Page 1

3

Mult zgomot pentru renovarea Liceului Bolyai

7

De la Roma Antică via Tîrgu Mureș până la Târnăveni

11

Ajutoare din Slovenia pentru copiii rămași orfani în urma accidentului din Ungaria

RO

www.punctul.ro

Anul XIII, Nr. 699, 10 - 16 septembrie 2018, Preţ: 0,99 RON

Noul an școlar a început. Multe școli prezintă în continuare probleme grave

Deși noul an școlar a început, din păcate, încă în multe școli se efectuează lucrări de reabilitare, iar altele întâmpină diferite probleme. Pe lângă faptul că avem încă școli care nu sunt conectate la sistemul de apă curentă, neavând grup sanitar interior, unele nu au nici măcar gard la curtea școlii. Și cu mijloacele de transport elevi avem foarte mari probleme…

De exemplu la Școala Gimnazială Gheorghe Șincai microbuzul vechi este uzat şi nu este dotat cu centuri de siguranță! La școala din Saschiz, la microbuzul existent, frânele trebuie reparate mereu, se strică, caroseria este uzată de rugină, centurile de siguranță sunt deteriorate, stricate, astfel încât microbuzul necesită reparații de întreținere constante! La Nadeș microbuzul este într-o stare de

deteriorare avansată: cutia de viteză foarte uzată, uşile nu se închid, probleme tehnice cu direcţia, sistem de ventilație defect. La Crăiești gradul de uzură al microbuzului este de 80%, tahograful nu a funcționat cel puțin 4 ani, caroseria este degradată, ușile sunt blocate și apar defecțiuni repetate la direcție și la frână. Iar probleme asemănătoare există și în numeroase alte comune mureșene!!!

3

La început de an școlar

de Erika MÃRGINEAN

iOPINII

Mi-a rămas întipărită în memorie, parcă mai simt și acum emoția primei zile de școală! Nici măcar vremea nu îndrăznea să schimbe tradiția și de fiecare dată soarele strălucea la fel în diminețile răcoroase de septembrie. Eram bucuroși de revederea cu colegii sau timorați până și de gândul că mai e puțin și va trebui să plece mămicile de lângă noi, lăsându-ne cu alți copii la fel de speriați. Pe atunci știam din timp la care școală, în ce clasă vom învăța. Intram cu emoție în sălile de clasă proaspăt zugrăvite și cu mirosul specific al pardoselii, ce ni se muta cu încăpățânare în păr și în uniforma cea nouă. Refrenul „unde ți-e cordeluța?” mă va însoți în toți anii de școală, căci nu o puteam prinde cu ac de siguranță așa cum îmi purtam ecusonul cu numărul de înmatriculare. Șocant, nu-i așa? Pe bănci aveam manuale noi, înainte să înceapă declinul Epocii de aur. Apoi s-au mai uzat și ele, dar erau măcar fără greșeli. Sau aproape impecabile. Cele traduse în limba minorităților

mai aveau greșeli strecurate parcă dinadins, ar zice cârcotașii, dar și așa erau net superioare celor din ziua de azi! Nu aveam celulare, mulți dintre noi nu aveau nici telefon fix, aparatul la care copiii din ziua de azi se uită ca la poarta nouă! Dar toată lumea știa că de la ora 8 la 12 sau la 13 eram de găsit în școala și în clasa unde fuseserăm înscriși. Și „toa’șa” învățătoare sau „toa’șu” profesor ne învățau de la „Ana are mere” până la poezia lui Dosoftei și filozofia lui Blaga tot ce credeau că ne va fi de folos, chiar dacă eram convinși că în viața cu V mare nu ne va întreba nimeni de radical din 24 sau de sinus-cosinus. Nu sunt nostalgică! Doar m-au pălit amintirile. Și mă gândesc la copiii din ziua azi. Încă nu știu să scrie, dar mânuiesc telefoanele deștepte cu dexteritate. Se pregătesc să meargă la o școală, oriunde s-ar afla, azi pe o stradă, mâine pe altă stradă. Oricât de mici ar fi, înțeleg că politicienii sunt niște oameni cărora nu le pasă decât de scaunul lor, acolo sus,

unde au reușit să se cocoațe și speră să nu pice niciodată. Fiind cu nasul pe sus, ei nu văd că o clădire veche azi – mâine se dărâmă pe copii, dacă pe ei nu îi privește, nu mișcă un deget. Dacă le asigură un vot în plus la următoarele alegeri, se dau de ceasul morții tunând și fulgerând exact ce vor să audă votanții. Cuprinși de febra pregătirilor din timp pentru alegerile ce au să vină, vorbesc vrute și nevrute. Iar copiii aud, înregistrează și copiază. Apoi ne mai și mirăm de unde scot atâtea aberații unii de la care așteptam schimbarea? Îmi place să cred, totuși, că mai sunt părinți tineri care îi lasă pe strămoșii - eroi să-și doarmă somnul lin și își cresc copiii pentru un viitor într-o lume tot mai globalizată, unde ne place sau nu, tot va trebui să ne găsim fiecare locșorul nostru sub soare. Împreună suntem puternici, iar dezbinarea nu-i ajută decât pe cei care vor să ne ghideze ca pe niște turme de oi. Atât pentru astăzi! Succes în noul an școlar!


SOCIAL

10 - 16 septembrie 2018

Încep lucrările la Podul peste râul Mureș. Circulația rutieră NU va fi afectată! Podul peste râul Mureș, care asigură legătura dintre cartierul Unirii din Tîrgu Mureș și municipiu, legătura DN 15E, precum și a comunelor limitrofe cu orașul, urmează a intra în reparații capitale. Astfel, vineri, 7 septembrie 2018, a fost programată vizita de lucru în vederea predării amplasamentului către societatea care va executa lucrarea.

TRAFICUL RUTIER SE VA DESFĂȘURA ÎN CONDIȚII NORMALE Proiectul are ca scop realizarea unor lucrări de reparații, care vor menține podul la parametri normali de exploatare și vor respecta cerințele de rezistență și stabilitate, precum și prelungirea duratei de viață, respectiv îmbunătățirea siguranței, confortului și funcționalității în exploatare a acestuia. Astfel, se vor efectua lucrări de reparații și consolidare a podului peste râul Mureș, deoarece de-a lungul timpului au apărut degradări și defecte majore, infiltrații puternice ce necesită executarea unor lucrări de reparații obligatorii și a unor lucrări diferențiate în funcție de constatările din teren. Constructorul va avea de reabilitat lungimile reale totale ale podului, pasajului şi a rampelor de acces: 626,00 m, suprafaţa totală a lucrării: 11.700

O parte din titanii renumitului Cenaclu „Flacăra” revin la Tîrgu Mureş! Fenomenul care a marcat generaţii întregi, cea mai puternică formă de rezistenţă culturală din timpul comunismului, revine la Tîrgu Mureş, într-un spectacol de elită! Titanii vor urca pe scena din Cetatea din Tîrgu Mureş cu melodiile care au format tinerii anilor ’70-’80. „Au fost odată în Cenaclu” adună în data de 14 septembrie 2018, de la ora 19,00, 12 artişti

care au umplut până la refuz stadioanele din ţară în perioadă în care cultura era singura carte transmitea mesajul libertăţii: Doru Stănculescu, Mihaela Popescu, Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Sorin Minghiat, Radu Gheorghe, Adrian Ivaniţchi, Vali Şerban, Cristi Minculescu, Boro şi Valter, Ştefan Hruşcă. Serviciul Relaţii publice interne şi internaţionale

mp. În prima etapă programată, se vor efectua lucrările de consolidare a structurii. Municipiul Tîrgu Mureș beneficiază de finanțare prin Programul național de dezvoltare locală (PNDL) 2017-2020 – subprogramul Regenerare urbană a municipiilor și orașelor – Domeniul realizare/reabilitare de poduri, podețe pasaje sau punți pietonale pentru obiectivul “Reparație capitală pod peste râul Mureș cu pasaj superior peste linia CF Deda-Tîrgu Mureș - strada Călărașilor” - valoare totală (inclusiv TVA): 13.585.309,26 lei. Durata contractului este de 36 de luni, începând cu data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Serviciul Relaţii publice interne şi internaţionale

Punctul alb se acordă tuturor elevilor cu ocazia începerii noului an școlar. Mult succes!

SUCCES ÎN NOUL AN ȘCOLAR

2

Punctul negru se acordă Primăriei oraşului Iernut care a aprobat amplasarea unui chioşc alimentar în faţa Avizierului oraşului.

CHIOȘC SAU AVIZIER?


3

ÎNVĂȚĂMÂNT

10 - 16 septembrie 2018

Mult zgomot pentru renovarea Liceului Bolyai Răspunzând invitației prof. István Mátéfi de a participa la o conferință de presă urmată de vizitarea șantierului de la Liceul Bolyai, vineri la ora 12 eram în fața sălii profesorale. De la fereastra coridorului am putut vedea o parte din aripa clădirii supusă lucrărilor de renovare. Conferința de presă la care au participat pe lângă directorul școlii, István Mátéfi, directorul adjunct Zsolt Hajdu, din partea părinților Szabolcs Kikeli, consilier local Bakos Levente, câțiva profesori și învățătoare, a fost o conferință bilingvă. După citirea comunicatului comun al Colegiului Reformat și al Liceului Bolyai din care am aflat întreaga istorie a lucrărilor de renovare, au urmat discuțiile și explicațiile pe larg despre tot ce presupune această reabilitare a unei clădiri vechi de peste 60 de ani. Să nu vă surprindă vârsta pentru că e vorba de aripa din dreapta clădirii vechi de două secole, construită ulterior, pentru a găzdui elevii veniți din alte localități.

DE CE ACUM? Cea mai des rostită întrebare a fost: de ce s-au apucat de lucru acum, la începerea anului școlar? Nu se putea mai repede? În lunga vacanță de vară? Și ni s-a explicat. Clădirea se află în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal. Încă din 2012 au apărut primele proiecte pentru renovarea ei, starea clădirii fiind într-o stare avansată de degradare. În ciuda unui proiect câștigat în 2016, autorizația de construire a fost eliberată de Primăria Municipiului Tîrgu Mureș abia în acest an. Anul trecut a fost aprobată doar renovarea fațadei din care cădeau bucăți de tencuială punând în pericol viața trecătorilor. Autorizația odată obținută, firma de construcții Lukacs Alpin’s SRL s-a apucat de lucrări. Și lucrează disciplinat și în ritm susținut, după cum aveam să constatăm după conferința de presă.

