Issuu on Google+

Oleg Brega - militantul care este contra pag. 4

Trei ingrediente pentru un festival fără tentă... doar film! pag. 12

Arhimandritul Vasile Ciobanu, duhovnicul Mănăstirii Tabăra, raionul Orhei: „Presa religioasă este singurul gen care are cu adevărat grijă de cititorii săi” pag. 24

Vasile Stroescu un mare filantrop al românilor transilvăneni pag. 22


Cuprins

Editor:

3 .........Dependenţa de sistem sau despre cum poţi

AO “Salvaţi Moldova“

fi acuzat de anti-statalism 4 ..............Oleg Brega - militantul care este contra

Redactor-şef:

8 .........................................Bursă - pentru că meriţi

Vlada Ciobanu

9 ..........................Bienala Teatrului Eugen Ionescu 10................................Burse de studii peste hotare

Coordonator ediţie:

12 ................Trei ingrediente pentru un festival fără

Alexandru Gorceag

tentă... doar film! 14…...................................Diferenţiază-te sau mori

Echipa de redacţie:

15..............Brewery Tour: despre adevărata bere a

Victoria Onofreiciuc

Moldovei

Mariana Ciobanu

16 .............................................................FITS 2008

Cristina Gavril

18 ....................Multe, multe... cerculeţe multicolore

Grigore Mârzenco

19 ........................................................Dolmen

Paul Hodorogea

20 ......................................Live cinema la Chişinău 22 .....................................................Vasile Stroiescu 24 ..............................Arhimandritul Vasile Ciobanu 26 .............................................Cercetări arheologice 27 ...........................................Sfânta incorectitudine 28 .......................Starea societăţii civile din regiunea transistreană

Dragi cititori, Rugăm pe toţi cei interesaţi de o colaborare cu revista PASS să ne scrie pe adresa noastră electronică revistapass@gmail.com. Vor fi acceptate articole, eseuri, interviuri, poezii, recenzii de carte, scurte prezentări ale unui spectacol, lucrări analitice. Acestea trebuie să fie însoţite şi de un CV.

Irina Bocan Adrian Lupuşor Corector

Dumitru Panait Design/Machetare:

Alexandru Gorceag Fotografie copertă:

Mihail Ursu Tipar:

Echipa de redacţie a revistei PASS. Ideile şi opiniile reflectate în materiale aparţin autorilor. Autorii poartă întreaga răspundere pentru conţinutul acestora.

Tiraj:


PASS Editorial

Am ales în acest număr să scriem despre dependenţe: dependenţă de teatru, de film, droguri, scris sau altele. Aceste dependenţe le alegem, le creăm singuri. Dependenţa de sistem însă e un lucru pe care nu îl controlăm. Ea este transmisă din generaţie în generaţie. Noi nu am ales să fim dependenţi de el. Nu am încheiat vreun contract social între oameni şi stat, noi doar simţim efectele acestuia. Astfel, dacă ne-am născut în Moldova suntem cu trup şi suflet alături de acest mioritic plai. Dacă nu suntem fizic aici, cel puţin bani trebuie de trimis ca să întreţinem statul. Din momentul în care ne naştem devenim cetăţeni ai statului, iar cetăţenia înseamnă că acceptăm drepturi, libertăţi, dar şi obligaţii. După asta ajungem la şcoală/liceu, unde ni se povesteşte despre eroi, mituri, simboluri ale ţării, ni se predă educaţia civică şi înţelegem că trebuie să armonizăm interesele particulare cu cele generale, să fim solidari cu apropiaţii noştri, dar mai ales cu patria noastră. Astfel, se creează cetăţeanul. Încă de la început, cetaţeanului i se inoculează dependenţa. El este dependent de instituţii, de familie, de norme, reguli, de semnătura unei doamne urâcioase, de zvonuri, şi într-un final, de sistem. Atunci când ne iubim statul, suntem gata să ne sacrificăm pentru el, când închidem ochii asupra fărădelegilor în numele interesului general, atunci este creat cetăţeanul model, iar dependenţa şi independenţa faţă de sistem se contopesc. Cei care nu se supun sistemului, mai rău – se cred independenţi, sunt eliminaţi sau reeducaţi. Rezultatul reeducarării ar fi să declari că 2+2=5, cu toţii ştim că doi plus doi este egal cu patru, însă într-un sistem desăvârşit lucrurile pot sta şi altfel.

Ceea ce se încearcă acum în Moldova este vânarea celor care nu se supun sistemului. A deschide dosar penal unor tineri, liceeni, înseamnă că sistemul putrezeşte. Nu este încă mort, doar miroase urât, foarte urât. Este de necrezut să te gândeşti că într-o dimineaţă ar putea să vină nişte bărbaţi la tine acasă care ţi-ar lua computerul şi te-ar acuza de anti-statalism. Anti-ce? Adică, dacă cineva din noi este internaţionalist, globalist, anarhist, vrea ca toate graniţele să dispară, atunci acesta conspiră împotriva statului. Dacă nu îi place guvernarea, o critică, iarăşi este anti-statalist. Or, între stat şi partidul de guvernământ nu trebuie de pus semn de egalitate. De ce nimeni nu o să ia o poziţie referitor la ceea ce se întâmplă (vorbesc de oamenii simpli)? Da, corect, din cauza dependenţei. Unii nu vor spune nimic, pentru că au nevoie de scrisori de recomandare sau note din parte rectorilor, decanilor, profesorilor (elemente importante ale sistemului), alţii pentru că nu au timp de pierdut; ei au de lucru, lucru înseamnă bani, bani – supravieţuire. Timpul pierdut este un atac la supravieţuire. Deci, când o să vină vorba de atitudine, fiecare din noi o să găsească o dependenţă convenabilă: bani, respect, acceptare, fotbal, ciocolată etc. Când vor apărea lucruri neprevăzute, dependenţele nu vor permite de a face faţă acestor evenimente. Toţi vor găsi altceva de făcut decât ceea ce trebuie. Îmi manifest profunda îngrijorare pentru încălcarea flagrantă a dreptului la opinie. Iar, dacă a contesta o decizie care statul o crede corectă, înseamnă sunt anti-statalistă, atunci, fie, asta e. Vlada Ciobanu

“Trăim într-un sistem de exploatare al omului de către om, împotriva căruia până şi libertatea este neputincioasă. (…) Sistemul si-a atins scopul: însuşi nesupunerea e o formă de supunere.” Frederic Beigbeder iunie 2008

Editorial

3


PASS Interviu

Oleg Brega este o figură controversată pentru publicul moldovenesc. Este imposibil pentru cineva sa nu aibă o părere despre acesta. Oleg Brega a ocupat în mod sigur un segment distinct în societatea noastră - cea de promovare a libertăţii de exprimare. El are funcţia de a testa mereu mecanismele democratice ale statului prin intermediul protestelor. Când l-am întâlnit pe Oleg Brega acesta era încă sub influenţa neplăcutei şi recentei amintiri de a fi reţinut de poliţie. Ferm hotărât să părăsească Moldova, acesta a depus deja cererea de azil politic. Cine e Oleg Brega - jurnalist, cineast, activist? De toate. Când spui militant, activist acestea includ şi profesia de jurnalist şi cea de cineast. Eu cred că jurnaliştii şi cineaştii trebuie să fie implicaţi, să le pese de ceea ce se întâmplă în jur cu toată pretenţia şi obligaţia de neutralitate şi de nepartizanat. Odată implicaţi, ei trebuie să cunoască toate problemele, trebuie să pledeze pentru rezolvarea lor, trebuie să le reclame în mod public. Asta înseamnă activism şi militantism. Da, eu sunt de toate ce m-aţi întrebat, poate şi altceva în plus.

Ai cerut azil politic şi cum decurge procesul? Eu nu aveam chef să cer azil politic şi nici acum nu m-aş duce, mai ales că am dublă cetăţenie şi pot să mă refugiez la nevoie în statul european România, ca să mă apăr de represiunile din Moldova. Am văzut însă că are de suferit

4

Interviu

asociaţia pe care am fondat-o acum 5 ani, că zeci de oameni alături de mine suferă din cauza presiunilor şi a intimidărilor. M-am gândit atunci să accept propunerea lor şi, când s-a votat la Adunarea Generală de pe 11 mai ca toată asociaţia să ceară azil politic, am fost şi eu pentru. M-am gândit să merg cu ei că să protestăm în condiţii de securitate, să nu mai fim maltrataţi or lichidaţi fizic - că asta riscăm aici - şi să revenim când o să se schimbe regimul. Dacă o să se schimbe regimul o să fie o şansă de schimbare. Nici în România după Revoluţie nu s-a schimbat mare lucru, dar măcar s-a democratizat puţin, nu mai sunt luaţi oamenii de

au fost împuşcaţi pe loc, acesta deja e un progres. Cu două zile înainte de Adunarea Generală am fost deţinut trei zile în condiţii iunumane, după un simulacru de proces de judecată, iar în izolator-bătut! De aceea eram foarte stresat şi la şedinţă am votat cu majoritatea celor prezenţi pentru azil politic. Din păcate democraţia europeană pseudo-liberală e la fel de impertinentă ca şi democraţia comunist-bolşevică de aici din Republica Moldova. Deja avem primul

“...pe ei îi deranjează că strig prea tare, îmi reproşează că şi ei au probleme, lor însă nu le dă prin cap să iasă în stradă, să îşi ceară drepturile, dar îl trag în jos pe ăsta care a ieşit în faţă...” pe stradă şi împuşcaţi. Acum, de exemplu, în timpul summit-ului NATO vin militanţii anti-globalişti şi sunt bătuţi într-un buncher, dar nu

“semi-refuz” - un răspuns delicat în doi peri, semnat indescifrabil de ambasada Cehiei care a specificat că azilul nu ţine de competnţa lor

iunie 2008


din care cauză ne-au sugerat să ne adresăm la Ministerul de Interne din Cehia. Da, eu am paşaport roşu şi pot să mă duc în Cehia ca acolo să cer azil politic, dar ce fac oamenii care rămân, care poate din cauza mea au avut de suferit, ei vor fi ostatici aici. Fără ei nu pot să plec şi nici nu vreau să plec.

recunoscuţi pe stradă, oamenii ne ştiu de la televizor, oamenii ne susţin, apoi repede se uită prin părţi dacă nu-i vede nimeni şi o şterg din gară. Pe Internet avem tot mai multe vizite pe site-ul nostru Curaj.Net,

lor însă nu le dă prin cap să iasă în stradă, să îşi ceară drepturile, dar îl trag în jos pe ăsta care a ieşit în faţă, îl hulesc şi îl blamează. Presa oficială contribuie la crearea acestei imagini de ridicol. Presa de opoziţie

avem uneori câte 700 de vizitatori pe zi. Primim mesaje de susţinere, se scriu multe comentarii, orice campanie iniţiată de noi strânge mii de semnături, dovadă că avem simpatizanţi. Cât despre asociaţia Hyde Park, de la 88 de fondatori în 2003, acum avem oficial 17 membri. Suntem persecutaţi, intimidaţi, oamenii nu vor să rişte cu serviciul lor, cu facultatea sau chiar au mulţi probleme în familie din această cauză.

tace complice, sau, de exemplu presa PPCD-istă ne crează o imagine şi mai gravă, cea de securişti, KGB-işti, agenţi ai Kremlinului. Oricine se teme de noi, încearcă să ne sape de la rădăcină.

În afară de Cehia, mai ai în vizor şi alte ţări? Evident! Oricare altă ţară. Într-o săptămână: după ce am decis şi până am înaintat cererea ambasadei Cehiei, puteau şi alte ţări să ne ofere azil politic. Nimeni nu a făcut asta, de aceea noi am ales una din democraţiile credibile, cu tradiţie şi sensibile la Est, de exemplu Cehia. Dacă Cehia prin diplomaţii ei a răspuns cam... neserios, o să apelăm la democraţiile mai vechi. Vrem în viitorul apropiat să vizităm ambasada Slovaciei, cu noua ambasadoare acreditată recent, să dăm o şansă celeilalte ţări din fosta Cehoslovacie să ne adopte, să ne protejeze. Dacă nu, o să ne ducem la ambasada Franţei, la ambasada Marii Britanii. Puţine ţări au reprezentanţă diplomatică la Chişinău, de aceea nici nu prea avem de unde alege. O să le luăm pe rând pe toate şi o

“Poţi să schimbi orice societate prin mijloace democratice, prin exprimare, dar e foarte greu în condiţii totalitare” să ne ducem să vorbim direct cu ambasadorii, să vedem dacă toţi sunt chiar atât de fricoşi ca ambasadorul Cehiei care nici nu a semnat scrisoarea.

De ce mişcarea Hyde Park care avea câteva sute de membri a ajuns în prezent să aibă numai câţiva? Simpatizanţi şi acum avem foarte mulţi, deja suntem

iunie 2008

Hyde Park, deseori, este văzută ca o organizaţie neseriosă care vrea să facă spectacol în stradă... Percepţia asta pot să mi-o explic prin faptul că suntem o societate speriată, inhibată, educată de 70 de ani de comunism şi oricine iese în faţă este privit ca un saltimbanc. Oamenii nu văd că el cere nişte drepturi fundamentale, pe ei îi deranjează că strig prea tare, îmi reproşează că şi ei au probleme,

Am vazut pe site-ul tau că ceri doritorilor să-ţi plătească telefonul mobil. Nu crezi că e oarecum patetic să faci asta? Este. Deja de trei săptămâni sunt angajat, am luat şi primul salariu. Însă timp de doi ani am fost şomer şi pentru că modul meu de existenţă este să mă exprim, să comunic cu oamenii. Dacă mie nu-mi ajung 30-100 de lei să plătesc factura telefonică şi nici nu mai am de unde să cer pentru că mama are pensie de 300 de lei iar tata nu-i angajat acum nicăieri, fraţii mei ba sunt şomeri, ba sunt angajaţi. Apelez şi la oamenii care mă simpatizează şi poate nu ştiu că am nevoie de nişte bani. Deocamdată nu am primit niciun ban de la cei care mă citesc pe internet, acele donaţii pe care le primeam le vărsam în bugetul Hyde Park, să se ştie că nu mă lăfăiesc în bani şi că nu e adevărat ce spune

Interviu

5


Voronin, că pentru protestul din 24 ianuarie am luat 25 de mii de euro ca să port un sicriu cu inscripţia “Comunismul dictatorial bolşevic”.

banului şi de cel politic, pe când restul ONG-urilor, mare parte din cele cinci-şase mii înregistrate la Ministerul Justiţiei sunt jalnice, dacă nu s-au sufocat din cauza legii

“Tinerii trebuie să citească, să scrie, să se implice, să le pese, să fie contra, cât sunt încă tineri. Să nu le pară rău pe urmă, că au trăit degeaba.” De ce nu te-ai implicat în vre-un partid sau mişcare politică? Activitatea politică ar fi incompatibilă cu firea mea, cu formaţia mea de artist şi jurnalist, care în esenţă trebuie să spună doar adevărul. Un politician, însă e un rău necesar în societate, el trebuie să mintă, să manipuleze, să ascundă adevărurile, să facă compromisuri, ca să atingă nişte scopuri în intere-

sul partidului său. Eu nu aş putea să fiu un politician bun şi de aceea nu m-am implicat în politică.

