Page 1

10

120 DE ANI DE CALITATE

www.punctul.ro

13

LUDUŞUL ARE O NOUĂ STRATEGIE

Punctul Anul VII, Nr. 424, 30 aprilie - 12 mai 2013, Preţ: 0,99 RON Următorul număr va apărea în data de 13 mai 2013.

15

IOANA CĂTANĂ PE COPERTĂ, ÎN ITALIA

02

AU ,,PROPOVĂDUIT” CREŞTINISMUL

SĂRBĂTORI FERICITE!


02

ACTUALITATE

EDITORIAL LIBERALISM DE STÂNGA La sfârșitul de săptămână ce tocmai a trecut, PNL Tîrgu-Mureș a avut adunarea generală de alegeri, în care președintele în exercițiu, unicul candidat și președintele nou-ales a fost aceeași persoană – Ionela Ciotlăuș. Ceea ce pe mine mă duce cu gândul la socialismul pe care îl clamăm apus (dar pare-se nu e chiar atât de apus cum credeam), nicidecum la liberalism, adică acel curent politic în care concurența e un fel de biblie. În atare condiții, un proces democratic din viața organizației s-a transformat într-o formalitate banală, o șuetă de sâmbătă dimineața, o întâlnire cu schimburi de zâmbete, saluturi

și amabilități. Tot la acea întâlnire însă, conducerea PNL TîrguMureș a luat decizia ca la viitoarele alegeri locale, candidatul la funcția de primar al Tîrgu-Mureșului să fie, surpriză, tot Ionela Ciotlăuș. Ceea ce iarăși nu constituie o problemă, întrucât decizia ține de apanajul PNL TîrguMureș, nu al subsemnatului. Dar ce încredere să aibă un ins cu orientări de dreapta ca mine, într-un candidat care se vrea a fi reprezentantul dreptei la Tîrgu-Mureș, când acel candidat n-a fost desemnat ca rezultat al unei competiții interne, concurs de proiecte sau un proces care cât de cât să se asemene cu unul concurențial? Așadar, tragem linie și avem două hotărâri impor-

tante adoptate în acest stil mimat democratic, stil în care nu am încredere și în care, drept urmare, nu-mi pun mari speranțe. Asta fără să implice vreo discuție despre abilitățile doamnei Ciotlăuș, pe care nu pot spune că le cunosc prea bine. Pentru simplul fapt că dumneaei și organizația pe care o reprezintă au ales această modalitate găunoasă de reconfirmare în funcție (că de fapt nu prea le putem spune alegeri în lipsa unor alternative de a alege) și de promovare în postura de candidat la cea mai de vază funcție din oraș, în competiția pentru a obține votul meu, au pășit cu stângul. Cãtãlin HEGHEŞ

Elevii papiști mureșeni au ,,propovăduit” creștinismul în Italia Ilie Cristian Manta, profesor de religie la Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian” din TîrguMureș, împreună cu 10 elevi din celebra instituție de învățământ, au fost în Italia, în Torino și Rivoli, unde au pus în scenă piesa creștină de teatru „Nicanor și Secunda”, spectacol care redă viața sfinților Timotei și Mavra - ,,exemple vii pentru familia din zilele noastre”. „Comunitatea ortodoxă de români din Torino și din împrejurimi ne-a făcut invitația ca, în perioada 13-16 aprilie 2013, să fim în mijlocul lor pentru a prezenta creștinilor ortodocși români de acolo piesa pregătită de noi”, a declarat prof. Ilie Cristian Manta. Alături de profesorul de religie, elevii au fost supravegheați în călătoria lor și de profesorul Simion Virgil Bui (fost director al Colegiului Al. Papiu Ilarian). „Elevii au fost găzduiți la mai multe familii de creștini ortodocși români din Torino și

Rivoli care s-au comportat exemplar; au fost tare atenți cu noi; neau dus și într-o excursie și am vizitat: Italy - Safari Park, insula San Giulio D’Orta, Superga și orașul Torino”, a completat prof. Manta. IMPRESII La întoarcere, elevii de la Papiu, și-au împărtășit impresiile despre experiența trăită în Italia. „Această excursie a fost o experienţă de viaţă pentru mine şi mi-am dat seama că nu ştiam aproape nimic legat despre creştinism, despre biserică, despre ortodoxie.Fraţii noştri ortodocşi din Rivoli sunt nişte oameni minunaţi şi prin ei am descoperit ce înseamnă cu adevărat credinţa. Această experienţă mi-a deschis ochii, pentru mine va fi un nou început, pe calea ce o am în faţă”, a spus Raul Boalcă. „Am învăţat un lucru fo-

Ortodoxă Română. Am avut ocazia să cunosc nişte oameni a căror inimă ardea de focul lui Dumnezeu şi a căror viaţă era o continuă jertfă pentru Hristos-aşa cum spunea şi Sf. Ap. Pavel, că ar prefera să sufere de o mie de ori pentru Hristos, mai degrabă decât să stea la masa Sa. Toate ca toate, dar viaţa în Italia e grea, nu cum arte important: să am răbdare buie să stea departe de casă. Sper, îmi închipuiam eu, şi fără Hristos şi să îi tolerez pe cei din jurul din suflet, să îi reîntâlnesc şi nu le nu prea stai pe picioare…În conmeu. Dumnezeu, care ne-a creat pot dori decât tot binele din lume, cluzie, eu aş vrea, neapărat, să mă pe fiecare dintre noi, ne-a făcut sănătate şi fericire!”, a declarat întorc cu toţi cu care am fost şi nu diferiţi, iar un lucru esenţial este Dragoş Burghelea. numai, pentru că „vacanţa”din ca o comunitate sau colectivitate „În Italia, îmi permit să spun, Italia a fost, cred eu, pentru zidirea să se înţeleagă unii cu alţii şi să ia că am trăit una din cele mai fru- sufletească a tuturor”, Rareş Buta. seamă la Cuvântul lui Dumne- moase experienţe ale vieţii. Din „M-am simţit foarte bine la zeu”, a spus Cristina Sângeorzan. păcate, mi s-a confirmat, încă o Rivoli! Cinste domnului profe„A fost o excursie minunată, dată, lipsa de credinţă sau prea sor Manta pentru excursia foarte am rămas profund mişcat şi puţina credinţă a statelor apusene, frumoasă, organizată în Italia! emoţionat. Am avut norocul să din câte mi-au relatat gazdele. Pe Cinste şi mulţumire comunităţii întâlnesc nişte persoane fantas- de altă parte, am avut bucuria să româneşti din Rivoli, în frunte tice, pe care le voi ţine minte toată cunosc o mică parte a diasporei cu părintele Diţă, pentru felul în viaţa, am învăţat multe şi chiar româneşti din Italia, pe care, am care ne-a primit şi tratat!”, a spus mi-am schimbat gândirea. Îmi constatat, din nou, cu bucurie, la rândul său, prof. Simion Bui. pare rău că astfel de persoane tre- că „îi ţine în picioare” Biserica Titi DÃLÃLÃU

Se acordă tuturor mureșenilor, sărbători pascale binecuvântate!

HRISTOS

Nu se acordă ! Sărbători fericite !