CE SE VA RENOVA CU ACEASTĂ OCAZIE?

www.punctul.ro

Este vorba de o lucrare foarte serioasă și complexă. Întărirea fundației, reconfigurarea sălilor de clase după standardele europene, schimbarea în întregime a rețelei electrice, modificarea sistemului de încălzire, modernizarea structurii de acoperiș, schimbarea țiglelor, pregătirea spațiului pentru o viitoare mansardare pentru care

cu mobilier cu tot ce au vrut, dacă au vrut să mute și tabla, le-au dat o tablă nouă! Condițiile sunt foarte bune. Părinții au înțeles acest lucru, chiar dacă au fost anunțați în ultimul moment, adică pe 2 septembrie că spre binele copiilor, se vor muta temporar la altă școală. Din semestrul al doilea, cu siguranță vor fi mulțumiți când vor reveni într-o clădire nouă, frumoasă și cu clase redimensionate, dotate cu toate cele necesare după standardele europene.

NU E UȘOR NICI PENTRU PROFESORI Prof. Puskás a menționat că renovarea clădirii înseamnă un efort colectiv atât pentru elevi, părinți, cât și pentru cadrele didactice. Nu va fi ușor acelui profesor care va trebui să reziste de dimineața pentru seara, făcând muncă intelectuală cu cei o mie de elevi. Dar speră că va merita efortul! Potrivit programului în primele șase săptămâni vor veni în schimbul doi elevii din clasele a XI-a și a VII-a. După alte șase săptămâni vor veni în schimbul doi elevii din clasele a X-a și a VI-a, iar în ultimele săptămâni din primul semestru va fi rândul celor din clasele a IX-a și a V-a.

nu s-a emis deocamdată autorizație de construcție, schimbarea geamurilor, a ușilor, amenajarea unor toalete noi.

CÂT DUREAZĂ RENOVAREA? În ritmul susținut în care se lucrează conducerea școlii speră că lucrările vor fi terminate până în februarie 2019. Renovarea clădirii mici din dreapta Sălii de sport, la care au fost începute lucrările în urmă cu două săptămâni, are deja o sală tencuită în care instalația electrică a fost reînnoită, iar restul clădirii este pregătită pentru continuarea lucrărilor. Deci e vorba de un deranj de un semestru, dar merită efortul, consideră cei implicați.

CE AU CONSTATAT CONSTRUCTORII? Clădirea a reprezentat un real pericol, având fundația aproape inexistentă. După îndepărtarea tencuielii de pe pereți a ieșit la iveală o crăpătură considerabilă de a lungul

CE SCHIMBĂRI ADUCE ÎN VIAȚA ȘCOLII RENOVAREA? „Am căutat fel de fel de soluții”, a explicat reprezentantul părinților, Szabolcs Kikeli. O astfel de propunere ar fi fost achiziționarea unor containere pe care le-ar fi amplasat pe terenul de sport, vizavi de școală, dar costurile ar fi fost imense și condițiile nu ar fi fost aceleași. Astfel s-a ales varianta mutării temporare a 171 de elevi la Școala nr.7 din cartierul 7 Noiembrie. Acești elevi urmează cursurile claselor 0 – IV. Tot ca urmare a lucrărilor de renovare pentru ceilalți elevi a fost introdus schimbul doi. Nu este o noutate, deoarece în urmă cu câțiva ani încă, erau școli unde se preda în trei schimburi. De la introducerea cursurilor în două schimburi pentru primul semestru al noului an școlar fac excepție elevii clasei a VIII-a de la Bolyai și de la cele două clase de a XII-a de la Bolyai respectiv de la Colegiul Reformat.

CURSURILE ÎN DOUĂ SCHIMBURI Cursurile și până acum începeau de la ora 7, asta nu se va schimba. Orele de curs se vor scurta la 45 de minute cu pauze de 5 minute, după trei ore cu o pauză mare de 10 minute. Cei din schimbul unu la 12,50 vor pleca acasă, după curățenia sălilor, la 13,40 sau și mai repede vor veni cei de schimbul doi. Cel târziu la 8, 20 – ceea ce se va întâmpla foarte rar - cursurile vor fi terminate.

CE A ÎNSEMNAT MUTAREA CLASELOR? Potrivit directorului adjunct, Zsolt Hajdu, au fost verificate sălile de clase unde se vor muta elevii de ciclul unu. Sălile au fost igienizate, zugrăvite. Clasele s-au mutat

întregului tavan, care în caz de cel mai mic cutremur ar fi picat peste elevi. „Ca să nu-i expunem pericolului de accidentare nici pe elevi și nici cadrele didactice, am decis împreună cu consiliul administrativ, comitetul de părinți, primăria, inspectoratul școlar, să facem această mutare temporară”, a conchis directorul Mátáfi. „Merită efortul, cu atât mai mult cu cât e vorba de o lucrare pentru 50-100 de ani”, a adăugat consilierul local Bakos Levente, părinte și el. O ultimă informație, pe perioada lucrărilor de renovare, accesul în clădirea școlii se face prin intrarea principală. Despre stadiul lucrărilor vă spun mai multe imaginile alăturate. Erika MÃRGINEAN


EDUCAȚIE

4

10 - 16 septembrie 2018

Noul an școlar a început. Multe școli prezintă în continuare probleme La sfârșitul verii, Inspectoratul Școlar Județean Mureș a prezentat Raportul intitulat „Stadiul de pregătire al unităților școlare din învățământ preuniversitar pentru deschiderea anului școlar 20182019”. Din păcate, încă în multe școli se efectuează lucrări de reabilitare, iar altele întâmpină diferite probleme. Se pare că primăriilor le este greu să se mobilizeze pentru a realiza investițiile pe perioada verii. Dar, să vedem mai exact despre ce fel de probleme este vorba…

AUTORIZAȚII DE FUNCȚIONARE În județul Mureș doar două unități de învățământ nu au primit autorizație sanitară de funcționare: Grădinița cu Program Normal Hetiur, str. Principală nr. 230 (Şcoala Gimnazială „Radu Popa” Sighişoara) și Şcoala Gimnazială Viișoara, str. Principală nr. 123. În ambele situații, clădirile în care funcționează instituțiile au fost retrocedate și astfel nu mai pot fi efectuate investiții. Chiar dacă situația pare a fi una foarte bună, totuși lucrurile nu stau chiar așa. Alte 46 de unități școlare mureșene au primit doar autorizație cu plan de conformare. Adică, trebuie să remedieze problemele… Iar problemele sunt multe. Majoritatea școlilor cu plan de conformare sunt din mediul rural și nu sunt conectate la sistemul de apă curentă. Multe dintre acestea nu au grup sanitar la interior. Câteva nu

www.punctul.ro

au nici măcar gard la curtea școlii. Dintre aceste școli cu probleme amintim pe cele din: Valea Mare, Târnăveni – Școala Gimnazială „Traian”, Bobohalma, Gălești, Viișoara, Gănești, Subpădure, Coroisânmărtin, Băgaciu, Apold, Grebenișu de Câmpie etc.

38 DE MICROBUZE UZATE O altă problemă urgentă este uzura avansată a unor microbuze școlare cu care sunt transportați elevii din unele localități rurale către școala unde aceștia învață. Astfel, 38 de microbuze ar trebui înlocuite deoarece prezintă un grad ridicat de uzură, deși în anul trecut școlar nici un microbuz nou nu a fost achiziționat. De exemplu, la Școala Gimnazială din Cristești este nevoie de microbuz nou deoarece vechiul microbuz are 30 de locuri, iar școala transportă zilnic vreo 80 de elevi. La Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai” se impune achiziționarea unui microbuz de capacitate mai mare, deoarece microbuzul vechi este uzat şi nu este dotat cu centuri de siguranță. La școala din Saschiz, la microbuzul existent, frânele trebuie reparate mereu, se strică, caroseria este uzată de rugină, centurile de siguranță sunt deteriorate, stricate, astfel încât microbuzul necesită reparații de întreținere constante. La Nadeș se impune achiziţionarea unui alt microbuz, deoarece microbuzul este într-o stare de deteriorare avansată: cutia

Punctul

Premiul Dumitru Tinu 2007 Cristian TEODORESCU Marius LIBEG Editat de S.C. MACROMEDIA S.R.L. Str. Horea, nr. 11 Tîrgu-Mureş, cod 540502 Tel: 0371 496 125 Fax: 0265 22 00 44 ISSN: 1841 - 0699

Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine autorilor. În cazul preluării unor articole, citarea declaraţiilor unor surse oficiale, responsabilitatea aparţine sursei citate. Informaţii abonamente la telefon 0265 22 00 44, la chioşcurile Rodipet şi la toate oficiile poştale.

Editor: Alexandra BORZOȘ Redactori: Secretariat: Erika MĂRGINEAN Mihaela KOZAK Titi DĂLĂLĂU Ioan A. BORGOVAN IT/DTP: Ovidiu MORAR Mircea BARBU Tipărit la S.C. GARAMOND TIPOGRAFIE S.R.L.

de viteza foarte uzată, uşile nu se închid, probleme tehnice cu direcţia, sistem de ventilație defect. La Crăiești gradul de uzură al microbuzului este de 80%, tahograful nu a funcționat cel puțin 4 ani, caroseria este degradată, ușile sunt blocate și apar defecțiuni repetate la direcție și la frână. Iar probleme asemănătoare există și în numeroase alte comune mureșene.

SOLICITĂRI DE REABILITARE Vestea bună este că foarte multe unități școlare din Mureș au început să fie modernizate sau vor fi modernizate în viitorul apropiat ca urmare a faptului că primăriile au solicitat finanțare în acest scop. Mai exact, este vorba despre 73 de proiecte de modernizare, dintre care amintim: mansardare și reabilitare Școală Gimnazială „dr. Nyulas Ferenc” Eremitu; reabilitare și extindere grădiniță cu două săli de clasă pentru funcționarea de școală clasele I-IV în satul Viforoasa, comuna Fântânele, județul Mureș; modernizarea, respectiv dotarea cu echipamente și mobilier specific didactic și pentru sala de sport, în vederea menținerii autorizației sanitare de funcționare și pentru funcționarea în bune condiții a procesului

educațional a Liceului Tehnologic Iernut; dotarea unităților de învățământ preuniversitar cu echipamente și mobilier specific didactic și de laborator - Școala Gimnazială Iernut, județul Mureș; dotarea cu echipamente și mobilier specific didactic și de laborator pentru Colegiul Agricol „Traian Săvulescu”, Tîrgu Mureș; dotarea cu echipamente și mobilier specific didactic și de laborator pentru Liceul Tehnologic „Electromureș”, Tîrgu Mureș; construire și dotare grădiniță cu program prelungit în comuna Vărgata, județul Mureș etc.

