Page 44

Scriitorimea de la Vaslui cât de mult aş vrea să înţeleg logic cum se petrece.” gândi muzicantul. Renunţă să se mai oprească la terasă şi se îndreptă, fără să fie decis, către casă. Casa lui se afla la capătul aleii principale a unui parc plin de copaci - o mică pădure. Observă cu surprindere că prin copaci erau înşirate ghirlande de becuri felurit colorate, atât de multe cum nu mai văzuse. “La noapte, când se vor aprinde, va fi o feerie...” - gândi. “La noapte, voi ieşi neapărat cu flaşneta. Mi-ar prinde bine să dorm câteva ceasuri până atunci...”

care vibra ceva tainic. Flaşnetarul observă, mut de uimire, că ochii copilului erau inundaţi de lacrimi. Simţi cum echilibrul lui sufletesc se frânge în mod dureros, aproape insuportabil, şi putu să îngaime: - Nu, pentru Dumnezeu, nu! Tu nu ai fost creat pentru a plânge! Femeia plecă de mână cu copilul, făcură câţiva paşi şi se topiră în lumina feerică a parcului. Cumplit de abătut, flaşnetarul înţelese cât de dureroasă poate să fie vocea amintirii. În tinereţea lui, lăsase în urmă o femeie cu un copil; copilul lui! Înţelese că explozia solară dezlănţuie fenomene stranii, cu neputinţă de a fi controla* te, că energia imensă, degajată de explozie, pătrunde în * * zonele de umbră ale sufletului, născând tristeţi adânci, ca de sfârşit de lume... Înţelese că lumina scoate totul la iveală, că trecutul nu te iartă, că umbrele lui se pot Se trezi în lumina mare care îi invadase locu- materializa transfigurate, aducându-ţi în suflet, în ciuda inţa, lumină dată de sumedenia de becuri multicolore, spectacolului de lumini, nostalgii sfâşietoare... agăţate de crengi, pe care le observase la venirea acasă. “Trecutul parcă se răzbună.” - spuse în sine. PorSe simţea odihnit şi spera ca sporul de luciditate să-l ni trist spre banca veche, pe care se aşeza când mânuia ajute să fie el însuşi la contactul cu fenomenele stranii, flaşneta. Pe o altă bancă, apăru insidios orbul cu chitara produse de exploziile solare. îmbrăcată în husă albastră. Tocmai se pregătea să cân Spectacolul luminilor era superb, ghirlandele de te. becuri se aprindeau şi se stingeau după un anumit aran- - Numai de tine n-am eu chef acum... În numele jament, producând o succesiune năucitoare de senzaţii. Stăpânului Mării şi al vântului, îţi poruncesc să dispari! “Trebuie să nu mă las vrăjit!” - îşi spuse. “Trebuie să ...şi cântăreţul cu ochi fosforescenţi dispăru ca prin farsimulez integrarea firească în decor.” mec. Mica pădure a parcului părea invadată de realitatea stranie a unei lumi de basm, în care grandoarea şi frumuseţea culorilor exprima o plenitudine a trăirii de * care pământenii sunt străini, dar pe care imaginaţia lor * * o intuieşte adesea. “Lumea binelui a venit peste noi.”gândi flaşnetarul. Se îndreptă către o alee mai mică, ce se desprindea din aleea principală şi şerpuia printre copaci. Lângă tulpina unui castan bătrân, era o bancă veche pe Flaşnetarul se miră de cuvintele lui şi de putecare îi plăcea să se aşeze când punea în lucru flaşneta. rea pe care au avut-o asupra cântăreţului cu ochelari cu Înainte de a ajunge acolo, trecea pe sub o arcadă înaltă, lentile opace. “N-ai avut timp nici măcar să protestezi.” construită frumos din lemn, al cărei schelet era invadat - zise în sine. de plante agăţătoare, cu flori albastre şi albe. Era aleea Ajunse lânga banca veche, dar, trist şi gânditor, renunţă să se mai aşeze şi-şi continuă drumul către casă. preferată a îndrăgostiţilor. Când ajunse lângă arcadă, aceasta nu mai părea Când ajunse într-un loc in care aleea cotea la stânga, a fi din lemn, ci din lumină. Tresări când văzu acolo pe auzi în urma lui vocea superbă a orbului : femeia aceea foarte frumoasă alături de copilul cu as “Che sara, che sara, che sara, pect de îngeraş. Amândoi aveau braţele pline de flori. che sara della mia vita chi lo sa? - Bună seara! - spuse muzicantul, părându-i-se so far tutto o forse niente, că visează. Copilul zâmbea fascinant. da domani si vedra, - La mulţi ani!- îi răspunse femeia. Astăzi e ziua ta! che sara? Sara qel che sara...!“ - A, da... uitasem...

*

*

*

- Florile sunt pentru tine - îi zise femeia. - Mulţumesc. Acum ştiu şi nu ştiu de unde ştiu că florile se vor preface în porumbei când voi o să vă deschideţi braţele. Într-adevăr, din braţele femeii şi din braţele copilului zburară stoluri mari de porumbei albi, fosforescenţi; s-au înălţat iute deasupra copacilor şi au coborât lin, pierzându-se printre crengile inundate de luminile multicolore. - Tot spectacolul acesta este pentru tine. Rămâi cu bine, noi vom pleca. - mai spuse femeia cu o voce în Ecouri Literare - p. 44

Privi în urmă şi văzu că pe banca veche stătea cântăreţul. Nu spuse nimic şi-şi văzu de drum. La scurt timp dupa asta, zări ferestrele casei sale, luminate. “Ori am uitat eu să sting lumina, ori cineva a intrat în casă în lipsa mea.” - îşi spuse. Uşa de la intrare era larg deschisă şi el avu sentimentul puternic al unei prezenţe familiare. Nu se înşela: în prag apăru Ofelia, vechea lui prietenă, bucuroasă tare că-l vede: - Pe unde umbli, trubadurule? La mulţi ani! - Mulţumesc. Merg prin liniştea nopţii. Ştii, sunt nopţi generoase, care îngăduie ca în liniştea lor să se desfăşoare spectacolele feerice ale unei alte realităţi. Dacă trecutul nu ar avea umbre, astfel de nopţi ar veni ca o binecuvântare pentru suflet, ca o răscumpărare a timpului pierdut... Mă bucur că ai venit. Iar ai ştiut că am nevoie de tine?

Ecouri Literare nr.3  

A treia editie a revistei "Ecouri Literare"

Advertisement