Page 42

Scriitorimea de la Vaslui

andrei petruş

cum dorm statui în trupul alb din munte Cum dorm statui în trupul alb din munte Aşa-şi fac somnu-n inimă şi minte Idei fluide, calde simţăminte Din care însă vor muri prea multe Ca florile ce, neavând lumină, Se ofilesc şi-alunecă-n uitare, Când n-are cer şi soare când nu are Nici dragostea nu creşte în grădină. Săraci suntem, săracă-i fantezia De nu se-aprind pe cerul nostru stele Şi cu-al ei glas nu ne trezeşte-o muză. De mi-i săracă astăzi poezia, Nu-i vina mea ci-a dragostelor mele Iar versul meu nu laudă ci-acuză.

ora astrală Un cer de opiu sub obrazul lunii, O muzică-mpietrită între sfere Şi-n cerul nalt, ecoul rugăciunii Însufleţeşte lumea de mistere. În Univers se naşte Armonia Iar melodia simplă şi solară Alungă, pentr-un timp, melancolia Şi veşniceşte clipa solitară. E clipa-n care-apar pe lume zeii Şi se aude-a stelelor rumoare, Când se pătrunde-n inima ideii Iar sufletu-i gătit de sărbătoare. Această oră e binevenită Când liniştea din noi, la suprafaţă, De freamătul adâncului se-agită Ca să creeze, din neant, iar viaţă. Ecouri Literare - p. 42

Să faci un munte şi să-i dai un nume, Să simţi cum ochiul tău ce-i mort învie, Să laşi în urma ta o altă lume Născută din extaz şi agonie. Să zbori înalt sub zările albastre Şi să te-ntorci ţinând o rază-n mână, Ea e-n deşertul existenţei noastre Ca o promisiune de fântână. Când anii-şi dau de pe aripi polenul Şi noi intrăm în era selenară, Cum dintr-un cântec va trăi refrenul, Vom dăinui prin clipa cea solară.

cântecul nopţii Îmbătată-i noaptea de lumini, Cânturi multe zămislite-n sfere Iar pe boltă înfloriţii crini Umplu lumea largă de mistere. În luceferi izvorăsc fântâni, Dinspre rai un blând zefir adie Şi-n cavalul argintatei stâni Prinde viaţa dulce melodie. E balsam pe sufletul rănit, Cânt duios ce urcă până-n stele, De-amăgiri şi suferinţi hrănit, Izvorând şi-n lacrimile mele. În clepsidră clipele se scurg Şi mă rog asemeni unui cleric, Implorând pe asprul Demiurg Să-mi astâmpăr setea de-ntuneric. Printre aştri şi eu un pulsar Pentru lumea care va să vină: „Sorb în mine flăcări ce răsar Şi visez din propria Lumină”.

mi te-aş cânta ca Dante în terţine Mi te-aş cânta ca Dante în terţine Şi-aş face pentru tine cuib în stele Din ele-aş face-o salbă de mărgele Şi-n car de foc mi te-aş răpi pe tine. Precum Petrarca te-aş cînta-n sonete, De-ai da un semn câtuşi de mic de viaţă, De-ai risipi din juru-ţi val de ceaţă, Ţi-aş scrie-o sută una canzonette. Ce tristă însă astăzi ţi-i osânda Să nu auzi cum cântă ciocârlia, Să nu mai poţi rosti un vers din cîntu-i. De veţi citi acestea, zână blândă, În ochii tăi va râde bucuria Că doar aşa, prin dragoste, mă mântui.

Ecouri Literare nr.3  

A treia editie a revistei "Ecouri Literare"