Issuu on Google+

teatrul naţional timişoara stagiunea 08/09

TREI SURORI de Anton Pavlovici Cehov

traducerea şi versiunea scenică Ada Lupu, Codruţa Popov şi Ciprian Marinescu


: le Moto în celu im ă r T l, ta de cris l aerului! pu ticlă. în stu tăm prin s re ru a ă s o is e N ch ată-n Minun poartă a i Lorc a căre rcia . a a n G lu E ico

r

Fede


ită de ă, bîntu , astenic ţă , a ă ic re ă lg g au plîn ta nosta ilă să a aceas ă, disimulată s b ţi a p la a u c p o v, p activ tilă, in e lui Ceho i nedefinite, in i dorindu-se u alene p Lumea ş zofînd aţi te lo l, ir fi p ta ru s , li a e to ti i z ii ş esaţ v adapte ria-i inu tristeţi hov nd cu n e ă nu se tî de prop s C ă ru i ă s c il lu s n b i u a te ş pătr iesele incap proaspe lui. … P alt ritm teze şi se adap unor morminte cute ale teatru bilă, introduc ti s de o p o ea e n le u p in rc c e m rg p u le a m în tipare ascunsă, greu ărit, spaţiul se osferă e p tm a a c nu în e urm ibraţie această ze, purtînd d v il o în i ic r e if ia n d cantă, şi difu dau sce mai lent, mai Cehov re, sufo – grele c, Eroii lui păsătoa nte, cuvintele a t. , dramati ti ă s s nisro n ră de ezita ibil de te meca atmosfe evin încete şi , impos il, ca niş erosimile te ib ti s iz v d ro e s i nev n sen gesturile ara lucrurilor n cele ma ţi de c, fără u ov t, haoti totodată iţi, par tortura la i ş u parcă p ic le rt a a n c z a ri se e b , d fe i ii e a ă n n c m r seme se miş n cele i adînc cte, spu mitent veseli ş ază la rîndul lo tric, gîndesc fe e d e m un co ure sînt con nibil, şi-şi tort mp, se agită lă sînt refractari lucruri, tîlc, şi ti defi la u in e c , c u a ic re in în e ceva ta oarte şi t, dar m te. sc de m renţă incoeren erealiza e… ic plictise g a p lo alităţi n a o tu ih în ir s v c p s i u e ş a şi vorb gice s latenţe ordini lo atru de escu oricărei i Cehov e un te u Pop d a lu l R u tr Tea itru

Dum


Omul Cehov

şel Taganrog, scenţa sa în micul oră Din copilăria şi adole ilărie dureroasă, cop o intiri amare despre impenetrabili la Cehov păstrează am li, icia erf sup , nţi i, ignora ) Tatăl, Pavel despre oameni brutal (… te. rita mos, dreptate, pu orice noţiune de fru erciale sînt aproape Aptitudinile sale com Egorovici, e băcan. pănă de gusturile cum re ma ute mereu în nule, şi, de altfel, ţin trăieşte terorizat v ho smul religios. (…) Ce lui artistice şi fanati ţă blîndă, ea fiin o e a evn ovl Evgenia Iac earcă în zadar de tatăl lui. Mama, înc uia căr tiranul împotrivă însăşi maltratată de să-şi apere fiii. (…) d familia pleacă la şaptesprezece ani cîn N-are mai mult de g, să-şi termine îne singur la Taganro Moscova, iar el răm că va ajunge el la re spe să e fac rinţilor îi liceul. Fatalismul pă l unei copilării alu fin la nge. Aşa încît, v un liman. Şi chiar aju descoperim un Ceho suferinţă” (Cehov), ităţile lui, bil „care n-a fost decît nsa po res de t en me, conşti înţelept înainte de vre rivă. (…) Munceşte al unei familii în de ral mo ijin spr rul gu sin i jurnalistice şi răr luc ci mi ţii, spital, lec burările care fără oprire: cursuri, tul te toa rare, departe de primele tentative lite eri int oară este sc. Independenţa lui agită mediul studenţe apăra toată viaţa. va e-l car absolut, pe pentru el un principiu v îşi vede tipărită ho i, Anton Pavlovici Ce an de 20 la , 80 18 În rele”. Se adapista umoristică „Greie prima povestire în rev E din ce în ce r. rilo stu nţelor, tuturor gu tează tuturor exige 81 18 , treisprezece. , nouă povestiri, în mai publicat. În 1880 le şi reportaje. Dar ico art , tiri 9 de poves În 1885 ajunge la 12 acestor scrieri. Nu dă nici o importanţă nu-şi face iluzii… nu dicale. Are prome lor dii stu cît rtanţă de … Dar nu vrea dă cu adevărat impo ge sîn ipă De prin 1884 scu bleme de sănătate. cul ma ată… Vrea să ce înseamnă batista încă să recunoască ă viaţă care în acest ast ace , ţa cu pasiune trăiască, iubeşte via plină de minunate re vine celebru, îi pa de e car în ul an , 86 18 . În 1891 , la Viena, călătoreşte la Sahalin promisiuni. În 1890 is. ma, Napoli şi Par Veneţia, Florenţa, Ro ască pe ţăranii din continuă să-i îngrije v ho Ce , 97 18 în Pînă , starea lui de 97 18 în r, niului lui. Da împrejurimile dome ă la repaus absolut mn ă brusc şi îl conda eaz rav ag se te ăta săn Găseşte un teren lă a modului de viaţă. şi o schimbare radica , în acea casă olo Ac ei. în sudul Crime e ani, de la care îi place la Ialta, şas cei act al vieţii sale. În sa (1904, n.n.) se va derula ultimul ea art mo la ă pîn a, în 1898 admiratori, retragerea lui la Ialt de ă ort înconjurat de o coh Anton Pavlovici este jlo în mi cul acestei Dar singurătatea lui musafiri, „prieteni”. gur… sin bil este iremedia mulţimi este totală…