ÎNVĂȚĂMÂNTUL PROFESIONAL – PROMOVAT, DAR CU SUCCES SCĂZUT În urma admiterii în licee, cele mai multe locuri libere au rămas la învățământul profesional. Toate unitățile de învățământ au ca parteneri educaționali agenți economici din domeniu cu care au încheiat acorduri de parteneriat pentru o perioadă de 3 ani, pe baza cărora se vor încheia contractele individuale de pregătire practică pentru fiecare elev. De fapt, aceasta este noutatea învățământului dual: parteneriat încheiat direct cu elevul, pentru

ca acesta să poată beneficia de facilitățile oferite de stat și de agentul economic. Exemplu, oferta deosebită a Companiei AZOMUREȘ SA. Elevii din învățământul profesional cu durata de 3 ani beneficiază de susținere financiară, în conformitate cu prevederile legale, prin Programul național de protecție socială „Bursa profesională”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.062/2012 privind modalitatea de subvenționare de către stat a costurilor pentru elevii care frecventează învățământul profesional – astfel, ei primesc 200 de lei lunar, cu condiția să nu înregistreze absențe peste o anumită limită. Meseriile ce se regăsesc în unităţile școlare care și-au propus clase și unde resursa umană este calificată și baza materială este pe deplin asigurată cuprind domenii de pregătire profesională diverse, căutate pe piața forței de muncă: bucătar-ospătar-vânzător; mecanic auto-tinichigiu vopsitor auto; brutar patiser-preparator produse, carne, pește, lapte; mecanic utilaje și instalații industriale-tâmplar; cosmetică-frizerie-manichiurăpedichiură; croitori-cusătoricizmari; frizer-mecanic autoelectrician-bucătar etc.

Vasile DANCEA

Zilele Castelului Kemény În 15 septembrie 2018, în cadrul Fundației Castellum, organizăm Ziua Castelului Kemény. Ca rezultat al unei analize de piață realizată de echipa noastră în județul Mureș, am ajuns la concluzia că puține persoane știu despre posibilitatea de a vizita castelul de la Brâncovenești; nu cunosc istoria castelului, totodată mulți nu au posibilitatea materială de a-și permite o ieșire în familie, până la castel. Scopul nostru este de a conștientiza atât locuitorii județului Mureș, cât și persoanele pasionate de istorie, că avem un diamant neșlefuit în anturajul nostru și este datoria noastră de a-l proteja și de a descoperi potențialul turistic, istoric al locației. Grupul țintă al Zilei Castelului Kemény este foarte larg. Dorim să abordăm atât tinerii, cât și persoanele mai în vârstă.

De aceea, organizăm o serată cu program artistic. Fundația Castellum


5

LUDUȘ

10 - 16 septembrie 2018

Şcolile sunt pregătite pentru noul an şcolar

Sala de sport de la Şcoala Gimnazială Nr. 1

Astăzi, 10 septembrie s-a deschis noul an şcolar şi până la această dată Consiliile de administraţie şi personalul tehnicadministrativ al şcolilor au acţionat pentru ca totul să fie în ordine, pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a procesului de învăţământ. Pe lângă lucrările efectuate, directorii şcolilor s-au preocupat şi de actualizarea autorizaţiilor de funcţionare la toate corpurile de clădire şi la sălile de sport.

Directorul şcolii, prof. Alina Şofron spune că la localul 2 s-a zugrăvit exteriorul şi s-au făcut reparaţii la clasele unde era nevoie. Aceleaşi lucrări s-au efectuat şi la celelalte două localuri. Lucrări mai ample, repararea acoperişului şi înlocuirea unui ventil convector urmează să fie efectuate la Sala de sport cu bani primiţi de la Primăria oraşului .

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1

Prof. Claudia Botezan, directorul Liceului este mulţumită de condiţiile pe care şcoala le oferă elevilor şi personalului. A început reparaţia capitală a Sălii de sport, o investiţie de 150.000 lei în care se schimbă pardoseala, aparatele de sport şi se asigură încălzirea sălii prin

Este cea mai veche şcoală din oraş şi funcţionează în trei corpuri de clădire. Două sunt vechi, centenare, una mai nouă şi Sala de sport au fost pregătite atent pe timpul vacanţei de vară.

LICEUL TEHNOLOGIC NR. 1

aeroterme. S-au igienizat sălile de clasăşi laboratoarele, iar vestiarele de la Sala de sport vor fi recondiţionate pe rând.

ŞCOALA GIMNAZIALA „IOAN VLĂDUŢIU” Şcoală modernă cu 29 de clase şi 47 de cadre didactice calificate este gata de primirea elevilor. Prof. Adrian Banea, directorul Şcolii a urmărit lucrările în care s-au zugrăvit câteva săli de clasă, acolo unde era nevoie şi s-a făcut curăţenie generală. De curând a predat primăriei localul şcolii din cartierul Gheja şi îşi concentrează atenţia pe clădirea din oraş, acolo unde urmează să fie implementată o nouă sponsorizare de la SC Samarcu.

Ioan A. BORGOVAN

www.punctul.ro

Rezultate bune la Clubul SPORTIN Luduș Înființat imediat după 1989, Clubul SPORTIN Luduș, președinte Dennis Bordan, s-a impus în activitățile sportive ale orașului prin sportivii săi de valoare și prin performanțele la nivel național. Pentru anul 2018 în cadrul proiectului „Calendar competițional de performanță 2018”, sportivii clubului participă la Campionatul Național de cros J2, J3, C1, C2, C3; la Campionatul Național de Semimaraton, la Campionatul Naţional de atletism în aer liber și la organizarea și participarea la concursul Interjudețean de cros pentru copii, juniori și masters „Trofeul Ella Kovacs, ediția a XIV-a ROMÂNIA 100”. Dar, până la desfășurarea acestei prestigioase competiții, sportivii clubului au participat cu rezultate meritorii la Campionatul Național de Semimaraton unde Alexandru Cârpaci Szanto a cucerit medalia de argint la categoria Masters 65 ani. La Campionatul Național de atletism în aer liber din 25-26 august 2018, Alexandru Cârpaci Szanto a cucerit din nou o medalie de argint la 5.000 de m, categoria M 65. Costin Robert a cucerit două medalii de bronz la 1500 m și 800 m la categoria M45. La aceeași categorie, Nagy Sándor s-a clasat pe locurile IV și V la aceeași categorie, M45 (1500 m și 800 m). Pentru finanțarea participării la Trofeul „Ella Kovacs”, Dennis Bordan a solicitat Consiliului local Luduş să aprobe o finanțare în sumă de 5.000 de lei în conformitate cu Regulamentul privind acordarea de finanțări din bugetul local al orașului Luduș pentru activități sportive organizate în baza Legii educației fizice și a sportului nr. 69/2000. Cererea de finanțare a fost depusă la Primăria orașului în ziua de 8 august 2018 și a ajuns la comisia de analizare și evaluare a dosarului de finanțare pentru programele sportive. Din această comisie care a fost constituită prin Dispoziţia nr. 122/19.02.2018 a primarului Cristian Moldovan fac parte Mihai Paul Precup, Cosmina Banea şi Marius Dudilă, reprezentanţi ai Executivului. Dosarul de finanţare a fost analizat în aplicarea prevederilor HCL nr. 7/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea de finanţări din bugetul local al oraşului Luduş pentru activităţi sportive. În acelaşi timp, categoriile de eligibilitate au fost identificate în Bugetul de venituri şi cheltuieli ale Clubului SPORTIN, precum

şi 13 documente în copie şi alte documente relevante: calendarul competiţional, diplome, certificate. Văzând toate acestea, comisia a constatat că cererea de finanţare se încadrează în prevederile Regulamentului amintit. Consiliul local a aprobat finanţarea de la bugetul local a activităţilor sportive ale Atletic Club SPORTIN, în anul 2018, în cuantum de 5.000 de lei. Ioan A. BORGOVAN

NUMIRE. Conform Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sunt conduse de un consiliu de administraţie alcătuit din reprezentanţi ai unităţilor administrativ teritoriale componente. Membri consiliilor de administraţie sunt desemnaţi de Consiliul Local, la propunerea primarului. Ca urmare, Marius Dudilă, administratorul public al oraşului Luduş a fost desemnat ca reprezentant al oraşului în Adunarea Generală a Acţionarilor la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AQUA INVEST MUREŞ cu drept de vot la şedinţele AGA. Propunerea a fost aprobată de Consiliul local. HCL nr. 36/2016 îşi încetează aplicabilitatea. MODIFICARE ŞI COMPLETARE. În şedinţa Consiliului Local Luduş din 31 iulie 2018 s-a aprobat un proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Anexei la Hotărârea Consiliului local nr. 36/26 aprilie 2001, privind însuşirea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Luduş, cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul de hotărâre a fost iniţiat de primarul Cristian Moldovan ca urmare a faptului că de la ultima inventariere a domeniului public al oraşului au trecut mai mult de 15 ani şi în acest timp s-au produs mişcări în inventarul domeniului public în vederea obţinerii unei evidenţe corecte şi actualizate a acestor bunuri. Comisia constituită din primarul oraşului, Cristian Moldovan, preşedinte; Eugenia Giurgea, secretarul oraşului; Maria Suciu, şef Birou „Buget, Finanţe, Contabilitate, Resurse Umane”; Răzvan Titus Vălean, arhitect şef; Ionela- Anca Năsăudean – şef Serviciu „Investiţii, Achiziţii, Domeniu Public”, membri în comisia constituită prin HCL nr. 81/2017 a procedat la actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Luduş. Constatările comisiei au fost consemnate în Anexa HCL din 31 iulie 2018 care cuprinde imobilele cu care se completează inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Luduş.

