Page 21

în acest domeniu? Dar cele mai frumoase aspecte?

© arhivă personală

Care sunt provocările unei cariere

Cred că provocările sunt diferite pentru fiecare interpret sau muzician în parte. În cazul meu, o provocare este să-mi îmbin două dintre cele mai importante activități: muzica și predatul, fără a neglija niciuna dintre Da, este o provocare să-ți pregătești toate activitățile organizat și sistematic și să te prezinți la timp, în fiecare dimineață plină de

© Bogdan Marcu

acestea.

care îți onorezi cu punctualitate toate proiectele muzicale pentru care ești solicitat. Consider că cea mai frumoasă parte este mulțumirea oamenilor când vine vorba despre cum poate munca mea să le fie de folos. Ce părere ai despre industria muzicală din România în ansamblul ei, respectiv, în particular, despre segmentul pe care te-ai axat? Lumea muzicală a fost complexă dintotdeauna și cred că noi suntem un popor extrem de talentat și creativ. În România, muzica s-a diversificat foarte mult în ultimii ani, iar acest lucru reiese din numărul mare de artiști care își practică profesia, punându-și în valoare talentul și munca, în așa fel încât să fie definit pe măsură, dar și să răspundă solicitărilor publicului.

Continuarea pe pagina următoare »

© Bogdan Marcu

energie în fața grupei de copii, în contextul în

NR.58 FEB - MAR 2017 | Performance - Revista Studentului URA  

http://performance.rau.ro/

Advertisement