te Sophie Laffit


Doctor Cehov Medicina este soţia mea legi timă, literatura – amanta mea … Nu mă îndoiesc că studiile med icale au avut o mare influenţă asupra activităţii mele literare. Au lărg it considerabil aria mea de obs ervaţie, m-au îmbogăţit cu nişte cun oştinţe a căror valoare pentru mine, ca scriitor, n-ar putea fi înţeleas ă decît de un scriitor care ar fi, şi el, doctor.

Cehov


Artistul Cehov E simplu să-l consid erăm pe Cehov un au tor naturalist. Dar Ce hov… era un chirur g, care, cu nesfîrşită gingăşie, răpea vieţii mii de straturi foarte mii şi subţiri, pe care, pe urmă, le cultiva şi le ganiza într-o ordine orrafinat înşelătoare, absolut artificială şi de interes în care o lipsită parte a amăgirii stă tea în mimetizarea perfectă a artificiului, atît de încît ajungem să ved em ca prin gaura che ceea ce n-a existat ii niciodată. Fiecare pa gină din Trei suro impresia vieţii ce se ri ne dă deapănă ca banda de magnetofon… Aceas succesiune de impre tă sii echivalează cu o succesiune de distan fiecare ruptură este ţări, o provocare, un apel la meditaţie…

Peter Brook

Peste tot şi mereu, descoperea material de observaţie, independent de voinţa lui, poate chiar împotriva sa, prin forţa unei obişnuinţe de nezdruncinat, exersată dintotdeauna, de a scruta oamenii, de a-i analiza, studia. În acest proces intim intră toate tulburările şi bucuria unui inconştient şi nesfîrşit proces creator.

Aleksandr Kuprin

Piesele lui Cehov sînt clădite din tăceri şi nu trăiesc decît în prezent.

Jean-Louis Barrault

tic, cîmp magne traversa un o şi ar ) ă n. ex n. pl , m le (personaje tulburare co e o el ă al că nd ic cî oa uz şi ov m Ca st pr o partitură nt, fiecare ge Cehov este og al fiecare cuvî di n U forţe… ner regurpare de ită… Georg Stei replică vorb în ă us sp tran

Personajele lu i Cehov se ca racterizează inacţiunea lo nu prin acţiu r. (…) Acest te nea, ci prin atru, atît de an generaţii de ti-teatral, a în spectatori pr in adevărul pr văluit dreptul, care ofund, subtil, se degajă din muzical de-a lentele sale de sale. Compo zvăluiri şi din ziţia sa dram atică este „fu tăcerile ndamental m uzicală”.

Sophie Laffit te


Gînditorul Cehov

or… servat orpul ici con ,c n e l, in a r m ntul, ici libe te, pentru n t , în a ţ tale s Nu s ţilor e a, inteligen rtatea in f s l e sfîntu c, sănătate a şi lib iubire te forţele es omen ia, iubirea, a o e fel t aţ în oric rea de inspir libera minciunile, ogramul E . ă t r fi pr absolu şi de toate care a brutale rimate: iată re artist. a xp ar fi e fi un m Cehov acă aş d u e m

După părerea mea, Cehov era plin de dorul vieţii şi mai puţin de viaţa ca atare.