Ce părere aveţi despre spiritul civic la moment în Chişinău? Flash-mob-urile sunt nişte iniţiative neîntinate încă de interesul

6

Interviu

şi a guvernării nedmocratice, sunt specializate în consumare de granturi sau în promovare de obiective politice, apără interese economice chiar guvernamentale. Deseori din societatea civilă nu pot să enumăr decât 10-12 ONG-uri serioase, credibile cu care aş merge alături şi cu care uneori să colaborez ca membru sau voluntar. Hyde Park-ul a fost înregistrat din 2003. Peste 3 ani, conduc-

erea nou aleasă şi iniţiativa noastră din 2006 de a modifica statutul au fost respinse de Ministerul Justiţiei, şi s-a dat startul hărţuielilor. Am început să primim ameninţări de la Procuratură, de la SIS, chiar de la Ministerul Justiţiei, nu au vrut să ne înregistreze ziarul Curaj ca publicaţie periodică, după aceea am

constatat că ne-a fost îngheţat contul în bancă cu pretexte (nu cu motive serioase) iar în instanţa de judecată am pierdut procesul prin care vroiam să-i obligăm să ne respecte. Justiţia moldovenească a considerat că Ministerul Justiţiei e motivat să nu ne înregistreze modificările la statut şi conducerea nouă. Noi am rămas într-un vid decizional, nu ştiam care consiliu e valabil, cine decide în numele organizaţiei, care e preşedintele legal, de aceea am decis anul trecut să desfiinţăm asociaţia Hyde Park în semn de protest. Din păcate nu am reuşit nici acum să o lichidăm definitiv din registrele de stat. E atâta birocraţie, atâta rea-intenţie, încât un an de zile nu ne-a ajuns ca să o desfiinţăm legal şi oficial. În schimb am rămas să activăm ca asociaţie civică neformală, liberă, independentă. Nu

am avut deloc protecţie de la stat, nu văd de ce s-ar înregistra ONG-urile la instituţiile specializate ale statului ăsta ingrat. Ca să aibă protecţie de la Ministerul Justiţiei? Nu există protecţie!

iunie 2008


ei să facă ceva, să protesteze, eu nu mai am voie nici ca observator să ies în stradă. Nu contează ce faci în public, dacă eşti Oleg Brega, eşti periculos pentru regim. Tinerii nu trebuie să stea, să doarmă, sau să plece în Occident să facă bani şi să uite de unde au pornit. Noi trebuie să facem o opoziţie. Tinerii trebuie să citească, să scrie, să se implice, să le pese, să fie contra, cât sunt încă tineri. Să nu le pară rău pe urmă, că au trăit degeaba.

Frânturi de gânduri:

Poţi să schimbi ceva în Moldova? E greu şi totodată periculos şi de aceea vreau să scriu, să fac articole, filme, proteste din afara Republicii Moldova. Dacă o să reuşesc să plec peste hotare, de acolo o să militez pentru schimbare în Moldova. Poţi să schimbi orice societate prin mijloace democratice, prin exprimare, dar e foarte greu în condiţii totalitare. Dacă e să rămân să mă exprim prin Internet cum făceam până acum, e mai bine să o fac din Kamceatka, sau de unde o să reuşesc să obţin azil politic. Pot să mă exprim de oriunde, de ce să risc să fiu luat de pe stradă oricând cu dosar fabricat de “ultragiere a organului” pentru că asta mi se incriminează de fiecare dată. Care sunt impresiile tale

despre ediţia de anul acesta a Cronografului? Sunt uşor dezamăgit de ediţia de anul acesta, până acum

iunie 2008

eram exaltat. S-au dat premii la filme proaste de exemplu “Podul de Flori” sau “Bar de zi” secţiunea la care am fost ticsit eu. Prima dată, cu primul film am fost băgat în secţiunea de producţie de filme locale. A doua oară, cu al doilea film băgat în secţiunea “CadRo” şi în secţiunea principală băgat un film penibil despre Vasile Mămăligă, alt film jenant despre mănăstirea Răciula făcut de băieţii de la televiziunea naţională, care nu a luat niciun premiu. Filmul meu e singurul film moldovenesc premiat la festival şi acolo s-a dat un premiu special al juriului, au zis că nu pentru calităţi artistice, pentru curaj. Filmul trebuie să sensibilizeze, să prezinte problema, să rămână pe retină, el nu trebuie să aibă calităţi artistice. Eu vreau lumea să iasă şocată de la filmele mele, mai ales că prezint nişte probleme foarte vii, foarte adevărate, foarte prezente.

Ce i-ai îndemna pe tineri să facă?

Le-aş spune să încerce şi

Filmul trebuie să sensibilizeze, să prezinte o problema care să rămână pe retină. Asta trebuie să fie filmul, el nu trebuie să aibă doar calităţi artistice, arabescuri or floricele. Statul îţi impune prin lege să anunţi primăria când şi unde faci miting-uri ca să trimită cât mai multă poliţie, să inhibe miting-ul, te obligă să-ţi înregistrezi ONG-ul ca să-ţi impună taxe, nişte rigori fiscale şi birocratice, ca să-ţi facă imposibilă activitatea. Am constatat asta din proprie experienţă, nu din auzite, din ce spun statisticile, observatorii internaţionali. Cât timp nu avem oameni liberi, jurnalişti dezgheţaţi, profesionişti, n-o să avem nici presă liberă! Nu văd astăzi instituţii media credibile în Republica Moldova, nu mai am încredere în nimeni. Eşti liber atât cât poţi să spui!

Interviu realizat de Mariana Ciobanu

Interviu

7


PASS eveniment Cei care merită au fost anul acesta pe 11 iunie pe scena Filarmonicii. Cei care merită nu erau foarte mulţi, erau 62. Acesta este numărul burselor care au fost oferite în acest an, trei burse de gradul I, 19 burse de gradul II si 40 de burse de gradul III. Pregătirea de eveniment. Când au zis că trebuie de făcut repetiţie m-am gândit că suntem la vreun concurs de frumuseţe, la care trebuie să repetăm cum să mergem, ce să spunem (sau de fapt să nu spunem), dar până la urma repetiţia a constat în a ne aranja pe scenă, astfel încât să încăpem toţi, totuşi eram 62 de studenţi. Mergeam, alergam, încercam să ne sincronizăm şi să nu cădem când mergem pe scările care peste ani au devenit mobile. Evenimentul. În seara evenimentului, am defilat cam de veo trei ori pe scenă. Unele fete aveau coafuri, rochii, băieţii toţi ca unul în costum şi cravată. Era şi o glumă internă, fiecare vine în costum a cărui preţ dependende de câţi bani a primit la bursă. În rest – baloane, flori, invitaţi, presă. Ah, da, uitasem să menţionez că unii reporteri uită să scoată sunetul la telefon. Invitaţi. Au venit rectorii tuturor instituţiilor care au avut bursieri, reprezentanţi ai Victoriabank, Soros, Orange şi desigur ministrul educaţiei. Acesta din urmă ne-a vorbit despre cum statul investeşte în tineri şi despre faptul că noi suntem viitorul (în acest timp peste zece tineri erau anchetaţi pentru „românism” de către acelaşi stat, care susţine tinerii). Rectorii în discursurile lor de asemenea spuneau că tinerii trebuie susţinuţi, că ei sunt viitorul şi că meritele lor se datorează şi universităţilor

8

Eveniment

la care învaţă. Unii rectori îşi lăudau instituţia care o reprezentau la unii era cea mai tânără instituţie, la ceilalţi cea mai veche. Şi cel mai amuzant a fost că toţi ne îndemnau să investim banii primiţi. Vedete. A cântat Geta Burlacu, tinerii nu au fost foarte entuziasmaţi, nu sunt gata să o primească cu braţele deschise, încă sunt marcaţi de eşecul de la Eurovision, mai ales că nici ceea ce cântă nu se adresează publicului larg. Geta ne-a îndemnat să mai şi iubim şi să nu ne concentrăm doar asupra carierei. Apoi a cântat Olea Tira, a vorbit în rusă, a cântat în rusă, de aceea unii tineri îşi manifestau nemulţumirea. Nelly Ciobanu a venit, a cântat, am aflat că şi ea este studentă în ultimul an. Şi ultimii au fost cei de la Catharsis, foarte straniu este că nici Geta, nici Nelly Ciobanu nu au trezit atâta energie în tinerii din sală. Când au auzit de Catharsis toate fetele erau entuziasmate şi aplaudau frenetic. Premii. Gradul III a primit o bursă în valoare de 4000 de lei, gradul II de 6000 de lei, iar gradul

I – 10 000 de lei. Cadourile de la sponsori au fost o geantă pentru laptop (atenţie, doar geanta – laptopul lipsea), un ceas de masă şi chipiu, tricou, gentuţă de la Orange. În anul trecut bursierilor de gradul I, premierul Tarlev le-a mai dat câte 10 000 de lei şi un laptop, în acest an, însă noul premier nu s-a obosit să îşi facă apariţia. Premianţii. Taşnic Mihail (Universitatea de Stat de Medicina şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”), Adrian Lupuşor (ASEM) şi Emilia Guţuleac (UTM) sunt cei trei care au luat bursa de gradul I. Trebuie de semenea de remarcat că Academia de Studii Economice a avut cei mai mulţi participanţi, iar Universitatea de Stat din Moldova cei mai mulţi bursieri. Astfel, a trecut ediţia a XIII-a a programului Burse de Merit, un program care tinde să perfecţioneze procesul învăţământului în Moldova şi să motiveze tinerii de la noi nu doar de a învăţa bine.

Vlada Ciobanu iunie 2008


PASS de actor

În perioada 24 mai – 1 iunie 2008 la Chişinău s-a desfăşurat Bienala Teatrului Eugene Ionesco, la care au participat colective teatrale din România, Ucraina, Rusia, Japonia şi, evident, Republica Moldova. Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Moldova. În primul rând, ai posibilitatea să compari performanţele teatrului autohton cu cele ale teatrelor din alte ţări şi să afli care sunt tendinţele, fără să fie nevoie să pleci din ţară. După un astfel de eveniment conştientizezi care sunt evoluţiile artei dramatice în regiune şi cum se încadrează Moldova în acestea şi, în plus, simţi că aderi la o metaconştiinţă culturală globală (chiar dacă dominată de aspectul ei est-european). În cel de-al doilea rând, acest eveniment este un spaţiu de întrunire pentru o elită intelectuală şi culturală din Moldova (cred că aceasta se dezvoltă tot mai mult, la noi) şi, respectiv, de coagulare a conştiinţei sale. În acelaşi timp, trebuie să menţionăm că, diferite spectacole au atras diferite categorii sociale. La spectacolul Quijote de Ada Milea (autoarea şi interpreta albumelor „Aberaţii sonore” şi „Republica Mioritică România”), au venit mulţi dintre cei care simt că aparţin mai mult spaţiului cultural românesc sau, în special, dintre cei care şi-au făcut studiile în România, iar la spectacolul Liliacul Persan, cu Lia Ahedjakova (celebră pentru rolurile sale din diverse filme sovietice, ca „Slujebnîi Roman”), au venit reprezentanţii comunităţilor vorbitoare de limbă rusă, iar biletele erau vândute cu mult timp înainte. Să spunem şi despre tendinţe. Ediţia aceasta a fost dominată, cel puţin pentru mine, de spectacolele muzicale. Printre acestea Quijote, pe care deja l-am pomenit, Bolero, Ploaia şi Carmen. TV de Radu Poclitaru şi Parfum de Malaga. Dintre toate am să mă opresc doar la două. Ada Milea este absolventă a Universităţii de Artă Teatrală din Târgu Mureş. Pentru mulţi ea se asociază, în special, cu muzica şi vocea sa care acoperă un registru vo-

iunie 2008

cal foarte larg. Dar, ea a început să producă şi spectacole muzicale. Cu toate că în Quijote toate personajele stau pe scaun pe parcursul întregului spectacol, ele oricum există, există un subiect, există interacţiunea între ele, practictotul ce este necesar unui spectacol. Prin faptul că publicul nu este obişnuit cu o astfel de abordare spectacolul a creat o atracţie destul de mare. Spectacolele de Radu Poclitaru au fost pur coregrafice, balet modern. În trupa de teatru am numărat aproximativ 17 actori tineri. Spectacolul era plin de elemente de acrobaţie, de simboluri, şi de erotism. Chiar dacă două dintre cele prezentate în cadrul festivalului au fost reinterpretări ale unor opere clasice, viziunea pe care ne-a oferit-o Radu Poclitaru a fost una modernă şi atractivă. Să analizăm de exemplu spectacolul Carmen. Teatrul Naţional de Operă şi Balet din Chişinău are o versiune a respectivei opere, o respectabilă versiune clasică. Actorii sunt trecuţi de o anumită vîrstă, cu forme corporale pline de savoare flamandă, care joacă pe scenă jocuri amoroase, care nu reuşesc să îi ispitească pe toţi. Pe când în versiunea lui Poclitaru, chiar şi caracteristicile actorilor schimbă atitudinea publicului: corpuri suple, capabile de elemente atletice. De asemenea, spectacolul, în sine, este plin de microşocuri, chiar şi în alegerea protagoniştilor. Te aştepţi ca Don Jose, de care se îndrăgosteşte frumoasa Carmen, să fie mai zvelt, mai frumos, mai observabil decât restul actorilor. Dar nu este aşa, este doar unul dintre actorii trupei, pe care nu l-am remarcat în niciun fel în spectacolele precedente de Poclitaru, pe care le-am văzut. Are o urmă de mustaţă, care pare a fi adolescentină. Ca spectator, îţi apare întrebarea, de ce a fost ales anume el, şi începi să simţi că, de fapt, aşa e în dragoste şi sexualitate. Spectacolul este plin de nedumeriri care transmit un mesaj, şi de corpuri care transmit senzualitate.

