Page 1

�����������������������������������������


De mai bine de nouă ani am ansa să stau faţă în faţă, săptămânal, la televiziunea Analog, cu oameni din topurile lumii culturale. Topuri oficiale sau neoficiale. Unii dintre ei sunt vedetele copilăriei i adolescenţei mele. Montri sacri, cum se spune. Scriitori, actori, plasticieni, regizori etc. Îi tiam din cărţi. Sau de la cinema. Ori de la radio. Dar mai ales de la televizor. Nici nu visam acum 20-30 de ani că pe o parte dintre ei am să-i întâlnesc live, că o să-i invit să... intrăm în televizor, că o să jucăm într-o piesă, ba chiar o să ne împrietenim în timp ce suntem acolo. Sau după ce ieim din... televizor. Până la urmă, un talkshow – unde moderatorul pune întrebări, iar invitaţii răspund, unde se creează un dialog, unde există opinii divergente, unde se iscă tot felul de tensiuni, majoritatea intelectuale, unde contează i mimica, i gestica, nu doar replica – seamănă mult cu o piesă de teatru. Iar protagonitii ei încearcă să-i păstreze naturaleţea, să-i ascundă emoţiile, să transmită emoţii, să electrizeze spectatorul. Pardon, telespectatorul. Să fie actori buni. De fiecare „A cincea roată” pe care am realizat-o mă legă tot felul de amintiri. Unele sunt pregnante, altele sunt difuze. Unele vor dispărea cu timpul, altele se vor sedimenta. Cele peste 400 de emisiuni m-au pus în situaţia de a „juca” alături de peste 700 de personalităţi. O distribuţie gigantică! i ce nume... Cum au fost însă „piesele” în care partener de scenă (de platou, adică) mi-a fost un regizor? În 1993, pe când eram student în anul III, la Timioara a venit un spectacol care făcuse vâlvă: „…au pus cătue florilor…”, de Alexander Hausvater, după textul lui Fernando Arrabal. Piesa nu se juca pe o scenă clasică, ci într-o sală unde se organizau discoteci i baluri studenţeti, în campus, la 1MV. Dei fusesem spectator, până atunci, cam la 200 de montări, am rămas pur i simplu mască în timpul spectacolului. i mult după terminarea lui. Aa ceva nu mai văzusem. i nici nu-mi imaginasem că se poate face! Eram ocat, uluit, interzis, înnebunit. În 2004 am aflat că Alexander Hausvater va monta „Regele Cymbelin” la Teatrul German de Stat. Lucian Vărăndan m-a strecurat în sala unde actorii repetau i unde Alexander era dezlănţuit: gesticula, explica, sărea de

1

am jucat alături de

Foto: Rãzvan Voiculescu

Fard pe faţă, reflectoare în ochi, instalaţie de climatizare care pică exact când sunt 43 de grade Celsius afară, invitat care a pierdut avionul, cameraman ieit din platou să bea apă taman când ar trebui să dea un prim-plan, microfon căruia i-a murit bateria cu cinci minunte înainte de final, telefon mobil uitat deschis în platou. Iată o mică parte din „generatoarele” de stres i de nervi într-o televiziune. Dar astea toate la un loc i chiar în acelai timp, plus multe altele – iar lista cu „altele” ar fi lunguiaţă i lătăreaţă –, nu contrabalansează întâlnirile nemaipomenite pe care ţi le intermediază jobul într-o televiziune.

Robert erban pe scaun, juca, trăia. Era de o vitalitate debordantă i molipsitoare. L-am invitat la emisiune. După o oră i jumătate de dialog, în care Alexander a vorbit despre teatru, despre planurile i despre viaţa lui, dar i despre Timioara, despre politică, despre lumea în care trăim, cameramanii erau istoviţi, iar regizorul de emisie epuizat: invitatul meu sărea din cadru, vorbea cu tot trupul, îi trăia cu frenezie cuvintele, dădea în clocot pe scaun. Era natural i electrizant. Aa cum e în viaţa de zi cu zi, aa era i în piesa... „A cincea roată”. Îmi ieise o emisiune de pomină. La fel au fost i următoarele, când Hausvater s-a aflat aici pentru a monta „Don Juan i Faust”, „Athénée Palace Hotel”, „Povestea de iarnă”. Spectacolele lui pot să îţi placă sau nu, pot să te intrige sau să te captiveze, să te enerveze sau să te ţintuiască în scaun cu suflarea tăiată, te pot face să fluieri sau să aplauzi în delir. Dar este imposibil să te lase indiferent i să te plictisească. Or, i asta înseamnă să fii un mare artist. Iar ca să „joci” alături de oameni ca Alexander Hausvater, merită să suporţi fard pe faţă, reflectoare în ochi, telefon mobil uitat deschis în platou...


Cuprins DOSAR DE SPECTACOL: „POVESTEA DE IARNĂ” „Gelozia nu este intimă, ci politică” – interviu cu regizorul Alexander Hausvater ........................................................... 4 „N-am vrut să mut totul în România sau în Europa de azi” – interviu cu dramaturgul Peca tefan ................. 10 Lucian Lichiardopol, Arhitectul de Poveste......................................................................................................................................... 14 Scenografa Stela Verebceanu rezolvă rebusuri vizuale .............................................................................................................. 20 Mălina Andrei, coregraf la „al patrulea Hausvater”........................................................................................................................... 22 Muzici masive, muzici diafane cu Dan Jinga...................................................................................................................................... 24 ANCHETĂ: ei despre „…er”: nouă păreri despre Alexander Hausvater ........................................................................................ 26 ACTRIŢA ANA MARIA COJOCARU, DESPRE CUM ATINGEM ZEII.................................................................................................... 30 CĂRŢI CU ROST – recenzie de Mircea Morariu la Istoria TNT de Mariana Voicu ................................................................... 34 TEXT DE SPECTACOL – POVESTEA DE IARNĂ de William Shakespeare, traducerea Peca tefan CE ÎI PROPUNE NOUL SELECŢIONER AL FESTIVALULUI DRAMATURGIEI ROMÂNETI – interviu cu Mihaela Michailov ............................................................................................................................................................................. 37 DRUMUL INVERS – cronică la „Furtuna” (Teatrul „Pukin” de Ostrovski), spectacol invitat în Festivalul Naţional de Teatru, jucat i la Timioara .......................................................................................... 40 CONCURSUL NAŢIONAL DE DRAMATURGIE 2008 ÎN MINTEA CÂTIGĂTORULUI – interviu cu dramaturgul Carmen Dominte................................................................................................................................................. 46 TURNEU ÎN FRANŢA CU „VISUL” – jurnal foto......................................................................................................................................................................................................................... 50 ARII PENTRU O LUME CARE NU MERITĂ – cu soprana Daniela Vlădescu ............................................................................................................................................................................... 52 O SEARĂ DE CRĂCIUN LA TIMIOARA – cu tenorul Răzvan Săraru i dirijorul Gheorghe Stanciu...................................................................................................................... 56 „TNT SE ÎNSCRIE ÎNTR-UN SCHIMB CULTURAL PUTERNIC REPREZENTAT ÎN LUME” – interviu cu directorul artistic al Maison Antoine Vitez, Laurent Muhleisen............................................................................. 58 „NU CAUT SĂ-MI ASIGUR STATUI...” – interviu cu jurnalistul Cosmin Lungu.............................................................................................................................................................. 60 CÂND ÎNCEPE ISTORIA – opinie de Magdalena Boiangiu .......................................................................................................................................................................... 62 4 DIRECTORI DE FESTIVALURI ÎN 10 SITUAŢII DE CRIZĂ.................................................................................................................63 A FOST LUMINIŢA STOIANOVICI – SCRISORI PENTRU UN ACTOR FĂRĂ (O) LUME ......................................................................................................................................... 68 PROCULTURA TIMISIENSIS 2008, LAUREAŢII TNT................................................................................................................................ 72


3

DOsAr

de spectacol

A avut neansa să nu fie asociat cu o singură ţară, mi-a spus la primul interviu pe care mi l-a acordat când lucra, la Timioara, „Athénée Palace Hotel” – un text în care se revarsă multe din râurile existenţei sale artistice i umane. Pentru că el însui i-a creat o retină bogată traversând nite ţări nu puţine la număr, fără să rămână dator propriei sale istorii, azi nu îi mai poate imagina un artist care nu deschide uile unor case africane, israeliene, olandeze, mexicane, irlandeze, engleze, scoţiene, canadiene, americane, aa cum el a făcut-o, păstrând totui, nostalgia pentru pământul pe care s-a născut. A fost „ca vagabondul ce rătăcete” prin lume, „povestind poveti”, care credea că fuge de undeva, dar vroia, de fapt, să se întoarcă în locul unde „a mirosit” i „a mângâiat” pentru prima dată. Sunt vorbele lui, desigur, pe care le transferă din ierarhia lui Maslow în centrul preocupărilor sale inclusiv spectaculare.

Povestea a început la Timioara

Pentru că geneza lui proprie vorbete despre o casă părintească în care se întâlneau culturi diferite. Diversitatea, contrastele, l-au atras, senzorial, încă din copilărie. Tot atunci a început să devină contient că are o anumită capacitate de a prelucra această diversitate. De aici i fizionomia verbală a reprezentărilor sale despre: CORPUL UMAN – „carapacea tuturor formelor pe care le exprimăm într-o viaţă: atât bebeluul care am fost, cât i cadavrul care vom fi”, DRAGOSTE – „dacă am ales să iubesc o singură femeie, am refuzat un număr infinit de femei” REVOLUŢIE – „nu contenesc să (mă) întreb cum să fi fost revoluţie în România, dacă tu, personal, nu ai făcut modificările esenţiale în viaţa ta?!” INSTINCTE – „Medeea, demistificată, e o femeie ca toate altele, care omoară ca orice altă femeie, în situaţia ei”. i aa mai departe.

cotidian „pluralizat” de etnii, culturi i istorii personale îl face să alăture albului – negru, galben, rou, albastru, în demonstraţia că lumea nu poate i nu trebuie, dei unii au încercat, să însemne o singură culoare, o singură identitate, o singură gândire, o singură emoţie. Un actor care tie (care tie?) să-i instaleze retina lui Hausvater cunoate mai bine decât oricine despre ce vorbesc toate acestea: „Induţi convingerea că tot ce faci e pentru prima oară, folosind, astfel, energia începutului de lucru; dacă nu anticipezi greutatea, poţi da impresia că ai doar cinci kilograme. Dacă îi cer actorului să parcurgă o distanţă de câţiva metri ca i cum ar trece de pe un continent pe altul, el trebuie să se consume în aa fel încât, parcurgând distanţa, să se transpună într-un cu totul alt spaţiu i o cu totul altă stare. Realitatea obiectivă devine realitate subiectivă, iar energia – punctul conducător.” i de aici poate începe Povestea.

Pe scenă, Alexander Hausvater adună ţările i cărţile în care a fost. Responsabilitatea pe care o resimte în faţa unui

Ciprian Marinescu


DOsAr

de spectacol

4

Regizorul Alexander

Hausvater

„Gelozia nu este intimă, ci politică”


5

DOsAr

de spectacol

Sabina Bijan

În interviul pe care l-am făcut cu Peca, mi-a spus că, înainte să înceapă el să traducă „Povestea de iarnă”, aţi recurs la câteva tăieturi importante. Pe ce s-a bazat acest demers dramaturgic? În momentul în care Peca s-a apucat de traducere, tia stilul spectacolului i zona pe care voiam să o abordez i asta e esenţial pentru un traducător. „Povestea de iarnă” e un text în care se suprapun stiluri foarte diferite i cred că a fost scris pe parcursul unei întregi vieţi, chiar dacă consemnarea apariţiei lui e făcută cu 2-3 ani înainte de moartea lui Shakespeare. Ce mi se pare extrem de relevant i dinamic e că poezia lui Shakespeare e bazată pe acţiune, nu e un tip de poezie statică, recitativă. Aa că nu poţi să gândeti un spectacol pe un text de Shakespeare fără să tii ce se întâmplă cu acest text, prin ce transformări trec acţiunile. În spectacol primează conţinutul „narativei”, invenţia, creaţia. Textele lui Shakespeare au suferit erori foarte grave de traducere, care pornesc chiar din sensurile date titlurilor. De exemplu, „Much Ado about Nothing” a fost tradus prin „Mult zgomot pentru nimic” când, de fapt,

„ado” este în corespondenţă cu „do”, deci e vorba de multă agitaţie, de multă acţiune. La noi s-a tradus după versiunea franţuzească: „beaucoup de bruit”. Important pentru un traducător este să reinventeze limbajul, să regândească lumea din text pentru cei care vin astăzi la teatru. Cred că Parlamentul European ar trebui să dea o lege prin care să se interzică montarea lui Shakespeare, pentru că vezi o groază de spectacole „Hamlet” fără nici un sens i fără vreo miză i te-ntrebi de ce au fost făcute. Cel mai trist e că nu poţi să-ţi dai vreun răspuns. Dacă spectacolul nu-ţi dă răspunsul la întrebările „De ce acum?” i „De ce aici?” e inutil. Nu poţi să faci Shakespeare din nostalgie. Când am făcut „Hamlet” la Montreal, după spectacol oamenii se băteau în stradă. Unii spuneau că e genial, alţii că e oribil. Interpretarea trebuie să treacă prin impulsul imediat. Când faci Shakespeare trebuie să ţii cont, pe lângă text, de două lucruri esenţiale: de critică, prin care s-au produs anumite mutaţii în receptare, i de producţiile care au adus o gândire mobilă, pluristratificată. Shakespeare nu se mică, dar producţiile îl mică. El, în totalitatea lui verticală, capătă noi semnificaţii. În afară de toate acestea mai e ceva fundamental: pertinenţa imediată. Shakespeare nu a avut numai genialitatea de a inventa dramaturgic, dar i de a da detaliilor un imbold vizionar. Sigur că prezenţa permanentă a actorilor în procesul de lucru n-a făcut decât să îmbogăţească scriitura. Când vorbim de structură, vorbim, de fapt, de o structură lichidă capabilă să ia forme foarte diverse.


DOsAr

de spectacol

6

Tot ceea ce nu poþi sã-þi reglezi în sfera personalã, exprimi în zona politicã...

Există în “Povestea de iarnă” o fricţiune continuă între sfera publică i sfera privată, între politic i intim. Cât de politic e spectacolul dumneavoastră? E politic deoarece vorbim de o comunitate de oameni care vin din munţi, după un război de guerillă, i sunt forţaţi, din revoluţionari, să devină putere politică. Atunci intră într-o zonă pe care nu o mai pot controla i ceea ce propun e similar cu regimul precedent. Există în „Povestea de iarnă” un impact fulminant al geloziei. Gelozia nu este intimă, ci politică. Gelozia pentru capacitatea pe care o aveam i nu o mai am, pentru timpul în care eram revoluţionar, pentru că nu pot să întrec natura .a.m.d. Elisabetanii credeau în corespondenţele dintre microcosmos i macrocosmos, dintre lumea zeilor i lumea oamenilor. În „Povestea de iarnă” există o corespondenţă uluitoare între politic i personal. Tot ceea ce nu poţi să-ţi

reglezi în sfera personală, exprimi în zona politică în care devii, fără să contientizezi, omul pe care l-ai urât toată viaţa. Spectacolul nu este despre gelozie, este despre formele pe care le ia puterea atunci când trebuie să ţi-o asumi. În spectacol interferează patru lumi: a politicului, cu toată forţa lui distructivă, o lume a obolanilor, o lume a necesităţii creaţiei i fanteziei i o lume în care, după ce trecutul e distrus, ajunge să fie idealizat. Ultima lume poate fi interpretată i ca o aluzie la o Românie în care mai există voci cumplite care idealizează sistemul politic dinainte de ’89. În ce măsură permite spectacolul identificarea cu personajele? Îmi place foarte mult titlul „Povestea de iarnă”, pentru că poveste implică foarte mult oralitatea inventată pe loc. Personajele se inventează. Povestea e creată pe baza unei tragedii, aa cum sunt create toate povetile fundamentale, dacă ne gândim doar la cretinism. Iisus este o figură tragică. Cultul, mitul, legenda se creează în


7

DOsAr

de spectacol

creează revoluţia. M-am plictisit să tot aud că revoluţia română nu a fost o revoluţie. Nu a fost pentru că tu, în viaţa ta, nu ai făcut o revoluţie. Fiecare trebuia să-i asume feeria lui, revoluţia lui. Atât timp cât opţiunea individuală nu există, opţiunea politică nu are cum să existe.

jurul anumitor personaje i tot destinul lor este impregnat de mitul respectiv. Brecht nu a fost brechtian, Marx nu a fost marxist. Toate acestea sunt mituri create în jurul unor indivizi care sunt uitaţi. Oameni cu crampe, cu diaree, cu romantismul i forţa lor. În „Povestea de iarnă”, societatea politică este temporară. Tot ce e politic este, inevitabil, temporar. Ce se întâmplă cu contiinţa omului care tie că orice ar face e subscris temporarului? Există o scenă în spectacol în care cel care interoghează i cel care este victimă îi schimbă rolurile. Apare o constantă tensiune între funcţie i contiinţa celui care are, la un moment dat, această funcţie. Trebuie văzute structurile duble ale personajelor, date de fantezia i de imaginaţia lor. Creativitatea care, până la un punct era ideologică i, de la un punct încolo, devine individual asumată. Nu există un singur individ care creează feeria, un singur individ care

Există mai multe planuri ale naraţiunii i, implicit, ale temporalităţii. Cât de contrastant apar în spectacol? Primul act e o tragedie cumplită, de un oribil care poate fi regăsit doar în „Timon din Atena” sau în „Titus Andronicus”. Shakespeare se revoltă împotriva conceptului aristotelian de tragedie, de comedie, de împărţire i delimitare stricte, accentuând legătura organică între formulele stilistice. Un singur moment devine exemplar unitar, un moment în care toate diferenţele de perspectivă, toate stilurile se unesc. Spectacolul trebuie văzut cu deschiderea punctului de vedere. Publicul are ansa să aleagă în timpul spectacolului ce spectacol să privească, ce poveste să asculte. În fiecare scenă se poate uita la altceva. Alegerea este încadrată, bineînţeles, dar ceea ce primează este capacitatea de a opta, de a te situa într-un anumit raport cu spectacolul. În orice tip de teatru, indiferent cât de experimental sau cât de clasic este făcut, există o singură condiţie: emoţia să fie recognoscibilă sub forma unei experienţe de viaţă trăite sau inventate. Gândul trebuie să fie de natură emotiv. Emotivitatea este capacitatea omului de a se contrazice, de a percepe în contraste. Nu suntem produsul unui singur mod de gândire sau de exprimare. Singularitatea este locul multiplicităţii. În „Povestea de iarnă”, Shakespeare vorbete despre o multitudine de forme i forţe care există în individ. Câteodată exprimate, altădată latente. Pe scenă pui viaţa pe care ai fi putut să o trăieti, alegi viaţa pe care o vrei i faci din ea o opţiune radicală, pentru că nu eti în stare, oricât de mult ţi-ai dori, să ai viaţa în integralitatea ei. Viaţa e mult prea complexă i atunci trebuie să alegi. În fiecare personaj, Shakespeare înscrie o odisee, pentru că, atunci când exprimă un personaj, îi exprimă i potenţialitatea, tot ceea ce ar fi putut să devină. El creează un câmp de contradicţii care explodează în fiecare personaj. Am urât mereu clasificarea pieselor în tragedii, comedii, istorii i sonete. Shakespeare era predat la Litere în acest fel reducţionist. Când am ajuns i am predat la Montreal, îmi aduc aminte că eram într-un conflict permanent cu cei de la Litere, care făceau departajări de genul acesta. Eu urmasem un liceu englezesc, în Yafo, i bacalaureatul era structurat în două părţi: advanced level i ordinary level. La advanced level, 70% dintre întrebări erau axate pe Shakespeare. i ele sunau cam aa: „«Hamlet», act 2, scena 3, de la rândul 10


DOsAr

de spectacol

Damian Oancea

la rândul 45 – citează!”. Cultura englezească cerea o cunoatere totală, profundă a textului. Dacă nu poţi să citezi, nu poţi să analizezi. Când am făcut primul Shakespeare în Anglia i s-a ajuns la partea în care erau primele tăieturi, publicul a început să scoată tot felul de sunete, ca i cum îl tăia cineva. Suferea pentru fiecare tăietură. Întrebările ulterioare din programa de bacalaureat erau legate de felul în care e perceput Shakespeare în societatea actuală. Ce similarităţi i diferenţe pot fi trasate între politica lui Mitterand i politica unui personaj shakespearian? Toată această abordare te forţa să te uiţi la Shakespeare, contemporanul nostru. De atunci mi-am dat seama cât e de greu pentru rui să facă Cehov i pentru englezi să facă Shakespeare, limba fiind inamicul dinamicii creative. Spectacolele englezeti

8

pe texte de Shakespeare sunt o recitare, o celebrare lingvistică, lăsând în spate acţiuni în forme diferite. Te plictiseti de moarte, dar publicul închide ochii i savurează fiecare virgulă. Fascinaţia faţă de limbă anulează într-un fel celelalte resorturi ale textului. Sunt contradicţiile de care vorbeaţi esenţa teatralităţii shakespeariene? Marile spectacole shakespeariene au concentrat contradicţii puternice. Peter Brook, în spectacole memorabile, a mizat pe forţa lor. Am făcut la un moment dat un experiment în Ohio în care Hamlet, Laertes, Ofelia, Guildenstern, Rosencrantz aveau 11 ani i restul era jucat de mari actori. Pentru prima dată copiii vorbeau normal, foarte fericiţi că au învăţat textul pe dinafară, lăsând publicul să gândească. Era vorba de o inocentizare a textului. Actorul vine i tocete textul, îl interpretează. Putii dădeau din gură fericiţi că îi amintesc fiecare cuvânt i aveam un „to be or not to be” de o sinceritate uluitoare. Neutralitatea asta extraordinară, fără tehnică, limpezea textul, îi dădeau greutatea pe care fiecare spectator era dispus să o găsească. Din păcate, povetile de astăzi sunt afectate prea mult de banalitatea zilei de astăzi. Omul shakespearian trebuia să conţină o sumă


9

DOsAr

de spectacol

Cătălin Ursu de posibilităţi. Cum tu, bărbat, poţi să joci o femeie dacă nu crezi că eti în acea secundă o femeie? Acest tip de credinţă lipsete din ce în ce mai mult astăzi. În majoritatea ţărilor în care am fost invitat să montez, actorii i regizorii nu au lucrat cu nici un creator străin. Au lucrat mereu ei între ei. Un artist care nu trăiete în diferite culturi nu prea poate să creeze. Acest trăit e deja prima fază a investigaţiei. Artistul trebuie să aibă o curiozitate copilărească. Cu fiecare proiect află totul. Dacă iei un text în care ai un doctor i crezi că tii ce înseamnă să fii doctor, mai bine nu mai faci textul. Trebuie să cercetezi, să afli, să fii acolo. Se vorbete despre război unilateral, fără să se tie ce înseamnă plăcerea războiului, plăcerea violenţei, faptul că cea mai cruntă violenţă plasează umanul în alte dimensiuni, dă acces la alte sfere. Dacă nu explorezi, nu poţi să ajungi la contraste autentice. În România nu se explorează, nu se caută, nu există laboratoare. Există un sistem eronat bazat aproape exclusiv pe regizori care nu cercetează. Dacă îmi dai un text i îţi spun că tiu un personaj, trebuie să cauţi alt regizor. tii ce e un funcţionar de bancă? Kafka era funcţionar de bancă, dar în mintea lui se nătea Samsa când dădea i primea bani. Contradicţia între ce face un personaj, între mecanismul lui exterior i mecanismul lui interior, asta dă conţinutul teatralităţii. Vorbesc de o contradicţie de conţinut. Cum vorbim fizic i cum ajungem să ne surprindem, să rupem liniaritatea discursului. Textul nu e o informaţie, o dare de seamă previzibilă. Într-un laborator al exprimării iei în consideraţie faptul că poţi exprima lucrurile într-un mod care, în secunda următoare, duce la altceva, deschide o

Interviu realizat de

Mihaela Michailov i Ciprian Marinescu altă dimensiune. E vorba de a găsi multiple modalităţi i de a spune o poveste în feluri multiple pe care le poţi găsi într-un laborator. Teatrul e reinvestigare, repunere în discuţie a unei experienţe care are ansa să devină totală. Care sunt limitele care ţin, până la urmă, de economia unui spectacol? În teatru n-ar trebui să existe limite. Pe de altă parte, niciodată nu ajung să văd tot ce mi-am dorit. Când actorii încep să se simtă bine i să nu mai rite, scenele nu mai avansează. Când mi se spune că un spectacol, după un an, arată ca la premieră, înnebunesc. A trecut un an peste actorii care îl joacă, au acumulat experienţe i lucrul acesta ar trebui să se vadă. Mă atept să-i doară altfel tot ceea ce fac, să simt întâmplările pe care le-au trăit asamblate organic în spectacol. i asta nu înseamnă degradare. Înseamnă vitalitate. Ăsta e teatrul. Nemicarea e moartea teatrului. Micarea însă are nevoie de explorare, de creatori care să plonjeze în contrastele existenţei i să le poată ridica scenic la o anumită dimensiune.


DOsAr

de spectacol

10

„N-am vrut să mut totul în România

sau în Europa de azi” Dramaturgul

Peca tefan Ne-am întâlnit la Green Hours i avea apcă. Nu cred că l-am văzut vreodată pe Peca fără apcă. De la „Ziua futută a lui Nils” la „Povestea de iarnă”, drumul pare incredibil de lung. În realitate nu e deloc chiar aa. Peca e unul dintre cei mai activi dramaturgi din România, capabil să traducă un text clasic care are nevoie de o investiţie în ceea ce s-ar putea numi „adaptabilitatea de context postcontextulă a limbajului”. Adică, simplu spus, crearea unui limbaj adecvat contextului de receptare a spectatorului contemporan i care, în acelai timp, să nu fie captiv într-un context anume. Deci o dublă raportare la conceptul de context. Lui Peca i-a reuit.


11

DOsAr

de spectacol

Benone Viziteu | Ioan Strugari Ai văzut vreun spectacol românesc cu „Povestea de iarnă”? Ţi-a rămas în minte o variantă de traducere? Nu, am văzut doar înregistrări i un spectacol la New-York. tiam varianta BBC, cea făcută de Royal Shakespeare Company, pe care am folosit-o ca documentare când am tradus textul. A vrea să-mi vorbeti puţin despre acest proces de documentare. Alexander Hausvater mi-a făcut propunerea de a lucra la o nouă traducere a „Povetii de iarnă”. Mi s-a părut o provocare tare, mai ales că urma să lucrez pe un text shakespearian i această experienţă venea după ce, tot cu Hausvater, lucrasem la un spectacol care părea la început imposibil, „Rocky Horror”. „Povestea de iarnă” e un text destul de controversat, în sensul în care nu se tie exact dacă l-a scris integral Shakespeare sau dacă a fost o compilaţie din diferite alte fragmente. E o piesă cu o structură stranie, experimentală chiar, începe cu o tragedie i se termină cu o comedie. Mi s-a părut foarte interesant de explorat i exploatat acest tip de compoziţie, aa că am pornit de la textul original i am citit cam 600 de note de subsol, contextualizând i explicând extrem de multe detalii. Am citit i versiunea românească, tipărită în ’68, pe care mi-am cumpărat-o de la un anticar pentru că nu o aveam acasă. Am descoperit o limbă română poetică, prelucrată, care nu era ofertantă pentru scenă, am citit foarte mult despre piesă, despre contextul apariţiei i receptării ei etc. Oricum Hausvater a făcut la început câteva tăieturi foarte bune pe text, în spiritul montării pe care a conceput-o. Am tradus un prim draft i apoi am început să lucrăm în ideea

de a simplifica, dar nu la nivelul imagisticii i al lumii, care conţin multiple referinţe, ci la nivelul accesibilizării limbajului. M-a interesat să aduc totul în zona unui limbaj funcţional, concentrat pe acţiuni, pe relaţii, pe tensiuni de putere. M-a preocupat o limbă austeră, apropiată de felul în care vorbim noi astăzi, dar, în acelai timp, i fidelă spiritului textului. O limbă care să nu trădeze stilul. Ce mi s-a părut inteligent la varianta ta de traducere e tocmai echilibrul retoric între o anumită oralitate de astăzi i o poeticitate organică. Exact asta am i încercat să realizez. i asta a i fost cel mai greu. Am lucrat la un tip de poeticitate contemporană, care să rezoneze cu percepţia noastră. O poeticitate cotidiană. Da. În text, poeticul e foarte puternic. Cel mai important e să funcţioneze scenic, să asimilăm limbajul ca parte consistentă din lumea aflată la câţiva metri în faţa noastră. Din păcate nu am reuit să stau prea mult la repetiţii pentru că am avut o perioadă mai agitată. Sper ca ultimul draft, pe care l-am scris după ce am asistat la două lecturi, să fie varianta care susţine cel mai bine viziunea scenică. Crezi că accesibilitatea textului poate limpezi o structură de spectacol care, în cazul lui Hausvater, suprapune stiluri diferite i un tip de teatralitate plurireferenţială, foarte bogată în direcţiile accesate? Am tiut de la început care sunt direcţiile montării i mi s-a părut important să fac din text o constantă, în sensul în care să poţi identifica anumite elemente recognoscibile de la o scenă la alta. În acelai timp am vrut să deschid textul,


DOsAr

de spectacol

Ion Rizea | Mircea Ionuţ Pandele să-l gândesc ca pe un material de lucru pentru diferite viziuni. N-am exagerat în localizări, în determinări care să fie specifice doar acestei montări pentru că mi-am dorit o traducere care să asimileze organic, în primul rînd, valenţele textului. Nu-mi plac, de altfel, contemporaneizările artificiale. Cred că actualitatea trebuie să vină din autenticitatea i forţa lumii surprinse, nu din mărci lingvistice. Legat de registrul contemporaneizării despre care vorbeai, nu există nici o forţare terminologică. N-am vrut să leg nimic din text de ceva din ziua de azi pentru că mi s-ar fi părut redundant. Conţinutul piesei are o valoare actuală care depăete orice tip de contextualizare. Textul este foarte puternic i spectatorii pot face conexiuni cu zone ale politicii de astăzi, pentru că există tensiuni pe care le pot regăsi i pe plan public, i pe plan privat. M-a interesat să las aceste conexiuni să circule liber în mintea spectatorilor, nu să le impun eu. N-am vrut să mut totul în România sau în Europa de azi.

Crezi că retraducerea textelor clasice poate dinamiza nu doar limbajul, dar poate determina i un anumit tip de montare? E limbajul, în texte care nu se concentrează pe variante noi de traducere, un impediment? Cred că limbajul e o problemă. Am văzut în Festivalul Naţional de Teatru „Hamlet”-ul lui Radu Nica de la Sibiu. Există în spectacol o încercare de regândire a textului care, dacă era dusă până la capăt, ar fi putut să fie foarte tare. Scena teatrului în teatru era jucată în limba unor traduceri învechite. Dacă pentru tot restul s-ar fi găsit un alt registru de traducere – auster cumva, dar păstrând desigur poezia –, ar fi fost un efect dramaturgic extrem de puternic. În Anglia i în America, „Hamlet”-ul are versiuni în contemporary english. Lucrul la „Povestea de iarnă” a fost i pentru mine un experiment în primul rând de cercetare textuală i apoi de regândire a unei întregi structuri dramaturgice. De multe ori, la noi, s-a încercat un echivalent poetic românesc care poate funcţiona sau nu, dar cum spuneai i tu, e un mare impediment în montare. Oprete acţiunea i desfăurarea piesei. Le blochează. Da. Pentru că ori nu înţelegi, ori sună într-un fel arhaic care te face să receptezi totul, din start, ca pe o poveste îndepărtată de timpul tău. În felul acesta poţi să ratezi exact lucrurile vii, valabile i azi. Mulţi regizori au conceput propriile lor versiuni pentru textele clasice pe care le-au montat, dar, din păcate nu le-au publicat. Trecând într-un alt registru de lucru dramaturgic, a vrea să-mi spui câteva lucruri despre cel mai recent proiect pe care l-ai făcut la Baia-Mare cu Ana Mărgineanu, un


DOsAr

13 proiect gândit pentru comunitatea de acolo i de spectacol asamblat în funcţie de ce aţi găsit la faţa locului. Rezultatul a fost un spectacol community specific. Ana a avut mai demult o idee care acum s-a materializat într-un prim spectacol la Baia-Mare. Ideea era să facă un ciclu de spectacole – „Despre România numai Am citit mult despre Baia-Mare, am făcut interviuri mai neoficiale de bine” – în care să creeze montări pentru orae despre pentru că n-am vrut ca oamenii, tiind că li se ia un interviu, să mai care se tiu mai puţine lucruri i despre comunităţile din înflorească, asta ne revenea nouă... au fost interviuri diferite – felul aceste orae. În tot acest proiect, documentarea e o parte cum au trăit oamenii în diverse perioade, cum s-au raportat la consistentă i e nevoie de un dramaturg care să dea o anumite evenimente etc. structură unei experienţe particularizate pe fiecare ora. Acum e foarte important ce se va întâmpla în următorul ora în Important e ca oamenii care vin la spectacol să găsească care vom face proiectul, pentru că fiecare ora cere o anumită o dimensiune a oraului pe care o tiau puţin sau aproape structură dramaturgică, un anumit stil. Fiecare ora vibrează altfel.

deloc i să iasă din sală cu un ora redescoperit. Am avut cam zece zile de documentare propriu-zisă, după care am ajuns la un concept propriu: să scriem lucruri adevărate care să fie, în acelai timp, inventate. Am plecat de la întâmplări reale din Baia-Mare i am creat poveti care au la bază problemele din povetile petrecute pe bune, pe care, de la un punct încolo, le-am inventat noi. Am gândit o construcţie piramidală i ce mi se pare mie cel mai puternic este faptul că treci prin foarte multe stări, lumi i stiluri – am scris chiar i un musical. Ana a folosit foarte inteligent spaţiul teatrului, integrându-l în desfăurarea povetilor. Am ales cinci actori care joacă mai multe roluri. Au venit cu voi când v-aţi documentat? Nu, am vrut la un moment dat să-i integrăm i pe ei în documentare, dar, în ideea de poveti adevărate inventate, ni s-a părut mai potrivit să-i integrăm pe măsură ce prelucrăm povetile. Actorii s-au implicat foarte mult i au fost extrem de deschii la tot ce am propus noi. În piesă sunt epoci diferite i mulţi spectatori ne-au întrebat cum de-am tiut că anumite lucruri s-au întâmplat exact aa, ceea ce e bine pentru ce ne-am propus noi.

Crezi că există riscul ca acest tip de spectacol comunitar să nu treacă dincolo de comunitatea în i pentru care a fost făcut? Nu cred, pentru că e, până la urmă, un spectacol i despre experienţa mea i a Anei în Baia-Mare, despre felul în care am receptat noi toate povetile. E viziunea noastră despre Baia-Mare, în care locuitorii oraului se regăsesc mai mult sau mai puţin. Am încercat să creăm i o experienţă teatrală până la urmă, să investigăm anumite mijloace teatrale. Am lucrat, cum spuneam i înainte, pe această structură piramidală, în care sunt mai multe epoci – 1903, 1984, 2008, 2123. Ne-am jucat puţin cu proiecţiile de viitor – cum ar arăta Baia-Mare peste 200 de ani. E un mod de lucru interesant care îţi aduce experienţe la care nu tiu dacă te gândeti în mod obinuit când stai acasă i încerci să scrii ceva. Ar fi interesat, dacă am face mai multe spectacole despre orae, să le punem cap la cap i să vedem care e puzzle-ul României, care e imaginea pe care o obţinem suprapunând perspective urbane diferite. Interviu realizat de Mihaela Michailov


DOsAr

de spectacol

14

Lucian Lichiardopol

Pretextul tuturor întâlnirilor: O poveste. Hausvater

În arhitectură, echipele de oameni seamănă mult cu cele din teatru; doar că acolo, arhitectul e cel care joacă rolul regizorului. Un scenograf e nevoit să-i subordoneze „viziunea” conceptului regizoral, pe cât posibil fără să simtă asta restrictiv. Cu cât gândul regizorului este mai fantast, mai exotic, mai iraţional, cu atât Lucian Lichiardopol îl găsete mai incitant. Contopind, astfel, abstractul indicaţiilor cu pragmatismul aplicării lor, Lucian Lichiardopol a înţeles că transpunerea în vizual a „Povetii de iarnă” trebuie să nască patru lumi, patru spaţii de joc, în care spectatorul să fie integrat. Că Hausvater vrea să vorbească despre răsăritul i apusul revoluţiilor, despre faptul că cel care astăzi apasă pe trăgaci omora cu o mie de ani în urmă cu târnăcopul. Se inventează doar arme, nu i instincte. Dorinţa tinerilor de a dărâma statuile părinţilor lor i de a aduce noile simboluri înseamnă că dăm jos o seceră i punem în locul ei 12 steluţe. Ieri am fost socialiti, astăzi suntem capitaliti. Decorul a trebuit să corespundă conceptului regizoral extrem de bine articulat în mintea lui Hausvater. Rostul lui Lucian – să găsească o realitate perceptibilă pentru povestea Vrăjitorului. Making the Dream come True *.

