Page 34

Revistă Nomen Artis –

supliment de

spre gară – şi pe acela am plecat. În gară am stat câteva ore în sala de aşteptare, am mâncat şi ne-am veselit ca de ceva inedit, petreceam revelionul ca nimeni dintre cunoscuţii noştri. Paul era un neîntrecut umorist, abia puteai să-ţi tragi aerul în piept între glumele lui care curgeau spontan în cascade. Ne-am urcat apoi în trenul care se forma din gară. La clasa I compartimentul era încălzit, luminat, cu un pluş roşu, ca de sărbătoare. Ne-am instalat comod, am desfăcut pachetele cu mâncăruri şi băuturi şi ne-am continuat potopul de glume. Nici nu am băgat de seamă când a plecat trenul. A venit conductorul să ne controleze biletele, dar s-a lăsat păgubaş în faţa bunătăţilor. Trebuia să schimbăm trenul la Teiuş cu cel care venea de la Bucureşti spre Cluj. Controlorul ne-a spus că avem legătură tot cu un personal la care se va ataşa şi acest vagon, după o pauză de 2-3 ore. Cu atâta timp la dispoziţie, ne-am permis să tragem şi un pui de somn. Am extins canapelele, ne-am învelit cu paltoanele, am stins lumina şi până să adormim am privit pe geam splendoarea unei ninsori abundente. Cât om fi dormit, nu ne-am dat seama, dar ne-am sculat îngrijoraţi că poate am trecut de Cluj. Era ziuă, dar multe nu puteam vedea din cauza ninsorii, iar în tren nu mai era nimeni care să ne dea vreo informaţie. Când ajungeam în staţii, nu puteam citi numele gărilor din cauza ninsorii şi a distanţei, vagonul nostru se afla cam în coada trenului. Am băgat de seamă că se înserează şi noi ar fi trebuit să fim demult în Cluj. Când am desluşit numele unei gări, am tresărit. Era un nume cunoscut, fiindcă nu cu mult înainte, aici fusese un accident feroviar de răsunet şi ne-am dat seama că eram aproape de Braşov, adică, mergeam în sens invers. Am coborât imediat. Era pe înserate. Am intrat în gară, frig, întuneric şi pustiu. Paul îşi continua glumele, în noi nu se terminase buna dispoziţie, râdeam ca de ceva năstruşnic. A intrat omul de serviciu, s-a minunat de întâmplarea noastră şi ne-a spus că următorul tren este spre ziuă, că pe el îl chemă Văsălie şi la el acasă este mare petrecere de Sf. Vasile cel Mare şi că s-ar în-

Crăciun

25.XII.2011

teţi şi mai mult petrecerea dacă ne-am duce şi noi să petrecem cu ei. Cum noi eram plini de veselie şi veselia la veselie trage, ne-am dus la Văsălie acasă. Acolo, lume în petrecere, bunătăţi, băutură, căldurică îmbietoare. Totul ca pentru o petrecere de pomină. Le-am pus şi noi bunătăţile noastre pe masă. N-au avut trecere. “Nu dăm noi pălinca noastră, nici vinul nost cel bun pe băutura americanilor. Să şi-o beie ei, dacă n-au ca noi ceva aşe de bun.” Am petrecut toată noaptea până ne-a toropit somnul şi acolo ne-am culcat, aşa îmbrăcaţi cum ne aflam. Dupăamiază, n-am apucat bine să deschidem ochii şi să ne amintim pe unde ne aflăm, că s-a deschis uşa larg şi a apărut celălalt Vasile, vecinul cu care petrecusem în ajun, cu o zi înainte. Cu căciula pusă pe-o ureche, c-o mână ţinând nevasta după umeri şi cu alta ţinută în sus, trosnind din degete, ţopăind şi cântând, au venit să ne ducă la ei la petrecere, să nu le facem ruşinea să-i refuzăm, că vor râde oamenii din sat de ei. Şi, cum era să-i supărăm noi pe nişte oameni care ne-au oferit atâtea momente de deosebită ospeţie?! Ca să încheie frumoasa lor ospitalitate, a doua zi ne-au dus la gară cu sania cu clopoţei, ca pe nişte oaspeţi importanţi. Cei care n-au mai încăput în sanie, au mers pe jos la gară, căci sania mai avea de făcut o plimbare cu noi ca să le vedem localitatea. Când am sosit în gară, peronul era plin cu cei care veniseră să-şi ia rămas-bun de la noi. În mijlocul lor era şeful de gară, bucuros că în comuna lui s-a petrecut ceva deosebit. Ne-au mai înmânat câteva sticle de băutură şi mâncare pentru drum. “Cum să plecaţi de la oameni de seamă ca de la nimeni pe lume!”. De multe ori, când mă gândesc la felul cum petrecem aici sau cum am petrecut în mai multe locuri de pe “multul rotund”, îmi amintesc că ardelenii – şi Paul era ardelean, get-beget - au un anume mod de a petrece, au un farmec cuceritor, un iz special şi îţi rămân în urechi cuvintele din graiul lor atât de îmbietor. Pe drept cuvânt, a mai petrecut cineva zilele de Anul Nou ca noi în acel an?

33

Revista Nomen Artis - Revista de cultura universala, Supliment de craciun 2011  

Revista Nomen Artis - Revista de cultura universala - Supliment de craciun, Anul I, 2011

Revista Nomen Artis - Revista de cultura universala, Supliment de craciun 2011  

Revista Nomen Artis - Revista de cultura universala - Supliment de craciun, Anul I, 2011

Advertisement