Page 1

stagiunea

2013/2014

manager Ada Hausvater


Motto: Toate personajele ce apar în această carte sunt fictive, iar întâmplările sunt ficțiuni. Cel puțin așa mi le amintesc eu. (...) Dacă orașul Timișoara, locul principal al desfășurării acțiunii, există… asta e pură întâmplare. Costel Baboș, Aș crede în Dumnezeu

A fost odată la Timișoara intră, alături de alte producții ale Naționalului, în seria spectacolelor-experiment reunite în programul MixART. Conștient de misiunea sa de a explora noi limbaje teatrale, de a cerceta locul de întâlnire dintre arte, Teatrul Național îi încurajează pe tinerii creatori să descopere. Proiectul propus de regizorul și dramaturgul Peter Kerek suprapune peste complexitatea dublei perspective și pe cea a cineastului: secvențialități, cadre, tehnici de film documentar, construcții de jurnal cinematografic, toate vin să fuzioneze în acest laborator de creație, având ca liant principal onestitatea, care (aparent paradoxal) nu este altceva decât un alt exercițiu important în artă.


Uneori, nu întotdeauna și nu toate, micile istorii de viață ale unei familii, cu umorul, cu tristețile, cu nostalgiile lor, țes „desenul din covor” al locului - al orașului - al poveștii acestuia, mereu incomplete, aluzive, fundamental subiective. Iar istoria Timișoarei este, într-o oarecare măsură, una a risipirii, a destrămării familiilor, căci dacă Timișoara este un fals oraș de tranzit, ea este, în egală măsură, un fals oraș al genealogiilor viguroase. Timișoara, orașul alcătuit din oameni care, mai demult sau mai recent, au venit și l-au făcut să devină ceea ce este prin înseși diferențele dintre ei, are și acest chip: cel al unei familii care își redescoperă esența compozită din cioburi, îndepărtări și amintiri. Iar toți acești oameni sunt (devin) individual și în interiorul legăturilor lor de sânge, o proiecție fidelă – deși subiectivă și la scară redusă – a istoriei „mari”. Căci, până la urmă, un oraș e tot un fel de familie: cu revoluțiile ei, cu prejudecățile ei, cu acele lucruri mereu nespuse și nefăcute la timp, cu momentele ei de curaj și de lașitate, și, da, cu memoria ei frântă. Codruța Popov


Timișoara - istorie și istorii interviu cu dramaturgul Peter Kerek

Viaţa unui om este ceea ce gândurile lui o fac să fie. Marc Aureliu, Meditații


Fiecare limbaj este o tradiție, spune Borges. Răsturnând afirmația, tradițiile construiesc coduri. Membrii familiei Korvin au un limbaj comun, l-au pierdut, l-au regăsit? Fiecare familie înseamnă o lume în miniatură, cu toate proprietățile pe care le are și lumea mare. O familie are o istorie, o tradiție, un limbaj propriu, coduri proprii, un umor propriu, dezvoltă automat un stil și chiar și un fel comun de a simți. Cu alte cuvinte, are toate ingredientele pentru a putea fi numită o minicultură. Iar cu cât este familia mai veche, mai extinsă, mai puternică și trăsăturile ei devin mai puternice, mai pregnante, mai bogate. Aș da aici ca exemplu familia Kennedy la scară universală și familia Brătianu la scară națională. Aceste familii au reușit să își imprime „limbajul” asupra unei întregi națiuni, asupra unei lumi întregi, cum a fost cazul dinastiei Kennedy. Mai există desigur și celebra familie Ewing, inventată pentru un serial de televiziune, dar care - și ea - a reușit să cucerească lumea. Să fim sinceri, cine nu-și dorea să fie și el un Ewing? Dar să ne întorcem la familia Korvin. Ea nu intră în competiție cu familia Kennedy, dar cu toate astea compune o lume, acum împrăștiată. S-a amestecat cu lumea mare: multe tradiții s-au pierdut, s-au transformat. Ei se întorc acasă purtând alt chip. Fiecare aduce cu el un bagaj „korvinian” redefinit, schimbat, reinterpretat, motiv pentru care revenirea familiei în casa și orașul natal se anunță a fi una extrem de spectaculoasă.


Care este rolul Timișoarei în istoria personală a personajelor? Vorbim de extreme: pe de o parte Andrei, fratele care și-a schimbat complet identitatea și trăiește acum în Arabia, pe de altă parte Vavi neni, menajera de o viață a familiei, care nu a părăsit niciodată orașul în care s-a născut - Timișoara. Între aceste două extreme există personaje cum ar fi Karol, fratele care și-ar dori să continue totul așa cum a fost pe vremuri sau Bernhard, neamțul care e pe cale să-și descopere rădăcinile românești. Deci, dacă tragem linie, probabil că pentru cei mai mulți Timișoara înseamnă trecutul, pentru puțini dintre ei - prezentul, și pentru foarte puțini dintre ei - viitorul. N-aș neglija, în schimb, faptul că de partea celor foarte puțini se află bebelușul nenăscut încă al Andreei, care face parte din viitorul Timișoarei.


