiţional din acelaşi birou din care vă scriem aceste rânduri. În 2009, Emil a admirat pe biroul şefului Serviciului Comunicare mascota Maratonului Internaţional Bucureşti, unde Radio România era partener media. Sigur, Emil a avut încă din copilărie o mare plăcere de a întinde pasul. Copil fiind, a ajuns la atletism, dar a nimerit dintr-o întâmplare la aruncarea suliţei, nu la alergare. Nimic nu lăsa de bănuit în acea zi a anului de graţie 2009, că Emil poate fi mai mult decât un amator pasionat de alergare. Dar pentru că entuziasmul său cu greu putea fi ignorat, de la Comunicare s-a facilitat înscrierea sa la cursa populară de 3,5km, fără taxe de participare. Pentru mulţi dintre noi, să alergi aproape 4 km fără oprire reprezintă ceva nedefinit, între coşmar şi curiozitate ştiinţifică. Pentru Emil, în prezent, această distanţă reprezintă doar un grăunte de praf. O pietricică minusculă dar suficientă pentru ca, o dată pornită la vale, să dea naştere unei avalanşe de curse de tot felul, vreo 15 maratoane şi cam tot atâtea semimaratoane, fără a mai socoti crosurile, duatloanele şi triatloanele. Pentru cei nepreveniţi, un maraton înseamnă puţin peste 42 de km de alergare continuă. Ce poţi să-ţi doreşti mai mult ca performanţă sportivă, veţi spune... Ei bine, aici vine partea incredibilă. Visul lui Emil este să depăşească ştacheta şi aşa ridicată a maratoanelor, vrea să devină un ultramaratonist, şi primul pas l-a făcut într-una din competiţiile locale croite pe modelul cunoscutului IRONMAN. Cursele de tip IRONMAN, ca şi ultramaratoanele nu sunt doar o încleştare a titanilor la care participă elitele sportive ale triatlonului... Vorbim inclusiv de un efort financiar major, care presupune echipament de sute şi mii de euro. Emil Păvălaşcu a compensat toate lipsurile financiare prin entuziasm.
35