Scriitorimea de la Vaslui - Da. Ştiu că exploziile solare fac ravagii în cei cu un temperament ca al tău. Activitatea cerebrală este puternic stimulată de imensa energie degajată. - Lasă-mă să te sărut! - îi zise flaşnetarul şi o îmbrăţişă. Cum ai călătorit? - Bine. Am venit cu Intercity. Nici nu ştiu când a trecut timpul; tot drumul m-am gândit la tine şi la surpriza pe care am să ţi-o fac. Intrară în casă şi flaşnetarul se bucură că cina era pregatită şi că masa era frumos ornată, aşa cum numai ea ştia s-o facă. Pe masă erau aprinse lumânări colorate.
- Oniricul îmi invadează viaţa de multe ori, şi nu mă pot opune... spuse el gânditor. Parcă nişte energii ciudate s-ar juca cu simţurile mele. Încerc să-mi explic logic ce se întâmplă şi nu reusesc... dar sunt aproape de a înţelege, nu mai este mult... Ştiu că un rol va avea în asta Stăpânul Mării şi al Vântului... - Cine?! - se miră femeia. - O, da, tu nu ştii... Poate că îţi voi povesti. - Tu nu reprezinţi un caz. În munca mea de psiholog, am întâlnit cazuri complicate şi bizare. Tu trebuie să te exteriorizezi într-un fel, numai aşa te poţi elibera de tensiunile trăirilor tale. De ce nu scrii, de pildă? - Să ştii că m-am gândit la asta...
*
*
*
Prin fereastra deschisă, se auzea vocea splendidă a cântăreţului cu ochi fosforescenţi:
“Paese mio che stai sulla collina, disteso come un vechio addormentato la noia, l’abandono, niente solo la tua malattia...”
- Paese mio ti lascio, io vado via! - îngână flaşnetarul. - Frumoasă voce are tânărul. - constată Ofelia. - Care tânăr? - întrebă, curios, flaşnetarul. - Tânărul frumos, care cântă la terasa de alături. L-am văzut când veneam. Un surâs dureros se aşternu ca o grimasă pe faţa flaşnetarului. Se ridică şi privi parcul prin fereastra deschisă: nici urmă din peisajul de basm! Îşi dădu seama că totul s-a petrecut în timp ce el adormise pe vechea bancă din lemn...
Ecouri Literare - p. 45