* Everything You Always Wanted to Know About Set


15

Victor Manovici Doru Iosif

Colin Buzoianu

Valentin Ivanciuc | Ana Maria Cojocaru

DOsAr

de spectacol

Câţiva pai către înţelegerea lui Lucian Lichiardopol • la 7-8 ani a construit din scândură, în curtea casei, primul teatru – avea 14 locuri • în copilărie, locuia aproape de familia Iordănescu; îi amintete cu nostalgie de farmecul special al Cătălinei Buzoianu, care pe vremea aceea avea 30 de ani • a făcut actorie în primii ani de liceu • la 17 ani a jucat în „Nota 0 la purtare”, pe scena Naţionalului, vreo 10 reprezentaţii • a acumulat experienţă plastică alături de dascăli importanţi, precum tefan Bertalan i Peter Jecza • a terminat facultatea de arhitectură în 1981 • a profesat o vreme prin ţară, cunoscând orae istorice – important pentru un arhitect • tot în perioada ceauistă a lucrat într-un institut de cercetare: el i colegii lui plasticieni făceau design publicitar, grafică publicitară i alte activităţi care să-i implice cât mai puţin în aparatul comunist • prima scenografie a făcut-o la 27 de ani (’85 – ’86), în „Noţiunea de fericire” de Dumitru Solomon, în regia lui tefan Iordănescu. Avea un concept de spaţii de joc aezate pe verticală, într-un cap uman, cu o înălţime de cinci-ase metri, decapotabil în sensul unei calote care se desfăcea i revela lumea filosofilor • imediat după ’90 i-a făcut prima firmă de design • tot pe-atunci a lucrat teatru instrumental cu grupul „Trio Contraste” într-un experiment inedit ce reunea oameni din apte ţări • a făcut mai multe săli de teatru: la Arad – Sala Studio a Teatrului Clasic (350 locuri), la Timioara – Sala Studio a Teatrului Maghiar (120 locuri) • a modernizat Sala mare a Teatrului Maghiar i German Timioara • câteva spectacole în care a semnat scenografia: „Mistere medievale” „Femeia în rou”, „Nu departe de Yggdrasill”, „Tinereţe fără bătrâneţe i viaţă fără moarte” (regia, Mihaela Lichiardopol) • în prezent are o firmă de arhitectură • este soţul regizoarei Mihaela Lichiardopol, care este soţia scenografului i arhitectului Lucian Lichiardopol* i ca artiti nu se prezintă niciodată sub raportul relaţiilor de familie

* e chiar grec la origini; bunicul său s-a mutat în România din cauza sărăciei din Interbelic


DOsAr

de spectacol

16

Arhitectură pentru o viaţă.

Scenografie „casantă”

La început simţea că de fiecare dată când decorul e strâns i dus în culise se strică ceva la el. „Mi-am dat seama că sunt nite lucruri într-adevăr efemere, care trăiesc doar în momentul în care au lumină pe ele. Sunt casante, e adevărat. Dar există i o arhitectură a efemerului, eu tiu asta.” Ani de zile l-a interesat să facă „lucruri la vedere”, cum spune el. Adică decorul să se nască o dată cu textul, să existe cât există i când nu mai e nevoie de el, să dispară. Aa că a făcut la un moment dat, pentru spectacolul „Aceti îngeri triti”, un decor pe roţi, imaginând nite căruţe care ajungeau pe scenă, se transformau în platforme de circ, se împachetau, iar la sfârit scena rămânea goală. Mai târziu, a început să fie interesat de modul de transformare imediată i la vedere a decorului, cu ajutorul unor elemente extrem de mobile, manevrate chiar de actori („Domnul Jourdain cel scrântit” de Bulgakov).


DOsAr

de spectacol

Azi îl interesează un teatru în care vizualul se clasează undeva în minimal arts. Asta însemnând că, dacă avem nevoie de scaun, folosim scaunul, dacă nu, îl mimăm sau îl facem din alte elemente. Un teatru în care obiectele să nu determine inutil spaţii, fiindcă orice obiect poartă o semnificaţie.

“Uite, telefonul meu are zece ani, pare învechit i deja oferă o imagine despre personalitatea mea pentru că încă îl utilizez… Orice obiect plasează. Dacă e scaunul lui Napoleon, vom ti cine se aază pe el, nu? Dacă se întâmplă altfel, apare confuzia. Iar confuzia, în teatru, atrage eecul.”

Ciprian Marinescu

Ion Rizea | Claudia Ieremia


DOsAr

de spectacol

18

Chestionarul lui PROUST Principala mea trăsătură. În momentul de faţă, răbdarea i perseverenţa. O lungă perioadă de timp mi s-a părut că ele sunt calităţi de plan secund. McDonald’s-ul mi-a demonstrat însă altceva. Cu minimum de inteligenţă i cu maximum de perseverenţă poţi să realizezi sandwich-uri identice, cu acelai ambalaj, în orae diferite, ţări diferite, pe o planetă întreagă. Iar alţii, cu foarte multă inteligenţă, nu reuesc să treacă de casa în care trăiesc. Cred că de cele mai multe ori perseverenţa bate inteligenţa în lumea contemporană. O lume în care ceea ce am spus astăzi putem contrazice mâine, i nu ne mai interesează poimâine. Or, cu aceste două calităţi, reueti să-ţi păstrezi individualitatea, poţi să îţi urmăreti propriile gesturi. Poţi să te perfecţionezi. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat. Forţa morală. Calitatea pe care o prefer la o femeie. O dată cu frumuseţea fizică – frumuseţea morală. Principalul meu defect. Ambiţia i lipsa de perseverenţă… că de aia au ajuns răbdarea i perseverenţa pe locul întâi (râde - n.n.). Îndeletnicirea mea preferată. Meseria pe care o practic, de arhitect. Fericirea pe care mi-o visez. Cea pe care o simt în momentele creaţiei individuale, sau când reuesc să îmi transpun ideile în practică, să îmi formez o echipă cu care pot să comunic foarte bine. Atunci ating starea de graţie. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire. Cred că pierderea capacităţii mentale. Mi se pare punctul terminus – să

ajungem să facem gesturi ciudate, să nu ne mai înţelegem între noi. Locul unde a vrea să trăiesc. În orice ţară din spaţiul balcanic. Culoarea mea preferată. Culoarea nisipului. Floarea care-mi place. Laleaua. Pasărea mea preferată. Colibri. Prozatorii mei preferaţi. Hermann Hesse. Poeţii mei preferaţi. Cei români, în mod special. Îl ador pe Nichita Stănescu. Eroinele mele preferate din literatură. Ca i din viaţa reală – Ioana D’Arc, pentru că a avut un crez i a tiut să-l imprime i altora. Eroii mei preferaţi din literatură. Ulise, Dedal. Pictorii mei preferaţi. Moderni: Chirico, Picasso, Dali. Clasici: Boticelli, Rembrandt, Goya. Eroii mei preferaţi din viaţa reală. Cei care au făcut fapte pe care eu poate nu a fi avut curajul să le fac. Cei care au salvat vieţi. În Revoluţie, de pildă, am participat i eu, dar sunt unii care au mers mult mai departe decât mine. Mă refer la eroi. Ce urăsc cel mai mult. Ura. Calitatea pe care a vrea s-o am din natere. Optimismul. Cum a vrea să mor. Foarte rapid. Să nu deranjez. Greelile care-mi inspiră cea mai mare indulgenţă. Cele care îi revelează scopul mai târziu. Cele din care am învăţat. Deviza mea. „Nici un efort nu e prea mare pentru o idee în care crezi.”


19

Chestionarul lui PIVOT Care este cuvântul favorit? „Dedalos”. Este fiul lui Icar, cel care a reuit să transforme în realitate cele mai năstrunice idei – carul, tabloul micător .a.m.d. Care este cuvântul pe care îl detestaţi cel mai tare? Minciuna. Ce vă face plăcere în mod deosebit? Frumosul. Ce vă displace cel mai mult? Urâtul. Înjurătura favorită? „Ce pisici!” Mai jos nu merg (râde - n.n.). Ce sunet vă place cel mai mult? Sunetul mării. i mai e un sunet pe care mi-l imaginez mai nou, nu tiu dacă l-am auzit – un sunet pe care eu îl numesc al universului. Am încercat să îl „explic” în „Tinereţe fără bătrâneţe” – nu tiu dacă e acela, dar e un sunet prelung… i când văd oameni care sunt foarte preocupaţi, foarte nervoi, îl aud. Lucrurile devin neimportante – unde mi-am lăsat cheia, cine m-a pârât… sunetul universului vine i acoperă tot. Ce altă profesie v-ar plăcea să practicaţi? Mi-ar plăcea să fiu dascăl. De artele vizualului, evident. Ce altă profesie nu aţi practica nici în ruptul capului? N-a putea să fiu medic. Cel puţin nu în România. Am inhalat atât de mult cinism din partea lor, încât văd această profesie ca fiind deformată. Dacă v-aţi putea transforma, la dorinţă, într-un animal, care ar fi acela? Mangustă. Îmi place felul în care se organizează. Dacă Raiul există, ce aţi dori să vă spună Domnul când ajungeţi la

Porţile Raiului? Nouă, tuturor oamenilor: „V-aţi urât suficient, acum aveţi ocazia să vă iubiţi.” Dacă aţi putea să îi adresaţi o întrebare lui Dumnezeu, acum, care ar fi aceea? Stai că aveam mai multe. Una din cele mai triste era că dacă el există, de ce permite atâta nedreptate.

Chestionarul lui SOPHIE CALLE Când aţi murit ultima dată? Când l-au executat pe Ceauescu. Sigur că a fost un sentiment indus de colectivitate, dar am simţit bucurie, că l-au omorât pe tiran, pe omul rău. În secunda următoare însă, mi s-a făcut ruine. De ce vă mai treziţi dimineaţa? Ca să încep o nouă zi.

DOsAr

de spectacol

Ce faceţi cu banii? Cea mai mare parte pleacă spre supravieţuire, o a doua, pe micare în diferite locuri din lume, cu familia, i o altă parte în hobby-urile mele. Ce sarcină menajeră vă displace cel mai tare? Nu îmi place să gătesc pe cât îmi place să mănânc. Plăcerile prin excelenţă? Excursiile, muntele. Ce v-ar plăcea să primiţi de ziua dvs.? Lucruri care să aibă o semnificaţie sentimentală. Trei artiti pe care nu-i puteţi suferi. Asta cu suferitul… Adică să-i urâm, nu? (râde - n.n.) Manelitii… Numele lor cred că nu mai contează. Hai să zicem, trei din tagma lor, oricare. Susţineţi vreo cauză? Da. Cauza celor care vor să descopere.

Unde sunt visele din copilărie? Le port cu mine, zilnic.

Ce aţi fi în stare să refuzaţi? Lucruri pe care nu a fi suficient de competent să le fac.

Ce vă deosebete de ceilalţi? În general nu mă deosebesc mari lucruri.

Care este partea dvs. cea mai fragilă? Încrederea în oameni. Deziluzia e un moment pe care îl trec foarte greu.

Vă lipsete ceva? Nu.

Ce aţi fost capabil să faceţi din dragoste? Copilul, în primul rând. i meseria.

Oricine poate să fie artist? Categoric, nu. Doar cel care are un imaginar bogat. De unde veniţi? Mi se pare că vin dintr-o entitate luminoasă, care după moarte se transformă în acelai lucru. i împreună cu mulţi, mulţi alţii, creează, aa, o mare masă care e universul. Credeţi că aveţi o soartă de invidiat? Nu. Mi s-a spus că nu (râde - n.n.). Aţi renunţat la ceva? Da, la foarte multe hobby-uri i la lucruri pentru care aveam mai mult timp… nu tiu cum naiba s-a diluat timpul… îmi plăcea să arhivez filme, să fiu atent cu biblioteca, cu ceea ce se citete…

Ce vi se reproează? Poate lipsa de atenţie cu lucrurile din imediata apropiere… uit robinetul deschis, nu duc osetele la spălat când trebuie… La ce e bună arta? Dezvoltă sensibilitatea i îi face pe oameni să se simtă mai aproape unii de alţii. Cum aţi vrea să vă întoarceţi? Înapoi în lumina din care bănuiesc că ne-am născut… Scrieţi-vă epitaful! În aceeai cheie a perseverenţei în care am început: „Să nu abandonezi, să nu te lai.”

Ciprian Marinescu


DOsAr

de spectacol

20

rebusuri vizuale Înainte să vorbim despre felul în care a lucrat la „Povestea de iarnă”, Stela Verebceanu mi-a arătat schiţele pe care le-a făcut pentru costume. În fructele i legumele care îmbrăcau personajele, în salopetele kaki cu o croială uniformă am citit semnele unor spaţii vestimentare individualizate, nite spaţii-lumi, cărora scenografa le-a impregnat propria viziune, acordată, bineînţeles, cu amprenta regizorală. Această amprentă este definită de Stela Verebceanu ca o „o linie de stil Hausvater care e pregnantă. Oricât de diferite sunt piesele i temele, recunoti amprenta Hausvater.


21

Pe mine m-a fascinat întotdeauna modul în care lucrează, felul în care ajunge la nite idei i la nite conexiuni la care nu ne gândim nici o secundă. Ajung să înţeleg de ce mi-a cerut să fac anumite lucruri abia după premieră. E imposibil să-l înţelegi în totalitate în momentul în care lucrezi cu el. E vorba de o profunzime, de un sistem care ordonează mental i vizual o lume, la care e foarte greu să ai acces din prima. Trebuie să-i prinzi din zbor ideile i să le dezvolţi din mers. Tot ce spune Hausvater e ca un rebus. i eu rezolv rebusuri vizuale. Prima dată când am lucrat cu el am fost ocată. După aia m-am obinuit. Când începe să vorbească, scriu i, abia după ce citesc a patra oară, îmi dau seama că există o structură, o logică în tot ce a spus i care poate părea disparat. De fiecare dată sunt uimită cât de logice devin toate semnele pe care le propune. Iau aceste semne i le dau un prim conţinut vizual, peste care se suprapun variante. S-a creat între noi un tip de încredere care ne ajută foarte mult. Dacă Alexander simte că ţi-e frică de el, îi pierde interesul pentru tine. Trebuie să-l uimeti. Uneori zic că nu mai vreau să lucrez cu el i după o lună nu mai rezist. Vreau din nou”. De fiecare dată când lucrează cu Hausvater, Stela încearcă să dea o unitate de fond liniilor de costum propuse de regizor, să asambleze ce e diferit într-o viziune care găsete puncte comune, fără să altereze cu nimic mărcile distinctive: „Niciodată nu este o singură linie de costum. Dacă în «Athénée Palace» aveam zona personalului hotelului, apoi personajele din hotel, apoi carnavalul,

DOsAr

de spectacol

după care urmau animalele i figuraţia, aici e, firesc, altceva, dar se păstrează multitudinea de lumi, de direcţii. Doar eu tiu cum trebuie să îmbin i să unific aceste lumi în aa fel încât fiecare să-i păstreze identitatea. Liantul e foarte fragil, aproape invizibil, ca o aţă transparentă. Nu sunt patru poveti de iarnă, dei fiecare dintre cele patru lumi are o altă fizionomie, o altă siluetă, o altă cromatică.” În fiecare lume, Stela a particularizat vestimentar spiritul propriu ei, a materializat tot ce definete în adâncime acea lume: „În prima lume, cea a militarilor, se merge pe forme

i materiale dure, trenciuri de ploaie care sunt foarte permeabile, bocanci a la Che Guevara. E o lume a militarilor coborâţi din munţi, care au luat puterea în mâna lor, o lume caracterizată prin uniformitate. Sunt câteva detalii care ies din ramă, care nu se asortează, elemente rebel – bocancii aurii sau roii, de exemplu. Surrealismul acesta de-abia atinge prima lume. Apoi, în cea de-a doua lume, se intensifică. Urmează apoi lumea obolanilor i, după, cea feerică, a sărbătorii, rustică, animale tunse, coroane de flori care sunt i peruci în acelai timp etc. E mult, mult surrealism. În ultima lume primează simplitatea, silueta dreaptă i o singură pată de culoare. Totul e ca un muzeu al figurilor de ceară.”

Mihaela Michailov


DOsAr

de spectacol

22

În ce lume simţi că ai pătruns o dată cu „Povestea de iarnă”? Într-un spectacol de imagine – are i text, e adevărat, dar eu cred că el merge foarte mult pe imagine, iar aici e nevoie de munca mea. În „Povestea de iarnă” fac micare cu actorii, nu coregrafie cum spune Hausvater (cred că mai mult din respect pentru profesia mea, fiindcă mă rezum la micările personajelor, nu construiesc momente de dans).

Mălina Andrei

Coregraf la „al patrulea Hausvater”


23 Te lasă să lucrezi la miza personajului, la intenţiile Ce sentiment ai avut când te-ai întors la Operă lui, sau ţi le dă de-a gata i tu le „coregrafiezi”? cu „Il Trovatore” în postura de coregraf, nu de balerină, cum erai când ai părăsit-o la începutul Îmi sugerează, dar în acelai timp se ateaptă să anilor ‘90? dezvolt foarte mult. E adevărat că mă ghidează, i Ciudat. Mi-a făcut plăcere în acelai timp, pentru că am dacă ceva nu e în regulă, reacţionează i îmi spune „mai reîntâlnit colegi. În acelai timp a fost i straniu, pentru că caută”. Totui cred că am ajuns deja să avem un limbaj mă aflam de cealaltă parte a baricadei; trebuia să le spun eu comun, pentru că nu este singurul spectacol la care lucrăm cum să facă i cum să interpreteze… împreună. Mai ai puncte de blocaj când lucrezi cu Hausvater, lacune de inspiraţie? Nu prea. A existat aa ceva la un moment dat, dar cred că a fost mai mult ambiţia mea de a face altceva…

Nu te-au măcinat nostalgiile? i da, i nu. Era normal să am nostalgia locului, că doar acolo am crescut, în Opera aia am păit de când eram mică, dar eu când am plecat, am plecat ca o revoltată; n-am mai vrut să

Poţi să faci i altceva decât cere el? Mai greu. Are foarte clar în minte ce vrea cu acest spectacol. Îţi dă posibilitatea să inventezi, că nu degeaba te tot provoacă, nu degeaba schimbă momente i spune „mai caută”, dar în acelai timp tie foarte exact unde vrea să ajungă i te duce, ce mai! Care a fost cel mai dificil spectacol pe care l-aţi făcut împreună? După „Athénée Palace Hotel”, am mai lucrat cu el la Opera din Bucureti „Il Trovatore”, apoi la Târgovite, în „Femeile din Trahis”, iar acesta e al patrulea proiect comun. Cel mai dificil a fost poate primul, pentru că nu ne cunoteam atât de bine. Dar acum tiu despre ce este vorba, aa cum tiu cu Cătălina Buzoianu de 15 ani de când lucrez cu ea.

fiu acolo, fiindcă mi se părea că lucrurile nu evoluează. Or, plecând, nu am făcut decât să realizez ceea ce-mi doream: să descopăr i altceva decât baletul clasic. Interviu realizat de Ciprian Marinescu


DOsAr

de spectacol

24

Dan Jinga

Muzici masive i diafane

Pentru Dan Jinga, experienţa la „Povestea de iarnă” a fost un experiment, nu doar în sensul în care înţelegem conceptul de experiment în artele performative, dar i pentru că Dan Jinga, la a doua colaborare cu Alexander Hausvater, după „Rocky Horror”, nu s-a mai ocupat de partea muzicală pentru un spectacol de teatru: „La Rocky totul a fost mult mai simplu decât aici pentru că, practic, îmi făceam meseria, aceea de trainer vocal, de dirijor. Îi sunt foarte recunoscător domnului Hausvater că a avut încredere în mine i m-a luat în acest proiect, mai mult decât atât, că a lucrat cu foarte multă

atenţie cu mine. Nu m-am simţit absolut deloc închistat, dimpotrivă, am simţit că sunt ajutat i asta a contat enorm pentru mine. Până la urmă, regizorul este cel care tie cel mai bine de ce atmosferă i structură muzicală are nevoie pentru spectacolul pe care îl face. El e cel care trasează liniile de forţă ale spectacolului. Muzica e una dintre aceste linii de forţă i regizorul îi poate da un traiect. Am învăţat să fiu atent la funcţionalitatea muzicii i să mă adaptez continuu la ce se crea pe scenă”. Dan consideră că rolul său este de a acompania muzical propunerea regizorală, de a-i demonstra permanent flexibilitatea i adaptarea la direcţia în care merge spectacolul: „Muzica trebuie să se integreze organic în viziunea spectacolului. Nu mi se pare important să-ţi impui conceptul muzical personal într-un spectacol, pentru că ajungi la o formulă artificială”. Jinga a lucrat în maniera work-in-progress, încercând să se plieze cât mai adecvat pe ce corespundea cel mai bine spectacolului: „M-am străduit să ameliorez ceea ce se


25

DOsAr

de spectacol

Luminiţa Tulgara | Cătălin Ursu | Laura Avarvari | Alina Reus putea ameliora. Alexander Hausvater este un regizor care, în general, tie ce vrea la fiecare repetiţie, în aa fel încât nu e loc de bâjbâială. A fost, până la urmă, o problemă de alegere, pentru că multe dintre lucrurile pe care le-am compus nu s-au potrivit până la urmă cu spectacolul i a fost destul de dureros pentru mine să renunţ la anumite părţi. La un moment dat chiar am renunţat la o piesă pe care am compus-o eu i am introdus o altă piesă, care se plia mai bine pe ceea ce ne doream, aa încât pot spune că am făcut i ilustraţie muzicală. Am preferat să aibă spectacolul de câtigat i nu m-am ambiţionat să păstrez ceva anume numai pentru că era compus de mine”. Jinga mărturisete că a experimentat diverse formule muzicale: „Am decis să folosim, într-o proporţie destul de mare, prezenţa vocală a corului; sunt momente în care, de exemplu, cântăm numai vocal uvertura din «Bărbierul din Sevilla». Momentul

Timpului este făcut printr-o suprapunere de bandă i voci care cântă live; pe bandă sunt ase voci – o armonie mai mult decât modernă pentru ce există în acest moment în muzica de tip coral în România. E o muzică de poveste. Sunt foarte multe harpe, cvartet de coarde, flaut, oboi. La un moment dat e o ţesătură de patru voci – patru soprane – care dialoghează i creează o atmosferă acustică puternică. Am încercat ca fiecare personaj să se identifice cu o anumită temă muzicală, tot aa cum pentru fiecare lume din spectacol avem un anumit tip de muzică, fie ea penetrantă, masivă, alteori diafană, paradisiacă. Am avut o discuţie cu domnul Hausvater pe această temă înainte să se apuce de spectacol i am optat pentru un ambient muzical specific pentru fiecare lume. Am renunţat la ambiţii personale i am preferat să fac puţin i consistent decât mult i irelevant.”

Mihaela Michailov


26

despre

Cristina Modreanu, critic de teatru

Zoltan Lovas, actor

Sursa: www.port.ro

Alexander Hausvater în cinci atribute

Moshe Yassur, regizor

Pasionat, inteligent, nerăbdător, inventiv, seducător. (Cristina Modreanu) L-am văzut trecând prin stări prin care unii actori nu apucă să treacă într-o carieră întreagă. Atunci când lucrează trece de la înger la demon, de la copilul de 12 ani la omul care se joacă cu visurile tale, de la un monument pe care îl distruge la unul pe care-l construiete la loc. Hausvater te pune în faţa provocării vieţii tale, pe care o accepţi tiind că este ansa ta de a nu mai orbecăi, de a fi artist. (Hugo Wolff) Iritant (dar în sens pozitiv), exhaustiv, incomod, frisonat, suspect de genialitate. (Zoltan Lovas)

Viorica Petrovici, scenograf

Poate atributul cel mai seamă la Hausvater este curajul. Curajul de a da viaţă la tot ce ne frământă i nu avem puterea să exprimăm. Curajul de a demasca, de a expune, de a ne arăta aa cum suntem. (Moshe

Yassur) Precis, fermecător, surprinzător, delicat, creativ, grăbit. (Viorica Petrovici) Energie inepuizabilă, organizare, punctualitate, putere de muncă fantastică, dedicat proiectului la care lucrează. (Dan Simion) Dan Simion, compozitor

Petre Bokor, regizor

Nu cred că pot găsi cinci atribute care să fie destul de nuanţate pentru a descrie o calitate de-a lui Hausi, de aceea fie-mi permis să „îmbogăţesc” niţel atributele: modern (îmbibat de cultură milenară), copilăros (cu o matură înţelepciune), ingenios (într-un fel pătruns de romantism), curios (fără limite i prejudecăţi), sobru (în pofida zâmbetului său trengar). (Petre Bokor)


27

Întâlnirea mea cu Hausvater Îmi aduc aminte perfect de întâlnirea cu primul spectacol al lui Hausvater – „…au pus cătue florilor…” – pe care l-am văzut în 1993, când eram în ultimul an la liceu. E bizar, dar nu-mi amintesc la fel de bine când anume l-am cunoscut personal pe Alexander Hausvater, oricum cred că era cu câţiva ani buni mai târziu. Dar se poate considera că„întâlnirea mea cu Hausvater” a avut loc atunci când am văzut „..cătuele”, fiindcă asta mi-a schimbat felul de a gândi despre teatru i, peste exact zece ani, a generat cartea numită „Mătile lui Alexander Hausvater”, dedicată exclusiv acestui creator i impactului său asupra teatrului românesc. (Cristina Modreanu) Prima întâlnire cu Hausvater a fost în anul 2002 la Bucureti, când, împreună cu domnul Văran – pe atunci directorul teatrului din Arad – i Doru Păcurar, scenograf, formam echipa care urma să lucreze la realizarea piesei „Gheaţă i Orhidee“. Întâlnirea a avut loc la sediul UNITER din Bucureti. După primele zece minute de discuţii mi-am spus în gând „Ăsta e nebun“,

după alte cinci minute „Nebun? Da, dar un nebun frumos!”, iar în 15 minute mi-am dat seama că este regizorul ideal pentru visele mele ca artist. Restul s-a desfăurat ca o poveste, cu o singură excepţie: nu am citit-o, ci am muncit-o. (Hugo Wolff) Să îţi marcheze cariera în sensul bun al cuvântului ai nevoie de trei întâlniri cu Hausvater. Eu am avut parte de două. Cea de-a treia se va transforma, cu siguranţă, în cel mai tare rol din viaţa mea. (Zoltan Lovas) L-am cunoscut pe Alex prin intermediul regizorului Adrian Lupu, care s-a dus dintre noi. Am auzit încă în străinătate de acest regizor aprig i tânăr care întoarce lumea pe dos i nu se teme de nimeni i de nimic i am vrut să-l cunosc. De-a lungul anilor i-am urmărit activitatea teatrală i literară cu ateptare i interes. (Moshe Yassur) Prin 1990-1991, colegul meu Constantin Ciubotaru mi-a povestit o experienţă fabuloasă pe care o trăia la realizarea spectacolului „…au pus cătue florilor…” i mi-a

DOsAr

de spectacol

propus să mă ocup de costume. A fost o experienţă bulversantă, nu credeam că mi se întâmplă mie. Au urmat „Machiavelli”, „Perimplin i Belissa”, „Canibalii”, „Pietonul i furia”, „Annee Franck”, iar cea mai grandioasă colaborare a fost la opera „Il Trovatore”. Este regizorul cu care am o comunicare specială: nu vorbim foarte mult, dar îmi imaginez întotdeauna ce spune i astfel reuesc să lucrez în paralel cu gândurile sale. Este minunat câtă imaginaţie, cât talent i câtă putere de muncă într-un singur om! (Viorica Petrovici) Am colaborat întâia oară la „Regele Cymbelin”, dar prima întâlnire adevărată cu Hausvater am avut-o la „Athénée Palace Hotel”, unde am i compus muzica. Pentru mine au însemnat enorm aceste spectacole. Are o viziune fantastică asupra proiectelor pe care le pune în scenă. Mai mult decât atât, îi obligă pe toţi cei cu care lucrează să se dedice viziunii sale i s-o cuprindă. (Dan Simion) L-am întâlnit pentru prima oară în urmă cu două decenii, într-unul din rarele i magicele momente când izbutise să înhame toţi îngerii la caleaca lui – era directorul artistic al grandiosului Festival internaţional de teatru „La Quinzaine du Quebec”, – la care invitase cei mai de seamă oameni de teatru din lume! Ce minune! Ce sărbătoare! Ce întâlnire! (Petre Bokor)


DOsAr

de spectacol

28

Replica favoritã la Hausvater Nu o replică e favorita mea, ci un cuvânt – „excitament”. Îl folosete foarte des i probabil că acesta e felul lui de a traduce – îmi imaginez – „excitement” care spune foarte multe în engleză despre gradul de încântare trezit de un spectacol (sau de lucrul la un spectacol, sau de întâlnirea cu oamenii din breaslă) i care nu are echivalent perfect în română. Mie îmi place să-mi imaginez ca e un amestec între „excitare” i „entertainment”, ceea ce iarăi exprimă un înalt grad de implicare, atenţie, plăcere – nici una dintre ele n-ar trebui să lipsească atunci când e vorba de teatru. (Cristina Modreanu) Lucram împreună cu Hausvater, în primăvara acestui an, la muzicalul „Rocky Horror Show“. Toată distribuţia era obosită i cu moralul la pământ după săptămâni de lucru, dar repetarea, în orice context, a replicii „va să zică“ („va să zică acum îl iubeti“, „va să zică tu explodezi“) a reuit să destindă de fiecare dată atmosfera i să ne conecteze la ideea spectacolului. (Hugo Wolff) „Excitament”. i numele meu, în viziunea lui Hausvater: „Cuculicu”. (Zoltan Lovas) Replica lui cea mai frecventă: „Dacă nu este adevărat, nu are ce căuta pe scenă!” El este obsedat de adevăr. De un adevăr mai adevărat, mai înalt i mai sublim, pe care îl putem simţi doar cu al aselea simţ. (Moshe Yassur) Pentru mine, replici sunt desenele abstracte pe care le face când îmi explică imaginile pe care le are în minte. (Viorica Petrovici) Nu-mi amintesc să fie una anume, dar folosete preponderent „Întâi micarea, apoi textul!” referitor la jocul actorilor, „grandios, masiv, monumental” referitor la muzică i la spectacol în general. (Dan Simion) Vorba – nu chiar preferată, dar prea des folosită de Hausi este „va-zică”! Iar mie îmi adresează – helas! destul de des! – replica: „Va-zică, Bokorică, ai să-mi dai un dolar!” (Avem obiceiul să ne contrazicem pe diverse teme, i uneori încheiem controversa printr-un pariu, a cărui miză e întotdeauna un dolar...) (Petre Bokor)

Victor Scoradeţ critic de teatru, traducător

Haosvater

Nu tiu cine a avut ideea de a dinamita numele regizorului înlocuind „u”-ul casnic (Haus = casă) cu o literă care-l plasează sus de tot în ierarhii, ca părinte, ca „tată” al haosului. Nu tiu nici măcar dacă micul calambur a mai fost făcut sau tocmai se nate. Mi se pare însă atât de la îndemână, încât am impresia că el ar trebui să existe cam de când s-a apucat Alexander de regie. Căci primele lui cinci atribute, dacă nu chiar primele zece, aa cum le citim din spectacolele pe care le face, sunt legate de haos. Haosul ca stare pozitivă, necesară, indispensabilă chiar, de vreme ce conţine toate latenţele, toate formele imaginabile, refuzând fixarea într-una singură în dauna unui număr infinit de alternative. Haosul ca rezervor primar i inepuizabil de energii de nestăvilit, ca sursă i formă de manifestare a tuturor energiilor. Haosul care aruncă-n aer mecanisme obosite, uzate, închistări, pattern-uri previzibile, structuri anchilozate, pentru a ne readuce la început de drum, poate chiar înainte de drum, la starea dinainte de primul pas. i tot de haos ţine i ritmul spectacolelor sale: chiar i în momentele statice sau de lentoare ritualică, ai senzaţia că, pe dedesubt, e concentrată o uriaă energie ce stă să se elibereze din clipă în clipă, că linitea din scena respectivă e cea dinaintea exploziei. Pe scurt, Haosvater


29

DOsAr

de spectacol

Alexander…

reactivează, în actori ca i în spectatori, zonele ascunse, îngropate sub molozul vieţii de zi cu zi, generând senzaţia că ţine numai de noi să ne scuturăm, să ne reîncărcăm cu energie din marele rezervor al tuturor începuturilor i să facem un nou... prim pas – pe un drum care nu tiam că există. i pe care, dacă mai facem un pas, doi, avem toate ansele să-nţelegem că ceea ce numim ordine nu-i decât o convenţie, o aparenţă pavoazând... haosul real, ascuns, dar atotprezent. Haosul ca micare permanentă i clocot continuu, ca refuz al morţii, cu rigoarea ei definitivă. Cum, când ne-am cunoscut? După „...au pus cătue florilor...”, am publicat un text în care încercam să-mi descriu trăirile provocate de spectacol. După un timp, m-a sunat o actriţă din distribuţie să-mi transmită ceva măgulitor din Canada, de la regizorul căruia îi trimisese cronicile. Ciudat, însă, e faptul că nu-mi amintesc cu precizie când ne-am cunoscut în carne i oase. De vină e, firete, Haosvater i senzaţia pe care ţi-o produce, cum că te tii cu el de când lumea. E, firete, alergic la etichetă i te face să te simţi în largul tău, să comunici relaxat, familiar, aa cum o faci cu un om pe care-l cunoti de când lumea. Sau dinainte ei, de pe vremea când nu era decât... haosul.

