Issuu on Google+

Tulburările de limbaj

Isai Maria- Dorina, profesor psihopedagogie speciala, CSEI, Arad Nagy-Rusu Gabriela, profesor educator, CSEI, Arad

În categoria tulburărilor de limbaj se cuprind toate deficienţele de înţelegere şi exprimare orală, de scriere şi citire, de mimică şi articulare. Prin tulburările limbajului înţelegem toate abaterile de la limbajul normal Tulburările de limbaj vizează atat pronunţia cât şi articulaţia sunetelor. Clasificarea tulburărilor de limbaj: a)Criteriul anatomo-fiziologic: -tulburări ale analizatorului verbomotor, -tulburări centrale sau periferice, -tulburări organice sau funcţionale. b)Criteriul structurii lingvistice afectate: -tulburările de voce, -tulburările de ritm şi fluenţă, -tulburări ale structurii fonetico-fonematice, -tulburări complexe lexico-gramaticale, -tulburări ale limbajului scris. c)Criteriul periodizării în funcţie de apariţia tulburărilor de limbaj: -perioada preverbală (până la 2 ani), -perioada de dezvoltare a vorbirii (2-6 ani), -perioada verbală (peste 6 ani). d)Criteriul psihologic: -gradul de dezvoltare a funcţiei comunicative a limbajului, -devieri de conduită şi tulburări de personalitate. Tabloul tulburărilor de limbaj: 1)tulburări de pronunţie: -dislalia, -rinolalia, -dizartria. 2)tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii: -bâlbâiala, -logonevroza, -tahilalia, -bradilalia, -aftongia, -tulburări pe bază de coree 3)Tulburări de voce: -afonia, -disfonia, -fonastenia. 4)Tulburări ale limbajului citit-scris: -alexia, -dislexia, -agrafia, -disgrafia. 5)Tulburări polimorfe de limbaj: -alalia, -afazia. 6)Tulburări de dezvoltare a limbajului: -mutism psihogen (care poate fi acut sau cronic, general sau electiv) -întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii. 1


Ponderea cea mai mare în rândul tulburărilor de vorbire o au dizlalia (alterarea)sunetelor, moghilalia (omiterea) și paralalia (înlocuirea). Denumirea sunetului Sunetul ,,s” Sunetul ,,r” Sunetul ,,t” Sunetul ,,b” Sunetul ,,c” Sunetul ,,g” Sunetul ,,l” Sunetul ,,z” Sunetul ,,d” Sunetul ,,m” Sunetul ,,n” Sunetul ,,p” Sunetul ,,y” Sunetul ,,h” Sunetul ,,v” Sunetul ,,f”

Denumirea sunetului denaturat Sigmatism Rotacism Tetacism Betacism Capacism Gamacism Lambdacism” Zigmatism Deltacism Mitacism Nitacism Pitacism Yotacism Hamacism Vitacism Fitacism

Substituirea sunetului Parasigmatism Pararotacism Paratetacism Parabetacism Paracapacism Paragamacism Paralambdacism Parazigmatism Paradeltacism Paramitacism Paranitacism Parapitacism Parayotacism Parahamacism Paravitacism Parafitacism

DISLALIA O tulburare de limbaj caracterizată prin incapacitatea parţială sau totală de a emite şi de a articula corect unul sau mai multe sunete izolate sau în combinaţii fluente ale vorbirii, dislalia este acea tulburare de pronunţie care se caracterizează prin deformarea, omiterea, substituirea, înlocuirea şi inversarea sunetelor. Tulburarea unităţii dintre forma şi conţinutul vorbirii constituie trăsătura caracteristică a vorbirii dislalice. După gradul de întindere al dislaliei, adică după numărul sunetelor alterate, distingem o dislalie generală sau complexă, în cazul în care majoritatea sunetelor sunt pronunţate defectuos şi o dislalie simplă sau parţială, când se pronunţă defectuos numai anumite sunete. Se distinge o dislalie a sunetelor când sunetele izolate sunt omise, pronunţate alterat sau înlocuite cu alte sunete. În cazul în care sunetul izolat poate fi pronunţat corect dar este omis atunci când este inclus într-o silabă sau într-un cuvânt, avem de-a face cu dislalie silabică. Dacă sunetul omis se înlocuieşte cu altul se foloseşte termenul de paralelie (para= în loc de). În marea majoritate a dislaliilor sunt afectate numai consoanele şi foarte rar vocalele. Sunetele care apar mai târziu în vorbirea copiilor vor fi mai des afectate. Printre ultimele consoane care apar în vorbirea copiilor sunt şuierătoarele (ş-j), vibranţa (r),africatele (c-g-ţ) şi siflantele (s-z). Frecvenţa cea mai ridicată a dificultăţilor se înregistrează la consoanele: r,ş – j,c- g, a căror articulare necesită efectuarea unor mişcări mai dificile de ridicare a vârfului limbii spre palat. Spre deosebire de acestea consoanele s-z şi t, a căror articulare necesită mişcări de îndreptare a limbii spre incisivii inferiori, se pronunţă mult mai uşor. Prin observaţiile efectuate asupra evoluţiei sunetelor vorbirii s-a ajuns la constatarea că pronunţarea unei consoane surde atrage după sine şi pronunţarea perechii sale sonore. De exemplu, un s bine consolidat facilitează apariţia perechii sale sonore z; consoana ş facilitează apariţia consoanei sonore j. De asemenea s-a constatat că, dacă consoana s este bine consolidată, atunci şi ţ (t+s) apare cu uşurinţă. În asemenea condiţii consoanele africate sau compuse ţ, c şi g apar în mod spontan fără a necesita efectuarea unor exerciţii speciale. În felul acesta oricât de numeroase s-ar părea, dificultatea de formare a sunetelor, acestea se reduc în realitate la pronunţarea a trei consoane fundamentale r, s, ş. 2


