Page 1

de roland schimmelpfennig traducerea ciprian marinescu

teatrul naĹŁional mihai eminescu timiĹ&#x;oara director general ada hausvater stagiunea 2009/2010


Motto: Dad, evil is “live” spelled backwards. (Tată, răul e “viaţa” citită pe dos.) M. Scott Peck, Psihologia minciunii


„Montajele” suprarealiste ale lui Schimmelpfennig par inspirate din García Marquez sau din Antonioni şi nu le fac viaţa uşoară regizorilor care le montează. Dar tocmai asta reprezintă cea mai mare provocare pentru regizorii din lumea întreagă: Roland Schimmelpfennig (n. 19 septembrie 1967), este cel mai jucat dramaturg german al momentului. Piesele sale sînt montate în peste 40 de ţări. Născut în 1967 în Göttingen, Schimmelpfennig a studiat regia la München, lucrînd ulterior ca asistent de regie la Münchner Kammerspiele. Mai tîrziu a fost membru în consiliul artistic al aceleiaşi instituţii, sub direcţia lui Dieter Dorn. Între 1996 şi 1999 a lucrat ca scriitor şi traducător liber profesionist la München şi în America. Din 1999 pînă în 2001, Roland Schimmelpfennig a fost angajat ca „dramaturg al casei“ la Teatrul Schaubühne din Berlin, atunci cînd direcţia celebrului teatru a fost preluată de regizorul Thomas Ostermeier şi de coregrafa Sasha Waltz. În nenumăratele piese, extrem de diferite, pe care le semnează, Roland Schimmelpfennig prelucrează teme diverse într-o manieră cu totul originală –resimţindu-se peste tot Roland Schimmelpfennig-regizorul, Roland Schimmelpfennig-dramaturgul, chiar şi Roland Schimmelpfennig-profesorul (de pe vremea când preda la Şcoala superioară de artă Weißensee din Berlin). În iunie 2010, a fost laureat cu premiul pentru dramaturgie al Festivalului Mülheimer Theatertage – renumitul forum de dramaturgie contemporană din Europa. „Piesele de teatru trebuie să reflecte oamenii şi dorinţele lor, excesele pe care le fac, eşecurile, teama, insuficienţa şi cruzimea care îi caracterizează, iar asta e deja mai mult decît complicat şi de complex de făcut“, consideră Schimmelpfennig. www.kultiversum.de


Am o imagine despre gradul de temperatură pe care trebuie să îl aibă fiecare piesă pe care vreau să o scriu – dacă e rece şi se derulează încet, sau e fierbinte şi decurge rapid: am din cînd în cînd imagini din astea ciudate şi ezoterice. (...) Abia după ce mi-am lămurit furia şi agresivitatea pe care le vreau într-o piesă, abia atunci mă arunc să scriu; în felul ăsta, personajele încep automat să se certe între ele sau să îşi vorbească. După care, e vorba doar de ritmul acţiunii şi de reglaje; şi totuşi, nu pot să nu mă întreb la final: cum am scris de fapt toate astea?! Roland Schimmelpfennig

Lumea însăşi a fost întotdeauna şi a rămas o ficţiune a Artei, apărută ca să-i salveze într-un fel pe condamnaţii la infernul personal. Nu ştiu dacă există vreo predestinare pentru eternitate... poate că fiecare ins a avut un grad de libertate, o libertate supremă de care nu s-a putut folosi fiindcă-i lipseau în schimb libertăţile mai puţin importante. Ioan Petru Culianu, Hesperus


Roland Schimmelpfennig a reuşit să creeze, sub genericul Trilogia animalelor (care începe cu în vizită şi continuă cu piesele Regatul animalelor şi Sfîrşit şi început – n.n.) o extraordinară teodicee dramatică. în vizită aduce în scenă, cu vigoarea mitologică a destinelor lui Uranus şi Cronos, conflictul tată-fiu, întrun puternic stil cehovian. Nu în ultimul rînd, e o poveste despre păcat şi despre urmările acestuia. în vizită este o teodicee dramatizată, în care elementele mitologice, creştine şi de povestire dramatică sînt absorbite în vîrtejul unei fantezii auctoriale originale. Hans-Christoph Zimmermann

