Călin Dan The generation of traitors and betrayed generations. From a short handbook of political hypocrisies Generația trădătorilor și generațiile trădate. Dintr-un scurt manual al ipocriziilor politice
166
whose only utilisable quality is that they justify a play of clichés connected to the failure of modernism under the two waves of political extremism that swept the country between the 1930s and ‘80s. The institutions really worthy of the historian’s attention are those of power. And this is not because of their decisiveness in the play of local civilisation (or anti-civilisation); nor is it because of the accessibility of information about them (open archives, documents, media presence); rather it is because the individual is not interesting when it comes to writing this history, which – unexpectedly, even now – is perceived as levelling and collectivist. Recent history is read as an amorphous, ideologically condemned reality. The individual is too complicated, he is hidden, his dramas do not serve the oppositional thesis (old versus new), his achievements cannot be placed in expressive enough a contrast with the present except through a documentary effort worthy of a more lucrative cause. Nuancing the amorphousness of the past is a difficult bet, which demands investment and the economic context does not encourage researches that look
at details, at analysis of large figures, at detecting manifestations outside the canonical duality (power/opposition, authority/dissidence). Caught in the pincers of identity (on the one hand, the ascendance of their own subclass and on the other, the continuing economic and political crisis of that subclass), the young generation of image professionals is doomed to repeat the mistakes of preceding generations, constructing a superficial, dogmatic discourse centred on ideas rather than the individual, on dogmas rather than pragmatic solutions. The confusion between generational conflict, with its subliminal tensions, and the conflict of ideas or ideologies complicates the picture through the abuse of mixed rhetoric. Right and left are political concepts that not only have been left behind historically, but also have been left behind without ever having democratically taken part in establishing a mature political discourse in Romania. Nevertheless they keep coming back obsessively – perhaps also from a feeling of frustration toward the phases that were not completed in time – in talk about visual production, as well as in the ambitions of visual production itself.
intră în canonul de succes al subclasei medii. Privită fără simpatie, istoria secolului XX este o sursă de indignare și/sau ironie, rareori de cercetare nuanțată, niciodată de empatie. Istoria artei locale e populată de luzări a căror singură calitate utilizabilă este că justifică un joc de clișee legate de ratarea modernismului sub cele două valuri de extremism politic ce au măturat teritoriul între anii ’30 și anii ’80 ai secolului precedent. Singurele demne într-adevăr de atenția istoriografului sunt instituțiile puterii. Iar asta nu doar datorită caracterului lor determinant în jocul civilizației (sau anti-civilizației) locale; nici datorită accesibilității informației despre ele (arhive deschise, traseu de documente și prezență media); ci și pentru că individul nu este interesant pentru scrierea acestei istorii percepute – neașteptat, chiar și acum – nivelator, colectivist. Istoria recentă este citită ca o realitate amorfă, condamnată ideologic. Individul e prea complicat, e ascuns, dramele sale nu servesc tezei opoziționiste (vechi versus nou), realizările sale nu pot fi puse într-un contrast suficient de expresiv cu prezentul decât printr-un efort documentar demn de o cauză mai lucrativă. Nuanțarea amorfității trecutului e un pariu dificil, care cere investiție, iar contextul economic nu încurajează cercetări ce se uită la detalii, la analiza numerelor mari, la depistarea unor manifestări în afara dualismului canonic (putere și opoziție / autoritate și disidență). Prinsă în cleștele identitar (pe de o parte, ascensiunea subclasei proprii, pe de alta, continua criză economică și politică a aceleiași), generația tânără a profesioniștilor imaginii este condamnată să repete erorile generațiilor precedente, construind un discurs superficial, dogmatic, centrat pe idei,