S.N.G.N.ROMGAZ S.A. SUCURSALA TÎRGU MUREȘ

Cu sediul în Tîrgu Mureș, str. Salcâmilor, nr.23 Organizează în zilele de marți ora 1100 la sediul Sucursalei din Tîrgu Mureș, licitație publică cu strigare pentru vânzare de materiale uzate, țeavă, tubing, componente rezultate din dezmembrări MF. Taxa de participare la licitație este de 10 lei cu TVA. Garanția de participare la licitație este 10% din prețul de pornire a bunului licitat. Plicul conținând documentele de capabilitate (cererea de participare, oferta de cumpărare, chitanțele reprezentând taxa de licitație și garanția de participare la licitație, copie după C.I. pentru persoane fizice, copie dupa Certificatul de înregistrare al ofertantului pentru persoanele juridice, împuternicire, declarație de confidențialitate, etc.) se va înregistra la registratura unității cu cel puțin o ora înainte de începerea licitației. Ofertanții vor prezenta chitanța sau ordinul de plată reprezentând contravaloarea taxei de licitație și chitanța sau ordinul de plată reprezentând contravaloarea achitării garanției de participare vizate de bancă în copie sși original, contul bancar în care se va restitui garanția de participare la licitație pentru bunurile neadjudecate. Lista cu materialele scoase la licitație, cantitățile, prețurile de pornire a licitației, locul de depozitare și unde pot fi vizualizate, condițiile de participare la licitație sunt afișate la sediul Sucursalei Tg. Mureș, la sediile gestiunilor din cadrul Sucursalei Tg. Mureș, precum și pe site-ul ROMGAZ la adresa www.romgaz.ro - Informații publice - Licitații vânzare Informații suplimentare la telefon - 0265/402032 - Fax - 0265/306340

Serviciul Mecano Energetic, Sucursala Tîrgu Mureș


PUBLICITATE

10 - 16 septembrie 2018

6

Bazinul Olimpic de la Complexul de Agrement „Mureşul” pregătit pentru micii înotători Pregătirile la Bazinul Olimpic sunt pe ultima sută de metri! În data de 10 septembrie 2018, cei peste 800 de înotători vor intra la antrenamente, începând de la ora 6,00, în „balonul” pus la punct în această vară. Bazinul Olimpic a fost reparat în interior şi exterior, a fost curăţat şi dezinfectat, umplut cu apă potabilă care deja este încălzită de câteva zile. Grupurile sanitare, începând de la gresie şi faianţă au fost puse la punct, la fel centralele termice şi vestiarele, care au fost refăcute, au fost montate 150 de yale, iar instalaţiile de iluminat revizuite. Revizia a fost făcută şi la tabelele de marcaj, la tribune, unde scaunele au fost reparate sau înlocuite cu altele noi, după caz. Cele 20 de blocstarturi au fost verificate fiecare în parte, astfel încât copiii vor fi în siguranţă atunci când le vor folosi. Anul acesta, sunt aşteptaţi aproximativ 1.000 de copii, în plus faţă de cei care deja se antrenează. Serviciul relaţii publice interne şi internaţionale


7

EVENIMENT

10 - 16 septembrie 2018

De la Roma Antică via Tîrgu Mureș până la Târnăveni Executori judecătorești, judecători, avocați, notari publici, consilieri juridici, cadre didactice universitare și cercetători de la instituțiile academice din țară, din Ucraina, Federația Rusă, Bulgaria, Serbia și din Republica Moldova au participat la cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Procesul civil și executarea silită. Trecut, prezent, viitor”.

TRIPLĂ LANSARE DE CARTE CU CVARTETUL BOHEMIA Lucrările Conferinței Internaționale au debutat cu un eveniment deosebit. O lansare de carte altfel decât obișnuitele lansări de carte, după cum a afirmat „cel mai ardelean dintre moldoveni și cel mai moldovean dintre ardeleni”, președintele Camerei Executorilor Judecătorești Tîrgu Mureș, Eugen Hurubă. Lansarea celor trei cărți utile pentru profesioniștii prezenți la conferința internațională, s-a dovedit a fi un eveniment în sine. Desfășurat într-o atmosferă prietenoasă, colegială, evenimentul a fost moderat de Octavian Ursulescu, despre care cei prezenți au putut afla nu doar că este născut în Câmpul Cetății, dar și câteva detalii interesante din viața și activitatea sa. Ineditul lansării a constat și în prezența cvartetului Bohemia: la prima vioară Remus Grama, la a doua vioară Cristian Moldovan, la violă Leon Zsolt și la violoncel Wilhelm András, care au interpretat pentru început o melodie celebră din perioada interbelică, intitulată „Zaraza”. După fiecare recenzie urmată de câteva detalii interesante adăugate de moderatorul evenimentului îi venea rândul cvartetului care a interpretat „Două ghitare - cântec țigănesc” și „Dansul ungar nr. 5” de Brahms, spre deliciul auditoriului.

TITLURILE CĂRȚILOR LANSATE Volumul „Roma Antică. O istorie pentru toți” a fost lansat de prof. univ. dr. Romulus Gidro de la Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureș și lect. univ. dr. Aurelia Gidro, de la Universitatea din Oradea. Directorul Centrului Național de Pregătire și Perfecționare a Executorilor judecătorești, Eugen Hurubă a lansat două cărți. Prima, intitulată „Ghidul privind insolvența persoanei fizice: legislație și modele de formulare” și a doua intitulată „De la portărel la executor judecătoresc. Istoria și evoluția unei profesii juridice”.

www.punctul.ro

RECENZIA CĂRȚILOR Recenzia cărților a fost făcută de prof. univ. dr. Vlad Barbu de la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Astfel, cei prezenți au avut ocazia să-i cunoască pe soții Gidro, autorii volumului „Roma Antică. O istorie pentru toți”. Luând cuvântul unul dintre autori, prof. univ. dr. Romulus Gidro a explicat de ce a simțit nevoia de a scrie despre Roma Antică. Prezentarea presărată cu amintiri savuroase cu examinarea studenților a întărit nevoia cunoașterii istoriei antice a Romei pentru a putea înțelege mai bine dreptul roman. „Dreptul roman nu-l poți prezenta și nu-l poți înțelege dacă nu cunoști anumite aspecte de istorie romană.(…) Tinerii noștri și nu numai, cunosc foarte puțină istorie și mai puțină istorie antică (…) și de cele mai multe ori și ceea ce cunosc este denaturat”. Și astfel s-a ajuns la o carte care nu este doar

o etalare a conducătorilor de la Romulus, primul conducător al Romei până la ultimul, tânărul Romulus Augustulus, ci și o prezentare a vieții romanilor în cele mai mici amănunte. „De la romani încoace, nimic nou sub soare”, a conchis autorul. Recenzia profesorului Ploieșteanu a fost citită de lector universitar Roxana Roba, după care prof. Gidro a vorbit despre Eugen Hurubă, cadru didactic cu har, cu doctorat la Sibiu, care se bucură de aprecierea studenților, un om riguros, cu enormă capacitate de muncă, dovadă lansarea celor două cărți. Prof. univ. dr. Verginel Lozneanu de la Academia de poliție A.I. Cuza din București de asemenea a elogiat lucrarea lui Eugen Hurubă despre profesia de portărel. Însuși autorul a recunoscut că cinci ani a cercetat evoluția profesiei, acte normative necunoscute azi și i-a mulțumit editorului Nicolae Cîrstea pentru ajutorul oferit. Al doilea volum este un ghid de practice de insolvență pentru persoane fizice cu zeci de modele de procese verbale, foarte necesare practicienilor.

VORBITORI LA CONFERINȚĂ Două zile au fost dedicate celor peste 40 de lucrări de specialitate în cadrul Conferinței Internaționale „Procesul civil și executarea silită. Trecut, prezent, viitor”. În deschidere au vorbit Eugen Hurubă, președintele Camerei Executorilor Judecătorești Tîrgu Mureș, Călin Enăchescu, rectorul Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureș, vicepreședinte Alexandru Ailincăi și Roman Talmaci, președintele Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din Republica Moldova. Evenimentul organizat de Camerele Executorilor Judecătorești Tîrgu Mureș respectiv Ploiești, Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureș, în colaborare cu Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România și din Republica Moldova, precum și Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, Republica Moldova s-a bucurat de suportul Grupului Editorial Universul Juridic - Pro Universitaria – Editura Neverland din București și Asociația Română de Drept și Afaceri Europene și s-a desfășurat în perioada 30 august -1 septembrie 2018 la Hotelul Grand din Tîrgu Mureș.

bustului avocatului Boilă, născut în 1881 în Târnăveni, au participat primarul municipiului Târnăveni Sorin Nicolae Megheșan, președintele Camerei Executorilor Judecătorești Mureș, Eugen Hurubă, președintele Camerei Notarilor Publici Tîrgu Mureș, Dan Valentin Simion și numeroși cetățeni. După citirea Mesajului decanului Baroului Mureș, av. Nicolae T. Galdea a fost dedicată cartea ce a fost publicată în anul centenar prin grija și munca deosebită a avocaților, Lazăr Gruneanțu și Mirel Ionescu, “Contribuția avocaților din Transilvania și Banat la Marea Unire”, carte în care este prezentată și contribuția lui Romul Boilă la Marea Unire.

„Ediția din acest an a conferinței noastre a fost una aniversară, cea de a XV-a ediție, realizată în anul Centenarului. Am încercat să marcăm din plin aceste aniversări prin lansările de carte și prin dezvelirea bustului Romul Boilă. Importanța acestor conferințe este numărul mare de comunicări științifice publicate în volumul conferinței, editat la momentul începerii lucrărilor conferinței (probabil unicat în România). De altfel, de mulți ani, în toate articolele și lucrările de specialitate se regăsesc trimiteri bibliografice la volumele conferinței noastre, ceea ce ne bucură și dovedește utilitatea acesteia. Sperăm ca numărul de ediții să crească și să reușim să susținem mult timp această conferință care a devenit o emblemă a Tîrgu Mureșului”, a declarat Eugen Hurubă în exclusivitate pentru Punctul.

Erika MÃRGINEAN

O alegere inteligentă. Noul i20.

