__MAIN_TEXT__
feature-image

Page 1

”E important ca, indiferent de greutățile prin care trecem, să nu uităm de cultură și de beneficiile ei!”

anul XIII, nr. 136 octombrie 2020

profil

CULTURAL

.ro

Monica Florescu, 4Tune Quartet și Trooper

”Cum a fost la Piano Rocks 7, ediția de pandemie...”

• Despre ce vorbim când cântăm despre iubire? Itinerariul unui proiect de pionierat artistic.

• Noua stagiunea ”Florescu -Fernandez &Friends” dedicată lui Beethoven


cuprins

EditoriaL

• Scurtmetrajul „Afganistanii” (Premiul ESTE Film Festival, p.4) • Casa Artelor restaurată

Laurenţiu

(Muzeul National ASTRA, p.5)

STRĂUŢ

• Calendarul cultural (octombrie, p.10/11)

director editorial

Efectul ”coronavirus”. 2

•Sepectacolul ”Micul Print” (Premieră la Teatrul Gong, p.14)

•”Atins prin muzică” (Stasgiune muzicală, p.15) • ”Salonul Foto Sibiu” (Expozitie la Primărie, p.16) • Aparitii editoriale (p.18) • Evenimente culturale (Recomandări p.19)

parteneri • Casa de Cultură a Municipiului Sibiu • Teatrul de Balet Sibiu • Filarmonica de Stat Sibiu • Teatrul pentru Copii şi Tineret “Gong” • Centrul Cultural German Sibiu • Complexul Naţíonal Muzeal “ASTRA” • Muzeul Naţional “Brukenthal” • Teatrul Naţional “Radu Stanca” • Centrul Cultural “Junii Sibiului” • Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu • Biblioteca Judeţeană ASTRA

COVERSTORY p.13 Despre ce vorbim când cântăm despre iubire? I t i n e ra r i u l u n u i p ro i e c t d e pionierat artistic. După un proiect inițiat înainte de perioada izolării sociale, spectacolul „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?” este o poveste inspirată din realitate, creată de șase personaje aflate într-un dialog permanent cu sine, cu celălalt, cu propriile emoții și fragilități, într-un joc al oglinzilor preluate din contextul actual. Șase muzicieni și actori au făcut schimb de roluri pe cuprinsul unui amplu laborator de creație coordonat de mentorii Adrian Sitaru, Ioana Flora și Luiza Zan. A rezultat un spectacol modular, adaptat realității fiecărui mediu de joc, îmbogățit cu noi sensuri după fiecare reprezentație.

Numărul precedent al revistei a apărut n luna martie a acestui an. Atunci scriam în editorialul ”Efectul coronavirus” efectele pe care le va avea această pandemie asupra culturii sibiene și, implicit, asupra orașului. Tot mai mulți oameni au devenit în această perioadă dependenți de internet, acesta devenind catalizator pentru accesul la cultură. Cu părțile lui bune și mai puțin bune. Au fost totuși operatori culturali locali care au continuat să ofere publicului cultură ”palpabilă”, lucru care a contribuit cel puțin la menținerea unui echilibru emoțional al comunităților. Din păcate, după o ușoară relaxare în timpul verii, toamna aduce cu ea o creștere a îmbolnăvirilor cu acest virus, fapt ce a dus - din nou - la restricții (e drept locale și temporale) privind accesul la cultură. Din această lună noi, echipa Profil Cultural, reapărem în format fizic după un exil de 6 luni în mediul online. Și vom continua - alături de dumneavoastră - lupta cu acest virus. Cultura ne unește!

facebook.com/profilcultural Ne puteti citi și online pe www.profilcultural.ro

redacţia Director editorial: Laurenţiu STRĂUŢ Redactori colaboratori: Cristina BĂLĂU Adina ZAHARIA-DOMBI Bogdan FELDMAN Makcim FERNANDEZ-SAMODAIEV Dorin TEODORESCU Ileana NEȚ e-mail redacţie: contact@profilcultural.ro www.profilcultural.ro

PROFILCULTURAL /OCTOMBRIE2020


4

ştiri culturale

Evenimentele din cadrul #FITSonline, redifuzate într-un nou format: timp de patru zile pe săptămână numără: Sasha Waltz, Lev Dodin, Angela Gheorghiu, Pippo Delbono, Luk Perceval, Jesús Carmona, Jan Lauwers și Gigi Căciuleanu. Toate evenimentele sunt difuzate gratuit, exclusiv pe site-ul www.sibfest.ro/fits-online.

Spectacolele de teatru și dans, concertele și conferințele speciale revin pe site-ul #FITSonline, într-un nou format de difuzare. Începând cu data de 3 octombrie, FITS online propune în fiecare săptămână, de sâmbătă până marți, o selecție vastă de evenimente găzduite de ediția online a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2020. Printre vedetele lunii octombrie se

Sâmbătă, 19 septembrie 2020, a avut loc gala de premiere a competiției ESTE FILM Festival. Din cele 10 scurtmetraje, doar unul a fost ales câștigător al trofeului și al unui premiu în valoare de 2000 de euro. Juriul – format din Sarra Tsorakidis, regizor, Cătălin Olaru, critic de film și Monica Felea, distribuitor de film – a desemnat scurtmetrajul ”AFGANISTANII”, în regia lui Adrian Silișteanu, ca fiind cel mai bun film al competiției de anul acesta.

„Așa cum am promis, până în luna decembrie, oferim publicului șansa de a revedea spectacolele difuzate în cadrul

ediției speciale online a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, spectacole care s-au bucurat de aprecierea publicului în timpul celor zece zile de festival. Venim cu o abordare nouă a programului redifuzărilor; astfel, spectacolele vor putea fi vizionate pe site-ul FITS online timp de patru zile pe săptămână, respectiv în fiecare sâmbătă, duminică, luni și marți. Alături de programul oferit de FITS, publicul din Sibiu și de pretutindeni se poate bucura de prezența online a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, cu cele trei seri de intervenții artistice ale actorilor sibieni, reunite în cadrul programului „Actori.SB.Online – Daruri teatrale”, în fiecare duminică, luni și marți, atât în limba română, cât și în limba germană. Totodată, în fiecare miercuri, joi și vineri, oferim un program bogat de spectacole, filmate în condiții highdefinition, pe TNRS – Scena Digitală. De asemenea, Sala Mare a TNRS și Fabrica de Cultura s-au redeschis pentru spectatorii noștri care vor putea vedea, pe lângă spectacole consacrate, cele mai recente producții ale scenei noastre. Ne bucurăm să putem oferi publicului de pretutindeni, acest cadou unic” a declarat Constantin Chiriac, Președintele FITS.

