Page 23

Scriitorimea de la Vaslui deplin profunzimea gândirii lui. În mediul rustic, familia are o funcţie mai specială decât în alte medii. Principala problemă o constituie zestrea oferită fiecărui membru al familiei. Dacă se are în vedere statutul familiei lui Moromete, lucrurile se complică până la manifestările violente legate de această problemă. Moromete are şase copii şi trebuie să împartă pământul la fiecare din ei, revenindu-le astfel, câte un pogon (el are şapte pogoane). Catrina are doar trei copii şi şapte pogoane de pământ; fiecăruia dintre ei le revine câte două pogoane, plus unul de la Moromete, fac trei. Iată motivul principal al conflictelor, pornit dintr-o realitate care nu are nimic comun cu idilismul. Şi în romanul lui Preda pământul este o problemă, nu numai în romanul lui Liviu Rebreanu. Există suficiente momente în roman când Moromete dovedeşte o superioară înţelegere a lucrurilor, comparabil cu ceilalţi oameni din sat. El este unul din puţinii ţărani cu o suprafaţă a vederii lucrurilor mult mai întinsă. El îşi raportează existenţa în funcţie de cadrul social în care este implicat. Întreţine relaţii de amiciţie cu Cocoşilă pentru că este singurul dintre cei din jur cu care poate discuta inteligent. În ceea ce îi priveşte pe Aristide şi Iocan, cu care intră în relaţie într-o împrejurare sau alta, fie din nevoia de a rezolva nişte probleme personale, ca în cazul lui Aristide, fie din nevoia de a discuta, în cazul lui Iocan, Moromete nu-i ia în considerare pentru că observă din partea lor o încercare de a-l atrage în chestiunile politice în care sunt implicaţi. Iocan vrea să ajungă primar, în vreme ce Aristide vrea să câştige un nou mandat. Faţă de ambii, Moromete afişează un spirit independent în scopul păstrării libertăţii lui de acţiune şi opinie. Când Aristide observă o îndepărtare a lui Moromete de chestiunile politice de care este interesat, nu-i mai acordă sprijinul de care fostul consilier avea nevoie. De aceea aprobă ca Moromete să fie împlinit de către perceptor şi îi cere înapoi cât mai urgent datoria de 3000 de franci cu care îl împrumutase ca să-şi plătească foncierea, una din marile probleme ale eroului romanului. Ţugurlan are faţă de Moromete, iniţial, o atitudine nedefinită. Aflat în conflict cu tot satul, cu oamenii care s-au repezit să-şi ia fiecare bucata de pământ la reforma agrară, fără să se mai gândească şi la alţii, el se consideră o victimă a nedreptăţilor sociale, iar faţă de Moromete nu putea să afişeze un alt sentiment. Moromete îl înţelege întrucâtva pe Ţugurlan şi poartă cu el discuţii. Din acel moment, neîndreptăţitul la împroprietărire îşi schimbă părerea şi face chiar aprecieri pozitive la adresa acestuia, considerându-l „un ţăran sănătos care avea copii sănătoşi şi care gândea inteligent.” Moromete, ca personaj literar, a devenit un punct de reper în peisajul criticii vremii. George Călinescu afirma despre Ilie Moromete că este un ţăran filosof şi în aceeaşi măsură, un filosof ţăran, plecând de la

ideea că şi Kant şi ţăranul îşi pun aceleaşi probleme, dar fiecare le rezolvă cu o altă tehnică. Aceasta pentru că personajul în cauză are lungi perioade de meditaţie pe seama condiţiei sale de ţăran, de om care se raportează nu numai la ce vede în jur, ci chiar la universalitate. Pentru el viaţa este un miracol; de aceea trebuie trăită demn, să te bucuri de ea din plin. De aici izvorăşte un optimism plenar, o dorinţă de a trăi cum rar se întâlneşte în lumea satului. La un moment dat spune că va trăi o sută de ani, punând o întrebare logică, firească, încărcată de mari semnificaţii; „Ce, nu e bine să trăieşti?” asta însemnând că el este un împătimit de viaţă, un optimist în adevăratul sens al cuvântului. Moromete nu-şi blestemă niciodată viaţa sau zilele, cum o fac mulţi, cu toate că trece şi el prin nesfârşite necazuri şi îndoilei. Acestea nu-i zdruncină nici o clipă echilibrul său sufletesc, ori din acest punct de vedere el este cu adevărat un personaj clasic caracterizat prin armonie, echilibru şi seninătate. Un moment important în cunoaşterea personalităţii acestui erou îl constituie meditaţia sa pe seama condiţiei ţăranului, din conţinutul căreia se desprinde o logică neobişnuită şi profunzimea gândirii sale. Este memorabil momentul când săpând un şanţ pe o ploaie teribilă, îşi pune o serie de întrebări chinuitoare din care încearcă să desprindă adevărul despre el însuşi. O trăsătură de caracter moromeţiană este predispoziţia lui către ironie. Lui nu-i scapă din vedere latura comică a lucrurilor; pe seama lor se distrează copios în orice împrejurare ivită întâmplător. O primă latură comică a vieţii o consideră el setea nebunească de îmbogăţire a unor indivizi, stârnind râsul în multe situaţii. Setea de îmbogăţire este o adevărată maladie în spaţiul românesc. Obiectul ironiei, dar şi refuzul dialogului este fie Tudor Bălosu, pe care îl înjură în gând, „pe mă-ta şi pe tine chiorule!”, fie Victor Bălosu, înscris în partidul legionarilor. Îşi bate joc de „facultăţile” acestuia, povestind în poiana lui Iocan o întâmplare legată de o întâlnire cu el dis de dimineaţă, când refuzase să servească ţuică, spunând; „asta devine după facultăţi”. Nici Paraschiv, Nilă sau Achim nu sunt scutiţi de ironiile tatălui lor. Paraschiv se gândeşte la un moment dat să se însoare cu o fată foamfă şi lălâie, fiică de chiabur, Manda lui Bodârlache. Moromete joacă precum un artist o scenă în care imită vorba şi mersul fetei, încât feciorului dornic să fie bogat îi piere pofta de a se mai însoţi cu progenitura chiaburului. Din sfera ironiei lui Moromete nu scapă atributele negative ale unor indivizi, printre ele numărându-se scurtimea minţii, pripeala, mersul, atitudinile, vorbirea, lipsa de gândire logică etc. O scenă în care este surprinsă cu subtilitate această tendinţă ironică este cea a tăierii salcâmului. Pe erou îl sâcâie întrebările lui Nilă, acesta vrând să ştie cu adevărat de ce trebuie să taie salcâmul. Răspunsul este răspicat: „Ca să se mire proştii”. Ecouri Literare - p. 23

Ecouri Literare nr.3  

A treia editie a revistei "Ecouri Literare"

Advertisement