Leonid Andreev

natineîncrederea lui pozitiv şi l ză, tu ea iri rt Sp pă de u… în cărţi şi îl în suşi orice lucr u în sa el e tie ar ce zi pa de m în ju si ce citeşte înă. Vrea să . Întreaga sa întrutotul ceea şi a vrea să răm sau exprimat le dă it ra ea tu fin cr na de să i le ar ic ţe cl E singur şi aş rienţă: ştiin nu poate fi Anton Pavlov pe ce pe ex ă ea şi ic ce ie t ed aţ to pi rv îm vă îl poezie, de zate pe obse , de filosofie, disciplinele ba de asemenea exacte, spre le t. ţe re iin nc şt co re sp prin trece fără se îndreaptă ct se ajunge reze. Nimic nu disimuru el, la abstra şte să o suge lă ne ia gi ic ăr medicina. Pent rf m pe se su v itoare. Viaţa pe care Ceho , sînt purtaţi ezente sau vi semnificaţie cel mai adesea upra vieţii pr an secretă o ii, as en um ţă m rt en oa po flu ia ra in re e Oric nile au o din cauza că ă, toate acţiu complexitate să lase o urm inextricabila în , dă un of pr În mod lează o viaţă ea, şi arta lui. şi, o dată cu ă pune în ic pl om în derivă. m sc co de se se , l v se rafinează ţifice. Artistu ho iin şt e - plastiCe ii i eţ lu ud us st ea ostit de frum susţinut prin ii sale, viziun ăg eţ dr ne vi în bi ul în te , ng es ic lu i lir De-a iritul lu în poet, în şi concret, sp caţie – dar şi natural pozitiv psiholog de vo s, in nv co t is medic, pozitiv Sophie Laffitte es spirituală. că, dar mai al


Totul înseamnă altceva. „La Moscova! La Moscova!” Atît de departe ne duce această ne ţine-n loc! E un parado dorinţă, şi atît de tare x, e lumea lui Cehov, o lum e hipersemiotizată în care iar cuvintele devin funcţio obiectele devin semn, nale, adică tot semn. Doctoru l, mai pragmatic ca oricînd, îngăduie nici lui să fie indi semnifică totul, nu-şi ferent, şi nici nouă, încît des coperim că, aici, „totul stă Darul lui Protopopov – o tart sub semnul lui Altceva”. ă – e suficient: îl defineşte pe acest personaj absent, dar spart de Cebutîkin, marcînd ubicuu. Sau ceasul fără pic de solemnitate mom entul în care „timpul s-a opr criză universală”. …Îngrămăd it ca într-o mare ită în salonul Prozorovilor, aş adăuga. Cît despre samovar, e un obie ct care, ăsta-i e rolul, îi adu nă şi-i fixează pe „comese de-acolo şi înverşunarea suro ni” în jurul lui. Poate rilor la vederea acestui cad ou al aceluiaşi Cebutîkin… Cehov nu conteneşte să neo spună: se întîmplă adeseo ri ca - supuşi unor ataşamente de ce nu – să uităm să trăi virtuale, culturale, m realitatea. Şi atunci trăim intermediat. Fiecare cu „Mo din geografie; Moscova, ca scova” lui, un loc căzut şi munca, e un mit, atunci cînd „mit” egal „icon”, sem Grădina, de pildă. Se prăpăd n cultural. eşte. E o relaţie armonică între Cehov şi grădină; dac cea a Prozorovilor cîntă muz ă ea semnifică viaţa, în ica „de tablă”, fanfara - form ă lipsită de esenţă. Iar per rori sînt mai departe ca oricînd sonajele din Trei sude panseul lui Voltaire: „Fie care să-şi lucreze grădina aproape că e citatul de viaţ lui”, care, fie spus, ă al creatorului lor. Şi mai ceva: comedia apare atunci cînd măştile cad. Iar atunci, măştile lor ciobite… tele risipe de existenţă duc Micile scăpări, mărunla pierderi pe termen lung . Iar aceste pierderi sînt hra dezechilibrelor ce răvăşes na zonelor întunecate, a c psihologia personajelor. Şi pe-a fiecăreia dintre noi, măc pe-a lui Cehov, dintotdeau ar din cînd în cînd. Şi na şi pentru totdeauna. Dar să n-o luăm în tragic. El n-a luat-o niciodată. Oare singurătatea e genetic ă?

