Page 53

Ecouri după promisiuni cadă pradă uitării. Odata integrată unui ansamblu, cel al literaturii universale, ea capătă noi conotaţii, înscriindu-se totodată în sfera neperisabilului. Şi dacă pietricelele ce compun mozaicul nu pot semnifica în afara lui, nici mozaicul nu poate căpăta valoare decât prin alcătuirea stranie a unor pietricele aparent nesemnificative . Jorge Luis Borges afirma că o carte este mai mult decât o serie de structuri verbale. De fapt, o carte este ceea ce cititorul află dincolo de această serie de structuri verbale. Ea reprezintă nu doar scriitură, ci şi învăţătură. Iar dacă la finalul lecturii cititorul nu va şti despre cartea respectivă decât numărul de pagini, înseamnă că nu a citit, ci că s-a prefăcut a citi. Şi atunci cartea devine o entitate neînsufleţită, un corp mort ce nu mai are cum să reînvie. Ori de câte ori deschid o carte îmi trăiesc alte vieţi, lăsând-o pe a mea în urmă, tot astfel cum actorii, interpretând pe scenă diverse roluri, îşi pemit luxul unor multiple identităţi. Pot fi în aceeaşi secundă o Damă cu Camelii, o Esmeraldă sau un Făt-Frumos. Pot plânge, pot urî sau pot iubi cum n-a făcut-o niciodată nimeni până la mine. Pot fi în Londra şi mă pot plimba nestingherită pe străzile Moscovei. Pot purta veşminte medievale sau rochii de Cenuşărese. Îmi pot permite călătoria în jurul lumii în balon sau în caleaşcă. Se întâmplă adesea că intri într-o bibliotecă pe un drum care la întoarcere nu va mai fi acelaşi. Cu cât înaintezi descoperi că zeci, poate sute sau chiar mii de poteci neumblate îşi aşteaptă drumeţii. Şi ai vrea să te întorci, să spui lumii cât univers poate fi cuprins într-o singură carte! Însă vocea naratorului hotărăşte că nu poţi opri înaintarea. Şi te priveşti iar în oglinzi, şi cauţi ieşirea dintr-un labirint fermecat, al cărui unic stăpân îţi e încă necunoscut. Te plimbi printre cuvinte scrise îngroşat, respiri o poveste a cărui protagonist nu ţi se arată şi întorci paginile unei cărţi fără titlu. Citeşti cu nesaţ fiecare frază, convins că ai mai citit-o undeva, cândva, neputând-o însă localiza pe nicio hartă. Imaginile din oglinzi se schimbă mereu, iar tu eşti cufundat în lectură. Citeşti pe nerăsuflate, crezând că deznodământul îţi va aduce eliberarea. Şi se duc rânduri, se trec capitole... şi când întorci cea din urmă pagină, realizezi că misterul labirintului va rămâne pe veci închis în el. Ce farmec ar mai avea necunoscutul dacă omenirea i-ar putea pătrunde tainele? Poate că lumea nu-i decât o bibliotecă uitată, poate că tu, poate că eu, poate că noi nu suntem decât rânduri într-o carte!

Ecouri Literare - p. 53

Ecouri Literare nr.3  
Ecouri Literare nr.3  

A treia editie a revistei "Ecouri Literare"

Advertisement