Page 1

Dezvoltarea competenţelor comunicative în cadrul orelor de limba română în clasele primare Profesor învăţământ primar: Ciupa Luciana Profesor învăţământ primar: Tudor Florentina Şcoala Gimnazială ,,Aurel Vlaicu”, Arad Limbajul este activitatea individuală de comunicare prin intermediul limbii, ori comunicarea presupune vehicularea unor semnificaţii între emiţător şi un receptor, ceea ce nu se poate realiza decât prin utilizarea unor coduri care să permită materializarea acestor mesaje, codurile respective putând fi semnele (cuvintele) diferitelor limbi naturale sau limbajul mimico-gesticular. Comunicarea se dezvoltă în corelaţie cu celelalte funcţii psihice pentru ca întreaga activitate psihică constituie un tot unitar prin care se realizează interacţiunea individului cu mediul înconjurător. Orice progres sau regres în evoluţia comunicării stimulează dezvoltarea celorlalte funcţii psihice. Limbajul este prezent la om în orice moment al vieţii sale, fiind un mijlocitor al tuturor celorlalte funcţii: memoria, imaginaţia, voinţa, etc, el făcând astfel posibil fenomenul complex al conştiinţei. La copil, înţelegerea limbajului este mai dezvoltată decât posibilitatea de a scoate (omite) anumite unităţi lingvistice închegate (propoziţii, fraze). Încă din copilăria mică, o dată cu dezvoltarea comunicării verbale, limbajul îndeplineşte tot mai activ funcţia de organizare a activităţii psihice. Prin formarea vorbirii contextuale şi creşterea volumului vocabularului se exprimă mai bine coerenţa, logica ideilor. Bogăţia vocabularului şi experienţa verbală facilitează utilizarea propoziţiilor cu o structură mai complexă şi cu semnificaţii diverse. În această etapă, copilul are posibilitatea să transfere cuvintele şi la situaţiile la care nu au mai fost folosite sau chiar să creeze noi cuvinte atunci când, în contextul dat nu găseşte imediat corespondentul verbal ce doreşte să îl exprime. Odată cu intrarea în şcoală, copilul îşi dezvoltă vorbirea literară şi capacitatea de a discuta în contradictoriu. Un rol deosebit îl are învăţarea scris - cititului care contribuie la organizarea intereselor intelectuale şi la stimularea proceselor psihice. Comunicarea începe, în primul rând în familie. Copilul este foarte receptiv la tot ce se întâmplă în jurul lui. Părinţii şi în special mama joacă un rol important în viaţa copilului. El simte imediat dacă părintele este îngrijorat, dacă liniştea lui ascunde intenţii ironice sau nehotărâtoare; observă sentimentele exagerate de bunăvoinţă ale părinţilor şi le consideră slăbiciuni; copilul nu îi face confidenţe părintelui dacă acesta nu se dovedeşte sincer interesat de problemele sale, dacă nu îl va încuraja să vorbească, de aceea părintele trebuie să fie discret şi abil în discuţie, capabil să păstreze la nevoie un secret al copilului. Dialogul familial trebuie să fie fundamentat de un sentiment de afecţiune şi încredere reciprocă între membrii familiei dacă vrem să funcţioneze la nivel optim. Pentru a exista un dialog sincer între părinţi şi copii este necesar ca părintele să îşi încurajeze în permanenţă copilul, să îi încurajeze originalitatea manifestărilor lui, având el însuşi manifestări proprii. Vocabularul pe care îl deţine copilul are un rol major şi în formarea personalităţii acestuia. Dacă părinţii lui folosesc un vocabular bogat şi corect, copilul îşi va exprima mai bine gândurile şi sentimentele, va găsi mult mai uşor cuvintele necesare. Datorită vocabularului va avea încredere în propriile forţe, va putea conversa alcătuind chiar fraze, va face compoziţii bune, toate acestea constituind o latură pozitivă a personalităţii sale. În ceea ce priveşte comunicarea din cadrul şcolii, trebuie urmărite anumite aspecte: învăţătorul trebuie să stabilească o relaţie de prietenie cu elevii săi, relaţie ce nu trebuie să ducă însă la slăbirea disciplinei sau la nerespectarea regimului şcolar, ci trebuie să îl consolideze, învăţătorul trebuie să folosească exerciţii de expunere şi compunere, deoarece acestea reprezintă un mijloc foarte eficient de legare a învaţământului cu viaţa. Elevul trebuie sa valorifice cunoştiinţele în


