Page 46

DÉCOR

UN T EA N isa M De n

LIFESTYLE

Noiembrie, decor de suflet senior EDITOR:

„Afară-i toamnă, frunza 'mprăştiată,

Voi exemplifica aici dormitorul lui

iar vântul svârlă'n geamuri grele picuri”,

Goethe. Demn de o arhitectură unică a

și noi sperăm la a schimba din lucruri și

locuinței, precum scrierile sale, acesta

într-un ceas gândim la casa toată.

avea o percepție diferită despre acel loc

Nuanța tomnatică și-a lăsat treptat amprenta în sufletele noastre, tipărindu-ne

Și-a însușit astfel doar operele și

în tonuri de gri cenușiu melancolia și

creațiile, singurele obiecte existente în

dorința pentru decoruri de noiembrie.

dormitorul acestuia, extrem de mic și

Din perspectiva unui designer de inte-

sobru, fiind un pat îngust, o noptieră cu

rior, constat faptul că o mare parte din

sertar, un fotoliu, un scăunel și o masă de

cererile pentru amenajare le primesc

perete. Împreună cu celelalte puține lucruri

atunci când oamenii vor să treacă de la o

aflate în încăperi, Goethe obișnuia să le

stare la alta, cum ar fi, de la o stare ener-

numească „meine Stube” (odaia mea).

gică de vară târzie, la cea profundă de toamnă. Schimbăm, deci, prin această tranziție artistică, nu doar starea de spirit, ci și decorul, păstrându-l însă la fel de primitor www.performance.rau.ro

privat, numit casă.

și călduros.

Îndreptându-ne către un apus fermecător de toamnă, ne putem lăsa inspirați de arta culorilor, devenind astfel designeri ai propriei noastre odăi. Voi continua să vorbesc despre aura oferită de locurile deschise, accentuate de

Cât despre stil, înclin să cred că tutu-

plante naturale, dar și despre micile se-

ror ne este confortabil un spațiu, atâta

crete de reînnoire a designului prin schim-

vreme cât acesta se dovedește a fi util,

barea elementelor decorative.

art-deco-ul, minimalismul sau contempo-

Nu este nevoie să renunțăm la vechi-

ranul fiind expresii ale sufletului în acord

le sau prețioasele lucruri cu semnificații

cu ambientul.

aparte; cred că, orice persoană are un ata-

46

Ediția 61 | NOV - DEC 2017 | Performance - Revista Studentului URA

NR.61 (nov - dec 2017)  

Performance - Revista Studentului URA http://performance.rau.ro/

Advertisement