Codruţa Popov


Lungul drum al vieţii către viaţă interviu cu Ada Lupu

Codruţa Popov: Cum arată Moscova ta? Ada Lupu: Moscova mea arată ca New Yorkul, eu nefiind la New York. (Rîde.) Moscova mea e un loc în care toată lumea poate să existe.

CP: E Moscova ta una reală sau una culturală? Ada Lupu: A mea personală e a mea personală, dar în Trei surori este locul la care visezi. Moscova nu e o amintire din copilărie, ci o perspectivă. Moscova înseamnă familie, împlinire, dragoste, şi poate pe undeva înseamnă şi profesie. Mai mult, Moscova înseamnă respectul de sine.

CP: Cehov a remarcat nu o dată fenomenul emancipării feminine. Mi se pare interesant să înţeleg în ce fel te-ai apropiat, ca femeie, de misoginul – blînd, dar misogin - care e Cehov?

Ada Lupu: Nu uşor, dimpotrivă. De fapt, el pare aşa pentru

că trăieşte într-o epocă într-adevăr misogină, dar nu cred că Cehov e misogin. E adevărat, din cum e scrisă piesa asta simţi că femeile sînt puse în situaţii imposibile, dar din cauza unei situaţii sociale foarte complexante, foarte frustrante. Literatura rusă o demonstrează din plin. Pentru mine, important este că şi azi, o femeie, ca să evolueze, îşi transformă încontinuu statutul. Dacă vrei să evoluezi, dacă vrei să se întîmple ceva cu tine, îţi schimbi statutul de fiinţă protejată şi, ca atare, fără drept de opinie, îţi iei viaţa în mîini.

CP: Cum „funcţionează” lumea lui Cehov azi? Ce a rămas şi ce s-a schimbat?

Ada Lupu: Pe undeva mi s-a părut destul de asemănător cu

ziua de azi. Piesa asta mi se pare o piesă foarte, foarte contemporană. Dacă am schimba autorul şi am transpune-o întrun limbaj actual, ar putea foarte bine să concureze cu orice piesă contemporană din dramaturgia rusească sau germană. Obsesia asta a propriei împliniri, încercarea disperată care apare la toate personajele… Nu cred că există vreun personaj în piesa lui Cehov care să intre în scenă, în acţiune, fără să-şi dorească înnebunit să ajungă la capăt. Capătul acela nu înseamnă Moscova, înseamnă împlinirea de sine, împlinirea tuturor lucrurilor mărunte care, împreună, definesc viaţa noastră, de fapt. Mi se pare foarte contemporană pentru că vorbeşte nu despre marele erou al tragediei antice, nu despre eroul piesei romantice, ci despre anti-erou. Ăştia sînt nişte militari care nu luptă. Care stau şi petrec. Care stau şi cuceresc femei. Nimeni nu luptă, nimeni nu-i erou. Nu există nici o mare doamnă, nici


o mare profesoară, nici un mare soldat, nici un mare comandant, ba dimpotrivă, se adună toţi într-un capăt de lume…. Parcă nici unul n-ar fi reuşit.

CP: E cam ca în viaţă? Ada Lupu: Nu. Nu cred că astăzi mai putem să dăm sentinţa:

„A, ăsta-i un ratat!”. Prezentul ne obligă să privim la oamenii de lîngă noi şi să înţelegem că ei au întotdeauna o altă şansă: dacă nu într-un loc, atunci altundeva. Trebuie s-o găsească. Şi noi, ca şi personajele lui Cehov, avem obligaţia s-o găsim. Asta mi se pare fabulos. De asta mi se pare minunată piesa, fiindcă oameni care altfel ar trece neobservaţi, devin personaje. Sunt nişte oameni ca noi toţi, care vor să evadeze, vor să-şi construiască destinul într-o lume care e contra micilor personalităţi. Tocmai de asta Trei surori mi se pare o piesă foarte importantă astăzi. Privirea cu care ne uităm la personaje trebuie să fie tandră; le iubim nu pentru că au eşuat, ci pentru că se vor împlini. Într-un fel se vor împlini. Şi noi la fel: doar atunci cînd ne acceptăm greşelile avem şansa de a merge mai departe.

CP: De ce Trei surori? De ce nu Pescăruşul? Sau Unchiul Vanea? Sau Livada de vişini? – piese la care Cehov a ţinut mult mai mult?

