Issuu on Google+

PARTICIPAREA CONSTIENTA SI ACTIVA A ELEVILOR CU C.E.S. LA ACTIVITATILE COMPENSATORII-RECUPERATORII Profesor Limba şi literatura română-Szalok Luminiţa Profesor învăţământ primar-Oniţa Afrodita Şcoala Gimnazială Titus Popovici Mişca

Deosebirea dintre copilul normal si cel cu deficienta mintala se regaseste in sfera proceselor afective, vizand trei aspecte importante (P.Arcan, D. Ciumageanu): saturatia psihica, trebuintele nesatisfacute, substituirea prin alte activitati a trebuintelor nesatisfacute. Deficientul mintal se comporta mult mai infantil, sub nivelul copilului normal de aceeasi varsta cu el, este mult mai imatur, mai rigid, cu o mobilitate dinamica redusa. Din dinamica afectiva decurg caracteristici importante ale intelectului: concretism, deficit intelectual, mobilitate intelectuala redusa, absenta fanteziei, infantilism. Deficienta mintala determina rigiditatea gandirii, a memoriei, a limbajului, a comportamentului, o fragilitate a constructiei personalitatii (disociata cu manifestari de duritate, impulsivitate si lipsa de control sau mascata, trasaturile negative fiind disimulate). Infantilismul si deficientele de atentie sunt determinate de dezvoltarea diferitelor functii psihice in mod neechilibrat. Acestea sunt accentuate de retardurile si tulburarile de limbaj. Posibilitatile de instruire, educare, compensare si recuperare depind de gradul deficientei de intelect. La intrarea in scoala, copilul cu handicap mintal prezinta o experienta verbala limitata, ceea ce face dificil procesul de insusire a cunostintelor si invatarea citit-scrisului. Deteriorarile limbajului oral sunt semnale de alarma la adresa reusitei scolare ulterioare. Inteligenta si limbajul sunt doua concepte complexe si diferite, aflate in stransa interactiune si dependente fiecare de contextul situatiilor in care se desfasoara. Relatia care se formeaza intre limbaj si inteligenta diferentieaza omul de animal. Limbajul oral sau scris este mijlocul prin intermediul caruia se exprima gandirea. Limbajul se dezvolta in interactiune cu celelalte functii psihice. Deficientele senzoriale sau de intelect determina o dezvoltare discontinua a limbajului. Dezvoltarea citit-scrisului este determinata de dezvlotarea psihomotorie. Scris1


cititul si calculul aritmetic sunt capacitati, abilitati, competente dificile, greu de asimilat si de practicat corect. Ele presupun un grad mare de simbolizare si abstractizare, o activitate intelectuala si perceptiv-cognitiva profunda si alerta, precum si o dezvoltare psihomotorie ajunsa la maturizare. Exista o stransa legatura intre tulburarile mintale si cele motorii. A. Gesell considera ca fiecarei insuficiente motrice ii corespunde o anumita deficienta psihica. Mersul, limbajul, mimica, motricitatea, exprima interdependenta dintre motricitate si psihism. Actul lecturii elevilor cu C.E.S. este influentat de deficientele de psihomotricitate. O deficienta la nivelul miscarilor oculare poate sa determine un anumit tip de dislexie optica, specific spatiala. F. Pirozzolo afirma ca dislexia fonetica se manifesta doar atunci cand textul este superior nivelului de lectura. Un copil cu retard psihomotor va intampina diverse dificultati in invatarea citit-scrisului. Dislexo-disgrafia reprezinta (dupa P. PopescuNeveanu) o perturbare a invatarii citirii si scrierii, manifestata prin confuzii, inversiuni, adaugiri, substituiri de litere, cuvinte si sintagme, neregularizarea desenului literelor si dispunerea lor anarhica in pagina, neintelegerea completa a celor citite sau scrise, lipsa de coerenta logica a ideilor in scris. Atata timp cat dislexo-disgrafia se manifesta in cazul copiilor cu intelect normal, ea va fi mult mai accentuata la copilul deficient mintal al carui scris-citit va fi supus dezorganizarii proceselor rmintale. Tulburarile de citit-scris se intalnesc asociate, dar cele doua laturi ale limbajului sunt afectate inegal: uneori exista deficit in discriminarea fonetica, alteori acesta se manifesta in recunoasterea si discriminarea semnelor grafice. Un deficit la nivelul fonologic va impiedica cititorul sa surprinda intelesul textului. Copiii cu deficiente mintale prezinta dificultati atat in intelegerea contextului in care se desfasoara conduita verbala, cat si in plasarea comunicarii intr-un context organizat. Posibilitatile de intelegere si ideatie raman limitate, in timp ce capacitatea de exprimare inregistreaza progrese interesante. Regulile gramaticale sunt deseori utilizate defectuos, ceea ce scade claritatea mesajului si a comunicarii in general. Caracteristicile emotional-afective influenteaza activitatea cognitiva a deficientilor mintali, ceea ce se repercuteaza in conduita verbala. In activitatile didactice este necesara o atitudine de incurajare activa a exprimarii copiilor. Educatorul va oferi in forme neagresive, dar ferme, modele bune de vorbire. Participarea constienta si activa la actul de educatie este determinata de: atentie, motivatie, atitudine critica interpretativa (fata de materialul de invatat), dezvoltarea