A ÎNVIAT


03

ANALIZĂ

Demisii, ameninţări cu judecata şi amânări peste amânări Devenim monotoni când vine vorba de Consiliul Local TîrguMureş. Cu toate acestea le vom reaminti aleşilor de fiecare dată că nu sunt mai presus de lege. Cu toate că ei se încăpăţânează să ne demonstreze, lună de lună, contrariul. Proiectele de hotărâre nu sunt publicate din timp, cele care intră sub incidenţa legii transparenţei, sunt începute lucrări fără nicio documentaţie şi se construiesc bugete pe o bază nereală.

www.punctul.ro

ULTIMA ŞEDINŢĂ DE CONSILIU LOCAL… …a început cu şedinţele AGA ale SC Transport Local SA, respectiv a SC Administrare Pieţe şi Imobile SA. Dacă la cea de-a doua nu au fost prea multe de spus şi am aflat doar că piaţa de la Dacia va fi modernizată, respectiv că valul de plecări de prin pieţe este destul de mare, cu prima a fost ceva zgomot care s-a lăsat şi cu o demisie. Cornel Brişcaru, consilier local PSD, le-a cerut colegilor să amâne votul pentru bugetul Transport Local în Adunarea Generală a Acţionarilor. Acesta a declarat că în urma discuţiilor cu directorul economic al SC Transport Local SA, societatea la care Consiliul Local Tîrgu-Mureş este unic acţionar ar putea presta singură acest serviciu, cu un ajutor financiar de 1 milion de lei, ce s-ar traduce, în principal, în avansul pentru achiziţionarea de autobuze în leasing. „Nu e prima dată şi nici ultima dată când o spun că nu putem fi de acord ca fondurile publice să se ducă în buzunarele unor privaţi sub pretextul că doar aceştia pot presta activitate de transport public în municipiul Tîrgu-Mureş”, a spus alesul. Potrivit acestuia, suma de un milion de lei ar reprezenta doar 15% din fondurile alocate anual Asocierii pentru transport Transport Local SA – Siletina Impex SRL. De asemenea, Brişcaru a mai susţinut că în urma raportului comisiei care a analizat contractele de transport local, salubritate şi parcări, a reieşit că trebuie regândită strategia privind prestarea acestora. În re-

plică, preşedintele de şedinţă, Peti András, a susţinut că nu vede legătura între adoptarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi adoptarea unei strategii, directorul economic Kiss Imola, şi secretarul municipiului, Maria Cioban, au insistat că bugetul trebuie adoptat potrivit legislaţiei, aşa că la vot a fost respinsă propunerea de amânare, iar bugetul a trecut cu 16 voturi din 22 posibile, consilierul Torzsok Sandor fiind absent de la şedinţă. A fost un motiv suficient ca reprezentantul Consiliului Local în AGA Transport Local, Cornel Brişcaru, să renunţe la această calitate. „Înţeleg să nu particip în nici un fel la un astfel de demers, de împărţire a fondurilor publice în continuare cu firme apropiate sau extrem de apropiate partidului democrat liberal”, a spus acesta. De asemenea, consilierul local Claudiu Maior căruia i s-a amintit din nou relaţia sa cu Siletina Impex SRL a anunţat că va acţiona în judecată pe oricine va mai afirma că are vreo legătură cu această companie sau cu orice altă firmă privată din municipiu. Olimpiu Sabău Pop a prezentat în timpul AGA cererea unor elevi şi studenţi care nu beneficiază de reducerile Studcard pe traseele operate de Tudortrans. Directorul general al Transport Local SA a spus că nu cunoaşte această problemă, dar că se va interesa pentru a fi soluţionată. ORDINEA DE ZI Aleşii au primit trei variante referitoare la ordinea de zi, votândo pe cea de-a doua cu 34 de puncte şi şase proiecte în regim de urgenţă. Până la punctul 8 nu a fost nicio problemă, proiectele de hotărâre fiind aprobate rapid. Proiectul 9 viza schimbul de terenuri între municipiu şi omul de afaceri Mircea Musgociu. De data aceasta a trecut, deşi nu ne-am lămurit care e regimul juridic al terenului pe care municipiul l-a dat la schimb, e al statului şi al municipiului sau doar al statului. Până la punctul 15 iar a fost

linişte relativă, cu schimburi de replici mai mult sau mai puţin tăioase şi cu argumente mai mult sau mai puţin punctuale. La punctul 15, aleşilor li s-a solicitat să aprobe studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea parcului municipal, centru de atletism şi stadion. Acest proiect va costa cam 28 de milioane de lei şi ar urma să fie realizat într-o perioadă de trei ani, probabil pentru a fi inaugurate de alegerile locale din 2016. Consilierii locali au ridicat mai multe probleme legate de acest obiectiv de investiţii. Sebastian Pui a fost curios să afle dacă există contract de lucrări. Cornel Brişcaru a vrut să afle: stadiul lucrărilor, dacă a existat o dezbatere publică, sursele de finanţare, dacă există autorizaţie de construcţie şi alte asemenea. „Parcul Municipal ştie toată lumea că se lucrează, se lucrează intens, se înlocuiesc conducte, se refac trotuare, nu e nici o problemă pentru că ar fi un lucru bun, dar se lucrează fără autorizaţie, fără un proiect aprobat, noi astăzi am aprobat doar studiul de fezabilitate, nici măcar proiectul tehnic care e obligaţia consiliului şi apoi să se deruleze lucrările. Cred că pe măsură ce se amenajează, sunt instituţii ale statului, în principal Inspectoratul în Construcţii care ar putea să se deplaseze la faţa locului şi să constate că se lucrează în mod ilegal”, a spus Cornel Brişcaru. Cine construieşte nu am aflat, dar am văzut. Autorizaţia de construcţie nu este necesară a susţinut directorul Serviciului Public de Utilităţi Municipale, Mircea Moldovan, pentru că nu s-ar efectua decât lucrări de igienizare, curăţenie şi trasare. La fel a spus şi arhitectul-şef al municipiului, Daniela Miheţ. Din bugetul local ar urma să fie suportată suma care, probabil, în trei ani va trece de 30 de milioane de lei, ştiute fiind celelalte situaţii de acest gen. Cu o iniţiativă a venit consilierul local Olimpiu Sabău Pop, şi anume de a fi inclus în proiect un centru de recuperare al sportivilor. Dacă va fi inclus în proiectul teh-

nic suntem şi noi curioşi să aflăm, ţinând cont că, deşi aleşii abia au votat studiul de fezabilitate, în parcul municipal şi pe stadion se lucra de zor la demolări de tribune, la consolidări etc., pe care orice cetăţean nu le-ar putea efectua fără o documentaţie amplă şi o aprobare din partea municipalităţii. Aleşii au susţinut că la fel s-au derulat şi lucrările de toaletare a arborilor fără o autorizaţie prealabilă. JÓZSA A PLECAT ÎN PRIVAT După luni de zile în care s-a vehiculat că Józsa Tibor va renunţa la funcţia de viceprimar, în şedinţa de joia trecută a Consiliului Local, demisia a devenit realitate. Fostul viceprimar a demisionat, invocând lipsa de colaborare cu primarul Dorin Florea şi negând că ar fi exercitat cineva presiuni asupra sa din UDMR sau de prin alte partide. „Ştiţi bine că vreo 10 luni de când s-au desfăşurat alegerile, relaţia pur profesională nu este una de bun augur şi în această formulă în care noi viceprimarii suntem practic înlăturaţi din executivul primăriei, eu personal aşa nu pot să ajut oraşul Tîrgu-Mureş şi nu pot să ajut cetăţenii care se adresează nouă, eu am considerat din motivele mele personale că pot să susţin şi ca şi consilier local proiectele oraşului şi punctul meu de vedere este că ca şi consilier local o să pot să fac o treabă mai bună”, a spus acesta. Următorul candidat pe care UDMR îl va propune este cel mai probabil Peti András care a anunţat deja că va participa la competiţia internă din formaţiunea pe care o reprezintă. „Sunt unul care la îndemnul cunoştinţelor, prietenilor, ieri în cadrul şedinţei interne din UDMR mi-am manifestat intenţia de a participa la acest concurs intern din UDMR”, a declarat Peti, preşedintele UDMR Tîrgu-Mureş. Întrebat dacă cel de-al doilea post de viceprimar va reveni într-adevăr UDMR, acesta a exclus o altă variantă, motivând că: „Nu există altă posibilitate, această funcţie ne revine şi ca şi