…Teatrul limitelor – a fost Antonin Artaud cu al său „Théâtre de la cruauté”, acum e un alt timp i o altă vreme, dar publicul/actorul/regizorul/colegul meu de la „tehnic” („mon semblable, mon frère”) au nevoie, chiar au nevoie, de un asemenea oc/joc. …Evanghelia după loan spune: „La început a fost Cuvântul i Cuvântul era Dumnezeu i Dumnezeu era Cuvântul”. Hausvater este un eretic asemeni lui Meister Eckhart (scrierile sale importante – „Convorbiri asupra discernământului spiritual” i „Scrisoare despre consolarea divină” – au suscitat numeroase interpretări contradictorii i l-au dus către condamnare, după o serie de procese, în anul 1329). …Hausvater crede că la început a fost sunetul, zgomotul, „muzica” (incantaţia) care a premers sintaxei, organizării mesajului ca limbaj. În „Eseuri”, T.S. Eliot spune că „un poem sau un pasaj dintr-un poem tinde uneori să se realizeze întâi ca un anume ritm i abia apoi ajunge să ia forma expresiei verbale; un anume ritm - spune el - poate da natere ideii i imaginii”. Dacă T.S. Eliot vorbete despre un anume ritm muzical preexistent organizării semiotice a materiei poetice, Alexander Hausvater caută acest ritm în lumină, sunet, zgomot, micare, îl identifică i îl (ex)pune înlăuntrul fiecăruia. …El descoperă un sens negativului, o afirmare în plină negare. …Orbirea vizionarului - a „noului” Eckhart – este ecranul care desparte o lume (a cuvântului) de o alta (a sentimentului): teatrul e, pentru el, des-facere, acel mediu protector i, în aceeai măsură, (re)formator, pe care îl aază între concept i afectivitate, între viziunea lui Eckhart i vederea secundă – întrebarea – omului de azi. …Iar orbirea este lumină, plină lumină. …Convenţiile „clasice” – cele care unesc/despart spectatorul de actor,

Ioan Holban scriitor, directorul Teatrului Luceafărul, Iai

regizorul de text, scena de spaţiul liber de micare, direcţiunea de actor, regizor i „personal tehnic” – sunt abandonate în umbra/impersonalul unor „O.K.” sau „Foarte bine” ori pentru un zâmbet sau o privire peste rama unor ochelari oarecare; în cenuiul unui „Ce mai faci?” sau în noroiul unui necaz tiut/ghicit/întrebat. …O carieră prodigioasă începută aiurea, continuată peste tot; la mijlocul ei – îmi place să cred – e Iai-ul, oraul primului teatru evreiesc din lume; i poate că Goldfaden trebuia să-l fi trimis, peste timp, pe Hausvater la Iai, lângă „Pomul Verde”, pentru a lua aminte i pentru aducere-aminte... …Despre partea întunecată a fiinţei, despre ceea ce nu ne place să vorbim, să comentăm, să spunem că, da, vai, avem i asta; zone tabu? „nerecomandabile”? zone sensibile? subtile? de netrecut? de nespus? …Nite spectacole – „Teibele i demonul ei”, „Roberto Zucco”, „Livada de viini”, „Cinci poveti de dragoste” - cât o viaţă de om. …O viaţă de om – cât nite spectacole adevărate/trăite/asumate la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iai. …Unul dintre cei mai importanţi oameni de teatru de azi.

Anchetă realizată de

Ciprian Marinescu


porTRet

ActriĹŁa

30

Ana Maria Cojocaru


31 La vârsta diminutivelor, fulgii de găină din pernă Aa că mulţi dintre cei care dădeau la teatru lucrau o făceau să tragă sperieţi. Te miri ce umbre te pot acolo: Florinel Piersic, Mihaela Teleoacă, Gigi Ifrim... bântui când nu ocupi mai mult decât un metru Cinci ore pe zi – fără carte de muncă. într-un pat. Asta fiind prima secvenţă a filmului care Când a terminat facultatea i „coala lui” Ion Cojar, o o întoarce în timp, în casa părintească unde, dacă tatăl se colegă a întiinţat-o de concursul de la Timioara. hotărâse să plece cu divorţ, bunicul avea să rămână singura Dei îi imaginase ca destinaţie de serviciu Bucureti mână solidă pe care putea s-o apuce. sau Piatra Neamţ, peste visul ei s-au aezat între timp 13 Fascinaţia cu actoria i se trage de la „Călăreţul electric”. stagiuni timiorene. Marcată de Jane Fonda i de Robert Redford pe care tocmai îi văzuse la cinematograf, a deschis jurnalul i a notat: „Ce minunat e să fii actor, e ca i cum ai trăi mai multe vieţi în una singură.” i dacă nu avea să facă figuraţie pe la studiourile Buftea - nu s-ar fi înscris într-o trupă de amatori pe la nu tiu ce casă de cultură i nu i-ar fi luat gândul în serios. I s-a dat s-o cunoască pe Ileana Cârstea, regizoare i profesoară de dicţie, în casa căreia se adunau Florin Ionescu, devenit actor la Timioara, acum în teatrul condus de soţia lui în Ungaria, Cristian Szekeres, pe care valul artistic l-a tras către Bega – cu toţii se pregăteau pentru teatru. După ce a picat prima oară la facultate, a lucrat la CEC. Aceasta nefiind o culme a întâmplării, ci o supapă de supravieţuire care dădea tot spre teatru. Fiindcă în grupul în care se pregătea Ana Maria era i Silviu Geamănu, ajuns actor la Bulandra, dar la vremea aceea nu conta decât că era fiu de director de CEC.

despre cum atingem zeii*

* vezi „Povestea de iarnă”


32

Ce mâncãm are legãturã cu ce-am visat

E o fire caldă, nu se împinge cu oamenii în relaţiile de zi cu zi, caută obsedant să fie un om bun i suferă dacă ajunge să jignească. „Mă urăsc când devin rea. i devin rea când păţesc câte o nedreptate, sau când simt că cineva îi bate joc de mine.” Se consideră un om norocos fiindcă „îi câtigă pâinea cea de toate zilele din visul copilăriei”, totui nu crede că este un actor împlinit încă. „Pentru mine, meseria asta este foarte mult legată de Dumnezeu i consider că ceea ce am, am de la el, aa că nu vreau să-mi arog merite false. Dacă se supără i-mi ia darul?!” Ana Maria Cojocaru este un om pe care s-ar putea să nu-l remarci din prima pe stradă, pentru că în rigorile educaţiei primite nu s-a format dorinţa de a se face văzută civil cu orice preţ (i prin metodele perverse pe care le tim cu toţii, măcar din... filme). Nici chiar pentru „meseria asta de orgolii”, după cum ea însăi definete actoria. Pe acest teren neted ea a construit însă altceva decât un orgoliu mare i sclipitor – ceva care reglează nuanţele aceleiai „meserii” în termenii unui profesionalism particularizat: are o remarcabilă putere de transpunere pe scenă, i tie asta; e capabilă să construiască personalităţi i e precisă în formarea unui caracter. Vezi Nataa („Trei surori”), vezi Paulina („Povestea de iarnă”) etc. „«Trei surori» i «Povestea de iarnă» sunt nite daruri pe care le-am primit i de care mă bucur. E foarte bine pentru un actor să se întâlnească cu regizori care tiu ce vor. i e sănătos să joci i roluri mari, i roluri mici. Întotdeauna am fost fascinată de premiile Oscar pentru rol secundar... Pentru câteva secvenţe, actorului ăluia i-a reuit. E un fel de «punct ochit, punct lovit». Aa, pe un rol mai întins ai timp i să fii vârf, i să te redresezi, dar în secundar e ceva unic. Desigur că e benefic să încerci i marile roluri, pentru că atunci îţi vezi puterile, dar pe de altă parte nu poţi urca pe Everest fără să fi urcat pe Munţii Dobrogei. Ai nevoie de un oarecare antrenament. Zic eu.”


33

Rãspunsurile care fac Omul

Din chestionarea PROUST-PIVOT-CALLE nu reţinem toate răspunsurile Anei Maria Cojocaru, ca să nu existe o redundanţă a metodei (după cum se observă, câteva pagini mai în faţă răspunde Lucian Lichiardopol) – păstrăm ca idee că patru sunt calităţile pe care vrea să le vadă în oglindă i în ceilalţi: verticalitate, sinceritate, bunătate, iubire. E un cititor pasionat (Mircea Eliade, Nina Berberova, Charles Dickens, Dostoievski, Nichita Stănescu, Anna Ahmatova, Pukin, Filipide), îi plac albastrul, trandafirul, calul i Paganini, privete cu admiraţie la Sfânta Tereza, Dalai Lama, Prinţesa Diana, Bette Davis i Olga Tudorache. E de acord să comită greeli, însă doar de dimensiunea celor care pot fi iertate; i-ar dori un Dumnezeu mai îngăduitor, pe care, când o fi, ar vrea să-l întâmpine împăcată. Nu prea se caută de defecte – maximum găsete că e încăpăţânată. Dimineaţa face ochi cu gândul că viaţa e frumoasă, chiar dacă mai resimte i lipsuri materiale i spirituale. E romantică până i când îi măsoară felul de-a fi în relaţiile cu oamenii: „Sunt genul care îi arde degetele la flacăra visului său”. i dacă n-o să se împlinească un alt vis, acela de-a dansa profesionist, speră atât: „Să mă împlinesc ca femeie, să devin mamă.” Cine vrea să-i facă o vizită să-i dăruiască de ziua ei o casă.

Ciprian Marinescu


34

Mircea Morariu

Cãrþi cu rost

E pentru a treia oară când scriu despre cele două importante cărţi – „Istoria Teatrului Naţional «Mihai Eminescu» din Timioara – 1945-2005” i „Amintiri tăcute” – apărute în anul 2008 sub semnătura Marianei Voicu i lansate cu ocazia Festivalului Dramaturgiei Româneti, în luna octombrie a anului trecut. Am mai scris despre ele într-un comentariu destinat radiodifuzării, dar i într-o cronică ceva mai amplă ce urmează să apară în numărul 1-2 al revistei „Teatrul azi”. Revenirea de acum nu se explică nicidecum prin lipsa de subiecte ori doar prin dorinţa de a răspunde amabilei invitaţii a realizatorului revistei „atent”, prietenul meu, Ciprian Marinescu. Ci prin faptul că e vorba despre cărţi cu rost, care te determină să revii la ele spre a le citi ori cerceta, dar i pentru a le evalua, cu ocazia revenirii iscându-se inevitabil sentimentul că rândul trecut ceva important de spus ţi-a scăpat i astfel ai comis o nedreptate faţă de munca înglobată în scrierea lor. E dincolo de orice îndoială că, dei se slujesc de metode de abordare strict diferite, ambele lucrări sunt documente de maximă relevanţă a căror menire este aceea de a salva cât mai mult din ceea ce se mai poate salva din memoria extrem de ciuruită a teatrului românesc în general, a Teatrului Naţional din Timioara, în speţă. De a recupera din ceea ce a fost risipit cu veselă ori criminală incontienţă de tot felul de persoane pentru care a contat exclusiv prezentul în care se pare că s-au instalat confortabil i care au socotit ori, mai curând au mimat că socotesc, că doar ele sunt istorie. Realizând că, de fapt, sunt mostre de efemeritate, tocmai acele persoane au distrus ori ascuns documente, au ocultat arhive, au crezut că pot induce un fel de Alzheimer, încercând astfel să se sustragă


35 judecăţii timpului. Iată că nu au reuit, iar acum nu le mai stă în putinţă decât să îi frângă mâinile de ciudă. Ambele cărţi au apărut în condiţii grafice excepţionale la Editura Brumar din Timioara, sub îngrijirea poetului Robert erban. Atât „Istoria…” cât i „Amintirile tăcute” pot aspira la statutul de carte-obiect pe care ţi-o doreti, de care eti mândru că o ai în bibliotecă. Meritul e, fără îndoială, al autoarei care are studii în materie de artă plastică, dar i al editorului. Până nu demult, respectiva casă de editură era cunoscută a fi eminamente preocupată de publicarea cărţilor de poezie. Dar iată că, de ceva vreme încoace, Robert erban a devenit tot mai sensibil la ceea ce Mallarmé numea „poezia teatrului” i face mereu excepţii. „Istoria Teatrului Naţional «Mihai Eminescu» din Timioara – 19452005” i „Amintiri tăcute” înseamnă cele mai semnificative asemenea excepţii i îl felicit pe Robert pentru gândul său bun. Dei, dacă stau bine i mă gândesc, gândirea fiindu-mi stimulată, firete, exact de cele două volume care prilejuiesc aceste însemnări, gestul editorului e, la urma urmei, în perfectă consonanţă cu rostul său de poet, dar i cu ceea ce s-a întâmplat prin ani i prin decenii pe scena Naţionalului timiorean. Fiindcă, într-un fel sau altul, aici s-a născut i s-a rostit poezie, fie sub forma dialogului dramatic însoţit de fior poetic, fie sub aceea a recitalurilor lirice susţinute de actori talentaţi, iubitori, dacă nu cumva, câteodată, chiar creatori de vers. Oricum, meritul editorului rămâne unul cu totul aparte. Prima carte – „Istoria Teatrului Naţional «Mihai Eminescu» din Timioara – 19452005” – are un caracter predominant documentar i o alură tiinţifică. Poate tocmai de aceea nu e destinată neapărat lecturii de la un cap la altul, lecturii consumate într-o anume unitate de timp. Ci consultării. Căci consemnează cu minuţie toate premierele, înregistrează distribuţiile ca i pe celelalte persoane care au contribuit la naterea unui spectacol, pe toţi cei graţie eforturilor cărora au ieit la public atâtea i atâtea spectacole. Înregistrează apoi i face

trimiteri la mai toate revistele de cultură ori cotidianele în care aceste premiere au fost comentate, oferind astfel utile sugestii de lucru celor dornici să afle detalii suplimentare. Din mulţimea de cronici, Mariana Voicu selectează una anume, pe care o consideră a fi fost cea mai semnificativă, mai elocventă, i decupează din ea ample pasaje. Cititorul de azi poate să îi amintească ori să afle mai totul despre un anume spectacol. Iar atunci când operaţia de consultare se face tenace i profesionist, avem de-a face cu o inedită sinusoidă a spectacolelor, putem reconstitui ce a fost bine i ce a fost rău, când i-a mers bine i când mai puţin bine Naţionalului timiorean. i pentru că mulţimea de premiere nu ar fi avut până la urmă nici un rost, sau doar un rost financiar-contabil, dacă nu ar fi avut un destin în care părta să devină publicul, Mariana Voicu a încercat să refacă destinul respectivelor spectacole, urmărind participările lor la festivaluri naţionale ori internaţionale, menţionând turneele ori numărul de reprezentaţii. Căci i acest număr poate, la o adică, să depună mărturie despre valoarea unei montări i impactul ei la public. Cu precizarea că nu întotdeauna acest criteriu strict cantitativ e relevant pentru analize cu caracter axiologic. În această primă carte, Mariana Voicu, înzestrată cu competenţe de istoric preocupat de documente i cu abilităţi de arhivist, i-a cenzurat subiectivitatea, nu i personalitatea. S-a mulţumit să caute, să găsească, să ordoneze. „S-a mulţumit” e un fel de a spune deoarece adesea numai de confort i de mulţumire nu poate fi vorba, mai cu seamă atunci când arhivele sunt incomplete sau devalizate. Dar determinându-le, într-un fel sau altul unificarea i consfinţind-o în carte, Mariana Voicu a făptuit un important i un impresionant act de cultură. Efortul acesta de unificare e justificat, căci (i) prin intermediul lui aflăm cum i-a rostuit prin ani, adică prin stagiuni, Teatrul Naţional din Timioara legitimarea. Cea de-a doua carte a Marianei Voicu, „Amintiri tăcute”, devenite, în realitate,

prin publicare, amintiri care au prins glas, ne-o arată pe autoare în calitate de martor, martor lucid implicat, dar i de personaj al istoriei Teatrului Naţional din Timioara. De la începutul anilor ’70, îndată după absolvirea Filologiei timiorene, Mariana Voicu, pe atunci încă tânăra domnioară Mariana Coruţiu, a fost repartizată pe un post de referent literar la Teatrul care tocmai atunci se pregătea să îi schimbe statutul i rangul. Prin eforturile directorului de atunci, actorul Gheorghe Leahu, de care, din păcate, puţini îi mai aduc aminte, dar i datorită rezultatelor întregului colectiv artistic, Teatrul „Matei Millo” urma să dobândească rangul de Naţional, o calitate pe care, din punct de vedere moral, i-a menţinut-o, în opinia mea, cu oarecare intermitenţe, chiar i atunci când i-a fost dat să înfrunte vremuri ceva mai potrivnice. Faptul că Mariana Voicu desprinde „Istoria…” de „Amintiri” mi se pare util, corect i depunând în felul său mărturie despre rigoarea demersului autoarei. În „Amintiri tăcute” îi fac peste tot simţite prezenţa calităţile de martor i de personaj ale autoarei. Or, se tie, martorului îi este specifică inerenta subiectivitate, chiar i atunci când el face eforturi să o tempereze. Orice s-ar spune, subiectivitatea face parte dintre descriptorii martorului i ai condiţiei acestuia. Chiar dacă în „Amintiri tăcute” avem de-a face cu o subiectivitate elegantă, neagresivă i neinvazivă, ea există i a determinat o atitudine din partea Marianei Voicu însăi. Istoricii de profesie mizează mult pe distincţia dintre martor, cel care operează mai întâi cu amintirile sale, cu subiectivitatea lui, cu certitudinea înelătoare a lui „am fost acolo” i istoricul care se slujete de documente. „Martorul – scria Tzvetan Todorov, cel care nu e de profesie istoric, dar care în cărţile sale consacrate memoriei i uitării a adus multe contribuţii la teoria tiinţei istorice – e individul care îi convoacă amintirile pentru a le da o formă, deci pentru a da un sens vieţii sale, construindu-i astfel o identitate”. În cazul Marianei Voicu, cea


36 care a trăit „o viaţă în teatru”, identitatea ei de persoană matură, cu o biografie profesională, dar i personală aparte, s-a construit în teatru. Aa încât pericolul ca autoarea cărţii să îi fi construit o identitate deformată, servindu-se de imaginea, respectiv imaginile despre un eveniment anume ori despre o încrengătură de fapte era omenete oricând posibil. O atare primejdie, fie ea i numai îndepărtat aproximată, se cuvenea cu orice preţ înlăturată. De unde, cred, hotărârea de a separa „Istoria…” de „Amintiri”. Fiindcă, aa după cum scria Adrian Cioroianu, „să ai amintiri ţine de condiţia umană, să ai istorie ţine de condiţia socială a fiinţei umane. Întreaga cultură a umanităţii este fondată pe memorie, iar istoria este parte din această cultură”. Cu precizarea care vine tot de la Adrian Cioroianu că „martorul este, dintr-o anumită perspectivă (…nu întotdeauna, ci uneori), cel mai periculos personaj pe care un proiect istoriografic îl poate intersecta”. Mărturia Marianei Voicu din „Amintiri tăcute” e potenţată de detaliul că cei mai mulţi dintre anii petrecuţi la Teatrul Naţional din Timioara s-au confundat pentru autoarea lor cu condiţia de secretar literar. Funcţie în care i-a stat cel mai bine, în care Mariana Voicu s-a simţit cel mai confortabil (dei aflăm din carte că au existat i suficiente motive de disconfort, dacă nu chiar de luat lumea în cap), loc în care Mariana Voicu i-a găsit ceea ce se cheamă, cu o sintagmă uor tocită, sensul vieţii. Or, ce este până la urmă un secretar, fie el i literar, decât primul, principalul deţinător al secretelor unei instituţii, secrete pe care ni le dezvăluie cumpătat cartea? Crezând în demnitatea, rostul i importanţa secretarului literar nu doar în organigrama unui teatru, ci i în viaţa acestuia, Mariana Voicu s-a luat în serios, iar „Amintirile tăcute” pot fi citite i ca istoria preţului pe care trebuie să îl plăteti atunci când de dragul lucrului bine făcut chiar îţi iei munca în serios. Am mai avut ocazia să atrag atenţia asupra importanţei ideilor expuse de Mariana Voicu în capitolul „Secretarul

literar (scurte exerciţii de ocheadă în oglindă)”. Loc în care se arată că un adevărat secretar literar se legitimează i se validează prin autoritatea competenţei, prin felul în care demonstrează că această profesie e una de morală, că secretarul literar este principalul constructor al repertoriului unui teatru, că el e asistentul intelectual al regizorului. În întreaga formulare a acestor definiţii are dreptate Mariana Voicu. Se poate ca eu să fiu în eroare când le reformulez recurgând la indicativul prezent al verbului a fi i nu la sintagma mult mai conformă situaţiei curente i actuale ar trebui să fie. Sunt, desigur, cazuri, când modificarea structurii, a ritmului muncii i vieţii din teatru după 1989, ei, da!, cerinţele adoptării normelor Uniunii Europene cu privire la proprietatea intelectuală i legile drepturilor de autor, au adus cu sine o seamă de complicaţii care au însemnat birocratizarea muncii. Care e oricum mai suportabilă decât întocmirea de proiecte de repertorii pe cinci ani sau găsirea de soluţii la bazaconia i umilinţa „autofinanţării” despre care dă seama pe larg cartea. Uneori aceste modificări i complicaţii au determinat scăderea ponderii acordate concepţiei în munca secretarului literar. O atare situaţie reală nu scuză însă nicidecum pasivitatea persoanei care ocupă acest post, nu justifică laitatea, comoditatea, lipsa de implicare, absenţa. Adică suma de rele cu care nu se împacă Mariana Voicu. Chiar dacă asta nu îi aduce neapărat simpatii. Cum poate nu o vor face nici „Amintirile tăcute”, în pofida zâmbetelor ciocolatii cu care pariez că e gratulată acum autoarea. Semnatara „Amintirilor tăcute” a ales să îi depene amintirile în funcţie de directoratele de care a avut parte Naţionalul timiorean. Gheorghe Leahu, Traian Bunescu, Lucia Nicoară, erban Foarţă, Vladimir Jurăscu, Ioan Ieremia, tefan Iordănescu, Cornel Ungureanu, i, din nou, Lucia Nicoară au fost directorii mai mult sau mai puţin inspiraţi pe care i-a avut, în perioada evocată de Mariana Voicu, Teatrul Naţional din Timioara. Iar cum directorul e imaginat a fi un lider, un om care imprimă o ordine i o direcţie

(ceea ce însemnă, evident, altceva decât să dai ordine) ei sunt primii care decontează succesele ori eecurile Teatrului pe care l-au condus. Lor, sau mai corect spus unora dintre cei enumeraţi aici, li se datorează i zicerea destul de frecventă, cel puţin la un moment dat în mediul cronicăresc, în conformitate cu care Teatrul Naţional din Timioara e un teatru „fără noroc”. Din foile de diagnoză întocmite de Mariana Voicu i din interpretarea lor, putem afla lesne de ce. Iar din punerea în oglindă a modului în care sunt evocate cele două directorate ale Luciei Nicoară vedem că subiectivismul inerent mărturiei nu a lăsat loc de manifestare a primejdioasei mauvaise conscience despre care vorbesc francezii. În cronica scrisă pentru revista „Teatrul azi” am vorbit, poate nu îndeajuns, despre calităţile stilului Marianei Voicu. Despre alerteţea lui, despre amestecul atent dozat de ironie i de seriozitate, despre tiinţa evocării. Nu am spus nimic despre vocaţia de dramaturg, în sensul de scriitor de literatură dramatică, a Marianei Voicu. O mostră – savoarea rememorării „dramatice” a întâlnirii dintre Andrei Pleu i Mariana Voicu, plecată să repună în drepturi norocul în ceea ce ea numete cu afecţiune „teatrul meu”. Mai trebuie să relev vivacitatea portretelor făcute Suzanei Macovei, lui Armand Calotă i lui Nicu Mihoc, pe atunci, la începutul anilor ’90, tineri porniţi în căutarea norocului artistic, lui Ion Haiduc, Larisei Stase Murean, Emiliei Jivanov, lui Traian Buzoianu i lui tefan Sasu, Irenei Flamann-Catalina i lui Gheorghe Stana, Anei Ionescu i Mihaelei Murgu, Luminiţei Stoianovici i lui Daniel Petrescu, lui Vladimir Jurăscu, tefan Iordănescu i lui Mircea Bellu, artiti care fac parte definitiv din ceea ce s-ar chema „marca de înregistrare a Teatrului Naţional din Timioara”. Loc în care, aa după cum spuneam în comentariul meu din revista „Teatrul azi”, se pare că a revenit norocul. Să se întâmple astfel încât să nu mai plece niciodată!


1

POVESTEA DE IARNĂ după William Shakespeare Traducerea Peca tefan


3

Personajele

LEONTES HERMIONE POLIXENES CAMILLO PAULINA MAMILLIUS ANTIGONUS Pฤ‚STORUL CLOVN 1 CLOVN 2 AUTOLYCUS PERDITA FLORIZEL DORCAS, MOPSA LORD LOCOTENENลขI SERVITORI GENTILOM 1, 2, 3


5 UNU

1

DOI

2 3 4 5

Sicilia. Palatul lui Leontes.

6

Intră LEONTES, POLIXENES i CAMILLO

7

HERMIONE i MAMILLIUS. HERMIONE Spune-mi o poveste.

8 9 10 11

MAMILLIUS Veselă sau tristă?

12 13 14

HERMIONE Cât vrei tu de veselă...

16

19

LEONTES Mai stai măcar o săptămână.

21 22 23

MAMILLUS A fost odată un om... i omul ăsta stătea în cimitir. O să o spun în oaptă, să nu m-audă greierii.

POLIXENES Asta e mâine.

18

20

HERMIONE Spune-mi-o aa, ca să mă sperii. tiu că poţi.

LEONTES Păstrează-ţi mulţumirile până când o să pleci.

15

17

MAMILLIUS E iarnă, cel mai bine e să fie una cu fantome i spirite.

POLIXENES Nouă luni au trecut ca gândul de când mi-am părăsit ţara. Tot atâtea a mai rămâne să-ţi mulţumesc, fratele meu. Dei tim bine că îţi voi rămâne etern dator.

POLIXENES Nu, mâine.

24 25 26

LEONTES Măcar trei-patru zile. Nu accept nici un refuz.

27

HERMIONE Spune-mi-o la ureche...

28 29 30 31

POLIXENES Nu încerca să mă convingi. De tine a asculta orbete. Trebuie să plec urgent înapoi - ţara are nevoie de mine.

32 33 34

LEONTES Iubita mea? Ţi-e frică să vorbeti?

35 36 37 38

HERMIONE Totul e bine acasă în Boemia. Sunt convinsă că mai poate să stea încă o zi, linitit.

39 40 41 42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

LEONTES Aa cred i eu, Hermione.


6 TREI

1 2 3 4 5

HERMIONE Dacă ar spune că îi i-e dor de fiul lui – a mai înţelege. Să spună asta i îl vom lasa să plece. (cu POLIXENES) Dacă ne-ai mai onora cu prezenţa pentru încă o săptămână, îţi promit că îl voi lăsa pe soţul meu să te viziteze în Boemia o lună întreagă.

6 7 8 9 10 11 12

POLIXENES Nu pot.

13 14 15

HERMIONE Nu poţi. Dar vrei?

16 17 18

POLIXENES A vrea dacă a putea. Chiar nu pot.

19 20 21

HERMIONE Preferi să te ţin aici prizonier, în loc să-mi fii oaspete? Să fii „chiar” nevoit să plăteti pentru cât ai stat, în loc să ai o gazdă frumoasă, binevoitoare ca mine? Prizonier sau oaspete? Ce alegi?

22 23 24 25 26 27

POLIXENES Oaspete, draga mea.

28 29 30

HERMIONE Povestete-mi despre năzbâtiile tale i ale soţului meu... Când eraţi doi putani neastâmpăraţi.

31 32 33 34

POLIXENES Doi fraţi de cruce. Credeam că mâine va fi exact la fel ca azi. i că vom rămâne copii pentru totdeauna.

35 36 37 38

HERMIONE Nu-i aa că bărbatul meu era cel mai neastâmpărat dintre voi doi?

39 40 41 42

POLIXENES Amândoi eram ca două picături de apă – Inocenţi ca iezii abia născuţi, behăiam între noi fără nici o grijă. Doamne, ce timpuri. Nici nu ne trecea prin cap să facem vreun rău, nici nu visam că ar exista răutate pe lume. Eram puri. Dacă nu am fi fost copii din familii nobile, am fi rămas tot aa – nepătaţi.

HERMIONE Să înţeleg că abia după aţi început să călcaţi strâmb?

43 44 45 46 46 47 48 49 50

POLIXENES Tentaţia s-a născut după, da. Pe vremea aia, soţia mea - ca i tine - era doar o fetiţă.


7 PATRU

1

CINCI

2 3 4 5

LEONTES Gata, l-ai convins?

6

8

HERMIONE O să rămână.

9 10 11

LEONTES Când l-am rugat eu, n-ar fi stat în ruptul capului. Niciodată nu ai fost aa de convingătoare, iubita mea.

12 13 14 15

HERMIONE Niciodată?

HERMIONE i POLIXENES vorbesc ţinându-se de mâini.

7

16 17

LEONTES (aparte) Prea mult! Prea mult! Să amesteci prietenia înseamnă să amesteci sângele. Am tremor cordis: inima mea tresare, dar nu de bucurie. Ar putea fi total inocent. Un spectacol liber, al palmelor care dansează, degete care se întrepătrund, feţe luminoase care se reflectă una în alta. Sunt un cerb încornorat – nu e un spectacol care să îmi placă. Nici minţii i nici inimii mele. Mamillius, tu eti băiatul meu?

18

LEONTES Poate doar o singură dată.

19 20

MAMILLIUS Da, tată.

21

HERMIONE Când?

22 23 24

LEONTES Când după trei luni, lungi i negre, te-am făcut în sfârit să-mi opteti: “Voi fi a ta pe veci.”

25

LEONTES Ce s-a-ntâmplat? Te-ai mânjit pe nas la joacă? Se spune că ai avea un nas leit cu al meu. Tu eti fiul meu?

26 27 28

MAMILLIUS Da, tată.

29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

LEONTES Semănăm ca două picături de apă. Aa vorbesc femeile când ne bârfesc. Că am fi ca două ouă. Chiar dacă muierile sunt ipocrite i false i ar minţi – pentru mine tu eti băiatul meu, orice s-ar întâmpla.


8 ASE

1

APTE

2 3 4 5

POLIXENES Ţi-e rău?

6 7 8

HERMIONE Nu arăţi bine. Te-a supărat ceva?

9 10 11

LEONTES Sunt bine. Mă uitam la Mamillius... parcă mă vedeam pe mine. Acum 30 de ani... Ia spune-mi, te-ai lăsa vreodată batjocorit sau insultat?

12

LEONTES Băiete, treci la joacă. Că i maică-ta se joacă. i eu joc un rol ruinos. Voi fi dus în fluierături la groapă. Poate mă înel, dar încornoraţi au fost i alţii. Câţi or fi simţit ce simt eu acum – că-n lipsa lor a pescuit vecinul în baltă? E o mângâiere când mă gândesc că i alţii au ui care se deschid, în lipsa lor. Ce zici, băiete?

13 14 15

MAMILLIUS Toată lumea spune că semăn cu tine.

16

MAMILLIUS Mai bine lupt!

17 18

LEONTES Bine. La joacă cu tine.

19

LEONTES Polixenes, îl iubeti i tu pe băiatul tău cum îl iubesc eu pe-al meu?

20 21 22 23

POLIXENES Băiatul meu e bucuria, gândul, viaţa mea. E fratele meu... Soldat i consilier. Dintr-o scurtă zi de decembrie îmi face o zi de iulie. Băiatul meu îmi alungă gândurile cele mai negre.

24 25 26 27 28 29

LEONTES Aa face i al meu.

30 31 32

HERMIONE Noi mergem în grădină. Te ateptăm acolo dacă vrei să vii.

33 34 35 36

LEONTES Duceţi-vă.

37 38 39

Ies.

40 41

LEONTES Fiţi împreună, aa, ţine-o de mână de parcă ar fi nevasta uuratică a unui fraier.

42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

MAMILLIUS iese.


9 OPT

1 2 3 4 5

LEONTES Camillo - Bunul meu prieten, acest mare om mai rămâne?

6

CAMILLO Tu l-ai convins. Dacă îl lăsai, pleca.

10

7 8 9

11 12

LEONTES De ce naiba a rămas, Camillo?

13

16 17 18

LEONTES Dar de ce?

CAMILLO Uită gândul ăsta bolnav...

14 15

CAMILLO A rămas la rugăminţile doamnei.

LEONTES oaptele sunt nimic? Obrazul lângă obraz? Nasul în nas? Opritul dintr-o dată din râs i oftatul melancolic? Ăsta e un semn care nu dă gre. Când fugi din colţ în colţ? Când te uiţi mereu la ceas, ateptând să treacă timpul mai repede? Orele, minutele. Dimineaţa, miezul nopţii. Ochii care nu caută decât o singură privire, abia ateptând să fie numai ei singuri - ca să înele? Asta nu e nimic? Atunci lumea întreagă e nimic. Cerul de deasupra noastră e nimic. Polixenes din Boemia e nimic.

19 20

LEONTES Mă minţi, Camillo. Te urăsc. Eti un consilier fără coloană vertebrală, care vede răul, dar nu poate lua nici o decizie. Dacă ficatul Hermionei ar fi stricat la fel de rău ca viaţa ei, păi atunci n-ar trăi nici măcar cât s-ar scurge o clepsidră.

21

CAMILLO Spre satisfacţia ta i a reginei noastre.

22 23

CAMILLO Cine o strică?

24

LEONTES Satsifacţia! Gata, Camillo. Ajunge. Ţi-am spus prea multe secrete. M-am confesat ca unui preot. i tu m-ai ascultat exact ca un preot ipocrit.

25 26 27 28 29

CAMILLO Iartă-mă, dar...

30 31

LEONTES Polixenes. În cazul fericit în care a fi înconjurat de locotenţi fideli, nu ar fi fost lăsat să facă una ca asta. În special tu, care ai fost avansat întocmai ca să te ocupi de el – când vezi cât sunt de supărat ai putea să prepari un vin pe care să-l bea nemernicul dintr-o sorbitură … să-l adoarmă pentru totdeauna. Iar mie să-mi readucă linitea.

32

LEONTES Esti un ipocrit ticălos care vede nedreptatea, dar o lasă să treacă. Profiţi de încrederea mea i nu-ţi vezi de datorie. Un angajat prost, un bufon care vede că sunt furat la cărţi i ia totul în glumă.

33 34 35 36 37 38

CAMILLO Poate sunt prost, fricos... neglijent. Dacă am greit vreodată, am greit doar din dorinţa sinceră de a te ajuta. Te rog să fii mai clar.

39 40 41

44 45 46

CAMILLO Nu o să stau aici s-ascult cum îţi baţi joc de regina mea. Sunt sigur că nu e nimic.

LEONTES Crezi că sunt atât de nebun să inventez chiar eu o poveste care mi-ar murdări definitiv reputaţia? Să târăsc numele fiului meu într-un astfel de scandal dacă n-a avea nici un motiv întemeiat?

42 43

LEONTES Nevastă-mea e o curvă!

CAMILLO Pot să-l pregătesc. Un vin viclean... sigur ca otrava. Dar nu cred aa ceva despre regină.

CAMILLO Trebuie să te cred. O să-l ucid pe Polixenes. Sper că după ce s-a dus, regina să-ţi fie din nou alături... să se termine cu toate zvonurile astea.

46 47 48

LEONTES Nu îi voi păta oanoarea.

49 50

LEONTES iese.


10 NOUĂ

1 2 3 4 5

Intră POLIXENES.

6 7

POLIXENES Regele arată de parcă ar fi pierdut o avere.

8 9 10

CAMILLO E o boală. Nu pot să-i spun pe nume. Tu i-ai dat-o dei eti sănătos tun.

11 12 13 14

POLIXENES Eu i-am dat-o? Cum?

15 16 17

CAMILLO Mi s-a ordonat să te ucid.

18 19 20

POLIXENES De către cine?

21 22 23

CAMILLO Regele.

24 25 26

POLIXENES Pentru ce?

27 28 29

CAMILLO Se jură că i-ai sedus Regina.

30 31 32

POLIXENES Sângele să mi se transforme într-un cheag infectat i numele meu să răsune ca al lui Iuda...

33 34 35 36

CAMILLO Poţi să te juri pe toţi atrii din cer, tot n-o să-l convingi. Mai uor opreti marea să se supună Lunii.

37 38 39 40

POLIXENES Cum i-a venit gândul ăsta?

41 42 43

CAMILLO Nu tiu... Dacă ai încredere în mine, te pot consilia. Fugim la noapte. O să le comunic oamenilor tăi, în secret. Îi scot de aici în grupuri de doi-trei, prin diferite porţi. De azi sunt în slujba ta. Jur pe părinţii mei că spun adevărul.

44 45 46 46 47 48 49 50

POLIXENES Te cred, Camillo. Am văzut pe faţa lui tot ce mi-ai spus. Corăbiile sunt gata. De două zile ateaptă oamenii mei ordinul de plecare. Doamne, mi se face frică. Regina rămane în voia lui.