Cauzele dislaliilor: -organică -funcţională Cauza provocată de anomalii ale aparatului asteo-muscular de articulare: -prognatismul superior (proeminenţa accentuată a dinţilor superiori) -prognatismul inferior (proeminenţa arcadei dentare inferioare) -muşcătura deschisă (lipsa de articulare a arcadei dentare) -muşcătura oblică (deplasarea dinţilor superiori peste cei inferiori pe una din părţile laterale) Înlăturarea dislaliei La stabilirea procedeelor de înlăturare a dislaliilor se ţine seama de cauza şi natura defectului, precum şi de personalitatea copiilor. În dislaliile mai grave, polimorfe, în primul rând se vor corecta consoanele a căror pronunţare necesită o biomecanică mai simplă. În cazul în care există consoane perechi deficitare, se corectează mai întâi consoanele surde, care sunt mai uşor de pronunţat decât cele sonore. Primele exerciţii de pronunţare a unui sunet să fie făcute în şoaptă, cu un minim de efort articular. ROTACISMUL Cele mai obişnuite forme de rotacism sunt: ¤ omisiunea totală a sunetului; ¤ rotacismul velar sau uvular (vibraţia nu se efectuează cu vârful limbii ci cu uvula sau palatul moale) ¤ rotacismul monovibrant (se formează printr-o singură vibraţie a vârfului limbii în loc de 2-3) ¤ rotacism polivibrant (se realizează prin mai multe vibraţii decât ar fi necesare) ¤ rotacismul labial (se formază prin vibrarea buzelor) ¤ rotacismul apical ¤ pararotacism (înlocuirea lui r cu alte sunete) r, I, h, v (loşu, ioşu, hoşu, voşu, în loc de roşu) ¤ pronunţarea lui r izolat şi înlocuirea lui în cuvânt cu alte sunete CORECTAREA a) obţinerea corectă a poziţiei limbii pentru pronunţare b) obţinerea vibraţiilor vârfului limbii necesare frecvenţei sunetului c) educarea sunetului obţinut în vederea legării sale de pronunţarea altor sunete Exerciţii linguale – gimnastica linguală: - 10-12 mişcări de ridicare şi coborâre a limbii în cavitatea bucală şi în afara acesteia - rotirea limbii Amplificarea vibraţiilor linguale poate fi ajutată prin plasarea unei spatule sau a degetului arătător al copilului sub vârful limbii şi efectuarea cu ajutorul acestora a unor mişcări laterale rapide în timp ce copilul încearcă să pronunţe sunetul r. La copiii mici se cere pronunţarea alternativă a sunetului t sau de pronunţare alternativă a sunetelor t-d. Sunetul r se poate obţine din pronunţarea prelungită a sunetului z cu vârful limbii îndreptat spre alveolele superioare.