Scurtmetrajul ”Afganistanii” - desemnat câștigătorul competiţiei din cadrul ”ESTE Film Festival” 2020

Premiul a fost acordat pentru ”precizia execuției regizorale, pentru felul în care spune o poveste cinică și totodată plină de nuanțe, fără cinism, fără emfază și fără artificiu. Pentru firescul cu care integrează comentariul social într-o intrigă în centrul căreia se află iubirea fraternă.” ”La finalul ediției a 5-a, după cele 15 proiecții în cele trei spații partenere, tragem linie și ne bucurăm că 800 de spectatori au participat la eveniment. Și asta într-un an dificil, în care nici nu știam sigur dacă această întâlnire cu publicul va fi măcar posibilă. Am reușit să aducem filme d e to p î n s p aț i i n e co nve nț i o n a l e extraordinare, chiar dacă restrânse din cauza pandemiei. Am avut 7 proiecții sold out, din totalul de 15. 3 filme au fost văzute în avanpremieră, iar 6 în premieră la Sibiu” au declarat organizatorii festivalului. PROFILCULTURAL /OCTOMBRIE2020


5 Muzeul ASTRA restaurează Casa Artelor. Monumentul va fi reintegrat în circuitul de vizitare Muzeul ASTRA a dat startul în mod oficial activităților din proiectul Restaurarea și revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.). După implementarea și finalizarea lucrărilor de restaurare, monumentul istoric va primi noi funcții care vor permite reintegrarea acestuia în circuitul de vizitare.

Proiectul Restaurarea și revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor - Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.), finanțat prin Granturile SEE 2014 - 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, este implementat de către Muzeul ASTRA în parteneriat cu Future Capital (România) și Mussene I Sør Trøndelag din Trondheim (Norvegia), în perioada 1 octombrie 2020 - 31 martie 2024. Acesta are o valoare totală de 2.476.991,74 euro, valoare finanțării nerambursabile fiind de 1.939.335,35 euro.

,,Un loc cu spații pentru activități educaționale și un loc destinat artiștilor, dar mai ales un loc în care meșteșugarii din județ să aibă posibilitatea de a asigura transferul de cunoștințe și abilități generațiilor viitoare era o necesitate pentru a păstra spiritul și unicitatea județului nostru. Prin acțiuni specifice adresate antreprenoriatului cultural, acest loc va fi o alternativă viabilă pentru meșteșugari, tineri artiști și nu numai, de a obține din pasiunile pe care le au un venit constant care să le asigure un trai decent. Proiectul de restaurare a Casei Artelor va fi încă un exemplu de bună practică în ceea ce privește managementul cultural. Le doresc colegilor mei de la Muzeul ASTRA succes și îi asigur de tot sprijinul meu, pentru că valorizarea meșteșugurilor tradiționale și susținerea meșteșugarilor fac parte din prioritățile noului meu mandat, în domeniul culturii”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu. ,,Proiectul de restaurare a Casei Artelor va pune în valoare o clădire simbolică a Sibiului, aducând în atenția comunității importanța prezervării meșteșugurilor tradiționale, veritabil garant al autenticității peisajului cultural medieval al burgului de pe Cibin. Cu ajutorul Granturilor SEE 2014-2021, al partenerilor Museene i Sør Trøndelag și Future Capital, Muzeul ASTRA își asumă formarea de meșteri capabili să restaureze clădiri și piese de mobilier în spiritul tradiției locului, astfel încât comunitatea să aibă la dispoziție modelele, dar și resursa umană capabilă să păstreze valorile reprezentative pentru identitatea locului.”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, manager general Muzeul ASTRA. ,,Programul are o schemă de ajutor de stat. Din experiența noastră, spunem cu certitudine că dacă nu lăsăm proprietarii de clădiri istorice să facă profit și să obțină venituri, ele se degradează, indiferent cât de bine ar arăta. Prin astfel de programe încurajăm instituțiile de cultură să facă venituri proprii și să aibă sustenabilitate. În același timp, finanțăm nu numai restaurarea locului istoric, ci și activitățile de punere în valoare a lui. Noi ne propunem ca acest sistem să fie un exemplu de bune practici”, a declarat Bogdan Trîmbaciu, director Unitatea de Management a Proiectului.

PROFILCULTURAL /OCTOMBRIE2020


foto Sorin Nainer_Mandragora

6

ştiri culturale

„Malmkrog”, cel mai recent film al Lui Cristi Puiu, va avea premiera în cinematografele din România pe 6 noiembrie Films de Cannes à Bucarest” (23 octombrie – 1 noiembrie). Filmul are premiera națională pe 6 noiembrie, urmând a fi proiectat în cinematografele din România. Seria proiecțiilor se deschide pentru început cu o vizionare specială dedicată publicul din București în cadrul unuia dintre cele mai bine cotate evenimente cinefile ale anului: „Les Films de Cannes à Bucarest”.

Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, „Malmkrog”, producția de epocă premiată la Berlinală a regizorului român Cristi Puiu va avea marea premieră în cinematografele din țară pe 6 noiembrie. Evenimentul este precedat de o serie de proiecții speciale în avanpremieră, prima din această serie fiind cea din cadrul maratonului cinematografic „Les

O expoziție cu totul specială, care cuprinde lucrări realizate în perioada izolării, este deschisă în Turnul Sfatului din Piața Mică în perioada 1-18 octombrie. „20-20: Artiști în izolare” este proiectul care „vorbește” despre felul în care și-au petrecut artiștii timpul în perioada pandemiei, dezvăluind 20 de lucrări realizate de pasionați de artă din întreaga țară. Peste 30 de artiști din mai multe județe au înscris aproape 100 de lucrări pentru a le expune în cadrul expoziției itinerante „2020: Artiști în izolare”. Au fost acceptate 20 de lucrări ce pot fi asociate cu pandemia actuală ori pur și simplu au fost realizate în timpul izolării în atelier. Cele 20 de lucrări acceptate în cadrul expoziției au fost realizate de: Andrei Szabó (Sibiu), Ciprian Badiu (Sibiu), Alina Ștefania Banciu (Sibiu), Claudiu Peța (Sibiu), Eduard Gross (Sighișoara), Silviu Sonda (jud. Timiș), Diana Irina Apostol (București), Antonela Giurgiu (Caracal), Florentin Logigan (Suceava), Leonard Adrian Melisch (Suceava), Marilena Popa (Bacău), Nora Vintilă (Sibiu). Printre lucrările realizate de aceștia și selectate pentru a fi expuse se numără teme precum: „Distopian” prezentă pe afișul evenimentului, „Cameră cu vedere”, „Heavy”, „Fall in Reverse”, „Nest”, „Freedom”, „Mother”, sau „The Holy Soap”.