Dacă aş reuşi să-mi tratez nebunia propriei mele vieţi întotdeauna cu umor, cred că aş fi deja cu un pas înainte. Roland Schimmelpfennig

Unde se înregistrează d. sufletească şi unde cea fizică? Unde este reprezentată grafic activitatea sacilor noştri conjunctivali şi cine ne numără l. noaptea cînd sîntem podidiţi de p.? La naiba, oare doar autorii sînt chemaţi să rezolve asemenea probleme? Atunci de ce mai avem ştiinţa? Heinrich Böll, Fotografie de grup cu doamnă


Ediţiile princeps ale cărţilor ruseşti au fost scoase din bibliotecă şi dosite într-o cameră... Schimmelpfennig ne prezintă în în vizită fosta DDR, sfîşiată între Est şi Vest. Barbara Petsch Romanticii secolului Luminilor nu şi-ar fi închipuit niciodată ce poartă va deschide sturm und drang-ul lor neliniştit: literatura punea sub semnul întrebării o întreagă structură mentală, religioasă şi socială bazată pe negarea pulsiunilor, a dimensiunilor inconştientului, a sentimentelor – pe scurt, a iraţionalului. Secolul XX al literaturii spaţiului germanic (la fel ca cel al istoriei, de altfel în fierbinte întrepătrundere) a erupt într-o uriaşă defulare intelectuală şi într-o estetică fundamentală, susţinute (atît în proză, cît şi în teatru) de artişti ca Günther Grass, Heinrich Böll, Thomas Bernhardt, apoi Patrick Süskind, Elfriede Jelinek, Igor Bauersima, Dea Loher sau Marius von Mayerburg. Lista este mult mai lungă; îl vom regăsi acolo, pentru totdeauna, şi pe Roland Schimmelpfennig, profund pătruns de esenţa literaturii germane – sumbră, viscerală, cu o mare apetenţă pentru diformitatea din spatele normei, sau, mai degrabă, a normalului. Codruţa Popov

Să nu cerem niciodată nimic de la viitor. Arthur Schnitzler, Cu ochii larg închişi


Problema răului este într-adevăr un mister foarte mare. Ea nu se supune cu uşurinţă unui reducţionism. Totuşi (...) unele probleme ce privesc răul uman pot fi reduse la o dimensiune care să le facă proprii investigaţiei (...) Din experienţa mea, fiinţele umane rele sînt comune şi de obicei par oameni obişnuiţi pentru observatorul superficial. (...) Aceasta pentru că defectul central al răului nu este păcatul, ci refuzul de a-l recunoaşte. M. Scott Peck, Psihologia minciunii


Legea cea mai profundă a Fiinţei ne impune să negăm violenţa. (...) Într-un orizont poate să apară greşeala cea mai mare, aceea de a ne crede arbitri ai unei alte vieţi. În lipsa fricii de Dumnezeu se poate întîmpla orice. - Dar viaţa este violenţă, am replicat obosit. - Este, mi-a răspuns, pînă în clipa în care alegem. Susana Tamaro, Anima mundi


Lespezile de marmură ale străbunilor sînt de-acum sure. Într-o groapă aruncaţi stăm păgîni, întunecaţi. Peste oase neaua grea să se-aştearnă parcă vrea. Hai, zăpadă, haide, ger, nici voi n-aveţi loc în cer... Georg Trackl