practica vorbirii şi să îşi formeze deprinderi. Atunci când un elev îşi ascultă colegii, el va trăi împreună cu ei aceleaşi impresii, iar aceste impresii duc la coeziunea colectivului. Lecţia trebuie să se desfăşoare în condiţiile unei atmosfere degajate, unde elevii pun numeroase întrebări cu privire la materialul studiat. Nu este admisibil din partea învăţătorului să nu răspundă la întrebările copiilor, chiar dacă în următoarele lecţii va vorbi despre asta. Nu trebuie să uităm că aceste întrebări determină stimularea şi dezvoltarea interesului pentru învăţătură. Comunicarea personală între colegii de bancă în principal, este forma de bază a schimbului de informaţii din cadrul clasei. Aceşti colegi nu sunt doar doi vecini, ci doi elevi care îşi transmit informaţii variate, se ajută reciproc şi se sfăutuiesc asupra acţiunilor pe care le desfăşoară sau le vor iniţia, îşi comunică sentimente sau atitudini faţă de valori. O dată cu înaintarea în vârstă a copilului, comunicarea devine tot mai riguroasă, procesele intelectuale tot mai organizate şi ierarhizate, imprimă un stil propriu în comportamentele cognitive. Trebuie remarcat că prin comunicare sunt exprimate nu numai componentele ce ţin de intelect, ci şi cele legate de afectivitate, voinţă, motivaţie, temperament, etc. Din această perspectivă, învăţătorul poate juca un rol esenţial în evoluţia ulterioară a copilului. El devine nu numai model, dar şi forţă în determinarea structurilor comunicării şi operaţionalităţii intelectului. La baza activităţii umane stă comunicarea verbală, iar însuşirea şi dezvoltarea limbajului au loc în procesul comunicării. Elevul trebuie să posede un limbaj corect din punct de vedere fonetic, lexical şi gramatical. Însuşirea limbajului presupune mai multe etape: În prima etapă din şcoală, care coincide cu învăţarea citit-scrisului, are loc procesul de interiorizare alimbajului extern. Aceasta este etapa în care copilul nu este preocupat decât de propriile acţiuni. Cea de-a doua etapă este etapa automatizării deprinderilor de exprimare verbală, care coincide cu etapa automatizării deprinderii cititului. Pentru realizarea cu succes a obiectivelor dezvoltării vorbirii se aplică diferite modalităţi didactice: A.Observarea; B.Memorizarea (memorarea); C.Audierea (audiţia); D.Povestirea; E.Convorbirea (dialogul); F.Jocuri didactice; G.Şezătoarea; H.Concursurile. Una dintre cele mai eficiente metode este povestirea. În activităţile de dezvoltare a competenţelor comunicative, la toate clasele I-IV, povestirea este folosită intens pentru multiplele ei valenţe informativ-formative: a) prin intermediul povestirii elevii dobândesc un cerc de reprezentări despre obiecte, fenomene, fapte, întâmplări; b) povestirea devine un model de vorbire; ea este calea prin care elevii asimilează cele mai multe expresii poetice; prin intermediul basmelor, fabulelor, legendelor care sunt studiate, elevii cunosc limba populară în comparaţie cu limba literară; la lecţii se crează şi noi mici povestiri, basme, snoave ceea ce le impulsionează mult imaginaţia creatoare; pentru a reuşi prelucrarea didactică se ţine cont de conţinutul materialului, de pregătirea generală a clasei.. Câteva reguli de care conduc la reuşita lecţiei: - selectarea atentă a produsele literare (conţinut, formă, dimensiuni); - folosirea mijloace de învăţământ adecvate textului şi obiectivelor urmărite (ilustraţii, filme, albume, planşe); - stabilirea un plan corespunzător de desfăşurare a modalităţilor şi tehnicilor de prelucrare; deprinderea elevilor cât mai timpuriu să-şi ordoneze materialul pe care îl au de comunicat.


