Page 54

Ecouri după promisiuni

sebastian cristian Incantaţie Adormi în respiraţia suspinului meu, şi visezi în uşurarea adierii mele. Îmbătrâneşti în iadul chipului meu, şi-ntinereşti în anul secundelor mele. Chinuieşti în aberaţia gândului meu... Extatică în satori al circumstanţelor mele. Uiţi în razele soarelui meu şi respiri în căldura blândeţii mele. Mori în limita creierului meu, şi trăieşti în oscilaţia sferelor mele. Dispari în cosmosul tandru al trupului meu şi-nvii în culoarea planetelor mele. (...) în libertatea universului meu şi-abrazivă în libertăţile mele. Ecouri Literare - p. 54

Spiritelor! Vreau culorile voastre... Şi vreau un suflet de lumină să vă arate lumii zâmbetele şederii voastre în Sufletul meu. Vreau să fiu plin de voi când trag aer în piept, să fii plin de voi în libertatea sunetelor voastre... Vreau sa-mi seduceti iubita: o vreau anotimp al planetelor mele.

Adormirea spiritului invită la o conştiinţă nouă, la o conştientizare a unei realitaţi cu totul diferită de cea pe care cei mai mulţi dintre noi deja o cunosc. Ce este această revelaţie fascinantă prin dificultatea de a se obţine? Ce caută fiinţa în sine? Linişte?! Pace?! O realitate simplă. Cu mult simplificată. Una clară, cu un scop bine determinat. Nu este ceea ce ar motiva o fiinţă să-şi accepte substantivul ca pe un nume propriu în general, însă... Existenţa. Fiinţa!A fi! Sunete, voci, fiori, lacrimi, durere, somn, vise... a fi! Sau, a nu fi. A nu fi într-o revelaţie a liniştii supreme, acolo unde nu există durere, nu există iluzia clasificării unui bine ori a unui rău, unde nu există ceva care să necesite intervenţia schimbării, acolo unde incertitudinea nu există.

Ecouri Literare nr.3  

A treia editie a revistei "Ecouri Literare"

Advertisement