Page 57

Cum ne scrie România

rodica cernea

luminiţa ciurariu (Bacău)

(Galaţi)

Şi dacă

Uitarea de sine

Şi dacă viaţa-i o columnă De ce n-o trăim? Şi dacă viaţa e blestem De ce nu murim? Şi dacă ieri nu-l vrem şi mâine De ce nu ne-oprim? Şi dacă mâine se dărâmă De ce nu-l zidim? Cu lut şi schele de lumină, Cu braţe verzi, călite-n munţi Nu suntem doar ecou de clopot, Căzut pe ochii fără mâine Nu suntem doar o stea pierdută, La margini de statui aride Nu suntem pagini arse-n foc, Cenuşă caldă şi argilă Suntem cetăţi cu turnuri vii, Suntem azi mare, mâine cer Ieri vânt răzleţ, azi ape line Suntem… noi oamenii.

Mi-e dor de copilul cu chip îngeresc, de iubirea ce-aş vrea s-o desluşesc, de cuvântul flămând de dorinţă strivit de freamăt şi cânt, de vis risipit! Respir printre flori arome de paşi, nu vreau să mai văd tristeţe sau laşi. Uitarea de sine e comoară şi-alint, e rugă spre luna cu chipul de-argint! Orgă a sufletului cu iubire mă-mbeţi de am vise rebele, te rog să mă ierţi! Înţelepciune, virtute din plin îmi doresc speranţă, iubire, din plin dăruiesc!

A scrie versuri Vrut-am în zadar să scriu alese versuri, am coborât în iad, şi-n ceruri am urcat! Să cred c-aşa a fost să-mi fie, sau poate-a fost doar nebunie? În căutarea himerei de-a găsi cuvântul nu cred că m-am pierdut, nici înşelat, a scrie versuri este-o boală, care nu îşi găseşte leac de vindecare!

Visul scurt Viaţă, nu-mi călca visul cu talpa de plumb nici aripa nu-mi rupe, cu mâinile vitregi nu cer nici lumină, nici soare, nici nori căci umbra mi-e caldă când aripi întind, şi zbor pe eşarfe brodate în mine, când râd, când plâng, când eşti doar o punte mă ‘nalţi, mă cobori în ţărână şi pulberi tu viaţă de iarbă, cu gust trecător, cu firul crescut pe zidul meu rece, te vreau doar o clipă pierdută în vise.

Ecouri Literare - p. 57

Ecouri Literare nr.3  

A treia editie a revistei "Ecouri Literare"