Către sfârşitul clasei I se încep exerciţii de iniţiere a elevilor în deprinderea de a-şi întocmi un plan de povestire. La început povestirea elevilor este ajutată de un suport senzorial (set de ilustraţii ce se succed în ordinea episoadelor redate în povestire, imagini, planşe). Cu timpul deprinderea de a povesti se formează, de aceea materialul intuitiv se reduce şi elevul este solicitat mai mult în direcţia recunoaşterii. Pot fi utilizate procedee variate: - se prezintă ilustraţia ce relevă primul episod al povestirii şi apoi se cere elevilor să continue povestirea; - li se citeşte fragmentul de început; - selectiv se introduce anumite ilustraţii, cerându-le elevilor să amplaseze episodul respectiv la locul potrivit; - se cere elevilor să reproducă toate episoadele numai cu ajutorul unor întrebări de sprijin. Formarea competenţelor de comunicare presupune formarea următoarelor deprinderi de:       

ascultare activă; dialogare; însuşire şi folosire a formulelor de politeţe; dezvoltare a capacităţii empatice; dezvoltare a comunicării asertive. respectare a normelor de comunicare orală şi scrisă cunoaştere a limbajului non-verbal şi paraverbal. De asemenea, amintim şi jocurile care contribuie la:

1. 2. 3. 4. 5.

dezvoltarea auzului fonematic; îmbogaţirea si activizarea vocabularului; formarea şi dezvoltarea flexibilitaţii si fluiditaţii vorbirii; formarea limbajului conceptual; stimularea capacitaţilor creatoare.

Jocurile care contribuie la dezvoltarea auzului fonematic Ca să poată vorbi corect, un copil trebuie să perceapă sunetul, să-l articuleze şi apoi să-l pronunţe cu claritate, cu exactitate, cu expresivitate şi sigurantă. Pentru consolidarea deprinderii de a pronunţa corect sunetele si grupurile de sunete mai dificile, cuprinse în structura cuvintelor, pentru exersarea auzului fonematic, am organizat diferite jocuri imitative. Elevii recunosc diferite animale după sunetele ce le emit, le vor imita, ajungând prin repetări, la pronunţarea corectă a sunetelor componente ale onomatopeelor. Iată un exemplu de joc în care pronunţarea onomatopeelor este asociată cu mişcări adecvate. Pentru sunetul "c" pot fi folosite onomatopeele: I. II. III. IV.

oac.oac.oac.(imitându-se paralel săritura broaştei); poc.poc.poc.(mimându-se lovirea cu ciocanul); cucurigu.cucurigu.cucurigu. cotcodac.cotcodac.cotcodac.(imitându-se bătaia din aripi).

Jocul "Ce fac şi cum fac?" are drept scop formarea deprinderii de rostire corectă a unor consoane. 1. Pisica (toarce: sfâr, sfâr, sfâr)


2. Câinele (latră: ham, ham, ham) 3. Ursul (mormaie: mor, mor, mor) 4. Porcul (grohăie: groh, groh, groh) 5. Oaie (behăie: bee, bee, bee) 6. Vaca (mugeşte: muu, muu, muu) 7. Şoricelul (chiţcăie: chiţ, chiţ, chiţ) 8. Cioara (croncăne: cra, cra, cra) 9. Vântul (bate: vâjj, vâjj, vâjj) 10. Ploaie (cade:pic, pic, pic) În vederea corectării unor tulburări de vorbire, cu eficienţă sporită se folosesc diverse exerciţii - poezii, a căror recitare se face în şoaptă. a)Baba, baba, oarba, Unde-ţi este roaba, Roaba ici colea, Ia-te după ea. b)Luna, lacul luminează, Lebada pe el pluteşte, Lunecând pe luciul apei, Capu-n pene-şi odihneşte.

Jocuri folosite pentru îmbogăţirea şi activizarea vocabularului. A-ţi cunoaşte limba înseamnă a fi capabil să exprimi corect şi precis tot ce gândeşti, simţi ori ştii. Precizia si expresivitatea comunicării sunt date în cea mai mare măsură de calitatea vocabularului utilizat. Îmbogăţirea vocabularului copiilor este una din sarcinile prioritare pe linia cultivării exprimării, sarcină care se realizează în cadrul tuturor disciplinelor din şcoală. Îmbogatirea vocabularului se realizează pe calea explicării cuvintelor necunoscute, prin prezentarea obiectului sau imaginii obiectului, prin sinonime, omonime, antonime. "Jocul sinonimelor" Jocuri care contribuie la formare si dezvoltarea flexibilitaţii si fluiditaţii vorbirii. Unele jocuri oferă prilejul ca elevii să opereze cu situaţii gramaticale cu mult înainte de a studia gramatica. Prin jocurile didactice "Baba-oarba","Ce-mi dai ?" "Cei mici", " A cui este? " elevii îşi pot consolida deprinderea de a folosi corect substantivele în cazurile nominativ, genitiv, dativ, acuzativ.