Adevărata sa vocaţie era slavistica (...), literatura rusă din secolul al XIX-lea. (...) La un inofensiv control de rutină, Schlosdorff a dat peste actele firmei „Schlemm şi fiul”. (...) Schlossdorf, care ar fi putut spune cu exactitate cîţi metri pătraţi avea cămăruţa de student a lui Raskolnikov (...), dădu acum de un muncitor Raskolnikov care făcea beton undeva în Danemarca pentru firma „Schlemm şi fiul” (...). Se făcu alb la faţă, dar începu să tremure de revoltă cînd îi descoperi ca sclavi de război prost plătiţi pe Puşkin, Gogol şi Lermontov. Nu se dăduseră înapoi nici măcar în faţa numelui lui Tolstoi. (...) „Am descoperit, de exemplu, că Cehov şi toţi eroii lui lipseau de pe listă, ca şi Turgheniev, şi încă de atunci v-aş fi putut spune cine o întocmise. Nu putea fi altul decât fostul meu coleg de studii, decăzutul şi degradatul dr. Henges, dar iubitor pătimaş al lui Turgheniev şi un cehovian de-a dreptul ţicnit... Să-i denunţ? Doar ştiam în ce maşinărie a justiţiei i-aş fi aruncat pe oameni... gîndiţi-vă că unii au fost condamnaţi la moarte doar pentru că şterpeliseră un pulover! Nu, nu! Dar de data asta n-a mers. Era prea de tot: Lermontov ca sclav al industriei germane de construcţii în Danemarca! Puşkin, Tolstoi fabricînd beton şi mîncînd arpacaş! Goncearov şi al său Oblomov cu lopata în mînă!” (...) Schlosdorff a fost martorul principal al acuzării într-un proces care n-a durat decît două zile (...). În faţa tribunalului avusese loc un incident între Schlosdorff şi Henges, căci primul îi strigase plin de revoltă celui de-al doilea „Pe toţi i-ai trădat, pe toţi, numai pe Turgheniev şi pe Cehov, favoriţii tăi, nu!” Procurorul întrerupsese această „agitaţie rusească”. Heinrich Böll, Fotografie de grup cu doamnă


Dezechilibrul, haosul şi anarhia sînt cam acelaşi lucru; o schimonosire, o degenerare, un accident, un păcat colectiv. Dezechilibrul sau păcatul e (...) o pîndire a nimicului care vrea să înghită în sine toate cîte sunt. Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei

Radiografia unei stări între patru pereţi. Acestea sînt zilele voastre, zilele omului, şi aceştia sînt pereţii. În jurul trupului sînt nişte pereţi. (...) Există un gigant de urnit în moţăiala voastră, ehei, voi sînteţi departe de asta, voi abia vă întrebaţi ce este corpul, de unde începe el. Voi intuiţi ceva misterios în bătaia gîndului, voi tatonaţi locul vostru în urgia celor patru forţe, voi vă izbiţi cu capul de limitele voastre. Vă imaginaţi că aţi ajuns departe şi iarăşi vă izbiţi de zidăria trupului, o luaţi de la capăt, întrezăriţi în moliciunea cărnii tăria diamantului, vă tentează corpul de diamant. (...) Pofta vine lucrînd, răul se învaţă repetîndu-l. Vasile Andru, Turnul


În 2001, marele compozitor german Karlheinz Stockhausen provoca un imens scandal după ce declarase că, în viziunea lui, momentul 9/11 (adică atentatul din 11 septembrie 2001) era o operă de artă extremă, un climax cosmic de aceeaşi factură cu catharsisul creaţiei, definindu-l, în acelaşi context, pe Lucifer ca spirit al revoltei, al anarhiei, înger care îşi foloseşte inteligenţa pentru a distruge creaţia. Şi că, dacă Lucifer era sinonim cu distrugerea, atunci 9/11 era „opera lui de artă”, capodopera lui. „Cînd numim un lucru în mod corect, dobîndim putere asupra lui” scria Ursula LeGuin. Deci: Lucifer – inteligenţă pură lipsită de iubire, dar nu şi de orgoliu - este numele păcatului, al minciunii. Asta cîtă vreme minciuna nu se insinuează în locul liberului arbitru şi devine Rău. Graniţele sînt fragile, alegerile inevitabile şi greu de făcut. În tot acest labirint, ne pierdem, ne pierdem, pare că ne regăsim, apoi ne pierdem iar, într-o confuzie post-edenică pentru care nici măcar Apocalipsa nu poate fi salvatoare. Apocalipsa, după Schimmelpfennig, este hibernală. Un pustiu alb, o părăsire întru crivăţ şi singurătate. Paradisul este pierdut, iar pe scara lui Iacob nu se mai circulă decît într-o singură direcţie: în jos. Odată cu îngerii, şi oamenii. în vizită este o istorie despre minciună, despre Răul care se naşte din Minciună - căreia i se supun, rînd pe rînd, deliberat, asumat, chirurgical, şi autorul, şi regizorul. Dacă expresionismul este o distorsionare a realului, atunci în vizită este o falsă piesă naturalistă. Pendulînd între pseudo-nimicul cehovian şi minuţia strindbergiană a detaliului, lumea nevrotică a lui Schimmelpfennig, căzută în păcatul spiritului şi al trupului, rătăceşte prin casa-labirint. Printre fisurile tot mai largi ale măştilor „normalului”, „civilizaţiei” se întrevăd gorgonele disperării şi fricii. Nimic nu mai ajută: nici noţiunea de familie, involuată pînă la promiscuitate, nici cea de intelect, acum amorf şi steril, şi nici cultura, devenită criminală, justificînd, în acest microcosmos epuizat, totul: omorîrea unei raţe pentru hrană, tortura „familială”, cea intelectuală, sau - istoria ne învaţă - genocidul.