Care este rolul Timișoarei în istoria personală a lui Peter Kerek? Se întâlnesc undeva aceste două istorii? Timișoara a avut, are și va continua să aibă un rol în viața mea. Este mai mult decât o casă și mai puțin decât un părinte. În orice caz le îmbină. Ba mă trezesc în mjlocul ei, ba la kilometri distanță. Ba o ador, ba mă dezgustă. Ba mă rup complet de ea, ba simt că n-o să mă despart de ea niciodată. După cum se vede, avem o relație vie. În orice caz, m-am legat de oraș mai ales pe plan artistic. Un proiect de film este în plină desfășurare, iar alte două scenarii de film legate de Timișoara așteaptă să iasă la suprafață. Nu ascund faptul că și această piesă va fi transformată într-un scenariu de film pentru a ajunge mai devreme sau mai târziu pe ecran. Timișoara a fost dintotdeauna, este și va fi un amestec. Mă definește. Nici eu nu sunt altceva decât un mare amestec. Mi-a luat foarte mult timp să învăț să trăiesc cu asta, nu este deloc ușor. E mult mai simplu să te citești când știi că ești doar român, sau doar ungur, sau doar neamț. Amestecul înseamnă compoziție, echilibru, balans, contraste. Nu e ușor să întreții, să cultivi multitudinea asta de surse și de rădăcini. Dar dacă reușești, amestecul capătă ceva unic, ceva spectaculos, multidimensional, devine un univers bogat. Ceea ce mă face să cred că atât lupta pentru identitatea personală cât și lupta pentru Timișoara merită.


Există ceva (o idee, o întâmplare, un principiu) care a făcut necesară pentru dramaturgul Peter Kerek scrierea acestui text? Fac parte dintr-o familie care a dispărut complet din Timișoara. Am plecat toți. În toate direcțiile posibile. Familia noastră a murit în acest loc. Au rămas doar case predate, morminte și multe, multe amintiri. Dar de parcă n-ar fi fost îndeajuns, am început să realizez că nu doar de aici a dispărut familia mea cea mare, ci și din realitate. Chiar dacă ea mai există, e atât de răsfirată, atât de împrăștiată încât n-aș putea să spun că mai înseamnă ceva pentru mine. Nu am o imagine unitară asupra ei. Viața e atât de zgomotoasă încât nu reușesc să-i aduc laolaltă nici măcar în gând. Ce s-a întâmplat, cum s-a ajuns aici? Plecând de la întrebările astea m-am gândit să-i reunesc într-o poveste și să aflu ce s-a întâmplat cu noi de fapt, cum am dispărut. Piesa încearcă să surprindă momentul în care se stinge o familie. Paradoxal, acest lucru se întâmplă în timp ce familia e în plin proces de renaștere. Am gândit textul și spectacolul ca pe o explozie stelară: spectaculoasă, plină de viață.


Ce resorturi încerci să declanșezi în spectator cu această poveste de familie? Cred că, privind povestea acestei familii, fiecare spectator își va retrăi propriile amintiri, va reface filmul propriei familii. Este un spectacol ce trezește multe senzații legate de tot ce înseamnă famillie, Timișoara și în general spațiu central-est-european. Dincolo de asta, îmi doresc ca spectatorii să se atașeze atât de puternic de membrii familiei Korvin încât să nu mai vrea să-i părăsească.


Cum își „apără” dramaturgul creația în fața regizorului? Această departajare nu există. E același om. Nu există nici un conflict între dramaturg și regizor. Dar aș spune că, totuși, regizorul dictează; mă consider în primul și în primul rând regizor. Când scriu, regizorul din mine scrie. Iar în repetiții totul trebuie probat, ce nu funcționează se modifică, se taie sau se rescrie. Mai important, însă, decât regizorul, decât dramaturgul sau decât actorii e spectacolul. Toți muncim pentru spectacol.


Care sunt avantajele acestei dualități și care sunt obstacolele pe care le ridică? Nu văd decât avantaje. Mă simt foarte bine, foarte împlinit în această dublă postură. Fac ceva ce mă reprezintă. Modul ăsta personal îmi oferă mobilitate, o libertate fantastică. Și totodată multă, foarte multă responsabilitate. Mai ales față de actori, de care mă leg foarte puternic. Fac tot posibilul ca regia, dar mai ales textul, să fie o provocare pentru ei, să le placă. Mă sprijin foarte mult pe actor. Poate și pentru că modul ăsta de lucru nu se bazează pe stabilitatea textului. Totul e în mișcare, în transformare continuă, atât textul cât și regia. E o continuă stare de veghe, de preocupare, de gândire, care te ține alert. E la fel ca-n viață: orice libertate are un preț ce trebuie plătit.