Cristian Ziliberberg

PASS de actor

9


PASS pe loc

Mobilitatea academică internaţională este o prioritate declarată a ministerelor de resort ale ţărilor europene şi din fostul spaţiu ex-sovietic,semnarea tratatelor de colaborare bilaterală dintre state presupune o primă bază sigură pentru ca aceste intenţii să se realizeze în modul cel mai transparent. Ministerul Educaţiei din Republica Moldova nu este o excepţie. Dacă accesezi pagina web oficială a acestei instituţii la secţiunea „Burse şi granturi” vei avea impresia că studenţii si masteranzii din Moldova au posibilităţi nelimitate de a aplica pentru programele de studii peste hotare, şi cel mai important este faptul ca ţi se oferă un sentiment de securitate şi stabilitate informaţională ce durează pînă la primul click de mouse pentru a afla mai mult. De aici pornesc greutaţile. Este dificil să afli mai mult. Am urmărit povestea unei persoane care a aplicat pentru o bursă pe de o parte, şi declaraţiile oficialilor de la ministerul educaţiei pe de altă parte. Este sau nu dificil să aplici şi să obţii în ultimă instanţă o bursă peste hotare? Şi care este asistenţa oferită de minister în acest proces? Atunci când porneşti pe drumul spinos al „aventurilor academice” nu eşti sigur de nimic: timp, rezultate sau costuri. Primul pas ar fi informaţia pe care o afli despre o posibilitate de bursă într-o anumită ţară. Astfel a început călătoria şi Natalia Ţiganu, care nici nu bănuia că toate aşteptările menţionate mai sus se vor lovi de nişte piedici pe care ea nu avea nici puterea nici dorinţa să le depăşească. Natalia a aflat despre oferirea unor burse de studii în Italia în cadrul relaţiilor de cooperare

10

PASS pe loc

dintre Moldova şi ţara respectivă în acest domeniu şi dat fiind faptul că era pasionată de limba şi cultura acestei ţări, s-a hotărît să încerce. Totul se întîmpla în primăvara anului trecut, şi întregul proces de aplicare şi procesare a documentelor a durat o vară întreagă, pentru ca toamna Natalia să realizeze faptul că a ajuns la sfîrşitul călătoriei la fel cum a început-o: cu o dorinţă nerealizată şi fără nicio informaţie sigură legată de acest proces. Unica diferenţă ar fi că acum ea este mai extenuată de umblat pe drumuri, mai nervoasă pentru că a făcut cunoştinţă cu un sistem care în cazul ei nu a ajutat-o mai deloc şi mai săracă cu vreo 3500 de lei pe care a trebuit să investească în procesarea documentelor. Ne-a povestit experienţa ei cu calm, amuzată pe alocuri. Condiţiile programului la care a aplicat Natalia, obligau candidatul să găsească în mod independent o universitate în Italia care l-ar accepta pentru o perioadă de studii avansate în domeniul limbii italiene. Durata cursurilor era una flexibilă, care permitea un număr şi mai flexibil de candidaţi. Trecând prima etapă de concurs, interviul cu un cuplu de examinatori din Italia, Natalia a fost informată că trebuie să înceapă să pregatească toate documentele pentru dosarul ce urma să fie trimis la universitatea respectivă pentru decizia finală. Natalia a descris experienţa prin care a trecut din punctul ei de vedere : „ Din start întregul proces a fost unul neclar, pentru că nu a existat nici un fel de comunicare productivă dintre candidaţi şi minister, unele persoane erau informate înaintea alto-

ra, şi chiar şi informaţiile oferite de cele mai multe ori nu erau identice. Mie mi s-a comunicat că timp de 10 zile trebuie sa fie gata un set de documente perfectarea şi legalizarea cărora după cum am aflat mai târziu dura în mod normal de 2 ori mai mult. După ce am investit timp şi efort, nemaivorbind de resurse financiare pentru a traduce şi autentifica diplome şi certificate, am fost anunţată că data limită de depunere a documentelor este foarte aproape şi există riscul să nu reuşesc cu ul-

iunie 2008


tima etapă de legalizare la Ministerul Afacerilor Străine - instituţia responsabilă de trimiterea documentelor la Bucureşti şi mai apoi în Italia”. Natalia s-a dus mai apoi la Ministerul Afacerilor Străine să ducă personal pachetul de documente pentru a fi trimis. „ Mi s-a dat de la Ministerul Educaţiei şi o listă cu candidaţii pentru bursă ca să o transmit la Ministerul Afacerilor Externe, şi am observat că pe lista cu 13 nume tipărite ale persoanelor acceptate în cadrul programului, au mai apărut înca 3 nume, scrise cu pixul, lucru ce mi s-a părut foarte straniu-„. După ce ultima etapă de procesare a documentelor s-a terminat şi dosarul ei a luat drumul Italiei, a venit perioada de linişte de după furtună. Toţi candidaţii aşteptau rezultatele finale ale universităţii. Unii au trebuit să aştepte mai mult, alţii mai puţin. După un timp Natalia a început să fie sunată de alţi candidaţi care îi spuneau ca ei au fost informaţi deja de acceptul universităţilor. Atunci când data de începere a studiilor în Italia se apropia vertiginos iar o informaţie clară despre acceptul sau refuzul universităţii nu a fost primită, Natalia a pus mâna pe telefon şi a început să sune la minister pentru a clarifica situaţia Un prim răspuns a fost acela că ea a fost refuzată de universitate, mai apoi când a dorit să vadă scrisoarea de refuz i s-a spus că este pe lista de rezervă pentru ca în final să i se comunice că pachetul ei de documente nici nu a revenit în ţară. Am încercat să aflăm mai multe despre posibilităţile de studii şi procesul de aplicare de la reprezentanţii oficiali ai ministerului, pentru a intersecta atitudinea ministerului şi opinia personală a unui candidat care a simţit acest proces pe pielea sa. Discutând cu doamna Liudmila Pavlov, Şeful Departmentului Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană despre oportunităţile de studii peste hotare oferite cetăţenilor Republicii Moldova, am încercat să ne axăm mai mult pe nivelul de transparenţă a acestui proces şi modalităţile de acces la informaţie oferite de

iunie 2008

către minister. Dumneai a explicat următoarele: „Evident, ne străduim să promovăm o politică transparentă, studenţii să fie informaţi la maxim, în primul rând toată informaţia, toate ofertele de burse sunt plasate pe site-ul ministerului educaţiei, şi cunoaştem deja că studenţii sunt foarte activi, accesează site-ul. În cazul în care mai sunt burse specifice pentru anumite domenii de formare atunci noi trimitem circulare prin instituţiile de învăţământ superior, prin direcţiile de învăţământ raionale/ municipale pentru ca să informeze suplimentar studenţii. Sunt elaborate diverse broşuri, pliante de informare chiar în cadrul unor programe comunitare. Există pliantul pentru programul Erasmus Mundus, materiale informative pentru Erasmus Mundus external cooperation Window, care sunt afişate permanent în cadrul instituţiilor de învăţământ. În perioada începând cu noiembrie 2007 şi până în prezent Ministerul Educaţiei a plasat pe site-ul nostru circa 40 de oferte de burse, toată această informaţie este permanent plasată pe site şi reînnoită în condiţiile în care nu expiră deadline-ul. De asemenea s-a plasat informaţia referitor la ofertele de burse în cadrul protocoalelor de colaborare, mai mult ca atât ministerul desfăşoară o serie de activităţi cum ar fi crearea unor comisii mixte de selectare a candidaţilor”. Desigur că procesul de aplicare pentru o bursă necesită un efort din partea fiecărui candidat. Am fost interesaţi şi de dificultăţile ce pot apărea pe parcurs, inspirîndu-ne din experienţa Nataliei. La întrebarea despre piedicile ce pot apărea şi contribuţia reprezentanţilor ministerului pentru a ajuta candidaţii, doamna Pavlov a specificat: „Procesul de aplicare în calitate de conţinut, ca set de documente pe care trebuie să-l aplice candidatul este diferit de la ofertă la ofertă. Studenţii trebuie să se informeze despre setul de documente pentru fiecare ţară, pentru că fiecare ţară poate să ceară nişte acte suplimentare. Cred că ar necesi-

ta un efort din partea studenţilor şi anumite cheltuieli dar nu prea mari, cei care doresc pot face faţă acestui efort, alt lucru este că în unele cazuri studenţii mai târziu află despre aceste oportunităţi şi atunci le rămâne mai puţin timp şi pregătesc dosarele în fuga mare, în rest cred că nu este un lucru enorm de complicat acest dosar. Dacă ar fi să vorbim despre contribuţia ministerului la transparenţa acestui proces, evident că în primul rând acest lucru este asigurat prin accesul la informaţie apoi urmează perioada de prgătire a dosarelor care prespune consultanţă pe care colaboratorii direcţiei o oferă fiecărui în parte. Este o muncă migăloasă. În multe cazuri informaţia este foarte clar expusă în avizurile noastre, dar oricum mulţi studenţi ne sună pentru asistenţă suplimentară.” Pentru a testa puţin gradul de accesibilitate a reprezentanţilor ministerului, noi am încercat să trimitem întrebările noastre prin adresa electronică de contact de pe pagina ministerului: consilier@ edu.md. Din păcate nu putem să spunem că am obţinut informaţia solicitată. Răspunsul la cererea noastră a fost unul destul de rapid, ceea ce ne-a bucurat până când am observat că suntem rugaţi să ne adresăm la Departamentul Relaţii Internaţionale. Încercarea de a contacta acest department la e-mailul oferit a fost zadară. Din păcate nici acum nu am mai primit un răspuns la solicitarea noastră. Asigurarea tuturor condiţiilor necesare pentru ca mobilitatea academică să progreseze mereu este un obiectiv al autorităţilor de resort din Republica Moldova. Din păcate, practica arată că apar unele lacune în procesul de informare şi asistenţă oferite candidaţilor fapt care pe unii îi descurajează să mai încerce a doua oară.

Victoria Onofreiciuc

PASS pe loc

11


PASS cultural

Echipa de organizare a festivalului CRONOGRAF, ajunge în fiecare an într-un punct unde metodele unora nu coincid cu interesele altora, iar capacităţile celorlalţi nu se încadrează în exigenţele primilor, plus că publicul nu dă doi bani nici pe capacităţi, nici pe interese, judecă doar ceea ce vede pe ecran... Complicată treabă, ce să mai! Şi atunci cel mai bine e să defineşti nişte ingrediente obligatorii, pe care nu au cum să le neglijeze nici unii, nici alţii!

1. Sistemul. Acum vreo două luni, când am început să căutăm sală, ne-am gândit la Ginta Latină. A mers Şefu’ la administraţie şi le-a povestit. Cultură... festival... oaspeţi... prestigiu... şi deasupra şi bani... nu avea cum să refuze omul! Noi - mulţumiţi că ne-am făcut cu sală, ei - mulţumiţi că s-au făcut utili şi am trăit toţi fericiţi până vreo două săptămîni înainte de festival. S-a gândit Şefu’ să oficializăm “relaţia cu sala”, n-a fost să fie, am luat papucii... “Ştiţi, 17, 18 Mai e ocupată sala, a închiriat-o cineva”, face capu’ locului. “Glumiţi, nu? E vorba de un festival internaţional, am anunţat lumea, am trimis invitaţii, am contat...”, face Şefu’ perplex. “Ştiţi, la noi e ca la Tolciok, cine dă mai mult, ia marfa...”, zice negustoru inocent, “...da vă dau acum 3 zile si 2 în iunie!” Chişinăul se făcea cu două festivaluri, noi sufeream mai uşor plata în două tranşe, oaspeţii îi chemam tot în două tranşe... lupul sătul, oaia ca oaia... ce era să facem? Am zis să vorbim cu Ministrul Culturii, că poate, poate... A putut, dar când ne-a chemat Negustoru’ la negocieri repetate, am zis să vedem mai bine ce ne vinde şi... am zis că mergem să ne mai uităm prin piaţă (dacă tot avem

12

PASS cultural

metafora) şi am găsit ceva. Lumea zice că a fost mai bine, decât dacă ar fi fost… S-a făcut util sistemul şi sper că acest ingredient care nu poate fi, neglijat, va da pe viitor şi gust, nu doar culoare. 2.

Omul

Am muncit mult ca să îmi fac de lucru… cam aşa s-ar descrie CRONOGRAF-ul în senzaţiile mele. Deschiderea. Nu ştiam cine e prezentatorul, până nu a apărut în scenă. Nu mi-a plăcut. E băiat bun şi e prietenul nostru, dar e din alt cartier. Marian Voicu (TVR1) mă întreba de ce am schimbat ceva care merge

(duetul eu şi Victoria Coroban). I-am raspuns că… Nu i-am răspuns nimic, că doar nu eu decid! Cineva zicea că îi lipsea vocea mea (am dublat toate filmele din 2003 încoace, în cadrul festivalului), dar eu zic că aşa e mai bine, deşi muncă nu este mai puţină. Imediat după festival Oleg Brega, a zis că titrele au fost agramate şi îl enervau, deşi se dă tare că ştie engleza. Titrele erau pentru cei care nu o cunosc (iarăşi capacităţi şi exigenţe…). Nu o să îmi cer scuze, pentru că am muncit mult şi, deşi e loc de mai bine, zic că ne-am descurcat. Se întârzia uneori din cauza numărului mare de filme şi capacitatea proiectorului, care avea nevoie de pauze pentru a se răci, dar cel mai mult se întârzia din cauza că juriul

iunie 2008


obosea. Nu e prea simplu să vizionezi opt ore de film în zi şi încă să le şi apreciezi din cel puţin două, trei considerente. La un moment dat, cineva mi-a zis că vrea marfa pentru banii ce i-a platit. M-am aprins, deşi nu trebuia, dar am constatat că la noi nu fac probleme cei proşti, ci surplusul de deştepţi. Am zis că facem un festival de 20 de lei (atât plătise omu’) şi trebuie să ne împăcăm cu gândul! Accept orice discuţie despre principii, interacţiune, accept orice critică dar nu suport replicile consumeriste, noi nu suntem la Tolciok, încercăm să cultivăm nişte valori. După asta nu mai ţin minte decât titre si alergat… Pe 19 am avut o masă rotundă pe tematica filmulului românesc, dar intenţia era să îi adunăm pe ai noştri la un loc, să zică ce cred ei. Gagiu (Moldova Film), Olărescu (Uniunea Cineaştilor), Prodan, Zanoagă, Mărgineanu… şi din România: Ciulei, Helmis, Solomon şi alţi câţiva, plus cineva din afară. Poate data viitoare ne adunăm noi, ai noştri, moldoveni cineaşti şi discutăm mai pe îndelete, dar până una-alta… am vorbit post factum cu unii regizori tineri şi am înţeles că gândim la fel. Mă gândesc să mă fac

ich (trainerul din workshop, care a fost şi la masa rotundă), a zis direct că speră să îi ajute fondul de film din Moldova (200,000 euro pe an) pe aceşti tineri. S-a pierdut în traducere “originea fondului” menţionat de ea şi nu cred că cineva din oficiali a înţeles aluzia (nu prea se vorbeşte engleza la nivel înalt). Momentul cel mai tare (dacă pot să-l numesc aşa pe acest rebel) a fost Oleg Brega. Atunci când mi-a zis Şefu’ că trebuie sa moderez Q&Aurile, am urlat cinci minute (aşa fac eu înainte să fac treaba altora!), dar m-am relaxat/amuzat/energizat când au intervenit replicile lui Oleg, nici nu ştiam că poate face atâta spectacol. Când i-au dat premiul în ultima seară, eram pe auto-pilot şi nu prea am înţeles de ce… dar mi-a zis Lucian Muntean mai tîrziu că este pentru curaj(.md, probabil) şi am zis ca e în regulă, îl merita. Mai târziu mi-a zis un regizor că astfel de oameni trebuie izolaţi, nu lăsaţi pe scene, eu zic că nu face nimic, e dreptul fiecăruia să se exprime. Apropo de asta, Dl. Sobor a fost şi el amuzant, foarte frumos… şi Vova, care a vrut sa îl ajute… nu e chiar atât de proastă cinematografia noastră, cât mai avem oameni nosti-

revoluţionar… poate să mă înscriu în Hyde Park? :) Am avut şi un workshop pe finanţare de film. Au învăţat multe oamenii şi sper să ajute, dar păcatul mare este că la închidere, Rada Ses-

mi în ea. E nevoie de critică obiectivă şi analize la rece, atât din interior cât şi de afară, aşa putem tinde spre perfecţiune. Nici rataţii care critică nu trebuie neglijaţi, toţi au un rost… totul se face cu şi pentru oameni.