Cel mai recent și ambițios proiect al regizorului român Cristi Puiu, „Malmkrog” este prezentat pentru prima dată publicului larg în cinematografele românești din toată țara după un parcurs internațional remarcabil: filmul a obținut Premiul pentru cel mai bun Regizor în cadrul secțiunii Encounters a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Berlin; a avut premiera pe marile ecrane din Franța cu o receptare critică favorabilă; a avut parte de proiecții la Belgrad și la Sarajevo, iar în septembrie a fost inclus în selecția oficială a ediției New York Film Festival. De asemenea, „Malmkrog” a fost proiectat la Moscova chiar la începutul lunii octombrie. În România, filmul a putut fi văzut până în prezent exclusiv în cadrul unor proiecții speciale la TIFF și la Festivalul Independent de Film Anonimul desfășurat în Delta Dunării, precum, la Central European Film Festival Timișoara, Este Film Festival Sibiu și la Noaptea albă a filmului Românesc din București. Filmat timp de 40 de zile la conacul Apafi din satul Mălâncrav (Sibiu) producția este o adaptare după „Trois entretiens” de Vladimir Soloviov, în care decorul și costumele redau atmosfera începutului de secol XX din Transilvania. .

Lucrări reprezentantive din perioada pandemiei prezentate în expoziţia „20-20: Artiști în izolare”

PROFILCULTURAL /OCTOMBRIE2020


7 Astra Film Festival ancorează online în perioada 16-25 octombrie și le propune cinefililor o selecţie de 41 de filme După o ediție de colecție desfășurată în aer liber, în centrul istoric al Sibiului și în locații din miraculosul Muzeu Astra, Festivalul Internațional de Film de la Sibiu își cheamă spectatorii pentru a doua parte a festivalului, care va avea loc în online, în perioada 16-25 octombrie. Provocarea e mare: 41 de filme bune în 10 zile. Dintre aceste filme, 10 concurează în Competiția „Voci emergente ale documentarului”, iar alte 10 în Competiția „Europa centrală și de Est”. În plus, publicul mai poate alege să vadă 10 dintre cele mai apreciate filme ale ediției Astra Film Festival 2020 Open Air și alte 11 filme din Arhiva de aur a Festivalului.

amplu program de industrie. În plus, am pregătit o selecție din filmele preferate de public la edițiile anterioare, astfel încât să poată fi văzute de aceia care nu au ajuns să le vadă la Sibiu. Timp de zece zile, va fi cu adevărat festival online, iar cei care vor prinde gustul trebuie să ia în calcul încă de acum să facă o pauză de Netflix”, a declarat Dumitru Budrala, directorfondator Astra Film Festival. În Competiția „Voci emergente ale documentarului” s-au calificat cele mai noi 10 producții din Germania, SUA-Cehia, Danemarca, Austria, Franța și România. Sunt filme ale unor autori tineri, unii chiar la debut, care punctează subiecte

Pentru a viziona online filmele, cinefilii, trebuie să se afle pe teritoriul României. Pentru un film se plătesc 2 euro, iar abonamentul care permite vizionarea întregului program costă 20 euro. Plata se face online. „Ediția Open Air a festivalului a întrecut așteptările tuturor. Dar nu ne-a permis să arătăm întregul program, pentru că vizionarea filmelor în aer liber poate fi făcută doar seara. De aceea am decis să prezentăm online o parte din selecția Astra Film Festival 2020. Este vorba în special de cele două secțiuni de competiție și de un

dureroase și experimentează folosirea limbajului cinemaului documentar în abordarea realității care ne înconjoară. În acest an, Astra Film Festival a propus o desfășurare hibridă: AFF Open Air, respectiv AFF Online, care se va desfășura în perioada 16-25 octombrie 2020. Astra Film Festival este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale, al Centrului Național al Cinematografiei, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. PROFILCULTURAL /OCTOMBRIE2020


teatru

foto: Cristian Bîscă

8

Festivalul „24h de teatru non-stop“ devine „25 de zile de teatru“ Maratonul teatral marca BIS propune 18 evenimente în 8 spaţii din Sibiu Anul acesta festivalul 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP își adaptează formatul din rațiuni de siguranță sanitară. Cele 25 de ore de teatru devin 25 de zile de teatru. Spectacolele și evenimentele se vor desfășura în perioada 2 octombrie până în 26 octombrie.

Anul acesta, maratonul teatral marca BIS presupune 18 evenimente în 8 spații din Sibiu, împărțite tematic în patru capitole: capitolul I - Umor/ Uman, capitolul II – Experimental/ Nișă, capitolul III – Social/ Comunitar/ Emoție, capitolul IV – Basm/ Feerie. Spectacolul sezonului, NĂSCUT ÎN 2000, scris și regizat de Bogdan Sărătean, a deschis festivalul la Sala Thalia, vineri, 2 octombrie, fiind unicul eveniment indoor, celelalte acțiuni urmând a se desfășura în aer liber. Spectacolul NĂSCUT ÎN 2000, produs de BIS Teatru, a avut premiera în 16 augut 2020, în cadrul programului ACCES ONLINE finanțat de Ministerul Culturii. Transmisia premierei (în direct din Grădina BIS) a adunat peste 30.000 de spectatori în mediul virtual. Protagoniste spectacolului sunt actrițele Aneea Opriș, Alexandra Roatiș și Andrada Grosu, toate născute în anul

