Page 19

ioan

baban poţi visa

…fără îndoială poţi visa primăveri, poţi să pleci undeva şi s-ajungi nicăieri… poţi să treci prin vâltoare, să ajungi sus pe creste, să te zbaţi pentru bine şi s-ajungi de poveste… îndrăzneşti să te-opui când suspini şi te doare şi să ai ca răsplată un cuvânt de trădare …fără îndoială. poţi visa primăveri, poţi să pleci undeva şi s-ajungi nicăieri…

ultima înviere Poate crezi că totul a fost prea uşor, când intrase-n strană un stol de tăcere şi pe ceruri noaptea se oprea-ntr-un nor şi-aştepta să vină ultima-nviere… mai întâi se trase soarele sub zări şi-o-nserare lungă nu se mai sfârşea… în clepsidra orei şi prin disperări adormea uitarea dincolo de stea… ştiu că nu se cade, acum la sfârşit să mai punem lacăt unde sunt mistere; las să curgă timpul ca la început când sosea din ceruri prima înviere… facă-se-n tăcere oricât de târziu, din văzduhuri vie ploaia prin unghere; ce mai este-n lume nu mai pot să ştiu, până o s-apară ultima-nviere...

autodafe

Scriitorimea de la Vaslui

Nu ştiu dacă povestea-i cu martori oculari, nu s-a descoperit niciunde şi nicicând cum într-o ţară cu oraşe mari ardeau bibliotecile pe rând… ardeau în noapte cărţi pe magistrale sau pe străduţe mici şi-ntunecate şi limbi de flăcări, ruguri rituale se-ngemănau în mistica cetate… în foc se mistuiau mulţimi de gânduri idei măreţe se topeau pe jar scântei nenumărate, rânduri – rânduri se ridicau în spaţiul sideral… spectacol grandios era azi – noapte, mormane de volume se prefăceau în scrum, mii de cuvinte se întrebau în şoapte cum să-şi croiască prin văpaie drum… murea trecutu-n paginile arse memoria mulţimii încet se-ntuneca se tânguiau tratate cu feţele întoarse iar neputinţa lumii mascate hohotea… se potolea uşor cumplitul foc şi se stingeau pe zare palide lumini iar cei rămaşi în spaţiul echivoc erau tot mai miraţi si mai străini…

călcâiul lui achile Lui Achile i s-a născut mai întâi călcâiul… restul nu mai avea nicio importanţă… o vreme l-a ascuns cu dibăcie şi a făcut acte de eroism care nu i-au folosit la nimic… prietenul său, Patroclu, nu avea călcâi… în schimb avea o inimă cât toată Elada… Achile l-a plâns cu călcâiul şi când a văzut că totul e zădărnicie a ieşit la luptă cu călcâiul înainte, ca o sabie a neputinţei… Ecouri Literare - p. 19

Ecouri Literare nr.3  

A treia editie a revistei "Ecouri Literare"

Advertisement