Page 40

este un action RPG realizat de către „Monolith Production” și bazat pe univerSCU

sul lui J.R.R. Tolkien, bine-cunoscutul autor al „The Hobbit” şi „Lord of the Rings”,

Bia n ca ICO BE

GAMES Review

TECH & MEDIA

“Middle - Earth: Shadow of Mordor”

acţiunea jocului petrecându-se în perioa-

www.performance.rau.ro

da lipsă dintre acestea.

REDACTOR:

În jocul „Middle – Earth: Shadow of

În afară de atributele sale fizice,

Mordor” îţi asumi rolul lui „Talion”, un

Celebrimbor îi acordă lui Talion o serie

vânător ucis alături de familia sa în

de abilități suplimentare ce pot fi folosite

noaptea reîntoarcerii în Mordor a arma-

în avantajul său.

tei lui Sauron. El este readus la viaţă de

Astfel, Talion poate folosi Shadow

către un spirit elf care doreşte răz-

Strike (un atac ce îi permite teleportarea

bunare. Unindu-se cu acesta, Talion își

și eliminarea mai rapidă a inamicilor),

primește puterile de Wraith. După acest

precum și viteză mai mare pe teren.

intro, personajul principal se aventurea-

Cea mai importantă abilitate a sa

ză în Mordor, jurând distrugerea celor

este puterea de a speria şi de a-şi domi-

care l-au neîndreptăţit.

na inamicii prin mind-control.

De-a lungul jocului, trecând peste

Astfel, i se permite să acceseze o

vendeta personală a lui Talion, vei

întreagă serie de oportunități, în sensul

descoperi istoria Inelelor datorită spiritu-

în care inamicii controlați la nivel psihic

lui „Celebrimbor”, făurarul din “Middle -

vor efectua diverse sarcini, de exemplu

Earth: Shadow of Mordor” şi, desigur, îţi

colectarea de informaţii și eliminarea

vei înfrunta inamicii.

colegilor, subalternilor și comandanților.

Vânător cu tradiție, Talion se poate

”Middle - Earth: Shadow of Mordor”

folosi atât de săbii și arcuri (deşi în

este cu atât mai special cu cât povestea

majoritatea timpul Celebrimbor le folo-

şi luptele în sine se leagă, dând astfel

seşte), cât și de pumnale. El are abilităţi

mai mult înţeles fiecărei înfrângeri sau

foarte bune de stealth, jocul putând fi

victorii, element destul de rar întâlnit la

comparat cu „Assasin’s Creed”.

alte jocuri de acest fel.

40

Ediția 37 | Noiembrie 2014

Performance - NR.37 NOIEMBRIE 2014  

Începem luna noiembrie la taifas cu boboceii noștri care ne povestesc ce lună frumoasă și plină de evenimente au avut acum, la început de st...