iunie 2008

3. Film bun Am avut multe filme bune anul acesta, colectate de prin festivaluri mari şi pot să îmi atribui acest merit, la fel cum sper să îl atribuie cei cu interese diverse şi capacităţi reduse. O să mă opresc la filmul cu premiu pentru regie „Nu te supăra, dar...”, regia Adina Pintilie, România. Premiul s-a dat pentru explorarea naturii umane într-un mod neconvenţional, aşa a apreciat juriul. Un film pe care eu personal îl plasam în top încă de la preselecţie. Realizat în cadrul unui workshop, ARISTOTELES, cu o echipă organizată ad-hoc, cu timp de producţie mai puţin de o lună, acest film m-a impresionat prin sinceritate. M-am surprins la un moment dat că acei oameni - de la balamuc, cum ne place să zicem - sunt mai fericiţi ca noi. Noi suntem cei demenţi, nu ei. Un documentar de obicei, lasă o relatare a timpului în care a fost făcut sau referinţă la trecut. În cazul Adinei, se prezintă o realitate paralelă, se documentează ceva ce noi înşine am izolat, ceva ce am vrea să nu existe, ceva la care spui „Doamne fereşte!”, „Săracii!”, „Vai de capul lor!”. Nu. Eu zic că e vai de capul nostru. Astfel de filme aş vrea să fac şi eu pe viitor. Sper să am vreodată inspiraţia şi talentul…

Dumitru Marian

PASS cultural

13


PASS diferit

- Salut, îmi spuse cineva trecând pe lângă mine. - Salut, i-am răspuns eu puţin confuz, în tentativa mea de a întrezări o sclipire ce mi-ar aduce aminte de unde o cunosc. Nimic. Înainte nu mi se mai întâmpla asta. Întotdeauna am ştiut pe cine cunosc, de unde cunosc. Acum lucrurile stau puţin altfel. Sper să n-am amnezie. Sunt frecvente cazurile când cunosc pe cineva, ştiu şi de unde, dar nu-i ştiu numele. Şi parcă ţi-e oarecum incomod s-o întrebi cum se numeşte, mai ales că ea îţi ştie numele. - Ştii, eu te cunosc de mai demult. Am fost o dată la radio şi tu erai acolo. - Nu-mi amintesc, îi spun eu. Ţin minte că a fost cine-va, dar nu-mi amintesc să fi fost tu. - Eeei, îmi pare rău. Da. „Să-ţi pară rău”, îmi spusei eu în sinea mea. Să-ţi pară rău pentru tine. Nu te-am remarcat, deci e clar. Înseamnă că nu te-ai evidenţiat în mod deosebit, deci eşti ca toţi ceilalţi. Şi având în vedere că “toţi ceilalţi” sunt a naibii de mulţi, ar fi utopic să-i memorizezi pe toţi. Dacă n-ai reuşit să-ţi faci cunoscut numele, dacă n-ai reuşit să ieşi din mulţime, atunci nu e cazul să te superi pe alţii că nu te remarcă. Ar trebui să te gândeşti că n-ai făcut destule pentru asta. Dacă îţi convine astfel, bine. Dacă nu, atunci găseşte o modalitate să ieşi din umbră. La cealaltă extremă se află cei care vor mereu să iasă în evidenţă, vor mereu să fie deosebiţi, să fie altfel. Dacă toată lumea sărbătoreşte, ei nu fac asta, manifestând tot felul de proteste existenţiale. Dacă toată lumea apreciază un lucru, ei trebuie cu orice preţ să-l critice. Dacă majoritatea are o atitudine pozitivă faţă de Eurovision, ei vor fi împotriva concursului. Bun, că nu-ţi place un concurs am înţeles, dar

14

PASS diferit

de ce trebuie să faci un grup Anti-Eurovision? Nu au lucruri mai importante de făcut? Poate o fi mai COOL. Dacă toţi ceilalţi sunt mai calculaţi, mai organizaţi, ei trebuie neapărat să se manifeste în stil anarhist, ronţăind seminţe de floarea soarelui în troleibuz şi vorbind mai tare atunci când merg pe stradă, doar-doar să se facă şi ei auziţi. Şi toată debandada asta doar de dragul de a fi altfel. Dacă tot vor să iasă în evidenţă, de ce n-ar ieşi cu şosetele în gură pe stradă? Nu ştiu dacă imaginea va fi tocmai pozitivă. „Cui îi pasă de ce spune lumea?”, vor zice ei. „Trebuie să ai curajul să fii altfel”. În sfârşit. Uneori este mai bine să ai o imagine negativă decât să nu o ai deloc. Dar numărul celor care încearcă să fie diferiţi creşte pe zi ce trece. Şi astfel devin şi ei majoritari. Chiar se observă o tendinţă excesivă de diferenţiere în masă. De aceea este important să fim unici. Probabil vă este cunoscută afirmaţia: „Fiecare este unic în felul său”. Aceasta e o justificare a incapacităţii de a fi deosebit şi de a spune de ce eşti unic. Fie că ai o modalitate unică de a scrie, de a vorbi, de a cânta sau de a dansa, ceilalţi n-ar trebui să te poată copia. Ăsta e „secretul”. Alţii să nu poată face la fel ca tine. Să-mi fie scuzată lipsa de modestie, dar am să dau exemplul meu. Pentru teza de licenţă am făcut un spot video: imagini, muzică, voce. N-a mai făcut nimeni. Am fost unic. Cu siguranţă că cei din comisie când au analizat teza, au spus că „ăla e cel care a făcut spotul”. Desigur că nu toţi se vor diferenţia, pentru că altfel cei deosebiţi nu vor mai fi unici. Dar dacă totuşi vrei să fii remarcat, diferenţiază-te sau mori, adică nu exişti pentru ceilalţi. Urmează-ţi setea, nu turma!

Radu Tărîţă iunie 2008


PASS pe blog Antet: N-am fost plătit să scriu despre asta. Poate data viitoare. Am aflat că totuşi berea de la Efes Vitanta nu se face din praf. Am aflat despre Tancurile pline cu drojdii şi despre noua Aurie care, curând, va ieşi pe piaţă. Am gustat bere filtrată şi nefiltrată (yuk!). Am încălţat încălţăminte din polietilenă peste ghete şi m-am simţit clovn.

Pe la IM Efes Vitanta Moldova Brewery S.A. am mai trecut de câteva ori. Făcusem practica de producţie şi de licenţă acolo, totuşi - nu mi-a fost făcut niciodată un tur adevărat al producerii. Pe lista participanţilor din acea zi, majoritatea erau de 23, 24 de ani. Toţi erau parcă obsedaţi de ultima etapă a turului: “Da’ degustaţia când e? - Mai târziu băieţi, mai târziu. - Nu acum? - Nu!” Femeia-ghid era obosită la început. Ne arăta lehamite sălile, dar după ce obsedaţii de degustări au început a prinde interes şi a da întrebari interesante - ea a înflorit, s-a îmbujorat chiar a devenit dinamică. Parcă zbura înaintea noastră, ca o rândunică, la prima rază de soare, primăvara, după o iarnă geroasă. Oamenilor le place să explice, chiar dacă asta constă în responsabilităţile

iunie 2008

jobului acestora. Când explică, ei se simt deştepţi. Ne-au făcut şi poze, pe care ni le-au dat gratuit. Am primit şi diplome de participare care confirmă contribuţia noastră, extrem de importantă, la “procesul de producţie”. Sunt mândru de rezultatele obţinute. Ia ascultă ce scrie pe poza pe care mi-au dat-o: Participant la procesul creării adevăratei beri. Act eroic, nu alta. Pentru cei care nu cunosc încă întregul proces de producere a „adevăratei” beri, se pot înregistra la acest tur gratuit. Singura condiţie este simplă, modificabilă doar în timp. Trebuie să...ai mai mult decât 18 ani. Dacă eşti pitic – mai aştepţi un an, doi, o viaţă, apoi vii la tur. Mai trebuie să scrii şi adevăratul număr de telefon, pentru că aceasta e singura modalitate prin care vă contactează o voce sexy şi vă invită la Tur. Ah da! Nu luaţi cu voi prieteni minori. Eu nu au acces şi nu sunt pregătiţi pentru a vedea asemenea imagini şocante, dar care te inspiră. Pe mine m-au inspirat – uite, scriu. Prin imagini şocante, mă refer la containere, tancuri, lăzi, toate pline cu bere. Unii din băieţi voiau să rămână mai mult în depozit, probabil pentru că aceste imagini induceau o stare de meditaţie profundă, sau poate nişte amintiri neclare. Aşadar, de ce se face acest Tur? Doamne fereşte, nu pentru PR, mi-a infirmat ghidul. “Pur şi simplu Vitanta a fost acuzată de mai multe ori precum că produce berea din fire de praf” Mi-au mai spus ca turul se face pentru informarea cetăţeanului simplu, mai ales a consumatorilor fideli, referitor la faptul că totuşi berea de la Efes Vitanta nu se face pur şi simplu din bere-praf. E mai complicat. Iar acest „complicat” este

explicat pe lung, pe scurt şi pe lat – în timpul acestei călătorii în lumea alcoolului. M-am simţit puţin neplăcut, mai ales după ce mi s-a repetat de vreo 50 de ori că berea este vie, pentru că drojdiile sunt vii şi se mişcă prin bere ca nişte viermişori. După câteva pahare cu bere, degustate de tipii obsedaţi care erau cu mine, aceştia încercau să flirteze într-un mod foarte evident şi neruşinat cu femeia-ghid. Una din întrebarile lor fără flirt a fost: de ce consumaţi apă acum? – de parcă dacă lucrezi la Vitanta trebuie să consumi bere în loc de apă. E ca şi cum ai afirma că dacă lucrezi la o firmă de producere a otrăvii – ar trebui să consumi otravă dimineaţa - în loc de terci.

În încheiere, mă simt obligat să menţionez că nu sunt deloc un consumator oarecum, înveterat al berii. Prefer vin bun: roşu, alb sau de alte culori. Cu toate astea, administraţia şi cei din echipa de marketing de la Vitanta, tind să ne educe populaţia spre un consum cât mai mare de bere, care, de altfel – e bună, are vitamina B. Am fost îndemnat, cu prietenie, să consum minim 1 litru pe zi. Aşa voi face.

Paul Hodorogea

paul.ziarulstrazii.com

BLOG

15


PASS teatral

Lumini, foc, muzică, personaje gigantice, coregrafii impresionante... timp de 11 zile Sibiul a devenit capitala teatrului şi a artelor spectacolului. Aflat la a XV-a ediţie, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu s-a derulat sub genericul “ENERGII” şi a cumulat peste 350 de evenimente prezentate de companii de teatru din peste 70 de ţări. Oferta culturală a fost una de excepţie, cuprinzând cele mai reprezentative producţii ale marilor teatre româneşti, producţii internaţionale importante şi spectacole de stradă programate pe perioada celor 11 zile de festival în locaţiile deja consacrate. Ediţia din acest an a adus în faţa publicului zece secţiuni, pentru toate gusturile: Spectacole extraordinare, Teatru în cetăţi şi spaţii neconvenţionale, Spectacole de stradă, Teatru experimental, Teatrudans, Spectacole din muzica lumii, Întâlnirile şcolilor şi academiilor de teatru, Spectacole-lectură şi teatru radiofonic, Ateliere specializate şi o secţiune “Off”. “Anul în care Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, festivalul s-a desfăşurat sub genericul NEXT. Am vrut să arătăm atunci că, pentru noi, anul 2007 nu a reprezentat apogeul teatrului sibian, ci începutul unei noi etape. Acum, datorită experienţei acumulate în decursul celor 15 ani de existenţă, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se va desfăşura sub genericul ENERGII, arătând că este unul dintre continuatorii evenimentelor din anul cultural 2007 şi un promotor al multiculturalităţii cu care se identifică atât de bine Sibiul” a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu. Ediţia din acest an a festivalului a adus în premieră publicului din România un eveniment de mare clasă: spectacolul Natsumatsuri

16

PASS teatral

Naniwa Kagami - Festivalul de vară: O oglindă a oraşului nipon Osaka cu participarea lui Nakamura Kanzaburo XVIII, unul dintre cei mai faimoşi

actori de Kabuki din Japonia. Spectacolul, regizat de Kushida Kazuyoshi, a avut în distribuţie peste 75 de actori şi s-a jucat într-o hală industrială

iunie 2008


de aproximativ 1700 m2. “Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu rămâne o platformă care permite diferitelor culturi de pe diferite continente să interacţioneze, să se exprime şi să fie cunoscute de public. Pentru ediţia jubiliară din acest an, am reuşit să aducem, în premieră în România, un spectacol

prezentat pentru prima dată cu ocazia inaugurării tunelului care leagă Franţa de Marea Britanie. Spectacolul combină efecte de lumini cu muzica mediteraneană originală, compusă special pentru această reprezenţaţie, cu actori, cu muzicieni şi focuri de artificii care vor fi lansate pe tot parcursul reprezentaţiei. Ultimele

verse stiluri şi forme, dansul a ocupat un loc important în această ediţie aniversară a Festivalului de Teatru. 11 companii, reprezentante a opt ţări de pe patru continente, au invitat publicul la dans, în fiecare zi de festival, adunând, în total, aproape 20 de ore de spectacole. S-au ţesut poveşti, s-au creat imagini, s-au redat momente ale vieţii banale ori, pur şi simplu, s-au transmit Energii. La FITS 2008 s-a dansat step, hip hop sau flamenco, s-a dansat senzual ca în lumea arabă sau spiritual ca în templele indiene, jonglând la limitele dintre clasic şi modern, împletind cu coregrafia, pantomima, teatrul sau acrobaţiile.

Teatru – peste 40 de spectacole

de teatru tradiţional japonez. Este un spectacol pe care, cu siguranţă, cunoscătorii îl vor aprecia şi pe care îl recomand tuturor iubitorilor de teatru. Va fi o experienţă unică”. (Constantin Chiriac)

În stradă Trupe de acrobaţi, efecte pirothenice, personaje - gigant care plutesc deasupra spectacorilor, parade de stradă, instalaţii, dansatori şi muzicieni din întreaga Europă au invadat Sibiul intre 29 mai şi 8 iunie. Pieţele din centrul oraşului, parcurile, parcările şi alte spaţii publice au fost transformate în această perioadă în săli de spectacol. În cadrul ediţiei din 2008 a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu au fost prezente 16 companii a căror specializare este divertismentul de stradă. Primii care au deschis seria spectacolelor de stradă au fost artiştii de la Xarxa Teatre, una dintre cele mai importante companii de acest gen din Spania. Cei 17 artişti au susţinut, în Piaţa Mare, trei spectacole extrem de interesante. Primul, Veles e Vents a fost conceput în anul 1994 şi a fost

iunie 2008

două, El foc del mar şi Nit Magica, recreează tradiţii şi obiceiuri populare mediteraneene pe care cei de la Xarxa le-au teatralizat, prezentândule în limbajul specific companiei, cel stradal După ce au deschis Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), Cupa Mondială din 1998, ediţia din 2003 a Turului Franţei şi au dat tonul manifestărilor culturale din Luxemburg în anul 2007, Plasticiens Volants au venit şi la Sibiu pentru această ediţie jubiliară a Festivalului. Timp de trei zile, personaje gigantice de poveste au prins viaţă în centrul Sibiului cu ajutorul heliului. Talentaţii artişti francezi şiau demonstrat măiestria în dirijarea unor structuri gonflabile imense, cu ajutorul a peste 600 de metri cubi de heliu, într-un spectacol conturat în jurul publicului, un spectacol de lumini şi muzică din care nu au lipsit efectele pirothehnice.