PROFILCULTURAL /OCTOMBRIE2020

1990. Pe parcursul procesului de creație li sa alăturat Shama Leah, născută în Kampala, Uganda. Textul spectacolului a fost generat într-un proces de colaborare între regizor și actrițe pe baza experiențelor personale ale acestora în ceea ce privește maternitatea. Procesul de creație, conceperea scenariului precum și repetițiile au avut loc integral în mediul online, fiind documentate și înregistrate. Incluzând premiera, spectacolul a fost difuzat on-line de trei ori, putând fi văzut pe viu, în Grădina BIS, de cinci ori, cu un număr limitat de spectatori. În 2 octombrie, în deschiderea maratonului teatral din acest an, NĂSCUT ÎN 2000 se va juca pentru prima dată într-un spațiu închis, în scenografia adaptată a Alexandrei Budianu. “A zecea ediție! Era cumva o datorie față de noi să facem maratonul teatral. Dar în același timp ar fi fost o inconștiență și o lipsă de prețuire la adresa publicului să ne încăpățânăm să ținem cu dinții de conceptul de non-stop. Riscurile erau prea mari în contextul actual. Am inventat acest format nu doar safe, cât și atractiv. Vom oferi timp de 4 weekenduri emoție, viu, zâmbete. Credem că acum mai mult ca oricând e nevoie de un teatru de angajament, care să nu cadă în capcana entertainmentului lipsit

de substanță. De un teatru de care oamenii să aibă realmente nevoie. Am deschis cu ultimul nostru spectacol smuls din măduva atât de personală a actrițelor din distribuție. Și e sănătos faptul că un proiect care a fost anume conceput în primă fază pentru mediul virtual (asta a fost ideea programului Acces ONLINE inițiat de Ministerul Culturii), generează, iată, un spectacol viu care rămâne în repertoriul BIS Teatru, și care sperăm că va avea o viață cel puțin la fel de lungă precum predecesorul său NĂSCUT ÎN 90. Nu întâmplător am programat spectacolul atât la Sala Thalia, în deschiderea festivalului, cât și la Grădina BIS, unde se va juca în 17, 18 octombrie. Vrem să relevăm dimensiunile lui și să-i testăm gradul de adaptabilitate. Să veniți să fiți parte din el!” a declarat Bogdan Sărătean, regizor, coordonator BIS Teatru.


teatru

9

Capitolul II al festivalului, ”25 de zile de teatru” va fi marcat de caracterul experimental al spectacolelor ”Delirium” și ”Caelum Meditatio” În 2020 BIS Teatru aniversează 11 ani de activitate iar Festivalul „25 de ore de teatru non-stop” ajunge la cea de-a X-a ediție. Din rațiuni de siguranță sanitară, evenimentul a fost adaptat condițiilor impuse de epidemia de coronavirus. Astfel, cele 25 de ore de teatru au devenit 25 de zile de teatru. Cu exceptia spectacolului din deschidere, Născut în 2000, celelalte evenimente se vor desfășura outdoor. Festivalul este împărțit din punct de vedere tematic în patru capitole: capitolul I - Umor/ Uman, capitolul II – Experimental/ Nișă, capitolul III – Social/ Comunitar/ Emoție, capitolul IV – Basm/ Feerie. Capitolul II al festivalului, programat în zilele de 10 și 11 octombrie 2020, va fi marcat de caracterul experimental, de nișă al celor două spectacole programate. Pe 10 octombrie, de la ora 19:00, la Grădina BIS va fi prezentat Delirium (din însemnările unor nebuni). Este vorba despre un dialog imaginar între două figuri emblematice ale artei moderne: Antonin Artaud (interpretat de Dan Țilea) — artistul complet (poet, eseist, dramaturg, actor, regizor de teatru) și pictorul Vincent van Gogh (Dumitru Stegărescu), ambii geniali și lunatici, a căror nebunie a fost catalizatorul unor creații ce

și-au devansat timpul și au influențat puternic poste-ritatea. Pe 11 octombrie, de la ora 17:00, în Curtea Librăriei Erasmus (Casa Teutsch) Claudiu Fălămaș va oferi un nou show pornind de la creații poetice. Caelum Meditatio este un performance muzical pe versuri de Ezra Pound, traduse de Radu Vancu. Evenimentele ce vor urma vor fi cuprinse în capitolele III (15 - 18 octombrie 2020) și IV (23 - 25 octombrie 2020). Născut în '90, Doi moldoveni în Ardeal, Povești africane, Născut în 2000 și Doar sunt vor sta sub umbrela Social/ Comunitar/ Emoție iar spectacolele Sârmă & Scoci, Basme vechi și Basne noi, Clandestino și Povestea Poveștilor vor vorbi spectatorilor despre Basm/ Feerie. ”An de an, acest eveniment a îmbogățit viața culturală a orașului, aducând bucurie, emoție, zâmbete. An de an, festivalul a găzduit cele mai importante și provocatoare producții semnate de companii independente din țară, și nu numai. Am avut invitați din Anglia, Rusia, Scoția, Statele Unite ale Americii, Brazilia. An de an, sălile au fost pline - la miez de noapte, în toiul nopții, la 5 dimineața, în miez de zi. În timp, FESTIVALUL 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP a crescut, și, mai important, a

generat activitate constantă - a închegat o echipă, o companie de teatru independent numită simplu – BIS TEATRU” a precizat Bogdan Sărătean, coordonator BIS Teatru. Programul complet al evenimentului poate fi consultat pe site-ul http://bisteatru.ro/ și pe pagina de facebook Festival - 25 De Ore De Teatru Non Stop – Sibiu. Biletele pot fi achiziționate de pe platforma iabilet.ro. Preţul unui bilet este de 40 lei (double) și 30 de lei (single). Elevii, studenții și pensionarii vor plăti 15 lei. Un abonemant double costă 300 de lei iar unul single 200 de lei.

PROFILCULTURAL /OCTOMBRIE2020


2 - 26 octombrie

TEATRU 25 de zile de teatru Diverse spatii

4 - 18 octombrie

EXPOZITIE

”Salonul International de Artă Fotografică” Sala de expozitii a Primăriei Sibiu

octombrie

FILM ”Mulan”

CineGold Sibiu

ALEGEREA EDITORULUI

EVENIMENTELE

31 octombrie

TEATRU ”Moroi”

Teatrul National ”Radu Stanca”


16-25 octombrie

25 octombrie

FILM

Muzică

“Astra Film“ editia online

Stagiunea camerală ”Florescu-Fernandez & friends”

Centrul Cultural ”Ion Besoiu”

Sala Oglinzilor FDGR

29 octombrie

MUZICĂ

Concert simfonic Sala Thalia

LUNII OCTOMBRIE

30 octombrie

TEATRU ”Privighetoarea”

Teatrul Gong


muzică

12

Despre ce vorbim când cântăm despre iubire? Itinerariul unui proiect de pionierat artistic.