11 ZECE

1 2 3 4 5

Intră LEONTES, ANTIGONUS i LORZII.

6 7

LEONTES I-ai văzut? Pe Camillo i ai lui?

8 9 10

LORD În pădure. Au rupt pământul de fugă până la corăbii.

11 12 13

LEONTES E adevărat tot ce am bănuit. Ce blestemat mă simt că am dreptate! Poţi să bei dintr-un pahar cu un păianjen veninos pe fund i să nu-ţi fie rău după, pentru că nu tii ce ai băut. Eu, chiar dacă am văzut otrava, tot am băut-o. Camillo i-a fost complice. Viaţa mea i tronul sunt în pericol... Am ajuns un biet titirez în mâinile lor. (cu HERMIONE) Să-mi dai băiatul! Îmi pare bine că nu l-ai stricat de tot. Aa îmi mai seamănă un pic. Dei e prea mult sânge de-al tău în el.

LEONTES Nu, iubita mea, tu ai greit. L-ai confundat pe Leontes cu Polixenes. Am spus că e o curvă i am spus i cu cine. Mai mult - i-a trădat ţara! Camillo e complicele ei – Mi-a murdărit patul i a tiut totul despre fuga lor! HERMIONE Ce trist o să fii când o să-ţi dai seama că ai greit.

14 15 16

LEONTES La închisoare. Cine îi ţine partea e la fel de vinovat.

17 18 19 20 21 22 23 24

HERMIONE E un comar. O să atept până când cerul se va uita la mine cu blândeţe, din nou. Să nu plângeţi pentru mine. Dacă aflaţi că doamna voastră merită închisoare, plângeţi atunci... Dragul meu, n-am vrut niciodată să te supăr. Dei acum tiu că o fac.

25

HERMIONE Ce e asta? O glumă?

26 27 28

LEONTES Luaţi-l odată. Să nu îl mai văd la ea.

29 30 31

MAMILLUS iese scos de câteva gărzi.

32 33

LEONTES Gluma e a lui Polixenes pe seama mea. Uite cum te-a… umflat!

34 35 36 37

HERMIONE Cum?!

38 39 40

LEONTES Priviţi-o bine. “Mândra doamnă” ziceţi – dar vă gândiţi “Păcat că nu e cinstită”. Aflaţi de la soţul ei adevărul: e o curvă.

41 42 43 44 45

HERMIONE Dacă ar spune asta cel mai mare nenorocit din lume – ar fi i mai nenorocit. Din partea ta nu e decât o mare greeală.

46 46 47 48 49 50

HERMIONE este scoasă.


12 UNSPREZECE

1

DOISPREZECE

2 3 4 5

LORD Te rog: cheam-o înapoi.

6 7

O închisoare în Sicilia. Intră PAULINA. PAULINA i PAZNICUL.

8

ANTIGONUS Nu pedepsi trei oameni degeaba: pe tine, pe fiul tău i pe regină.

9 10 11 12

LORD Răspund eu cu viaţa pentru ea.

13

16

18

21

23 24 25 26 27 28 29

LEONTES Ori te-ai senilizat cu anii, ori te-ai născut un idiot! Fuga lui Camillo nu putea dovedi mai bine aventura lor. Mai clar de-atât nu se poate. Dar, ca să mă asigur până la capăt – i-am trimis la templul lui Apollo, la Delphi, pe Cleomines i Dion, care tiţi cât sunt de corecţi. Sunteţi mulţumiţi?

30 31 32 33 34 35 36 37

Ies.

PAZNICUL Nu pot. Am ordine stricte.

20

22

ANTIGONUS Am trei fete – Dacă e adevărat i doamna a greit atunci jur că fetele mele o să plătească. Pe toate le castrez. Nu apucă nici una paisprezece ani să-mi facă bastarzi. Mai bine mă omor decât să am urmai nelegiuiţi.

PAULINA Te rog, du-mă la Regină.

17

19

LEONTES Tăceţi odată!

PAZNICUL Da, doamnă.

14 15

ANTIGONUS Dacă se dovedete că e vinovată îmi transform grajdul în dormitor. Dorm acolo cu nevastă-mea.

PAULINA tii cine sunt, nu? Ai încredere în mine.

38 39 40 41 42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

PAULINA Ce stricteţe – să iei cinstei dreptul de a primi prieteni buni. Pot atunci să văd o altă Doamnă? Poate pe Emilia?


13 TREISPREZECE

1

PAISPREZECE

2 3 4 5

PAZNICUL iese i o aduce pe EMILIA.

6

Sicilia. Palatul lui LEONTES. Intră LEONTES.

7

PAULINA Cum îi merge reginei noastre?

8 9 10

EMILIA Cât de bine să îi meargă cuiva care a născut prematur într-o închisoare infectă? Nu cred că a trecut cineva prin chinuri mai grele.

11 12 13 14 15

PAULINA Băiat?

17

20 21

LOCOTENENT S-a odihnit azi noapte. Pare că îi trece boala.

22

24 25 26 27 28 29 30 31 32 33

Ies.

LEONTES Cum îi e băiatului meu?

19

23

PAULINA E un blestem... e nebunia regelui. Trebuie să i-o spună cineva – e o treabă de femeie... Am s-o fac eu. Dacă o să vorbesc prea blând, să-mi cadă limba. Emilia, spune-i Reginei că voi fi în slujba ei până la moarte. Dacă are încredere în mine, să-mi dea copilul să i-l arăt Regelui. Cine tie? – când o să vadă fetiţa poate se răzgândete i o eliberează. De multe ori, când vorbele dau gre, câtigă tăcerea nevinovăţiei.

Intră un LOCOTENENT.

16

18

EMILIA Fată. Un copil atât de frumos. Sănătoasă, plină de viaţă. Doamna o mângâie i îi spune: “Dragostea mea, eti captivă aici cu mine fără să avem nici o vină.”

LEONTES Nu pot să mă odihnesc. Nici ziua, nici noaptea. Sursa nefericirii mele e încă în viaţă. Păcătoasa! Curvarul ăla e departe de braţul meu. Nici măcar cu gândul nu pot să îl ajung. Dar dacă ea ar muri în flăcări mi-a regăsi o jumătate din odihnă.

34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

LEONTES Ce suflet are săracul. De ruine - când a văzut trădarea mamei lui - i-au slăbit puterile i a căzut la pat.


14 CINCISPREZECE

1 2 3 4 5

Intră PAULINA, cu un bebelu în braţe, urmată de ANTIGONUS, trecând pe lângă LORZI i LOCOTENENT.

6 7

LEONTES Daţi-o afară!

8

LORD Nu e voie să intraţi.

9 10 11

PAULINA Comparaţi sufletul ei curat cu gelozia lui?

12 13 14

ANTIGONUS Ajunge!

15

18

20

23 24

27

29

31

33 34 35

PAULINA Doar de la rele. Dacă nu ascultă de tine, azi îi va da seama că eu apăr dreptatea. i nu mă va opri.

36

38

40

LEONTES Iei, vrăjitoareo! Tu, Antigonus, care nu poţi să o faci să tacă din gura aia, eti bun de treang.

41 42

PAULINA Vin de la cinstita mea Doamnă.

PAULINA Copilul e al tău... Ochi, buze, nas, sprâncenele, fruntea, bărbia i gropiţele, surâsul. Forma mâinii, degetele i unghiile. Zeiţă Fire, tu care ai făcut-o să semene cu tatăl ei atât de bine, nu o lăsa să aibă i sufletul galben ca al lui...

37

39

ANTIGONUS Când începe să vorbească, chiar nu pot.

LEONTES Nu e al meu. E “creaţia” lui Polixenes. Puneţi-l pe foc, împreună cu preacinstita lui mamă!

30

32

LEONTES Nu poţi să o opreti?

PAULINA Păcat că nu te temi i tu de nevastă-ta. Atunci ţi-ai recunoate proprii copii.

26

28

ANTIGONUS I-am zis că te-ar supăra, la fel cum mă supără pe mine, să vină pe nepusă masă. i eu sunt soţul ei.

LEONTES Se teme de nevastă-sa...

22

25

LEONTES Daţi-o afară! Antigonus...

PAULINA Să-ţi cadă mâna dacă te atingi de fetiţă.

19

21

PAULINA O să îl fac eu să doarmă. I-am adus medicamente: vorbe cinstite, să-l vindece de tristeţe i insomnie.

LEONTES Iei! Trădătorilor! Luaţi bastardul.

16 17

LOCOTENET Doamnă, nu a dormit azi noapte. Ne-a ordonat să nu primim pe nimeni.

PAULINA Cine mă atinge, nu ţine foarte mult la ochii lui. Plec singură, dar când vreau eu! Cinstita doamnă ţi-a făcut o fată. Uite-o.

43 44

ANTOGONUS Dacă spânzuri toţi bărbaţii care nu pot face aa ceva, rămâi fără soldaţi.

45

LEONTES “Cinstita”?

46 46

LEONTES Afară!

47

PAULINA i dacă a fi cel mai păcătos bărbat din preajma ta, i-a sări în apărare.

48 49 50

PAULINA Nici cel mai nenorocit dictator nu ar putea fi mai crud.


15

1

AISPREZECE

2 3 4 5

LEONTES Te ard pe rug!

6 7 8

PAULINA Nu-mi pasă. Eretic e cel care aprinde rugul! Nu cel ars pe el. Felul în care te porţi cu doamna ta – dintr-o gelozie nebună – pute a tiranie. O să ajungi groaza i ruinea întregii lumi.

9 10

LEONTES Ăla e copilul meu? Să dispară! Tu, care îl iubeti aa de mult, să-l vezi cu ochii tăi mistuit de flăcări! Tu, Antigonus, nu altul! Altfel îţi pierzi viaţa. Să-l arzi de viu, că numai tu ai pus-o pe neavastă-ta să vină aici.

11 12 13

ANTIGONUS Nu eu am pus-o.

14

LEONTES (cu ANTIGONUS) Ar mai fi trăit dacă a fi eu un “tiran”? Afară cu ea!

15 16

LEONTES Juri că o s-o faci?

17

PAULINA (îi dă pruncul) Sper ca cerul să îi trimită un tată mult mai bun.

18 19

ANTIGONUS Jur.

20

Iese.

21 22 23 24

LEONTES O duci departe într-un pustiu, departe de ţara noastră i o lai acolo. În voia ei i a naturii... poate să aibă noroc să trăiască sau să moară. Ia-o!

25 26 27 28 29 30 31

ANTIGONUS Dacă ar fi avut parte de o moarte rapidă, ar fi fost mai bine. Hai, biata de tine. Sper ca vreun spirit atotputernic să înveţe corbii i uliii să îţi dea hrană. Se spune că au existat uri i lupi care i-au lăsat la o parte sălbăticia i s-au purtat ca oamenii cu oamenii.

32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

Iese cu copilul.


16 APTESPREZECE

1

OPTSPREZECE

2 3 4 5

LOCOTENENT Acum o oră au sosit cei pe care i-ai trimis la Delfi. Dion i Cleomenes...

6

LORD Rapiditatea lor ne-a luat prin surprindere pe toţi.

10

7 8

Sicilia. O curte de justiţie. Intră LEONTES; LORZII i OFIŢERI. Intră HERMIONE cu GĂRZI, urmată de PAULINA i alte DOAMNE.

9

11

LEONTES Actul de acuzare.

12

LEONTES Înseamnă că marele Apollo se grăbete cu adevărul lui. Consiliul de judecată să se adune... să fie pregătit pentru doamna mea cea necredincioasă... Din momentul ăsta este acuzată public. Va avea parte de un proces drept i deschis. Cât trăiete ea, inima îmi e o povară.

13 14 15 16 17 18 19

OFIŢERUL (citete) Hermione, tu, regină i soţie a lui Leontes, rege al Siciliei, te afli aici trimisă în faţa judecăţii pentru înaltă trădare, sub acuzaţia de a fi întreţinut legături adultere cu Polixenes, rege al Boemiei, i a fi uneltit cu Camillo împotriva regelui nostru, soţul tău. Ţi-ai încălcat credinţa i datoria către rege.

20

Ies.

21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

HERMIONE Dacă cerul urmărete acţiunile umane atunci nevinovatul îl va face pe ticălos să se înroească i pe tiran să tremure. tii cel mai bine, soţul meu, cum am fost. Viaţa mea de până acum a fost la fel de imaculată pe cât sunt eu acum de nefericită. Uită-te, cum am ajuns! Mamă a unui prinţ, fiica unui rege, stăpână pe jumătatea unui tron sunt silită – în faţa oriicui – să-mi apăr viaţa i onoarea. Când Polixenes nu venise încă în vizită, aveam iubirea ta. De la sosirea lui cu ce am greit ca să ajung aici?

32 33 34

LEONTES Deci nu recunoti...

35 36 37 38 39 40 41 42 43

HERMIONE Recunosc. Că te-am iubit aa cum îmi cerea onoarea i cum îmi cereai chiar tu. Dacă nu te ascultam atunci a fi devenit în ochii tăi o răzvrătită care nu îi arată respectul i aprecierea cuvenite celui mai bun prieten al tău. Prieten de care eti legat din clipa în care aţi putut vorbi. Cât despre conspiraţie – Camillo a fost un om cinstit. De ce a fugit de aici, doar zeii pot spune.

44 45 46 46 47 48 49 50

LEONTES Ai făcut un bastard cu Polixenes. Asta nu e o închipuire. Ai trecut de orice ruine. Aa că vei suporta consecinţele, i judecata mea, în care moartea o să fie cel mai simplu remediu.


17

1

NOUĂSPREZECE

2 3 4 5

HERMIONE Nu mă tem de moarte, o caut. Oricum, viaţa nu are nici un farmec pentru mine atâta timp cât tiu că mi-am pierdut toate bucuriile. În primul rând dragostea ta... În al doilea rând am fost lipsită de a doua bucurie – primul meu născut, care zace acum bolnav. A treia – fetiţa mea – smulsă de la sân i dată morţii – fără nici o vină. Adică am fost lipsită de privilegiul i respectul de care se bucură orice femeie i mamă. În ultimul rând, mă văd judecată ca o trădătoare. Atunci ce fericire mă ateaptă în viaţă ca să vreau să fug de moarte? Nu dau doi bani pe viaţă, dar îmi apăr cinstea. Cer ca Apollo să-mi fie judecător.

6

8 9

11 12 13

15 16

18

21

23 24 25 26 27

29 30

32 33 34

LEONTES Nu e nimic adevărat în oracolul ăsta. Totul e o minciună. Să continuăm judecata.

LOCOTENENT A plecat... dintre noi. E mort.

20

31

OFIŢERUL Exact cum e scris.

LEONTES Cum adică?

17

28

LEONTES Ai citit bine?

LOCOTENENT Prinţul... cu gândul la regină... ros de frică i îndoială... a... plecat.

14

22

OFIŢERUL (citete) Hermione nevinovată. Camillo un ministru credincios. Leontes – un tiran gelos. Nevinovatul său prunc – un copil legiuit. Regele va trăi fără motenitor dacă cel pierdut nu va fi regăsit.

LEONTES Ce e?

10

19

LEONTES Rupeţi sigiliul i citiţi odată...

Intră în grabă un LOCOTENENT.

7

35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

LEONTES Mânia lui Apollo. Cerul însui lovete în nedreptatea mea.


18 DOUĂZECI

1

DOUĂZECI I UNU

2 3 4 5

HERMIONE leină.

6 7

PAULINA Moare regina! Uitaţi-vă, să vedeţi cum lucrează Moartea!

8 9 10 11

LEONTES Ridicaţi-o! Are nevoie de medicamente...

12 13 14

Ies.

15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

LEONTES Apollo. Am ignorat oracolul tău. O să fiu din nou prieten cu Polixenes. Reginei o să îi jur credinţă. O să îl chem înapoi pe bunul meu Camillo i o să-l repun în drepturi. O să îi spun că numai din cauza gândurilor mele sângeroase i a geloziei nemăsurate l-am ales să îl otrăvească pe Polixenes.


19 DOUĂZECI I DOI

1

DOUĂZECI I TREI

2 3 4 5

Intră PAULINA.

6 7

PAULINA Ce chinuri îmi mai pregăteti tirane? Ce rug, ce roţi, ce furci? Ce jupuieli? Ce inchiziţie? Cât să mai îndur pentru fiecare cuvânt? Strigaţi: Vai de noi! Regina noastră e moartă. Dar răzbunarea cerească e încă sus.

8 9 10

12

14

17

ANTIGONUS O să mă întorc imediat.

18 19 20

MARINARUL Grăbete-te... locul ăsta e plin de animale sălbatice.

21 22 23

LEONTES Mai spune-mi! Merit. Te rog, vino cu mine la regina i fiul meu. O să fie doar un singur mormânt pentru amândoi. Pe acest mormânt va fi scrisă – spre ruinea mea – povestea morţii lor. Zi de zi voi sta în acest lăca sfânt i îmi voi găsi mângâierea în lacrimi. Jur să împlinesc această îndatorire câte zile voi mai avea.

MARINARUL Da, domnule. Am debarcat într-un ceas rău. E furtună. Cerul e întunecat – e mânios pe fapta noastră.

15 16

PAULINA Tirane, nu plânge pentru lucrurile pe care le-ai făcut. Sunt mult prea grele să le răscumperi cu plânsete! Mii de ani dacă ai sta flămând i gol, îngenuncheat, pe un munte în ger, într-un vânt venic... tot nu o să faci cerul să te mai privească.

ANTIGONUS Aici e coasta Boemiei?

11

13

LORD Cerul să ne ocrotească!

Coasta Boemiei. Intră ANTIGONUS cu BEBELUUL, i un MARINAR care ţine o cutie.

24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

Iese.


20 DOUĂZECI I PATRU

1

DOUĂZECI I CINCI

2 3 4 5

ANTIGONUS Am auzit – dei nu cred – că spiritul morţilor se-ntoarce pe pământ. Mama ta mi-a apărut azi-noapte în vis. S-a apropiat ca o zeitate de patul meu. Dormeam. S-a înclinat de trei ori – ochii i-au fost înnecaţi de uvoaie de lacrimi. Printre lacrimi, mi-a spus: Antigonus, în ciuda firii tale dar potrivit funcţiei pe care o deţii, ai fost ales de soartă ca să îmi abandonezi fata. Vreau să tii că în Boemia sunt destule deerturi unde poţi să o lai. Pentru că pruncul e socotit pierdut, te rog să o numeti Perdita. Dar pentru că ai fost de acord cu ordinul crunt pe care regele meu ţi l-a dat, nu o să-ţi mai vezi soţia, pe Paulina, niciodată.” Cu un strigăt, s-a pierdut în aer. Visurile sunt jucării. Mint. Dar eu cred visul ăsta. Hermione a murit i Apollo a hotărât ca bebeluul lui Polixenes să moară sau să trăiască pe pământul tatălui. Să creti ca o floare, draga mea! Uite scrisoarea... Dacă ai noroc, îţi poate folosi. Să rămâi ce eti – prinţesă. Furtuna… Săraca de tine, din cauza greelii mamei tale eti dată pierzării. Nici să te plâng nu pot. Sufletul îmi sângerează pentru că sunt prea blestemat. Rămâi cu bine. N-am văzut niciodată cerul atât de negru.

6

8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

PĂSTORUL Ce bine ar fi dacă între zece i douăzeci i trei de ani nu ar mai exista vârstă. Sau măcar dacă ătia tinerii ar dormi tot timpul. La vârstele astea apar numai târfe însărcinate, care îi îneală pe ăia bătrâni, sau pungai care se ţin numai de furtiaguri i de bătăi. Doar nite incontienţi de 19-20 de ani pot iei să vâneze pe o vreme ca asta. i uite ce au făcut – mi-au pus pe fugă doi berbeci din ăia buni. Tare mi-e teamă că lupul o să-i găsească înaintea stăpânului.

18 19

Ridică pruncul.

20 21 22 23 24 25 26 27 28

PĂSTORUL Ce drăguţ e... Copil din flori. N-oi fi eu mare învăţat, dar pot să recunosc aici lucrătura unei slujnice de casă mare. Asta e o treabă făcută prin vreo pivniţă, sau în vreun ungher. Sigur le-a fost lor mai cald decât îi e făpturii ăsteia amărâte aici. Mi-e milă de ea. O să o iau cu mine. Dar trebuie să vină i băieţii mei. Aho? Hooo! Ha!

29 30 31

Vede un urs. Iese urmărit de urs.

Intră un PĂSTOR.

7

CLOVNII 1 & 2 Hiloa! Loaa!Lo.

32 33 34

PĂSTORUL Ce-i cu voi, mă băieţi?

35 36 37

CLOVNUL 1 Două lucruri.

38 39 40

CLOVNUL 2 Am văzut pe mare i pe uscat. Două.

41 42 43 44

CLOVNUL 1 Bine, nu îi poţi zice mare, că acu’ parcă nu sunt decât nori peste tot.

45 46 46 47

CLOVNUL 2 Nici măcar un vârf de ac nu poţi să înfigi între mare i cer.

48 49 50

PĂSTORUL Ce vi s-a întâmplat?


21

1 2 3 4 5

CLOVNUL 1 Dacă ai fi văzut i mata cum clocotea, i turba, i împroca malul!

6

CLOVNUL 2 Nu de asta e vorba. Ci de strigătele sfâietoare de pe corabie. Ba le auzi, ba nu le mai auzi! Odată vedeai cum corabia străpungea luna cu catargul, odată te trezeai că era înghiţită de drojdiile înspumate ale mării, de parcă ai fi aruncat un dop într-un hârdău.

10

7 8

PĂSTORUL Hai acasă, pe drumul cel mai scurt. o să trebuiască să ne ţinem gura ca să păstrăm norocul ăsta.

9

11 12

CLOVNUL 1 Noi mergem să vedem dacă ursul a plecat de lângă domnul acela i cât a mâncat din el.

13 14 15

CLOVNUL 2 Dacă a mai rămas ceva, vrem să-l îngropăm.

16

CLOVNUL 1 Stai să-ţi spun i povestea cu uscatul: să fi văzut ursul ăla cum i-a smuls umărul din loc, i să-l fi văzut pe omul ăla cum ne cerea disperat ajutorul. Mi-a zis că îl cheamă Antigonus i că e nobil.

17 18 19 20 21

PĂSTORUL Asta e o faptă bună. Dacă mai puteţi să recunoateţi după rămăiţe cine a fost, chemaţi-mă i pe mine, să văd i eu. Azi facem numai fapte bune.

22

CLOVNUL 2 Da’ ca să termin cu corabia – să fi văzut matale cum a dat-o marea pe gât dintr-o dată...

23 24 25 26

CLOVNUL 1 Dar mai întâi cum urla bietul domn, cum îi bătea joc ursul ăla de el, cum –

27 28 29 30

CLOVNUL 2 Cum urlau amândoi mai tare decât marea i vântul...

31 32 33

PĂSTORUL Mi s-a prezis că zânele or să mă îmbogăţească. Deschide cufărul.

34 35 36 37

CLOVNUL 2 (o deschide) Eti un om făcut.

38 39 40

CLOVNUL 1 A dat norocul peste mata.

41 42 43

CLOVNUL 2 Ţi-au fost iertate toate păcatele... poţi trăi acum linitit până la adânci bătrâneţe. E aur.

44 45 46 46

CLOVNUL 1 Aur curat.

47 48 49 50

Ies.


22 DOUĂZECI I ASE

1 2 3 4 5

Intră TIMPUL, corul. Interpretat de 6 actori.Cântă.

6 7

TIMPUL Eu sunt TIMPUL UNII MĂ IUBESC DAR MULŢI SE TEM CĂCI EU SUNT CEL CARE DĂ LA FINAL SENTINŢA

8 9 10 11 12 13 14

CA TIMP SUNT BINELE I RĂUL SIMULTAN CEAS CU CEAS, AN DE AN ZI DE ZI CE VA FI?

15 16

18

20 21

23

25 26

28 29

31

33 34

36

38 39

41 42

E DOAR MISTERUL ETERN I TRECĂTOR AL TIMPULUI AN DE AN ZI DE ZI CE VA FI AAA-CUM

43 44 45

CA TIMP SUNT RELATIV DAR VOI FI ÎN VOI MEREU TIMPUL NATE MOARE, DOARE

A FOST ODATĂ O FATĂ DE PĂSTOR POVESTEA ÎNCEPE AA DAR CEEA CE URMEAZĂ

37

40

EU POT CA TIMP SĂ SCHIMB CE TOT ÎN LUME-I VECHI MODELE, VISELE LEGI I AMINTIRILE

PERDITA VESTITĂ LA DOAR AISPREZECE ANI FRUMOASĂ, DETEAPTĂ DE ZEI E PROTEJATĂ

32

35

SĂRIM ÎNTR-UN MINUT AISPREZECE ANI DE CE? RĂSPUNSUL VĂ STĂ LA ÎNDEMÂNĂ

E TIMPUL SĂ VEDEM I CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN TIMP CU PRUNCUL CARE-A FOST ABANDONAT

27

30

TRECEM MAI DEPARTE CU MINE VEŢI STRĂBATE DISTANŢE IMENSE TRANSFORMĂRI INTENSE

BOEMIA FRUMOASĂ VA FI ACUM CREATĂ FLORIZEL FIUL DE REGE AICI ACUM TRĂIETE

22

24

TIMPUL DE TOATĂ LUMEA LESNE IGNORAT DAR CALCULAT, ERONAT ADUNAT, MEREU UITAT AAA-CUM

PREZENTUL DEVINE O SIMPLĂ AMINTIRE TRECEM MAI DEPARTE POVESTIND TRĂIM (Recitativ) Leontes s-a pocăit i este vindecat de gelozie Între timp s-a-nchis în jale ca-ntr-o mănăstire Acum vom trece nu numai peste timp dar i peste mare Căci povestea noastră se întâmplă aici în continuare

17

19

E TIMPUL PE TOATE EU LE FAC I LE DESFAC CREAT I RECREAT OBSESIE ETERNĂ

CA TIMP EU POT SĂ STING PREZENTUL IMEDIAT ÎL DISTRUG, ÎL ARUNC ÎL RESPUN, ÎL SEDUC AAAA-CUM

46 46

E TIMPUL SĂ SCHIMBĂM CEVA DIN CEEA CE AŢI VĂZUT DEJA ÎN TIMPUL CE VA URMA VEŢI ÎNŢELEGE POATE VORBA MEA

47 48 49 50

E TIMPUL SĂ POVESTIM CE E DE POVESTIT


23 DOUĂZECI I APTE

1

DOUĂZECI I OPT

2 3 4 5

Boemia. Palatul lui Polixenes. Intră POLIXENES i CAMILLO.

6 7

Boemia. Un drum lângă coliba PĂSTORULUI. Intră AUTOLYCUS, cântând.

8

POLIXENES Mă doare inima să te refuz, dar dacă te las să faci ce vrei te condamn la o moarte sigură.

9

11 12

CAMILLO Nu mi-am mai văzut Sicilia de 16 ani. A vrea să-mi odihnesc oasele acolo. Oricum, Leontes a trimis după mine. S-a pocăit.

13 14

16

19 20 21 22

24 25

27 28

31 32

DOAR CU MINE ÎNVEŢI SĂ IUBETI

34 35 36 37 38

ĂSTA SUNT EU, VOI FI AA MEREU ÎMI PLACE SĂ IUBESC I SĂ DĂRUIESC DIN PLIN I DACĂ CINEVA MĂ VA ACUZA CĂ SAR DIN FLOARE-N FLOARE ÎI SPUN

40 41

E DOAR DESTIN

42

44 45 46 46 47

Ies.

DOAR CU MINE ÎNVEŢI SĂ IUBETI

30

43

POLIXENES Vii cu mine acolo. Ne vom deghiza ca să nu dăm de bănuit. Vreau să mă ajuţi să rezolvăm situaţia asta, i să uiţi deocamdată de Sicilia.

TOATĂ NOAPTEA VEI FI REGINA MEA DAR NU TE SUPĂRA CĂ MÂINE VOI PLECA

26

39

CAMILLO i eu am auzit de omul ăsta. Are o fată de o frumuseţe uimitoare.

NU ÎŢI FIE FRICĂ NU VEI FI DEZAMĂGITĂ IUBIREA MEA MITITICĂ HAINELE TE STRICĂ

23

33

POLIXENES De-aia am angajat pe cineva să îl urmărească. Mi-a spus că nici nu mai iese din casa unui biet păstor, care a ajuns nu se tie cum – nici măcar vecinii nu înţeleg – să aibă o avere de neimaginat!

INIMA MEA VA FI DOAR A TA ASTĂZI - DAR DE MÂINE SIGUR TE VOI UITA

18

29

CAMILLO De trei zile... De la o vreme s-a cam îndepărtat de curte i îi neglijează îndatoririle.

PRIMĂVARA VINE IARNA-I AMINTIRE EU VIN DUPĂ TINE VA FI ATÂT DE BINE

15

17

POLIXENES Nu terge cu buretele tot ce ai făcut pentru mine. E meritul tău că acum nu mă pot descurca fără tine. Decât să te pierd – mai bine nu te-a fi avut niciodată. Cât despre nenorocita aia de Sicilia te rog să nu mai îmi spui nimic. Doar să îi aud numele mă doare. Îmi amintete de prietenul meu, regele tău pocăit, cu care m-am împăcat între timp - numai că moartea scumpei lui soţii i a copiilor lui e o rană care o să rămână mereu deschisă. De când nu l-ai mai văzut pe prinţul Florizel, fiul meu?

AUTOLYCUS

10

OBINUIAM SĂ FIU I EU CA VOI SIMPLU ANGAJAT MUNCIND CA UN MAIMUŢOI DAR M-AM PRINS RAPID CĂ TOTUL E DOAR O MOMEALĂ PENTRU FRAIERII CARE-O MUCĂ IAR I IAR DE ATUNCI SUNT VAGABOND I MI SE RUPE SĂ FIE CLAR!

48 49 50

HEI, CUM TE MAI SIMŢI? SPUNE-MI, CUM TE MAI SIMŢI?


24 SĂ FII DOAR UN SIMPLU SERVITOR SĂ MUNCETI PÂNĂ MORI I SĂ UIŢI SĂ MAI ZBORI SĂ IUBETI PÂNĂ-N ZORI?

1

DOUĂZECI I NOUĂ

2 3 4 5

LIBER CA MINE E MAI BINE SĂ FII CÂND ETI LIBER AI UN MARE ALIBI POATE E BINE, POATE E RĂU NU TE MAI GÂNDI I STRIGĂ DIN NOU

6

Intră CLOVNII 1&2.

7 8 9

CLOVN 1 11 berbeci fac un tod.

10

EU SUNT, EU SUNT LIBER EU SUNT, EU SUNT LIBER

11 12 13 14 15

VIAŢA E O GLUMĂ DACĂ NU TII SĂ TRĂIETI I GLUMA E SEACĂ DACĂ UIŢI SĂ IUBETI POATE ACUM, TE VEI DETEPTA CÂNTĂ CU MINE I TE VOI ELIBERA

CLOVN 1 Dacă înmulţim lâna pe care o avem cu 15 cât o fi ?

16 17 18

AUTOLYCUS (aparte) Dacă am noroc, dau lovitura cu fraierii ătia.

19 20

EU SUNT, EU SUNT LIBER EU SUNT, EU SUNT LIBER

CLOVN 2 Fiecare tod e o sterlină i un iling.

21

CLOVN 2 Ce ai cumpărat pentru petrecerea tunsului oilor?

22 23 24

CLOVN 1 Trei livre de zahăr, cinci de orez.

25

Tatăl meu mi-a pus numele de Autolycus. El ca i mine a fost născut în zodia lui Mercur. La fel ca mine a fost un borfa mărunt. Cu zarurile i târfele mi-am făcut rost de marfa asta. Câtig numai din mici furtiaguri. Jaful la drumul mare e mult prea periculos – riti spânzurătoarea sau vreo bătaie cruntă. Cât despre ziua de mâine – Visez: o nouă lovitură! Următoarea.

26 27

CLOVN 2 Ce s-o fi gândit soră-mea să facă cu tot orezul ăsta?

28 29 30 31

CLOVN 1 Tata a pus-o să organizeze petrecerea i ea i-a luat rolul prea în serios. Ne mai trebuie nite ofran…

32 33 34 35

CLOVN 2 Ca să ungem plăcintele cu mere, mirodenii, curmale…

36 37 38

CLOVN 1 apte nucoare, câteva boabe de ienupăr...

39 40 41

CLOVN 2 Patru ocale de prune...

42 43 44

AUTOLYCUS (târându-se) Mai bine nu m-a fi născut.

45 46 46

CLOVNII 1&2 Doamne Dumnezeule...

47 48 49 50

AUTOLYCUS Ajutaţi-mă! Lăsaţi-mă să mor.


25

1 2 3 4 5

CLOVN 1 Vai de el, bietul băiat.

6

8

AUTOLYCUS Am primit cel puţin un milion de lovituri – unele tari rău.

9

CLOVNI 1 & 2 Cum arăta ăla care te-a tâlhărit?

10 11 12

CLOVN 1 Un milion de lovituri?

trebuie.

7

13 14

AUTOLYCUS L-am văzut mai demult cu o târfă. Nenorocitul era angajat pe atunci la prinţ. Dar între timp a fost dat afară.

15

CLOVN 2 E ceva.

16 17

CLOVNI 1 & 2 Pentru viciile lui...

18

AUTOLYCUS Am fost bătut i jefuit. Mi-au luat toţi banii i hainele.

19 20 21

CLOVN 2 A fost un călăreţ?

22 23 24

CLOVN 1 Sau un drumeţ?

25 26

AUTOLYCUS S-a făcut dresor de maimuţe. După aia aprod la judecătorie i portar, iar mai târziu chiar păpuar – în spectacolul Fiul Risipitor. După care s-a căsătorit cu femeia unui căldărar. A mai schimbat multe alte meserii ticăloase... dar a rămas în cele din urmă la ce i se potrivete cel mai bine – hoţ de buzunare. Unii îi spun Autolycus.

27

AUTOLYCUS Un drumeţ.

28 29

CLOVN 2 tiu de el.

30

Îl ajută să se ridice.

31 32

CLOVN 1 Cum te simţi?

33 34 35

CLOVN 2 Poţi să te ţii pe picioare?

37

40 41

43

46

AUTOLYCUS Eu o să îmi văd de drum către casa rudei mele.

46 47

AUTOLYCUS Nu, vă rog. Am pe cineva, nu departe de aici. O rudă la care tocmai mă duceam. Găsesc acolo tot ce-mi

CLOVN 2 În toată Boemia nu există un hoţ mai la. Dacă te-ai fi uitat urât la el sau l-ai fi scuipat, sigur fugea de mânca pământul.

44 45

CLOVN 2 Dacă vrei...

AUTOLYCUS Aa e.

39

42

CLOVN 1 Putem să-ţi dăm nite mărunţi…

CLOVN 2 i la luptele cu uri!

36

38

AUTOLYCUS Uurel, uurel. (Îi buzunărete, sprijinindu-se de ei.) Mi-aţi făcut un mare bine.

CLOVN 1 Îi face veacul pe la petrecerile câmpeneti…

48 49 50

Ies CLOVNII.


26 TREIZECI

1

TREIZECI I UNU

2 3 4 5

AUTOLYCUS Acum nu mai aveţi cum să vă cumpăraţi i mirodenii. Staţii linitiţi, că ne vom revedea la tunsul oilor. Din tâlhăria asta o să îmi iasă încă una. Cel puţin. Fac eu din tunzătorile de oi, oi de tuns.

6 7 8 9 10 11

Cântă: SUNT UN VAGABOND PE DEGETE TE JOC NU E VINA MEA DACĂ PUI BOT LUMEA-I A MEA, SUNT LIBER ÎN EA DACĂ NU ÎŢI PLACE NU-I PROBLEMA MEA

12

14 15 16

18

20 21

25 26 27

PERDITA Tremur doar gândindu-mă că s-ar putea ca i tatăl tău să treacă pe aici, dintr-o greeală, ca i tine. Cât ar suferi să-i vadă fiul aa.