comunitate pe care o reprezentăm în executivul Primăriei, dar şi ca şi forţă politică, cea mai mare forţă politică din consiliul local”. INFORMĂRI, INFORMĂRI Consilierii au avut în mape numeroase informări pe care suntem convinşi le vor citi cu atenţie. Le-am supune atenţiei, în primul rând, cea privind notificarea Instituţiei Prefectului asupra unor hotărâri – cea referitoare la regulamentul privind ridicarea, transportul şi depozitarea maşinilor parcate nelegal, respectiv cea care vizează scutirea de plată a impozitului pentru automobile hybrid. Instituţia Prefectului le consideră nelegale, Primăria a răspuns că sunt perfect legale, explicând şi de ce. Apoi nu e lipsit de interes să citească informarea întocmită de Administraţia Domeniului Public ca răspuns la solicitarea Consiliului Judeţean Mureş în privinţa adoptării regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului public de salubrizare. În această informare, reprezentanţii ADP susţin că în contractul de asociere nu s-a prevăzut cum se împart veniturile din implementarea proiectului Sistem integrat de management al deşeurilor, în schimb în regulament – da, aducându-se astfel modificări contractului de asociere. A treia ar fi cea referitoare la serviciul public de alimentare cu energie termic operat în prezent de SC Locativ SA. Directorul Locativ SA, Ovidiu Moldovan, a supus atenţiei CL două variante privind pe de o parte menţinerea sistemului centralizat şi demararea procedurilor de atribuire a serviciului, ceea ce înseamnă cheltuieli estimative de aproape 900 de mii de lei, fără TVA, până la desemnarea noului operator, respectiv închiderea sistemului centralizat, ceea ce ar presupune găsirea unor surse alternative de încălzire pentru locuinţele administrate de SC Locativ SA. Financiar, investiţia ar însemna aproape 3 milioane de lei. Ligia VORO


04

RELIGIE

Biserica ia atitudine în privința În Postul Învierii Domnului, la Tîrgu-Mureș au avut loc mai multe conferințe duhovnicești, menite să aducă mai multă lumină și înțelegere a realităților de astăzi în sufletele participanților. Dintre aceste conferințe, am ales să vă prezentăm una cu un subiect mai deosebit: vindecările paranormale. De fapt, conferința s-a numit „Despre vindecările paranormale (homeopatie, reiki, bioenergoterapie, radiestezie etc.) și a fost susținută de prof. dr. Ioan Vlăducă (biomatematician, autorul mai multor cărți și profesor de apologetica ortodoxa, în prezent predă la Școala Brâncovenească din Constanța și susține conferințe prin țară) și de Protosinghel Iustin Petre, starețul Mănăstirii „Sf. Ioan Casian” din Constanța, în amfiteatrul Colegiului Național „Al. Papiu Ilarian”. Discuțiile s-au purtat în jurul ideii că numeroase practici de vindecare de astăzi, deși par inofensive, au în spatele lor o adevărată filosofie extrem orientală, străină de creștinism, care pune în mare pericol însăși sufletul omului care acceptă să fie implicat în astfel de „vindecări paranormale”. În cadrul articolului, vom prelua atât idei de la conferință, cât și din cartea „Despre vindecări paranormale”, lansată atunci de Ioan Vlăducă. IMPORTANŢA TEMEI Ioan Vlăducă arată în cartea sa că, după revoluția anticomunistă, România „a fost invadată de o mulțime impresionantă de „vindecători” și „călăuzitori spirituali”, adepți ai doctrinelor extrem-orientale”, cu consecințe extrem de grave: îndepărtarea de Ortodoxie, posedarea demonică, îmbolnăvirea

www.punctul.ro

qilaneq, demonii răspundeau prin efecte mecanice la întrebările puse de vrăjitori. Pentru a justifica folosirea unor coroane metalice, unii bioenergoterapeuți sau radiesteziști se bazează pe utilizarea coroanelor ritualice în Egiptul antic și pe faptul că în Tibet, la confirmarea fiecărui dalai lama, membrii conclavului de confirmare, la ceremonie își pun coroanele și intră într-o stare de „delir profetic”. Reiki este o practică japoneză Numeroase practici de vindecare de astăzi, deşi foarte veche, redescoperită de către par inofensive, au în spatele lor o adevărată filosofie Mikao Usui în anii 1919-1920. extrem orientală, străină de creştinism, care pune Yoga este o practică budistă. în mare pericol însăşi sufletul omului care acceptă să fie implicat în astfel de „vindecări paranormale” Despre renumitul guru tiberian Padma Sambhava se spune că a convertit la doctrina tantrică și pe psihică, destrămarea familiilor. Ast- globală care are o inversiune cauza- unii demoni”, a scris Ioan Vlăducă fel, mulți români recurg la practici lă, există încălzire globală, dar nu cu în „Despre vindecări paranormale”. păgâne, cum ar fi: acupunctura, o cauzalitate bine definită”, a preciayurveda, homeopatia, radiestezia, zat Ioan Vlăducă. HOMEOPATIA – EFECTE DA, clarviziunea, yoga, ezoterism ș.a. BAZĂ ŞTIINŢIFICĂ NU Aceste practici sunt periculoase fiMEDICINĂ CU SUBSTRAT indcă au în spate ori pseudo-știință, EXTREM-ORIENTAL ori filosofii sau religii extrem orienO parte importantă a tale, deși uneori „medicii” care le conferinței a fost dedicată homeopractică ascund acest adevăr. „Toate practicile „medicale” patiei. Cităm în continuare câteva Astfel, prof. dr. Ioan Vlăducă a paranormale practicate în România dintre cele mai interesante idei prespus că nu e nimic rău în a urma se bazează pe doctrine extrem-ori- zentate de Ioan Vlăducă despre houn tratament, atâta vreme cât aces- entale. Acupunctura se bazează pe meopatie: „Mulți oameni consideră ta se realizează ca urmare a unor doctrina daoistă întemeiată de Lao că homeopatia este un tratament cu concluzii științifice și nu a unor Zi (sec. VI î.Hr.). Ea a fost adusă în plante. În realitate, homeopatia nu concluzii pseudo-științifice (cum Europa de misionarii iezuiți din Ex- este un tratament cu plante pentru de exemplu este adeseori cazul ho- tremul Orient. simplul motiv că nu există substanțe meopatiei), și atâta vreme cât acest Homeopatia se bazează pe doc- active în remediul homeopat în tratament nu se bazează pe princi- trina daoistă a supremației golului urma procedurii de obținere a acespii străine de creștinism (cum de față de plin. Primul care a folosit tui medicament. [… ]Se pleacă de exemplu, este cazul acupuncturii). doze infinitezimale a fost medicul la o tinctură de plante și se diluează „Trebuie făcută o distincție între chinez Hua Tuo (141-208), adept al în etape succesive, se dinamizează. ceea ce este științific și ceea ce este daoismului. La diluțiile foarte mari substanța pseudo-științific. Există la ora acRadiestezia provine din activă nu mai este pusă în evidență tuală o dictatură a pseudo-științei. șamanism. În tehnica șamanică de nici un aparat. În schimb mediSuntem bombardați cu informații pseudo-științifice, începând de la evoluționismul pe care-l învățăm din clasele mici, până la încălzirea

Punctul

Premiul Dumitru Tinu 2007 Cristian TEODORESCU Marius LIBEG Editat de S.C. MACROMEDIA S.R.L. Str. Horea, nr. 11 Tîrgu-Mureş, cod 540502 Tel: 0371 496 125 Fax: 0265 22 00 44 ISSN: 1841 - 0699

Redactori: Ligia VORO Cătălin HEGHEŞ Cristina VANCEA Ioan A. BORGOVAN Mircea BARBU

Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor aparţine autorilor. În cazul preluării unor articole, citarea declaraţiilor unor surse oficiale, responsabilitatea aparţine sursei citate. Informaţii abonamente la telefon 0265 22 00 44, la sediul redacţiei, la chioşcurile Rodipet şi la toate oficiile poştale.

