Page 11

ultimul interviu cu

ion enache Cătălin Afrăsinei

Mişcarea antisovietică - Pentru început, îţi propun să ne povesteşti cum a fost “descălecarea” ta la Vaslui. - Întâmplarea face că apariţia mea în Vaslui, de la Piatra Neamţ, a avut loc chiar în perioada când se sfârşeau ultimele relicve ale unei rezistenţe româniste împotriva tendinţelor vădite de rusificare. Cam în acea perioadă s-a impus litera î în locul lui â şi se vehiculau idei la nivel de universitate, de tipul (mai ales la Catedra de istorie)- “o să vedeţi că Ştefan cel Mare nu a fost chiar aşa de mare”, idem cu Mihai Viteazul; pe de altă parte soldatul roşu era ridicat în slăvi şi “marele Lenin” - perioada stalinistă tocmai încetase, deoarece în fruntea PCUS, prim-secretar era Hrusciov. Hrusciov era primul pe lista lui Stalin, dintre cei care urmau să fie sacrificaţi în numele Revoluţiei din Octombrie. Moartea subită a lui Stalin l-a adus în frun-tea evenimentelor care au urmat chiar pe Hrusciov. Am receptat indirect moartea lui Stalin prin Chinkiz Aitmatov, care, în ,,O zi mai lungă decât veacul’’, prezintă evenimentele prin intermediul unor personaje din carte, evenimente incredibile, care se rezumau la propoziţia “a murit Stalin”! Populaţia slavă nu avea curajul să comenteze evenimentul. Nu sunt suspiciuni, nici măcar în romanul autobiografic al amantei lui Stalin, Davâdova, care, dându-şi seama că Stalin va trebui să părăsească nu numai scena politică, ci chiar viaţa, a scris acea carte. Desigur, şi alte documente dovedesc faptul că Stalin a murit în condiţii naturale. - Care era atmosfera cultural socială la Vaslui, după moartea lui Stalin? - Nu a mai trecut mult şi a murit Dej, eram în clasa a VIII-a, acesta deja liniştise frământările lăsate de guvernul Doctor Petru Groza. Dej adusese stabilitatea în ţară. Această stabilitate se poate confunda, de fapt, cu o mare platitudine politică: comunismul cucerise toate poziţiile în aparatul de stat. Fuseseră lichidate rezistenţele din munţi, despre care se vorbea foarte puţin, Lucreţiu Pătrăşcanu fusese executat. Am găsit la Vaslui cenaclul literar “Vasile Alecsandri”, la ale cărui şedinţe participau nişte oameni castraţi şi făţarnici, care se împăcaseră cu evenimentele, chiar dacă în sine gândeau altceva. Un caz ieşit din comun, care face onoare oraşului Vaslui,

Scriitorimea de la Vaslui este refractarul V. I. Cataramă, fost elev al lui George Călinescu. V. I. Cataramă era o fire expansivă şi a intrat foarte repede în conflict cu regimul. Mai mult decât atât, ca–n “Republica de la Ploieşti” a lui I. L. Caragiale, în patriarhalul nostru oraş s-a format nucleul întârziat al unui nou guvern. Din el făceau parte profesorul Ghiţă Popa, profesorul de istorie Boţ şi încă alţi doi, care nefiind în legătură directă cu literatura, nu i-am cunoscut. În mod ciudat, sediul acestei mişcări se afla chiar în cele mai noi întreprinderi de tip socialist-comunist, care se numea ”Vasile Roaită”. Se pare că ceilalţi doi membri aveau funcţii aici, pentru a atrage masele. Eu cred că Vasile Cataramă avea un dezvoltat simţ al umorului şi era conştient de acest joc cu focul, dar nu a crezut că vor fi luaţi chiar atât de mult în serios. Guvernul lor era mai mult o metaforă pentru ei, ca iubitori de literatură ce se aflau. Vreau să mai spun că cenaclul literar “Vasile Alecsandri” devenise nu numai un refugiu, ci şi o formă de refulare a celor strânşi cu uşa, în intenţia lor de a fi buni şi adevăraţi români. Aceştia aveau diferite funcţii - maiori, colonei, medici, sau fuseseră eliberaţi din aceste funcţii, unii erau foşti boieri ori proprietari de pământ. După şedinţele de cenaclu, se mergea la ”Tulli”, o crâşmă de pe Traian, unde era o zicală celebră: “ai grijă, fiul meu, că vinul se face şi din struguri”. Este un miracol faptul că această crâşmă, cu crâşmar cu tot, a rezistat şi după venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu. La crâşmă, discuţiile de la cenaclu, bineînţeles, se canalizau spre factorii politici, fapt pentru care cei mai tineri membri nu erau agreaţi în mediul respectiv. Eu eram privilegiat din cauza domnului V. I. Cataramă, care mă ruga să-l însoţesc. De la Casa de Cultură, care-şi avea sediul în actuala Judecătorie, se despărţeau şi fiecare ajungea la “Tulli” pe căi ocolite. Eu cu domnul Cataramă ajungeam totdeauna mai târziu decât alţii, pentru că acesta trecea peste consemnele sale politice şi obişnuise să consume şi câte un pahar cu vin de la cârciumile socialiste, de tip Catanga. La Tulli, ceilalţi erau nemulţumiţi că eu eram cu profesorul. Acesta totdeauna îşi făcea intrarea cu versurile lui Ion Barbu: “Poetul e însumarea de harfe eoliene / Ce-n zbor invers le pierzi.”. Aşa era tolerată intrarea mea metafizică în nucleul utopicului guvern de la Vaslui. Pentru că cei de mai sus au făcut câte cinci ani de puşcărie la Jilava. - Din punct de vedere politic era fundamentată rezistenţa lor? - Aveau un plan destul de sumar. Pentru că, în amănunt, erau dirijaţi din afară, atât din mari oraşe ale ţării, ori din străinătate. Bănuiesc că ceva fonduri ale legionarilor ori ale ţărăniştilor ajungeau şi în spatele “cortinei V. Roaită”. A fost ales Vasluiul ca fiind un oraş mai puţin periculos, în sensul unui număr restrâns de muncitori, care-l avea pe atunci în economia noastră naţională. Pe de altă parte, să nu uităm că în această zonă, la Huşi, Ecouri Ecouri Literare Literare -- p. p. 11 11

Ecouri Literare nr.3  

A treia editie a revistei "Ecouri Literare"