2


curiozitatii stiintifice, a spiritului de investigare si de formarea deprinderilor de munca intelectuala, folosind problematizarea, descoprirea. Este recomandata utilizarea povestirii ca metoda didactica, insotita de suporturi ilustrativ-sugestive sau imagini filmate. Educatorul poate obtine, prin feed-back, informatii imediate si autentice privind rezultatele comuncarii didactice si a procesului de invatare, luand pe loc masuri pentru cresterea eficientei. R. Mucchielli citeaza semnele nonverbale (atentie, dezinteres, oboseala, preocupari laterale, anumite gesturi semnificative, privirea si mimica exprimand concentrare, mirare, neintelegere, somolenta). Utilizarea unor metode expozitive (povestirea, expunerea, explicatia, descrierea) presupune: o exprimare clara, concisa, precisa, adaptarea limbajului la nivelul comunicarii verbale; sistematizarea ideilor; utilizarea unor procedee si materiale didactice intuitive; verificarea nivelului de intelegere al elevilor (feed-back) prin antrenarea acestora in intrebari de control. Dintre metodele interogative, conversatia euristica este de preferat conversatiei traditionale (pentru ca aceasta duce la memorarea mecanica). Pentru a combate monotonia si a stimula gandirea si concentrarea atentiei la elevii cu C.E.S., este utila combinarea metodelor interogative cu cele expozitive, demonstrative, activparticipative. Metodele de simulare (in special jocul didactic si dramatizarea) se utilizeaza nu numai la unele discipline, dar si cu scopul formarii si dezvoltarii comunicarii la elevii cu deficiente mintale. Prin joc se trezeste motivatia si se realizeaza participarea activa, emotionala a acestor elevi. In cadrul activitatilor de terapie educationala, metoda demonstratiei faciliteaza intelegera sensului structurii elementelor de baza ale unui fenomen, asigurandu-se o baza perceptiva concret-senzoriala. Cunoasterea particularitatilor proceselor psihice a copiilor cu deficiente mintale reprezinta o preocupare constanta, mereu in acualitate si de mare importanta. Atentia se constituie ca o instanta de reglare si control a comportamentului pentru desfasurarea optima a proceselor senzoriale, cognitive si a oricarei activitati destinate atingerii unui scop. Prin exercitii specifice si temeinice, insusirile atentiei pot deveni aptitudini (concentrarea, mobilitatea, distributivitatea). Terapia cognitiva prin varietatea

3


exercitiilor si jocurilor contribuie la dezvoltarea atentiei. Exista un sistem neurofiziologic care regleaza procesele de diferentiere si selectie a stimulilor, in functie de semnificatia ce o au pentru organism. Un criteriu de clasificare a atentiei il constituie natura reglajului: atentia involuntara (spontana), atentia voluntara intentionata si atentia postvoluntara. Dintre acestea, atentia involuntara (care apartine elevului deficient mintal) poate fi captata si mentinuta cu oarecare usurinta de catre educator, in timpul activitatii de terapie. Atentia voluntara este superioara prin eficienta asigurata proceselor psihice (mai ales activitatilor cognitive), dar oboseala se instaleaza relativ repede (cinci minute de atentie sunt mai mult decat suficiente pentru copiii cu afectiuni mintale). Acesti copii, cu un sistem nervos fragil si fatigabilitate crescuta isi pierd repede interesul pentru activitate, daca aceasta este prea solicitanta (unele exercitii gramaticale, povestirile unor lectii la istorie, geografie, stiinte, rezolvarea unor probleme, invatarea unei melodii sau a unor pasi de dans, exercitii de gimnastica recuperatorie sau alte forme de activitate terapeutica). O mare valoare compensatorie si educativa o are atentia postvoluntara, prin exersarea temeinica si indelungata a deprinderii de a fi atent (in timpul unor activitati practice manuale, implicate initial in contexte ludice, iar apoi in situatii reale, de viata). Diferitele functii indeplinite de procesele de atentie sunt fundamentale in viata elevului. Ramanerile in urma in procesul de invatare se datoreaza adesea dificultatilor de orientare a atentiei in plan vizual sau auditiv, ori ritmului prea lent de dezvoltare selectiva a atentiei. Ameliorarea metodelor pedagogice este in stransa relatie cu aprofundarea cunostintelor asupra mecanismelor atentiei. La elevii cu deficiente mintale, capacitatea de concentrare a atentiei inregistreaza fluctuatii (datorita aparitiei unor elemente colaterale sau instalarii premature a oboselii). Elevii pierd sirul desfasurarii logice ori raman fixati intr-un punct, din cauza inertiei specifice. Volumul atentiei este scazut la copilul deficient mintal. De aceea sunt importante exercitiile de crestere a volumului atentiei, exercitiile de stimulare a capacitatii mnezice, a dezvoltarii vocabularului si a bagajului de reprezentari. Functiile atentiei (de selectie, de activare si de control) pot fi reglate la copiii cu deficiente mintale printr-o alegere atenta a exercitiilor si a jocurilor didactice. Imbinarea si durata optima a acestora pot starni interesul pozitiv al elevilor. De aici rezulta si motivarea ca mobil de declansare a comportamentului (in armonie

