Issuu on Google+


DUMINICA I DIN POSTUL MARE În această duminică se celebrează ritul „alegerii” sau al „înscrierii numelui” pentru catecumenii care, în vigilia pascală, vor fi admişi la sacramentele iniţierii creştine. Se folosesc rugăciunile şi invocaţiile proprii, ca mai jos, pag. ???*. Ant. la intrare

Pe cel care mă va chema, eu îl voi asculta; îl voi elibera şi-l voi preamări, îi voi dărui viaţă lungă.

Nu se spune Mărire.

RUGĂCIUNEA ZILEI umnezeule atotputernic, dă-ne, te rugăm, harul ca, prin celebrarea acestui sfânt post, să înaintăm în înţelegerea misterului lui Cristos şi să dobândim roadele sale printr-o adevărată viaţă de credinţă. Prin Domnul nostru Isus Cristos.

D

Se spune Crezul.

ASUPRA DARURILOR rimeşte, Doamne, darurile pe care ţi le aducem, pentru a celebra începutul misterului preasfânt, şi dă-ne, te rugăm, harul ca, împreună cu ele, să fim şi noi plăcuţi în faţa ta. Prin Cristos, Domnul nostru.

P

PREFAŢA Isus biruitor în ispite

V. Domnul să fie cu voi! R. Şi cu duhul tău. V. Sus inimile! R. Le avem la Domnul. V. Să-i mulţumim Domnului Dumnezeului nostru! R. Vrednic şi drept este.

Ps 90,15-16


SĂPTĂMÂNA I DIN POSTUL MARE

203

Cu adevărat vrednic şi drept, de cuviinţă şi mântuitor lucru este să-ţi aducem mulţumiri pururea şi în tot locul, ţie, Doamne, Părinte sfânt, atotputernic, veşnic Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos. Căci el, renunţând la hrana pământească timp de patruzeci de zile, a consfinţit, prin postul său, acest timp de pocăinţă şi, zădărnicind uneltirile ispititorului străvechi, ne-a învăţat să biruim pornirile noastre rele, pentru ca, sărbătorind misterul pascal cu inimi curate, să ajungem în cele din urmă la bucuria veşnică a învierii. De aceea, împreună cu toţi îngerii şi sfinţii, îţi cântăm imnul de laudă, zicând fără încetare:

Sfânt, sfânt, sfânt. Ant. la Împărtăşanie

Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu.

Cf. Mt 4,4

Sau: Cu aripile sale te va acoperi Domnul şi sub penele sale vei găsi adăpost.

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE ntăriţi fiind cu pâinea cerească, ce hrăneşte credinţa, măreşte speranţa şi înflăcărează iubirea, te rugăm, Doamne, învaţă-ne să simţim pururi o adevărată foame după Cristos, pâinea cea vie şi adevărată, şi să trăim cu tot cuvântul ce iese din gura ta. Prin Cristos, Domnul nostru.

Î

RUGĂCIUNEA ASUPRA POPORULUI e rugăm, Doamne, să coboare asupra poporului tău binecuvântarea îmbelşugată, pentru ca, în tulburare, speranţa să sporească, în ispită, virtutea să se întărească şi să primească răscumpărarea veşnică. Prin Cristos, Domnul nostru.

T

Ps 90,4


51

Cuvântul Domnului ANUL B LECTURA I

Legământul lui Dumnezeu cu Noe, după ce acesta a fost salvat de apele potopului.

Citire din cartea Genezei 8 9

10

11

12

13

14

15

9,8-15

D

upă potop, Dumnezeu a spus lui Noe úi fiilor săi: „Iată, eu închei un legământ cu voi, cu toĠi urmaúii voútri úi cu toate vieĠuitoarele care sunt cu voi: cu păsările, cu animalele úi cu toate fiarele pământului care sunt cu voi, úi cu toate vietăĠile care au ieúit din corabie. Fac un legământ cu voi, că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului úi nu va mai veni potop ca să pustiască pământul.” ùi Dumnezeu le-a zis: „Iată semnul legământului, pe care-l fac între mine úi voi, úi între toate vieĠuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: Curcubeul meu, pe care l-am aúezat în nori, el va sluji ca semn al legământului dintre mine úi pământ. Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nori; eu îmi voi aduce aminte de legământul dintre mine úi voi úi toate vieĠuitoarele de orice fel; úi apele nu vor mai produce potopul care nimiceúte toate făpturile.” Cuvântul Domnului


52

Timpul Postului Mare

PSALMUL RESPONSORIAL R.:

4bc

5ab

6

7bc

8

9

Ps 24,4bc-5ab.6-7bc.8-9 (R.: cf. 10)

CĈile tale, Doamne, sunt adevĈr ûi îndurare.

Arată-mi, Doamne, căile tale, condu-mă pe cărările tale. PovăĠuieúte-mă în adevărul tău úi învaĠă-mă, căci tu eúti Dumnezeul mântuirii mele! R. Aminteúte-Ġi, Doamne, de bunătatea úi îndurarea ta, pentru că ele sunt veúnice. Adu-Ġi aminte de mine în îndurarea ta, pentru bunătatea ta, Doamne! R. Domnul este bun úi drept, el arată păcătoúilor calea. El conduce pe cei umili în dreptate úi învaĠă pe cei smeriĠi căile sale. R.