3


Imitaţii-joc: ¤ Cum sună telefonul?…rrr-rrr ¤ d-d-d-d-d din ce în ce mai repede ¤ t-t-t-t-t-t-t la fel ¤ l-l-l-l-l-l-l la fel ¤ dtl-dtl-dtl-dtl rar apoi repede ¤ dl-dl-dl-dl la fel Cu vârful limbii fixat pe cerul gurii se suflă puternic, astfel ca limba să fie aruncată spre dinţi. Exerciţiul se poate face sub formă de joc, ţinând palma în faţa gurii şi percepând explozia aerului. Se pot pune hârtiuţe pe măsuţă şi prin exersare să zboară hârtiuţele. Se încearcă vibrarea limbii prin exerciţiul următor: uu-ra, uu-ra. Silaba ra se pronunţă exploziv, puternic. Unii copii pot pronunţa sunetul r în combinaţie cu vocale: roată, floare, dar nu-l pot pronunţa în combinaţie cu consoane: trei-tei iar alţii invers. Se va depista posibilitatea de pronunţie şi se va prelucra în silabe, apoi în cuvinte. a) ra, re, ri, ro, ru b) cuvinte: rar, rece, Rică, ruj, roşu c) propoziţii: Rică sare coarda. d) poezii: Rică nu ştia să zică… e) jocuri-imitaţii: ceasul, rrr.., telefon: rrrr În combinaţii cu consoane: at-ra-at-ra-atra patru pr, dr, br, cr, fr, se prelucrează la fel SIGMATISMUL În cazul acestei tulburări sunt cuprinse defecte de pronunţare a sunetelor siflante s,z; a şuieratoarelor ş,j sau a africantelor ţ şi ce, ci, ge, gi. Clasificarea sigmatismelor: 1)sigmatism interdental (pronunţarea siflantelor şi şuieratoarelor printre dinţi) 2)sigmatism addental (siflat şi şuierat cu vârful limbii sprijinit pe dinţii inferiori sau superiori) 3)sigmatism lateral (expulzarea suflului printre marginile laterale ale limbii şi dinţi) 4)sigmatism strident sau şuierător (vârful limbii se sprijină pe arcada dinţilor inferiori, iar partea dorsală a limbii se ridică spre palat) 5)sigmatism labio-dental(ridicarea buzelor inferioare spre incisivii superiori) 6)sigmatism nazal (limba se ridică spre palatul moale carea este coborât) CORECTARE: ¤ Exerciţii de dezvoltare a auzului fonematic ¤ Exerciţii de gimnastică linguală: -ridicare şi coborâre a limbii în interiorul şi în exteriorul cavităţii bucale -ascuţire şi lărgire a limbii -formarea şanţului dorsal şi lingual Imitaţii-joc pentru sunetul ,,Z”: -Cum face albina?…bzzz, bzzz -zza, zze, zzi, zzo, zzu (cu vocale) Exersarea sunetului z în seri de silabe: za-ze-zi-zo-zu 4


az-ez-iz-oz-uz Introducerea sunetului în cuvinte: zare, zice, zid, zăpadă, zână etc. Jocuri imitaţii cu ,,Z”: ,,Şarpele şi albiniţa” SUNETUL,,S” Exerciţiul joc: Cum face? Cum facem linişte?…psss Exersarea sunetului s singular, apoi silabe succesive: a)cu vârful limbii la incisivii inferiori, cu maxilarele aproape închise, cu colţul gurii retrase înapoi se pronunţă încet: sss, sss b)odată deprinsă emisia corectă, cu aceeaşi poziţie a gurii şi limbii se emite sunetul s de la încet, până la tare sss, sss Asociem şi mişcarea de apăsare în jos sau pe măsuţe cu mâinile, ceea ce dă impresia de efort. c)emisia sunetului s cu joc de buze d)pronunţarea sunetului s în combinaţie cu vocale: sss-I, sss-I, apoi legat sssi, ssse, sssa, ssso e)exersarea sunetului s în seria de silabe: -sa, -se, -si, -so, -su -as, -es, -is, -os, -us asa, ese, isi, oso, usu f)introducerea sunetului s în cuvinte: sac, sec, Sică, sus, suc g)jocuri imitaţii: Cum face gâscanul?…sss Cum face şarpele?…sss Cum chemăm pisica?…pisss, pisss Cum face roata când se dezumflă?…fsss, fsss Focul şi vântul SUNETUL Ţ 1) Onomatopee ţup, ţup a) după modelul emisiei educatoarei, prin imitaţie. Pentru a fi mai atractiv şi în acelaşi timp mai uşor de pronunţat, se pronunţă ,,ta” puternic, scurt b) din poziţia corectă a limbii, buzelor şi maxilarelor, se pronunţă încet ţ, ţ c) exersarea silabelor: ţa-ţe-ţi-ţo-ţu aţ-eţ-iţ-oţ-uţ aţa, eţe iţi, oţo, uţu Jocuri cu cuvinte cu ţ Jocuri-imitaţii: şoricelul chiţ, chiţ purcelul guiţ, guiţ Exerciţii de consolidare: san-zan-ţan; sen-zen-ţen, sin-zin-ţin, son-zon-ţon, sun-zun-ţun

5


Bibliografie

1. Abric, Jean – Claude, Psihologia comunicării, Teorii şi metode., Editura Polirom, Iasi, 2004 2. Chelcea, Septimiu, Personalitate şi societate în tranziţie, Editura Ştiinţa & Tehnica, Bucureşti, 1994 3. Cosmovici, A., Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi 1998 4. Cosmovici, A ,Psihologie generală., Editura Polirom, Iaşi 1996 5. Dumitrana, M- Educarea limbajului în învățământul preșcolar, Editura Compania, București 2001

6


S 2 6