28 29

Iese.

FLORIZEL Să fie binecuvântată clipa în care oimul meu a străbătut în zbor moia alor tăi.

23 24

SUNTEM, SUNTEM LIBERI SUNTEM, SUNTEM LIBERI

PERDITA E de la mâncare – poate e ceva în ea. Altfel nu pot să îmi explic. Mie mi-e ruine să văd cum te-ai îmbrăcat. Atât de... simplu. Mai că-mi vine să cred că te-ai jurat să-mi fii mie oglinda - în care văd exact ce sunt.

19

22

Toată lumea acum

FLORIZEL Serbarea tunsului... pare... un sobor de zei. i tu - regina lor.

13

17

EU SUNT, EU SUNT LIBER EU SUNT, EU SUNT LIBER

Boemia. Coliba păstorului. i mai târziu, afară, pe un drum către coastă. Intră FLORIZEL i PERDITA.

30 31 32 33 34 35 36

FLORIZEL Vreau să te bucuri. Uite, până i zeii, cu toată perfecţiunea lor, tot iubirii se închină i îi iau chip de animal. Zeus s-a prefăcut în taur. Neptun a behăit ca un berbec. i Phoebus cel din foc, s-a îmbrăcat, ca i mine, într-un biet păstor. Dar deghizările lor nu au avut niciodată ca scop o iubire mai frumoasă i mai pură ca a mea.

37 38 39 40

PERDITA Idealurile astea nu vor ţine niciodată piept puterii regelui când va veni aici...

41 42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

FLORIZEL Hai să nu stricăm petrecerea asta. Ori sunt al tău, ori nu sunt fiul lui. Dacă nu sunt al tău nu mai pot fi nici al lui i nici al meu. Asta e hotărârea mea i e de neclintit.


27 TREIZECI I DOI

TREIZECI I TREI

1 2 3 4 5

Intră PĂSTORUL cu POLIXENES i CAMILLO travestiţi, urmaţi de CLOVNI 1&2, MOPSA, DORCAS, alţi PĂSTORI i PĂSTORIŢE i MUZICANŢI.

6

PĂSTORUL Ruine! Pe când trăia răposata mea nevastă, de sărbători nu stătea locului nici o clipă. Era i bucătăreasă, făcea pâinea, mai i turna în pahare. i servitoare, i cucoană. Îi întâmpina pe toţi. Îi servea, cânta, dansa în horă, când aici – la coada mesei – când acolo la mijloc. i ca să uite de oboseală mai ciocnea cu fiecare câte o ducă. Tu stai deoparte, parcă ai fi un musafir - nu stăpâna locului. Hai, nu mai fii sfioasă... Zi-ne la toţi un “bine aţi venit” i un “să vă sporească turma”.

10

7 8 9

11

PERDITA (cu POLIXENES) Domnul meu, bine ai venit. Tatăl meu vrea să-ţi fiu gazdă. (cu CAMILLO) i dumneata îţi zic bine ai venit. Dămi florile, Dorcas. Vă întâmpin cu vinranţ i rozmarin. Acestea sunt flori care îi păstrează toată iarna mireasma i chipul. Să fie de amintire i de noroc bun.

12 13 14 15

POLIXENES Crezi că florile de iarnă sunt potrivite cu vârsta noastră?

16 17 18 19 20

PERDITA Când moare vara i apune anul dar nu e încă vremea iernii grele - garoafa i micsandra sunt cele mai frumoase.

21 22 23

POLIXENES De ce nu ne-ai dat atunci garoafe i micsandre?

24 25 26 27

PERDITA Am auzit că frumuseţea lor se trage dintr-o încruciare de specii. Sunt bastarde ca soi.

28 29 30 31 32 33

POLIXENES i? Încruciarea de specii e tot o reflexie a naturii. Altoim chiar i cel mai sălbatic trunchi cu soiuri nobile. Ca să avem un rod bun din orice scoarţă grosolană. Încruciarea schimbă cursul naturii, dar ea tot natură rămâne.

34 35 36

FLORIZEL Hai să dansăm.

37 38

Ies.

39 40 41 42

POLIXENES Nu am mai văzut niciodată o fată mai frumoasă pe pajitile astea.

43 44 45 46

CAMILLO Are ceva... în felul ei de-a fi... parcă e prea nobil pentru meleagurile astea.

46 47 48

CLOVNI 1&2 Să cânte muzica.

49 50

Muzica. Dans al păstorilor i păstoriţelor.


28 TREIZECI I PATRU

1

TREIZECI I CINCI

2 3 4 5

POLIXENES Ciobane, spune-mi te rog... Cine e băiatul care dansează cu fata ta?

6

8 9

PĂSTORUL Doricles. Se spune că e foarte bogat. Pare sincer. Spune că o iubete pe fata mea... Îl cred. Văd cum se uită în ochii ei - parcă luna nu s-a uitat niciodată aa în apă. E bine că amândoi sunt la fel de îndrăgostiţi unul de celălalt.

10 11 12 13

15

CLOVN 1 Nici nu putea să pice mai bine.

17 18 19

PĂSTORUL Aa le face pe toate fata mea. Minunat. Chiar dacă spun tot eu asta. Oricum, dacă Doricles o ia de nevastă, ea o să îi dea în schimb ceva ce el nici măcar n-a visat vreodată.

SERVITOR Domnule, dacă l-ai auzi pe cântăreţul de afară, n-ai mai dansa niciodată după tamburină i flaut! Nici măcar cimpoiul nu te-ar mai scula de pe scaun. Îţi cântă la cântece mai repede decât îţi numeri banii. Le zice aa de bine de parcă ar fi mâncat numai balade pe pâine.

14

16

POLIXENES Fata dansează minunat.

Intră un SERVITOR.

7

20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

SERVITORUL tie de tot felul: pentru bărbaţi, pentru femei. Cântece lungi, cântece scurte. Cele mai gingae cântece de dragoste pentru fete i – curios – fără înjurături. i refrenurile sunt atât de bine scrise, din alea cu bingbang-bum i taidiridam, sau du-te-n colo, vino’ncoa. Dar în cântecele alea în care vreun trubadur din ăsta spurcat la gură nu s-ar abţine să bage vreo bădărănie sau ar spune nite lucruri urâte – el o pune pe fată să răspundă “omule, să nu-mi faci rău”.


29 TREIZECI I ASE

1

TREIZECI I APTE

2 3 4 5

Intră AUTOLYCUS, cântând. E deghizat i are o tolbă la el.

6 7

AUTOLYCUS PÂNZE ALBE DE ZĂPADĂ PÂNZE NEGRE-CORB GRĂMADĂ I MĂNUI SUBŢIRI ÎN FIR CU MIROS DE TRANDAFIR MĂTI DE NAS I DE-OBRAZ I BRĂŢARĂ CU OLMAZ IRAGURI DE CHILIMBAR DE DAT FETELOR ÎN DAR COLIERE DUPĂ PLAC PARFUMURI PENTRU IATAC CĂCIULIŢE I CORSETE HAI BĂIEŢI, DAŢI-LE LA FETE CLETI I ACE DE OŢEL PENTRU DOAMNE – FEL DE FEL HAI LUAŢI, MĂI FÂRTAŢI IUBITELE NU LE-NTRISTAŢI SĂ NU PLÂNGĂ – CUMPĂRAŢI HAI LUAŢI.

8

CLOVN 1 (cu ATOLYCUS) Dacă n-a fi fost îndrăgostit, n-ai fi scos tu nimic de la mine.

9 10 11 12

CLOVN 2 La cât o iubesc, o să fac prostia să îi iau nite panglici i nite mânui.

13 14 15 16

MOPSA Îmi promiseserăţi că îmi luaţi ceva pentru serbare. Nici acum nu e prea târziu.

17 18 19 20

DORCAS Ţi-au promis ei mult mai multe, dacă nu minte gura lumii.

21 22 23

MOPSA Ţie ţi-au dat mai mult decât ţi-au promis.

24 25 26 27

CLOVNI 1 & 2 Fetele din ziua de azi chiar nu mai tiu ce e bunăcuviinţa?

28 29 30 31

CLOVN 1 Nu aveţi tot timpul seara, după muls, la culcare, să vă povestiţi toate secretele astea?

32 33 34 35

CLOVN 2 Trebuie neapărat să vă daţi în stambă în faţa tuturor invitaţilor?

36 37 38 39

CLOVN 1 Noroc că vorbesc i ei unii cu alţii i nu vă aud, că altfel...

40 41 42

CLOVN 2 Tăceţi din gurile alea sparte. Să nu mai aud o vorbă.

43 44 45 46

MOPSA Gata, gata. Dar... mi-aţi promis un lănţic i o pereche de mănui parfumate.

46 47 48 49 50

CLOVN 1 Nu ţi-am zis că am fost tâlhăriţi pe drum - -


30

1 2 3 4 5

CLOVN 2 i ne-am pierdut toţi banii?

6 7 8

AUTOLYCUS Sunt tot felul de derbedei prin împrejurimi. Trebuie să fii cu ochii în patru.

9 10 11 12

CLOVN 2 Stai linitit. Aici nu o să îţi fure nimeni nimic.

13 14 15

AUTOLYCUS Sper. Am la mine multe lucruri de valoare.

DORCAS Chiar crezi că i asta e adevărată?

16 17 18

CLOVN 1 (uitându-se la desaga lui AUTOLYCUS) Ce ai acolo? Balade?

AUTOLYCUS Am o baladă, despre un pete care a apărut pe coastă în ziua de miercuri, 80 aprilie, la 40 de mii de coţi deasupra apei i a cântat balada asta dedicată fetelor cu inima împietrită. Se spune că o femeie a fost chiar transformată în pete îngheţat pentru că nu a vrut să se culce cu un bărbat care o iubea.

19 20

AUTOLYCUS Cinci semnături judecătoreti o confirmă, plus mult mai multe mărturii decât ar încăpea vreodată în desaga mea.

21

MOPSA Vă rog, cumpăraţi i voi. Îmi plac baladele tipărite. Când sunt tipărite sunt adevărate sută la sută.

22 23 24 25

AUTOLYCUS Am aici una - povestea unei neveste de cămătar care a născut douăzeci de saci cu argint. i cum a murit mâncând capete de opârle i broscoi la grătar.

26

28

31

AUTOLYCUS IUBITA MEA, AM PLECAT

32

34

DORCAS UNDE?

35 36 37

DORCAS Doamne ferete să mă mărit cu un cămătar!

Cântă, cu rândul.

29

33

AUTOLYCUS Foarte adevărată. Nu a trecut decât o lună de când s-a întâmplat.

AUTOLYCUS Uite o baladă veselă, e foarte amuzantă.

27

30

MOPSA Crezi că e adevărată?

CLOVNUL Pune-o deoparte i pe asta.

38 39

AUTOLYCUS NU ÎNTREBA NU-I BINE SĂ TII FIINDCĂ ALTFEL CRED CĂ TE-AI ÎNTRISTA

40

AUTOLYCUS Aici e scris i numele moaei – Coana Ducecuvorba. Plus a altor cinci-ase femei de treabă care au fost de faţă. De ce a minţi eu?

41 42 43 44 45

MOPSA Te rog, cumpăr-o.

AUTOLYCUS NU POT NICI DE-A ÎNCERCA

46 46 47

CLOVN 1 Pune-o deoparte i mai arată-ne i altele.

MOPSA NU-MI FRÂNGE INIMA

48 49 50

MOPSA IUBITULE MI-AI JURAT CĂ SECRETE NU VOM AVEA


31

1 2 3 4 5

AUTOLYCUS UH-UH NIMENI NU TIE

6

DORCAS & MOPSA NIMENI NU TIE

10

7 8 9

11 12

AUTOLYCUS CÂND CU TINE DORMEAM ERAM UN BIET CLAUN

13

15

18 19

22 23

26 27

30

32

35 36 37

DORCAS NIMENI NU MI-A SPUS

38 39 40

MOPSA TU DOAR M-AI SEDUS

41 42 43

DORCAS & MOPSA DAR E TIMPUL ACUM PENTRU MAI MULT CLOPOTELE SUNÂND?

44 45 46 46

AUTOLYCUS VREAU SĂ MĂ ÎNŢELEGEŢI VĂ IUBESC FOARTE MULT

MOPSA OH-OH NIMENI NU A TIUT

33 34

AUTOLYCUS N-O SĂ VĂ FRÂNG INIMA

DORCAS DE LA-NCEPUT POATE S-A PREFĂCUT

29

31

DORCAS & MOPSA NICI NU ÎNCERCA

MOPSA & DORCAS UH-UH NIMENI NU TIE

25

28

AUTOLYCUS N-O SĂ-ŢI FRÂNG INIMA

AUTOLYCUS CÂND CU TINE DORMEAM ERAM UN BIET CLAUN

21

24

MOPSA OH-OH NIMENI NU A TIUT

DORCAS & MOPSA NIMENI NU TIE

17

20

DORCAS DE LA-NCEPUT POATE S-A PREFĂCUT

AUTOLYCUS UH-UH NIMENI NU TIE

14

16

MOPSA & DORCAS UH-UH NIMENI NU TIE

DORCAS TE VOM ÎNŢELEGE IUBIRE MOPSA VREM DOAR UN LEGĂMÂNT

47 48 49 50

Ies.


32 TREIZECI I OPT

1

TREIZECI I NOUĂ

2 3 4 5

Intră 12 CIOBANI, travestiţi în satiri. Dansează. Ies.

6 7 8 9 10 11

POLIXENES (cu FLORIZEL) Când eram tânăr i îndrăgostit ca tine, îmi plăcea să-mi copleesc iubita cu tot felul de nimicuri. Dacă a fi putut, l-a fi prădat pe vânzător de toată averea lui doar să i-o pun fetei mele la picioare. Tu îl lai să plece fără să iei nimic?

12 13 14 15 16 17

FLORIZEL Ea nu pune preţ pe mofturi dintr-astea. Singurul dar pe care îl ateaptă de la mine e în inima mea. Darul acesta e al ei, dar nu i l-am dat încă. Perdita, dă-mi mâna ta.

18 19 20

POLIXENES Ce o să faci acum?!

21 22 23

FLORIZEL Vreau să îmi fiţi martor.

24 25 26

POLIXENES i amicul meu?

27 28 29 30 31

FLORIZEL i el, i mai mult: pământul, cerul, omenirea, totul. Chiar dacă a fi încoronat ca cel mai însemnat monarh din lume – n-ar însemna nimic fără iubirea ei.

32 33 34

POLIXENES Frumos spus.

35 36 37

CAMILLO Mare iubirea.

38 39 40

PĂSTORUL Fata mea, ce spui?

41 42 43 44

PERDITA Nu pot să spun nimic la fel de bine ca el. Doar simt la fel.

45 46 46 47

PĂSTORUL S-a făcut. I-o dau pe fata mea i o să-i fac o zestre la fel cu a lui.

48 49 50

POLIXENES Staţi un pic. Ai un tată?


33

1

PATRUZECI

2 3 4 5

FLORIZEL Da, am. Ce-i cu el?

6 7 8

POLIXENES I-ai spus de asta?

9 10 11

FLORIZEL Nu. i nici nu o să tie.

12 13

PERDITA S-a terminat. Ciudat că nu mi-a fost frică. Era cât pe-aci să-i spun că acelai soare care îi luminează curtea ne luminează i căsuţa noastră. i le încălzete pe amândouă. (cu FLORIZEL) Trebuie să pleci. Ţi-am zis că o să se întâmple. Salvează-ţi rangul. M-am trezit din vis. Nici o clipă nu mi-a dori să fiu regină.

14

POLIXENES La nunta unui fiu tatăl cinstete masa mai mult ca orice oaspete. Ce s-a-ntâmplat cu tatăl tău? O fi vârsta? i-o fi pierdut vederea i auzul? Te mai recunoate, mai vorbete? O fi căzut la pat? A dat în mintea copiiilor?

15 16 17 18 19 20

FLORIZEL Dimpotrivă. E sănătos

21 22 23

POLIXENES Unui tată trebuie să i se ceară sfatul.

24 25 26

FLORIZEL Eu nu vreau să afle. Fă-ne legământul...

27 28 29

POLIXENES (scoţându-i deghizarea) Un legământ care o să marcheze divorţul, nu nunta. Fiu nu pot să te numesc. Eti prea josnic să te recunosc urma la tron, cât timp ai în mână un toiag de oi. (cu PĂSTORUL) i tu, ticălos bătrân, ce rău îmi pare că spânzurătoarea nu ţi-ar scurta viaţa decât cu o săptămână. (cu PERDITA) Tu, fiică de vrăjitoare, sunt sigur că ai tiut că ai de-a face cu un bou regesc!

30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40

PĂSTORUL Inima mea!

41 42 43

POLIXENES (cu FLORIZEL) Dacă aud cumva că plângi după păpua asta pe care insist să nu o mai vezi niciodată – te dezmotenesc imediat.

44 45 46 46 47 48

Iese.

PĂSTORUL Dacă a muri într-o oră, înseamnă că a muri exact când mi-a dori.

49 50

Iese PĂSTORUL i diferiţii OASPEŢI.


34 PATRUZECI I UNU

1

PATRUZECI I DOI

2 3 4 5

CAMILLO E grav, Prinţe.

6

8

FLORIZEL Camillo, nici pentru tronul Boemiei, nici pentru tot ce se întinde sub soare, sub pământ, în adâncul mării, nu o să-mi încalc cuvântul dat iubitei mele. O să te rog pe tine, pe care te preţuiesc să-i spui regelui că plec pe mare cu femeia pe care o iubesc dar care nu îmi e permisă aici. Noroc că am un vas pe care mi-l pregătisem cu alte scopuri. Pe ce rută o iau, nu mai contează.

9 10 11 12 13 14 15 16 17 18

CAMILLO Ia-o spre Sicilia. Mergi cu prinţesa ta la Leontes. Îl i văd, cu braţele deschise, cum plânge întâmpinânu-te i, văzându-l pe tată în fiul lui, îţi cere iertare. i când va săruta mâna doamnei tale, se va gândi să-i răscumpere cruzimea din trecut.

19 20 21 22 23 24 25

FLORIZEL Cu ce motiv să îi spun că am venit, Camillo?

26 27 28

CAMILLO Eti trimis de tatăl tău să îi aduci “salutul i mângâierea” lui regală. Îţi dau i o scrisoare.

29 30 31 32

FLORIZEL Îţi rămân dator pe veci.

33 34 35

CAMILLO, FLORIZEL i PERDITA se retrag într-o parte să vorbească.

Intră AUTOLYCUS.

7

36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

AUTOLYCUS Ha, ha. Cinstea asta - ce tâmpită mai e. i mai ales încrederea, sora ei bună - ce idioată. Mi-am vândut toate răhăţiurile. N-a mai rămas nici măcar o bijuterie falsă, nici o panglică, nici o oglindă, nici un catastif, nici o baladă, nici un bidon, nici o pereche de ireturi, nici o brăţară, nici un inel de os! Desaga mea s-a dezumflat toată. Se îmbulzeau cu toţii, de parcă zorzoanele astea ar fi fost sfinţite. Am putut să-mi dau seama cine avea punga mai plină, i am băgat la cap. Folosesc informaţia asta când vine momentul. Clovnii ăia erau atât de amorezaţi de cântecul fetelor că nu s-au dezlipit de ele până nu au învăţat i cuvintele, i melodia. i asta a adunat acolo toată turma aia - auzind melodia au devenit toţi numai urechi. În tot timpul ăsta, am terpelit pungile lor sărbătoreti. i dacă n-ar fi venit moul ăla cu scandal să se vaite de fata lui i de feciorul regelui i să sperie orătăniile care îmi ciuguleau de pe tarabă, n-a fi lăsat să-mi scape nici măcar o singură pungă.


35 PATRUZECI I TREI

1

PATRUZECI I PATRU

2 3 4 5

CAMILLO, PEDITA i FLORIZEL se apropie.

6 7

CAMILLO Măi băiatule, de ce tremuri aa? Nimeni de-aici nu îţi vrea răul.

8 9 10 11

AUTOLYCUS Domnule, sunt un băiat sărac.

12 13 14

CAMILLO Sărăcia nu ţi-o fură nimeni. Trebuie să facem un schimb. Dezbracă-te imediat – suntem la mare ananghie. Schimbă-ţi hainele cu el. Chiar dacă tot el iese în pierdere, uite i ătia.

15 16 17 18 19 20

Îi dă bani.

21 22

AUTOLYCUS Serios?

23 24 25

FLORIZEL Hai, grăbete-te.

26 27 28

AUTOLYCUS E o treabă bună, dar nu mă lasă inima să vă iau banii.

29 30 31

CAMILLO Dezbracă-te odată!

32 33 34

FLORIZEL i AUTOLYCUS fac schimb de haine.

35 36

CAMILLO (aparte) O să îi spun mai întâi regelui de fuga lor i unde se îndreaptă. Sper să îl conving cât mai repede să plecăm după ei în Sicilia. Aa o să-mi revăd ţara – tânjesc de dorul ei de parcă ar fi o femeie.

37 38 39 40 41 42

FLORIZEL Să ne ajute norocul! Suntem gata. Camillo – plecăm spre ţărm.

43 44 45 46

CAMILLO Cu cât mai repede, cu atât mai bine!

46 47 48

Ies FLORIZEL, PERDITA i CAMILLO.

49 50

AUTOLYCUS M-am prins. Mă pricep, sunt foarte bun. Urechea ciulită, ochiul ager, mâna iute - asta îi trebuie unui hoţ de buzunare. Mai e nevoie i de un nas subţire... să adulmece câte ceva. Trăim în vremuri în care ticăloii prosperă. Ce schimb am mai făcut fără să pun la socoteală i bonus-ul. Anul ăsta zeii ţin cu noi. Ne iese mereu bine, fără nici o premeditare. Chiar i prinţul pune ceva necurat la cale i fuge de-acasă. Dacă a crede că e momentul să fac o treabă cinstită i-a da de veste regelui. Dar n-am să o fac. E mai necinstit să tac, să rămân credincios meseriei mele. Aa – păzea. Aici e mult de lucru pentru o minte deteaptă.


36 PATRUZECI I CINCI

1 2 3 4 5

Intră CLOVNII i PĂSTORUL.

6 7

CLOVN 1 Nu e altă cale decât să îi spui regelui că e un copil găsit.

8 9 10 11

CLOVN 2 Nu carne din carnea ta.

12 13 14

CLOVN 1 Nu sânge din sângele tău.

15 16 17

PĂSTORUL Ascultaţi-mă.

18 19 20

CLOVN 1 Nu.

21 22 23

CLOVN 2 Tu ascultă-ne pe noi.

24 25 26

PĂSTORUL Spuneţi.

27 28 29

CLOVN 2 Ea nefiind sânge din sângele tău...

30 31 32

CLOVN 1 i carne din carnea ta...

33 34 35

CLOVN 2 Prin urmare: nu carnea i sângele tău l-au jignit pe rege.

36 37 38 39

CLOVN 1 Aa, carnea i sângele tău nu ar trebui pedepsite.

40 41 42

CLOVN 2 Arată-i lucrurile pe care le-ai găsit lângă ea.

43 44 45

CLOVN 1 Totul.

46 46 47

PĂSTORUL O să îi spun regelui totul, cuvânt cu cuvânt, da’ i despre isprăvile lui fi-su... nu s-a purtat cinstit nici faţă

48 49 50

de mine i nici faţă de taică-su când a vrut să mă încuscreze cu însui regele.


37 PATRUZECI I ASE

1 2

nouţe... ca să îi vindece melancolia i să ia un pic de aer. E foarte supărat.

3 4 5

AUTOLYCUS îi scoate barba falsă i vine lângă ei, având hainele prinţului.

6 7 8

AUTOLYCUS Ce-i cu voi? Unde mergeţi?

9 10 11

PĂSTORUL La palat.

13

16 17 18

20

23

26

29

32 33 34 35 36 37

CLOVN 1 E un om mare, te asigur!

CLOVN 1 Sau doi?

30 31

AUTOLYCUS Nu recunoti vemintele astea? Mersul meu care are în el măreţia curţii? Nasul tău nu miroase parfumul regal? Sunt curtean din cap până-n picioare i pot să ajut sau să împiedic treburile voastre de la curte.

CLOVN 2 Bătrânul acela – ai auzit dacă are vreun fiu?

27 28

PĂSTORUL Sunteţi de la curte, domnule?

CLOVN 1 Nu te supăra, domnul meu...

24 25

AUTOLYCUS Minciună! Ţărani jegoi!

AUTOLYCUS Nu doar el va îndura cruzimea cea mai cruntă pe care o poate inventa mintea umană. Rudele lui vor ajunge pe mâna călăului sau vor fi omorâte cu pietre. Orice tip de moarte va fi prea uoară.

21 22

CLOVN 1 Domnule.

CLOVNII 1 & 2 Crezi?

15

19

CLOVN 2 Suntem nite oameni de rând.

AUTOLYCUS Dacă păstorul ăla nu e încă la închisoare, ar fi mai bine să fugă. Torturile prin care va trece pot rupe ira spinării unui bărbat i inima unei fiare.

12

14

AUTOLYCUS Ce treabă aveţi acolo? Cu cine? Ce deţineţi asupra voastră? Unde locuiţi, cum vă numiţi, ce vârstă aveţi, ce avere? Răspundeţi!

PĂSTORUL Din cauza fiului său care a vrut să se însoare cu fata unui păstor.

38 39

AUTOLYCUS Vor fi jupuiţi de vii, apoi uni cu miere i aezaţi deasupra unui viespar unde vor fi lăsaţi până ce vor muri. După care vor fi readui la viaţă cu o buruiană întremătoare după care - carne vie cum au rămas, vor fi pui - în cea mai călduroasă zi din calendar - lângă un zid de cărămidă, unde soarele îi va privi în amiază cum îi înţeapă mutele până la moarte. Ce treabă aveţi cu regele?

40

CLOVN 2 Se scobete i în dinţi.

41 42 43

AUTOLYCUS Ce aveţi în cutie?

44 45 46

PĂSTORUL Secrete pe care nu trebuie să le afle decât Regele.

PĂSTORUL Dacă ne ajuţi, uite aici tot aurul pe care îl am la mine. Îţi mai aduc încă pe atât... ţi-i las garanţie pe băieţii ătia până mă întorc.

46 47

AUTOLYCUS Dă-mi ce ai la tine. (cu CLOVNII) Ai i tu vreun amestec în asta? Sau tu?

48

AUTOLYCUS Regele nu e la palat. E pe bordul unei corăbii nou

49 50

CLOVN 1 Noi o să-ţi dăm tot atâţi bani…


38

1

PATRUZECI I APTE

2 3 4 5

CLOVN 2 …ca bătrânul după ce se va rezolva treaba.

6 7

Sicilia. Palatul lui LEONTES. Intră LEONTES, CLEOMINES, DION i PAULINA.

8

AUTOLYCUS Bine, am încredere.

9 10 11

CLOVNII i PĂSTORUL ies.

12 13

AUTOLYCUS Chiar dacă mi-a propune să fiu cinstit, soarta se împotrivete. Îmi trimite fripturi suculente drept în gură.

CLEOMINES Căinţa ta e vrednică de un sfânt. Ajunge. Cerul te-a iertat. Iartă-te i tu pe tine.

14 15 16 17

LEONTES Câtă vreme îmi mai pot aminti de ea, de inocenţa ei – nu pot uita nici cât am greit. Nici relele pe care i l-am făcut. Cea mai mare este că mi-am lăsat ţara fără urmai.

18

Iese.

19 20 21 22 23

PAULINA i dacă te-ai căsători – prin absurd - cu întreaga lume, i ai lua din fiecare tot ce e mai bun, chiar dacă ai putea să-ţi creezi tu o femeie fără nici un defect – ea tot va fi mai prejos decât aceea pe care ai ucis-o.

24 25 26 27

LEONTES Aa e. Eu am „ucis”-o. Cuvântul ăsta e la fel de amar în mintea mea ca i pe limba ta.

28 29 30 31

CLEOMINES Doamnă, poţi spune mii de alte lucruri care să folosească lumii.

32 33 34

PAULINA Tu eti unul dintre cei care îl vor pe rege reînsurat!

35 36 37 38

DION Nu îţi pasă de ţară. Ce poate fi mai bine decât ca palatul regal să fie binecuvântat cu o nouă soţie?

39 40 41 42 43 44 45 46 46

PAULINA Nu există femeie mai bună pe lumea asta decât Hermione. Zeii vor să-i vadă dorinţa împlinită. Nu a spus Apollo că Leontes nu o să mai aibă vreun urma înainte să-i fi regăsit copilul pierdut? Dacă încalcă porunca asta, ce s-ar putea întâmpla ar fi mai monstruos decât dacă cumva răsposatul meu soţ, Antigonus, s-ar întoarce acum din morţi.

47 48 49 50

LEONTES Eu nu vreau altă femeie.


39

1

PATRUZECI I OPT

2 3 4 5

PAULINA Îmi juri că nu o să-ţi iei pe altcineva fără voia mea?

6

8

LEONTES Jur.

9 10 11

PAULINA Fiţi martori.

12 13 14

CLEOMINES Îi ceri prea mult!

15

18 19 20 21

CLEOMINES Dar, doamna mea...

22

25 26

LEONTES Fiţi bineveniţi aa cum e binevenită primăvara pe pământ.

27 28

Intră un LORD.

29 30

LEONTES Nu mă însor decât atunci când îmi spui tu.

FLORIZEL Am sosit în Sicilia din ordinul tatălui meu. Îţi aduc din partea lui urările pe care i le transmite prietenete un rege unui frate. Dacă n-ar fi fost atât de slăbit de ani - ar fi traversat distanţa care desparte ţările voastre ca să te vadă. Te iubete mai mult ca pe orice sceptru.

23 24

PAULINA Dacă vrea să se însoare să-mi dea mie voie să îi aleg regina. Nu o să fie la fel de tânără ca prima. Vreau să mă asigur că fantoma iubitei noastre Regine s-ar bucura dacă ar vedea-o în braţele regelui.

LEONTES Mama ta a fost preafidelă, prinţe. Te-a adus pe lume întipărind în tine atât de mult din tatăl tău. Dacă a avea 21 de ani i te-a vedea intrând pe uă a fi tentat să-ţi spun “frate” i să-ţi povestesc vreo aventură de mai ieri. Bine aţi venit! Eu am pierdut doi copii, care dacă ar fi trăit ar fi stârnit - ca i voi - vâlvă prin frumuseţea lor.

16 17

PAULINA Doar dacă ar întâlni alta care să semene perfect cu Hermione.

Intră cu FLORIZEL, PERDITA i ALŢII.

7

31 32

LORDUL Regele Polixenes te anunţă că vrea să îi arestezi fiul... Trădându-i ţara i tatăl, a fugit cu fata unui păstor.

33

Intră un LOCOTENENT.

34 35

LOCOTENENT Florizel, fiul lui Polixenes... însoţit de prinţesa lui.

36 37 38

LEONTES Prinţesa lui, spui?

LEONTES Unde e Polixenes?

39 40

LORDUL Aici, în ora. Am fost la el. Urmărind această pereche, regele a dat pe drum de tatăl presupusei prinţese i de fraţii dumneaei.

41

LOCOTENENT O făptură care dacă ar întemeia o sectă, atunci i-ar face din toţi apostolii din celelalte adepţi fideli.

42 43

FLORIZEL Camillo e un trădător!

44 45 46

LORDUL Să i-o spui chiar lui. E i el cu tatăl tău.

46 47 48 49 50

LEONTES Camillo? Aici?


40

1

PATRUZECI I NOUĂ

2 3 4 5

LORDUL Îi interoghează pe bieţii oameni. N-am văzut pe nimeni în viaţa mea care să tremure ca ei. Cad în genunchi, cu frunţile-n pământ. Jură i iar jură la fiecare cuvânt. Polixenes îi acoperă urechile i îi ameninţă cu moartea.

6 7 8 9 10

13 14 15

LEONTES V-aţi căsătorit?

16

GENTILOMUL Bătrânul povestea cum a găsit cufărul. Apoi, după câteva clipe de uimire, am fost poftiţi cu toţii afară din cameră. Doar atât – mi s-a mai părut că îl aud pe păstor povestind că a găsit i copilul.

17 18

FLORIZEL Nu... se pare că nici nu ne vom –

AUTOLYCUS Ai văzut ce s-a întâmplat?

11 12

PERDITA Tată.

Sicilia. În faţa palatului lui LEONTES. Intră AUTOLYCUS i un GENTILOM.

19 20

ANTOLYCUS M-a fi bucurat mai mult dacă aflam i sfâritul povetii.

21

LEONTES Ea e fata unui rege?

22 23 24

FLORIZEL Imediat ce se mărită cu mine.

25 26 27

LEONTES După rapiditatea cu care se mică tatăl tău, acel “imediat” o să vină foarte greu. Îmi pare rău că ai fugit de dragostea tatălui tău, de care se lega datoria de motenior. Îmi pare rău pentru aleasa ta că nu are rang, ca s-o poţi iubi în toată voia inimii.

28 29 30 31 32 33 34 35

FLORIZEL Adu-ţi aminte de vremea când nu datorai mai mult timpului decât datorez eu acum. Cu gândul ăsta, să fii avocatul meu. E de ajuns ca tu să îl rogi i tatăl meu o să îţi dea tot ce e mai preţios.

36 37 38 39 40 41

Ies.

42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

GENTILOMUL Încă ceva. Am observat la rege i la Camillo o schimbare, o uimire fără de margini. Se uitau unul la celălălalt... părea că ochiii le ies din orbite. Era o adevărată poveste în muţenia lor – iar în gesturi - o limbă întreagă. Parcă ar fi auzit despre o lume nimicită sau reînviată. Pe chipuri li se citea minunea, nici măcar cel mai fin observator n-ar fi putut spune dacă era suferinţă sau bucurie. Una sau alta – era foarte intens.


41 CINCIZECI

1

CINCIZECI I UNU

2 3 4 5

Intră un alt GENTILOM.

6 7

GENTILOMUL 2 Oracolul e împlinit. Fiica regelui e regăsită. Câtă bucurie în acest ceas al minunăţiilor. Nici măcar poeţii n-ar fi în stare să o descrie.

8 9 10 11 12

Intră al treilea GENTILOM.

13 14

GENTILOMUL 3 Adevărul dovedit de toate circumstanţele. Mantia reginei Hermione, colierul la gât, scrisoarea lui Antigonus scrisă de mâna lui, graţia fetei. Seamănă atât de bine cu mama ei. Multe alte dovezi o proclamă indubitabil ca fiica regelui. Aţi fost acolo când cei doi regi s-au reîntâlnit? Un spectacol de neratat. i-au îndreptat privirile spre cer, i-au ridicat mâinile, s-au schimonosit - aproape că nu-i mai recunoteai după chip, ci doar după îmbrăcăminte. Regele nostru, dincolo de marginile extazului, i-a regăsit fiica. “Mama ta. Unde e mama ta?” Îl vedeai cum se roagă de Polixenes să-l ierte, îl vedeai cum îi îmbrăţiează ginerele, îl vedeai cum îi strânge în braţe fata, ba îi mulţumea bătrânului păstor, care stătea acolo, ca o fantomă străveche. O statuie roasă de timp.

15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

GENTILOMUL 2 Ce s-a întâmplat cu Antigonus, cel care a dus copilul?

32 33 34

GENTILOMUL 3 Parcă ar fi dintr-un basm vechi. A fost mâncat de un urs.

35 36 37 38

GENTILOM 2 S-au întors la curte?

39 40 41

GENTILOM 3 Nu. Perdita a auzit vorbindu-se de statuia mamei ei, care este la Paulina acasă. Opera la care s-a lucrat de foarte mulţi ani i a fost terminată de curând de Julio Romano, cel care, dacă ar fi nemuritor i ar putea da viaţă lucrării sale, ar fura naturii toată clientela – atât de bine se pricepe s-o imite. El a făcut o Hermione leit cu cea adevărată. Acolo s-au dus cu toţii – să vadă statuia.

42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

Ies cei trei GENTILOMI.