Codruţa Popov


Epilog ... îl întrebasem (...) de ce n-a părăsit niciodată valea asta, de ce nu a plecat cît mai departe de închisoare... Mi-a zis: “N-aş face decît să întîlnesc şi mai mulţi oameni... Mi-aş fi dorit să mă nasc pasăre... Mi-aş fi dorit ca toţi să ne fi născut păsări”. Kurt Vonnegut, Hocus Pocus


DISTRIBUŢIA (în ordinea autorului)

Helmut Edith Isabel Peter Marietta Sonja Profesoara Nadja

DAMIAN OANCEA VICTORIA SUCHICI CODRICEL MĂLINA MANOVICI COLIN BUZOIANU CLAUDIA IEREMIA ALINA REUS IRENE FLAMANN CATALINA MIRELA PUIA

SCENOGRAFIA HELMUT STÜRMER REGIA ARTISTICĂ ALEXANDRU DABIJA

Asistent regie Mirela Puia Asistent decoruri Zsolt Fehervári Asistent costume Diana Dobra

În spectacol a fost folosită muzică din: Joseph Haydn (Creaţia), James Levine, Nils Petter Molvaer (Khmer), Franz Schubert (Winterreise, interpretează Mathias Gorne şi Alfred Brendel), W.A. Mozart (Don Giovanni, interpretează Maria Callas), Camille Saint Saëns (Samson şi Dalila, interpretează Maria Callas), Charles Gounod (Romeo şi Julieta, interpretează Maria Callas), Ambroise Thomas (Mignon, interpretează Maria Callas), Moody Blues (Night in white satin)


Regia tehnică Valentina Cotinschi Sufleor Iudita Reinhardt Lumini Gerhard Crăciun, Laurenţiu Marin, Ilie Mateescu, Dan Jieanu Sonorizare Sebastian Hamburger Secretariat literar Codruţa Popov Marketing Maria Manolache Coordonator tehnic ing. Horaţiu Nica Recuzită Mariana Doboşan, Alin Tofan Costume Monica Grand, Lorena Caldeş Coafură Dana Genig, Marcel Rusu Machiaj Gabriela Strugaru Tehnic Iosif Toth, Gheorghe Pataki, Szabó Zoltan, Marius Crăciunesc, Efta Necula, Ioan Ilia, Marius Mondoacă, Mircea Drăgan, Traian Oneţ, Alin Ristin, Gabriel Lepa, Gelu Lepa, Birtalan Robert, Daniel Repedi, Ciprian Dobondi, Călin Ovidiu Marian, Mircea Ghindăuanu, Daniel Petru, Virag Zoltan, Gothard Sándor Personal sală Niculina Morar, Maria Manolache, Mihaela Peter, Carmen Trifan, Ciprian Cojocaru, Alina Avram, Bogdan Socaciu, Gabriel Cozma, Ciprian Prune Redactor Codruţa Popov foto Adrian Pîclişan concepţie design popljubo

www.tntimisoara.com

tipar TNTm 2010


Profile for popljubo

în vizită  

în vizită de Roland Schimmelpfennig traducerea Ciprian Marinescu scenografia HELMUT STÜRMER regia artistică ALEXANDRU DABIJA o producţie TNT...

în vizită  

în vizită de Roland Schimmelpfennig traducerea Ciprian Marinescu scenografia HELMUT STÜRMER regia artistică ALEXANDRU DABIJA o producţie TNT...

Profile for popljubo
Advertisement