În paşi de dans Cu mişcări şi ritmuri din provocatoarea Spanie sau misteriosul Orient, îmbrăcând cele mai di-

În ediţia din acest an au fost prezentate 44 de spectacole de teatru dintre care patru în premieră naţională sau absolută. Pentru prima dată, publicul din România, a putut vedea un spectacol de teatru tradiţional japonez. În prima zi de festival au avut loc două premiere absolute: spectacolul Astăzi nu se fumează în regia lui Gavriil Pinte şi Lulu, în regia lui Silviu Purcărete, ambele producţii ale Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu. Totodată, regizorul danez Eugenio Barba a adus pentru prima dată în România un spectacol - Salt, prezentat de actorii Teatrului Odin. Pe toată perioada festivalului, publicul a avut parte de 87 de ore de teatru. Prezentând în 11 zile de Festival 141 de evenimente unice, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu rămâne în continuare o platformă de întâlnire artistică care oferă posibilitatea diferitelor culturi de pe diferite continente să interacţioneze, să se exprime şi să fie cunoscute de public. La Sibiu actul cultural a fost reprezentat de artişti din 70 de ţări care au prezentat în 38 de spaţii, convenţionale sau inedite, spectacole de teatru, dans, muzică, spectacole de stradă, lectură, expoziţii, conferinţe, ateliere de lucru şi lansări de carte.

Text şi foto Ionuţ Murgu

PASS teatral

17


PASS dependent Există triburi care consumă cenuşa celor decedaţi pentru ca spiritul acestora să continue să trăiască etern în ei. Şocant? Posibil pentru ei ar fi la fel de şocantă tradiţia creştină în acest sens. Descoperim permanent propriile limitări, cultivate foarte atent de către noi şi de către alţii, care au interesul de a ne manipula prin asta. Drogurile dăunează sănătăţii. Provoacă dependenţă. Omoară. Sunt „rele”. Acesta este mesajul vehiculat de mass-media timp de ani de zile. Sunt parţial de acord, există diferite tipuri de droguri cu diverse efecte, totuşi deranjează faptul că este ignorat potenţialul pozitiv al anumitor substanţe. Mă refer la acele clasificate drept ilegale. Drog este orice substanţă de origine vegetală, animală sau minerală care afectează sistemul nervos central şi are un efect la nivel fiziologic şi/ sau psihologic. Respectiv efectele pot fi atît pozitive, cît şi negative, în funcţie de doză şi modalitatea administrării. Câţi sunt conştienţi de faptul că iniţial LSD a fost utilizat în psihoterapie de către Stanislav Grof? sau că Ibogaina este administrată pentru tratarea dependenţei chimice! MDMA (Ecstasy) ar putea fi utilizat în psihoterapia Sindromului de stres posttraumatic şi reducerea anxietăţii la pacienţii terminali? Marijuana are proprietăţi analgezice şi ar putea fi utilizată în tratamentul migrenelor? Ketamin poate fi eficient în tratarea dependenţei de heroină şi depresiei? Fiind administrate adecvat, în condiţii sigure şi sub ghidarea unui specialist, aceste substanţe pot ajuta persoanele diagnosticate cu diferite patologii fizice şi/ sau psihologice la toate nivelele: fizic, mental, emoţional şi spiritual. Conform unei clasificări, drogurile pot fi de trei tipuri: • stimulante (cocaina, amfetamine, Ritalin, khat, cafeina, nicotina) • depresante (morfina, heroina, codeina, alcoolul, antihistaminele) • psihedelice (Cannabis Sativa, Ayahuasca, LSD, Peyote, Mescaline, MDMA, DMT, Ibogaine, Ketamine, Psilocybin, Salvia) Anume ultima categorie prezintă interes pentru cercetători în prezent, datorită proprietăţilor acestor substanţe, cunoscute şi utilizate de către multe civilizaţii pe parcursul a mii de ani în cadrul ritualurilor religioase/ de purificare a spiritului şi expansiune a conştiinţei.

„Psihedelic” denotă o acţiune asupra psihicului ce provoacă stări modificate de conştiinţă şi poate trezi potenţialele latente ale fiinţei umane. MAPS = Asociaţia Multidisciplinară pentru Studii Psihedelice gestionează proiecte de cercetare ştiinţifică asupra efectelor substanţelor psihedelice, aprobate de guvernul SUA. Asemenea centre sau proiecte în desfăşurare mai există în Elveţia, Israel, Spania, Mexic. Unele idei eronate şi prejudecăţi referitor la conceptul de drog s-au impregnat atât de profund în subconştientul social, încît nu recunoaştem, nu apreciem şi nu încurajăm aceste eforturi. Ştiinţifice totuşi. Cei cărora le place să-şi activeze circuitele electrice, pot găsi detalii pe http://www.maps.org NU promovez şi nici NU încurajez consumul substanţelor respective de către persoane care nu sunt destul de mature psihologic şi spiritual pentru a le utiliza în scopuri realmente benefice, ci pledez pentru distrugerea anumitor stereotipuri şi eliminarea stigmatizării celor care au curajul să plonjeze mai profund, dincolo de aparenţe şi frică, descoperind noi forme multicolore ale realităţii.

Autor: Cerculeţ

Revista nu-şi asumă responsabilitatea pentru părerea exprimată în acest articol. Atenţionăm: substantele ilicite pot fi foarte periculoase pentru viaţa şi sănătatea dumneavoastră.

18

PASS dependent

iunie 2008


PASS artistic Afară s-a aşternut un peisaj expresionist în tuşe îndrăzneţe de verde stropite puţin cu roşul contrastant al cireşilor, dar e şi un soare ce devorează culoarea lăsând doar umbrele întunecoase în ultramarin şi indigo. Frumos timp... Şi, deşi mai rătăcesc încă prin numeroasele conspecte mi-am propus totuşi să scriu acest aticol. Timpul devine câteodată duşmanul nr.1, ziua fiind prea scurtă pentru a le reuşi pe toate. Din acelaşi motiv al lipsei de timp şi al supraîncărcării am absentat pentru a câta oară la orele de istorie în una din vinerile maiului pentru a merge la galerie unde absolvenţii de la Academia de Teatru, Muzică şi Artă Plastică şi-au susţinut lucrările de diplomă. A fost frumos: culori, forme, mărime, dinamică, simbol, mesaj, idee, dar de unde nu au lipsit nici emoţiile. Mi-a plăcut ideea unuia dintre absolvenţi care şi-a intitulat lucrarea “Autoportret” motivând aceasta prin faptul că fiecare artist, orice ar creea el (chiar dacă face portretul cuiva) până la urmă se înfaţişează pe sine (fie prin linie, formă sau culoare sau direct prin portretul fizic), fiind dominat de eul său interior ce tinde spre a se autorealiza. Tot la sfârşitul lunii mai la Muzeul de Artă unde am vizitat expoziţia intitulată “Basme” unde au fost expuse lucrări ce ţin de diferite ramuri ale artei: de la grafică (în special cea de carte), până la artele

iunie 2008

decorative (ceramică şi tapiserie artistică). Autorii lucrărilor sunt artişti precum faimosul Igor Vieru, Emil Childescu, Alexei Colâbneac, Isai Cârmu, Ilie Hămuraru, numele cărora spune foarte multe. În biblioteca “B.P.Haşdeu” acum are loc expoziţia foto personală a tânărului artist Hadârcă Ilie. Chiar dacă nu am luat cunoştinţă până acum cu fotografia acestuia eram sigură că o să-i reuşească bine, cunoscându-i potenţialul din proiectele sale şi lucrările de studiu executate în timp ce era elev la design vestimentar la Colegiul de Arte Plastice “Al. Plămădeală”. E bine că experimentează şi tinde să fie original. La data de 27 mai, direct după ce am ieşit din auditoriul unde susţinusem examenul de BAC la compoziţie am mers la galeria “C. Brâncuşi”. Acolo am reuşit să ajung chiar la vernisarea expoziţiei de sculptură contemporană ediţia 2008. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) şi va fi deschis vizitatorilor până pe 16 iunie. Participanţii la expoziţie sunt în mare parte membrii UAP printre care se numără

Grecu, Sultan, Zderciuc, Niţa, Băţ. Mi-au plăcut unele lucrări, artiştii căutând în plastica formei o prezentau adesea foarte expresiv, astfel încât piatra începe să vorbească, să spună stări şi trăiri. Materialele folosite au fost diverse fie piatra, marmura, lemnul, bronz, dar şi tehnica mixtă.Totuşi, doar o mică parte dintre lucrări pot fi clasificate ca fiind cu adevărat contemporane, însă dat fiind că sculptura este una din cele mai complexe, dificile, dar şi scumpe ramuri ale artei e îmbucurător deja că se lucrează. Pe data de 20 iunie vă propun să mergeţi la galeria “C.Brâncuşi” unde va avea loc susţinerea lucrărilor de diplomă a elevilor de la Universitatea Pedagogica Ion Creangă. Deşi facultatea de artă de acolo este relativ tânără, ei tind totuşi să fie la nivel şi chiar să concureze cu cei de la Academie. Cred eu că o să fie un eveniment interesant şi cu siguranţă voi merge acolo, ceea ce vă recomand şi vouă. P.S. În urma absenţelor (când mergeam la expoziţii din cursul orelor) din timpul anului nici o avertizare/mustrare nu am luat. În carnetul de note cifre mai mici de opt nu am avut. BAC-ul la compoziţie l-am susţinut pe o notă mare.Nici o ramură a reuşitei nu a suferit.

Victoria Ceban

PASS artistic

19


PASS Interviu Locuitorii şi oaspeţii Chişinăului, pasionaţi de muzica digitală, au avut parte de o prezentare inedită pentru cluburile de noapte din Moldova – concomitent, au dansat şi au vizionat filme. Totul s-a petrecut la iniţiativa Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, în parteneriat cu OWH TV Studio, care au organizat în cadrul Festivalului Internaţional de Film Documentar CRONOGRAF un eveniment special – Hear the Pictures! See the music! Invitatul principal al evenimentului a fost Marek Brandt aka triPhaze, DJ/VJ din Germania, care a susţinut o prezentare audio şi video în Club BoozTime. triPhaze este DJ şi VJ în acelaşi timp. În timpul prezentării lui imaginile şi muzica fuzionează într-un conţinut unic. În paralel cu profesia de muzicant triPhaze este fondatorul casei de discuri de muzică electronică experimentală – “Privatelektro” şi producător a variate instalaţii audio şi video. Marek Brandt este şi unul din membrii fondatori ai cunoscutului “Laptoporchester Berlin” şi membru al grupului “Parachute”. Instalaţiile şi filmele lui au fost prezentate în Canada, Coreea de Sud, Australia şi în multe oraşe mari din Germania. În interviul ce urmează aflaţi mai multe despre stilul lui triPhaze, despre muzica sa atât de preferată în ţara de unde vine şi care este mesajul prezentărilor pe care le face.

De cât timp eşti DJ?

triPhaze: Am deja 11 ani de experienţă în muzica digitală. La început doar selectam muzica, după care, din 1999 am început să prezint singur. Videomixing am început să fac cu mult timp de a începe cariera de DJ, fiindcă vin din domeniul artelor vizuale.

Cum este apreciat videomixing-ul în Germania?

triPhaze: În Germania acest gen de muzică a apărut prin anii `90. În prezent, în Germania sunt foarte multe grupuri active, care fac videomixing. Cel mai cunoscut prin acest gen de muzică este Berlinul, unde se desfăşoară mai multe festivaluri care se axează pe performanţele live. În ţările în care eu

20

Interviu

am fost - Germania, Spania, Anglia, Franţa – sunt cluburi speciale, în care se desfăşoară asemenea evenimente, unde chiar şi arhitectura devine o parte componentă a prezentării.

Cum îţi descrii stilul?

triPhaze: În Germania sunt stiluri variate de muzică. Eu creez o experienţă audio/video nouă, combinând muzica electrică, electronică şi drum’n’bass cu secvenţe din filme. Lucrez cu muzica experimentală, artele vizuale şi fotografice, produc instalaţii audio, documentare experimentale non-narative şi soundscape în context “live cinema”. Pentru a le obţine pe toate acestea, folosesc înregistrări făcute întrun cadru al naturii, bucăţi sintetizate şi laptop. Un aspect important în prezentările mele este acordat conţinutului vizual, cu animaţii flash, clipuri video, imagini analog şi digitale. Muzica mea este mai mult de tip ambient, hipnotică pe alocuri, în care se foloseşte mult sunetul alb şi sub-bass, aceste sunete neobişnuite creează în majoritatea cazurilor o atmosferă emoţională care induce publicului o călătorie în timp – întocmai ca un film în capul tău.

Care a fost cel mai important eveniment la care ai pus muzică?

triPhaze: Nu pot uita cel mai mare eveniment din activitatea mea de DJ. Acum câţiva ani la Berlin, în incinta unei foste închisori, s-a desfăşurat un festival de muzică electronică. Închisoarea foarte veche

iunie 2008


nu mai folosea la nimic, dar în trecut în acest spaţiu erau deţinute persoanele care urmau să fie deportate din Germania. Acolo am ţinut o prezentare de 18 ore. Gestul de a organiza un festival în închisoare era deosebit de semnificativ. Domina o atmosfera tensionantă, întrucît oamenii ştiau unde se află, iar o bună parte dintre participanţii la festival erau chiar foştii deţinuţi. Prin acest gest am vrut să demonstrăm că muzica poate fi înţeleasă în mod diferit şi poate avea un sens polivalent.

Ce ocupaţii sau pasiuni sunt completate de mixing?

triPhaze: Principalul meu hobby este fotografia. Am studiat şapte ani fotografia la Academia de Arte Vizuale din Leipzig, după care, timp de un an, în Scoţia am studiat arta media.

Care este semnificaţia numelui de triPhaze?

triPhaze: Primul meu nume de scenă a fost Solaris, după cartea scriitorului polonez Stanislav Lem, dar am fost nevoit să mi-l schimb, fiindcă mai era o persoană care utiliza acest nume. triPhaze este un joc de cuvinte: „tri” înseamnă „trei”, iar „phaze” înseamnă atât feţe/aspecte, cât şi cele trei lucruri pe care le fac eu – video, audio şi stilul meu personal.

Daniel Racoviţă

S-a născut la 31 iulie 1983 în Sadova, Călăraşi. Acolo a făcut gimnaziul, după care a învăţat la liceul teoretic “Mihai Viteazul” din Chişinău, apoi la cursurile Şcolii de modelling şi actorie. În anul 2001 intră la Academia de Arte, sprecialitatea design vestimentar, unde nu ezită a face pe lîngă toate şi actorie, şi ceramică... Mai este şi ex-campion al Republicii Moldova la sambo, câştigător a nenumărate competiţii internaţionale... şi, nu în ultimul rând, sclav fidel al poeziei.

Enigme în negru-alb

triPhaze: Există o multitudine de oferte la mine în ţară. Totul depinde de grupul din care faci parte şi de mediul din care vii. În Germania este foarte puternică scena underground, unde tinerii se adună şi încearcă să depăşească limitele imposibile din societate. Un alt grup de oameni, cel mai numeros, îl formează oamenii „normali”, care îşi petrec cea mai mare parte a timpului în berării sau în parc, consumând bere.