53

Sãptãmâna I din Postul Mare

LECTURA A II-A

Arca lui Noe este icoana botezului, care acum vă mântuieúte pe voi.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru

18

19 20

21

22

3,18-22

P

reaiubiĠilor, Cristos a murit pentru păcate, o dată pentru totdeauna: cel drept a murit pentru cei nelegiuiĠi, pentru ca să vă conducă la Dumnezeu. Cu trupul el a fost supus morĠii, cu duhul a fost readus la viaĠă. Astfel el a mers să ducă mesajul său la cei care erau prizonierii morĠii. Aceútia, odinioară, se revoltaseră, când răbdarea lui Dumnezeu era în aúteptare, în timp ce Noe construia arca, în care numai câĠiva, adică opt suflete cu totul, au fost salvate prin apă. Aceasta este o imagine a botezului, care acum vă mântuieúte pe voi, nu prin curăĠirea de petele exterioare, ci prin angajarea în faĠa lui Dumnezeu cu o conútiinĠă dreaptă, prin învierea lui Isus Cristos, care s-a înălĠat la cer, mai presus de îngeri úi de toate puterile nevăzute, la dreapta lui Dumnezeu. Cuvântul Domnului


54

Timpul Postului Mare

VERS LA EVANGHELIE Mt 4,4b Nu numai cu pâine trăieúte omul, dar úi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu.

EVANGHELIA

Isus a fost ispitit de Satana, iar îngerii îi slujeau lui.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos dupĈ sfântul Marcu

12 13

14

15

1,12-15

Î

n timpul acela, Duhul Sfânt l-a condus pe Isus în pustiu. Acolo a rămas patruzeci de zile úi a fost ispitit de Satana. El era împreună cu fiarele sălbatice, iar îngerii îi slujeau. După ce Ioan a fost aruncat în închisoare, Isus s-a dus în Galileea ca să predice evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a împlinit timpul úi împărăĠia lui Dumnezeu este aproape. ConvertiĠi-vă úi credeĠi în evanghelie!” Cuvântul Domnului


Am început Postul Mare cu cuvintele lui Isus: „Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”. Isus invită poporul să se convertească după ce a fost în deşert timp de patruzeci de zile. Oare nu putea să facă altfel. Cine poate cere cu autoritate convertirea la evanghelia lui Dumnezeu, la cuvântul iubirii care creează, dacă nu acela care a experimentat propria limită, propria condiţie de creatură, prin experienţa deşertului? Imaginea deşertului este o imagine puternică, ce ne aminteşte cu hotărâre de o condiţie de sărăcie, de gol, de spaţiu. Avem nevoie de deşert pentru a înţelege că nu noi suntem creatorii, că viaţa noastră, uneori aşa de bogată în scopuri atinse, vise realizate, este esenţialmente dar. A face deşert în Postul Mare înseamnă a găsi spaţiu, a crea un spaţiu înlăuntrul nostru care să ne permită să lăsăm să vorbească Duhul, care şopteşte şi nu strigă: „Fii umil, nu tu eşti Creatorul”. În schimb, cât de des acţiunile noastre sunt conduse de convingerea că putem totul, că ne suntem suficienţi nouă înşine. Deşertul înseamnă a ne fi foame, înseamnă dorinţă de ceva, de cineva, care lipseşte în viaţa noastră. Dar cât de dificil este să ne fie foame atunci când avem burta plină! A căuta tăcerea pentru a face spaţiu Duhului ne ajută să-l privim pe Dumnezeu cu ochii încrezători ai fiului. Şi ne ajută să fim mai sensibili faţă de condiţiile de „deşert” pe care le întâlnim în fiecare, în viaţa noastră. Deşertul unui fiu neascultat care devine un huligan la şcoală, al prietenului despărţit de soţie, al aceluia care a pierdut sensul vieţii şi nu ştie să spună la ce foloseşte să se mai scoale dimineaţa din pat. Ne ajută să fim mai atenţi, ca să rezistăm la deşerturile care se deschid prin relaţii grăbite şi superficiale, să trăim pentru a munci, şi nu viceversa. În deşert, Isus înfruntă, învingând ispita puterii; şi renunţă la ea pentru a fi mai liber să spună: „Convertiţi-vă! Dumnezeu vrea să facă alianţă cu voi, vrea să facă o punte, să arate arcul său printre nori şi să se unească cu inimile voastre şi cu minţile voastre libere”. Noua arcă a alianţei este însuşi Fiul său, mort şi înviat pentru a ne dărui o posibilitate: aceea de a primi iubirea unui Tatăl care ne vrea colaboratori ai săi în creaţie, după chipul şi asemănarea sa. Silvia şi Andrea Berto De la răsărit până la apus, martie 2009



Prima duminica din Postul Mare