AUTOLYCUS Dacă n-ar exista viaţa mea din trecut, azi ar ploua pe mine cu onoruri. I-am dus pe bătrân i pe fiii lui la prinţ, pe corabie. I-am spus prinţului că i-am auzit pe cei trei vorbind despre cufărul găsit cu fata regelui i câte altele... Bine, în momentul ăla, prinţul avea ochi doar pentru fata ciobanului care tocmai începuse să aibă rău de mare. Dei nici el nu se simţea foarte bine. Vremea continua să fie cât se poate de rea, aa că misterul a rămas nedezvăluit. Dar oricum – mie mi-e totuna. Dacă descopeream eu secretul – ar fi fost o faptă bună mult prea mică în comparaţie cu toate ticăloiile pe care le-am făcut.


42 CINCIZECI I DOI

1 2 3 4 5

Intră CLOVNII i PĂSTORUL.

6 7

CLOVN 1 Ce întâmplare fericită să dăm de tine aici.

8 9 10

CLOVN 2 Nu ai vrut să te baţi cu noi alaltăieri...

CLOVN 2 i atunci am plâns cu toţii.

11 12 13

CLOVN 1 Pentru că nu suntem nobili din născare. Închipuie-ţi că suntem nobili din născare. Îndrăznete să spui că nu…

CLOVN 1 L-au numit pe tatăl nostru tată...

14

CLOVN 1 Uite i primele lacrimi nobile pe care le-am vărsat în viaţa noastră.

15 16 17

PĂSTORUL Sper că vom trăi să mai vărsăm multe altele.

18

AUTOLYCUS Acum, îmi dau seama că sunteţi.

19 20 21

CLOVN 1 & 2 De patru ore.

22 23 24

PĂSTORUL i eu.

26

29

32

35

38

41 42

45

AUTOLYCUS O să încerc, domnilor. Cât oi putea.

46 47 48

CLOVN 2 Sora noastră.

CLOVN 2 i umbli mereu beat. Dar o să jur i chiar îmi doresc din toată inima ca de acum înainte să fii aa.

44

46

CLOVN 1 i prinţesa –

CLOVN 1 Dei tim că nu eti un băiat bun.

40

43

CLOVN 2 Fratele nostru.

CLOVN 2 Că nu te îmbeţi niciodată.

37

39

CLOVN 1 Atunci cei doi regi i-au zis tatălui meu frate. i prinţul –

CLOVN 1 O să îi jurăm prinţului că eti un băiat bun.

34

36

CLOVN 2 i mie.

AUTOLYCUS Puteţi să-i spuneţi asta, dar de jurat – nu.

31

33

CLOVN 1 Fiul regelui m-a luat de mână i mi-a zis frate...

CLOVN 1 Cum nu mai e nici unul în Boemia.

28

30

CLOVN 2 Înainte de tata!

CLOVN 2 i cumsecade.

25

27

CLOVN 1 Numai că noi am fost nobili înnăscuţi...

CLOVN 1 (cu AUTOLYCUS) Vreau să-i jurăm prinţului că eti un tânăr atât de cinstit –

49 50

Ies.


43 CINCIZECI I TREI

1

CINCIZECI I PATRU

2 3 4 5

Sicilia. O capelă în casa PAULINEI. O cortină ascunde o siluetă. Intră LEONTES, POLIXENES; FLORIZEL, PERDITA, CAMILLO, PAULINA i ÎNSOŢITORII.

6 7 8 9 10

PAULINA E o cinste să fiţi în casa mea.

PAULINA trage perdeaua i o descoperă pe HERMIONE, în chip de statuie.

11 12

LEONTES E leit ea. Piatra asta e chiar Hermione! Dar Paulina, regina nu arăta atât de încărunţită i nici nu avea ridurile astea.

13

LEONTES Am venit să vedem statuia reginei mele.

14 15

POLIXENES Nici pe departe.

16

PAULINA Cât a trăit, a fost ca nimeni alta. Acum, în moarte, statuia ei depăete tot ce aţi văzut creat de om. Regina este redată cu aceeai măiestrie cu care somnul imită moartea.

17 18 19

PAULINA Sculptorul i arta lui au prezentat-o ca i cum ar fi trăit azi, după 16 ani.

20 21 22 23 24

LEONTES Aa stătea atunci, când am cerut-o de soţie. La fel de vie, caldă i seducătoare pe cât e azi de rece. Nu o să mă certe piatra asta că am fost mai piatră decât ea?

25 26 27

POLIXENES E lucrată cu atâta măiestrie. Parcă gura e însufleţită.

28 29 30 31

PAULINA Statuia e de curând pe soclu - vopseaua nu e încă bine uscată.

32 33 34

LEONTES Parcă i se mică ochii. Ne amăgete artistul cu arta lui.

35 36 37 38

PAULINA O să o acopăr. Văd că regele nostru e atât de extaziat încât o să creadă că piatra trăiete.

39 40 41

LEONTES Să nu râdeţi. Vreau să o sărut.

42 43 44 45

PAULINA Nu poţi. E umed roul de pe buzele ei. Dacă o săruţi i-l strici… O să te umpli de vopsea. Mai bine...

46 46 47 48 49 50

LEONTES Nu!


44

1

CINCIZECI I CINCI

2 3 4 5

PAULINA Stai. Eti pregătit să vezi o minune...?. Numai să nu crezi că mă ţin de vrăjitorii.

6

Intră MUZICA. Statuia se mică.

7 8

HERMIONE coboară de pe piedestal.

9

LEONTES Fă tot ce poţi.

10 11 12

PAULINA Muzică, trezete-o!

PAULINA Dacă v-a fi spus că e vie aţi fi râs, ca la o glumă bună. Aveţi răbdare. Întoarce-te. Perdita e regăsită.

13 14

PERDITA îngenunchează în faţa HERMIONEI.

15 16 17 18 19 20 21 22

HERMIONE Zei, priviţi-o. Binecuvântaţi-o pe fata mea. Comoara mea, unde ai fost găsită? Unde ai trăit până acum? Cum ai ajuns din nou la curtea tatălui tău? Povestete-mi. Eu când am aflat de la Paulina de oracolul care dădea speranţe că eti în viaţă m-am ascuns - să văd cum se termină toată povestea.

23 24 25 26 27 28 29

PAULINA Aveţi timp să vorbiţi. Mai pot povesti i ceilalţi despre tot ce s-a întâmplat i să vă strice bucuria revederii. Acum mergeţi i împărtăiţi lumii fericirea voastră. Eu o să zbor ca o pasăre bătrână pe o ramură uscată, i acolo, o să-l jelesc pe soţul meu până ce nu voi mai fi.

30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 46

LEONTES Nu. O să-ţi iei un soţ cu permisiunea mea, aa cum mi-am luat i eu soţie cu permisiunea ta. Avem o înţelegere, noi doi. Pe Hermione tu mi-ai adus-o. Cum? Mă-ntreb i eu. Am crezut că am văzut-o moartă cu ochii mei. 16 ani m-am rugat în fiecare zi la groapa ei în van. Dar nu o să caut prea departe să-ţi găsesc un soţ potrivit. Camillo, dă-i mâna. Vino. Cinstea ta i onoarea îţi sunt deplin confirmate de mărturia noastră – a doi regi. (cu HERMIONE i POLIXENES) Voi doi – iertaţi-mă că am fost în stare să suspectez privirile voastre inocente cu gelozia mea bolnavă. Acesta este ginerele Perditei, fiul lui Polixenes... Cerul i l-a sortit ca soţ fiicei tale. Să mergem, Paulina. Undeva unde putem să ne întrebăm i să răspundem în linite. Să aflăm ce a făcut fiecare de când timpul ne-a despărţit.

47 48 49 50

Ies cu toţii.


45

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

SFÂRIT


46

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 46 47 48 49 50

© Peca tefan, iulie – octombrie 2008


37

Mihaela Michailov

Noul selecţioner al Festivalului Dramaturgiei Româneti

„La Timioara se reunesc cele mai tari formule dramaturgice autohtone” Care e istoria ta personală cu Festivalul Dramaturgiei Româneti: cum v-aţi cunoscut, ce ţi-ai zis când te-ai întâlnit prima dată cu el, cum l-ai receptat în timp? E o istorie destul de recentă, care ţine foarte mult de o tensiune a dinamicii acestui festival, declanată în momentul în care dramaturgie românească a început să însemne mai mult decât „Apus de soare”.

Care simţi că sunt dimensiunile acestui festival în prezent? Cred că acest festival poate deveni un centru de cercetare i creaţie ţintit, un pol de interes în măsura în care se ajunge la o identificare specifică: dramturgie românească = Festivalul de la Timioara. Mi se pare foarte important să se dezvolte exact specificitatea de conţinut i să se echivaleze festivalul cu tot ce e prezent i relevant în dramaturgia românească, nu numai ca produs final, dar i ca proiect de cercetare sau ca interes pentru o anumită


arie dramaturgică. Să tii că Timioara e locul în care se reunesc cele mai tari formule dramaturgice autohtone, fie că e vorba de spectacole, de ateliere, de lecturi, de performance-uri. Punctul central i pilonul în jurul căruia se construiesc evenimentele este dramaturgia i pe asta i trebuie mizat, mai ales că, în România, nu există o dezbatere reală asupra profesiei de dramaturg i asupra importanţei lui în orice tip de proiect care ţine de artele spectacolului – de la performance, la instalaţie i alte forme de reprezentare. Se vorbete din ce în ce mai mult despre dramaturg într-o piesă de dans i mi-ar plăcea să aduc la Timioara, de anul acesta, i spectacole de dans, pentru că ele dezvoltă un tip de limbaj corporal cu o dramaturgie care deschide foarte mult aria noţiunii de dramaturg i care pune problema construcţiei i selecţiei unui material din perspectiva ochiului dramaturgic. Cred că dacă avem un festival de dramaturgie românească, trebuie să lansăm în el teme de reflecţie care să pună în discuţie poziţia, sfera de interes, formulele de scriitură i, poate cel mai important lucru, contextele prezenţei dramaturgului în spaţiul cultural românesc. Tocmai de-asta îmi doresc să avem un catalog al festivalului în care dramaturgii să fie prezentaţi pe larg i în care să putem pune în discuţie câteva subiecte legate de autoritatea celui care scrie teatru în România. Cât este el de vizibil i cum poate deveni i mai vizibil? S-a schimbat destul de mult în ultimul timp unghiul de abordare tematică i modalitatea de lucru a dramaturgului, care este din ce în ce mai mult implicat în procesul de facere a spectacolului. E nevoie să abordăm profesionist toate aceste mutaţii.

38

Te-a surprins numirea ca selecţioner? Foarte mult, i sper să reuesc să fac măcar câteva dintre lucrurile pe care mi le-am propus i care se axează pe un pachet de reflectare cât mai coerentă a dramaturgiei româneti. Orice selecţie este un demers critic care operează cu o strategie de legitimare publică a unui fenomen. Vreau ca acest festival să-i adâncească i mai mult identitatea i să aducă în prim-plan întrebări care ţin de link-urile teatralităţii contemporane. Un selecţioner creează o platformă de dezbatere i provoacă tensiuni în receptarea unor lucruri deja cunoscute. E un moment foarte bun pentru dramaturgia românească i Festivalul de la Timioara are bazele unui organism de investigaţie căruia trebuie să-i crească cât mai multe mâini i picioare. De ce crezi că tu i nu altcineva? E vorba, cred, de afinităţi între oamenii care ajung, la un moment dat, să dezvolte o comunitate de idei. Ada Lupu este unul dintre puţinii directori din România care îi asumă riscuri i care încearcă să investească, pe termen lung, într-un domeniu de scriitură i în spectacole care deja încep să însemne ceva pe plan internaţional. Mă gândesc, desigur, la spectacolul lui Afrim, „Boala familiei M”, invitat la Odeonul din Paris. i mie îmi place să risc atunci când scriu i cel mai mult mă incită să descoper oameni, să scriu despre creatori despre care se scrie foarte puţin sau impropriu. Ai simţit nevoia unei reevaluări strategice i contextuale a festivalului de când ai… păit în interiorul lui? E un festival cu o bază de direcţie puternică, pe care voi încerca să o dezvolt prin adăugarea unor cârlige noi. Avantajul este că vin după un selecţioner, Cristina Modreanu, care a reuit să facă din festival un spaţiu de interes vizibil, în aa fel încât nu trebuie să iau nimic de la zero. Mă preocupă foarte mult întâlnirile i discuţiile cu dramaturgii i artitii invitaţi, cărora vreau să le dau o greutate mult mai mare decât până acum. E esenţial să tim mai multe despre cei care scriu astăzi teatru în România. Cum scriu, de ce scriu, cât de mult se gândesc la cei pentru care scriu, mai ales că se vorbete foarte mult în spectacologia contemporană de aa numita audience dramaturgy, adică de felul în care publicul receptează contrucţia materialului artistic i de ghidajul pe care artistul îl face în această interpretare. Vreau să existe la anul o serie de discuţii cu toţi dramaturgii invitaţi, pentru că e păcat să nu le valorizezi prezenţa. Ce alegi să păstrezi din fizionomia pe care i-a modelat-o festivalului fostul selecţioner Cristina Modreanu, ce anume doreti să dezvolţi i / sau „să comiţi nou”? Revin la ideea de deschidere, care mi se pare cheia metabolismului unui festival. Cristina Modreanu a reuit un lucru extrem de important: a schimbat faţa festivalului, i-a dinamizat structura de adâncime, a propus o strategie de selecţie care a pus accentul pe scriitura contemporană. Voi păstra această direcţie i voi încerca să o centrez i mai


puternic pe laboratorul dramaturgic. Am stabilit deja un parteneriat cu UNATC pentru traducerea unor cărţi care mi se par fundamentale în aria scriiturii dramatice. Este vorba de „Viewpoints” de Anne Bogart i de „Playwriting in Process” de Michael Wright.

39

Eti critic de teatru, dar i dramaturg în acelai timp. Pentru Festivalul Dramaturgiei Româneti, funcţia de selecţioner îţi amputează de-acum aceste două posturi care te-au consacrat. Cum te pregăteti pentru prima selecţie, din această perspectivă? Fiind selecţionerul festivalului, nu voi opta să aduc în secţiunea de concurs nici un spectacol pe un text de-al meu. E o decizie de bun simţ care îmi dă posibilitatea să mă concentrez exclusiv pe conceptul festivalului, care a vrea să fie unul de contact drama, în sensul în care dramaturgii români se intersectează cu dramaturgi străini i cu tipuri de scriitură despre care tiu mai puţine lucruri. Cum percepi dramaturgia românească de moment: se scrie destul, se scrie bine, se montează suficient – ca să ai, până la urmă, materie primă pentru o selecţie de calitate? Mi se pare că începe să se scrie din ce în ce mai bine, dar, din păcate, nu se montează suficient. Directorii de teatre – cu foarte puţine excepţii – nu au un interes real pentru dramaturgia românească i nici nu gândesc proiecte de durată care să-i propună descoperirea unor dramaturgi noi sau lansarea unor programe care să-i tenteze pe scriitorii tineri. Ar fi interesant dacă un teatru i-ar lua, timp de cel puţin două stagiuni, un dramaturg asociat pe care să-l implice în proiectele teatrului, în promovarea unor texte necunoscute i căruia să-i dea mână liberă să lucreze cu anumiţi regizori. Dramaturgul e util în cele mai trăsnite proiecte. Trebuie doar să ai imaginaţie pentru ele. Cum stimulează Festivalul Dramaturgiei Româneti „producţia dramatică”? Festivalul ar trebui să producă nu doar o direcţie în selecţie, dar i o direcţie în generarea unor evenimente. Să fie un vector sociocultural care, în fiecare an, să activeze producţia de dramaturgie. A vrea să lansăm un concurs de dramaturgie pentru liceeni i să avem câteva spectacole-lectură pe textele lor în licee, în timpul festivalului. În ce măsură diferă modul de operare a selecţiei la Timioara de cel pe care-l aplici la Festivalul de la Piatra Neamţ, unde ai rămas, în continuare, selecţioner? În afară de criteriile valorice i de reflecţia pe care un spectacol o propune în spaţiul în care e activ – principii cu care operez indiferent de calitatea pe care o am atunci când mă raportez la o montare – există o serie de criterii

specifice pe care profilurile festivalurilor, foarte diferite între ele, le impun. La Piatra Neamţ, criteriul semnificativ de care depinde selecţia pentru categoria coli de teatru este procesul de căutare, interesul inteligent articulat pentru o anumită zonă de teatralitate, îndrăzneala cu care e abordat un text. Nu mă interesează atât de mult produsul final, cât un traseu de lucru. Interviu realizat de Ciprian Marinescu


40

drumul invers

Foto: Florin Biolan

Mircea Morariu


41

Foto: Florin Biolan

Spectacolul “Furtuna”, invitat în Festivalul Naţional de Teatru 2008, s-a jucat i la Timioara


42

Se spune în mod curent despre criticul de teatru că e spectatorul avizat. El ar fi, aadar, omologul „cititorului suprainformat” despre care vorbete Wolfgang Iser în cartea „Actul lecturii – O teorie a efectului estetic” (Editura Paralela 45, Piteti, 2008). Omul care atunci când se duce la un spectacol tie dacă nu totul, oricum aproape totul, despre piesă i despre autorul ei, despre regizor i despre actori, despre Teatrul care a produs montarea. Are, carevasăzică, un orizont de ateptare orientat de informaţie dar i de memorie. Criticul, spune dogma, e cel care nu îndrăznete să intre în sală fără să fi recitit piesa. El seamănă cu melomanii deopotrivă pedanţi i pretenţioi ce merg la concerte cu partitura în mână i care se slujesc vârtos de atenţia distributivă cu care pretind că i-a înzestrat natura, depistând orice salto, orice abatere de la cele scrise de compozitor. i se mai spun despre critic multe altele, poate nu chiar tot atât de flatante precum lucrurile enumerate mai sus. Ei bine, am contrazis flagrant toate aceste ziceri duminică, 9 noiembrie 2008, când am mers aproape nepregătit, oricum cu temele nefăcute, la spectacolul cu piesa „Furtuna” de Aleksei Nikolaevici Ostrovski, prezentat în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru de Teatrul „Pukin” din Magnitogorsk. Nu mai văzusem demult o montare cu vreuna dintre piesele scriitorului considerat a fi unul dintre pilonii de rezistenţă ai realismului rus. Dacă îmi amintesc bine, în urmă cu vreo doi sau trei ani am urmărit la „Nottara”, cam fără bucurie, „Pădurea”, un spectacol insuficient de izbutit, oricum deloc de natură să mă îndemne să revin la lectura scrierilor lui Ostrovski. Mi-e imposibil să îmi amintesc dacă mi-a fost dat să fi văzut vreodată o montare a „Furtunii”, piesă pe care am citit-o demult, cred că pe vremea studenţiei, o studenţie de care mă despart, iată, prăpăstii mari de timp. Nu tiam nimic despre Teatrul căruia i se

făcuse onoarea de a fi fost invitat la Bucureti, însă faptul de a fi fost distins cu „premiul pentru cel mai bun spectacol” la Festivalul „Golden Mask” (ex aequo cu o montare a legendarului Lev Dodin) era de natură să îmi potenţeze ateptările. Cât despre Magnitogorsk, îmi aminteam câte ceva din vremea când învăţam la scoală mai de voie, mai de nevoie, geografia economică a lumii. Am contrazis prin urmare regulile profesiei i totui nimeni nu m-a pedepsit. Ba dimpotrivă, am văzut ceea ce se cheamă, simplu i omenete, un spectacol minunat. Nu trebuie să fii critic de teatru ca să înţelegi i să simţi asta. „Furtuna” e printre acele rare spectacole la care asiti cu sufletul la gură, care te fac să te bucuri că eti într-o sală de spectacole i nu altunde, care îţi doreti să nu se mai sfârească. „Furtuna” e o montare în care încărcătura semantică a întregului i a fiecărei secvenţe în parte nu alterează cu nimic spontaneitatea i prospeţimea comunicării. În care teatrul chiar înseamnă comunicare. În care subtilul dozaj al complementarităţilor se manifestă astfel încât avem de-a face cu o operă scenică preponderent realistă, al cărei realism e însă astfel perceput i imaginat încât să stimuleze haloul poetic ce îi garantează farmecul. Am văzut în vremea din urmă multe spectacole inteligente, savant elaborate, mustind de simboluri sofisticate. Le lipsea însă exact farmecul, cel dătător de bucurie. „Furtuna” are acest atu fundamental. Te farmecă. E o montare ce se fundamentează pe o exemplară sinteză de scenicitate, având rangul de semnificare a unei veritabile arte poetice. Multă durere, multă umilinţă, multe sentimente sacrificate care, dintr-o dată, îi cer vehement dreptul la existenţă i care i-o obţin provocând furtună în rânduieli de veacuri, rânduieli ce parcă nu ţin seama de umanitatea oamenilor conferă autenticitate i vibraţie acestui spectacol. Spectacol în care contează deopotrivă individualităţile dar i savanta

compoziţie a grupurilor, muzicalitatea explicită a tablourilor, rafinamentul cromatic al ansamblului. Ansamblu care iese biruitor din confruntarea cu privirea celor din sală, o privire pe care îi propune să o copleească frumos, fără a o obosi, ci dimpotrivă, oferindu-i ansa de a se bucura deoarece a poftit-o să participe la o sărbătoare, să se bucure că este biruită, căci biruinţa îi e de astă dată favorabilă. „Furtuna” e un spectacol ai cărui actori nu sunt celebri, dar sunt indubitabil buni, profesioniti, aproape extraordinari în ipostaza aceea tot mai rar vizibilă - de trupă. „Furtuna” e o montare al cărei regizor – Lev Erenburg – nu face caz de prezenţa sa i cu toate astea e limpede că talentul i arta directorului de scenă sunt prezente în toate compartimentele spectacolului. „Furtuna” e un spectacol după piesa lui A.N. Ostrosvski, dar pe durata căruia ai mereu convingerea că respectul pentru text e desăvârit, fără a se transforma însă nici o clipă în sclavaj. În fine, „Furtuna” are însuirea fundamentală de a fi unul dintre acele puţine spectacole pe care le-am văzut în vremea din urmă în care ceea ce contează e nu mimarea, ci pulsaţia existenţei. Gata! Ajunge cu exaltările! Să încerc să redevin riguros i să mă străduiesc să recuperez ceea ce nu tiam sau ceea ce uitasem i m-a îndemnat să tiu ori să îmi reamintesc spectacolul Teatrului „Pukin” din Magnitogorsk. Să încerc, aadar, să argumentez cele scrise până acum. Adică să fac drumul invers. Care e, la urma urmei, drumul „firesc” al criticului. Alexei Nikolaevici Ostrovski e dramaturgul care a continuat calea deschisă de Gogol, preocupat fiind de surprinderea situaţiilor tipice din societatea rusă, căreia îi surprinde puternicele stratificări, dar i personalităţile dominante. Dobroliubov, unul dintre ideologii iluminismului rus, observa că „dramaturgul are o înţelegere adâncă pentru viaţa rusească, o mare capacitate de a reprezenta în mod viu i manifest aspectele ei esenţiale”.


43

Foto: Igor Pyatinin

Vito Pandolfi credea în „Istoria teatrului universal” (volumul al IV lea, Editura Minerva, Bucureti, 1971) că „Furtuna”, piesă scrisă în anul 1860, constituie, poate, „exemplul cel mai desăvârit i reprezentativ” pentru scopurile dramaturgiei lui Ostrovski. Ceva mai aproape de noi, Marina Davîdova (cf. „Sfâritul unei epoci teatrale”, Editura Nemira, Bucureti, 2005) scria că „Furtuna” este „pur i simplu o mare piesă a unui mare dramaturg. Ea este, practic, singura mare tragedie rusească. O tragedie cu rădăcini nu în tradiţia shakespeariană, ci în clasicism. Conflictul dintre sentiment i datorie, coborât de pe coturni, lipsit de detaarea de lumea caracteristică pentru clasiciti, plasat în mediul micii burghezii (lucru important - a micii burghezii ruseti) constituie esenţa acestei piese. Condiţia sine qua non a unui asemenea conflict, prin urmare i a tragediei însei, este ceea ce noi vom numi, în lipsa unei definiţii mai exacte, carapacea vieţii. Aceasta ar include regulile sociale stricte, prescripţiile religioase încă i mai stricte, o înaltă preţuire a onoarei, etica de castă socială. Până de curând (practic, până în a doua jumătate a secolului al XX-lea, iar în Rusia, ţinând cont de experienţa ei totalitară, încă i mai mult) omul (fie el rege, soldat sau ţăran) era inevitabil copleit de o mulţime de condiţii i de convenţii. Viaţa lui era determinată i reglementată, i orice încercare de a se smulge din carcasa rigidă, de a rupe legătura ce-l leagă de Dumnezeu i (sau) pe om de om devenea, inevitabil, sursa unei coliziuni dramatice. Orice tentativă era scump plătită. Acest preţ putea fi fixat de societatea omenească sau putea fi stabilit - ca în cazul Katerinei, care îi trăiete cu o mare acuitate păcatul - de cel în cauză”. Katerina plătete preţul, iar domnia tenebrelor, despre care vorbea acelai Dobroliubov, e repusă în drepturi, drepturi ucigătoare, totalitare, i cu toate astea de nimeni puse definitiv în cauză.


44

Am recitit „Furtuna”, având la îndemână o versiune românească nicidecum edificatoare, profund a-teatrală, depăită lingvistic, semnată de Valeria i Profira Sadoveanu i tipărită în anul 1953 la Editura ARLUS - Cartea rusă. Dincolo de toate inconvenientele resimţite la lectură, am avut imaginea limpede a extraordinarei inventivităţi a regizorului Lev Erenburg i a autorului decorului spectacolului, Alexei Votiakov. A efortului creator zămislit la frontiera dintre fidelitate i infidelitate faţă de text, infidelitatea determinând însă nu trădări, ci dezvoltări ale partiturii. Îndată după enumerarea „Persoanelor” (acesta e termenul folosit, aidoma celui din tragediile shakespeariene, termen păstrat încă i azi de englezii care uită că persona înseamnă la origine chiar masca actorului de teatru) vine precizarea „acţiunea se petrece în oraul Kulînov, pe malul Volgăi, vara”, precizare îndată întărită de o alta ce se află în chiar începutul textului actului întâi – „ o grădină publică, pe malul înalt al Volgăi”. Ce reţin i, mai presus de toate, ce exploatează în mod strălucitor-creator regizorul i scenograful? Firete, spiritul tutelar al Volgăi. Fluviul, apa care curge, care e deopotrivă simbolul vieţii deturnate aici în moarte, căci în apa acestuia îi va căuta Katerina locul ispăirii pedepsei autopronunţate, pedeapsă care vine să cenzureze categoric îndrăzneala de a fi forţat limitele carapacei. Volga e reflectată uriaă, de un panou reflectorizant aninat undeva în fundal, imaginea astfel obţinută însemnând o sinteză superioară de teatru i de pictură. În apa în care toată lumea îi caută curăţenia trupului, Katerina vrea să afle purificarea păcatului de a fi dorit să scape de un bărbat alcoolic (Tihon), care îi îneacă zilnic în alcool neputinţa proprie, supunerea faţă de mama autoritară, purtătoarea neclintită a tradiţiilor constrângătoare ce nu permit ieirea din reguli. Peisajul de ţară e sugerat de câteva bucăţi de scândură, reordonate astfel încât din ele se zămislesc rapid i la vedere spaţii felurite. O teatralitate asumată într-o mare de realism deloc sufocant. Crucea sau crucile înseamnă aici deopotrivă simbolul

antemergător al morţii (despre care face vorbire cu mult înainte de consumarea tragediei Katerina - „tiu bine că am să mor! Ah, soră dragă, nu-i a bine cu mine, e ca o vrajă. Niciodată nu mi s-a întâmplat asta!” sau, o replică mai jos – „uite ce-i, Varia, să tii că se întâmplă o nenorocire! Aa mi-e de frică! Aa mi-e de frică!”) , dar i al orânduielilor religioase, al Rusiei pravoslavnice. Cucerit de text, Lev Erenburg a mizat mult i cu rafinament pe extratext. Adesea prin valorizarea acestuia din urmă, regizorul identifică modul în care poate contrabalansa obsesia morţii i reface complexitatea ciclului fundamental al vieţii. Erenburg găsete în piesa lui Ostrovski, acolo unde nu te-ai atepta, ceea ce se cheamă în teoria receptării „condiţii de actualizare” care rezonează profund cu sensibilitatea spectatorului. Dintr-o simplă didascalie - „Apar Kudria i Varvara. Se sărută” – regizorul făurete o superbă scenă de dragoste, una dintre cele mai frumoase, mai pasionale, dar deloc vulgare, pe care le-am văzut vreodată pe o scenă de teatru. Erenburg pare să fi ţinut cont de îndemnurile pe care le dădea Hamlet actorilor săi – „Chiar i în mijlocul furtunii, ca să zic aa, trebuie să cauţi să păstrezi o noimă care să mai astâmpere puţin!” Actorii Teatrului„Pukin” din Magnitogorsk sunt toţi unul i unul. Dincolo de duritatea, de autoritarismul personajului, domnete fineţea cu care Nadejda Lavrova a imaginat-o pe Kabanova, alter ego, proiecţie a Maicăi Rusie. Sensibilitate i adâncă umanitate în cel al Annei Dasuk (Katarina) i al Mariei Mavrina (Varvara). Pulsaţia vieţii, a bucuriei, a tinereţii în evoluţia lui Serghei Horuzenko (Kudria). Nuanţe felurite de tristeţe în chipul de a fi al rezervatului Boris (Igor Panov) i în cel al mereu alcoolizatului Tihon (Vladimir Bogdanov). Capacitate de a da substanţă umanităţii copleite de reguli i percepte la toţi ceilalţi componenţi ai distribuţiei. Oameni care râd i cântă, care beau i se înveselesc, care se tem de consecinţele nerespectării orânduielilor, chiar dacă instinctul le spune că ele sunt împotriva

firii. Dar care îi urmează destinul a cărui prezenţă tutelară, tumultuoasă e sugerată apăsat de copleitoarea, încântătoarea coloană sonoră a spectacolului datorată Verei Iametova. Nu cred că trebuie să tii neapărat rusete ca să îţi dai seama că toţi actorii rostesc replicile clar i inteligibil, că elaborează personaje deopotrivă cu sufletul i cu mintea, că eroii au patetism fără a fi deranjant patetice.


45

economia Rusiei asemenea unui „ciudat hibrid de piaţă liberă, de dogmă ideologică i de tot felul de resturi”. În care se poate să mai existe astăzi, la dispoziţia celor 500.000 de locuitori ai săi, un Teatru dramatic, unul de operă i balet i un altul de păpui. Teatre care produc spectacole. Si, din câte se vede, spectacole bune. Iar cum Festivalul Naţional de Teatru începe, în vremea din urmă, să depăească perimetrul Capitalei, „Furtuna” de la Magnitorsk a ajuns i la Timioara în seara de 11 noiembrie.

FURTUNA de Aleksei Nikolaevici Ostrovski Teatrul „Pukin” din Magnitogorsk Regia – Lev Erenburg Decoruri – Aleksei Votiakov Foto i video – Igor Piatin Muzica – Vera Iametova Cu: Peter Ermakov, Nadejda Lavrova, Vladimir Bogdanov, Anna Dauk, Maria Mavrina, Yuriy Duvranov, Serghei Koruzenko, Lira Liamkina, Elena Savelieva, Marina Iakovleva, Lira Liamkina, Polina Bogdanova Data reprezentaţiei: 8, 9 noiembrie 2008 - Bucureti 11 noiembrie 2008 - Timioara

Foto: Florin Biolan

i toate aceste lucruri minunate se întâmplă într-un spectacol al unui „teatru de provincie”. Un teatru din Magnitogorsk, ora în care, cu decenii în urmă, s-a „implementat” modul de viaţă sovietic. Un ora industrial, în care în anul 1929 s-a durat cea mai mare „citadelă” a industriei metalurgice din Rusia. În care, după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost construit cu prizonierii germani, abuziv reţinuţi în Rusia, un abuz pe care îl tiau toţi liderii lumii civilizate, dar despre care multă vreme nu a vorbit nimeni, un întreg cartier, după proiectul stalinist al cartierelor muncitoreti. Un Magnitogorsk căruia azi i se potrivete, cred, la perfecţie, descrierea din cartea „Rusia lui Putin” a Annei Politkovskaia (Editura Meditaţii, Bucureti, 2008), ziarista care vedea


46

Dramaturgul

Carmen Dominte A debutat ca poet, a ras câteva premii pe la festivalurile de poezie din ţară (Botoani, Călărai, Bistriţa), iar de câţiva ani, preocupările ei au început să fie i de factură dramatică. Carmen Dominte scrie teatru i i se strânge mâna pentru asta: „Bye-bye America” a fost declarat textul câtigător al Concursului Naţional de Dramaturgie, organizat de Teatrul Naţional Timioara sub egida Festivalului Dramaturgiei Româneti 2008. Regizorul Radu Apostol va monta acest text în stagiunea curentă a Naţionalului timiorean.

„Un text scris astãzi trebuie

sã comunice rapid informaþia”


47

Mai eti poet? Desigur. Poezia nu este un gen literar accesibil oricui i, probabil, din această cauză nici nu se vinde prea bine. A vrea să amintesc aici părerea lui Nicolae Tzone conform căreia românul nu s-a născut poet, căci dacă ar fi fost aa, ar fi cumpărat cu siguranţă mai multe volume de poezie. În aceste condiţii, totui, mai sunt oameni care scriu poezie i îmi place să cred că mă număr i eu printre ei. Cum te percepi ca poet? Cred că sunt undeva la început de drum. Dei am câtigat câteva premii literare pentru poezie i am un volum de poezie apărut la editura Vinea în 2007, mai am încă mult de învăţat. Eu am încercat să propun ceva nou, care să nu sufoce lirismul. Am pornit de la ideea că materia primă a poeziei sunt imaginile poetice, pasul următor a fost să vizualizez aceste imagini turnate în tipar de scenariu. Poeziile mele sunt mici scenarii de scurtmetraj care surprind imagini poetice de obicei aflate în contrast, înscriindu-se în noul curent literar poetic fantasy.

De ce scrii teatru? Pentru că iubesc personajele. Lucrarea mea de doctorat, „Absurdul ca aventură existenţialistă în modernism i postmodernism” propune o tipologie a personajului absurd, iar cu puţin timp înainte, lucrarea mea de licenţă, „Refugiul personajelor în poveste”, temă reluată în lucrarea de dizertaţie, analizase personajul în tipul de naraţiune „povestire în povestire”. Evoluţia unui personaj, narativ sau dramatic, te poate ţine în priză fie că citeti un roman sau vezi un spectacol de teatru. Este adevărat că la teatru e mult mai atrăgător i mai uor pentru

tine ca spectator, deoarece vezi pe scenă cum este reprezentat conflictul. Acolo personajele sunt fiinţe reale care dau viaţă fiinţelor de hârtie din textul dramatic. Ce te-a determinat să începi să scrii teatru i ce te face să continui? Forma textului dramatic este foarte concisă i într-un fel seamănă cu cea poetică, unde fiecare cuvânt contează (dacă nu ai găsit cuvântul potrivit, îţi poţi distruge singur întreg textul). Într-o piesă de teatru totul ţine de dialog, evoluţia personajelor este dată de dialogul dintre ele, i aici, dacă nu eti stăpân pe tehnica scrierii dialogului, personajele

devin neverosimile, iar conflictul suferă. i în acest caz, fiecare cuvânt contează, pentru că un dramaturg trebuie să fie în stare să sugereze atât de mult doar folosind replicile personajelor. Cred că asta m-a atras în primul rând: provocarea de a spune atât de mult, prin atât de puţine cuvinte. Voi continua să scriu teatru pentru că îmi place să pornesc de la o idee, de obicei firavă, i să fac din acea idee un conflict care să crească până ajunge un text dramatic. Dei lucrez mult la sinopsis i de multe ori am impresia că piesa are deja conflictul rezolvat înainte să mă apuc să scriu efectiv textul, pe


48

Ce rost ar avea sã scriem piese de teatru care sã semene între ele?