Ada Lupu: Pentru că asta m-a interesat azi pe mine: cum trăim fără modele înalte, fără repere clare. Trei surori e o piesă în care nu te raportezi la repere. În Pescăruşul vorbim despre o mare actriţă, despre un mare scriitor, şi atunci, povestea merge cumva în virtutea unor jaloane, ca un basm. În Livada de vişini e relativ la fel. Aici, nu. Aici cantonează o unitate militară care, după o vreme, pleacă. Nu vine nici un război, nu se întîmplă nimic, de fapt. Mi s-a părut mult mai interesant să văd cum se poate juca şi cum se poate face un spectacol despre nişte anti-eroi, cum spuneam şi mai devreme.

CP: Şi nu urmînd un fir narativ foarte bine definit. Ada Lupu: Corect. Firul ăsta există şi aici, dar nu atît de măreţ, de evident.

CP: Locul în care trăiesc cele trei surori, locul din care per-

sonajele privesc către Moscova e un capăt de lume. Crezi că pe harta montărilor Cehov în ţară, geografia are vreun rol? Timişoara?

Ada Lupu: Da, la început mi se părea că are legătură. Cu

timpul, n-am mai fost aşa de preocupată de aspectul ăsta. Dar la început m-am gîndit că are legătură cu amplasarea Timişoarei, Temeswar în fostul imperiu austro-ungar, cu faptul că sînt


atîtea clădiri frumoase, bună parte construite pe vremea imperiului, pe care le simţi copleşite de istorie, şi deloc de prezent. Timişoara este, a fost o margine de imperiu.

CP: A fost o margine de imperiu, acum e o margine de ţară.

Prin urmare, înţeleg că nu eşti de părere că piesa asta se calează mai bine aici decît altundeva.

Ada Lupu: Se calează bine… dar poate merge la fel de bine şi la Bucureşti, dacă te gîndeşti că Bucureştiul este la o margine de Europă. Mereu sîntem la o margine de ceva şi departe de ceva. Acum depinde de ce e acel ceva. Cred că de asta mă preocupă atît de mult Trei surori, fiindcă toţi sîntem mici. Fiecare om e mărunt în vremea lui, aşa că trebuie să-i accepţi pe cei de lîngă tine.

CP: Cum? Ada Lupu: Să te raportezi la ei cu bunăvoinţă. Şi personajele

noastre de asta au nevoie, de bunăvoinţă, de drag, de umor, de tandreţe, de tot ceea ce noi refuzăm şi ne refuzăm. N-avem răbdare cu oamenii de lîngă noi, nu avem răbdare în general cu nimeni, şi asta este cumplit.

CP: Tu, însă, ai o privire mult mai blîndă, o privire mult mai bună faţă de personajele şi de lumea din Trei surori decît a

au ceva de clovn, toate personajele se joacă, toate personajele îşi trişează puţin realitatea.

CP: Într-adevăr, traducerea lui Moni Ghelerter, el însuşi regizor, poate părea oarecum depăşită şi lingvistic, şi stilistic.

Ada Lupu: Corect. Oricum, cred că genul de metaforă şi

re, într-un fel. Trebuie să avem grijă să nu treacă în extrema definirii lor. Piesa asta poate deveni la fel de bine un film de trei ore, o telenovelă, o mică poveste romantică, sau trei mici poveşti romantice… Dar ar fi păcat.

de simbolism folosit în limba română este mult mai crud azi decît atunci, cînd limbajul era îmblînzit artificial şi cosmetizat de sistem. Ştim cu toţii în ce fel regimul politic anterior intervenea în tot ceea ce însemna text scris. Şi-apoi, nu poţi face un spectacol fără să citeşti şi să pipăi personajele prin cuvintele pe care le spun. Mi se pare absolut necesar, ca regizor, să lucrezi cu traducătorul. Mi se pare obligatoriu.

CP: Textul lui Cehov - în dorinţa autorului de a-şi păstra intac-

CP: În spectacolul tău, cele trei surori trec prin maşina tim-

avut-o însuşi Cehov.

Ada Lupu: Cred că personajele lui Cehov se definesc singu-

te intenţiile, semnificaţiile, atmosfera - cere supunere. L-ai acceptat ca atare sau l-ai folosit ca pretext pentru propriul tău discurs artistic?

Ada Lupu: Noi ne-am apucat să retraducem piesa, de fapt.

