Page 18

ON CAMPUS Students Talking

PRIMA LUNĂ DE FACULTATE - LA TAIFAS CU BOBOCII -

Departamentul de Comunicare și PR al URA, din care face parte și Performance, a

avut plăcerea de a-i întâlni personal pe boboAn aIU NK

ER

cei și de a le oferi un tur de campus chiar înaintea deschiderii oficiale a anului universitar. Acum, la o lună după, ne-am întâlnit cu ei să

REDACTOR:

stăm la povești, iar continuarea o puteți vedea în cele ce urmează. ”Din fericire pentru mine, acomodarea la viața de student a fost ușoară și rapidă, deoarece am cunoscut încă din primele momente colegi din anii superiori care m-au ajutat foarte mult în acest sens. În afară de oamenii de treabă, am descoperit și activitățile extra-curriculare, de exemplu cursuri pe diferite domenii și specializări predate în limba engleză de profesori internaționali și voluntariat în Clubul Studenților sau la Revista Performance. În concluzie, a fost o luna plină, cu întâmplări în fiecare zi.” Vlad-Mihail Alexandru - IM Cred că luna octombrie a venit cu mari emoții pentru fiecare boboc. Pentru mine, prima lună la facultate a decurs mult mai bine decât mă așteptam. URA este în opinia mea locul pe care ar trebui să-l aleagă orice absolvent de liceu și nu mă refer la condițiile de studiu oferite, extraordinare de altfel, ci la calitățile incomensurabile ale profesorilor - «The best teachers are those who show you where to look, but don’t tell you what to see»!”

Diana-Elena Burlacu - RCFBII

18

Ediția 37 | Noiembrie 2014

Performance - NR.37 NOIEMBRIE 2014  

Începem luna noiembrie la taifas cu boboceii noștri care ne povestesc ce lună frumoasă și plină de evenimente au avut acum, la început de st...