Dramaturg, scenarist, regizor de teatru, film și televiziune, Peter Kerek s-a născut în Timișoara. Este absolvent al Academiei de Teatru „Otto-Falckenberg” din München, apoi al Facultății de filosofie din același oraș, ca și al Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“. Ca regizor de teatru, semnează spectacole cum ar fi 9 grade la Paris (montat la Teatrul ACT pe un text propriu, spectacol prezentat și în cadrul FEST-FDR2011), Liniște! Sărut. Acțiune! (Teatrul Odeon, pe un scenariu propriu) Atentate la viața ei (Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad), Disco Pigs de Enda Walsh (Teatrul LUNI de la Green Hours), La ţară (Teatrul act) etc. În calitate de scenarist, este autor al filmelor Adulter, 4 lovituri, Wonderland și Primul milion. În televiziune, mai multe seriale sunt regizate de Peter Kerek: Om bogat, om sărac, Războiul sexelor, dar și filmul de televiziune Decizii, sau scurtmetrajele Adulter și Wonderland.


Canon pentru Dumnezeu în capitala lumii Bătrânul profesor de muzică locuia într-o casă de pe vremuri. (...) Mulți măhălenți au învățat muzică de la el… Mai ales de sărbători nu se putea fără el. În acel an (...) în care Isus s-a decis să învie pentru toți odată, dom’ profesor dirija canonul pe mai multe voci și la sârbi și la români; la nemți mai verifica și orga. (...) Dom’ profesor s-a oprit în dreptul nostru, iar noi l-am salutat. Cineva continua însă să bată toaca, la care profesorul zise: „Măi gorobeților, ia spuneți, știți voi de ce îi Mehala capitala lumii?” Evident că nu știam; iar să râdem de omul care cunoștea atâtea limbi și instrumente nu se cădea, așa că am mormăit în cor un „nu”, mai mult mirat decât sincer, pentru că nu ne așteptaserăm la o asemenea întrebare. Iar dom’ profesor ne-a învățat atunci, pe viață: „Vă spun eu de ce, și să nu uitați, mă, niciodată: de aia pentru că noi cântăm aici canonul pentru Dumnezeu, nu pă tri voci, ci pă patru limbi, și pă nemțește, și pă românește, și pă ungurește, și pă sârbește, că toți ni-s ai Lui”. Dan Negrescu, Mehala din ceruri


Tatăl Ștefan Karol Andrei Liza Maria Pia Dante Bernhard Noemi Andrea Edgar Bătrâna Vavi Neni

DAMIAN OANCEA DORU IOSIF BENONE VIZITEU ALECU REUS CLAUDIA IEREMIA ANA MARIA COJOCARU ALINA ILEA BOGDAN SPIRIDON COLIN BUZOIANU ANA MUNTEANU VICTORIA RUSU FLAVIUS RETEA IRENE FLAMANN CATALINA ANDREA TOKAI

Scenografia IULIANA VÂLSAN Muzica TIBOR CÁRI REGIA ARTISTICĂ PETER KEREK


data premierei 10.12.2013

durata spectacolului 2h 30 , o pauză

locația Sala 2

Regizor tehnic Valentina Cotinschi Sufleor Corina Toma Lumini Gerhard Crăciun, Alexandru Stănescu, Adrian Stănescu, Laurențiu Marin, Grațian Popp, Cosmin Pătru, Laurențiu Pătru, Costinel Purcaru, Molnar Iosif, Sorin Iorga, Mircea Chinezon, Daniel Galetar Sonorizare Florin Bădară Proiecții video Flavius Marușca Secretariat literar Codruța Popov Ticketing Maria Manolache Șef producție ing. Radu Berzescu Coordonator tehnic ing. Horațiu Nica Costume Monica Grand, Maria Aluaș, Marilena Suciu Recuzită Alin Tofan, Mariana Doboșan, Iulia Doboșan, Mihai Ninel, Oliver Doboșan Machiaj Gabriela Strugaru-Popa, Andra Diac, Sandra Mihalache Coafură Dana Genig, Eunice Tamaș Tehnic Iosif Toth, Claudiu Pințoiu, Traian Oneț, Ovidiu Onofraș, Szabo Zoltan, Nicolae Martin, Ioan Bârzovan, Dumitru Nistor, Paul Iațica, Gigel Petrovici Personal de sală Niculina Moraru, Maria Manolache, Carmen Trifan, Ciprian Cojocaru, Bogdan Socaciu, Gabriel Cozma, Ciprian Prune, Monica Moraru, Monica Purcaru, Daniel Pascu, Ciprian Ursu redactor Codruța Popov foto Adrian Pîclișan concept grafic popljubo tipograf Carla Stiassny tipar TNTm_2013

www.tntimisoara.com

partene r

partene

ri

A FOST ODATA LA TIMISOARA  

de Peter Kerek

Read more
Read more
Similar to
Popular now
Just for you