DEZVELIREA BUSTULUI ROMUL BOILĂ Conferința Internațională s-a încheiat la Târnăveni unde pe 1 septembrie, în parcul Școlii „Constantin Brâncuși” a fost dezvelit bustul lui Romul Boilă, profesor universitar de drept constituțional la Facultatea de drept a Universității din Cluj-Napoca între anii 1919 - 1945, delegat titular din partea Cercului Electoral Târnăveni la Adunarea de la Alba Iulia, membru în Consiliul dirigent din Ardeal și deputat în primul Parlament al României Mari. Ideea realizării bustului îi aparține Camerei Executorilor Judecătorești Tîrgu Mureș, care a inițiat proiectul „Juriștii mureșeni și Marea Unire”, proiect la care s-au alăturat Primăria Municipiului Târnăveni, Camera Notarilor Publici din Tîrgu Mureș și Baroul Mureș și a fost realizat de Ioan Astăluș. Evenimentul de la Târnăveni se înscrie în ansamblul manifestărilor organizate de Uniunea Națională a Barourilor din România (președinte avocat dr. Gheorghe Florea) și Institutul Național pentru Pregătirea Avocaților în 2018 sub deviza „Profesia de avocat din România la 100 de ani de la Marea Unire 1918 - 2018”. La dezvelirea

Mondo Trade Târgu Mureș, str. Gheorghe Doja nr. 225, tel.: 0740 106 284, salonauto@mondotrade.ro

Finanțare preferențială prin:

A N I

GARANȚIE

FĂRĂ LIMITĂ DE KILOMETRI

Imagine cu titlu de prezentare. Garanția de 5 ani fără limită de kilometri se aplică doar autovehiculelor Hyundai care au fost vândute inițial de către distribuitorul autorizat Hyundai către clientul final, conform termenelor și condițiilor prezentate în pașaportul de service. Ofertă supusă unor termene și condiții, în limita stocului disponibil. Consumul pentru noul i20 în regim mixt: 5.2 – 5.7 l/100 km; emisii CO2: 118 – 130 g/km. Detalii pe www.hyundai-motor.ro


REGHIN

8

10 - 16 septembrie 2018

După 15 ani de la dispariția producției de tractoare românești în țară…

În 31 octombrie, IRUM va lansa primul tractor 100% românesc Mircea Oltean, directorul general al IRUM a anunțat în 7 septembrie, odată cu aniversarea a 65 de ani de la înființarea fabricii de tractoare, că urmează foarte curând lansarea primului tractor 100% românesc, conceput şi construit de inginerii societăţii, la 15 ani de la dispariţia producţiei de tractoare româneşti. „Am hotărât să intrăm pe zona agricolă, mai precis am hotărât să apărem pe piaţă cu un tractor agricol. Dacă lumea ne percepea ca producător de tractoare şi utilaje forestiere, la această oră, după 9 ani (de la începerea producţiei de tractoare TAG sub licenţă Belarus, n.r.) deja lumea ne percepe în aceeaşi măsură ca şi producător de utilaje agricole. Şi pentru că suntem la ceas aniversar, anul Centenarului, urmează să lansăm în toamna acestui an primul tractor 100% românesc, gândit şi făcut exclusiv de echipa noastră de ingineri talentaţi, după 15 ani de la dispariţia producţiei de tractoare româneşti din ţară”, a afirmat Mircea Oltean, în conferinţa de presă.

TRACTORUL ROMÂNESC… … va fi echipat cu un motor Diesel stagiul IV, cu o capacitate de 3.4 L, dezvoltând 102 CP și un cuplu maxim de 430 Nm. Acest tractor este destinat atât fermierilor români, cât și celor din alte țări europene. De 15 ani, România nu a mai produs tractoare agricole, deși fermierii au nevoie urgentă de sute de mii de utilaje

și sunt nevoiți să aleagă produse de import. Noul tractor a fost conceput în întregime de echipa de ingineri a Centrului de Cercetare și Dezvoltare iFor, iar producția va fi realizată pe platforma industrială din Reghin. Potrivit directorului general al IRUM, anul viitor va începe producţia de tractoare, urmând ca la Reghin să fie produse 500 de unităţi în prima fază, în paralel cu cele fabricate sub licenţă Belarus, iar cele două tipuri de tractoare vor fi complementare, în sensul că vor fi tipuri diferite, cu putere diferită.

80% DINTRE COMPONENTE SUNT PRODUSE ÎN ROMÂNIA Noul tractor va fi promovat sub sloganul „Tractoare româneşti”, în care peste 80% dintre componente sunt produse în România. „Există anumite elemente punctuale în care este mai bine să intri în colaborare cu un producător tradiţional decât să inventezi tu roata, de exemplu Perkis, care de peste 80 de ani se ocupă de motoare. Vorbim de un tractor românesc, de o concepţie românească, dar sunt anumite componente pe care am găsit colaboratori externi, ca să scoatem un produs competitiv pe piaţa mondială (...) O fabrică integrată cum este IRUM - cu turnătorie, forjă, prelucrări mecanice, sudură, confecţii metalice, montaj - în Occident nu prea găseşti. În general sunt firme care au un produs şi apelează la colaboratori, noi facem un pic de excepţie de la regulă, deocamdată,

ANUNȚ Primăria și Consiliul Local Reghin invită pensionarii cu domiciliul în municipiul Reghin la evenimentul organizat cu prilejul ZILEI INTERNAȚIONALE A PERSOANELOR VÂRSTNICE, în data de 1 octombrie 2018, începând cu ora 14:00, la Sala de evenimente a Restaurantului „Monte Carlo”, situat pe str. Iernuțeni, nr. 162 (la ieșirea din Reghin către Târgu-Mureș). Înscrierile se fac în zilele lucrătoare în perioada 1726 septembrie între orele 9:00-14:00, la sediul Primăriei Municipiului Reghin, din P-ța Petru Maior, nr.41, cam.4. La înscriere, cetățenii sunt rugați să prezinte: actul de identitate și cuponul de pensie. În cadrul acestui eveniment, un moment special va fi dedicat cuplurilor care aniversează anul acesta 50 de ani de căsătorie NUNTA DE AUR. Pentru cei care nu au posibilitatea de a se deplasa la locația aleasă, Primăria Municipiului Reghin asigură mijlocul de transport din fața primăriei, la orele 13:00 și 13:30. Mai multe informații puteți obține la numărul de telefon 0265-511112, int.125.

funcţionând astfel. Dar este foarte greu să controlezi atâtea zone şi atunci sunt parteneri implicaţi”, a arătat Mircea Oltean. Tractorul românesc produs de IRUM Reghin va fi prezentat oficial la cel mai mare eveniment agricol din Romania, INDAGRA, organizat de către ROMEXPO împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în perioada 31 octombrie - 4 noiembrie.

MIRCEA OLTEAN, CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI REGHIN La eveniment a fost prezent primarul municipiului Reghin, Compania IRUM Reghin a fost fondată în anul 1953, cu scopul de a produce, întreține și repara utilaje și mecanisme agricole și forestiere. Din 1969, IRUM a început să producă și tractoare forestiere și a devenit rapid unul dintre cei mai buni producători de astfel de utilaje din această parte a Europei. În 1993 familia Oltean a înființat compania Maviprod, din capital integral privat, într-un spațiu închiriat de 30 mp. Compania a devenit acționar majoritar al SC IRUM SA, producător de utilaje forestiere TAF precum și alte utilaje pentru exploatarea și prelucrarea lemnului. În 2002, firma a devenit unic reprezentant Perkins în România, iar în 2010 a primit statutul de centru de instruire acreditat Perkins. Doi ani mai târziu a devenit centru național de reparații motoare diesel și încercări tractoare agricole.

ec.Maria Precup, care i-a înmânat directorului general titlul de ,,Cetățean de onoare al municipiului Reghin”, titlu acordat pentru „rezultatele remarcabile în domeniul de activitate şi pentru modul în care a reprezentat comunitatea reghineană pe plan naţional şi internaţional”. „Vorbe mari nu sunt pentru a mulțumi și a arăta tot ceea ce se întâmplă aici. Mă închin și mulțumesc celor ce au luptat și încă luptă pentru ca Reghinul să arate așa cum este pentru că în Reghin nu avem nevoie doar de forță de muncă, ci și de locuri de muncă, iar această familie prin atitudinea și munca depusă generează satisfacții, mulțumiri. Mă bucur că sunt

contemporană cu acest eveniment. Îl cunosc de mult timp de Mircea Oltean. Știu că prin gesturile dânsului nu se gândește niciodată doar la beneficiile personale, ci și la oraș, la salariați. A dezvoltat o afacere uriașă, care putea ajunge la fier vechi, o afacere care la ora actuală este un etalon pentru România, pentru Europa. Și știu că nu a făcut acest lucru doar pentru ca cifra de afaceri să fie importantă și impozantă, el a investit în educație, sport și viața socială a reghinenilor. Avem un ajutor necondiționat de la ei atât la instituțiile de învățământ, sport, cât și cultură. A aloca resurse financiare și a găsi parteneri de afaceri loiali reprezintă unul dintre elementele care alcătuiesc circumstanţa și mediul investiţional. Compania familiei Oltean a însemnat o șansă unică și a avut un rol important în dezvoltarea principiilor și relaţiilor economice moderne. Evenimentul îmi oferă fericitul prilej de a vă adresa cele mai sincere felicitări pentru activitatea depusă în slujba mediului de afaceri și pentru rezultatele remarcabile obţinute în activitate și de a ura conducerii și angajaţilor multă sănătate, fericire și bucurie!”, a declarat Maria Precup.