După un proiect inițiat înainte de perioada izolării sociale, spectacolul „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?” este o poveste inspirată din realitate, creată de șase personaje aflate într-un dialog permanent cu sine, cu celălalt, cu propriile emoții și fragilități, într-un joc al oglinzilor preluate din contextul actual. Șase muzicieni și actori au făcut schimb de roluri pe cuprinsul unui amplu laborator de creație coordonat de mentorii Adrian Sitaru, Ioana Flora și Luiza Zan. A rezultat un spectacol modular, adaptat realității fiecărui mediu de joc, îmbogățit cu noi sensuri după fiecare reprezentație. P ro d u c ț i a s e b u c u ră d e u n s u c c e s neașteptat prin prospețimea discursului autentic, generând o poveste în care muzica nu este coloană sonoră, ci rostește lucruri ce nu au mai putut fi exprimate altfel. Pe cuprinsul unui turneu național început în luna iunie, spectacolul a făcut furori în cadrul festivalelor în aer liber prin formatul inovator. Neavând scenariu, spectacolul și-a propus să urmeze un itinerariu prin imaginarul colectiv și personal al fiecăruia, în căutarea celor mai autentice emoții capabile să răspundă la întrebarea care a adus

PROFILCULTURAL /OCTOMBRIE2020

numeroase provocări. Pe cuprinsul celor opt spectacole jucate în diferite spații, și în urma unui laborator de cercetare care a funcționat în paralel, piesele de puzzle întâlnite pe acest drum vor duce proiectul către un discurs finalist prin cele două reprezentații menționate. Distribuția a fost formată printr-un casting online care a solicitat abilități improvizatorice, câștigătorii fiind Ana Turos, Andrei Mărcuță și Alexandru Arcuș – saxofon, Iulian Ochescu – pian, José Almar – voice & more, Laura Benedek - chitară bas. De-a lungul timpului, au ajuns să se cunoască, să capete încredere și să-și expună poveștile personale care au ajuns parte integrantă din spectacol. Ioana Flora: „A devenit un retreat prin care am reușit să explorăm anumite esențe”, Adrian Sitaru completând „a fost un întreg proces, inclusiv înainte de reprezentația unui spectacol am simțit nevoia să mai schimbăm lucruri în urma discuțiilor avute cu o seară înainte.” (...) Cum au reușit? „Nu cred că există oameni care nu au ureche muzicală, toți avem, trebuie lucrat, construit. La fel cum nu cred că există oameni care să nu joace, să nu poată face actorie, desigur, cu anumite rezerve și nuanțe de rigoare. De aceea nu am făcut

Shakespeare, nu ar fi fost ei înșiși,” a declarat regizorul. „Fiecare actor sau muzician a ieșit din zona de confort pentru a putea juca în acest spectacol. Doar așa ne-am putut găsi fiecare un discurs autentic, fie în gest, fie prin cuvânt sau muzică. Dacă era ceva ce credeai că nu puteai face, - să cânți, să te miști în spațiu etc., acel lucru urma să îți fie temă de lucru pentru spectacol. A fost wow, nu ne vine să credem ce a ieșit. Pentru ce urmează să fac în muzică, pe mine m-a ajutat foarte mult toată experiența asta fiindcă am învățat foarte mult despre exprimarea emoțiilor.” Sunt cuvintele unuia dintre actorii-muzicieni din spectacolul regizat de Adrian Sitaru unde au contat deopotrivă contribuțiile actriței Ioana Flora și ale solistei Luiza Zan. Cine nu și-ar dori astfel de mentori? „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?” a avut câte o reprezentație unică în următoarele spații: (în ordine cronologică) Biblioteca Națională a României, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Festivalul ICon Arts Transilvania (la Viscri și Biertan), terasa Szimpla din Sfântu-Gheorghe, Cetatea Medievală din Târgu-Mureș, urmând Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București și Biblioteca ASTRA Sibiu.


muzică

foto: Dragoș Dumitru

13

Piano Rocks 7: cum a fost la ediţia de pandemie... Cronică de eveniment

Cristina Mitrea Un spectacol muzical realizat prin combinarea muzicii rock cu acordurile pianului, Piano Rocks a ajuns anul acesta la a șaptea ediție. Din cauza condițiilor impuse de autorități în pandemie, evenimentul s-a desfășurat în aer liber, cu distanțare fizică și purtarea măștii. Din păcate, ploaia deasă i-a speriat pe unii dintre cei care confirmaseră prezența la evenimentul cu intrare liberă, însă chiar și așa, concertele au beneficiat de spectatori aflați atât în perimetrul desemnat evenimentului, cât și în afară, feriți de ploaie pe sub căsuțele de lemn din Piața Mică și pasajul de la Casa Artelor. Prima oră de Piano Rocks a însemnat un concert excepțional oferit de pianista Monica Florescu, 4Tune Quartet (Roxana Bârsan – vioara I, Corina Tofănel – vioara a II-a, Simona Gurău – violă, Alexandra Enache – violoncel) și percuționistul Gabriel Barani. Artiștii ne-au încântat cu piese rock celebre din repertoriul internațional, care au sunat extrem de frumos în aranjamentele lor, printre acestea

numărându-se „November Rain” – foarte interesant efectul emoțional creat de piesa cântată pe o ploaie, fie ea și de septembrie, care cădea teribil și beneficiind de dansul grațios al Daliei Millan, o tânără columbiană de la Teatrul de Balet Sibiu -, „Smoke on the water”, „Stairway to Heaven”, „Zombie”, „Chop Suey!” și „The Final Countdown”. La una dintre piese a fost invitată să cânte și fiica Monicăi, o fetiță talentată pe nume Rafaela Florescu Fernandez, la vioară. A doua oră a evenimentului a fost ocupată de invitații speciali, rockerii de la Trooper, oaspeți obișnuiți în pleiada de concerte organizate la Sibiu, care au creat și menținut o atmosferă frumoasă de-a lungul concertului, în ciuda ploii care se încăpățâna să cadă peste spectatori – și, parțial, și pe artiști. Trooperii ne-au cântat în deschidere „Două roți”, apoi „În ziua a opta”, „Liceul Cimitir”, „Amintiri”, „Tari ca munții” și „Trec anii” (alături de Monica Florescu). La „Trec anii!”, unde Coiot ne invită de obicei să cântăm cu el spre sfârșit, lăsându-i lui finalul adevărat, s-a întâmplat ce se întâmplă mereu: pe principul „eu îți dau un deget și tu îmi iei toată mâna”, oamenii din public n-au vrut să-i mai lase vocalistului nostru finalul, ci se repezeau să-l cânte tot ei, determinându-l pe Coiot să ne ceară ca de la om la om: „Nu,