Mã feresc sã fac din personajele mele adevãraþi eroi... ...mi-am învãþat lecþia.

parcurs totul se schimbă, i lucrurile par să evolueze de la sine. Fiecare replică generează altă replică i uneori personajele par să conducă textul; este ca într-o joacă, doar că trebuie să te concentrezi ceva mai mult. Ce anse îţi dai ca dramaturg? Nu scriu teatru de foarte mult timp i cred că este un pic cam devreme să vorbesc despre acest fapt. În orice caz, mie deja mi s-au dat anse enorme i nu pot fi decât recunoscătoare i bucuroasă pentru asta. E un lucru extraordinar ca primul tău text, cu care ai curajul să iei în lume, să fie premiat la două concursuri la care a participat. Înainte de piesa premiată, scrisesem un text de teatru pentru copii, având ca titlu „Omul de nisip”, care a luat locul doi la Festivalul „100, 1000, un milion de poveti”, ediţia 2008. Aa am prins curaj i a urmat apoi „Bye-Bye America”. Sper să o ţin tot aa. Trebuie să fii o voce distinctă ca să te remarci în teatru? Categoric. Ce rost ar avea să scriem piese de teatru care să semene între ele? Cred că fiecare dramaturg încearcă să aducă ceva nou, tocmai aceasta este i miza în ceea ce privete teatrul contemporan. Sigur, ne place Shakespeare, ne place Caragiale, ne place Cehov sau Ibsen, dar trebuie să

existe i o alternativă. A scrie un text dramatic nu înseamnă a-ţi face temele de casă. Da, poţi să faci exerciţi de scriere creativă, să-ţi formezi un stil pe care apoi să-l perfecţionezi. Dar atunci când propui o piesă de teatru, trebuie să ai în vedere i originalitatea acelui text. Iar acest lucru ţine de bucătăria fiecărui dramaturg în parte. Care-i plaja ta de interes în teatru? Nu am vrut să mă apropii de temele mari din teatru, pentru că un text scris astăzi trebuie să comunice rapid informaţia, nu să o întindă pe trei, patru ore de spectacol i pe nu tiu câte pagini. Temele mari au nevoie de respiraţii ample, iar pe mine, dimpotrivă, concizia este cea care mă atrage la teatru. În general mă feresc să trăiesc paralel cu viaţa, sau, mai rău, să scriu texte cu personaje făcute în laborator. Îmi place ca personajele mele să fie oameni obinuiţi, iar conflictul în jurul căruia se concentrează textul să nu fie unul de viaţă i de moarte. Scrii ce ţi-ar plăcea ţie să vezi în teatru? Da. Mă feresc să fac din personajele mele adevăraţi eroi i nici nu-mi aleg teme extraordinare. Teatrul pune în scenă fragmente de viaţă obinuită. Sau poate că asta ar trebui să facă mai mult?

Despre ce scrii? Despre tineri, adolescenţi care nu au scăpat de copilărie, dar nici adulţi nu sunt. Nimeni nu devine matur peste noapte, este un adevărat proces care poate fi încă mult exploatat. Scrii atunci când te revoltă ceva? Nu neapărat. Mai degrabă, când mă amuză ceva. Îmi place să tratez în general temele alese în notă comică i mai puţin într-una gravă i serioasă. Vreau ca textul propus să incite la lectură i în acelai timp să aducă un zâmbet în colţul gurii. Care sunt of-urile tale ca dramaturg? Timpul. A vrea să am mai mult timp pentru scris. Se consumă foarte mult timp i multă energie ca o idee să ajungă o piesă de teatru. De cele mai multe ori un text are mai multe variante iar toate acestea implică timp. Ca să nu mai adaug că am prostul obicei să dorm i să mănânc. Eti un scriitor premiat pe la diverse concursuri la care te-ai înscris. Faptul că îţi cauţi singură ansele, fără să atepţi ca ele să ţi se ivească în cale, a fost tot timpul o calitate de-a ta sau te-ai educat în acest sens? Să fim serioi, ansa nu vine niciodată să-ţi bată la uă: „Nu vă supăraţi, nu aveţi cumva, din pură întâmplare, un text dramatic la îndemână?” Este


49

...ca ºi cum mi-aº fi pus ochelarii cu dioptrii ai lui Radu... ...la un moment dat nu vei mai fi doar o voce în mulþime. ...notorietatea va veni, dar mai târziu...

datoria fiecărui scriitor să se informeze i să participe. Orice experienţă de acest gen este binevenită. Chiar dacă nu câtigi întotdeauna, vezi mai târziu textele premiate, fie sub formă de text tipărit, fie sub formă de spectacol lectură, sau i mai bine, sub formă de spectacol teatral, i îţi dai seama singur ce nu a mers. Aa înveţi, aa te perfecţionezi i la un moment dat nu vei mai fi doar o voce în mulţime. Ţi-ai dorit notorietatea? Eu vroiam un feed-back. Credeam că notorietatea va veni, dar mai târziu. Vroiam să tiu dacă scriu bine, dacă interesează textul meu i în ce măsură, i mai ales unde scârţie, unde mai am de îndreptat. Într-o regie doar de noi tiută, ai fost invitată să susţii un workshop, alături de regizorul Radu Apostol, în Festivalul Dramaturgiei Româneti 2008. Tu nu tiai că fusesei desemnată deja câtigătoare de către comisie, doar că am ales să facem anunţul public abia în gala festivalului, până atunci rămânând să-ţi publicăm i textul i să ţi-l punem gata tipărit în mână. Cu ce gânduri ai plecat din Bucureti? Era prima dată când mi s-a propus să lucrez cu un regizor. Exaltam de bucurie, dar îmi era grozav de teamă. Îmi făceam tot felul de gânduri: dacă

nu e bun conflictul, dacă finalul trebuie schimbat, dacă personajele nu sunt credibile i, mai ales, dacă voi putea face ceea ce mi se va cere. Însă bucuria s-a dovedit a fi mai puternică. Ai avut vreun presentiment în legătură cu invitarea ta aparent întâmplătoare la Timioara? Deloc. Era vorba de un workshop. Eu vroiam să învăţ, să văd i perspectiva regizorală asupra textului meu i deja era enorm de mult. Să fii invitat în festival, să se lucreze pe textul tău, asta înseamnă că totui are i textul acela ceva bun în el, iar pentru mine asta a reprezentat foarte mult. În ce a constat lucrul vostru împreună? Fiecare scenă a textului a fost împărţită în mici secvenţe, iar fiecare secvenţă a fost analizată luând replică cu replică. Iar de aici s-a analizat fiecare personaj în parte i ulterior întreg conflictul. Cum ai suportat intervenţia pe textul tău? Păcatul meu este că, venind din domeniul poeziei, îmi mai scapă metafore i în textul dramatic i poate că îi dă o tentă mult prea poetică. Totul a fost foarte bine până au început să dispară imagini dragi mie, la care lucrasem destul de mult. Când am luat din nou textul la lucru, i mi-am

imaginat că nu este textul meu, ci al altcuiva, mi-a venit mai uor i am putut să văd i să înţeleg ce nu suna fals. Aici este meritul lui Radu Apostol. El mi-a oferit unghiul lui de vedere care punea textul meu într-o altă perspectivă, pe care eu nu o luasem în considerare. E ca i cum mi-a fi pus ochelarii cu dioptrii ai lui Radu i am văzut i eu ce nu mergea bine. Priveti cu alţi ochi textul „Bye-bye America” după ce l-ai remodelat împreună cu Apostol? Absolut. Acum am două perspective i asta nu face decât să aducă mai multă lumină. Până să lucrez cu Radu Apostol asupra textului meu, parcă ţineam un ochi închis; acum am i eu doi ochi funcţionali. Ai să fii montată la Timioara în stagiunea care a i început. Cum te gândeti la acest lucru? Sunt foarte recunoscătoare celor care mi-au dat această ansă. Urmează multă muncă pe acest text, însă acum nu mă mai sperii i am înţeles ce am de făcut. Cum s-ar zice, mi-am învăţat lecţia. Sunt încrezătoare că, sub mâna lui Apostol, din textul meu nu poate iei decât un spectacol teatral minunat. Interviu realizat de Ciprian Marinescu


50

Echipa tehnicã, în autocar

°tefan Iordãnescu, autostradã spre Austria

Popas în Alpii austrieci, la Hotel Blue...

JURNALFOTO „Visul” TNT, în franta

Duºul rece de dimineaþã

X

În Salon de Provence

Coasta de Azur, Franþa

Intrare în Marsilia


51

Sala de spectacole din Salon de Provence, cu gradene mecanizate retractabile

Teatrul Naţional Timioara a întreprins la sfâritul lunii noiembrie 2008 un turneu în Franţa, la Salon de Provence, cu spectacolul „Visul”, în regia Cătălinei Buzoianu. Proiectul a fost susţinut de Ministerul Culturii i Cultelor prin programul Promocult. „Atent” prezintă un jurnal în imagini al acestei călătorii, compus dintr-o selecţie de fotografii realizate de echipa de turneu.

Imagini din spectacol

Aplauze cu urale

Montarea schelei de lumini pentru “Visul”

Alături de actorii Iuliana Crăescu, Alecu Reus, Victor Manovici, Alina Reus, Irene Flamann Catalina, Cătălin Ursu, Andrea Tokai, Doru Iosif, Paula Maria Frunzetti, Daniela Bostan, Sabina Bijan, Ioan Strugari, Cristian Szekeres, Ana-Maria Pandele, Luminiţa Tulgara, Romeo Ioan, Ana Maria Cojocaru, Valentin Ivanciuc, Dana Borteanu, Sabina Reus i Saa Stoianovici-Hera

(interpret muzical), au mai participat, între alţii, regizorul tefan Iordănescu (fără coordonarea căruia spectacolul nu s-ar fi putut juca în condiţii artistice i tehnice optime, având în vedere imposibilitatea participării Cătălinei Buzoianu, aflată în prag de premieră la Bucureti), scenografa Velica Panduru, regizorul tehnic Valentina Cotinschi.


52

Soprana Daniela Vlădescu

Solistă a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureti, directorul general al Teatrului Naţional de Operă i Balet „Oleg Danovski” din Constanţa – soprana Daniela Vlădescu a fost invitată de regizoarea Ada Lupu să fie vedeta spectacolului „Seară de Crăciun”, pregătit, în luna decembrie 2008, de Teatrul Naţional i Opera Naţională Română Timioara pentru publicul lor. Ne-am întâlnit în una din sălile de repetiţie cu pian din Palatul Culturii, unde Daniela Vlădescu urma să facă vocalize. Cele două ore de dialog înregistrat (i trăit!) s-au aezat pe foaie în forma unei confesiuni – aa cum a i fost –, o confesiune sinceră, caldă, despre... cum, de ce, cu cine i, mai ales, fără cine cretem mari.


53

arii pentru o lume care nu merita

Îmi aduc aminte din ce în ce mai des i cu din ce în ce mai multă nostalgie de primii mei ani, în care stăteam cu toată familia i nu aveam nici o grijă. Copilăria mea a fost foarte frumoasă, cu mulţi oameni care m-au îndrumat, de la cât de gros să mă îmbrac iarna, până la ce ar trebui să fac în viaţă i cum să mă comport cu cei din jur. Iar vremurile acelea îmi lipsesc acum enorm. Privind în urmă, pot spune că i-am iubit la fel de mult pe toţi. Pe atunci, sigur că aveam preferinţe – mama era mai înţelegătoare, tata era tot timpul plecat, lucra în agricultură, făcea irigaţii; el însă mă iubea enorm. Acum îmi dau seama, târziu, că nu i-am arătat că l-am iubit. Nu tiu de ce... Mi-am iubit familia foarte, foarte mult (plânge – n.n.). Nu-i mai am pe ei, iar lumea nu merită să mă comport aa cum am fost învăţată.

Pianul care a durut Că am o voce mai specială au descoperit tot ei, când aveam trei ani. Cântând la grădiniţă, am devenit soprana corului. i-au dat seama că “am ureche” i m-au dat de la ase ani i jumătate la coala de muzică. Unde, din păcate, am făcut pian. Am urât orele de pian, mă dureau toate. Mama era sigură că studiind pianul poţi să te ajuţi în meseria de cântăreţ. E adevărat, este foarte uor să te acompaniezi, dar mie îmi plăcea mai mult vioara. i sunt sigură că dacă atunci a fi studiat vioara, a fi devenit nu o cântăreaţă, ci o violonistă foarte bună.

Darul de la Dumnezeu nu se spalã cu apã Primul meu patru l-am primit la istorie, pentru că aveam ciorapi roii – i de atunci nu am mai putut să citesc cu plăcere nici o pagină de istorie. La geografie de asemenea, ase ani de zile profesoara mă tot trimitea la baie să-mi terg sprâncenele. Trăia cu senzaţia că eu, având sprâncenele foarte groase i negre, le dau cu creionul. Săturându-mă să tot fiu trimisă la baie, nu mă mai duceam la ore.


54

„Nota” în care se închid posibilitãþile Ţi-ai semnat sentinţa mergând 12 ani la o coală de muzică. Automat nu mai eti bun la altceva, pentru că liceele cu specific îţi limitează aria de dezvoltare. Eu din liceu n-am mai făcut matematică, n-am mai făcut geografie, am făcut doar limbi străine i muzică. i atunci unde puteam să dau mai departe, decât la muzică? i nu era ca acum, când sunt foarte multe locuri de cântăreţi la facultăţile de canto – atât de multe, încât sunt sacrificate zeci de generaţii, n-ai unde să-i angajezi. Noi eram apte pe un an i când am dat eu examen eram apte pe un loc. Se spunea că o soprană nu are vocea formată la 18 ani, aa că m-am pregătit temeinic să nu intru. Dar, printr-o minune, am intrat, i am intrat prima.

Profesia pe care-o mãsoarã directorii La Teatrul Muzical din Braov m-am angajat încă din timpul facultăţii. Am rămas acolo ase ani. Fiind încă studentă, făceam naveta. Financiar, a fost cea mai proastă slujbă. Din punctul de vedere al carierei însă, a fost o perioadă minunată. Cei care au fost la conducere în primii trei ani au crezut foarte mult în mine, aa că am reuit să fac spectacole minunate. După aceea au venit vremuri mai grele, în care eram pur i simplu folosită, nu apreciată. Directorii sunt fie buni, fie răi. i mai ales, sunt subiectivi. Foarte rar găseti un director care să aprecieze o persoană pentru calităţi i nu pentru impresia pe care o are despre ea. Maºinã pentru anii gri Pasiunea mea e încălţămintea. i pateurile, i covrigii. Dar primul lucru mare pe care mi l-am cumpărat a fost o maină, în 1986. În rest, toate mi le-au asigurat părinţii mei; am avut norocul să se îngrijească pentru mine. N-a fost uor cu maina, fiindcă trebuia să strâng bani. Eu fiind navetistă la Braov, dădeam toţi banii pe trenuri, iar televiziunea, unde lucram, plătea puţin. Am avut însă norocul să plec într-un turneu în Italia... Zic i acum: erau i lucruri rele pe-atunci, dar se-ntâmplau i minuni. Cu două videoplayere puteai să-ţi cumperi o maină.


55

needucaţi. Consider că un artist trebuie respectat. Nu zic că e reţeta cea mai bună, pentru că eu la rândul meu nu sunt respectată pentru că sunt aa. Oamenii tiu doar de frică. Dar eu sunt adaptabilă. Merg oriunde, în orice condiţii, sunt un prieten credincios până la sfârit, sunt un om onest, care face orice ca să-i ţină cuvântul. Nu am lăsat niciodată pe cineva în dificultate, sunt altruistă, i nu enumăr toate acestea cu mândrie. Ele, toate, reprezintă balastul meu. Un om care e ca mine trăiete foarte rău. Un om care este ca mine nu realizează nimic, este călcat în picioare. Pentru lumea din jur eu am un caracter dificil, pentru că sunt corectă, nu am pretenţii. Nu am făcut niciodată rău nimănui. Niciodată.

Istoria de 18 grade C Nu pot să spun că s-a schimbat ceva în viaţa mea de la revoluţie încoace. Eu nu separ lucrurile în felul acesta. Nu prea pot să cred că oamenii trăiau foarte prost atunci. În afară de faptul că se stingea lumina pentru câteva ore i că nu aveai voie să ai mai mult de 18 grade în casă, sau că restaurantele se închideau la zece seara – existau lucruri fundamentale pentru viaţă: un serviciu obligatoriu i asigurat, o casă pe care oricine o putea cumpăra în rate sau cu banii jos. Personal, nu pot să spun că am simţit binefaceri, doar că probabil câtigam mai mult... mai mult decât unii, mai puţin decât mulţi alţii care făceau aceeai meserie ca mine. În principiu, viaţa mea a fost la fel tot timpul. Am muncit pentru ceea ce am realizat i deţin aceleai lucruri pe care le-am avut i atunci; am aceeai casă, am tot o maină...

Îngerii ocrotesc o zânã

Nicu Ceauºescu Da, e un lucru despre care presa vrea să vorbească tot timpul. Ce să zic? Au trecut aproape 20 de ani de atunci. E o poveste care m-a marcat. A însemnat mult i prin faptul că în toată această perioadă am suferit, am ateptat, am avut neîncrederi, îndoieli. Dar am făcut totul din suflet i această relaţie a existat pentru că aa am vrut. Nu m-a obligat nimeni la nimic i nu am sperat la nici un avantaj. Probabil că de asta m-au i lăsat să stau alături de acest om, altfel nu cred că s-ar fi întâmplat aa. Toţi oamenii care s-au apropiat de el i care într-un fel sau altul l-au silit să le ofere case, maini, bani, situaţii – toţi aceia au fost îndepărtaţi. Eu, spre uimirea tuturor, nu am fost niciodată chemată să dau vreo declaraţie, nu mi-a făcut nimeni nici un rău, atât doar că m-au interzis de la televizune, pentru că i pentru ei, un artist era un saltimbanc. Nu făceam parte din pătura celor cu meserii serioase i demne. i fiindcă numele meu era tot timpul alăturat numelui lui, trebuia să nu mai fac parte din lumea artitilor; care, altminteri, erau buni să cânte la protocoluri, să apară la televizor, dar nu erau preţuiţi ca oameni.

Sufletul din care pisicile ºi-au fãcut o casã În viaţă n-am visat foarte mari lucruri, i probabil că de aceea nici nu le-am

Paula Maria Frunzetti realizat. Am visat lucruri trainice i durabile. Să câtig din aproape în aproape ca să trăiesc decent. Tot ce îmi doresc e să am televizor i căldură. Oamenii care îi doresc multe, aceia până la urmă le realizează. Mă rog la Dumnezeu să îmi dea posibilitatea să câtig mereu cât astăzi, ca să nu abandonez munca pe care o fac pentru animale. După ce am rămas singură i nu i-am mai avut pe ai mei, mi-am umplut golul din suflet adunând pisici. Pisici în curtea blocului, pisici în casă, pisici în pensiune – pentru că la un moment dat nu mai încăpeau la bloc. Plătesc din greu pentru ele. Tot ce am i sunt depinde de animale.

Bunãtatea, pe tãlpile altora Sunt un director foarte bun, la Constanţa. Nu din punctul de vedere al managementului neapărat. Sunt un director bun ca om i doresc ca oamenii cu care muncesc să nu treacă niciodată prin ce am trecut eu. Să nu aibă directori părtinitori, răi,

Mă bucur de „Seara de Crăciun” de la Timioara. Ada Lupu a făcut acest spectacol cu suflet i cu bucurie de copil. Au fost minunaţi – Corul de bărbaţi, copiii, care au suportat toate repetiţiile cu plăcere, în special Teodor Rădulescu, actriţa Paula Maria Frunzetti, regizoarea tehnică a spectacolului, Coca Natalcenco; Krisztina Nagy, care a făcut o scenografie minunată i mi-a făcut i mie o rochie de zână; croitorii, care au stat peste program ca să facă acest costum, cei de la lumini, de la sunet... Mi-au adus aminte de Crăciunurile minunate care se întâmplau în vremurile în care trăia familia mea. În prima zi luam masa la mătua mea, a doua zi ne întâlneam acasă, la mama... Căci în rest, ultimele Crăciunuri i nenumărate altele le-am petrecut singură. Nu-mi amintesc să fi petrecut o noapte de Crăciun alături de cineva. Poate doar în vremea studenţiei, când încă mai existau poveti frumoase. Mi s-a spus că oamenii, în noaptea de Crăciun, se distrează. Eu tiu că întotdeauna am plâns, singură. Cu timpul m-am resemnat, nu mai simt lipsa nimănui. Mă bucur că îmi aprind brăduţul, mă bucur că am Panetone, sunt fericită să stau cu pisicuţele. Probabil că nici până în ziua de azi nu am devenit un om matur. Încă mai sper. Nu mai cred în Mo Crăciun, dar cred în îngerii păzitori.

Ciprian Marinescu


56

„Există foarte multă

literatură muzicală necunoscută”

Dirijor la Teatrul Naţional de Operă i Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, maestrul Gheorghe Stanciu vine la Timioara „ca acasă”: „Să tot fie apte ani de când colaborez cu instituţia condusă de maestrul Corneliu Murgu, în turneele acesteia prin Olanda, dar i în premierele de acasă. Doar în 2008 nu am reuit să vin, fiind mai mult plecat în străinătate – în Anglia, în Germania, în Italia – unde închei adesea contracte.” Coleg cu Gheorghe Stanciu la Constanţa, tenorului Răzvan Săraru i-a reuit, de curând, o apropiere de Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”: „Tocmai am debutat acolo, în «Voievodul ţiganilor». Mi-au propus să cânt în continuare în «Contesa Maritza» i urmează să plec în Italia, pentru a interpreta Jason în «Medea»”.

Cei doi artiti s-au întâlnit în „Seara de Crăciun”, spectacolul pe care Teatrul Naţional i Opera Naţională Română Timioara l-au realizat, ca un foc de artificii, în 21 i 22 decembrie 2008, împreună cu regizoarea Ada Lupu, soprana Daniela Vlădescu, maestrul tenor Corneliu Murgu, copilul Teodor Rădulescu, actriţa Paula Maria Frunzetti, corul, orchestra i cvartetul de suflători ai Operei Naţionale Române Timioara, dar i copiii de la Studioul de dans condus de prof. Hellen Ganser, scenografa Krisztina Nagy, concert maetrii Ovidiu Rusu i Corina Murgu, maestrul de cor Laura Mare.


57

Gheorghe Stanciu

„Genul acesta de spectacole de sărbători se practică în lumea întreagă. Sunt frumoase concertele de arii, mai ales pentru noi, muzicienii care cântăm în tot restul anului operă – pentru că reuim să cuprindem în aceste ocazii un public mai larg. Sunt concerte minunate pe care le poţi face i de Pati. Nu tiu câtă lume tie că avem un compozitor care scris două oratorii – de Crăciun i de Pati – Paul Constantinescu, care sunt divine. Muzica trebuie să fie gustată de oameni; există foarte multă literatură muzicală necunoscută i voci care trebuie puse în valoare”, susţin cei doi artiti. (C.M.)

Răzvan Săraru


58

Laurent Muhleisen

Laurent Muhleisen este din 1999 directorul artistic al Maison Antoine Vitez, centru internaţional de traducere teatrală. A tradus autori germani contemporani montaţi peste tot în lume - Marius von Mayenburg, Roland Schimmelpfennig, Dea Loher. A propus Teatrului Naţional Timioara parteneriatul într-o reţea internaţională prestigioasă, despre care vorbete în interviul care urmează.

„Teatrul Naþional din Timiºoara se înscrie într-un schimb cultural puternic reprezentat în lume” Cum s-a născut reţeaua TER (a traduce, a edita, a reprezenta)? i ce îi propune? Primii pai ai proiectului TER au fost făcuţi la începutul anilor ’90. Profesioniti din zona teatrului contemporan francez voiau să găsească mijloacele prin care să facă posibilă difuzarea creaţiei unor scriitori francofoni în viaţă. Ne-am dat seama, foarte rapid, de un lucru evident: cel mai bun i mai eficient mijloc de a promova dramaturgia contemporană străină e să-i aduci pe dramaturgi la tine. De mai bine de 15 ani, în Franţa, Maison Antoine Vitez, centru internaţional de traducere în domeniul teatrului, contribuie la „importul” textelor dramatice contemporane din întreaga lume, reuind astfel să arunce pe piaţă traducători specilizaţi în teatru. Maison Antoine Vitez are un repertoriu de aproape 500 de piese contemporane din 30 de spaţii lingvistice. Pe de altă parte, structuri ca SACD (Societatea Autorilor i Compozitorilor Dramatici), ANETH (Noi Scriituri Teatrale), precum i departamentul teatru al Culture France (care depinde de Ministerul Afacerilor Externe) duc o politică activă de promovare a autorilor francofoni în străinătate. Ne-am gândit că ar fi interesant să ne concentrăm eforturile i să propunem unui număr de parteneri din

străinătate să participe la crearea unei reţele care să faciliteze circulaţia unor texte contemporane în Europa i în lume. În fiecare ţară, unul sau mai mulţi parteneri implicaţi în promovarea scriiturii contemporane (poate fi vorba de centre, de festivaluri, de teatre – cel mai important e să aibă o legătură cu structuri teatrale, atunci când nu sunt ele însele structuri) construiesc i alimentează un centru gândit pe trei paliere: -

-

o bază de date cu autorii contemporani din fiecare ţară, care să fie o interfaţă între autori i cei care vor să ajungă la ei; o bază de date cu traducătorii de teatru din fiecare ţară, care să conţină i referinţe la toate piesele străine traduse de acetia; o listă a celor care traduc din limba ţării lor în limbi străine.

În felul acesta se creează un spaţiu comun de interes i o bază solidă care fac posibilă circulaţia pieselor contemporane între parteneri. Fiecare partener din reţea poate trimite piesele pe care le consideră relevante pentru felul în care se scrie în ţara sa.

Care sunt direcţiile pe care TER îi propune să meargă? Activităţile reţelei TER se desfăoară în mai multe etape. La


59 început se organizează comitete de lectură internaţionale. De vreme ce o ţară parteneră a trimis un număr de piese, e evident că există un interes ca acest comitet să se poată reuni ca să se discute textele i să se confrunte diverse puncte de vedere legate de ele. E vorba, deci, de un dialog intercultural. Cum este receptată o piesă românească în Italia, Danemarca, Lituania sau Grecia? Ce criterii, ce diferenţe de viziune există în percepţia ei? i, mai mult decât atât, cum se pot îmbogăţi viziunile i reflecţiile printr-o comunicare autentică? Pentru aceste confruntări i schimburi reciproce e nevoie de un câmp de cunotinţe partajate în aa fel încât creaţia să aibă de câtigat. Apoi se fac ateliere de traducere pe un număr de texte selecţionate. Atelierele au, printre altele, funcţia i vocaţia de a forma traducători noi, mai puţin specializaţi cu particularităţile textului de teatru. Mai au i scopul de a apropia traducătorii i creatorii de teatru – regizori, actori etc. Fiecare atelier are ca finalitate lectura piesei de către un grup de actori. Fiecare traducător asistă la felul în care traducerea sa trece prin corpul actorilor i poate astfel să discute cu regizorul despre felul în care acesta i-a însuit traducerea sa. O etapă ulterioară vizează crearea unui ciclu de spectacole-lectură pe textele traduse. Aceste lecturi pot depăi nivelul de text citit i pot deveni chiar montări, care nu trebuie să fie elaborate, dar pot da o măsură mai exactă a potenţialităţii textului. Scopul lor nu este doar de a familiariza publicul cu noi formule de scriitură care sunt mai puţin cunoscute în ţara respectivă i de a-i da nite repere dramaturgice actuale i importante, dar i de a suscita interesul teatrului de a produce aceste texte. Este extrem de important ca traducerile să nu se piardă i să se tie cum pot fi accesate.

Ce rol poate avea Teatrul Naţional din Timioara în reţeaua TER? Teatrul Naţional din Timioara are avantajul că dispune de o trupă i de o echipă care se pot implica în susţinerea i promovarea textelor contemporane naţionale i internaţionale. Alegerea programatică a unor piese contemporane în repertoriul unui teatru presupune o direcţie artistică foarte clar asumată. Este important ca un director de teatru să fie convins de necesitatea îmbogăţirii repertoriului teatrului pe care îl conduce cu piese contemporane – care vorbesc despre lumea de astăzi publicului de astăzi. Este esenţial ca, într-un timp al mondializării, să se înţeleagă cât este de relevantă confruntarea repertoriului naţional cu cel internaţional i să se investească în ambele zone. Dramaturgii contemporani trebuie să devină din ce în ce mai vizibili prin inserarea lor în spaţii i culturi diferite. Faptul că Teatrul Naţional din Timioara este interesat de autori contemporani români sau străini – fie că e vorba de accentul pus pe laborator, pe montarea unor texte, pe căutarea acelor proiecte relevante într-un anumit context social – îl plasează în prim-planul evoluţiei teatrului internaţional. Fiind foarte deschis spre dramaturgia contemporană, găzduind ateliere de traducere i scriitură, programând lecturi i montări, Teatrul Naţional din Timioara se înscrie într-un schimb cultural puternic reprezentat în lume.

Cât de mult te-a ajutat experienţa preofesională, eti i traducător, în fundamentarea obiectivelor i mizei pe care reţeaua le poate dezvolta? Traduc în franceză texte contemporane germane de mai bine de 15 ani, i prin activitatea mea în cadul Maison Vitez i la Comedia Franceză, promovez texte contemporane din întreaga lume. E incitant să compar scriituri, să aflu date despre parcursul dramaturgilor – formaţia lor, ce i-a determinat să se apuce să scrie pentru teatru, ce-i motivează, felul în care îi aleg subiectele i, mai ales, cum le tratează, stilul lor. E fascinant să vezi cum, de la o ţară la alta, găseti autori care se concentrează pe realism, care practică o scriitură angajată (politic, social), alţii care sunt preocupaţi de formă, care explorează o scriitură poetică, formule noi de a asambla cuvintele. Unii respectă canoanele, alţii produc explozii în interiorul lor, i felul în care se leagă toate aceste demersuri ţine de dinamica dramaturgiei. Diversitatea formulelor de abordare ne impune să nu fim etnocentrici, să nu judecăm o creaţie după un set de criterii fixe. Tocmai de aceea apariţia unui centru european axat pe scriitura contemporană – prin traducerea unor opere europene – e un demers absolut necesar. Presupune, de fapt, să ai o disponibilitate de receptare foarte largă, bazată pe multiple determinări. i aici dramaturgul are un rol fundamental: el este cel care face să treacă textul, respectând sensul lui, misterul lui, tot ce e specific lingvistic i pare uneori intraductibil. Aa cum spunea Antoine Vitez, „toate textele sunt un singur text scris într-o multitudine de limbi... i trebuie să traduci tot”. Îmi doresc ca TER să devină un laborator complex în care să se poată explora diversitatea scriiturilor dramatice din lumea întreagă. Interviu realizat de

Mihaela Michailov


60

PR & Event manager, Cărtureti Timioara i Cluj

Cosmin Lungu „Nu caut sã-mi asigur statui, ci o confirmare cã nu trãiesc în zadar” Cosmin Lungu a fost redactor-ef adjunct la publicaţiile „Ziua de Vest” i „Focus Vest” înainte să treacă, prin concurs, pe postul de director al librăriilor Cărtureti timiorene. Ulterior, printr-o ascensiune de interior a ajuns PR & Event manager al Cărtureti Timioara i Cluj. Este iniţiatorul pandantului vestic al Festivalului anual „Street Delivery”, în care a atras Teatrul Naţional Timioara – „mai vechiul prieten de ceai, carte i serviciu public” – ca partener permanent.