Imola GRAMA


9

TÂRNĂVENI

10 - 16 septembrie 2018

Ajutoare din Slovenia pentru copiii rămași orfani în urma accidentului din Ungaria Ambasadorul Republicii Slovenia în România, Mihael Zupančič, a declarat vineri, la Tîrgu Mureş, în cadrul ceremoniei de predare a ajutoarelor colectate de Asociaţia Crescătorilor de Hamei din ţara sa familiilor celor nouă muncitori morţi în data de 22 mai (accidentul rutier din Ungaria), că adevăratele relaţii dintre două state nu se petrec în sfere înalte, ci se întâmplă între oamenii obişnuiţi. „De cele mai multe ori, oamenii consideră că relaţiile între două ţări ţin, îndeosebi, de lucrurile care se petrec în sfere înalte, între cele două capitale. Numai că lucrurile nu stau defel aşa, iar evenimentul de astăzi este dovada clară că adevăratele relaţii dintre două state sunt, de fapt, lucrurile care se întâmplă între sau îi privesc pe oamenii obişnuiţi. În ultimii ani, românii s-au oferit în repetate rânduri şi cu multă generozitate să îi ajute pe sloveni atunci când aceştia s-au confruntat, de pildă, cu diverse catastrofe naturale. Nu vom uita niciodată acest lucru, căci prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte. Tocmai de aceea

dorim ca, în această zi, să le stăm alături de familiilor afectate şi să le oferim, la rândul nostru, un modest ajutor”, a arătat ambasadorul Mihael Zupančič. Diplomatul a precizat că Slovenia este o ţară cu două milioane de locuitori, unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea şi că muncitorii români, victime ale acelui accident rutier „nu au fost nişte străini, nu au fost doar nişte lucrători exemplari, ei au fost membri ai comunităţii locale, ai familiei slovene”. „Tocmai de aceea acest accident, această tragedie, ne-a zguduit şi ne-a îndoliat, în egală măsură,

şi pe noi. Asociaţia Crescătorilor de Hamei din Slovenia a adunat fonduri pentru copii şi a intrat în

Începe şcoala. Trei unităţi avizate sanitar cu plan de conformare În ședința din 29 august a Colegiului Prefectural Mureș a fost prezentată situaţia unităţilor şcolare din învăţământul preuniversitar în judeţ. „Pregătirile pentru începerea noului an şcolar 2018-2019 sunt în curs de definitivare. Din perspectiva condiţiilor de desfăşurare a procesului

instructiv-educativ, a infrastructurii, datele colectate din unităţile de învăţământ conduc spre concluzia că, în general, şcolile mureşene sunt pregătite pentru începerea unui nou an de învăţământ, iar unităţile cu probleme din punctul de vedere logistic sau al resurselor umane sunt în număr redus”, anunţa Inspectoratul Şcolar. Şcoala Gimnazială „Traian” Târnăveni, Şcoala Primară şi Grădiniţa cu PN „Decebal” din Bobohalma au primit aviz sanitar cu

www.punctul.ro

Sărbătoarea Recoltei la Bobohalma

Sărbătoarea Recoltei la Bobohalma revine într-o formă tradițională, fiind prilej de sărbătoare a toamnei şi a roadelor pământului și totodată o încununare a eforturilor depuse de-a lungul anului de fiecare gospodar sau agricultor din Bobohalma, dar, care, uneşte oamenii cu voie bună, iubitori de preparate tradiționale în casă, pe vatră şi în cămara bunicii, iubitori de joc şi port popular. Evenimentul se va derula în data

de 6 octombrie 2018, la Căminul Cultural din Bobohalma, participanţii degustând din dulceţuri, gemuri, compoturi şi alte preparate din legume şi fructe (desert – cornulețe cu nucă, prăjitură cu mere, albinița), mâncare tradiţională, lichiu cu varză şi brânză făcute pe vatră, pâine de casă făcută în cuptor şi sarmale cu varză. Muzica şi voia bună vor întreține atmosfera la această sărbătoare în „Satul cultural românesc“.

Mircea BARBU

plan de conformare. Cu privire la autorizaţia de securitate la incendiu la Târnăveni nu sunt probleme. Din analizele efectuate, rezultă faptul că în Transilvania există cele mai bune facilități educaționale din punct de vedere al accesului în regiune, cartier și strada unde locuiesc, iar orașul Tîrgu Mureș este pe locul 4 după Oradea, Brașov și Pitești.

Mircea BARBU

legătură cu Ambasada Sloveniei la Bucureşti, cu ajutorul căreia fondurile respective vor fi gestionate prin intermediul Crucii Roşii din România. Aceste fonduri le vor fi de ajutor în procurarea de rechizite, manuale şcolare şi alte bunuri. Să ştiţi că părinţii voştri, mamele şi taţii voştri, v-au iubit şi vă vor iubi mereu pentru că ei vor sălăşlui de-a pururea în inimile voastre, în sufletele voastre, vă vor fi mereu alături, vă vor veghea veşnic de sus, din ceruri. Urmaţi-le sfaturile, amintiţi-vă ce v-au învăţat şi nu uitaţi că ei au fost,

sunt şi vor fi întotdeauna mândri de voi”, a subliniat Mihael Zupančič, care le-a spus copiilor că viaţa este împletită din clipe plăcute şi triste, „uneori e noapte, alteori e zi, uneori e vară, alteori e iarnă şi tot aşa şi viaţa omenească uneori e durere, alteori e bucurie”. Ambasada Republicii Slovenia din România a înmânat Crucii Roşii din România o donaţie de 8.000 de euro din partea reprezentanţilor Asociaţiei Crescătorilor de Hamei din Republica Slovenia – acolo unde erau angajaţi muncitorii români care şi-au pierdut viaţa în accident – şi care, imediat după accidentul din 22 mai, din Ungaria, a adunat fonduri pentru cei 13 copii din judeţul Mureş care şi-au pierdut unul sau ambii părinţi. Ambasadorul sloven a mulţumit organizaţiei Crucea Roşie din România, primarilor din comunele Mica şi Bălăuşeri, Székely Ladislau şi Sagebo István, precum şi conducerii Consiliului Judeţean – Peter Ferenc, şi Prefecturii Mureş – Nagy Zsigmond. Mircea BARBU

ÎN ATENŢIA ELEVILOR

Aducem la cunoştinţa elevilor târgumureşeni (şi a aparţinătorilor legali ai acestora) următoarele: Abonamentele de transport urban subvenţionate 100 %, pentru elevii cu domiciliul sau reşedinţa în Mun. Tîrgu Mureş, valabile pe toate liniile, se eliberează începând cu data de10 septembrie 2018. Noile abonamente vor fi valabile în perioada 10 septembrie – 31 decembrie 2018. Legitimaţia de călătorie se eliberează, PERSONAL SAU APARŢINĂTORULUI LEGAL, pe baza urmatoarelor documente:

- Cerere tip (se poate procura la chioşcurile de abonamente) - Copie BI/CI sau certificat de naştere a elevului - Copie după BI/CI a părintelui sau tutorelui legal, pentru elevii sub vârsta de 14 ani - Adeverinţă de la unitatea de învăţământ pe care o frecventează elevul, in anul scolar 2018 - 2019 - Fotografie tip buletin pentru cei care solicită pentru prima oară un abonament de transport

Este obligatorie semnătura de primire a abonamentului cât şi indicarea numărului de telefon al fiecărui beneficiar, pentru a avea o comunicare mai rapidă şi mai facilă când situaţia o necesită. Eliberarea abonamentelor gratuite de călătorie pentru elevi se realizează la chioşcurile de bilete şi abonamente ale instituţiei noastre situate în următoarele locaţii: Centru, Cart. Dâmbu Pietros, Cart. Tudor (Favorit) şi Complexul Auchen. COMITETUL DE DIRECŢIE


SIGHIȘOARA

Pregătiri pentru noul an școlar Pentru a veni în întâmpinarea noului an școlar, la instituțiile de învățământ sighișorene au fost realizate lucrări de reparații și investiții, după cum urmează: Școala Gimnazială „Victor Jinga” Investiție în derulare, cu finalizare până la data de 10 septembrie 2018: „Amenajare spațiu igienico-sanitar” la Grădinița cu Program Prelungit Nr.1; Reparații curente (zugrăveli, montare tâmplărie cu geamuri termopan, reparații acoperiș, instalații de apă și canalizare), cu finalizare până la începerea anului școlar, pentru Școlile Gimnaziale „Octavian Goga”, „Victor Jinga” și Grădinițele cu Program Prelungit Nr.1 și Târnava. Școala Gimnazială „Aurel Mosora” Investiții în derulare, în faza de recepție la terminarea lucrărilor: ~ „Încălzire centrală” la Grădinița cu Program Normal Nr.1; ~ „Amenajare loc de joacă” la Grădinița cu Program Prelungit Nr.2 Reparații curente cu finalizare până la începerea anului școlar: ~ Amenajări interioare (zugrăveli holuri, schimbat tâmplărie cu geam termopan ferestre și uși, rașchetat pardoseli din parchet în clase). Pentru Școala Gimnazială „Aurel Mosora”: ~ S-au renovat sălile de clasă și blocul alimentar la Grădinița cu Program Prelungit Nr.2.

Școala Gimnazială „Radu Popa” Reparații curente, în faza de recepție la terminarea lucrărilor: ~ Reparații și zugrăveli la fațada Școlii Gimnaziale „Radu Popa” ~ Zugrăveli, reparații și igienizări la grupurile sanitare la Școala Gimnazială „Radu Popa”. Școala Gimnazială „Miron Neagu” Reparații curente, finalizate Școala Primară „”Dealul Viilor” și Grădinița Nr.4 : ~Reparații la instalația electrică (întrerupătoare, prize, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare pe holuri, înlocuire paratrăsnet) ~ Reparații și zugrăveli interioare Reparații interioare la sălile de clasă, la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” (zugrăveli, vopsitorii, pardoseli din parchet laminat) ~ Zugrăveli și reparații tencuieli la fațada Sălii de Sport Școala Gimnazială „Zaharia Boiu” Reparații curente la Școala „Zaharia Boiu”: ~ S-au înlocuit ferestrele de la parterul școlii cu tâmplărie PVC și geam termopan; ~ În 5 săli de clasă s-a zugrăvit și lăcuit parchetul ~ S-au zugrăvit holurile școlii ~ S-au igienizat și vopsit toate grupurile sanitare S-a reparat mobilierul Grădiniței cu

Program Normal Nr. 7. S-au efectuat lucrări de întreținere, respectiv: zugrăvit, vopsit brâu, igienizare grupuri sanitare la Grădinița cu Program Normal Nr. 7 ~ Dezinsecție și deratizare cu firmă specializată la Școala „Zaharia Boiu”, Sala de Sport și Grădinița Nr.7 ~ Investiții - În fază de actualizare PT: Amenajare curte Școala „Zaharia Boiu” Colegiul Național „Mircea Eliade” Reparații curente: ~ Reparații complete a grupului sanitar (băieți); ~ Reparații și zugrăveli (corecturi) la pereții holului clădirii În faza de achiziție lucrări: Reparații la acoperișul aripii clădirii. Liceul Teoretic „Joseph Haltrich” Reparații curente: reparații și zugrăveli la sălile de clasă. Liceul Tehnologic nr.1 Reparații curente: ~ S-a înlocuit instalația de încălzire centrală (țevi și calorifere); ~ S-a înlocuit instalația de apă și canalizare; ~ S-au zugrăvit 15 săli de clasă (manoperă realizată cu personalul liceului); ~ S-a înlocuit parchetul laminat și lambriul în 7 săli de clasă (manoperă realizată cu personalul liceului). Primar, Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean

Finanțare nerambursabilă pentru proiecte de aniversare a Centenarului Marii Uniri și a Primului Război Mondial

Având în vedere importanța semnificației anului 2018, municipiul Sighișoara a propus Ministerului Culturii și Identității Naționale mai multe proiecte pentru aniversarea Centenarului Marii Uniri și a Primului Război Mondial. Comitetul Interministerial pentru Centenar a aprobat, pentru finanțare, trei dintre proiectele depuse de Municipiul Sighișoara: 1. Monumentul Eroilor – 50.359,88 de lei Monumentul Eroilor, ridicat în cinstea eroilor sighișoreni care și-au jertfit viața în Primul Război Mondial, va fi amplasat lângă Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime”. 2. „Sașii la Centenar – Prima ediție a Festivalului Internațional al Sașilor Transilvăneni” – 450.000 de lei Festivalul Internațional al Sașilor Transilvăneni, cu tema „SAȘII LA

CENTENAR”, reprezintă o inițiativă unică, născută în anul Centenarului, ce vine să celebreze contribuția neprețuită a acestei comunități la dezvoltarea Transilvaniei și implicit a României Mari, rezultată dintr-o conviețuire pașnică și fructuoasă de sute de ani alături de comunitatea românească. Festivalul Internațional al Sașilor Transilvăneni ce se va desfășura în perioada 13-14 octombrie 2018, va fi unic prin tematică și va oferi oaspeților săi un minunat melanj de cultură, artă culinară și divertisment specific susținut cu dăruire și pasiune de comunitatea româno-săsească din Transilvania și operatori culturali din România în strânsă colaborare cu organizatori și oameni de cultură din Germania, Austria, Belgia și Luxemburg. Pe parcursul a două zile vom avea parte de un program intercultural și multidisciplinar de muzică, dans, film,

networking, expoziții, conferințe și dezbateri. 3. Aniversarea Centenarului Marii Uniri – 100.000 lei. În data de 1 decembrie 2018 Municipiul Sighişoara aniversează Centenarul Marii Uniri prin organizarea unor activități culturalartistice cu caracter științific și evocator care se vor desfășura după următorul program: - Paradă militară - Ceremonial militar - Colecție permanentă de etnografie - Lansarea Anuarului Muzeului de Istorie Sighișoara „Alt-Schaessburg” nr. 11 - Simpozion „Marea Unire” - Proiecţie video a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia - Spectacol cultural-artistic - Foc de artificii. Municipiul Sighișoara

Activități dedicate Săptămânii Europene a Mobilităţii În perioada 16 – 22 septembrie 2018, la nivel european se derulează Săptămâna Europeană a Mobilităţii, cel mai cunoscut eveniment care încurajează cetățenii să folosească mijloacele de transport mai puțin poluante, alternative la utilizarea autoturismelor. Tema din acest an „Combină și deplasează-te!”, are ca scop implicarea autorităților publice locale în organizarea de activități destinate

creșterii gradului de conștientizare cu privire la soluțiile de mobilitate partajată și beneficiile unor mijloace de transport mai puțin poluante în mediul urban. Municipiul Sighișoara, în colaborare cu Poliția Municipiului Sighișoara, s-a alăturat inițiativei orașelor europene, marcând Săptămâna Europeană a Mobilității prin organizarea de activități care promovează soluțiile de mobilitate partajată și încurajează alegerea

mijloacelor de transport alternative pentru a proteja mediul și pentru a reduce numărul accidentelor rutiere. Activitățile organizate în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității se vor desfășura după următorul program: • 18,19,20 septembrie 2018 – Sala Polivalentă Radu Voina, ora 12.00 Campionat amical de fotbal între instituțiile sighișorene “Cupa Mobilității”

10 - 16 septembrie 2018

10

Anunț privind combaterea buruienii Ambrozia

Municipiul Sighișoara informează cetățenii că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii Ambrozia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane. În scopul distrugerii buruienii ambrozia și al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de

apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole vor desfășura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii ambrozia. AMBROZIA (Ambrosia artemisiifolia) este o buruiană aparent inofensivă, dar care le poate cauza probleme serioase de sănătate persoanelor alergice. Denumită popular în România, în funcție de zonă, Floarea pustei sau Iarba se pârloagă, ambrozia apare mai ales vara. Primar, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean

Municipiul Sighișoara informează că au fost încheiate contractele pentru realizarea Documentațiilor de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru modernizarea și reabilitarea următoarelor străzi din municipiul Sighișoara: Caraiman, Moților,

Axente Sever, George Coșbuc, Dimitrie Cantemir, Viilor - Tronson I, Codrului, Zugravilor, Livezilor, Lunca Poștei, Izvorului și drumul de legătură dintre str. 1 Decembrie 1918 și str. Octavian Goga. Primăria municipiului Sighișoara

Au fost încheiate contractele pentru realizarea unor D.A.L.I. pentru modernizarea unor străzi din municipiul Sighișoara

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice Cu ocazia zilei de 1 octombrie - Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean invită sighişorenii care au împlinit sau vor împlini în cursul anului 2018, 50 de ani de căsătorie, să depună până în data de 21 septembrie 2018, ora 13.00, la sediul

Municipiului Sighişoara, str. Muzeului nr. 7, cam. 25, o copie a certificatului de căsătorie şi copii după buletinele /cărţile de identitate, în vederea participării la „Aniversarea a 50 de ani de căsătorie”. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0265.77.12.80, int. 133.

ANUNȚ Municipiul Sighișoara, titular al

proiectului „Plan Urbanistic Zonal – zona Miron Neagu Sighișoara” anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Mureș, în cadrul procedurilor de evaluare a proiectului „Plan Urbanistic Zonal – zona Miron Neagu Sighișoara”. Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate

la sediul Agenției pentru protecția mediului Mureș, localitatea TîrguMureș, str. Podeni, nr. 10, în zilele de luni între orele 9.00-15.00 și marțivineri între orele 9.00-12.00, precum și la următoarea adresă de internet: http://apmms.anpm.ro. Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în termen de 5 zile de la data publicării prezentului anunț. Primar, Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean

• 19 septembrie 2018 - Sala Sander, ora 11.00 Prezentare PowerPoint: “Alternative la utilizarea autoturismelor poluante” Campanie de informare: „Să prețuim viața!” - Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere • 22 septembrie 2018 - Strada Griviței, între orele 9.00 și 12.00 Ziua Europeană fără Mașini: • Activități dedicate mobilității ce vor consta în: alergări, plimbări cu bicicleta, tricicleta, trotineta, role, skateboard, desene pe asfalt, ș.a.

• Campanie de informare Pentru a marca Ziua Europeană fără Mașini, în data de 22 septembrie 2018, între orele 08.00 și 13.00, circulația auto va fi închisă pe strada Griviței. Facem apel la conștiința civică a sighișorenilor care doresc să se implice în reușita acestei acțiuni, propunândule ca, în data de 22 septembrie - Ziua Europeană fără Mașini, să lase autoturismele în garaj și să folosească bicicleta, transportul în comun sau pur și simplu să circule pe jos.


11

SIGHIȘOARA

10 - 16 septembrie 2018

Dragi elevi, profesori și părinți, Luni, 10 septembrie 2018, pășim într-un nou an școlar! Fiind profesor de profesie, acest eveniment deosebit al toamnei îmi stârnește întotdeauna emoții și amintiri frumoase, încă din vremea copilăriei, dar și din vremea maturității, când am avut menirea și onoarea de a îndruma destinele a mii de tineri. Luna septembrie este un fel „primăvară” sufletească și intelectuală pentru copiii noștri care pășesc cu emoție spre băncile școlii. Este începutul unei evoluții care poate

duce spre un viitor luminos, liniștit și plin de împliniri. Dar, acest viitor nu poate fi dobândit decât prin efortul nostru al tuturor și, în primul rând, al vostru, al elevilor. Munca, perseverența, curajul sunt principiile care trebuie să vă călăuzească în drumul vostru spre maturitate. La început de an școlar, urez mult succes și împliniri elevilor, profesorilor și părinților! Primar, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean

Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase

Municipiul Sighișoara informează cetățenii că, în luna octombrie a.c., S.C. Schuster Ecosal S.R.L. va începe colectarea deșeurilor voluminoase și anume, deșeurile solide de dimensiuni mari (saltele, canapele, piese de mobilier vechi, uși, mochete), care nu pot fi preluate cu sistemele obișnuite de precolectare sau colectare a deșeurilor municipale. Atenționăm cetățenii că nu se vor ridica deșeurile vegetale, pentru acestea fiecare gospodărie având obligația de a deține contract cu operatorul de salubritate. De asemenea, cu această ocazie, nu se vor colecta nici deșeuri de echipamente electrice și electronice. Colectarea se va face în perioada 1 octombrie – 26 octombrie 2018, după următorul grafic:

ZONA I – 01- 05.10.2018 Străzile: Abatorului, Anton Pann, Bastionului, Crinului, Corneşti, Crişan, Cloşca, Cojocarilor, Cositorarilor, Ecaterina Varga, Ecaterina Teodoroiu, Florilor, Horea, Liliacului, Mihail Kogălniceanu, Muzeului, Mărăşeşti, Morii, Mănăstirii, N. Filipescu, Nouă, Consiliul Europei, Podei, P-ţa Cetăţii, Samuil Micu Klein, Simion Bărnuţiu, Şcolii, Scării, Târgului, Târnavei, Tâmplarilor, Zidul Cetăţii, Zaharia Boiu, Nucilor.