nu, nu, nu, nu… Nu-mi faceți asta și aici! Știu că vă grăbiți, stați în ploaie… nu și aici!” Cum spectatorii nu se lăsau, Coiot a concluzionat că „parcă sunteți mai răi azi decât de obicei. V-a stârnit ploaia asta, e?”. A urmat senzaționalul cover după piesa lui Tudor Gheorghe „Maturizare”, interpretată tot alături de pianista Monica Florescu. Ulterior, a fost invitat pe scenă și cvartetul 4tune pentru ultimele două piese, „Highway to Hell” (cover AC/DC) și „Destin”, cea cu care Trooper a participat la concursul Eurovision 2019. Urez proiectului să dureze mulți ani de acum înainte. E important ca, indiferent de greutățile prin care trecem, să nu uităm de cultură și de beneficiile ei. Proiectul ”Piano Rocks” - inițiat în 2014 de către Laurențiu Străuț - a reunit pe scenă, în cei șase ani de existență, artiști importanți ai scenei pop-rock autohtone: Tudor Turcu, Radu Nechifor, Nicu Covaci și Costin Adam (Phoenix), Paula Seling, Ovidiu Ioncu ”Kempes” (ex-Cargo), Corul Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, și formațiile Antract și Trooper. foto: Macau Sherman Cheang

A șaptea ediție a evenimentului Piano Rocks s-a desfășurat pe 26 septembrie în Piața Mică din Sibiu, pe o ploaie teribilă, dar cu entuziasmul nealterat.

PROFILCULTURAL /OCTOMBRIE2020


teatru

foto: Răzvan Dima

14

„Micul Prinţ” se joacă în premieră la Teatrul Gong din Sibiu! Toate biletele pentru primele cinci reprezentaţii au fost deja epuizate. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Micul Prinț” după Antoine de Saint-Exupéry, în regia lui Bobi Pricop. „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry este una dintre cele mai cunoscute povești din întreaga lume, o aventură fascinantă cu asteroizi, personaje extraordinare, stele care știu să râdă și inimi pregătite să fie îmblânzite. În versiunea propusă de regizorul Bobi Pricop la Teatrul Gong, călătoria prin galaxie a micului prinț devine o spectaculoasă experiență senzorială și o întâlnire plină de tandrețe cu bucuria, curiozitatea, nerăbdarea, râsul limpede și „de ce”-urile unei minți scânteietoare pentru care întreg universul e teren de joacă și de mirare nesfârșită. Ignorând zgomotul lumii, minunându-se de tot ce li se pare important regilor, lampagiilor, geografilor, astronomilor, oamenilor de afaceri și tuturor vanitoșilor din sistemul nostru solar, copilul călăuzit de stele, care-și caută drumul cu inima, se împrietenește cu vulpile și vorbește cu șerpii, visează să revină pe asteroidul B612. Acolo îl așteaptă tot ce contează cu

PROFILCULTURAL /OCTOMBRIE2020

adevărat: o floare fragilă, vulcani care trebuie curățați și niște baobabi care trebuie smulși, înainte să sufoce planeta. Folosindu-se de mecanisme scenotehnice inventive, proiecții și păpuși ingenioase, montarea navighează printre toate absurditățile care nu-i lasă pe oamenii mari să doarmă noaptea și ne provoacă să regăsim drumul către acea parte luminoasă din noi, care ar recunoaște oricând un elefant mistuit de un șarpe boa. Alături de micii prinți Matei (11 ani) și Carol (6 ani), și de actorii Teatrului Gong, spectacolul beneficiază de participarea extraordinară a actorilor Victor Rebengiuc, Alexandru Potocean, Emilian Oprea, Conrad M e r i c o f f e r, V l a d I v a n o v, M i h a i Smarandache și a regizorului Alexandru Dabija, aceștia fiind vocile celor pe care micul prinț îi întâlnește în drumul său către stelele înflorite. O parabolă deșteaptă și emoționantă, pentru copiii de toate vârstele, despre dorul de planeta noastră și despre cum „riști să plângi un pic, dacă te-ai lăsat îmblânzit”.

Toate biletele pentru cele cinci reprezentații din acest weekend au fost deja epuizate. Spectacolul va fi prezentat cu casa închisă vineri, 9 octombrie, de la ora 18:00, sâmbătă, 10 octombrie, de la orele 12:00 și 18:00, precum și duminică, 11 octombrie, de la orele 11:00 și 18:00. Spectacolul are o durată de aproximativ 1h15min. Accesul publicului la oricare din reprezentațiile de mai sus se face în limita locurilor disponibile, cu respectarea tuturor normelor de siguranță sanitară, pe baza biletelor puse în vânzare atât online prin teatrulgong.ro, cât și la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, pe baza unei programări telefonice, de miercuri până duminică, la numărul 0269 210 906. Costul unui bilet este de 12 de lei și asigură accesul pentru o singură persoană, indiferent de vârstă. Având în vedere contextul pandemic, toate biletele emise vor avea inscripționată eticheta „flexibil” pentru a permite anularea locului la evenimentul pentru care a fost emis și relocarea acestuia pentru un alt spectacol al teatrului, o singură dată, în limita locurilor disponibile în momentul cererii, astfel încât spectatorii să se poată bucura fără griji de evenimente culturale.


Noua stagiunea ”Florescu -Fernandez &Friends” dedicată lui Beethoven Concertele se vor desfășura cu public, în Sala Oglinzilor a Forumului German din Sibiu Începe noua stagiune camerală „FlorescuFernandez & Friends”. Se anunță cinci recitaluri și 15 artiști invitați să se întâlnească din nou cu publicul în Sala Oglinzilor a Forumului German din Sibiu, în jurul unei teme adaptate vremurilor: „ATINS prin muzică”. Concertele vor fi transmise și online prin livestreaming. Stagiunea se deschide duminică, 11 octombrie 2020, de la ora 17:00, cu concertul „Scrisori de dragoste ale lui Beethoven” în interpretarea pianistei Monica Florescu și a actorilor Diana Fufezan, Pali Vecsei, iar programul include „Sonata pentru pian, op. 90” de Ludwig van Beethoven și fragmente recitate din scrisori de dragoste ale compozitorului. Makcim Fernandez Samodaiev, fondator: „Ne-a lipsit enorm energia concertelor cu public anul acesta, de aceea am considerat că e important să revenim într-o formulă live, chiar dacă contextul actual nu ne va permite să ne întâlnim într-un număr atât de mare cum se întâmpla înainte sau să ne mai atingem altfel decât prin muzică.” Monica Florescu, director artistic: „Ne bucurăm să avem invitați muzicieni valoroși și în anul acesta, cum sunt cei de la Arcadia Quartet, violistul Răzvan Popovici -