Editor: LIBEG Zsuzsanna Secretaiat: Mihaela KOZAK IT/DTP: Ovidiu MORAR

Tipărit la SC BAP AGENCY S.R.L.

camentul homeopatic, cu cât este mai diluat cu atât este mai activ. Deci nu este o șarlatanie. […] Medicamentele homeopate chiar au efect. Efectul este cu atât mai puternic cu cât diluția este mai mare, deci medicamentul este mai diluat, mai sărac în principiile active de la care s-a pornit. […] Concomitent s-a observat și o inversiune a efectului. Adică remediul homeopatic are efecte în general inverse decât planta medicinală de la care s-a pornit. La ora actuală nu există un model acceptat în unanimitate de comunitatea științifică internațională care să explice modul de acțiune al homeopatiei. […] Conductivitatea electrică a medicamentului homeopat lichid depinde de volum, lucru care nu are o explicație în fizica actuală. Nu ar trebui ca acest parametru să depindă de volum. Conductivitatea electrică depinde de material, nu de volum. Medicamentele homeopate au bulversat nu atât lumea medicală, ci domeniul fizic, deoarece nu se cunoaște explicația fizică a acestor aspecte. În lipsa unei explicații științifice, cărțile de homeopatie abundă de pseudo-știință. Se înlocuiesc explicații științifice cu explicații pseudo-științifice. Ceea ce mă deranjează la homeopatie este faptul că în loc să aștepte o confirmare științifică a modului de acțiune, unele cărți de homeopatie, care adeseori ajung în mâna medicilor homeopați din România, folosesc informații pseudo-științifice. […] Homeopatia este de origine daoistă, provine de la medicii chinezi din antichitate care foloseau o formă specială de homeopatie, o combinație


05

RELIGIE

„vindecărilor paranormale” între acupunctură și homeopatie”. Concluziile le putem trage din cartea mai sus amintită: homeopatia se bazează pe concepții extrem orientale – „însăși folosirea diluțiilor infinitezimale pentru îndepărtarea substanțelor active se bazează pe principiul daoist al supremației golului față de plin; […] homeopatia ignoră darul lui Dumnezeu, inversând efectele terapeutice ale plantelor medicinale și eliminând din medicament tocmai substanțele active rânduite de Dumnezeu”. ACUPUNCTURA – COMPONENTA DOCTRINEI DAOISTE Prof. dr. Ioan Vlăducă a atras atenția că și în acupunctură este prezentă multă pseudo-știință. E adevărat, a spus el, existența meridianelor de acupunctură este un lucru real: meridianele sunt zone din piele care au o conductivitate electrică mai mică față de restul pielii, care chiar dacă nu au un substrat anatomic recunoscut în anatomia clasică, se concretizează ca meridiane prin comportarea energetică. „Cu ce nu pot fi de acord ca om de știință este filosofia care se ascunde în spatele acupuncturii: daoism, cu Yin și Yang, cu doctrina celor cinci elemente. […] Fără această filosofie, medicii nu pot pune un diagnostic și nici nu pot face tratament de acupunctură”, a concluzionat Vlăducă, arătând de ce și acupunctura este o practică străină de creștinism și de știința medicală. YOGA – SUPRIMAREA CONŞTIINŢEI

www.punctul.ro

În cadrul conferinței s-a dis-

cutat și despre yoga. Însă mai cu religia noastră”, a concluzionat pul lui Dumnezeu în om nu este mănare cu Dumnezeu, în timp ce multe informații am cules din Vlăducă. altceva decât suma însușirilor per- filosofiile și religiile extrem-orientacartea „Despre vindecări parasonale, voință, libertate, conștiință, le afirmă că aceste însușiri sunt accinormale”. „Yoga este „renunțarea ASPECTELE DUHOVNICEŞTI puterea autodeterminării de sine și dente, erori existențiale și cu cât mai la condiția umană”. […] Scopul toate celelalte. Scopul creștinului grabnic ne debarasăm de ele cu atât yoginului este dizolvarea într-o care se simte în demnitatea de chip mai grabnic ne vom integra în mastructură impersonală (nirvaAspectele duhovnicești au al lui Dumnezeu este să devină rele nimic. De fapt asta este eliberana). Yoginul repetă silabe magice fost prezentate în partea a doua a asemănare cu Dumnezeu. Adică rea. Cu alte cuvinte creștinismul îți (mantre) prin care se activează conferinței de către părintele Proto- toate aceste însușiri să le cultivăm propune plus infinitul, iar celelalte puterile demonice. […] până la asemănarea spiritualități îți propun minus infiÎn realitate, nu există cu Dumnezeu. De nitul”, a spus părintele Iustin Petre. „Sănătatea e de preţ, dar mai de preţ yoga medicală. […] exemplu, conștiința Concluzionând, părintele Iuseste mântuirea. Sf. Ioan Gură de Aur Deși asanele (poziții noastră să devină din tin a atras atenția că urmând metozicea că dacă se întâmplă să te îmbolyogine) sunt definite ce în ce mai curată dele de tratament care se bazează pe năveşti este mai bine să rămâi bolnav ca exerciții fizice, ele au până la ce ne cere practici extrem-orientale, ne facem decât să fii tămăduit de nişte demoni și un efect spiritual”, Iisus în Evanghelie părtași ai acestor practici și ne puşi să te lepezi de Dumnezeul tău”. scrie Vlăducă. Astfel, etc. Dragostea noas- tem pierde mântuirea: „Sănătatea e asanele nu sunt numai tră să nu fie îngrădită de preț, dar mai de preț este mântuun exercițiu fizic, ci ele sunt com- singhel Iustin Petre. Acesta a decla- de nimic, să ajungem să iubim la irea. Sf. Ioan Gură de Aur zicea că ponentă a filosofiei yoga. rat că a acceptat să participe la astfel fel cum Dumnezeu iubește. […] E dacă se întâmplă să te îmbolnăvești de conferințe pentru a se vedea că și o diferență radicală, creștinismul îl este mai bine să rămâi bolnav decât CONCLUZII Biserica ia atitudine în privința „vin- înalță pe om și afirmă ca fiind pozi- să fii tămăduit de niște demoni și să decărilor paranormale”. „În mo- tive darurile de la Dumnezeu și cere te lepezi de Dumnezeul tău”. mentul de față pe planeta Pământ omului ca să le cultive până la aseTiti DÃLÃLÃU Prof. dr. Vlăducă a prezentat și există două spiritualități puternice: alte metode de tratament provenite creștinismul pe de o parte și pe de din extremul Orient, toate străi- altă parte filosofiile și religiile extrem ne de creștinism. Dânsul a atras orientale”, a spus părintele Iustin Peatenția din nou să nu cădem în tre. El a atras atenția că în calitate de Cu ocazia zilei de 1 Mai şi a sărbătorilor Pascale, plasa doctrinelor ascunse în spatele creștini ortodocși devenim victime programul Compania AQUASERV S.A. se modifică tratamentelor. „Ideea de bază este ale unei concepții străine pentru că după cum urmează: • Marţi 1.05.2013 – Luni 06.05.2013 – închis să deosebim foarte clar în medicină nu cunoaștem învățăturile ortodoxe • Marţi 07.05.2013 – program normal de lucru ceea ce este științific față de cea ce despre sănătate, boală și vindecare. Compania AQUASERV încurajează populaţia să este pseudo-științific, să fim foarte „În privința filosofiilor și religiilor semnaleze şi în această perioadă, eventualele disatenți să nu luăm decât ceva care nu extrem orientale, am citit că scopul funcţionalităţi apărute în reţeaua de distribuţie apă este dovedit științific; ca ortodocși lor este aneantizarea sau distrugerea potabilă sau în reţeaua de canalizare, la la următoasă luăm numai ceea ce este com- persoanei umane. Toate tehnicile și rele numere de telefon: patibil cu învățătura ortodoxă. O practicile merg în sensul distrugerii • Tîrgu-Mureş – 0265 208 888 sau TelVerde (în chestiune de minimă psihologie personalității”, a arătat astfel părin- reţeaua Romtelecom) 08 008 208 888. terapeutică ne spune faptul că tera- tele scopul nefast al religiilor orien• Sucursala Reghin – 0265 512 800 peutul trebuie să țină cont de me- tale. Acestea sunt în contradicție to• Sucursala Sighişoara – 0265 772 351 diul în care se află pacientul. Adică tală cu creștinismul: „Spiritualitatea • Sucursala Luduş – 0265 411 425, 0265 411 485 nu poți să intri cu bocancii în viața creștină ne spune un lucru cu totul • Sucursala Târnăveni – 0265 446 197, 0265 441 035, 0758 103 718 unui om și să-l supui unor practici și cu totul minunat: voi nu sunteți • Sucursala Iernut – 0265 471 394, 0265 471 549 extrem orientale dacă are credințe niște accidente, nu sunteți niște erori 0758 043 667 ortodoxe. Din punctul de vedere ale existenței, așa cum spune spiriVă mulţumim şi vă dorim Sărbători Fericite! religios, ne interesează ca practica tualitatea budistă, ci sunteți chipul S.C. Compania AQUASERV S.A. medicală să nu fie incompatibilă și asemănarea lui Dumnezeu. Chi-