61 Începusei să faci carieră ca ziarist înainte să numele acesta. La început m-am speriat puţin, devii directorul librăriei Cărtureti. Ce îţi spui în pentru că aveam senzaţia că voi fi azvârlit într-un prezent când te gândeti la asta? iure din care nu voi iei întreg. Abia mă ridicasem Mă gândesc că într-o bună zi mă voi întoarce acolo. după o piedică serioasă care m-a azvârlit la pământ Eu nu am plecat din jurnalism pentru că m-am i simţeam nevoia unei aezări, nu a unui început săturat de el, ci pentru că nu mai îmi oferea o minimă de maraton. Dar în cele din urmă m-am postat la start. satisfacţie financiară. S-ar putea crede că nu e un motiv Ce înseamnă pentru tine Cărtureti? suficient de puternic pentru a renunţa la o vocaţie, însă Un mediu în care te poţi exprima liber, în care poţi crea. pentru mine era la acea vreme i ar mai fi i acum. Nu Cărturetiul este pentru mine o bună familie, care s-a vreau să se înţeleagă, pe cale deductivă, că am ales să comportat ca atare într-o situaţie personală delicată. mă situez în Cărtureti provizoriu, până mi se arată ceva Îmi place că am colegi inteligenţi, mulţi dintre ei foarte mai bun. Venirea mea aici a reprezentat o schimbare de creativi, ce-mi infirmă aproape în fiecare zi acea îngrijorare macaz i un nou drum pe care nu-l regret absolut deloc. La nejustificată pe care o au unii când vorbesc de viitor. început putea fi privit ca unul de compromis, dar acum nu-l Eti un tip pe care-l preocupă ascensiunea profesională? văd decât ca pe un traseu inspirat, de-a lungul căruia am Uneori îmi reproez că mă interesează mai mult decât ar fi întâlnit persoane deosebite, m-am format ca om de PR i cazul. Până la un punct, în viaţa mea a contat doar profesia. am adunat mai multă încredere în mine însumi. Experienţa Dar apoi mi-am dat seama că asta nu te împlinete decât bună din jurnalism e legată de micile succese, nerăbdarea parţial. Am trăit mari bucurii profesionale, care peste trei dintre scrierea unui articol reuit i apariţia lui în ziar, de luni nu mai însemnau nimic pentru cei din jur. Eu nu caut satisfacţia rară (i astfel preţioasă) că am reuit să influenţez să-mi asigur statui pentru posteritate, ci o confirmare ceva. Experienţa proastă cântărete mai greu: mitocănia prezentă i continuă că nu trăiesc în zadar. unor oameni, impresia că îţi sunt superiori i trebuie să

ţi-o afieze, actele de laitate, ciocoismul din jurul tău i exemplele de pervertire a ideii de jurnalism integru. Cu bune i cu rele, însă, timpul din presă e unul esenţial pentru mine. Am venit în Cărtureti cu ideea să-l deschid mai mult, să accentuez tendinţa librăriei de a fi un spaţiu multiartistic, în care se întâlnesc oameni interesanţi cu întâmplări pe măsură. Sper că nu greesc dacă spun că mi-a reuit. De aceea, neîncremenirea mea pe această funcţie cred că e un lucru bun. S-a ivit posibilitatea să lucrez mai mult pe ceea ce-mi place, organizarea de evenimente i promovarea lor, degrevat fiind de sarcinile administrative, i mi s-a oferit un spaţiu de exprimare mai larg (deocamdată Cluj i Timioara). În esenţă, continuu ceea ce am început în urmă cu doi ani. De-afară nu se vedea nici înainte coordonarea echipei, grija pentru patrimoniul librăriilor, aa că nu am pierdut o întreagă identitate (de funcţie). Această decizie, de a trece pe postul de PR & Event manager, a fost una grea, simplă, sau mai degrabă firească? Cred că într-o oarecare măsură a fost firească, pentru că eram deja acolo de mai multă vreme, chiar dacă nu sub

Comunicatele tale de presă sunt mici pagini de literatură. Ce loc îl ocupă scrisul în viaţa ta? O trăsătură fundamentală a mea e aceea că îmi place i caut mereu să inovez. De aceea nu am vrut să fac din comunicatele de presă simple anunţuri despre data i locul unui eveniment, ci am urmărit să ofer o privire mai largă asupra unui lucru, a unei persoane. Unii ar spune că mă irosesc. Eu zic că iau în serios o treabă la fel de serioasă. Cât despre locul pe care-l are scrisul în viaţa mea... e modul preferat de exprimare. Nu tiu dacă am multe calităţi, dar sper ca scrisul să fie una dintre acestea. Toate preocupările mele profesionale de după terminarea facultăţii au gravitat în jurul literei. Asta spune ceva despre simbioza dintre mine i scris. Ţi-ai vedea numele pe o carte? Mă gâdilă un asemenea gând. Firete că mi-a dori să fiu în stare de aa ceva, dar cred că îmi lipsete determinarea, timpul i probabil talentul pentru a fi un scriitor bun. Decât să produc ceva îndoilenic, o carte pe care să o citesc doar eu, câteva rude i o mână de prieteni, mai bine las asta în seama celor care se pricep cu adevărat. Nu-mi place maculatura, la fel cum nu admir un scriitor contrafăcut. Interviu realizat de Ciprian Marinescu


62

Istoria artei spectacolului are toţi atâţia autori câţi spectatori există. Un truism care favorizează toate construcţiile teoretice, deoarece întreaga bază de date se reduce sau se extinde la spectacolele văzute de un singur om. Pentru mine, tot ce s-a întâmplat pe scena românească înainte ca eu să mă sincronizez cu evoluţiile ei, ţine fie de declamaţia practicată de George Vraca în „Richard al III-lea”, fie de naturalismul spectacolelor unde pomii de pe scenă aveau pe crăci, reproduse în trei dimensiuni, toate frunzele. Cred că acesta din urmă se numea „Crângul de mălini” de un autor sovietic. Scena exercita o forţă de atracţie fără legătură cu aceste

mijloace care mă sâcâiau fără să mă îndepărteze. Observam semnele unui altfel de teatru i m-a impresionat teribil tavanul prăbuit sub ochii notri, strivind personajele derutate, din „Inspectorul de poliţie” de J.B. Priestley (unul dintre puţinii autori occidentali acceptaţi pentru că avea o atitudine critică faţă de lumea capitalului). Spectacolul montat de Horea Popescu la Baia-Mare (cred) nu era ceea ce a numi astăzi sau atunci, „un spectacol mare”, dar mi-a dat de înţeles că scena poate fi – măcar din când în când – un spaţiu magic: realitatea te poate emoţiona prin dezvăluirea unor resorturi i motivaţii, care te învăluie

dincolo de cuvintele piesei i de amănuntele decorului. Trec peste diversele faze ale familiarizării cu miracolul pentru a ajunge la „Cum vă place” în montarea lui Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra. Fac o mărturisire compromiţătoare, dar campania de presă pornită de agresivii partizani ai tradiţiei împotriva spectacolului i a apărătorilor lui m-a ajutat mult să descifrez de ce i cum mi-a plăcut. Nu realizam că acuzaţiile „estetice” ar fi putut avea i consecinţe administrative aa că pentru mine a fost o lecţie de ordonare i descifrare a liniilor de forţă ale spectacolului. A putea continua cu titluri i nume, dar memoria îmi poate juca feste uitând lucrurile într-adevăr importante de dragul celor ocante: mi-am format standardele de apreciere ale spectacolelor în anii ‘60, când creatorii importanţi de teatru aveau ceva important de spus i se străduiau să-i facă mesajul cât mai inteligibil, prin montare i prin jocul actorilor. tiu, cuvântul „mesaj” sună „ca dracu”, dar până la urmă pentru mine ceea ce are de spus autorul spectacolului contează: dacă el se bâlbâie armonios i graţios, oricâte teorii aud despre subtilitatea procedeelor folosite, eu mă plictisesc. Nu tiu de ce, a căpătat valoare de adevăr absolut, ideea că teatrul antedecembrist era bun prin calitatea „opârlelor”, a adevărurilor benigne, pe care puterea le accepta pentru a mai slăbi presiunea. Nu a fost aa: nimeni nu confunda o piesă de Aurel Baranga cu „Regele Lear” montat de Radu Penciulescu. Teatrul bun spunea prin formele sale specifice adevărurile despre destinul omului într-o societate ticăloasă sau ridicolă. i acum eu caut acest adevăr în spectacolele regizorilor, tineri pentru mine, despre destinul omului într-o societate unde el poate alege liber dacă să fie sau nu ticălos. i revenim astfel la istoria teatrului: agitaţia în jurul trecutului e mare, dar ar fi ultimele momente în care cei ce se simt înarmaţi teoretic pentru o lucrare de sinteză despre teatrul anilor ‘60-‘70, ar putea elabora o lucrare apropiată de adevăr. Documentele sunt prost păstrate i dispar, memoria devine tot mai întoarsă spre sine, denaturând exteriorul. Pentru mine, „marile spectacole”, cele care m-au format, au fost cele ale lui Ciulei, Pintilie, Esrig, Penciulescu, Moisescu, Cernescu. Am respirat mai liber alături de montările Cătălinei Buzoianu, ale lui Alexandru Tocilescu, Alexa Visarion, Dan Micu. Discut tot mai des cu critici pentru care istoria teatrului începe cu Radu Afrim. E bine i aa.


63

Foto: Cristian Crisbăan

directori de festivaluri

Cristina Modreanu,

Florin Vidamski, Emil Boroghină, directorul Festivalului Shakespeare Craiova

directorul Festivalului Naţional de Teatru

directorul Întâlnirii Teatrale TAMper2 Sf. Gheorghe

Liviu Timu, directorul Festivalului de Teatru Piatra Neamţ

situatii de criza Ce faceþi dacã festivalul dumneavoastrã se suprapune neprevãzut cu un alt eveniment similar, în acelaºi oraº?

Cristina Modreanu: E situaţia perfectă pentru un bun antrenament în materie de promovare. Cred că a venit vremea în care vestea despre evenimentele culturale trebuie să ajungă la public în mod organizat, conform regulilor de promovare ce funcţionează când e vorba despre orice produs. Oricâte evenimente similare ar avea loc în acelaşi timp într-un oraş, va câştiga acela care va şti să-şi atragă publicul prin informaţiile trimise spre el, prin facilităţile cu privire la rezervare/cumpărare de bilete, prin publicitate. Va veni curând o vreme când totul va

conta enorm – câte ştiri apar în mass media despre un eveniment, cât de comod îi este spectatorului să cumpere biletul (on-line, cu credit card, cu reduceri eventual, cu acces gratuit la unele evenimente din festival etc.) şi cine mai ştie ce. Ca mentalitate nu suntem încă pregătiţi pentru asta în România, dar va trebui să facem faţă. La FNT 2008, sălile au fost pline – inclusiv sala mare a TNB – deşi în acelaşi timp aveau loc la Bucureşti Festivalul Uniunii Teatrelor Europene şi Festivalul Artelor. Deci, public există pentru mai multe evenimente decât credem noi, important e să ştii să-l atragi. Emil Boroghină: Perioada de desfăurare a Festivalului nostru este fixată cu cel puţin doi ani înainte. El are loc de regulă începând cu 23 aprilie, ziua naterii i a morţii lui William Shakespeare, evitând totui posibilitatea suprapunerii cu Săptămâna Patimilor i Zilele de Pati. În această situaţie se produce o mică decalare. Desfăurarea


64 unui eveniment SIMILAR în Craiova cred că este Emil Boroghină: Această posibilitate este exclusă exclusă. Pot avea loc cel mult manifestări ocazionale din start. Directorul tehnic al Teatrului sau prezentări de spectacole aflate în turneu. Dacă Naţional Craiova, care este i director în ora ar avea loc un astfel de spectacol, găzduit de o altă executiv al Festivalului Shakespeare, are grijă sală decât cea a Teatrului Naţional, nu ar fi nici un fel de ca cei de la „Electrica” să ne pună la dispoziţie problemă, Festivalul Shakespeare având invitaţii i publicul pe întreaga perioadă un grup electrogen, său statornic. Suprapunerea este posibilă spectacolelor pentru situaţii de avarie. Daţi-mi voie să nu programate în Bucureti. În această situaţie deciziile le iau încerc să răspund cum am proceda dacă nu ne-am asigura partenerii notri de la ARCUB. pentru o astfel de situaţie limită, câtă vreme din 1994, de la Florin Vidamski: Înainte de a lansa Întâlnirea Teatrală debutul Festivalului i până în prezent, nu a avut loc nici un TAMper2, am consultat atât calendarul evenimentelor eveniment de acest fel. culturale din ora, cât i al celor din ţară, pentru a evita Florin Vidamski: Organizatorii trebuie să încheie un această situaţie neprevăzută, dar i pentru a ne asigura că contract cu Electrica S.A., care va asigura asistenţa prin invitaţii din lumea teatrală (mă refer la critici, actori, regizori, intermediul unei echipe de intervenţie, soluţionând, rapid, directori de festivaluri) vor accepta invitaţia noastră, nefiind orice defecţiune de natură tehnică. Bineînţeles că publicul trebuie să fie anunţat că defecţiunea va fi remediată. Liviu Timu: Printr-o simplă apăsare de buton se trece pe generatorul de avarie. Aviz amatorilor.

nevoiţi să aleagă între mai multe oferte de acest gen. Liviu Timu: Atât timp cât se suprapune neprevăzut, nu-mi fac probleme. Merg înainte, deoarece festivalul meu e pregătit din timp i toate avantajele marketing-ului sunt de partea mea. Ba mai mult, a încerca să-l înglobez, printr-un contract de parteneriat.

Înainte de începerea unuia dintre spectacolele invitate se ia curentul. Cum gestionaþi situaþia?

Cristina Modreanu: Se poate întâmpla oriunde în lume. Cu mult calm, se face un anunţ cu rugămintea ca publicul să înţeleagă şi să aştepte, evident dacă sunt date că situaţia se poate rezolva rapid. Oricare ar fi datele problemei, important este să se comunice cu spectatorii, eventual cu umor, pentru destinderea atmosferei, pentru ca oamenii să nu se panicheze.

Principalul finanþator al festivalului vã anunþã cã nu veþi primi banii decât dupã încheierea lui. Cum procedaþi?

Cristina Modreanu: Asta ar pune probleme mai mari unui organizator de evenimente din altă ţară, fiindcă în România aceasta este „cutuma”. Dacă organizatorul principal este statul – cum e în cazul evenimentelor majore – atunci banii chiar vin după încheierea evenimentului (în afara unui avans) şi tot ce poţi face este să încerci să explici acest mod de funcţionare al finanţării în cultură atât colaboratorilor internaţionali, cât şi propriei echipe. Nu e simplu, dar nu ai de ales. Emil Boroghină: Finanţarea unui festival presupune existenţa a cât mai multor surse. Principalii finanţatori ai festivalului nostru sunt Guvernul României i Ministerul Culturii, pentru Craiova, i Primăria i Consiliul General


65 al Capitalei, pentru Bucureti. Există un întreg inteligent – să încerci să previi asemenea accidente, mecanism de alimentare a conturilor i decontare a fiindcă odată întâmplate e mult mai greu să repari cheltuielilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare, ceva. Ar trebui rupt acest lanţ al slăbiciunilor şi de care suntem obligaţi să ţinem cont. O mare parte instituite contractele, dacă nu începem să facem din costuri chiar sunt achitate după încheierea asta rămânem în plină anormalitate. Cât despre festivalului. Trebuie să prevezi ca din cei 30% pe care îi situaţia actuală – dacă afli deodată că nu mai ai finanţare primeti în avans, la care se adaugă i sumele obţinute din anunţi la rândul tău ce s-a întâmplat, îţi ceri scuzele de sponsorizări i din alte surse, să achiţi ceea ce reprezintă rigoare (pierzând evident, orice credibilitate) şi încerci să priorităţile, începând cu biletele de zbor pentru colectivele mergi înainte cu ce-ţi poţi permite. Dată fiind criza care participante i costurile transportului decorurilor. se anunţă în 2009, cred că ne-ar trebui tuturor un „ghid de Florin Vidamski: Dacă finanţatorul este comportament în caz de dispariţie a finanţării”. Reducerile serios, atunci, cu siguranţă, va propune se pot face atât la fee-uri, dacă există înţelegere, cât şi la un contract de finanţare, în care se vor materiale promoţionale, tipărituri etc. Trebuie gândite specifica tranele financiare. Organizatorii „variante de recesiune”, chiar şi în cazul marilor evenimente, trebuie să construiască un plan al cheltuielilor, în dar nu trebuie renunţat la ele, fiindcă sunt un bun câştigat, conformitate cu aceste trane. Dacă iei în calcul situaţia ceea ce nu e puţin lucru când e vorba despre cultură în nici în care banii vor fi primiţi după eveniment, atunci durata o ţară din lume. contractului încheiat cu furnizorii trebuie să cuprindă,

obligatoriu, perioada următoare festivalului. Liviu Timu: Anunţ i eu, la rândul meu, prestatorii de servicii, folosind toate uzanţele, pentru a-mi accepta plata la final. Credibilitatea ţine de abilitatea managerială.

Ce faceþi dacã aflaþi, cu douã sãptãmâni înainte de începerea festivalului, cã principalul finanþator nu vã mai alocã suma negociatã?

Cristina Modreanu: Din păcate asta e posibil, fiindcă la noi nu există încă o înţelegere a ideii de contract, care nu e luată în serios. Dacă s-ar semna contracte din timp, asemenea surprize ar fi mult mai rare, dar deocamdată la noi nimeni nu le semnează: finanţatorul ca să-i aibe „la mână” pe organizatori, organizatorii nu semnează cu invitaţii fiindcă n-au siguranţa finanţării, iar invitaţii se simt liberi să nu-şi respecte angajamentele. Şi uite aşa se naşte lanţul slăbiciunilor. Mie mi se pare esenţial – şi

Emil Boroghină: Dumneavoastră puneţi întrebări pentru a sonda cum gândim să soluţionăm situaţiile limită. Dacă ar exista o astfel de posibilitate am încerca o reechilibrare, o reevaluare a bugetului, căutând să nu renunţăm la nimic important din program, înainte de toate la spectacolele invitate, lucru care ar afecta cu siguranţă bunul nume i imaginea festivalului. Am risca să rămânem cu unele datorii, pe care, cu eforturi mai mici, mai mari, sau chiar uriae, ne-am strădui să le achităm din obţinerea unor finanţări i sponsorizări care, după eveniment, vin foarte greu. Florin Vidamski: Pentru a evita această situaţie, se va semna un contract de finanţare. Liviu Timu: De obicei se face un contract ferm cu finanţatorul principal. Dacă finanţatorul este ordonatorul principal de credit, răspunderea i-o asumă în totalitate, dar acest lucru nu se poate întâmpla decât în situaţii de criză majoră. Proiectul nu poate fi abandonat până în momentul în care nu s-au epuizat toate posibilităţile de a refinanţa festivalul. În caz de eec, manifestarea se poate transforma într-un festival de protest.


Dacã s-ar întâmpla un accident din cauza cãruia nu aþi putea juca nici un spectacol în teatru, ce tip de locaþii aþi alege în stare de urgenþã?

Cristina Modreanu: Ar fi bine să avem de unde alege, dar din păcate nu suntem în această situaţie. Personal, aş prefera pentru Festivalul Naţional de Teatru ceea ce Peter Brook numea un „spaţiu găsit”, pentru unii creatori preferabil oricând unei clădiri tipice, create pentru teatru. O clădire care a avut o altă destinaţie, dar este recuperată pentru teatru, poate fi adapatată mai uşor pentru diferite montări, ceea ce dă o libertate atât creatorilor spectacolelor, cât şi organizatorilor. Din păcate, în Bucureşti sunt foarte puţine asemenea spaţii recuperabile în scopuri culturale, fiindcă interesele imobiliare sunt prea mari ca să mai rămână ceva netranzacţionat. Din ce există, aş alege probabil un spaţiu tip Sala Dalles (cu care am şi colaborat pentru ediţia 2008 a FNT), sau Palatul Bragadiru. Emil Boroghină: Îmi puneţi din nou o întrebare pentru rezolvarea situaţiilor catastrofale. Un astfel de accident trebuie exclus din discuţii, întrucât sunt convins că nici unul din partenerii notri din străinătate nu ar fi de acord să prezinte spectacole în locaţii care ar presupune un cât de mic rabat de la condiţia artistică a acestora. Cu foarte mici excepţii, trupele participante nu i-au dat acordul de a veni în festival decât după efectuarea, în prealabil, a unei vizite tehnice, în care s-au studiat posibilităţile de prezentare a spectacolelor pe scenele craiovene i cele bucuretene. Celor care nu au efectuat această previzită, li s-au trimis din timp toate schiţele tehnice ale scenelor, distribuirea surselor pentru lumini, sunet etc. După studierea acestora, ne-au comunicat care din scenele propuse de noi le oferă condiţiile necesare pentru prezentarea producţiilor lor. Ar fi greu, dacă nu chiar imposibil, de mutat un spectacol programat pentru o anume scenă, pe o alta. Florin Vidamski: Întrebarea e prea generală. Cred că depinde, foarte mult, de momentul în care se întâmplă accidentul. Liviu Timu: Strada.

Cineva din organizarea festivalului pe care îl conduceþi uitã sã întâmpine la aeroport pe unul dintre invitaþii strãini. Încercaþi sã compensaþi greºeala printr-o trataþie specialã?

Cristina Modreanu: E o greşeală scuzabilă, totuşi, mai ales

66

când ai de gestionat un eveniment major. Spun asta pentru că se întâmplă şi la case din cele mai mari, adică la mari festivaluri. Unii organizatori nici nu se gândesc să ofere acest serviciu invitaţilor, care se ocupă singuri de propria deplasare, aşa încât faptul că oferi transportul intern e în sine o trataţie specială. Dar dacă ai promis-o, atunci trebuie să-ţi respecţi promisiunea. Dacă cineva din echipă a greşit, cred că scuzele sunt suficiente, nu e nevoie de o trataţie specială. Emil Boroghină: Încercăm să fim cât se poate de atenţi cu toţi oaspeţii notri. Refuz să cred că am putea trăi o astfel de experienţă jenantă. Prin absurd, dacă ea s-ar petrece, probabil că am încerca să-l facem să înţeleagă pe acel invitat că totul nu a fost decât un accident stupid. Florin Vidamski: Sunt sigur că echipa TAMper2 nu se va confrunta cu o astfel de situaţie. Nu tiu cum s-ar putea întâmpla o gafă ca asta. Liviu Timu: Nu există o asemenea persoană în organizarea festivalului nostru.

Unul din spectacolele invitate din þarã se preconizeazã sã întârzie mai mult de douã ore, fiindcã unul dintre actori nu reuºeºte sã ajungã la timp. Ce faceþi cu publicul?

Cristina Modreanu: De obicei actorii ajung cu o zi înainte de spectacol, uneori chiar e nevoie de o repetiţie. Dacă se întâmplă însă un asemenea accident, nu se poate decât să anunţi cinstit publicul, eventual să oferi rapid ceai şi cafea în foaier pentru cei care sunt dispuşi să aştepte şi posibilitatea de a returna biletele pentru cei care nu vor sau nu pot să aştepte. Şi, evident, să penalizezi cât se poate de serios compania care nu a fost în stare să-şi gestioneze propria prezenţă în festival. Emil Boroghină: Nu cred că poate exista o astfel de posibilitate în cazul unui festival serios i al unor parteneri asemenea. Dacă vreţi totui să dau un răspuns, probabil că am anunţa publicul i fiecare spectator ar decide dacă pleacă sau rămâne la reprezentaţie. Bineînţeles că celor care ar hotărî să nu rămână, li s-ar înapoia banii pe bilete sau, dacă doresc, li se face o reprogramare la un alt spectacol. Florin Vidamski: În contractele încheiate cu teatrele invitate, se specifică data i ora spectacolului care urmează a fi prezentat în festival, iar echipele artistice i tehnice sunt ateptate cu o zi înainte de reprezentaţie. Liviu Timu: Improvizăm pe moment. Doar suntem artiti! i e bine întotdeauna să ai la îndemână situaţii de rezervă (invitaţi speciali, oratori, muzicieni etc.)


Aþi deschide festivalul dumneavoastrã cu un debutant?

Cristina Modreanu: Nu aş deschide festivalul de care mă ocup în acest moment cu un debutant. Poate un alt tip de festival ar suporta o asemenea abordare, dar pentru FNT cred că o asemenea decizie nu ar folosi nimănui, ba chiar ar strica respectivului debutant. Prezenţa vocilor proaspete mi se pare necesară – de-asta am iniţiat secţiunea „Debut” în FNT – dar deschiderea unui eveniment de asemenea anvergură trebuie să aibă un impact major, ceea ce presupune un artist deja afirmat, din ţară sau străinătate. Emil Boroghină: Festivalul nostru este dedicat creaţiei shakespeariene. Nu cunosc până acum ca vreun director al unui teatru important din Europa i din lume să fi încredinţat un text shakespearian chiar unui debutant. Dacă ar exista o astfel de situaţie, iar spectacolul ar fi unul excelent, probabil că el ar putea fi programat i în deschiderea festivalului. Deschiderea fiind un moment foarte important, este firesc să programăm în prima zi unul dintre cele mai bune spectacole, dacă nu chiar cel mai bun spectacol pe care îl avem în festival. Florin Vidamski: Conceptul evenimentului propus de Teatrul “Andrei Mureanu” nu include debutanţi. Liviu Timu: Tot ce e nou generează o mare poftă de joacă. Cred că întâi trebuie să exciţi publicul, pentru ca mai apoi să-i dai lovitura de graţie a consacrării.

Care e imaginea cea mai trãsnitã pe care aþi folosi-o pentru afiºul festivalului al cãrui director sunteþi?

Cristina Modreanu: Am folosit deja ceea ce foarte simpatic numiţi „o imagine trăsnită” pentru prima ediţie a FNT de care m-am ocupat în 2008, dar ideea – fotografii ale unor oameni obişnuiţi surprinşi în cele mai comune locuri, o staţie de tramvai, o bancă într-un parc – a fost primită cu răceală sau a fost neînţeleasă de unii. Tradiţia teatrală românească presupune folosirea unor metafore de inspiraţie teatrală pentru afişele evenimentelor de gen, cu alte cuvinte o imagine „frumoasă”, „expresivă” în sine şi nu un concept care să încurajeze privitorul să gândească singur pentru a decripta mesajul afişului. Ceea ce nu înseamnă că nu voi veni în continuare cu idei trăsnite, măcar pentru că e sănătos să răstorni vechile modele din când în când. Nu spun ce idei am, ca să nu fie copiate (râde - n.n.). Emil Boroghină: Nu tiu ce să vă răspund în acest moment la o astfel de întrebare. Florin Vidamski: Conceptul grafic al afiului TAMper2 conţine imagini reprezentative, care pun în valoare i

67

promovează evenimentul. Liviu Timu: Un paratrăsnet.

Care sunt primele trei probleme de care v-aþi lovi în momentul în care nu aþi mai acorda nici o invitaþie la spectacolele din festival?

Cristina Modreanu: Am experimentat deja ce se întâmplă când nu mai acorzi bilete gratis unor largi categorii care cred că le merită pentru că le-au primit dintotdeauna: profesioniştii breslei (chiar dacă şi-ar permite oricând să le cumpere), personalităţi culturale, VIP-uri politice etc. Comentariile negative sunt prima reacţie (dacă nu ai acces gratuit la un eveniment rezultă că acesta este un eşec), pe urmă atacurile la persoana care a luat decizia (sunt ignorate raţiunile pentru care a fost luată decizia şi reiese că aceasta vine numai din reavoinţă sau din cine ştie ce alt plan misterios de a-i ţine pe respectivii departe de teatru). Singura reacţie normală mi se pare a fi aceea de a-ţi cumpăra bilete dacă te interesează realmente evenimentul. Prin asta sprijini evenimentul şi încurajezi prin propriul comportament consumul cultural: e minimum pe care ar trebui să-l facă şi personalităţile culturale şi cele politice şi membrii breslei teatrale care îşi pot permite asta. Emil Boroghină: Dumneavoastră vă închipuiţi că poate există un director lipsit de minimum de bun simţ, încât să nu acorde măcar câteva invitaţii pentru cei care l-au sprijinit efectiv în organizarea i desfăurarea unui festival de amploarea festivalului nostru? Ce facem cu invitaţii din ţară i din străinătate? Cu jurnalitii? Cu oficialii? Cu actorii teatrului? Ca i alte situaţii organizatorice sugerate de dumneavoastră, i pe aceasta ne permitem să o considerăm ca nefiind posibilă în cazul Festivalului „Shakespeare” i al altor festivaluri. Florin Vidamski: Invitaţii evenimentului nostru sunt: critici de teatru, directori de festivaluri, finanţatori, jurnaliti, sponsori i parteneri. Nu ne-am pus problema să nu-i mai invităm pe cei amintiţi mai sus. Liviu Timu: 1 – Nu a mai avea bani. 2 – Nu a mai avea bani. 3 – Nu a mai avea bani.

După un brainstorming de

Ciprian Marinescu Mihaela Michailov Codruţa Popov


68

A fost Luminiţa Stoianovici (13 iunie 1959 – 21 noiembrie 2008)


69

Nu cred că Luminiţa a fost un om împlinit. Dăruia iubire în dreapta i-n stânga; primea infinit mai puţin... Se arunca în artă cu setea unui incontient, trăia cu puritatea unui copil. De fapt, chiar era un copil, dar noi nu am realizat acest lucru. Mi-ar plăcea să cred că acum este fericită.

Cristi Rotaru

Cu ani în urmă ne-am ţinut în braţe, în ploaie, ateptând speriaţi afiarea rezultatelor de admitere la IATC... Ţii minte când pe coridorul teatrului, tu mi-ai zâmbit i mi-ai spus că totul o să fie bine? Ţii minte când Cotescu, în arlechinul Cassandrei, ne-a mângâiat pe cap i a spus ca teatrul înseamnă umilinţă, iar eu, bou i gol, n-am înţeles nimic? Tu m-ai ţinut de mână i mi-ai spus că totul va fi OK. Când ploua cu vise i noi ne uitam ca nite copii părăsiţi de dragoste, la cer. Acum mă plec în amintirea ta, i de teamă ca nimeni să nu te uite, am să-ţi închin povestea asta în numele celor ce-au fost cu tine... Oana Pellea, Mioara Ifrim, Adrian Păduraru, Răzvan Popa, Cristian Rotaru, Claudiu Istodor, Carmen Tănase, Carmen Ciorcilă, Carmen Trocan, Patricia Grigoriu, Marina Procopie, Radu Duda, Mihai Verbiţchi, Dan Bădărău i eu... De peste mări i ţări, te port la buzunarul de la piept. Noapte bună, puior...

Bogdan Gheorghiu

Prima privire spre ea mi-a rămas cumva întipărită în minte; poate e doar o amintire falsă, dar ea arăta cam aa: o fată cu rochie vaporoasă de pânză topită, cum se purtau pe vremea aceea, de la fondu’ plastic, cu părul proaspăt spălat i de aceea înfoiat, trupul răspândind un miros puternic de deodorant bun. Teribil de emoţionată, roie în obraji, cuprinsă de ruine i spaimă de ce vor zice ceilalţi din clasă despre ea, în ce clasă va ajunge i ce va face viitorul cu ea i din ea. Cred că suferea cel mai tare de emoţii, dintre toţi cei care am început IATC-ul în toamna aia. i era tare frumoasă. i a încercat apoi să pară relaxată. i nu părea. i a încercat apoi să plângă când a spus poezia sau monologul din prima zi de coala. i a plans. Asta îi reuea aproape întotdeauna. Cu timpul începuse să i poată râde, cumva tehnic, i cred că asta nu i-a ieit niciodată foarte bine. Nu e ceva de rău. Dar dintre lucrurile care nu i-au ieit ei în viaţă a fost râsul de-adevăratelea, cu poftă. Păcat. A învăţat să lupte cu viaţa, să-i smulgă lucrurile ce-i lăsau impresia că îi fac plăcere, că miros bine, sunt la modă i că o fac să arate bine. A avut bune i rele. i gata. Cam asta a fost ce a putut să facă Luminiţa. Câteva roluri, ceva învăţătură dată altora i câteva aduceri-aminte în vieţile celor cu care s-a întâlnit. Dacă e mult sau puţin, ei să nu-i pară rău. Din toate astea, eu îmi voi aduce aminte de fata cu nume de revistă pentru copii, care nu tia să râdă liberă ca pruncii. Nici eu nu prea pot, dar asta e altă poveste, care încă nu s-a sfârit. E cam lăcrimoasă i plicticoasă aducerea asta aminte a mea. Dar nu tiu nici o poveste hazlie cu coleaga mea. Care a fost tare tristă. Heblu.

Claudiu Istodor


70

Îmi aud inima în tâmplă i Luminiţa nu mai e! E absurd, inadmisibil de absurd! În 1980, la examenul de admitere, prima admisă, cu nota cea mai mare la IATC, a fost Luminţa Stoianovici. În clasa doamnei Sanda Manu, promoţia 1980-1984, ea a fost cea mai înzestrată de la Dumnezeu. Am considerat-o pe departe cea mai talentată dintre noi. Întotdeauna am avut impresia că tie mult mai multe decât ne spune, că poate mult mai multe decât ne îngăduie să vedem. Mi-e deja dor de ea! Am cunoscut-o atât cât mi-a îngăduit ea s-o cunosc. Un spirit viu, în luptă cinstită cu sine, luminos, cu mult umor! Face parte din categoria celor care nu trăiesc, ci ard! Nu i-a dezminţit numele... Asta a i fost, o luminiţă frumoasă care a ars în faţa ochilor notri i în faţa nepăsării noastre uneori; a neînţelegerii noastre, a judecăţii noastre strâmbe adeseori... absurd. i ceea ce scriu acum e absurd... Uneori folosind verbe la timpul trecut... Cum adică? Nu înţeleg! Luminiţa Stoianovici face parte din viaţa mea. Nu pot scrie despre viaţa mea la trecut! Aa că Luminiţa Stoianovici va fi întotdeauna parte din mine! Ar fi meritat multe premii i laude în viaţă, dar asta e încă o demonstraţie a faptului că valoarea nu are de cele mai multe ori legătură cu notorietatea sau cu succesul. Îmi pare rău pentru cei care nu au avut ocazia s-o cunoască. Eu am avut acest privilegiu, iar pentru asta, Luminiţa, îţi mulţumesc i Îl rog pe Dumnezeu să-ţi ţină sufletul frumos în palmă!

Oana Pellea

Patru ani. Atât a durat întâlnirea noastră. Anii studenţiei. Cei mai frumoi. După aceea, viaţa ne-a trimis în colţuri de ţară prea îndepărtate. Fiecare din noi i-a urmat destinul, mai blând sau mai amar, după cum ne-a fost hărăzit. Cei patru ani frumoi au rămas undeva în urmă, ca într-un vis de tinereţe. 24 de ani. Atât a durat despărţirea noastră. Nu tiu cât de fericită a fost Luminiţa în amarul acesta de vreme. Nu tiu ce bucurii a avut, ce speranţe, ce dezamăgiri, de câtă iubire sau singurătate a avut parte. Propria mea luptă cu viaţa m-a izolat într-un fel de trecut i într-o zi am aflat cu tristeţe că unele punţi au fost tăiate pentru totdeauna. Pentru că Luminiţa nu mai este. i atunci, ce a rămas? Dacă cei patru ani frumoi ar fi un tablou personal, ei bine, în tabloul meu, Luminiţa a pictat culori vii, luminoase, blânde, generoase. Pentru că Luminiţa mea, Luminiţa celor patru ani, aa era. Singurul om din viaţa mea pe care îl supărau organic violenţa, vulgaritatea, nedreptatea. Era protectoare i delicată. Era muncitoare i meticuloasă. Era o prietenă bună i un coleg pe care te puteai baza oricând. Nu îmi vine să cred că scriu: ,,ERA’’. Nu îmi vine să cred că scriu aceste rânduri pentru că Luminiţa nu mai este. Aici, cu noi, în lumea noastră. Este însă în noi, în amintirile noastre care vor trăi atât cât vom trăi i noi. Dumnezeu să te aibă în pază, suflet bun!

Mioara Ifrim


71

O vedeam destul de rar după anii de facultate... După ce aproape în fiecare zi, aproape continuu, eram cu toţii aproape-aproape, opt oameni, patru băieţi i patru fete. Între care Luminiţa. Cu râsul ei de mezzosoprană, în cascade, atât de zglobiu, parcă ascundea ceva trist i sunt sigur că aa i era. Cu ochelarii mari, mai puţin de vedere i mai mult de imagine, cu explicaţiile căutat savante la Actorie, dar mai cu seamă la Estetica emotiv-ironicului Sir Tobby. Cu toţii în jurul ei când, aezată la vreo pianină din coală, cânta Chopin, mult studiat în Liceul de Muzică i deloc după aceea. Se oprea, se necăjea, nu avea nici partituri... Noi o admiram, o invidiam pentru emoţia pe care o răspândea. O vedeam destul de rar după anii de facultate. ...Filmam la Timioara i prin împrejurimi „Momentul adevărului” de Andrei Blaier. Juca i ea. Era actriţă acolo. Avea oameni în jur care o admirau. Râdea tot timpul; am înţeles, nu-i mergea prea bine... ...Festival de Teatru, tot la Timioara. După spectacol, i-am cunoscut, în apartamentul ei mic, ca o mansardă, pe câţiva dintre studenţii ei. Îi erau prieteni, o admirau. Era profesoară la Actorie. Râdea; eram sigur, nu-i mergea bine... La Bucureti, în apartamentul unor prieteni, care o admirau. Bolnavă, după operaţie. Nu mai râdea... ...Filmam „Voinţă de femeie”; zâmbea, îi mergea mai bine... O vedeam destul de rar după anii de facultate...

Adrian Păduraru

Se spune că marile dureri sunt mute i despre morţi numai de bine. Despre colega mea de grupă Luminiţa Stoianovici nu se poate tăcea, nu se poate vorbi la timpul trecut. Luminiţa este prima dintre noi care a plecat. Devreme, mult prea devreme! Nu tiu cât de fericită este viaţa colegilor mei, tiu însă cât de tristă i de nedreaptă a fost viaţa ei. Singură, fără ajutorul nimănui, a luptat, de multe ori a învins, dar în final a fost învinsă... În anul 2000 i-am văzut studenţii – am lucrat cu ei, i-am ascultat vorbind despre profesoara i prietena lor – am văzut-o pe scenă după 20 de ani, actriţă deplină. Profesoara noastră Sanda Manu ar fi fost mândră de ea. Luminiţa – întotdeauna se întâmplă aa. Nu avem timp unii pentru alţii. Viaţa ne desparte. De multe ori, i un telefon este amânat până când vom avea timp. Ne rămân gândurile – ne gândim unii la alţii, zâmbim, vorbim unii de alţii până într-o zi când ansa de a ne auzi nu mai există! Brusc, nedrept, fără putinţa de a ne lua rămas bun i de a ne cere iertare pentru indiferenţă i lipsa de timp. Pentru toate acestea i mai multe chiar, Luminiţa a fost i este iubită. Mi-am dat seama atunci când mi-am sunat colegii de grupă. Eu sunt convinsă că ne auzi, că ne vezi – Luminiţa, te iubim i te admirăm pentru omul i actorul care ai devenit.

Carmen Trocan


72

Premiile Pro Cultura Timisiensis Consiliul Judeţean Timi, 4 dec. 2008

categoria Seniori Damian Oancea

categoria Certitudini Claudia Ieremia Alina Reus Ion Rizea

Laureaţii Teatrului Naţional Timioara

atent ISSN 1842 – 1709 Revistă a Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” Timioara Str. Mărăeti nr. 2; Tel.: 0256 293 397, 0721 083 837 www.tntimisoara.com E-mail: tntm.literar@gmail.com ciprian.marinescu@gmail.com

Realizator: Ciprian Marinescu Dosar de spectacol: Mihaela Michailov Editorial: Robert erban Concepţia grafică: Antal Szilárd Foto (afară de cele altfel menţionate): Adrian Pîclian Tipar: Tempus, Timioara


���������������

�������������

�����������


atent #012  

ISSN 1842 – 1709 Revistă a Teatrului Naţional Timişoara str. Mărăşeşti nr. 2; tel.: 0256 293 397, 0721 083 837 www.tntimisoara.com Realizat...

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you