directorul SoNoRo și tânărul violonist Valentin Șerban, singurul român calificat în semifinala Concursului George Enescu secțiunea vioară din 2020. Am pregătit un program infuzat cu Beethoven, care cuprinde lucrări din integrala sonatelor pentru violoncel și pian, la care am lucrat intens anul acesta, dar am inclus și alte surprize, cum ar fi o lucrare dedicată lui Beethoven de compozitorul contemporan Dan Dediu.” Toate cele cinci concerte din noua stagiune vor fi transmise inclusiv online prin livestreaming, pe pagina de Facebook „Florescu-Fernandez & Friends” și pe site-ul LivestreamingRomania.ro. APROAPE DE MUZICĂ, DEPARTE DE VIRUS Din grijă pentru public și pentru artiști, vor fi respectate măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului prin impunerea distanței de 1.5 metri între scaune, măsurarea temperaturii, dezinfectarea mâinilor și purtarea măștii de protecție. Pasiunea pentru muzică stă la baza stagiunii „Florescu - Fernandez & Friends”, un proiect independent și unic în Sibiu, cu concerte „full house” în fiecare lună. Stagiunea a început în 2015 la inițiativa violoncelistului Makcim Fernandez Samodaiev (Cuba) și a pianistei Monica Florescu (România),

muzică

15

stabiliți la Sibiu după ce timp de mai mulți ani au studiat, locuit și concertat în diferite țări din Europa și în Mexic. Duminică / 11 octombrie / Sala Oglinzilor / Forumul German Sibiu / ora 17:00 ATINS prin muzică // Scrisori de dragoste ale lui Beethoven // cu: Monica Florescu (pian) și actorii Diana Fufezan, Pali Vecsei Duminică / 25 octombrie / Sala Oglinzilor / Forumul German Sibiu / ora 17:00 ATINS prin muzică // Beethoven.Schumann // *concert inclus în seria „Odae cum harmoniis” cu: Valentin Șerban (vioară), Răzvan Popovici (violă), Makcim Fernandez Samodaiev (violoncel), Monica Florescu (pian)

PROFILCULTURAL /OCTOMBRIE2020


eveniment

foto: AmalAlameer - Hi man

16

Salonul Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu Lucrările câștigătorilor acestei ediţii expuse la Primăria Sibiu

Iubitorii de fotografie pot admira timp de 3 săptămâni, lucrările selectate de la artiști fotografi din 60 de țări, în cadrul Salonului Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu. Salonul poate fi vizitat în mod gratuit, în timpul programului prevăzut de Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei Sibiu. Președintele juriului și reprezentantul Federației Internaționale de Artă Fotografică din România, domnul Csaba Balási, prezent la decernarea premiilor, a felicitat organizatorii, declarând: ,,Putem spune despre Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu nu doar ca este evenimentul fotografic al României care captează cea mai mare atenția la nivel internațional și are cei mai mulți participanți, dar trebuie să evidențiăm că este și cel mai exigent salon. Organizarea evenimentului, comunicarea și derularea jurizării, creativitatea și estetica albumului cotat cu 5 stele, toate aceste aspecte onorează lumea fotografiei contemporane”. Cȃștigând aprecieri superlative pentru organizarea acestui eveniment, de-a lungul anilor, Fotoclubul Orizont și Casa de Cultură a Studenților Sibiu aduc și de această dată un produs cultural unic, apreciat de

PROFILCULTURAL /OCTOMBRIE2020

autoritățile internaționale din domeniu, dar și de cei care au avut ocazia să calce pragul expozițiilor anterioare. Prestigiosul juriu internațional a acordat medalii, mențiuni și premii speciale pentru artiștii fotografi veniți din peste 60 de țări. Din cele peste 3000 de lucrări primite, juriul a selectat 1300 de imagini, 10 din premii fiind adjudecate de artiști fotografi din România. Organizat de Fotoclubul ORIZONT și Casa de Cultură a Studenților Sibiu, evenimentul este finanțat de Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Local Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Ministerul Tineretului și Sportului, s u b p at ro n a j u l c e l o r m a i re p u tate organizații: Fédération Internationale de l'Art Photographique (FIAP), Photographic Society of America (PSA), Images Sans Frontiere (ISF), Global Photographic Union (GPU), Asociația Artiștilor Fotografi din România (AAFR). Printre câștigători de anul acesta se numără și 5 români care au obținut 10 premii. Din juriu au făcut parte Csaba Balási (România) – M.FIAP, István Kerekes – (Ungaria) – E.FIAP diamond 3, Fred Nuss (România) – A.FIAP, Louis Guermond – rezervă (Franţa/România) – artist independent.

Lucrările pot fi admirate în sala expoziț i o n a l ă a P r i m ă r i e i S i b i u c o n fo r m programului de funcționare al Centrului de Informații pentru Turiști, de miercuri până vineri între orele 10 și 18, iar sâmbăta și d u m i n i ca î n i nte r va l u l o ra r 1 0 - 1 6 . Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu este un eveniment organizat de Fotoclubul Orizont și Casa de Cultură a Studenților sub patronajul celor mai reputate organizații: Fédération Internationale de l'Art Photographique (FIAP), Photographic Society of America (PSA), Images Sans Frontiere (ISF), Global Photographic Union (GPU) și Asociația Artiștilor Fotografi din România (AAFR). Acțiunea este cofinanțată de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2020.


17

film

CineGold Sibiu - premierele lunii octombrie Animaţie, aventură, comedie, thriller, documentar... Mulan (aventură, dramă, familie) Acțiunea va merge pe urmele lui Hua Mulan, fiica unui bătrân luptător, care se deghizează în bărbat și îi ia locul tatălui său în armată. Călătoria epică o va transforma într-un războinic venerat, îi va aduce respectul întregii națiuni și îl va face mândru pe tatăl ei. Salvați de Crănțănei (Animal Crackers) (animație, aventuri, comedie) Viața lui Owen se învârte plictisitor în jurul activității sale de testare a crănțăneilor pentru animalele de companie, așa că nu mai are prea mult timp pentru iubita lui soție și pentru simpatica lor fiică. Dar, când unchiul său de care nu mai știa nimic de multă vreme îi lasă moștenire un circ ambulant, Owen își poate împlini visul avut din copilărie, acela de a călători cu circul. Circul și-a pierdut, însă strălucirea de altădată: nu mai are animale, iar membrii trupei sunt prea bătrâni pentru a mai face giumbușlucuri pe arenă... Cu toate acestea, unchiul lui Owen are un secret care le poate rezolva toate problemele, dar cu o singură condiție. Într-o cutie misterioasă, se găsesc crănțănei magici care pot transforma pe oricine în animalul pe care îl doresc pe