Program AQUASERV 1.05.2013 - 6.05.2013


PAŞTE FERICIT!

06


07

DIVERSE

O nouă generație de ONG-iști la orizont 70 de studenți au avut ocazia în ultimele luni să urmeze un stagiu de practică, în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Practică interdisciplinară – o șansă pentru viitorul tău”, derulat de Asociația Culturală ,,Amphion”, în parteneriat cu Asociația ,,Divers” Tîrgu-Mureș. Punctul culminant al primei etape din acest proiect s-a consumat în weekend-ul ce tocmai a trecut (27-28 aprilie), la sediul Fundației Alpha Transilvană. Cei 70 de studenți au fost împărțiți în 10 grupe, în fiecare fiind cooptați câte trei studenți de la drept (de la Universitatea „Dimitrie Cantemir”), respectiv comunicare și relații publice (de la Universitatea „Petru Maior”) și câte unul de la teatrologie (de la Universitatea de Arte). Fiecare grupă, îndrumată de câte un tutore, a primit sarcina ca, timp de două zile, să lucreze la actele pentru înființarea unei organizații non-guvernamentale, să conceapă un prim proiect al acestei asociații și, de asemenea, să conceapă o campanie de advocacy în conformitatea cu scopul ONG-ului înființat.

experiența lor personală și de evoluția lor personală. Noi i-am văzut maturizându-se, lucrând, câștigând o experiență care le rămâne pe toată viața”. AU REZULTAT 10 PROIECTE ŞI 10 IDEI ORIGINALE….

Studenţii la treabă

Mugur Gorea, coordonatorul de comunicare al Asociației Culturale Amphion explică: „Ca organizare a fost un stagiu de practică de 60 de ore pentru fiecare student, acesta fiind un stagiu complet. Acest stagiu a fost împărțit în două etape. În etapa întâi, 45 de ore, fiecare student, în funcție de specializarea lui, a participat la trei module, pentru competențele lor specifice legate de practică. Au avut tutori specializați, care au lucrat cu ei pe domeniile respective. Practic, ei au lucrat cu niște personalități care în viața reală asta fac – luÎNAINTE DE ÎMPĂRŢIREA crează în meseria pentru care ÎN GRUPE… studenții se pregătesc să o obțină. În total au fost 70 de studenți, anul acesta, pentru că proiectul …fiecare student a făcut un se reia din toamnă pentru un nou stagiu de 45 de ore, însă în aceas- ciclu universitar”. tă primă etapă practica s-a derulat În teorie sună destul de frupe specializări. mos, însă n-a fost simplu deloc.

Venind de la trei universități diferite, studenții aveau stagii de practică diferite, în funcție și de specializare. De pildă, pentru studenții de la drept, se specifică în reglementările lor, care țin de meserie și de domeniu, că practica se face în ultimul semestru al facultății, iar proiectul făcea practica aferentă primului semestru. Până la urmă s-a făcut și armonizarea, iar în weekend-ul trecut studenții s-au putut reuni să facă și partea concretă a stagiului de practică. SUB ÎNDRUMAREA TUTORILOR… …aceștia au lucrat sâmbătă și duminică de dimineața până seara, pentru a-și putea prezenta apoi rezultatele în cadrul unui concurs în care premiul cel mare

a fost o excursie de cinci zile la Bruxelles, la instituții și ONGuri din domeniul cultural și nu numai. Grupa câștigătoare a fost desemnată, de către un juriu format din specialiști cu experiență de ani de zile în zona societății civile mureșene, grupa coordonată de Adriana Tomulețiu, cadru didactic la Universitatea „Dimitrie Cantemir”. Câștigul mai mare, al tuturor, a fost însă experiența acumulată, spune Mugur Gorea, de la Asociația Culturală Amhpion: „Din punctul meu de vedere, în afară de faptul că au făcut întradevăr practică, pe bune, lucru care nu se întâmplă în general la universități, au rămas cu niște cunoștințe specifice, pe care nu cred că le-ar fi putut dobândi în altă formulă de practică. Poate că sună a laudă, dar așa este. În al doilea rând, este vorba de

… care pot fi implementate la Tîrgu-Mureș, chiar de către studenții participanți, care au primit o retribuție de 1.100 de lei/ student. Așadar, cu un buget de 7.700 de lei, studenții pot practic să se asocieze și să pună bazele ONG-ului. „Absolut toate cele 10 proiecte sunt, din punctul meu de vedere, viabile și funcționale și pot fi oricând puse în practică de către studenții respectivi. Cei care vor să facă treaba asta vor fi 100% ajutați de noi, de partenerii noștri, de prietenii noștri, de către tutori; chiar sperăm să se întâmple, să se dezvolte zona asta a ONG-urilor și a societății civile”, mai spunea Mugur Gorea. Proiectul „Practică interdisciplinară – o șansă pentru viitorul tău” este finanțat în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, se derulează pe parcursul a 23 de luni (se va finaliza în 31 ianuarie 2014) și are o valoare de puțin peste două milioane de lei, din care 97,9% reprezintă finanțarea nerambursabilă de la Comisia Europeană. Cãtãlin HEGHEŞ


PAŞTE FERICIT!

08


www.punctul.ro

09

PAŞTE FERICIT!