Jocul "A cui este?" are drept sarcină didactică, recunoaşterea şi denumirea corectă a obiectului de îmbrăcăminte, indicarea categoriei de persoane care-l poartă, formularea corectă a răspunsului în propoziţii. Aceste jocuri - exerciţii influentează fluenţa vorbirii, dar la rândul ei aceasta influenţează favorabil dezvoltarea capacităţii analitico-sintetice a scoarţei cerebrale, fără de care nu este posibilă "Învăţarea şcolară". Jocuri care contribuie la formarea limbajului conceptual. În orele de dezvoltare a vorbirii se urmăreşte şi formarea unui limbaj conceptual. Prin jocul "Ce nu se potriveşte" se verifică capacitatea elevilor de a separa dintre noţiuni pe cea care nu se integrează în grupa respectivă. Jocul se desfăşoară individual. Pe cartonaşe sunt scrise serii de cuvinte, iar elevii trebuie să taie ce nu se potriveşte. Exemple: I. II. III. IV.

caise, cireşe, prune, morcov, mere; pisică, fluture, cal, ploaie, peşte; roşii, ardei, salată, cuţit, vinete; ploaie, zapadă, lampă, polei, rouă;

Jocuri care contribuie la stimularea capacităţilor creatoare. Psihologul P.Oberon afirmă că ori de câte ori un copil pus în faţa unei probleme, restructurează datele problemei sau imaginează procedeul ce conduce la o soluţie, el înfăptuieşte o inovaţie. În jocul "Povestiţi ceva despre: abecedar, creion etc" se urmăreşte spontaneitatea construcţiilor verbale, a fanteziei, a reprezentărilor despre lucrurile puse în discuţie. Se creează o atmosferă plăcută, o atmosferă care favorizează comunicarea, consultarea care încurajează pe cei cu o gândire mai lentă şi dă aripi celor dotaţi. Vorbitul, scrisul şi cititul evoluează împreună şi sunt o exprimare a particularităţilor psihoindividuale, în care învăţarea şi maturizarea devin factori determinanţi. Pe baza vorbirii orale se dezvoltă scrierea şi citirea. De obicei cititul precede scrisul, iar componentele exerciţiului sunt mai direct implicate. Inventivitatea învăţătorului asigură măsura pregătirii psihologice a copiilor pentru o învăţare creativă, pentru o reală dezvoltare a spontaneitaţii şi creativitaţii actului învăţării şi formării aptitudinilor necesare creaţiei .


Bibliografie o Abric, Jean – Claude, Psihologia comunicării, Teorii şi metode., Editura Polirom, Iasi, 2004 o Anton Ilica, Dorin Herlo, Viorel Binchiciu, Corina Uzum şi Ana Curtean,O pedagogie pentru învăţământul primar, Editura Universităţii Aurel Vlaicu, Arad 2005 o Chelcea, Septimiu, Personalitate şi societate în tranziţie, studii de psihologie socială, Editura Ştiinţa şi Tehnica, Bucureşti, 1994 o Cosmovici, A , Psihologie generală., Editura Polirom, Iaşi 1996 o Cosmovici, A., Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi 1998


o Dumitrana, M., Educarea limbajului în învatamântul prescolar, vol. I si II, Editura "Compania", Bucuresti, 2001 o Elena Joita, Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arves o Flueras, V., Paideia si gândire critica, Editura Casa Cartii de stiinta, Cluj-Napoca, 2003 o Gh.Schwartz, G.Kelemen şi Olga Moldovan, Psihologia copilului, Editura Universităţii Aurel Vlaicu, Arad, 2008 o Ilica, A, Metodica limbii române, Manual pentru liceele pedagogice si scolile postliceale de învatatori si educatoare, Editura "Grigore Tabacaru", Buzau, 1999

.

S 5 3  
Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you