Nu cred că putea fi păstrată traducerea aia de acum 50 de ani, era o traducere de perioadă, şi poate de multe ori incorectă faţă de original. Dar da, într-un fel m-am folosit de text, cum cred că era normal să fie. N-am păstrat tot textul, ar fi durat cinci ore spectacolul, dar l-am lăsat de aşa manieră încît să fie evident cum funcţionează pînza ca de păianjen a relaţiilor din această familie, să fie clar şi, cum spui tu, blînd, adică neagresiv. Am rezistat tentaţiei. Uite, mie, de pildă, multă vreme mi-a fost greu să-l accept pe Verşinin. Mi-a fost greu să văd un personaj pe care-l citeşti imediat, aşa cum este scris, un farsor, şi să-i dau dreptate, să nu-l tratez ca atare. Sigur că depinde cum vezi personajul, dar nu e important să fie un farsor, e important să-l crezi. Şi să-l crezi la limita în care toate personajele

pului. Ce antene trebuie să dezvolte fiecare dintre ele ca să se conecteze la lume?

Ada Lupu: În spectacolul ăsta , noi vorbim despre trei

surori. Dar pînă la urmă, e vorba despre cine rezistă pînă la capăt. Merge mai departe cine poate merge mai departe. Pînă la urmă, cu toată generozitatea faţă de personaje, sînt oameni care nu vor să deschidă o uşă, care îşi aleg ca destin să stea în faţa uşii. Ăsta e fixul lor. Să aştepte. Şi dacă le deschizi uşa, fac infarct. Doar Irina merge mai departe; e singura care pleacă, neştiind ce o va aştepta. Eu cred că asta înseamnă să înfrunţi maşina timpului: să fii capabil să-ţi creezi propriile reguli. Irina încearcă să-i ajute pe toţi, dar ca ea nu poate să facă nimeni. Irina este structural cineva care vede, înţelege, ajută, dar nu poate schimba lucrurile. Şi atunci, se poate schimba pe ea: pleacă mai departe. Prin asta, ea intră în Moscova.


Irina, debusolată, alu ngată din paradisul său, Moscova, se sim te cuprinsă de panică atunci cînd constată că uită: ’’nu-mi mai amintesc cum se spu ne la fereastră în ita liană’’. Viaţa de zi cu în oraşul de provincie zi i-a secătuit memoria : inutilă, aceasta se prăbuşeşte. Într-un fel, a uita îns eamnă a pleca. Cînd nu vine prea tîrz iu, uitarea este şansa de a renaşte. Uităm, dar şi noi sîn tem uitaţi... aşa începe disputa dintre uitare care ne copleşeşte şi a memoria noastră ins ultată.

George Banu


tă, ic. Discre prin nim aerul e rm cu fi a ce rea să se se condu v şi u n ce i trecut , u u a d n ncolia u mare, Olg meticuloasă, con la a e m ce în ra ecît o ă S ”, ai mult d u, captiv e vocaţie că ştie m mare lucr ă d e a obosită „d n e u cr sp şi nu vrea să că nu face re care pesemne esp d rn te a m ltcineva. oricine a


Cehov sc rie rolul Maşa pen drăgostit tru actriţa (şi cu care Olga Knip e bolnav se va căsă per de ca de tuberc re era înuloză şi că tori în ultimii ani „Fii atentă de situaţia i ! În nici u se agrave viaţă), ştiind că n act să n mîhnită. ază pe zi u pari mîh Celor care ce trece. nită. Sup poartă du ajunge să ărată da, rerea de li se pară însă nu prea mult normal, şi ca pentru ă vreme ei, şi cad doar mai în suflet, pe gîndu Fragmen ri. Aşa să fluieră din cînd în t dintr-o scrisoare cînd aşa, faci şi tu repetiţii la …” a lui Ce Trei suro ri, 2 ianua hov către Olga Knip per, aflată rie 1901 în


Un „Hamlet de provincie”, cum a fost descris, Verşinin încearcă săl înlocuiască pe a fi cu a afirma, într-o verbalitate absolută prin care îşi „cumpără” locul la masă, amorurile, atenţia, pînă şi paharul de ceai, pentru care, parafrazează el, „Jumătate din viaţă aş da”. Şi totuşi, Cehov îl place pe acest Verşinin, cuceritor şi filosof, care vine din acea Moscovă de nicăieri, în acel orăşel de nicăieri, într-un drum probabil către o Polonie de nicăieri, cuceritor fantomatic al unor teritorii şi suflete la fel de fantomatice. Are nevoie de el, pentru ca acel îndepărtat „peste 300 de ani”, cînd oamenii îşi vor descoperi esenţa, să poată exista.