10

REGHIN

Colegiul Silvic Gurghiu, 120 de ani de calitate Vineri, la Colegiul Silvic din Gurghiu a fost mare sărbătoare. Prima şcoală silvică din Ardeal, înfiinţată în 1893, din care au ieşit în timp circa 8.000 de absolvenţi, şi-a aniversat cei 120 de ani. Printre cei 100 de invitaţi, la eveniment s-au aflat mulţi foşti absolvenţi, unii ajunşi astăzi în funcţii înalte. L-am recunoscut pe ministrul Apărării Naţionale Mircea Duşa (promoţia 1974), precum şi pe deputatul PNL Cristian Chirteş. Alături de aceştia, au venit să-şi sărbătorească fostul liceu numeroşi directori de Direcţii Silvice. Lor li s-au alăturat oficialităţile din zonă şi de la judeţ, profesori şi elevi. Importanţa evenimentului a fost marcată nu doar prin discursurile celor prezenţi, ci şi prin dezvelirea unei plăcuţe aniversare care a fost pusă pe monumentul

din curtea colegiului. COMPETENŢE ÎN SILVICULTURĂ Vorbitorii au accentuat calitatea actului educaţional din această şcoală, care i-a adus prestigiu şi a ,,produs” specialişti în silvicultură, dar şi în alte domenii de activitate. O reconfirmare a cuvintelor rostite de invitaţi a adus şi premierea participanţilor la ,,Concursul naţional de competenţe în silvicultură” care a fost găzduit de Colegiul Silvic în perioada 24-25 aprilie. Au participat la competiţie, alături de echipa şcolii din Gurghiu şi elevi ai Colegiilor Silvice din Timişoara, Câmpulung Moldovenesc şi Brăneşti, alături de reprezentanţi de la Liceele

Printre cei 100 de invitaţi, la eveniment s-au aflat mulţi foşti absolvenţi

tehnologice silvice din Braşov şi Năsăud. Concursul a fost unul de nivel înalt, incluzând o probă teoretică cu 60 de întrebări, apoi proba de traseu forestier cu 13 subprobe practice din domeniul silviculturii (ex: recunoaşterea speciilor forestiere şi de vânat, cubarea buşteanului, măsurarea înălţimii arborelui, determinarea suprafeţei de probă a unui arbore şi o probă de acordarea de prim ajutor). Participanţii şi-au dovedit

apoi îndemânarea în mânuirea motofierăstrăului, treabă deloc uşoară, având în vedere faptul că s-a simulat chiar doborârea unui arbore, s-a schimbat lanţul utilajului contratimp, şi s-au secţionat buşteni. Premiile au fost pe măsura eforturilor, ele fiind oferite de trei firme mari, care în fiecare an asigură arbitrii internaţionali pentru acest concurs şi sunt principalii sponsori ai competiţiei. S-au

câştigat utilaje, motofierăstraie şi moto-unelte în valoare de câteva zeci de mii de lei, dar şi premii în bani. În plus, echipa care a ocupat locul I va participa la Concursul Forestier European de la St. Andra-Austria, în perioada 26-30 mai. Anunţarea câştigătorilor din acest an a stârnit ropote de aplauze. Cei care vor pleca în Austria sunt chiar elevi ai Colegiului Silvic Gurghiu. Emeşe ARDELEAN


11

ECONOMIC

la răscrucea dintre istorie și viitor Cel mai important producător din județul Mureș, AZOMUREȘ SA, a ajuns din nou în centrul atenției înainte de minivacanța de 1 mai și Paști. Ceea ce părea a fi o săptămână de shopping pentru unii, smerenie șipolicromie auto-analiză pentru alții, plajă / pozitiv și week-end pentru o altă categorie, iaca s-a dovedit a fi și momentul de renaștere a sindicatelor. Primul protest post-alegeri, prima ieșire în stradă a unui grup de nemulțumiți.

a fi aplicat din 2015 sunt motive reale de îngrijorare. Ultima concluzie însă e că nici măcar angajații Azomureș, primii interesați, nu au aderat în număr semnificativ la acest protest, ceea ce ne duce cu gândul la fappolicromie / negativ tul probabil manifestațiile de acest gen nu aduc beneficii nici angajatului și nici angajatorului. Poate că protestul din 29 aprilie este cel mai bun exemplu de lipsă de comuLa intrare în sediul Casale Group Lugano, Elveţia nicare între sindicat și patronat. Invităm astfel ambele părți la dialog, care în opinia CONCRET de modernizare la fabricile de producere a România, care a dus la schimbarea politi- noastră este mult mai constructiv și aduce amoniacului, fabrica de producere a ureei și cilor tarifare în privința resurselor naturale rezultate clare. la turnul de granulare de la secția de azotat de mai multe ori în ultimii 15-20 de ani, Sindicatele au intrat în febra protes- de amoniu. În total, se vor investi aproxi- coroborată cu planul de mediu ce urmează Cristian TEODORESCU telor la câteva săptămâni după ce condu- mativ 200 de milioane de dolari. Interesant cerea Azomureș a anunțat externalizarea de remarcat este faptul că până în prezent, unor servicii auxiliare – de mentenanță și la Azomureș doar s-au anunțat investiții, întreținere – deci vreo 4-500 de angajați. ele niciodată nu s-au înfăptuit. Și asta le dă Externalizarea însemnând că acele ser- apă la moară sindicaliștilor. În altă ordine vicii vor fi furnizate de aceeași oameni, de idei, turcii – foștii acționari majoritari organizați sub o serie de ,,SRL”-uri care vor ai Azomureș – aplicau reguli de comuniprimi contracte directe cu Azomureș. Asta care și de management de pe vremea sulpe de o parte ... (fundal albastru P286) tanilor, în stil foarte aplicat spre profit fără(fundal albastru P032) monocrom monocrom Pe de altă parte, conducerea Azomureș investiții. a prezentat presei în urmă cu aproximativ Noul acționar suferă de neîncrederea două săptămâni, în cadrul uneiDescriere vizite la sindicaliștilor, deși provine din cu totul logo Azomureş: Directorul general al fabricii Samic LuganoDenumirea (Elveția), respectiv Varese (Italia), altă cultură și mentalitate, o mentalitate în precedată companiei, care a păstrat fontul original, este de noul prefaţând vizita în halele companiei stadiul unor contracte și investiții deja concare investițiile în tehnologie, în industriasimbol grafic, frunza, care ilustrează obiectul de activitate al companiei şi anunţă tractate la unii dintre cei mai importanți lizare, sau AMEROPA mai bine zis supra-industrializaapartenenţa acesteia la compania - reprezentată în România prin jucători de pe piață în acest domeniu ultrare (eficiență, prevenție, standardizare etc.) din care se dezvoltă AMEROPA Grains S.A.; frunza stilizată reprezintă mlădiţa tehnologizat. Din spusele directorului geconferă acele atuuri economice care viitoarea plantă, ajutată în creşterea ei de îngrăşămintele aduc căror producţie constituie neral Giuseppe Guarino Casale Group al Azomureș în secolulstructura următor. ei cromatică reuneşte tradiţia principalul obiectalde activitate companiei; – lider mondial în- culoarea proiectare și construcție (albastrul Azomureş) cu momentul actual (roşul - culoarea AMEROPA). de combinate chimice – reiese că investițiile CA O CONCLUZIE … vizate de Azomureș în această perioadăFonturile utilizate: denumire - Square721, varianta Bold Expanded; 2013-2015 sunt menite să creascăcompanie producsubtext referitor apartenenţa AMEROPA: Times tivitatea prin reducerea consumului de gaz … am la putea spune că sindicatele suntNew Roman.ttf și creșterea eficienței instalațiilor, un aspect Culorile temătoare pentruutilizate: viitorul angajaților, doar deosebit fiind cel al reducerii noxelor emise că motivele sunt multe multe0/B feluri0 | #20201F negru Pantone 426 | C 0/M 0/Y 0/K 100 |șiRde0/G în aer. De asemenea, va fi introdus un nou – fie de ceea ce aduce conceptul ,,noulPantone 100/M 0/Kunor 0 |angajați R 44/G concept, celalbastru al cogenerării de energie286 elec- | C Azo”, fie de 70/Y eliminarea din78/B 155 | #2C4E9B trică, iar o serie de automatizări industriale ,,familia Azo” și trecerea lor într-un mediu Pantone 032 | C 0/M 100/Y 100/K 0 | R 250/G 0/B 0 | #CD0000 să fie trecuteroşu pe acest tip de energie. concurențial, fie de închiderea Azo (acesRevenind la sindicate, acestea pros- ta era unul dintre motivele expuse la mitestează oarecum ,,preventiv” atrăgând crofon). De asemenea, putem adăuga că atenția asupra faptului că nu se respectă sindicaliștii susțin că nu se opun externaplanul de conformare pe mediu și că în lizării Azo, ci ei doresc întâi retehnologiza2015 Azomureș se va închide. rea fabricii și abia apoi externalizarea. Patronatul ne-a prezentat însă o altă O a doua concluzie ar fi că incertitufață a situației. Se au în vedere investiții dinea mai ales politico-administrativă din

Aproximativ 200 de sindicalişti au protestat luni 29 aprilie în faţa prefecturii. Jumătate erau din Azomureş


PAŞTE FERICIT!