4


cu trebuintele copilului deficient) sau de diminuare a acestuia. Cu cat este mai puternica motivatia ce orienteaza un anumit comportament, acesta devine mai intens. Forta motivationala influenteaza direct persistenta comportamentului. Motivatia dinamizeaza copilul si ii faciliteaza adaptarea, ii orienteaza conduita si ii da o anumita culoare activitatii depuse. Daca motivatia este slaba, apare plictiseala, monotonia, descurajarea, care sunt percepute sub forma de oboseala. O motivatie puternica duce la o crestere a concentrarii atentiei elevilor. Motivatia orienteaza atentia spre acele aspecte care se afla in legatura cu scopul propus de educator. Motivatia si intelegerea scopului invatarii faciliteaza memorarea intr-o activitate specifica (poezie, cantec, joc de rol, pasi de dans). Fidelitatea memoriei la elevii cu deficienta mintala este slaba, dar prin exersare temeinica si echilibrata utilizare a metodelor didactice (verbale, intuitive, practice) e posibila chiar o memorare logica. Aceasta este de preferat memorarii mecanice, care insotita de un ritm prea rapid sau prea lent al invatarii este in detrimentul efortului elevului. Evaluarea periodica si intarirea pozitiva stimuleaza benefic acesti elevi pentru fiecare realizare a lor. Jocul didactic, sub diferite forme si cu o tematica variata poate sa antreneze la elevii cu deficienta mintala o doza optima de atentie si o motivatie intensa. In cadrul activitatilor de terapie prin joc didactic, elevul isi angajeaza intregul potential psihic isi ascute observatia, isi cultiva initiativa, inventivitatea, flexibilitatea gandirii, isi dezvolta spiritul de cooperare si de echipa. Obiectivul imediat al jocului didactic este educational, dar cel final este terapeutic (ameliorarea deficitului mintal primar, imaturitatea cognitiva). Stimularea cognitiva contribuie la compensarea si recuperarea elevilor cu deficiente mintale prin activitatile si programele specifice. Acest modul include activitati si programe care organizeaza procesul de cunoastere, cu nuantari pentru diferitele procese psihice (memorie, atentie, auz, vaz, simt tactil, miros, a capacitatilor si operatiilor gandirii-analiza, comparatie, sinteza, generalizare, abstractizare, concretizare; dezvoltarea perspicacitatii; dezvoltarea proceselor de inhibitie voluntara si autocontrolul asupra reactiilor motrice). Celelalte forme de terapie corespunzatoare ariilor de dezvoltare fizica, perceptiva, personala si sociala (ludoterapie, terapie ocupationala si psihoterapie de expresie, meloterapie, organizarea si formarea autonomiei personlale si sociale, contribuie prin

5


activitatile specifice la ameliorarea deficientelor mintale si integrarea copiilor cu dezabilitati in societate.

Bibliografie: 

1. Buică, Cristian, B., „Bazele defectologiei”, Editura Aramis, 2004

2. Burlea, Georgeta, „Tulburările limbajului scris-citit”, Editura Polirom, 2007

3. Cucoş, Constantin, „Pedagogie”, Editura Polirom, Bucureşti, 2006

4. Cerghit, Ioan, „Metode de învăţământ”, Editura Polirom, 2006

5. Creţu, Elvira, „Psihopedagogie şcolară pentru învăţământul primar”, Editura Aramis, 1999

6


S 5 11