Ziua Națională de Curățenie 2018 Acțiune de ecologizare în municipiul Sighișoara

Rugăm cetățenii să depoziteze deșeurile voluminoase în fața imobilelor, în loc accesibil utilajelor și doar în seara zilelor, urmând să fie ridicate a doua zi începând cu ora 07.00. În caz de neridicare a deșeurilor voluminoase din culpa operatorului de salubritate, rugăm cetățenii să sesizeze acest fapt la telefoanele 0265774589, 0726746492 sau să înștiințeze Municipiul Sighișoara la 0725355500.

DEŞEURILE DE ECHIPAMENTE… … electrice şi electronice de la populația municipiului Sighișoara pot fi colectate gratuit de la adresa solicitantului, în orice perioada a anului, de către Asociația Română pentru Reciclare RoRec apelând la următoarele numere de telefon: 0741028787 sau 0756036756.

Primăria municipiului Sighișoara

Consfătuirea Națională a Inspectorilor din Învățământul Profesional și Tehnic

Municipiul Sighișoara, în colaborare cu unitățile de învățământ din municipiul Sighișoara și Muzeul de Istorie Sighișoara, organizează, în data de 15 septembrie 2018, o acțiune de ecologizare și de responsabilizare a populației privind deșeurile, în municipiul Sighișoara. La această acțiune sunt invitați să participe toți cei care doresc să contribuie la protejarea mediului înconjurător: cetățeni, reprezentanți ai instituțiilor și ai O.N.G.- lor sighișorene. Sâmbătă, 15 septembrie a.c., voluntarii sunt așteptați să se alăture proiectului “Ziua Națională de Curățenie 2018” care se va desfășura după următorul program:

În perioada 5-7 septembrie 2018, în județul Mureș va avea loc Consfătuirea Națională a Inspectorilor din Învățământul Profesional și Tehnic la care vor participa peste 60 de inspector de specialitate și reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale.

• 08.00: Înregistrare, verificare, echipare voluntari • 09.00 – 14.00: Activitate de colectare a deșeurilor de către voluntari • 14.00 – 17.00: Colectarea sacilor și transportul acestora în vederea depozitării deșeurilor.

În spiritul deschiderii manifestate și a preocupării constante pentru o viață cultural-științifică bogată, în decursul anilor, Municipiul Sighișoara a sprijinit desfășurarea activităților instituțiilor de învățământ și a inspectoratului școlar, sens în care, va găzdui și în acest an, în Sala Festivă a Municipiului Sighișoara, evenimentul Consfătuirea Națională a Inspectorilor din Învățământul Profesional și Tehnic. Municipiul Sighișoara

Municipiul Sighișoara s-a alăturat proiectului “Ziua Națională de Curățenie 2018”, desfășurat în context global în 150 de țări sub numele “World Clean Up Day”, organizat de Asociația Viitorul în Zori, cunoscută și sub numele de “Let’s Do It, Romania!”, cu scopul de a mobiliza cât mai mulți cetățeni pentru a se implica într-o amplă acțiune de ecologizare a zonelor poluate cu deșeuri. MUNICIPIUL SIGHIȘOARA

www.punctul.ro

Anunţuri executori judecătoreşti - Publicaţii de vânzare în extras Se publică spre cunoştinţă publică că în ziua de JOI 11.10.2018 ora 11.00 in dosarul executional nr. 499/E/2012, se vinde la licitaţie publică la sediul executorului judecătoresc Olteanu Radu situat în loc. Reghin, str. Petru Maior, nr. 48, et.2, ap.8, jud. Mureş, următorul bun imobil proprietatea debitorilor SOPTEREAN DANILA si SOPTEREAN DANIELA MONICA: TEREN intravilan in suprafata de 984 mp. edificat cu imobil tip rezidential in regim de inaltime p+M constructie neevidentiata in CF. Imobilul este situat in loc. Tg Mures, str. Voinicenilor, nr. 194A, jud. Mures si este inscris in Cf nr. 125553/ Tg Mures, nr. top. 5365/14/1/2. Pretul de strigare este de 189.617,25 lei, reprezentand prețul de evaluare este de 252.823,00 lei (redus cu 25%) conform Raportului de evaluare nr. 295/28.11.2016 intocmit de ing. Mircea Suciu. Invităm pe toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului să anunţe executorul judecătoresc înainte de data stabilită pentru vânzare. Cei interesaţi să participe la licitaţie se vor prezenta la sediul organului de executare cu oferta de cumpărare până la ora vânzării, fiind obligaţi să depună in contul de consemnare deschis la BCR – Agentia Reghin nr cont RO40 RNCB 0193 0154 8826 0001, la dispozitia BIEJ Olteanu Radu, o cauţiune reprezentând 10% din preţul de strigare a imobilului 18.961,73 lei dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. PUBLICAȚIE DE VÂNZARE SILITĂ IMOBIL (ÎN EXTRAS) LA LICITAȚIE PUBLICĂ PENTRU termen I întocmită în data de 03.09.2018 Noi, B.E.J. Sárig Attila, cu sediul în Miercurea Ciuc, str. T.

Vladimirescu, nr. 23/A/1, jud. Harghita, prin Executor judecătoresc, SÁRIG Attila, În conformitate cu dispozițiile art. 838 alin. (1) Cod Procedură Civilă, aducem la cunoștință generală că, în data de 02.10.2018, orele 11:00, va avea loc la adresa din Miercurea Ciuc, str. T. Vladimirescu, nr. 23/A/1, jud. Harghita, vânzarea la licitație publică a imobilului proprietatea debitorului ȚĂPUC LORÁND-AURELIAN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, deținut în cotă de 1/1 teren extravilan tip fâneață, situat în Miercurea Ciuc, Harghita, în suprafață de 13500 mp, având număr cadastral/topografic A1-51979, înscris în cartea funciară numărul 51979 a localității Miercurea Ciuc, Harghita, descris prin procesul verbal de situație din data de 17.07.2018: teren extravilan, la cererea creditorul urmaritor SZABO TAMAS, cu domiciliul în Budapesta, str. Fovam, nr. 4/5/1, id. 1056 în temeiul titlurilor executorii reprezentate de Contract de împrumut nr. 1589 din data de 13.11.2017, garantat cu contract de ipotecă autentificat sub nr. 1590 din data de 13.11.2017 și încheierile executorului judecătoresc. Prețul de începere al licitației publice pentru termen I este de 106.692,25 Lei și reprezintă 100,00% din prețul fixat prin încheiere (106.692,25 Lei), imobilul fiind evaluat prin raportul de expertiză nr. 280/03.09.2018 realizat de expertul GERGELY I. IOAN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALă. Dacă nu se obține prețul de începere al licitației vânzarea se va amâna la un alt termen. Prezenta publicație de vânzare a fost întocmită în conformitate cu dispozițiile art. 839 Cod Procedură Civilă și afișată la sediul executorului judecătoresc, la locul ținerii licitației, transmisă în vederea afișării la sediul Judecătoria Miercurea Ciuc, la sediul Primăriei Miercurea Ciuc și la locul unde se află imobilul, depunându-se în acest sens procesele verbale privind afișarea

publicației la dosarul execuțional. Potrivit art. 839 alin. (4) Cod Procedură Civilă, publicații de vânzare în extras se vor face și într-un ziar de circulație națională. De asemenea, în condițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, republicată, publicitatea vânzării imobiliare s-a făcut și prin intermediul Registrului electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite ținut de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, respectiv www.registru. uniuneaexecutorilor.ro. Somăm pe toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să-l anunţe pe executorul judecătoresc înaintea datei stabilite pentru vânzare. Invităm pe toţi cei care doresc să cumpere imobilul urmarit silit sa se prezinte la data, locul şi ora stabilită pentru vânzare, având asupra lor cartea de identitate şi până la această dată să prezinte oferte de cumpărare. Potrivit dispoziţiilor art. 839 alin. 1 lit. l) Cod Procedură Civilă, ofertanţii trebuie să consemneze în contul RO81BREL0002001418270101 deschis în Lei la Libra Internet Bank, cont de consemnări la dispoziţia B.E.J. Sárig Attila, o garanţie de participare de cel putin 10% din preţul de pornire a licitaţiei imobilului si sa depuna dovada consemnarii garantiei de participare in original, impreuna cu oferta de cumparare, la executorul judecatoresc. În conformitate cu prevederile art. 844 Cod Procedură Civilă termenul limită pentru depunerea ofertei de cumparare însoțite de dovada consemnării este ziua premergătoare licitației, cu excepția ofertelor de cumpărare cel puțin egale cu prețul de începere a licitației, care pot fi depuse inclusiv în ziua licitației. Totodata, ofertantii persoane fizice, vor avea obligatia de a depune si copie de pe B.I/C.I, iar in cazul ofertantilor persoa-

ne juridice si copie de pe certificatul de inregistrare la Registrul Comertului si de pe certificatul de inregistrare fiscala. În conformitate cu dispoziţiile art. 844 alin. 2 Cod Procedură Civilă, creditorii urmăritori, intervenienţii, coproprietarii pe cote părţi şi titularii unui drept de preemţiune nu au obligaţia de a depune garanţia de participare. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc. B.E.J. Magyari Szabolcs, cu sediul in Tg-Mures, str. Gheorghe Doja nr. 38 sc. B ap. 14, judetul Mures, prin executor judecatoresc Magyari Szabolcs, vinde la licitatie publica organizata, la sediul sau, in data de 04.10.2018, ora 09:00 , imobilul situat in Reghin - 545300, Str. Rodnei nr. 4, bl. 4, ap. 113, Judetul Mures, imobil inscris in C.F. nr. 50166-C1-U29 Reghin, nr. cadastral -, nr. top. 443/4/CXIII, compus din apartament cu 1 camera si dependinte cu Su = 24 mp, parti comune: teren, casa scarii, instalatii, la pretul de 52.350,00 Lei. Sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa anunte executorul judecatoresc inaintea datei stabilite pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile prevazute de lege. Sunt invitati toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la termenul de vanzare, la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de cumparare. Ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la termenul de vanzare, o garantie de 10% din pretul de pornire al licitatiei. Informatii suplimentare pe http://www.registru.uniuneaexecutorilor.ro/. Publicația poartă semnătura și ștampila executorului judecătoresc.


Curele de umeri

ajustabile

S p a t e re g l a b i l

pe înălțime

Ajustare în

3 trepte S M L

Spate buretat

ergonomic

Cureaua toracică

distribuie egal greutatea

699  
699  
Advertisement