12


13

Ludușul are o nouă strategie de dezvoltare Echipa de conducere a administraţiei publice locale, care a fost instalată la alegerile din vara anului trecut, a decis că este nevoie de realizarea unei noi strategii de dezvoltare care să cuprindă într-un tot unitar aspectele referitoare la viitorul comunităţii. Asta, după ce se îmbină armonios dezvoltarea economică şi socială cu protecţia mediului înconjurător, precum şi punerea în valoare a resurselor naturale. Daniel Şofron, director ADP şi APL spune că „Strategia de dezvoltare locală a oraşului constituie cadrul în care se va realiza dezvoltarea integrată şi armonioasă a oraşului, iar calitatea vieţii locuitorilor se va ameliora în următorii 10-15 ani”. Acest program, această strategie arată necesităţile pe termen scurt şi lung şi integrează eforturile de dezvoltare ale întregii comunităţi. Desigur, succesul este asigurat doar dacă toţi cetăţenii, toate sec-

Punctul pe i

LUDUŞ Portrete mureşene. Dicţionarul bibliografic „Portrete mureşene”, autor Ana Todea, apărut sub egida Consiliului Judeţean Mureş şi a Bibliotecii Judeţene Mureş cuprinde aproximativ 750 de personalităţi mureşene care s-au remarcat în cultură, istorie, filosofie, psihologie, teologie, sociologie, politică, armată, drept, pedagogie, etnologie, arte plastice, muzică, fotografie, teatru, film şi sport. Printre personalităţile zonei noastre regăsim numele celor doi dascăli Lucia Zamfira şi Mihai Stavilă din Căpuşul de Câmpie. Fotbal. În zilele de 27 şi 28 aprilie, CS Viitorul Luduş, preşedinte Emil Lechinţan şi director tehnic Ciprian Cipăian a organizat Cupa „Luduşului” la fotbal pe terenul din apropierea podului rutier de peste Mureş. Au participat echipe de copii de 9-11 ani de la Arsenal Bistriţa, Luceafărul ClujNapoca, CFR Cluj-Napoca, FCM Tîrgu-Mureş, CS Viitorul Gherla, ACS Viitorul Ungheni, Unirea Dej şi Viitorul Luduş. Competiţia s-a desfăşurat cu sprijinul SC Tereos Zahărul Luduş (ing. Ioan Armenean), Poli Izo Construct (Molnar Eugen), Diana Trans şi Rotsimtrans Luduş. Daniel Şofron preocupat de viitorul oraşului

toarele publice şi private participă în mod activ la realizarea tuturor obiectivelor planificate. Daniel Şofron spune că de curând s-a încheiat contractul de întocmire a noului Plan de Urbanism General al oraşului şi este aproape de finalizare noul Regulament local

de urbanism. Acesta este un instrument obligatoriu pentru obţinerea de fonduri europene în perioada 2014-2020. În această săptămână este aşteptat draftul intermediar de la firma din Galaţi care a comunicat Primăriei oraşului Luduş că strategia de dezvoltare a fost înregistrată la Ministerul Dezvoltării, ceea ce este foarte important pentru perioada următoare. Ioan A. BORGOVAN

Rable abandonate. În oraşul Luduş există un număr de 15 autovehicule fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului sau al Primăriei. Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al acestora, precum şi Normele metodologice de aplicare a acestei Legi au impus Consiliului Local adoptarea unui regulament cu dispoziţii de procedură pentru intrarea în legalitate. Regulamentul de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe teritoriul oraşului Luduş a fost prezentat consilierilor locali care l-au aprobat în unanimitate.

Activități interesante de ziua Pământului

www.punctul.ro

Chiar dacă pentru mulţi dintre noi, ziua de 22 aprilie a fost una obişnuită, copiii nu au uitat să omagieze Terra, planeta Pământ, această casă primitoare a noastră, a tuturor. La Şcoala Gimnazială „Ioan Vlăduţiu” Luduş, Ana Bordan şi Olga Pal de la Clubul Copiilor au prezentat elevilor de la clasa a II-a A câteva amănunte mai puţin cunoscute de ei: Pământul este a 3-a pla-

netă de la Soare şi a 5-a ca mărime în Sistemul Solar; că s-a format cu circa 4,57 miliarde de ani în urmă şi că este singura planetă din sistemul solar pe care există viaţă. Adrian Banea, directorul şcolii a venit cu amănunte interesante şi a subliniat că pentru a avea o viaţă frumoasă şi sănătoasă trebuie să avem grijă de planeta Pământ. Copiii au confecţionat fluturaşi pe care i-au dăruit

trecătorilor şi funcţionarilor din Primărie. La Grădiniţa „Căsuţa fermecată, Comisia metodică din unitate, şef Iulia Bica şi educatoarele Diana Rusu, Ovidia David şi Carmen Urcan au organizat pentru preşcolari activităţi demonstrative în trei centre tematice, bibliotecă, artă, ştiinţă. Copiii au semănat seminţe în ghivece, au confecţionat recipiente din

materiale refolosibile şi au interpre- copiii au plantat copăcei în curtea tat imagini pentru a face diferenţa Grădiniţei, donaţie făcută de Florin între bine şi rău. La sfârşitul acti- Brudan de la Ocolul Silvic Luduş. vităţii dedicate Zilei Pământului, Ioan A. BORGOVAN

PRIMĂRIA ORAŞULUI LUDUŞ

PRIMĂRIA ORAŞULUI LUDUŞ

Anunţă concurs, pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacantă de Consilier, grad profesional „ superior” LOCUL DE DESFĂŞURARE: PRIMĂRIA ORAŞ LUDUŞ, jud. MUREŞ, sala de şedinţă a Consiliului Local Luduş DATA: proba scrisă 29.05.2013,ora 10,00 interviul : 31.05.2013,ora 11,00 CONDIŢII DE PARTICIPARE LA CONCURS : studii de specialitate : studii superioare de lungă durată absolvite cu diploma de licenţă ;  Vechime în specialitatea studiilor minim 9 ani; cunoştiinţe de operare pe calculator P.C. –nivel avansat ;

Anunţă examen pentru promovarea în funcţie publică de conducere vacantă de Şef-Birou. LOCUL DE DESFĂŞURARE: PRIMĂRIA ORAŞ LUDUŞ, jud. MUREŞ, Sala de şedinţă a Consiliului Local Luduş DATA: - proba scrisă 22 mai,2013, ora 10,00 - interviul: 24 mai 2013,ora 11,00 CONDIŢII DE PARTICIPARE LA CONCURS: - studii de specialitate: studii superioare de lungă durată absolvite cu diploma de licenţă în domeniul juridic - studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de conducere ; - Vechime în specialitatea studiilor minim 2 ani - cunoştinţe de operare pe calculator P.C. –mediu Data până la care se pot depune dosarele: 20 zile de la data publicării Alte informaţii în legătură cu condiţiile de desfăşurare a concursului,condiţiile de participare la concurs, bibliografia şi actele solicitate candidaţilor pentru dosarul de înscriere se pot obţine la Sediul Primăriei oraş Luduş sau la telefonul 0265/411716 ( Resurse –Umane).

Data pînă la care se pot depune dosarele : 17 mai, 2013, ora 1200 Alte informaţii în legătură cu condiţiile de desfăşurare a concursului,condiţiile de participare la concurs, bibliografia şi actele solicitate candidaţilor pentru dosarul de înscriere se pot obţine la Sediul Primăriei oraş Luduş sau la telefonul 0265/411716 ( Resurse –Umane).