scenă. Dar, mai întâi, Owen și familia lui trebuie să-l învingă pe maleficul frate al unchiului lor, care, din păcate, cunoaște secretul crănțăneilor magici și dorește să-l țină doar pentru el... Un hoț cinstit (Honest Thief) (acțiune, crimă, dramă, thriller) Un hoț cinstit este povestea unui spărgător de bănci cu vechime care vrea să se predea fiindcă... s-a îndrăgostit. Dar totul se complică din cauza a doi agenți FBI corupți, care pornesc pe urmele lui, hotărâți să-l elimine și să-i fure banii pe care acesta intenționa să-i dea înapoi. Tom (Liam Neeson) poate fi descris în multe feluri, dar, în principal, este un hoț faimos, și un romantic nou-convertit la iubire. Sentimentele sale pentru Annie (Kate Walsh) l-au făcut să vrea să repare greșelile trecutului, și să lase în urmă viața de infractor. Deși a operat întotdeauna cu integritate și principii, jafurile sale fiind în exclusivitate fără violențe, nu vrea ca relația lui să se construiască pe minciuni. Se decide să se predea FBI-ului, și să dea înapoi banii pe care i-a furat, în schimbul unei înțelegeri care să-i permită o sentință mai ușoară și un cazier curat.

30 de ani și 15 minute (documentar) La 30 de ani de la căderea regimului comunist, România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește kilometrii de autostradă, dar pe locul întâi la numărul de morți în accidente rutiere. Antreprenorul Ștefan Mandachi construiește 1 metru de autostradă pe terenul lui pentru a atrage atenția autorităților care, în ciuda multiplelor promisiuni, nu au reușit în toți acești ani să construiască o autostradă în toată regiunea Moldovei. Ștefan Mandachi cheamă românii din țară și din diaspora la o grevă de 15 minute în semn de protest. Cine sunt cei vinovați pentru lipsa autostrăzilor în România? Întrebare la care încearcă să răspundă politicieni, jurnaliști și victime ale accidentelor rutiere. Răspunsul e copleșitor.

PROFILCULTURAL /OCTOMBRIE2020


APARIŢII EDITORIALE. RECOMANDĂRI

”Istoria apelor” de Maja Lunde

2017. Signe a crescut în Norvegia, într-un peisaj sălbatic, cu cascade, râuri învolburate, ghețari milenari și fiorduri adânci. Toată viața a luptat împotriva acelora care încercau să supună forțele naturii, secătuindu-i resursele. A luptat cu atâta înverșunare, încât a renunțat la marea ei dragoste, Magnus, când acesta a trădat principiile pe care credea că le împărtășesc. Iar acum, în toamna vieții, Signe pornește cu velierul ei, Albastru, într-o călătorie plină de primejdii până la Bordeaux și apoi pe Canal de Garonne, ca să îl sfideze încă o dată pe Magnus. Navigând printre amintiri dureroase, Signe nu știe că, de fapt, Magnus o așteaptă.

„Băiuțeii“ de Filip Florian și Matei Florian

Ed. Rao

Faraonul Tamose este rănit mortal, iar orașul antic Luxor este înconjurat de hicsosi într-un asediu fără precedent. Toate par pierdute în acest moment crucial pentru Egipt, iar lordul Taita, generalul oștirilor lui Tamose, se pregăteste pentru înfrângerea finală. Însă șansele se întorc de partea armatei egiptene, iar Taita, în ciuda victoriei, este arestat, căci o nouă epocă tocmai a început: noul faraon este Utteric, un tânăr slab și crud, care se simte amenințat de prietenia acestuia cu fratele său mai mic, Ramses. Ce este de făcut pentru eliberarea Egiptului de sub tirania lui Utteric? De la templele strălucitoare ale Luxorului până la cetatea magnifică a Spartei, Faraonul este un roman intens și puternic, care își poartă cititorii printr-o perioadă de sânge și glorie. Subiectul este atent documentat, personajele sunt emblematice și extraordinar de credibile, în timp ce acțiunea e alertă și incredibil de electrizantă.

ed. RAO

ed. HUMANITAS

Ed. Humanitas

„Faraonul“ de Wilbur Smith

”Împăratul spinilor” de Mark Lawrence Ed. Nemira

O carte despre copilărie și inocența ei, despre prietenie și fotbal, dar, mai a l e s , d e s p re u n i ve rs u l familiei, cu toate ritualurile, i u b i r i l e , a ște p tă r i l e ș i dezamăgirile lui. În dialogul dintre autori, afirmațiile unuia sunt reformulate de celălalt, istoriile capătă mize diferite în funcție de unghiul din care sunt privite, personajele, după o scurtă „carieră” într-un capitol, sînt demascate ironic în următorul... O literatură plină de farmec, în care peste oameni și omuleți (de la cei fantastici, precum Știm și Ștam, „locuitorii” borcanului de muștar, pînă la cei reali) plutește nostalgia, compensată de umor, de un sarcasm blajin și de gustul dulce-amărui al unor povești ce trezesc în fiecare dintre noi dorința întoarcerii la propria copilărie.

Regele Jorg Ancrath are douăzeci de ani și domnește peste șapte regate. Încă nu și-a atins scopul, acela de a se răzbuna pe tatăl său, iar demonii care îl bântuie sunt tot mai prezenți. Ar putea ajunge împărat, dar nu pe calea sabiei, ci numai prin vot. Și niciodată nu s-a întâmplat să existe unanimitate în Imperiul Fărâmițat. Jorg intenționează să schimbe asta. Are de partea lui tehnologia descoperită printre relicvele unei alte civilizații și nu va ezita s-o folosească. Dar va da peste un adversar fără pereche, un adversar de care se teme chiar mai mult decât de sine: Regele Mort. „Lawrence își încheie trilogia așa cum a început-o: cu o scriitură sângeroasă, dar poetică. Cu dialoguri care-ți dau fiori și personaje pe care nu ai vrea să le întâlnești nici în coșmaruri, cu eroi întunecați și prieteni și mai întunecați.“ RT Book Reviews

ed. NEMIRA

ed. Polirom

Ed. Polirom


Profile for Profil Cultural

Profil Cultural nr.136  

Octombrie 2020

Profil Cultural nr.136  

Octombrie 2020

Advertisement

Recommendations could not be loaded

Recommendations could not be loaded

Recommendations could not be loaded

Recommendations could not be loaded