Dragostea e ca un vulcan, spune Octavian Goga; poate erupe iar în orice moment. Dragostea lui Daniel Racoviţă pentru spunerea poetică a erupt prin cuvinte şi prin imagine, concomitent, şi de la o vârstă destul de fragedă. În acest volum sunt adunate câteva dintre acele scântei ale adolescenţei, aşternute pe fila albă în anii 1997-2003, care exprimă pregnant frământul şi stările sufleteşti ale lui Daniel şi alte timpului său adolescentin. Pentru cei afoni la muzica versului, pictorul Daniel Racoviţă a transpus fiecare poezie în limbaj grafic.

Înainte de a veni aici, ce ştiai despre Moldova?

Daniel - între poezie şi grafică

Trecând la un alt subiect, care este modalitatea tinerilor din Germania de a-şi petrece timpul liber ?

triPhaze: Înainte să vin, am făcut o mică investigaţie prin Internet. Cunosc nişte georgieni din Germania, care mi-au spus că în Moldova este o scenă artistică bună. De aceea am răspuns pozitiv la invitaţia de a veni aici, cu scopul de a demonstra tinerilor, şi nu doar lor, că filmele pot fi văzute nu doar în sălile de cinema, unde trebuie să stai drept, cu faţa înainte, dar că se poate medita asupra celor văzute şi în club. Uneori muzica şi imaginea se completează, dar alteori se contrazic, anume această disonanţă formează spaţiul, oferit pentru a medita asupra celor ce se întâmplă pe ecran.

Interviu realizat de Tatiana Bernevec iunie 2008

Poezia lui Daniel Racoviţă, împreună cu grafica sa, vin să confirme zbuciumul unui tînăr care trăieşte, suferă, arde în emoţii şi în sentimente mult mai mult decât alţi tineri de vârsta lui, şi totuşi, rămâne “plin de speranţe” (Şi iar...) Volumul de faţă, în aparenţă un ciclu de versuri adolescentine, denotă un profund spirit de observaţie, multă metaforă şi foarte multe asocieri inedite, proaspete. Sunt versuri scrise cu 7-8 ani în urmă, de un tânăr rebel ce-şi caută cu înfrigurări drumul său propriu în această lume deloc simplă ( Secrete, Destăinuire, Evadare, Început de sfârşit, Îmi pare rău, Ritmuri, Singur).

Interviu

21


PASS istoric

Vasile Stroescu s-a născut în satul Trinca, ţinutul Hotinului, la 11 noiembrie 1845, într-o familie de boieri români. A făcut studiile la Liceul Regional din Chişinău, la liceul din Kamenes-Podolski, la liceul Richelieu din Odessa. A studiat dreptul la Universitatea din Moscova, Petersburg şi Berlin. Apoi a călătorit prin Europa şi Africa. A fost un om politic, filantrop şi membru de onoare al Academiei Române.

Propăşirea culturală a românilor transilvăneni s-a bazat, până la 1918, nu numai cu forţele proprii, ci şi pe sprijinul moral, material primit de la fraţii de dincolo de Carpaţi. În fond, activitatea culturală avea un dublu scop, pe de o parte urmărea păstrarea fiinţei naţionale, iar pe de altă parte - pregătea conştiinţa în vederea înfăptuirii celui mai important deziderat românesc şi anume: unirea tuturor românilor într-un singur stat, atunci când condiţiile istorice ar fi permis realizarea idealului visat de câteva generaţii. De la început ţinem să subliniem că în Transilvania cultura românească nu a fost sprijinită de stat, ci numai de către biserică şi persoane particulare. Printre

22

PASS istoric

românii ardeleni generoşi, ce-au susţinut dezvoltarea culturală sub diferite forme, se înscriu nume prestigioase din Ardeal, Crişana, Banat şi Maramureş precum dr. Simion Ramonţiai, E. Gojdu, familia Mocioni, E. Ungureanu, Mitropolitul Şaguna, episcopul N. Popea, Ioan Micu, I. Micu-Moldovan şi mulţi alţii. În 1910, la începutul lunii aprilie în ziarul “Unirea”, tipărit la Blaj, a apărut un editorial intitulat VASILE STROESCU, din cuprinsul căruia prezentăm câteva fragmente: “Nu ne putem înmuia condeiul într-o călimară de aur ca să cinstim după cuviinţă numele din fruntea acestor rânduri. Nu aveam glasul procurorului pentru a-l vesti lumii româneşti cu triumful aceluia, care n-a

iunie 2008


glăsuit în pustie... În năzuinţele noastre pentru cultura naţională ne-am simţit totdeauna puternici prin cel mai mic sprijin, ce s-a dat de la obştea românească... Vasile Stroescu? Cine e acel Vasile Stroescu, care ne-a scos din făgaşul obişnuit al articolelor noastre pesimiste?... Cunoaştem acest nume din Enciclopedie, unde un Stroescu e fixat ca mare filantrop român. E rudă, fără îndoială, cu fericitul filantrop, căci sângele apă nu se face... Şi ne-a trimis – observă bine cetitorule, căci nu e greşeală de tipar! – 100.000 de coroane pentru fondul cultural. Din Davosul Şviţerei, unde oamenii merg săşi vadă de sănătate, ne-a sosit această solie luminoasă, care ne-a electrizat pe toţi, dându-ne noi forţe de muncă, în greaua noastră luptă pentru existenţă.” ... În acelaşi număr al ziarului este publicată scrisoarea lui Stroescu, datată 12 martie 1910 şi expediată din oraşul elveţian Davos, din cuprinsul căreia aflăm câte ceva din gândirea marelui mecenat cu privire la importanţa unităţii naţionale, în pofida deosebirilor confesionale:... “Spre fericirea noastră, diferenţa de confesiune, nu ne dezbină. Neamul românesc, deşi aparţinând la două confesiuni, în aspiraţiile lor naţionale, rămâne unit şi nedivizat. Unitatea aceasta provine din sentimentul naţional puternic al tuturor şi în mare parte se datorează demnităţii clerului de ambele confesiuni. Deşi nu sunt de confesiune greco-catolică, unită, subscriu în folosul fondului cultural greco-catolic, suma de una sută de mii de coroane.”... Nu după mult timp, V. Stroescu trimite pentru fondul cultural din Sibiu 216.000 de coroane, sumă ce trebuia să fie distribuită imediat de mitropolitul Ioan Meţianu, în funcţie de urgenţele învăţământului. “Din suma asta 200.000 de coroane se dau pentru înfiinţarea şi susţinerea şcolilor săteşi ortodoxe din Transilvania şi Ungaria, iar 16.000 pentru înfiinţarea de cantine şcolare ca să dea la copiii săraci hrană, straie, cărţi, hârtie...Ambele sume le donez nu pentru vecinica mea pomenire, adecă să se facă un fond neatacabil şi să se cheltuiască numai procentele de la dânsul, ci să se răspundă imediat la nevoile existente...eu ţin la folosul naţiunei, nu la fală. Doresc din suflet ca umila mea jertfă să aducă cât mai mult folos, Dorindu-vă de la Dumnezeu sănătate şi viaţă îndelungată.” Din cele relatate se degajă altruismul mecenatului, care făcea donaţii nu pentru publicitate sau alte interese meschine, ci pur şi simplu de a face bine semenilor săi oprimaţi, pentru propăşirea neamului românesc. Sentimentele sale nobile reies dintr-o altă scrisoare adresată mitropolitului Meţianu faţă de ţăranii obijduiţi care cereau ajutor. “... Mai ales când văd pe scrisori iscăliturile ţăranilor cu mâini zdravene, voinice, trudite de muncă, dar tremurânde, nesigure, ca de copil slab şi fără de ajutor, la scris, apoi cu o deosebită mulţămire sufletească, după putinţă, le împlinesc cererile... De la dânşii totul s-a luat dar în schimb nu li s-a dat nimic.” La apelul Reuniunii femeilor române din Arad, Vasile Stroescu a donat 100.000 de coroane, pentru construirea unei noi clădiri a şcolii superioare de fete. Cu acel prilej dânsul a refuzat ca şcoala să poarte numele său. “... Doresc ca edificiul proiectat să fie construit conştiincios şi să devie un adevărat focar al redeşteptării multor

iunie 2008

generaţii.” În mai puţin de două luni, Vasile Stroescu donase peste 400.000 de coroane, sumă pe care românii de dincoace de munţi n-ar fi reuşit să o adune nici într-un deceniu, însă în acel moment fiecare an câştigat conta foarte mult în bătălia desfăşurată pentru păstrarea fiinţei naţionale. Ca o recunoaştere a contribuţiei sale la dezvoltarea culturii româneşti, Academia Română şi Asociaţiunea Transilvană (ASTRA) l-au ales în 1910 membru de onoare. La adunarea generală a Astrei desfăşurată la Dej, cei prezenţi l-au ovaţionat minute în şir cu toate că nu se afla de faţă. În primăvara anului 1911, cu prilejul sărbătoririi a 50 de ani de la fondarea Asociaţiunii Transilvane, Vasile Stroescu a donat acestui aşezământ 50.000 de coroane, în vederea sprijinirii sistemului cooperatist şi îndeosebi al băncilor săteşti. În anul următor Stroescu a participat la adunarea generală a Astrei. Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor acesteia, până la primului război mondial a donat aşezământului peste 80.000 de coroane pentru cooperaţie, bănci rurale, meşteşuguri artistice, biblioteci săteşti. Ultimele două investiţii de anvergură au fost în domeniul învăţământului. Când a aflat că sinodul arhidiecezan de la Sibiu a hotărât construirea noului seminar, Vasile Stroescu a dăruit 100.000 de coroane. În anul următor a donat aceeaşi sumă pentru ridicarea gimnaziului din Brad. Aceste două acte au stârnit noi valuri de entuziasm şi au întărit lupta purtată pentru cauza naţională. Pe parcurs şi alte donaţii mai mici au avut importanţa lor. Sume consistente au fost donate Reuniunii femeilor române din Sibiu, bibliotecii studenţilor români din Cluj, Societăţii Petru Maior din Budapesta. Marele filantrop a participat de asemenea incognito la festivităţile studenţeşti de la Budapesta la 50 de ani de la înfiinţare. “Am fost bucuros de hotărârea ce o luasem de a veni de la Lausanne înadins de a vedea serbările... Această sumă de bani o dau în onoarea şi numele celui mai mare român ardelean, Ioan Slavici, autorul părintelui Tanda din Sărăceni..., prin opul său am învăţat a cunoaşte şi a iubi pe românii din Ungaria. Fondul se va numi Ioan Slavici pentru casa studenţilor din Budapesta.” Deşi în decursul timpului naţiunea română a fost divizată prin graniţe stabilite arbitrar, totuşi solidaritatea dintre români a existat în permanenţă. Vasile Stroescu prin generozitate, modestie şi tenacitatea cu care a apărat cauza naţională a fost exponentul acestei solidarităţi. Când şi-a dat seama că în Basarabia n-are nicio şansă, atunci şi-a îndreptat mărinimia spre românii transilvăneni pentru a-i susţine moral şi material în vederea păstrării fiinţei naţionale. În epoca modernă au existat foarte mulţi filantropi, însă prin personalitate, modestie şi generozitate, Vasile Stroescu a rămas un unicat în spaţiul mioritic, cu care Basarabia se poate mândri, iar o casă memorială o merită cu prisosinţă, pe lângă veşnica recunoştinţă a urmaşilor.

prof. univ. Mihai Sofronie

PASS istoric

23


PASS Interviu

Părinte Vasile, care estre rolul mass media la acest început de mileniu?

În acest secol omul are nevoie, poate chiar mai mult ca altă dată de comunicare spirituală. Mass media ar trebui să atragă mai multă atenţie tinerei generaţii, care sunt foarte sensibili la toate transformările ce au loc în societate. Este bine cunoscut faptul că datorită procesului tehnico-ştiinţific astăzi un mesaj poate să ajungă oriunde în clipe numărate. Aşadar, informarea şi comunicarea se realizează mai lesne. Instituţiilor media le revine un lucru foarte important de a alege informaţia şi modul în care va fi prezentată cititorului. Mijloacele de informare în masă joacă un rol tot mai mare în lumea contemporană. Pentru asigurarea unei vieţi umane normale astăzi mai mult ca oricînd este necesară restaurarea legăturii pierdute dintre cunoaşterea ştiinţifică şi valorile spirituale, religioase şi morale. Cunoaşterea ştiinţifică şi cea religioasă au un caracter cu totul diferit. Ele au puncte de plecare, scopuri, sarcini şi metodologii diferite. Sferele lor se pot intersecta sau suprapune, dar ele nu se opun pentru că, pe de o parte, în ştiinţa naturală nu sunt teorii ateiste sau religioase, ci teorii mai mult sau mai puţin adevărate, iar pe de altă parte, religia nu se ocupă de chestiunile organizării materiei. Astăzi mass media are aceleaşi funcţii, pe care le-a avut din totdeauna, de informare, de culturalizare şi de divertisment. Indiferent de epoca în care trăim, în viziunea mea, aceste funcţii nu se modifică...

Care este relaţia bisericii cu mass media?

Dorindu-şi o comunicare cît mai strînsă cu societatea, Biserica Ortodoxă apelează şi ea la diverse mijloace sofisticate de informare – internet, TV, radio, presă. În viziunea mea între aceste două instituţii din totdeauna

24

Interviu

a existat o colaborare, cît de eficientă s-a dovedit ea, îi lăsăm pe oameni să se pronunţe. După o îndelungată perioadă de discreditare, Biserica Ortodoxă îşi cere în prezent drepturile la care a aspirat mereu: să mărturisească şi să comunice credincioşilor şi întregii lumi mesajul Evangheliei. Este aşadar, evident că în pastoraţia sfîrşitului de mileniu Biserica Ortodoxă foloseşte şi va trebui să apeleze tot mai mult la mijloacele mass media. În societatea din care facem parte, este cert faptul că metodele prin care se face răspîndit cuvîntul lui Dumnezeu sunt diferite. Cineva spunea că dacă Sfinţii Părinţi ar fi avut la îndemînă toate mijloacele de comunicare pe care le avem noi astăzi, ar fi încreştinat tot pămîntul. Mass media trebuie să fie utilizată doar în scopuri ziditore de suflet şi nu pentru a stimula ura, minciuna şi invidia.

Cum priveşte arhimandritul Vasile Ciobanu la noile tehnologii informaţionale?

Cunosc doi mari duhovnici din Rusia, pe care cred că îi cunoaşte fiecare slujitor al altarului din republica noastră, este vorba de arhimandritul Chiril şi arhimandritul Naum, ambii ducînd o viaţă de ascet. La ajutorul acestor piloni ai Ortodoxiei aleargă creştini din diferite colţuri ale lumii, aflînd de la Dumnezeu milă prin rugăciunile lor. Am aflat din surse sigure că unul dintre ei se odihneşte la timpul cuvenit pe divan, celălalt dormitează pe un scaun, dar ambii avînd aceeaşi putere duhovnicească. La fel şi la noi, cunosc preoţi care nu permit copiilor de a privi măcar emisiuni cu caracter ortodox, nemaivorbind de ştiri sau alte emisiuni, şi cunosc preoţi care utilizază destul de frecvent calculatorul şi internetul, desigur în scopuri ziditoare de suflet. Sfântul Apostol Pavel spune: „toate îmi sunt slobode, dar nu toate îmi sunt de folos”. Din acest considerent şi

acei 2 mari duhovnici, fiecare şi-a ales metoda cea mai convenabilă de a odihni trupul şi la fel şi aceşti preoţi recurg, în viziunea lor, la cele mai eficace metode pentru mîntuirea sufletului. Atîta timp cît aceste metode nu ne afectează trăirea noastră duhovnicească, nu avem ce ne face griji. Fiecare dintre noi trebuie să posede abilitatea de a alege grîul de nechină, binele de rău.

