Page 3

editorial mihai apostu crede că... ... acest editorial poate fi considerat un protest sau poate fi considerat doar cuvântul unui scriitor din această ţară faţă de indiferenţa unor guvernanţi trecători prin istorie, dar care pot destrăma fir cu fir acest „covor” ţesut cu migală de înaintaşii care au trudit în literatură. Îmi pun întrebarea firească: a generat vreodată politica literatură? A generat vreodata literatura politică? Nu ducem lipsă de voci întâmplătoare care se răstesc la poeţi, pentru care scriitorii au devenit nişte specii ciudate la care apelează doar pentru a-şi îmbogăţi imaginea de specialişti în toate. Motivul pentru care literatura nu este preţuită în România este că tot felul de refulaţi şi-au imaginat peste noapte că pot deveni scriitori pozând în intelectuali când viaţa nu le-a oferit această şansă. Ştim cu toţii că intelectualitatea nu este rezultatul multelor doctorate sau masterate obţinute la second-hand. Intelectualitatea a fost şi va rămâne o stare de spririt. Dacă până mai ieri valoarea unui scriitor era stabilită de numărul mare de cititori, astăzi această valoare este dată strict subiectiv de cei care dau “diplome” de scriitori tuturor celor care cer şi se umilesc pe lângă puţinele nume de critici care au mai rămas. Aproape toţi scriitorii importanţi ai României nu se mai adresează lumii reale. Toţi au început să se ascundă în spatele teoriei, evitând contactul direct cu publicul cititor sau pur şi simplu alungându-l prin discursul turnat într-un limbaj de lemn. Mai mult ca oricând acum, când mijloacele de informare agresează cititorul, când preţul cărţilor este exorbitant, când scriitorii de toate categoriile, mai ales anonimii, trâmbiţează creaţii, mai mult ca oricând scriitorii adevăraţi trebuie să coboare în public. Lăsând deoparte criticii care teoretizează totul, care descoperă şi desfiinţează curente literare, scriitorii ar trebui să-şi conştientizeze talentul şi să ofere publicului (atât cât a mai rămas din el), creaţiile lor. Nici elitismul dar nici ipocrizia nu vor acoperi niciodata prăpastia spre care ne îndreptăm. Cultura are două condamnări la moarte pentru care trebuie să facem recurs imediat: ipocrizia unor autori şi indiferenţa elitelor faţă de creaţie. Cum încercăm să construim în societate acea pătură de mijloc, de ce nu am avea nevoie şi în literatură de acea ”pătură de mijloc”? Fără o societate culturală demnă nu se va crea niciodată mediul în care se vor naşte scriitori de referinţă. Recomandarea criticilor a devenit desuetă pentru că cititorii observă subiectivismul unor personaje din lumea criticii. Cât despre revista Ecouri Literare, cititorii şi sponsorii vor hotărî când şi cum o să apară. Cititorul vrea altceva, vrea să simtă acel zbucium creator, cititorul vrea stări, nu să citească pe 20 de pagini cum personajul X se plimbă prin centrul oraşului. Fără acea “pătură de mijloc” nu vom avea liantul între scriitori şi genii. România chiar are mare nevoie să găzduiască între graniţile sale genii. Profund respect şi consideraţie scriitorilor care sunt născuţi scriitori, dar celor insistenţi care au transformat existenţa lor într-o boemă permanentă, cine le mai oferă credit? Nu cumva acei anonimi au contribuit la inflaţia literaturii? Pentru că nu este totuna să construieşti din limba unui popor castele sau colibe. Tipărirea unui volum a devenit o afacere de suflet. Dar pentru ce fel de suflete? Nu cumva doar pentru autor? Nimic mai simplu să publici o carte. Te duci cu manuscrisul, plăteşti editorul şi gata... comanda este onorată. Astfel a apărut o modă a scriitorilor: scriitor-lider politic, scriitor-cadru didactic, scriitor-funcţionar pe lângă cultură, etc. Pentru ce? Pentru notorietate? Pentru o mândrie ieftină? Pentru că dă bine la CV? Multe răspunsuri se găsesc aici. Dar ce este mai grav este că odată cu dispariţia cenzurii ideologice a dispărut şi cenzura literară şi atunci cum să mai încercăm să căutăm autocenzura? O fi şi ea pe undeva…

Ecouri Literare - p. 3

Ecouri Literare nr.3  

A treia editie a revistei "Ecouri Literare"