totuşi, un rd, Cebutîkin e, ul teatrului absu ri. Posibil ag ro pr su în i tre lat r af lo aj ce Person mne în familia se al fetelor, de rit r” to vo tă fa t ur fle important „p c şi unchi de su ni at pl ul unui ră ru aş to iri ptă, şi purtă tată al Irinei, ch ţă, învins fără lu via ţa lui Ceen de s ist ex vin t în to e Şi Cebutîkin , tot aia e”… um ric „o ctorul cu n: do e via ar ho îl mare adevăr ce l dificil pe care i” (George ceva – „raportu aic ă l cu irm lo af si ai gă m şi in butîk lui de ade ă incapacitatea mosfera minată obiectele denunţ ape palpabilă at ro şi r ap ilo ce ov fa or re oz ca l te din salonul Pr Banu), el fiind ce că mica societa xi to in ce c, în v. un rău ad mii lui Ceho t mai larg, al lu din salonul, mul


consăşi a lipsei de este expresia în n hi ale lîg rii Ku zo , ră ilu fă e ţil Cu mustaţă sau care alunecă vie cît atît: nici hiţei subţiri peste ră. Mai mult de oa nj sistenţă, a pojg co în le ce r lo balans ce ul ale fin şi n ri hi ro celor trei su ident decît Kulîg ev ai m ă profesofic , ni ită m se olo de orice lim un personaj nu ce se Ridicol pînă dinc gă ic. lea m ţe co în şi să c ră gi dintre tra , şi, mai ales, fă ea site de vr lip să , ră dă fă un e, uf sc rul obtuz devin fletul Maşei se su şi ţa via re în ca petrece, fîntîna is. asemeni lui Narc orice speranţă,


Se crede Lermontov. Se crede un fel de înger funebru, ale cărui mîini miros a moarte, dar a cărui inimă palpită de pasiuni nemărginite. Se crede un neînţeles. Probabil, asta e adevărat, căci fiecare dintre cei ce-l înconjoară e singur şi nimeni nu reuşeşte să facă lumină nici măcar în sine însuşi. Astfel încît Solionîi e doar o victimă a propriei existenţe, lipsite de orizont şi de scop. În care, totuşi, supravieţuieşte o urmă, un reziduu de eroism rămas acolo ca o imagine în culori şterse a propriei sale proiecţii.


Baron… muncitor… îndrăgostit… locotenent… e Tuzenbah, fiecare din ei, şi nici unul. Dar… „Să ai un adevăr, fie el îndoielnic, sau fragil, îţi asigură un fel de falsă robusteţe interioară, de siguranţă iluzorie, de bunăstare mincinoasă.” (G. Banu) Şi Tuzenbah începe să creadă în micile lui adevăruri: cel de baron răzvrătit, cel de fanatic al muncii, cel de logodnic al Irinei, cel de civil de vocaţie. Este singurul personaj, chiar singurul, care are o şansă, care crede. Dincolo nu există nimic, însă el nu mai apucă să afle…


şa. tă pe Nata o nicioda e tlt u cu m lă p u a N Cehov n- zuse prea multe. tuşe vă de nişte ” ă z Pesemne a ci fi e n e e d „b t tî je persona escrieri a e mujic. ase, de d d ro ă g lp e ta d t e atî fel d , de o ast l, total virulente , prin recu de mahala. şi să a io d o th l e ta cb a to M E dy us ceastă la : aşa a sp comică a xagerare e i, o lu i u ic tr n Şi nu e dat-o tea e, aşa a că v o h e C vem. şi aşa o a


Dacă eşecul are vreun chip, acesta este cel al lui Andrei. Nu că ar face notă discordantă cu ceilalţi, doar că viteza declinului său este mai evidentă. Andrei este suma potenţialităţilor tuturor celorlalte personaje, suma posibilelor lor calităţi şi, probabil, cel mai singur dintr-o mare de însinguraţi.