În Republica Moldova avem jurnalişti bine pregătiţi ce ar putea activa în presa religioasă?

Foarte puţini, îmi este şi teamă să-i enumăr...Pe la 1990 în Republica Moldova era practic imposibil să găseşti vreun jurnalist care să scrie pe teme religioase. Atunci pentru a clarifica oarecum situaţia creată vin în ajutor teologii care devin şi colaboratorii acestor ziare. Toţi clericii şi laicii fiind chemaţi să dea atenţie conlucrării presei religioase cu mijloacele de informare în masă. Jurnaliştii laici s-au pomenit în această situaţie oarecum nedumeriţi: pe de o parte li se propunea colaborarea cu presa religioasă, pe de altă parte, erau conştienţi că scriind materiale dăunătoare pentru sufletul enoriaşilor ei pot fi supuse pedepsei canonice. Astfel biserica propunea o conlucrare cu mass media, dar, în acelaşi timp, îşi impunea nişte valori morale străine societăţii de odinioară. Iniţial la acest gen de presă erau angajaţi doar teologi odată cu trecerea timpului starea de lucruri se schimbă, încep a fi angajaţi şi jurnalişti laici care acordă un nou colorit acestei prese. Aici, spre deosebire de presa laică, jurnalistul are dreptul şi posibilitatea de a alege tema şi modului în care materialul în cauză va ajunge la sufletul celui ce va citi ziarul. Astăzi putem afirma că presa religioasă este singurul gen de presă care cu adevărat are grijă de cititorii săi.

iunie 2008


Cum ar trebui să arate jurnalistul teolog?

El trebuie să manifeste cîteva elemente esenţiale: responsabilitatea teologică, profesionalismul compatibil cu cel al jurnalistului din presa secularizată, conştiinţa de breaslă, curaj, lipsă de crispare bazată pe convingerea că în presa bisericească validarea unei atitudini, opinii, idei este opera Bisericii în sobornicitatea ei, dar mai întîi de toate acestea jurnalistul trebuie să fie un bun teolog. În decursul relaţiilor reciproce dintre biserică şi mass media pot să apară complicaţii şi chiar conflicte serioase. Probleme pot apărea îndeosebi datorită difuzării unor informaţii inadecvate sau distorsionate despre viaţa bisericească, care pun într-un context inadecvat, confundînd poziţia personală a unui jurnalist sau a unei persoane citate cu poziţia întregii Biserici. De multe ori pentru epuizarea unui conflict sau în general evitarea lui este suficient doar profesionalismul ziaristului.

Cum utilizăm internetul?

Chiar dacă lumea comunicaţiilor sociale pare adesea a se afla în opoziţie cu mesajul creştin, ea oferă ocazii unice de proclamare a adevărului mântuitor al lui Hristos către întreaga familie umană. Să ne gândim la... capacităţile pozitive ale Internetului de a transmite informaţiile şi învăţăturile religioase dincolo de toate barierele şi frontierele. Biserica trebuie acum să înţeleagă Internetul. Este nevoie de aceasta pentru a comunica eficient cu oamenii - în special cu tinerii - care sunt adânciţi în experienţa acestei noi tehnologii, dar şi pentru a-l utiliza cât mai bine. Din perspectivă religioasă, mijloacele de comunicare socială oferă importante beneficii şi avantaje, ele duc ştiri şi informaţii despre evenimente, idei şi personalităţi din viaţa religioasă. Ele servesc ca şi vehicule pentru evanghelizare şi catehizare. Oferă inspiraţie, încurajare şi oportunităţi de cult pentru persoanele constrânse să stea în casele lor sau în instituţii. Pe lângă acestea, mai există şi alte beneficii mai mult sau mai puţin specifice Internetului. El le oferă oamenilor acces direct şi imediat la importante resurse religioase şi spirituale, la mari biblioteci, la muzee şi locuri de cult, la învăţătura Magisteriului, la scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale Doctorilor Bisericii, şi la înţelepciunea religioasă a secolelor. Are remarcabila capacitate de a depăşi distanţele şi izolarea, aducând persoanele în contact cu semeni ai lor de bună-voinţă, care fac parte din comunităţi virtuale de credinţă

iunie 2008

în care se încurajează şi se sprijină reciproc. Internetul este important pentru numeroase activităţi şi programe ale Bisericii, precum evanghelizarea, cuprinzând atât re-evanghelizarea cât şi noua evanghelizare şi tradiţionala operă misionară ad gentes, catehezele şi alte tipuri de educaţie, ştiri şi informaţii, apologetică, conducere şi administrare, şi unele forme de consiliere pastorală şi de îndrumare spirituală. Spaţiul virtual mai oferă Bisericii mijloace de comunicare cu anumite grupuri - cu tinerii, cu bătrânii şi cu persoanele casnice, cu cei care trăiesc în zone izolate, cu membrii altor organisme religioase - la care altfel ar fi fost dificil de ajuns.

Cum va venit ideea creării unui ziar?

Pînă în prezent am ridicat ziduri şi pereţi reci de piatră, reparînd biserici la Răciula, Frumoasa, şi Tabăra, dar la atingerea unei vîrste rotunde de 40 de ani, cînd creştinul ca şi fructul începe să se coacă, am înţeles că toate aceste lucări nu au fost înălţătoiare de suflet. Am înţeles, pentru fie şi mai tîrziu, că caracteristic spiritului duhovnicesc ortodox îi sunt caracteristice alte seturi de valori. De aceea am început să mă reabilitez prin alte metode şi activităţi mai aproape sufletului. În societatea din care facem parte biserica are nevoie de o colaborare mai fructuoasă cu mass media. Activitatea Bisericii cu mass media, şi invers, a constituit mereu un subiect de discuţie aprigă atît în interiorul bisericii, cît şi în societatea laică, însă noi trebuie să utilizăm instituţiile media pentru a propovădui cuvîntul lui Dumnezeu. Preotul trebuie să fie întotdeauna deschis spre a colabora cu mass media. Cu părere de rău, puţini preoţi, din diferite considerente apar la posturile de radio şi TV, precum şi în paginile presei pentru a călăuzi pe calea cea dreaptă turma lui Hristos. Sintagma Mîntuitorului din Sfînta Evanghelie „Dacă ei vor tăcea, vor vorbi pietrele”, ne îndeamnă de a ne trezi din amorţirea de care suntem cuprinşi. Reeşind din cele expuse mai sus am hotărît de a edita o publicaţie a Bisericii Ortodoxe.

Nefiind jurnalist, nu va fost frică că nu o să reuşiţi?

Orice preot prin predicile sale comunică cu enoriaşii parohiei. Cunoaştem că domeniul comunicării este la fel de vechi ca şi omenirea, din acest considerent ştim, că comunicarea este înfrăţită cu jurnalismul. Unui preot trebuie să i se dea mai uşor de a scrie, chiar a-şi îndrăzni să spun, să fie jurnalist.

Dar, totuşi, după absolvirea facultăţii de Teologie mi-am continuat studiile la ciclu de masterat la Facultatea de Jurnalism şi Comunicare Publică a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, unde miam aprofundat cunoştinţile în domeniul respectiv. În viziunea mea, toţi clericii şi laicii, indiferent au studii jurnalistice sau nu, sunt chemaţi să dea cuvenită atenţie contactelor cu mijloacele de informare în masă, seculare, în scopul realizării muncii pastorale şi educaţionale şi pentru a trezi interesul societăţii pentru diferite aspecte ale vieţii bisericeşti şi ale culturii creştine. Dacă nu o fac, este deja un neajuns al Bisericii în raporturile sale cu mass media. Însă pentru a asigura aceste obligaţii ecleziale e nevoie de multă înţelepciune, din ambele părţi, responsabilitate şi prudenţă în ceea ce priveşte poziţia unui anume mijloc de informare în masă faţă de credinţă şi Biserică, orientarea lui morală şi relaţiile pe care le are cu conducerea bisericească.

De ce la ora actuală în Republica Moldova este atît de slab mediatizată viaţa Bisericii?

În viziunea mea sunt mai multe probleme, însă principala rămîne a fi lipsa jurnaliştilor ce ar putea aborda acest domeniu. Astăzi societatea noastră începe cu greu a “crea” jurnalişti ortodocşi. Acum avem “cîţiva” jurnalişti – teologi, care încearcă să-i dea o nouă faţă presei religioase. În domeniul instruirii religioase atît a jurnaliştilor, cît şi a oamenilor de rînd suntem în fază începătoare, de aceea apar anumite deficienţe, carenţe, neajunsuri. Dimensiunea definitorie a publicaţiilor bisericeşti este cea a propovăduirii. Însă nu putem nicidecum situa acest segment de presă pe axa tematică mai aproape de această extremă. Ea se va situa mai cu seamă, undeva la mijloc, fiind deopotrivă aproape şi de imagine. Mass media poate oferi oportunităţi extraordinare de evanghelizare dacă este utilizată cu competenţă şi cu o conştientizare clară a puterii şi a slăbiciunilor sale. Înainte de toate, oferind informaţii şi trezind interese, ea face posibilă o întâlnire periodică cu mesajul creştin. O mediatizare pe potrivă va fi posibilă atunci cînd biserica va deţine întregul capital necesar, adică atît uman cît şi financiar pentru aşi crea propriile instituţii media.

Vă mulţumesc pentru interviu!

Interviu de Vlad Madan

Interviu

25


PASS arheologic Cercetările arheologice mereu reflectă urmele trecutului

În faţa unui diletant indepărtat de istorie, mereu apar întrebări, răspunsuri la care el le caută în manuale şi enciclopedii, neştiind, că informaţia exprimată în aceste surse, este un rezultat al unor cecetări amănunţite.

Vorbind despre viaţa strămoşilor noştri, ce au trăit milenii în urmă, noi ne bazăm pe sursele scrise, oferite de către Herodot, Ovidius, Polibius şi alţi scriitori antici. Ar trebui să conştientizăm că sursele date nu întotdeuna reflectă adevărul istoric, ele fiind bazate mai mult pe izvoarele narative, punînd pe prim plan factorul mitologic şi cel al superstiţiilor. Observăm astfel amprenta pronunţată a subiectivismului în cadrul acestor cercetări antice. Confirmarea surselor scrise cu sursele materiale este posibilă doar cu ajutorul cercetărilor arheologice , arheologia fiind o disciplină care se ocupă cu cercetarea etapelor de dezvoltare a societăţii umane pe baza culturii materiale, stabilind cu ajutorul ei modul de viaţă a oamenilor într-o anumită perioadă şi etnogeneza populaţiilor, ce au trăit într-un anumit spaţiu. Fiind interesant de istoria trecutului pămîntului nostru, am avut ocazie să particip la o expediţie arheologică, condusă de arheologii V. Bubulici şi S. Matveev. Locul săpăturilor a fost propus de colegul meu de la USM, din satul Bălţata ( 30 km de la Chişinău). În rezultatul stabilirii fundamentului a unei clădiri, lucrătorii au descoperit în locul dat fragmentele ceramicii şi a unor mergele la adîncimea de 150 cm. Ajungînd acolo, cercetătorii ştiau despre prezenţă în această localitate a multor înmormîntări sarmatice sau a culturii Cerniahov. Se redică întrebarea despre veridicitatea acestor afirmări, ce vorbesc despre apartenenţa acestor vestigii la triburile sus menţionate. Ca răspuns putem atribui rezultatele invistigaţiilor

26

PASS arheologic

arheologice duse aici în mijlocul anilor 80. sec. XX. Cercetările noastre erau împărţite în mai multe etape. Mai întîi sa satabilit teritoriul săpăturilor. Această etapă a fost copleşită de cîteva obstacole: teritoriul a fost cîndva traversat de un drum acoperit cu pietriş, faptul care prezintă o problemă evidentă în săpăturile ce urmau să fie efectuate. În acest loc se găsea fundamentul adîncit în sol şi putea să fie acel obstacol ce ar fi stopat cercetările noastre. Înmormîntarea se evidenţiază în acel moment cînd pe suprăfaţa pămîntului săpat, apare o porţiune, culoarea căruia diferă brusc cu ce a nivelului prezent de călcare. Această porţiune conturează locul înmormîntării. Direcţia înmormîmtării de asemenea joacă un rol important în ritul funerar a diferitor popoare. În înmormîntarea defunctului cu capul spre Est, de exemplu vedem respectarea ritului funerar, legat cu cultul soarelui, de răsăritul soarelui. Defuncul înhumat în poziţie chircită ne vorbeşte despre imitarea embrionului şi despre credinţa în reincarnarea sufletului. Ritul funerar de incineraţie exprimă credinţa anumitor popoare în zeităţi celeşti, prin faptul că prin efectuarea acestui rit sufletul ajunge mai repede atît sub ocrotirea acestor zei cît şi la o viaţa nouă, care se deschide doar după moarte. Cercetarea efectuată a fost condusă de către arheologul V. Bubulici, culoarea neobişnuită a porţiunii se datorează faptului că în procesul săpării acestei înmormîntări pămîntul a fost amestecat cu lut. Cu timpul pe suprafaţa înmormîntării se evidenţiază culoarea brună. Săpînd straturi de pămînt noi am întîmpinat suprafaţa roşie a sicriului, confecţionat din stejar. Cred că lemnul de stejar din care era confecţionat sicriul a fost utilizat fiindcă acest material de construţie era în abundenţă folosit. Conform opiniei lui Plutarh stejarul juca un rol important în gospodăria popoarelor antice, prezentînd o sursă atît de combustibil cît şi de alimentaţie ( alune, miere). La momentul exhumaţiei lucrul a fost preluat de conducătorii expediţiei care au descoperit în acest mormînt scheletul unei femei cu înălţime de 160 cm. Apartenenţa rămăşiţelor găsite la genul femenin sa con-

iunie 2008


stituit în procesul descoperirii fragmentelor de mergele în mormînt.Oasele au fost găsite într-o stare defectată, craniul fiind într-o stare deformată aproape complet. Membrele anterioare şi posterioare au fost îndreptate de – a lungul corpului. Acest mormînt a fost atrbuit la secole II – III p.Ch.în epoca Iperiului Roman. Descoperirea acestui mormînt ne – a teleportat în atrmosfera acestor epoci interesante. Fiind în apropierea acestui mormînt, în gînd apare atmosfera timpului existenţei Imperiului Roman, relaţiilor dintre populaţia autohtonă şi popoarele vecine, simţi sufletul acestei epoci...

Cercetările au fost continuate în laborotor de către arheologi, rezultatul cărora va fi în scurt timp publicat de către conducătorii expediţiei. Participînd la aceste săpături am ajuns la concluzia că fiecare din noi luînd parte într – o expediţie arheologică poate trăi nişte sentimente profunde, „evadînd” într – o epocă străveche şi necunoscută, cercetarea căreia ar completa cunoştinţele istorice proprii deoarece istoria este modificată de o generaţie tînără, reprezentanţii căreia suntem noi, făcînd un pas în viitorul luminos.