P R I M A R, Moldovan Ioan Cristian

P R I M A R, Moldovan Ioan Cristian


14

POLITIC

Liderii liberali și-au primit voturile În luna aprilie, în toate municipiile din județ au fost în focul alegerilor funcțiilor în cadrul Partidului Național Liberal. Astfel, sâmbătă 27 aprilie, de la ora 10:30 au fost programate în Sala mare a Ansamblului Artistic Mureșul lucrările Adunării Generale de Alegeri a PNL Tîrgu-Mureș. Cu această ocazie a fost ales și noul președinte PNL TîrguMureș, actualul președinte Ionela Ciotlăuș, singurul candidat înscris în cursa pentru acest post. Ionela Ciotlăuş care a mai ocupat această funcţie, a fost susţinută de Ciprian Dobre, preşedintele PNL Mureş care anunţat că aceasta va fi viitorul candidat PNL la Primăria Tîrgu-Mureş, pentru alegerile locale din 2016. De asemenea, Molnar Ervin, Mara Togãnel, Lukacs Lorand și Sebastian Pui vor ocupa funcţiile de vicepreşedinţi ai PNL Tîrgu-Mureş. În urmă cu două săptămâni, la un select restaurant din Luduş, s-a desfășurat adunarea generală de alegeri a organizaţiei locale a Partidului Naţional Liberal. Pe ordinea de zi a fost înscris Raportul de activitate al preşedintelui organizaţiei locale, de la alegerile precedente din aprilie 2009 şi până în prezent, discuţii şi alegerea noului organ de conducere. După constituirea comisiei de validare formată din Ana Bordan, Daniel Şofron şi Vasile Tripon, alegerea preşedintelui

s-a făcut prin vot deschis şi Cristian Moldovan, singurul candidat, a fost reales în unanimitate. Celelalte funcţii din Biroul politic local au fost alese prin vot secret pe liste. Pentru următorii patru ani au fost aleşi în funcţia de vicepreşedinte Liviu Botezan, Gelu Puia, Ovidiu Pop, Molnar Eugen şi Adrian Deteşan. În Birou au fost aleşi Ovidiu Spătar, Radu Iftenie, Aurica Mărginean, Sebastian Sabo, Cornel Luca, Marius Olariu, Dorina Dobrău, Alexandrina Olar, Vlad Covaci. Ca membri supleanţi au fost aleşi Ovidiu

Gherasim, Claudia Botezan, Lucian Oniţ, Luminiţa Boca şi Adrian Banea. Miercuri, 26 aprilie, au avut loc alegeri și în cadrul filialei locale a Partidului Naţional Liberal Târnăveni. Cu acest prilej a fost desemnat prin vot preşedintele filialei locale, au fost aleşi trei vicepreşedinţi şi s-a stabilit componenţa biroului politic. Primarul Sorin Megheşan a fost reconfirmat în funcţia de lider al PNL Târnăveni. Vicepreşedinţi au fost aleşi Alin Cimpoca, Ovidiu Modorcea şi Florin Cosma, toţi consilieri locali. În 20 aprilie, deputatul Cristian Chirtes

Noul preşedinte PNL Tîrgu-Mureş este actualul preşedinte Ionela Ciotlăuş, singurul candidat înscris în cursa pentru acest post

a fost reales președinte al organizației PNL Reghin. După ce în 2012 a fost ales, candidat sub sigla USL, un loc în Parlamentul României, Cristian Chirteș își reconfirmă locul de lider al liberalilor reghineni. La alegerile ce au avut loc vineri 19 aprilie, la restaurantul Casablanca din Reghin au participat aproape 100 de mebri PNL Reghin și 30 de invitați. Odată cu alegerea președintelui s-au ales și cei cinci vicepreședinți ai partidului. Aceste funcții au fost ocupate de consilierii locali Bândilă Claudiu, Branea Lucian, Daniel Gliga, Todoran Aurelian și fostul consilier Sorin Pui. Și PNL Sighișoara și-a ales conducerea. Astfel, viceprimarul municipiului Sighişoara, Dan Eugen Bândea, a fost reconfirmat luni, 8 aprilie, în funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL) Sighişoara. De asemenea, peste aproximativ două săptămâni vor avea loc alegerile în cadrul organizației județene a PNL Mureș. Evenimentul va avea loc vineri, 10 mai 2013, începând cu ora 16,00 la Sala Mare a Palatului Culturii din Tîrgu-Mureș.  Conferința Județeană a PNL Mureș din data de 10 mai va alege președintele, membrii Biroului Politic Teritorial, precum și alte structuri ale Filialei Mureș.


15

TÂRNĂVENI

Ioana Cătană pe copertă, în Italia

MÂINILE PRIETENIEI

www.punctul.ro

În data de 18 aprilie la Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 din Tîrnăveni, situată pe strada Avram Iancu s-a desfășurat cercul pedagogic al educatoarelor din zona Tîrnăveni, cu tema: „Profesionalism, responsabilitate socială, voluntariat-puncte de vedere și exemple de bună practică în sistemul de învățământ”. Organizatori au fost educatoarele Popa Emilia, Teancu Adela și Rozor Carmen, iar responsabil cerc

a fost director prof. Aurița Todoran. Coordonatorul cercului a fost inspectorul de specialitate Irina Mihaela Trifan. Cu această ocazie colectivul de educatoare de la grădinița organizatoare a prezentat și susținut proiectul de voluntariat cu genericul „Mâinile prieteniei”. În derularea acestui proiect s-au desfășurat cu preșcolarii din grupele Albinuțe și Fluturași activitățile: „Mărțișorul prieteniei”, „Din inimă pentru inimă” și

„Prietenii naturii adoptă un parc”. Prilej de dezbatere interactivă și schimburi de idei, cercul a inclus și prezentarea unor exemple de bună practică de către următoarele educatoare: Lucia Antal (Gr.P.P.Nr.4), Mineria Floare (Gr.P.P. Nr.2), Anița Găzdac (Gr.PP nr.5), Mihaela Rusu (Gr.P.N. Nr.1), Angela Horvat (Gr.P.N. Nr.6), Anca Mărginean (Gr.P.N. Adămuș) și Carmen Gîrlonța (Gr.P.N. Dîmbău). Mircea BARBU

Ioana Cătană îşi continuă cariera în modelling în Italia, la Roma. Ea este îndrumată de una dintre cele mai mari şi cunoscute agenţii din domeniu ,,Furio Fusco Internaţional Model and Actor Management”. Săptămâna trecută, joi, Ioana a participat la Tîrgu-Mureș la un nou photoshooting, dar şi video de această dată. Imaginile și filmarea vor fi publicate pe site-ul Allmodels.ro. Ioana Cătană va apărea pe coperta unei cărţi care va fi publicată în Italia. Este vorba de o descriere a oraşului Amsterdam, în 20 de capitole, începutul fiecărui capitol fiind ilustrat de câte un fotomodel, iar Ioana va apărea pe două dintre acestea. Ioana Cătană are 30 de ani şi este din Tîrnăveni. Mircea BARBU

Ruck Ventilatoare se extinde La Tîrnăveni, pe o suprafaţă de 74.700 de metri pătrați, se vor construi două hale de producţie, un corp administrativ, un corp pentru instruirea personalului respectiv de agrement. Consilierii locali vor avea de aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru amplasarea acestor construcţii. Terenul vizat se află în zona cartierului 1 Decembrie 1918, în spatele actualei fabrici Ruck Ventilatoare. Ruck Ventilatoare a fost fondată în anul 1992 în Spaichinger, Germania şi s-a dezvoltat de la o firmă de garaj la o firmă de mărime medie cu producţie în Germania şi în România la Tîrnăveni.


424  
424  

Punctul nr. 424

Advertisement