Dacă fiecare person aj e un semn, dacă fie care acţiune a fiecăr personaj e un semn, ui atunci tandemul Fed otic - Rode semnifică în mod absolut imatu ritatea, copilăria. Ei înş işi, – creioane colorate, prin cadourile lor briceguţe şi titireze – se plasează în ace carusel al… efemerul st ui, s-ar putea spune, dar nu e doar atît. Că Fedotik este cel prin ci care Cehov introduce tema clişeului foto, momentului de eterni a tate, bornă a memorie i personajelor. Dacă orice drum începe cu un moment de aşezar e, acesta va fi acel mo ment de care surorile îşi vor aminti, în dec linul iluziilor şi vieţilo lor, ca de unul fericit r , ca de un substitut al copilăriei deja uitate .


erfluu, Anfisa funcţio prima vedere pare sup donul ombilical Un personaj care la cor fie să e par ica ctator. Do ţă, nează ca personaj-spe din ele o singură fiin Olga şi Irina, făcînd şa, Ma asu l pe şigă e lea car le e pe car acest rol ispensabilă exact în uitate, al unui lor iei cu trei chipuri. E ind ilăr cop al r, minteri profito mă: cel de martor, alt tului şi, în mod logic, icire, ca şi al prezen fer de cru ula sim trecut viitorului lor eşec.


fisei tîrzii ai An r al nurilor t ia n ic o ef p ra en b Fe e ureche şi lui Andrei. , dacă ibulaţiilor cam tare d ţă tr l an a ru o st ă it b rt rv su to Se e re de orice upt, un fel d vieţii tînăr i desprinse este, de fa şi ridicolul replicile lu şi n ţa e ri en p m ” st zi si n ză n „sublimea toată inco , îi dă profu paradoxal une astfel, , sp re e ca at e o at p se enuit v, cu o ing lui Prozoro tragism. t aia e…” „Oricum, to


DISTRIBUŢIA (în ordinea indicată de autor) Andrei Sergheevici Prozorov Natalia Ivanovna Olga Maşa Irina Feodor Ilici Kulîghin Alexandr Ignatievici Verşinin Nikolai Lvovici Tuzenbah Vasili Vasilievici Solionîi Ivan Romanovici Cebutîkin Alexei Petrovici Fedotik Vladimir Karlovici Rode Ferapont Anfisa

VICTOR MANOVICI ANA MARIA COJOCARU PAULA MARIA FRUNZETTI ALINA REUS CLAUDIA IEREMIA CĂTĂLIN URSU ION RIZEA IOAN STRUGARI DAMIAN OANCEA TRAIAN BUZOIANU DORU IOSIF BENONE VIZITEU VLADIMIR JURĂSCU MIHAELA MURGU

SCENOGRAFIA VELICA PANDURU MUZICA DAN SIMION LIGHT DESIGN FLORIAN PUTERE

UN SPECTACOL DE

ADA LUPU

Desenele şi textul olograf publicate în acest program aparţin lui A.P. Cehov. Realizatorul caietului program îşi exprimă gratitudinea pentru ajutorul oferit cu atîta generozitate domnului profesor Ilie Gyurcsik, Mihaelei Michailov şi Alinei Năchescu. regia tehnică sufleor lumini sonorizare coordonator scenă

Valentina Cotinschi Judita Reinhard Laurenţiu Marin, Ilie Mateescu, Molnar Iosif, Viorel Popp Peter Szábo Adrian Iancu

secretariat literar coordonator PR marketing coordonator tehnic

Codruţa Popov Mirela Iacob Nicoleta Vlase ing. Horaţiu Nica

foto Ştefan Rudolf, Adrian Pîclişan / redactor Codruţa Popov / concepţie design popljubo Scenă Recuzită Mariana Doboşan, Alin Tofan / Costume Monica Grand, Lorena Caldeş, Maria Tănăsescu / Coafură Dana Genig / Machiaj Lucia Moise / Tehnic Iosif Toth, Gheorghe Pataki, Szabó Zoltan, Traian Oneţ, Marius Crăciunesc, Ionel Lazăr, Cesca Zoltan, Efta Necula, Ioan Ilia, Vasile Iuga / Personal sală Niculina Morar, Maria Manolache, Alina Avram, Carmen Trifan, Johann Antoniac, Ciprian Prune, Bogdan Socaciu Producţie Şef producţie ing. Radu Berzescu / Aprovizionare Liviu Cornea / Croitorie femei Ana Bengulescu, Rafila Giughici / Croitorie bărbaţi Toth Petru, Vladimir Jivici / Cizmărie Gheorghe Cozma / Pictură Traian Abruda / Tîmplărie Ion Bledea, Ovidiu Moldovan / Tapiţerie Peter Farkas / Mecanică Nicolae Jivcu, Vasile Onofraş / Butaforie Silvia Ilie


www.tntimisoara.com teatrul naţional timişoara este o instituţie publică subvenţionată de ministerul culturii şi cultelor


Trei surori