Duminica Ivan

PASS ager Sfânta incorectitudine Noţiunea de “political correctness” sau mai pe româneşte “corectitudine politică”, începe să devină o dogmă socială. Prin implementarea acesteia se încearcă crearea unei supra identităţi sau mai bine zis pseudoidentităţi care ar veni să înlocuiască tradiţionala şi sănătoasa identitate naţională, culturală şi religioasă a cetăţeanului, transformându-l astfel într-un simplu individ, ca să nu zic dobitoc (or rezultatul politicii de îndobitocire acesta este), parte componentă a masselor amorfe, comode şi foarte uşor de manipulat. Situaţia a devenit de-a dreptul tragică, atunci când te gândeşti că eşti catalogat (dacă nu acuzat penal chiar) drept xenofob, rasist şi tot tacâmul, atunci când încerci să aperi o valoare, aşa cum s-a întâmplat atunci când românimea ortodoxă în frunte cu ierahii săi s-a ridicat împotriva celora care încercau să scoată icoanele din şcoli, ca atunci când românii s-au ridicat împotriva propagandei homosexulae pe străzile Bucureştiului. Şi dacă nu vrei să fii ţinta catalogărilor de mai sus şi încă a multor altora, trebuie neapărat să apreciezi la “justa lor valoare” şi neapărat “foarte obiectiv”, accidente culturale (?) precum “Evangheliştii” doamnei Alina Mungiu-Pippidi, o piesă de teatru pe cât de jalnică, pe atât de antihristică prin mesajul ei (credeţi-mă pe cuvânt), care culmea culmilor a fost premiată de către UNITER în 1992, pentru cel mai bun text dramatic (acum apar întrebările logice: ce fel de “avizaţi” oferă acest premiu, şi la ce naiba mai avem nevoie de premiul în cauză, dacă este oferit pentru orice diaree înşirată pe hârtie). Şi cum nici cinemato(porno)grafia românească nu duce lipsă de “talente” era inevitabilă apariţia unei “producţii” ca “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, iarăşi realizată în cele mai bune tradiţii “political correctness”. Sincer să fiu, aş fi preferat ca cinematografia să nu fi existat vre-o dată de cât să apară porcăria asta pe ecran, da’ ce ştiu eu, învechitul şi îngustul la minte, las’ că cei de

iunie 2008

au acordat premiul ştiu mai bie... Astfel stând lucrurile, întrebarea mea cu privire la premiile UNITER sunt valabile şi pentru premiile oferite la Cannes. Din păcate, lista tututor porcăriilor sponsorizate şi promovate în numele corectitudinii politice, este prea mare pentru a fi expusă aici. În această situaţie, ce mai are de făcut cel ce nu se vrea intoxicat cu astfel de idei şi produse; în primul rând să dea un picior televizorului, sau după caz să facă un ghiveci pentru flori sau zarzavat din el, apoi să fie foarte atent cu ceea ce ce citeşte sau ascultă, dar înaite de toate pe cine ascultă. E greu să rezişti atunci când strângi din dinţi de unul singur iar cei din juru tău, hipnotizaţi, se lasă duşi de val, e greu să rezişti ispitei atunci când din toate părţile ţi se întinde binevoitor (în aparenţă) mâna şi ţi se zâmbeşte dulceag doar cu scopul de a fi „racolat”, e şi mai greu să încerci să spui ceva atunci când nimeni din jurul tău nu te ascultă şi te ocoloeşte ca pe un ciumat. Dar toate acestea sunt nimic pe lângă satisfacţia de a şti că nu eşti o rotiţă a sistemului şi că poţi respira liber. Sunt sigur că mulţi m-ar arde pe rug pentru ceea ce spun şi pentru cum o spun, este ultimul lucru de care îmi pasă, pentru că ştiu că dreptatea este de partea mea. Sună demagogic? Să sune. Par încrezut? Sunt. Sunt ce vor ăştia, numai nu sunt un individ care flutură din steguleţe albastre până îi amorţesc mâinile, face spume la gură doar când aude de Hristos şi Cruce, este pro-avort invocând nişte aşa-zise drepturi, susţine homosexualii pentru că “şi ei sunt ca noi”. Pentru că NU sunt cele de mai sus, afirm cu mândrie, încredere şi neruşinare: “Trăiască sfânta incorectitudine!”

Nicu Cârlig

PASSager

27


PASS peste Nistru Starea societăţii civile din regiunea transistreană “Nici o societate nu poate fi prosperă şi puternică, atîta timp cît o mare parte a acesteia este saracă şi lipsită de drepturi” Adam Smith, Wealth of Nations (Bogăţia Naţiunilor) 1776 În Republica Moldova, activismul social, e atitudinea ce le lipseşte marei majorităţi a populaţiei, iar problema cea mai acută constă în faptul că societatea civilă de pe ambele maluri a rîului Nistru nu este consolidată. Pentru a “menţine” controlul asupra populaţiei şi al societăţii civile din regiunea transnistreană, organele represive încearcă să prevină dezvoltarea organizaţiilor neguvernamentale din regiune şi să le „ţină la distanţă” de cele din restul ţării. ipa activ la procesul de democratizare a regiunii, inclusiv la Cu toate acestea numărul organizaţiilor neguverconsultările privind determinarea corectă a viitorului statut namentale în regiune continuă să crească. Astfel, dacă în al regiunii transnistrene. Dar, ONG-urile transnistrene nu 2004 existau cca.600 de ONG-uri, în 2007 numărul lor era dispun de libertate deplină şi nu îşi pot asuma riscul absodeja de 723 („Sectorul trei în Transnistria: opinia publică lut pentru a spune lucrurilor pe nume, deoarece în regiune şi interacţiunea intersectorială”, Studiu elaborat de ONG, există legislaţie locală, potrivit căreia, orice opinie orientată „Vîbor Molodîh” din Bender), însă trebuie de menţionat că spre reintegrarea ţării ar putea fi calificate drept infracţiuni această cifră nu include şi organizaţiile din regiune, înregiscontra statului (adică a entităţii separatiste). trate de către structurile constituţionale. În acelaşi timp, tot Unele organizaţii înregistrate în ultimii 4 ani în mai multe organizaţii din regiune preferă să obţină înregTransnistria, contribuie la activizarea sectorului asociativ istrarea organizaţiilor de către autorităţile constituţionale, în regiune, intensificînd colaborarea cu organizaţiile neguavând astfel dublă înregistrare (la autorităţile constituţionale vernamentale din restul teritoriului ţării şi din Occident. şi la cele din regiunea transnistreană). Însă acest fapt, Administraţia separatistă, la rândul său, crează noi instrucrează multe dificultăţi pentru managementul financiar al mente de combatere a fenomenului. Spre exemplu, prin organizaţiei, impunînd practic o „evidenţă contabilitate crearea unor „anti-ONG-uri”, care au caracter extremist şi dublă”. Această situaţie influenţează negativ sectorul asoagresiv, aceleaşi scopuri şi obiective, iar fondatorii şi/sau ciativ transnistrean, care şi aşa are de infruntat foarte multe susţinătorii acestora sunt persoane din anturajul regimului obstacole în calea sa de dezvoltare. sau din administraţia regională şi locală. De exemplu, sunt obstacole în ceea ce priveşte În urma celor expuse, putem uşor constata că transferul bănesc în cazul în care a fost acceptat un grant. activităţile societăţii civile în regiune sunt lipsite de elemenFinanţatorul, de regulă, nu poate transfera banii într-o banca tele-cheie: cooperarea organizaţiilor neguvernamentale, detransnistreană; iar de cele mai multe ori, aceste organizaţii schiderea autorităţilor publice spre colaborare cu societatea primesc banii pe un cont pe care-l crează în afara regiunii şi civilă, reflectarea activităţilor societăţii civile în presă prin acolo încasează suma primită. difuzarea unor declaraţii şi comunicate, conferinţe de presă, Din păcate, in momentul de faţă, aceasta este interviuri, participarea la diverse emisiuni şi dezbateri pubpractic unica soluţie pentru organizaţiile din regiune care lice, organizarea unor acţiuni de protest sau exprimarea doresc sa obţină finanţare de la organizaţiile donatoare liberă a opiniei asupra unor evenimente cu caracter local internaţionale. etc. Astfel, datorită multor probleme cu care se Organizaţiile din regiune nu au capacităţi şi confruntă, sectorul asociativ din regiunea transnistreană posibilităţi de a promova activităţi durabile, orientate spre se află încă în faza incipientă şi deocamdată nu poate fi rezolvarea nevoilor proprii. Situaţia descrisă determină comparată cu situaţia din restul teritoriului ţării. În regiune ONG-urile să-şi realizeze activităţile, în mare parte, tacit există încă foarte puţine organizaţii neguvernamentale, care şi într-un cerc restrâns de persoane (de încredere), cu pubar avea un nivel mediu de dezvoltare, competenţă şi calicitate şi vizibilitate minimă, respectiv, aceste proiecte au pacitate de pro-movare a valorilor democratice şi educare a impact minim atât la nivel local cât şi regional. populaţiei din regiune. În concluzie, locuitorii din regiune trebuie Situaţia se datorează în primul rând regimului încurajaţi să se implice în procesul de deschidere şi democpolitic din regiune, care are un caracter autoritar şi închis, ratizare a zonei, precum şi spre omogenizarea sectorului un regim în care ministerul securităţii” (MGB) reprezintă asociativ din toată ţara. Pentru aceasta, cea mai raţională un instrument perfect de control asupra opoziţiei şi care, cale de dezvoltare a sectorului nonguvernamental în regiunu evită obstrucţionarea şi persecutarea oricăror iniţiative nea transnistreană, precum şi a capacităţilor acestuia este ale orga¬nizaţiilor nonguvernamentale. La acestea se mai încurajarea maximă a organizaţiilor de pe ambele maluri adaugă şi un mediu informaţional izolat, care modelează ale Nistrului la colaborare, în cadrul căreia va fi transmisă opinia publică în conformitate cu ideologia separatismului experienţa acumulată şi va fi posibilă utilizarea resurselagresiv. or şi mijloacelor tehnice de care dispun deja organizaţiile În acest sens, pentru a obţine unele rezultate în naţionale. ameliorarea situaţiei sectorului asociativ din transnistria, interesele locuitorilor din regiune trebuie reprezentate de Gligor Natalia organizaţii neguvernamentale independente, care ar partic-

28

PASS peste Nistru

iunie 2008


ONG -uri Asociaţia Obştească

“Pro Cetăţean Activ”

Asociaţia Obştească “Pro Cetăţean Activ” a fost fondată în decembrie 2007 de un grup de tineri entuziaşti, care au drept scop primordial promovarea valorilor democratice şi civice, stimularea activismului social, ridicarea nivelului moralităţii în rîndurile cetăţenilor, acordarea suportului informaţional necesar formării catăţeanului activ, etc. Pentru realizarea acestui scop, “Pro Cetăţean Activ”, a lansat un şir de traning-uri si seminare, care s-au desfăşurat în oraşul Bender, Chişinău şi satul Măgdăceşti, raionul Criuleni cu genericul “Fii Cetatean Activ”, în urma căror, participanţii au obţinut cunostinţe şi abilităţi necesare pentru a scrie şi a im-

Activ” în colaborare cu Biblioteca Publică “Ştefan cel Mare şi Sfînt”, a organizat de Ziua Internaţională a Copiilor un concurs de poezii, eseuri si desene cu genericul “Mi-ar plăcea să zbor”. La această activitate au participat copiii din Centrele Comunitare din sectorul Botanica, precum şi fidelii prieteni ai Bibliotecii. Marea surpriză a zilei a fost excursia la Aeroportul Internaţional din Chişinău, unde copiii au avut ocazia să urce la bordul unei aeronave. Aceasta a fost posibilă graţie suportului acordat de către Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile şi Companiei “Air-Moldova”. În plus copiii au fost premiati cu diplome şi cadouri surpriză.

Pentru viitor Asociaţia Obştească “Pro Cetăţean Activ” intenţionează să implementeze mai multe proiecte atît individual, cît şi în parteneriat cu alte organizaţii neguvernamentale, în vederea atingerii obiectivelor statutare.

Natalia Bîtcă Responsabil de relaţii cu publicul AO “Pro Cetăţean Activ” plimenta proiecte în vederea soluţionării problemelor identificate la traning-uri. Recent, Asociaţia Obştească “Pro Cetăţean iunie 2008

pro.cetăţean.activ@gmail.com www.ongpca.blogspot.com

ONG

29


PASS fericit

Pe 30 mai, la Liceul cu profil tehnologic pentru copii cu vederea slabă au fost dăruite mii de zâmbete. La sfârşitul lunii mai, când majoritatea elevilor sunt în aşteptarea doritei vacanţe de vară, un grup de voluntari şi-a propus să realizeze, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, iniţiativa de binefacere „Cu Drag pentru Copii”. Ideea acţiunii a pornit de la conştientizarea faptului că mulţi copii, în special cei din orfelinate, şcoli pentru copii cu deficienţe etc., sunt lipsiţi de grija şi căldura celor apropiaţi sau sunt delicat respinşi de societate. Astfel iniţiativa s-a desfăşurat pe 30 mai în cadrul Liceului cu profil tehnic pentru copii cu vedere slabă din Chişinău, instituţia în care studiază 120 elevi.

către voluntari sau alte persoane interesate (ţinem să menţionăm că drept voluntari s-au oferit şi soţia ambasadorului Republicii Populare Chineze în Moldova, Zang Xiunfang; şi alte câteva reprezentante ale Clubului Internaţional de Femei din Moldova). În cele din urmă elevii liceului au pregătit şi ei o mare surpriză oaspeţilor – un concert care a încins spiritele prin hore şi note de Rock ‘n Roll. Prin veselie noi am transformat curtea liceului într-un adevărat tărâm al copilăriei. Mai jos vă propunem câteva impresii despre eveniment. „Aţi adus cu voi anume ceea ce le trebuia

Scopul acestei acţiuni a fost de a aduce zâmbetul sincer pe feţele copiilor şi a mai lăsa o speranţă că avem nevoie de ei. Cu resurse financiare minime am venit sa reamintim că datorită unităţii şi binevoinţei putem reuşi să-i facem pe copii mai fericiţi. Pe lângă tradiţionalul „Ultimul Sunet” organizat pe de 30 mai curent, copiii s-au bucurat pe deplin de un program bogat în jocuri, la care au participat de la mic la mare, daruri şi jucării aduse de

copiilor: căldură, atenţie şi multă voie bună.” (Ala Plenghei, directorul liceului). „Atmosfera de bucurie a rămas una de neuitat atât pentru copii, cât şi pentru cei maturi, care s-au simţit pentru o clipă fără de grijile cotidiene” Cristina Poleacovschi, voluntară. Au consemnat Viorel Barbănouă şi Diana Moraru

Organizatorii ţin să mulţumească cordial tuturor celor care au dăruit timp, efort, cadouri şi acele mii de zâmbete.

30

PASS fericit

iunie 2008


Un proiect susţinut şi realizat de Asociaţia Obştească “Salvaţi Moldova”


web: www.pickart.md

tel: +373 22 212095

mob: +373 65010789


Testare